www.referat.

ro

IMPERIUL ROMANO-GERMAN
Politica monarhilor romano-germani de a cuceri noi teritorii si de a-si impune
suprematia asupra papalitatii a dus la deteriorarea autoritatii lor in cadrul imperiului si
la cresterea nobilimii. Unul dintre momentele principale ale acestei evolutii l-a
constituit lupta pentru investitura, intre imparat si papa de la Roma, inceputa in timpul
lui Henric a- IV-lea (1056-1106). Totodata, intersele locale au incurajat afirmarea
separata a diferitelor regiuni. Astfel, in Imperiul Romano-German s-au dezvoltat
diferite principate teritoriale laice sau ecleziastice (arhiepiscopate, comitate, ducate,
marci,). Puterea principilor local a crescut mai ales in timpul imparatilor din dinasta
Hohenstauffen (1128-1208), acestia fiind ocupati in deosebi de lupta impotriva
papalitaii si a oraselor italiene din nordul si central peninsulei. Orsele germane,la randul
lor, avand interese economice proprii, au devenit practic, independente. Pentru a-si
apara intersele din secolul al XIII-lea acestea s-au unit in ligi, printre care Liga
Hanseatica si Liga Renana.
Farmitarea Germaniei s-a accentuat in timpul domniei imparatului Rudolf de
Habsburg (1273-1291). Acesta a dus o poltica autoritara de unificare teritoriala si intarire
a puterii centrale, ceea ce a atras principilor germani. Ei au reactionat prin impunerea
caracterului electiv al functiei imperiale si prin alegerea imparatilor din alte familii, cum
ar fi cea de Luxemburg. Imparatul Carol al IV-lea de Luxemburg (1346-1378) a
consacrat, prin documentul sau, Bula de Aur (1356), farmitarea poltica a Imperiului
Romano-German, instituind sistemul alegerii imparatului de catre sapte electori laici si
ecleziastici. Aceasta situatie se va mentine pe tot parcursul Evului Mediu.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate