Tipuri de roci

Riolitul
Este o rocă vulcanică formată in cea mai mare parte din cuart. Compoziția sa mineralogică și chimică
corespunde granitului. Este denumit și liparit, fiind o rocă magmatică sau metamorfică .
Conținutul în cuarț al riolitului oscilează între 20 și 60 %, plagioclaz între 35 și 80 % și feldspat alcalin
între 15 și 65 % . Riolitul mai poate conține biotit și amfiboli. În mod normal riolitul are o structură
porfirică (se pot vedea clar granulele de minerale) cu dominanța cuarțului și feldspatului, structura
granulară găsindu-se într-o masă amorfă sticloasă sau microcristalină.
Riolitul se formează în straturile profunde ale pământului, unde are loc o răcire lentă a magmei
vulcanice. Răcirea lentă permite o formare de cristale mari în masa rocii. În cazul unei erupții vulcanice
ulterioare, restul de magmă fluidă ajunge la suprafață unde urmează un proces rapid de răcire, prin
formare de microcristale, care alcătuiesc așa-numita masă de bază a riolitului, în care se poate vedea
structura porfirică de minerale mai mari formate anterior.
In Romania,se gaseste in Muntii Gutai,Vladeasa si Metaliferi.
Utilizare :
 piatră de pavare a drumurilor,
 piatră de construcție, calea ferată
 măcinat în mori, folosit ca nisip sau pietriș
 ca piatră decorativă
Loess-ul

Este o rocă sedimentară , de origine eoliană, formată în cuaternar, de culoare galbenă, rareori
cenușie sau brună, cu aspect poros, constând mai ales din praf silicios și argilos.
Solul derivat din loess formează unul dintre cele mai productive pământuri de cultură.
Este alcătuit în mare parte dintr-un nisip fin (ca. 20-50 %) și un praf argilos, transportate de
vânt.
Loessul s-a format pe flancurile unor dealuri și văi, locuri care au împiedicat transportul mai
departe al particulelor de către vânt.
Răspândirea depozitelor de loess variază de la 5% in America de Sud, la 16% în Asia. În
România, loessul reprezintă 17% din suprafața țării.
În România, loessul se găsește sub altitudini de 400 de metri, în Câmpia Română, în Dobrogea
și în estul Moldovei. Grosimea stratului de loess crește de la vest la est, de la câțiva metri în
Oltenia, la 20-30 de metri în Estul Bărăganului și până la 60 de metri pe malul drept al Dunării
de la Ostrov.
Loessul este important și pentru medicină(l. germană: pământ tămăduitor), aplicat extern în caz
de inflamații musculare, articulare, sau cu rezultate cosmetice, ca și pe cale internă în
combaterea hiperacidității gastrice.
 Gabro

Este o rocă magmatică dură și compactă de origine plutonică (ia naștere la adâncimi mari
Este o rocă bazică din grupa bazaltelor, fiind utilizată datorită durității ei ca material de
construcție; când are o compoziție mai bogată în feldspat, gabro este utilizat ca ornament la
fațadele clădirilor.
Roca are o culoare neagră-cenușie, uneori cu nuanțe verzi-albăstrui. Culoarea închisă este
determinată de prezența mineralelor închise la culoare ca piroxeni și olivină, pe când culoarea
deschisă este determinată de prezența mineralelor plagioclaze din grupa feldspatului, cu
absența silicaților din grupa cuarțului.
Cu scăderea procentului de feldspați din compoziția rocii, gabro trece treptat în peridotit, roca
cea mai răspândită în mantaua pământului. Gabro se află mai ales în stratul scoarței submarine,
mai rar în structura scoarței continentale. Roca ia naștere din magma bazaltică printr-un proces
lent de răcire la o adâncime de peste 5 km unde iau naștere de obicei plutonitele.
Gabro poate fi întâlnit în munții Harz, Pădurea Neagră din Germania.
Denumirea Gabro a fost folosit pentru prima oară de geologul german Christian Leopold von
Buch (1774-1853), care a denumit roca după locul în care a fost găsită, lângă Rosignano
Marittimo în Toscana, Italia.