Implementare a educației inclusive în școală

În şcoala noastra, la început de an scolar, au fost înregistrați elevi care au diferite probleme, din
care 6 certificați: cu ADHD, retard ușor,probleme sau alte probleme. În total, în școală învață în
jur de 800 de copii. Relevant e câți copii cu nevoi speciale sunt în fiecare clasă, certificați sau
necertificați,diagnosticați sau nediagnosticați,astfel încât toți să primească o educație de calitate.
În clasa mea am avut un elev cu CES și știu ce înseamnă integrarea uni astfel de elev în colectiv.

Consider că munca in echipa este reuşita activităţilor noastre. Insă făra implicarea comunităţii
locale, a părinţilor,asociaţiilor nonguvernamentale nu se poate reuşi. Noi am intâmpinat greutăţi
în realizarea programelor speciale pentru elevii cu C.E.S ( in funcţie de necesitatea fiecărui
elev).De aceea trebuie să se regândescă învăţământul din perspectiva – realizării unei educaţii
incluzive- numarul de elevi la clasa, variante de programe,dotarea şcolilor, pregătirea
profesorilor etc.

O clasă incluzivă poate fi benefică pentru mulți elevii. Este crucial să se ofere tuturor elevilor o
șansă echitabilă de a învăța în mediul potrivit pentru ei. O modalitate de implementare a
educației incluzive în sala de clasă pe care am aplicat-o eu și o aplic este: învățarea prin
cooperare. O modalitate foarte bună de a implementa educația incluzivă în clasă este de a
prezenta sarcinile și activitățile într-un mod care încurajează învățarea prin cooperare. Prin
învățarea în grupuri, elevilor li se oferă tuturor posibilitatea de a participa. Pe lângă faptul că
oferă elevilor șansa de a face parte din ceva, ei vor putea, de asemenea, să dezvolte abilități
sociale cruciale între ei. Învățarea în grup nu aduce beneficii doar celor cu dizabilități sau
diferențe comportamentale.

Şcoala noastră este permanent preocupată de eliminarea totală a abandonului, includerea tuturor
copiilor indiferent de etnie, sex, situaţie economică, posibilităţi de învăţare, în sistemul de
învăţământ. De asemenea, cadrele didactice trebuie să fie foarte atente să nu schiţeze niciun gest
(fizic, verbal) care s-ar putea interpreta ca un act de discriminare la adresa elevilor în cauză.

Astfel ne-am propus mai multe priorităţi în vederea implementării unor practici incluzive:

 o înţelegere reală a ceea ce este incluziunea, definirea procesului ca atare şi nu numai o

simplă plasare a copiilor împreună;
 să favorizăm un climat de sprijin flexibil şi răspunsuri creative la nevoile/cerinţele
individuale;
 recunoaşterea incluziunii ca o parte a politicilor de egalizare a şanselor cu aranjamente
clare pentru implementare, fundamentare şi monitorizare;
 să ţinem cont de principiile incluzivităţii;
 să asigurăm admiterea copiilor cu cerinţe educative speciale în structuri educative şi să
ofere o orientare pozitivă şi cu sensibilitate;
 să lucrăm în colaborare cu autorităţile locale şi agenţiile pentru a identifica barierele
posibile şi să ia în considerare cum pot fi mai bine depăşite;
 să implicăm întregul personal al şcolii şi al comunităţii locale în practici educative legate
de dezvoltarea incluzivă a şcolii;
  să abilităm accesul personalului la ocazii de dezvoltare profesională care să sprijine
dezvoltarea unor practici incluzive;
 să oferim elevilor activităţi extracurriculare în care să lucrăm nu doar cu dimensiunea
raţional-intelectivă a elevului, dar şi cu cea afectivă, motivaţională, atitudinală şi socială.

Succesul educaţiei incluzive este asigurat de comunicarea dintre familie şi şcoală.

Copiii au rezultate bune la şcoală, se integrează dacă familiile se interesează îndeaproape de
educaţia lor. Părinţii sunt cei care cunosc cel mai bine copilul şi reprezintă o importantă sursă de
sfaturi pentru profesori.

Şcoala noastra şi toate cadrele didactice trebuie să creeze un mediu primitor pentru implicarea
familiei în recuperarea , adaptarea şi integrarea propriului copil cu cerinţe speciale, prin:

 solicitarea tuturor familiilor cu copii care prezintă cerinţe educaţionale speciale să

participe la aplicarea programului educaţional şi terapeutic propus;
 recunoaşterea cerinţelor şi drepturilor familiilor de a alege dacă, în ce măsură, cum şi
când pot participa la cât mai multe activităţi terapeutice , pentru continuarea lor acasă;
 includerea familiilor , în mod obişnuit şi consecvent, în schimbul de informaţii despre
copil;
 identificarea resurselor din cadrul programului educaţional şi recuperator-terapeutic al
elevilor cu cerinţe speciale prin care se pot sprijini activităţile părinţilor;
 anunţarea familiei în legătură cu activităţile propuse în programul recuperator-terapeutic
şi completarea lui la solicitările părinţilor;
 informarea familiilor despre schimbările survenite în cadrul programului;
 acceptarea feedback-ului primit de la familie ca informaţii utile în ameliorarea
programelor destinate educării şi recuperării elevilor cu CES.

Parteneriatele şcoală – familie vin în sprijinul îmbunătăţirii comunicării dintre părinţi şi

profesori. Ele se evidenţiază în activităţi comune, participarea părinţilor la diferite cursuri în care
se explică acestora ce înseamnă o regulă în familie, ce înseamnă o pedeapsă când nu au fost
respectate regulile şi ce înseamnă o laudă.

În cadrul parteneriatelor se clădesc relaţii între indivizi, acestea fiind caracterizate de

responsabilităţi şi cooperări reciproce.

Realizarea parteneriatelor funcţionale presupune un sistem de activităţi cuprinse într-un plan pe

termen scurt şi mediu, cu obiective şi responsabilităţi clare.