Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ultima Noapte de Dragoste, Intaia Noapte de Razboi - de Camil Petrescu
Ultima Noapte de Dragoste, Intaia Noapte de Razboi - de Camil Petrescu
****************
CARTEA ÎNTÂIA
CARTEA A DOUA
E TOT FILOZOFIE...
Iata, fata draga, filozofia, explicata, atât cât s-a putut, ca s-o
înteleaga si o proasta mica, asa ca tine...
S-a întarâtat ca o pisica în culcusul de olanda alba.
- Iar începi?
- Ei, atunci, poftim, retractez: o proasta mare.
- Asculta, sa nu ma scoti din sarite... Spune-mi mai bine acum
altceva. Daca lumea care exista e un vis al fiecarui om, dupa
reguli stabilite, cum se face ca toti oamenii viseaza dupa
aceleasi reguli?
O privesc cu o nemaipomenita mirare.
- Zau ca nu esti chiar asa de proasta.
S-a înfuriat, vrea sa-mi prinda mâna ca sa mi-o muste.
- Zau ca nu glumesc... Asta s-au întrebat si ceilalti filozofi,
citind pe Kant. El spusese ca exista o "constiinta în genere".
Dar, se vede ca e prea putin... Pe tine te multumeste aceasta
afirmatie, caci pe confratii tai într-ale filozofiei nu...
N-am apucat sa termin fraza, caci m-am pomenit cu amândoua
pernele de puf si dantela în cap.
- Draga fata, nu mai stiu cum sa ma înteleg cu tine... Daca-ti
spun...
Ma întrerupe poruncitor...
- Stai, acum vino aproape si-mi raspunde la o întrebare.
Iau o mutra supusa, cu ipocrizie, si astept.
- Da?
- Cine era o fata blonda si uscata?...
- Care?
- Una urâta... dupa lucrare, când tu vorbeai cu profesorul,
câtiva baieti si vreo doua fete discutau despre tine. Asta se
lauda ca te cunoaste... Un baiat spunea si el ca ati facut liceul
împreuna.
- Cine, frate?
- Ei, cum cine? Una... blonda si urâta. Era în capul bancii a
cincea.
Nu stiu nimic, dar spun la întâmplare:
- Care, aia din capul bancii a cincea...? A...! blonda... aia cu
gura frumoasa...?
Strâmba din buze.
- Da, frumoasa, daca era vopsita ca o paparuda.
Am înteles si joc mai departe, cu mutra cea mai convinsa:
- A, stiu acum. E o fosta metresa a mea...
Ma priveste o clipa uimita, cu sprâncene circomflexe.
- Mizerabile, si se napusteste asupra mea cu pumnii.
- A, da... frumoasa fata... ce gura avea...
M-a împins cu picioarele afara din pat si, ca sa nu cad, a trebuit
sa cobor.
- Draga, avea o gura calda si lacoma...
Striga la mine mânioasa:
- Taci... n-auzi, taci...
Si, laudaros, din mijlocul dormitorului:
- Lacoma... draga... Aia stia sa sarute, nu ca tine.
Arunca acum cu pernele în mine, strigând în genunchi, în
mijlocul patului:
- Nu ma intereseaza... taci... nu vreau sa aud... era sluta.
- Când te strângea în brate... niste brate, cu adevarat colaci de
salvare...
Vrea sa-mi arunce cartea de pe mescioara în cap, dar sar mai
înainte, o prind în brate si o culc în pat. I-am fixat umerii în
olanda alba a asternutului, petrecându-i mâna stânga pe sub
talie, arcuindu-i astfel pieptul cu sânii mici. Îi prinsesem
amândoua mâinile, caci cu cotul îi apasam bratul stâng, iar cu
degetele îi înclestasem bratul celalalt aproape de umar. Corpul
îi era de sub sâni în jos liber si gol tot, dar nu putea sa scape
din prinsoare, cu toata truda ei de zvârluga. În felul acesta
gura îi era în voia mea, caci stam în genunchi si aveam si
bratul drept cu totul liber. N-o sarutam. Îmi apropiam numai
buzele de coltul gurii ei si asteptam. Se smucea, arunca
picioarele cautând sa ma loveasca, dar totul era de prisos.
Camasuta i se adunase spre gât. O întrebam ironic:
- Tot mai vrei sa dai oamenilor cu cartile în cap? si-i conturam,
abia atingându-le cu gura, buzele moi si carnoase, iar când
înfiorat le simteam întredeschiderea si respiratia calda de
floare, ma departam de ele si ma apropiam usor de urechiuse.
Îsi rasucea mijlocul, se vânzolea opintindu-se în calcâie, facând
ca o punte arcuita din trupul ei oferit tot unui zenit al
voluptatii, vadind goala, floarea de matase palida din mijloc, în
lumina cristalina cruda a lampii.
- Mai esti afurisita?
Nu vrea sa vorbeasca si, amarâta, avea aerul sa spuie ca scapa
ea din strânsoare si are sa-mi arate mie.
Era vânjos si viu trupul, în toata goliciunea lui de femeie de
douazeci de ani, tare, dar fara nici un os aparent, ca al
felinelor. Pielea neteda si alba avea luciri de sidef. Toate liniile
începeau, fara sa se vada cum, asa ca ale lebedei, din ocoluri.
Sânii robusti, din cauza mâinii mele petrecute pe sub talie,
prelungeau gratios, ca niste fructe oferite, cosul pieptului, ca
sub ei, spre pântec, caderea sa fie brusca. Picioarele aveau
coapsele tari, abia lipite înauntru când erau alaturi, lung
arcuite în afara, din sold la genunchi, ca si când feminitatea ei
ar fi fost între doua paranteze fine, prelungi. Cu toata
înversunarea împotrivirii, mi-am apropiat gura de a ei, dar
când am simtit-o moale si buna, ca un miez bun de fruct, i-am
dat dintr-o data drumul si-am sarit în mijlocul dormitorului, ca
de frica unui sarpe.
S-a ridicat înfuriata, apriga, în genunchi si în aceeasi clipa mi-a
zburat în cap cartea... si de abia am avut timp sa ma feresc,
caci flaconul cu apa de colonia de pe masa a zburat si el,
prabusind în spatele meu o etajera cu vasul de flori cu tot,
facându-se cioburi.
Daca ma lovea, nu stiu ce s-ar fi putut întâmpla. M-ar fi
desfigurat, poate m-ar fi ucis chiar. Era fara îndoiala un
paroxism, o unda de nebunie în furia ei, caci avea în joc
aceeasi frenezie ca animalele din jungla. Niciodata n-o iubeam
atât de mult ca în asemenea clipe si ar fi putut sa ma omoare,
dar la ispita asta n-as fi renuntat. E ceea ce n-am întâlnit
niciodata la alta femeie, aceasta impresie de a te juca pasionat
cu o pantera întarâtata. Am prins-o din nou în brate, si când
mi-a simtit gura apasata în plin, cald, pe a ei, s-a destins toata,
s-a înmuiat ca o cârpa, si-a trecut bratul dupa gâtul meu si a
ramas atârnata de gura mea.
Scapat din strânsoarea sarutului ei, mi-am plimbat buzele de-a
lungul taliei cu rasuciri molcome, mi-am lipit urechea si obrazul
de pântecele neted si catifelat, ca o petala de trandafir galben,
ascultând înauntru viata femeii, în ovarele ei, ca o seva, atent
cum asculta medicul pieptul celui pe care îl examineaza. A
prins sa se framânte iarasi, se frângea ca o pâine a iubirii
trupului tânar, era lânced alba, si cu ochii închisi peste durerea
dospita din ea, oferind între dinti, întinsa, garoafa însângerata
a buzelor. Eu priveam ochii îndoliati, care vegheasera nopti de-
a rândul deasupra patului prietenei bolnave, mâna palida care
scotea din camera suferindei ligheanul cu pansamente
murdare schimbate, aceeasi mâna palida care copia zeci si zeci
de pagini pentru matusa. Am prins sa caut în tot trupul acesta
de printesa dornica sufletul, floarea gândului si a loialitatii.
Tacut, vointa dintre noi crestea, se exaspera ca sacadele unui
spasm. Îmi gângurea numai, deodata învapaiata si navalnic
rumenita, naucit si cald în ureche, vorbe fara sir: "Daca nu...
Viata mea... daca nu..."
Pâna la minunea din urma a îmbratisarii.
COMUNICAT APOCRIF