sefarzii

• Sefarzii au fost recunoscuți ca minoritate în Țara

Românească în secolul al XVIII-lea și au avut un rol
important în dezvoltarea comercială și financiară a
țării. Din secolul al XIX-lea, comunitatea sefardă a fost
absorbită treptat de comunitatea evreilor așkenazi,
venită în această perioadă din Imperiul habsburgic și
din zonele germanice.
Între evreii sefarzi și cei așkenazi sunt diferențe de cult,
dar și de limbă. Primii vorbesc ladino, un dialect
influențat de limbile romanice, iar cei din urmă vorbesc
idiș, un dialect puternic influențat de limba germană.
• Au vorbit vreme de sute de ani limba ladino
sau iudeo-spaniola, bazată pe
limba castiliană veche.
• Recunoașterea oficială a obștei evreilor sefarzi
în Țara Românească a avut loc în 1730 prin
întărirea dată de domnitorul muntean
Nicolae Mavrocordat către sfetnicii săi Daniel
Fonseca și Menteș Bally.[1] Din 1865 există
Cimitirul evreiesc Sefard din București.
Cimitirul evreiesc Sefard din București.
În istoriografie, există opinia că primii evrei care au
apărut pe teritoriul principatului moldovenesc
au fost tocmai evreii sefarzi. Se poate presupune
că, în acest caz, putem vorbi despre comunitatea
evreiască din Akkerman (Moncastro), care a
existat acolo încă din perioada pre-
moldovenească. Evreii care locuiau în această
regiune, în mod evident, participau la comerțul
din Marea Neagră și Marea Mediterană.
• Mai târziu, un număr mic dintre ei a migrat
din Poartă și Principatul Moldovei în Basarabia
rusească. Pierderea de către Principat a
teritoriilor sale din sud, unde locuiau evreii
sefarzi explică influența lor slabă asupra
formării comunităților evreiești din Moldova și
apoi Basarabia