FORMA & MATERIE

prof. dr. arh. Vlad Gaivoronschi, O.A.R.

Universitatea Politehnica TIMIŞOARA

www.andreescu-gaivoronski.com
• Problema adevărului și a minciunii în
arhitectură este legată de raportul dintre
formă și structură, deci între formă și conținut.
• De menționat că arta, la fel și arhitectura se
folosește ades cu succes de iluzie.
•  Problema:
• în ce fel forma se referă la tehnică sau în ce fel
tehnica inspiră forma?
• Problema onestității:
• 3 termeni articulează această problemă a
“onestității”:
– Formă
– Expresie
– Construcție

• Auguste Perret: “splendoarea adevărului”  frumusețea

formei ce izvorăște din material și punerea sa în operă,
• Tehnica poate fi (Pierre von Meiss – Dela forma la
loc):
– Sublimată  sursă exclusivă formală
– Bogată în imagini  Pompidou, inventata, imaginata
– Falsificata, dând iluzia unei alte tehnici decât cea reală
– Supusă unor scopuri formale inspirate din artă, etc. -
Sculpturi abstracte………….
– Domesticită, exploatându-i logica constructivă, fără a-i
acorda un statut privilegiat și autonom
• Oricare din aceste demersuri a putut genera realizări
deosebite...
• Indiferent de situația în care ne aflăm sau “ideologia”
ce ne călăuzește, avem 2 precizări fundamentale ce
reunesc cele 5 principii anterioare, ce disting
arhitectura de pictură, sculptură și de artizanat
– 1) gravitația și rigiditatea realizeaza materia estetică a
arhitecturii,( Frampton – arhitecturi tectonice , atectonice)
– 2) arhitectura este “scobită”, interiorul constituindu-se în
rațiunea sa de a fi.
• 1. Tehnică sublimată- exaltată
• tehnică: justificarea însăși a unui cod arhitectural (ex: revol.
estetică a turnului Eiffel)
• Frumusețea unor construcții inginerești  podurile
• Structurile tridimensionale, halele lui Pier Luigi Nervi, Paxton
Crystal Palace, Santiago Calatrava, Prouve
• Tehnica exaltată presupune fenomenul constructiv dominat de
problemele de statică sau de cele ale echipării tehnice.
• Dacă utilizarea acestui principiu în cazul halelor de deschideri
mari, acoperirilor generoase sau la poduri, este aproape
obligatorie, în cazul unei locuințe de exemplu acest principiu
nu poate urmări ușor nuanțele spațiale și culturale solicitate
de acest tip de program;
• De asemenea, cu greu pot depăși statutul de obiect în sine în
favoarea celui de participant la un țesut urban;
• Riscul de a exagera anumite detalii tehnice, estetizându-le,
ajungând astfel la a doua categorie.
•  
• 2) Tehnica bogată în imagini  imaginate/ inventate
• Acest principiu este exemplificat cel mai bine de proiectele utopice
ale Archigramului
• (în loc de o raționalitate structurală, expresie “obscenă” a acesteia)
• Centrul Pompidoux – Paris
• Spre deosebire de prima categorie a tehnologiei exaltate, în care
forma este ghidată de către articularea expresivă a potențialului
inerent unei tehnologii, aici avem de a face cu un procedeu invers
 este desenată o imagine tehnică, căutându-se apoi o tehnologie
ce-I permite realizarea.
• Influența altor universuri tehnologice, cum ar fi cele al spațiului
cosmic, etc...
• Tehnica în serviciul plăcerii
• Jules Verne  imageria tehnică…
• A fost prezentă în cadrul multor utopii urbane care însă nu au avut
la scară urbană nici un fel de relevanță reală.
Hu nt in gto n Ha rtf ord R es ort 19 4 7
Hollyw o od Hills, C a lifo rn ia
• 3) Tehnica falsificată
• - A face să dispară o tehnică deranjează în
spatele decorului
• - Palladio, postmodernismul istorist
• - Viollet-le-Duc se opune acestui concept ...
• 4) Tehnică supusă
• Arhitectura de avant-gardă a secolului XX (Terragni, Corbu,
Rietveld, Lissitzky, etc.) a devenit ea însăși artă abstractă; sculptura
modernistă, plan liber... Stirling, Meier, Liebeskind, etc...
• Posibilități tehnice sunt subordonate unui scop formal
• Acest demers poate duce la slăbiciuni de tip tehnic, de rezistență
la intemperii, etc...
• Veșmintele unificatoare peste diferite compozitii formale -
dematerializare aparentă
•  
– arhitectura atectonică.... Frampton
Solomon R. Guggenheim Museum 1943
New York, New York
Unitarian Society Meeting House 1946
Shorewood Hills, Wisconsin
 Fr.Lloyd Wright

“The Illinois”
mile high skyscraper 1956
Chicago, Illinois
original colored pencil sketch

Trinity Chapel 1958 Norman, Oklahoma

• 5) Tehnica domesticită
• În această fază intermediară pe care o trăim, tehnica va continua să
hrănească forma și decorul, dar nu atât de zgomotos și narcisist
(Kahn, Botta, Scarpa...)
• Tehnica se ocupă de caractracterul locuibil al arhitecturii, de plăcere,
fără orgoliu...
• Domesticită, tehnica lăsată aparentă este admisă și chiar solicitată,
însă obiectivul rămâne unul global (ornament integrat...)
• Ornamentul integrat nu este o simplă rezultantă a unui proces
constructiv ci în scopul structurării formal-spațiale
• Formă și tehnică – întrețin un raport echilibrat
• Catedrala gotică – exemplu tipic al unei tehnici domesticite
• Concluzii vis-a-vis de cele 5 modalități
• Necesitatea izolării termice duce implicit la varianta 4) a
tehnicii supuse în care jocul plastic al geometriei
spațiilor în care diferitele materiale sunt organizate sub
veșminte unificatoare. Dematerializarea a devenit astfel
o voce legitimă, scrisă a unei poetici contemporane. Pe
de altă parte, manifestarea cu sinceritate a materialității
(Kahn, Scarpa...) rămâne o modalitate importantă.
• Tehnica exagerată 2) sau substituită, falsificată 3) sunt
cele mai discutabile astăzi
• Materialele și „dorințele” lor
• Forma și spațiul arhitectural se califică prin intermediul
materialelor și al caracteristicilor acestora precum și al
urmelor punerii lor în operă. Lumina își are rolul său.
Rezultatul este “ambianța” ce definește un loc.
• Materialele insele au un potențial simbolic, pot evoca
opulența sau austeritate, efemer sau etern, vegetal,
mineral, intim, public, industrial, artizanal.
• La fel materialele structurii
• Piatra – durabilitate, siguranță
– Masivă
– Placaj
• Betonul – piatra artificială a secolului XX, chiar și
reutilizabil
• Lemnul – căldură, intimitate, dar și o mai mică siguranță
– efemeritate – intemperii, foc...
• Dimensiunea afectivă asociată lemnului este de
asemenea mai puțin durabilă...
• Placajul metalic
– Ambientală
– Pliată
– ondulată, etc....
• Fiecare material are proprietățile sale dorințe
și putințe:
– structurale
– de punere în operă
– potențial de finisare
• Variabilele manipulate în urma alegerii
materialelor:
– Forma
– Masivitatea
– Cuplul textură/culoare
• FORMĂ ȘI MATERIE
• “Formă” materială = geometria anvelopei volumetrice
a unui element sau ansamblu, element ce este
rezistent, manipulabil și servește și bucură omul.
• Ex: Cărămida:
•  lucrează doar la compresiune generând forme
spațiale și structurale corestunzătoare: arce, pereți,
bolți, cupole, etc.
• corespunde de asemenea dorințelor noastre
pentru textură și ”pattern” de suprafață.
• Se potrivește mâinii zidarului
• Prima folosință zidăriei de cărămidă este PERETELE.
•  problema rigidității sale (raport între înălțime,
grosime și lungimea peretelui)
•  este necesară o verticalitate exactă, asizele să
fie perfect orizontale și cărămizile să fie țesute.
•  pentru a fi economic  dimensiunea zidului
trebuie sa fie multiplu de cărămidă
•  fiind poros, acest material trebuie să fie protejat
de umiditate – a solului, a ploii și a gerului
• Louis Kahn: “Dacă ai intreba o cărămidă ce ar
dori ea să fie, ți-ar răspunde: o boltă. Uneori
solicit betonului să ajute cărămida iar ea este
bucuroasă. ”
• Cupola = apogeul atins de cărămidă
• În construcțiile contemporane, dala de beton
armat înlocuiește bolțile și cupolele; Ideea de
a “ajuta” cărămida cu b.a. este considerată de
puriști ca o perversiune.
•  greșit – avem exemple nenumărate de tehnologii compozite
 – Șarpanta de lemn + metal
– Cărămidă + beton aparent (+elemente metalice)
• Corbusier - Maison Jaul, Berlage, etc.
• Exerciții cu cărămida, în care constrângerile
acestui material pot fi stimulante (Lausane,
Pierre von Meiss)

• Cercetările formale pot:

– Explora limitele extreme ale stabilității unui material
• sau
– Explora capacitățile sale decorative
• Ex: Cărămida devine subtilă în mâinile Constructorului
roman; ea ajută betonul ”pouzzolane” (roman) și nu invers
pentru a construi arcele și bolțile gigantice... acceptând
rolul de cofraj pierdut.
• Fascinația constructorului: a utiliza un material cerându-i
performanța extremă. (Gaudi)
•  nici desen, nici calcul, ci fructul unei practici raționale.
Colonia Guel, Santa Coloma de Cervello 1898.
• Marea diversitate a clădirilor din cărămidă dovedește
autonomia destul de mare, formală conferită de un
material in interiorul limitelor sale de rezistență, de
punerea în operă etc…
• Aceeași analiză a raportului formă-material se poate face și
pentru altele (lemn, metal, etc.)
• Grosime
• Dacă anvelopa volumetrică este o caracteristică
fundamentală a formei, “masivitatea” sa este un
atribut complementar semnificativ. O aceeași formă
poate părea subțire sau groasă, plină sau goală.
• Masivitatea infl. percepția noastră asupra lucrurilor.
• Ex: diferența dintre forma unei caroserii auto și
matrița sa menită a rezista unor presiuni
extraordinare ale presiuni extraordinare ale
presei..... neavând interior.
• Grosimea unei anvelope spațiale califică spațiului
(lumina e alta).
• “La exterior, un zid cu ferestre inundate,
ilustrând astfel formula peretelui va evoca un
sentiment de siguranță, de fortăreață, în schimb,
puse la exterior, ferestrele, (view?) într-o
situație în care zidul are aceeași grosime oferă
imobilului o lejeritate, chiar fragilitate aproape
frivolă (Pierre von Meiss).
• Masivitate
• Aparentă (exagerată) – conține valențe poetice
ale perenității, etc.
• Reală
• Subțirimea – are și ea un potențial poetic 
Frei Otto, Felix Candella – peretele cortină, etc.
– zborul, etc…
• Concluzii: Concepția formei arhitecturale
solicită deci de asemenea un proiect al
grosimilor anvelopelor spațiale în corelare cu
alte aspecte mai globale, cum ar fi situl,
programul, tema, spațiul, lumina și mijloacele
constructive.
• Textură și modenatură
• Apareiajul și modenatura ordonează suprafețele ce ne
înconjoară prin controlul mulurilor, profilelor, leg. Între
elemente, articulațiilor, nuturilor, schimbărilor de material.
• Corbusier: “Modenatura este piatra de căpătâi a arhitectului.
Acesta se relevă ca artist sau simplu inginer. Modenatura este
liberă de orice constrângere.
• Nu mai este vorba nici de folosință nici de tradiții, nici de
procedee constructive, nici de adaptări la nevoi utilitare.
Modenatura este o creație pură a spiritului; ea solicită
plasticianul. ”
• Necesitatea de a apăra autonomia formei arhitecturale într-
un scop al unei plastici și nu ca simplu rezultat al unei relații
productive.
• În realitate, modenatura este o pură creație a spiritului
foarte rar (în scenografie) – în realitate ea este de
asemenea reflexia unui compromis al plasticianului, ce
trebuie să ordoneze materia și să lege elementele.
• Relieful suprafeței materialelor puse în operă, combinarea
lor, articularea lor conferă spațiului caracterul său ultim,
statutul său și “temperatura” sa.
• [ Piatra buciardata sau neted lustruită, rosturi la fila sau
în interior, între cărămizi aparente, panouri sau elemente
scheletale de lemn lăsate aparente, betonul aparent ca și
mătasea al lui Ando sau păstrând fibra lemnului cofrajului,
contravântuirile metalice, etc.... împreună cu culoarea
modelează suprafețele ce ne înconjoară ].
• Ele informează și asupra masivității grosimi, etc…
– Ornament integrat
– Ornament simbolic (atașat)
• Cele 2 extreme
• anvelopa generală ascalară;
• manifestarea părților, a asamblării elementelor – o
textură caracterizată prin elemente legate prin actul
construirii.
• Articularea
• Prin scobire (nut)
• În relief
• Aparență la scară locală
• În loc să se adiționeze conform unei texturi uniforme,
aceste elemente individuale pot constitui grupuri,
producâd un desen la o scară superioară: MODENATURA
• Ex. Bizanțului
• articularea pietrei și a cărămizii
• dezvoltarea tehnicii romane
• fiecare material este folosit la locul său într-un
scop global (cărămida serveste fereastra,
arcele aparente)
• locurile precise de schimbare a formei de
asamblare și de material coincid cu locuri
semnificative pentru ansamblul edificiului
• soclu, colțuri, deschideri, cornișe, fațadă
principală și laterală.
• Îmbrăcaminte și suport
• aspectul suprafeței pereților, solurilor și
plafoanelor este de cele mai multe ori definit de
“îmbrăcăminți” ce sunt aplicate peste masa
structurală executată în materiale mai economice.
• ORNAMENT INTEGRAT : 
• Antichitatea greacă
• Bizanțul
• Goticul
•  și-au considerat edificiile ca obiecte prețioase
ne neglijând nici una din părți, deci având de a
face cu ornamentul integrat.
 
 ORNAMENT ATASAT : 
• Antichitatea romană
• Renașterea
• Barocul
•  veșmântul simbolic, în marmură, etc…. pe
zonele considerate importante (Las Vegas!!)
ornament simbolic
• Avem aici de-a face cu o nuanță conceptuală
între aceste civilizații ce se ilustrează în cadrul
diferenței de față.
• La nivelul arhitecturii moderne, anii 60 au optat pentru
aparența brută a materialului.
• Semper consideră că nu este neapărat necesar ca
materialitatea structurii să definească forma exterioară
(teorie opusă celei lui Wright, Le Duc)
• Propunerea lui Semper corespunde unor experiențe
actuale ale construcției – economia termică, ne
ghidează către anvelope compozite.
•  dezvoltarea unei arhitecturi a veșmântului, a
închiderilor.
• 2 situații în care se situează veșmântul față de structură
• Nu alterează în mod fundamental spațiul generată de
structură, urmărind-o sau chiar exagerând-o
• A. Subțiri adevărul total: pictura, tapit..
• B. Mai groase – placaje – prinderi  o nouă textură –
fixare (O. Wagner)
• Exemplu cu Ossios Loukas – raportul corp/veșmânt
(dualitate bizantină)
• Contrazic realitatea structurală
• Articularea între corp și veșmânt așa cum apare la Ossios
Loukas, neagă dogma ornamentului integrat. Chiar și Wright
la Unity Temple își articulează suprafețele plecând nu de la
materia structurală ci de la o idee spațială.
• Raportul corp-veșmânt în arhitectura contemporană
• Carlo Scarpa – Castel Vechio (corp/ veșmânt =
istorie/prezent)
• Astăzi  bogăția de materiale
•  dispatiția artizanalului, manufactură, implicit creșterea
valorii acesteia (în Occident) producerea în mod industrial ale
aparențelor artizanalului ….
• Către caracterul imaterial, invizibil al
arhitecturii
• Raportul  expresia structurii – arhitectura expresiei
• Arhitectura nu va mai fi autoreferențială pentru că alte
producții umane devin mai importante  les medias
• Tectonica lui Frampton este un concept tardiv în
condițiile noilor tehnologii ce modifică substanțial
modelele tradiționale (tectonice….)
•  arhitectura nu mai exprimă construcția,
edificarea
•  modelele = cele ce aparțin industriei
obiectelor
• Mai mult decât a construi – a fabrica arhitectura
devine design!
•  dispariția dihotomiei structură/piele.
• Geometriile noi, noneuclidiene,
• Noile materiale și tehnologii,
• Noile modalități de calcul (Katia etc.)
• SUPRAFAȚĂ, GRAFISM, VEȘMÂNT
• Veșmântul tehnologic  suprafața responsivă
ascalară….. și informațională (serigrafială, etc. …)
• ”Le tissu contre la tectonique”
• Hipersuprafață  suprafața informativă, de natură
electronică, mobilă, plată, … (vezi Blade runner) -
”milieu”
• Arhitectura –sculptură (Bilbao...)
• Conteinerele globale, sculpturale....
•  arhitecturi active în loc de reprezentative.
(”dispozitiv”)  a plasa, a aranja, a pune în relație.
•  evenimentul în spații….
eEExteriour skin details