Dragomir Maria-Alexandra, secția Istorie, anul III

Cafenelele din Bucureștiul interbelic

În perioada interbelică, cafeneaua a reprezentat punctul de întâlnire a bărbaților, unde
discutau problemele de ordin: social, politic sau chiar familiar. Într-un București în continuă
schimbare și cu un presentiment de rău augur, cafenelele au reprezentat locul ascuns al elitei,
unde toate problemele lumii au fost dezbătute și analizate de cei mai destoinici și bine informați
oameni. Comerțul cu cafea s-a răspândit, începând cu secolul al XVII-lea din Mocha1 în lumea
arabă. În următorul secol, europenii au avut primul contact cu această băutură, prin intermediul
comercianților venețieni. 2

În 1667, este atestată primă cafenea deținută de un turc, pe nume Kara Harnie, În
București, în timpul domnitorului Radu Leon. Pentru a înțelege mai bine contextul la care ne
referim, Ioana Pârvulescu a notat că ”Bucureștiul interbelic este acel loc de altădată, pe care prea
puțini au avut norocul să-l zărească, să-l simtă și să se bucure de el”. 3
Academicianul C.
Bălăceanu Stolnici afirma că ”întreaga politică a țării se ținea în cafenea”. 4 În cafenea se
întruneau cenaclurile literare, redacțiile ziarelor, dar și dușmăniile literare, iar din această cauză,
a reprezentat fundalul multor opere literare.

Parcurgând Podul Mogoșoaia, propun să poposim în pragul a trei cafenele cunoscute,

pentru a ne bucura de perioada interbelică. Prima cafenea la care ne oprim este Corso. Nu avem
date exacte despre înființarea acestei cafenele, dar cunoaștem firma care o patrona, ”Societatea
anonimă Cafe Braserie Corso”, care a s-a constituit după Primul Război Mondial. Cafeneaua se
afla pe Podul Mogoșoaia, numărul 90, colț cu strada Franklin, care o despărțea de Ateneul
Român. În acest moment, locația la care ne referă este aproximativ în fața Restaurantului Cina.

1
Actualul Yemen.
2
Adam Sheban, History of Coffee, accesat la https://www.academia.edu/27471430/History_of_Coffee, la data de
02.01.2022.
3
Pârvulescu Ioana, Întoarcere în Bucureștiul interbelic, Ed. Humanitas, București, 2003.
4
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cafeneaua-in-bucurestiul-interbelic, accesat la data de
02.01.2022.
 Spațiul destinat publicului era împărțit în salonul mare, de la parte, pentru restaurant și
salonul mic, de la mezanin, pentru cafenea, ce cuprindea o sală de biliard. Descrierea lui Vlaicu
Bârna prezintă cafeneaua drept ”un patrulater perfect de vastă întindere, mobilat în stil vienez, cu
mesele încadrate de loji tapisate în catifea vișinie și tavanul înstelat de lămpi de Murano”. 5
Meniul servit pe parcursul zilei era și el delimitat. Între orele 11:00- 13:00 se serveau băuturi
turnate la mese, din sticle originale de Vermut Branca sau Mastica de Mios, dar și alte preparate:
ciuperci umplute, șalău sau pateuri cu carne și brânză. De la ora 17:00, se comanda lapte bătut
sau alte băuturi.

Cafeneaua Corso a devenit celebră pentru servirea berii, care se făcea ”direct din butoi,
fără acid, în pahare < balon> și <sonde> care-i dau un aspect plăcut și apetisant”, așa cum
descrie Constantin Olariu.6 Un eveniment care se desfășura la Corso era Revelionul, moment în
care se organiza un program muzical 7, unde clienții primeau diferite cadouri- surpriză, precum
agende, stilouri sau ciocolată. Ocuparea locurilor în cafenea se făcea în funcție de oră. Matinalii
erau ziariștii, tipografii și funcționarii, iar către ora 10:00, apăreau oamenii de afaceri și artiștii.
Ultimii dintre ei ocupau masa din spate, denumită de Șerban Cioculescu- ”masa inteligenței”.

”Notabilitățile” locului au fost: Scarlat Calimachi, Victor Eftimiu, Geo Bogza și alții. Ei
discutau știrile, uneori iscându-se și scandaluri. Pe de altă parte, exista și ”masa ardelenilor”
formată din Petre Țuțea, Emil Cioran și alți prieteni veniți de pe meleagurile ardelene. Din
relatările lui Zaharia Stancu ”La Corso, ziua și noaptea, clienții erau cu nemiluita și de toate
soiurile”.8 El se referea și la clienții cu probleme penale, de exemplu ex-secretarul lui Al Capone,
Sinkovski. Cafeneaua Corso s-a închis în anul 1939, în privința remodelării Pieței Palatului
Regal, iar clienții au decis să se mute la Cafe de la Paix.

O altă cafenea celebră este Capșa, care din 1891-1936 devenise emblema orașului. Prima
cofetărie sub egida ”Capșa” a fost ridicată de doi dintre cei nouă copii ai aromânului Constantin
Capșa, care au inaugurat pe data de 12 iulie 1852, în Hanul Damari de pe bătrânul Podul
Mogoșoaiei peste drum de Biserica și Hanul Zlătari. Cei doi se numeau Anton și Vasile Capșa.
Totuși, meritul faimoasei Capșa se datorează mezinului familiei, Grigore Capșa, care deschide la

5
Ioniță Maria Magdalena, Prin cafenelele din Micul Paris, Ed. Corint, București, 2020, pag. 106.
6
Ibidem.
7
Doar de Revelion se auzea muzică în Cafeneaua Corso.
8
Ibidem, pag. 108.
data de 23 aprilie 1868, asociat cu fratele său, Constantin, a doua cofetărie sub firma ”La doi
frați, Constantin și Grigore Capșa”. Noua locație era tot pe Podul Mogoșoaiei 9, numărul 36, la
parterul Casei Slătineanu.10 Ulterior se va deschide un hotel și un restaurant, iar în 1891, se va
inaugura și celebra cafenea.

Gloria cafenelei apare, după Primul Război Mondial. În timpul masacrului, locația a fost
ocupată de bulgari și transformată în ”Casinoul Ofițeresc și Soldățesc bulgar”. În perioada
interbelică, clientela se modifică, pierzându-și din caracterul sacral și moral. Gheorghe Crutzescu
în cartea sa, ”Podul Mogoșoaiei. Povestea unei străzi”, afirmă: ”Azi au murit, cred, toți,
împreună cu politețea, veselia dezinteresată, nepăsarea și leul-aur”. 11 Cafeneaua se transformă în
local politic, precum susține și Mircea Damian: ” vin ... foarte mulți politicieni din toate
partidele, vin oameni care nu fac nicio politică, dar care sunt curioși <să audă o părere>”.

Cafeneaua Capșa era singurul loc din complex unde se putea fuma:” Pâcla de fum e deasă
ca o ceață veritabilă la Londra”.12 După dărâmarea Terasei Oteteleșanu, Capșa devine ”cafeneaua
scriitorilor și artiștilor”. Există o legendă, conform căreia, orice scriitor ca să devină notoriu
trebuia să aibă parte de ”botezul Capșei”, constând în alegerea unui mentor, putea a fi integrat în
cercurile selecte. Poetul Bogdan Amaru, în 1935, descrierea cafeneaua drept ”o sală lunguiață,
asemenea compartimentelor de clasa a treia, de la trenurile personale”.13

Cunoscutul matematician și poet, Dan Barbilian, își făcea apariția de la primele ore ale
zile în cafenea, devenind pentru dânsul, cabinet de lucru. Conform criticului Șerban Cioculescu,
ne spune că Dan Barbilian prefera cafeaua cu filtru concentrată. Blazonul cafenelei era șvarțul,
care era cea mai ieftină consumație. Camil Petrescu era cel mai fidel client la Capșa și prefera
cafeaua cu lapte, dar fără frișcă. Chelnerii erau mustrați de fiecare dată când primea acest
ingredient. La data de 8 septembrie 1936, cafeneaua s-a închis pentru lărgirea restaurantului. Pe
ușă a apărut un anunț, în care se aclama :”Închis din cauza renovării”.

Nu putem să nu vorbim de Terasa Oteteleșanu, care a avut o perioadă scurtă de activitatea

între cele două Războaie Mondiale. În momentul acesta, locul la care ne referăm este Palatul

9
Actuala Calea Victoriei.
10
La etaj se afla o sală de bal.
11
Gheorghe, Crutzescu, Podul Mogoșoaiei. Povestea unei străzi, Ed. Humanitas, București, 2015, pag. 50.
12
Ștefan Capșa apud Ibidem ref. 5.
13
Ibidem ref. 5.
Telefoanelor și Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase”. Până în 1876, locuința i-a aparținut
vornicului Iancu Oteteleșanu și celei de-a doua soții, Elena, născută Filipescu. La moartea celor
doi, prin testament, casa a rămas administratorului Domeniilor Regale, Ioan Kalinderu, care a
donat-o Academiei Române. După 1900, casele Oteteleșanu au fost închiriate de diverși
proprietari de restaurante, cel mai cunoscut fiind Mihai Stere.

Cafeneaua a fost imortalizată de Camil Ressu în compoziția ”Academia de la Terasă” sau

”Cafeneaua Oteteleșanu”. Conform lui Tudor Arghezi: ”Terasa avea o grădină pavată cu pietriș,
mese de fier și cu chelneri în bluze albe scrobite. Fără orchestră, fără băuturi” 14. Într-adevăr, nu
exista nici muzică, nici băutură, fapt specificat și de Claudia Milian. Ea afirma că doar vara se
mai auzeau crâmpeie de muzică din grădina Teatrului de Vară. 15 Cafeneaua Oteteleșanu a fost
dărâmată în 1930-1931, pentru a face loc Palatului Telefoanelor.

Așadar, cafenelele bucureștene, din punctul meu de vedere, caracterizează lumea

interbelică: între trecutul constituit de Imperiul Otoman și lumea modernă, Vest Europeană. Tot
în această perioadă, cafenelele își pierd esența, transformându-se în zone politice, cu predilecție.
Sfârșitul perioadei aduce un moment de tristețe, datorită dărâmării celebrelor zone de relaxare,
de pe Podul Mogoșoaiei, cu scopul rearanjării străzii.

Bibliografie:

 Pârvulescu Ioana, Întoarcere în Bucureștiul interbelic, Ed. Humanitas, București, 2003.

 Ioniță Maria Magdalena, Prin cafenelele din Micul Paris, Ed. Corint, București, 2020.
 Gheorghe, Crutzescu, Podul Mogoșoaiei. Povestea unei străzi, Ed. Humanitas, București,
2015.
 Adam Sheban, History of Coffee, accesat la
https://www.academia.edu/27471430/History_of_Coffee, la data de 02.01.2022.
 https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cafeneaua-in-bucurestiul-interbelic,
accesat la data de 02.01.2022.

14
Ibidem, ref. 5, pag. 60.
15
Actualul Hotel Novotel.
 https://viabucuresti.ro/cafenele-literare-din-bucurestiul-anilor-30/, accesat la data de
02.01.2022.
 https://www.fundatiacaleavictoriei.ro/calea-victoriei-o-calatorie-virtuala-in-bucurestiul-
interbelic/, accesat la data de 02.01.2022.
 https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/10/23/corso-cafeneaua-literara-in-viata-
interbelica/, accesat la data de 02.01.2022.