Sunteți pe pagina 1din 7

ISTORIA MEDICINEI IN GRECIA ANTICA

SCOALA POSTLICEALA FUNDENI


PROFIL: AMG
CLASA: 1H
PROFESOR COORDONATOR: CRANESCU CRINA
ELEV: MARIN MIHAITA-STEFAN
+ Medicina în Grecia Antică s-a
dezvoltat în cursul evoluţiei sociale,
fiind totodată în strânsă legătură cu
cunoștințele proprii ale societății.
Mileniul 1600-600 î.Hr. are denumirea
improprie de perioadă preștiințifică a
medicinei grecești, deși în tehnicile
şi procedeele sale medicale se
găsesc anumite procedee pragmatic
raționale, care au capacitatea de a
constitui o componentă empirică la
bază. De asemenea a coexistat și o
medicină mitică, fapt datorat faptului
că grecii se inspirau din cultura
orientală în tehnicile lor terapeutice.
Hipocrate si
locul sau în
istoria medicinei
+ Prin toată activitatea lui, cât și prin înființarea primei școli de medicină,
Hipocrate a revoluționat medicina în Grecia antică, definind-o ca
disciplină distinctă de alte domenii cu care era în mod tradițional
asociată (religie, filosofie), inventând astfel profesia de medic (yatros în
limba greacă).
Primul biograf al lui Hipocrate a fost Soranus din Efes, care oferă multe
informații personale. Acesta precizează în scrierile sale că tatăl lui
Hipocrate a fost Heraclides, medic și el, iar mama lui a fost Paxitela, fiica
lui Tizane. Tot el a spus că Hipocrate a învățat medicina de la tatăl său,
Heraclides, și de la Asklepion din Kos, având la rândul său numeroși
discipoli străluciți, printre care și pe fiii săi Thessalus și Draco, dar și pe
ginerele său Polybus.
+ Hipocrate este primul care susține că bolile apar nu ca o pedeapsă
aplicată de zei, ci din cauze naturale, fiind rezultatul acțiunii asupra
organismului uman a factorilor de mediu, a dietei dezechilibrate și a
stilului de viață neadecvat. Tot el are marele merit de a fi afirmat că
organismul este „un tot unitar”, considerând că o boală, chiar dacă apare
strict localizat (de exemplu, otita sau conjunctivita), este, de fapt,
expresia suferinței întregului organism. Astfel, Hipocrate este primul
medic holist cunoscut, care a afirmat încă de acum 2300 de ani atât de
moderna și actuala aserțiune: „nu există boli, ci bolnavi”. În concepția
lui, un medic bun trebuia să fie înainte de toate un observator atent și
perspicace. El este primul care clasifică bolile în boli acute, cronice,
endemice, epidemice și care folosește termenii de exacerbare, recidivă,
rezoluție, criză şi convalescență.
Tratamente si interventii medicale

+ Se știe că în urmă cu 1800 de ani î.Hr., în Grecia Antică se practica o


chirurgie cu un caracter relativ simplu, ca de exemplu săge țile, care erau
pur si simplu extrase, iar plăgile tratate ulterior intr-un mod raţional,
rapid; atât grecii cât și cretanii știau totu și de ac țiunea hemostatică a
plăcilor de rocă pisate. Rănile erau spălate cu vin vechi, ei știind de
existența taninului din alcool; profilaxia era facută cu plante și ierburi
aromatice, cu efect atât hemostatic cât și cicatrizant, ei foloseau ca
metodă terapeutică și frecția sau masajul cu ulei și vin, cât și sugerarea
exercitiilor fizice, care au dus la binecunoscutele olimpiade grece ști
ulterior .
+ Deși se poate spune cu certitudine că igiena

Igiena personală în Grecia antică a fost fundamental


de bază, este sigur că elenii au fost primii,
împreună cu egiptenii, care i-au conferit un rol
de conducere încet, consacrând un adevărat
personala în +
cult al igienei corpului și frumuseții plastice.
Hipocrate, tatăl medicinei, a fost autorul a 87 de
tratate, dintre care multe s-au concentrat pe
Grecia antica problema igienei corpului, exaltând practica
băilor și a masajelor.
+ Pe de altă parte, Galen s-a născut cinci secole
mai târziu în Pergam , un oraș bogat din Asia
Mică, renumit pentru biblioteca sa care conține
peste 50.000 de volume și pentru distinsa sa
academie medicală. A început să studieze
medicina la vârsta de 16 ani, specializându-se în
domeniul igienei; într-unul din tratatele sale
dictează regulile sănătății: îngrijește igiena
corpului, dormi și mănâncă adecvat, respiri aer
curat și domină emoțiile sufletului.
Bibliografie:

+ https://koaha.org/wiki/Igiene_personale_nell%27antica_Grecia
+ https://www.medichub.ro/reviste/medic-ro/hipocratesi-locul-sau-i
n-istoria-medicinei-id-505-cmsid-51
+ https://historia.ro/sectiune/general/din-istoria-medicinei-greciei-a
ntice-plante-si-570167.html

S-ar putea să vă placă și