Un nou inceput

IN 1652 OLANDEZII, STRAMOSII burilor de mai tarziu, au atins zona de coasta din sudul Africii, intemeind colonii si asezari prospere. Doua secole mai tarziu, dupa invazii britanice succesive, circa 10.000 de buri si-au parasit coloniile. In 1836, ei s-au mutat la nord, mai nti n Natal, pe coasta Oceanului Indian, iar n 1843, cnd Marea Britanie a anexat si aceasta zona, n podisul aflat la nord de rurile Orange si Vaal, unde au fondat Statul Liber Orange si Republica Transvaal [vezi imaginile din anexe]. Burii (din olandeza, boer fermier) au muncit din greu ca sa-si reconstruiasca o vatra nationala. Republicile burilor au fost recunoscute de puteri europene ca Franta, Olanda, Belgia, Prusia si Marea Britanie.

Ceea ce ar fi trebuit sa insemne o binecuvantare, descoperirea zacaminelor de aur la Witwatersrand, Transvaal, n 1886, a pecetluit insa soarta acestui popor de pionieri. Burii au fost nevoiti sa faca fata lacomiei britanice in ceea ce avea sa se numeasca razboaiele anglo-bure, presarate cu atrocitati fara precedent. Asa cum se ntmpla des n istorie, originile acestor razboaie au fost ascunse dupa perdeaua de fum si retorica emotionala a patriotilor imperiali britanici. Multe detalii ale fondului politic si international al problemei nu au vazut lumina zilei dect ani dupa terminarea conflictului. Lucrarea istoricului englez Thomas Pakenham, Razboiul burilor (1979), este una din primele ce clarifica originile dubioase ale acestui conflict. Autorul explica stransa colaborare intre guvernul de la Londra si finantistii internationalisti pentru eliminarea statului bur ca entitate autocratica.

Aurul si diamantele din Transvaal au atras strainii (uitlanders) ca un magnet. Si, binenteles, unde exista posibilitati, exista si evrei. n 1900 familia Rothschild detinea monopolul asupra zacamintelor de aur din Africa de Sud, familia Samuel controla argintul, Baum controla alte ramuri ale mineritului, iar Moses, metalele de baza.

Printre cei ce se grabisera catre Africa de Sud n febra aurului se afla si un capitalist englez, Cecil Rhodes, si multi colonisti ambitiosi ce aveau sa joace un rol decisiv n razboiul burilor.

Evreul londonez Barney Barnato a fost unul din cei multi care au influentat politica sud-africana. mpreuna cu Cecil Rhodes, el a acaparat o avere uriasa n aur, terenuri agricole si diamante. Imperiul sau controla o forta de munca de 120.000 de oameni. n 1888, Barnato a capatat control asupra minelor De Beers, si monopolul asupra comertului cu diamante mondial. (Astazi, firma De Beers apartine familiei evreiesti Oppenheimer.)

Cea mai mare banca n Africa de Sud era Wernher, Beit & Co., controlata de un speculant evreu pe nume Alfred Beit. Cecil Rhodes conta mult pe Beit, deoarece legaturile sale cu familia Rothschild si Dresdner Bank nlesneau acapararea unei averi n diamante.

Beit si Lionel Phillips, un milionar evreu din Anglia, controlau mpreuna cartelul H. Eckstein & Co., cel mai mare cartel mineresc din Africa de Sud. Din cele mai mari sase companii de exploatari miniere, patru apartineau evreilor. n 1898, conglomeratul Phillips detinea doua milioane de acri de pamnt n Republica Transvaal.

Raidul Jameson

Pe 29 decembrie 1895 un grup de 500 de aventurieri adunati de Cecil Rhodes, finantati de Beit cu circa 200.000 de lire si condusi de Sir Leander Starr Jameson s-a indreptat spre Johannesburg, cu obiectivul declarat de a-i apara pe strainii britanici in ceea ce este cunoscut drept raidul Jameson. Obiectivul secret era insa capturarea orasului Johannesburg. Rhodes ii scria lui Beit: Johannesburg este pregatit aceasta este marea idee care va face ca Anglia sa domine Africa, in fapt dand Africa Angliei (T. Pakenham, The Boer War, p. 86-87). Rhodes, Beit si Jameson au primit clandestin arme pentru aceasta actiune (op. cit, pag. 203-204) din partea Ministrului pentru Colonii al Regatului Unit, Joseph Chamberlain (tatal viitorului prim-ministru Neville Chamberlain), care scria: cred in Imperiul britanic si mai cred in rasa britanica. Cred ca rasa britanica este cea mai mare rasa de guvernanti pe care a vazut-o lumea.

Dupa ce a pierdut 21 de oameni, oamenii lui Jameson s-au vazut infranti; au fost arestati si judecati. Autoritatile din Transvaal l-au arestat apoi pe bancherul Phillips. Dupa descoperirea corespondentei sale secrete, compromitatoare, cu Rhodes si Beit acesta a facut marturisiri despre intreaga conspiratie. Condamnat la moarte, acesta a scapat datorita protestelor britanice, sentinta fiind comutata in o amenda de 25.000 de lire. Mai trziu, el avea sa primeasca titlul de Cavaler al Imperiului

Christiann Smuts, pe atunci un tanar bur, care va deveni prim-ministru al Uniunii Sud-Africane, scria in jurnalul sau: Raidul lui Jameson constituie adevarata declaratie de razboi in marele conflict anglo-bur (T. Pakenham, The Boer War, p.1). Chiar daca acest raid pirateresc nu a fost reusit, a reusit totusi sa convinga pe buri de intentiile murdare ale Londrei.

Imperiul, insa, nu s-a oprit aici. Evreul Sir Alfred Milner, nsarcinatul cu afaceri pentru Africa de Sud, a format o alianta otravita cu Wernhe, Beit & Co., care trebuia sa asigure spatele din punct de vedere financiar n caz de razboi.

Pentru ascunderea planurilor lor, Milner a dus o serie de negocieri cu presedintele Paul Kruger asupra statutului strainilor, cernd drepturi de cetatenie imediata pentru acestia. Kruger a replicat cu mnie: Ne vreti tara! si, binenteles, convorbirile au ajuns in impas, ceea ce Milner si urmarise. Cu toate incercarile lui Kruger de a se ajunge la un compromis chiar si dupa declansarea celui de-al Doilea Razboi al Burilor, Milner a facut tot posibilul pentru a dinamita situatia. Ca si urmasii lor, n 1945, Londra a insistat pentru capitularea neconditionata si a capatat-o.

n timp ce negocierile aveau loc, Werher, Beit & Co. finanta in secret o armata de ce avea sa numere 10.000 de oameni.

n Anglia, presa de scandal cerea razboi. Ziarul Lordului Burnham (alias Edward Levy), The Daily Telegraph, ziarul lui Oppenheimer, Daily News; Evening News al lui Marks; St. James Gazette, al lui Steinkopf si inca altele toate dadeau tonul isteriei colective anti-bura.

Justice, cotidian de stnga al Federatiei Social Democratice condusa de Henry Hyndman, isi avertiza cititorii n 1896 ca Beit, Barnato si acolitii lor cautau sa stabileasca un imperiu anglo-ebraic cu ntindere din Egipt pna n Colonia Capului. Din 1890, Justice avertizase publicul n privinta influentei capitaliste n presa londoneza. La declansarea razboiului, n 1899, Justice titra: Zeii semitici ai presei au propulsat Marea Britanie ntr-un razboi criminal.

Setea de avere a bancherilor a facut casa buna cu ambitiile imperiale ale Ministrului Chamberlain, cu visele speculantului Cecil Rhodes si intentiile politice ale lui Alfred Milner. Pe altarul lor au fost sacrificate zeci de mii de vieti, doritoare de libertate.

Razboi!

In septembrie 1899, Londra a trimis trupe n Africa de Sud. Presedintele Kruger le-a dat un ultimatum de retragere; la refuzul Londrei a refuzat, republicile bure au intrat in stare de razboi.

Razboiul bur s-a dovedit o mare problema pentru armata britanica si pentru intregul Imperiu britanic. Ultimii oponenti europeni ai acestora fusesera rusii in razboiul din Crimeea (1853-56). De atunci, timp de 40 de ani, englezii luptasera doar cu nativi din colonii, prost echipati si dezorganizati. Victoriile facile au creat o atmosfera de superioritate printre englezi, repede spulberata de situatia de pe campurile de lupta sin Africa de Sud. Generalii britanici au reusit cu dificultate sa isi adapteze stilul la tacticile diferite ale acestui razboi.

Burii alcatuiau unitati de lupta mici, mobile si rapide, folosind pusti germane Mauser cu cartuse fara fum care le permiteau sa-si mascheze pozitia; se angajau in lupte de hartuire care provocau pierderi serioase inamicului.

Totusi, dupa un an si jumatate de lupte, burii au fost fortati sa cedeze orasele principale si au pierdut controlul asupra cailor ferate. Fara a-si recunoaste infrangerea, au nceput un razboi de gherila mpotriva armatelor de ocupatie. Comandourile lor au continuat sa se opuna britanicilor, covarsitor superiori numericeste.

Atrocitati de final

Cand razboiul era practic cstigat, comandantul Britanic Lord Kitchener, a inceput exterminarea indirecta, nemiloasa, a populatiei bure. Animalele, grnele, fermele erau declarate obiective militare, femeile si copiii, fortati sa intre n ceea ce au fost primele lagare de concentrare din lume.

ntr-un raport datat ianuarie 1902, generalul bur Christiann Smuts nota: Lordul Kitchener ducea n ambele republici (bure) o politica de un barbarism de necrezut care ncalca cele mai elementare principii ale regulilor internationale de razboi. Aproape toate fermele si satele n ambele republici au fost incendiate si distruse. Grnele au fost distruse. Animalele care au cazut in minile dusmane au fost omorte cu sutele () Principiul de baza al tacticilor Lordului Kitchener era cstigul, nu att prin operatii directe mpotriva comandourilor, ci mai degraba indirect prin [operatiuni] mpotriva femeilor si copiilor ()

La 31 mai 1902, dupa 33 de luni de lupte, burii au incheiat pacea cu englezii si au semnat Tratatul de la Vereeniging, alaturi de Regele Edward al VII-lea. Presedintele Paul Kruger a fost exilat si, dupa o viata dedicata poporului sau, a murit bolnav si sarac, in 1904, in Elvetia.

Ecouri

Si n Marea Britanie acest razboi a produs proteste. Cu costuri si pierderi tot mai mari, cu finalul victorios profetit de generali, intarziind sa apara, si cu operatiuni para-militare de o duritate extrema, opinia publica britanica a sanctionat razboiul din Africa de Sud. In fapt, acesta a fost inceputul declinului sustinerii populare pentru ideea imperiala

Lloyd George, premier in timpul Primului Razboi Mondial, a denuntat vehement abuzurile. Adresndu-se Parlamentului, el a citat dintr-o scrisoare remisa de un ofiter englez: Ne mutam din vale n vale, carnd oi si vaci, dnd foc si furnd, si facnd femei si copii sa plnga de disperare lnga ruinele fostelor lor case () Nu este un razboi mpotriva barbatilor, ci mpotriva femeilor si copiilor.

John Dillon, nationalist irlandez si membru al Parlamentului britanic, a denuntat mpuscarea prizonierilor de razboi, asemanand-o cu metodele barbare folosite de guvernul londonez pentru nabusirea revoltelor din Irlanda. Parlamentarul John Burns a denuntat si el sarpele financiar, responsabil pentru moartea a zeci de mii de oameni.

Tragedie umana

naintea razboiului, populatia bura (afrikaans), numara mai putin de un sfert de milion de suflete, iar armata mai putin de 45.000 de oameni. 116.572 de buri au fost nchisi n lagare de concentrare. La sfrsitul razboiului, aproape 28.000 de oameni murisera de inanitie si tifos (dintre ei, 26.251 de femei si copii). Circa 14.000 nativi au murit in conditii similare. Lordul Kitchener a narmat si zece mii de negri Bantu, care au purtat un razboi specific culturii lor mpotriva burilor.

Al doilea razboi de independenta al burilor a costat Londra viata a 22.000 de soldati britanici.

De la re-colonizare pana la scena politica de azi

Dupa invazie si barbaria razboiului, Republicile libere bure au devenit provincii ale Africii de Sud britanice, o tara creata artificial, comasand coloniile bure si coloniile britanice Natal, Colonia Capului, Swaziland, Basutholand, Xhosoland, Zululand, etc.

Afrikaanii numara astazi circa 3.000.000 de oameni, intr-o tara cu o populatie de peste 50.000.000 de oameni. Ei traiesc in comunitati izolate, raspandite pe o arie larga, conlocuitori cu 10 alte nationalitati. Desi au fost acuzati de discriminare rasiala (asa-numitul apartheid), ei au cautat mereu cai pentru acordarea auto-determinarii celorlalte nationalitati, n acelasi timp pastrndu-si identitatea nationala. nsa, propunerile lor nu au fost acceptate nici de popoarele n chestiune, nici de Natiunile Unite.

Ceea ce putina lume stie azi este ca apartheid-ul nu a fost introdus de catre guvernul nationalist bur care a preluat puterea n 1948. Fiecare aspect al politicii de apartheid fusese deja creat de guvernele coloniale britanice, ca de exemplu, legile, segregarea din scoli si sporturi, separarea rezidentiala a raselor, discriminare politica si economica mpotriva negrilor si interzicerea relatiilor sexuale mixte.

Guvernul Afrikaan condus de dr. Henrik Verwoerd (1958-1966), a introdus n locul vechii segregari rasiale ideea dezvoltarii separate a diferitelor grupuri rasiale si etnice, pe care chiar opozantii liberali le-au acceptat. Verwoerd a fost ucis de catre un comunist progresist n 1966. Succesorii sai nu au fost capabili sa-i continue munca. Ultimul presedinte alb, Frederik De Klerk, a actionat permanent mpotriva intereselor Africii de Sud si n favoarea Marii Britanii, si de aceea multe voci din propriul sau popor l-au criticat ca pe un tradator de neam si tara. In schimb, el a mpartit in 1995 Premiul Nobel pentru Pace cu Nelson Mandela, un an dupa ce fostul militant comunist devenise presedinte

Cunoscutul intelectual si lider de opinie Paul Johnson comenta n aceasta privinta in 1994 in publicatia britanica The Spectator: Africa de Sud sub dl. de Klerk a facut un salt sinucigas catre sufragiul universal. El a prezis ca peste zece ani tara ar putea fi teatrul unui razboi civil: va deveni un morman de daramaturi industriale, bestiala, sangeroasa si corupta () Nu exista cea mai mica speranta ca Africa de Sud va continua sa existe in sistemul sufragiului universal este una din cele mai divizate societati de pe pamant: rasial, etnic, lingvistic, economic.

Principalele partide din Africa de Sud de azi sunt Congresul National African, Partidul National (IFP), Herstigte Nasionale Party van Suid-Afrika (Partidul National Refondat din Africa de Sud, HNP) si Frontul

Libertatii (Vryheidsfront), condus de Generalul Constand Viljoen. FL militeaza pentru nfiintarea unui stat autocratic n nord-vestul Africii de Sud, unde limba vorbita predominant este afrikaana, inrudita cu olandeza.

CATEVA LUCRURI INTERESANTE DESPRE RAZBOIUL BUR

Mohandas K. Gandhi (1869-1948) cunoscut si ca Mahatma (Suflet Mare) Gandhi, a servit ca brancardier in corpul medical britanic ce a insotit trupele engleze in razboaiele burilor. Sir Robert Baden-Powell (1857-1941), fondator al Cercetasilor, si-a adus importanta contributie la apararea provinciei Mafeking. Sir Arthur Conan Doyle (1859-1930), cunoscutul scriitor britanic, medic si creator al lui Sherlock Holmes, a condus un spital de campanie iar la intoarcerea in Anglia a scris Marele razboi bur (1900) si Razboiul din Africa de Sud: cauzele si desfasurarea (1902), justificand paticiparea engleza. Pentru aceste lucrari va primi titlu de Cavaler al Imperiului in 1902 Tanarul Winston Churchill (1874-1965) a luptat in acest razboi in cateva batalii cheie. A fost capturat, a evadat, a fost primul carea intrat in Ladysmith dupa ridicarea asediului, si a fost unul dintre primii care au intrat in capitala Pretoria la capturarea acesteia. A scris doua carti despre razboi (De la Londra la Ladysmith via Pretoria si Marsul lui Ian Hamilton). Rudyard Kipling (1865-1936), celebrul poet si scriitor, a lucrat pentru ziarul armatei in timpul razboiului. Mary Kingsley (1862-1900), explorator al Africii, lucra ca infirmier pentru prizonierii de razboi buri. A contractat febra tifoida si a murit la 38 de ani. Un mare numar de ofiteri britanici care au luptat in Africa de Sud au devenit ulterior maresali.

Populatia nativa, care a suferit cumplit in timpul razboiului, este abia recunoscuta de catre istorici.

ANEXE

PENTRU CE EXISTA FRONTUL LIBERTATII? Extras din platforma Frontului Libertatii

Cetatenii afrikaani sunt nevoiti sa accepte deciziile unei majoritati culturale diferite. Guvernul democratic actioneaza n folosul acelei majoritati, neglijnd necesitatile politice si economice ale albilor.

Cetatenii afrikaani sunt tinta programelor Congresului National African, care prin asa-zisele programe de actiune afirmativa aduc somaj ntre afrikaaneri, care sunt nlocuiti de negri, iar nivelul lor de viata scade constant.

Scolile si institutiile culturale afrikaane sunt amalgamate cu altele, intr-un sistem care foloseste cuvntul rasism drept buldozer. Acest imperialism cultural al negrilor ce inseamna distrugerea natiunii prin asimilare fortata si aculturalizare, este cunoscut sub numele de etnocid.

Toleranta fata de minoritati este baza democratiei. mpreuna cu reaparitia, dupa 1990, a constiintelor etno-culturale, a aparut o miscare de recunoastere a importantei libertatii grupurilor etnice. Noi intelegem ca acomodarea minoritatilor etno-culturale este n interesul dezvoltarii Africii de Sud. Grupurile etnice nu se pot bucura de libertate completa dect prin autocratie ntr-un teritoriu national. Este singura metoda durabila a unei natiuni pentru a-si exprima efectiv dreptul la libertate.

LEGATURI UTILE: