ASPECTE HIPNOTICE ALE TERAPIILOR NON-HIPNOTICE 1

HIPNOZA SI TRATAMENTUL DEPRESIILOR Strategii pentru schimbare Michael Yapko 1994, BRUNNER/ MAZEL Publishers, New York
Traducere: Camelia Cioaba

CAPITOLUL 4 ASPECTE HIPNOTICE ALE TERAPIIOR NON- HIPNOTICE Luand in considerare enorma influenta pe care hipnoza a avut-o in domeniul psihoterapiei inca de la inceput, este ironic faptul ca a devenit un domeniu separat, parand distinct de practica generala a psihoterapiei. Hipnoza a stat la baza formularilor lui Freud in legatura cu mintea inconstienta si scopul simptomelor. Hipnoza a dus la intelegerea fenomenului placebo si a expectatiilor terapeutice. Hipnoza a amplificat constiinta faptului si cercetarea in misterele mintii umane provocand observatorii sa explice fenomene enigmatice precum disocierea si anestezia ca urmare a sugestiei. In rezumat, desi hipnoza a jucat un rol vital in intelegerea mintii umane, pe masura ce psihoterapia a devenit mai diversificata, hipnoza a fost pusa pe pozitia de abordare ezoterica fara legatura cu practica terapeutica generala. De ce s-a intamplat asa? CAI SPRE SEPARATISMUL HIPNOTIC In primul rand, hipnoza a fost privita ca fenomen in intregime intrapersonal, ca si simptomele oamenilor, ceea ce a dus la credinta ca numai anumiti indivizi speciali erau capabili sa o traiasca cu un anume scop. Ca rezultat, testele de sugestibilitate standardizate, au devenit o parte importanta a practicii clinice pentru a afla cine are acest dar special si in ce masura ( Weitenholler, 1989; Spiegel& Spiegel, 1978). In consecinta, in loc sa fie privita din punct de vedere interpersonal, asa cum stim ca ar trebui privita ( cel putin in parte), hipnoza a fost limitata la un punct de vedere ciudat de intrapersonal ( Erickson si Rossi, 1979; Haley, 1973; Gilligan, 1982).

ASPECTE HIPNOTICE ALE TERAPIILOR NON-HIPNOTICE 2

In al doilea rand, hipnoza a fost caracterizata de tehnici rigide si care implicau un ritual, bazat pe repetitia incantatiilor magice: dormidormimai profund, relaxeaza-terelaxeaza-te). Atat timp cat oamenii au crezut ca exista ceva magic in legatura cu insasi cuvintele ( in absenta informatiilor despre idiosincraziile stilului de procesare a informatiilor particular clientului si vederea sa asupra lumii), asemenea puncte de vedere au putut inflori si au inflorit de fapt, evidentiate de imensa cantitate de literatura generata in deceniile precedente si care se referea in special la tehnici bazate pe asemenea incantatii. In al treilea rand, deoarece restul psihoterapiilor erau de asemenea limitate la un punct de vedere intrapsihic privitor la problemele umane, in maniera asemanatoare formularilor lui Freud, hipnoza putea cu usurinta sa fie privita ca fiind contraindicata atunci cand psihodinamica clientului ducea la un raspuns slab la formularile si sugestiile directe de acest tip autoritar ( sa luam in considerare capitolele precedente in care am vorbit despre modul in care hipnoza poate duce la suicid, dependenta si psihoza). Este de inteles de ce psihoterapeutii expusi acestui punct de vedere erau reticenti in aplicarea hipnozei ca ritual care incearca sa treaca de, sau sa scurtcircuiteze mecanismele de aparare ale clientului, si de ce au fost elaborate numeroase avertizari impotriva folosirii hipnozei la clientii cu depresie. Devine evident, trecand in revista literatura referitoare atat la hipnoza, cat si la depresie, cum domeniul hipnozei a devenit relativ izolat de restul psihoterapiilor. Cand ne familiarizam cu conceptele de baza ale hipnozei clinice, este usor de inteles cum diverse terapii pot genera rezultatele terapeutice dorite. Oricum, in acelasi fel in care hipnoza a devenit separata de restul psihoterapiilor, asa si diferite tehnici hipnotice au devenit straine de hipnoza, fiind furate, cersite si imprumutate de alte terapii care pretind ca aceste tehnici le apartin ( Rossi, 1987, Zeig, 1987 ). Principalul punct de vedere al acestui capitol este acela ca hipnoza foloseste tipare aplicate in toate scolile psihoterapeutice intr-un grad sau altul, in general fara ca acestea sa fie considerate de catre respectivele scoli psihoterapeutice ca apartinand hipnozei. Pare important sa recunoastem prezenta conceptelor si tehnicilor hipnotice in diverse metode psihoterapeutice Daca dorim sa intelegem ce face ca o psihoterapie sa fie dinamica, trebuie sa vedem ca de fapt tehnicile hipnotice sunt mecanismele de producere a experientei. Hipnoza este cadrul de referinta pentru o mai buna intelegere a experientei subiective in general, si a depresiei in special.

ASPECTE HIPNOTICE ALE TERAPIILOR NON-HIPNOTICE 3

CE FACE CA HIPNOZA SA FIE HIPNOTICA? Ce face ca o interventie sa fie hipnotica? Aceasta intrebare este la fel de dificila ca si Ce face ca o interventie sa fie terapeutica? Dupa aproape un secol de practica continua a psihoterapiei , intrebarea ramane doar atat - o intrebare. Exista curente care subliniaza relatia empatica cu terapeutul ca fiind fundamentul unei psihoterapii incununate de succes; altii subliniaza valoarea informatiilor noi pentru promovarea schimbarii terapeutice, iar altii sugereaza ca mediul deschis si expresiv este cel mai important pentru terapie. In anumita masura, toate acestea se dovedesc a fi valabile, ca aspecte importante ale terapiei, dar toti factorii specifici care contribuie la procesul terapeutic nu au fost inca clar definiti. Exista o mare diversitate de abordari practice, in care clinicienii isi subliniaza propriile puncte de vedere ( inclusiv eu), ceea ce face atat de dificila o definitie generalizata. Elementele care fac ca o interventie sa fie hipnotica sau terapeutica poate fi dificil de definit, dar cu siguranta merg mai departe decat simpla aplicare a anumitor tehnici. Multi din cei care practica hipnoza nu sunt foarte hipnotici in interventiile pe care le practica. In mod asemanator, multi din cei ce practica terapia nu sunt foarte terapeutici in ceea ce fac. A practica terapia nu inseamna automat a fi terapeutic, si a practica hipnoza nu inseamna automat a fi hipnotic. Ce caracterizeaza o interventie hipnotica? Cum putem identifica prezenta hipnozei in terapii care nu au fost niciodata considerate hipnotice? Factorii care fac ca o interventie sa fie hipnotica sunt in general reflectati in comunicarea dintre clinician si client. O interventie poate fi considerata hipnotica atunci cand implica prezenta unei stari numita transa, care este ambiguu definita si nu in mod necesar indusa prin tehnici standard formale. Termenul de transa l-am folosit in lipsa unuia mai bun, desi in general se prefera exprimarea de genul clientul aflat in hipnoza. Termenul de transa are scopul de a descrie starea particulara de concentrare a clientului intr-un anume domeniu ( de exemplu atentia concentrata ) si avand anumite caracteristici importante: 1. Transa este caracterizata de o stare de absorbtie experimentala. Clientul aflat in transa actioneaza printr-un mecanism de atentie selectiva in care atentia sa este concentrata asupra unui anume stimul sau set de asocieri pe care persoana le traieste ca absorbind-o.

ASPECTE HIPNOTICE ALE TERAPIILOR NON-HIPNOTICE 4

2. Transa este caracterizata de un anume grad de disociere in care clientul traieste senzatia ca este indepartat de cadrul sau de referinta obisnuit. 3. Clientul si-a suspendat procesul in desfasurare de testare a realitatii, permitandu-i sa raspunda realitatilor sugerate intr-un mod experiential, nonrational. 4. Experienta transei permite clientului sa aiba ocazia de a amplifica si utiliza resursele interioare, care in mod uzual sunt considerate de individ ca aflate in afara taramului constientei sale normale. Aceste asa-numite resurse inconstiente sunt principalul catalizator al schimbarii terapeutice in utilizarea cadrului de referinta. Abilitatea de a utiliza experienta clientului in diverse aspecte cu care clientul in mod normal nu relationeaza intr-un fel care sa aiba sens este unul din cele mai importante motive pentru care hipnoza merita integrata ca interventie terapeutica. 5. Hipnoza trebuie sa implice, ca unealta psihoterapeutica, o reasociere cu lumea interioara a clientului. Hipnoza prin ea insasi nu este agentul terapeutic, ci mai degraba asocierile stimulate de experienta hipnotica formeaza baza schimbarii terapeutice. 6. Hipnoza apare in context interpersonal, exact ca si psihoterapia. In consecinta calitatea relatiei dintre client si terapeut este un factor esential. Procesul influentei interpersonale este in mod clar un proces multidimensional care implica aspecte constiente si inconstiente interpersonal si situational. In consecinta, pentru ca o interventie sa fie considerata hipnotica, ea trebuie sa se adreseze variabilelor personale, interpersonale si situationale in asa fel incat sa maximalizeze discoierea terapeutica si reasocierea experientiala. HIPNOZA CA SI CATALIZATOR Hipnoza este o parte a altor psihoterapii, si nu este o terapie in sine sau prin ea insasi. Ea implica un mod de comunicare, un anume fel de a gandi in legatura cu relatia terapeutica si o sensibilitate fata de modul specific al clientului de raportare la lume. Pentru a intelege aceasta carte este necesar sa intelegem hipnoza ca mecanism integrat altor psihoterapii si care poate fi identificata drept catalizator al schimbarii care exista la nivel personal,

ASPECTE HIPNOTICE ALE TERAPIILOR NON-HIPNOTICE 5

terapeutice atunci cand terapia are succes. Atunci cand terapia nu are succes, sau este chiar antiterapeutica, hipnoza poate fi identificata ca factor al esecului, aspecte gresiteale experientei clientului au fost subliniate sau au fost facute asocieri care au fost mai degraba daunatoare. Hipnoza, ca si psihoterapia in general, nu poate fi practicata prin aplicarea unor metode stricte in anume cadre de referinta. Astfel, nu toate hipnozele sunt identice. Probabil ca este cel mai usor sa diferentiem diversele tipuri de hipnoza in functie de modul de aplicare a hipnozei. Hipnoza cu scop de divertisment reprezinta o aplicatie diferita a principiilor hipnotice decat atunci cand este utilizata in scop clinic. Tehnicile realizate in scop experimental sau de cercetare pot reflecta o conceptualizare a hipnozei care merge in paralel cu conceptualizarea clinica, si totusi modelele experimentale trebuie serios adaptate si modificate inainte de a putea fi folosite in scop clinic. Acesasta subliniaza faptul ca hipnoza care a fost conceptualizata si practicata de cineva care are o orientare psihodinamica va fi fundamental diferita de cea aplicata de cineva cu cunostinte in domeniul terapiei cognitive sau interpersonale. Dar indiferent de modul de abordare, hipnoza are rolul de catalizator al absorbtiei experientiale, de disociere, de responsivitate la ghidarea oferita de terapeut, de concentrare asupra sugestiilor formulate, si mai ales de reasociere a lumii interioare a clientului. Hipnoza este identificabila ca element important al psihoterapiei atunci cand recunoastem rolul expectatiilor, sugestiilor, si comunicarii din relatia terapeutica ( Haley, 1973). Scopul oricarei terapii este acela de a influenta clientul in asa fel incat sa descopere noi cai experientiale care sunt considerate dezirabile. Din acest punct de vedere, relatia terapeutica este contextul vital in care apar hipnoza si terapia; indiferent de stilul de interventie preferat de terapeut, clientul raspunde la ceea ce facem si spunem ( constient si inconstient), ceea ce determina in final ce este posibil pentru client. Este bine cunoscut ca experienta umana este o lume cu cel putin doua dimensiuni: cea simbolica si cea empirica. Cand se prezinta la terapie, clientul face asocieri neplacute si are experiente la nivel empiric - nivelul experientei senzoriale. Dar pentru ca clinicianul sa intelega in anume masura experienta clientului, clientul trebuie sa o descrie utilizand reprezentari simbolice cunoscute sub denumirea de cuvinte. Cuvintele sunt pur si simplu simboluri folosite pentru descrierea experientei; ele nu sunt prin ele insele experiente. Atat clientul cat si clinicanul

ASPECTE HIPNOTICE ALE TERAPIILOR NON-HIPNOTICE 6

comunica simbolic prin cuvinte. Astfel, exista o transformare continua intre nivelele empiric si simbolic ale experientei intre clinician si client. Hipnoza este numitorul comun, definindu-l pe cum, din acel cum fiecare terapie poate sa genereze rezultate terapeutice satisfacatoare. Fiecare terapie se bazeaza pe tipare de comunicare influenta pentru a stabili noi asocieri in lumea interioara a clientului. In analizarea scurtelor transcrieri prezentate mai tarziu in acest capitol, provenite de la terapeuti cognitivisti, vom vedea cum acesti practicieni utlizeaza tipare hipnotice , care sunt in general invizibile pentru practicianul care nu este familiarizat cu hipnoza. Lipsa de familiarizare poate duce la credinta ca tehnica in sine, si nu elementele hipnotice asociate, este responsabila de schimbarea experientei clientului. DOVADA HIPNOZEI IN TERAPIILE COGNITIVE Exemple de fragmente din sedinte terapeutice ( transcrieri) Hipnoza amplifica si dezamplifica portiuni selective ale experientei. Cat de valoroasa este o anume interventie depinde in final de rezultatul ei. Din acest punct de vedere, scopul sau intentia unei tehnici este important numai in masura in care scopul a fost realizat de interventie. Pentru ca tehnica sa fie utila, trebuie sa aiba o structura solida, si adecvata contextului sau continutului. Ceea ce face comunicarea clinicianului sa fie eficace nu este structura sau continutul comunicarii insasi, ci modul in care structura sau continutul sunt percepute de catre client. Cand clientul nu poate relationa cu ceea ce spune terapeutul, sau nu gaseste acestea ca fiind relevante sau utile, sau atunci cand clientul asociaza comunicarea terapeutului cu ceva care produce un rezultat neasteptat si indezirabil, atunci acestea sunt semne ca interventia este neterapeutica. Urmatoarea sectiune a acestui capitol contine trei fragmente din transcrierile a trei terapii cognitive publicate ca exemple ale aboradarilor in tratamentul depresiei: Beck si colab., Terapia cognitiva a depresiei (1979). Modelul cognitiv, este, indoielnic, terapia de prima intentie in depresie, si ca atare, asigura un bun punct de referinta pentru identificarea tiparelor hipnotice asociate intr-o abordare care in general nu este privita ca fiind hipnotica. In aceste transcrieri exista exemple de comunicare care au intentia de a fi terapeutice pentru client. Desi transcrierile reflecta tehnici importante si

ASPECTE HIPNOTICE ALE TERAPIILOR NON-HIPNOTICE 7

conceptualizari - cheie legate de tratamentul depresiei in general, o importanta speciala va fi acordata felului in care tiparele hipnotice sunt evidente in cadrul tehnicilor terapeutice. Comentariile si analiza urmeaza fiecarei comunicari pentru a identifica ceea ce a implicat acea comunicare din punct de vedere hipnotic si modul cum a fost utlizata in acel context. Transcrierile cu comentarii si analiza. Repetitia cognitiva, Beck si colab., 1979, pag. 136 Terapeutul: Deci esti de acord ca ar fi o idee buna sa mergi la un curs de educatie fizica. ( stabilirea aliantei prin utilizarea setului da, Hanlon, 1987) Pcientul: Da, intotdeauna ma simt bine dupa aceea. ( acceptarea setului da, accesare si amplificarea sentimentelor asociate acestuia ) T: Ei,bine, as vrea sa-ti folosesti imaginatia si sa parcurgi fiecare pas pentru a te inscrie la aceste cursuri de educatie fizica. ( sugestia directa pentru a asocia aceste sentimente de bine cu secventa comportamentala de a se inscrie la cursuri) P: Pai, va trebui sa merg in felul in care am mers intotdeauna. ( accesare prin regresie de varsta spontana trecand prin secventa ineficace) T: Cred ca trebuie sa fim mai specifici. Stim ca te-ai mai hotarat si inainte sa te inscrii la acest curs, dar de fiecare data te-ai impotmolit in ceva. Hai sa parcurgem fiecare pas si sa vedem ce te-ar putea impiedica sa te inscrii la curs. As vrea sa parcurgi fiecare pas necesar pentru a te inscrie. Treci prin fiecare pas in imaginatie si spune-mi care sunt acesti pasi pe care-i ai de facut. ( trecerea de la regresia de varsta la progresia de varsta: orientarea interna a clientului spre reprezentarea intreaga, completa si detaliata a asocierilor prezente legate de sceventa viitoare, inaintea interventiei. Sugestia directa de a verbaliza continutul secventei si asociatiilor) P: In regula, inteleg ce vrei sa spui. ( accepta sugestia progresiei de varsta si verbalizarii) T: Cursul incepe la ora 9. De la ce ora sa incepem?

ASPECTE HIPNOTICE ALE TERAPIILOR NON-HIPNOTICE 8

( ancorarea punctului de vedere neschimbat intr-un nou tipar comportamental. Asociaza sinele ( prin folosirea lui noi) in noua secventa, ca sprijin extern pentru facilitarrea integrarii.) P: Pe la 7.30. Ma va trezi desteptatorul si probabil ma voi simti rau. Intotdeauna urasc inceputul zilei. ( progresia de varsta pentru a identifica ancora auditiva ( asociatia) care initiaza noua secventa comportamentala; identificarea unei asociatii negative kinestezice ( emotionale) atat cu desteptatorul cat si cu momentul zilei). T: Cum poti sa te descurci cu acesata problema? ( presupunerea ca anumite asociatii pot fi intrerupte, si o sugestie indirecta ( injunctie) de a face asta prin mijloace nespecificate ( sugestia procesului)). P: Pai, de aceea imi acord timp suplimentar. Voi incepe prin a ma imbraca si a manca micul dejun. Apoi, imi voi lua echipamentul.. ( pauza)O, nu, stai putin, nu am nici o pereche de pantaloni scurti pe care i-as putea purta. Acesta este un obstacol. ( identifica resursa timpului suplimentar , ca mijloc de transformare a asociatiilor negative anterioare, si facand asta, reasociaza la modul confortabil sentimentele create de ceasul desteptator si momentul de inceput al zilei. Acum poate schimba catre transformarea comportamentala , mai degraba decat cea afectiva. Continua secventa si identifica punctele care au nevoie de atentie in mod special.) T: Ce poti face pentru a rezolva aceasta problema? ( presupunerea ca problema poate fi rezolvata; sugestie indirecta pentru a face asta independent, prin procesul sugestiei ( nespecificate) privitoare la strategie) P: Pai, as putea sa-mi cumpar. ( accepta sugestia si rezolva aceasta problema) T: Poti vizualiza asta? Ce urmeaza dupa aceea? ( reafirma solutia, o ancoreaza vizual, faciliteaza disocierea de afectivitate. Sugereaza continuarea secventei). P: Ma vad gata de plecare, dar masina nu este acolo. ( accepta sugestia reprezentarii vizuale si identifica o noua problema concreta) T: Ce poti face in legatura cu asta? ( presupune ca problema poate fi rezolvata; sugestia indirecta de a face asta independent prin pocesul sugestiei privind strategia). P: Il voi ruga pe sotul meu sa-mi aduca masina devreme ( identifica independent solutia)

ASPECTE HIPNOTICE ALE TERAPIILOR NON-HIPNOTICE 9

T: Ce vezi mai departe? ( sugestia de a continua vizualizarea prin progresia comportamentala) P: Conduc pana la locul unde se tine cursul si decid sa ma intorc. ( se observa mutarea de la timpul viitor la timpul prezent si aparitia asociatiilor kinestezice negative care blocheaza continuarea secventei comportamentale) T: De ce? ( sugestie directa pentru identificarea sentimentelor asociate) P: Pentru ca cred ca arat caraghios. ( sentimentele actuale de inadecvare sunt asociate cu imagini viitoare ducand la o secventa comportamentala) T: Acesta este raspunsul? ( presupunerea ca sentimentele pot fi redirectionate, si terapia disociata de noua secventa comportamentala. Sugestia indirecta de a face astfel) P: Pai, de fapt ceilalti oamenii sunt interesati doar de exercitii, nu de felul in care arata ceilalti. ( disocierea este realizata; sentimentele sunt separate de realizarea secventei comportamentale in timp ce se realizeaza mutarea de la sentimentele interioare de constiinta de sine la centrarea externa asupra exercitiilor). Intr-o nota care urmeaza transcrierii, Beck si colab. ( 1979) spune: Apoi i s-a cerut sa repete intreaga seceventa comportamentala din nou si de aceasta data si-a putut-o imagina fara interferenta cognitiva la fiecare pas. In consecinta, s-a dus intr-adevar si s-a inscris la curs si nu a avut nici un fel de dificultati ( pag. 136-137). Aceasta interventie s-a dovedit a fi terapeutica utilizand concret si liniar sugestiile structurate, presupozitiile si sugestiile indirecte. Progresia de varsta si disocierea sunt utilizate ca mecanisme de facilitare a integrarii in noua secventa comportamentala.

ASPECTE HIPNOTICE ALE TERAPIILOR NON-HIPNOTICE 10

Presupunerea ca profetie auto- implinita, ( Beck si colab., 1979, pag. 260) Pacientul: A nu fi iubit conduce automat la nefericire. ( pacientul identifica asociatiile emotionale disfunctionale ( de exemplu nefericirea) cu perceptia cognitiva ( a nu fi iubit), care trebuie intrerupte) Terapeutul: A nu fi iubit este un non- eveniment. Cum poate ceva ce nu se intampla sa conduca automat la altceva? ( reincadrarea exprimarii a nu fi iubit, care incepe disocierea de afectivitate ca fiind perceputa) P: Pur si simplu nu cred ca cineva poate fi fericit daca nu este iubit. ( trece de la personal si specific la impersonal, generalizare globala, careia este imposibil, sau foarte dificil sa te adresezi eficient) T: Asta este credinta ta. Daca crezi ceva, acea credinta iti va dicta reactiile emotionale. ( se muta inapoi la personal si specific ( Aceasta este credinta ta); stabileste noi asocieri intre credinte si sentimente prin sugestie directa) P: Nu inteleg asta. ( feedback ca nu a stabilit nici o asociere care sa aiba sens pentru constienta clientului) T: Daca crezi ceva, atunci vei actiona de parca acel ceva ar fi adevarat, chiar daca nu este. ( o sugestie directa este data, asociind gandurile si sentimentele. Sugestia indirecta este de a orienta contextele viitoare in care gandurile vor influenta sentimentele, si de a asocia sentimentele ca indoieli in ce le priveste acuratetea) P: Vrei sa spui ca daca cred ca voi fi nefericit fara dragoste, atunci numai credinta mea creeaza nefericirea? ( clientul se orienteaza spre o credinta viitoare stabila, si incepe sa se distanteze ( disocieze) de influenta ei ( numai credinta mea..) asupra sentimentelor.) T: Si cand te simti nefericit, probabil iti spui: Vezi, am avut dreptate. Daca nu am dragoste, trebuie sa fiu nefericit. ( muta de la procesul sugestiei continutului incurajand legaturile asociative auditive intre gandurile specifice si sentimentele asociate lor. Ele sunt incadrate ca reprezentari neadevarate, in consecinta incurajand sugestia indirecta pentru a se disocia de ele si a le re-asocia alte sentimente)

ASPECTE HIPNOTICE ALE TERAPIILOR NON-HIPNOTICE 11

P: Cum pot iesi din acesta capcana? ( clientul nu acceseaza resurse care sa-i permita sa se adapteze sugestiilor indirecte si proceselor de reasociere a acestor sentimente) T: Poti experimenta cu credintele tale legate de necesitatea de a fi iubit. Forteaza-te sa inlaturi aceasta credinta si vei vedea ce se intampla. Acorda atentie consecintelor naturale atunci cand nu esti iubit, nu consecintelor create de credinta ta. De exemplu, te poti imagina pe o insula tropicala cu toate felurile de fructe si alte mancaruri delicioase la dispozitie? ( disociere prin experimentare ( sugestia indirecta a unui punct de vedere mai obiectiv). Mutarea de la centrarea interna pe sentimente la o centrare interna pe imagini este sugerata, intrerupand tiparele clientului. O sugestie aditionala este concentrarea pe partea kinestezica, a fructelor delicioase, intrerupand mai departe tiparele kinestezice ale clientului) P: Da, asta arata destul de bine. ( raspunde in maniera vizuala, o concentrare alternativa fata de sentimentele sale, in consecinta disociindu-le). T: Acum imagineaza-ti ca exista oameni primitivi pe acea insula. Sunt prietenosi si te ajuta, dar nu te iubesc. Nici unul dintre ei nu te iubeste. ( mai multa sugestie de continut pentru a imbunatati imageria si disocierea, in afara cadrului de referinta obisnuit. Reasocierea sentimentelor necomfortabile cu imagini impersonale ale unor oameni care nu sunt iubitori, si care sunt incadrati ca primitivi, intrerupand devalorizarea sinelui) P: Imi pot imagina asta. ( accepta imageria sugerata si injunctiile asociate, discociindu-le de cadrul de referinta obisnuit) T: Cum te simti in fantezia ta? ( muta imediat la experienta kinestezica, pentru a amplifica constienta de a fi schimbat, sugerand indirect noile sentimente de confort fata de vechiul context in care se percepea ca nefiind iubit) P: Relaxat si confortabil. ( sugestia de amplificare kinestezica este acceptata). T: Asa ca poti vedea ca nu este necesar sa te simti nefericit daca nu esti iubit. ( terapeutul sugereaza direct asocierea noilor sentimente de confort cu vechiul context de a nu fi iubit ( suestia posthipnotica)).

ASPECTE HIPNOTICE ALE TERAPIILOR NON-HIPNOTICE 12

In aceasta interventie, terapeutul foloseste sugestia indirecta si directa, de proces, de continut si pozitiva, si sugestia posthipnotica. Disocierea, imageria, reincadrarea (reframing) schimbarea centrarii atentiei, sunt catalizatori pentru favorizarea interventiei terapeutice. Asigurarea unui rationament pentru temele de casa( Beck si colab., 1979, pag. 274-5) Terapeutul: As vrea sa numeri decate ori ai spus ar trebui spatamana asta. Ce crezi despre aceasta idee? ( sugestia directa de implementare a unei directive comportamentale. Sugestia indirecta de a disocia emotiile disfunctionale de cuvantul ar trebui si de a reasocia asociatiile adaptative cognitive sau afective) Pacientul: Suna un pic prostesc. De ce as face asta? ( pacientul nu asociaza nici un scop temei propuse, in consecinta judecand-o ca fiind prosteasca. Subliniaza asocierea dintre scop si cooperare). T: Numararea gandurilor negative automate ne face sa devenim mai constienti de ele si in consecinta ne este mai usor sa le raspundem. Astfel, prin simpla numarare tindem sa le descrestem influenta. ( Terapeutul ar putea de asemenea sa spuna: Inregistrarea ne ajuta sa punem o distanta intre noi si gandurile noastre, si ne da un feedback si o evaluare in schimbarea gandurilor) ( amplifica valoarea constiintei de sine si construieste o asociere inte constiinta de sine si a te simti mai bine. Raspunsul alternativ oferit in paranteza este de fapt raspunsul mai puternic in sugestia directa a disocierii. Stabileste o orientare viitoare ( progresia de varsta) si faptul ca usurarea va urma disociatiilor sugerate). P: Nu cred ca asta ar functiona pentru mine. ( clientul identifica ca nu poate accesa resursele necesare pentru a realiza disocierea, asociind sentimentele negative actuale cu viitorul in care va indeplini directiva, stabilind o expectatie negativa, care nu il motiveaza) T: Imi pare bine ca pui sub semnul intrebarii ceea ce iti spun. Asta arata ca ai capacitatea de a rationa. Nu exista nici un motiv pentru care sa crezi automat ceea ce iti spun. Nu sunt sigur ca asta va functiona in cazul tau, dar am o banuiala, sau mai

ASPECTE HIPNOTICE ALE TERAPIILOR NON-HIPNOTICE 13

bine spus o ipoteza, pentru a-i da o denumire stiintifica, ca asta va functiona. As vrea sa testez aceasta ipoteza. ( desi clientul nu pune la indoiala in mod direct ceea ce ii spune terapeutul, terapeutul reincadreaza expectantele negative ale clientului ca fiind indoieli. Aceasta este o reincadrare pozitiva, redefinind si restabilind astfel o asociere emotionala mai sanatoasa la raspunsul clientului. Reincadrarea paveaza drumul spre utilizarea sentimentelor clientului, mai degraba decat desconsiderarea lor. Asemenea redefinire a rezistentei ca si cooperare este o tehnica fundamentala, mai degraba decat confruntarea sau interpretarea rezistentei, si aceasta este chiar incurajata ca precursor al schimbarii pozitive. Si mai mult, o asemenea reincadrare a indoielilor clientului muta centrarea de pe locusul de control extern ( a trebui sa fie de acord cu terapeutul) spre unul intern ( a alege sa participe in mod cooperant). Introducerea prin sugestie negativa a cuvantului ipoteza asigura un indiciu important de disociere, sugerand indirect experienta directa mai degraba decat pe sentimente, respectiv o intrerupere a tiparului). P: Ce vrei sa spui prin testarea ipotezei? ( clientul nu face nici o asociere cu sens a acestei fraze) T: Eu am o ipoteza ca te va ajuta si tu ai o ipoteza ca asta nu va functiona. Eu nu stiu cu siguranta care din noi doi are dreptate. Tu stii? ( terapeutul sugereza indirect ca clientul s-ar putea sa aiba dreptate in timp ce sugereaza direct beneficiile suspendarii ratiunii - discociind de la inclinatia personala la experimentare. Sugestia indirecta facuta clientului este aceea ca vederea sa asupra realitatii ar putea fi distorsionata, asociind sentimente de nesiguranta cu aceasta perspectiva . Sugereaza stabilirea unui set de raspunsuri de tipul nu stiu ( Erickson si Rossi, 1981) pentru stabilirea responsivitatii ( confuziei)) P: Nu, nu stiu. ( clientul accepta lipsa sa de cunostinte, un precursor pentru complianta) T: Sugestia mea este de a face un experiment timp de o saptamana, in care sa adunam date, si sa vedem care punct de vedre se potriveste mai bine faptelor. Cum iti suna asta? ( terapeutul reintroduce directiva cu toate implicatiile emotionale care probabil vor conduce clientul spre stabilirea compliantei. Sugestia indirecta de progresie de varsta in urmatoarea saptamana este asociata imaginilor de indeplinire a experimentului ( sugestie posthipnotica).

ASPECTE HIPNOTICE ALE TERAPIILOR NON-HIPNOTICE 14

In aceasta interventie terapeutul foloseste sugestia directa si indirecta, de proces, pozitiva, negativa si posthipnotica. Disocierea, progresia de varsta, reframingul, utilizarea rezistentei si confuzia sunt folosite pentru atingerea scopului, si anume complianta la directiva trasata. HIPNOZA IN TEHNICILE OBISNUITE DE TRATAMENT AL DEPRESIEI Hipnoza a fost in general descrisa ca baza de amplificare sau dezamplificare , de asociere sau disociere a elementelor din experienta clientului. In acelasi fel in care tiparele hipnotice au fost evidente in terapia cognitiva prezentata in sectiunea anterioara, la fel de evidente sunt in orice alta interventie terapeutica. Lista tehnicilor utilizate pentru terapia depresiei care sunt descrise in literatura este mult prea extinsa pentru a putea fi inclusa aici. Oricum , prin indentificarea unor principale mijloace de interventie, cititorul poate cunoaste mai bine felul in care diverse tipare hipnotice sunt implicate in tehnici terapeutice diverse. Hipnoza in terapia cognitiva Nezu, Nezu si Perri (1989) au descris numeroase tehnici de rezolvare a problemelor implicate in depresie : modelarea, repetitia comportamentala, temele de casa, reintarirea si feedback-ul. Fiecare din aceste metode implica invatarea experientiala. De exemplu, modelarea poate fi realizata prin proiectie de film sau prezentare pictoriala, dar poate fi cel mai bine realizata prin joc de rol in care clinicianul demonstreaza clientului care ar putea fi raspunsul eficace intr-un anumit context problematic. Utlizarea repetitiei comportamentale implica plasarea efectiva a clientului intr-un anumit context pentru a stabili o noua secventa comportamentala in contextul respectiv. Simplul fapt al insasi repetitiei stabileste o conexiune intre un anumit context si o anumita secventa comportamentala. Sa luam in considerare repetitia comportamentala transcrisa in sectiunea precedenta, ca exemple paralele. Temele de casa in abordarea pentru rezolvarea problemelor pot fi un factor important in tratamentul privit ca intreg. Ele implica o amplificare a invatarii relevante in contexte situate in afara relatiei terapeutice, in consecinta crescand probabilitatea de a fi capabil sa stabileasca asociatii adecvate in contexte diferite.

ASPECTE HIPNOTICE ALE TERAPIILOR NON-HIPNOTICE 15

In modelul terapeutic cognitiv descris de Beck ( 1967, 1987; Beck si colab., 1979), tehnicile terapeutice cognitive includ cresterea constiintei clientului asupra gandurilor sale automate. Beck lucreaza confortabil cu termenul de ganduri automate, care, din punct de vedere hipnotic, reflecta cu siguranta o apreciere a proceselor informationale inconstiente. Scopul primar al lui Beck este acela de a aduce gandurile automate in constiinta constienta a pacientului, pentru a crea posibilitatea unei refulari incununate de succes ( Beck, 1987). Cu siguranta, din punct de vedere hipnotic, reprezinta o intrerupere a tiparului si a materialul inconstient, si il face nu numai constient, ci si activ pentru refularea constienta. Beck (1987) descrie ca urmator aspect important al terapiei cognitive recunoasterea de catre client a erorilor sale cognitive. Acest pas reprezinta o amplificare selectiva a elementului cognitiv din experienta clientului. Centrandu-ne pe aspectele cognitive, ne centram mai putin asupra celor afective sau altor aspecte experientiale. Sunt stabilite noi asocieri si astfel clientul face tranzitia de a fi inalt concentrat asupra experientei emotionale la a deveni concentrat asupra taramului cognitiv experiential. Beck ( 1987) subliniaza apoi un proces fundamental al terapiei numit testarea realitatii prin cooperare empirica (pag. 156). Din nou puncteaza valorile experientiale in opozitie cu simpla prezentare a valorilor cognitive. El speculeaza ca acesta ar putea fi numitorul comun al tuturor psihoterapiilor si baza schimbarii terapeutice in ceea ce el numeste experienta emotionala corectiva ( pag. 159). Testarea realitatii prin colaborare empirica inseamna in esenta, crearea unui context in care clientul sa poata determina daca perspectiva sa asupra realitatii este una rezonabil de adevarata. Implicand clientul in invatarea experientiala, poate avea loc o schimbare mai profunda. Clientul nu mai este implicat in propriile sentimente ca si cum acestea ar fi cognitii, ci este implicat intr-o gama mai mare de parametrii experientiali, in care propriile credinte sau sentimente pot ajunge la colaps. Exista astfel o sansa mai mare de absorbtie experientiala (de exemplu transa terapeutica), intr-o experienta care schimba in mod fundamental reprezentarile sale interne. Beck descrie cele mai obisnuite tehnici terapeutice cognitive ca programand activ si gradat directivele ( incluzand repetitia comportamentala si repetitiile cognitive sau imageria). In programarea activa, clientul tipic, deprimat si pasiv, creaza experiente active pentru a amplifica experiente pe care in mod normal nu le

ASPECTE HIPNOTICE ALE TERAPIILOR NON-HIPNOTICE 16

constientizeaza. Directiva este, in esenta de a face ceva in mod diferit. Expectanta este comunicata in mod sugestiv hipnotic si anume ca daca va face lucrurile in mod diferit, atunci experienta clientului va fi diferita. Sugestia directa si indirecta stabilesc faptul ca depresia este un produs secundar, cel putin in parte, rezultat din ceea ce face clientul, si ca pentru a indeparta depresia, este necesar sa faca lucrurile intr-un mod diferit. Sugestia corolara este implicita ( si probabil si explicita), ca actiunea conduce la schimbare. In ceea ce priveste directivele gradate, valoarea repetitiei comportamentale este fundamentala atat pentru experienta hipnotica cat si pentru terapia cognitiva. Este nerealist sa ne asteptam ca clientul va deveni imediat congruent si fluent intr-un tipar absolut nou care este departe de gama experientelor sale anterioare. De fapt, pe taramul interventiilor hipnotice, se acorda o mare importanta celor cunoscute sub denumirea de setul de raspunsuri, adica stabilirea unui moment al raspunsului din partea clientului ( Erickson si Rossi, 1981, OHanlon, 1987; Yapko, 1990). Nu ne putem astepta din partea clientului sa fie capabil imediat de regresia de varsta sau alt fenomen hipotic sugerat in transa. Mai degraba, trebuie sa fim atenti sa stabilim un set mintal pe baze gradate, imersand clientul in experienta din ce in ce mai mult de fiecare data. Metodele de repetitie comportamentala din terapia cognitiva sunt structurate similar, permitand imersia gradata intr-un nou tipar comportamental, si in consecinta noi tipare emotionale si cognitive. Repetitia comportamentala permite clientilor sa paseasca in afara cadrelor de referinat obisnuite, ceea ce este hipnotic in sine, si in consecinta introduce clientul intr-o realitate alternativa. Probabil cel mai evident exemplu de metodologie hipnotica in cadrul terapiei cognitive este bazarea extensiva pe utilizarea tehnicilor de repetitie cognitiva, de asemenea cunoscute sub denumirea de vizualizare sau imagerie. Clientul isi construieste singur o imagine a unei situatii care s-a dovedit a fi prea dificila pentru el. Astfel clientul are ocazia de a vizualiza raspunsul diferit in anumite circumstante, stabilind noi asocieri hipnotice prin mecanismele sugestiei posthipnotice. In prima interventie din sectiunea precedenta, observam descrierea de dupa sedinta de terapie a lui Beck si colab. ( 1979): ea a putut sa-si imagineze pasii diferiti fara cognitiii care sa interfere ( pag. 137). Aceasta este in mod precis o descriere a unei sugestii posthipnotice. Prin definitie, sugestia posthipnotica este o sugestie implementata in timpul procedurii hipnotice privind o anumita experienta pe care clientul trebuie sa o aiba mai tarziu intr-un anumit context, in mod extins in afara parametrilor interactiunii hipnotice

ASPECTE HIPNOTICE ALE TERAPIILOR NON-HIPNOTICE 17

( Yapko, 1990). Oricand un terapeut spune clientului sau Atunci cand esti in situatia X care obisnuia sa fie problematica pentru tine, vei fi acum capabil sa te descurci cu ea eficient facand Y si Z, terapeutul utilizeaza structurarea clasica a sugestiei posthipnotice. Beck si colab. ( 1979) descriu alte numeroase tehnici larg implicate in terapia cognitiva care pot fi descrise de asemenea in cadrul hipnotic: Auto- observarea in inregistrarea gandurilor ( pag. 146) pentru a intrerupe si indentifica tiparele inconstiente. Utilizare imageriei ( pag. 148) pentru a stabili noi asocieri contextuale. Utilizarea scenariului celui mai rau caz ( pag. 154) pentru a disocia afctivitatea de experienta. Utilizarea reatribuirii ( pag. 157) pentru a disocia afectivitatea de cognitie. Utilizarea numaratorii ( pag. 165) pentru a redirectiona atentia si a o disocia de contex. Utilizarea umorului ( pag. 172) pentru a reincadra intelesul si a redirectiona asociatiile afective Utilizarea concentrarii excesive asupra sentimentelor ( pag. 173) pentru a facilita disocierile afective. Inducerea maniei ( pag. 171) pentru a facilita reasocierea afectivitatii cu contextul. Terapeutul cognitiv David Burns ( 1980) utilizeaza toate tehnicile lui Beck , aducand in plus alte tehnici, si anume: Tehnica triplei coloane( pag. 60) pentru a disocia afectivitatea de context. Analiza cost- beneficiu ( pag. 150) pentru a incuraja disocierea si progresia de varsta prin anticiparea consecintelor si disocierea de contextul imediat. Orarul activitatilor zilnice ( pag. 88) pentru a reasocia afectivitatea pozitiva cu experienta de viata. Fiecare din aceste tehnici are aspecte hipnotice care ii catalizeaza eficienta.

ASPECTE HIPNOTICE ALE TERAPIILOR NON-HIPNOTICE 18

Hipnoza in terapia interpersonala Modelul terapiei interpersonale ( TIP) subliniaza, in mod particular, relatia dintre dimensiunile sistemice si starea pacientului deprimat. Klerman si colab.( 1984) descriu un numar de tehnici fundamentale in modelul TIP, fiecare din ele reflectand clar tiparul hipnotic, si incluzand: (1) tehnicile exploratorii; ( 2) clarificarea; (3) incurajarea afectivitatii; ( 4) comunicarea analizei; (5) tehnicile directive, cum sunt sfaturile, educatia, ajutorul direct, modelarea si jocul de rol. Tehnicile exploratorii utilizate in modelul TIP sunt cai prin care clinicianul amplifica portiunile relevante din experienta clientului pana la gradul unei interventii potrivite. Tehnicile pot fi ori directe, ori indirecte. Evidentierea directa a experientei clientului utilizeaza sugestia hipnotica de continut; clientul este invitat sa scoata la iveala parti specifice de informatie prin concentrare asupra zonelor respective si verbalizare a continutului lor asociat. In explorarea nondirectiva, cadrul hipnotic de acceptare si utilizare a experientei clientului si a utilizarii sugestiilor hipnotice ( de exemplu sugestiile fara continut asociat) sunt implicate in cresterea constientei asupra fluxului experiential al clientului, cu minimalizarea intreventiilor intruzive din partea terapeutului. Utlizarea tehnicilor de clarificare ilustreaza clar sugestiile posthipnotice in scopul contextualizarii experientei clientului. Aceste tehnici provoaca clientul in mod mult mai clar pentru a stabili limitele credintelor, sentimentelor sau comportamentelor sale. Clientul invata sa disocieze de tiparele anterioare si sa raspunda adecvat la ceea ce exista intr-un context dat. Tehnica analizei comunicarii este utilizata pentru a evidentia distinctiile clientului dintre intentii si rezultate. Clientul este responsabilizat pentru calitatea vietii sau comunicarii sale - o mutare la nivel perceptual - si incepe sa invete ca intentiile nu sunt neaparat adecvat communicate interlocutorului sau interlocutorul poate sa nu le inteleaga ca atare. Aceasta este o reincadrare hipnotica puternica prin faptul ca sugereaza clientului ca tehnicile de comunicare eficiente determina calitatea unei relatii. Implica schimbarea concentrarii atentiei clientului de pe sine insusi ca fiind oarecum ineficient sau inadecvat , in timp ce se sugereaza ca problemele sale sunt rezultatul unor deficite la nivel interpersonal. O sugestie fundamentala esentiala

ASPECTE HIPNOTICE ALE TERAPIILOR NON-HIPNOTICE 19

pentru recuperarea clientilor depresivi este aceea ca problema nu se afla in intregime in interiorul clientului , ci mai degraba se refera la modul ( ineficace ) in care clientul doreste sa faca un anumit lucru. Aceasta este o tehnica de reframing care ajuta la intarirea eului. Psihoterapeutul interpersonal utilizand metode directive poate folosi tehnici cum sunt educatia, sfatul, modelarea, sau ajutarea directa a clientului in rezolvarea unor probleme practice cu care se confrunta. Desi tehnicile directive sunt recunoscute ca valoroase in modelul terapiei interpersonale, ele sunt considerate in acelasi timp ca nefiind neaparat modalitatea de interventie cea mai dezirabila. Klerman si colab. ( 1984) spun: In mod optim, cu exceptia educatiei, tehnicile directive trebuie folosite rar. Ele sunt cel mai bine utilizate in primele sedinte terapeutice pentru a crea atmosfera in care terapeutul este privit ca o persoana care ofera ajutor. Utilizarea prea frecventa este o greseala, la fel ca si sugestiile care sunt prea specifice sau prea directe, sau care submineaza sensul autonomiei clientului, sau care sunt bazate pe informatii sau perceptii gresite ( pag. 151-152). Este evidenta dorinta de minimalizare a dependentei. Este important sa asiguram o directie a terapiei numai pana cand clientul poate actiona pentru sine insusi. Alte tehnici asociate modelului TIP sunt analiza deciziei si jocul de rol. In analiza deciziei, clientul este rugat sa ia in considerare o gama larga de actiuni alternative si consecintele lor in rezolvarea unei anumite probleme. Klerman si colab. ( 1984) descriu aceasta ca tehnica majora orientata spre actiune a psihoterapiei interpersonale( pag. 152). Tehnica ajutorului continuu dat clientului pentru a genera o gama mai mare de alternative de raspuns in situatii problematice este numitorul comun al tuturor terapiilor utilizate in tratamentul depresiei. Cadrul de referinta in care traieste clientul poate fi cu usurinta privit ca transa simptomatica in timp ce atentia este concentrata selectiv sau limitata la optiunile disfunctionale ( Gilligan, 1989; Araoz, 1985). Fiind incurajat sa ia in considerare o gama variata de puncte de vedere si posibilitati, clientul incepe sa treaca peste rigiditatile perceptiei si sa stabileasca o noua baza

ASPECTE HIPNOTICE ALE TERAPIILOR NON-HIPNOTICE 20

pentru realitate care sugereaza ca problema poate fi rezolvata intr-o varietate de modalitati, mai degraba decat printr-o singura cale ( de altfel blocata). Tehnicile de joc de rol in modelul TIP implica faptul ca clinicianul sa-si asume rolul unei persoane semnificative din viata clientului. Jocul de rol este folosit pentru explorarea sentimentelor si stilului de comunicare al clientului, si de a repeta noi modalitati de comportament a clientului in relatie cu altii. In mod clar, atunci cand jocul de rol este utilizat pentru explorarea sentimentelor si stilurilor de comunicare, clientului i se cere sa regreseze si sa actioneze cu o forma de comportament anteriorprocesul hipnotic de retraire. Cerand clientului sa joace in diferite posibilitati clientul este orientat experiential catre viitor, si sunt utilizate mecanismele de progresie de varsta pentru a stabili sugestiile posthipnotice referitoare la noi posibilitati de raspuns si comportament.

CONCLUZII In acest capitol, am descris tiparele hipnotice ca si catalizatori terapeutici. Faptul ca hipnoza a ajuns sa fie disociata de terapie ca si cadru de referinta, ca urmare a procesului influentei sociale, a facut ca ea sa fie privita ce fenomen separat, chiar arbitrar, fara legatura cu procesul terapeutic. Oricum, acest capitol a aratat nu numai ca hipnoza este relevanta in procesul terapeutic, ci si ca este inevitabila prezenta sa in acesta. Ceea ce face ca terapia sa functioneze, indiferent de tipul terapiei, este pana la urma de natura hipnotica, ceea ce este evident in interventiile si tehnicile prezentate, unde diversele tipare hipnotice duc la transformari in modalitatile in care clientul traieste propriile experiente. Hipnoza ca unealta terapeutica nu poate fi virtual contraindicata in nici o situatie din tratamentul depresiei, si de altfel al oricarei alte afectiuni. Cum este utilizata hipnoza pentru a amplifica sau dezamplifica, pentru a asocia sau a disocia, face parte din experienta in cadrul strategiei terapeutice, care dicteaza ce experiente sugerate sunt benefice, si care nu sunt. Data fiind puterea si adaptabilitatea hipnozei, este clar ca cei care au pregatire hipnotica pot beneficia in mare masura de utilizarea hipnozei in conjunctie cu alte unelte terapeutice, in comparatie cu cei fara pregatire hipnotica, a caror eficacitate poate creste prin invatarea hipnozei.