PROCESE ECONOMICE

aprovizionarea, depozitarea, producția, comercializarea

  Aprovizionarea reprezintă procesul prin care întreprinderea își
APROVIZIONARE procură cele necesare în procesul de producție, circulație sau pentru
A consum.
 Funcțiile aprovizionării sunt următoarele:
 stabilirea necesarului de aprovizionat
 stabilirea furnizorilor
 contractarea și lansarea comenzilor
 primirea și recepția mărfurilor
  Fiecare întreprindere își stabilește propria politică de aprovizionare.
APROVIZIONARE  Forme de aprovizionare:
A  aprovizionare pe măsura apariției nevoilor de consum
 aprovizionare pe o perioadă determinată
 aprovizionare anticipată, funcție de conjunctura pieței
 aprovizionare frecventă cu cantități mici
 aprovizionare speculativă
 aprovizionare pentru care există burse de mărfuri
  Odată aprovizionate, dar înainte de a fi introduse în procesul de
DEPOZITAREA producție, resursele materiale parcurg un circuit în interiorul
întreprinderii, deoarece nu toată cantitatea intră direct la prelucrare.
Ele necesită o depozitare prealabilă.
 Rolul depozitelor într-o întreprindere:
 aprovizionarea procesului de producție cu materii prime, materiale și
semifabricate
 păstrarea produselor finite până la livrarea lor
 Activitatea de depozitare cuprinde următoarele operații:
 pregătirea depozitelor pentru recepția materialelor
 recepția propriu-zisă
 depozitarea pentru o anumită perioadă
 pregătirea pentru eliberarea materialelor din depozit
 alimentarea locurilor de muncă
  Categorii de depozite din întreprindere:
DEPOZITAREA  materii prime
 piese de schimb
 materiale
 S.D.V.-uri
 semifabricate
 ambalaje
 materiale pentru ambalaje
 combustibil
 utilaje produse finite
  Programarea folosirii suprafeței de depozitare:
DEPOZITAREA  suprafață utilă
 suprafață auxiliară
 suprafață de pregătire
 suprafață ocupată de elementele clădirii
 În cazul întreprinderilor cu obiect de activitate comerț, depozitarea
este diferită.
 Livrarea resurselor materiale:
 producția individuală și serie mică – eliberarea materialelor se face pe
baza fișelor-limită, la cererea secțiilor
 producția de serie mare și masă – pe baza unui program-grafic
calendaristic
  Pregătirea producției reprezintă totalitatea activităților desfășurate pe
PRODUCȚIA bază de program, în legătură cu:
 asimilarea de tehnologii noi si modernizarea celor existente
 perfecționarea organizării producției
 înnoirea și modernizarea produselor, în vederea creșterii eficienței
economice
 Pregătirea producției:
Pregătirea tehnică:
 proiectarea produselor
 proiectarea tehnologică
 executarea și omologarea prototipului
 executarea și omologarea seriei zero
 Pregătirea material-organizatorică:
PRODUCȚIA  asigurarea cu forță de muncă și mijloace de muncă (utilaje, mașini,
instalații, S.D.V.-uri și A.M.C.-uri)
 aprovizionarea cu diferite resurse materiale
 amplasarea sau reamplasarea cu diferite mijloace de muncă
 stabilirea sistemului de programare a producției și a evidenței tehnico-
operative
 Producția de mărfuri = procesul economic prin care întreprinderile
realizează bunurile materiale.
 Producția de servicii reprezintă totalitatea bunurilor imateriale
realizate într-o întreprindere.
 Producția de mărfuri este organizată în cicluri de producție.
 Ciclul de producție reprezintă ansamblul de activități desfășurate
într-o anumită succesiune de la lansarea în fabricație a materiilor
prime și până la obținerea produselor finite.
  Producția de mărfuri în unitățile de producție necesită:
PRODUCȚIA  materii prime și materiale
 utilaje adecvate tehnologiei
 forță de muncă specializată
 ateliere și secții de producție
 Producția în industrie este procesul economic de obținere a
produselor industriale.
 Mărfurile industriei alimentare se obțin din materii prime de origine
animală și vegetală.
 Mărfurile industriei nealimentare se obțin din materii prime de
origine:
 anorganică
 organică
 sunt destinate satisfacerii următoarelor nevoi: protecție biologică a omului,
sociale, culturale, sportive, de consum intermediar
  PROCESUL DE PRODUCŢIE = ansamblul activităților conduse și
PRODUCȚIA realizate de către om cu ajutorul mijloacelor de muncă (mașini,
utilaje, echipamente etc.) și al proceselor naturale, care au loc în
legătură cu transformarea obiectelor muncii în produse finite.
 Cuprinde două laturi:
 Procesul tehnologic: ansamblul operațiilor tehnologice, corelate între
ele și cu mijloace de muncă prin care se realizează un produs sau părți
componente ale acestuia
 Procesul de muncă: activitatea executantului individual sau colectiv
care acționează asupra mijloacelor de muncă în vederea obținerii
bunurilor.
 Urmărirea modului de realizare a producție se face cu ajutorul
următorilor indicatori de producție:
 producția marfă în unități naturale sau producția fizică
 producția marfă în unități valorice
 producția globală
 producția netă
  Prin comercializarea mărfurilor se înțelege ansamblul operațiilor
COMERCIALIZARE economice și tehnice care asigură trecerea bunurilor din sfera
A producției în cea a consumului.
 Pentru a putea fi comercializate, mărfurile trebuie pregătite printr-o
serie de operații comune și specifice:
 Operații comune:
 dezambalarea
 sortarea și formarea sortimentului comercial
 ștergerea și curățirea de praf
 etichetarea și afișarea prețurilor
 transportul și expunerea în sala de vânzare, pe mobilierul comercial
  Operații specifice unor grupe de mărfuri:
COMERCIALIZARE  preambalarea mărfurilor în vrac
A  călcarea confecțiilor
 asamblarea unor mărfuri tehnice aduse în magazin în părți componente
 încercarea funcționării mărfurilor electronice, electrocasnice
  Rentabilitatea constituie o formă sintetică de exprimare a eficienței
RENTABILITATEA economice, care reflectă capacitatea unei firme de a realiza profit. În
ȘI EFICIENȚA condițiile economiei de piață, profitul constituie obiectivul de bază al
oricărei întreprinderi. Creșterea acestuia și, implicit, a rentabilității
PROCESELOR constituie o necesitate obiectivă, vitală pentru însăși existența
întreprinderii. Întreprinderile care se dovedesc nerentabile sunt
ECONOMICE supuse falimentului. Rentabilitatea apare, astfel, ca instrument
hotarator in mecanismul economiei de piață, în orientarea
producției în raport cu cerințele consumatorilor (productivi sau
individuali). Rentabilitatea presupune obținerea unor venituri, în
urma vânzării și încasării producției fabricate, mai mari decât
cheltuielile efectuate cu realizarea acesteia.
  Pentru exprimarea rentabilității la nivelul unei firme, se utilizează
RENTABILITATEA două categorii de indicatori:
ȘI EFICIENȚA  profitul – la nivelul unei societăți comerciale profitul se determină ca
diferență între suma veniturilor și suma cheltuierilor efectuate cu
PROCESELOR activitatea economică, inclusiv taxa pe valoarea adăugată și accizele
percepute la vânzarea mărfurilor
ECONOMICE  rata rentabilității - se poate exprima și ca raport între profit și mărimea
fiecărui factor de producție sau a diferitelor elemente care compun
patrimoniul , obținându-se, prin aceasta, expresii semnificative ale
eficienței ca raport între efectele și eforturile economice.
  Eficiența economică se poate exprima:
RENTABILITATEA  sub forma randamentului combinării și utilizării factorilor de producție
ȘI EFICIENȚA care oglindesc efectele economice obținute la o unitate de efort depus
Ec=Vr, unde Ec=eficiența economică și Vr = veniturile realizate
PROCESELOR  sub forma consumului specific de factori de producție pentru obținerea
efectelor scontate în care arată consumul de factori ce revine pe unitate
ECONOMICE de efect economic util, Ec = Cfp, unde Ec = eficiența economică și
Cfp=factorii de producție consumați