Sunteți pe pagina 1din 8

EVENIMENTE

MARCANTE DIN
ISTORIA NATIONALA
AL DOILEA RAZBOI
MONDIAL/PARERE PERSONALA

PROIECT :BOBOC ANDRA ELENA


AL DOILEA RAZBOI MONDIAL
• Nu răsărise, încă, soarele, la 1 septembrie
1939, când aviaţia lui Hitler a început
bombardarea sălbatică a Poloniei. Începea,
astfel, oficial, cel de al Doilea Război Mondial,
incredibila operă de distrugere a omenirii, în
numele unor principii pe care mulţi nu şi le
mai aminteau. Doar aparent era un atac-
surpriză, de fapt cu toţii se aşteptau la aşa
ceva. Şi nu din cauză că, în ziua precedentă,
fusese pus în scenă un pseudo-atac, de
provocare, al unor soldaţi germani în
uniforme poloneze. Lucrurile erau decise la
nivel mult mai înalt. Cu numai o săptămână
înainte, la 23 august 1939, fusese semnat
incredibilul Pact de neagresiune între cele
două extreme ale spectrului politic, naziştii
germani şi comuniştii, ruşi, între Hitler şi
Stalin. Era vorba de neagresiune între Berlin
şi Moscova dar şi de agresiune totală
împotriva Poloniei.
AL DOILEA RAZBOI MONDIAL
• Dacă germanii treceau frontiera la 1 septembrie,
sovieticii au declanşat şi ei atacul împotriva
Poloniei, la 17 septembrie, prinzând ca într-un
cleşte eroicul popor polonez. Acelaşi pact, numit
şi Molotov-Ribbentrop, după numele şefilor celor
două diplomaţii care l-au semnat, avea şi un
"protocol secret" cu "rearanjamente teritoriale și
politice" ce afectau grav Estonia, Letonia,
Lituania, Finlanda, România și Polonia, ce urmau
să fie ocupate total sau parţial de Uniunea
Sovietică şi Germania nazistă. Berlinul acţiona în
virtutea înţelegerii cu Stalin dar ştia clar că atacul
împotriva Poloniei va declanşa aplicarea
alianţelor militare ale Poloniei cu Franţa şi Marea
Britanie, punându-le pe acestea în stare de
război. Un război numit "ciudat" de istorici, cu o
lipsă aproape totală de acţiune din partea celor
două puteri democratice din Vest în timp ce
Germania hitleristă şi Uniunea Sovietică stalinistă
distrugeau Polonia. În plus, URSS a atacat
Finlanda iar Germania a invadat Danemarca şi
Norvegia.
AL DOILEA RAZBOI MONDIAL
• La 10 mai 1940, Churchill preia conducerea guvernului britanic iar Germania
invada Belgia şi Olanda, nemailăsând nicio îndoială asupra intenţiilor sale.
Desigur, nu atunci, odată cu luptele pe toate fronturile, a început al Al Doilea
Război Mondial. Şi nici mai târziu, în cursul anului 1940, când cei doi aliaţi,
Germania nazistă şi Uniunea sovietică, au smuls bucăţi din trupul României.
În 1940, de altfel, se încheia "Planul de patru ani" lansat de Hitler în 1936
pentru a pregăti Germania de un război amplu. Dar, vorbind de 1940, nu
putem uita suferinţele Poloniei atacată şi ea din două părţi, nu putem uita
nici invadarea Cehoslovaciei, în martie 1939, cu 6 luni înaintea invadării
Poloniei. Cu un an înainte, în martie 1938, Germania nazistă invadase
Austria, celebrul Anschluss. Era prima acţiune clară care contravenea status
quo-ului de la sfârşitul Primului Război Mondial, era, fără îndoială, o gravă
acţiune revanşardă. Cu două decenii în urmă, sângerosul război mondial,
primul, se încheia cu un Armistiţiu la umbra căruia, dintre ruine şi cruci, se
ridica spectrul unei noi confruntări mondiale.
CE SE INTAMPLA DUPA
IN ROMANIA
• 23 AUGUST 1944 - România
denunță alianța cu puterile Axei
(Germania, Italia și Japonia) și trece
de partea Aliaților (Marea Britanie,
Franța, Rusia și Statele Unite ale
Americii) – întoarcerea armelor.
România este ocupată de trupele
Uniunii Sovietice – sub pretextul
eliberării țării de sub ocupația
nazistă – până în anul 1958. La
finalul războiului, țara noastră
recuperează teritoriile pierdute în
urma Dictatului de la Viena –
Transilvania de Nord, însă pierde
Basarabia, revendicată de Uniunea
Sovietică.
PARERE PERSONALA
• Acest eveniment a fost unul cumplit
vazut de mine…. Atunci foarte multi
oameni au murit,uni au murit de
foame ,iar alti salvandusi familia..
• Parerea mea personala este la accea
vreme oameni au supravetuit/sunt
oameni care traiesc si astazi si
povestesc toate intamplarile avute…
Oameni erau evacoati,isi lasau casele
si isi luau copii la brati….
• Acest eveniment a fost unul
tragic ,dar au trecut…….
PARERE PERSONALA
• Cu toate acestea acum noi
trebuie sa invatam sa ne
pretuim viata ,momentele
frumoase pe care le avem
cu cei dragi …….
• Sa ne fim optimisti!
• Sa ne bucuram de tot ce
avem!
• Sa fim mereu langa cei
dragi!
• Sa ne aiutam la greu…….

S-ar putea să vă placă și