Potențialul turistic etnocultural

și manifestările etnofolclorice
din România

Alecsie Andreea
Constantinescu Alina
Dragomir Magdalena
ECTS; Anul III; Grupa 3
Potențialul turistic etnocultural
Arta populară românească prezintă forme şi moduri diferite
de manifestare, care diferă prin trasături specifice de la o vatră
folclorică la alta, incluzând mai multe componente majore care relevă
concepția estetică și socială a poporului român.
 Așezările rurale tradiționale , privite în ansamblu, reprezintă un
grup de construcții, locuințe care alcătuiesc un anume mod de
viață care își poate schimba funcțiile și fizionomia în timp și
spațiu. Acestea se definesc prin vechimea istorică, durate de
locuire.
 Potențialul turistic etnocultural
 Arhitectura tradițională s-a
conturat în timp, specificul ei fiind
dat de structura materială a
construcțiilor, proporții , volume,
decor, ornamente.
În funcție de caracteristicile
constructive se disting:
 Case deasupra întâlnite în Oltenia
Arhitectura
și Muntenia. tradiţională
 Case înalte, apărute târziu în din
Muntenia
arhitectura tradițională.
 Casele cu foișor au ca
particularitate o terasă deasupra,
ieșită din planul dreptunghiular al
clădirii.
 Casele cu legătură au două corpuri
de construcție legate printr-o
pasarelă. Arhitectura tradiţională
din Oltenia
Potențialul turistic etnocultural
 Organizarea interiorului
constituie cea mai concludentă
expresie a modului de viață și a
formelor de manifestare a ideilor
despre familie, frumos și
funcționalitate. Cele mai frumoase
interioare se pot întâlni în
gospodăriile din nordul Moldovei,
Maramureș, Gorj, Vâlcea și Argeș.
 Arta tradițională de prelucrare
a lemnului s-a sprjinit pe întinsele
suprafețe de pădure din țara noastră,
care au condus la conturarea unei
adevărate civilizații. Aici se includ
casele, bisericile, unele instalații
tehnice, mobilierul, uneltele
gospodărești.
 Potențialul turistic etnocultural
 Instalațiile tehnice tradiționale – sunt legate de ocupațiile agricole,
silvice, transport. Ele s-au dezvoltat din uneltele casnice manuale și s-
au diversificat, adaptând sisteme mecanice diferite, în funcție de
materiile prime sau produsele ce urmau să fie prelucrate (mori, pive de
ulei, prelucrarea țesăturilor etc.).

 Portul popular reprezintă

o adevărată carte de vizită a
neamului românesc, fiind un
ansamblu vestimentar cu
piese de îmbrăcăminte și
podoabe distincte, de mare
valoare artistică. Cele mai
frumoase costume populare
pot fi admirate în zonele
Bucovinei, Muscelului,
Vâlcii, Banatului, Brașovului,
Maramureșului.
Port popular din Banat Port popular din Vâlcea
Potențialul turistic etnocultural
 Sculptura populară în piatră s-a dezvoltat mai ales pentru caracterul
ei ornamental, fiind întâlnită în așezările din aria intra și extracarpatică,
în apropierea zonelor de extracție.
 Arta populară a prelucrării pieilor este prezentă în aproape toate
zonele etnografice, unde există meșteri care se ocupă cu tăbăcăria,
cojocăritul, cizmăritul etc.
 Arta olăritului are cea mai veche tradiție, având
o vârstă milenară, fapt demonstrat prin deosebirile
arheologice. Renumite centre de olari se află în
Oltenia: Poienița (Argeș), Ivești (Vrancea), Horezu,
Slătioara, Vlădești, Rădăuți.
 Potențialul turistic etnocultural
 Instrumente populare tradiționale – sunt aparate de producere a sunetelor
realizate prin tehnici speciale și din materiale deosebite.
 Arta împletiturilor are o veche tradiție în satele românești prin faptul că
meșterii folosesc mai multe materiale: nuiele, pai, pănuși, papură.
 Arta țesăturilor și cusăturilor populare
are cea mai largă arie de răspândire și
reprezintă întreaga gamă de pise lucrate din
fibre textile cu rol decorativ, definind stilul
ornamental zonal al interiorului unei locuințe
sau al costumului popular. Zonele folclorice
renumite pentru cusăturile și țesăturile
aplicate sunt: Maramureș, Țara Vrancei,
Argeș, Muscel, Vâlcea.
 Arta picturii pe sticlă s-a dezvoltat ca
meșteșug popular în Transilvania și în
nordul Moldovei, în unele centre urbane și
rurale, începând cu secolul XVIII.