Economie

curs 1
Autor Laurenţiu Ţepeluş
 1. Inventar de probleme
• Ce este economia?
• De ce conlucrează oamenii în mod
voluntar pentru a contribui la bunăstarea
tuturor?
• Ce face posibilă cooperarea socială?
 Ce este economia?
Termenul de “economie” este vechi, grecii folosindu-l, însă într-un sens
diferit faţă de omul modern şi contemporan. Etimologic, termenul
provine din două cuvinte greceşti – primul, oikos, înseamnă casă, iar al
doilea, nomos (νομος), înseamnă ordine, principiu, regulă, lege,
conducere.

Într-o traducere liberă, aceasta înseamnă legile (regulile) administrării

cetăţii.

Xenofon (427 î.Hr - 355 î.Hr.), a fost soldat,

mercenar, elev şi admirator al lui Socrate
În lucrarea sa Oeconomicus - un dialog despre
agricultură şi gospodărire - defineşte economia
drept ştiinţa administrării casei
 Ce este economia?
- O ştiinţă a schimbului avuţiei
Adam Smith intitulează cea de-a IV-a carte a sa
apărută în 1776 Avuţia naţiunilor. Despre
sistemele de Economie politică.
Pentru el economia este ştiinţa avuţiei

J.B.Say, în lucrarea sa Tratat de Economie

politică, apărută în secolul al XIX-lea, o
consideră “modul în care se formează, se
distribuie şi se consumă avuţiile”. Astfel
economia s-ar defini prin obiectul ei; ea ar fi
ştiinţa avuţiilor, la fel cum există o ştiinţă a
plantelor sau a aştrilor...
 Ce este economia?
- O ştiinţă a schimbului comercial

Scopul îmbogăţirii, dublat de ideea dezvoltării industriei,

pun bazele mercantilismului (mercator, în latină
înseamnă vânzător) care în Europa va avea trei forme:
bullionismul steril în Spania, colbertismul sau
industrialismul în Franţa, comercialismul în Anglia.
Jean Baptiste Colbert, 1619 – 1683, ministru de finanţe al
Franţei în timpul regelui Louis al XIV-lea susţine
dezvoltarea preponderentă a manufacturilor şi a
producţiei acestora, pentru a mări bogăţia naţională.
Thomas Mun (1571-1641) în Discurs despre comerţul
englez în Indiile orientale (1621) consideră că bogăţia
unei naţiuni se bazează pe monedă, dar nu tezaurizată,
ca în Spania. Pentru a nu se transforma într-o bogăţie
care nu produce nimic, moneda este asimilată capitalului
şi trebuie să reprezinte motivul schimburilor comerciale.
 Ce este economia?
- O ştiinţă a alegerilor eficiente

L.Robbins În lucrarea sa Eseu asupra naturii şi

semnificaţiei ştiinţei economice, 1974, defineşte
economia ca: “ştiinţa care studiază
comportamentul omului ca relaţie între obiectivele
sale şi mijloacele rare care au o utilizare
alternativă”. Problema ia naştere din
conştientizarea faptului că omul are nevoi care pot
fi considerate nelimitate, pe când resursele la care
face apel pentru satisfacerea acestor nevoi sunt
limitate. Ca urmare omul trebuie să aleagă, să
decidă, să utilizeze la maxim resursele pentru a-şi
satisface cât mai bine nevoile; este vorba de
comportamentul de maximizare sub constrângere.
Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umană,
economia este o ştiinţă socială.
 Ce este economia?
􀃖 dacă avem în vedere că omul este atât natură, cât şi societate, activităţile sale
în vederea asigurării celor necesare vieţii nu reprezintă altceva decât o luptă
permanentă cu el însuşi, cu limitele libertăţii sale şi ale mediului în care
trăieşte, ce se desfăşoară individual şi în cadrul diferitelor colectivităţi umane;
􀃖 studiind comportamentul oamenilor în lupta lor continuă pentru a-şi obţine
utilităţile necesare vieţii, într-un cadru natural şi social instituţional
determinat, Economia este deopotrivă atât o ştiinţă natural-spirituală, cât şi
o ştiinţă socială;
􀃖 ocupându-se de înţelegerea comportamentului oamenilor, prin studierea
fenomenelor economice ale vieţii omeneşti ce apar în cadrul activităţilor
economice, această ştiinţă are deopotrivă atât caracter teoretic, cât şi
caracter practic;
􀃖 deşi se ocupă de un domeniu distinct al vieţii sociale − activitatea economică,
aflată sub dictatul limitării mijloacelor − ce se desfăşoară în interdependenţă
continuă cu mediul natural şi cu mediul social în care trăim,
Aşadar, economia ca ştiinţă are ca obiect de studiu problema economică
fundamentală, adică ce să se producă, cât, cum şi pentru cine, în
condiţiile unor resurse limitate şi nevoi nelimitate.
 De ce conlucrează oamenii în mod voluntar
pentru a contribui la bunăstarea tuturor?
Premise pentru un posibil răspuns:
- oamenii sunt aceiaşi peste tot, au aceleaşi instincte –
printre care şi instinctul de a avea o viaţă mai bună –
chiar dacă există diferenţe fizice, culturale, etc între
ei.
- resursele sunt limitate însă diferenţele de resurse nu
reprezintă o explicaţie a nivelului de trai – sunt ţări cu
resurse care trăiesc prost, precum Rusia, şi ţări lipsite
de resurse care trăiesc foarte bine
 Ce face posibilă cooperarea socială?

Conştientizarea propriilor nevoi, a limitării resurselor existente

(penuria) şi dorinţa de a trăi mai bine.
Nimeni nu-şi poate oferi tot ceea ce are nevoie, de aceea trebuie
să coopereze cu ceilalţi în avantajul tuturor.
După Aristotel sociabilitatea este o trăsătură înnăscută a fiinţei
umane – zoon politikon
 2. Concepte fundamentale pentru înţelegerea
ştiinţei economice
a. Nevoi
b. Resurse
c. Penurie
d. Alegere
e. Raţionalitate
f. Bogăţie
g. Interese
h. Bunăstare
i. Cost de oportunitate
j. Echitate
 Exemplul 1: Robinson Crusoe
Romanul lui Daniel Defoe a fost
primul roman popular din Anglia
în 1721. El redă povestea unui pirat
părăsit pe o insula pustie din
Pacificul de Sud, aproape de coasta
Americii Latine, de coasta Chiliană
de astăzi, aflată pe ruta piraţilor.
Numele sau real Alexander Selkirk,
fiind copilul unei familii de
prelucrători de piele dintr-un sat
din apropierea mării din Scoţia.
Având un temperament coleric
intra foarte uşor în conflicte,
încăierându-se foarte des. În 1696
biserica l-a catalogat cu
“comportament indecent”.
 Robinson Crusoe
La 15 ani fuge pe mare cu un vas de piraţi
(corsari). Prin anul 1700 când a fugit pe
mare, Anglia era în război cu Spania şi
Franţa. În acest război interesul major
era aurul din America latină, descoperit
de către conchistadorii spanioli.
Selkirk a ajuns cu vasul sau în zona în care
corăbiile se întorceau cu captura
trecuseră printr-o furtună mare, nava
suferind daune şi de asemenea, se
certase cu comandantul navei. Pentru că
drumul de întoarcere se dovedea foarte
periculos, Selkirk a cerut să fie lăsat pe
o insulă pustie din nord – vestul
Americii latine, uzând de una dintre
regulile piraţilor: oricare pirat avea
dreptul de a părăsi vasul în orice
moment. El a fost părăsit pe insulă în
anul 1704, a primit o puşcă şi praf de
puşcă precum şi lucrurile sale
personale.
 Robinson Crusoe
Alexander Selkirk a trăit pe insulă
până în 1709, 4 ani şi 4 luni, până
când o altă corabie, Duke, a trecut
prin preajmă şi l-a recuperat. Pe
insulă erau capre sălbatice pe care
le-a vânat făcându-şi haine din
pielea lor. El a povestit ce greu e
să trăieşti pe insulă singur,
deoarece este foarte greu să –ţi
procuri toate lucrurile de care ai
nevoie. Crusoe s-a simţit de aceea
foarte sărac. Aceasta este
povestea existenţei umane, a
supravieţuirii.
 Economia lui Robinson
Singurătatea pe insulă este condiţia libertăţii lui Robinson. Singurele limite pe care le
resimte sunt cele exterioare – resursele pe care i le oferă insula – şi cel interioare –
inteligenţă, experienţă de viaţă acumulată, abilităţi fizice, capacitate de efort, etc.
a. Nevoile – sunt cele primordiale: hrană, securitate, adăpost, comunicare, unelte,
etc.
b. Resursele – Iniţial, scoţianul fusese la un pas de moarte, petrecându-si primele
săptămâni pe ţărmul oceanului, hrănindu-se cu scoici si putinele vietăţi marine pe
care le putea captura. Se pare ca paranoia de care suferea îl oprise sa exploreze
interiorul insulei, convins fiind ca aceasta este locuita de sălbatici sau creaturi care
ii vor răul. Selkirk îşi petrecea timpul citind Biblia pe care i-o lăsaseră foştii
camarazi, aşteptând sa fie salvat de unul dintre vasele care navigau in zona. Abia
în momentul in care devenise evident ca aşteptarea urma sa fie una de durata,
scoţianul se va aventura în explorarea insulei necunoscute. Putinele obiecte care
fuseseră abandonate odată cu el: o muscheta, praf de puşca, o trusa de tâmplărie,
un cuţit si câteva haine aveau sa devina in cel mai scurt timp, cheia supravieţuirii
sale. Deşi se părea ca, spre groaza lui Selkirk, singurii locuitori ai insulei erau
şoarecii, scoţianul va descoperi in curând un veritabil paradis. Insula pe care
fusese abandonat adăpostea o uriaşa colonie de capre sălbăticite, lăsate, cel mai
probabil, de primii navigatori europeni, precum si o mulţime de copaci exotici ale
căror fructe creşteau din abundenta. Singura problema pe care părea sa o
întâmpine era depresia cauzata de solitudine, inconvenient pe care Selkirk il va
depăşi atunci când va reuşi sa domesticească primele pisici aflate pe insula.
 Economia lui Robinson
c. Bogăţia – stocul de resurse şi bunuri care pot fi folosite pentru a-şi satisface
nevoile o comunitate – este foarte limitată în cazul lui Robinson.
d. Bunăstarea – nivelul de satisfacţie pe care o persoană sau un grup de
persoane o obţin din consumul bunurilor şi serviciilor – este de asemenea
foarte scăzută în cazul lui Robinson.
e. PENURIA = raritatea este principala problemă a economiei lui Robinson.
Lumea lui este plină de lipsuri. Insuficienţa resurselor înseamnă munca
pentru a-şi câştiga existenţa.
f. Alegere - pentru că resursele sunt rare, trebuie ca permanent să luam
decizii, să alegem. Aceasta este diferenţa de natură umană. Prin aceasta ne
deosebim ca specie de celelalte specii. Dar această natură ridică o
problemă economică: Care este cea mai bună alegere? Mai ales că toţi ne
dorim mai mult din ceva anume – avem nevoi nelimitate.
 Economia lui Robinson
g. Cost de oportunitate. A face o alegere înseamnă să faci un cost. Acest cost nu
este exprimat neapărat în bani ci şi în timp, în relaţii personale sau este
exprimat emoţional.
Ex. Cost exprimat în timp: atunci când discutăm cu o persoană înseamnă un cost,
o alegere, pentru că alegem să nu discutăm cu alte persoane. Sau atunci când
alegem să nu mergem la film ci să stăm la discuţii cu prietenii în timpul
dedicat vizionării filmului.
Cost exprimat în relaţii personale: care pentru cei mai mulţi oameni este cel
mai important – avem un număr limitat de prieteni. Nu putem fi prieteni cu toţi
oamenii de pe Pământ, de aceea alegem să fim prieteni cu unii oameni.
Cost exprimat emoţional: când te căsătoreşti cu cineva, alegi să nu te
căsătoreşti cu alte persoane. Investeşti emoţional în relaţia cu o anumită
familie şi nu cu alte familii.
Cost exprimat în bunuri: atunci când comandăm ceva din meniu renunţăm la
celelalte feluri (deci luăm o decizie) costul în bani este acelaşi dar totuşi plătim
costul renunţării la un fel de mâncare pentru altul.
În toate aceste cazuri facem un sacrificiu, o renunţare, ceea ce numim cost
oportun. La baza sa stă întotdeauna o alegere(decizie).
Prin urmare, toate acţiunile costă. Iar alegerea înseamnă a refuza alternativele.
 Economia lui Robinson
h. Interese. Cum luăm însă decizii?
Toţi avem informaţii limitate şi incomplete
Nu cunoaştem dinainte rezultatele unei decizii(ele se vor manifesta ulterior
luării deciziei şi nu în timpul luării ei) – raţiunea ne spune că e bine să
facem ceva ţinând cont de informaţiile iniţiale pe care le are, apoi, după ce
am luat decizia şi acţionăm în conformitate, primim mai multe informaţii şi
constatăm dacă decizia a fost bună sau nu.
Deciziile se iau la marjă (adică nu totul sau nimic, pentru a avea mai mult din
A şi mai puţin din B)
Ex: cât să mă uit la TV şi cât să învăţ pentru examenul la economie? Dacă
învăţ 10 ore pe săptămână şi privesc la TV 8 ore, atunci când aleg să dedic
încă o oră studiului la economie, renunţ la o oră de privit TV ceea ce va
conduce la un beneficiu mai mare (notă mai mare) la economie. Prin
urmare oamenii compară evoluţia(modificarea) costului cu evoluţia
(modificarea) beneficiului. Deciziile au deci la bază un calcul, chiar dacă
nu este întotdeauna un calcul conştient(raţional) – ei se comportă ca şi cum
ar fi făcut acest calcul.
 Economia lui Robinson
Deciziile se iau pe baza interesului personal(propriu)
Interesul propriu nu înseamnă egoism
Majoritatea deciziilor nu se iau pe baza preţurilor în bani.
Ex. Maica Tereza, care a lucrat în Calcutta cu cei mai săraci oameni. Şi ea a acţionat din
interes propriu. În mintea ei, cel mai important lucru era să ajungi în Rai. Pentru
aceasta trebuia să se sacrifice în această lume pentru ceilalţi, pentru cei mai nefericiţi
oameni. Căpătând faimă, ea era deseori invitată de către organizaţii, şefi de stat, etc,
însă timpul ei era limitat şi trebuia să facă o alegere. Ea răspundea astfel la invitaţii:
merg unde sunt plătită cel mai bine. De ce? pentru că banii îi serveau la atingerea
scopului – ajutarea cât mai multor oameni – scop ce coincidea cu interesul ei
personal. Prin urmare, oamenii sunt toţi interesaţi de sine – deciziile se bazează pe
acest interes şi nu este vorba de egoism.
i. Raţionalitatea este necesară în cazul penuriei. Pieţele permit oamenilor să raţionalizeze,
adică să decidă. Se poate realiza prin: preţuri, loterie, competiţie(concurs), forţă sau
frumuseţe (guvernul are apanajul forţei; infractorii de asemenea), hazard, primul în
rând, nevoi.
Prin această raţionalizare accesul la bunuri este determinat într-un fel. Aceasta deoarece
bunurile nu sunt suficiente pentru toţi.
Ex. distribuţia unui baton de ciocolată. Se poate face prin preţ ca în cazul licitaţiei
olandeze – se porneşte de la un preţ mare şi apoi se scade din el. Se poate face prin
hazard, etc.
 Economia lui Robinson: optimul Pareto
Economist italian (1848 - 1923) preocupat de
aspectele bunăstării, pe care o consideră un
concept profund subiectiv. Pentru ca o
situaţie să fie considerată optimă Pareto,
trebuie să fie imposibil să creşti producerea
unui bun fără a reduce producerea altuia sau
să creşti consumul dintr-o gospodărie, fără
să-l reduci în alta.
Pe baza optimului Pareto este formulat criteriul
optimului care postulează că orice
modificare a producţiei şi distribuţiei de care
beneficiază cineva, fără a dezavantaja pe
altcineva va spori bunăstarea socială.
 Economia lui Robinson: optimul Pareto
Să presupunem că Robinson are două surse de hrană: face pâine din fructele
arborelui de pâine şi îşi prepară lapte de cocos (prin fărâmiţarea cojii şi
amestecarea prafului rezultat cu apa din nuca de cocos). El munceşte toată
ziua şi noaptea doarme. Aceasta este povestea multor oameni.
Diagrama lumii lui Crusoe este dată de producţia lui pe săptămână. El poate
produce fie 10 pâini, fie 50 de jumătăţi de nucă de cocos pline cu lapte de
cocos. Dar trebuie să producă şi una şi alta. Dacă vrea să producă mai
multă pâine – aproape de 10 - trebuie să renunţe la lapte şi invers. Acesta
este comerţul. El face comerţ cu sine pentru că renunţă. Cop este de 1/5 de
jumătăţi de nucă de cocos. Adică pentru a face o pâine în plus renunţă la 5
jumătăţi de nucă de cocos. Presupunem că produce pe săptămână 5 pâini şi
20 de jumătăţi de nucă de cocos.
Robinson munceşte din greu pentru a obţine pâinea şi laptele de cocos
necesare întreţinerii vieţii. Nu are timp pentru altceva.
 Curba posibilităţilor de producţie
Reflectă cantităţile maxime ce pot fi obţinute din
două produse sau servicii de către o economie,
cu resursele de care dispune ea la un moment
dat, presupunând că toate aceste resurse sunt
utilizate la maximum.
Diagrama economiei lui Robinson
 Economia lui Vineri
Descoperă însă, la un moment dat, pe partea cealaltă a insulei, un sălbatic, un
băştinaş, pe cel pe care îl va numi Vineri. El ştie că indienii din această
parte a lumii sunt canibali, deci că îl pot ucide şi mânca. Dar doreşte şi să
scape de singurătate, să se împrietenească, de aceea urcă pe deal şi l-a
privit cum munceşte şi el, din greu, pentru a supravieţui producând, de
asemenea, pâine şi lapte de cocos.
Diagrama lumii lui Vineri este dată de producţia lui pe săptămână. El poate
produce fie 33 pâini, fie 90 de jumătăţi de nucă de cocos pline cu lapte de
cocos. Dar trebuie să producă şi una şi alta. Dacă vrea să producă mai
multă pâine – aproape de 33 - trebuie să renunţe la lapte şi invers. Acesta
este comerţul. El face comerţ cu sine pentru că renunţă. Cop este de 1/3 de
jumătăţi de nucă de cocos. Adică pentru a face o pâine în plus renunţă la 3
jumătăţi de nucă de cocos. Presupunem că produce pe săptămână 15 pâini
şi 45 de jumătăţi de nucă de cocos.
Diagrama economiei lui Vineri
 Obţinerea bunăstării prin comerţ
Cei doi hotărăsc să muncească împreună. Le era teamă de celălalt care îl putea
ucide. Cu timpul i-a naştere o prietenie. S-au întrebat: cum pot produce
împreună mai multe produse muncind la fel? Acest lucru îl explică David
Ricardo. El spune că avantajul absolut nu contează, ci avantajul
comparativ.(abilităţile relative). Comerţul exploatează diferenţele de Cost
de oportunitate. Fiecare face raţionamente: dacă fac mai multă pâine, cât
lapte plătesc? (adică la cât lapte renunţ?)
Constatăm din analiza diagramelor ce redau frontiera posibilităţilor de
producţie că Vineri produce mai mult, e mai productiv, este prin urmare,
mai bogat, s-a îngrăşat, deoarece are un Cop mai bun: plăteşte doar 3
jumătăţi de nucă e cocos de lapte pentru o pâine faţă de 5 jumătăţi de nucă
de cocos de lapte pe care le plăteşte Crusoe. Deci vineri este un producător
de pâine cu un cost mai scăzut.
Dar pentru a produce lapte, este mai avantajat Crusoe, deoarece pentru a
obţine 5 jumătăţi de nucă de cocos de lapte renunţă la o pâine, pe când
Vineri produce doar 3 jumătăţi de nucă de cocos de lapte prin renunţarea la
producerea unei pâine. Deci Crusoe este un producător de lapte cu un cost
mai scăzut.
 Obţinerea bunăstării prin comerţ
Cei doi îşi compară avantajele. Ei cad de acord să facă comerţ. Schimbul se
face astfel: o pâine pentru 4 jumătăţi de nucă de cocos de lapte. Vineri îi
vinde pâine lui Crusoe pentru 4 jumătăţi de nucă de cocos de lapte. Lui
Crusoe îi convine deoarece o pâine l-ar costa 5 jumătăţi de nucă de cocos
de lapte. Deci Crusoe economiseşte 1 jumătate de nucă de cocos de lapte.
De asemenea, pe Vineri îl costa o pâine 3 jumătăţi de nucă de cocos de
lapte, ori acum pentru o pâine primeşte 4 jumătăţi de nucă de cocos de
lapte. Şi el va avea un câştig de 1 jumătate de nucă de cocos de lapte.
Se hotărăsc să facă schimb. Crusoe renunţă să mai producă pâine şi va
produce mai mult lapte, pentru a-l da la schimb lui Vineri dar şi pentru el.
El producea 25 de jumătăţi de nucă de cocos de lapte pentru el şi acum mai
produce încă 20 jumătăţi de nucă de cocos de lapte pe care i le cedează lui
Vineri. În total 45 jumătăţi de nucă de cocos de lapte. Însă nu mai are timp
decât să producă o singură pâine pentru el. (deoarece costul lui oportun
este de 5 jumătăţi de nucă de cocos de lapte la 1 pâine). Dar va primi la
schimb 5 pâini de la Vineri.
Noua diagramă a economiei lui Robinson
 Obţinerea bunăstării prin comerţ

Vineri producea 15 pâini pentru el şi acum va mai produce încă 5 pâini

pentru Vineri. Va produce în total 20 de pâini. Dar va renunţa să mai
producă 45 de jumătăţi de nucă de cocos de lapte, pentru că nu mai are
timp şi va produce doar 30 de jumătăţi de nucă de cocos de lapte (deoarece
costul lui oportun este de 3 jumătăţi de nucă de cocos de lapte la 1 pâine).
Dar va primi în schimb de la Crusoe 20 de jumătăţi de nucă de cocos de
lapte.
Noua diagramă a economiei lui Vineri
Făcând schimbul vor constata amândoi că devin mai bogaţi. Crusoe producea o
pâine pentru el plus cele 5 pe care le primeşte de la Vineri va obţine în total 6
pâini. La acestea se adaugă cele 25 de jumătăţi de nucă de cocos de lapte. Ceea ce

duce la depăşirea propriei frontiere de producţie

La rândul său Vineri produce 30 de jumătăţi de nucă de cocos de lapte pentru el la
care se adaugă cele 20 de jumătăţi de nucă de cocos de lapte pe care le primeşte la
schimb pe cele 5 pâini pe care le cedează, în total 50 de jumătăţi de nucă de cocos de
lapte. La aceasta se adaugă cele 15 pâini pe care le produce pentru el. În acest fel,

prin schimb, şi el îşi depăşeşte frontiera posibilităţilor proprii de producţie.

 Echitate
Pieţele nu realizează în mod necesar o distribuţie a veniturilor echitabilă sau
corectă din punct de vedere social. Economia de piaţă poate produce
decalaje inacceptabil de mari în privinţa veniturilor şi a consumului. Piaţa
nu oferă o soluţie acceptabilă a întrebarea pentru cine? Aceasta deoarece
mărimea veniturilor este determinată de o multitudine de factori foarte
mare, de la efortul depus, gradul de pregătire, moştenirea, preţul
factorilor de producţie sau norocul. De asemenea, bunurile merg la cei
care au bani mai mulţi, nu la cei care au nevoie mare de ele. Pisica unui
bogătaş poate bea laptele de care are nevoie băiatul unei familii sărace
pentru a nu se îmbolnăvi. O ţară poate cheltui mai mult cu alimentele
destinate animalelor de casă decât cu ajutorarea copiilor săraci care vor să
facă o facultate. Deseori distribuţia veniturilor, într-un sistem bazat pe
economia de piaţă, este rezultatul hazardului.
Din punct de vedere politic sau etic, inegalităţile între venituri pot fi
considerate inacceptabile. Dacă o societate democratică nu agreează modul
în care sistemul capitalist liberal realizează distribuţia veniturilor, aceasta
poate lua măsuri pentru schimbarea modului de distribuţie. Dacă
alegătorii au decis reducerea inegalităţii dintre venituri, statul poate
introduce un sistem de impunere progresivă, percepând o cotă de impozit
superioară pentru veniturile mari şi o cotă inferioară pentru cele mici.
 Ce este economia?

Ştiinţă ce studiază modul în care indivizii, firmele,

guvernul şi alte organizaţii din societatea omenească
aleg să folosească resurse limitate în activităţile pe
care le desfăşoară, economia a dezvoltat cinci reguli
fundamentale legate de compromisuri, stimulente,
schimb, informaţii şi distribuţie.
 Concluzii
• Rolul fundamental al rarităţii (limitării) în economie face ca
alegerile să implice inevitabil compromisuri.
• Cei care iau decizii, în condiţiile unor resurse limitate, iau în calcul
stimulentele cu care sunt confruntaţi.
• În economiile de piaţă, schimburile voluntare reprezintă cheia
pentru folosirea eficientă a resurselor, toţi participanţii fiind
avantajaţi.
• În luarea deciziilor pe diferitele pieţe, disponibilitatea informaţiei
joacă un rol esenţial în folosirea cât mai eficientă a resurselor
limitate.
• Pieţele determină modul în care sunt distribuite bunurile şi serviciile
produse în economie membrilor societăţii. Faţă de o producţie
eficientă, în condiţii de alegere liberă, folosind resurse limitate,
distribuţia prin piaţă rămâne încă deficientă, reclamând
preocupări pentru echitate, compromisuri între stimulente şi
echitate.