CAPITOLUL 6.

PARTENERIATE ÎN SUSȚINEREA

ȘI DEZVOLTAREA EDUCAȚIEI INCLUZIVE

TIMPURII

A elaborat: Samson Alina grupa 21a

 RELAȚIILE DE PARTENERIAT ȘI IMPORTANȚA ACESTORA ÎN
PROMOVAREA EDUCAȚIEI INCLUZIVE TIMPURII

Parteneriatele solide dintre subiecții educaționali, familii și alți

membri ai comunității constituie unul din
elementele fundamentale, care asigură educația incluzivă de
calitate, alături de promovarea dreptului
fiecărui copil și familie la respect și apreciere, de susținerea
interacțiunilor dintre adulți și copii și altele.

Parteneriatele se definesc ca relații de colaborare între personalul instituției de învățământ și membrii familiei,
ai comunității, ai diferitor organizații (servicii sociale, medicale,
educaționale, organizații de afaceri, biserica etc.), pentru a implementa programe și activități care să-i ajute pe
copii să reușească.
Din perspectiva disponibilității pentru colaborare
în Țara noastra sunt două tiputi de instituții

Instituții ”deschise” Instituții ”închise”

• sunt prietenoase, cu o listă mare de
persoane, organizații, care-i pășesc pragul
și care se implică în viața acesteia;
• cu părinți-participanți activi la orice nu s-
ar desfășura aici;
• cu asistentul social comunitar-oaspete
des, care cunoaște fiecare familie și
nevoile ei.
• în care părinții vin doar la una-
două ședințe, percepute ca ceva
mai puțin plăcut și util
• iar așa-zisele organizații-
partenere fac ceva împreună mai
mult formal, din obligație.
 Această vizibilă diferență o putem explica cu ajutorul barierelor de diferit ordin ce
pot exista la nivel de dezvoltare de parteneriate și care sunt sau nu luate în calcul, analizate și minimizate de
către grădiniță/școală. Barierele pe care le resimt părinții în a fi
prezenți în viața instituției de învățământ și în a participa la activități de parteneriat se divizează în câteva
categorii:

• Bariere psihologice. Lipsa încrederii, cauzată de vulnerabilitatea copilului cu CES, care nu se descurcă
la fel de bine ca alți copii, de lipsa cunoștințelor în domenii specifice. De multe ori părinții nu se simt
capabili de a-și ajuta copilul în activitatea de învățare, de a construi o relație optimă cu propriul copil;
subiectul dizabilității copilului adesea este perceput ca unul sensibil de către părinți, din care cauză
ei nu doresc să-l împărtășească cu alte persoane;
• Atitudinea personalului. În unele cazuri, cadrele didactice nu valorizează suficient implicarea părinților,
nici opiniile acestora; emit judecăți negative privind implicarea lor. Personalul instituției poate
interpreta slaba implicare a părinților copiilor cu CES ca lipsă de interes; există și multiple situații
când cadrele didactice subapreciază eforturile de implicare ale părinților;
• Climatul instituțional. Percepția diferențelor educaționale și de expertiză între cadre didactice și
părinți conduce la relații inegale dintre ei; de multe ori cadrele didactice folosesc, în mod conștient
sau inconștient, un limbaj și termeni inadecvați, în special cu referire la dizabilități, pe care părinții
nu-i înțeleg sau nu-i acceptă;
• Bariere materiale. Resurse financiare limitate, dificultăți legate de transport, de lipsa unor
persoane în
grija cărora ar putea lăsa copilul/copiii pe perioada activităților, grija de a crește mai mulți copii
etc.119
În colaborarea cu grădinița și comunitatea, cu diverse structuri și servicii, de asemenea, pot exista
bariere
care, convențional, ar putea fi divizate în câteva categorii:
• Bariere la nivel de înțelegere a problemei. Percepția diferită/eronată a relației de colaborare (când
în
viziunea unora colaborarea înseamnă, de exemplu, aportul financiar pentru susținerea unei
activități/lucrări); cunoașterea insuficientă de către unii specialiști a cadrului legal în domeniu și a
atribuțiilor profesionale ce reies de aici; lipsa de informare;
• Bariere ce vizează cultura de comunicare a instituției. Lipsa unui proces transparent de
comunicare cu
comunitatea;
• Bariere ce țin de specificul structurilor și serviciilor cu care se dorește constituirea de parteneriate.
Volumul mare de muncă și responsabilități per specialist creează premise pentru îndeplinirea lor
selectivă; unele organizații sunt foarte rigide (sau unii reprezentanți ai acestora); altele pot să nu
considere colaborarea cu instituția de învățământ drept o responsabilitate directă și să nu manifeste
nici o motivație pentru acest lucru.
. PARTENERIATE DINTRE INSTITUȚIA DE EDUCAȚIE TIMPURIE ȘI
FAMILIA
COPILULUI CU CES

• Relaţia dintre părinţii copiilor cu dizabilități şi grădinița/școala are o

importanța crucială pentru progresul în dezvoltarea copilului şi eficiența
oricărei instituții implicate în proces. Și cum un parteneriat nu se produce
instantaneu, dar presupune un demers complex, el trebuie edificat de la
bun început pe principii care să asigure angajarea părinților și grădiniței
într-o relație autentică și pozitivă. Principiile unui parteneriat eficient
presupun încredere reciprocă, respect pentru părinți, asigurarea
confidențialității, informarea, valorizarea și abilitarea părinților,
comunicarea eficientă.
Strategiile de implicare a părinților copiilor cu
CES în procesul de incluziune educațională
• cunoașterea familiilor copiilor;
• cunoașterea comunității
• utilizarea capitalului cultural al părinților;
• formarea cadrelor didactice în domeniul comunicării cu familia
 Strategiile de implicare a părinților în procesul de incluziune educațională presupun, în primul rând,
cunoașterea familiei. Atunci când se inițiază cunoașterea familiei, odată cu înrolarea copilului în IET, este
necesar să se țină cont
și de particularitățile în evoluția acesteia. Sunt particularități rezultate din experiența trăită de familie, care,
în cazul părinților ce educă copii cu dizabilități, este una specială, fiind marcată de multiplele dificultăți cu
care se confruntă de la anunțul și până la acceptarea dizabilității copilului, de schimbările ce se produc pe
parcurs sub influența acestor evenimente. .
Practica demonstrează că stabilirea relației de încredere între familie și IET este un proces destul de
complicat. Un comportament adecvat în constituirea relației cu familia copilului cu dizabilități ar fi să nu se
preia rolul de ”indicator sau controlor”.
Un aspect specific pe care îl manifestă de multe ori aceste familii ține de faptul că așteaptă o soluție rapidă,
care să le aducă rezolvarea problemei într-un termen cât mai scurt. Dificultatea cu care se poate confrunta
în astfel de situații personalul grădiniței se referă la găsirea modalității de a o face să înțeleagă că procesul
de schimbare are nevoie de timp și toți trebuie să participe în mod activ la soluționarea problemei. Este
indicat să se opteze pentru soluționarea treptată, bazată pe pași mici. La orice etapă, părinții au nevoie de
înțelegere şi toleranță în abordare, care să se materializeze în ascultare
activă și empatie, în loc de consolare sau critică; în acceptarea sentimentelor pe care le trăiește ca fiind
firești, în loc de judecare și respingere; în oferirea de informații necesare, în loc de învățare
 Cunoașterea comunității de unde vine
familia copilului cu CES
• a cunoaște organizațiile și serviciile care oferă ajutor familiilor, iar prin cunoașterea
acestor resurse a putea sprijini suficient părinții în accesarea serviciilor de suport;
• a sprijini părinții în efortul lor a de a asigura nevoile de bază ale familiei, prin informarea
despre serviciile medicale, de asistență socială, de consiliere, de caritate etc. și
referirea/facilitarea accesului către acestea;
• a identifica liderii comunității și liderii părinților, adică părinții respectați în comunitate,
prin intermediul cărora se poate facilita conexiunea cu grădinița, se pot promova anumite
schimbări;
• a cunoaște nevoile familiilor și a răspunde adecvat prin programe de sprijin comunitar,
educațional, economic și de alt gen
 Este important ca personalul grădiniței să îmbrățișeze cultura părinților. Aceasta înseamnă valorizarea
capitalului social al părinților, a modului în care aceștia văd lumea și în care pot contribui la activitățile
instituției indiferent de nivelul lor educațional, social, activitatea profesională.

Strategii de atragere a familiei în calitate de partener al IET în

lucrul cu copiii cu CES:
• recunoașterea faptului că părinții, de cele mai dese ori, își cunosc bine copilul
și pot fi
”experți” în creșterea și educarea lui;
• manifestarea deschiderii pentru un alt punct de vedere și anume, cel al
părinților;
• evaluarea și prezentarea realistă a propriilor competențe si expertize asupra
situației.
Cum pot fi sprijinite la modul practic familiile copiilor cu
CES în cadrul unei relații de
colaborare?
În acest sens, IET recomandă și sprijină părinții:
• să se informeze cât mai adecvat și din surse multiple;
• să caute suport profesionist;
• să încerce să-și înțeleagă propriile emoții și să le accepte;
• să se implice în procesul de abilitare a copilului;
• să nu ezite în a căuta sprijinul altor persoane;
• să comunice activ cu specialiști și cu alți părinți.
Programe educaționale și activități de suport
pentru părinții copiilor cu CES
• centre/cluburi ale părinților;
• implicarea membrilor familiei/comunității în calitate de asistenți ai cadrelor didactice;
• programe de voluntariat;
• vizite acasă;
• programe de educație parentală;
• parteneriate dintre instituție și comunitatea de afaceri;
• implicarea părinților/membrilor comunității în managementul școlii;
• programe de tutorat etc.
 La finalizarea unui program va fi evaluat impactul pe care l-a avut acesta
asupra familiilor, rezultatele înregistrate. Astfel, prin utilizarea diferitor
metode (observarea, interviul, chestionarul etc.), se va urmări dacă
părinții:
• sunt satisfăcuți de serviciile oferite;
• se consideră informați cu privire la diferite aspecte, care au fost examinate în cadrul
programului;
• pot relata unele schimbări în viața familiei, viața copilului;
• au o atitudine pozitivă față de IET, serviciile oferite atât copilului, cât și familiei;
• au înțeles cum să interacționeze mai bine cu copilul;
• au avut ocazia să cunoască părinți, al căror exemplu i-a impresionat;
• au devenit mai optimiști; cred că pot avea o calitate nouă, mai bună, a vieții e
 PARTENERIATE COMUNITARE ÎN SUSȚINEREA ȘI
DEZVOLTAREA
EDUCAȚIEI INCLUZIVE TIMPURII
Parteneriatele de calitate sunt benefice tuturor părților: grădinița câștigă un
aliat puternic și-și îmbunătățește considerabil serviciile prestate; membrii
comunității devin mai conștienți de rolul educației în viața comunității,
dezvoltă un sentiment puternic că lucrează împreună pentru a susține copiii.
Este dovedit că acolo unde sunt sprijinite procesele de susținere a părinților
în realizarea rolurilor parentale, de îngrijire și educație a copiilor mici,
tendința de creștere și dezvoltare economică, socială a comunității este mai
vizibilă, iar de aici, și sporirea calității vieții tuturor cetățenilor din
comunitate
 IET poate colabora cu alte instituții, cu autoritățile locale, mediul de afaceri, cu biserica, instituțiile de
utilitate publică, organizațiile locale de caritate. Implicarea trebuie să fie în ambele sensuri: grădinița oferă
oportunități pentru familii, alți actori comunitari de a participa în procesul de învățare și dezvoltare a
copiilor, pe când comunitatea le folosește, le
diversifică. Totodată, și grădinița participă la viața comunității, folosește resursele oferite de aceasta. Ea
poate propune o varietate de sugestii despre modul în care se pot implica atât familiile, cât și comunitatea,
pentru a participa la procesul educațional.
Aceste oportunități de implicare se pot configura în:
• activități de voluntariat;
• implicarea în pregătirea activităților desfășurate în cadrul și de către grădiniță;
• realizarea unor activități acasă cu copiii sau în cadrul grădiniței (piese de teatru, lectura și înscenarea
unor povești etc.);
• participarea în consiliile și comisiile ce funcționează în grădiniță, cu implicare directă în procesul de
luare a deciziilor;
• organizarea atelierelor de lucru, cu implicarea copiilor, părinților și altor membri ai comunității;
• implicarea în organizarea unor ”biblioteci de împrumut”, în care să fie posibil schimbul și împrumutul
cărților, jocurilor, jucăriilor;
• împărtășirea informațiilor/experiențelor pe anumite subiecte (de exemplu, gestionarea comportamentelor
provocatoare);
• organizarea excursiilor în comunitate
 Exemple de activități realizate de IET în scopul promovării
parteneriatelor cu comunitatea pe domeniul educației incluzive:

• Organizarea unor activități cu mesaj de invitație la cunoaștere și colaborare: ”Ziua ușilor

deschise”, ”Săptămâna drepturilor copiilor”, ”Săptămâna grădiniței incluzive”, ședințe de
vizionare a unor filme ce sensibilizează și motivează pentru schimbare/implicare, expoziții de
fotografii, desene etc.;
• Organizarea activităților de informare pentru diverse grupuri țintă, pregătirea și distribuirea de
materiale informative;
• Participări la emisiuni televizate, radiofonice;
• Informarea despre procesele derulate în grădiniță pe pagina web, alte surse;
• Postarea materialelor elaborate în grădiniță ce reflectă activitatea instituției, în locuri publice:
librărie, bibliotecă, primărie, centre comunitare et
 Activitățile enumerate mai sus contribuie la
sensibilizarea privind dreptul tuturor copiilor la
educație și
necesitatea respectării acestui drept, avantajele
EIT. Sensibilizarea este primul pas spre
promovarea unei
schimbări pozitive. Odată ce oamenii din
comunitate înțeleg avantajele educației incluzive,
ei pot să-și
dezvolte atitudini și comportamente pozitive,
sprijinind incluziunea.
 Activități ce presupun interacțiunea dintre copiii cu CES și
familiile acestora și diverși
actori comunitari
• Prima și cea mai importantă acțiune se referă la organizarea interacțiunii dintre toți copiii ce
frecventează grădinița, care să se bazeze pe respectul pentru diversitate și să abordeze critic orice
stereotip sau prejudecată;
• Același lucru trebuie realizat și în raport cu comunitatea de părinți ai copiilor din grădiniță,
începând cu discuțiile realizate și terminând cu ședințele de părinți sau alte activități ce vizează
implicarea grupurilor de adulți;
• Organizarea activităților cu participarea tuturor copiilor, părinților;
• Invitarea unor persoane cu dizabilități din comunitate, care ar putea să le vorbească copiilor,
părinților despre experiența lor de viață;
• Implicarea părinților ca resursă, pentru a-i învăța pe copii despre oameni și culturi diferite etc.
Activități și campanii de sensibilizare și promovare a educației
incluzive la nivel comunitar,
de mobilizare comunitară
• Realizarea de către copii a unor interviuri scurte în cadrul comunității, care să reflecte
problematica incluziunii și care mai apoi să fie făcute publice (plasate în mediul tv, on line);
• Pregătirea și împărțirea de fluturași cu mesaje antidiscriminatorii în stradă, în cadrul diverselor
instituții de utilitate publică;
• Organizarea unor manifestații culturale, cum ar fi diverse concerte, expoziții de fotografii,
lucrări, pentru promovarea non-discriminării şi informarea populației;
• Organizarea de târguri cu vânzare în scopuri caritabile, la care pot fi expuse lucruri pregătite de
copii și familiile lor;
• Desfășurarea teatrului social la nivel de comunitate, cu implicarea copiilor și părinților, prin
care să se abordeze tematica incluziunii, importanța egalității de șanse și drepturi etc.