Povestea unei cofetarii. Capsa.

February 4th, 2010 admin Leave a comment Go to comments Cat de impunatoare poate fi personalitatea unui loc? O cofetarie, un local, sau o multime de povesti si un suflet nemuritor? Cand Bucurestiul era mai tanar, toate drumurile lui duceau la Capsa. In 1852, protipendada care isi invartea bastonul pe Podul Mogosoaiei isi indrepta pasul elegant spre seducatoarea scena cu trufandale: La doi frati, Anton si Vasile Capsa numele sub care incepe istoria celebrei case a cofetariei. La doi frati se deschide in fostul Han Damari, peste drum de biserica Zlatari care se va muta curand in casa Slatineanu, unde a ramas pana azi. Poti sa-mi dai un rendez vous? Ce faci asta seara tu? suna invitatia politicioasa in cercurile high-life-ului cu joben, favoriti si imperiale gata sa iscaleasca polite pentru o prajitura cu reteta secreta care a detronat rapid moda dulciurilor orientale. Adio cataifuri, baclavale, sarailii, serbeturi si peltele!Poftiti la bonbon rosii, albastre, gri, verzi in borcane de cristal si platouri cu meringue, mascotte, choux-a-la creme, madeleine, joffre ori maroanele glasate cu ornamente din zahar.

De la musterii cu anteriu si islic la Iorgu Cantacuzino, Dimitrie Sturza, Nicolae Filipescu, Barbu Delavrancea, AL. Marghiloman si Take Ionescu

Grigore Capsa. Cand a implinit 15 ani a fost trimis la Paris la renumita Casa Boissier unde devine un as al rafinatei profesii Capsa primeste lauri si medalii una dupa alta: Marea Medalie la expozitia de la Viena (1873) Medalia de aur (expozitia universala 1889). De coronite se bucura numai Grigore Capsa pentru ca in 1874 cei doi frati ies din afacere: Constantin spune adio comertului delicat al cofetariei. La inceput, dulciurile erau importate din strainatate. Ceva mai tarziu, Casa Capsa a inceput sa califice si cofetari romani. Negustori priceputi, cei doi frati au inteles ca si ambalajul vinde marfa, si au creat o noua moda. In 1856, la prima lui calatorie peste hotare, Vasile a adus, alaturi de bomboane fondante, oua de ciocolata ori caramele englezesti si bomboniere, cartonaje, cutii de lemn produse la Carlsbad, Viena sau Hamburg, hartie dantela, coli de hartie de aur si argint, staniol si panglici decorative. O alta surpriza a fost importul absinthului Zana verde cum au botezat-o bucurestenii. In 1886, Grigore Capsa ridica si un hotel si inaugureaza vestita Cafenea Capsa. Casa Capsa cest le coeur de la ville Capsa cest quatre choses la fois: un htel, une confiserie, un restaurant et un caf, scrie Paul Morand in Bucarest. In anul 1896, cand imparatul Franz Iosef a vizitat Bucurestii (pastram pluralul, dupa personalitatea veche dar multipla a cetatii lui Bucur) Casa Capsa a lansat Molles Francois Ioseph, Garnier, des merveilleux, chocolate Francois-Ioseph Un an mai tarziu lumea buna putea gusta Bombons Theodorini , in onoarea cantaretei ce le-a imprumutat numele sau. Era, se pare, o moda ca in onoarea personalitatilor sa fie lansata si o specialitate a casei. Istorie si prajituri: Maresalul Frantei, Joffre oaspete al Bucurestilor in 1920 in cinstea caruia Casa Capsa lanseaza o prajitura petit-four Joffre care a facut cariera la banchete si cocktail-uri

In timpul Razboiului de Independenta (1877) la mesele 1, 2 si 3 luau dejunul marele duce Nicoale cu suita sa; alaturi, printul Urussoff impreuna cu secretarul Legatiei ruse Iswolsky, la o alta printul Milan al Serbiei. In saloanele Capsa a fost vazuta Sarah Bernhardt cu capul intre maini oftand alaturi de Cristache Ciolac, violonist si crai de Bucuresti care-i canta la ureche Ploaia. In cele trei salonase particulare care dau pe Edgar Quinet, s-au perindat toate femeile frumoase ale Bucurestilor, toate actritele straine, mai mult sau mai putin artiste, atrase de faima cheflie a orasului nostru, caci intre 1870 si 1914, Bucuresti au fost capitala din Rasaritul Europei care numai cu St. Petersburg putea sa imparta reputatia de a avea barbatii cei mai darnici si cei mai usor de inflacarat din lume, aminteste Gh. Crutzescu in Podul Mogosoaiei. In salonasele de la Capsa a ras Reichemberg cea cu dintii de margaritar, Cleo de Mrode, iubita lui Leopold al II-lea, Jane Hading sau cei mai frumosi umeri ai Frantei, dar si Cora Laparcrie, Blanche Toutain, Suzanne Desprs; au facut senzatie surorile Barrison, frumoasele dansatoare americane, dintre care una iesea uneori pe pod, imbracata in barbat, de se tineau copiii dupa ea, si la Belle Otero- care izbutise sa-l dezghiete si pe Claymoor caruia zice-se, nu-i placeau prea mult femeile. Stalpii de la Capsa erau Radu Vacarescu, Alexandru Florescu (Floflo), diplomat i autor dramatic, Constantin (Tantin) Balaceanu, Iancu Cretzeanu, zis Rata, Mihail Laptew, Soutzo Cap de mort, Popa Miclescu le tnor chri des dames, Alexandru Ghica, poreclit Rapineau pentru indeletnicirile sale picturale, Costica Izvoranu, elegantul Sacha Blaremberg si, in sfarsit, Misu Vacarescu Claymoor cel mai celebru cronicar monden al tuturor vremurilor. Banda vesela se intalnea zilnic la Capsa, la ora aperitivului, sau la ora mesei, sau intre 5-7, iarna in cafenea, vara pe terasa, caci din Mai ieseau masutele afara, ca pe marile bulevarde si pe Ring. Primul sediu al Legatiei SUA in Romania a fost Casa Capsa, de unde zburau telegramele diplomatice spre Departamentul de Stat Iarna, jucau pair ou impair sau la courte oaille, cu chibrituri, vara bacar cu numerele trasurilor. Pe vremea aceea, femeile cumsecade ocoleau vara trotuarul lui Capsa, unde erai ca pe genunchii barbatilor si treceau grabite, cu privirea inainte, pe trotuarul din fata, al Luvrului. Pe dinaintea meselor, se plimbau numai pipitele, care treceau zambitoare, prinzand din zbor o adres, un compliment, sau o cerere de rendez-vous. Ma gandesc la domnii de la Capsa ca la niste oameni fericiti, care vorbeau de cai, de femei si de vinuri cu multa seriozitate si care traiau intr-o lume restransa si stilizata ca un desen de Constantin Guys sau o noapte de carnaval. Erau, inainte de toate, amanti, purtau melon cenusiu, monoclu si pantaloni pepite, aveau o floare la butoniera si nu vorbeau decat frantuzeste. ()Azi au murit, cred, toi, impreuna, cu politete, nepasare si leul de aur. Dar viata la Capsa si-a urmat cursul nestingherit si dup ce dansii nu mai erau, pana in vara anului 1916. Pana la primul razboi mondial Capsa era interzisa boemei literare ca sa nu se calce pe bataturi si galoane cu protipendada si boierii. Nici atunci nu dadea bine literatura langa cancanuri din parlament.

Dupa 1932, Capsa devenise aproape oficial Cafeneaua scriitorilor si artistilor. Pe atunci, Tudor Arghezi il numea singurul local intelectual de pe Calea Victoriei iar Capsistul era cel ce frecventa locul un individ inteligent si primejdios pentru ca critica reala se face la Capsa, nu in presa literara. Daca esti prost la Capsa, e imposibil sa fii destept altundeva, macar in scris. Capsa Urlatoarea academica locul in care ziaristii vremii, facatori si desfacatori de guverne, dar si de cariere politice, veneau sa raspandeasca stirile, sa perie verbul si sa-si culeaga informatiile potrivite pentru articolul de scandal. Atunci cand aveau loc evenimente politice deosebite, precum caderea guvernului sau descoperirea unui complot politic, in cafeneaua plina de lume, vin foarte multi politicieni din toate partidele, vin oameni care nu fac nici o politica, dar sunt curiosi sa afle o parere. Poetul Virgil Carianopol afirma acelasi lucru: Ca sa devii scriitor, trebuia sa obtii botezul Capsei, care, fara nici o firma literara, era totusi radactia redactiilor, nodul gordian al trecerii spre nemurire. Cei care frecventau Capsa erau atat de adanc implicati in viata politica, incat un prefect al politiei i-a cerut Regelui Carol l sa inchida localul pentru ca ar fi reprezentat capul tuturor rautatilor. Cererea prefectului a fost respinsa cu umor de suveran. Dupa primul razboi mondial, Capsa a continuat sa fie considerata pericol public. Liberalul Gheorghe Tatarescu i-a cerut inchiderea, atat intre 1923 si 1928, pe cand era subsecretar de stat la Interne, cat si intre 1934-1936, cand s-a aflat la Presedintia Consiliului de Ministri. Totusi, Cafeneaua Capsa chiar a fost inchisa, in 1936. Primul venit, la 8:00 dimineata, era poetul si matematicianul Dan Barbilian (Ion Barbu), mare amator de cafea filtru concentrata, care avea masa sa in centru, mai mai devenita birou de lucru. El isi petrece aproape toata ziua aici, intr-o continua agitatie, trecand, pe rand, de la conceperea cursurilor pe care le tinea la Facultate la traducerile pe care le facea din Shakespeare si apoi la versuri() In tot acest timp amator de cafea-filtru concentrat, soarbe, cu nervozitate, preparatul din cana, plangandu-se ca este prea diluat si certand chelnerii. Pe la ora 9.00, cafeneaua interbelica era deja plina ochi. La 9.30, Camil Petrescu isi ia cafeaua cu lapte citind ziarele la masa obisnuita; rareori, era deranjat de cei care nu se inspaimanta de figura lui vesnic incruntata si crispata. In fiecare dimineata se repeta aceeasi scena: la cafea i se aduce frisca, desi se stie ca nu-i place, fapt ce-l irita si-l face sa protesteze vehement. La masa de sub ventilator isi bea svartul, ca de obicei, scriitorul Corneliu Moldovan, mandru si fericit datorita faptului ca primarul Dem Dobrescu a dat un loc de casa pentru Palatul scriitorilor, iar cu spatele la intrare, la aceeasi masa, [se afla] romancierul moldovean, autorul Medelenilor, Ionel Teodoreanu. Intre musterii casei se aflau criticul Serban Cioculescu, poetul Vlaicu Barna care si-a inchis amintirile intre filele cartii Intre Capsa si Corso: Consumaia de baza era svartul, preparat de origine germana Era consumaia cea mai ieftina, cea mai accesibila pungilor boemei literare, dar ea reprezenta blazonul breslei si, in acelasi timp, consemnul ei democratic, pentru ca tot svart consumau si maestrii cand descindeau aici. Se mai

bea cafea turceasc, filtru, cafea cu lapte, caputiner, iar dupa ora 11.00 se mancau pateuri calde, aperitive, insotite de un sprit sau o tuica. Intre scriitorii Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Corneliu Moldovan, Ionel Teodoreanu discutiile sareau de la o masa la alta in fumul de tigara gros ca plapuma (cafeneaua era singurul loc din Casa Capsa unde se putea fuma). La Capsa, unde vin toti seniorii/Local cu doua mari despartituri/Intr-una se mananca prajituri/ Intr-una se mananca scriitorii catren de Nicolae Crevedia Casa cu istorie si prajituri a fost odata ca niciodatacea mai renumita si barfita cafenea din istoria orasului cu vitrine ornate elegant si preturi mari, cu eroii sai farniente care ieri te intimidau si azi sunt uitati. Despre ea s-au scris carti: Radu Rosetti s-a plimbat Intre Capsa si Palat, Odobescu o aminteste in Pseudo-Kynegeticos, Gala Galaction o aseaza printre amintirile sale , Victor Eftimiu nu uita haina aristocratica ce defila Odinioara, la Capsa si lista e lunga, sunt nenumarate ferestre prin care o puteti admira. Daca i-as fi fost impresar pret de o zi, as fi facut din Capsa o fabrica de vise. Pentru ca si azi acolo unde Calea Victoriei da nas in nas cu Edgar Quinet inca mai puteti visa la freamatul sarbatorilor si banchetelor cand prajiturile de la Capsa ajungeau in cele mai simandicoase case, incepand cu Palatul Regal; cum rand pe rand, intra in Cafenea literatii si-si ocupa locurile obisnuite aruncand sageti ascutite in stanga si-n dreapta dar fara sa uite dupa caz- sa inalte sau sa coboare tinta, pastrand cot la cot replica acida si verva colorata, cum te poti apleca cu eleganta si servi cu un cleste de argint o rafinata bomboana fondanta dintr-un borcan de cristal.