NALIZA RENTABILITATII INTREPRINDERII

Eficienta economica, componenta a rationalitatii activitatii economice, exprima forma

concreta a relatiei dintre eforturile (cheltuielile) si efectele (rezultatele) activitatii fiecarei firme si pe
ansamblu economiei. Ea reprezinta cerinta fundamentala care se impune in toate activitatile
economice.
Eficienta economica caracterizeaza activitatea economica atat din punct de vedere cantitativ
cat si calitativ.
Din punct de vedere cantitativ, rezultatele economico-financiare sunt exprimate in functie de
consumul de munca sau de factorii potentiali productivi.
Din punct de vedere calitativ, eficienta economica reflecta gradul de valorificare al resurselor
maeriale precum si gradul de satisfacere al nevoilor sociale si individuale la un moment dat,
corespunzator nivelului de dezvoltare al factorilor de productie si caracterul relatiilor de productie.
Definita in sensul cel mai larg, ca raport intre efectele obtinute si eforturile depuse pentru
desfasurarea unei activitatii, eficienta este surprinsa la nivelul firmei sub diferite laturi, intr-un
sistem de indicatori cum ar fi productivitatea, rentabilitatea, calitatea produselor, profitul,
cheltuielile totale.
Rentabilitatea constituie una dintre formele de exprimare a eficientei economice si anume o
forma sintetica realizata cu ajutorul categoriilor valorice.
O definitie sintetica a rentabilitatii o reprezinta capacitatea firmei de a realiza profitul
necesar atat reproductiei si dezvoltarii, cat si renumerarii capitalurilor.
Rentabilitatea mai poate fi definita ca si capacitatea unei firme de a valorifica intr-o perioada
de timp cat mai scurta capitalul avansat cu un profit cat mai ridicat.
Pentru exprimarea rentabilitatii se utilizeaza doi indicatori, profitul, indicator al marimii
absolute a rentabilitatii si rata rentabilitatii, adica gradul in care capitalul sau folosirea resurselor
firmei aduc profit, indicator al marimii relative a rentabilitatii.
Principalele probleme in analiza diagnostic a rentabilitatii pot fi sintetizate astfel:
- analiza diagnostic a profitului;
- analiza diagnostic pe baza ratei rentabilitatii;
- analiza rentabilitatii pe produs.
In conditiile economiei de piata, rentabilitatea este criteriul esential ce sta la baza adoptarii
deciziilor economico-financiare. In functie de acest criteriu agentii economici hotarasc continuarea
sau restrangerea activitatii lor, orientarea spre noi activitati.
Pentru a rezista concurentei, producatorii de bunuri economice trebuie sa fie vandute in
conditii rentabile. In cazul unei activitati nerentabile acestia in final dau faliment, dispar in calitate
de agenti economici. De aceea ei cauta in permanenta solutii pentru asigurarea unei anumite
rentaabilitati a activitatii, pentru sporirea ei.
Factorii de crestere a rentabilitatii
Marimea si stabilitatea profitului unei firme sunt supuse in permanenta la multiple presiuni:
- din partea cumparatorilor care cauta sa impuna scaderea preturilor de
vanzare;
- din partea furnizorilor, in masura in care impun o crestere a costului
aprovizionarii;
- din partea salariatilor, care prin forta lor organizata sunt in masura sa
obtina cresteri ale salariilor;
- din partea concurentilor care produc acelasi gen de bunuri economice si
pot sa aduca pe piata produse de calitate superioara si/sau la costuri mai reduse;
- din partea cercetarii stiintifice care creeaza noi bunuri economice sau
tehnologii in conditii de inalta eficienta.
Marimea rentabilitatii depinde de o serie de factori directi sau indirecti.
Dintre factorii directi o importanta deosebita prezinta nivelul preturilor bunurilor vandute
de agentii economici si nivelul costurilor acestora. Cu cat nivelul preturilor bunurilor economice
vandute este mai mare iar costul lor de productie este mai mic, cu atat rentabilitatea este mai mare.
Marimea rentabilitatii relative (rata rentabilitatii) depinde de marimea capitalului utilizat si
de viteza de rotatie a acestuia. Cu cat capitalul utilizat pentru obtinerea unui anumit volum de
productie este mai mic si cu cat viteza de rotatie a acestuia este mai mare, cu atat este mai ridicata
rata rentabilitatii.
Nivelul rentabilitatii este influentat si de o multitudine de factori indirecti. In cadrul
acestora, prin semnificatia lor, se impun: eficienta utilizarii factorilor de productie, calitatea
activitatilor de productie, aprovizionarea si desfacerea desfasurata de intreprinzatorilor si
managerilor.
Cresterea eficientei utilizarii factorilor de productie, care concura la desfasurarea unei
anumite activitati economice, se concretizeaza in scaderea consumului de factori, a costurilor de
productie in general, ceea ce se reflecta pozitiv in marimea rentabilitatii.
Desfasurarea eficienta a ciclului economic, in ansamblul sau, cat si a fiecarei componente a
acestuia, asigura sporirea rentabilitatii.
In domeniul productiei se impun actiuni in urmatoarele directii:
- utilizarea larga a progresului stiintifico-tehnic, printr-o politica de
investitii adecvata cerintelor pietei;
- asigurarea unei combinari a factorilor de productie care sa conduca la
reducerea costurilor de productie;
- organizarea riguroasa a productiei si a muncii; extinderea relatiilor de
cooperare cu alte firme;
- imbunatatirea structurii de fabricatie corespunzator cererii; ridicarea
permanenta a calitatii bunurilor economice;
- utilizarea rationala a resurselor financiare si apelarea la imprumuturi
avantajoase, etc.
In domeniul desfacerii, in atentia firmelor trebuie sa fie:
- folosirea formelor moderne de vanzare a bunurilor economice;
- cultivarea unor relatii deosebite cu clientii;
- gasirea de noi modalitati pentru atragerea cumparatorilor.
Ansamblul tuturor acestor actiuni asigura obtinerea de bunuri cu costuri reduse, realizarea
unor profituri mari si stabile, rentabilitate sporita, cresterea competitivitatii pe piata concurentiala.
Analiza structurala a profitului
Analiza structurala a profitului presupune descompunerea acestuia in elementele sale
componente.
Profitul, ca rezultat al activitatii economice, se determina ca diferenta intre veniturile
realizate din activitatea desfasurata si cheltuielile inregistrate in cadrul acesteia.
Legea contabilitatii nr. 82/1991 republicata, Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr.
94/2001 si Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 306//2002 precizeaza modul de structurare a
cheltuielilor si veniturilor si reflectarea lor in contabilitate.
Cheltuielile si veniturile sunt structurate pe domenii de activitate dupa natura lor, astfel:
- cheltuieli si venituri de exploatare, legate de activitatea de baza a
firmei;
- cheltuieli si venituri financiare, legate de activitatea financiara a
firmei;
- cheltuieli si venituri extraordinare.
Pe baza structurii veniturilor si cheltuielilor se poate opera cu urmatorii indicatori:
- Rezultatul exploatarii (profit sau pierdere) - care se determina ca diferenta intre
veniturile din exploatare si cheltuielile aferente exploatarii. Veniturile exploatarii sunt compuse din:
cifre de afaceri, veniturile din productia stocata, venituri aferente productiei de imobilizari si alte
venituri din exploatare. Cheltuielile exploatarii cuprind toate cheltuielile aferente ciclului de
exploatare (activitatii de productie si comercializare precum si aferentele prestarilor de servicii);
- Rezultatul financiar (profit sau pierdere) - se calculeaza ca diferenta intre
veniturile financiare si cheltuielile financiare;
- Rezultatul curent al exercitiului (profit sau pierdere) - se obtine ca diferenta
intre veniturile curente (venituri din exploatare+venituri financiare) si cheltuielile curente (cheltuieli
din exploatare+cheltuieli extraordinare). Rezultatul curent se poate determina si insumand rezultatul
exploatarii si rezultatul financiar;
- Rezultatul extraordinar al exercitiului (profit sau pierdere) este un rezultat
intamplator, neavand caracter de regularitate. Rezultatul extraordinar se determina ca diferenta intre
veniturile extraordinare si cheltuielile extraordinare ale perioadei;
- Rezultatul exercitiului inaintea impozitarii (profit total brut sau pierdere) se
calculeaza insumand rezultatul curent si rezultatul extraordinar al exercitiului. Se poate determina si
ca diferenta intre veniturile totale (din exploatare+financiare+extraordinare) si cheltuielile totale (din
exploatare+financiare+extraordinare);
- Rezultatul impozabil (fiscal) este diferit de rezultatul exercitiului inaintea
impozarii pentru ca se impun unele corectii. Se aduna cheltuielile nedeductibile fiscal; amenzi,
penalitati, provizioane nedeductibile) si se scad deducerile fiscale admise;
- Rezultatul exercitiului dupa impozitare (profit sau pierdere) este determinat ca
diferenta intre rezultatul impozabil si impozitul de profit (venit).
In literatura de specialitate si practica economica se foloseste si notiunea de marja
respectiv:
- marja costurilor de productie, stabilita ca diferenta intre pretul de vanzare al
bunurilor si costul lor de productie;
- marja comerciala, specifica firmelor cu activitate de comert (distributie), calculata
ca diferenta intre pretul de vanzare al marfurilor si costul lor de achizitie;
- marja bruta sau marja costurilor variabile stabilita ca diferenta intre pretul de
vanzare si costul variabil;
- marja costurilor directe calculata ca diferenta intre pretul de vanzare si costurile
directe.
Analiza structurala a profitului se face pe baza datelor cuprinse in Contul de profit si
pierdere.
Marja comerciala este data de diferenta dintre cifra de afaceri (exclusiv TVA) si costul de
achizitie al marfurilor vandute. Acest indicator este folosit in special de firmele cu activitate de
comert (distributie).
Productia exercitiului este un indicator care se aplica in cazul firmelor cu activitate de
productie, masurand volumul global al activitatii desfasurate.
Valoarea adaugata reprezinta diferenta dintre volumul global al activitatii si consumurile
intermediare (consumuri provenind de la terti). Ea exprima cresterea de valoare rezultata din
utilizarea factorilor de productie, indeosebi a fortei de munca si capitalului, peste valoarea bunurilor
si serviciilor provenind de la terti in cadrul activitatii curente a firmei. Valoarea adaugata prezinta
interes pentru ca:
- realizeaza legatura intre nivelul micro si macroeconomic. Prin agregarea valorilor
adaugate ale intreprinderilor la nivel microeconomic se obtine Produsul intern brut;
- reprezinta un criteriu pentru aprecierea aportului specific al firmei la realizarea
productiei sale;
- este un criteriu de apreciere a cresterii firmei;
- masoara gradul de integrare al firmei, prin raportul valoare adaugata/productie
(cifra de afaceri). Cu cat rezultatul raportului este mai mare, cu atat mai mult firma este integrata,
adica isi poate asigura insasi un numar mare de faze de fabricatie, mergand de la materiile prime la
elaborarea produselor finite fara a recurge la serviciile altor firme;
- evidentiaza structura exploatarii, prin intermediul ratelor de repartizare a valorii
adaugate. Raportand renumerarea fiecarui participant (cheltuieli cu personalul, cheltuieli financiare,
impozite si taxe) la valoarea adaugata se poate face o evaluare a distributiei veniturilor globale catre
partenerii firmei;
- reflecta gradul de utilizare al factorilor de productie. Se poate constata ca pentru
acelasi nivel al valorii adaugate si cu structuri de exploatare identice, utilizarea factorilor de
productie poate fi diferita fapt determinat de randamentul diferit al utilizarii fortei de munca si
echipamentelor productive afectate efectiv activitatii de exploatare (valoare adaugata/numar de
persoane, valoare adaugata/imobilizari de exploatare).
Eficienta informatiilor furnizate de notiunea de valoare adaugata se fundamenteaza pe o
interpretare prudenta a indicatorului. De exemplu, cresterea valorii adaugate nu este neaparat un
semn de prosperitate in masura in care eaa este insotita de o scadere brusca a performantelor
comerciale si de o inrautatire a trezoreriei.
In legatura cu rolul valorii adaugate in interpretarea structurii de exploatare se pot prezenta
doua aspecte:
- majorarea cheltuielilor cu personalul poate angaja o crestere a valorii adaugate in
timp ce rezultatul si rentabilitatea se pot reduce brusc;
- cresterea valorii adaugate poate fi rezultatul cresterii stocurilor de produse finite
fabricate la costuri foarte mari pe care piata va fi incapabila sa le absoarba datorita preturilor de
vanzare pe care firma trebuie sa le practice.
Acestea sunt motivele care obliga la o interpretare prudenta a valorii adaugate in raport cu
factorii care au generat-o.
Excedentul (deficitul) brut al exploatarii (EBE) reflecta rezultatul economic brut
al firmei, determinat numai de activitatea de exploatare, nefiind influentat de sistemul de amortizare
si de provizioane, de politica financiara, politica fiscala si de modul de distribuire a dividentelor.
EBE = Valoarea adaugata + Subventii de exploatare - Cheltuieli cu personalul -
Impozite, taxe si varsaminte asimilate
(exclusiv TVA si impozit pe profit)
EBE poate fi determinat si ca diferenta intre veniturile de exploatare, care genereaza incasari
(imediate sau ulterioare) si cheltuieli de exploatare care implica plati (imediate sau ulterioare).
Veniturile din exploatare urmate de incasari sunt formate din vanzari si subventii de exploatare.
Cheltuielile de exploatare care implica plati sunt formate din costul de cumparare al marfurilor
vandute, consumurile provenite de la terti, impozitele, taxele si varsamintele asimilate, cheltuielile
cu personalul.
Rolul excedentului brut al exploatarii in analiza financiara poate fi urmarit sub trei aspecte:
a) excedentul brut al exploatarii este o masura a performantelor economice ale
firmei. Indicatorul va fi retinut in calculul rentabilitatii economice(EBE/capital economic) sau al
marjei brute de exploatare (EBE/CA). Un EBE suficient de mare va permite reinnoirea
imobilizarilor prin amortizari, acoperirea riscurilor din provizioanele constituite si asigurarea
finantarii firmei.
B) EBE este independent de politica financiara a firmei (nu e influentat de veniturile
si cheltuielile financiare), de politica de investitii (nu tine cont de deciziile privind modul de calcul
al amortizarii), de politica de divident (deciziile conducerii privind modul de repartizare a profitului
net), de politica fiscala si elementele extraordinare (nu ia in calcul impozitul pe profit si rezultatul
extraordinar).
Din aceste motive este recomandabil a fi folosit la studiile previzionale si analizele
comparative ale firmelor apartinand aceluiasi sector de activitate. EBE poate pune in evidenta o
deficienta structurala a firmei in plan pur industrial si comercial mai bine decat rezultatul final al
exercitiului.
c) EBE reprezinta o resursa financiara fundamentala care va fi utilizata pentru
mentinerea sau cresterea capacitatii de productie, plata cheltuielilor financiare, a impozitului pe
profit, a dividentelor, rambursarea imprumuturilor angajate anterior.
Analiza factoriala a rezultatului exploatarii
Analiza factoriala a rezuultatului exploatarii stabileste sistemul de factori care determina
modificarea rezultatului exploatarii in vederea alegerii criteriilor principale de estimare a evolutiei
viitoare.
Un prim model de analiza este urmatorul:
Ch
RE = V(1 - -----), unde:
V
- RE - rezultatul exploatarii;
- V - venituri din exploatare;
- Ch - cheltuieli ale exploatarii
Exemplu 1. Informatii furnizate de Contul de profit si pierdere al unei societati comerciale
sunt structurate in tabelul 6.1:
Tabelul 6.1 - mii. Lei
Nr. crt. Indicatori N - 2 N - 2 N
1 Vanzari 12.250 12.605 13.370
2 Subventii 0 0 0
3 Alte venituri 2.440 2.540 2.695
4 Total venituri 14.690 15.145 16.065
5 Cheltuieli de
productie
variabile
10.285 9.845 9.960
6 Marja bruta de 4.405 5.300 6.105
exploatare (4-5)
7 Cheltuieli de
productie fixe
2.480 3.200 3.600
8 Cheltuieli de
administratie
380 485 540
9 Cheltuieli de
distributie si
desfacere
240 250 360
10 Total cheltuieli fixe
(7+8+9)
3.100 3.935 4.500
11 Rezultatul
exploatarii
+1.305 +1.365 +1.605
12 Rezultatul
financiar
+75 -20 +95
13 Rezultatul
extraordinar
0 0 +5
14 Profit brut + 1.380 +1.345 +1.705
15 Impozit profit
(venit)
345 336 426
16 Profit net +1.035 +1.009 +1.279

Din informatiile prezentate in tabelul precedent se constata ca in ultimii 3 ani societatea a
inregistrat profit. In perioada curenta comparativ cu cea precedenta profitul inainte de inpozitare
(profitul brut) se prezinta astfel:
* modificarea profitului: 1.705 mii lei - 1.345 mii lei =
= + 360 mii lei din care:
- contributia marjei brute: 6.105 mii lei - 5.300 mii lei=
= + 805 mii lei;
- cresterea cheltuielilor fixe: 4.500 mii lei - 3.935 mii lei =
= - 565 mii lei;
- modificarea rezultatului financiar: 95 mii lei - (- 20 mii lei)
= + 115 mii lei;
- modificarea rezultatuluyi extraordinar: 5 mii lei - 0
= + 5 mii lei
Se constata ca peste 67 % din cresterea profitului este datorata rezultatului exploatarii, ceea
ce constituie situatia normala, care atesta eficienta activitatii de baza. Trebuie insa remarcata si
contributia rezultatului financiar de aproximativ 32 %.
Continuand exemplul anterior vom proceda la analiza factoriala a profitului aferent
exploatarii:
* modificarea profitului aferent exploatarii: 1.605 mii lei -
1.365 mii lei = + 240 mii lei din care:
- influenta veniturilor:
ch0 ch0 14.460 13.780
V1(1- -----) - V0 (1 - -----) = 16.065 (1 - --------- ) - 15. 145 (1 - ----------)
V0 V1 16.065 15.145
= 83 mii lei mii lei
- influenta cheltuielilor la 1 leu venituri:
Ch1 Ch0 14.460 13.780
V1 (1 -------) - V0(1 -------)= 16.065 (1- ---------)- 15.145 (1 - ---------)
V1 V1 16.065 16.065
= +157 mii lei
Din exemplul prezentat se constata ca sporul de profit s-a realizat in principal pe seama
cheltuielilor la 1 leu (1.000 lei) venituri, ca urmare a sporirii eficientei economice in activitatea de
exploatare.