Sunteți pe pagina 1din 471

Ion N.

Oprea

Mari personalităţi ale culturii


române într-o istorie a presei
bârlădene 1870 – 2008
Cu o prefaţă de Constantin Huşanu

Ediţia a II-a revăzută şi întregită

Editura P.I.M.
Iaşi - 2008
De acelaşi autor: 
●  Mari  personalități  ale  culturii  române  într‐o  istorie  a 
presei  bârlădene  –  1870‐2003,  Editura  TIPOMOLDOVA,Iaşi 
2004. 
● Bucovina în presa vremii I (Cernăuți 1811‐2004). 
●  Bucovina  pământ  românesc  II  –  Presa  din  Rădăuți  – 
1892 – 2004. 
●  Cu  capul  pe  umărul  meu…  Jurnalistică  împreună  cu 
cititorii, cuprinzând parte din publicistica autorului. 
●  Mălin,  vestitorul  revoluției  –  antologie  ziaristico‐
scriitoricească  dedicată  poetului  Alexandru  Mălin  Tacu, 
obiectiv  informativ  al  securității  din  România  într‐un  fel  de 
proces al postcomunismului. 
●  Vaslui  –  Capitala  „Țării  de  Jos”  în  presa  vremii  ‐1875‐
2005. 
● Dorohoi – Capitala „Țării de Sus” în presa vremii 1874‐
2006. 
● Huşul în presa vremii – de la Melchisedec până în zilele 
noastre – 1869‐2006. 
● Bârladul în presa vremurilor,  De la revista „Păreri” – la 
ziarul „Steagul roşu” – 1932 – 1949, Iaşi, 2007. 
● Personalități moldave, Editura P.I.M. Iaşi, 2008 
Ion N. Oprea

Mari personalităţi ale culturii


române într-o istorie a presei
bârlădene 1870 – 2008
Cu o prefaţă de Constantin Huşanu

Ediţia a II-a revăzută şi întregită

Editura P.I.M.
Iaşi - 2008
Coperta: Cristian Almăşanu şi Corina Poturu

Redactor şi culegere text: Constantin Huşanu 
Sponsor: Ion N. Oprea, pensionar bugetar 
 
 
Editura PIM 
Şoseaua Ştefan cel Mare nr.11 Iaşi – 700498 
Tel/fax 0232‐212740 
e‐mail: editurapim@pimcopy.ro 
www.pimcopy.ro 
 
EDITURĂ ACREDITATĂ CNCSIS BUCUREŞTI 
66/01.05.2006 
 

Copyright Ion N. Oprea 
 
Observații,  sugestii  şi  completări  la  textul  acestei  cărți  se 
pot  face  prin  relația  cu  autorul  la  te.  0232.237.914  Iaşi  – 
România. 
 Reproducerea interzisă 
 
 
Tipografia P.I.M. Iaşi 
 
Apărut în 2008 
 
 
 
 
 
 
 
Soției mele care‐mi poartă gândurile… 
 
PREAMBUL LA EDIŢIA a II-a
Ediția  prezentă  nu  are  drept  scop  s‐o  schimbe  pe  aceea 
din  anul  2004  epuizată  prin  difuzare.  Cartea  inițială  este 
completată  cu  publicațiile  apărute  la  Bârlad  dar  necuprinse  în 
textul inițial, din motive lesne de înțeles. Aşa cum am anticipat, 
cititorii dar şi eforturile proprii, m‐au ajutat să pun în evidență 
şi alte nume de ziare sau de reviste „descoperiteʺ ulterior, unele 
evidențiate  în  volumele  despre  presă  apărute  la  Vaslui  sau 
Huşi, redactate ulterior celei de la Bârlad. Acolo, pentru că, am 
zis, perioade îndelungate din istoria sa ținutul Tutovei ‐ şi chiar 
județul  ‐  s‐a  contopit  cu  cel  al  Vasluiului  sau  Fălciului,  fie  şi 
parțial,  teritorial  ori  numai  sufleteşte,  tustrelele  fiind  totalul  a 
ceea ce a fost şi este Eparhia Huşului. 
Aşadar este clar, ediția prezentă face să avem o carte mai 
completă  despre  presa  de  la  Bârlad.  Pentru  a  le  uşura  lectura 
cititorilor,  care  deja  au  parcurs  textul  inițial,  adăugirile 
suplimentare în volumul de față le scriu cu litere mai mărunte. 
Rămân convins, şi de data aceasta, că alte şi alte publicații de la 
Bârlad  aşteaptă  să  fie  identificate  şi  puse  în  viitor  pe  masa  de 
lucru a altor ediții adăugite. 
 
Iaşi, 2008          Autorul 

7
 
 
 
CRONICA CRONICARILOR
Istoria  presei  bârlădene  scrisă  de  un  încercat  ziarist, 
amicul  meu  din  veacul  trecut,  Ion  N.  Oprea,  nu  s‐ar  putea 
spune că este doar o înşiruire exhaustivă de gazete, mai ales că 
după  aprecierile  autorului  ar  mai  exista  încă  multe 
nedescoperite.  Personal  aş  înclina  să  afirm,  trecând  peste 
aparențe, că nu este nici măcar o istorie propriu‐zisă, ci este mai 
curând  un  pretext  de  „istorie”.  Pentru  că,  dincolo  de  miile  de 
ziare  prin  care  autorul  a  trecut  cu  privirea,  urmărindu‐le 
sinteza,  descoperim  o  lume  (acum  miraculoasă  şi  inefabilă), 
peste  care  pulberea  timpului,  interesele  politice  şi  indiferența 
unei populații manipulate aşternuse un strat gros de uitare. 
 Spun  în  titlu  că  „Istoria...”  este  o  cronică  a  cronicarilor, 
deoarece  ziariştii  sunt  cei  mai  autentici  eternizatori  ai  faptului 
cotidian nud, ce surprind viața cât mai detaliat şi mai plină de 
semnificații,  încărcată  mai  întotdeauna  cu  stări  emoționale,  ce 
nu‐şi  pierd  forța  de  penetrație,  o  dată  cu  trecerea  timpului,  ci 
dimpotrivă,  exercită  asupra  noastră,  peste  vremuri,  o  stare 
nostalgică  de  transmigrație,  de  transpunere  în  alt  timp 
aparținând  transcendentului,  empatizându‐ne  şi  copleşindu‐ne 
aproape figurativ cu drama clipei consumată cândva.  
Răsfoind  Istoria  presei  bârlădene  descoperi  cu  emoție 
personalități,  evenimente  despre  care  generațiile  mai  vârstnice 
au  auzit  întâmplător,  fie  din  manualele  şcolare,  fie  din 
bibliografii  ce  se  consultau  doar  cu  permis  special,  fie  din 
procese  publice  trâmbițate  cu  persuasiune  şi  ură  de  clasă.  Dar 
din noianul informațiilor, cu grijă şi ochi de specialist selectate, 
aflăm  cu  uimire  şi  satisfacție  totodată  despre  existența  unei 
numeroase  elite  româneşti  existentă  între  anii  1877  şi  1946, 
trecută  apoi  prin  sabia  nemiloasă  a  proletariatului  care  a 
decapitat‐o şi la propriu şi la figurat. 

9
Poporul român nu a fost compus numai din răsculații de 
la 1907. El avea o clasă mijlocie, urbană şi rurală, pe care se baza 
întregul  eşafod  al  statului  şi  care  a  fost  capabilă  să  mute 
granițele țării pe vechile ei albii. Fascinația cărții, nebănuită din 
titlu,  emană  din  evocări.  Dincolo  de  descoperirea  unui  oraş  în 
plină  efervescență  politică,  economică,  dar  mai  ales  literară, 
cititorul va descoperi biografii pline de interes şi surprize, chiar 
unele amănunte în premieră, despre care nu s‐a scris încă prin 
istoriografiile din ultima jumătate de veac, fie din ignoranță, fie 
din  cauza  unei  selecții  speculative  aservită  politicului 
dominant.  
Autorul  trece  în  revistă  zeci  şi  zeci  de  nume  şi  ca  un 
documentarist  conştient  de  ce  dă  la  lumină  din  rafturile 
arhivelor, nu intervine, decât foarte rar cu observații personale, 
nu  comentează,  ci  relevă  totul  prin  glasul  scris  al  ziarelor  sau 
revistelor.  Autenticul  faptelor  şi  ideilor  transformă  cartea  într‐
un  izvor  de  meditație  ce‐ți  răscoleşte  pentru  multă  vreme 
gândurile  în  lucrarea  lor  perpetuă  de  descifrare  a  neînțelesei 
treceri.  
Pe  măsură  ce  ne  adâncim  în  conținutul  ei,  cartea  se 
transformă  dintr‐o  „istorie”  într‐o  epopee.  Fapte,  întâmplări, 
portrete,  microbiografii,  frânturi  de  creații  literare,  simpla 
enumerare  a  unor  personalități  intrate  în  Panteonul  literaturii 
române, ce‐au trăit, gândit şi creat pe meleagurile Bârladului şi 
a  fostului  județ  Tutova  –  Țara  de  Jos  –  cum  mai  era  numit 
pământul  pe  unde  a  călcat  cel  puțin  de  trei  ori  Măritul  Ştefan, 
odată nu cu mult timp înaintea bătăliei de la Podul Înalt (1475), 
întregul tezaur de informații prezentat ne captează interesul, de 
parcă am parcurge un roman de aventuri!  
Ion  N.  Oprea  face  un  act  de  dreptate.  El  dezgroapă  din 
subsolul  tăcerii  impuse  de  regimul  totalitar  adevărata  față  a 
intelectualității  româneşti  decapitată  de  forța  brutală  a  unei 

10
ideologii ce‐şi propusese să schimbe lumea prin violență. Rând 
pe  rând  ni  se  descoperă  înaltul  ei  patriotism  şi  o  ținută  
intelectuală  remarcabilă,  o  spiritualitate  aplecată  spre 
„salvarea”  folclorului,  o  bogăție  inestimabilă  a  poporului 
român,  şi  o  luptă  până  la  sacrificiu  pentru  apărarea  patriei  de 
duşmani  (  Al.  Vlahuță  împărțea  ostaşilor  în  tranşee  ziare  cu 
îndemnuri la luptă), şi în acelaşi timp găsim o seamă de creatori 
alături de nevoile şi durerile omeneşti care n‐au lipsit din nici o 
societate.  
Deşi  vremurile  erau  colorate  de  multiple  concepții 
politice, autorul le ocoleşte cu înțelepciune, cunoscându‐le bine 
efemeritatea, punctând doar ici şi colo lozincile înscrise chiar în 
manşeta  cu  titlul  publicației.  Cincizeci  de  ani  numele  unor 
importanți  purtători  de  opinii  dintre  cele  două  războaie 
mondiale  au  fost  înmormântate  şi  cimentate  de  vigilența 
cenzurii.  După  23  august  ʹ44  s‐a  impus  românilor  Ideea  că 
lumea,  istoria  noastră  națională  începe  o  dată  cu  invazia 
trupelor  sovietice  „eliberatoare”,  făcându‐se  apologia  marilor 
realizări  şi  a  victoriei  definitive  a  socialismului.  Trecutul  era 
ocolit cu prudență. Doar bătrânii îşi mai aduceau aminte de el, 
dar nu prea aveau voie să‐l evoce în public. Istoria României, pe 
undeva triumfalistă, pe undeva amputată, pe undeva trecută cu 
vederea, sărea voit peste contribuția marilor personalități ce au 
contribuit  la  modernizarea  României,  la  făurirea  României 
Mari. De aceea spuneam că autorul face un act de restabilire a 
adevărului, un act de dreptate înscriind în această carte numele 
unei generații sacrificate post‐mortem la uitare.  
România,  şi  prin  excelență  Bârladul,  abundă  în  eroi,  am 
putea  spune,  care  au  întreținut  o  spiritualitate  românească 
sănătoasă. Pe aceştia îi descoperă Ion N. Oprea, oameni ce şi‐au 
lăsat amprenta lor spirituală în cerneala secolului al XIXlea şi al 
XX‐lea. În aceste câteva rânduri nu dau nici un nume, aş face o 

11
nedreptate fără a‐i numi pe toți. Las cititorul să‐i descopere pe 
rând,  să  le  întipărească  numele  în  memorie  şi  să  le  păstreze  o 
amintire  pioasă.  Ei  şi‐au  jertfit  viața  transcriind‐o  în  paginile 
ziarelor  şi  revistelor,  pe  a  lor  şi  pe  a  celor  din  jur,  lăsându‐ne 
moştenire o lume despre care abia acum aflăm. 
Lucrarea  lui  Ion  N.  Oprea,  originar  din  ținuturile 
Bârladului,  pe  care  nu‐l  rabdă  inima  să  nu  le  încrusteze  în 
„cronică”,  pune  o  cărămidă  la  istoria  presei  româneşti  şi  nu 
numai,  astăzi  când  avem  atâta  nevoie  de  adevăr,  după  o 
jumătate  de  secol  de  îndepărtare  frauduloasă  de  la  rădăcinile 
neamului nostru lăsat în bătaia tuturor vânturilor ce au încercat 
să‐l smulgă din țărâna mumă.  
Scriind  Istoria  presei  bârlădene,  Ion  N.  Oprea  face  un 
mare  serviciu  tinerilor  gazetari  de  astăzi,  cărora  li  se  pune  la 
dispoziție  de‐a  gata  o  amplă  documentare  asupra  unui  timp 
ținut  în  con  de  umbră.  Trage  un  semnal  de  alarmă  asupra 
importanței constituirii cu orice sacrificiu financiar al colecțiilor 
de presă, adevărate tezaure de gândire devenite la un moment 
dat istorie şi face un adevărat cadou nesperat, de înaltă ținută şi 
rigurozitate  ştiințifică,  tuturor  celor  interesați  nu  numai  de 
trecutul  Bârladului,  ci  şi  de  un  anumit  mod  de  gândire  a  unei 
întregi generații dispărute în negura timpului.  
 
Constantin Huşanu 

12
MOTIVAŢIILE AUTORULUI
Clepsidra  timpului  lucrează.  Nesupravegheată,  poate 
acoperi  cu  praful  acumulat  oamenii  şi  faptele  lor....  Din 
nostalgie dar şi din îndatorare şi prețuire pentru timpul trecut, 
cât şi pentru împrospătarea amintirilor – ale mele şi ale celor de 
aceeaşi generație dar şi ca moştenire copiilor şi nepoților noştri 
– să le fie îndemn de a reveni în arhive, am cutezat, stimulat de 
împrejurări şi sentimente, să pătrund la presa locală, să dau la o 
parte,  cât  s‐a  putut,  praful  adunat,  să  redau  în  cuvinte  puține 
din multul ce a fost publicistica la Bârlad.  
În  afara  considerentelor  de  ordin  sentimental,  câteva  au 
fost  împrejurările  care  m‐au  îndemnat  la  această  muncă.  În 
1958,  la  Bârlad  îşi  înceta  activitatea  ziarul  Steagul  roşu  la  care 
lucram.  Am  crezut  într‐o  întrerupere  vremelnică,  scurtă.  Mai 
bine  de  30  de  ani  a  rămas  un  gol  în  publicistica  localității. 
Revistele  ori  ziarele  care  au  apărut  între  timp  n‐au  fost  în 
măsură să înlocuiască pierderea.  
Aşa s‐o fi întâmplat cu presa şi anterior anului 1944? – m‐
am  întrebat.  Faptele  arată  contrariu.  Au  fost  perioade  în  care, 
spre  deosebire  de  epoca  comunistă,  la  Bârlad  apăreau 
concomitent două şi trei ziare, cu o revistă, două sau mai multe. 
Personalități,  în  special  profesori  de  licee,  care,  deosebit  de 
catedră,  au  scris  pentru  mai  multe  publicații  –  o  dată  sau  pe 
rând.  Conducătorii  de  publicații  la  Bârlad  nu  ezitau  să  se 
manifeste  ca  întemeietori  de  altele  la  Dorohoi,  Fălticeni,  la 
Tecuci  sau  chiar  la  Bucureşti,  interesul  lor  nefiind  altul  decât 
răspândirea valorilor cultural‐artistice, folclorice şi muzicale ale 
locului...  Deci  s‐a  făcut  politică,  dar  şi  cultură,ştiință,  stimul  al 
creației locale şi naționale. Cu alte cuvinte, s‐a putut!  
Cea de a doua circumstanță se leagă de apariția în 1979 a 
unei lucrări importante asupra literaturii şi publicisticii de până 

13
la  1900,  în  care,  din  circa  750  de  articole  consacrate  autorilor, 
doar  despre  Alexandru  Vlahuță  şi  Ştefan  Neagoe  se  aminteşte 
că  au  făcut  ceva  la  Bârlad.  În  alte  500  de  intervenții  dedicate 
publicațiilor  de  până  la  1900  de  la  Bârlad  este  amintit  doar 
ziarul  Paloda  când  în  capitala  Țării  de  Jos  au  făcut  acte  de 
cultură  numeroase  personalități  şi organe  de  presă,  unele  cu  o 
longevitate întinsă. Chiar şi în cazul prezentării lui Vlahuță nu 
se  vorbeşte  nimic  despre  activitatea  acestuia  la  recunoscuta  şi 
prolifica  Academie  Bârlădeană,  mai  ales  în  timpul  războiului 
din 1918...  
Dincolo  de  familiile  Codrenilor,  Epurenilor,  Pălădeştilor, 
a  Racovițenilor  –  Bârladul  a  avut  un  profesor  Ion  Popescu, 
animator  al  conştiinței  româneşti  nu  numai  la  ziarul 
Semănătorul de la 1870 – 1876; un Stroe Belloescu care din leafa 
sa a ridicat două biserici în satele Grivița şi Palerma, o şcoală şi 
statuia lui Cuza Vodă, tot în satul Grivița, o Casă Națională, cu 
vestita  Bibliotecă  Publică  –  sediu  şi  ale  cenaclurilor  –  şi 
pinacoteca  în  oraşul  Bârlad;  un  Solomon  Haliță,  creatorul 
ziarului  Bârladul  şi  al  revistei  George  Lazăr;  un  Iacov 
Antonovici,  colaborator  al  profesorului  Ion  Popescu,  autor  a  5 
volume  de  Documente  Bârlădene;  un  Alexandru  Philippide, 
Vasile  Pârvan,  G.  Ibrăileanu,  Şt.  Zeletin,  Paul  Bujor  dar  şi  un 
George  Tutoveanu,  Tudor  Pamfile,  Toma  Chiricuță,  peste 
activitatea  cărora  nu  se  poate  trece  cu  buretele,  nici  prea 
grăbit...  
Rândurile  cu  cronică  publicistică  vin  să  repare  ori  să 
îndemne  la  aceasta,  să  atenueze  în  parte  sentimentele  de 
frustrare  pe  care  le  încerc  în  calitate  de  bârlădean  în  ocaziile 
amintite... După cum se vede, Bârladul a fost un puternic centru 
cultural  în  care,  din  1870  până  în  1944  şi  1958,  ziarele  şi 
revistele,  societățile  culturale  şi  cenaclurile  literare  n‐au  lipsit. 
Mă  bucur  că  şi  după  1958,  dar  mai  ales  după  decembrie  1989, 

14
publicațiile  bârlădene    n‐au  întârziat  să  aibă  cititori  şi  oameni 
care să le creeze şi răspândească, chiar dacă nu îndeajuns...  
Celor două împrejurări li s‐au adăugat o a treia, poate cea 
mai importantă. Sentimentul sau boala „Bârlădenită – cronică”, 
cum a numit‐o un cronicar cu rădăcina tot în Bârlad, fără a‐i fi 
originală sintagma, dar şi un început al înțelepciunii personale, 
prilejuită  de  vârstă,  m‐au  făcut  să  mă  întreb:  bine,  „Steagul 
roşu”  dar  care  i‐i  rădăcina,  de  unde  vine,  cine  i‐au  fost 
înaintaşii?  
Problema  genealogiei  ne‐o  punem  când  am  ajuns  la  o 
vârstă,  nu  atunci  când  ne  interesează  prezentul.  Lucru  pe  care      
l‐am constatat şi la renăscutul „Păreri tutovene” din 1992 care, 
dezinteresat de propriu‐i trecut, pleacă la drum, cum aş fi făcut 
şi eu în tinerețe, cu numărul 1, număr nou, zice redacția iar nu 
cu cel din 1932 sau, mai insistent în revindecări, din 1883 când, 
profitând de fisura de la Paloda, s‐a născut şi a ființat o scurtă 
perioadă de timp ziarul „Tutova...”  
De aici şi cumințenia „Părerilor tutovene” renăscute, care 
la  16  aprilie  1992,  argumentând  înființarea  județului  Tutova, 
aduce  ca  argument  cultural  existența  teatrului  şi  a  muzeului, 
dar  despre  presă,  ca  parte  a  actului  cultural  la  Bârlad,  nu 
vorbeşte  nimic,  uitându‐se  adevărul  din  spusele  lui  Iorga: 
“Presa e o catedră, un amvon, un post de observație, de unde se 
scot strigătele de alarmă şi se dau semnalele…”  
Ca  să  existe  teatru  şi  muzeu  la  Bârlad,  presa  a  tot  scos 
strigăte  şi  a  dat  semnale  din  postul  său  de  observație  încă  din 
1870,  când  a  apărut  „Semănătorul”,  primul  ziar  la  Bârlad.  Dar 
cine are nevoie, într‐atât de strigătele şi semnalele presei? N‐au 
avut  nici  cei  din  1958  –  care  au  adus  sfârşitul  presei  la  Bârlad 
pentru trei decenii şi mai bine, nu au nici astăzi alții, care, după 
cum  se  ştie,  reclamă  tot  mai  mult  deranjul  pe  care  li‐l  creează 
jurnalul...  

15
Dar care ziar se îngrijeşte astăzi să aibă la  centrul său de 
documentare  colecțiile  tuturor  suratelor  lui  din  țară,  să  le 
arhiveze şi să le lase ca zestre celor de după noi?  
Există publicații care nici nu s‐au interesat de schimbul de 
presă,  de  trimiterea  numerelor  la  bibliotecile  şi  instituțiile  care 
fac şi arhivistică. De aici greutățile întâmpinate în documentare 
pentru realizarea volumului de față.  
Este  nevoie,  mai  mult  ca  oricând,  să  ne  cunoaştem 
originea  atât  ca  popor,  ca  instituție,  dar  şi  ca  individ.  Măcar 
aceasta s‐o ştim dacă viitorul nostru, cu tranziția mereu luată de 
la început, ne joacă atâtea feste!  
Iată de ce am vrut să las mai tinerilor mei colegi şi cititori 
această  salbă  a  florilor  vieții  noastre  care,  în  raft  de  bibliotecă, 
am socotit‐o a fi mai la îndemâna fiecăruia, decât în depozite de 
arhivă,  unde  din  lipsă  de  spațiu,  dar  şi  de  personal,  se  mai  şi 
stochează  tocmai  când  ai  mai  mare  nevoie  pentru 
documentare...  
Înainte, dar şi după august 1944, presa a fost un mijloc de 
descoperire a celor cu talent de la cenaclurile literare, iar mulți 
dintre aceşti condeieri, odată formați, au stăruit a rămâne prin 
creația  lor  în  paginile  respective,  înnobilându‐le  prin 
semnătura, autoritatea şi crezul lor.  
Lista  ziarelor  şi  revistelor  de  la  Bârlad  poate  fi  un  ajutor 
suplimentar  pentru  cei  dornici  de  noutate...  Pe  mulți, 
nădăjduim, îi va chema la studiu şi a originalelor aflate ca într‐
un ierbar în rafturile arhivelor...  
Unele  consemnări  au  iz  de  vechime;  cu  atât  mai  mare 
valoarea  originalelor;  altele  probează  în  plus,  că  ce  a  fost 
cândva  există  şi  astăzi:  grija  pentru  prosperitatea  țăranilor,  de 
exemplu,  asigurarea  salariilor  cadrelor  didactice  şi  a 
funcționărimii;  rolul  băncilor  şi  al  banilor,  al  autorităților, 
problema pensiilor...  

16
 
Asemenea relevări şi alte motivații pe care le vor descifra 
şi  amplifica  însăşi  cititorii,  mai  ales  cunoscători  şi  iubitori  ai 
Bârladului, cărora li‐i adresată lucrarea, îndeosebi – m‐au făcut 
să  deschid  paginile  cu  gând  de  înlăturare  a  uitării  care  ne 
încearcă,  uneori...  Ziarele  şi  revistele  născute  la  Bârlad,  ca  şi 
oamenii  lor,  fac  parte  din  zestrea  municipiului.  De  ce  n‐am 
scoate‐o din lada care o găzduieşte?  
Bârladul,  ca fiecare localitate  a țării  noastre, merită să fie 
mai  bine  cunoscut...  Ca  şi  oamenii  lui,  mereu  recunoscători 
înaintaşilor, profesorilor noştri...  
 
Ion N. Oprea 
 

17
 

IMAGINI DIN BÂRLADUL DE ALTĂDATĂ

Vechea Stradă a Gării din Bârlad

18
Din ziarele vremii…

19
20
Acţiunea
Acțiunea, ziar conservator, apare în octombrie – noiembrie 
1902, 4‐5 numere pe timpul alegerilor. 
Redactori: Maior Pruncu şi Lupu Costache. 
Tipografia  G.V.  Munteanu  („Paloda”  10  şi  17  octombrie 
1902; „Vocea Tutovei” 27 octombrie 1902) 
*

Adevărul de Vaslui

Adevărul de Vaslui, membru fondator Alexandru


Codreanu, redactor şef în 2007 Gelu Irimia, redactor şef
adjunct Simona Voicu, secretar general de redacţie Daniel
Tănăsuc, cu redacţii în Vaslui (Daniel Tănăsuc, Manuel Drăgoi,
Mirela Irimia, Gabriel Dumitrică, Dumitru Iancu, Dragoş
Manoilă, editorialist Constantin Jomir); Bârlad (Cezara
Mironică, Emanuel Cerbu); Huşi (Alina Darie, Valerica Hobjilă).
Tipărit în 16 pagini la Tipografia „Albina” Iaşi, „Adevărul
de Vaslui”, anul XVI – serie nouă, nr.1908 (3108) apare, 16
august 2007, cu sublinierea „Merită să-l citeşti!”, poartă ca
subtitlul un neadevăr. „Primul ziar al judeţului Vaslui – Fondat
pe 22 decembrie 1989”. Adevărul fiind acela că primul ziar al
nou înfiinţatului judeţ Vaslui în anul 1968 se numea „Vremea
nouă”. Un neadevăr şi o mare neclaritate: de ce anul XVI, serie
nouă?
După cum am mai subliniat (Vezi volumul „Vaslui –
21
Capitala Ţării de Jos – în presa vremii – 1875-2006”, pag.15-
16), redacţia şi administraţia nu dezvăluie periodicitatea
ziarului, adresa redacţiilor din Vaslui, Bârlad şi Huşi dar nici
numerele de telefon, lucru neobişnuit în presă.
*

Alegeri libere
Alegeri  libere,  apare  în  mai  1899  şi  este  un  ziar  de  esență 
liberală.  
Din  Alegeri  libere  se  naşte  la  24  septembrie  1900  ziarul 
Viitorul, organ al Partidului Național Liberal din Bârlad.
(„Bârladul” 10 şi 26 mai 1899; „Paloda” 13 mai
1899)
*

Apărarea Naţională
Apărarea  Națională  a  apărut  câteva  numere  şi  era 
adversarul Ligii Poporului susține Tribuna Tutovei din decembrie 
1919. 
*

Aurora
Aurora, publicație săptămânală, cu caracter sionist, editată 
începând cu 10 iulie 1899, la Tipografia „Progresul” din Bârlad 
de  către  proprietarul  şi  editorul  Sigmund  Cross,  la  care  o 
contribuție  importantă  şi‐a  adus  Adolf  Axelrad,  fost  elev  al 
Liceului  „Codreanu”.  Ce  vroia  săptămânalul?  „Să  ridicăm 
22
prestigiul poporului evreu, față de el însuşi şi față de poporul în 
mijlocul căruia trăieşte...” – se spune în capul primului număr... 
În perioada 10 iulie – 30 octombrie 1899, în cele 16 numere 
de la „Aurora” s‐au publicat de toate: 
‐  articole  de  orientare:  „Națiunea  evree”,  de  Ben  Israel; 
„Antisemitismul” , de G. De Molinari; „Proletariatul evreu față 
de antisemitism”, de Bernard Lazăre; „Evreii şi comerțul” – de 
Efraim Cohen; „Educație națională”, de Abraham Bhor;  
‐ literatură:  „Românul” –  de Börne; „Moise  Goldfarb”  de 
Sacher  Masoch;  „Frederic  Nietzsche  şi  evreii”  –  de  doctor 
Klugman;  „Pintschew  şi  Mintschew”  –  de  Sacher  Masoch; 
„Cauzele  generale  ale  antisemitismului  şi  rezultatele  sale 
morale în Rusia” – de N. Chmeriline; „Moise Aron şi Miriam”, 
după  doctor  H.  Graetz;  „Rolul  presei  în  mişcarea  noastră”,  cu 
moto „Presa e trâmbița vie care sună redeşteptarea popoarelor” 
– de Victor Hugo, semnat de Adolf Levy; „Curent literar” – de 
E.  Zilber;  „Mama  vitregă”  –  scrisoare  deschisă  doamnei  I.H.  – 
foileton  literar  Din  Ceaina  –  de  A.  Axelrad;  „Filantropul 
stradei” – de M.G. Saphir; 
 ‐ versuri de A. Axelrad, Adolph Levy şi M. Ilişinief;  
‐ corespondență din localitate, din județ şi țară, din lume; 
‐  rubrici  precum:  voci  creştine,  mişcarea  sionistă,  poşta 
redacției... şi administrației, Contra bolilor infecțioase, o rubrică 
literară,  informații  despre  „Afacerea  Dreyfus”,  răvaşe, 
bibliografie, cugetări – ca acestea:  
„Popoarele ca şi indivizii invocă dreptatea când o cred în 
interesul  lor,  dar  o  revocă  când  o  socotesc  opusă”  ‐  Edmond 
Thaudiere.  
„Libertatea piere unde egalitatea încetează” – Armand. 
 „La  un  popor  minoritatea  face  de  obicei  lucrurile  mari”. 
„Niciodată nu ieşi nepătat din lupta vieții” – Renan.  
Dar  şi  ştiri,  ca  următoarea,  a  publicat  Aurora:  „O 

23
groaznică nenorocire s‐a revărsat asupra populației din Lespezi. 
Tot  orăşelul a fost consumat  de flăcări; aproape  o  sută de case 
au ars şi peste o sută de familii au rămas pe drumuri. 
...  Să  venim  în  ajutorul  văduvelor  şi  copiilor  rămaşi  pe 
drumuri,  fără  un  ajutor,  fără  un  căpătâi  unde  să‐şi  plece 
capul”... (nr. 12 din 2 octombrie 1899). 
Costă anual 4 lei; de la 16 octombrie, 5 lei. 
        * 

Aurora ţionistă
Pe lângă Adolf Axelrad a mai contribuit la redactare şi
Emil Feinsilber (pseudonime Emilian şi Efraim junior), Iacob
Braunştein (ps. Baum) şi Iacob Weinfeld (ps. Ibes), ulterior
dentist la Bârlad, cu învăţătură la New -York. În Aurora
ţionistă, săptămânală, din iulie 1899 - spune profesorul Grigore
Creţu, se anunţa bârlădenilor ştampilele ce săpa Sol(omon) B.
Forstein în cauciuc şi metal. Se înţelege că şi C.S. Leţcae era
nu numai tipograf ci şi săpător de litere.
Dintr-o scrisoare a lui Leţcae este redat citatul: „Pentru
progresul economic al acestei tipografii am fost nevoit a mă
îndeletnici cu săparea literelor necesare pentru afişe, în timpul
când nu aveam de lucru. Astfel am sculptat peste opt caractere
de litere, în peste 400 bucăţi în lemn de paltin şi teiu. Însă nu
am concursul românilor," - se plângea el.
A ieşit şi un număr al 17 al Aurorei - adaugă Grigore
Creţu, „dar fără colaborarea celor de mai sus."
*
„Aniversarea unui om de cultură” îşi intitula ziarul
„Neamul evreiesc” din 23 august 1949 articolul semnat de
S.H. Gherasim închinat lui A.Axelrad: „Zilele acestea s-au
împlinit 70 de ani de la naşterea scriitorului şi publicistului
A.Axelrad. Viaţa acestui mânuitor al condeiului este un
exemplu de muncă continuă în slujba progresului, în slujba
răspândirii culturii în masele largi populare.
În afară de opera sa poetică („Lădiţa cu necazuri” 1900-
1945) activitatea cea mai importantă a lui Axelrad a fost aceea
de popularizare. Astfel, sub pseudonimul A.A.Luca a redactat
publicaţiile „Orizontul”, „Revista ideilor”, „Minunile Naturii”,

24
„Oameni şi idei”, „Convorbiri ştiinţifice” şi mai cu seamă
binecunoscuta colecţie „Lumea”.
Axelrad a fost unul dintre traducătorii lui Karl Marx în
limba română, tipărind în colecţia „Lumea” broşura acestuia
intitulată „Muncă, marfă, bani”.
Axelrad a mai tradus şi din Maxim Gorki (Revelionul unui
vagabond, Omul, În temniţă) şi din Tolstoi şi Mecinikoff. A mai
tradus pagini alese din materialiştii francezi: Diderot, Voltaire,
Rousseau, din opera lui Jean Joures, fragmente din opera lui
Anatole France şi poemul scris de Heine împotriva
prusianismului reacţionar, „Deutschland” sub titlul „Viitorul
Germaniei”.
Ca publicist, Axelrad s-a dovedit a fi un scriitor de
valoare colaborând la diferite publicaţii.
Aniversarea a 70 de ani îl găsea pe Axelrad pe poziţiile
sale fireşti de luptător împotriva „nesăţioasei ciocoimi”,
urmându-şi neabătut idealul.
*

Bârladul
Bârladul  apare  o  dată  pe  săptămână  la  20  iulie  1887, 
redacția  la  Tipografia  română,  unde  se  şi  tipăreşte.  Nu‐şi 
declină apartenența politică până la cel de al 50‐lea număr – 28 
august 1888. 
 Bârladul reapare la 16 septembrie 1898 de la nr. 1, anul I 
de  apariție,  ca  ziar  aparținând  conservatorilor,  apartenență 
confirmată  şi  de  declarația  din  15  septembrie  1898  a  omului 
politic Theodor G. Emandi care chema „la luptă şi la muncă” pe 
bârlădeni…  
Administrația ziarului în strada Belvedere nr. 144 Bârlad. 
25
Se  tipăreşte  când  la  Tipografia  George  Cațafani  –  Bârlad,  când 
la Tipografia C.D. Lupaşcu.  
Cu  gândul  la  politică  şi  la  bătălia  cu  opozanții  (cei  de  la 
Paloda…) administrația ziarului Bârladul nu ține la genealogia 
publicației. După anul I din 1898, îşi reia activitatea tot în anul I 
1898,  cu  nr.  1  de  ziar,  iar  la  15  februarie  1911,  ziarul  ajunge  la 
anul XII şi numărul 4, ca la 15 februarie 1914 numărul ziarului 
să fie 5, iar anul de început XII…! 
Ziarul  publică  în  prima  pagină  materiale  cu  tematică 
variată  şi  de  actualitate:  „Starea  țăranului  în  județul  Tutova”, 
„Cestiunea  iarmarocului”,  „Şcoalele  rurale”,  „Presa  română  şi 
ziariştii”, „Originea satelor şi felul lor de constituire”, „Biserica 
sătească  şi  popa”,  „Şcoala  Codreanu  şi  lucrul  manual”, 
„Concursul  pentru  catedrele  primare”  ş.a.  iar  în  cuprins 
rubricile: „Foița ziarului Bârladul” ‐ cu lucrări literare, „Scrisori 
–  telegrafice”,  informații  diverse,  „Jocuri  şi  petrecere”,  din 
străinătate,  „Bibliografie”,  poezie,  „Varietăți”,  „Ştiri 
economice”,  „Ştiri  de‐ale  zilei”,  „Pentru  părinți”,  „Mostre  de 
limbă păsărească”, „Tribuna literară” etc.  
La bibliografie ‐ abundă prezentarea conținutului revistei 
locale „George Lazăr”, care alături de Bârladul, au aceeaşi naşi..  
.Sub  „Foița  ziarului  Bârladul  „  s‐au  publicat:  „Nicolae  şi 
Mărioara” – nuvelă de M.W. Bârlad, „O furtună îngrozitoare în 
mijlocul unui ocean”, nuvelă de I. Rodoet; „La Ischia, de Franz 
Eugen  ,  traducere  de  dra  R.G.;  „Călătorul  ascuns”  de  Hans 
Hoffmann,  traducere  de  R.G.;  „Originea  Huşilor”,  un  serial 
deosebit de interesant etc.  
Ziarul Bârladul a fost scos de ardeleanul Solomon Haliță şi 
tecuceanul  G  Ghimbăşanu.  S‐a  bucurat  şi  de  colaborarea 
profesorilor Grigore  Negură,  C.Slobozeanu,  St. G. Drăgănescu, 
Ion Chiriacescu şi Th. G. Emandi. Mai apar lucrări semnate: Gh. 
Ghibănescu,  D.H.  Petrovici,  D.G.  Dorin,  Lazăr  Grecea, 

26
Anghelachi S. Crețu, Constant Drăgulinescu, Leon Gârbea.  
Mai  ales  în  primii  ani  ziarul  a  tratat  probleme  nu  numai 
din  Bârlad  şi  județul  Tutova,  ci  şi  din  județele  şi  localitățile 
Fălciu, Galați, Iaşi, Vaslui, Bucureşti.  
Bârladul  din  29  ianuarie  1888  făcea cunoscut  cititorilor  că 
dl. Gh. Ghibănescu, redactor de la 27 septembrie 1887, „nu mai 
poate  lua  asupra‐i  redacția  ziarului…  s‐a  constituit  un  comitet 
care va lua asupră‐şi sarcina apariției regulate a ziarului…” 
Ziarul  Bârladul  şi  oamenii  vremii  –  au  lansat  la  19 
0ctombrie  1898  Lista  de  subscripție  pentru  ridicarea 
monumentului lui Manolache Costache Epureanu la Bârlad. 
 
*
Bârladul este scos de G. Ghibănescu şi Solomon Haliţă
cu concursul librarilor V.D. Vasiliu şi G. Man Barbu, făcând
concurenţă Palodei lui Caţafany, dar şi librăriei acestuia. De
îndată ce între librarii respectivi a intervenit împăcarea a
încetat şi apariţia foii Bârladul, la 28 august 1888.
A doua şi a treia oară, Bârladul apare la Tipografia
Caţafany şi anume de la 16 septembrie 1898 la 18 iunie 1899;
de la 15 - 31 octombrie 1902, în preajma alegerilor generale
pentru cameră şi a patra oară la Lupaşcu - de la 9 octombrie la
20 noiembrie 1903, ba şi a cincia oară în 1905.
Bârladul - spune Grigore Creţu în „note" la lucrarea
„Tipografiile..." a fost redactat, ca organ conservator, de T.
Emandi, V. Simionov, St. Drăgănescu şi Grigore Negură. În
Paloda XXII 48 (27 septembrie 1903), sub titlul „Cronica hazlie"
se publică „O şedinţă a Comitetului de redacţie a „Bârladului".
Aceasta e dovada că ziarul a apărut şi după 1902, purta
numărul de ordine 2 şi era tipărit la atelierul Lupaşcu.
Bârladul de la nr. 9, 1903, avea în comitetul de redacţie
pe T.G. Emandi, Grigore Negură, M. Vasiliu Cristescu, C.
Slobozeanu, G. Oprişan, S.G. Drăgănescu şi I. Chiricescu
(după Nerva Hodoş - Al. Sadi Ionescu „Periodicele româneşti").
Biblioteca „Stroe Belloescu” din Bârlad deţine numere
ale ziarului din anii 1887, 1888, 1902, 1903, 1908, 1909,
1911, 1912, 1914 şi 1934.
*

27
*La 24 februarie 1890 Senatul României a luat în
cercetare proiectul de lege votat şi adoptat de Adunarea
deputaţilor în şedinţa de la 10 decembrie 1888 prin care, la
cerere, în virtutea art.9 din Constituţie se solicită
recunoaşterea calităţii de cetăţean român a domnului Solomon
Haliţa, român din Transilvania, de religie greco-catolică, de
profesie profesor, domiciliat în oraşul Bârlad.
Examinând actele aflate la dosar reieşea: că este născut
în comuna Sângeorgiu la 17 aprilie 1859, din părinţi români,
că era lepădat de protecţia austro-ungară, că la Bârlad se
bucura de o bună conduită în societate; că din 8 februarie
1886 era numit profesor de pedagogie, drept constituţional şi
administrativ la Şcoala normală din Bârlad, fapt pentru care
legea este primită şi de Senat cu 38 de voturi, contra 13.
         * 
George Ghimbăşanu era născut din părinţi români în
comuna Zernesci, Comitatul Făgăraşului, Ţinutul
Transilvaniei, la 20 decembrie 1840, botezat la 25 decembrie în
religia greco-catolică; era emigrant şi lepădat de protecţia
austro-ungară, la Bârlad, unde se căsătorise în 1873 cu Maria
Vintilescu şi avea doi copii, se bucura de o bună conduită în
societate, profesor în urbea Bârlad; la 18 decembrie 1888, în
Adunarea deputaţilor, cu 67 voturi, contra 11, i se recunoscuse
calitatea de cetăţean român.
Calitatea de român îi era recunoscută şi de Senatul
României cu 49 voturi, contra 3, la 7 martie 1890.

Bârladul cultural
Bârladul cultural, foaie volantă editată de comitetul

28
municipal de cultură şi educaţie socialistă cu ocazia „Zilelor
culturale ale Bârladului" are ca editorial articolul „Efervescenţă
spirituală" semnat de Paul Stoica, prim secretar al comitetului
municipal Bârlad al P.C.R., iar alături fotografia solistei de
muzică uşoară Coca Dragomir, evoluând în cadrul unui
spectacol.
Militând pentru „Tradiţie şi actualitate", cursiv semnat cu
iniţialele N.G., foaia pune în evidenţă contribuţia străveche a
Bârladului la dezvoltarea culturii româneşti şi înscrie într-un
chenar roşu versuri scrise cu suflet, ca de obicei, de G.G. Ursu,
prof. univ., mare animator şi păstrător al valorilor culturale ale
oraşului, intitulate „Rondelul amintirii" foarte apreciate de
localnici dar şi în literatură:
„Au înflorit salcâmii la Bârlad,
Oraşul e-o legendă de ninsoare,
Voi tineri, prindeţi clipa să nu zboare ,
Cât florile pe caldarâm nu cad.

Am fost şi eu ca voi, nutrind răsad


Să pot rodi în vremea călătoare,
Au înflorit salcâmii la Bârlad
Oraşul e-o legendă de ninsoare.

Ci astăzi, în amurg, ce desfătare


Să mă cufund, cum flăcările-mi scad,
În amintiri, ca-ntr-un dulce vad,
Suava ei tortură mă doboare...

Au înflorit salcâmii la Bârlad…”

Preşedintele comitetului municipal pentru cultură şi


educaţie socialistă, dr. Paul Sârbu, scria despre Festivalul
Naţional „Cântarea României" ca „manifestare a muncii şi
creaţiei libere", iar prof. Gruia Novac despre corul „Armonia la
80 de ani".
Alte articole puneau în valoare instituţiile culturale şi
oamenii Bârladului: V. Mălinescu, secretar literar la Teatrul
„Victor Ion Popa" scrie despre „Teatru - act de cultură"; Eug.
Popuşoi, muzeograf, despre „Muzeul «Vasile Pârvan» şi educaţia
patriotică; prof. Gh. Catană, directorul Casei de cultură a
sindicalelor, despre „Cenaclul plastic «N.N. Tonitza» - prezenţă

29
activă în viaţa spirituală a Bârladului", iar prof. Ioan Florea
realiza un micro-interviu „Treptele pasiunii - cu medicul Adrian
Timofte, artist amator în timpul liber, interpretul unui rol în
spectacolul de teatru „Puterea dragostei" de Ion Băieşu.
În afară de alţi prozatori - prof. Georgeta Anghel şi Ion
Maftei, de exemplu, foaia Bârladul cultural cuprinde poezii
semnate: Horia Graur (Dor), Veronica Penea (Ţărm de baladă),
George Grindină (Pentru bărbaţii de pe corăbiile muncii" şi
„Sunt fiul acestei fântâni"), Doina Diaconu (Statornicie).
*

Brazdă nouă
Brazdă Nouă a apărut în anul 1920, ca organ al Partidului 
Naționalist  Democrat  din  Județul  Tutova  şi  a  servit  când  pe 
acesta, când Partidul Naționalist – Țărănesc (cu numărul 4 din 1 
decembrie  1921),  revenind  la  Partidul  Naționalist  –  Democrat 
de la  1  decembrie  1922, când  Partidul  Naționalist al Poporului 
(nr.  din  4  iulie  1924)  apoi  „Foaie  a  Partidului  Național  din 
județul Tutova” – în funcție de conjunctura politică şi alianțe – 
făcând luptă de opinie electorală cu alte gazete locale, cum ar fi 
Tribuna  Tutovei,  Viitorul,  Lumina,  Steaua  sau  chiar  cu… 
Academia Bârlădeană.  
Reluându‐şi  activitatea  aproape  din  an  în  an,  Brazdă 
Nouă  a  rezistat  până  în  1928,  colaborând  la  ea  personalități 
importante:  Nicolae  Iorga,  Pamfil  Şeicaru,  Nichifor  Crainic, 
Radu  D.  Rosseti,  Natalia  Negru,  Stelian  C.Dumbravă,  I.C. 

30
Antonovici, I.V. Balmuş, C. Dornescu, G. Pallady, Octav Motaş, 
G. Taşcă, Iancu Mihăilescu.  
„Rostul ziarului – se spune în numărul 4 din 1 decembrie 
1921‐  este  de  îndrumător  al  conştiinței  sociale  şi  controlor  al 
vieții  publice”  el  „nefăgăduind  nimic  altceva  decât:  credință  şi 
sacrificiu, muncă şi cinste”.  
Ziarul  se  adresa  îndeosebi  preoților,  învățătorilor, 
gospodarilor, oamenilor de dreptate, „cinstiți, harnici dar sătui 
de  vorbe  goale…”  Apărea  sub  conducerea  unui  comitet, 
redacția  şi  administrația  în  Bârlad,  str.  I.C.  Brătianu  nr.  25,  iar 
tipografia la N. P. Peiu. 
        *
Biblioteca din Bârlad deţine 11 numere din „Brazdă
nouă” din anii 1923,1924, 1925, 1927, 1928 şi 1929.
        * 
  Din inițiativa şi prin truda Ligei Feministe din localitate, 
de  sub  preşedinția 
doamnei  Lucia  P. 
Nechifor,  s‐a  ridicat 
în  grădina  publică  a 
oraşului  nostru  un 
modest  şi  frumos 
monument  poetului 
Alexandru  Vlahuță, 
a  cărei  dezvelire  s‐a 
făcut  cu  deosebită 
solemnitate  în  ziua 
de 21 septembrie crt.  
• Festivitatea 
 
Serviciul  divin  a  fost  oficiat  de  majoritatea  preoților  din 
localitate,  în  frunte  cu  P.S.  Sa  Iacov  Bârlădeanu,  episcop  al 
Huşilor, care a ținut şi o frumoasă cuvântare.  

31

Festivitatea dezvelirii 
monumentului lui Al. Vlahuță 

Au  mai  vorbit,  de  asemenea:  doamna  Meisner  de  la  Iaşi, 
domnul  Paul  Constantinescu,  profesor,  domnul  I.  Minulescu, 
din  partea  Ministerului  Artelor,  colonelul  veteran  Voinescu, 
institutorul  Ionescu  ‐  Tutoveanu  ,  studentul  Găvănescu  şi 
doamna Lucia P. Nechifor, care predă monumentul dom‐ nului 
primar.  Iar  din  partea  Ligei  culturale  a  vorbit  domnul  avocat 
Stelian Dumbravă.  
(Din Brazdă Nouă, anul IV, nr. 6, din 25 octombrie 1924). 

Inscripție pe soclu: „În bronz chipul ți‐au săpat ca veşnic 
pildă vie vremurilor ce vor să vie, că tu străjer ai fost libertății, 
dreptății  şi  adevărului…completată  cu  versurile  proprii 
alăturate pe soclu:”Şi‐s fericit c‐am fost o clipă‐n stare să simt în 
marea lumii armonie, a gândurilor mele întrupare”. 
        *  
 
„O  fotografie  de  la  inaugurare  adună  pe  unii  dintre 
iubitorii amintirii marelui om. Distingem pe G. Tutoveanu, care 
a şi vorbit la dezvelirea bustului lui Al. Vlahuță, în septembrie 
1924,  pe  profesorul  universitar  Virgil  Nițulescu,  pe  medicul 
literat  I.  Weinfeld,  pe  poetul  George  Pallady,  pe  actrița  de 
obârşie bârlădeană, Maria Giurgea, pe scriitorii gălățeni Grigore 
Voja şi Emil Maur, pe sculptorul Dimitriu Bârlad…”  
G.G. Ursu
        * 
„…Chipul  lui  Vlahuță  sugerează  calmul  unei  conştiințe 
care,  spre  apus,  îşi  face  bilanțul  vieții  şi  simte  că  şi‐a  făcut 
datoria,  iar  şuvița  de  păr  alunecată  peste  fruntea  adânc 
brăzdată aminteşte de portretul ce i l‐au făcut un Nicolae Iorga, 

32
un  Tudor  Vianu.  Acest  sentiment  al  datoriei  împlinite  sculptat 
în  bronz  de  Ion  Dimitriu  –  Bârlad  concordă  cu  versurile 
poetului de pe soclu.”  
G.G. Ursu
Secretar al Academiei Bârlădene
(Din Bârladul odinioară şi astăzi) 
        * 
Sculptorul Ion Dimitriu – Bârlad – bunicul
Margaretei Pâslaru. „Dragostea mea pentru artă se trage de 
demult, de la bunicul, sculptorul Ion Dimitriu – Bârlad, despre 
care  intenționez  să  fac  şi  un  mini  documentar  –  spunea  recent 
într‐un  interviu  îndrăgita  Margareta  Pâslaru,  marea  noastră 
cântăreață a anilor 70 – 80, emigrată în America de peste 20 de 
ani.  
„Sunt foarte emoționată când vorbesc despre el, pentru 
că  practic,  eu  am  crescut  în  atelierul  lui.  Bunica  picta  în  stil 
impresionist  şi  în  pauză  îi  cânta  bunicului  la  pian  piese  din 
Chopin.  Ca  să‐l  inspire!  Iar  el  lucra.  Specialitatea  lui  erau 
sculpturile monumentale. Şi chiar vă invit pe dv. să mergeți să 
vedeți operele pe lângă care unii trec zilnic, fără să mai ştie ale 
cui sunt şi cu câtă pasiune au fost plămădite.  
În Cişmigiu există superba „Femeie cu ulcior” şi bustul 
lui  Titu  Maiorescu,  din  Rotondă.  În  Buşteni  se  află  eroul  de 
război  Muşat,  „Aruncătorul  de  grenadă”.  În  Galați  se  găseşte 
monumentul  lui  Cuza.  În  fața  unuia  dintre  stadioanele 
bucureştene  există  un  discobol  realizat  de  bunicul  meu.  Iar  în 
Iaşi, sper să mai existe „Monumentul infanteriei”.  
Presa  vremii  a  reținut  şi  alte  lucrări  ale  maestrului  Ion 
Dimitriu – Bârlad: Monumentul Diviziei a II‐a de cavalerie Iaşi, 
Aruncătorul  de  grenadă  la  Buşteni,  Bârlad  şi  Brăila,  bustul  lui 
Alexandru  Vlahuță  la  Bârlad,  Haralamb  Leca  ‐  Caracal,  ‐ 
Avram  Iancu,  la  Tg.  Mureş,  Eminescu,  la  Sânnicolau  Mare, 
doctor Vicol, la Herculane, Santinela – la Costeşti – Argeş. 

33
 
Alte lucrări ale sale au fost 
achiziționate:  busturile  lui 
Arestia  (1911)  şi  Octav  Băncilă 
(1949)  de  către  Ministerul 
Artelor;  busturile  lui  Alexandru 
Odobescu  (1937)  şi  a  lui  Petru 
Poni  (1940)  de  către  Ateneul 
Român.  Lucrări  ale  sculptorului 
sunt la Muzeul Militar Bucureşti, 
Muzeul  Aman  din  Craiova,  la 
Universitatea  din  Atena  şi 
Muzeul  Bizantin  din  Atena. 
Margareta  Pâslaru,  nepoata
sculptorului Ion Dimitriu)  Marele arheolog Atena (1921) şi 
rectorul  academiei  Belle‐Arte 
din Napoli (1922) sunt tot lucrările sale.  
Deosebit de sculpturi, I. Dimitriu – Bârlad a avut vocație 
către  caricatură,  desene,  reproduceri,  decoruri  şi  costume  de 
teatru,  decorațiuni  de  interior,  panouri  decorative,  pictură  – 
peisaje, portretul soției sale – realizat în 1912…  
Numeroase lucrări se află în colecții particulare. În 1957 
a  donat  oraşului  său  Bârlad,  Muzeului  din  localitate  ”Vasile 
Pârvan”,  circa  30  de  lucrări,  printre  care  amintim:  Gh. 
Gheorghiu  –  Dej,  Vasile  Pârvan,  Emil  Gârleanu,  Al.  Vlahuță,  I 
Dragoslav,  A.  D.  Xenopol,  C.  Notara,  George  Palade,  Titu 
Maiorescu,  George  Enescu,  Matei  Millo,  Tudor  Vladimirescu, 
Radu  Rosetti,  Vasile  Lupu,  Eminescu,  Dimitrie  Cantemir, 
Mărăşeşti, Maxim Gorki, Lenin, Belinschi ş.a.  
La  30  octombrie  1943,  pentru  meritele  sale  artistice  a 
primit „Ordinul Meritul Cultural – clasa I”.  
(Din  revista  Formula  AS  nr.  575/2003  şi  Monografia 
„Liceul Gh. Roşca Codreanu” / 1971, de Traian Nicola). 

34
 
 
 
 
 
      * 
  
În anul 1924 i s‐a ridicat profesorului Ion Popescu, în fața 
Şcolii  normale,  un  bust  de  bronz,  operă  a  sculptorului  Ion 
Dimitriu  –  Bârlad,  „pentru  eternizarea  memoriei  neobositului 
profesor  şi  luptător  pentru  cultura  națională”  –  notase 
profesorul  Mihai D. Mâță în  revista  „Flacăra” de  la  Bârlad, nr. 
2‐3 – septembrie 1970. 
 
 
 
Ioan C. Dimitriu – Bârlad, născut la 17 
mai  1890  în  Bârlad,  unde  urmează  Liceul 
Codreanu, apoi în anii 1907 – 1910 urmează 
Academia de Arte Frumoase din Bucureşti 
 

35
Breslaşul
Breslaşul, organ independent al meseriaşilor dorohoieni,
apare de două ori pe lună, sub direcţia unui comitet, începând
din octombrie 1909, cu următoarele ziceri alăturate
frontispiciului: „Prin muncă la belşug"; „Prin citire la lumină",
dar şi povaţa: „Nu e totdeauna bine să spunem tot ce avem pe
inimă, dar trebuie să căutăm să nu avem nimic pe inimă din
cele ce nu putem spune".
Redacţia şi administraţia: str. Jjiei nr. 25.
Se tipărea la Bârlad - Tipografia „Modernă", str. Ştefan cel
Mare nr. 161; Format 33x48 cm. Din 5 iulie 1911 - la
Tipografia „Progresul" din Iaşi, str. Ştefan cel Mare nr. 4.
Girant responsabil: M. Vasiliu.
Ziarul cu nr. 4 din 16 decembrie 1909 începea cu
anunţul:... „Marţi 8 decembrie, ora 6 seara, un odios atentat s-
a comis contra Primului ministru dl. I.I.C. Brătianu. Un
individ, Gh. Stoenescu, lucrător la C.F.R., a descărcat trei
gloanţe de revolver asupra dlui Brătianu, pe când Dsa se
întorcea de la Senat. Din fericire Dsa va fi pe deplin restabilit".
În legătură cu fapta citată se menţiona: „...starea
atentatorului Stoenescu inspiră serioase îngrijiri. În urma
încercării de sinucidere, aruncându-se pe fereastra latrinei de
la Palatul Justiţiei, de la înălţimea de 9 m, se crede că a suferit
grave leziuni"...
Echidistant, într-un alt articol „Facem politică?" ziarul
dezvăluie un fapt de viaţă:
„...Mai multe persoane din localitate, şi în primul rând
puternicii zilei, ne acuză că prin coloanele ziarului nostru, noi
nu căutăm a apăra atât interesele meseriaşilor, cât a slăvi pe
oarecare persoane politice, bineînţeles în opoziţie cu Dlor.
Aceasta şi-au luat-o dlor din faptul că în două numere de
ziar am arătat că Prinţul D.P. Moruzi s-a interesat de soarta
meşteşugarilor, pentru care îi aduceam viile noastre mulţumiri.
De aici au dedus dlor că am fi puşi la cale să ridicăm în
slavă persoana Prinţului Moruzi, fiind răsplătiţi pentru
aceasta.
De datoria noastră e să arătăm că noi nu facem politică,
spre a ridica în slavă persoane sus puse, noi am mulţumit
numai Prinţului Moruzi şi am căutat a-l arăta meseriaşilor aşa
cum este: nobil, dezinteresat şi iubitorul clasei de jos. Şi am

36
făcut aceasta numai pentru că Dsa a fost singurul de aici, care
s-a interesat de soarta noastră şi a plecat urechea la tânguirile
noastre jalnice.
Ceilalţi? Ne-au ameninţat, batjocorit sau râs, nedând nici
o importanţă „beţivilor".
Şi dacă în locul prinţului Moruzi ar fi venit vreun fruntaş
liberal sau conservator şi ar fi căutat să ne dea sfaturi şi
încurajări pentru un viitor mai bun, am fi avut aceleaşi cuvinte
de laudă, căci n-am fi văzut în ei politicieni, ci oameni de bine,
oameni ce ştiu a simţi durerile altora.
Nu s-au găsit însă asemenea oameni"...
Acum şi reversul, încrustat în aldine la „Portrete":
,,A ocupat şi s-a ocupat de multe în oraş şi în judeţul
nostru. Când l-am cunoscut întâi era meseriaş ca şi noi toţi.
Dar dorul de a trăi fără să muncească l-a făcut să se lase de
meserie şi să bată scările celor mai mari, pentru a-i da o
slujbă.
Şi de... să se scape de el, i-au dat. L-au pus mai mare
peste cei ce aprind felinarele. Păcatul însă urmăreşte pe
oameni, şi într-o bună dimineaţă, oarecare denunţuri făcute de
un amic al dsale, au făcut să se constate multe. Şi... iată-l
trimis la plimbare.
Iar meseriaş, iar luptător înfocat.
S-a mai găsit un oscior bugetar peste câteva luni şi
pentru el. L-au pus intendent la azilul săracilor. Cam nepotrivit
post dar, de... face!
Semne particulare ale personajului: de râde, un ochi îi
plânge. Pe când era meseriaş, visa înfiinţarea „unui grup al
meseriaşilor", cum zicea el. Acum…
Semnătura: Lucifer.
După aceste două articole, potrivite şi cu situaţia noastră
de astăzi, când parlamentarii şi revoluţionarii ne dau
spectacole destule, iată şi titlul altor materiale din „Breslaşul":
„Din durerile noastre" de M. Vasiliu; „Prin luptă la izbândă" de
Gh.D. Ferman; „Casa de ajutor a Corporaţiei meseriaşilor" de
dr. Dinder; „Tot săracul plăteşte scump" de Kârjă; „Suferinţele
Moldovenilor" etc.
Se publicau şi versuri: „Dorobanţul" de Stephanovici;
„Dorul breslaşului" de Ioan Popovici, sculptor - polietor;
„Luxul" de N.V. Ostafi, cântăreţ.
„Foiţa" ziarului „Breslaşul" publica un serial: „Educaţie

37
religioasă", iar la rubrica „Juridice" articolul „Legea repausului
duminical".
Mai avea: informaţii, bibliografie, reclame şi inserţii.
Nu a apărut de două ori pe lună cum şi-a propus, ci
atunci când... a putut; numărul 5 din „Breslaşul" a fost tipărit
la 5 martie 1911, numărul 6 la 10 iulie 1911, numărul 7 la 30
octombrie 1911, iar numărul 8 la 15 februarie 1912.

(De acelaşi autor: „Dorohoi – Capitala Ţării de Sus – în


presa vremii 1874-2006”, Editura Edict, Iaşi 2007, p.53-55.).

Buletinul căminului
Buletinul căminului, publicaţie realizată de prof.
I.Codreanu de la Murgeni – Tutova, membru în Comitetul
Căminului Fundaţiilor Regale din acea parohie, „un început
promiţător în publicistică”, era de părere „Cronica Huşilor” în
numărul său din luna mai 1938 (p.212)
(Din „Huşul în presa vremii de la Melchisedec până în
zilele noastre – 1869-2006, p.68).

*
Căminul cultural înfiinţat încă din 1920 sub numele de
Fundaţia Culturală „Principele Carol” avea în preocupări mai
ales organizarea culturii la sate prin mijlocirea „căminelor
culturale” ajutat de „echipele regale studenţeşti” de care s-a
preocupat Dimitrie Gusti, profesor de sociologie la
Universitatea din Bucureşti, fost ministru de instrucţie.
Statutul pentru funcţionarea căminelor culturale”
publicat în Monitorul oficial nr.108 din 14 mai 1935, ca şi
Regulamentul dezvoltător al statutului arătau: „Scopul
căminului cultural este să ajute la 1) întărirea sănătăţii
trupeşti; 2) îndrumarea muncii către o mai bună producţie; 3)
înălţarea sufletului în obştia satelor (sau în „despărţământul
parohial orăşenesc”).
Scriind despre cele de mai sus D. Popadopol în lucrarea
„Căminul cultural şi rostul lui social”, tip. „Datina” T. Severin,
1938, în „Cuvânt înainte” socoteau pe „cei ce au în primul rând
răspunderea despre soarta locală a Căminelor Regale, ca şi

38
despre rezultatele muncii ce se desfăşoară în ele, pe învăţătorii
şi preoţii satelor.”
Aşa se şi explică de ce preşedinţii căminelor culturale în
localităţi au fost cei care simţeau că începe „o viaţă nouă
pentru sate”: învăţătorii şi preoţii.
De revăzut şi adâncit în acest sens şi activitatea de
punere în practică a „metodelor monografice” de cercetare
sociologică iniţiată de prof. Dimitrie Gusti la Dodeşti-Tutova şi
în satele din jur de echipa studenţească condusă aici de Victor
Ion Popa şi soţia sa Maria Mohor, artistă, în perioada 1935-
1939, în volumul „Ghenuţă Coman – o viaţă dedicată
arheologiei” – realizat la Editura „Cutia Pandorei”, Vaslui,
2003, p.95-104, de Marin Rotaru şi Gheorghe Ghenghe,
apărut cu sprijinul Muzeului judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui.

Cheia
Cheia,  ziar  de  opinie,  civilizație  şi  cultură  a  fost  tipărit  la 
Bârlad cu ocazia campaniei electorale din anul 1992 şi a avut ca 
directori pe Merite Radu, iar redactor şef pe Florin Şchiopu. În 
cele câteva numere ziarul a reprezentat şi popularizat platforma 
politică a Convenției Democrate – în paginile lui fiind publicate 
şi listele cu candidații Convenției Democrate pentru funcțiile de 
primar şi consilieri municipali.

Curierul de la Banca
Curierul de la Banca a fost ziarul Iarmarocului de la Banca, 
39
ocazionat de sărbătoarea Sfântului Ilie şi a ființat în perioada 20 
iulie 1901 – 20 iulie 1904.  
„Când publicul  românesc se  entuziasmează până la  delir 
la piesa Clereta în concentrare şi rămâne indiferent la Năpasta; 
când  ziarul  călătoriilor  ori  al  romanelor  celebre  se  tipăreşte  în 
zeci  de  mii  de  foi  la  „Viața”  ,  literatura  şi  ştirile  nevoite  să 
moară,  când  publicul  rămâne  în  extaz  la  cititul  amănuntelor 
senzaționalei  sinucideri  din  strada…”  iată‐ne  în  fața  Curierului 
de  la  Banca  ‐  un  ziar  de  iarmaroc,  care  apare  ocazional,  cu 
reclame  în  versuri,  impresii,  descrieri,  poezii,  cântece,  toate 
inspirate de‐aici, o literatură de bâlci. Sub numele Curierul de la 
Banca  s‐au  publicat:  detalii  despre  „Teatrul  sătesc”,  cum  e 
„Viața  la  Banca”,  „Programul  târgului”,  „Mersul  trenurilor  de 
plăcere”,  cuvinte  ”Către  cititori”,  „Premii  abonaților  revistei”, 
pățanii „De‐ale lui Mitică”, dar şi versuri ca acestea: „Iarmaroc 
în  galop”:  Comedianți  /  Saltimbanci  /  Baloane  /  Marțafoane  / 
Cucoane  /  Galoane  /  Cârnați  –  vin  /  Bani  pe  şin  /  Gazete  / 
Rachete / Jachete / Bilete / Brânză, colac / Nici un pitac / Lume 
grămadă  /  Limonadă  /  Mare  paradă  /  Bătaie,  sfadă  /  Zgomot, 
praf  /  Artiştii,  poc,  paf  /  Căluşei  /  Căruței  /  Mititei  /Covrigei/ 
Țâbă, Grivei / Halviță / Mariță / Cobzari / Ştrengari / Gogoaşe / 
Moaşe / Copii,în faşe / Caterincă / Ilincă / Trăsură – cai / Loc n‐
ai. / Bezele,/ Chiftele / Belele./ Copii, / bătrâni / Evrei, români / 
Cu  ochiul  pont  /  În  coaste‐un  ghiont  /  Bărătci/  Bănci,  / 
Panaramă,/  Salon,  pastramă,  /  Văleu  mamă!  /  Flăcăi  urâți  / 
Ardei umpluți / Pumnal, băț / Tăbărâți! / Vin tulburel, / Cercel, 
inel,  /  Băieți,  pe  el!  /  Manifest,  /  La  arest  /  Vasilache  / 
Condurache  /  Pavale  moi  /  Butunoiu  /  Loterie  /  Boscărie  / 
Pentru – cinci / Do´ zeci – cinci / Tragi la țintă / Drojdii, mentă / 
Cărți, calendare / Hoți de buzunare /  Sacrament  / Firmament  / 
Piperment  /  Cozonac,  pac,  pac  /  Rahat,  gazoasă  /  Frumoasă  / 
Luxoasă / Salată / Destrăbălată / La cap, poc / Pe loc / Nu‐s eu, / 

40
Văleu!  /  Târziu  /  Pustiu  /  Turtă  dulce  /  Să  se  culce  !  Cu 
recomandarea: să se citească încă o dată dar repede.  
Se  tipărea  la  Tipografia  „Comercial”,  strada  Principală, 
Bârlad. Redacția şi Administrația – Târgul Banca. 
        * 
Referindu-se la activitatea de la tipografia „Comercială”,
fondată în 1900 de C.S., Leţcae, prof. Grigore Creţu susţine că
publicaţia a apărut şi în anul 1904 şi 1905. Într-o notă, când
pomeneşte de H. Friedman, care a scris la Paloda şi Vocea
Tutovei, unde a publicat versuri, unele şi cu pseudonime,
afirmă că ziarul umoristic anual „Curierul de la Banca” a fost
fondat la Bârlad de către acesta, „a scos cinci numere scrise în
întregime de el”.
Ne spune că fondatorul „Curierului” era născut în anul
1879.
*
Curierul de la Banca „Amintire de la 20 iulie 1901. Ziar
festiv care va apare anual. Banca (20 iulie 1901-20 iulie 1905)
40x29 cm. În fiecare an schimbă anul în subtitlu. Din 1902
înlocuieşte cuvintele „care va apare anual” din subtitlu cu
cuvântul „anual”.
Din 1902: 48x33 cm şi din 1904: 40x 29 cm.
În 1902 – 1903 director: Victor Hugo.
*

Curierul Bârlădean
Curierul Bârlădean, periodic editat de Primăria
municipiului Bârlad, număr inaugural, gratuit, apare la 15
februarie 1997 şi are ca moto una din spusele lui I.L.
Caragiale: „Opiniile sunt libere, dar nu şi obligatorii".

41
Publicaţia este realizată de Biroul de presă al Primăriei
Bârlad; tehnoredactarea şi tiparul offset la S.C. Odeon SRL
Vaslui; format 29x42 cm., în patru pagini.
În editorialul „În slujba obştii”, Gabriel Doru Craus,
primarul municipiului Bârlad, explica rostul gazetei: „prin
intermediul ei dorim să realizăm un contact permanent cu
locuitorii municipiului, o informare corectă, reciprocă şi
oportună, legată de actul înfăptuirii administraţiei publice
locale"... De aceea se desfăcea gratuit, iar redacţia îndruma
cititorii: „scrisorile pot fi trimise pe adresa primăriei
municipiului..."
Se publica: opinii ale consilierilor - „Gând pentru
„mileniul III", „R.A.G.C.L.Bârlad faţă-n faţă cu realitatea", se
prezentau proiectele executivului local pentru anul 1997;
atribuţiile primarului în conformitate cu legea (nr.69/1991); se
milita pentru un comerţ civilizat, se arăta „cine atentează la
sănătatea noastră", se dădea cuvântul asociaţiilor de locatari şi
cetăţenilor, se recomanda ce trebuie făcut „pentru un oraş
curat şi civilizat" etc.
Erau interesante şi rubricile: breviar juridic, Bârladul în
presa vremii (Din „Vocea Tutovei"-1942), programul de
audienţe al autorităţilor, jocuri de cuvinte, anunţuri ş.a.
Semnau: Gelu Tănase, Ion Chirvasă, Georgeta Florenţa, Cezar
Emilian, Gh. Topor, prof. Toni Iosipescu, Teodor Stupu, prof.
Iulian Arhire, Nica Andronache, ing. Viorel Neagu, pr. Costică
Blănăru, Valentin Guzgan.
Periodicul are o ilustraţie adecvată, de calitate.
(Din volumul „Vaslui – Capitala Ţării de Jos în presa
vremii – 1875-2005, p.129-131)

Cuvântul liber
Cuvântul  liber  apare  la  21  decembrie  1989,  publicație 
săptămânală  a  Comitetului  Provizoriu  al  Frontului  Salvării 
Naționale Bârlad, pe frontispiciul căruia sunt înserate cuvintele: 
„Trăiască România Liberă”.  
Florin  Şchiopu  semnează  „Pledoarie  pentru  cuvântul 

42
liber” iar Marcela Dănciu: „Ei, tinerii şi Noi am dorit libertatea”.  
La 10 ianuarie 1990, la cel de al doilea număr, ziarul îşi ia 
denumirea de „Cuvântul liber bârlădean”, publicația devenind 
lunară.  Tipografia  se  realizează  la  Întreprinderea  de  rulmenți 
Bârlad. La cel de al treilea număr, la 27 ianuarie 1990, ziarul se 
defineşte  ca  fiind  independent,  iar  pe  frontispiciu  figurează 
deviza: „Libertate, Demnitate,, Optimism…”  
Director  onorific  al  publicației  era  C.D.  Zeletin,  iar 
redactori următorii: Florin Şchiopu, D. Diaconu, V. Muceag, O. 
Sava, V. Mastacan, P. Popa, P. Chirica, C. Nițuc, R. Ştefănică. 
 Deosebit  de  problemele  culturale,  ştiințifice  şi  social‐
politice,  ziarul  a  militat  şi  pentru  reconstrucția  județului 
Tutova, abuziv desființat de regimul comunist. 

Conservatorul
Conservatorul apare o dată pe săptămână, primul număr la 
12 februarie 1915, redacția şi tipografia Const. D. Lupaşcu, sub 

43
direcțiunea  unui  comitet,  girant  responsabil  T.  Simion.  Rostul 
ziarului  o  spune  însăşi  redacția,  este  ca  tinerii  conservatori 
înşelați în aşteptările lor, să‐şi refacă aspirațiile, în ciuda a ceea 
ce au făcut „imbecilii şi răsuflații din partid.”  
În  cele  19  numere  apărute  în  1915  şi  următoarele, 
Conservatorul face politică dar şi literatură, publicând alături de 
articole  ca  acestea:  „Forța  ziarului  conservator”.  „Glas  de 
goarnă”,  „Un  steag  terfelit”,  „Politica  de  echivoc”  –  toate 
semnate  de  Const  Th.  Moroşanu,  care  are  şi  conducerea 
ziarului,  poezie,  recenzii,  epigrame,  informații  cultural  – 
ştiințifice. În ziar apar semnăturile: Const Th. Moroşanu, Oct. C. 
Tăslăuanu,  Nicolae  N.  Neacşu,  Octavian  Goga.  N.N. 
Grigoriade.  Multe  articole  însă  apar  cu  semnături  ca  acestea: 
Styx, Zdup, Un broscoi, Râs, Kyk, Mache, Aveliş – ceea ce face 
ca  ziarul  „Răsăritul”  din  opoziție  să  critice  metoda  dar 
Conservatorul  explică  într‐un  cursiv  în  manşetă:  „Imputarea  ce 
ni se face că scriem anonim, este că, oameni şi noi, îi urmăm pe 
domnii care scriu de câțiva ani numai anonim”.  
Conservatorul consemnează că la 5 martie 1915 a avut loc 
la  Bârlad  o  şezătoare  literară  a  Scriitorilor  români  în  cadrul 
căreia  „concitadinul  nostru,  domnul  George  Tutoveanu,  a 
prezentat publicului participanții, şi au citit pe rând domnii G. 
Galaction,  C.  Mironescu,  N.  Beldiceanu,  I.  Rotică,  G. 
Topârceanu  şi  domnişoara  Ana  Cârjă,  artistă  a  Teatrului 
Național din Iaşi.”  
De  la  24  aprilie  1915,  ziarul  s‐a  folosit  de  Tipografia 
Toricel C. Slobozeanu.  
Ziarul  a  apărut  cu  întreruperi  de  activitate.  Numărul  1, 
anul  II  de  apariție,  poartă  data  de  1  iunie  1916  şi  lămurirea: 
„reapare cu acelaşi dor de muncă”. 

44
  Conservatorul  a  apărut  la  Bârlad  şi  în  anii  1896  –  1897, 
dar  n‐a  putut  fi  consultat,  „fondul  fiind  blocat”  la  Biblioteca 
Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi. 

Cooperaţia Tutoveană
Cooperația  Tutoveană,  gazetă  bilunară,  pentru  susținerea 
mişcării  cooperatiste,  apare  la  15  ianuarie  1919,  redacția  şi 
administrația la Federala Tutova.  
Scopul  gazetei  este  „de  a  stabili  legătura  de  suflet  între 
ziar şi conducătorii băncilor populare” în condițiile îndeplinirii 
a „două mari reforme: împroprietărirea țăranilor şi dreptul egal 
de vot a tuturor locuitorilor țării”. 
 „Ea  va  cuprinde  învățături  cu  privire  la  chipul  de 
conducere  a  băncii,  sfaturi  de  bună  purtare,  sfaturi  asupra 
diferitelor  întreprinderi  ce  trebuie  făcute  cu  băncile  pentru 
mărirea  avuției  sătenilor,  dări  de  seamă  asupra  trecutului 
băncilor  populare,  spre  a  vedea  de  unde  au  plecat,  unde  au 
ajuns şi ce trebuie făcut pentru viitor…”  
Gazeta  promite  că  „nu  se  va  ocupa  de  nici  un  soiu  de 
politică,  ci  va  fi  pur  şi  simplu  numai  o  gazetă  de  instrucție  şi 
educație cooperatistă”.  
Într‐adevăr  revista  a  publicat:  dări  de  seamă,  bilanțuri, 
informații  şi  materiale  despre  „Rolul  băncii  populare  în  sat”; 
„Cooperativele  de  producție,  consum  şi  desfacere  în  comun”, 

45
îndemnuri: „Ajută‐te şi Dumnezeu te va ajuta”, diferite scrisori 
către  prieteni  cooperatori  în  devenire,  „Obştii  de 
împroprietărire”,  „Semănăturile  de  pe  pământul  expropriat”, 
„Cum  se  fac  împrumuturile  la  banca  populară”,  „Conducerea 
băncii  populare”,  „  Asigurarea  vitelor  şi  recoltelor  săteşti”, 
„Greşeli  în  conducerea  băncilor  populare”,  „Sfaturi  pentru 
conducătorii  băncilor  –  cum  se  păstrează  şi  se  lucrează  în 
registrele băncii” etc.  
Au  semnat:  Const  Patriche  –  Zorleni,  C.  Brăescu,  G. 
Drăgănescu – Pochidi, Sp. Pleşu, contabil. Gazeta urma să apară 
la 15 şi 30 a fiecărei luni.  
De  la  15  ianuarie  la  30  iunie  1919  au  apărut  unsprezece 
numere, în general în două pagini.  
Tipografia C.D. Lupaşcu, str. Ştefan cel Mare Bârlad. 
*

Daţi Ajutor
Dați  ajutor,  număr  unic,  scos  la  22  aprilie  1900  de  Adolf 
Axelrad,  fost  elev  la  liceul  „Codreanu”,  venea  în  sprijinul 
evreilor  emigranți  din  Bârlad(49x33  cm.).  Publicat  de  evreii 
emigranți,  scriu  N.Hodoş  –  Al  Sadi  Ionescu  în  lucrarea 
„Periodicele româneşti”.  
Dați  ajutor,  în  apelul  către  evreii  din  România,  semnat  în 
numele  evreilor  din  Bârlad,  de  către  doctorul  Fridman,  fost 
intern la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, stabilit în oraşul Bârlad, 
se spune: „ 70 de oameni, frați din sângele nostru  vor trece pe 
dinaintea  ochilor  voştri,  îndreptându‐se,  pe  jos,  spre  America” 

46
...  Ei  părăsesc  cu  durere  de  inimă  țara  în  care  ar  fi  fost 
mulțumiți  cu  pâinea  de  toate  zilele,  ei  duc  cu  dânşii  regretele 
unei țări unde ar fi vroit cu plăcere să rămâie.” 
Din  reportajul  referitor  la  plecarea  emigranților  aflăm  că 
după ce în lunile ianuarie, februarie şi martie 1900 mulți evrei, 
vânzându‐şi  bunurile  şi  făcând  rost  de  bani,  au  părăsit 
România,  la  15  martie,  la  propunerea  tânărului  Ghinsberg,  a 
luat naştere Societatea „Drumeții” cu peste 6o de membri, care, 
în disperare, au hotărât să plece în America pe jos 
. ...”au cumpărat doi cai în valoare de 160 de lei, o haraba 
mare  le‐a  fost  dăruită  de  către  un  membru  al  societății 
„Drumeții”, acestea să servească pentru transportarea bagajelor 
iar pentru a se uşura pe ei, şi‐au făcut opinci şi şi‐au croit un fel 
de taşcă pentru a păstra hrana zilnică; cu o zi înainte de plecare, 
ei  şi‐au  scos  paşapoartele,  au  făcut  în  comun  o  baie  şi  pentru 
astăzi miercuri 19 aprilie, ei au fost gata de drum...”  
Sub lozinca „Trăiască România”, după intonarea imnului 
„Despărțirea”,  cu  refrenul:  „Rămâneți  cu  bine,  rămâneți  cu 
bine”, cei 69 de emigranți pleacă de la mitingul celor peste 5000 
de  bârlădeni,  de  lângă  grădina  publică,  către  Zorleni,  Banca, 
spre  Vaslui,  înconjurați  de  trecători,  continuând  a  cânta  imnul 
despărțirii...” Ziarul mai cuprinde „scrisori intime, printre care 
şi  una  din  New‐York  semnată  de  Herşcu  Haim,  student  –  sub 
chirurg, către un prieten român, poezia „Drumeții” semnată de 
A. Axelrod, de şapte strofe, informații că ziarul „Dați ajutor” se 
va  găsi  numai  la  domnul  Brayer,  strada  Principală,  că  toate 
ştirile  de  la  Drumeți  vor  fi  trimise  numai  către  dl.  Brader 
Adolf...
*
Ziarul mai cuprindea: transmiteri de mulţumiri,
anunţuri, telegrame de pe drum, relatări cu privire la sumele
încasate din reprezentaţii teatrale, depunerei de câte 20 lei,
subscrieri care, toate, urcau la suma de 1770 lei.

47
        * 
Cum populația evreiască a avut în timp multe de pătimit 
şi „marea majoritate a publicului izraelian nu ştie însemnătatea 
lagărului  Vapniarca”  să  citim  împreună  ceva  din  publicația 
„Vapniarca”,  buletinul  organizației  foştilor  deportați  şi 
întemnițați  politici  –  luptători  evrei  antifascişti  în  lagărul 
Vapniarca”,  apărută  la  Tel  Aviv.  Str.  Haşar  nr.21,  începând  cu 
ianuarie‐februarie 1972.  
Se  poate  afla  că  încă  de  atunci  o  delegație  a  irgunului 
„Vapniarca”  deplasată  în  România  a  primit  „din  partea 
autorităților  peste  180  documente  referitoare  la  lupta 
antifascistă  din  România,  prigonirea  acestora  şi  istoricul 
lagărului  „Vapniarca”,  materialele  urmând  a  fi  depuse  într‐un 
muzeu  din  Israel,  pentru  a  servi  la  „clarificarea  şi  precizarea 
caracterului  de  luptători  evrei  antifascişti  a  foştilor  întemnițați 
de la Vapniarca.”  
Dar iată şi Vapniarca în poezia scrisă de Lebel Moshe: Un 
vuiet lugubru şi aspru / În noapte răsună / Sunt vânturi şi geruri ce 
bat împreună / Internatul lungit pe scândura / Ce pat se numeşte. / Se 
zbate, se zbate şi nu ațipeşte / Mintea de gânduri mereu frământată, / 
Stomacul otrăvit de lintea mâncată / Iarnă geroasă, / Iarnă de război / 
Roata  vieții  dată  /  Înapoi  /  Răcnet  de  fiare  /  spumegă  fasciştii  / 
Crepuscul  de  veacuri  /  Se  arată  aurora  /  Zori  de  lumină,  libertate 
tuturora!  
Atitudinea românilor față de soarta evreilor rezultă şi din 
comportamentul militarilor care la Râbnița (Un orăşel pe malul 
stâng  al  Nistrului),  unde  nemții  au  secerat  cu  mitraliera  un 
grup  de  cincizeci  de  luptători  antifascişti,  printre  care  Lazăr 
Grumberg,  „trei  internați  au  reuşit  să  se  salveze  şi  cu  ajutorul 
unor  soldați  şi  ofițeri  români,  ajutându‐i  să  se  adăpostească  şi 
să rămână în viață.”  
Câteva  articole  din  revista  citată:  „Plecat‐au  nouă  din 

48
Vaslui şi cu hahamul zece” – de Micu Steinberg, nr. 15/1974; „I. 
Reichman  –  Somuz,  un  veteran  al  luptei  antifasciste  din 
România”, de Filip Chon nr. 21/1975; „Pe urmele holocaustului” 
– nr. 26/27/1977; „Să credem în oameni”, de Micu Steinberg, nr. 
28‐29/1977;  „Cercul  cultural  «Lumina»  de  la  Târgu  Frumos, 
județul Iaşi”, de av. Zisu Unterman nr. 30/31/1978.  
„Dați ajutor” a apărut la tipografia Cațafani ‐ Bârlad 
*

Democratul

Democratul, ziarul Partidului Naţional Liberal din Vaslui,


apare la 16 aprilie – 3 decembrie 1906, odată pe săptămână,
format 48x33 cm., costă anual 8 lei, iar numărul 5 bani. Sub
conducerea unui comitet, la tipografia Constantin Gh.
Onceanu.
De la 29 octombrie apare la tipografia George V.
Munteanu – Bârlad. Nu apare deloc în perioada 25 iunie – 29
octombrie.
*

Desrobirea
  Desrobirea, ziar pentru popor, sub conducerea domnilor 
I. Săndulescu, avocat şi V. Stoica, învățător, apare pentru puțin 
timp la Bârlad, în 1918. 
        * 

49
Drapelul
Drapelul,  organ  al  Partidului  Național  Liberal,  apare  în 
fiecare  duminică  (apoi  joi),  redactor  Theodor  Ioan,  fost  elev  a 
Liceului  „Codreanu”  –  apare  între  28  noiembrie  1893  –  18 
septembrie  1894;  26  februarie  –  25  iunie  1895,  dar  şi  între  14 
septembrie 1912 – 28 iunie 1913 şi 16 mai – 3 iulie 1914.  
Ziarul Drapelul a fost înființat şi condus de un comitet de 
redacție în scopul de a deştepta spiritul public, de a restabili şi 
de  a  pregăti  lumea  onestă  şi  independentă  pentru  lupta  în 
alegerile comunale...  
„Acum că dorința a fost pe deplin satisfăcută, suspendăm 
ziarul Drapelul, urmând să reapară ori de câte ori se va simți o 
necesitate politică” – se spunea în ziarul din 18 septembrie 1894. 
 Ziarul reapare la 26 februarie 1895 „pentru a releva, mai 
departe, abuzurile sfruntate ale unui guvern înstrăinat, ale unei 
administrații  corupte  –  lupta  nemaifiind  între  țară  şi  Lascăr 
Catargiu,  ci  între  țară  şi  rege”,  se  spune  în  numărul  37  al 
publicației.  Iar  ziarul  combate  cu  titluri:  „Nihil  sine  Rege”,  „O 
potlogărie”,  „Moş  Teacă  în  primărie”,  „Un  subprefect  fără 
palton”, dar şi cu o rubrică de umor „Barabancicul” cu acidități 
de  tot  felul...  Format  48x33  cm,  anual  6  lei,  10  bani  numărul. 
Apare la tipografia Cațafany. 
Ziarul  de  după  9  noiembrie  1912  nu‐şi  pierde 
combativitatea, dar dă atenție şi aspectelor culturale. La rubrica 
„Literatură  şi  ştiință”  se  publică:  „Secătura  politică”  de  M. 
Zaharia;  „Psihologia  iubirii”  de  C.  Popescu,  profesor  iar  în 
„Foița  ziarului  Drapelul”  seriale  precum:  „La  mormântul  lui 
Conachi”  de  Nicolae  Iorga,  „Femeia  şi  alcoolismul”  de  Sofia 
Nădejde,  „Pe  Nistru  în  sus”  de  N.  Dunăreanu,  „Aromânii”  de 
D. Vasiliu – Bacău.  
La 14 iunie 1913 se publică cuvântarea ținută de domnul 
Toader  Ioan  la  dezvelirea  monumentului  lui  Manolache  C. 

50
Epureanu,  solemnitate  la  care  au  luat  parte  miniştrii  M. 
Cantacuzino  şi  C.  Arion,  colonelul  Costescu,  trimisul  regelui, 
reprezentanții tuturor autorităților civile şi militare din Bârlad, 
precum şi un public numeros.  
Drapelul din 12 martie 1913 publică articolul „Omorâtorii 
lui Stroe Belloescu la Curtea cu Juri”. ...” 
Acuzații  în  acest  proces  sunt  în  număr  de  15:  Sterian 
Iosiph,  Ioan  Iosiph  zis  Nică,  Vasile  P.  Chirica  din  localitate, 
Alecu  Dima,  Ioan  Pele  Neagră,  zis  Butuc,  Manolache  Chiriloi 
din  Bereşti  –  toți  acuzați  pentru  crimă  de  tâlhărie,  prin 
întrebuințare  de  violență,  bătăi  şi  crimă,  din  care  s‐a  pricinuit 
moartea  lui Stroe Belloescu şi a  servitorului său  Nicu  Oprişan, 
iar Manolache Popa şi Vasile Berescu, complici la crimă.”  
Ziarul nr. 28 din 29 martie 1913 nota verdictul în procesul 
ucigaşilor:  „Pedeapsa  muncii  silnice  pe  viață  la  care  au  fost 
condamnați cei şase omorâtori ai lui Stroe Belloescu”... 
*

Drapelul
„Drapelul" în afară de Theodor Ioan ca redactor, îl mai
avea, la data documentării lui G. Creţu pentru realizarea,- şi
completarea lucrării despre tipografiile de la Bârlad (1909), în
colaborare cu I. Antonovici, şi pe avocatul Lascăr Costin, iar
girant responsabil îl citează pe D. Irimescu.
Ziarul „Drapelul" a fost lucrat la Tipografia Caţafany.
Costin Lascăr era autorul unor lucrări („Apărarea lui
David Crivăţ şi a Elenei G. Andreescu, acuzaţi de infanticid,
înaintea Curţii cu juraţi Tecuci, 6 septembrie 1876, 1878;
Maxime şi reflecţii, 1893) tipărite la tipografia Caţafany. Era
licenţiat în drept de la Paris, proprietar al moşiei Banca şi ca
student publicase şi alte lucrări de drept. Paloda din l ianuarie
1893- zicea că pledoariile lui Costin sunt strălucite. Portretul şi
biografia lui erau publicate de G.D. Nicoleanu în lucrarea „
Parlamentul român” 1866-1901, II, p.205-206.
*

51
Dreptatea
Dreptatea, organ al Partidului ţărănesc din judeţul
Tutova. Ziarul are numărul 5, din 15 februarie 1926, anul II de
activitate, purta în manşetă spusele:”Dacă vreţi o viaţă mai
bună, dacă vreţi o viaţă mai omenească, dacă vreţi o
gospodărie comunală cinstită şi dreaptă în folosul Dvs., votaţi
lista nr.3 a Partidului Ţărănesc în cap cu Constantin Dornescu
şi Mihai Bally, cu semnul trei puncte…”
Din lista publicată rezultă că Dornescu Constantin era
avocat, fost prefect, iar Mihai Bally, agricultor, fost deputat.
Mai figurau pe listă: doctor B. Şechter, Dumitru D. Tănăsescu,
avocat, fost prim-ajutor de primar, Emanoil Fluture,
comerciant, fost ajutor de primar, Theodor Oprişan, agricultor,
Costică Cocoş, meseriaş, Sterian Dumbravă, avocat, Petru
Nechifor, avocat etc.
Fiind un ziar în campanie electorală, cuprindea
comunicate, lămuriri, îndemnuri, informaţii, în acest sens, dar
şi articole: „Program comunal” de Sterian Dumbravă,
„Dreptatea cere o datorie” de I.V. Balmuş, „O lămurire” de M.
Bally-Carlomăneşti, preşedintele Partidului Ţărănesc,
„Duşmanii de moarte” de G. Alexandrescu, „În preajma
alegerilor comunale” de Gh. Manoilescu, „Îndemn” de
I.C.Antonovici.
Ziarul a apărut în două pagini, format mare, la Tipografia
Tutova, str. Regală nr.125, vizavi de Casa Naţională, unde era
şi atelierul special de legătorie.
Biblioteca din Bârlad deţine un singur număr din 1926 al
ziarului „Dreptatea”
*
În ziarul „Dreptatea” care apărea la Huşi, la rubrica
„Ziare şi reviste primite la redacţie” era menţionat şi ziarul
„Dreptatea” de la Bârlad, care era cu activitatea la nr. 6, în
anul al III-lea de la înfiinţare, informaţie culeasă din revista
„Răzeşul” de la Bârlad, primit de redacţia de la Huşi.
( Volumul „Huşul în presa vremii de la Melchisedec până
în zilele noastre – 1869-2006.)

52
Drumeţii
Număr unic, apare în anul 1900. 
Apare cu ocazia plecării grupului de evrei care purtau
numele de „Drumeţii” şi era redactat tot de Hermann
Friedman. Numai poezia Drumeţii, care este şi în Spre răsărit,
este scrisă de Adolf Axelrad.
*

Ecoul
Ecoul,  realizat  în  1935  la  Tipografia  Tutovei,  aparținând 
lui D.I. Grűnberg, în Bârlad, strada Ştefan cel mare nr.34. Ecoul, 
ziar independent, de opinie, informație şi atitudine, a fost editat 
la 23 aprilie 1993, din colectivul de redacție făcând parte: Florin 
Şchiopu,  Ovidiu  Mastacan,  Corneliu  Florența,  şi  Dumitru 
Diaconu.  
A  fost  editat  sub  egida  S.C.  Trading  S.R.L.,  având  ca 
director pe Adrian Enache iar redactor şef George Oprescu.  
„S‐a  vrut  a  fi  continuatorul  modern  al  vechii  publicații 
bârlădene,  fondată  în  anul  1933,  în  Tipografia  Frații  Chiriac, 
având  ca  director  pe  M.R.  Marauf”  –  apreciază  doamna  Oltea 
Răşcanu – Gramaticu.  
La  cel  de  al  100‐lea  număr,  în  aprilie  1995,  directorul 
ziarului  socotea  că  „Ecoul  a  oferit  paginile  sale  exprimării 
opiniilor  celor  mai  diverse  categorii  socio‐profesionale  în 
contextul transformărilor structurale declanşate care a antrenat 
dramaticele probleme existențiale.” 
*

Emigranţii
Emigranţii, provine din ziarul „Jidovul rătăcitor”
apărut la 18 mai 1900 cu număr unic.
Publicat de emigranţii evrei („Egalitatea”, Bucureşti, 26
mai 1900, p.155).
53
*

Ecspoziţiea Naţională
Ecspozițiea Națională a județului Tutova, pe 1912, a apărut 
ocazional,  numărul  1  la  1  septembrie  1912.  În  cele  câteva 
numere  s‐au  publicat  materiale  despre  expoziția  de  vite  (cu 
fotografii  ale  animalelor  şi  grajdurilor  unor  săteni  gospodari), 
despre expoziția agricolă din Bârlad, concursuri la „alergări de 
cai”, premii înmânate pentru industria casnică (pentru creşterea 
gândacilor  de  mătase  şi  derivate;  pentru  covoare,  pentru 
costume  naționale,  țesături  de  lână  şi  de  bumbac,  pentru 
țesături  de  in  şi  cânepă,  pentru  cojocărie,  pielărie  şi 
îmbrăcăminte;  pentru  lucrul  manual  în  şcoli,  pentru  olărie  şi 
stupărie;  lucrări  în  lemn,  artă  națională,  broderii  –  oferite  de 
Ministerul de industrie şi comerț, de sindicate şi prefectură, de 
unii  industriaşi  ori  mari  proprietari  de  pământ  ca  Sybille  şi 
Nicu Cristoveloni.  
Din  comisia  de  organizare  a  expoziției  au  făcut  parte: 
Eleonora  Fotino,  S.  Belloescu,  G.  Tutoveanu,  N.  Cădere,  N. 
Theodorescu.  
În  ziar  au  publicat  I.G.  Ciorescu  –  Bogdana,  C.V. 
Slobozeanu  –  deputat,  foto  Wexler  –  Bârlad.  Numărul  4  al 
ocazionalului  publica  în  prima  pagină,  cu  fotografie,  un 
editorial  despre  dl.  Emil  Juvara,  prefectul  județului,  imitând 
gazeta  Lumina Poporului  care  făcuse  acelaşi  lucru  ceva  mai 
devreme.  
54
*
Foto Wexler – Bârlad este de natură să învieze amintirile. 
... Revista „Fotografia” nr. 139/ 1981 publică un articol din care 
rezultă  că  după  11  ani  de  la  patentarea  la  Paris  în  1838  a 
activității de Dagherotipie apare un fotograf Bartzer la Iaşi, iar 
în 1874 şi la Bârlad – primul fotograf aici fiind o femeie: Iosefina 
Popovici. 

În  ziarul  Răsăritul  din  8  ianuarie  1915  se  face  reclamă 
fotografului M. Vandelman – fotograful Curții  regale – Bârlad, 
vis a vis de Casa Națională, fondat în…1875.  
În  1892  apare  şi  fotograful  Aron,  vis  a  vis  de  Banca 
Națională  –  unde  activează  vreo  20  de  ani.  Prin  1912,  chiar  la 
ecspoziție,  soseşte  Iosif Vecsler (1883 – 1973), care a funcționat 
undeva prin centru...  
Fotograful de lux Wexler este astfel portretizat de George 
D.  Dumitru  Stoica  senior,  Mielu  Moldoveanu,  Lulu  Marcovici 
în  articolul  „Strada  Mare  a  oraşului  Bârlad…”  din  volumul 
«Bârladul  odinioară  şi  astăzi»,  1984  :  …”Bărbat  înalt,  slab,  cu 
pălărie  cu  boruri  mari  şi  lavalieră,  pentru  că  în  tinerețe  fusese 
artist de teatru şi fotograf la un ziar din Capitală şi pălăriile aşa 
se purtau pe acolo.”  
Era cel mai vestit fotograf din Bârlad, mereu în anturajul 
notabilităților, mai ales a profesorilor de la Liceul Codreanu.  
Concomitent  făceau  fotografii  la  Bârlad  şi  alții:  Saveliuc 
Fănică Tornali, Saulea, D. Pavalaşcu – la ziarul Steagul roşu, D. 
Mocanu la ziarul Rulmentul, Florin Țaga.
*

55
Evenimentul
Valori  spirituale  tutovene  este  titlul  lucrării  aparținând 
scriitorului  şi  monografistului  Traian  Nicola  din  Bârlad  ajunsă 
la  al  V‐lea  tom  despre  care  scria  Evenimentul  de  Iaşi,  Bacău, 
Botoşani, Neamț, Suceava şi Vaslui la 8 septembrie 2003. 
„Lucrarea  cuprinde  date  despre  personalitățile  acestor 
meleaguri  sau  care  s‐au  născut  aici.  Volumul  precedent  a  fost 
lansat  în  cadrul  zilelor  „Culturale  ale  Bârladului  la  sfârşitul 
lunii  mai”  spunea  ziarul  care  cita  şi  referirile  purtătorului  de 
cuvânt al primăriei locale:  
„Intenția noastră este ca acest volum să iasă de sub tipar 
până  pe  14  septembrie,  când  vom  sărbători  Ziua  Crucii, 
considerată ocrotitoarea Bârladului.”  
Marea  pierdere  a  cititorilor,  dar  mai  ales  a  ieşenilor  care 
au  legături  materiale  ori  de  suflet  cu  Bârladul  este  că  volumul 
respectiv nu se găsise de cumpărat în librării, nici de consultat 
la bibliotecile din Iaşi. Una din cauzele care frânează ceea ce se 
cheamă  marea  dramă  a  cărții  în  momentul  de  față.  Dar  şi  a 
publicisticii… 
        * 

Facla inimii şi a minţii


Facla inimii şi a minții apare la 10 mai 1902. Format 24x17 

56
cm,  10  bani  numărul.  Director  D.  Cid‐Caracal.  Tipografia 
comercială. 

Femeia
Femeia, „Bas Amy”, număr unic, apare la Bârlad la
16 iulie 1900. (49x33 cm.), 50 de bani numărul. Publicat de
emigrantele israelite.
*
Apare la tipografia Caţafany, iar la „Note", Gr. Creţu,
coautor cu I. Antonovici la „Tipografiile..." " pag.77 spune:
„Cuprinde grupul a 39 de femei, un copil şi trei bărbaţi în
fotografie şi lamentaţiile evreilor emigranţi în proză şi versuri,
nemţeşte sau româneşte, ori într-amândouă limbile totdeodată.
Două din bucăţile în proză sunt anonime, două scrisori de
drum către mamă sunt iscălite de Herşcu sin Froim, iar Adio
de Aron Grünşpan; versurile sunt scrise de Friedman Sigfried
(pseudonimul precedentului), dr. A Flachs şi Betty Weinzweig.
După spusa institutorului Axelrad, băiatul simplu Aron
Grünşpan a organizat un grup de „vreo 70 de evrei care s-au
dus pe jos, până în Germania, de unde i-au încărcat pentru
America."
*

Fetiţa dulce
„Fetiţa dulce", revistă umoristică „Modern-stil”, apărea la
5 octombrie 1905 la Podul-Turcului, după Nerva Hodoş şi Al.
Sadi Ionescu din „Periodicele româneşti"şi după G. Caţafany
care spune că i s-a dat (comanda n.n.) de o societate de jidovi.
A apărut un singur număr, 29x20 cm.10 bani numărul.
*

Filatelia română
 Filatelia română,  Jurnal filatelic lunar, pentru
colecţionarii şi comercianţii de mărci, apare între 25
septembrie - 25 octombrie 1898, directori proprietari

57
Theodoresco, şi C ie la tipografia S. George Caţafany (24x17
cm.). Cel din 25 octombrie (34x21 cm) la tipografia S. Gross.
*

Flacăra
Flacăra,  Organul  Comitetului  Județean  Tutova  al 
Partidului Comunist din România, apare sub deviza „Proletari 
din  toate  țările,  uniți‐vă!”  la  19  –  23  noiembrie  1944,  în  patru 
pagini – destinate propagandei de partid a momentului.  
În  „Cuvânt  înainte”  ziarul  promite  că  va  înregistra 
întreaga  activitate  din  oraş  şi  județ  în  folosul  şi  în  slujba 
poporului,  că  va  exprima  nevoile  celor  mulți  şi  suferința  celor 
loviți  şi  va  lupta  pentru  doborârea  cauzelor  ce  le  provoacă, 
propunând soluții radicale pentru remedierea lor.”  
Redacția  şi  administrația  la  Tipografia  N.  Peiu  Bârlad. 
Girant  responsabil  al  ziarului  Ciucă  Enache,  apoi  Zainea 
Buhuşi.  
Flacăra  a  vestit  proiectul  şi  apariția  revistei  Lumina  – 
politică,  literară  şi  de  cultură  generală  –  pusă  în  circulație  în 
decembrie 1944. La închiderea ediției celui de al optulea număr 
–  24‐31  decembrie  1944,  ziarul  informa  că  printr‐o  înțelegere 
dintre  partidele  politice  a  fost  desemnat  ca  prefect  a  județului 
Tutova dl. profesor Gh. Gâlcă, şeful Partidului Liberal.  
Cel de  al 10‐lea număr al  ziarului Flacăra din  18  ianuarie 
1945 a fost destinat în întregime „Apărării Patriotice”.  

58
Se pare că ultimul număr a fost cel din 11 martie 1945, cu 
numărul 16.  
        *  
Omul  e  o  plastilină.  Se  remodelează  din  mers.  După 
împrejurări, nu din convingere.  
După ʹ89 înfocații vechiului regim s‐au aliniat noilor sosiți 
şi‐au început să‐i apere pe cei dinainte... Şi să se îmbogățească. 
Săpând temelia a ceea ce era... zidărie.  
Din  sarcasm,  umor  sau  lehamite,  ori  toate  la  un  loc,  se 
cântă: „Ceauşescu n‐a murit / Istoria ne‐a păcălit / Ceauşescu e 
în mine, e în tine / Ca o boală ce revine.” 
Dintr‐o  asemenea  pornire  unii  cer  astăzi,  la  14  ani  de  la 
crimă,  rejudecarea  procesului  Ceauşescu  pentru  că  acuzarea  a 
fost nefundamentată...  
Un  profesor,  realizatorul  Pell  –  Amarului,  are  curajul  să 
spună lucruri pe care toată lumea le ştie: „Sistemul comunist nu 
ar  fi  funcționat  niciodată  dacă  nu  ar  fi  avut  oameni  inteligenți 
care să impună o anumită eficiență lucrurilor...”  
Trimis în Germania să exprime occidental nămolul pentru 
Pell‐Amar,  când  s‐a  întors  după  ʹ89  în  țară  să  şi  producă 
medicamentele  totul  era  întors  pe  dos.  Industria  farmaceutică 
românească era în colaps, iar în comerț pătrunseseră produsele 
străine  de  provinență  şi  cu  efecte  dubioase  dar  ieftine  şi  cu 
ambalaje  arătoase,  aducătoare  de  comisioane.  Iarăşi  căutări... 
Dar  încotro  Românie?  Unde  ți‐i  inteligența  şi  interesul  pentru 
popor? Ce facem popor român? 
         
 

59
Foaia de informaţii pentru Plugar

Foaia  de  informații  pentru  Plugar,  publicația  Camerei  de 


Agricultură  Tutova,  Redacția  şi  Administrația  în  bulevardul 
Epureanu  nr.  20  Bârlad,  preşedinte  M.L.  Hristea,  director  Gh. 
Catrani,  distribuit  regulat  şi  gratuit  la  cererea  oricărui  plugar 
sau crescător de vite. Apare în 1928.  
Se dau sfaturi către săteni referitor la: ‐ cultivarea îngrijită 
a grâului;  
‐ întrebuințarea îngrăşămintelor artificiale în agricultură;  
‐  creditul  în  agricultura  română  şi  stimularea  depunerii 
economiilor băneşti; 
‐ cum se înlătură putrezirea cartofilor umezi;  
‐  la  ce  vârstă  trebuie  întrebuințați  caii  la  prăsilă  şi  ce 
îngrijiri trebuie date iepelor însărcinate;  
‐ pregătirea furajului din frunzari;  
‐ săpatul şi gunoitul pomilor.  
În nr. 7/septembrie şi nr. 8/octombrie 1928, sub semnătura 
Enache Mantu, plugar, membru ales al Camerei de Agricultură 
Tutova, este publicat articolul: „Ce a văzut un țăran din Tutova 
la Expoziția din Praga (Cehoslovacia)”, cu accent pe: ”În drum 
spre  Praga”,  „În  Praga”,  „În  expoziție”,  „Gospodăria 
țărănească”,  „Vizitarea  şcoalei  de  agricultură  şi  a  celei  de 
gospodărire”, „Cooperația agricolă”, „Cum se face împrumutul 
agricultorilor”.  
Foaia mai cuprindea: sfaturi practice, oferte de vânzare şi 

60
cumpărare,  cugetări,  sfaturi  şi  aforisme  agricole,  ştiri  şi 
informații, publicitate. 
        * 

Foaia Ligei Culturale


Foaia  Ligei  Culturale,  publicația  secției  Bârlad,  apare  cu 
numărul  1  în  ianuarie  1916,  anul  VI,  ca  o  continuare  a 
Buletinului  Ligei  Culturale  din  Bârlad,  drept  „o  puternică 
pavăză  față  de  propaganda  nemțească”,  mai  ales 
că”oficialitatea  nu  pune  nici  un  frâu  acestor  îndrăznețe 
uneltiri...”  steagul  şi  visul  foii,  ca  şi  a  tuturor  românilor  fiind 
„unirea noastră cu românii din Bucovina şi Ardeal”.  
Redacția, administrația şi sediul Ligei Culturale – la Casa 
Națională. 
Comitetul  Ligei  Culturale  Bârlad  este  alcătuit  din: 
preşedinte:  colonel  D.  Tocineanu,  vicepreşedinți  –  C.V. 
Slobozianu şi Corneliu Droc, casier Artur Anastasiu, membrii în 
comitet  –  Victor  Arteni  şi  Const.  Popescu,  profesor.;  secretarul 
Ligei – V. Georgescu – Bârlad.  
S‐au  publicat  materiale  ca  acestea:  ”Pentru  destinele 
neamului  românesc  –  prevederile  scriitorului  Ioan  Adam  – 
articol scris în anul 1905” de colonel D. Tocineanu; „Din Ardeal 
–  dreptul  de  proprietate  al  pământului,  Instituții  de  credit  de 
producție şi valoarea pământului.”  
Au mai semnat: C. Th. Moroşanu, D.D. Tănăsescu, avocat, 
61
T.G.  Iamandi,  V.  Georgescu  –  Bârlad,  Şt.  Drăgănescu,  Paul 
Constant., Neculai D. Neştian, Dimitrie Vasiliu – Bacău, George 
Tutoveanu, Theodor Ioan, Lupu Costachi, Theodor Eamandi.  
Realizată  la  Tipografia  Toriceli  C.  Slobozianu,  strada 
Ştefan cel Mare – Bârlad.  
Deci,  atenție!  Liga  Culturală  Bârlad  a  avut  mai  întâi  o 
revistă – un Buletin. 
        * 

Foaia „Medicul Ţăranilor


Foaia  „Medicul  țăranilor,  apare  în  septembrie  1923,  sub 
direcția dr. Veiner.  
„Este  o  reclamă  fără  seamăn  pe  care  un  medic, 
profesionist  liber  şi  cult,  înțelege  să  o  pună  la  îndemâna 
păturilor  țărăneşti  în  special”,  apărută  de  două  zile,  nota 
Naționalul nr. 6 din 15 septembrie 1923. 

Foaia Băncei de credit mărunt


Foaia Băncei de credit mărunt din Bârlad apare cu numărul 
1 în iulie 1926, în perioada în care  se edita şi revista Răzeşul – 
1926 ‐1927. 
       
*

Foaie populară pentru literatură,


umoristică, informaţii şi reclame (1904)

Foaie populară pentru literatură, umoristică, informaţii şi


reclame apare cu acest nume de la 23 aprilie 1904, după ce
mai înainte, la întemeiere, în 29 februarie 1904, purtase

62
numele de „Gura lumii", organ umoristic - popular, având ca
director şi proprietar pe C.D. Grosu.
Proprietarul foii în perioada 1894-1900 fusese
proprietarul unei tipografii cu firmele „Noua tipografie" sau
„Progresul", în strada Ştefan cel Mare nr.102 Bârlad şi lumea îl
numea Grosu, deşi numele lui era Sigmund Gross. Gros
avusese şi o legătorie de cărţi încă de pe la 1887 - la Săveni -
Dorohoi, de unde venise, dar la Bârlad în 1899 avea şi o
bibliotecă, de unde, pe bază de taxă, 3 lei pe lună, publicul
putea împrumuta cărţi pentru lectură.
I.Antonovici spune că biblioteca era compusă din vreo
2000 de volume în limba română şi franceză, cumpărate de la
librarul Petrof şi de la particulari. Gr. Creţu arată că volumul
20 „Victor Hugo, Les Chatiments" era încă la Adolf Axelrad şi
avea pe „Scoarţa I titlul Biblioteca de lectură /S.Gross,
Bârlad."
*

Gazeta de luni
Gazeta  de  luni  apare  săptămânal  în  strada  Lascăr  Catargi 
numărul 49 Bârlad, la 8 februarie 1926.  
Are  coloratură  politică,  deşi  nu‐şi  declară  programul.  Va 
deveni  gazeta  Paloda,  aparținând  aceluiaşi  partid  politic  ieşit 
învingător  în  alegerile  din  primăvara  anului  1926  –  Partidul 
Poporului.  
Făcând  parte  din  acest  partid,  George  Tutoveanu  şi 
Academia  Bârlădeană  a  avut  sprijinul  publicistic  al 
periodicului.  
„Academia  Bârlădeană”  a  pornit  la  lucru,  lumină  din 
63
lumină, fără capital, cotizații sau subvenții şi fără statute”. 
 „… Şi tot aici marele nostru maestru Al. Vlahuță plin de 
fericirea comunicației a „elevilor săi”, găsea clipe de mângâiere, 
uitând  de  drumurile  pribegiei.  Că  se  simțea  aşa  de  bine  în 
mijlocul acestei societăți o spunea singur adeseori: „prefer  mai 
bine să fiu membru în „Academia Bârlădeană” decât în cealaltă 
Academie.”  
În  vâltoarea  războiului  au  tipărit  pe  spezele  lor 
„Calendarul  nostru  „  şi  broşura  „Ştefan  cel  Mare”  de  Al. 
Vlahuță,  împărțindu‐le  gratuit  soldaților  şi  prin  satele  Tutovei 
şi  Basarabiei  –  spune  G.  Ponetti  în  Gazeta  de  luni,  8  februarie 
1926,  care  găzduieşte  şi  cronica  literară  „Delavrancea”  –  de 
Const.  Cehan  –  Racovitză,  prilejuită  şi  de  comemorarea  morții 
dramaturgului. 
*

Gazeta de la Bârlad
Gazeta de la Bârlad este menţionată de ziarul Românul
din 17 august 1873, p.721, la rubrica «Ziarele ale căror date nu
ni le aducem aminte», casetă care urmează alteia intitulată
«Ziare române care au apărut în Dacia de la 1825 şi până azi»,
în care este citat şi ziarul „Semănătorul” de la Bârlad.
Este o confuzie a ziarului, spune Gr. Creţu, în realitate
„Gazeta de la Bârlad” fiind chiar „Semănătorul”
(Publicat şi în „Vaslui – Capitala „Ţării de Jos” în presa
vremii – 1875-2005”, TipoMoldova Iaşi, 2005, p-170-171).
*

Gazeta Fălciului
Gazeta Fălciului de nuanţă liberală, proprietar
dr.I.Munteanu, I-II (1905-1906) este realizată la Tipografia
Gheorghe Caţafany.
A scris în el (ziar), pe lângă dr.Munteanu şi Al Răşcanu,
G.C.Vântu şi C.G Damaschin – scrie în nota la carte
(“Tipografiile... p.77) Gr. Creţu.

64
(Detalii în “Huşul în presa vremii – de la Melchisedec
până în zilele noastre – 1869-2006, TipoMoldova Iaşi, p.162-
166).
*

Gazeta Cooperativei Meseriaşilor


Gazeta Cooperativei Meseriaşilor anul I, numărul 1 apare la 2 
februarie 1914, iar la 9 martie 1914 – al doilea număr. 
Redacția  şi  administrația  în  strada  Ştefan  cel  Mare 
numărul 22 Bârlad.  
Primul număr este tipărit la Tipografia N.P. Peiu Bârlad, 
iar al doilea la Tipografia Toricelli Slobozeanu Bârlad.    

 Ambele  numere  sunt  destinate  publicării  Statutului  şi  a 
Actului  Constitutiv  al  Cooperativei  de  consum  „Lemnul  şi 
fierul” cu sediul în Bârlad.  
La  primul  număr  s‐a  publicat  şi  „Dare  de  seamă  de 
interesul  ce  l‐a  depus  dl.  C.M.  Gheorghiu,  maistru‐patron 
tâmplar, meseriaşilor Bârlădeni”. 

65
Gazeta Palodei
Gazeta  Palodei  socială,  politică  şi  economică.  Este 
continuatoarea Gazetei de luni , având ca directori şi proprietari 
pe: Leiwy Segal şi A.F. Scânteie.  
Gazeta  de  luni  se  transformă  în  Gazeta  Palodei,  „alegere 
fericită făcută de George Tutoveanu, care a primit să‐i fie naşul 
care  imortalizează  vechea  denumire  a  oraşului  Bârlad”  –  se 
spune în numărul 15 din 20 aprilie 1926 a noii publicații.  
Numărul  20  al  gazetei  consemnează  apariția  sa 
săptămânală,  girant  responsabil fiind  E. Tăbăcaru, iar  tipărirea 
se realizează la N.P. Peiu – Bârlad.  
 
*

Gazeta Tutovei
Gazeta  Tutovei,  organ  al  intereselor  generale,  apare  la  1 
noiembrie  1915,  este  de  nuanță  conservatoare,  îşi  propunea  să 
fie pe piață săptămânal, având redacția la Tipografia Toriceli C. 
Slobozeanu, strada Ştefan cel Mare Bârlad.  
În  editorialul  „Spre  ideal”,  semnat  Slobozeanu, 
combătându‐i pe cei care visau la România Mare, împreună cu 

66
Basarabia,  se  afirmă  că  ”a  susține  că  o  Basarabie  poate  face 
săltarea  economică  a  Moldovei  este  tot  atât  de  nereal  ca  şi  a 
susține că noi moldovenii putem civiliza Basarabia.  
Cine nu ştie că țăranul moldovean este tot atât de înapoiat 
ca şi cel basarabean. Şi unul şi altul sunt ignoranți şi trăiesc în 
mare  parte  în  bordeie,  ca  troglodiții,  şi  unul  şi  celălalt  sunt 
săraci  şi  împrostiți  de  băutură  şi  de  clasele  suprapuse  care  au 
avut interesul a‐i specula. Basarabeanul ca şi moldoveanul sunt 
înapoiați  şi  unul  de  la  altul  nu  are  ce  împrumuta  pentru  a  se 
civiliza.  
Auziți,  noi  moldovenii  să  ne  luăm  sarcina  de  a  civiliza 
Basarabia!  Adică  noi  să  le  facem  industrie,  comerț,  şcoală, 
drumuri  şi  administrație.  Dar  noi  le  avem?  Nu.  Atunci,  cum 
vrem  să  le  dăm  ce  nu  avem?”  Gazeta  Tutovei  n‐a  avut  viață 
lungă. 

O dovadă a stării de sărăcie a moldoveanului…


 

67
 
        * 

Glasul nostru*
Glasul Nostru1, foaie culturală cu informaţii şi
îndrumări pentru popor. Apare de două ori pe lună sub
conducerea Societăţii Culturale „Iuliu A. Zanne” din Băseşti
(azi Viişoara), judeţul Fălciu, astăzi Vaslui.
La 15 octombrie 1931 foaia apărea în doar două pagini,
format 32/47 cm. şi se tipărea la Bârlad, la Tipografia lui N.
Peiu. Direcor al publicaţiei era învăţătorul Gheorghe Arteni.
Din cuvânt „Către cititori" semnat de Ioan V. Bălan,
preşedintele Societăţii, aflăm că publicaţia îşi propunea să
combată diferitele „boli şi viţii", să popularizeze „datini
strămoşeşti, portul şi limba să fie păstrate cu sfinţenie",
sfătuindu-i pe agricultori „cum să-şi muncească pământul mai
bine”, cum să-şi îngrijească vitele, despre foloasele ce le aduc
viermii de mătase, albinele, pomii roditori şi viţa de vie.
Se mai sublinia că societatea avea „un caracter absolut
cultural" şi se anunţa că „are şi o bibliotecă de unde oricine -
în schimbul unei mici cotizaţii lunare, poate să-şi adape
sufletul din izvoarele nesecate ale cărţilor".
Adresându-se gospodarilor satelor, învăţătorul Gheorghe
Arteni credea că astăzi „a te îngriji numai de nevoile tale
personale, a vedea numai până în marginile intereselor ce le ai,
e prea târziu" şi voia „o viaţă mai înaltă, mai largă, mai
frumoasă".

1Publicat în „Huşul în presa vremii de la Melchisedec


până în zilele noastre – 1869-2006, TipoMoldova, Iaşi 2007.
68
Vorbindu-le agricultorilor, Ghiţă Plugaru (probabil un
pseudonim) îi sfătuia să are şi să însămânţeze pământul că, i-o
spusese lui G. Tutoveanu, prefectul de Tutova, şi poetul, că la
moşia lui Ivanciu, mare proprietar local, care cumpără gunoiul
şi îşi îngraşă ogorul cu el, „grâul dsale a dat 150 fire la un
spic", iar în Egipt sunt şesuri în care grâul dă şi „câte 300 fire
la un spic".
Revista informa în primul său număr că poetul George
Tutoveanu primise titlul de preşedinte de onoare al Societăţii
„Iuliu A. Zanne", societate înfiinţată în ziua de 21 noiembrie
1929, când s-au pus bazele ei prin întocmirea actului
constitutiv şi primele sale statute de funcţionare, acte de mare
valoare. Ea era înfiinţată cu aprobarea Casei Şcoalelor cu
ordinul nr.35478/1931, iar iniţiatorii constituirii erau tinerii
Gh. I. Micu, Ion C. Vlasie, Vasile Necula, Nicolae Mihai, Vasile
Bocan, Gh. Hârtopeanu, I. Catană ş.a.
„Folcloristul Iuliu A. Zanne era foarte bine cunoscut celor
din Băseşti şi împrejurimi" se
spune în numerele 4-5 ale foii „
Glasul nostru ", care, începând
cu numărul 2 apărea în patru
pagini. Iuliu A. Zanne (1855-
1924), între anii 1895-1903 a
tipărit „Proverbele românilor" în
zece volume, realizând cea mai
completă operă de paremiologie
românească - o culegere care
reproduce manuscrisul lui I.
Golescu „Pilde, povăţuiri şi
cuvinte adunate şi poveşti",
proverbele şi zicătorile din
„Povestea vorbii" de A. Pann, dar
şi un foarte bogat material
adunat şi clasificat de autor,
inclusiv de la Băseşti - unde a
trăit mulţi ani printre ţărani, ajutându-i în ridicarea lor
culturală şi în dezvoltarea economică a gospodăriilor lor.
În cinstea lui, grupul de intelectuali din Băseşti şi
împrejurimi au creat Societatea culturală „Iuliu A. Zanne".
Societatea îşi propunea să adune şi să publice material
folcloric local şi să dea „spre frământarea minţii diferite

69
probleme, ghicitori şi şarade " pentru care dezlegătorilor li se
acordau premii în cărţi. De asemenea, avea ca obiectiv „
informarea cititorilor cu ştiri despre lucruri şi fapte de mare
importanţă, atât din ţara noastră cât şi din alte ţări".
„Folcloristul Iuliu A. Zanne - se spune în publicaţie (1-25
decembre 1931) a adunat proverbele tuturor românilor
existenţi pe suprafaţa pământului şi le-a tipărit în zece mari
volume. Pentru aceasta i-a trebuit ani întregi de cercetare, ani
întregi a întreţinut corespondenţă cu învăţătorii, preoţii şi toţi
cărturarii satelor, pentru a aduna atâtea proverbe şi zicători
româneşti.
Vă puteţi închipui câtă muncă, câte nopţi nedormite
pentru a aduna şi aşeza proverbele şi zicătorile culese după
alfabet, fiecare numerotat şi cu explicaţiile necesare, şi mai
presus de toate, cât de mult a trebuit să citească, ce adânc
cunoscător al scrierilor româneşti şi chiar străine, căci găsim
acolo proverbe şi zicători din operele tuturor scriitorilor de
seamă din acel timp ".
Despre „C'onu Janne" - cum îi ziceau ţăranii locului, se
scriu şi alte lucruri interesante. El este „omul care era sculat
poate mai dimineaţă ca ei”; „un bun prieten al lor”; „un modest
şi un filantrop", care „umbla prin lume cu haina şi pantalonii
cârchiţi", dar care „cel mai mult ghine pentru oamenii satului"
l-a tăcut. Şoseaua care leagă gara Roşieşti cu satul Băseşti şi
satele vecine, „mers prin pădure cale de un ceas", este opera
săvârşită de dânsul când era la Ministerul Lucrărilor Publice..
Clădirea şcolii este ridicată de el cu ajutorul marelui Haret,
ministru al Instrucţiei Publice, iar la sfinţirea şcolii au venit
acolo, la Băseşti, Spiru Haret, Ionel Brătianu, V. Morţun,
(V.Gh. Morţun a fost ani mulţi ministru secretar de stat la
Departamentul Lucrărilor Publice, însărcinat uneori cu
interimatul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii, când pleca în
concediu titularul Spiru Haret n.n.), iar Zanne i-a făcut mare
surpriză ministrului „ridicând hârtia de pe placarda fixată
deasupra uşii de la intrare pe care scria: „Şcoala primară mixtă
Spiru C. Haret".
Haret a privit cu lacrimi în ochi surpriza şi, strângând
mâna la toţi ţăranii, a intrat în şcoală...
Cea mai importantă iniţiativă a Societăţii a fost
înfiinţarea revistei „Glasul nostru", care i-a valorificat
obiectivele programului său. Cu aportul colaboratorilor săi, nu

70
numai din Băseşti (Viişoara), ci şi din Dodeşti, Văleni, Viltoteşti
şi Tămăşeni, din alte localităţi ale judeţelor Fălciu, Tutova,
Vaslui, de la Iaşi şi Piatra Neamţ, „Glasul nostru" a devenit o
foaie de larg interes, cu rubrici diverse: „Colţul vesel",
„Curiozităţi", „Sfaturi practice", „Ştiri şi informaţii", „Cugetări şi
vorbe cu tâlc", „Cuvinte înţelepte", „Tablete" (despre G. Enescu
şi Edison), „Poşta redacţiei" (foarte generoasă şi aglomerată),
„Jocurile foii", „Ancheta foii", „Proverbe şi zicători" („Din
proverbele românilor" de Iuliu A. Zanne), „Ghicitori, „Folclor",
„Reviste şi ziare primite", „Activitatea cercurilor culturale'',
„Cărţi primite", „Poşta administraţiei" etc.
Erau prezenţi în „Glasul nostru" colaboratori şi abonaţi
din Fălciu, Iaşi, Neamţ, Tutova, de la Giurcani, Voineşti,
Murgeni, Şuletea, dar şi de la Priponeşti - dincolo de Bârlad. În
ultimul număr din 1931 era anunţată adeziunea la jurnal şi a
„domnilor N. Bălănescu, inspector şcolar, Iaşi, V. Ghiţescu,
directorul liceului de băieţi din Piatra Neamţ, inginer A.O.
Izosser-Iaşi, George Tutoveanu, Constantin Gh. Chirica,
autorul broşurii „Vremuri triste" din Huşi, Victor Ion Popa,
scriitor şi dramaturg, cu alese legături sufleteşti nu numai cu
Dodeştii - localitatea sa de origine - ci şi cu învăţătorul Nicu
Ionescu, despre care profesorul Constantin Parfene a scris
pagini frumoase în volumul „Bârladul odinioară şi astăzi -
1984".
Găsim în revistă articole şi nume prestigioase: G. Coşbuc,
N. Iorga, Al. Vlahuţă, G. Tutoveanu, Otilia Cazimir, Al.
Cazaban, Victor Ion Popa, Theodor Roseu, I. Mihail, Gheorghe
Arteni („Scriitorul Virgil Caraivan"), Anton Romila („O figură
originală: Moş Virgil Caraivan"), „I. Catană („Tovărăşie"), Ioan
D. Sandu („Spre progres"), Ioan Chichiţă („Cooperaţia este
scăparea"), Nicu Delabăseşti („Un uitat - folcloristul Iuliu A.
Zanne") etc.
Mai semnau articole: preot Ioan Dănilă de la Horga,
Florin Cherinback, inginer agronom, Victor Al. Glinsky,
învăţător („Ce-ţi dorim noi ţie dulce Românie"), Petre Marinică,
Iosif N. Dumitrescu, V. Măgureanu, dr. I. Arteni de la spitalul
Ungheni-Iaşi, Constantin Ene din Bogheni- Fălciu, C.
Georgescu - Obrejiţa, dr. Hrist C. Vlasie („Din nevoile satelor").
C. Alexandrache din Constanţa, P. Andreescu de la Iaşi.
Cu poezie erau prezenţi: I. Mihail, Gh.V.Butnaru, C.I.
Postolache, Gh.N. Jacotă, I.Leandru, Octavian D. Şendrea, Val

71
Al. Popa, G. Alexandrache - Coroana - Constanţa, Remus
Vernea („Cântece din Ardeal"), V.C. Băcuţa („Nătâng”) George
Tutoveanu, Gh. Filiche ş.a.
„De vorbă cu George Tutoveanu" (iunie 1932) îşi intitula
G.M. Delabăseşti interviul luat poetului:

- Ce părere aveţi despre ziarul


nostru?
- „ Scris cu pricepere, cu tragere
de inimă şi entuziasm şi cu o
înţelegere deplină a nevoilor sufleteşti
de astăzi ale ţărănimii noastre, „
Glasul nostru" este una din
publicaţiile culturale menite să
deschidă pârtie pe meleagurile destul
de friguroase ale vieţii noastre
culturale de astăzi. Acei care scriu
această gazetă să se pătrundă de
adevărul că noi avem comori sufleteşti
de o rară bogăţie şi o limbă foarte
puternică şi cu care se pot exprima şi
cele mai alese manifestări ale minţii şi inimii noastre şi că nu
avem nevoie, nici să maimuţărim stări sufleteşti din literatura
altor popoare, nici să ologim graiul plin de vigoare şi tinereţe al
strămoşilor prin tot felul de neologisme care de care mai
pestriţe "...
„Comitetul de conducere al acestei foi se compune din
domnii: Gheorghe Arteni, preşedinte, învăţător, Văleni-Fălciu;
Micu Delabăseşti, redactor şi ziarist; I.V. Bălan, învăţător,
Gheorghe Hârtopeanu, agent sanitar I.N. Catană, şeful Agenţiei
P.T.T., Stamate Al. Sandu, plugar" (ulterior l-am întâlnit ca
student n.n.), scria ziarul.
Iată ce scria „Opinia" de la Iaşi în nr.7505 din 7 mai
1932, despre „Glasul nostru", sub semnătura lui P. Andreescu
din Iaşi:
„ ...Inspectoratul şcolar din Iaşi ar trebui să aibă în
vedere că apariţia şi existenţa acestei foi se datorează unui
grup de învăţători care nu şi-au primii salariile de 4-5 luni şi
care depun aici o muncă extraordinară, cu totul dezinteresată
şi cu sacrificii, dar cu folos real pentru popor.
Apariţia acestei foi culturale într-un mediu sătesc face cel

72
puţin atât, dacă nu mai mult, decât sute şi mii de foi şi reviste
erotice şi de aventuri".
Într-adevăr, foaia făcea şi educaţie patriotică. La rubrica
„Ştiri şi informaţii" (15 octombrie 1931) se afla şi despre
„curajosul aviator, căpitan Negrescu Ioan, originar din comuna
noastră care a reuşit să străbată cu aeroplanul în cursul lunii
trecute, distanţa Roma- Bucureşti în 5 ore şi 26 minute,
clasificându-se întâiul la această întrecere."; „Smărăndiţa
Brăescu, prima paraşutistă română, a reuşit să-şi dea drumul
de la 6000 metri înălţime, clasându-se întâia din lume dintre
femei".

„Monumentul eroilor din Creţeşti de Sus" - se intitula


un articol (iunie 1932) în care se vorbeşte despre lucrarea
realizată cu proprii bani (40.000 lei de atunci), strânşi după
şase ani de funcţionare în învăţământ, de către Eugenia şi
Marin Benghiuj, învăţători în localitate.
Înalt de 7 metri, monumentul are pe soclu un vultur care
priveşte în îndepărtare, iar mai jos, pe corpul edificat, sunt
săpate cu litere de aur, numele a 100 de eroi din războiul
1916-1919, printre care şi cel al fostului învăţător căpitan
Gr.N.Pavlov, decedat din cauza războiului.

„Inaugurat şi binecuvântat de înalt


Sanctitatea Sa Patriahul Dr. Miron
Cristea la 18 februarie 1928".
*

De la Mihai Rotariu, din publicaţia


„Prutul", revistă culturală care apare la
Huşi (anul IV, nr. 6 (37), noiembrie 2004,
p. 15), aflăm că Marin Benghiuj este
autorul lucrării „Monografia Creţeştilor,
judeţul Vaslui", păstrată în manuscris la
Biblioteca liceului teoretic „Cuza Vodă"
din Huşi.
Autorul intenţiona să realizeze un
dicţionar al localităţii în care să includă
pe toţi fiii satului, printre aceştia numărându-se şi Nicolae

73
Bălănescu, născut în satul Curteni, comuna Creţeşti, ginerele
episcopului de Huşi, Iacov Antonovici. În acest sens, Mihai
Rotariu publică în „Prutul" (p. 15) scrisoarea semnată la 14 IX
1970 de Ana Bălănescu, fiică, care oferă iniţiatorului informaţii
despre activitatea învăţătorului pensionar Bălănescu H.
Nicolae, „fost element de mare valoare pentru învăţământul
nostru primar".

*
În foaie s-a scris şi despre vizita lui Spiru Haret la
Băseşti, despre mersul la Vutcani, la 28 mai 1933, a eseistului
Mihai Ralea, despre cercetările sociologice ale profesorului
D.Gusti la Dodeşti şi Băseşti, despre „Casa obştei" şi „Podul
mare", despre „piatra de fundaţie a băii comunale", despre
„Cartea de aur" a Căminului cultural din Dodeşti păstrată de
învăţătorul Nicu Ionescu, preluată de alt învăţător - Toma
Codrescu, rămasă necompletată după anul 1942.

Studenţi la sate

Glasul nostru" era cu ochii şi la vecini. Iată sub titlul


„Studenţii la sate",cum era popularizată Asociaţia studenţilor
creştini - tutoveni „Al. Vlahuţă" din Bârlad, fotografiaţi în faţa
casei parohiale din Şuletea - Tutova, cu prilejul serbării de la 3
august 1930, în ziarul nr. 20-22 din septembrie 1932 (foto).
Uneori ziarul publica şi gingăşii, ca cea scrisă de
Gheorghe Filiche, învăţător în satul Priponeşti, locul copilăriei
mele, şi pe care, în raport cu severitatea pe care o manifesta

74
faţă de elevii săi, cu mintea de atunci - nu aş fi putut crede că
omul acesta mai şi iubeşte. Poezia lui, publicată în numărul
23-24 din noiembrie-decembrie 1932 se intitulează:
VINO
,, Vin, să ne-alintăm în murmur de izvoare care curg/ Şi
să ascultăm cum toacă, în deal, talanga în amurg./ Vino, să
privim deasupra, iar măiastra bolt 'albastră,/ Şi cum lun-
aruncă raze, printre ramuri spre fereastră./ Vino, iar, de-mi
spune taine, cum mi-ai spus de-atâtea ori/ Când vrăjea
tăcerea nopţii, triluri de privighetori./ Şi târziu, când
înecându-ţi un suspin, spuneai că pleci,/ Ne fura din gură
şoapte, zborul unor lilieci./ Vin, când ceru-i numai stele şi-i de
flori pământul nins,/ Să cădem pătrunşi de farmec, tu învinsă,
eu învins./ Şi cu ochii duşi în noapte, să mai stau pe gânduri
dus/ Până ce coboară'n zare şi luceafăru-n apus./ De-aş
putea, ţi-aş da ca-n basme, zările cu-al lor afund,/Ale marilor
întinderi şi comorile ce-ascund,/Numai ca să stau cu tine,
stele de pe cer să-ţi număr,/ Când zâmbind, te-apleci să-ţi
razămi capul tău de-al meu umăr ".
Duminica, când ne plimbam pe şoseaua principală a
Priponeştilor, mai de fiecare dată, Doamna lui domnul Iorgu
Filichi era la pârleaz şi ne răspundea zâmbitoare la salutul
nostru cu „sărut mâna". Era frumoasă şi arătoasă soţia
învăţătorului nostru. Şi mai mult decât atât. Altfel n-ar fi fost
mereu alături de ea, Gugurel şi Dorica, copiii ei. Dorica îmi
fusese colegă, îşi rezemase bine capul învăţătorul, că şi Dorica
era frumuşică foc! Mijise între noi o anumită prietenie într-o
iarnă de şcoală primară...
După trei ani de la apariţie, Nicu Delabăseşti, întors din
armată, nota în coloanele „Glasului nostru": „Trei ani de la
apariţie e un succes editorial, mai ales că sunt foarte multe la
oraş, care după câteva numere de apariţie, mor".
*
Nr. 4 aprilie 1936 - Spicuiri din revista „Invăţătorimea
vasluiană" (pagina 182).
Glasul nostru. Organ de propagandă culturală la sate,
anul II, Nr. 66, Ianuarie 1936. Redacţia şi administraţia, Satul
Văleni, comuna Băseşti, judeţul Fălciu.
„Deşi număr vechiu, deci inactual, ca evenimente, am
putea zice, perimate, totuşi, pentru că ne vine aşa de rar la
redacţie, nu-l putem lăsa nesemnalat şi lipsit chiar de oarecari

75
comentarii. Iniţiativa colegului Arteni, în vremurile acestea
când viaţa satelor este cu desăvârşire lipsită de o sănătoasă şi
sinceră îndrumare spirituală, când dimpotrivă totul ce aparţine
neştiinţei şi naivităţii ţăranului nostru este speculat şi
exploatat de anumiţi netrebnici şi trepăduşi ai diferitelor tabere
politice, iniţiativa d-sale, care numără şase ani, este plecată
după cât se vede, dintr'un înalt comandament moral.
Şi nici nu se putea altfel pentru cineva care-şi trăieşte
viaţa de-avalma cu cei obidiţi de soartă, cu toate necazurile,
lipsurile şi mizeriile lor.
Dar iniţiativa colegului Arteni mai înfăţişează şi o nouă
lectură pentru cei ce vor s 'o cunoască de-antregul.
În vremurile acestea de tristă văduvie a scrisului sincer şi
loial închinat satelor, când totul este plătit şi pus în slujba
anumitor credinţi şi ideologii politice, ce nu fac altceva decât să
tulbure şi să otrăvească viaţa patriarhală, iniţiativa d-sale,
susţinută fără nici o subvenţie de la nimeni, luptând cu multe
greutăţi şi adversităţi omeneşti, este de mare curaj, aş putea
zice eroică chiar. De aceea noi care cunoaştem această stare de
lucruri şi ştim cât e de greu să duci o atare luptă contra unor
moravuri adânc înrădăcinate în atmosfera viciată a timpului, îi
urăm colegului, din tot sufletul, ca să aibă parte de cât mai
multe aniversări ale acestei publicaţii săteşti, ce cu atâta
demnitate şi curaj o conduce ".
Cele de mai sus, scrise în aprilie 1936 despre „Glasul
nostru” de la Băseşti în revista „Învăţătorimea vasluiană”
probează că publicaţia de care s-au ocupat învăţătorii
Gheorghe Arteni şi Ion Balan a avut, totuşi, viaţă îndelungată
pentru perioada aceea. În „Glasul nostru” a scris „un articol
teoretic, foarte interesant, în care arăta necesitatea pregătirii
artiştilor amatori din lumea satului şi cu tematică adecvată” şi
Victor Ion Popa când, în perioada 1935-1939, s-a ocupat la
Dodeşti de activitatea unei echipe studenţeşti, care din
iniţiativa profesorului Dimitrie Gusti se preocupa de studiul
sociologic al satelor, de îmbunătăţirea cultural-economică a
vieţii satului (Marin Rotaru şi Gheorghe Gherghe despre
„Ghenuţă Coman – o viaţă… Editura „Cutia Pandorei”, Vaslui,
2003, p.101).

*
Printre cei cu care poartă corespondenţă A. Zanne se

76
numără şi Al. Vasiliu - Tătăruşi, care colaborează la realizarea
celor zece volume din „Proverbele românilor", „lucrare unică în
felul ei, un monument pentru literatura naţională".
Colaborator din 1895, în materie de folclor, al lui Artur
Gorovei, directorul şi sufletul revistei „Şezătoarea" de la
Fălticeni, unde apar culese de el „Cântece", 1898 - „Cântece",
„Badiu", „Stanislav", legenda „De ce mănâncă cocostârcii şerpi
şi broaşte"; 1901 - „Povestea norocului", legenda „De ce cântă
cucul numai la Sânzenie" etc.; 1907-1908 - evocarea „Cum se
făcea şezătoarea mai înainte vreme", „Pluguşorul"-, la revista
„Ion Creangă" de la Bârlad, în anul 1908 Al. Vasiliu este ales în
comitetul diriguitor al Societăţii folcloriştilor din România care
îl avea ca preşedinte pe Artur Gorovei.
În urma recomandării lui Gh. I. Kirileanu, ca „unul din
cei mai buni folclorişti români" la acea dată, la 25-28 martie
1908, Secţiunea Literară a Academiei Române aprobă raportul
lui Titu Maiorescu prin care propune tipărirea culegerii lui Al.
Vasiliu care apare sub titlul „Cântece, urături şi bocete de-ale
poporului", la Bucureşti în 1909, însoţite de 43 arii notate de
Sofia Teodoreanu, profesoară la Conservatorul de muzică din
Iaşi.
Despre volum scriu cuvinte de aleasă preţuire revistele:
„Viaţa nouă",condusă de Simion Mehedinţi, „Viaţa
românească", „Sămănătorul", „Neamul românesc" a lui Nicolae
Iorga, „Junimea literară" de la Cernăuţi, „Ion Creangă" din
Bârlad etc.
In anul 1913, Al. Vasiliu publică „Datinile tătăruşenilor la
nunţi", iar în 1927, la stăruinţa lui Gh.T. Kirileanu, I. Bianu şi
V. Bogrea, Academia Română publică al doilea volum de folclor
cules de Al. Vasiliu, intitulat „Poveşti şi legende" în colecţia
„Din viaţa poporului român".
Tot în 1927 îi apare în revista „Şezătoarea" articolul
„Obiceiurile tătăruşenilor de la botez la cumetrie", începe să-şi
scrie „Amintiri din satul meu" şi să transcrie „Amintiri din
primul război mondial", ultima, un jurnal de front (1916-1918)
care va apare după plecarea sa, în 1978 cu titlul „Focul cel
mare".
Învăţătorul Al. Vasiliu - Tătăruşi a fost o flacără în
literatura şi folcloristica românească peste care, precum şi în
cazul lui I. A. Zanne, nu se poate trece decât stăruind asupra
valorii, dar şi a eternităţii mesajului muncii lor.

77
Iată şi coperta lucrării – Al. Vasiliu „Poveşti şi legende”:

Glasul nostru
Glasul  nostru  a  fost  un  organ  de  presă  creat  la  Bârlad  în 
perioada  anilor  30  de  către  ziaristul  şi  membru  fondator  al 
78
Societății  Scriitorilor  Români  al  cărei  membru  şi  casier  a  fost 
(1910) – omul de cultură Virgil Caraivan. 

Glasul ţăranului
Glasul  țăranului  se  declară  „  Jurnal  independent  al 
muncitorilor  de  la  sate  şi  oraşe”  dar  din  conținut  rezultă  că 
aparține  opoziției  şi  atacă  guvernanții  de  la  putere,  speră  în 
succese  electorale  şi  în  campania  din  primăvară.  De  fapt, 
„Glasul  țăranului”  aparținând  muncitorilor  de  la  sate  şi  oraşe 
înseamnă populația de tot felul a Tutovei: țărani, muncitori dar 
fi funcționari, jurişti, doctori ori alți intelectuali.  
Ziarul  apare  o  dată  pe  săptămână,  sub  conducerea  unui 
comitet,  îndreptat  împotriva  „ciocoilor  lui  Averescu  şi  a 
spuselor  domnului  V.  Georgescu  –  Bârlad,  fost  prefect  de 
Tutova,  dar  şi  a  domnului  Constantin  Stere  aflat  în  fruntea 
Partidului Țărănesc”.  
Deci  semnul  electoral  „Crucea”  se  ridică  împotriva 
„Secerei”, dar învinge „Steaua ”în... şase raze...  
Numărul 1 apare la 7 februarie, numărul 2 la 15 februarie 
iar numărul 3 la 22 februarie 1922. 

79
Glasul meseriaşilor
Glasul  meseriaşilor  anul  I,  numărul  1  apare  ca  organ  al 
meseriaşilor  de  toate  breslele,  la  26  octombrie  1912,  sub 
conducerea  unui  comitet,  administrator  delegat  însărcinat  cu 
funcția de director – I.C. Pastia, avocat şi agricultor. 
Scopul  gazetei  –  spune  redacția  –  „se  va  vedea  din 
cuprinsul ei” dar îl spune şi direct: „să arătăm părerile noastre, 
să  cerem  cu  insistență  suprimarea  Legii  meseriilor,  care  ca  un 
jug  apasă  asupra  grumazilor  noştri,  să  dăm  de  gol  toate 
meschinăriile politice ce se fac pe seama noastră...”  
„Punerea  în  aplicare  a  actualei  legi  a  meseriilor  au  fost 
amendați peste 200 meseriaşi cu amendă care se ridică între 80 
şi 1.000 lei” – spune ziarul care şi‐a propus să apară la 1 şi 15 a 
fiecărei luni.  
În  cuprins  mai  deosebim:  „Legea  robiei  şi  a  sugrumării 
meseriaşilor”, „Meseriaşii şi alegerile”; „Ajung atâtea minciuni. 
Poporul  cere  dreptate”;  „Nu  lăsa  lucrul  de  azi  pe  mâine”, 
informații,  glume,  îndemnuri,  publicitate.  Redacția  şi 
administrația str. Speranței nr. 4 Bârlad. 
Format 33x24 cm., costă anual 2  lei,  iar pentru plătiții înainte 
1,50 lei; 5 bani numărul. 
        * 

80
Gura lumii
Gura lumii, ziar cu nuanţe umoristice, bilunar,
apare în 1904, în perioada 29 februarie – 6 iunie şi se
tipărea la Tipografia Lupaşcu – Bârlad, de două ori pe
lună.
*
Gura lumii, organ umoristic-popular, Bârlad, 29 februarie
- 9 iunie 1904, 2 ori pe lună, sub direcţia unui comitet (până la
l aprilie). De la 23 aprilie 1904 îşi schimbă subtitlul în „Foaie
populară pentru literatură, umoristică, informaţii şi reclamă",
şi de la 6 iunie în „Revistă umoristică-literară." Director şi
proprietar G.D. Grosu (23 aprilie - 15 mai), 6 numere (Nerva
Hodoş - Al. Sadi Ionescu „Periodicele româneşti"), citează Gr.
Creţu.
*

Hipodromul
Hipodromul, ziar cu caracter sportiv, apare la 17
octombrie 1908, la Bârlad.
*

Ideea românească
Ideea românească editată la Bârlad în 1937 de către
profesorul Gh. Ioniţă, membru al Academiei Bârlădene;
avea un caracter cultural, predominând latura
beletristică. Au colaborat la ea câţiva din membrii
„Academiei Bârlădene” – Bârlad, printre care amintesc pe
profesorul G.G. Ursu, Gh. Nedelea, dr. Weinfeld, prof.
Marcel Demetrescu, avocaţii Anton C. Ursu, Stelian
Dumbravă, Jugănaru”

Gh. Ioniţă, membru al „Academiei Bârlădene”,


 din articolul „De la Academia Bârlădeană” 
*

81
Înainte
Înainte, ziar independent, bilunar, redactor P. Strat
– Delatutova, editat în 1935 şi „revindecă drepturile
noastre sfinte uzurpate de conducătorii perindaţi la
cârma ţării şi pentru tovarăşul care sfredeleşte pământul
în dogoarea soarelui din zori până-n seară” (Înainte, 1
ianuarie 1935).
Redacţia şi administraţia în comuna „Aviator Creţu”
Tutova.
*
Înainte, 2 ziar independent, apare la 1 ianuarie 1935 sub
conducerea unui comitet, cu redacţia şi administraţia în
comuna Tutova.
În articolul program semnat de învăţătorul P.Strat-
Delatutova, este relevat „valul ignoranţei care pluteşte ca un
duh rău asupra satelor" şi se propune ca remediu intervenţia
învăţătorului căruia „i se incubă, mai mult ca oricui,
vindecarea acestor lacune, trezirea conştiinţei naţionale,
descătuşarea, purificarea sufletului, alungarea valului
întunericului şi scoaterea din mocirla în care zac înglodaţi
până-n gât ţăranii.”
Ziarul se angaja să lupte pe două fronturi:
Îmbunătăţirea retribuţiei muncii şi ridicarea ţărănmii din
mizerie şi ignoranţă căci „ pentru revendicarea drepturilor
noastre sfinte, uzurpate de către conducătorii perindaţi la
cârma ţării şi pentru tovarăşul ce sfredeleşte pământul
în dogoarea soarelui din zori până-n seară - am scos acest
ziar."
De altfel, în articolul „De vorbă cu cititorii", din primul
număr, redacţia zice: „Nu urmărim scopuri personale, nu
urmărim pricopsirea noastră, nu suntem mânaţi nici de
ambiţiunea de a ne vedea numele scris la tipar, ci pur şi
simplu, ne punem în slujba poporului, contribuind,
bineînţeles, după puterile noastre, la alungarea întunericului
ce predomină satele noastre, totodată luptând pentru apărarea
cauzei învaţătoreşti. Nu suntem subvenţionaţi de nimeni, nu

2 Publicat în „Vaslui – Capitala „Ţării de Jos” în presa vremii –

1875-2005, TipoMoldova, Iaşi, 2005”, p.205-208.


82
suntem în slujba nici unui partid politic, nu facem politică."
Consecvent scopurilor propuse, ziarul publică informaţii
despre neplata salariilor, situaţia materială a învăţătorilor, face
campanie ţărănească în cele patru pagini dezvăluind tabloul
vieţii lor grele.
În articolul „Plebea" din 15 martie 1935 notează:
..."În o ţară românească încă mai există clasa de jos a
plebei. Unii îmi vor da dreptate, alţii vor riposta poate. Atunci
să poftească acei ce nu cred... să vadă cum mor cu zile ţăranii
şi copii lor din lipsă de asistenţă medicală la sate. Să vadă cum
îşi vând ţăranii bucatele agonisite cu atâta trudă pe preţuri
derizorii şi cum ţărănimea vinde găina din gura copiilor - cu un
pol, întorcându-se acasă, doar cu trei prafuri de chinină. Să
vadă şi să ştie că din munca lui sfântă, din sudoarea ţăranului
obidit îşi îmbuibă toţi pântecul cu osânză, toţi trăind de pe
spinarea lui încovoiată de mizerii şi nevoi."
Venind în sprijinul ridicării culturale a ţăranilor, ziarul
publică beletristică, mai ales de factură populară, snoave şi
anecdote, poezie populară, poveşti din viaţa satului (Sorcova -
după Delavrancea), republică poveşti şi povestiri (O călătorie de
la Bucureşti la Iaşi înainte de 1848. de I. Ghica; „Prostia
omenească” şi „Moş Ion Roată şi Unirea”, de Ion Creangă, „La
hanul lui Mânjoală”, de I.L. Caragiale), sunt reproduse poezii
de Mihai Eminescu („Adio”, 15 iulie 1935), colaborări ale lui
G.Tutoveanu (sonetul „Mărire vouă” - la 15 aprilie 1935), unde-
s citate virtuţile ostăşeşti ale ţărănimii:

„Şi v-au căzut din cer, la Mărăşeşti,


Cununi de foc pe-armură şi pe căşti,
Şi-adânci puteri să-ncepeţi viaţă nouă."

Simpatia lui George Tutoveanu pentru activitatea celor de


la ziarul „Înainte” şi pentru cititorii cărora era destinată foaia,
rezultă şi din scrisoarea adresată de poet lui P. Strat
Delatutova care însoţea poezia referitoare la luptele de la
Mărăşeşti:
„Am primit scrisoarea dumneavoastră şi-mi fac o
neţărmuită plăcere trimiţându-vă aceste câteva rânduri pentru
ziarul „Înainte” şi o strângere de mână.”
Într-un alt mesaj, venit de la comuna Tălpigi, se spune
cu aceeaşi simpatie şi vorbe de încurajare:

83
„În revărsatul zorilor, a unui nou an (1935) gândul unui
mănunchi de dascăli inimoşi şi altruişti... se îmbină pentru o
operă comună, modestă, dar intensă. . . Vă urez ÎNAINTE!"
„În lupta cu asperităţile vremii, ziarul cade, suprimat de
acestea" încheie profesorul Constantin Parfene documentarul
său din Vremea nouă, Vaslui, nr.214/1968.
Învăţătorii de la Înainte au desfăşurat o activitate
cu o înaltă semnificaţie cetăţenească…
*
În anul 1968, după 33 de ani de la data când la Tutova
activau învăţătorii de la ziarul independent „Înainte”, în presa
vremii scria cu majuscule şi un P. Strat Delatutova,
corespondent, la rubrica „Poşta cititorilor" din „Vremea nouă”,
22 octombrie. Să fi fost oare, una şi aceeaşi persoană cu P.
Strat Delatutova, editorialistul ziarului înainte?
În perioada 1954-1958 când eram redactor şi apoi şef al
secţiei culturale de la ziarul „Steagul roşu” din Bârlad, am
mers des la Tutova. Am participat la multe spectacole culturale
pregătite de învăţătorul Aristide Petcu, iar doamna sa, Elena
Petcu, mi-a fost gazdă primitoare la biblioteca comunală
Tutova. Să fi fost prin preajmă şi învăţătorul P. Strat
Delatutova?
*

Informatorul teatrului
cinematografic
Informatorul Teatrului Cinematografic, apare în
1931.

84
Intransigentul, ziar conservator,
apare în lunile mai-iunie 1914
La 15 iunie era la al treilea număr. Editorialul „Noul şef
al partidului conservator” arăta că Al. Marghiloman era „una
din cele mai distinse figuri ale ţării, nu numai a partidului
conservator”, căruia îi slujea Intransigentul de la Bârlad, unde,
după cum se spunea, într-un cursiv din pagina a doua,
referitor la „greutăţile de a da la iveală o gazetă”: „la Bârlad e
ploaie şi de ziare”, pe care „răutăcioşi – de care nu ne putem
plânge că lipsesc, le-au botezat „ciuperci”. Dar avertiza
redacţia: „Să ferească Dumnezeu pe cei ce le califică „ciuperci”
să ajungă a avea nevoie de o ciupercă şi să nu o găsească.”
Intransigentul, în patru pagini, format 33/47 cm, realizat
la Tipografia şi legătoria de cărţi „Toriceli Slobozeanu” din
strada Ştefan cel Mare Bârlad, monitoriza lupta politică care se
dădea între „ciupercile” din oraş: Drapelul ducea o aprigă luptă
fratricidă, ca între liberali”, cu cei de la Viitorul. „Bârladul” – în
„Cronica Bârladului” se ocupa de „recenta vizită a
M.S.Ţarului”, iar Intransigentul, nefiind războinic, n-a ridicat
steagul răzvrătirii,şi, cu un limbaj moderat, neostil nimănui,
lupta alături cu coreligionarii cu care are aceleaşi bune şi
cordiale raporturi”… Poate, „pâinea localnicilor care de câteva
zile s-a scumpit cu 5 bani nu la kilogram ci la bucata de 800
grame” să-l supere pe Intransigentul, iar C. Slobozeanu să aibă
prilejul să se ridice în scris, cu un articol în foaie, împotriva
celor care o scumpesc.
O întreagă pagină este rezervată micii publicităţi, cu un
important loc în alb destinat „anunciurilor”. Astfel, se ia act că
la Coroana Regală din strada Principală se găseşte un bogat
sortiment de mărfuri din „lânuri”; că Nicolai Roiu, licenţiat în
farmacie, „şi-a asortat drogheria cu mărfurile de specialităţi
farmaceutice şi ape minerale”; că „domnii comercianţi de
mărunţişuri au deschis la Bârlad o fabrică de nasturi”; că „la
frizeria Ilie Popa se lucrează păr de dame”, că „Ion Longhin
Neculau Vaslui are de vânzare, la preţul de 3 lei, „Lumea
modernă” – epigrame şi schiţe rimate”; că „la Tipografia T.
Slobozeanu se află de vânzare „boloboace şi butoaie de stejar în

85
care a fost vin”; că „un funcţionar bun, cu scriere frumoasă,
înlocuit prin venirea noului regim, îşi oferă serviciile…”
*

Îndrumare nouă
Îndrumare  nouă,  ziar  al  mişcării  „Ligii  contra  cametei”, 
redactat şi realizat la Bârlad de I. Iulian în perioada 1930 – 1931; 
publica  articole  care  amenințau  „liniştea  şi  confortul 
bancherilor”.  
Urmare  a  presiunii  bancherilor  din  Bârlad,  a 
amenințărilor acestora, Dimitrie Fărcăşan, inginer agronom, un 
spirit  acid  în  presa  vremii,  animatorul  „Ligii  contra  cametei”, 
colaborator  la  „Scrisul  nostru”,  unde  s‐a  publicat  sonetul 
Sfidare, s‐a sinucis, căzând astfel „năprasnic înainte de vreme”. 
       
*

Jidovul rătăcitor
Jidovul rătăcitor, număr unic, 18 mai 1900, cu titlul
schimbat în Emigranţii.
„Jidovul rătăcitor" era realizat cu ocazia emigrărilor, în
10.000 exemplare, cel mai mult cu titlul „Emigranţii". Avea un
tablou fotografic cu 72 persoane din grupul I „Drumeţii
bârlădeni" al emigranţilor, lucrat la stabilimentul I.V.Socec.
Cuprindea: Noul exod de B (Iacob Iacobeanu, colaborator la
Adevărul); Din fugă, Caraghioslâcuri, Note şi reflecţii; Ceilalţi 38
drumeţi şi poeziile: Emigranţi, Odă, Profil de Adolf Axelrad;
Stafii, Câtorva, Cronică, Scrisoare - foileton, de Emilian, Kohem
Efraim, Şmil, pseudonimele lui Emil Feinsilber; Idealuri de Ibes
(Iacob Weinfeld); Din istoria emigranţilor de M.K (Mauriciu
Kolfler); Plecarea drumeţilor, raport complet de (Herman)
Friedmann - date citate de prof. Gr. Creţu, după „Egalitatea"
din Bucureşti XI20, p 155 (26 mai 1900).
„Jidovul rătăcitor", anunţând apariţia broşurii „Spre
Canada", realizată de Fruchs Max (Emilian) la tipografia lui
Sigmund Gross, spunea „că e publicată de societatea „Under
86
the british Flag" al cărei scop e sistematizarea emigraţiei
evreilor români şi asigurarea de cămine emigranţilor în Canada
sub dominaţiune engleză" - scrie Gr. Creţu în „Note" la cartea
citată.

Junimea
Junimea apare la 15 septembrie 1896, sub conducerea unui 
comitet, administrația fiindu‐i în Bârlad, str. Ştefan cel Mare nr. 
31 şi de‐abia după 10 numere, la 17 noiembrie 1896 îşi înscrie pe 
frontispiciu  identitatea  politică  de  organ  al  Partidului 
Constituțional,  poziție  aflată  şi  dintr‐o  informație  ulterioară 
care  vestea  că  „P.P.  Carp,  sufletul  Partidului  Constituțional  a 
sosit la Bârlad, urmare a morții moşului său Iorgu Radu, care a 
fost înmormântat „Ieri 12 aprilie 1897”. La 4 octombrie 1898 se 
suprimă cuvintele „al partidului”. 
Ziarul  a  avut  apariții  în  mai  multe  etape:  15  septembrie 
1896  –  6  iulie  1897,  scos  la  Tipografia  George  Cațafany;  14 
septembrie 1897 – 5 iulie 1898; 6 septembrie 1898 – 27 iunie 1899 
–  la  Tipografia  C.V.  Munteanu.  Girant  responsabil  al  ziarului 
Frumuzache Gheorghiu.  
A  beneficiat  de  prezența  în  conducerea  sa  a  profesorului 
Ştefan  Neagoe  şi  a  fostului  elev  de  la  Liceul  „Codreanu”,  Th. 
Riga.  G.  Onişor  semna  rubrica  „Înțelesul  unor  proverbe”.  Se 

87
publica proză politică şi beletristică, rubrici de informații, poşta 
redacției, bibliografie, publicitate, cugetări etc.  
Adesea  ziarul  era  acid  şi  apăreau  articole  ca  acestea: 
”Prefectul de Tutova la bara justiției”; „Avocat al statului gazdă 
de  hoți”;  „Regimul  bâtelor”.  De  aici  probabil  explicația  unor 
semnături  în  ziar:  Ivan,  Nia,  Bran,  Dimi,  Stan,  I.M.D.,  Ianoş, 
Dela  Contrans,  Costea  ş.a.  Costea  semnează  versurile 
următoare care probează  că în mai bine de o sută de ani n‐am 
făcut  paşi  prea  mari:  Timpul  se  duce  /  Cum  apa  curge  /  Şi 
tinerețea‐mi zboară cu zor. / Ah, ziua‐i mare / Fărʹ de valoare, / 
Privesc pe oricine fără amor. / Eram ferice / N‐aveam ce zice; / 
Dar  fericirea  azi  a  zburat.  /  Sunt  chinuri  grele,  /  În  timpuri 
vechi;  /  Dările‐s  multe,  /  Armatele  sute;  /  Întreg  poporul  e 
ruinat.  /  În  cer  sunt  stele,  /  Jos  sunt  belele;  /  Prea  multe  biruri 
ne‐ați aruncat. / Ah! Vântul muge, / Românul plânge; / Țăranul 
şede fără ogor. / În casă n‐are / Nici măcar sare / Şi‐n bătătură n‐
are ... mohor!... (poezia: „Ce timpuri...”). 
Aparținând Partidului Constituțional ori Constituțional – 
Conservator,  ziarul  „Junimea”  a  fost  când  în  amiciție,  când  în 
încleştare  de  opinii  cu  ziariştii  de  la  Bârladul  ori  cu  cei  de  la 
Vocea Tutovei. 

Ziar al Partidului Conservator, numerele din septembrie
1896 până la 2 decembrie 1898 apar la tipografia Caţafany şi
continuă a se tipări la tipografia Munteanu de la l ianuarie
1899 până la 30 ianuarie 1900. Au apărut în total 143
numere., odată pe săptămână (48x33 cm.), anual 6 lei; 10 bani
numărul. A ieşit sub direcţia maiorului C. Pruncu iar
colaboratori i-a avut pe Lupu Kostachi, Şt.Neagoe şi T.Riga..

88
Junimea Zionistă
Junimea Zionistă, organ de propagandă zionistă ,
anul I, numărul 1, a apărut la Bârlad în ianuarie 1910 ca
urmare a constituirii Societăţii cu acelaşi nume,
preşedinte Mihu Abramovici, şi chema tinerimea
evreiască „la o viaţă nouă, îndemnaţi de aniversarea a 5
ani de la moartea titanului lor – Herrzi – care pentru
întâia oară după două mii de ani, a făcut să fâlfâie iarăşi
înaintea lui Israel stindardul celor care visează a crea un
adăpost pentru un întreg popor.”
La Congresul al IX-lea zionist, care a avut loc la
Hamburg, toată elita evreiască a aflat că din „12 milioane
de evrei împrăştiaţi pe tot globul numai 80 de mii
dovedesc prin fapte că vor o ţară a lor.”
La Junimea Zionistă au mai scris: Bernard
Steinberg, Şoil Mendelovici, Iehuda Ben Iacob.
Tipărirea ziarului la Tipografia „Modernă” Bârlad.
Girant al organului de propagandă zionistă – Lupu
Zinger.

89
Legalitatea

Legalitatea,  bisăptămânal,  ziar  politic,  economic  şi  literar, 


apare între 16 decembrie 1882 – 1 ianuarie 1884, la tipografia G. 
Cațafany  (40x29  cm),  anual  12  lei,  10  bani  numărul.  În 
octombrie 1883 apare odată pe săptămână. De la 18 decembrie 
1883  redactor  responsabil  M.  Lugomirescu.  La  25  decembrie 
1894,  tot  anul  I,  numărul  1,  ca  organ  conservator,  apare  în 
fiecare  duminică,  redacția  şi  administrația  la  Tipografia  G.V. 
Munteanu. 
 „Legalitatea  fiind  respectul  ce  datorăm  legii,  în  virtutea 
acestui respect, vom lupta, pe cât mijloacele ne permit, ca legea 
să  domnească  şi  în  toate  resorturile  vieții  noastre 
constituționale”... ... 
”Ca  în  toate  țările  şi  la  noi,  afară  de  partidul  social‐
democratic  în  formațiune  şi  al  cărui  viitor  aparține  în  mersul 
evolutiv al societății, recunoaştem actualmente două partide cu 
dreptul  la  guvernământul  țării:  partidul  conservator  şi  cel 
liberal”,  pentru  că  –  spune  ziarul  –  existența  a  două  partide 
„care să se perindeze la putere şi să se controleze unul pe altul, 
este  de  o  mare  necesitate,  fără  care  regimul  constituțional  nu 
poate fi.”  
Înscriindu‐se  în  zona acestor deziderate,  Legalitatea a fost 
mereu  pe  poziție  de...  control,  când  cu  ziariştii  de  la  Drapelul, 

90
când cu cei de la ...Paloda; chiar şi în probleme mărunte, cum ar 
fi deconspirarea celui (cea) care semna sub numele de Maria N. 
Dela‐Banca.  
Ziarul  publica  informații  multe  şi  diverse,  articole  de 
orientare  politică,  cugetări  asupra  educației  copiilor,  chiar  şi 
„Câteva  considerațiuni  asupra  sexurilor”,  un  serial 
„Aventurierii  mării”  –  o  descriere  a  explorărilor  maritime,  de 
mare  interes  ştiințific  pentru  toți  cei  ce  voiau  să  cunoască 
peripețiile  prin  care  au  trecut  unii  marinari  în  profunzimea 
oceanelor  spre  a  descoperi  popoare  necunoscute  până  atunci 
europenilor... 
 Legalitatea  s‐a  ocupat  cu  interes şi  de  uniformele  elevilor 
de la Şcoala normală: „Toți cunosc cum aceşti elevi, flăcăi prin 
etatea lor, purtând cămaşe peste izmene încât când îi priveai îți 
făceau impresia unor țărani  de carnaval, ceea ce provoca râsul 
şi  dezgustul  publicului.  Ei  bine,  azi  grație  inițiativei  domnului 
Radoveanu,  directorul  Şcolii  normale,  elevii  au  lăsat  costumul 
primitiv,  care  amintea  vremurile  de  sălbăticie  şi  au  îmbrăcat  o 
uniformă  modestă,  cuviincioasă  şi  mai  potrivită  cu  obiceiurile 
moderne.”  
Ziarul  se  ocupa  şi  de  îmbrăcămintea  preoților.  El  era  de 
acord cu purtatul culioanelor (a potcapului), dar îndemna şi la 
pălării regulamentare…  
A apărut până la 22 noiembrie 1895, sub conducerea unui 
comitet  desemnat  de  Comitetul  conservator  într‐o  întrunire 
ținută  în  casele  domnului  dr.  I.  Antoniu,  în  seara  de  6 
decembrie  1894,  director  politic  al  ziarului  fiind  dl.  Ion 
Vârgolici, iar primul – redactor dl. Theodor Riga. Ziarul apărea 
ca organ al Partidului Conservator, la el colaborând şi Theodor 
G. Emandi.  
Programul  ziarului publicat în primul număr  era semnat 
de I.G. Diamandi, G.P. Petrescu, Iordachi Iamandi, I.M. Kostaki 

91
Epureanu, M. Vidraşcu, G. Emandi, Gr. Şuțu şi Gr. Mateescu. 
 (Au  vorbit  despre  ziar:  „Binele  public”,  Bucureşti  19 
ianuarie  şi  24  iulie  1883;  „Timpul”,  Bucureşti  ,19  ianuarie,  11 
februarie,  16  martie,  15  aprilie,  27  iulie  şi  7  septembrie  1883  – 
Notă personală). 
*  

 
Iarnă sau vară, elevii de la Şcoala normală „purtând cămaşă peste … 
izmene”…  

În „Istoricul spitalului din Bârlad” din volumul „Bârladul
odinioară şi astăzi” medicii I. Graur şi N. Botezatu arată că în
perioada 1891 – 1914 şeful spitalului a fost dr. Teodor Cerchez,
iar ca medic secundar în 1885 a fost dr. N. Burghele.
Menţionăm că în numărul 15 din 2 aprilie 1895 al
ziarului Legalitatea se arată că „în urma avizului Consiliului
superior sanitar, Ministrul de Interne a numit definitiv în
postul de medic primar al oraşului Bârlad pe dl. Dr. Grigore
Abaza”.
*
„Legalitatea" ziar conservator, cu nr. 57, anul I. 1883, la
început apare de 2 ori pe săptămână, până în ianuarie 1884, la
tipografia Caţafany.
Reapare în 1894-1895 (25 decembrie 1894 - până la 22

92
noiembrie 1895, cu nr. 1-46 la tipografia Munteanu şi în 1903
nr.1-2/ l şi 8 iunie/ la tipografia „Comercială"; nr. 3-32 (15
iunie 1903 - 4 ianuarie 1904) la Lupaşcu, iar de la 11 ianuarie
- 30 mai 1904 (nr.52) iar la Caţafany, (48x33 cm), anual 3 lei, 5
bani numărul; de la 15 iunie 1903, 54x40 cm., 4 lei anual; de
la 7 septembrie 1903, 10 bani numărul.
Profesorul Gr. Creţu îi citează (op. cit.p76) drept
colaboratori la „Legalitatea" pe I.M.K. Epureanu, Ioan
Diamandi, Iorgu Radu şi redactorul de la „Epoca" Lugomirescu,
sub pseudonimul Baba-Novac. Mai în urmă, ca organ al
junimiştilor, a avut colaboratori pe Lupu Kostachi, Al. Fotino,
G. Oprişan, G. Docan, M. Pop şi G. Taşcă.
A avut directori pe I. Vârgolici şi G. Emandi.
*

Liberalul
Liberalul, ziar naţional – liberal, apare o dată pe
săptămână, sub conducerea unui comitet, redacţia la
Tipografia G.V. Munteanu – Bârlad.
În editorialul „Către cetăţenii Bârladului”, publicat în
numărul 1 din 11 mai 1907, se afirmă: „Un grup de adânciţi şi
statornici liberali, care niciodată nu şi-au plecat capul spre a
se supune mediocrităţilor - ce alcătuiesc gruparea „tinerilor
generoşi”, foşti odinioară socialişti, intraţi de câţiva ani în
partid – şi nici nu s-au lăsat ademeniţi de aceşti renegaţi
politici... s-au hotărât a scoate acest ziar, spre a demasca şi
arăta lumii pe aceşti „lupi îmbrăcaţi în piei de oaie” ...” pentru

93
realizarea ordinii şi disciplinei în partidul care a suferit atât de
mult de când au intrat aceştia aici”...
Împotriva grupării „tinerilor generoşi” s-au scris
articolele: „Camelionul politic”; „O comedie jucată”; „Tipuri din
galeria generoşilor” – un serial. Numai că elanul de început s-a
frânt. Ziarul Liberalul n-a apărut decât patru numere: de la 11
mai – la 1 iunie 1907.
Au colaborat la realizarea lui profesorii D. Mironescu şi
Gh. Finţescu.

Libertatea
Libertatea  ,  ziar  săptămânal,  redacția  şi  administrația  la 
Tipografia  C.D.  Lupaşcu,  Bârlad,  rostul  lui  fiind  de  „a  susține 
cu tărie dreptatea oricui” – apare în perioada 4 noiembrie 1918 
–  17  august  1925,  susținând:  „Ziarul  nostru  nu  aparține  nici 
unui partid politic”.  
Dincolo  de  disputele  politice,  totuşi,  publicația  acordă 
atenție activității culturale şi în special celei care porneşte de la 
Academia  Bârlădeană.  Chiar  în  numărul  1  anunță  apariția 
revistei „Florile Dalbe”, dar vorbeşte şi despre organizarea unei 
şezători  artistico‐literare  de  către  doamna  Elena  Teodor 
Emandi,  preşedinta  Societății  pentru  ocrotirea  orfanilor  de 
război,  în  cadrul  căreia  au  citit  versuri  şi  proză:  dr.  V. 

94
Voiculescu,  G.  I.  Tutoveanu,  preotul  Chiricuță,  doamna  El.  C. 
Emandi,  profesor  C.  Popescu,  domnul  doctorand  Virgil 
Nițulescu,  iar  Virgil  Popescu  şi  medicul  veterinar  Borş  au 
executat la vioară şi solo bucăți muzicale.  
În  numărul  9  din  18  ianuarie  1919  se  publică  recenzia  la 
primele două numere din „Florile Dalbe”, iar St. C. Dumbravă 
semnează  articolul  „Reînceperea  activității  Societății  muzicale 
„Armonia” din Bârlad.  
Libertatea  din  6,  15  şi  27  februarie  1921  se  ocupă  de 
procesul socialiştilor bârlădeni N. Cucoş, P. Constantinescu, I.C. 
Iacomi  şi  Gh.  Candel,  puşi  în  libertate  până  la  judecarea 
procesului, dar şi scrisori ale unora din ei prin care mulțumesc 
celor care i‐au ajutat să fie liberi.  
În Libertatea au semnat: P. Nechifor, Gh. Pitica – Argeş, I. 
Martinescu, N. Gh. Dorin, Paul Radovici – Galați, T.V. Ioan, Gr. 
Tăbăcaru, Sterian C. Dumbravă.  
Libertatea nr. 15 din 24 februarie 1919, după ce se duelează 
cu  „Viitorul”  –  care  duce  lumea  în  eroare,  cu  „Tribuna 
Tutovei”, care se ocupă de militarii de la aprovizionare, anunță 
apariția celui de al cincilea număr al revistei „Florile Dalbe” dar 
şi numerele 2‐3 al „excelentei reviste de folclor „Ion Creangă”....  
Libertatea  din  17  august  1925  (anul  VII)  îndeamnă  să  fie 
votată  lista  opoziției  unite  pentru  Camerele  Agricole  pe  care 
figurează  domnii  Mihai  Bali  –  Cârlomăneşti  şi  V.  Georgescu  – 
Bârlad,  iar  la  numărul  6  şi  Petru  Scumpu,  agricultor  mic,  din 
comuna  Priponeşti,  fost  primar  al  localității  când  eu  făceam 
primii paşi spre şcoală... 

„În  1918  apare  la  Bârlad  un  interesant  ziar  Libertatea, 
independent,  scos  de  avocații  Neculai  Dorin  şi  Petre  Nechifor, 
dar  nu  relata  despre  Academia  Bârlădeană,  redactorii  ziarului 
nu  se  aflau  în  relații  prea  bune  cu  ea,  deoarece  conducătorii 

95
gazetei  erau  politicieni  iar  G.  Tutoveanu  nu  făcea  politică”  – 
scria  George  Damaschin  în  articolul  „Academia  Bârlădeană” 
din  Bârladul  de  odinioară  şi  astăzi  –  ceea  ce  noi  am  demonstrat 
tocmai contrariul... 

Lumina
Lumina,  organ  al  Partidului  Conservator,  apare  la  27 
septembrie 1900, o dată pe săptămână, 48x33 cm., 6 lei anual, 10 
bani  numărul,  redacția  şi  administrația  la  Tipografia  G.V. 
Munteanu  –  Bârlad,  iar  cu  numărul  2  la  Tipografia 
„Comercială” Bârlad, până la 17 decembrie 1900. 
 Este  editat  sub  conducerea  unui  comitet  şi  se  realizează 
un săptămânal politic care se „contrează” când cu „Viitorul” – 
un  ziar  al  colectiviştilor  şi  socialiştilor  sau  al  liberal‐
colectiviştilor şi socialiştilor, când cu cei de la „Vocea Tutovei” 
–  naționaliştii  lui  Petre  Carp,  dar  şi  cu  „Fițuica  Paloda”  din 
strada  Ştefan  cel  Mare,  care  îşi  permite  de  a  lovi  indirect  în 
domnul  Miclescu,  sub‐prefectul  plasei  Tutova.”..  De  aici  suita 
de  articole:  „Păcatul  colectiviştilor”,  „Pocăința  colectiviştilor”, 
„Politica  negativă”,  „Delirul  colectivist”,  „Patriotismul 
colectivist”...  Încolo, informații locale  la un loc cu cele  din țară 
şi din străinătate, cronică teatrală ori veşti de la teatru. Un ziar 
care a durat, se pare , doar 12 numere. 

96
Lumina Poporului
Lumina  Poporului,  foaie  de  contribuție  la  răspândirea 
luminii  în  popor,  cu  redacția  şi  administrația  la  Coroeşti  – 
Tutova,  apoi  în  Bârlad,  strada  Cojocari  nr.43,  după  care  în 
strada V. Conta nr. 1 Bârlad.  
Apărea o dată pe lună. Director proprietar: Petru Ciolan, 
fost administrator de plasă, doctorand al Facultății juridice din 
Paris, avocat.  

Tipografia la N.P.Peiu – Bârlad.  
Primul  număr  apare  la  15  martie  1912,  iar  ultimele 
numere în anul 1915. În cuvânt înainte redacția arată „că scopul 
acestei  foi  este  de  a  aduna  la  un  loc  tot  felul  de  sfaturi 
folositoare gospodăriei săteanului, dar mai temeinic tălmăcirea 
pe  scurt  şi  pe  înțelesul  tuturor  al  legilor  cu  care  săteanul  vine 
mai  des  în  atingere.  Nu  vom  arăta  niciodată  răul,  „singur,  ci 
întotdeauna întovărăşit de sfatul de îndreptare”.  
Şi s‐au ținut de cuvânt. În chiar primul număr se publica: 
„Din  legea  drumurilor”,  „Prestația”;  „Ce 
este  o  lege”,  „Paza  în  comună”,  „Cultura 
zarzavatului”,  „Omizile”,  „Pelagra  sau 
roşața”,  dar  şi  o  rubrică  literară  cu  „Cei  doi 
frați”,  nuvelă  de  Tolstoi,  proverbe,  poezii, 
ştiri  din  țară,  ştiri  mărunte,  întâmplări,  din 
străinătate, vorbe drepte – ca acestea: „Omul 
este regele tuturor viețuitoarelor, nu trebuie 
să fie însă asupritorul lor”; 
„Luminează  şi  te  roagă:  lucrul  şi  rugăciunea  fac  pe  om 

97
fericit  şi  înțelept”.  Au  mai  apărut  articolele:  „Un  mare  rău: 
traiul  fără  cununie”, „Cultul  religios  la  sate”, „Basarabia  nu se 
rusifică”  –  de  Radu  S.  Dragnea,  poezii  şi  cugetări  după  Anton 
Pann,  poezii  semnate  Gh.  Din  Moldova,  extrase  din  revista  de 
folclor  „Ion  Creangă”  (Poveste  despre  Cuza  Vodă  –  de  Tudor 
Pamfilie),  se  populariza  „Colecția  de  poezii  „Albastru”  în  curs 
de apariție şi broşura „La arme” de George Tutoveanu. În afara 
proprietarului  în  ziar  mai  semnau:  M.  Antonescu,  Neculai 
Mihail,  N.  Teodorescu,  Virgil  Gabrielescu,  Iancu  Ciolan,  I.G 
Ciorescu  –  Bogdana,  D.  Voiculescu,  Neculai  I  Bibiri,  Emanoil 
Fluture,  Gheorghe  Răcoare,  Elena  Sevastos  –  Iaşi,  A. 
Depărăteanu cu poezia – Mamă:  
„Erau trei sărmani: doi copii şi‐o mamă;  
Şi pâine... un singur codru‐ntr‐o maramă;  
Mama îl frânse în două şi‐l dete pe rând  
La fieşte care câte‐o părticea.  
Mamă, atunci copiii ziseră plângând:  
Ție ce‐ți rămâne? – Voi – răspunse ea.” 

Moldova
Moldova  ziar  independent,  apare  la  1  şi  la  15  a  fiecărei 
luni, sub direcția unui comitet, secretar de redacție fiind George 
Nedelea, primul număr apare la 2 ianuarie 1931 cu un articol de 
fond „Hotărâri eroice” scris de George Tutoveanu: „Iată pentru 

98
ce cred că se cuvine să sprijinim hotărârea eroică luată de tinerii 
înmănuncheați în jurul acestui ziar dornici să înțeleagă politica 
numai ca o deosebită îndatorire cetățenească.”  
Ştefan  Cosma  semnează:  „Efect  şi  cauză  –  pe  marginea 
unui  proces  al  generației  vechi”,  George  Nedelea  o  anchetă  cu 
titlul  „Un  glas  dincolo  de  mormânt  –  referitor  la  starea  din 
agricultură”,  o  pagină  literară  care  se  vrea  prezentă  o  dată  pe 
lună  şi  în  care  semnează  George  Tutoveanu,  I.  Paloda,  George 
Nedelea  şi  M.  Lupescu  cu  …”Un  gospodar  care…  se  ouă”  – 
auzită  de  la  Ioana  Bărgăuanu  de  90  de  ani  din  comuna 
Bogdăneşti Suceava – despre cum se împrăştie minciuna…  
Marieta L. Creangă semnează o succesiune de articole cu 
titlul  „Asistența  socială  –  aspecte”  iar  Ioan  Antoniu  –  „Unirea 
Basarabiei.”  
Moldova  îți  creează  impresia  unei  reviste  de  literatură  în 
care  alături  de  G.  Tutoveanu,  chiar  când  era  şi  prefect,  îşi  pun 
semnătura: G. Ursu, Teodor Vlad, G. Damaschin, Zoe G. Frasin, 
Şt.  Cosma,  C.V.  Slobozeanu,  G.  Pallady,  Emil  Tudor,  Nicolae 
Costăchescu,  Cicerone  Mucenic.  Iată  ”un  joc”  epigramistico  – 
epitafic  prilejuit  „că  G.  Nedelea  a  publicat  în  „Scrisul  nostru” 
un rondel în care spune: „Cuprinde‐mă în brațe tare şi strânge‐
mă cât poți, cât vrei” :  
Aici zace G. Nedelea  
Rondelist fără noroc,  
Muza lui l‐a strâns în brațe  
Şi l‐a omorât pe loc.  
(epitaf)  
 
Eşti visul lui şi eşti himera  
Ce‐adesea în rondele‐apare;  
Să nu‐l cuprinzi în mâini prea tare 
C‐ai să‐i boțeşti … lavaliera!  

99
(epigramă)  
G. Ursu  
Iar  acum,  urmare  că  la  27  iunie  1931  funcționarii  din 
Bârlad  au  oferit  o  sărbătorire  a  prefectului  de  Tutova  –  G. 
Tutoveanu şi a preşedintelui comisiei interimare de la Primărie 
– G. Pallady, iată cum îi suna pendula acestuia:  
„Nu vă mai văd căsuța pe perete, / Modest sculptată‐n os 
şi  lemn  de  nuc,  /  Pendule  vechi  cu  lanțuri  lungi  şi  cuc  / 
Tovarăşe duioase şi discrete. / Nu mai aud în fiecare seară / Tic 
‐ tacul vostru liniştit şi grav / Nici cucu‐n prag, subțire şi firav, / 
Cântându‐mi  ora‐n  dimineți  de  vară./  Toți  v‐au  uitat…  a 
voastră  strălucire  /  S‐a  stins  treptat  cu  fiecare  pas,  /  Iar  din 
trecutul  vostru  n‐a  rămas  /  Decât  din  vremi‐  o  pală  amintire./ 
Pendule vechi cu lanțuri lungi şi cuc / Când rătăcesc în nopțile 
cu stele / Un gând tresare‐n fundul minții mele: / Pendule dragi, 
ca voi şi eu mă duc…” 
 *  
În  cursul  anului  1931  s‐au  tipărit  din  Moldova  14  numere 
iar în 1932 a apărut nr. 1‐2 la 1 martie 1932 şi ultimul număr – 
numărul 3 – la 15 iunie 1932. 
 *  
…”  O  vreme  l‐am  întâlnit  zilnic  pe  George  Nedelea… 
Imaginea  lui de mărunt scit blond,  veşnic  posac,  moşmondind 
mereu ceva numai de el ştiut, imagine severă care mă intimida, 
ba  chiar  îmi  dădea  fiori,  am  purtat‐o  în  minte,  asociind‐o  cu 
priveliştile felurite ale  biblioreveriei. Când  am citit,  tot la  Casa 
Națională,  La  révolté  des  Anges  a  lui  Anatole  France  şi‐am 
încercat să mi‐l închipui pe bibliotecarul Sariette mi‐a răsărit în 
minte  George  Nedelea  şi  de‐atunci  încolo  n‐am  mai  putut  să‐l 
despart  pe  unul  de  celălalt.  Îl  vedeam  un  împătimit  al  cărții, 
tainic şi plin de bizareriile  coabitării livreşti. Aveam să‐l revăd 
tot la Bârlad, peste aproape trei decenii, în toamna anului 1972, 
la  şezătoarea  literară  prilejuită  de  împlinirea  centenarului 
100
naşterii  lui  G.  Tutoveanu,  când,  spre  stupoarea  celor  ce‐l  ştiau 
poet,  a  fost  anunțat  ca  fiind  de  profesie…  pensionar.  Probabil 
aşa  dorise  el.  Modestia  îi  reuşise  o  performanță  tristă  a 
sarcasmului.  Într‐adevăr,  nu  izbutise  să‐şi  adune  poeziile  într‐
un  volum  tipărit,  aşa  că  rămăsese  tot…  fostul  funcționar  de  la 
Casa Națională, însă pensionat.  
Aici  activitatea  lui  se  încheiase  rotund…  Îmbătrânise, 
avea  în  toată  înfățişarea  ceva  de  pârloagă  spelbă,  sărăcită  de 
vânturile  lui  noiembrie.  Atunci  i‐am  văzut  noblețea  obosită  a 
ochilor şi i‐am întâlnit cu adevărat privirea. Mi‐a zâmbit pentru 
întâia  oară, dar şi pentru ultima dată, deoarece  el avea  curând 
să se ducă, iar eu să rămân aici, ca să‐i întârzii surâsul ce avea 
de răscumpărat o copilărie întreagă…” 
(Din  „Oameni  şi  vremuri  la  Casa  Națională”  de  C.D. 
Zeletin – Volumul „Bârladul odinioară şi astăzi”) 
*

Moldova
Ziar independent, februarie – 26 martie 1906. 
Moldova, independent, apare odată pe săptămână, 49x33 cm., 
anual  8  lei,  10  bani  numărul,  6 numere, redactat de avocatul
Victor Artenie şi inginerul N. Andronescu – scriu Gr. Creţu şi I.
Antonovici în lucrarea lor „Tipografiile…”, p.77). Apare sub
conducerea unui comitet la tipografia G. Caţafany, scriu Nerva
Hodoş şi Al. Sadi Ionescu, în lucrarea lor „Publicaţiile periodice
româneşti”, Bucureşti 1913. De la 23 februarie 1903, anual 10
lei.
*

Monitorul comunal
„Monitorul comunal" al primăriei urbei Bârlad, odată pe
lună, de la 1870 - 1887, iar din nota autorului la lucrarea
despre tipografiile de la Bârlad (Gr. Creţu) se precizează că el
apare şi în 1888, aprilie-iunie, la tipografia „Română", iar mai

101
târziu - 10 decembrie 1898 - 2 septembrie 1900 şi la tipografia
Caţafany, odată pe săptămână, sub redacţia primului ajutor de
primar Gr. D. Vasiliu; de la 9 septembrie 1900 - 14 ianuarie
1901 la tipografia G.V. Munteanu.
Lămuririle părintelui Antonovici, rezultate chiar din
exemplarul păstrat întreg la primăria Bârlad, spun că de la 5
octombrie 1870 la l ianuarie 1875 a apărut şi în ziarul local
„Semănătorul" o rubrică aparte sub titlul „Buletinul comunei
Bârlad" care apoi s-a publicat deosebit până la 10 iulie 1895,
cu întreruperi în timpul războaielor. Înţelegem că apărând
separat, Buletinul cu titlul de Monitorul comunei Bârlad era un
ziar care a folosit cititorilor până la 1895, în total 24 de ani.
Acest Monitor, spune profesorul şi autorul notei lămuritoare
(Gr. Creţu) a ieşit „din nou la 1899 martie - 31 octombrie 1903
cu numărul de ordine anual schimbat (I - IV)."

Monitorul judeţului Tutova


„Monitorul judeţului Tutova" apare de două ori pe
săptămână, în perioadele 3 aprilie 1889 - 31 martie 1890, fiind
în al cincilea an de apariţie; anul VI cu numerele 75 -106, de la
7 aprilie - 28 iulie 1890.
Într-o notă la carte („Tipografiile ...") autorul susţine că
anii I- IV ai Monitorului (1885-1889) s-au tipărit la Tipografia
Caţafany, anul III nr. 14-19 (25 iunie 1887 - 8 aprilie 1888 la
Tipografia „Română"; apoi anul IV nr. 1-50 (12 aprilie - 30
septembrie 1888 Ia tipografia „Unirea", după care iarăşi la
tipografia Caţafany, redactorul publicaţiei fiind secretarul
consiliului judeţean Tutova.

În lucrarea lor „Publicaţiile periodice româneşti” Nerva
Hodoş şi Al. Sadi Ionescu fac următoarea descriere despre
Monitorul comunal al Primăriei Urbei Bârlad:: 1870 – 30
martie 1893 şi 31 ianuarie 1895 -. 15 ianuarie 1896. Odată pe
lună la tipografia „Asociaţiunii Unirea”
Din decembrie 1885 apare aproape regulat odată pe
lună (32x24 cm.). Anual 6 lei, tipografia „Unirea”. De la 15
aprilie 1889, două ori pe lună; din aprilie 1888 la tipografia

102
Română; de la 15 aprilie 1889 la tipografia Caţafany; de la 15
noiembrie 1889 tipografia „Unirea” şi de la 31 octombrie 1890
la tipografia G. Caţafany.
Între 1 noiembrie 1887 – martie 1888 şi iulie 1888 –
martie 1889 se pare că nu a apărut („Buletinul oficial,.
Expoziţiunea generală română”, Bucureşti, decembrie 1906. p.
583 şi 592).
Monitorul comunal Primăria comunei Bârlad, 10
decembrie 1898 – 31 august 1902, odată pe săptămână (33x
24 cm), anual 5 lei, numărul 10 bani. Red. Grigore D. Vasiliu,
până la 1 mai 1899.
Tipografia G. Caţafany la 6 februarie 1899, de la 9
septembrie 1900 tipografia G.V. Munteanu, apare neregulat, în
total 103 numere.
*
Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu în lucrarea lor
„Publicaţiile periodice româneşti” scriu: „Monitorul judeţului
Tutova. România. Bârlad.1885 – 30 septembrie 1888 şi 3
aprilie 1889 – 28 iulie 1890, la tipografia G. Caţafany.
De la 22 iulie 1885 nr.22 al ziarului avea titlul de mai
sus, apărea de două ori pe săptămână (32x24 cm.), anual 12
lei. Tipografia G. Caţafany.
De la 12 aprilie preschimbă cuvântul „judeţului” din
titlu, în „jud.” De la 3 aprilie 1889 înlocuieşte cuvântul
„România” din subtitlu cu cuvintele „ Regatul României.”
De la 28 martie 1886, anual 13 lei şi de la 12 aprilie
1888, anual 10 lei. De la 25 iunie 1887 apare la tipografia
„Română”; de la 12 aprilie 1888 la tipografia G. Caţafany şi de
la 3 aprilie 1889 la tipografia „Unirea”.
Au apărut 435 numere.
(„Buletin oficial. Expoziţiunea generală română”,
Bucureşti – decembrie 1906, p.584 şi 591-592).
*
Organ  oficial  de  publicitate,  se  imprima  în  1887  la 
Tipografia „Romană” din Bârlad şi apărea de două ori în fiecare 
săptămână,  marțea  şi  vinerea,  şi  se  distribuia  tuturor 
autorităților din țară. 
În Monitorul se publicau actele judecătoreşti prevăzute de 
procedură  şi  codicile  civile,  înscrierile  de  firme,  vânzările  de 

103
avere, cu achitarea lòcò a taxelor prevăzute de lege. 

Mărăşeştii
Mărăşeştii, organ al Partidului țărănesc şi muncitoresc din 
Tutova,  apare  de  două  ori  pe  lună,  sub  direcția  unui  comitet, 
redacția şi administrația Mărăşeşti – Tutova. Foaia răsare la 10 
septembrie  1920  „dintr‐un  sentiment  de  iubire  către  țărani, 
către muncitorime”... Lupta ei „e deschisă, dar nu e o luptă de 
clasă,  ci  o  luptă  pentru  dreptate,  legalitate,  libertate,  e  o  luptă 
de viețuire, de conservare...”  
În  pagina  cuprinzând  „Cuvântul  nostru”,  adică  a 
Comitetului  de  scoatere  a  bilunarului,  e  publicată  o  scrisoare 
deschisă: „Prea cinstiți preoți şi iubiți colegi” semnată de Const. 
Pascal  –  învățător  care,  în  cea  de  a  doua  pagină  (atâtea  are 
ziarul) semnează altă scrisoare, tot deschisă, către iubiții săteni, 
iar Ştefan Pascal îşi pune numele sub imperativul „La luptă!”  
La rubrica informații se precizează că „Organul partidului 
muncitorilor  e  intitulat  Mărăşeştii,  ca  un  omagiu  pentru  eroii 
Mărăşeşti ai țării”.    
Tipografia C.D. Lupaşcu – Bârlad. 

104
Meseriaşul
Meseriaşul, organ apărător al intereselor meseriaşilor, sub 
direcțiunea  unui  comitet  de  redacție.  Redacția  şi  administrația 
la  Tipografia  „Comercială”  Bârlad,  Strada  Principală  nr.  58. 
Apare nr. 1 la 3 august 1903 şi al doilea număr ‐ şi ultimul ‐ la 9 
iulie 1906, 48x33 cm., trimestrial 1 leu, 10 bani numărul.  
Numărul doi al ziarului din 9 iulie 1906 îşi spune „organ 
ocazional”,  iar  proprietarul  tipografiei  C.S.  Lețcae  afirmă  că 
ziarul  din  3  august  1903  „era  scris,  redactat  şi  imprimat  de 
însuşi mâna subsemnatului”. 
Deviza  ziarului  Meseriaşul  era:  „Lupta  responsabilă  pe 
cale  paşnică  plină  de  răbdare”,  gândindu‐se  la  pâinea 
muncitorilor,  gând  pe  care‐l  înscrie  chiar  sub  titlul  ziarului,  în 
manşetă: „Lupta pentru pâine; Pâinea prin luptă.”  
Număr  unic  sau  săptămânal?  –  se  întreba  redacția  în 
pagina  a  doua  a  primului  său  număr.  Depinde  de  ce  vor  vrea 
meseriaşii,  îşi răspundea redacția, adică dl. C.S. Lețcae, şi  cum 
ziarul  s‐a  aflat  în  „lipsă  de  speze”,  el  nu  a  putut  continua, 
oprindu‐se la cea „de‐a doua încercare”, adică la 9 iulie 1906.  
De altfel, despre starea economică a muncitorului vorbesc 
şi  versurile  de  la  rubrica  „Viața  literară”,  semnate  de  Ath.  Gh. 
Mândru, cu titlul „Cerşetorul”:  
„De două zile fără pâine / Şi ochii scurşi mi‐s de plânsori; 
/  Cu  groază‐aştept  ziua  de  mâine  ‐  /  Oh!  Milă...  milă  !... 

105
trecători...!/  O  viață  toată‐am  dus‐o‐n  luptă  /  Muncind  la  curți 
plin  de  sudori;  /  Sub  zdrențe  port  o  mână  ruptă  /  Oh!  Milă  ... 
milă!...  trecători...!/  Din  uşă‐n  uşă  ‐  ca  şi‐un  câine  /  Gonit  – 
cerşesc din zori în zori; / Şi… n‐am de pâine... n‐am de pâine... / 
Oh! Milă... milă! trecători!...”  

 Peste  ani,  în  perioada  1958  –  1962,  pe  strada  Ştefan  cel 
Mare,  vis  a  vis  de  Biblioteca  Centrală,  zilnic,  pe  trotuar,  într‐o 
parte a uşii unui imobil cu ieşirea la stradă, stătea în scaun un 
bătrânel  împuținat  la  trup,  dar  care‐şi  păstra  voioşia,  jucându‐
se sau glumind cu copiii: era C.S. Lețcae... mereu paşnic.. 

Monografia municipiului Bârlad


(1174-1974)
Monografia municipiului Bârlad (1174-1974).
Lucrare editată de Comitetul municipal pentru cultură şi
educaţie socialistă Bârlad cu un „Cuvânt înainte" semnat de
Adam Leca, prim secretar al Comitetului municipal al P.C.R.
Cuprinde un capitol „Bârladul - istoria unui vechi oraş" cu date
mai importante şi un altul referitor la „Bârladul pe
coordonatele spiritualităţii româneşti", punctând dezvoltarea
social-culturală, economică şi demografică a aşezării.

106
Murgeni
Murgeni, - contribuţie la istoria unei străvechi aşezări,
1973, de profesor Ghenuţă Coman: se opreşte şi asupra unor
personalităţi ridicate din Murgeni, cărora le realizează
medalioanele: „Ioan I. Răianu, matematician şi prieten al lui
Aurel Vlaicu, pe care l-a ajutat... cu inima ca şi cu o
substanţială cotă la plata motorului de avion" (p. 140); Nicolae
I. Profiri, academician, om de ştiinţă; Ion Juvara, mare chirurg,
„una din cele mai interesante, mai bogate în idei" dintre
personalităţile chirurgiei româneşti, cum spunea Iorga;
Constantin C. Balmuş, academician, unul dintre eleniştii noştri
de seamă".
*

Naţionalul
Naționalul,  organ  al  Partidului  Național‐Român  din 
județul Tutova, în primul număr din 15 februarie 1923, apoi de 
la numărul 2, care poartă data de 15 martie 1923 cu adăugirea: 
„De  sub  şefia  domnului  Iuliu  Maniu”,  ce  apărea  sub 
conducerea  unui  comitet,  redacția  şi  administrația  în  strada 
Petru Rareş nr. 14, unde era şi domiciliul domnului I. Ionescu, 
avocat,  fost  deputat  şi  prefect,  ales  la  3  februarie  1923, 
preşedinte al Comitetului executiv şi şef al Partidului Național 
Român din județul Tutova.  
Era  vorba  despre  Partidul  Național  Român  din 

107
Transilvania  care  în  decurs  de  peste  80  de  ani  a  ținut  trează 
conştiința națională sub viguroasa conducere a marilor români 
Avram  Iancu,  Horia,  Cloşca,  Crişan,  dr.  Rațiu,  prof.  Lucaci  iar 
în  timpul  din  urmă,  sub  conducerea  distinşilor  luptători  şi 
fruntaşi: Iuliu Maniu, dr. Vaida Voievod, St. C. Pop, V. Goldiş şi 
alții,  s‐a  contopit  cu  Partidul  Democrat  din  regat  –  partid 
înființat  de  marele  geniu  al  neamului  românesc,  Take  Ionescu, 
la  1908  –  care  provenea  din  evoluția  gloriosului  partid 
conservator,  condus  de  mari  români  şi  bărbați  de  stat:  Lascar 
Catargi,  G.  Gr.  Cantacuzino,  frații  Lahovary,  general  Marcu  şi 
nobilul  patriot  Nicolae  Filipescu”  –  spune  în  editorialul 
„Partidul  Național  Român”  semnat  de  Ioan  I.  Ionescu  în 
numărul de început al ziarului.  
În  perioada  1923  ‐1924  cât  a  apărut  „Naționalul”  au  mai 
semnat  Const.  Gh.  Moroşanu,  Virgil  N.  Duiculescu,  Const. 
Georgescu, V. Triandaf, Vasile D. Ştefănescu.  
Au  existat  destule  motive  de  diferende  gazetăreşti  şi 
politice  cu  confrații  de  la  „Tribuna  Tutovei”,  „Steaua  Tutovei” 
dar  şi  cu  o  foaie  intitulată  „Medicul  Țăranilor”  de  sub  direcția 
unui anume dr. Vainer.  
Ziarul  Naționalul  a  apărut  la  intervale  neregulate  şi  s‐a 
tipărit  la  Tipografia  N.P.  Peiu,  strada  Ştefan  cel  Mare  nr.  17 
Bârlad. 
        * 
9.A.B.

9  A.B.  număr  unic,  apare  la  30  iulie  1902,  33x24  cm.,  la 
tipografia „Comercială”. 

9 Ab ... ocazionat de comemorarea zilei de doliu naţional

108
cu acelaşi număr, dirigiat de comitetul cercului „Mewakşei
Zion" şi cuprindea în limba română, conform notei alcătuite de
Gr. Creţu: 9 ab de Iacob ben Pinchas, 9 Ab: paralelă traducere
după B.A. Brandes; Scrisoare sionistă de I. Jaques Sircus;
Atacul şi incendierea templului şi Căderea Sionului după
Graetz; „Plângerile" după distrugerea primului templu şi
Incendierea şi distrugerea templului, fără autori, iar în jargon
Kinos: versuri de Jzchaki. Preţul benevol pentru F.N.(Fondul
naţional). După spusa lui Adolf Axelrad mai tot numărul era
scris de institutorul Iacob Sircus, fiul bătrânului institutor cult
P. Sircus, iar poeziile lui Ifremia, ca şi Ilinos, de profesorul
Israel Kunovici, colaboratorul ziarului bucureştean în jargon
navaseret (1901 - 1903), născut pe la 1868, plecat în America
în 1904.
Apare în româneşte şi jargon evreiesc.

Noul Timp
Noul Timp, apare în 1891, nefiind evident nici sub raportul 
timpului, nici al colaboratorilor ori al conținutului. 

Noul Timp  se presupune că a apărut în iulie 1891 şi s-a


tipărit la Caţafany în 1891 (Nerva Hodoş – Al. Sadi Ionescu –
„Periodicile româneşti”).
(„Familia”, Oradea Mare, 21 iulie – 2 august 1891) 

109
Obiectiv

Obiectiv apare la Vaslui, strada Ştefan cel Mare nr. 70, dar 
cu un şef de secție şi la Bârlad (Mihai Vasile), singurul ziar din 
Județ, membru al Biroului Român de Audit al Tirajelor, care are 
drept  crez  îndemnul  „noi  spunem  lucrurilor  pe  nume”,  în  16 
pagini, ajuns la 3 octombrie 2003 la al 645‐lea număr, director – 
Irina Sadici, director editor – Clara Bisoc, Viorel Oprea.  
Editor – S.C. Media Grup Nord – Est S.R.L., Vaslui; Tipar 
Multiprint S.A. Iaşi, strada Sf. Lazăr nr. 49.  
Deşi este un ziar județean, cu subredacții la Vaslui, Bârlad 
şi  Huşi,  publicația  acordă  spații  largi  şi  evenimentelor  din 
Bârlad,  numărul  din  3  octombrie  2003,  oferind  bârlădenilor,  în 
afară  de  o  bogată  publicitate,  articolele:  „Locatari  înnebuniți”  
„Ecusoane  pentru  angajații  Primăriei  Bârlad”,  „Rețea  de 
«carderi»  descoperită  la  Bârlad”,  „Hoț  vasluian,  în  «vizită»  la 
Bârlad”, „Analize mai ieftine pentru pensionari ‐ membri CARP 
Bârlad vor putea să‐şi facă o ecografie sau o electrocardiogramă 
plătind  mai  puțin  decât  la  policlinică”;  „Cozi  interminabile  la 
multe farmacii – ca la fiecare început de lună, bârlădenii pierd o 
grămadă  de  timp  stând  la  coadă  pentru  a  «prinde» 
medicamente  compensate”;  „Marcel  Ionaşcu  a  luat  locul  V  la 
Crosul Loteriei” (antrenor – bârlădeanul Valerian Panțiru).  
Nu  lipsesc  din  Obiectiv  paginile  cu:  „Eveniment  local”, 
„Eveniment  intern”,  „Infracțional”,  „Eveniment  intern  şi 
extern”,  „Economie”,  „Sănătate”,  „Sport”,  „Mozaic”,  „Mica 
publicitate”,  multe  clişee,  caricatură,  integrama  zilei, 
horoscopul,  rugăciunea  zilei,  meteo,  programul  T.V.,  flash, 
cronica neagră etc., încât şi bârlădenii au ce citi. Inclusiv cărți pe 
care şi le pot procura din librăriile Obiectiv recomandate de ziar. 

110
Ogorul
Ogorul, redactat de Vasile Stoica, în perioada 1932 – 1933, 
când apăreau „Documente răzăşeşti”, revistă. 

Opinia Bârladului
Opinia  Bârladului,  apare  în  iulie  1932  şi  printre  altele  s‐a 
ocupat  de  analiza  rezultatelor  alegerilor  parlamentare  de  la 
Bârlad  şi  județul  Tutova,  în  urma  campaniei  electorale  de  la 
Scrutinul  din  17  iulie  1932.  El  constata:”  O  redresare  a 
popularității  național‐țărăniştilor  care  s‐au  detaşat”  în  acea 
confruntare a opțiunilor. 
*

Paloda
Paloda  este  după  Semănătorul  lui  Ion  Popescu  cea  de  a 
doua gazetă bârlădeană, înființată la 5 februarie 1881 în capitala 
Moldovei de Jos, cu o apariție săptămânală. … 
 „Era prin 1881, un frig teribil, un ger de crăpau pietrele – 
se  spune  în  Paloda  nr.  27  din  1899;  în  odăița  mică  dar  caldă, 
caldă  ca  inimile  fondatorilor,  se  strânsese  mănunchiul  cel  mai 
ales  de  tineri  şi  sub  inspirațiunea  entuziastă  şi  patriotică  a 
regretatului  profesor  Ştefan  Neagoe  s‐au  pus  bazele  unui  ziar 

111
care să predice adevărul şi să distingă abuzul şi nedreptatea..” 
 Ziarul respectiv era Paloda. „Te avizez că în Bârlad apare 
un ziar hebdomadar – Paloda; în localitatea noastră aparițiunea 
sa  a  făcut  o  nespusă  impresiune  de  bine.  Vă  rog  a‐i  urmări 
ideile – este ziarul exclusiv al meu” – îi scria Şt. Neagoe lui G. 
Bariț.  
Ideile  ziarului  erau  în  bună  parte  cele  ale  Semănătorului 
creat tot la Bârlad de Ion Popescu. Avea drept crez: „să practice 
adevărul şi să distrugă abuzul şi nedreptatea”.  
Paloda  a  fost  condusă  pe  acest  drum  de  fondatorul  ei  Şt. 
Neagoe,  decan  al  presei  bârlădene  (Gh.  Vrabie:  „Bârladul 
cultural”  Bucureşti  1937)  iar  când  acesta  este  scos  la  pensie, 
dimpreună  cu  alți  profesori,  trece  sub  îngrijirea  institutorului 
Th. Riga, fost director al Liceului „Codreanu” – un macedonean 
care iscălea cu pseudonimul Herodot, iar din 1895 e condusă de 
G.G. Ionescu, ‐ poetul George Tutoveanu de mai târziu, până în 
1908 când dispare. 

Ştefan Neagoe, 1838 - 1897

Ziarul este proprietatea noastră, a comitetului de redacție, 
112
fiind redactat tot de noi între anii 1881 – 1883, pe care din cauza 
împrejurărilor  i‐a  succedat  ziarul  Tutova.  Dacă  am  reînviat 
vechea Palodă este că am găsit mai nimerit acest titlu istoric pe 
care îl purtase una din vechile cetăți ale Daciei, astăzi Bârlad – 
se spune în ziarul din 1 iulie 1892.  
Asupra  coloraturii  politice,  ziarul  din  9  iulie  1892  se 
declară, ca şi în 1881, că aparține „liberalilor convinşi şi încă din 
acei liberali care nu îşi schimbă fața”…  
De  altfel  Paloda  din  perioada  21  martie  1893  –  22  august 
1893,  poartă  sub  titlul  identitatea:  organ  național  –  liberal,  sub 
direcțiunea  unui  comitet.  Ziarul  continua  numărătoarea  anilor 
de la prima apariție 1881 (Paloda, anul XI nr. 1 din 2 iulie 1892).  
În  cei  27  de  ani  cât  a  apărut  Paloda,  publicația  a  fost  o 
tribună  a  luptei  pentru  liberalism  şi  democrație,  mereu  cu 
preocupări  pentru  țărani,  şcoală,  biserică  şi  meserii,  o  gazetă 
care  a  promovat  frumosul,  încurajând  literatura,  în  toate 
formele  sale,  proza,  poezia,  traduceri,  reproduceri,  preocupare 
stimulată de însuşi proprietarul tipografiei unde se realiza foaia 
– G. Cațafany.  
La  această  redacție  de  ziar  s‐au  ridicat  şi  s‐au  afirmat  în 
literatura  română  George  Tutoveanu,  Corneliu  Moldovanu,  A. 
Mândru, George Bratu, Popescu Perieni, C. Muche, Maria de la 
Banca  –  pseudonimul  literar  a  fiului  de  răzeş  din  Pogoneşti  – 
Bârlad,  C.  Hamangiu,  ajuns  ministru  de  justiție  mai  târziu, 
cetățean  de  onoare  a  Bârladului,  care,  în  Paloda  a  impresionat 
bârlădenii  prin  poeziile  sale  de  tinerețe  –  madrigaluri, 
epigrame,  sonete,  cronici  şi  eseuri  literare.  „O  foarte  activă 
Poştă a redacției, rubrici de noutăți literare, de bibliografie şi de 
varietăți (anecdote şi schițe umoristice) şi, mai ales, un foileton 
zilnic,  făceau  din  Paloda  un  ziar  atractiv”  –  notează  Remus 
Zăstroiu în Dicționarul Literaturii Române de la origini până la 
1900  ‐  Bucureşti,  Editura  Academiei,  1979.  Paloda  politică  „a 

113
pendulat  între  mesianismul  ardelean  a  profesorului  Ştefan 
Neagoe  şi  realizările  literare,  inaugurate  de  poetul  G. 
Tutoveanu”.  Şcoala  literară  de  la  Paloda  –  stimulată  şi  de  G. 
Cațafany  ‐  a  creat  atmosfera  trebuitoare  naşterii  celor  două 
reviste bârlădene: Paloda literară şi Făt Frumos.  

Paloda, ziar la început liberal, fondat de Şt. Neagoe la 5
februarie 1881, editor şi apoi proprietar şi chiar director, fiind
însuşi patronul instituţiei; apare cu întrerupere de mai bine de
un an la tipografia Caţafany, la numărul 106, având notat anul
III (3 februarie 1883), iar în 1907 avea notat anul XXVI. A
continuat să apară cu număr nou în fiecare an, de la 15 martie
1884 - 25 iunie 1892, apoi sub numele de „Tutova" ziar al
intereselor generale", păstrând caracterul pe care îl avea şi
„Paloda"; „Tutova" fiind proprietatea exclusivă a lui Caţafany.
În numărul 104 al ziarului, „Tutova" informa că la 13 martie
1886 se împlineau 2 ani de la apariţia sa.

În nota la cele de mai sus, Gr. Creţu scrie că „Neagoe a


fost director politic al Palodei până la l iunie 1893. Precizau
însă, în ziarul nr. 86, de joi 7 noiembrie 1885, se anunţa în
manşetă de către Ştefan Neagoe că „începând cu 29 octombrie
1885 înceta în mod irevocabil de a mai participa la conducerea
ziarului „Tutova", retrăgându-se cu totul din comitetul de
redacţie."
Referitor la numele colaboratorilor principali ai acestei
foi, profesorul Gr. Creţu îi nominalizează: Emil Vulpe (fost
primar al Galaţiului), T. Riga, T. Canari (tânăr magistrat, în
1907 era mort), C.N. Hamangiu şi Eliza T.V. Ioan. Despre
trecutul, micile întreruperi, caracterul şi răspândirea ziarului
Paloda se recomanda cititorilor să vadă Paloda XX l, unde
Caţafany spune că „a ştiut să atragă pentru ziar tot ce a
produs Liceul local mai inteligent; că era bine să se ştie că
printre colaboratori s-au strecurat atât la Paloda cât şi la alte
ziare din Bârlad şi de aiurea mai mulţi scriitori evrei, mai ales
sub pseudonime, şi exemplifică: Avram Feinsilber de pe la
1888, Sigfried = Herman Fridman care a colaborat şi la
„Drumeţii" şi la „Evenimentul" din Iaşi, în 1907 amândoi
medici în Bârlad; Seveneanu = Solomon Segall, directorul de

114
mai târziu al revistei Revista; F. Emilian = Emil Feinsilber, în
1907 ziarist şi director al Revistei Judiciare din Bucureşti,
Alecu de la Tutova, De la Tutova (nu şi De pe Tutova), Sorin,
Moş Roată -Adolf Axelrad, în 1907 institutor şi ziarist la
Bucureşti. Mai semnau dr.Billitz, V. Crăescu, dr. Albert Flachs,
Grigore Stamatescu, St. Neagoe şi T. Riga.

În Paloda a publicat institutorul un Memoriu referitor la


zidirea în Bârlad în 1842 a primului local de şcoală publică
unde arăta că iniţiativa fusese luată încă din 1833.
Despre Toader Riga, după tată macedonean, Gr. Creţu
arată că s-a născut la 1853 în Nărteşti, judeţul Tecuci, a
învăţat la Bârlad cursul primar şi secundar, bursier al
Fundaţiei Codreanu. A fost institutor de la 1879 la Ploieşti,
apoi, după terminarea facultăţii de litere din Bucureşti, la
Bârlad (1891-1898). La Bârlad a scris în Tutova - Paloda
recenzii, conferinţe, articole politice dar şi cronici de teatru sub
pseudonimul Herodot, apoi de la 8 septembrie 1894 la ziarele
conservatoare Legalitatea şi Junimea.
Împreună cu St.I. Ferhat, Daniil Hinke, Lazăr Maurevel şi
C. Şişman au format Societatea Filarmonică.
Eliza T.V. Ioan (19 nov. 1862 - 29 octombrie 1906), fiica
lui Costache Nanu şi a Aristiţei Nanu, născută G. Costin, a
învăţat la Institutul Humpell din Iaşi, s-a căsătorit în 1878, iar
ca membră a Societăţii doamnelor române din Bârlad s-a
distins prin acte filantropice. În Tutova-Paloda din Bârlad a
colaborat cu lucrări literare sub numele de Vyk şi Elize
Delavesc în perioada 1891-1898, dar şi în Vocea Tutovei.
N.C. Hamangiu a publicat poezii populare din Tutova dar
şi personale în revista G. Lazăr, în Paloda, în Tutova. El a
folosit pseudonimul Maria de la Banca.
Biblioteca din Bârlad deţine exemplare din anii 1894,
1895 şi 1908.
*
Paloda reapare la Bârlad odată pe săptămână la 2 iulie
1892, anul al XI-lea de la înfiinţare, editor-proprietar
G.Caţafany, girant G. Leţcae, cu „o desluşire pentru cititori” în
chiar editorialul ziarului.
„După un răstimp de nouă ani, reapare ziarul Paloda"...
*
Despre Paloda, Diaru alu intereseloru generale Bârlad (5

115
februarie 1881-5 mai 1883 şi 2 iulie 1892 – continua – odată
pe săptămână, Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu mai scriu în
„Periodicele româneşti”: „Red. Lascar Costin în 1881. Fondator:
St. Neagoe şi G. Caţafay, 48x32 cm, anual 12 lei.
De la 2 iulie 1892 când reapare, se suprimă subtitlul
„odată pe săptămână”, 48x33 cm., anual 6 lei, 10 bani
numărul. Editor, proprietar şi tipograf G. Caţafany.
De la 4 august 1905 apare cu subtitlul „Organ al
Societăţii Studenţilor Tutoveni”, pe care îl schimbă de la 29
septembrie 1905 în „Organ al intereselor generale.”
De la 1 ianuarie 1899, anual 3 lei şi de la 9 mai 1906,
anual 4 lei. Între 7 aprilie şi 23 iunie 1906 nu apare.”

„Doliul nostru" îşi intitula Paloda editorialul din 27


august 1897 care aducea „ vestea că „de sâmbătă 23 august
a.c. Ştefan Neagoe nu mai este."
Originar din văile de peste Carpaţi, spunea gazeta, dintr-
o familie de nobili, român adevărat, şi mare patriot, Ştefan
Neagoe fusese devotat românismului. Venit în ţară, după ce
trecuse prin magistratură, chemarea sa a fost catedra, mai
întâi la Focşani, unde a fost întemeietor de şcoală, apoi la
Liceul „Codreanu" din Bârlad, unde a fost profesor de limba
latină şi fondatorul catedrei de limbă şi literatură română,
căreia i s-a consacrat până la ieşirea la pensie, în 1893.
Avântat în lupta politică a fost la Bârlad ctitorul ziarului
Semănătorul prin care a servit cu credinţă Partidul Liberal. La
5 martie 1881 a fondat ziarul Paloda, recunoscând de proprie
tar pe tipograful George Caţafany, propagând iubirea de patrie.
În ultimii ani de viaţă, cei pentru care militase, i-au
trădat aspiraţiile, refuzându-i un loc în parlamentul ţării, în
cele din urmă s-a înscris ca membru în Partidul Constituţional,
dar decepţia vieţii i-a fost într-atât de mare încât suferinţa i-a
adus sfârşitul la numai 59 de ani.
La înmormântarea sa, în ziua de 25 august, la cimitirul
„Eternitatea" din Bârlad, S. Mândrescu, profesor la Liceul
„Codreanu", spunea printre altele:
„Deosebit Ştefan Neagoe a îngrijit de interesele comunei,
fie în calitate de consilier comunal, fie numai ca om cu
dragoste de târgul său, fie ctitor al vreunei biserici, dorinţe
pentru realizarea cărora a luptat timp de 31 de ani"...
*

116
„Alunecări de teren la Mateeşti-Vălcea" scrie ziarul
Adevărul din 22 februarie 2005.
„Cufundarea de pământ la Tătărani" aşa se intitulează
ştirea din Românul, publicată la 5 august 1881, p.688-689
preluată din ziarul Paloda din Bârlad.
Am reţinut-o şi o redau în cele ce urmează ca o dovadă că
mereu au fost catastrofe pe suprafaţa pământului.
..."În ziua de 17 ale trecutei luni (septembrie n.n.) a avut
loc o rupere de pământ care a ţinut de la orele şase dimineaţă
până la opt, în comuna Tătărani, plasa Crasna, districtul
Fălciu. Acest accident s-a petrecut asupra unei întinderi de
pământ de mai bine de zece fălci pe care se aflau 65 de case
împreună cu livezile lor şi alte dependinţe.
Astfel, o întindere mare de pământ, care mai înainte
desfăta privirile călătorului cu livezile pline de tot felul de pomi
roditori, este prefăcută astăzi în ruine, unele din case au ajuns
sub pământ, altora deabia li se mai zăresc vârfurile, iar altora
le-a dispărut şi cea mai mică urmă. S-au văzut case noi vârâte
în pământ până la o distanţă de mai bine de 100 metri.
Acest accident trist a fost prevestit locuitorilor printr-un
vuiet năduşit ce se auzea de sub pământ, în urma răspândirii
zgomotului despre această întâmplare o mulţime de curioşi au
vizitat locul în ruină, însuşi dl prefect al districtului,
încunoştiinţat de subprefectul plăşii respective, a vizitat
comuna şi a făgăduit multe ajutoare nenorociţilor localnici.
... Este cineva cuprins de jele uitându-se cum 150-200
fiinţe omeneşti, bărbaţi, femei şi copii, şed prin colibe şi pe sub
corturi, cum vegetează pe lângă garduri zdrenţuiţi şi muritori
de foame, fără chiar pâine..."
*
George Caţafany, editorul şi proprietarul Tipografiei unde
se tipărea Paloda, era şi un cunoscut om de cultură. „Din
traducerile mele" de George Caţafany, volumul II, premiat cu
„Menţiunea onorabilă" la Expoziţia Universală din Paris 1900
(facsimil din această lucrare în fotografia alăturată).

117
Cu titlul „Câteva note”, în „Opinia” Iaşi, 21 decembriue
1908, se publicau următoarele rânduri despre ziarul Paloda de
la Bârlad: „De numele capitalei Tutova se leagă două nume la
fel: Paloda – râul şi Paloda – gazeta. Ziarul apare de mai bine
de 15 ani, cu foarte puţină cheltuială de nervi face o politică
bine determinată, mulţumindu-se cu reproducerea faptelor de
peste săptămână, luând parte vie la toate evenimentele
familiale din oraş şi judeţ…
Paloda nu are motiv să cadă victimă foarfecelor din
redacţie: în total un ziar nevinovat, dar cu care, în lungul
anilor, ne deprinsesem şi nu odată am admirat rezistenţa
gazetei în a exista.
Ultimul număr al Palodei ne vorbeşte că ea dispare şi,
într-un lung necrolog ce-şi dedică, ziarul bârlădean povesteşte
tot trecutul său, toate sacrificiile ce le-a făcut ca să poată
rezista atâta vreme.
Douăzeci şi şapte de ani de când apare nu pot, fireşte, fi
luaţi matematiceşte, întrucât ziarul apare numai odată pe
săptămână. Dar munca la un ziar hebdomadar nu se
diferenţiază în mod colosal de ceea ce se depune la un ziar
zilnic, întrucît şi în cazul special trebuie să aduni zilnic, să
scrii zilnic şi în toate zilele iarăşi , să ai grija ziarului.
Dar un ziar săptămânal reclamă cu atât mai puţină
cheltuială şi trebuie să ne gândim la luptele ziarelor zilnice, la
sacrificiile ce le fac – când aşa de amar luptă un ziar mai mic,
care după 27 de ani de fiinţă, după ce părea că ajunsese un

118
mic monument al oraşului în care apare – trebuie să înceteze
învins de nevoi, de nevoile ce au existat şi cu ani în urmă, dar
cărora le ţinuse piept fondatorul Caţafany, care de multe ori
trebuie să fi dat din punga lui ca să vadă apărând ziarul.
Atâta mângâiere îi poate rămâne Palodei, că dacă nu s-ar
face sacrificii, n-ar fi în ţara românească decât doar două
ziare!...

Păreri
Păreri  şi‐a  făcut  apariția  mai  întâi  ca  ziar  de  informații 
comerciale,  culturale,  literare  la  25  septembrie  1932  având  ca 
director  pe  N.V.  Munteanu  iar  redactori  pe  V.  Blănaru  şi  M. 
Schwartz, iar apoi ca revistă literară, socială şi politică în 1933, 
fiind  o  tribună  de  luptă  antifascistă,  în  jurul  căreia  s‐au  ataşat 
colaboratori  precum  Stelian  Dumbravă,  Ion  Palodă  (dr.  I. 
Weinfeld),  Barbu  Zaharescu,  Gh.  Ivaşcu,  Atanase  Joja,  Hari 
Goldstein,  A.  Ismail,  Herman  Schvartz,  Perahim,  Ion 
Andronache,  Gh.  Nedelea,  Lazăr  Beneş,  Nicolae  Pandelea,  sub 
direcția gazetarului M. Negreanu. 
Gh.  Ivaşcu  scotea  la  Iaşi  revista  „Manifest”;  Perahim  era 
pictor şi procura desene antifasciste pentru Păreri, Atanase Joja 
desfăşura activitate de gazetar la Galați.  
Revista începuse cu un tiraj de 500 exemplare şi ajunsese 
la 2000, dar în luna iunie a anului 1936, democrația guvernării 
liberale  i‐a  suspendat  activitatea  pentru  că:  „consecvent  liniei 
luptei  de  apărare  a  drepturilor  omului  şi  a  adevăratei 

119
democrații,  revista  a  ridicat  glasul  său  în  apărarea  celor  ce 
sufereau pentru credință şi idealurile lor, fiind aduşi şi judecați 
la Tribunalul din Craiova 17 antifascişti.”  
Iată  articolul  din  numărul  8  al  publicației  „Păreri”  din 
anul 1936, după care a fost suspendată:  

Amnistia o cerinţă populară


„În iureşul frământărilor politice se ciocnesc astăzi forțele 
reacțiunii cu cele progresiste, democratice. Având de ales între 
menținerea  populației  noastre  într‐o  stare  de  inferioritate, 
asemănătoare  cu  cea  din  evul  mediu  şi  aceea  de  rapidă 
dezvoltare  pe  toate  tărâmurile,  într‐o  deplină  libertate  civică, 
noi  am  ales:  optăm  pentru  cea  din  urmă,  pentru  democrație, 
pentru adevărata democrație.  
Şi  am  optat  astfel,  după  o  matură  chibzuință.  Am 
constatat  că  propuşii  naționalişti  ai  străzii  nu  sunt  decât 
trădători de neam şi țară, punându‐se în slujba boierimii, ei vor 
să  lovească  în  interior  populația  țării.  Să  ne  răpească  puținele 
libertăți, să ne facă să strângem şi mai mult cureaua şi în locul 
deplinei dezvoltări, a independenței naționale, să ne pună jugul 
imperialismului hitlerist şi al revizionismului hortist.  
Aceasta  n‐o  vrem  noi,  n‐o  vor  antifasciştii,  n‐o  vrea 
poporul întreg. Şi n‐au vrut‐o şi nici nu o vor cei peste 1500 de 
antifascişti care zac în temnițele țării româneşti.  
Luptătorii pentru interesele mulțimii, intransigenți atunci 
când  e  vorba  de  dat  poporului  pâine,  pace  şi  libertate,  aceşti 
antifascişti  sunt  victimele  teroarei,  a  actelor  fascizante  ale 
guvernului. 
Să se facă dreptate!  
Să fie redați societății deținuții antifascişti. Şi în ciocnirea 
dintre  fascism  şi  democrație,  între  barbarie  şi  progres,  forțele 
democratice  să  fie  întărite  cu  cei  care  au  ştiut  să  lupte  şi  să  se 
jertfească  pentru  apărarea  libertăților  şi  nevoilor  populației. 
120
Poporul  nu  are  decât  să  câştige  în  urma  acestui  lucru.  Şi  ca 
exponenți sinceri ai cerințelor populare strigăm: să se deschidă 
porțile  tuturor  bastiliilor  româneşti,  amnistie  pentru 
antifascişti!”  
Ziarul  Păreri  reapare  în  septembrie  1944,  ca  tribună  de 
luptă  democrată  şi  de  apărare  a  drepturilor  cetățeneşti, 
autorizat  cu  nr.  1/1944  de  către  onor  prefectura  județului 
Tutova,  proprietar  şi  redactor,  M.  Negreanu,  redacția  şi 
administrația  în  strada  Al.  Vlahuță  nr.  15  Bârlad,  cu  apariție 
zilnică până la nr. din 18 noiembrie 1944, când este programat 
să  apară  săptămânal,  iar  de  la  23  august  1945,  când…  „se  va 
putea!”  
În  editorialul  primului  număr  al  ziarului  Păreri  din  1944 
citim: „După o prea lungă şi înăbuşitoare tăcere, gazeta noastră 
reapare  pentru  a  putea da  glas  tuturor  aspirațiunile  drepte  ale 
cetățenilor,  aspirațiuni  ce  fuseseră  sângeros  sugrumate  de  un 
regim  care,  infectat  de  otrava  hitleristo‐fascistă,  adusese 
dezastrul complet asupra poporului român.”  
Cu  numărul  19,  de  la  26  septembrie  1944,  Păreri  se 
pretinde: „cotidian democrat de luptă antifascistă şi de apărare 
a  drepturilor  cetățeneşti.”  –  redactor  M.  Schvartz  –  Negreanu. 
Iată cum arăta frontispiciul: 

Pentru o mai bună edificare a cititorilor asupra ideologiei 
ziarului redăm mai jos Strofe la Sărbătoarea Muncii, apărute în 
numărul din 1 mai 1946, pe spațiul articolului de fond:  
Astăzi este ziua Muncii!  
În genunchi, ca la altare,  
Să‐i aducem închinare  
121
Ca s‐o ştie pânʹ şi pruncii…  
 
Astăzi este ziua Muncii!  
Este sărbătoare sfântă  
A dreptății, mult râvnită!  
Vesel brațele sʹagită  
 
Buzele binecuvântă  
Este sărbătoare sfântă.  
S‐o trăim cu tot avântul!  
Este ziua biruinței.  
 
Frânt e lanțul umilinței  
Lăudat fie Preasfântul!  
S‐o trăim cu tot avântul.  
Înspre culmi privirea zboare. 
  
Uraʹn inimi amuțească!  
Altă viață să renască  
În această sărbătoare  
Înspre culmi privirea zboare!  
 
Astăzi este ziua Muncii  
Sărbătoarea muncii noastre  
S‐o‐nălțăm până la astre  
Ca s‐o ştie mâini şi pruncii. 
Astăzi este ziua Muncii. 
George Nedelea 
 
 La 10 iulie 1946, Păreri devine Păreri Tutovene.  
Iată frontispiciul: 

122
Păreri Tutovene
Păreri  Tutovene  îşi  dobândeşte  titulatura  la  10  iulie  1946, 
fiind  continuarea  a  ceea  ce  a  fost  ziarul  Păreri,  dar  ziar  doar 
„independent‐democratic”  cu  apariție  bisăptămânală,  lunea  şi 
vinerea, de la 1 noiembrie 1946, cu un nou colectiv redacțional 
din care mai fac parte Al. D. Balaban, Lazăr Beneş, M. Aron, V. 
Şuluțiu şi  A.  Saidacar, până luni  7 noiembrie 1949,  când apare 
primul  număr  al  ziarului  Steagul  roşu,  organ  al  Comitetului 
județean  Tutova  al  P.M.R.  şi  al  Comitetului  provizoriu  a 
județului Tutova.  

La 20 martie 1949, în numărul 168, Păreri tutovene publică 
un medalion comemorativ la 2 ani de la moartea ziaristului Ion 
Palodă (dr. Weinfeld), dar şi articolul „Cazul Hitler – panageric 
–  preluat  din  ziarul  Desrobirea  din  Galați  –  13  mai  1945. 
Referindu‐se  la  cursivul  „Cazul  Hitler  –  panageric”  ziarul 
conchide:  „Departe  de  a  avea  existența  efemeră  a  unui  articol 
obişnuit  de  ziar,  el  certifică  multiple  calități  care‐i  asigură  o 
constantă  şi  permanentă  valabilitate”  Dar  iată  pana  lui  I. 
Palodă: 
 
„A  murit  bestia.  Milioane  de  oameni  răsuflă  uşurați. 
Milioane  de  oameni  gândesc  că,  dacă  monstrul  ar  fi  murit  cu 
2000  de  ani  mai  devreme,  lumea  ar  fi  fost  scutită  de  teroare  şi 
măcel. Să fie oare aşa? Cred că se înşeală.  
Că  gangsterii  nazişti  se  căznesc  să  creeze  o  legendă  de 
eroism  şi  profeție  în  jurul  sinistrului  cap  de  bandă,  e  uşor  de 
123
înțeles, deşi truda lor e zădarnică.  
Dar  că  la  diferite  posturi  de  radio  democrate  se  vorbeşte 
de  marile  însuşiri  geniale  ale  lui  Hitler  „din 
nenorocire  rău  întrebuințate”,  e  mai  mult 
decât o eroare, e o perfidie. A adus oare Hitler 
un adevăr nou sau măcar o minciună nouă în 
lume? 
 Răspunsul l‐a formulat G. Gobineanu.  
Superioritatea  nemților  a  proclamat‐o 
Chamberlain.  Wille  zur  Macht  şi  disprețul 
milei a filosofat‐o Nietesche.  
Sălbăticia  şi  brutalitatea  teutonă  e  milenară  (Tacit).  N‐a 
creat‐o  Hitler.  Antisemitismul  a  fost  un  permanent  mijloc  de 
diversiune în mâna guvernelor tuturor națiunilor. „Drang nacht 
osten” şi „Spațiul vital” e un vis secular al nemților şi nu numai 
a lor. Nu Hitler i‐a învățat pe italieni să viseze un „Imperio” în 
Africa,  pe  japonezi  să  viseze  cucerirea  Chinei  şi  Americii,  pe 
români să  viseze un  guvernământ al  Transnistriei.  Nu  Hitler a 
inventat  imperialismul,  şovinismul,  ura  de  rasă,  lăcomia  de 
pradă  şi  mai  ales  pe  „Jandarmul  Europei”şi  „brâul  sanitar”. 
Acestea  toate  le‐a  găsit  Hitler  în  funcție  la  toate  națiile,  la  cele 
mari şi la cele minuscule şi neînsemnate.  
Nici  o  nație  nu  se  credea  prea  mică  şi  slabă  încât  să  nu 
viseze  cuceriri  de  teritorii,  stăpânire  de  minorități,  şi  mai  cu 
seamă să nu se creadă obligată de a apăra civilizația şi cultura 
europeană  împotriva  „barbariei  roşii”,  împotriva  dezrobirii 
muncitorilor. 
De murea Hitler acum zece ani sau dacă nu s‐ar fi născut, 
nu se schimba nimic.  
Nu!  Hitler  n‐a  fost  un  Mahomet  nici  pentru  lume,  nici 
pentru  nația  lui.  N‐a  fost  nici  epileptic,  nici  genial,  nici  profet, 
nici erou. A fost un gealat foarte uşor de înlocuit.  

124
DRANG  NACH  OSTEN  şi  „Spațiul  vital”  ar  fi  putut  fi 
înăbuşit foarte uşor când s‐a prins de veste că Hitler pregăteşte 
războiul.  
Nu se întreabă oare admiratorii geniului lui Hitler: cum a 
putut  el  învinge  opoziția  în  țara  lui  şi  cu  ce  bani  a  putut  să  se 
înarmeze?  Oare  cu  marca  ridicolă  care  valora  a  bilioana  parte 
dintr‐o centimă de aur?  
Banda  neagră  a  paraziților  din  întreaga  lume  a  vrut 
războiul  şi  i‐a  pregătit  pe  Hitler  şi  poporul  său  brutal  şi 
îndobitocit.  Hitler  n‐a  fost  decât  un  „Chargé  ffaires”  sau  mai 
potrivit,  o  excrețiune  fetidă  a  organismului  putred  capitalist 
mondial!  
Grangurii  paraziți  ştiau  prea  bine  că  stăpânirea  teutonă 
asupra  lumii  întregi  este  un  vis  deşert  şi  caraghios,  ştiau  însă 
totodată  că  această  idee  fixă  poate  fi  utilizată  pentru  scopurile 
lor.  Da,  DRANG  Nach  OSTEN  nu‐i  speriau,  ci  groapa  lor  era 
DRANG NACH WESTEN a emancipării muncitorimii.  
De aceea au privit cu atâta linişte şi cinism la scandalurile 
din  Reich,  la  arderea  cărților,  la  deportarea,  schingiuirea  şi 
uciderea  oamenilor.  Nu  numai  că  n‐au  protestat,  că  n‐au 
intervenit,  dar  au  contribuit,  cu  grele  miliarde,  la  construirea 
acestei uriaşe şi monstruoase maşini de război şi crimă!  
Nici  o  cheltuială  nu  li  s‐a  părut  prea  mare  acestor 
granguri ai tuturor națiilor. Până şi evreii, care aveau să fie cele 
mai  lamentabile  victime,  au  dat  prinosul  lor  pentru  înarmarea 
apărătorilor burtăverzimei!  
Hitler  n‐a  cucerit  teritorii.  A  intrat  în  ele  ca  la  complici. 
Nu el a creat Quislingii, Lavalii, Cochenii şi Antoneştii. I‐a găsit 
gata pregătiți. Şi nu în grabă, ci de generații. 
Hei!,  paraziți  din  toate  țările!  Lăsați  dracului  pe 
„genialul”  criminal.  A  fost  el  criminal,  dar  nu  mai  mare  decât 
voi, iar genial n‐a fost nici el, precum nu sunteți nici voi. Sunteți 

125
foarte  rău  inspirați  dacă  credeți  că  se  poate…  tuşi  contra 
vântului.  
Ce trebuie să vină, vine! Voi ați preferat să vină pe valuri 
de sânge şi a venit aşa, dar se putea şi altfel. Dacă însă nici acest 
groaznic măcel nu v‐a fost învățătură, va mai curge sânge, dacă 
trebuie să vină, va veni!”  
Nu  vă  mai  ascundeți  după  cadavrul  „genialei”  bestii. 
Lăsați bietul hoit să putrezească în pace, iar voi luați aminte!” 

Păreri tutovene
Păreri  Tutovene,  publicație  săptămânală  de  opinie, 
informație  şi  atitudine  a  municipiului  Bârlad,  reapare  joi  16 
aprilie  1992  cu  un  colectiv  de  redacție  format  din:  Gh.  Barbu, 
redactor  şef,  O.  Oprescu,  redactor  şef  adjunct,  Gh.  Vrabie, 
redactor,  V.  Popa,  tehnoredactor,  ca  o  expresie  a  dorinței  de  a 
susține reînființarea județului Tutova, abuziv desființat în 1950.  
Din  ziarul  cu  „număr  nou”  am  reținut  documentarele: 
„Tutova  în  devenire”,  „Criterii  care  stau  la  baza  reînființării 
județului Tutova” din care redăm unul din argumente:  
„Municipiul  Bârlad  a  fost  permanent  reşedința  ținutului 
şi județului Tutova. Bârladul este al doilea oraş cu vechime din 
Moldova  după  Cetatea  albă,  fiind  atestat  documentar  încă  din 
anul 1174. În prezent municipiul Bârlad se află pe primul loc ca 
număr  de  populație  față  de  toate  oraşele  care  solicită  a  deveni 
reşedință de județ.”  

126
Ca  obiective  culturale  care  justifică  devenirea  Tutovei  ca 
județ  şi  a  Bârladului  capitală  a  acestuia  sunt  citate  existența 
Teatrului „Victor Ion Popa” şi a muzeului din localitate. Nu se 
vorbeşte  nimic  despre  tradiția  culturală  –  prin  publicistică  a 
Bârladului. 

Păreri tutovene
Păreri tutovene reapare la 20 aprilie 1990 ca organ de presă 
al  F.S.N.  Bârlad.  Din  lucrarea  în  două  volume  „Istoria 
Bârladului„  apărută  în  1998  sub  egida  primăriei  municipiului 
Bârlad,  a  Inspectoratului  pentru  cultură  al  Județului  Vaslui  şi 
Fundația  Culturală  „Dr.  C.  Teodorescu”  –  Bârlad,  îngrijite  şi 
coordonate  de  Oltea  Răşcanu  –  Gramaticu,  rezultă  că  Păreri 
Tutovene din 20 aprilie 1990 este acelaşi cu bisăptămânalul care 
la  29  septembrie  –  3  octombrie  2003,  ajunsese  la  nr.  737,  anul 
XIII de apariție, serie nouă, cu precizarea ce ne‐o face în sensul 
că  ziarul  a  avut  o  succesiune  bogată  de  redactori  şefi:  George 
Irava, George Oprescu, Tache Mocanu, Gheorghe Barbu, Florin 
Şchiopu,  Vasile  Rugină,  Gruia  Novac,  Costel  Nițuc,  Cătălin 
Angheluță, Florin Mihăilescu, iar în prezent, de aproximativ 11 
ani, Aurel Găvan ( pseudonim Neagu Vârlan).  
Păreri  tutovene,  publicație  județeană  de  cultură,  opinie, 
informație  şi  atitudine,  editată  de  Fundația  Creştin  Ortodoxă 
„Sf.  Nicolae”  Bârlad,  strada  Republicii  nr.  284,  anul  XIII,  Serie 

127
nouă, apare bisăptămânal şi a ajuns la nr.737/29 septembrie – 3 
octombrie 2003. „Exprimă‐te liber prin… Păreri tutovene” invită 
publicația care se tipăreşte la S.C. Odeon S.R.L. şi are ca director 
pe  Aurel  Găvan,  editorialist  ‐  Constantin  Teodorescu,  redactor 
coordonator – Laurențiu Chiriac. Dispune de un larg colectiv de 
redacție  –  redactori  şi  colaboratori:  Nicolae  Mitulescu,  Petruța 
Chiriac, Teodor Pracsiu, Mioara Popa, Valentin Negre, Corneliu 
Filipescu,  Ioan  Puflea,  Gheorghe  Catană,  Corneliu  Florența, 
Nicu Botezatu, Neculai Artene, Gheorghe Clapa, George Irava, 
Oltea  Răşcanu  –  Gramaticu,  Mihai  Luca,  Eliza  Olteanu,  Vasile 
Slabu  (fotoreporter).  De  tehnoredactare  se  ocupă  Bogdan 
Artene,  Ana‐Maria,  Gheorghiu,  Mihaela  Măstac,  iar  ca  agent 
publicitar,  responsabilitatea  revine  lui  Constantin  Grigoriu. 
„Neîndoielnic, Păreri tutovene întruchipează rodul strădaniilor 
şi  eforturilor  unui  colectiv  de  entuziaşti  ai  locului”  –  zice 
Gheorghe Clapa în „Puncte de vedere în legătură cu publicația 
Păreri  din  nr.  737  a  publicației  unde  lucrează  „…Cu  fiecare 
număr,  Păreri  tutovene  a  câştigat  în  valoare,  în  conținut,  şi‐a 
amplificat  aria  de  cuprindere,  a  răspuns  tot  mai  mult 
exigențelor  cititorilor  săi,  fiecare  putând  afla  în  paginile  sale 
temele  şi  subiectele  care  îl  interesează.  Păreri  tutovene,  îşi 
argumentează redactorul discursul, a ajuns una dintre cele mai 
reuşite  publicații  ale  momentului,  intrate  definitiv  în  circuitul 
presei naționale.”  
Într‐adevăr,  a  crea  şi  tipări  la  Bârlad  o  publicație  cu 
circulație în întreg județul nu‐i deloc o treabă uşoară. Dar ziarul 
„se  încăpățânează  să  reziste  şi  să  ofere  cititorilor  „ceea  ce  le 
trebuie.  Un  ziar  bogat  în  conținut,  cu  o  ilustrație  bogată  şi 
adecvată,  cu  o  publicitate  bine  dozată,  cu  articole  şi  rubrici 
căutate:  un  editorial  de  ținută  (Constantin  Teodorescu),  cu 
„Eşicherul  –  Tablaua  de  şah  a  politicii”,  bine  orientat  şi  cu 
profesionalism  dăruit  cititorilor  (profesor  Valentin  Negru), 

128
rubrica  „Ştiați  că…?”  o  sinteză  a  deosebitului  (profesor 
Gheorghe  Catană),  o  pagină  culturală  –  cu  opinii  de  cititor  şi 
comentarii  la  o  expoziție  de  pictură  şi  grafică  deschisă  în 
localitate  –  care  „fură”  şi  din  pagina  învecinată  pentru  a 
informa  la  timp  care‐s  noutățile  în  ultimul  număr  (66‐67)  din 
revista  Pagini  medicale  bârlădene…  Apoi  articolele  „Mirajul 
Occidentului”,  „Violența  în  familie”,  „Campania  regională 
împotriva traficului de ființe umane…” ori „Sărbătoarea satului 
Puieşti” – ediția a VI‐a – 2003 ş.a. sunt tot atâtea teme de multă 
importanță.  Calendarul  astronomic  a  lunii  octombrie,  Jocul  de 
cuvinte  –  „Viticolă”,  rubrica  Sport,  „In  memoriam”,  aportul 
Oficiului  județean  pentru  protecția  consumatorilor  la 
respectarea  regulilor  de  comerț  şi  de  servire  civilizată  şi  nu  în 
ultimul  rând  cursivul  „Muzeul,  şcoala  şi  literatura”  sunt  de 
mare folos pentru oricine.  
Un plus de grijă la autori pentru susținerea ideilor nu cu 
vorbe  ci  prin  argumente  în  cazul  lui  Gh.  Clapa;  evitarea 
zorzoanelor,  prețiozităților  şi  întortocherilor  pentru  N. 
Mitulescu,  ar  asigura  mai  multă  credibilitate  nu  numai  lor,  ci 
ziarului în primul rând, iar cititorilor – satisfacții mai mari.  
Actualele  Păreri  tutovene  port  cu  demnitate  şi  succes,  ba 
înnobilând, ceea ce a făcut Păreri tutovene după 20 iulie 1946 şi 
până la 7 noiembrie 1949. 
*

129
Progresul
Progresul,  ziar  politic,  economic  şi  literar,  apare 
săptămânal,  redacția  şi  administrația  la  Tipografia  George 
Cațafany – Bârlad.  
Se declară oficial de nuanță liberală  dar  nu a  constituit  o 
tribună  puternică  de  luptă  politică,  deşi  la  el  au  colaborat 
majoritatea profesorilor de la Liceul Gh. Roşca Codreanu.  
A  fost  editat  în  perioada  9  ianuarie  1883  –  22  decembrie 
1885, de două ori pe săptămână, spun Nerva Hodoş şi Al. Sadi 
Ionescu.   
Ziarul  se  deschidea  cu  calendarul  săptămânii,  după  care 
urmau  articolele:  „Aşa  numitul  conflict  francezo‐român”,  „Iar 
chestia evreiască”; „Necesitatea unei legi de admisibilitate şi de 
eligibilitate  în  funcțiunile  administrative”;  „Neeficacitatea 
legilor  noastre  pentru  săteni”;  „O  curioasă  neînțelegere  între 
Primăria urbei Bârlad şi Consiliul județean Tutova”….  
Se  mai  publicau  versuri,  creație  a  unor  colaboratori  ori 
reproduceri  din  „Voința  Națională”,  Cugetări  după  Louis 
Dépret, un foileton la „Foița progresului”‐ „Fântâna Blanduziei, 
piesă în 3 acte de Vasile Alecsandri, de exemplu – „Ştiri locale”, 
„Revistă exterioară” etc.  
Există şi publicitate: „Pastile pentru recâştigarea sănătății 
bărbaților”  (erau  cam  ceea  ce  este  „Viagra”  astăzi).  Se  făcea 
reclamă  şi  Institutului  de  domnişoare  de  sub  conducerea 
doamnei N. Drouhet. Dar cine era familia Drouhet şi Institutul 
ce‐i purta numele?  
Criticul literar Şerban Cioculescu, în volumul „Amintiri”, 
Editura  Eminescu,  1981,  vorbeşte  în  detaliu  despre…  un 
pension de fete întemeiat în 1857 la Bârlad de Pulcherie Olivari, 
fiica  ei  Nathalie  Olivari  căsătorindu‐se  cu  Pierre  Drouhet, 
codirectorul  pensionului particular  din Bârlad, mort  la 16  iulie 
1909,  cu  un  necrolog  scris  de  preotul  I.  Antonovici,  mai  târziu 
130
episcop de Huşi. Tatăl  Nathalei – Georges Olivari,  căsătorit cu 
Pulchérie,  aceasta  întemeiază  în  1857  un  pension  de  fete  la 
Bârlad. Fiica lor, Nathali, măritată cu Pièrre Drouhet în 1864, a 
preluat în 1867 conducerea pensionului şi aceea a externatului. 
…”Era  o  şcoală  serioasă,  de  muncă  temeinică,  în  care 
„umanioarele”  păstrau  locul  de  cinste  şi  în  care  se  respectau 
treptele formale ale retoricii latine, cu progresele ei de la Cicero 
şi Quintilian încoace. Dizertația scrisă şi mai apoi orală, cum se 
cuvenea,  etimologiceşte,  făcea  din  cei  mai  buni  elevi  vorbitori 
ex  cathedra  sau  la  bară,  iar  în  vârful  piramidei,  de  la  tribuna 
parlamentară…” spune Şerban Cioculescu.  

După  modelul  „pensioanelor”  de  domnişoare  de  pe 
vremuri  există  înființată  din  2001  în  Bucureşti,  din  inițiativa 
unor  părinți,  Şcoala  europeană  particulară  menită  să  ofere 
copiilor o educație mai temeinică. Este o şcoală a computerelor, 
a  englezei,  germanei  şi  spaniolei,  şcoală  a  educației  fizice  şi 
cercurilor  de  teatru,  afaceri,  matematică  şi  jurnalism,  dar  nu 
lipsesc artele plastice, muzica, dansul sportiv şi artele marțiale. 
 Cu  un  program  de  la  ora  8  dimineață  la  6  seara,  elevii 
trăiesc  o  experiență  unică:  învață,  mănâncă,  se  joacă,  îşi  fac 
temele,  fac  mişcare  şi  desenează,  pictează  ori  fac  muzică  sau 
dans sub supravegherea învățătorilor. La 15 copii sunt angajați 
sau colaborează 13 profesori sau învățători.  
Raportul  de  unu  la  unu  este  benefic,  copiii  nu  mai  au 
nevoie  de  meditații,  având  profesori  specializați,  trec  cu 
uşurință „şocul” clasei a V‐a ori cel al clasei a IX‐a.  
Aflată la al treilea an de funcționare Şcoala Europeană din 
Bucureşti  cheamă  la  cumințenie  şi  modestie,  îndemnându‐i  pe 
copii să se accepte reciproc. 
*
Progresul, organ liberal politic, economic şi literar, apare
în 1883 până la 1885, cu întrerupere de la 29 ianuarie până la

131
8 iulie 1884, la tipografia Caţafany. Au semnat avocaţii Iancu
A. Sturza, T.V.Ioan, Lascăr Costin, G. Vidra şi T. Istrati.
De la 16 ianuarie 1883 apare în format 40x28 cm. iar de
la 8 mai 1883 -47x32 cm.
De la 16 ianuarie 1883 costă 10 bani numărul, iar de la 7
februarie 1883, anual 12 lei, dar nu mai consemna costul unui
număr. De la 3 iulie 1883 – 30 bani numărul.
Între 29 ianuarie – 8 iulie 1884 nu mai apare, spun
Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu în “Publicaţiile periodice
româneşti.”
(Biblioteca din Bârlad are în păstrare numerele din anii
1884-1885).

Propaganda conservatoare
Propaganda  conservatoare,  organ  al  Partidului  Conservator 
din  județul  Tutova  (iar  în  decembrie  1918  al  Partidului 
Conservator  –  progresist),  anul  I,  nr.  1,  cu  apariția  în  fiecare 
duminică,  începând  de  la  7  decembrie  1908,  redacția  şi 
administrația  la  Clubul:  Conservator  –  strada  Dobranici  nr.  2 
Bârlad  este  scos  pe  piață  în  condițiile  când,  „în  urma 
sângeroaselor răscoale țărăneşti din primăvara anului trecut şi a 
dezordinii  produsă  de  neizbutitele  reforme  agrare  votate  cu 
acest prilej, s‐a risipit indiferența tuturor acelora care se ținuse 
până acum departe de orice manifestare politică.”  
Presa  fiind  „cel  dintâi,  şi  cel  mai  puternic  mijloc  de 
răspândirea  ideilor  politice”  şi  „credincioşi  neclintiți  ai 

132
principiilor  conservatoare”  ne  propunem  –  se  spune  în 
editorialul „Un nou ziar” – „să facem un control foarte serios al 
afacerilor  noastre  politice,  lucrând  cu  toată  energia  pentru 
binele  comun  punând  în  toate  acțiunile  noastre  bună‐credință, 
demnitate şi cinste, păstrând cea mai severă urbanitate”… 
 Tipografia  C.D.  Lupaşcu,  apoi  tipografia  Modernă  (la  6 
ianuarie 1911), la N.P. Peiu la 22 decembrie 1918.  
Până  la  29  noiembrie  1909  nu  rezultă  cine  este  şeful 
ziarului  dar  la  data  de  mai  sus,  la  Poşta  redacției,  sub 
semnătura  G.  Tutoveanu  scrie:  „Rog  pe  toți  prietenii  şi 
cunoscuții  mei,  ca  toate  manuscrisele  pentru  Propaganda 
conservatoare  să  le  adreseze  prietenului  meu,  dl  avocat  I. 
Stănescu,  care  este  acum  directorul  acestui  ziar  –  Bârlad  28 
noiembrie 1909.  
De unde deducția că anterior director al ziarului fusese G. 
Tutoveanu,  concluzie  reieşită  şi  din  fluxul  materialelor  sale 
publicate în săptămânal până atunci. De la 4 iunie 1915 director 
este  I.G.  Ciorescu  –  redacția  şi  administrația  în  strada  Mihai 
Viteazu  nr.  4  iar  de  la  7  iunie  1918,  director  devine  George 
Oprişanu,  când  foaia  apare  în  două  pagini,  pentru  ca  de  la  15 
iulie  1918  ziarul  să  fie  editat  sub  conducerea  unui  comitet. 
Girant a ziarului: D.A. Chiricuță iar la câteva zile I.M. Varlam. 
 Deosebit  de  G.  Tutoveanu,  G.  Oprişanu,  I.  Ciorescu  în 
Propaganda conservatoare au mai semnat: Z. Vladimir, Z. Gruea, 
N.N. Grigoriade, I. Castiş, A. Leon, V. Proca, N.L. Marinescu, S. 
Puşcaşu,  N.  Teodorescu,  M.  Luncanu,  I.  Adam,  A.  Stelian,  V. 
Vasiliu  –  Măscurei,  prof.  Gh.  Alesandrescu,  I.  Marinescu,  dar 
apar şi semnături ca acestea: T. Ioan, I. Cetățeanu, I. Xenes, M. 
Cinemagramof, V.V.V., I. Prundu, A. Fulvio, S. Diapazonu etc. 
 În  afara  politicii  de  partid,  a  disputelor  cu  ziariştii  de  la 
„Bârladul”  ori  de  la  „Tutova”,  cu  ultimii  intrând  în  discuție 
chiar  şi  G.  Tutoveanu,  se  publicau  rubrici  diverse,  de  interes: 

133
„Chestiuni  economice”,  „Producția,  munca  şi  diviziunea 
muncii” a fost un serial semnat de I.G. Ciorescu – Bogdana. La 
„Foiletonul ziarului „Propaganda conservatoare” s‐au publicat: 
„Soarele  –  studiu  de  mitologie  română”  de  N.L.  Kostake; 
„Religia  în  educație”  de  Zoe  G.  Tutoveanu;  „Aurorele  polare” 
semnat Cosmos, „Relațiile conjugale şi sentimentele dintre soți” 
de Zoia G. Tutoveanu.  
Diversificată era informația: „Zilele acestea M.S. Regele a 
semnat  decretul  prin  care  se  acordă  concetățenilor  noştri  – 
părintele I. Antonovici şi domnului G. Tutoveanu medalia Beni‐
Merenti pentru lucrări literare” ( 29 martie 1909); „Anunțăm că 
de  acum  înainte  Propaganda  conservatoare  va  apare  la  fiecare 
două săptămâni”  (31  ianuarie  1910); „Abonamentele  se  plătesc 
domnului I. Lupu, casierul Clubului Conservator”…  
Bogată  şi  variată  este  viața  literară  în  „Propaganda 
conservatoare”.  
Epigrama  ‐  unui  caracter,  semnată  V.V.V.  spune  lucruri 
de‐a dreptul:  
 
Îndrăgit sunt şi de vorbe  
Şi de chipul dumitale  
Dar prea mult vânezi, măi frate, 
Situații şi … parale.  
 
I. Prundu semnează nişte tachiste:  
 
Sunt oameni vrednici, lucru mare,  
Când dau bugetului asalt  
Şi dinți au straşnici, că‐s în stare  
Să roadă piatră şi asfalt.  
 
Iar A. Flavio – Cugetarea: „Sunt două lucruri în lume care 

134
nu îngăduie mediocritate: versurile şi iubirea.”  
Duelul epigramistic în vremea aceea avea loc nu numai în 
ziare.  Propaganda  conservatoare  din  22  februarie  1909  spune: 
„La geamul librăriei P. Frumuzache sunt expuse de câteva zile 
trei  şarje  foarte  izbutite.  Una  a  prietenului  nostru,  domnul  C. 
Ştefănescu, reprezentând pe dl D. Hârlescu, G. Tutoveanu şi V. 
Ghețiu şi două ale domnului D. Hârlescu şi D. Vasiliu – Bacău.” 
 Era  şi  pe  atunci,  neîndoios,  legea  cu  calomnia,  dar  în 
lumea  intelectuală  se  ştia  şi  ce  e  şarja,  gluma,  umorul, 
împunsătura provocatoare producerii altor momente de veselie. 
Populată  era  „Tribuna  literară”  înființată  de  ziar  din  primele 
zile  ale  existenței  sale.  Aici  a  publicat  G.  Tutoveanu  foarte 
multe  poezii:  „Iubire”,  „Decemvre”,  „Spune‐mi”,  „Dor”, 
„Iisus”,  „Fii  gata”,  „Sutaşul  din  Căiuți”,  „Portret”, 
„Cucernicie”,  „Grigorescu”,  „Fantoma”,  „Pace”,  „Slănic”,  „A 
fost”,  „Ştefan  Vodă”,  „Suceava”,  „Bucovinei”  etc.  dar  şi 
sonetele:  „Şi  plopii”,  „Paznicul  sihastrului”,  „Spre  tine  – 
aleargă”, „Domnița Rucsandra” etc.  
Cât priveşte poezia Portret publicată în Propaganda… la 11 
ianuarie 1909 ea are povestea ei: …”Cu ani în urmă vorbisem cu 
bătrânul poet George Tutoveanu despre ea. Frumoasa doamnă 
(Natalia  Negru  n.n.)  luminase  unele  şezători  literare  ale 
Academiei Bârlădene, ținute fie la Bârlad, fie în unele târguri ori 
sate  din  apropiere,  ca  Iveştii,  Corodul  şi  Berheciul,  ca  să  le 
numim  doar  pe  cele  de  lângă  Tecucii  ei.  Atunci  am  aflat  că 
dulcele maestru îi păstrase – şi el! – o afecțiune tainică şi intactă 
în timp şi că, în 1904, ea îi inspirase poezia Portret, publicată în 
ediția a doua (1910) a primei lui cărți – Albastru:  
„E‐naltă şi în mersu‐i  
Uşor se‐nmlădie  
Ca zarea de lozii  
Când vântul o‐mbie.  

135
 
Seninul din şoaptă‐i  
Stă mintea să‐ți fure  
Ca zvonul de şipot  
Sub bolți de pădure.  
 
Şi‐n ochi i se‐aprinde  
Noian de‐nțelesuri  
Ca vraja ce‐aşterne  
Amurgul pe şesuri.  
 
(Din  „O  vizită  la  Natalia  Negru”  de  C.D.  Zeletin:  Bârladul 
odinioară şi astăzi – 1984).  
 
Prin  1993  –  1994,  când  făceam  ziaristică  la  Monitorul  de 
Iaşi,  maestrul  Aurel  Leon  a  scris  un  cursiv  la  „Cafeaua  de 
dimineață”  despre  Natalia  Negru.  La  câteva  zile,  la  rubrica  pe 
care  o  redactam  „Din  scrisorile  şi  telefoanele  zilei”  am  adus  o 
anumită corectare spuselor magistrului… A doua zi a intrat în 
birou la mine, mi‐a strâns mâna şi zâmbind mi‐a spus‐o direct: 
dar ştii că Tutoveanu a fost cu Natalia Negru?  
Tot ce se poate, Natalia Negru (1882‐1962) a supraviețuit 
primului ei bărbat Şt. O. Iosif, şi lui Dimitrie Anghel, pe care l‐a 
luat  de  soț  după  plecarea  lui  Iosif.  Ea  „şi‐a  consolidat  singură 
atât  aureola  de  melpomenă…  hrănind  cu  oxizi  un  foc  fără 
combustie, o flacără de comoară…  
A fost una din fascinațiile vremii, o frumusețe…” 
*

136
Praştia
Praştia,  ziar  bilunar,  în  2  pagini,  de  polemică  socială, 
politică  şi  literară,apare  la  20  decembrie  1923  sub  deviza  „Să 
spui  adevărul  râzând”  (Horațiu),  sub  direcția  unui  comitet, 
redactor  G.  Ponetti,  proprietară  Elena  Dan,  redacția  şi 
administrația  Bârlad,  strada  Aprodul  Purice  nr.  4,  ca  o  … 
praştie îndreptată către oamenii de felul „dl. Iancu Mihăilescu, 
absolvent a patru clase primare, telefonist la căile ferate… care, 
în  numele  literaturii  române,  s‐a  ridicat  împotriva  poetului  G. 
Tutoveanu  prin  ziarul  bârlădean  „Brazdă  Nouă”  din  27 
octombrie; sau a atitudinii de o revoltătoare necuviință, pe care 
a avut‐o un domn avocat, Ştefan Dumbravă, față de acelaşi poet 
G. Tutoveanu, cu ocazia unei şedințe a Ligii Culturale.” 
 Domnului  Mihăilescu‐Macaz  îi  răspunde  Praştia  prin 
însuşi  cuvântul  lui  Nicolae  Iorga  care  nu‐i  altul  decât  şeful 
politic suprem al celui care aruncă trivialitățile:  
…  G.  Tutoveanu  este  „un  adevărat,  un  duios  şi  un 
puternic  poet”;  poezia  sa  „Aduceți‐vă  aminte”  este  „Una  din 
cele  mai  frumoase  bucăți  lirice  din  literatura  noastră”;  poemul 
său  „Logodnica  lui  Vifor”  este  „de  o  formă  clasică  pură”; 
întregul  volum  „Balade”  e  „cea  mai  însemnată  carte  de  poezii 
din acest an şi de câtva timp încoace”.  
Cel  de  al  doilea  număr  din  Praştia  apare  la  20  ianuarie 
1924. Este realizat la Tipografia Aron Haber Bârlad.  
Praştia  a  fost  un  fel  de  gazetă  de  satiră  şi  umor  al 
„Academiei Bârlădene”. 
 
 
 
 
 
 
137
 

Rulmentul

Rulmentul,  gazetă  de  uzină,  organ  al 


Comitetului  de  partid  şi  al  Comitetului  de 
întreprindere  (mai  târziu  –  Comitetului 
sindicatului) din Fabrica de rulmenți Bârlad, 

apare  la  data  de  5  noiembrie  1957  şi 


Ion N. Oprea, 
redactorul şef al  găzduieşte  în  primul  său  număr  gândurile 
ziarului  de viitor ale inginerului Ştefan Dumitrescu, 
„Rulmentul” director.  Cel  care  după  10  ani,  la  5 
noiembrie 1967 avea să semneze alt  articol 
în  Rulmentul:  „La  10  ani.”  Iar  la  29  februarie  1968  să  ocupe 
întreaga  pagină  întâia  a  ziarului  Rulmentul  cu  titlul:  „Ştefan 
Dumitrescu, director general al fabricii de rulmenți din Bârlad a 
decedat  la  26  februarie  în  urma  unui  grav  accident  de 
automobil”…  
Redacția îşi avea sediul la Fabrica de rulmenți din Bârlad 
–  Şoseaua  Iaşului,  în  Pavilionul  administrativ,  alături  de 
Comitetul  de  partid,  folosind  serviciile  aceleaşi  secretare,  vis  a 
vis  de  Cabinetul  directorului,  dar  şi  în  apropierea  birourilor 
Sindicatului.  
Se  tipărea  la  Întreprinderea  „Drumul  socialismului”, 
secția Poligrafică Bârlad.  
Ziarul  a  avut  o  apariție  bilunară,  într‐un  tiraj  de  3500  – 
4000  de  exemplare  în  primii  cinci  ani  de  activitate  şi  se  difuza 
întregului personal din întreprindere (abonamentul 0,60 lei pe 3 
luni, 1, 20 lei pe 6 luni, 2,40 lei pe un an, iar cei care doreau să‐l 
primească la domiciliu achitau în plus 10 bani de fiecare număr 
al  ziarului,  suma  reprezentând  valoarea  timbrului  poştal  – 

138
Rulmentul din 20 decembrie 1958), dar se trimitea şi la o bună 
parte  din  ziarele  şi  instituțiile  din  țară,  în  special  la  ziarele  de 
întreprindere, la schimb de publicații. 

În  fotografie:  (de  la  dreapta  la  stânga)  Ion  N.  Oprea  –  la 
predarea  conducerii  ziarului  lui  Constantin  Huşanu  (tet‐a‐tet)şi  în 
continuare colaboratorii Gh. Mocanu (foto) Elena Budescu, secretară şi 
Eliade Solomon, colaborator de bază (ianuarie 1963). 

A  apărut  cu  participarea  unui  colectiv  redacțional, 


răspunderea având‐o redactorul şef, care mai bine de doi ani a 
fost rectificatorul Codreanu Iordache, un bun profesionist.  
La  1  martie  1960  vine  redactor  Ion  N.  Oprea,    care  la  15 
ianuarie  1963  predă  activitatea  lui  Constantin  Huşanu,  care  îl 
coordonează până la 19 septembrie 1965, după care ziarul are ca 
redactor  pe  Constantin  Clisu,  redactorul  şef  ,  posibil  4‐5  ani, 
după  care  el  scade  în  calitate,  devenind  un  fel  de  instituție  în 
care  se  publică  viața  de  partid  şi  sindicală,  un  fel  de  dări  de 
seamă a celor care se voiau popularizați.  
Deosebit de materialele şi rubricile specifice activității de 
partid  şi  de  sindicat,  ziarul  Rulmentul  a  promovat  o  tematică 
corespunzătoare,  unele  rubrici  fiind  permanente:  concursul  de 
139
ridicare a calificării profesionale a muncitorilor cu numele:
„Verificaţi-vă cunoştinţele tehnice”, organizat an de an,
de exemplu.

 
 
Constantin Clisu, redactorul şef care a urmat lui Constantin Huşanu 
la conducerea ziarului, poet, prozator, care a scris şi versurile la 
cântecul Bârladului, pe muzică de Nicolae Balan.  

Iată doar câteva din rubricile de interes ale ziarului:


„Ariciul la microfon”, „Biblioteca tehnică vă informează”,
„În pas cu tehnica”, „Poşta redacţiei”, „Răspundem
cititorilor”. „Vitrina cu cărţi”, „Din oraşul nostru: teatru
sau cinematograf”, „Ce e nou la Club”, „Cronica juridică”,
„Sfatul medicului”, „Publicitate gratuită – cu ardei, sare şi
piper”, „Cercetarea ştiinţifică – preocupări şi perspective”,
„Pe urmele materialelor publicate”, „Ce e nou în
construcţia de rulmenţi?”,”Pe teme de familie”, „Note de
drum”, „Itinerare estivale”, „Ce să citim?”, „Calendarul
cultural – sportiv”, „Cărţi”, „Scrisori către redacţie”,
”Scrisori deschise”, ”Moda”, „Jocuri de cuvinte „ etc.
Materialele publicate au îmbrăţişat genuri
gazetăreşti diverse: analize, reportaje, portrete în tuş sau
însoţite de fotografii, foiletoane, însemnări, interviu, raid-
anchetă, instantanee, fapt divers, proză ori versuri, plus

140
grafică şi caricatură realizate de tehnicianul Leonte ori
Laurenţiu Gheorghiu.
În anii în care era incomod să‐ți botezi copiii sau să mergi 
la  biserică  să  te  cununi,  să  promovezi  calitățile  țiganilor, 
Rulmentul  a  cutezat,  şi  pentru  prima  dată  în  presa  din  țară  a 
publicat la 31 ianuarie 1962 reportajul ”O viață de om”, în care 
era  vorba  de  Iorgu  Brătianu,  „bulibaşa  şatrei  de  nomazi 
staționați la marginea Bârladului”, care a devenit metalurgist cu 
„încă vreo 10 de‐ai săi”, trimițându‐şi feciorul – pe Ion Brătianu 
– zis Radian – elev care a terminat numai cu 9 şi 10 clasa a III‐a 
la şcoala de 4 ani nr. 2 din Bârlad.  
De  asemenea,  la 31  iulie 1960 ziarul  a publicat reportajul 
„Sărbătoarea căsătoriei” – cu Ion Stafie, reglor şi Maria Condur, 
rectificatoare,  îmbrăcați  mire  şi  mireasă  (foto  Sandu  Toma, 
muncitor la rodaj).  
Mult  mai  curajos  mi  se  pare  astăzi  că  ziarul  a  folosit  cu 
succes  capacitatea  termistului  Alexandru  Tacu  şi  a  inginerului 
Cezar  Zugravu,  care  ispăşiseră  condamnări  politice  în  anii 
„proletariatului  victorios”  –  dl.  Tacu  activând  în  colectivul  de 
redacție  cu  versuri  şi  reportaje  iar  dl.  Zugravu  atestând  prin 
note  calitatea  răspunsurilor  date  de  muncitori  la  concursul 
„Verificați‐vă  cunoştințele  profesionale”,  de  notele  respective 
ținându‐se seama la examenul de acordare a gradațiilor pentru 
salarizare.  
Prezența  rubricilor  literare,  a  celor  referitoare  la  pictură, 
artă  fotografică,  grafică  şi  caricatură,  multe  dintre  acestea 
regăsindu‐se  tot  mai  des  în  pagina  intitulată  „Din  creația 
cercului  literar  “Mihail  Sadoveanu”  a  făcut  din  Rulmentul  o 
publicație  cu  specific  de  revistă  de  promovare  a  literaturii  şi 
artei.  Aici  au  semnat  proză:  Constantin  Huşanu  („Ilinca”, 
„Bârladul  ieri  şi  astăzi”,  după  o  monografie  a  oraşului  Bârlad, 
„Caietul  cu  amintiri”  –  povestire  distinsă  cu  premiul  I  la 
concursul  de  creație  „Alexandru  Sahia”  organizat  de  revista 
141
Clubul,  Casa  Centrală  a  Creației  Populare  şi  Comisia  de 
Îndrumare  a  cenaclurilor  literare  de  pe  lângă  Uniunea 
Scriitorilor  ş.a.),  Cornel  Văleanu,  Nicolae  Rainea  („Despre 
delicatețe”  –  fragment  de  monolog  în  proză),  Maria  Petrea 
(„Seraliştii”),  versuri  semnate  de  Sandu  Tacu,  (adesea  cu 
numele  de  Radu  Răzeşu),  Constantin  Clisu,  Cezar  Stegaru, 
Mihail  Ivan,  Stoian  Petru,  Scarlat  Ştefan  Condrea,  Gh.  Irava, 
lucrări  de  pictură  şi  grafică  realizate  de  Laurențiu  Gheorghiu, 
A.  Vădeanu,  I.  Medeleanu,  Tudor  Cătălin  Oniga,  fotografii  de 
Gh. Mocanu, C. Huşanu, M. Arnăutu, Florin Țaga etc.  
„Inscripții”  s‐a  numit  volumul  cu  producții  literare  ale 
membrilor  cercului  literar  „Mihail  Sadoveanu”,  care  a 
beneficiat  de  o  cronică  literară  semnată  de  profesorul 
Constantin  Parfenie  în  Rulmentul  din  30  ianuarie  1968.  Tot  C. 
Parfene  semnează  articolul  „Oameni  de  seamă  bârlădeni”,  în 
care  trece  în  revistă  ce  au  făcut  la  Bârlad  profesorul  Ion 
Popescu, Alexandru Vlahuță, Iacov Antonovici, Al. Philippide, 
Tudor Pamfil, V. I. Popa, Ştefan Neagoe, Solomon Halița, Stroe 
Beloescu…  
 
Iată câteva din creaţiile cenacliştilor:

Întâlnire în oţel
« Iată Vă prezint o fată:/ Cocul blond o glumă pare / Prins 
pe capul ei superb…/ Ochii, ca o‐nchipuire / Inima devine verb/ 
Conjugat  în  i  şi  ire  /  Fata  superfinisează  /  Şi  în  juru‐i  /Turnuri 
zvelte  de  inele  /  Cresc  jucându‐se  cu  cerul  /  În  sclipiri  de  albe 
stele…  /  În  oglinda  lor  tăcută  /  Văd  subțirele‐i  contur  / 
Trepidând  de  energie  /  Şi  de  freamăt  proaspăt  pur.  /  Lângă 
dânsa ca o vrajă / Pe cărarea apei vii / Un voinic spre ea se urcă/  
Din  adâncuri  străvezii  /  Întâlnindu‐se  cuminte  /  Se  privesc 
adânc şi cald; / Ea cu ochii de cicoare / El cu ochii de smarald./ 
Cele două chipuri limpezi / Se compun interferent / Adâncindu‐

142
se în cerul / Strălucitului rulment. »  
Sandu Tacu 
Şi câteva versuri de Constantin Clisu: 
 
Dalta 
 
Dalta‐i unealta  
Cu care cioplim  
În vreme Poeme;  
Iar în marmură albă,  
În pietre roşii, galbene, albastre  
Chipul patriei noastre.  
În mâna fiecăruia se cere  
O daltă şi o vrere.  
 
 
 
Ziarul  Rulmentul  a  prezentat  mai  în  fiecare  an  Cupa 
ziarului  la  întreceri  cicliste,  de  motorete  sau  motociclete,  la 
alergări (femei şi bărbați – cros). A popularizat şi a luat parte la 
organizarea  împreună  cu  revista  « Clubul »  şi  „Asociația 
artiştilor fotografi din R.P.R.” în perioada 1 iunie 1963 – 1 iulie 
1964,  în  4  etape,  a  unui  concurs  de  fotografii  cu  următoarele 
teme:  imagini  de  producție,  fotografia  portret,  fotografie  de 
peisaj,  fotografii  din  viața  oamenilor.  Se  puteau  trimite 
fotografii  realizate  în  alb‐negru  şi  color,  diapozitive  sau 
diafilme cu ilustrații muzical‐literare.  
La 1 decembrie 1965, după câțiva ani de absență, reapare, 
cu  scuzele  datorate,  „Ariciul”  care  pune  sub  lupă  iarăşi 
carențele  din  activitatea  unora:  comoditatea,  chiulul  cu 
justificare  în  certificatul  medical  –  boală  a  unora,  rubrică  ce, 
după un timp, devine simplu articol cu… Ț. Puşă.  

143
Semn  că  plecarea  unuia  de  la  conducerea  ziarului  şi 
sosirea  altuia  nu  a  creat  animozități,  iată  faptul  că  Iordache 
Codreanu,  primul  redactor  şef,  a  scris  permanent  materiale  de 
care ziarul a avut nevoie. La fel au procedat Sandu Tacu, Eliade 
Solomon,  Gh.  Mocanu,  Neculai  Rainea,  Sanda  Galan. 
Substanțial  a  fost  efortul  care  şi  l‐a  adus  apreciatul  inginer 
Cezar Zugravu.  
Cu  prilejul  sărbătoririi  a  10  ani  de  activitate  a  ziarului 
Rulmentul,  în  articolul  „Răsfoind  colecția”  Constantin  Clisu 
evidenția  pe  semnatarii  articolelor  care  au  fost  nelipsiți: 
„Nicolae  Rainea,  Eliade  Solomon,  Sandu  Tacu,  Mihai  Ivan, 
Maria  Bunica,  Maria  Petrea,  Cornel  Văleanu,  Emil  Iovu, 
Laurențiu  Gheorghiu,  Grigore  Diaconu,  C.I.  Voinescu,  Lacea 
Nicolae, Ene Jalbă şi adaugă: „se cuvine a aminti pentru efortul 
deosebit  în  editarea  gazetei,  pe  tovarăşii  Codreanu  Iordache, 
Ion Oprea, Constantin Huşanu, care ani de‐a rândul au dat glas 
strădaniilor  celor  care  zi  de  zi,  prin  munca  lor  neobosită,  au 
făcut ca produsele acestei fabrici să fie cunoscute şi apreciate în 
toate continentele”… 
Este  meritul  acestora  dar  şi  a  celor  care  coordonând 
activitatea ziarului, de pe poziții de partid sau de sindicat ‐ Gh. 
Crăciun,  Dumitru  Leahu,  D.  Gologan,  P.  Badea,  Gh.  Mocanu, 
Andrei Dimitriu, Gh. Silion ori Gh. Țurcanu sau Emil Iovu – au 
făcut  ca  de  la  un  număr  la  altul,  ziarul  Rulmentul  să‐şi 
îmbunătățească  activitatea,  să  devină  mai  căutat,  să  reziste  17 
ani, ceea ce nu‐i puțin, mai ales în condițiile acelea.  
Nu  în  ultimul  rând,  trebuie  evidențiată  prezența 
directorului general al F.R.B., ing. Ştefan Dumitrescu, care a fost 
permanent un generos cu gazeta Rulmentul. 
 Este  păcat  că  şi  în  cazul  Rulmentul  s‐a  mai  pierdut  un 
ziar,  un  prilej  de  a  avea  permanent  o  cronică  pentru  cititori. 
Durata în timp a ziarului se leagă neîndoios de străduința unor 

144
tipografi ca Haim Leibovici, Ion Contoman, Neculai Dănilă sau 
Todiraşcu,  Pintilie  nedespărțiți  de  literele  care  au  dat  viață 
bilunarului bârlădean.  
La  capătul  a  17  ani,  răsfoind  colecția  ziarului  Rulmentul, 
ştiind  şi  revăzând  ce  a  făcut  el  pentru  educarea  şi  formarea 
elevilor  şi  ucenicilor,  a  muncitorilor  şi  tehnicienilor,  a 
inginerilor  şi  a  întregului  personal  din  F.R.B.  este  de  neînțeles 
cum Nicu Titu Manole, în articolul „Întreprinderea de rulmenți 
din  Bârlad  –  pion  al  industrializării  socialiste”  în  1984  şi  Radu 
Lazăr  în  „  Secvență  romantică  I.R.B.”  în  volumul  următor  din 
cărțile  „Bârladul  odinioară  şi  astăzi”  au  reuşit  să  vorbească 
despre  orice  dar  nimic  despre  Rulmentul,  care  în  cei  17  ani  de 
existență  a  făcut  cronică  la  Bârlad.  O  cronică  de  calitate  cu 
multe nopți nedormite.  
Ziarul Rulmentul îşi încetează activitatea după
numărul său din 1 mai 1974 (anul XVII de apariţie),
tocmai când preşedintele sindicatului semnase articolul
„ Mai hotărâţi ca oricând!”
*
Radu  Musichi,  prim  –  secretar  al 
Comitetului  orăşenesc  de  partid,  îşi 
spune  părerea  despre  Adunarea  de  dare 
de  seamă  şi  alegeri  a  Comitetului  de 
partid  de  la  Fabrica  de  rulmenți  din 
Bârlad.  
Punctajul  discursului  –  realizare  a 
lui  Ion  N.  Oprea,  redactorul  şef  al 
ziarului Rulmentul.  
Şi  cu  toate  acestea,  câteva  zile  a 
făcut Ion  N.  Oprea anticameră să  pătrundă la  tov.  Musichi, cu 
două  valize  de  ziare  şi  reviste  cu  care,  pe  bază  de  texte  să‐l 
convingă  să  dea  „Bun  de  tipar”  ziarului  reținut  de  la  tipar 
pentru  că  nu  era  înțeles  sensul  cuvintelor  DEMN  şi 

145
NEDEMN… 
 Numai  datorită  tovarăşului  Vlad  Stănescu,  şeful  secției 
regionale de propagandă a Comitetului regional P.C.R. dar şi a 
instructorului  de  problemă  Iorgu  Burghelea,  conflictul  s‐a 
deblocat,  ziarul  s‐a  tipărit  iar  redactorul  nu  a  mai  fost 
sancționat  pe  linie  de  partid  –  cum  pretindea  Radu  Musichi. 
După ani, la Iaşi, între Radu Musichi şi Ion N. Oprea sau stabilit 
relații  de  respect  reciproc  şi  colaborare,  până  la  un  fel  de 
prietenie. Iar R. Musichi s‐a dovedit a fi demn!  
*
 
 
 
 
Sosită  „Air  Mail  Par  avion”,  o  scrisoare  din  Edmond  – 
Canada,  pe  verso‐ul  căreia  expeditorul,  ca  să  ne  distreze,  a 
menționat că „Edmontonul e pe paralela 52, nu e mare diferență 
de  România”  –  aduce  o  seamă  de  clarificări  nu  numai 
referitoare la… succesiunea de la conducerea ziarului Rulmentul 
dar  şi  despre  atmosfera  şi  munca  de  acolo  de  după  plecarea 
domnilor Ion N. Oprea şi Constantin Huşanu, adresată lui C.H. 
S‐o urmărim:

Dragă prietene,  
Recenta  ta  scrisoare  a  fost  o  adevărată  surpriză.  Mă  bucur  că 
domnul  Ionel  Oprea  se  trudeşte  pentru  o  asemenea  carte  şi  nu  ne‐a 
uitat  nici  pe  noi,  cei  care  am  slujit  într‐o  vreme,  cu  condeiul,  presa 
bârlădeană.  De  asemenea,  xerocopia  Imnului  Bârladului.  Poate  nu 
ştii,  dar  o  vreme,  ceasul  din  turla  Primăriei  municipiului  Bârlad, 
cânta la ora exactă câteva măsuri din acest imn. Revoluția l‐a scos de 
pe  firmament,  cum  a  scos  de  altfel  şi  alte  lucruri,  mai  bune  sau  mai 
rele.  
Eu  am  preluat  redactarea  ziarului  RULMENTUL  în  august 
146
1966, de la un domn pe nume Codreanu. Probabil, el a fost interimar.  
Pe vremea aceea, voiam cu tot dinadinsul să mă mut la Galați. 
Auzind de acest lucru, nu ştiu nici astăzi cum, Țolescu, secretarul cu 
propaganda de la Comitetul raional de partid, m‐a chemat la el şi mi‐a 
ordonat, pe un ton pe care nu‐l pot numi politicos, să mă astâmpăr, să 
nu  mai  public  poezii  în  Italia  şi  să  preiau  conducerea  ziarului 
RULMENTUL. Toate împotrivirile mele nu l‐au impresionat. Aşa că, 
vrând nevrând, am preluat ziarul. Nu mi‐a fost deloc uşor. Nu ştiam 
pe  vremea  aceea  ce  este  măcar  un  quadrat,  dar  mite  alte  treburi  de 
bucătărie internă. Intrat în horă nu mă puteam compromite şi culmea, 
începuse să‐mi placă. Scriam aproape tot ziarul. Colaboratorii veneau 
cum puteau şi scriau, nu întotdeauna ce trebuie şi cum trebuie.  
Pus sub lupa conducerii fabricii şi a Comitetului de partid, nu 
puteam să dau frâu liber imaginației.  
Dumitrescu,  directorul,  cazangiu  de  meserie,  dar  un  om  cu 
experiență în domeniu şi iubit de oameni pentru modul în care‐i trata, 
mi‐a  cerut  la  început  să‐i  duc  şpalturile,  pe  vremea  aceea  ziarul 
tipărindu‐se  în  condiții  deosebit  de  vitrege  la  Bârlad.  După  ce  i  le 
prezentam,  mă  chema  după  două  ore  să‐mi  spună  că  aş  putea  fi  mai 
atent, sunt o serie de greşeli. Să le corectez şi să revin a doua zi. Nu 
ştiam  ce  să  fac,  unde  găsise  el  greşelile?  Uneori  mai  găseam  câte  o 
şopârlă. A doua zi i‐l duceam din nou. După alte două ore mă chema 
şi‐mi  spunea:ʺ  Acum  ,  da,  să  fii  mai  atent  pe  viitor!ʺ  Am  aflat  mai 
târziu, când o cunoşteam mai bine pe secretară, că directorul nici nu 
deschisese dosarul în care se afla ziarul. Dar eu de unde să ştiu?  
Am avut apoi relații bune cu dânsul. Când a murit, i‐am făcut 
necrologul, în care n‐am uitat să  amintesc celor din fabrică faptul că 
uzina pierduse un mare OM. 
Ți‐am  însăilat  această  poveste,  pentru  a  te  mai  scoate  din 
obişnuit şi poate să retrăieşti şi tu unele momente din acei ani.  
La ziar am lucrat până în septembrie 1968 când am revenit în 
învățământ, la dorința mea. Pierdeam un tren, titularizarea pe post de 

147
profesor de limba română.  
Din  acea  perioadă,  pe  care  o  consider  fertilă  în  viața  mea,  am 
amintiri  multe  şi  nu  toate  neplăcute.  Am  editat  prima  culegere  de 
versuri  şi  proză  INSCRIPȚII,  ceea  ce  constituia  un  eveniment  pe 
vremea aceea, mai ales că era o culegere de cenaclu de uzină. În cadrul 
culegerii am publicat o schiță A VENIT MĂMICA ! (Era vorba de o 
înfiere a unui băiețel din căminul de orfani de către o familie care mai 
avea două fete). Au venit multe femei la redacție să mă întrebe dacă e 
adevărat. Era adevărat, dar mai adevărată era îmbrăcămintea literară 
care a reuşit să stoarcă multe lacrimi.  
În  locul  meu  a  fost  numit  George  Irava,  un  băiat  bun, 
autodidact, poet ambițios, ceea ce se vede şi astăzi. 
Transmite‐i  domnului  Ionel  Oprea  cele  mai  bune  gânduri  şi 
felicitări pentru întreprinderea sa. Trimit şi fotografiile, care, se pare, 
mă reprezintă la acei ani. 

 
Rămânând  în  zona  clarificărilor  să  mai  adăugăm:  deci, 
după plecarea lui Constantin Huşanu – la 19 septembrie 1965 – 
redactor şef la Rulmentul a revenit, interimar cum spune amicul 
Constantin  Clisu  –  Iordache  Codreanu  până  în  august  1966, 
când, vând‐nevrând, a fost înscăunat profesorul Clisu.  
Şi  încă  ceva: Aurel  Țolescu era secretarul cu propaganda 
la Comitetul orăşenesc de partid, nu la cel raional şi din cauza 
aceasta avea competență să se ocupe de Rulmentul. E vorba de 
Aurel  Țolescu  care  în  1968  a  fost  numit‐ales  vicepreşedinte  al 
Consiliului  Județean  Vaslui  după  reorganizarea  administrativ‐
teritorială,  iar  astăzi  deține  o  funcție  importantă  la  Cancelaria 
Partidului România Mare – Bucureşti. 

148
*
După 1974 Rulmentul rămâne o foaie ocazională editată în 
împrejurările dictate de interese; în 1978, când se sărbătorea un 
sfert de veac de la inaugurarea Fabricii de rulmenți, iar în 1983 
când se prezentau succesele metalurgiştilor la sărbătorirea a trei 
decenii de existență a întreprinderii.  
Rulmentul  reapare  după  anul  1992  ca  publicație  a  S.C. 
Rulmentul  S.A.  Bârlad  în  paginile  sale,  alături  de  aspecte  de 
ordin  economic  şi  social,  proprii  unității,  publică  informații 
variate,  culturale,  istorice,  manageriale  etc.  Din  colegiul  de 
redacție  de  la  Rulmentul  fac  parte;  Olga  Bahnă,  Vasile 
Crăsneanu,  Carmen  Dima,  Aurelia  Doboş,  Corneliu  Florența, 
Cătălin  Ghenade,  Ovidiu  Mastacan,  Adina  Murariu,  Florin 
Păunescu, Florin Pricop. 
*

Rulmentul – 25 ani de la făurirea…


Rulmentul, foaie volantă editată de Comitetul de partid şi
Consiliul oamenilor muncii de la I.R. Bârlad, 1978, la
împlinirea a „25 de ani de la făurirea primului rulment
bârlădean".
Foaia se deschidea cititorilor cu editorialul „Un sfert de
veac de împliniri" semnat de ing. Mircea Simovici, directorul
întreprinderii de rulmenţi, sub care ing. Costică Foarfecă,
secretarul Comitetului de partid scria despre „Comuniştii în
149
fruntea întrecerii pentru producţii mari şi de calitate". Cele
două articole erau „îmbrăcate" de-o parte şi de alta de
fotografiile a 8 oameni exemplari: Nae Caleap, proiectant,
Vasile Minciună, lăcătuş-montor, Gheorghe Roşca, maistru
forjar, Ioan Pascu, lăcătuş ajustor, Victoria Spanache,
controlor C.T.C., Vasile Iftimie, şamotor, Ioan Bolat,
rectificator, Tudor Popescu, maistru strungar.
Alte articole din cele patru pagini ale foii erau semnate de
George Turculeţ, Mircea Tăzlăoanu, Coca Andronache,
Dumitru Butuc, ing. Emil Tăbuş, Natalia Lefter, Maricel
Voiculescu, Dumitru Dumitraşcu, Constanţa Moruzi.
Ziţa A. Mironaşu semna poezia „La aniversare", iar
tehnicianul Emil Iovu „Inscripţie - 25":
„Din flori am împletit cunună,/ S-o aşezăm pe fruntea
ta,/ Şi vom petrece împreună, /Cu tine, azi, fabrica mea".
„Din cronica marilor realizări" şi „Fişe pentru o
monografie" dădeau în rezumat ceea ce însemnase în 25 de ani
fabrica de rulmenţi pentru oamenii ei, pentru Bârlad, pentru
ţară...

Rulmentul
Rulmentul, jurnal informativ al S.C. „Rulmenţi" SA.
Bârlad, nr. l octombrie 2005 - Ediţie revizuită (?) poartă drept
impuls şi bilanţ de activitate editorialul „Mesaj din partea
conducerii", semnat de Harun Adiguzel, vicepreşedintele
Consiliului de Administraţie al fabricii, căruia i se pune şi
fotografia pe copertă. Jurnalul, format revistă, 21x30 cm. în 12
pagini împreună cu coperţile, este realizat într-o formă grafică
plăcută, atrăgătoare.
Colectivul de redacţie este format din: Pinar Ari.
coordonator şi consilier editorial; Narcis Vicol, redactor şef şi

150
designer; Teodora Spânu, reporter şi traducător; Costel Maftei,
colaborator design. Tiparul executat la Printco.
Unde este sediul redacţiei, în ce loc pot fi întâlniţi
membrii colectivului de redacţie, care le este telefonul, ce
periodicitate are publicaţia, rămân enigme de dezlegat în
viitor. Nu se vorbeşte nimic despre ziarul „Rulmentul"
care a fost editat la Fabrica de rulmenţi în perioada 1957-
1992. Or. „Rulmentul" acelei perioade, ca şi statuia lui
George Enescu de la grădina publică a oraşului
Bârlad sunt istorie pentru localitate, fac parte din mândria
locală care niciodată nu vor putea fi înlocuite.
Alte rubrici în jurnalul informativ de la SC. „Rulmenţi" SA
Bârlad: „Investiţii cogenerare". „Ştiri - date despre companie",
„Talente printre noi - Maria Gramaticu", „Cupa şi Supercupa
Rulmentul", „Amalgam - cuvinte încrucişate", dintre care am
reţinut documentarul cu note nostalgice „Bârladul oameni şi
locuri dragi nouă", semnat de prof. Teodora Spânu.
Cei care mai semnează: Marcel Popa, Pinar Ari, Băcuţa
Valeriu, Marcela Ungureanu, Nelu Maftei, Costel Filiuţă - ar
trebui să ştie că: beneficiarii publicaţiei rămân încă atenţi să
găsească în ceea ce citesc oamenii cu faptele şi numele lor.
Pentru ca să-şi dovedească viabilitatea şi substanţa e
bine ca jurnalul să circule. Biblioteca Universitară „Mihai
Eminescu" nu-l are încă în fondul documentar.

Răsăritul
Răsăritul  gazeta  intereselor  generale,  director  George 
Tutoveanu,  apare  la  15  ianuarie  1912,  strada  Promoroace, 
tipografia C.D. Lupaşcu – Bârlad.  

151
„Străini tuturor preocupărilor politice de partid, Răsăritul 
cheamă în juru‐i pe toți acei care se cred datori să puie oricât de 
puțină  muncă  şi  pentru  binele  şi  înălțarea  sufletului  celor 
mulți”,  obiectiv  pentru  care  îşi  propune  să  „oglindească 
întreaga viață socială a oraşului şi județului”, unde, ca în toată 
țara,  „cea  mai  mare  parte  dintre  fiii  de  „țărani”,  după  ce  au 
pătruns la oraşe, nu se mai întorc nici cu gândul către aceia din 
mijlocul cărora s‐au ridicat.” 
În  primul  număr  din  Răsăritul,  G.  Tutoveanu  semnează 
poezia  „La  Putna”  –  pe  care  o  redăm  în  continuare  pentru  a 
cunoaşte  mai  bine  poetul:  Departe  zările  sunt  limpezi,/  Şi  din 
splendoarea  ´ntregii  firi  /  Cu  strai  de  raze  ʹnvestmântate  /  Locaşul 
sfintei  mânăstiri.  /Din  larg  de  şesuri  poposit‐au  /  Şi  de  prin  munți 
întunecoşi,  /  În  jurul  zidurilor  negre,  /  Talazuri  albe  de  pioşi…  / 
Vrăjesc  cântările  de  preoți  /  Întinsa  mare  de  norod,  /  Şi  glasul 
clopotelor  cheamă  /  Pe  ʹn  veci  slăvitul  voievod…  /  Dar  când 
genunchele  se  pleacă,  /  Şi‐atâtea  gânduri  înfloresc  /  Din  vremi  ce 
pururi  lumina‐vor  /  Întregul  suflet  românesc;  /  Un  dor  ascuns  mă 
răzvrăteşte  /  Şi  nu‐mi  dă  pace  să  mă  ʹnchin:  /  Părinte‐al  neamului, 
stăpâne, / Tu ştii că dormi sub cer străin?  
În  numărul  3,  directorul  ziarului  semnează  atât  rubrica 
„Către concetățenii noştri” dar şi coloana „O tribună literară” în 
care explică pentru ce s‐au hotărât să întemeieze o rubrică cu un 
astfel  de  titlu.  Tribună  la  care  s‐au  publicat:  „Domnul 
poporului”, de I. Adam; „Casa dracului”, „Răvaşe de la oaste” 
de  Gheorghe;  „Ciocârlia  şi  cârtița”,  de  Tr.;  „După  ploaie”  de 
Ioan V. Nestor etc.  
La  rubrica  „Foița  ziarului  Răsăritul”  se  publică: 
„Săptămâna  literară”  de  Pamfil  Şeicaru  –  Almanahul  Societății 
Scriitorilor  Români  pe  anul  1913  care  face  referiri  detailate  la 
conținutul revistei „Freamătul” (nr. 11 anul II), la poeziile lui G. 
Tutoveanu. Mai apar: Cronica artistică – Expoziția de pictură A. 

152
Georgescu‐Delahuşi;  Foița  bibliotecii  pentru  popor,  de  Virgil 
Gabrielescu etc.  
Ziarul  are  rubrici  diferite  şi  bogate:  politica  din  lăuntru, 
străinătatea, o vorbă pe săptămână, ‐ „Boul se leagă cu funia şi 
omul  cu  cuvântul”  –  boli  şi  leacuri,  ştiri  mărunte,  Petreceri, 
semnate de Nenea Ştietoate – mersul târgului – cu prețurile la zi 
din  piețe  şi  oboare,  poşta  redacției  –  uneori  semnată  de  G. 
Tutoveanu,  Calendarul  săptămânii,  o  rubrică  „Răsăritul”  care 
se referă la situația din străinătate, la frații de peste hotare, când 
la situații din Bârlad, din țară ori din județ. 
 Simion Florea Marian „semnează” articolul „Ouăle roşii” 
iar N.I Gâdeiu rubrica „Fudulia şi galanteria.”  
La  redactarea  ziarului  au  colaborat  mulți  foşti  elevi  ai 
Liceului „Gh. Roşca – Codreanu”: Const Asiminei, Ion Paloda, 
G. Nedelea, At. Mândru, Mircea Pavelescu, W. Siegfried, dar şi 
prof. Virgil Duiculescu.  
Girantul ziarului: însuşi directorul. Administratorul: I. G. 
Ciorescu – Bogdana, cunoscutul ziarist de la „Vocea Tutovei” şi 
„Neamul românesc”.  
La apariția şi menținerea în activitate a ziarului, alături de 
G. Tutoveanu, Corneliu I. Droc şi I.G. Ciorescu. O contribuție a 
adus‐o T. Pamfile care de la icoane şi grinda caselor țărăneşti a 
coborât  şi  a  adunat  actele  vechi  şi  le‐a  pus  în  paginile 
săptămânalului Răsăritul.  
La  6  mai  1912,  după  numărul  16,  ziarul  Răsăritul  îşi 
întrerupe activitatea.  
Răsăritul „răsare” după vreo trei luni de pauză, explică I. 
Ciorescu  la  13  ianuarie  1913,  când  –  „mai  voinici  şi  voioşi”  îşi 
reiau activitatea, dar pauza fusese de cel puțin şase luni. Acum 
ziarul îl are ca director pe I.G. Ciorescu iar activitatea de organ 
al  partidului  conservator  devine  mai  evidentă,  ca  şi  lupta  de 
idei dintre cei de la Răsăritul cu cei de la Paloda, ori Viitorul, ori 

153
chiar  cu  conservatorii  de  la  „Conservatorul”  sau  „Propaganda 
conservatoare”. Chiar între oameni apar diferende.  
Unei  scrisori  a  domnului  Corneliu  I.  Droc,  fost 
administrator  la  Răsăritul,  directorul  I.G.  Ciorescu  îi  răspunde 
prin  ziar  la  11  martie  1913,  că  nu‐i  publică  replica  pentru  că 
„Răsăritul”  şi‐a  suspendat  apariția”.  Dar  în  acelaşi  număr 
altcineva  scrie  chiar  cu  titlul:  „Răsăritul”  era  să  apună”  iar 
altcineva garanta: „Gazeta va continua”.  
Într‐adevăr,  la  9  aprilie  1915  apărea  ziarul  Răsăritul  cu 
numărul 8, unde, chiar în editorial se spune: „hrănit şi sprijinit 
de  câțiva  miloşi  conservatori,  Răsăritul  va  creşte,  dezvoltându‐
se sub auspicii binevoitoare.”  
Totuşi  se  pare,  la  23  aprilie  1915 a  apărut  ultimul  număr 
al  săptămânalului  Răsăritul.  Ceea ce probează că şi cu aproape 
100 de ani în urmă sponsorizarea de partid nu se făcea din mila 
cuiva, ci numai din interes…  
*  
„Anuarul  presei  române”  1908,  director‐proprietar 
Grigore  Grigoriu  Rigo  Bucureşti,  în  capitolul  referitor  la 
„ziarele  şi  revistele  ce  apar  în  România,  pe  județe”,  pentru 
județul  Tutova  enumără  ziarele:  Bârladul,  Legalitatea,  Paloda, 
Tutova,  Viitorul,  Vocea  Tutovei,  toate  cu  apariția  în  oraşul 
Bârlad.  
Despre  G.  Tutoveanu  se  scrie:  „… 
născut  în  Bârlad,  la  20  noiembrie  1872. 
Absolvent  al  Şcolii  de  institutori  din 
Bucureşti,  institutor  în  oraşul  său  de 
naştere.  A  debutat  prin  „Revista  nouă”  a 
lui  Haşdeu,  colaborând  apoi  la  revistele: 
„Convorbiri  literare”,  „Literatura  şi  arta 
română”,  „Semănătorul”,  „Pagini  alese”, 
„Luceafărul”,  „Noua  revistă  română”, 

154
„Ramuri”  şi  la  tribuna  literară  a  ziarelor:  „Epoca”, 
„Evenimentul”,  „Apărarea  Națională”,  „Conservatorul”, 
„Tribuna”…  
Autor  al  volumului  „Albastru”;  revistele  i‐au  anunțat  şi 
pe  cel  de  al  doilea  volum:  „Balade”.  A  întemeiat  revista  „Făt‐
Frumos”,  iar  acum  lucrează  în  fruntea  unui  comitet  de 
inițiativă, la întemeierea unei biblioteci publice în Bârlad.”  
În acelaşi anuar, dar pe anul următor, 1909, se acordă un 
spațiu  şi  mai  larg  prezentării  județului  Tutova  şi  oraşului 
Bârlad, vieții culturale din Bârlad – cu bibliotecă publică, Cercul 
cultural  „Tutova”,  Societatea  şi  Biblioteca  Stroe  Belloescu, 
revistele şi ziarele locale, scriitorii literari şi ziariştii din Bârlad.  
„În  locul  revistei  Făt‐Frumos  întemeiată  de  domnul  G. 
Tutoveanu  în  1904,  revistă  care  a  trăit  doi  ani  deplini,  apare 
acum  în  acest  oraş  revista  de  folclor  (Limbă,  literatură  şi  artă 
populară) intitulată „Ion Creangă”. Întemeietorii acestei reviste 
sunt  domnii  G.S.  Kirileanu,  M.  Lupescu,  I.  Mrejeru,  D. 
Mihalache,  T.  Pamfil,  C.  Rădulescu  –  Codin,  G.  Tutoveanu,  Şt. 
Tufescu şi T. Popovici, care sunt şi colaboratorii revistei.” 
 „Bârladul  numără  şi  câțiva  scriitori  de  seamă,  cunoscuți 
pe tărâmul literaturii române, cum sunt domnii: G. Tutoveanu, 
Părintele  Antonovici,  premiat  de  Academia  Română  pentru 
scrierile Dumisale, Şt. Th. Pamfil, A. Gheorghiu ‐ Mândru. Sunt 
apoi  colaboratorii  ziarelor  locale  şi  corespondenții  ziarelor 
cotidiene  din  capitală,  domnii:  N.  Dorin,  dr.  Friedmann,  V. 
Georgescu  –  Bârlad,  ing.  D.  Zamfirescu,  Jaques  Sirkus  (coresp. 
Ziarelor „Adevărul” şi „Dimineața”) şi Isidor Oraştein (coresp. 
„Universul”). 
*
George  Tutoveanu  este  prezentat,  în  general,  ca  un 
intelectual care nu a avut treabă cu politica. Documentele spun 
însă  că  a  trăit  şi  el  între  oameni  şi  a  trebuit  să  meargă  cu  ei. 
Astfel,  a  mers  în  perioada  guvernării  intelectualilor, 
155
profesorului  Nicolae  Iorga  şi  a  fost  prefect  de  Tutova.  În  anul 
1912  fusese  însă  şi  cu  conservatorii,  nu  numai  ca  director  al 
ziarului Răsăritul, dar şi la concursul din 27 martie 1913 pentru 
ocuparea  scaunului  de  institutor  în  Consiliul  general,  unde 
„domnul  Gh.  Ionescu  Tutoveanu,  conservator,  a  obținut  16 
voturi, nefiind ales.”  
*
 „…  Îmi  place  sufletul  lui  şi‐mi  place  înfățişarea  care  i‐l 
cuprinde, figura lui florentină, gulerul lui alb, sticlos, frânt pe o 
cravată  nouă,  meticuloasa  lui  acuratețe  de  floare.  Îmi  place 
sunetul  vocii,  în  care‐i  bate  inima,  ochiul  lui  cinstit,  lumina  de 
statuie  de  parc  a  fizionomiei.  Parcă  ar  avea  o  pelerină  lungă, 
neagră, şi parcă, dedesubtul ei, o spadă de smalț”…  
…”Mi‐ar  plăcea  să  ştiu  că  Tutoveanu  e  un  om  fericit. 
Licăreşte în el o candelă din noaptea Crăciunului pe zăpadă, o 
virginitate  de  naştere  din  nou,  şi  trezeşte  o  aromă  de  zambilă 
din noaptea de Paşti, o transfigurare de Înviere. Mă farmecă şi 
mă obsedează, bătu‐l‐ar norocul! 
(Din „Medalion: poetul G. Tutoveanu”, de Tudor Arghezi 
(Păstorul Tutovei, octombrie – noiembrie 1942).  
*
Dar  iată  şi  sonetul  dedicat  de  G.  Tutoveanu  Eugeniei, 
celei de a doua sale soții:  
…S‐ascult cum pleacă un vultur obosit  
Zburând încet din cuibu‐i părăsit,  
Că s‐a‐ncheiat viața‐mi de sihastru  
Şi‐acum plutesc pe cel din urmă vis  
Să‐mi pui în raclă‐un cântec din Albastru  
Şi pe obraz o stiblă de narcis.  
 
Nu  ştim  dacă  i  s‐au  pus  cele  cerute  dar  iată  ce 
consemnează profesorul G.G. Ursu în „Jurnalul literar” dedicat 
prietenului  său  G.  Tutoveanu:  …„La  Bârlad,  în  august  1959. 

156
Pelerinaj  cu  George  Constandache  la  mormântul  lui  George 
Tutoveanu  din  deal.  Emoția  ucenicilor  la  cripta  învățătorului 
lor. 
Lespedea  funerară  pusă  din  grija  celei  de‐a  doua  soții: 
profesoara  Eugenia  Tutoveanu.  Medalionul  unei  figuri  de  om 
bătrân, în locul imaginii de pură tinereță ce trebuia să rămână. 
Versurile bine alese evocă dragostea poetului pentru pământul 
Moldovei în care s‐a regăsit în viață şi în moarte!”  
*  
Deasupra  tuturor,  George  Tutoveanu  a  fost  unul  dintre 
fondatorii  Societății  Profesionale  a  Scriitorilor  Români,  chiar 
dacă unii uită să o spună… mai ales la aniversări. 
*

România Mare
România Mare, organ patriotic cu 
ilustrațiuni  de  actualitate  –Tribună 
liberă  şi  independentă  –  director 
proprietar  D.  Urzică,  Redacția 
Bucureşti,  pasajul  Solacolo, 
Administrația Bârlad, str. Muzelor nr. 
10,  cu  mențiunea:  „orice 
corespondență în ziar se va trimite pe 
viitor  la  Administrație,  redacția  din 

157
Bucureşti  ocupându‐se  numai  de  adunarea  materialelor  de  la 
scriitorii din capitală.”  
Anul  1  de  apariție  a  ziarului  :  1917.  Tipografia  C.D. 
Lupaşcu – Bârlad.  
Iată  cuprinsul  câtorva  numere  din  1925:  „M.S.  Regele  şi 
Poporul”  de  D.  Urzică;  poeziile  „Zile  de  toamnă”  de  Gh. 
Ponetti  şi  „Alarmă”  de  G.  Tutoveanu  –  „scrisă  în  vremuri  de 
zbucium  ,  dar  şi  de  glorie  a  regelui  nostru,  Ferdinand  I  ”; 
„Cronică feminină – Influența mediului” de Penelope D. Urzică, 
câte  „o  pagină  –  Tribuna  industriei  şi  comerțului”, 
„Răspândirea  culturii  la  sate”  cu  o  fotografie  de  la  şezătoarea 
literară  ținută  de  Societatea  literară  Academia  Bârlădeană,  de 
sub  conducerea  poetului  G.  Tutoveanu,  la  conacul  moşiei 
Pochidia  a  dlui.  G.  Taşcă,  profesor  universitar,  în  ziua  de  24 
august 1914; „Prin cămin spre civilizație”, cu un „îndreptar de 
economie  casnică”  referitoare  la  amenajarea  locuinței, 
încălzitul,  luminatul,  despre  îmbrăcăminte,  alimente, 
gospodărirea  rurală”,  la  a  treia  ediție  de  Maria  Int.  colonel 
Dobrescu,  diplomată  a  şcolii  de  menaj  din  Priburg,  profesoară 
şi inspectoare şcolară.  
Într‐un  număr  din  România  Mare  –  scos  de  bârlădeni  la 
Bucureşti – G.G. Ursu spune că în „Cronica unui colț de țară” se 
evocă  participarea  elevului  Alexandru  Vlahuță  de  la  Liceul 
Codreanu,  când  stătea  în  Cotul  Negru  la  lupta  cu  praştiile. 
„Aici s‐a oțelit Vlahuță pentru bătăliile de mai târziu ale vieții” 
– spune profesorul. … 
”Se  poate  –  evocă  G.G.  Ursu,  dar  trebuie  adăugat  că 
elevul se înarma prin acei ani 1872 – 1876 şi cu alte arme… cu o 
solidă  cultură  umanistă,  nu  numai  în  limba  țării  lui  dar  şi  în 
limba italiană şi franceză. Iată de ce anii refugiului în Moldova, 
în 1917 şi 1918, Vlahuță acum gârbovit, bolnav, se lăsa purtat de 
nostalgia  copilăriei,  pe  dealul  Țuguietei  şi  Cotu  Negru,  însoțit 

158
de Voiculescu, Tutoveanu, Valerian.  
În  primăvara  tragică  a  anului  1917,  Vlahuță  îi  şoptea  lui 
Tutoveanu:  „Privesc  jocul  de  dealuri  şi  acum  mă  dumiresc  de 
ce‐ai  rămas  aicea,  de  taină  şi  de  strajă”.  Colinele  domoale  ale 
Bârladului i se păreau la fel ca cele de la Dragosloveni, unde şi‐
a aşezat cuibul…”. 
Ziarul  era  destinat  nu  numai  bucureştenilor  şi 
bârlădenilor,  ajungea  şi  în  județele  Galați,  Brăila,  Tecuci, 
Prahova, Covurlui… 
*

Secerea
Secerea  „În  1937  şi  începutul  celui  următor,  am  editat  la 
Bârlad  două  ziare  la  Tipografia  Grünberg  din  strada  Regală. 
Apăreau  bilunar  şi  eram  singurul  lor  proprietar,  apariția 
asigurând‐o  din  abonamente  făcute  în  special  la  țară  în 
rândurile  învățătorilor.  Primul  se  numea  „Secerea”,  avea  un 
caracter  politic  şi  era  de  orientare  țărănist‐democrată.  Milita 
pentru  difuzarea  în  masele  țărăneşti  a  doctrinei  politico‐
economice  a  dr.  N.  Lupu,  pentru  susținerea  cauzei  păturii 
țărăneşti  sărace  din  care  făceam  şi  eu  parte,  fără  nici  un  fel  de 
avere  şi  lua  atitudine  împotriva  exploatării,  a  curentelor 
reacționare  şi  şovine.  Au  colaborat  la  acest  ziar  intelectuali  cu 
vederi  progresiste  din  ramura  lupistă,  predominantă,  a 
organizației  național‐țărăniste  din  județul  Tutova:  Gheorghe 
Alexandrescu,  Anton  C.  Ursu,  Sterian  Dumbravă,  Alexandru 
Jugănaru, dr. Weinfeld, Vasilescu etc.  
Al  doilea  ziar  se  numea  „Ideea  românească”...  „...  Când 
împrejurările  politice  au  devenit  tulburi  şi  foarte  grele  din 
cauza  intervențiilor legionare, ziarele şi‐au încetat apariția.  Nu 
se  găsesc  la  Biblioteca  Academiei  R.S.R.  din  neglijența 

159
tipografului3, care n‐a trimis acesteia nici un exemplar.”  
Gheorghe Ioniță,membru al Academiei Bârlădene 
 – din articolul „De la Academia Bârlădeană”.  
 
Confirmându‐i  spusele,  un  alt  membru  al  „Academiei 
Bârlădene”  –  Romulus  Boteanu,  sub  redacția  căruia  au  apărut 
volumele „Bârladul odinioară şi astăzi”, în articolul „Profesorul 
Gheorghe Ioniță” spune: „Mai târziu a editat la Bârlad o revistă 
politică  „Secerea”  şi  alta  de  cultură  şi  literatură  „Ideea 
românească”.  

Semănătorul
Semenatorul, foaie septemanara, Bârladu, 27
septembrie 1870 –(26 mai 1874 şi 23 mai – 19 septembrie
1876), 39x26 cm., Anual 12 lei, 30 de bani numărul. Tipografia
Asociaţiei “Unirea”.
De la 3 ianuarie 1871 (48x33 cm.), de la 14 februarie
1871 (50x33 cm.) şi de la 14 ianuarie 1873 (47x32 cm.).
La 14 ianuarie 1873 costa 10 bani numărul şi de la 21

3 Din  „neglijența  tipografului”  ori  a  autorului  de  a  trimite 


publicația celui care arhivează sau constituie fondul de documentare 
pentru cititori, dar şi acestora din urmă care n‐au servicii asigurate să 
cunoască  piața  publicisticii  şi  să  o  ceară  este  Boala  veche  nu  numai  a 
anilor 1937‐40, ci şi astăzi. La care se adaugă alta: Blocarea fondului de 
documentare.  La  comenzile  subsemnatului  am  primit  comunicarea: 
„Fond  blocat”  în  cazul  a  multor  publicații:  Ardeiul  (1929);  „Alegeri 
libere  (1899);  Anuarul  oraşului  Bârlad  şi  a  județului  Tutova  (1925) ; 
Bârladul  (1887‐  1914),    Curierul  bârlădean  (1997);  Dialog  (1997); 
Conservatorul  (1896);  Intransigentul  (1914);  Informatorul  teatrului 
cinematografic  (1931);  Lumina  (1945),  Lyceum  (1968):  Şcoala 
Bârlădeană (1979). 

160
ianuarie 1873 cu 25 bani numărul.
Redactori ai gazetei au fost: Panaite Armaşu, Panaite
Chenciu, I.C. Codrescu. Şt. Neagoe, G.H. Nicolescu, I. Pop
Florentin (până la 17 octombrie 1870), I. Popescu (care spune
că a fost şi director mai mulţi ani, scriu Nerva Hodoş şi Al. Sadi
Ionescu în lucrarea lor “Publicaţiile periodice româneşti”,
Bucureşti, 1913.
“Trompetta Carpaţilor” este singurul izvor care reproduce
o notiţă despre “Semănătorul” la 2 martie 1875, spun ei care
precizează că au văzut din Semănătorul” ziarele din anii 1870,
1871, 1873 şi câteva numere din anul V – 1874.
Când indică sursele de documentare ei, însă, înşiră mult
mai multe izvoare care vorbesc despre “Semănătorul” şi
activitatea sa: “Trompetta Carpaţilor” Bucureşti: 16/28 martie,
2/14 aprilie şi 10/22 septembrie 1872 şi 2 martie 1875;
“Albina”, “Pesta” 27 februarie/20 martie 1872; “Romanulu”,
Bucureşti, 31 ianuarie şi 3 mai 1874 şi 16 iunie 1876; “Le
Journal de Bucarest”, Bucureşti 18 ianuarie 1872,
“Corespondenţia provinciala” Piatra 30 mai 1876.
Autorii citaţi nu se refereau nici la ceea ce scrisese despre
“Semănătorul”, Uricarul de la Iaşi.

Înființarea  societății  culturale  UNIREA  în  anul  1870  a 
avut ca scop principal instalarea în Bârlad a unei tipografii şi de 
a  scoate  un  ziar  local  care  să  servească  Moldovei  de  Jos  în 
perioada de consolidare a României moderne.  
Chiar  în  acelaşi  an  dezideratul  statutar  al  Asociației 
Unirea  este  îndeplinit.  La  27  septembrie  1870,  profesorul  Ion 
Popescu, de la Liceul „Codreanu”, fondează ziarul Semănătorul 
care „se va tipări fără plată osebită în tipografia asociațiunei!” 
 Grija  de  bază  a  celor  care  au  scris  săptămânalul 
Semănătorul,  a  lui  Ion  Popescu,  Ştefan  Neagoe,  Panaite 
Chenciu, I.C. Codrescu şi Stroe Belloescu, personalități de înaltă 
ținută morală, profesională şi civică, cu o neînchipuită dragoste 
față  de țara lor,  a  fost  aceea  de  a  insufla  populației  „conştiința 
drepturilor sale de cetățean şi datoriile sale către patria sa”. 
 Aceste  drepturi  şi  îndatoriri,  spunea  Semănătorul  în 

161
numărul  său  de  inaugurare,  se  pot  insufla  prin  „  învățătură  şi 
biserica națională…”  
Ideologia  Semănătorului  din  1870  a  fost  aceea  a  întăririi 
claselor sociale din țară – țăranul şi comerciantul – care să poată 
realiza  „prin  păstrarea  singurelor  metereze  spirituale:  biserica, 
şcoala, limba şi românismul”.
În  perioada  1870  –  1876,  cât  a  apărut  Semănătorul  la 
Bârlad,  problemele  lui  au  fost  cele  menționate,  „pentru  că 
ridicarea satelor la un nivel moral şi material, ca şi românizarea 
oraşelor” au fost lucruri de mare actualitate, precepte ce se vor 
regăsi  şi  în  Sămănătorul  de  la  Bucureşti,  înființat  mai  târziu  de 
Vlahuță şi Coşbuc.  
Semănătorul  de  la  Bârlad  a  fost  o  mare  şcoală  la  care  au 
crescut şi s‐au format tinerii îndrumați de profesorii I. Popescu 
şi  St.  Neagoe,  elevii  şcolilor  publice  din  Bârlad:  Philippide, 
Bogdan, Vlahuță. N. Petraşcu şi alții.  
*
…  „Tot  în  vremea  aceea,  ceva  –  ceva  mai  ʹnainte  a  fost 
întemeiată  şi  tipografia  profesorilor  asociați  „Unirea”,  al  cărui 
suflet a fost I. Popescu, întemeietorul Şcoalei Normale de băieți.  
În  această  tipografie  –  explică  George  Tutoveanu  lui  V. 
Damaschin într‐un interviu în „Scrisul Nostru” nr. 1 – s‐a tipărit 
o  revistă  intitulată  „Semănătorul”,  după 
care  Alexandru  Vlahuță,  fost  elev  al 
liceului  nostru,  a  dat  numele  revistei  de 
mai  târziu  „Sămănătorul”,  scoasă  de  el 
împreună  cu  G.  Coşbuc,  la  Bucureşti,  şi 
care,  sub  conducerea  lui  N.  Iorga  a 
imprimat  întregii  literaturi  româneşti,  acea 
epocă  de  reculegere  şi  de  renaştere 
sufletească…” 
Ion Popescu (1830‐1901) la etatea de 38 ani *

162
Un George Lazăr al Bârladului
…”Cine cercetează îşi dă seama că istoria şcolii în Bârlad 
se  confundă  cu  istoria  vieții  marelui  dascăl  bârlădean  –  Ion 
Popescu.  Născut  într‐un  sat  din  nordul  Transilvaniei,  după  ce  
învață  la  Baia  Mare  şi  Cluj,  după  Revoluția  din  1848,  la  care 
luase  parte,  fiind  urmărit  de  unguri,  el  trece  în Moldova  şi  se 
fixează la Bârlad. 
…  În  vârstă  de  numai  19  ani,  el  este  numit  învățător  la 
singura  şcoală  primară  care  funcționa  pe  atunci.  După  vreo  9 
ani,  înmulțindu‐se  şcolile  primare  şi  înființându‐se  şi  un 
gimnaziu, care mai târziu a devenit Liceul Codreanu, Popescu a 
fost  numit  profesor  de  latină,  în  care  calitate  îl  găsim  până  în 
anul 1892, când iese la pensie. …  
A  murit  în  vara  anului  1901  cu  sufletul  împăcat  că‐şi 
împlinise  datoria.  Chipul  lui  ridicat  în  bronz,  în  fața  Şcolii 
normale  şi  inaugurat  aşa  cum  se  cuvenea,  veşniceşte  un  mare 
suflet  de  român  şi  o  muncă  dintre  cele  mai  roditoare,  care 
trebuie să rămână pildă vie tuturor bârlădenilor.”  

(G.V. Botez - din revista Ţara de Jos, nr. 4-6 iulie –


septembrie, 1924.)
*
Scopul  luptei  politice  şi  profesionale  a  profesorului  Ion 
Popescu a fost ca „România să devină unită cu toate părțile ei; 
cultă şi civilizată de la o margine la alta, tare şi fericită, spre a‐şi 
recupera  cu  o  oră  mai  înainte  cuvenitul  ei  loc  între  națiunile 
cele  mai  valoroase  ale  Europei”,  scria  Semănătorul”  la  6 
decembrie 1870. Iar ziarul Paloda din 28 august 1897, subliniind 
calitățile omului muncitor, inteligent, exigent, sobru, de o mare 
voință  –  conchidea:  „Ion  Popescu  a  insuflat  elevilor  iubirea  de 
patrie, iubirea de limba lor strămoşească, încrederea în puterea 
şi vitalitatea Românilor.”  
La  12  iulie  1901  Vocea  Tutovei  anunțase  că  Ion  Popescu, 

163
profesorul,  este  grav  bolnav  de  diabet.  În  numărul  său  din  19 
iulie  preciza  că  murise  la  11  iulie  la  orele  11  şi  45  din  noapte 
„venerabilul  bărbat  şi‐a  dat  nobilul  său  suflet  în  mâinile 
Creatorului” 
…  Bustul  din  bronz  ridicat  în  fața  Şcolii  Normale  din 
Bârlad  şi  înfățişând  pe  profesorul  Ion  Popescu  este  opera 
sculptorului  Ion  Dimitriu  –  Bârlad  care‐i  eternizează 
memoria…  

Astăzi, după 133 de ani de la apariția Semănătorului, când 
un  „Samuel  P.  Huntington  trasează  granițe  în  Europa,  lăsând 
România  pe  dinafară”,  când  „  achiziționezi  un  disc  de  muzică 
la  New‐York,  pe  coperta  căruia  se  spune  că  este  muzică 
țigănească maghiară, dar în realitate sunt dansuri româneşti de 
pe  Someş”,  „când  ediția  românească  a  revistei  americane 
Arborele lumii publică o hartă a teritoriului românesc în secolul 
al  XIX‐lea  peste  care  scrie  „Hungary”,  „când  prestigioasa 
publicație  Național  Geographie  editată  în  zece  milioane  de 
exemplare, o hartă a limbilor care se rostesc pe pământ şi scrie 
că  în  Transilvania  se  vorbeşte  exclusiv  limba  maghiară” 
naționalismul  profesorului,  a  paşoptistului  Ion  Popescu4  – 
stabilit  pe  veci  la  Bârlad  –  îşi  găseşte  întreaga  justificare  a 

4Vezi şi volumul 2 din „Istoria Europei” De la Imperiul Roman 
la Europa (secolele V – XIV) de Serge Berstein, Pierre Milza, Institutul 
European,  1997  –  unde  textul  şi  hărțile  Europei  atestează  teritoriile 
ocupate  de  vecinii  noştri  –  unguri,  bulgari,  sârbi,  ruşi,  dar  nu  se 
consemnează  nimic  despre  existența  Daciei  şi  a  dacilor,  a  Daciei  – 
romane ori țările române… 

Despre Ion Popescu vezi în Vremea nouă Vaslui, nr. 96/12 iunie 
1968: „Un paşoptist transilvan la Bârlad” de Constantin Parfene. 

164
Timpului…  
*

Semănătorul
Primul ziar politic (liberal) înfiinţat de acţionari, apărea
săptămânal de la 27 septembrie 1870 - 19 septembrie 1876,
iar din nota editată de Gr. Creţu se precizează: „se întrerupe
provizoriu la 26 mai 1874 şi reapare la 23 mai 1876. Biblioteca
Asociaţiunii pentru literatura română şi cultură populară
românească de la Sibiu posedă anii I, II şi IV. La Bârlad, abia
acum în urmă s-a putut afla un exemplar. I. Popescu, în Viaţa
şi activitatea sa, pagina 30, spune, precum am mai văzut (în
altă notă n.n.), că el a fost director al ziarului mai mulţi ani. Se
mai ştie apoi că Semănătorul a fost redactat mult timp de
profesorul Şt. Neagoe, pe lângă care acţionarii mai aduseseră la
început pe I.C. Codrescu şi I.Pop Florentin; aceştia însă
părăsind Bârladul la l iulie 1870 au demisionat la 17
octombrie, acelaşi an fără să fi avut timp şi ocazie de a scrie
ceva. Au mai fost redactori Panaite Ghenciu, I. Popescu,
Panaite Armaşu şi N. Nicolescu. Despre trei din aceştia
(Codrescu mai ales, Ghenciu şi Armaşu) voi vorbi aici în
special, ceilalţi patru având fiecare câte o notiţă acolo unde se
vorbeşte de scrierile lor."
Şi într-adevăr, Gr. Creţu vorbeşte despre cei trei dar şi
despre activitatea lor din presă, pe noi interesându-ne Bârladul
în primul rând. I. Codrescu era şeful partidului liberal din
Bârlad, cu o activitate politică de mai bine de 40 de ani, era
considerat ca un bun financiar şi orator. Născut în Bârlad la 5
noiembrie 1833, mort în Iaşi la 19 ianuarie 1903, cu studii la
Academia Mihăileană din Iaşi, purtător al ideilor revoluţiei de
la 1848, propagandist înfocat al „Unirii", arhivar al Camerei
din Iaşi de la 1857-1862, director al cancelariei Camerei
deputaţilor din Bucureşti 1862- l octombrie 1899. Reprezenta
în Adunarea Deputaţilor interesele judeţului Tutova, întâi ca
finanţist, făcând mai totdeauna parte din comisia bugetară,
iniţiativa şi străduinţa sa reflectându-se în activitatea
spitalului, a şcolii normale şi a liceului de la Bârlad, în
februarie 1892 a fost ales preşedinte al epitropiei spitalului de

165
care s-a îngrijit până la moarte. În două rânduri, în guvernul I.
Brăteanu, a fost ministru de finanţe. A fost înmormântat la
Bârlad, unde avea casă şi vie în mahalaua Cotul Negru, dar
proprietatea sa principală era în nordul judeţului Covurlui, la
moşia Roşia, parte moştenită, parte răscumpărată de la frate şi
surori.
Printre altele, a redactat la Iaşi, cu V. Alexandrescu
(Ureche) ziarul Zimbru şi Vulturul, începând de la l noiembrie
1858 şi cu M. Kogălniceanu, V. Alexandrescu (Ureche) şi V.
Mălinescu Steaua Dunării, iar la Bârlad Semănătorul, fiind în
acelaşi timp, dimpreună cu I. Popescu, promotor al asociaţiei
primei tipografii „Unirea", care a dat naştere primului organ de
publicitate în judeţul Tutova.
Despre el se pot afla date suplimentare şi din ziarele
locale: Tutova, Vocea Tutovei (26 ianuarie 1903), Paloda (23
ianuarie 1903 şi l ianuarie 1903).
El a fost avocat, vechi membru al Ateneului şi al
Societăţii geografice române.
Lunga-i activitate parlamentară se poate urmări
din tomurile Analelor parlamentare pe toţi anii până la 1899.

Panaite Ghenciu colaborator la Semănătorul, deputat în


mai multe rânduri, profesor de istorie, a fost 14 ani director al
Liceului, vreo 4 al Şcolii normale. Despre el a scris I. Antonovici
în Vocea Tutovei din 29 iulie 1907. A murit la 11 ianuarie 1907
în vârstă de 70 de ani.
Originar din Huşi, Panait Armaşu a făcut studii
universitare, a fost avocat şi primar al oraşului Bârlad,
redactor la Semănătorul, decedat la 19 iulie 1890.
Semănătorul de la Bârlad a avut ca girant pe Teodor
Pascu de la 27 septembrie 1870 - 14 mai 1872, Niţă Corbea,
de la 14 ianuarie 1873 şi Petru Petrescu 76, prof. Gr. Creţu
redând în notă şi păţania celui din urmă, ca o farsă pusă la
cale de colegii lui - St. Neagoe şi Panaite Armaşu, urmare a
cenzurii exercitate de prefectul judeţului - Nicolae Giurgea (op.
cit. p.52).
Dar iată întâmplarea respectivă relatată de Gr. Creţu:
„Pentru că Semănătorul de la 1874 îl atacă pe prefect,
acesta a dat ordin ca girantul Petrescu Petru să fie căutat şi
arestat. După câteva zile, timp în care Petrescu s-a ascuns cât
a putut, redactorii au găsit cu cale să-l facă scăpat. Girantul a

166
fost pus într-un ghiociu înscorţat plin cu gunoi, afară,
lăsându-i-se numai capul ce venea în partea de dinainte a
ghiociului şi peste cap i-au pus o traistă, ca să fie acoperit. În
acest chip, bietul Petrescu a fost dus în afară din oraş la o vie a
preotului Panaite Roşca, la Trestiana. Aici a stat 15 zile şi apoi
a fugit la Galaţi, unde a stat până după căderea ministerului
Catargiu - Epureanu. O dată cu plecarea girantului şi-a încetat
„o bucată de vreme" şi gazeta activitatea. După cele petrecute
cu girantul, Ştefan Neagoe a scris un articol contra prefectului
şi când a fost întrebat de oamenii acestuia, dânsul a dat vina
pe Panaite Armaşu că a scris articolul, iar acesta susţinea că
Neagoe este autorul. În felul acesta, deşi înfuriat, prefectul nu
a putut trimite la închisoare pe nici unul, aşa că lucrurile,
până la urmă, s-au potolit.
Semănătorul trebuie să fie jurnalul fără dată despre care
vorbeşte numai din memorie C.D. Aricescu în Columna lui
Traian din 1873 nr.9, şi după el A. Pop în bibliografia
publicaţiilor periodicelor româneşti 116 numindu-l greşit
„Gazeta de la Bârlad", informaţie preluată şi de subsemnatul
din ziarul Românul din 17 august 1873, p.721 şi folosită în
volumul Vaslui - Capitala Tării de Jos în presa vremii 1875 -
2005, p.170 -l, TipoMoldova Iaşi, 2005.
Biblioteca din Bârlad are pentru cititori păstrate 2
numere din 1871.
*
In cei şase ani cât a apărut „Semănătorul" la Bârlad
(1870-1876) n-a fost deloc doar un ziar de „interior", ci unul
care tot timpul a însufleţit populaţiei conştiinţa drepturilor de
cetăţean şi datoria ei către patrie.
Mărturie stau şi cele ce urmează:
La 21 iulie 1861 o circulară otomană semnată Aali Paşa -
către Sublima Poartă, adresa ambasadorului de acolo „copia
unui raport al prinţului Cuza" care explica starea
administrativă a Principatelor, reformele pe care intenţiona să
le îndeplinească şi la ce se aştepta de la Sublima Poartă, ca
putere suzerană, în măsură să tragă „băgarea de seamă a
marilor puteri garante asupra situaţiei.
Circulara în cauză a fost reprodusă în ziarul „Unirea" şi
apoi în „Tribuna română" de la laşi, la 21 iulie 1861 (Uricarul,
vol.IX, p.488-492).
În octombrie 1866, prin Firman de la Constanrinopol,

167
principele Carol de Hohenzollern era investit ca principe al
Principatelor Unite (Uricarul IX) p.478-481).
La 20 octombrie 1866 a fost dat publicităţii răspunsul
Alteţei Sale, principele Carol către Alteţa Sa Marele Vizir.
Documentul fusese publicat în ziarul francez „La Gazette des
Etrangers" care apărea la Viena. El însă a fost reprodus şi în
„Semănătorul" nr.43 din 5 martie 1872.
Din ziarul „Semănătorul", spune Th. Codrescu, epistola a
fost reprodusă în „Uricarul", vol. X, p.364-367.
Iată parte din ceea ce semna Carol şi se publica în
„Semănătorul" de la Bârlad:
„Alteţă, am primit epistola ce aţi binevoit să-mi adresaţi
şi în care îmi faceţi cunoscute simţămintele de înaltă
bunăvoinţă ce animează pe M. S. I Sultanul, în privinţa
Principatelor Unite...
... Simţămintele binevoitoare ale Sultanului vor fi pentru
mine de un puternic ajutor în silinţele ce-mi voi da ca să strâng
din nou legăturile seculare ce unesc Principatele Unite cu
Turcia, şi recunosc cu energie avantajele ce le sunt asigurate
prin principiul european al integrităţii imperiului otoman, pre
care tot atât de mult este de datoria mea, ca şi în interesul
Principatelor Unite de a-1 respecta totdeauna..."
Cu alte cuvinte, în anul 1872, ziarul „Semănătorul" şi
redactorii lui de la Bârlad nu stăteau indiferenţi faţă de situaţia
ţării lor în Europa acelor timpuri, ci făceau politică...

Ultima parte a textului a fost publicat şi în revista


„Elanul” nr.72/2008 sub titlul : „Din presa vremii:
Semănătorul de la Bârlad făcea politică.”

168
Sentinela
Sentinela, nr. 1, apare la 1 septembrie 1915, în două pagini, 
ca  ziar  conservator,  director  politic  Nicolae  N.  Necaşu,  avocat, 
strada  Vadului,  impus  de  „împrejurările  grele  prin  care  trece 
țara”,  o  „piedică  pentru  ziarul  junimist  Propaganda  care  e  în 
slujba nemților”.  
Îşi  propune  ca  alături  cu  confrații  de  la  ziarul 
Conservatorul  să  vegheze  ca  o  „santinelă  neadormită,  înfierând 
şi denunțând la timp propaganda nemțească de la noi.”  
Vânzarea  ziarului  junimist  „Propaganda”  –  nemților  s‐a 
efectuat  de  către  dl  Mihai  Vasiliu  Cristescu  la  Dealul  Mare, 
unde  a  fost  şi  domnul  Aristide  Papadopol  Calimaki 
„viceconsulul  Argentinei  la  Bucureşti  şi  agent  al  nemților  în 
țară.  Articolele  de  fond  din  Propaganda  semnate  de  Mihai 
Vasiliu  Cristescu  sub  pseudonimul  Judex  fac  servicii  nemților, 
se susține în Sentinela de către Nilk Winter – Veritabil. 
*

Spiritismul
Spiritismul,  organ  pentru  răspândirea  ştiințelor  oculte, 
apare  de  două  ori  pe  lună,  Anul  I,  numărul  1  la  15  octombrie 
1914,  condus  de  C.K.  Nicolau,  redacția  şi  administrația  în 
Bulevardul  Regina  Elisabeta  nr.  5  Bârlad,  tipografia  C.D. 
Lupaşcu.  
În  cuprins:  „O  prevestire  miraculoasă  –  moartea  regelui 
Carol  anunțată  prin  spiritism.”  –  preluată  din  Viitorul  –  30 

169
septembrie 1914; „Ce este ocultismul şi cum îl putem învăța” – 
o  popularizare  a  cărții  „Ocultismul”,  ajunsă  la  a  cincia  ediție, 
autor  fiind  „singurul  român  competent  în  materie”  dl.  Const. 
Nicolau,  diplomat  al  Instituitului  de  ştiințe,  din  New‐York, 
absolvent şi membru al Institutului mentalist din Los Angeles, 
America,  diplomat  de  la  Chirological  Collége  of  California, 
membru  al  Societății  magnetice  franceze  din  Paris,  director  al 
Biroului  de  studii  psihice  înființat  la  Bârlad  în  anul  1905; 
„Studiul  fizionomiei”  (caracterul  omului  se  reflectă  în  obrazul 
său şi  celelalte morale  care‐l  predomină sunt vizibile  pe  figura 
sa); „Ochii” (ca oglindă a sufletului); „Oracolele” (în antichitate, 
de obicei, erau temple renumite în prezicerile care se făceau, în 
sfaturile  date  deznădăjduiților,  leacuri  celor  bolnavi); 
„Mentalismul sau forțele secrete ale gândului” (izvorul tuturor 
faptelor  şi  progreselor  fizice,  sociale,  mentale,  spirituale, 
ştiințifice,  artistice  şi  mecanice  ale  individului  –  baza  tuturor 
cunoştințelor,  fericirilor  ori  nenorocirilor  noastre);  „Magne‐ 
tismul  personal”  (uşurința  unora  de  a  domina  pe  alții,  de  a  le 
nimici  voința  şi  de  a  se  face  stăpâni  absoluți  prin  forța 
personalității lor) etc.  
Revista Spiritismul avea şi o bibliotecă de la care se puteau 
procura cărțile:”Magnetismul personal”, „Curs de scamatorie”, 
„Fizionomie  şi  frenologie”,  „Cartomancia”  (Tarotul), 
„Chiromancie‐  Grafologie”;  „Ocultismul”  cu  hipnotismul  – 
telepatie  –  fachirismul  –  spiritismul  –  magiafrancmasoneria  – 
prestidigitația… 

Valorificând  preceptele  Evangheliei  după  Ioan  dar  şi 
legendele  apocrife  privitoare  la  Lancea  centurionului  roman 
Longinus care i‐a împuns inima lui Iisus Hristos, aflat pe crucea 
răstignirii,  Trevor  Ravenscroft  a  scris  în  1972  cartea  „Lancea 
destinului”.  

170
German de origine şi adept al magiei negre Ravens Croft 
bazându‐se  pe  mărturia  iluminatului  Johannes  Stein,  care 
susține  că  l‐a  cunoscut  pe  Hitler  pe  când  era  un  simplu 
desenator‐zugrav şi au făcut împreună o vizită la Muzeul de la 
Viena,  Stein  a  fost  mirat  că  viitorul  Führer  „care  intrase  în 
transă  la  vederea  lăncii”  i‐a  mărturisit:  „Mi‐a  apărut  ca  o 
revelație şi investit cu puterea ei, mi‐am dat seama că aş putea 
prelua destinul lumii în mâinile mele…”  
Există  convingerea  –  spune  cartea  –  că  lancea  care  a 
străpuns trupul Mântuitorului are virtuți care‐l fac pe cel care o 
are  în  posesie  invincibil:  reprezentantul  lui  Dumnezeu  pe 
pământ, om deasupra tuturor pericolelor, un neînfrânt. „Scutul 
mistic  al  puterii  pământene”.  Autorul  afirmă  că  45  de  regi  au 
deținut  lancea  destinului  până  când  aceasta  a  ajuns  în 
stăpânirea lui Hitler, care, printro inversare diabolică, a devenit 
Antichrist.  
Se  ştie  că,  aflați  în  ascensiune,  în  1938,  naziştii  s‐au 
interesat  de  tezaurul  imperial  al  Austriei  şi  de  …  relicvă.  În 
felul acesta lancea a ajuns în Germania, la Nürenberg. Hitler era 
fascinat de ezoterism. Şi se pare că o bună bucată de timp, visul 
puterii  i  s‐a  împlinit.  Dar,  pe  30  aprilie  1945,  la  ora  2  şi  10 
minute,  Felix  Rozenthal,  un  evreu  german,  scăpat  de 
persecuțiile  naziste  şi  devenit  colaborator  al  Serviciilor  Secrete 
americane,  a  capturat  lancea.  Asta,  ca  întotdeauna,  însemna 
pierderea puterii celui ce o deținuse. Aşa şi în cazul de față. La 
o jumătate de oră, Hitler, ascuns în buncărul său, după sosirea 
trupelor sovietice la Viena, şi‐a tras un glonț în gură. O dată cu 
pierderea talismanului a dispărut şi Antichristul… 
Lancea  puterii  şi  a  destinului  nu  se  mai  află  în  mâinile 
proprietarilor ei, ci, există prezumția, după sfârşitul celui de al 
doilea  război  mondial,  s‐ar  afla  în  America.  Aceasta  ar  fi  şi 
explicația supremației în lumea de astăzi a S.U.A.  

171
… Dă, spiritismul, magnetismul personal, ezoterismul… 

Steaua
Steaua,  ziar  conservator,  cu  o  apariție  de  doar  4  numere, 
(25  martie  –  15  aprilie  1893),  săptămânal,  redacția  şi 
administrația  la  Tipografia  Cațafani  –  Bârlad,  scos  de  un  grup 
de  tineri  printre  care:  C.  Calmuschi,  fost  elev  al  Liceului 
„Codreanu”,  şi  profesorul  Constantinescu  –  Râmniceanu 
Gheorghe. (48x33 cm. ,anual 8 lei, 15 bani numărul) 
„Noi,  un  grup  de  tineri,  cu  aceleaşi  idei  şi  cu  aceleaşi 
tendințe, ne‐am unit să scoatem ziarul Steaua, fiind partizani ai 
grupului conservator”.  
În  nr.  4,  din  15  aprilie  1893,  Partidul  Conservator,  adică 
ziarul Steaua, în divergență de idei cu Paloda, în realitate cu dl. 
Herodot,  este  sfătuit  „să  mai  citească  istorie  ori  să  întrebe  pe 
bătrânii Partidului Liberal înainte de a face gazetărie”…  
În  afară  de  articole  cum  ar  fi  „  Legea  maximului”, 
„Respectarea  legii”,  „Starea  noastră  actuală”,  ziarul  publică 
rubrici  ca:  judiciare,  din  afară,  informații  din  țară,  ultimele 
informații, şarade, cugetări, teatru.  
N‐a avut timp să arate care i‐i Steaua. 
*
Afişe cu litere mari anunţau la Bârlad: „joi 25 martie
1893 apare ziarul săptămânal „Steaua"; scrie şi Paloda din 28
martie şi detalia: „Steaua" a apărut, într-adevăr, e bine venită

172
şi salutată ca pe un astru menit a lumina pe bugeto-fagii
locului", numai că pentru că apărea „în săptămâna patimilor şi
reprezentând opoziţia, pentru că cei „trei crăişori ai săi, unul
era conservator de baştină" şi „avea drept scop să se menţină
în funcţia de revizor şcolar, gras plătită din bugetul statului;
cel de al doilea era socotit un renegat şi cu zgardă în gât legat",
dar cu cunoştinţele sale istorice, sociologice se putea servi de
formula „scopul scuză mijloacele" era caracterizat ca aceea
persoană care trecea dintr-un partid în altul", când era vorba
de interesul său personal; cel de al treilea - tot un conservator,
se dădea drept ocrotitorul ţăranului şi apărătorul libertăţii
politice.
Bârlădenii nu aveau decât să se bucure că Steaua la
Bârlad aprinsese chiar de ziua învierii Domului, „cu cei trei
Crai de la răsărit", iar la rubrica „Cronică", acelaşi ziar, sub
semnătura „Glumici', chiar făcea glume pe seama noii apărute
„Steaua" de la Bârlad: „Stea frumoasă, luminoasă/ De la
Dumnezeu trimeasă..."
Că treaba cu Steaua nu era deloc o glumă pentru liberalii
din Bârlad, Paloda din 4 aprilie îi destina un întreg articol de
fond „Starea noastră administrativă în ziarul Steaua", semnat
Herodot, care nu încăpea în pagina întâi şi care încerca să-i
pună la colţ pe conservatorii din localitate, acuzaţi de
restabilirea despotismului...
Cât despre Herodot, odată cu apariţia ziarului „Steaua",
avea teren de răfuială număr de număr cu opozanţii, cu
„Gazeta poliţienească", cum o numeau cei de la Paloda. Dintre
membrii colectivului de redacţie de la Steaua enumerăm:
Constantin Calmuschi, revizorul şcolar al judeţului Tutova,
mai bine zis primul redactor al Stelei. Alături de el: Mitrachi
Chiricuţă, Vaskov, Pălia, Râmniceanu.
*

Statutele societăţilor...
Statutele societăţilor de împrumut şi păstrare „Belşugul
săteanului" din Puieşti Tutova, 1901; „Comoara săteanului" din
Şendreşti, 1901; „ Griviţa" din Odaia Bursucani 1902; „Banul
săteanului" din Iveşti, 1902; „Albina" din Avrămeşti, 1902;
„Duminica Floriilor" din Pogoneşti, 1902; „Izvorul Tutovei" din
Plopana, 1902; „Răzeşii vechi" din Bălăbăneşti, 1902; „Sprjinul

173
săteanului" din Bogeşti, satul Perieni 1902; „Podgoria" din
Lieşti, 1903; „Izvorul Jurăvăţului" din Obârşeni (înreg. la Acad.
în 1904); Banca populară „Vrednicia săteanului", din Unţăşti,
1904; Statutele Băncii populare, „Deşteptarea" din comuna
Bârlad (1906, înregistrat la Acad. la 30 ianuarie 1907);
Statutele şi Regulamentul Societăţii cultural-economice
„Munca"din judeţul Fălciu, 1907 etc.,Toate sunt tipărite la
„Caţafany". Ele sunt dovada nu numai a activităţii editoriale ci
şi a mişcării cooperatiste, nu chiar în fază incipientă, nici
începând o dată cu intrarea în anii de după 1945, cum eronat
credea un anume Gabriel Catalan şi revista de cultură
„Timpul" de la Iaşi care în numărul 3/2006 pe pagina întâi şi
pe întreaga pagină cinci publica un text pe care l-a citit Ioan
Marina Vasluianul viitorul patriarh ortodox român Iustinian,
pe atunci doar episcop vicar al Mitropoliei Moldovei, la
emisiunea radiofonică „Ora satului", din ziua de duminică l
iulie 1945, de la ora 13, aducându-i-se învinuirea nefondată,
că „făcea o înflăcărată propagandă cooperaţiei", susţinând
„poziţia guvernului comunist român" (!), anticipând şi
susţinând „politicile sociale şi economice ale regimului
comunist faţă de ţărănime." Or, ierarhul nu făcea decât ceea ce
făcuseră până la el mii şi mii de preoţi - susţinea cooperaţia -
care munciseră tot timpul alături de populaţie, în general!
*

Steaua Tutovei
Steaua  Tutovei,  ziar  al  Partidului  Popular,  apare  în 
perioada  1924‐1927,  condus  de  Vasile  Georgescu  –  Bârlad,  fost 
elev al Liceului „Codreanu” Bârlad.

174
Steagul Roşu
Steagul  Roşu,  organ  al  Comitetului  județean  P.M.R.  şi  al 
Comitetului  provizoriu  Tutova,  este  continuator  al  ziarului 
Păreri  Tutovene.  Primul  său  număr  apare  la  7  noiembrie  1949, 
„în  ziua  în  care  se  împlineau  32  de  ani  de  când  steagul  roşu 
victorios  a  fâlfâit  peste  primul  stat  socialist  din  lume  Uniunea 
Republicilor  Sovietice  Socialiste”  (din  editorialul  „La  primul 
număr al ziarului”).  
Redacția  şi  administrația  ziarului  în  Bârlad,  strada 
Republicii nr. 5 iar mai târziu la nr. 30‐32, într‐o clădire, parter 
şi  etaj,  cu  scări  şi  podele  care  scârțâiau  sub  talpa  picioarelor 
noastre şi unde scara interioară sau exterioară putea oricând să 
se  prăbuşească.  Tipografia  la  „Munca”  Bârlad,  apoi  la 
Întreprinderea  poligrafică  Bârlad,  iar  când  se  scoteau  foi 
volante  pentru  raioane  ori  comune,  în  campaniile  agricole  – 
acestea se tipăresc şi la tipografiile din teritoriu ori pe câmp, cu 
utilaje improvizate, Vaslui, Tecuci, Focşani etc.  
La  început,  în  Steagul  Roşu  apar  tot  mai  des  materiale 
semnate  cu  numele  Nicolai  Rubenstein,  S.  Şvemer,  M.  Ronea, 
Al.  Zaereş,  V.  Capracov,  S.  Sfetcu,  Vlad  Cazacu,  B.  Borisov, 
Roza Clasberg, I. Sanicov, P. Ivanov. B. Vronski ş.a., alături de 
nume mai cunoscute auzului nostru: Ion Cărare, Ştefan Ştefan, 
Ichim Chiriac, Vasile Ciocârlan, Gh. Chiriac, Popa Radu, Elena 
Prisecaru, Elena Grigoriu, Alice Palmaciu ş.a.  
Redactor  şef  era  Rubin  Sulimson  iar  secretar  de  redacție 
Gh. Chiriac. 
La  săptămânalul  de  la  Bârlad  se  puteau  citi  în  anii  1950‐
1952:  „Se  întăreşte  gospodăria  agricolă  colectivă  zădărnicind 
uneltirile chiabureşti” , de I. Cărare; „Lampa lui Ilici” s‐a aprins 
la S.M.T. Moara Grecilor”, de Valer Mitru; „Pentru electrificarea 
patriei  –  o  consfătuire  a  agitatorului  Chițcop  Virgil  cu  colegii 
săi”,  de  Palmaciu  Alice;  „Ne‐au  fost  sprijin  şi  călăuză  –  ecouri 
175
de la muzeul româno‐rus”, de A. Beldeanu, ultimul deşi elev la 
Liceul  „Gh.  Roşca  Codreanu”  apărea  destul  de  des  cu  ştiri  şi 
reportaje, dar mai ales cu versuri ca cele intitulate Comunistul: 
„…Sună  toaca  la  Doftana.  /  Către  zori  se‐ntinde  geana.  /  Nu‐l  mai 
chinuiți pe Dej / Noi în luptă suntem treji!” / Şade sus, la „H în sus, / 
Gheorghe  în  cătuşe  pus.  /Şi  în  loc  să‐i  dea  mâncare  /  Varsă  apa  din 
căldare, / Să nu aibă aciuare… 
 Surprinde  că  în  medalionul  Adrian  Beldeanu  din 
Monografia  Liceului  „Gh.  Roşca  Codreanu”,  1971,  nu  se  arată 
că  acesta  a  colaborat  intens  între  anii  1949  –  1958  cu  versuri  şi 
proză la ziarul Steagul Roşu Bârlad, deşi prezența lui a fost mult 
mai evidentă decât a altor literați. Oare există vreo cauză? 
 Articole ca cele citate şi altele – vorba lui I. Delamisa (Ion 
Manta  –  Roşie,  magistratul)  care  la  15  aprilie  1955  semna 
articolul „Scriitori bârlădeni şi „Comanda socială” a ceasului de 
față” – au fost număr de număr: „Mai multă atenție atelierelor 
mobile din regiunea noastră”, de Elena Prisecaru; „L‐am văzut 
pe tovarăşul Stalin” – scria M. Florescu, student la Institutul de 
căi ferate din Moscova în pagina „Studiază în țara socialismului 
victorios”,  dar  şi  materiale  de  conținut,  cum  este  cel  intitulat 
„Pe  marginea  lucrărilor  concursului  literar”  scris  de  E. 
Tutoveanu. 
Păstrând  tradiția,  în  paginile  ziarului  au  scris,  ca 
întotdeauna  din  1870  încoace,  nu  numai  elevi  de  la  Liceul 
Codreanu,  ci  şi  profesorii:  „Pe  marginea  unor  lucrări  literare 
apărute  în  ziarul  „Steagul  roşu”,  de  profesor  H.  Zupperman, 
altele, pe teme istorice, semnate de prof. Traian Tănase şi prof. 
Gh. Popescu, din domeniul fizicii şi chimiei, de prof. Gh. Gâlcă, 
„Şcoala  şi  familia”,  de  prof.  Vasile  Fetescu,  cronică  teatrală  ori 
literară, de prof. Constantin Parfene.  
Era  perioada  articolelor  lungi  pe  două  sau  chiar  patru 
subsoluri  de  ziar  semnate  de  Şeli  Abramovici  ori  Paul 

176
Romaşcanu,  mult  invidiate  de  către  unii  colegi  de  redacție, 
temperați  de  cei  cu  mai  multă  experiență,  care  acuzau  franş 
citatele  împrumutate,  dar  neindicate  întotdeauna,  din  clasicii 
vremii…  
Este  un  merit  al  lucrătorilor  ziarului  că  reuşeau  să 
realizeze într‐adevăr, o publicație care, număr de număr, stătea 
de  vorbă  cu  cititorii.  Apăreau,  fireşte,  materiale  semnate  şi  de 
redactori  dar,  majoritatea  aparțineau  colaboratorilor, 
corespondenților.  Nume  cum  ar  fi:  Clisu  Constantin,  Axinte 
Aurelian, Lupu Buholtz, I.V. Stoian, C. Coman, Voineag Fănică, 
Teodor  Wolf,  Vasile  I.  Apostol,  Ilie  Vasile,  Tudor  Margareta, 
Ionel  Nistor,  Fănică  Cernat,  Buda  Cezar,  Ecaterina  Vizureanu, 
Liliana Gologan, Lucian I. Popa, Teodor Stanciu, Ghina Barbu, 
Vasile  Tămăşanu  la  Steagul  roşu  s‐au  format,  unii  devenind 
ziarişti,  profesori  ori  învățători,  oameni  cu  răspunderi  în 
societate.  
În  pagina  literară  a  ziarului,  prin  cenaclul  „Alexandru 
Vlahuță”,  ori  direct,  au  publicat:  H.  Lungu,  Vasile  Manolescu, 
Constantin  Clisu,  I.  Delamisa,  Cezar  Stegaru,  Ştefan 
Corduneanu  (medic  Ştefan  Bucevschi),  Vasile  Iosif,  Mircea 
Novoc,  Sanda  Arnici  (Şeli  Abramovici),  I.  Roimişer,  Gabriela 
Serghie,  Radu  Dumitrescu.  Însuşi  G.  Tutoveanu  publica  la  24 
februarie 1955 poezia cu înalt simțământ patriotic „Niciodată.” 
Cât de imaculați şi naivi, totodată, eram noi tinerii în acei 
ani, aflăm şi din versurile „Când voi veni”... de Aurel Stanciu, 
din ziarul din 19 octombrie 1955:  
Mă chemi, iubita mea, din depărtări,  
Când frunza‐n toamnă zboară‐n larg de zări  
Şi mă aştepți cu dor, cu nerăbdare;  
Eu ştiu ce‐nseamnă ‐ aceea aşteptare.  
 
Şi voi veni, că aşteptarea ta  

177
Mă va aduce‐n sat în pragul serii  
Şi nu de vinul nou m‐oi îmbăta,  
Ci doar de sfântul ceas al revederii.  
 
Sărutul nu‐i un obicei urât;  
E o‐nchinare‐n prag de simțăminte.  
Şi noi ne‐om săruta‐ndelung, încât  
De printre stele‐n purpurii veştminte  
O să ne strige luna înciudată:  
‐ Hei, voi de jos, da ´isprăviți odată!...  
 
Sau  în  aceeaşi  gamă  a  simțămintelor  juvenile,  dar  mai 
cerebrală,  poezia  „Cine‐i  oare?”  –  de  Ion  Hobană,  din  3 
decembrie  1955,  despre o  tânără  învățătoare  care  a  sensibilizat 
în aşa măsură auditoriu încât:...   
…Iar când se sfârşeşte ora,  
Rău le pare tuturora.  
............................................  
De atunci, să‐i vedeți:  
O salută de departe.  
Fiindcă – Spuneți voi ce vreți! –  
Fata asta ştie carte  
Cât o sută de băieți!  
 
În  poezia  „În  cale”,  Radu  Dumitrescu  scrie  la  18 
noiembrie 1956: 
 
Cu pasul uşor, ca linul izvor,  
Îmi iese în cale ispită.  
Privirea‐i e plină de dor,  
Şi rumenă‐i fața o clipă.  
 

178
Şi‐n fugă mă‐ntreabă de toate  
Apoi se opreşte şi rupe o floare.  
Mi‐i dragă, mai dragă ca toate  
Şi ruptă din soare îmi pare.  
 
Ea râde şi floarea cu drag  
În păr, ştrengăreşte, o pune.  
Se‐ntoarce, mă întreabă de‐o plac  
Şi veselă glume îmi spune.  
 
În grabă, de lucru să‐şi facă,  
Cu brațul acum ridicat  
Ea floarea – ca gându‐i de fată –  
Desprinsă din părul în aur scăldat  
 
O prinde pe pieptu‐mi cu drag,  
În cale să‐mi poarte noroc.  
Mi‐e dragă ispita cu gândul curat...  
Mi‐o spune şi inima‐n versuri de foc.  
 
Ceva mai matur, dar tot cu note sentimentale care țin de 
sufletul îndrăgostitului, Constantin Clisu la 17 mai 1958 scrie şi 
el: Măi, vântule zvăpăiat!  
 
De mi‐ai scuturat atâtea Flori,  
în păru‐mi cărunțit  
Sau în toamne reci, cu brumă,  
Părul mi l‐ai brumuit,  
Nu‐s pe tine supărat,  
Măi, vântule zvăpăiat! 
 
Nici că‐alungi printre cosițe  

179
Şi săruți atâtea flori,  
Sau înfiorezi obrajii  
La fecioare şi feciori,  
Nu‐s pe tine supărat  
Măi, vântule zvăpăiat!  
      ..................  
În perioada 1950 – iulie 1954, Steagul roşu apare în format 
mic  (32‐45  cm.),  săptămânal  până  în  1952  şi  bisăptămânal 
ulterior, iar cu numărul 336 din 8 iulie 1954 format mare, tot de 
două  ori  pe  săptămână,  joia  şi  duminica,  iar  de  la  14  aprilie 
1955, cu numărul 416, apare zilnic. 
La  sfârşitul  lunii  martie,  începutul  lunii  aprilie  1955  au 
fost  desființate  ziarele  raionale  „Calea  nouă”  din  Focşani  şi 
„Înainte  spre  socialism”  din  Tecuci,  iar  personalul  redacțional 
transferat  cu  serviciul  la  Bârlad,  la  Steagul  roşu.  Şi  până  atunci 
ziarul Steagul roşu era foarte bine organizat, dar prin infuzia de 
personal,  majoritatea  tineret,  a  fost  posibilă  atât  apariția  lui 
zilnică  cât  şi  îmbunătățirea  tematică  şi  de  conținut  a  acestuia. 
Exista un colegiu redacțional din care în afară de redactorul şef 
şi secretarul general de redacție mai făceau parte şefii de secții: 
viața  de  partid  şi  organizații  de  masă,  informații,  economică, 
agrară, politică internă şi externă, cultural‐ştiințifică ‐ sportivă, 
documentare, scrisori şi corespondență, administrativă. 
 Redactor şef rămâne Rubin Schulimsohn, secretar general 
de  redacție  –  Lupşa  Anatolie  iar  secretari  Ouatu  Alice  şi  I. 
Pârâianu, şef al secției economice C. Zarzalin cu C. Tănase, Oct. 
Gâlea  –  redactori,  la  viața  de  partid  –  Vasile  Chelaru  –  şef  iar 
redactori  Elena  Prisecaru,  Alex  Miu,  Mihai  Ursu,  Teofil 
Enăşescu;  informații  –  şef  Eugen  Mihăescu  iar  redactori  C. 
Stoicescu,  Gh.  Ghindă,  Ion  Codreanu;  secția  agrară  era 
coordonată  de  Ion  Cărare  iar  ca  redactori  erau  Cezar  Buda, 
Emil Ghidu; secția de politică internă şi externă era în grija lui 

180
Grimberg  Melic  iar  redactor  Georgeta  Palmaciu;  la 
documentare  lucra  I.  Spiridon  –  într‐o  sală  mare  se  aflau  toate 
ziarele centrale, regionale şi raionale, arhivate pe numere şi ani 
de  apariție;  la  scrisori  coordonator  era  secretarul  de  partid  pe 
redacție,  tovarăşul  Steinberg,  iar  la  secția  culturală  Iancu  Emil 
ca şef, redactori Aurel Stanciu, poetul redacției, şi Ion N. Oprea, 
angajat în luna noiembrie 1954, după lăsarea la vatră.  
Dădeau  culoare  şi  prospețime  ziarului  nu  numai 
absolvenții  de  la  ziaristică  şi  filozofie  sosiți  în  redacție  –  Gh. 
Ghindă,  C.  Stoicescu  ori  Ion  Codreanu  dar  şi  studenții  care 
veneau  în  practică:  Octavia  Gheorghişor,  Viorica  Porumb, 
Natalia  Dănăilă,  Maria  Călmățuianu,  tinerii  reporteri  Ionel 
Nistor  şi  Aurelian  Axinte  –  sosiți  de  la  ziarul  Calea  nouă  – 
Focşani,  dar  mai  ales  Vasile  Istrate  –  un  ziarist  cu  multă 
experiență, venit prin transfer de la Drum nou – Braşov. 
 Marele  păcat  al  ziarului  a  fost  lipsa  ilustrației.  Deşi  D. 
Pavalaşcu  era  muncitor  şi  avea  multă  inițiativă,  constat  că 
pagini  întregi,  uneori  chiar  numere  de  ziar,  nu  au  avut 
fotografii. Se acorda prea mare atenție textului scris.  
Dacă  la  început,  în  1949  şi  1950  unele  ziare  au  fost 
înnobilate  de  lucrări  „Sculptură  în  lemn”  pentru  Lenin, 
Caragiale  ori  Eminescu,  realizate  de  profesorul  M.  Tarază, 
artistul  n‐a  fost  folosit  pe  măsura  posibilităților  lui,  poate  şi 
pentru că... comanda socială a timpului zicea altfel.  
Urmare a Legii pentru raionarea administrativ‐economică 
a teritoriului R.P.R., cu data de 10 septembrie 1950, Steagul roşu 
devine  organ  al  Comitetului  regional  P.M.R.  şi  al  Comitetului 
provizoriu  regional  Bârlad,  cu  raioanele  Bârlad,  Vaslui,  Huşi, 
Murgeni şi Zeletin.  
Din  august  1952,  regiunea  Bârlad  avea  alte  raioane: 
Bârlad,  Murgeni,  Tecuci,  Focşani,  Panciu,  Vrancea,  Adjud, 
Zeletin. 

181
La 22 ianuarie 1956, cu numărul 654, Steagul roşu Bârlad 
devine  organ  al  Comitetului  orăşenesc  şi  raional  P.M.R.  şi  al 
Sfatului  popular  orăşenesc  şi  raional  Bârlad,  cu  format 
micşorat, bisăptămânal, cu sediul în strada M. Kogălniceanu nr. 
5 iar de la 3 ianuarie 1957, în strada Republicii nr. 18 ‐20.  
Au  loc,  cu  această  ocazie,  alte  mari  mişcări  de  personal. 
Rubin  Schulimsohn,  împreună  cu  Alice  Ouatu,  Vasile  Israte  şi 
Gh.  Ghindă  merg  la  Flacăra  Iaşului,  primul  ca  redactor  şef 
adjunct.  Ion  Codreanu  pleacă  la  ziarul  Înainte  Brăila.  Părăsesc 
Bârladul majoritatea celor veniți de la Calea nouă Focşani ori de 
la Înainte spre socialism Tecuci.  
Cu Ion Codreanu am păstrat trainice legături de suflet, nu 
numai pentru că a fost şi a rămas un ardelean căruia nu‐i încap 
fisuri  între  vorbă  şi  faptă,  dar  şi  pentru  statornicie  în  totul, 
pentru amintirea anilor de tinerețe.  
L‐am vizitat la Brăila, când el făcea gazetărie la Înainte, iar 
soția  sa  Angelica,  lupta  ca  inginer  agronom  într‐o  comună  să 
scoată recolte bogate. Apoi, el m‐a vizitat la Huşi – unde eram 
secretar de raion la Consiliu – dar şi la Iaşi, când a trebuit să‐şi 
înscrie fata – Florela ‐ la facultate. 
… „acum câteva minute frunzăream ceva hârtii mai vechi 
şi am dat peste o scrisoare a ta trimisă mie la Brăila pe 27 iunie 
1966,  aproape  34  de  ani!  Doamne,  cum  a  mai  trecut  timpul! 
Acum 34 de ani aveam tot atâta…!” – îmi scrie din Deva, locul 
de  domiciliu,  I.  Codreanu  la  26  februarie  2000.  În  continuare, 
autorul  reportajelor  „Boabe  albe”  despre  cultivarea  orezului  la 
Gologani  –  Focşani  şi  „Ciobanul  colectivei”  de  la  Paltin  – 
Vrancea,  din  Steagul  roşu  din  22  octombrie  1955  notează 
nostalgic  şi  acuzator  parcă:  …”  Câte  s‐au  mai  întâmplat  de 
atunci!  În  primul  rând  că  am  mai  îmbătrânit.  Din  1990  sunt 
pensionar.  O  primă  constatare:  discutăm  deseori  cu  Angelica 
faptul  că  nu  ne‐am  închipuit  că  la  pensionare  vom  fi  atâta  de 

182
săraci ca acum. Pensia este atât de neputincioasă să ne asigure 
traiul  zilnic.  De  aceea,  cum  se  face  primăvară  şi  până  prin 
noiembrie,  când  dă  frigul,  lucrăm  o  bucățică  de  pământ  să  ne 
completăm cămara cu cele necesare traiului…”  
 
 

În clişeu: Florela cu nepotul Vlăduț, Buna Angelica şi Moşu – Nelu 
Codreanu, la foto nu la „bucățica de pământ” 
 

La  Bârlad,  redactor  şef  rămâne  Lupşa  Anatol  (A.  Lupan, 
pseudonim) iar secretar de redacție Iancu Emil. (E. Sălceanu) şi 
Melic  Grimberg.  Alexandru  Miu  –  la  secția  de  partid,  Teofil 
Enăşescu  (T.  Ciornei)  la  scrisori,  Cezar  Buda  (Budescu)  în 
probleme  de  agricultură,  la  sectorul  administrativ,  acelaşi  N. 
Constantinescu, Elena Postolache şi Marta Solomon, iar la secția 
culturală  şi  sport  –  Ion  N.  Oprea  (I.  Priponescu,  I.  Țăranu,  I. 
Oprişan,  I.  Păpădie),  Împreună  cu  Georgeta  Tamaş  (G. 
Clujanu),  Margareta  Brehoi,  Aurel  Stanciu  (S.  Vrânceanu, 
A.S.Grigoraş), Natalia Dănăilă.  
Continuă  activitatea  de  gazetar:  O.  Gâlea,  Teodor  Volf, 

183
Valeriu  Galeru,  C.  Stoicescu,  C.  Tănase,  Marcel  Albescu, 
Margareta Dănăilă, Maria Enescu. Sunt nelipsiți corespondenții: 
Carol  Bora,  Ion  Bolea,  Constantin  Clisu,  V.  Tămăşanu,  C. 
Zontea, Marin Romel. Calitatea grafică este superioară. Paginile 
literar‐artistice apar cu mai multă regularitate şi au un conținut 
mai bogat şi de substanță. Scriu în ele prof. Constantin Parfene, 
Constantin  Clisu,  Radu  Dumitrescu,  Aurel  Stanciu,  Jean 
Constant, Maria Petre, A. Beldeanu.  
La  20  august  1957  presa  centrală  consemnează 
înmormântarea  lui  G.  Tutoveanu.  „În  jurul  sicriului  –  G. 
Constandachi,  Polidor  Tutoveanu,  G.G.  Ursu,  Ion  Şuşnea, 
Emilia  Milicescu,  Ion  Istrati  şi  I.  Boldici  din  partea  Uniunii 
Scriitorilor”.  
Într‐o  altă  publicație  apare  o  ilustrație  cu  explicația:  „G. 
Tutoveanu  în carul  cu  boi pe ultimul  drum  – 20  august  1957.” 
Ziarul Steagul roşu nr. 819 din 21 august şi nr. 820 din 22 august 
1957 s‐a ocupat de toate (a XIII‐a aniversare a eliberării), nimic 
despre  George  Tutoveanu!  Deabia  la  26  octombrie  1957,  într‐o 
sâmbătă, soseşte „comanda socială” de la Iaşi la Bârlad, şi ziarul 
Steagul roşu publică poeziile „Vouă, celor tineri” şi „Strămoşii” 
de  G.  Tutoveanu,  iar  în  chenar  negru  „G.  Tutoveanu”  de 
Constantin  Ciopraga,  un  documentar  preluat  din  Iaşul  Literar 
nr. 9/1957.  
La  22  februarie  1958  în  Steagul  roşu  este  publicată 
fotografia  profesoarei  Eugenia  Tutoveanu,  candidată  în 
alegerile pentru Sfatul popular orăşenesc Bârlad. După un an – 
doi,  o  încercare  de  comemorare  a  poetului  G.  Tutoveanu  este 
amânată  pentru  că  persoana  avea  ...  poezie  semănătoristă.  La 
mormântul  lui  G.  Tutoveanu  de  la  Cimitirul  Eternitatea  din 
Bârlad  pelerinajul  populației,  dar  mai  ales  a  prietenilor,  a 
admiratorilor şi a elevilor se ținea lanț...  
La  26  noiembrie  1958  ziarul  Steagul  roşu  îşi  încetează 

184
activitatea.  Ultimul  număr,  951  din  26  noiembrie  1958  publica 
lucrările  Conferinței  orăşeneşti  de  partid  Bârlad,  iar  în  pagina 
IV  era  publicat  anunțul:  „Abonați‐vă  la  Steagul  roşu”! 
Cancelaria închiseseră cărțile de muncă cu data de 20 noiembrie 
1958:  „încetat  activitatea;  încetat  apariția  ziarului.”  Lupşa 
Anatol  fusese  ales  secretar  al  Comitetului  orăşenesc  de  partid, 
Melic  Grimberg  devine  profesor  de  economie  politică  la  un 
liceu din oraş, Iancu Emil – director economic la Teatrul Victor 
Ion Popa, Ion N. Oprea, instructor regional SRSC şi redactor cu 
sediul  la  Bârlad  pentru  Flacăra  Iaşului,  N.  Constantinescu  –  şef 
contabil la CEC Bârlad. Alții, care‐ncotro...  

 „...  Tot  la  Casa  Națională  a  lucrat  un  timp  şi  sculptorul 
Dimitrie  Tarază  (1896  –  1967),  o  minune  de  om,  artistul  care  a 
resuscitat pinacoteca înființată chiar de ctitorul Stroe Belloescu. 
N‐am  cunoscut  o  fire  mai  bună  şi  mai  dreaptă,  mai  blândă  şi 
mai cumpănită. Era însăşi prietenia şi discreția, şi seninătatea, şi 
şoapta dulce, şi încrederea în biruința bunului simț. Purta inima 
pe  față,  iar  fața  lui  era  numai  zâmbet.  Bun  cunoscător  de 
oameni,  avea  un  tact  de  bătrân  muncitor  trecut  prin  sitele 
multor vremuri iar ca vechi socialist nu‐şi etala convingerile în 
acei ani foarte ispititori pentru a o fi făcut. În tinerețe lucrase în 
Canada  la  defrişarea  lazurilor  rămase  după  violentele 
despăduriri de la începutul veacului, iar la Paris, unde o vreme 
fusese  restaurator,  se  ocupase  cu  sculptura  în  lemn.  Un 
admirabil  candelabru  există  şi  astăzi  la  biserica  ortodoxă  de 
acolo,  ales  prin  concurs  din  mai  multe.  Artist  oricum  l‐ai  fi 
privit  şi  muncitor  cum  nu  se  mai  poate,  D.T.  perpetua  spiritul 
seriozității  profesionale  şi  cultul  cărții  la  Casa  Națională  într‐o 
vreme când acesteia i se desfăcea carnea de pe oase...”  
C.D. Zeletin  
din „Oameni şi vremuri la Casa Națională” – Bârladul – odinioară şi 
astăzi.  
185

Nu  ştiu  cu  ce  se  ocupa  profesorul  la  Casa  Națională  dar 
eu  l‐am  întâlnit  pe  Dimitrie  Tarază  în  perioada  1955  –  1958  la 
Muzeul  Vasile  Pârvan  –  clădirea  comună  cu  Teatrul,  dar  cu 
intrarea din strada opusă, vis a vis de Tribunalul vechi – unde o 
făcea  pe  restauratorul.  Selecta  cioburile,  le  trata  chimic,  le 
asambla ca să iasă oala, ulciorul ori strachina cărora le stabilea 
data  naşterii...  Era  un  taciturn.  Fusese,  probabil,  lovit  de  prea 
multe, ca să aibă încredere şi să vorbească oricui...

În fotografia de mai jos:

 
 
La  22  ianuarie  1956  la  predarea...‐  gestiunii  Steagul  roşu  :  de  la 
stânga la dreapta: N. Constantinescu rămâne administratorul ziarului; 
Rubin Schulimsohn mulțumit că pleacă în Capitala Moldovei – Iaşi la 
Flacăra Iaşului; Anatol Lupşa – parcă îngrijorat că primeşte ştampila
ziarului  şi  rămâne  redactor  şef  la  Bârlad;  Melic  Grinberg  are  în 
buzunar trusa cu creioanele pentru a fi... secretar de redacție. 

186
La  29  septembrie  1957,  la  Bucureşti,  în  excursie  la  Galeria 
Universală  a  Muzeului  Republicii.  Se  disting  în  fotografie:  Grinberg 
Melic, cu soția. Elena Postolache cu soțul, Marta Solomon, casiera, cu 
soțul, şeful Tipografiei din Bârlad, doamna Enescu – solo, Teofil  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Un prim plan, în martie 1957, Ion N. Oprea la o discuție cu D. 
Păvălaşcu – fotograful ziarului. 

187
În primăvara anului 1958, la Steagul roşu Bârlad pe o scară exterioară 
clădirii redacției: Georgeta Bejan, Ion N. Oprea, Geta Tamaş, Maria 
Enescu şi Aurel Stanciu. 

   
La pădurea Epureni – Bârlad, în excursie, în vara anului 1958 – întreg 
personalul redacției Steagul roşu împreună cu familiile şi cunoscuții. 

188
După ani, în 1961, o întâlnire de plăcere: Ion N. Oprea, redactor la 
„Rulmentul” şi „Flacăra Iaşului” cu  Emil Iancu, directorul economic 
al Teatrului Victor Ion Popa Bârlad. 
 

Şi o precizare din activitatea autorului acestei lucrări: 

„Iată  certificatul  de  calificare  prezentat  tovarăşului  Rubin 


Suhlimsohn,  redactorul  şef,  la  angajarea  mea  la  Steagul  roşu  în 

189
noiembrie  1954.  Şi  promisiunea  că  sunt  candidat  a  P.M.R.  –  fără  să‐i 
spun  că  la  unitatea  militară  de  anti‐aeriană  Someşeni  –  Cluj  fusesem 
acceptat cu jumătate plus unul din cei prezenți – situație despre care , 
poate,  voi  vorbi  altădată…  Ca  să  primesc  carnetul  urma  să  fiu 
confirmat  de  eşalonul  superior  –  U.M.  din  Cluj  –  la  Divizie…şi  l‐am 
primit. 

Tot  după  ani,  la  17  decembrie  2006,  la  Muzeul  Literaturii 
Române  din  Iaşi,  „Podul  Pogor”  la  lansarea  volumului  „Bucovina 
pământ românesc – presa din Cernăuți (1893‐2004). În dreapta lui Ion 
N. Oprea, scriitorul Const.Ostap, iar în stânga scriitorul Gh.Giurcă, cu 
cărțile lor. 

  La 31 decembrie 2007, în „Revista mea” de la Tel Aviv, Rubin 
Schulimshon    (fost  gazetar  în  Bârlad  şi  Iaşi)  acordă  un  interviu 
ziaristului  I.  Ştiru  intitulat  „Mai  multă  unitate  şi  mai  mult  spirit 
patriotic!” 
Redăm textul:
- Un pensionar cu inima tânără şi cu lăudabile
preocupări în domeniul cunoaşterii, locuieşte la Petah
Tikva.
Este fostul ziarist Rubin Schulimshon, doctor în drept

190
internaţional, şef de gazete în Moldova, care semna cronici
externe cu pseudonimul Radu Simionescu şi care, în Israel
a izbutit să se recalifice şi să fie apreciat.
- Când aţi sosit în ţară?
- Am sosit în ţară, împreună cu soţia mea, Janeta, ca
turişti la 17 februarie 1984.
Am hotărît să nu ne mai întoarcem în România şi am
cerut statutul de „olim hadaşim".
După o lună de zile, Ministerul de Externe al Israelului
ne-a aprobat cererea noastră, cu atît mai mult, cu cât fiul
nostru se afla ca ole hadaş din luna noiembrie 1983.
- Vorbiţi-ne câte ceva despre familie.
- La părinţii mei am fost patru copii: două fete şi doi
băieţi.
Împreună cu fratele meu Elias, care era deja avocat, am
fost arestaţi în luna iunie 1941 pe motivul că am „încercat" să
ne sustragem de la munca forţată la care erau supuşi evreii.
Precizez că, deşi am avut numai 14 ani ( născut în 1927)
am fost internaţi în lagărele Tg. Jiu (România), Vapniarka
(Ucraina) şi într-un ghetto situat pe malul Bugului.
În anul 1944 am fost readuşi în ţară împreună cu alţi
evrei din Vaslui (unde locuiam şi eu) şi reţinuţi ca ostatici până
la data de 23 August a aceluiaş an.
În decembrie 1989, soţia mea a încetat din viaţă.
Fiul meu, Tiberiu, medic, a început să lucreze în luna
ianuarie 1984 la spitalul Tel Haşomer din Tel-Aviv, unde a
studiat în continuare şi a obţinut două specialităţi:
medicină internă şi boli de plămîni.
- Ce aţi studiat în România?
- În anul 1946 am susţinut examenul de bacalaureat
teoretic. În anul 1947 am devenit student la Facultatea de
Drept din Iaşi, pe care am absolvit-o în anul 1951. În luna iulie
1952 am susţinut examenul de licenţă, teza fiind din domeniul
Dreptului internaţional.
La îndemnul profesorului meu, distinsul şef al catedrei
de Drept internaţional, dr. Nicolae Ţaţomir, de asemenea poet
foarte preţuit în lumea scriitoricească din Iaşi şi din România,
am susţinut examenul de admitere la doctorat, la Universitatea
„Al.I.Cuza" din Iaşi.
După 4 ani de studii, având în comisia de examinare

191
profesori de la universităţile din Cluj şi Iaşi, mi s-a conferit
titlul ştiinţific de Doctor în Drept, specialitatea „Drept
internaţional public".
- Aţi lucrat în presă. Aveţi ce povesti, desigur.
- După absolvirea Facultăţii de Drept, fiind şef de
promoţie, am fost repartizat la Direcţia Justiţiei Militare,
dar la dorinţa organelor de stat mi s-a anulat repartiţia în
domeniul justiţiei şi am fost pus la dispoziţia organelor
de presă.
La sfârşitul anului 1951, odată cu înfiinţarea
regionalei administrative Bârlad, am fost numit redactor
şef al ziarului „Steagul roşu" din localitate.
Am îndeplinit această funcţie pînă în ianuarie 1956,
când am fost transferat ca redactor şef adjunct la ziarul
ieşean „Flacăra Iaşului".
În această funcţie am lucrat pînă la data de 1
septembrie 1983, cînd am fost eliberat, pe motivul că
toată familia mea se afla în Israel.
- În Israel aţi continuat să lucraţi în domeniul presei
sau a avut loc o reprofilare?
- În Israel, datorită necunoaşterii limbii, a trebuit să
mă reprofilez.
Am învăţat timp de un an la ulpanul „Ghiborei
Israel" din Tel-Aviv, apoi am dat examen de admitere la
Şcoala de contabilitate din Ramat-Gan.
După un an de studii, după un efort maxim, am
absolvit această şcoală. Dar nu a fost suficient. Am
continuat să studiez la Ministerul Muncii, lucrând pe
calculator, în final am primit o diplomă de profesionist
contabil cu două grade şi dreptul de a lucra în sectorul
calcularea salariilor.
După câteva luni de şomaj, am fost primit la
serviciul de contabilitate al Spitalului Beilinsohn - În
domeniul calculării salariilor, în această funcţie am
lucrat 10 ani, după care am ieşit la pensie. Întrucât
salariaţii au fost mulţumiţi de serviciile mele, conducerea
Spitalului a făcut demersuri pentru a continua să lucrez
încă aproape 5 ani, după împlinirea vârstei de 65 ani.

192
- Citiţi, probabil, presa în limba română de la noi.
Împresii.
- Desigur, citesc presa română care apare în Israel. De
când ziarul „Ultima oră" apare odată pe săptămînă, a devenit
un magazin interesant şi cu un conţinut şi o tematică variate.
Aceleaşi aprecieri le am pentru ziarul „Viaţa Noastră". Se
observă la ziarul de sfârşit de săptămînă o creştere net
calitativă, atât a conţinutului, cât şi a tematicii. Se poate spune
că ambele publicaţii de joi se află într-o benefică întrecere ce se
revarsă asupra cititorului.
Urmăresc şi revistele în limba română
„Minimum" este o revistă cu multă audienţă
la public. La „Revista mea" apreciez îndeosebi
editorialul bine scris şi la obiect, rubrica
consemnări, In faţa micului ecran. Bine este
prezentată rubrica de literatură. Dar aş
propune conducerii revistei să nu publice
fragmente de roman, cu urmări în numerele
viitoare. La „Orient Expres" apreciez articolele
documentare ca şi cele ce se referă la
evenimentele săptămînii.
- Dar Televiziunea?
- Canalele PRO TV Internaţional şi TVR1 informează cu
evenimentele locale şi internaţionale. Despre televiziunea
de la noi, urmăresc emisiunile de la canalele 10,11,22,
săptămîna politică, precum şi rubrica Kol Botek.
- Ce preocupări aveţi, cum vedeţi viitorul?
- Citesc în permanenţă, mă plimb, urmăresc programele
de televiziune şi mă rog de sănătate şi pace.
Fireşte că sunt preocupat de prezentul şi viitorul ţării
noastre. Acum, cînd au apărut noi tirani care ţintesc la
ştergerea Israelului de pe harta lumii, când antisemitismul
creşte în intensitate, nu poţi să nu fii preocupat de viitor.
Mă îngrijorează şi faptul că la noi sunt unii care uită că
aici nu este Elveţia, că avem probleme grele şi duşmani
înveteraţi şi că toate acestea cer din partea noastră mai multă
unitate, mai mult spirit patriotic.
Sînt, totuşi, optimist că poporul nostru va învinge şi că
nimeni nu poate lichida un popor care există de mii de ani.

193
Straja neamului

Straja  neamului  ,  ziar  a  cărui  director  era  D.  Popescu  – 


Bârlad,  strada  Viilor  nr.22,  50  de  lei  abonamentul  pe  an  – 
perioada 1932 – 1933. 

Suveica Tecuciului
Suveica Tecuciului, ziar naţional-liberal, număr unic,
apare pe timpul alegerilor din 1899 la tipografia „Română" din
Bârlad, deschisă la l mai 1887 în strada Ştefan cel Mare de
librarul V.D. Vasiliu şi G. Man Barbu, cumpărată de la Igh
Harras din Focşani şi care a funcţionat pentru „a
contrabalansa concurenţa" făcută de Caţafany cu librăria şi
tipografia sa.
„Apare la zile mari, ori de câte ori Costache Rahmil îşi ia
nasul la purtare.” (55x35 cm.), la tipografia G.V. Munteanu
Bârlad, sunt de părere Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu.

Şarja
Şarja,  redactor  al  ziarului  A.Z.  Volbură,  strada  Regală, 
apare în 1932, perioadă când la Bârlad se edita ziarul „Ogorul”, 
„Veacul nostru” şi revista „Documente răzăşeşti”. 
Evocând ce se scria la ziarul „Păreri” Gheorghe Clapa, în 
Păreri  tutovene  din  29  septembrie  2003  scrie:  „În  aceeaşi  gazetă 
(Păreri  n.n.)  cititorii  sunt  înştiințați  că  în  oraşul  lor  va  apare 
„Şarja” şi „Veacul nostru”, fapt care, de altfel, s‐a şi întâmplat” 
 „Confirmându‐i  spusele,  un  alt  membru  al  „Academiei 
Bârlădene”  –  Romulus  Boteanu,  sub  redacția  căruia  au  apărut 
volumele    „Bârladul  odinioară  şi  astăzi”,  în  articolul 
„Profesorul  Gheorghe  Ioniță”  spune:  „Mai  târziu  a  editat  la 
Bârlad o revistă politică „Secerea” şi alta de cultură şi literatură 
194
„Ideea românească”. 

Şcoala Bârlădeană
Şcoala Bârlădeană din 1972 apare cu ocazia aniversării a
25 de ani a Republicii, culegere de texte ivite sub îngrijirea
prof. C. Clisu, producţii aparţinând unor personalităţi de
notorietate ori în devenire.
Şcoala Bârlădeană – 1974 apărea prilejuită de
sărbătorirea a 800 de ani de la prima atestare documentară a
localităţii Bârlad, culegere apărută sub egida Comitetului
sindicatului învăţământ Bârlad, alcătuită şi îngrijită de prof.
Constantin Clisu.
“Timp de 5 ani am redactat şi coordonat apariţia revistei
intitulată “Şcoala Bârlădeană”, având drept colaboratori
personalităţi bârlădene şi o serie de colaboratori externi” –
adaugă Constantin Clisu într-un curiculum vitae întocmit de el
acasă în Avenue Edmonton, Alberta - Canada, 2007, august
18. Din anul 2004, Constantin Clisu, născut la 14 octombrie
1931 în Bârlad – România, cu şcoala primară, şcoala normală
de învăţători şi Facultatea de filologie – făcute toate în România
– este membru al Asociaţiei Scriitorilor Români din Canda –
sub preşedinţia domnului Alexandru Colăţeanu, dar din luna
mai, 1974 este şi membru al Academiei Universale Gugliemo
Marconi, Scienze – Lettere din Roma, plus posedă în acelaşi an
atestatul de merit ca membru al Centrului Cultural artistic din
Milano.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România o fi
Constantin Clisu?
*

Şcolarii tutoveni
Şcolarii tutoveni, revistă şcolară de nivel judeţean. Are
cinci numere scoase între decembrie 1938 şi aprilie 1939.
Este scrisă, desenată şi susţinută de şcolarii din judeţul
Tutova. Avea ca instructori şi îndrumători pe Ion Chişcă, Ion
Taraze şi Petre Todicescu.

195
Revista este de o bogată preocupare literară, cu
compuneri, versuri, proză, desene, jocuri, ghicitori, informaţii,
năzbâtii, şarade.
Aici debutează cu succes Ion Hobana (Aurel Ion Manta
Roşie) elev în clasa a II-a a şcolii primare nr.4 Bârlad, cu o
spirituală poveste auzită de la bunici: „Sfântul Nichifor". La
„Poşta redacţiei" i se răspundea: „Ne-a plăcut mult poezioara ta
hazlie „Porecla". O vom publica în numărul viitor fiindcă ne-ai
adus-o prea târziu.". „Porecla" va apare în proximul număr,
continuată apoi de povestea de călătorie „La munte!".

(Din volumul „Reviste literare ale elevilor (I834-1974) -


Istoria presei şcolare româneşti de Tudor Opriş, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977) 

Dar iată ce scria Ion


Hobana despre “Debuturi
bârlădene” în revista
“Academia Bârlădeană” -
p.13:
„Sunt patruzeci de
ani de când îmi vedeam
pentru prima oară numele
tipărit în Şcolarii tutoveni.
„Revistă scrisă, desenată şi
susţinută de şcolarii din
judeţul Tutova". Cum se
întâmplă de obicei, debutam
cu o poezie, Porecla.
Reproduc ultima dintre cele
şase strofe: „Nas-chiper" îmi
zice / Şi-i adevărat,/
Recunosc aice:/ îs cam Mantaroşie Aurelian,
piperat”. absolvent al Liceului „Gh.
Filonul satiric revelat Roşca Codreanu” Bârlad –
atât de... pregnant nu s-a astăzi scriitorul Ion Hobana.
pierdut pe drum: debutul
editorial mi l-am făcut în 1954, cu un volum de versuri de
aceeaşi factură, Centru înaintaş. Dar să nu anticipez.
Colaborarea mea la Şcolarii tutoveni a continuat cu o
relatare în proză a unei vacanţe petrecute la munte - şi s-a

196
încheiat brusc. Nu cred să fi fost de vină lipsa de subiecte: la
opt ani, fiecare meci de fotbal capătă aura unei aventuri unice.
Să fi încetat revista să mai apară? Iată un mister care se cere
elucidat.
Climatul stimulator al Bârladului s-a făcut din nou
simţit când, după peregrinări prin alte colţuri de ţară, ne-am
întors la matca familiei. Ca elev în cursul superior al liceului
„Gheorghe Roşca-Codreanu", luam parte la şedinţele Societăţii
literare, prezentând referate pe teme ca: „Privire asupra operei
lui Calistrat Hogaş”, „Un reprezentant al criticii materialiste: H.
Sanielevici”, „Walt Whitman”, „Un ucenic al lui Allesandro
Marizoni”. Discuţiile erau conduse cu autoritatea inteligenţei şi
a erudiţiei de profesorul Zupperman.
Ceva mai târziu am devenit membru ai cenaclului de la
Biblioteca „Stroe Belloescu", unde oficia George Tutoveanu.
Subţire, uşor adus de spate, îmbrăcat totdeauna cu o eleganţă
uşor desuetă, care-i dădea un aer de mesager al unui timp
revolut, poetul încuraja cu discreţie tentativele de a pătrunde
pe teritoriul Polimniei sau al Caliopei. „Vedeta" cenaclului era
neuitatul Cezar Drăgoi, care-l nedumerea uneori pe mentorul
nostru, scandând versuri în care „băteau vânturi noi". Într-o
asemenea companie, abia îndrăzneam să scot la iveală
modestele încercări pe care le-am păstrat caligrafiate pe un
caiet de dictando: Noapte de tinereţe, Don Quijote, A căzut o
frunză... La. 22 noiembrie 1947, când George Tutoveanu
împlinea 75 de ani, l-am sărbătorit în casa noastră de pe
strada Pescarilor. Am citit atunci o poezie care începea astfel:
Maestre, tinereţea-şi pleacă visul
În faţa visului de tinereţe
Pe care de atâtea ori, cu scrisul,
L-ai făurit în ani de bătrâneţe.
Dacă bunele intenţii pot fi socotite circumstanţe
atenuante...
În sfârşit, am publicat primele versuri şi articole în
Păreri tutovene, „Organ de luptă democrată". Eram în ultima
clasă de liceu, urmasem o şcoală de cadre la Vălenii de Munte,
umblam prin sate cu o echipă artistică şi făceam propagandă
pentru colectivizare. Mai scriam poezii de dragoste, dar
hotărâsem că e nevoie de lucrări mobilizatoare, aşa că
trimiteam redacţiei declaraţii mai mult sau mai puţin rimate,
sub titluri ca Poem pentru astăzi şi Poem pentru mâine.

197
În toamna lui 1949 am plecat la facultate. Dar, vorba
poetului, asta e altă poveste. Ceea ce vreau să mărturisesc aici
este că Bârladul a rămas în inima memoriei mele ca oraşul
primilor paşi în literatură, al primei iubiri, al celor dintâi
experienţe civice. Mă întorc la el - şi adolescentul din mine
tresare, recunoscând tărâmul fermecat de care nu s-a despărţit
niciodată.”

(Material preluat din "Bârladul odinioară şi astăzi",


Miscelaneu, vol. I, sub coordonarea lui Romulus Boteanu, f.a.)

Tinereţea
Tinerețea, ‐ 1946. 

Tribuna Avântului (1907)


Tribuna Avântului, organ de presă a Societății „Avântul” 
a  Partidului  Național  –  Democrat,  ca  formă  de  luptă 
anticomunistă locală şi națională (a se vedea Vocea Tutovei din 
17 aprilie 1907). 

Tribuna Tutovei
Tribuna  Tutovei,  organul  „Ligei  Poporului”  şi  al 

198
„Partidului  Conservator”,  –  partide  reprezentate  de  generalul 
Averescu  şi  Take  Ionescu,  „luptători  pentru  largi  reforme 
democratice,  Take  Ionescu  încă  din  1907,  Averescu  din 
momentul  ieşirii  lui  din  armată”…  „Ei  vor  sincer  întronarea 
unei  vieți  naționale,  fără  dominațiunea  minciunii,  decât  a 
adevăratei  opiniuni  publice  liber  consultată”  –  se  spune  în 
articolul  „Drept  Program”  semnat  de  Th.  G.  Emandi  în 
numărul 1 al ziarului apărut la 1 decembrie 1918. 
Apare  săptămânal  sub  conducerea  unui  comitet  care, 
ulterior,  a  dat  delegație  de  director  domnului  Const.  Gh. 
Moroşanu,  profesor  la  Liceul  Codreanu.  Pe  timpul  vacanței 
acestuia,  conducerea  ziarului  o  va  avea  avocatul  N.  Matei 
Gheorghiu (nr. 16 din 29 iunie 1919 a ziarului). 
Se  publică  articolele:  „Întregirea  neamului”  de  C.  Th. 
Moroşanu, „Către preoți, învățători şi alți intelectuali ai satelor” 
de  V.  Georgescu  –  Bârlad,  fost  elev  a  lui  C.  Th.  Moroşanu; 
„Dacia Traiană” de C. I. Ştefănescu etc. 
Au  mai  semnat:  Grigore  Gafencu,  Gh.  Manoilescu, 
Nicolae M. Gheorghiu, Ioan J. Ionescu ş.a. 
În funcție de împrejurări, Tribuna Tutovei a fost şi organ al 
opoziției  unite  :  Liga  Poporului  şi  Partidul  Conservator‐
Național,  când  organ  al  opoziției  unite  sub  conducerea 
generalului Averescu şi Take Ionescu. 
Tribuna Tutovei din 15 ianuarie 1921 scria: „Cei 4 socialişti 
(N.Cucoş,  P.  Constantinescu,  I.C.  Iacomi  şi  Gh.  Candel  n.a.  ) 
deținuți  în  arestul  preventiv  au  fost  puşi  în  libertate  până  la 
judecarea procesului.” 
Ziarul  a  apărut  în  perioada  1918  –  1928,  redacția  şi 
administrația  fiind  în  strada  Dobranici  nr.  13  iar  Tipografia  la 
Haber – Bârlad. 
 
 

199
Tutova
Tutova  –  ziar  de  interes  general,  săptămânal,  apare  în 
locul ziarului Paloda, după 1883, cum rezultă din revenita Palodă 
din 1 iulie 1892. 
Tutova Diaru alu intereselor generale, Bârladu,, 15
martie 1884 – 25 iunie 1892, odată pe săptămână, 49x33 cm.,
anual 12 lei. Proprietar şi editor G. Caţafany.
Cel de al doilea număr poartă dată de 22 martie 1884,
scriu Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu, indicând surse de
documentare: „Fraternitatea”, Bucureşti, 23 martie 1884;
„Românulu”, Bucureşti, 17 martie 1884; „România liberă”,
Bucureşti, 18 martie 1884.
Unele  izvoare  spun  totuşi  că  între  15  martie  1884  şi  25 
decembrie 1892, ziarul Tutova scos de tipograful şi editorul G. 
Cațafany  a  ființat    şi  între  1910  –  1911  şi  la  el  au  colaborat  şi 
prof.  Ştefan  Neagoe  (1838  –  1897)  şi  Theodor  Riga  –  sub 
pseudonimul Herodot. 
De  la  4  august  1905,  ziarul  apare  cu  subtitlul:  „Organ  al 
Societății Studenților Tutoveni”; apoi de la 29 septembrie 1905: 
„ Organ al intereselor generale”. 
Până  la  1  iunie  1893,  director  al  ziarului  Tutova  a  fost 
profesorul Panaite Chenciu. 
Tutova  din  februarie  1890  îşi  informa  cititorii  că  prin 
Tipografia G. Cațafany se vindea Notiță istorică despre Bârlad 
realizată de Alexandru Papadopul Calimah în 114 pagini. 

200
Numărul ziarului din 8 februarie 1890 spunea, referindu‐
se  la    Notița  Istorică,  că  este  vorba  despre  o  „Istoriografie  a 
timpului de  mărire  ale Bârladului, de acum 700 – 800 de ani” 
care  scoate  în  evidență  „relațiile  comerciale  ale  Bârladului  şi 
Moldovei de Jos cu Italia şi în special cu Genova şi cu Veneția”, 
dând  şi  lista  „  Vorniciei  Țării  de  Jos,  a  cărei  capitală  era 
Bârladul.” 
Ziarul Tutova nr. 19 din 23 iunie 1909, sub pana preotului 
Ioan Antonovici i‐a consemnat lui Pierre Ch. Drouhet – născut 
în Franța, dar stabilit la Bârlad, profesor la Liceul „Codreanu”, 
un  articol  omagial  cu  ocazia  morții  lui  la  16  iunie  1909, 
înmormântat  la  Bârlad  „fără  covoare,  fără  discursuri,  fără 
muzică” aşa cum i‐a fost dorința. 
Tutova  perioadei  12  martie  –  24  decembrie  1909  este 
săptămânal al intereselor generale. 
Apare  vreo  jumătate  de  an  în  1904  şi  1905  ‐  spune  I. 
Antonovici, la tipografia Lupaşcu, iar Gr. Crețu în nota sa arată 
că proprietar şi redactor al acestei gazete a fost inginerul Dim. L 
Zaharescu  şi  nu  a  avut  nici  o  legătură  cu  Tutova  lui  Cațafany 
„ziar al intereselor generaleʺ 
Zamfirescu  ‐  spune  Gr.  Crețu,  a  publicat  multe  poezii  în 
Vocea Tutovei, mai ales în anul 1901. 

Ţărănimea
Țărănimea, cu numărul său 1 din 15 februarie 1920, apare 

201
cu  credința  că:  „făr’de  legile  războiului  trecut”  ne‐a  „întărit 
convingerea  că  temelia  vieții  noastre  naționale  este  tot  în 
țărănime, pentru că „din sângele curat al țărănimii, se vor ridica 
şi marii conducători ai poporului nostru”. 
Apare de două ori pe lună, în două pagini, la Tipografia şi 
legătoria  de  Cărți  N.P.  Peiu  –  Bârlad,  redacția  şi  administrația 
Bârlad, strada Viitorului nr.87. 
Redactor – Vasile Stoica.  
În  periodic  au  semnat:  G.  Tutoveanu,  C.  Popescu,  I.V. 
Balmuş ş.a. 

Uniunea
Uniunea, organ al foştilor luptători pe front, al văduvelor 
de  război,  al  orfanilor  şi  invalizilor  din  război,  din  județul 
Tutova,  apare  la  1  iulie  1924,  director  A.  Ionescu,  redacția  şi 
administrația Bârlad, strada Mitrea nr. 2, cu deviza: „Uniți ca pe 
front...  protecțiune  şi  ajutor  reciproc:  fostului  luptător  pe  front 
şi familiei, Neamului şi Patriei.” 
Tipografia N. Peiu – Bârlad. 
Ziarul vine ca „mobilizator a sute de mii de oameni, care, 
uniți într‐un cuvânt şi înțelegând să sacrifice ceva din ei înşişi, 
numai cu cinste şi hărnicie, cu  dor de muncă, de cultură şi de 
binele  camarazilor  lor,  fără  a  căuta  vreo  minune  „să  aducă  
prinosul adâncii lor recunoştințe celor care căzând pe câmpiile 
de onoare ale războiului şi care, poate,  însemnați  doar printr‐o 
cruce  ştearsă  de  vânturi  sau  o  simplă  grămadă  de  pământ, 

202
sensibilizează  gloria  modestă  şi  nepieritoare  a  neamului 
nostru”  (autor  dr.  D.N.  Gheorghiu,  avocat,  vicepreşedintele 
UNAFL – secția Bârlad). 
Ziarul cu numărul 2 din 15 iulie 1924 precizează că apare 
la 1 şi 15 ale fiecărei luni. 
A  publicat  articole  –  chemare  în  diferite  probleme  către 
foştii  luptători  de  pe  front,    dar  şi  altele  referitoare  la  
agricultură  semnate  de  agronomul  D.Curpen,  subliniind  că 
„grâul este aurul țării” 
În  comuna  Țepu  se  va  înființa  căminul  cultural  Tudor 
Pamfil,  în  amintirea  regretatului  nostru  camarad  şi  scriitor,  iar 
în Bârlad va avea loc dezvelirea monumentului lui Al.Vlahuță – 
ştire  comunicată  din  partea  Academiei  Bârlădene  de  către 
preşedintele său G. Tutoveanu şi Virgil Duiculescu, secretar, şi 
consemnată în pagină. 
Ziarul  a  publicat  rubrici  variate  în  conținut  şi  formă: 
informații,  apel  către  învățători,  din  străinătate,  anunțuri  de 
publicitate, cugetări, proverbe şi maxime străine ca acestea: 
„Stăpânirea, musafirul 
Şi soția, şi copilul 
Ei cer numai să le dai 
Nu te‐ntreabă dacă ai”! 
 
Directorul de la „Uniune”. dl A. Ionescu nu era altul decât 
dl căpitan Aurel Ionescu, preşedintele local al UNAFL Bârlad. 

203
Uniunea Naţională

Uniunea Națională, foaie a guvernului prezidat de domnul 
profesor N. Iorga, apare la 15 mai 1931, la Tipografia N. P. Peiu 
– Bârlad. 
Foaia  face  cunoscut  populației  candidații  Guvernului 
„Uniunii  Naționale”  la  cameră  –  C.  Hamangiu,  ministrul 
justiției,  N.  Simionescu,  fost  primar,  fost  vicepreşedinte  al 
Camerei  Deputaților,  Pamfil  Şeicaru,  directorul  ziarului 
Curentul, Gh. Manoilescu, institutor, fost revizor şcolar, Traian 
Ionescu,  preşedintele  demobilizaților  grade  inferioare  din 
România ‐, la Senat, Colegiul universal la Alegerile din 4 iunie 
1931  –  C.  Dornescu,  avocat,  fost  prefect,  la  Senat,  Colegiul 
consilierilor  comunali  şi  județeni  pentru  alegerile  din  6  iunie 
1931 – I.C. Antonovici, institutor, fost revizor. 
Mai sunt consemnate: Un Apel către Frații Săteni , semnat 
de  scriitorul  Virgil  Caraivan  –  agricultor  şi  altul  de  Iordache 
Leliu,  sătean  din    Perieni  –  Tutova,  alte  diferite  articole 
lămuritoare  pentru  alegeri,  semnate  de  Gh.  Manoilescu,  I.C. 
Antonovici, N. Simionescu, C. Dornescu. 
        * 
După  ce  în  1897  Nicolae  Iorga  este  ales  membru 
corespondent al Academiei Române – la 26 de ani, în anul 1901 
Academia  îi  respinge  de  la  premiere  şi  publicare  „Istoria 
literaturii  române  în  secolul  XVIII‐lea,  despre  care  A.D. 
Xenopol  scrisese:  „Constituie  una  dintre  lucrările  cele  mai 
însemnate  ce  s‐au  scris  în  timpul  din  urmă  asupra  trecutului 
vieții  româneşti.  Ar  fi  cea  mai  mare  pierdere  şi  o  adevărată 
crimă ca această lucrare să nu vadă lumina zilei.” 
Iritat  de  atitudinea  unor  membrii  ai  Academiei  Române, 
Nicolae  Iorga  lansează  în  presă  un  apel  către  marele  public  şi 
intelectualitate pentru a subscrie 200 abonamente a 20 lei prețul 

204
unui volum. Printre primii care subscriu se numără profesorul 
G.D.  Neştian  din  Bârlad,  atrăgând  atenția  şi  simpatia  lui  N. 
Iorga către importantul centru de intelectuali – Bârlad. În plus, 
latifundiarul  Al.  Callimachi  subvenționează  integral  tipărirea 
„Istoriei literaturii române în secolul XVIII‐lea” şi astfel apar la 
editura  Minerva  31  de  volume  însumând  10.635  pagini  de 
materiale documentare. 
Din  această  vastă  colecție  din  „Studii  şi  documente  cu 
privire  la  istoria  românilor”  volumul  al  cincilea  se  ocupă  şi de 
Bârlad. Pentru aceasta, Nicolae Iorga a făcut un apel prin ziarul 
„Epoca”  adresat  publicului  larg  de  a‐i  pune  la  îndemână 
documente  din  arhive  particulare,  adunându‐se  astfel  „cărți 
domneşti, zapise şi răvaşe” şi alte diferite acte privind Bârladul 
nu  numai  de  la  persoane  particulare  ci  şi  de  la  instituții, 
realizându‐se ceea ce‐şi propusese autorul. 
        * 
Cel  care  a  păşit  în  jurnalistică  la  Bârlad  în  1913  şi  a 
dobândit  mari  succese  în  această  profesie,  ajungând  marele 
magnat  al  presei  româneşti  –  Pamfil  Şeicaru  –  cel  care  a 
sângerat  în  primul  război  mondial,  a  zidit  o  mănăstire  iar  în 
calitate  de  deputat  a  inițiat  la  Cameră  Legea  reconversiunii 
datoriilor  agricole  –  ajutând  prin  aceasta  țăranii  să  scape  de 
creditele  împovărătoare  ale  băncilor  –  a  fost  una  din  victimele 
regimului  comunist  din  România,  justiția  acestuia 
condamnându‐l la moarte, fără temei legal. 
Cel care l‐a inspirat pe Mihail Sebastian şi l‐a imortalizat 
în  piesa  Ultima  oră,  pe  Liviu  Rebreanu  care  a  făcut  din  Pamfil 
Şeicaru  personaj  de  roman  (Toma  Pahonțu,  ziarist  şi  erou  al 
Marelui  Război,  în  Gorila  –  ori  pe  colegul  său  Cezar  Petrescu 
(Radu  Comşa,  în  Întunecare)  a  devenit  după  ieşirea  din 
puşcăriile şi lagărele comuniste un emigrant care a făcut  presă 
mare  în  Occident.  Dar  mai  pe  larg  despre  aceasta  –  şi  altele, 

205
vedeți, vă rog, Victor Frunză: Destinul unui condamnat la moarte ‐ 
Pamfil Şeicaru, Bucureşti 2001. 
 

Vasluiul
Vasluiul,  anul  I,  nr.  1  apare  la  31  martie  1886,  cu 
programarea  să  fie  pe  piață  săptămânal,  realizat  la  Tipografia 
George  Cațafany  –  Bârlad.  (47x32  cm.).  Anual  10  lei,  10  bani 
numărul. 
Ziar  național  –  liberal  menit  „să  contribuie  prin  forța 
luminii  ce  o  dă  presa  la  prosperitatea  şi  înflorirea  județului 
Vaslui.” Apare la Bârlad, se difuzează şi în localitate, pentru că 
acest  serviciu  îl  face  de  regulă  Tipografia,  dar  era  destinat 
activității din oraşul şi Județul Vaslui. 
Dovadă  că  de  ziar  se  foloseau  şi  cei  din  Bârlad  sunt 
anunțurile  la  „mica  publicitate”,  care  se  referă  la  diverse 
probleme ale celor în oraşul unde funcționa tipografia: vânzare 
de moşii, a caselor, bunuri de închiriat şi amanetat, anunțuri că 
s‐au deschis magazine cu”boele gata”, ori de fierărie, „punerea 
în tăiere a 80 de fălci pădure apărătură de 12 ani, în care este tot 
soiul de lemne…” 
Girant responsabil al ziarului: P. Ionescu. 
 
Vasluiul, spune I. Antonovici, apare la tipografia
Caţafany până la 23 iunie 1886. Faptul că în tipografiile de la
Bârlad tipăreau scriitori sau autorităţile limitrofe - din Vaslui,
Fălciu, Tecuci şi chiar din Târgu-Ocna - cu informaţii din
ultima localitate de la tipografii B.H. Margulies din Bacău, A.
Hoessohn (în 1907 rentier) şi Iancu Flachs chiar din Târgul
Ocna - până şi după ce în localităţile respective se înfiinţaseră
206
tipografii, dovedeşte că Bârladul avea „ascendenţă culturală în
partea sud-estică a Moldovei" - scrie Antonovici
(„Tipografiile...p.28)
E drept, cărţi şi alte publicaţii se imprimau, chiar şi
„pentru trebuinţele judeţului Tutova şi la Focşani, Iaşi, Galaţi
şi Bucureşti, mai ales după Unire."
Vorbind despre funcţionarea tipografiilor în alte localităţi
autorii citaţi pomeneau şi despre tipografiile de la Boţeşti-
Fălciu a revistei săteşti Plugarul bimensuală, care apare la 31
ianuarie 1904, al cărei proprietar-director, spun ei, era L.C.
Chihaia, care a scos doar numărul l, „de 3 foi", pe care n-am
identificat-o când am scris despre presa de la Huşi („Huşul în
presa vremii - de la Melchisedec până în zilele noastre - 1869-
2006", apărută la TipoMoldova, Iaşi, 2007).

Veacul nostru
Veacul nostru, ziar independent de informațiuni, apare la 
1 şi la 15 a fiecărei luni, primul număr fiind scos la 1 decembrie 
1932,  director  Gh.  Nedelea,  strada  Căpitan  Kostache  nr.  15 
Bârlad. 
 Într‐unul  din  numere,  sub  semnătura  lui  G.  Nedelea,  în 
articolele  „Sacrificiu”  şi  „Escrocherie”,  editorialistul  se 
îndreaptă  cu  condeiul  împotriva  „îmbuibării  trândave”,  bună 
de „scuipat şi pălmuit”, atunci când schelăie pe ulițe, spunând 
că „a prins‐o dorul de sacrificiu” 
În  foiletonul  „Nu  tocmai,  fapt  divers”  M.  Negreanu  face 

207
referiri  la  moartea  celebrului  sculptor  Paciurea  care  a  murit 
pentru că „n‐a avut suma pretinsă de un medic chirurg pentru 
o operație”. 
Rubrica „Profil” deschisă şi destinată activității culturale, 
artistice şi sociale a diferitelor personalități ale oraşului Bârlad, 
se referă la I. Şerbănescu. 
A. Romila – Snagoveanu în „File de carnet” face o anchetă 
printre  pensionarii  bârlădeni,  reținând  mizeria  vieții  acestora, 
deznădejdea  lor  şi  constituirea  Asociației  pensionarilor 
tutoveni, cu sediul în Bârlad, ca măsură de auto‐protecție. 
Primele numere din Veacul nostru au apărut în 2 pagini la 
Atelierele grafice Nicolae P. Peiu din Bârlad. 
Se publicau informații de calitate, epigrame care satirizau 
unele    carențe,  cum  ar  fi  reacția  poetului  G.  Tutoveanu  la  … 
„obrăzniciile maghiare.” 
În Veacul nostru nr. 5 – 6/28 aprilie 1935, prof. Constantin 
Gh.  Moroşanu  publica  o  „Scrisoare  deschisă  acuzatoare  către 
administratorii oraşului Bârlad.” 
*
Mare  iubitor  al  oamenilor  –  nu  numai  al  timpului, 
toamnelor,  primăverilor  şi  florilor  –  dar  mai  ales  a  plugarului 
căruia  în  „Rondelul  plugarului”  George  Nedelea  îi  transmite 
strigătul  de  înfrățire  cu  pământul:  „Eu  ar  şi  semăn,  şi  prăşesc  / 
Pământul mi‐i prieten bun, / Cu dânsul veşnic mă cunun / Şi numai 
pentru  el  trăiesc  /  Şi  tot  în  el  mă  odihnesc  /  Când  anii  vieții  mele 
apun…/ Eu ar şi semăn, şi prăşesc, /  Pământul mi‐i prieten bun; ca 
în  „Imn  plugarului”,  după  ce  strigă  repetat:  „Frate,  plugar, 
frate” să termine într‐un fel de odă pălmaşului: 
…”Tu care‐mi dai pâine 
Astăzi ca şi mâine 
Şi eşti țării Scutul 
De când e‐nceputul 

208
Binecuvântat 
Fii din leat în leat…” 
 
Când  crede  că  spusele  cu  binişorul  nu  sunt  suficiente, 
George Nedelea nu pregetă să recurgă la argumente care duc la 
Providență, ca în versurile „Curge vremea”: 
Curge vremea, curge‐ntr‐una 
Şi pe toți ne face una! 
De‐ai fost mare, de‐ai fost mic, 
Pânʹ la urmă, tot nimic!... 
Tot aceeaşi viermi cu anii 
Se vor cuibări în cranii 
Şi vor ospăta din noi 
Ca o ironie – apoi! 
 
Tot ce ochiul azi ne‐alintă, 
Nu‐i făcut decât să mintă 
Viața care mă închingă 
Până moartea o să‐nvingă, 
Până va veni o zi 
De la care n‐oi mai fi…” 
 
Şi ziua aceea care l‐a smuls pe G. Nedelea din fața „casei 
sale  a  venit…”  în  primăvara  anului  1975,  spune  Dumitru 
Nedelea – fiul… 
…”Telegrama  era  în  legătură  cu  Bârladul,  adică  cu  tata. 
Drumul până la Bârlad mi s‐a părut o veşnicie. Gara Bârladului 
părea  pustie,  n‐am  mai  găsit  pe  peron  pe  omulețul  acela  care 
era atent la geamurile vagoanelor ca să mă vadă şi apoi să mă 
îmbrățişeze, spunându‐mi „Bine ai venit!” 
M‐am îndreptat cu paşi grăbiți spre casă… 
…  Casa  mi  se  părea  mai  mică,  iar  cei  doi  pomi  de  lângă 

209
gard aveau aspectul unor steaguri coborâte în bernă… 
…  Casa  părintească  cu  amintiri  rămâne  însă  vie  în 
memoria mea cu tot ce m‐a legat mai frumos şi mai deosebit de 
tatăl meu, George Nedelea.” 
Se  terminase  chemarea  din  „Rondelul  pentru  oameni”; 
„Dă mâna ta într‐a mea, aşa e bine / Să ne‐nfrățim în viață, cât 
trăim!”… 
Se  realizase  ceea  ce  spusese  poetul  în  „Rondelul  ultimei 
plecări”: 
 
Într‐o zi cu nor, cu soare 
Ai să‐auzi că nu mai sunt, 
C‐am plecat fără cuvânt,  
Fără nici o îmbrățişare!... 
 
Aşa, ca o floare… Şi era primăvara 1975. 
 
La ani şi ani, după… G. Tutoveanu… 

210
…Ziua aceea care l‐a smuls pe George Nedelea din fața casei sale din 
Bârlad: primăvara lui 1975. 

Vechea Tutovă
Vechea Tutovă, ziar independent, anul VI, nr. 1, apare la 20 
noiembrie  1909,  director‐proprietar  Dimitrie  I.  Zamfirescu, 
inginer, poartă inserată sub titlul deviza: „Fiecare‐i răspunzător 
de  faptele  sale”  şi  îşi  informează  cititorii  că  „Biroul  de 
informații e la redacție”: strada Dunărei, în fața primăriei. 
Ce  rost  are  reapariția  Tutovei‐    astăzi  devenită  Vechea 
Tutovă? – se întreabă proprietarul care‐şi scrie editorialul. 
Şi  îşi  justifică  proiectul  cu  următoarele  cuvinte:  „S‐a 
impus  apariția  acestui  ziar  care  în  ştiri  concise,  corecte  şi  stil 
popular”, să contribuie a reînvia, a redeştepta şi a renova starea 
apatică a spiritelor lâncezânde şi aproape atrofiate.” 
Încumetându‐se să scoată iarăşi „Tutova, Vechea Tutovă a 
mea,  voi  încerca  nu  să  asanez  moravurile,  nu  să  îndrept 
strâmbii,  nu  să  vază  orbii,  nu  să  alerge  şchiopii,  nici  să  închid 
puşcăriile  sau  să  dărâm  spitalele”,  ci  „dator  sunt,  față  de 
societatea  care  formează  pentru  mine  familia  umană,  să  fac  să 
se audă glasul meu…, să redeştept sentimentele adormiților…” 
Aşa  că,  „fi‐vor  liberali,    conservatori  ‐  junimişti, 

211
conservatori‐democrați,  voi  cerca,  şi  cred  că  vom  reuşi,  să 
țintuim  la  stâlpul  infamiei,  pe  acei  care,  fără  considerente  de 
culoare politică, vor încerca să se ridice pe spinarea altora, după 
cum şi pe mine mă dor astăzi şalele…” 
Aflăm  însă,  că  suferindul  de  dureri  de  şale  nu  era  deloc 
independent,  ci  conservator‐democrat,  domnia  sa    –  D.I.Z.  – 
candidând  pe  locul  nouă  la  deputăție  în  Colegiul  al  II‐lea  de 
Tutova… 
Cu  „politică”,  „parlamentare”,  „informațiuni”,  „glume”, 
„Ultima  telegramă”,  apeluri  către  frații  meseriaşi  dar  şi  cu 
publicitate,  toate  semnate  de  acelaşi  D.I.  Zamfirescu, 
Ucserifmaz, ori simplu D.I.ZID iar la partea literară – versuri şi 
proză,  singurul  A.F.  Lucian  –  Vechea  Tutovă  a  ființat  puțină 
vreme. 
S‐a realizat la Tipografia „Modernă” – Bârlad. 
 

Anterior, în perioada 1899 ‐1902 D.I. Zamfirescu a fost un 
activ  colaborator  la  Vocea  Tutovei  unde  a  publicat  şi  poeziile: 
„Bercu  la  spânzurătoare”,  „Şi‐un  câine  cu  noi”,  „O  lacrimă  pe 
mormântul  lui  Vasile  A.  Urechia”,  „Atâta  să  trăieşti”  ş.a.  – 
unele făcând parte din volumul „Spritzuri” în curs de apariție”. 
Alte  versuri  au  fost  publicate  de  inginer  în  Vocea  Tutovei 
sub pseudonimul Nicaolaos. 
La 30 noiembrie 1901, Vocea Tutovei anunța că „în curând 
va  apare  organul  independent  de  presă  „Imparțialul”  sub 
direcțiunea  domnului  inginer  D.I.  Zamfirescu.  După  cum  s‐a 
mai spus, ing. D. Zamfirescu era nominalizat în Anuarul presei 
române  pe  anii  1908‐1909  –  director‐  proprietar  Grigore 
Grigoriu Rigo, Bucureşti – un colaborator valoros al ziarelor… 
 
 

212
 
 
 
 

Vestea
Vestea,  ziar  al  intereselor  generale,  apare  o  dată  pe 
săptămână,  în  perioada  14  iunie  –  9  decembrie  1912  şi  este 
condus  de  către  un  comitet,  proprietar  şi  coordonator  a 
publicației  fiind  C.V.  Slobozeanu,  fost  elev  al  Liceului 
„Codreanu” 
Este  editat  la  Tipografia  nouă  ‐  Toricelli  Slobozeanu  din 
Bârlad. 
„Rostul  nostru  –  spune  comitetul  de  redacție,  este  de  a 
aduce  la  cunoştința  publicului  cele  mai  noi  şi  mai  exacte  ştiri 
din țară şi mai ales din oraşul şi județul nostru, propunându‐ne 
a fi foarte urbani şi respectuoşi față de ideile altora.” 
„Urâm politica de tarabă şi pătimaşă” – se afirmă în ziarul 
inaugural din 14 iunie 1912. 
Urbani  şi  respectuoşi  dar  tăioşi  după  titlul  şi  conținutul 
unor comentarii: „Judecătorul ambulant”, „Biroul de servitori”, 
„Lucrătorii  şi  grevele”,  „Filantropie  şi  fanfaronadă”, 
„Cinematograful a devenit o şcoală nenorocită şi un primejdios 
mijloc de corupție”, „Abuzurile de la banca din Plopana” etc. 
A fost un ziar de nuanță conservatoare, ceea ce şi explică 
vestea  pe  care  o  aduce  la  20  septembrie  1912  referitoare  la 
apropiata reapariție a ziarului Propaganda conservatoare. 
 
 
213
 

Veteranul
Veteranul,    organul  veteranilor  de  grad  inferior  din 
județele  Tutova,  Fălciu  şi  Roman,  apare  în  ianuarie  1909, 
director  căpitan  N.  Voinescu,  redacția  şi  administrația  Bârlad, 
strada Principală nr. 128. 
Apărea la fiecare 24 ale lunii anului calendaristic, timp de 
4 ani. 
Milita  pentru  drepturile  veteranilor  de  război  –  ziarul 
devenind  al  tuturor  luptătorilor  din  județele:  Tutova,  Fălciu, 
Roman,  Ilfov,  Tecuci,  Bacău,  Tulcea,  Covurlui,  Putna,  Vlaşca, 
Buzău,  R.  Sărat,  Ialomița,  Brăila,  Romanați,  Botoşani, 
Dâmbovița. 
Relevantă  este  publicarea  petiției  înaintată  în  numele 
veteranilor de către căpitanul N. Voinescu, veteran din războiul 
1877‐78,  proprietarul  şi  directorul  ziarului  Veteranul  în  nr.  3  al 
acestuia,  către  Ministerul  Domeniilor  referitor  la  starea 
agriculturii de după război când, ca urmare a Legii din 2 aprilie 
1903,  în  loc  de  recompensă  „s‐a  creat  veteranilor  o  dublă 
pedeapsă prin faptul că: 
‐ cele 8 hectare de pământ ce li s‐a dat sau urmează a li se 
da în Dobrogea nu sunt suficiente pentru hrana lor şi al doilea 
veteranii  trebuie  să    se  exileze  în  Dobrogea,  lăsând  în  țară 
copiii, rudele şi de multe ori şi nevestele; 

214
‐  prin  legile  de  la    9  ianuarie  1808  şi  20  mai  1906, 
subofițerii care au făcut 12 ani de serviciu sau 26 de ani pentru 
cei reangajați, conform Legii din 1906, li se dă în stânga Dunării 
şi în apropiere de căminele lor câte 6 hectare de pământ sau 15 
hectare  în  interiorul  Dobrogei,  sau  20  de  hectare  pe  linia  de 
frontieră a acestei provincii; 
‐ învățătorilor, conform Legii Casei Şcoalelor din 1896,li se 
închiriază loturi de pământ la cel mult 4 kilometri depărtare de 
şcoală,  iar  țăranilor  ce  n‐au  avut  pământ  li  se  dă  în  interiorul 
țării prin înființarea Casei Rurale.” 
Argumentând  inechitățile  create  prin  legi.  Veteranul 
publică articole incendiare, având titluri: „Legea Casei rurale – 
sărăcia  veteranilor  săraci”,  „Veteranul  –  spaima  celor  de  la 
cârmuire”, „Ce trebuie să facem când nu avem păşune” etc. 
Deosebit  de  ceea  ce  se  scria  în  Veteranul,  căpitanul  N. 
Voinescu,  avansat  la  gradul  de  maior  cu  ord.  nr.  3101/1912,  a 
desfăşurat o susținută publicistică în  folosul camarazilor săi în 
ziarul  conservator‐democrat  Zorile,  partid  a  cărui  membru  a  şi 
devenit. 
        * 

Viitorul

Viitorul,  organ  al  Partidului  Național‐Liberal  din  Bârlad, 

215
apare în perioadele 1900 – 1911, 1911 – 1916, 1918, 1921 – 1929 şi 
la  el  colaborează  şi  foşti  elevi  ai  Liceului  Gh.  Roşca  Codreanu, 
precum: Th.V. Ioan, Gr. Vasiliu şi I. Bontaş dar şi profesorii lor: 
G. Constantinescu Râmniceanu, V. Diaconescu şi Gh. Neştian. 
Viitorul  apare  sub  direcțiunea  comitetului  executiv  a 
partidului  din  care    la  data  de  24  septembrie  1900,  când  se 
editează  nr.  1,  făceau  parte:    I.  Codrescu,  Th.  V.  Ioan,  G.  I. 
Diamandi,  simbolul  partidului  fiind:  naționalitate,  libertate  şi 
democrație. 
Iată pas cu pasul drumul ziarului Viitorul în cartea
autorilor Nerva Hodoş şi Al Sadi Ionescu: 24 septembrie 1900-
10 mai 1901; 20 octombrie – 1 noiembrie 1902; 20 ianuarie –
25 februarie 1905 şi 1 octombrie 1905 – 24 decembrie 1906.
Odată pe săptămână, 48x33 cm., anual 3 lei, 5 bani numărul.
De la 20 octombrie 1902 nu mai este înscris costul
abonamentului.
S-a tipărit la G. Caţafany, de la 20 februarie 1905 la
tipografia „comercială” şi de la 25 februarie 1905 la tipografia
G.V. Munteanu, costul anual 6 lei abonamentul.
De la 1 octombrie 1905, anual 4 lei şi 6 bani numărul.
Tipografia C.D. Lupaşcu
Viitorul este o continuare a ziarului „Alegeri libere”, vine 
ca  urmare  a  reorganizării  partidului  în  vederea  alegerilor 
comunale,  când,  săptămânalul  de  duminică,  apoi  de  joi  „va 
spune cine sunt adversarii noştri şi ce voim noi.” 
Girant  responsabil  este  Ion  Şeibulescu,  tipărit  la 
Tipografia  George  V.  Munteanu  Bârlad,  apoi  la  George 
Cațafany, tipografia ”Comercială”, la Tipografia Lupaşcu. 
În  ziarul  liberalilor  de  la  Bârlad  au  mai  semnat:  Al 
Pallady,  C.  Th.  Moroşanu,  N.  Simionescu,  Gh.  Diamandy, 
Const. Geană, V.C. Nicolau, N.D. Sveştian, Al. Cazaban, dar şi 
G. Ionescu – Quintus, care la 17 ianuarie 1916, sub semnătura C. 
Ridim adresa patru versuri… unei doamne: 
 
Sunt nebuni poeții, doamnă? 

216
Foarte adevărat! Ce vrei? 
Cum se poate să nu fie, 
Când se‐nchină la femei? 
 
În  Viitorul  –  dese  controverse  din  pricini  politice  cu 
ziariştii  de  la  Lumina  –  conservatoare,  Tribuna  Tutovei  – 
averescană, Tribuna prostului – cu de… toate. 
Că  G.  Ionescu‐Quintus  nu‐i  una  şi  aceeaşi  persoană  cu 
actualul om politic liberal rezultă şi din Adevărul Ilustrat (1895‐
1896)  unde,  la  26  august  1896,  acelaşi,    care  „a  publicat 
epigrame  în  periodicele  socialiste”,  semnează  catrenul  „Celor 
de sus”: 
Că libertatea o iubiți 
Suntem destul convinşi şi noi. 
Voi o iubiți aşa de mult 
C‐o țineți numai pentru voi 

Viitorul, liberal, după ce apăruse în 1900 la tipografia
Munteanu, nr.1-30, 24 septembrie 1900 – 10 mai 1901,
reapare la tipografia Lupaşcu la 1 octombrie 1905 (Anul IV de
activitate) spune I. Antonovici.

Voinţa poporului
Voința  poporului,  ziar  politico‐literar,  economic, 
comercial,  apare  o  dată  pe  săptămână,  redacția  în  Piața 
Domnească,  casele  Rentza,  Tipografia  „Română”  –  strada 
Ştefan cel Mare, Bârlad (48x33 cm., anual 12 lei), 

217
„Ca  organ  nou  de  publicitate,  datoria  principală  ce 
credem  a  ne  fi  impusă  de  buna  conveniență  este  de  a  saluta 
călduros  toate  organele  mai  bătrâne,  fie  ele  de  orice  culoare 
politică.” De la 12 iulie apare fără subtitlu. 
Ziarul  –  spune  editorialul,  se  va  ocupa  „a  susține 
adevăratele  necesități  ce  simte  comerțul,  industria,  agricultura 
şi a cerceta mijloacele prin care s‐ar putea ajunge la o oarecare 
ameliorare”,  fapt  pentru  care  „vom  primi  şi  vom  publica  cu 
mulțumire orice studii economice, comerciale şi literare, având 
de scop dezvoltarea generală pe aceste căi…; vom lupta contra 
celor care vin pe furiş în țară la noi, şi prin diferite întreprinderi 
malhoneste  tind  a  zdruncina  creditul  şi  progresul 
comerciantului român”… 
Ziarul Voința poporului nu rămâne impasibil când vede că 
un  număr  de  bărbați,  aflați  în  capul  instrucțiunei,  ca  domnii 
S.M.  Haliță,  G.  Constantinescu  –  Rim,  G.  Ghibănescu,  Gabriel 
Onişor,  Vasile  Diaconescu,  I.  Apostolescu  s‐au  constituit  în 
comitet de redacție, luându‐şi însărcinarea a redacta revista de 
educație  şi  instrucție  cu  numele  de  George  Lazăr”  a  cărei 
apariție o salută din chiar manşeta ziarului, pe ea şi Societatea 
„Lumina  poporului  rural”  –  aparținând  tinerilor  învățători 
care‐şi  propun să se  deplaseze  cu  conferințe şi alte  manifestări 
cultural‐educative la sate… 
Merituos  este  că  redacția,  chiar  de  la  al  doilea  număr,  se 
adresează  ziarelor  din  țară,  invitându‐le  să  facă  între  ele 
schimburi de publicații. 
Se  publică  Legea  privind  instituirea  de  comisii  pentru 
verificarea  pământurilor  date  însurățeilor  din  moşiile  statului, 
pe  baza  Legii  rurale,  Statutul  Societății  „Revista  Literară”,  cu 
sediul  în  Bucureşti,  din  comitetul  căreia  făcea  parte  şi 
publicistul Artur P. Gorovei, un colaborator al presei din Bârlad 
iar  la  partea  literară  se  publică  versuri  de  N.G.  Rădulescu  şi 

218
studentul D.H. Petrovici (D.H.P.). 
Voința  poporului  apare  între  31  mai  –  5  decembrie  1887, 
cu  o  întrerupere  între  12  iulie  –  5  noiembrie,  redactor  şi  girant 
fiind G. Robescu, avocat şi se tipăreşte la Cațafany. 
Din 12 iulie 1887, cu nr. 7, ziarul apare într‐un format mic 
‐  ceea  ce  reflectă  situația  sa  defavorabilă  financiar.  (30x24  cm., 
anual 8 lei, 15 bani numărul). 
Din  cuprinsul  său  nu  este  evidentă  colaborarea  la  acest 
ziar a profesorilor de la Liceul Codreanu.

Voinţa poporului, nr.8-11 s-au tipărit la Caţafany, iar cele
anterioare la tipografia „Română”, spune Gr. Creţu.

Vreme nouă
Vreme nouă apare în decembrie 1918 şi este o continuare a 
ziarului Propaganda conservatoare (1908‐1918). 
În  ziarul  Vreme  nouă  din  13  octombrie  1919,  George 
Tutoveanu scria în articolul „Al doilea răspuns”: „… Eu nu am 
altă  avere  decât  stima  fără  margini  pentru  oamenii  care‐şi  fac 
din  viață  şi  din  toate  puterile  lor  de  muncă,  o  jertfă  pentru 
înălțarea sufletească a celor mulți.” 

După un documentar semnat de Nicolae Ionescu şi
publicat în Acta Moldaviae Meridionalis/2007, ziarul
Vreme nouă apare în primii ani după 1944, întemeiat de
foştii elevi ai Şcolii „Mihail Kogălniceanu” printre care
Vasile Cataramă, Valer Mitru şi Isidor Cremer, care
prezenta în paginile sale situaţia grea a locuitorilor
oraşului datorită distrugerilor de război.
*

219
Vremea nouă
Vremea  nouă,  organ  al  Comitetului  județean  Vaslui  al 
P.C.R. şi al Consiliului popular județean provizoriu. apare la 20 
februarie  1968,  după  două  luni  de  la  constituirea  județelor  ca 
urmare  a  noii  împărțiri  administrativ‐teritoriale,  Bârladul 
făcând parte din județul Vaslui, cu reşedința în oraşul Vaslui. 
Apariția  ziarului  a  coincis  cu  ziua  în  care  a  avut  loc 
adunarea de constituire a Comitetului județean Vaslui al P.C.R. 
şi  a  Consiliului  popular  județean  provizoriu  la  care  „a 
participat  tovarăşul  Ion  Iliescu,  membru  supleant  al  C.C.  al 
P.C.R.,  prim‐secretar  al  C.C.  al  U.T.M.,  ministru  pentru 
problemele  tineretului”,  adunare  care  „într‐o  atmosferă  de 
puternică  însuflețire…”  a  adoptat  textul  unei  telegrame 
adresate C.C. al P.C.R., personal tovarăşului Nicolae Ceauşescu, 
secretar  general  al  C.C.  al  P.C.R.,  preşedintele  Consiliului  de 
Stat.” 
Redactor şef era Corneliu Huțanu iar redactor şef adjunct 
Traian  Crăiescu.  Ziarul  se  tipărea  la  Întreprinderea  poligrafică 
Iaşi, str. Vasile Alecsandri nr. 6, fără a se indica sediul redacției, 
pentru  că  activitatea  fiind  în  reorganizare,  publicația  se 
plămădea şi în tren ori autobuz iar redactorii erau din întregul 
județ, inclusiv de la Iaşi. Astfel scriau şi publicau: Vasile Filip, S. 
Teodorovici,  Georgeta  Eftimie,  dr.  Jan  Hurjui  ,  Şt.  Miron, 
Constantin  Slavic,  Valer  Mitru,  Ştefan  Oprea,  Aurel  Radu,  Ion 
Istrati,  Horia  Zilieru,  Florin  Mihai  Petrescu,  Ion  Arhip,  Iorgu 

220
Burghelea,  Haralambie  Țugui,  Luca  Arbore,  N.  Grunzu,  Ion 
Puha,  Ion  Oprea,    de  la  Iaşi,  Constantin  Parfene,  Constantin 
Huşanu,  Eliade  Solomon,  Ilie  Ghioroaie,  Ştefan  Moldoveanu, 
Georgeta Tamaş, Mihai Botez de la Bârlad, Valeriu C. Neştian, 
Cicerone Sbanciu, Vasile Macarie şi Ion Alexandru Angheluş de 
la  Huşi,  Crăciun  Lăluci  de  la  Paşcani,  Titi  Gheorghiu,  Sergiu 
Florian şi Aurica Moise de la Vaslui, motiv ce mă face să spun 
că ziarul era destinat atât Vasluiului cât şi Bârladului. 
Este  meritul  conducerii  ziarului  că,  în  scurt  timp,  a  făcut 
din  acesta  o  publicație  interesantă,  cu  o  tematică  variată  şi 
aleasă, cu materiale de conținut, citit şi iubit de cetățeni. 
Profesorul  de  la  Bârlad,  Constantin  Parfene,  făcând 
recenzia  la  „Inscripții”  într‐un  număr  al  ziarului,  vedea  în 
aceasta    „un  buchețel  de  esențe  literare,  emanând  din  truda 
nobilă a unui mănunchi de talentați iubitori ai artei, membrii ai 
cercului  literar  „Mihai  Sadoveanu”  de  la  puternica  cetate 
metalurgică bârlădeană. O evocare a frumuseții de altă dată, al 
căror leagăn a fost Bârladul din vremuri, Bârladul lui Vlahuță şi 
Ibrăileanu,  a  lui  E.  Gârleanu  şi  D.  Nanu,  a  lui  T.  Pamfile  şi 
Victor  Ion  Popa,  a  lui  George  Tutoveanu,  G.G.  Ursu  şi 
Nedelea.” „Inscripțiile – spunea profesorul Constantin Parfene ‐ 
nu sunt un fenomen izolat, ci o continuare pe o treaptă calitativ 
superioară … a unui îndepărtat efort spre bine şi frumos.” 
Statornic  în  preocupări,  gazdă  primitoare  şi  selectoare  şi 
ziarul, profesorul s‐a referit ulterior şi la alți oameni de cultură 
care  au  trecut  pe  la  Bârlad:  realizatorii  revistei  „Cronica 
Moldovei”,  George  Bacovia,  Virgil  Caraivan,  ardeleanul  Ion 
Popescu, Tudor Pamfile etc. 
Sâmbăta,  cititorul  de  la    Vremea  nouă  avea  la  îndemână 
pagina  „Mozaic”  –  cu  de  toate  (un  fiu  al  Bârladului  –  Nicolae 
Tonitza în muzeul ieşean, de Geta Cohn; Secvențe din geografia 
turismului  românesc;  vocabular;  ştiați  că…?;  pseudorețete 

221
culinare;  pentru  noi  –  femeile;  poezie,  jocuri  de  cuvinte, 
caleidoscop,  caricatură  şi  umor,  apoi  ,duminica,  pagina 
culturală  ori  Moment  cultural  cu:  opinii  –  peisajul  lecturilor 
necesare;  George  Călinescu  –  amintiri  literare;  file  de  lector  – 
„Intrusul”  de  Marin  Preda;  poezii  de  Haralambie  Țugui  şi  Ion 
Chiriac;  Din  drum  –  schiță  de  Ion  Friduş;  poşta  literară  (în 
general  foarte  bogată);  Stampa  –  desen  de  Viorel  Burlacu; 
rubrica „Corespondența” (şi ea mereu aglomerată) etc. 
 

Acum,  la  atâția  ani  distanță,  după  ce  am  revăzut  multe 
pagini  ale  publicațiilor  vechi  şi  cele  apărute  o  dată  cu  Vremea 
nouă, îmi dau mai bine seama cât de nedrept am fost cu ziarul 
de la Vaslui, când în iunie ori iulie 1968, într‐o şedință comună 
a  Comitetului  județean  de  partid  şi  a  Consiliului  județean  de 
analiză a activității i‐am adresat critici deosebit de aspre. A avut 
dreptate atunci Cornel Huțanu să se supere pe mine. 

„Organul de presă al Organizaţiei judeţene P.C.R. Vaslui
era cotidianul „Vremea nouă” care în coloanele sale proslăvea
relizările regimului totalitar, de făurire a „omului nou”,
comunist, scrie Nicolae Ionescu în documentarul publicat în
„Acta Moldaviae Meridionalis”/2007/p. 9, opinie faţă de care noi
spunem că publicaţia de la Vaslui nu făcea la vremea aceea,
decât ceea ce făcea publicistica atunci..
Ziarul „Vremea nouă” prin tematica abordată şi condeile
folosite s-a dovedit a fi fost o publicaţie de calitate.
*

222
Vocea Tutovei
 
Vocea  Tutovei  apare  în  luna  mai  1891,  sub  conducerea 
unui comitet, ca organ personal al tipografului G. V. Munteanu, 
scris  în  majoritate  de  lucrătorii  lui,  care  erau  animați  de 
simțământul  naționalismului  dar  şi  de  soarta  românilor  din 
Ardeal (43 x 27 cm., anual 10 lei),probleme care fuseseră tratate 
şi de ziarele bârlădene anterioare – Semănătorul şi Paloda. 
În toți cei 17 ani cât a apărut (1891 – 1908), Vocea Tutovei 
a avut ca preocupare de bază şi continuă problema românească, 
deşi la 7 iunie 1898 se declară      „ foaie independentă, politică, 
literară şi comercială” (48x33 cm.), iar la 2 martie 1897 – „organ 
independent”.  La  11  ianuarie  1898  dispare  zicerea  de  „organ 
independent”,  sub  titulatura  ziarului  notându‐se  că  director 
este  Simion  C.  Mândrescude  la  11  ianuarie  la  25  iulie  1898, 
Căpitan  Th.  I.  Udrea  de  la  5  iunie  1899  –  1  ianuarie  1901,  iar 
redactor  Augustin  Paul,(11  ianuarie  –  28  martie  1898),  care 
semna  adesea  Onuță  sau  Dela  Letca,  după  numele  satului  său 
natal din Ardeal, tineri profesori la Liceul Codreanu, veniți din 
Ardeal  şi  animați  de  spiritul  naționalist  a  profesorilor  lor  Ion 
Popescu  şi  Ştefan  Neagoe  –  dând  ziarului  o  ținută  combativă, 
aleasă. 
Numărul  din  1  august  1898  recapătă  autoritatea  ziarului 
care  revine  la  conducerea  sa  de  către  un  comitet  de  redacție, 
pentru ca la 2 martie 1903 (Anul IX) Vocea Tutovei să‐şi spună 
că  este  organ  al  Partidului  Naționalist  şi  că  are  deviza  înscrisă 
chiar  sub  titlu:  „Nimic  de  la  jidani,  ‐  nimic  prin  jidani,  ‐  nimic 
cu jidanii”. 
În Vocea Tutovei nr. 35 din 1891, Simion Mândrescu scria: 
„Lupta mea de până acum n‐a fost cu totul zădarnică. Am sădit 
în inimile bunilor români antisemitismul care sper că‐l vor duce 
mai  departe…  N‐am  avut  şi  n‐am  nimic  cu  jidanul  ca  om,  cu 

223
jidanul  ca  jidan.  M‐am  ridicat  însă  în  contra  asociațiunei  de 
exploatare a acestor lepre”. 
Menținându‐şi  zicerea  cu  jidanii  în  titlul  ziarului  dar 
adeverind  că  respectă  jidanul  ca  jidan  şi  ca  om,  ziarul  din  3 
martie  1905,  chiar  în  pagina  I,  publică  informații  despre 
Purium‐ul  sub  semnătura  A.R..  Ulterior,  din  17  aprilie  1905, 
ziarul renunță la sloganul despre jidani. 
Devenită  naționalistă  de  la  5  iunie  1899,Vocea  Tutovei  a 
fost condusă de Victor Artenie, în 1909 avocat, de Origen Carp, 
mai târziu comisar, şi căpitan T. Udrea. 
În lucrarea lor „Publicaţiile periodice româneşti”,
Bucureşti 1913, Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu dau
următoarele surse de documentare referitoare la ziarul „Vocea
Tutovei”: „Buletinul Oficial. Expoziţiunea generală”, Bucureşti,
decembrie 1906, p 593; „Timpul”, Bucureşti, 14 mai şi 28, 29
octombrie 1891; „România”, Bucureşti, 15 mai 1891; „Bună
credinţă”, Bucureşti 24 decembrie 1891; „Voinţa Naţională”,
Bucureşti, 18 martie 1892.
După  1906 ziarul  ajunge  în  mâna  „avântenilor”  –  o  foaie 
de  difuzare  şi  promovare  a  crezului  Societății  culturale 
„Avântul”, organizație de autoconducere şcolărească dar care a 
determinat şi canalizat mişcările sociale țărăneşti de la 1907. 
Tineri plini de entuziasm, precum D.V. Anghel, N. Dorin, 
Virgil  Gabrielescu,  St.  Manole,  Săghinescu,  P.Ciobanu,  P. 
Ciolan, Const., Th. Moroşanu, majoritatea membrii ai societății 
„Avântul”, făceau din Vocea Tutovei o tribună care era citită în 
întreaga Moldovă. 
De aici măsura luată de Ministerul de interne care a dat o 
circulară  în  sensul  că  oricând  se  va  da  de  „vreo  secție  a 
Avântului  să  se  distrugă  iar  membrii  ei  să  fie  denunțați 
ministrului,  ca  acesta  să‐i  elimine  din  facultăți  (Vocea  Tutovei 
1907 – 17 aprilie). 
În  aceste  condiții,  la  1  aprilie  1907,  redacția  aduce  la 
cunoştință  cititorilor  că  „ultimele  două  numere  din  Vocea 

224
Tutovei au fost „oprite din ordinul autorităților superioare…” 
Simpatizând  cu  țărănimea,  Vocea  Tutovei  publică 
articole:  „Armata  ucigaşă”,  semnat  Ego,  „În  chestia  țărănească 
cu privire la administrație şi justiție” ‐ de G. Vifor; „Răscoalele 
țărăneşti…  o  rătăcire  momentană?”  –  de  N.N.  I.;  „În  luptă 
pentru  regenerarea  satelor”  –  de  V.G.;  „Cum  s‐au  potolit 
răscoalele?” – de Virgo şi chiar un serial „1907” – semnat de St. 
Constantiniu,  în  numerele  39,  40  şi  41  ale  anului  calendaristic 
1907. 
Cu  numărul  din  9  septembrie  1907,  ziarul  apare  ca 
…organ  naționalist  ‐  în  perioada  9  ianuarie  1907  –  23  august 
1909,  el  are  colaboratori  de  bază  pe  aceeaşi  profesori  Simion 
Mândrescu, Paul Augustin şi Const. Moroşanu.. 
Vocea Tutovei la 20 noiembrie 1909 se recomandă ca ziar 
independent.  Deşi  a  avut  şi  întreruperi  în  apariție  (în  1893, 
după  2  ani  de  la  apariție,  din  cauza  lipsei  de  colaboratori, 
explică  redacția  ziarului  la  2  martie  1897)  îşi  păstra  anul  de 
naştere,  dar  avea  numerotația  numerelor  sale  pe  ani 
calendaristici,  anul  începând  în  februarie  ori  martie  şi  sfârşind 
în  aceeaşi  lună  a  anului  următor.  Ziarul  din  6  martie  1905,  de 
exemplu,  poartă  nr.  1,  anul  XI  al  apariției;  anul  XII  începe  cu 
numărul 1 din 5 martie 1906. 
 

Vocea Tutovei
Din octombrie 1906, preotul econom I. Antonovici publică
în Vocea Tutovei documentele de arhivă ale bisericii Vovidenia
din Bârlad. In acelaşi ziar, spune Gr. Creţu, domnişoara Nina
Codreanu, fiica vitregă a căpitanului N.V.Piperescu, a publicat
un număr de poezii, începând de la 15 august 1898, dar
continuă a publica şi în Ramuri de la Craiova, traduceri în
Floarea darurilor, proză în Universul. Sub pseudonimul SA-
ghin, Samuel Ghinsberg, autodidact, a publicat poezia Doina,
iar viitorul institutor Adolf Axelrad, sub pseudonimul Dela

225
Tutova, mai ales poezie, după 1898, când era şcolar.
Viitorul autor al volumelor Din viaţa ţărănească, Gr.N.
Couatu, editat la „Minerva", semna şi el în Vocea Tutovei, ca şi
casierul Grigore Stamatescu, care se ocupa de o rubrică
specială intitulată „Momente de distracţie": „Muza bârlădeană",
cum semnase şi la Paloda.
Biblioteca municipală din Bârlad deţine numere ale
ziarului din anii 1906, 1907, 1908, 1941, 1942 şi 1943.
În „Vocea Tutovei” nr.32 din 17 octombrie 1904, George
Tutoveanu face următoarea profesie de credinţă: „La 15 martie
anul acesta… am întemeiat revista „Făt-Frumos” cu gândul ca
aceasta să devină locul de înfrăţire al tuturor acelora care cred
cu temeinicie în puterea de viaţă a neamului nostru. Şi în mare
parte ţinta urmărită de noi a fost atinsă…”
„Făt-Frumos” a apărut la Bârlad timp de aproape doi ani,
de la 15 martie 1904 până la 1 februarie 1906. A fost întemeiat
de G. Tutoveanu, împreună cu Emil Gârleanu şi D. Nanu. A
fost condus de G. Tutoveanu, timp de şase luni, respectiv 12
numere, restul, până la doi ani, respectiv 23 numere (regulat
ar fi trebuit să apară 36) revista a apărut sub conducerea lui
Emil Gârleanu”, scrie G.Ursu în „Istoria literară a Bârladului”,
în fascicola referitoare la această problemă (p.30) şi-şi
argumentează susţinerile cu fapte şi date necesare a fi ştiute.
Retragerea poetului G. Tutoveanu de la Făt-Frumos o
explică însuşi acesta într-un interviu acordat lui V. Damaschin
şi publicat în numărul 1 din 1929 a revistei „Scrisul Nostru”:
„M-am retras de la „Făt-Frumos” în împrejurări neînţelese
pentru toată lumea. Naţionalismul înverşunat şi luminos a lui
N. Iorga, de la „Sămănătorul”, aprinsese în sufletul tinerilor
începători în ale literaturii, dorinţa de a se vedea cât mai
grabnic scoşi la lumină, şi de aceea, ca să fie după cum
credeau ei, pe locul conducătorului, scriau versuri în care
depăşeau măsura. Erau versuri, în care fără poezie, nu se
vorbea decât de atrocităţi: valuri de sânge, munţi de leşuri,
grămezi de ciomege şi topoare, versuri, pe care Nicolae Iorga,
un adânc înţelegător al poeziei, sub orice formă de manifestare,
nu le publica niciodată. Într-una din zile, dl. Corneliu
Moldovanu îmi încredinţează o poezie din acestea, cu
rugămintea să i-o public. Se înţelege că am refuzat, încercând
să-l conving că trecutul neamului nostru este un izvor de
adevărată poezie, dar trebuie redată altfel, fără nici o violenţă

226
de graiu. N-au trecut decât două, trei zile de la această
întâmplare, şi prietenii mei Gârleanu şi Nanu mi-au spus că
pentru alegerea materialului de imprimat să alcătuim un
comitet de trei, nelăsându-mi-se mie singur alegerea acestui
material. Ştiind din experienţa de până atunci, că revistele
literare nu trăiesc decât sub conducerea unui singur om, şi
pentru că din aceşti doi prieteni Nanu şi Gârleanu, acesta din
urmă îmi lăsase un mai puternic spirit de organizare, celălalt
fiind un „visător incorigibil”, am hotărât, fără nici o supărare,
să-i cedez conducerea revistei. După retragerea mea s-a
publicat numaidecât şi „poezia” cu pricina, a domnului
Corneliu Moldovanu.”
După retragerea lui G. Tutoveanu de la „Făt-Frumos” –
spune G. Ursu, revista îşi schimbă tipografia la G. Caţafany,
fapt semnificativ, ştiindu-se că la această tipografie tipărise şi
Corneliu Moldovanu. Schimbarea tipografiei marchează şi o
schimbare de conducere a revistei, schimbare faţă de care
Sadoveanu îi scria lui G. Tutoveanu, din Bucureşti, la 15
septembrie 1904:
Dragă Tutovene,
În adevăr că n-a produs bună impresie. Însă de aici şi
până la a abandona cu atâta nepăsare pe un tânăr „Făt-
Frumos”, eu cred că mai este. S-ar putea să-l laşi aşa, tu, care
însemni la el, mult? Eu socot că au sosit oarecare diavoli care
şi-au vârât coada în afacerile tale şi ale lui Emilgâr, şi n-ar fi
bine să lăsaţi lucrurile baltă, mai ales că el (Gârleanu) vorbeşte
cu dragoste de tine, într-o scrisoare pe care am primit-o
alaltăieri.”
De altfel, despre schimbarea conducerii revistei stă
mărturie şi un proces-verbal încheiat la 8 septembrie 1904,
semnat de Corneliu Moldovanu, D. Nanu, A. Mândru şi preotul
ec. I. Antonovici, publicat în „Paloda” nr.44 din 28 octombrie
1904, care recunosc drept conducător al ei pe iniţiatorul şi
directorul literar al revistei – Emil Gârleanu – Emilgar.
Ce s-a întâmplat cu „Făt-Frumos” după aceea, tot G.
Ursu ne-o spune: „Până la nr.12, cu Tutoveanu, revista a
apărut de două ori pe lună, regulat; de aici încolo se simte
schimbarea conducerii, revista apărând când de două ori, când
odată pe lună, când odată la câteva luni, astfel că în timp de
un an şi jumătate apar numai 23 de numere, în loc de 37 cât
trebuiau să apară.”

227
După retragerea lui Tutoveanu de la conducerea „revistei”
„tot greul ei l-a dus Emil Gârleanu”, pe atunci, cum spunea
Iorga. Un ofiţer sfios ca o domnişoară şi însufleţit ca un
apostol, dar retras din armată şi plecat la Bucureşti, Gârleanu,
după cum subliniază G. Ursu: „a încercat să continue acolo cu
apariţia revistei, împreună cu tovarăşii săi, dar n-a reuşit să
scoată decât trei numere.”
În „Scrisul Nostru” nr. 1 din 1929, G. Tutoveanu avea să
scrie în articolul program al revistei „Datoria tinereţii”: „Iar
Emil Gârleanu, după ce a părăsit oraşul nostru, ducându-se la
Bucureşti, şi după ce s-a încercat zădarnic să scoată din nou,
acolo, revista „Făt-Frumos”, pe care o întemeiaserăm aici, cu
doi ani mai înainte, mi-a spus, cu prilejul unei convorbiri: „Făt-
Frumos” nu suferă nici zgomotul, nici învălmăşeala
Bucureştiului, el nu poate trăi decât în Bârlad, acolo unde s-a
născut.”
Încercările de a-l „recupera” pe G. Tutoveanu şi a-l aduce
efectiv la „Făt-Frumos”, chiar şi prin epistole rugătoare, n-au
mai avut succes, fermitatea poetului de la Bârlad a rămas
statornică şi definitivă. A rămas de subliniat un mare adevăr:
în Bârladul cultural, cinci scriitori – G. Tutoveanu, Emil
Gârleanu, D. Nanu, Corneliu Moldovanu şi A. Mândru – au
lăsat literaturii române o mare răspânditoare de cultură –
revista „Făt – Frumos”.

*
În „Vocea Tutovei” unde redactor-prim a fost într-o vreme
I.C. Antonovici, a fost publicată o recenzie la un roman scris
şi publicat de Cezara Toporaş învăţătoare distinsă la şcoala de
fete nr.4 din Bârlad. În carte era descris fondul moral şi
constructiv al femeii, care însemna însuşi sufletul bun al
autoarei devenită erou de roman, în calitate de mamă şi soţie,
cu îndatoriri sociale şi naturale, icoană feminină vrednică de
cele mai adânci sentimente de respect şi admiraţie, cum scria
Antonovici în recenzia sa.
Ziarul „Glasul Tutovei”, „cel mai important în judeţul
Tutova” zice Nicolae Ionescu în documentarul „Aspecte din
activitatea Liceului „Mihail Kogălniceanu” oglindită în presa
locală”, publicat în „Acta Moldaviae Meridionalis”, vol. II, p.4,
editată de Muzeul judeţean „Ştefan cel Mare Vaslui” în 2007,
fără să precizeze perioada când a apărut publicaţia cu titlul

228
arătat. Cum autorul citat afirmă în continuare că primul ziar
local din oraşul reşedinţă a judeţului a fost „Vasluiul” apărut în
1886, când noi am făcut dovada că întâietatea a avut-o ziarul
„Albina Vasluiană” din 1875, dar şi „Vocea Racovei” din 1882
(vezi şi volumul „Vaslui – Capitala „Ţării de Jos” în presa vremii
– 1875-2005, p.8 şi 461-462, TipoMoldova Iaşi 2005) s-ar
putea ca şi „Glasul Tutovei să nu fie decât… „Vocea Tutovei.”
„Vocea Tutovei" din 4 martie 1900 anunţa la rubrica
„Cronica săptămânii", pagina 2, că a primit „Glasul Faldului",
ziar pronunţat antisemit, care apărea la Huşi de două ori pe
lună şi se tipărea în tipografia părintelui N. Luca.
I se ura viaţă îndelungată şi succes deplin întru atingerea
scopului ce şi l-a propus.

Vocea Tutovei
Îl regăsim la 1 iunie 1943, păstrând pe frontispiciu anul al 
53‐lea, înscris la Registrul publicațiilor de la Tribunalul Tutova 
la  nr.  1/1942,  ca  „foaie  de  propăşire  şi  educație  națională”, 
precizându‐ne  că  apare  la  1  şi  15  ale  fiecărei  luni,  sub 
conducerea  unui  comitet,  fondator  C.V.  Munteanu,  redacția  şi 
administrația  la  Tipografia  N.P.Peiu,  Bârlad,  str.  Ştefan  cel 
Mare nr. 17. 
În  cele  24  numere  apărute  în  perioada  1  iunie  1943  –  15 
mai 1944, au fost publicate materiale diverse semnate de Const. 

229
Th.  Moroşanu  (Din  Liceu  –  amintiri),  G.  Ursu  (  Un  poet 
bârlădean: G. Ioniță), Marieta I. Creangă (Monografia comunei 
Bogdana, județul Tutova), versuri semnate de G. Tutoveanu, G, 
Ursu,  Th.  Călin  Delaprava,  Georgeta  Iuteş,  Gim,  G. 
Constandache  dar  şi  materiale  reproduse  după  Nicolae  Iorga, 
I.C. Antonovici. 
N‐a mai avut însă vivacitatea Vocei pe care o cunoscuseră 
cititorii, deşi autorii erau de calibru, în majoritate. 
*
Vocea Tutovei, foaie de propăşire şi educaţie naţională.
Apare la l şi 13 ale fiecărei luni. Fundator: G. V. Munteanu,
director Prof. C. Th. Moroşanu; prim redactor: Preot I. Gh,
Chirvasie.
Ne bucură mult reapariţia vechii publicaţii bârlădene,
care alături de excelenta revistă; „Păstorul Tutovei" calcă cu
cinste pe urmele Bârladului cultural,
Este proaspătă încă în mintea noastră, falanga corifeilor
literaturii noastre, strânşi în jurul revistei „Făt-Frumos" — care
a dus în toate colţurile ţării, faima Bârladului de altă dată. Aici
şi-au spus cuvântul lor: Gârleanu, D. Nanu, Moldovanu etc.
Din Bârlad şi-a luat zborul marele Al. Vlahuţă... Suntem
bucuroşi că o mână de harnici mânuitori ai condeiului, astăzi,
caută, ş'au izbutit să calce cu cinste pe urmele proaspete ale
înaintaşilor.
Pe domnul prof. Moroşanu, directorul „Vocei Tutovei" Îl
cunoaştem de mult. La fel pe harnicul şi talentatul prim
redactor Pr. I. Gh Chirvasie; le-am urmărit cuvântul în
„Păstorul Tutovei". Mai colaborează în acelaşi număr: I. Gr,
Oprişan căruia i-am urmărit activitatea de când scotea revista :
„Orizontul", pe domnişoara Mariette Creangă, întindem mâna
cu frăţie vechii publicaţii bârlădene, şi-i urăm deplin succes.
C-tin Nic. Bratu
*
Vocea Tutovei reapare în campania electorală din
1992 şi reprezintă poziţia Frontului Salvării Naţionale în
cadrul alegerilor locale. A publicat listele cu candidaţii
F.S.N. pentru funcţiile de primar şi consilieri municipali,
Programul Platformă al acestora.

230
Vocea Bârladului
Vocea  Bârladului,  :  „Era  prin  1901...  De  la  Bârlad  mi  se 
trimitea „Vocea Bârladului”. Acolo am văzut poeziile dumitale, 
acolo am început să te cunosc...” (Amintiri ale avocatului Bazil 
Clony,  ziarist  din  Brăila,  evocate  de  prof.  universitar  Dan 
Smântânescu în articolul „G. Tutoveanu, poet al seninătăților şi 
ctitor  cultural”,  dar  s‐ar  putea  ca  amândoi  să  fie  în  eroare 
pentru  că  „Vocea  Bârladului”  n‐am  găsit‐o  în  documentarea 
mea,  iar  în  perioada  invocată  la  Bârlad  apărea  totuşi  „Vocea 
Tutovei”,  de  care  G.  Tutoveanu  era  foarte  apropiat.  Publica  în 
ea poezii... 

Vocea Tg. – Ocnei


Vocea Târgu Ocnei, ziar politic independent, director şi
proprietar Pompeiu Ioan Popescu, redacţia şi administraţia în
Târgu Ocna, strada Radu Racoviţă nr. 4, imprimat la Focşani,
tipografia Alexandru Codreanu, strada Centrală nr. 12, cu
apariţia anunţată de două ori pe lună, cu deviza înscrisă pe
frontispiciu: „Cu Dumnezeu înainte; Dreptate şi Adevăr", purta
la 24 iulie 1905 nr.l, dar era în anul III de activitate înscris pe
231
manşetă.
Redacţia, în loc de articol de fond, publica un „Aris" în
care menţiona că „Vocea Tg. Ocnei cu acest număr este „în al
treilea an al existenţei sale" şi chema cititorii să-i dea „tot
concursul binevoitor, făgăduind că va urma aceeaşi cale ca şi
în trecut, observând şi arătând orice măsură rea şi aprobând
pe cele bune."
Ziarul apărea în patru pagini.
Vocea Tg. Ocnei nr. 5 din 30 octombrie 1905 rămânea şi
pentru viitor proprietatea lui P.I.Popescu, dar anunţa că
„începând de astăzi va trece sub conducerea unui comitet",
lucru notat pe frontispiciu dar şi într-o notă care se intitula:
„Spre ştiinţă", având de prim redactor pe simpaticul Valerian
V. Ionescu, licenţiat în drept şi filozofie, care va fi şi girant
responsabil al ziarului."
Legat de oraşul Bârlad unde a apărut, la început
conservator, la tipografia „Comercială" în 1903, cu numerele 1-
4 din 15 iunie - 20 iulie, vezi şi volumul „Tipografiile..." de Gr.
Creţu şi I. Antonovici, ziarul „Vocea Tg. Ocnei" nr. 1/1905
publica articolul intitulat „Ridicarea unui monument lui Ion
Popescu Bârlad", semnat de mai mulţi bârlădeni din ţară",
menţionând că Ion Popescu „ a luat parte hotărâtoare la toate
actele mari ce s-au petrecut de la 1854 până la moartea lui în
1901" şi propunea a se organiza o întâlnire publică care să
aleagă un comitet care să lanseze listele de subscripţie pentru
monumentul de la Bârlad.
Numărul 12, anul III, din 10 iunie 1907 a ziarului avea
pe frontispiciu subtitlul „Ziar naţional - liberal, fotografia şi
numele lui Ion Popescu, fost profesor onorific, preşedintele
Societăţii pentru învăţătura poporului român, judeţul Tutova,
fost deputat etc. şi menţiona că director şi proprietar era
acelaşi Pompiliu Ioan Popescu, cu apariţia „în fiecare
săptămână.
Vocea Tg. Ocnei nr. 2, Anul IV din 2 octombrie 1911, tot
cu apariţia săptămânală, purta subtitlul „Ziar politic
independent", director politic şi proprietar Pompeiu Ioan
Popescu, cu redacţia şi administraţia în Tg. Ocna, realizat la
tipografia „Neamul românesc", Vălenii de Munte (judeţul
Prahova) şi publica articolul de fond „Reforma administrativă şi
comunală", semnat de proprietarul ziarului.
La Focşani ziarul a mai fost imprimat la tipografiile

232
„Modernă" M.Th. Dumitrescu, strada Centrală, la „Comercială"
Leon Svorne şi Al. Codreanu.
Un ziar insuficient structurat tematic, dar cu multe
informaţii şi puţini autori şi semnături: Pompeiu I Popescu,
Argus, Ion Dafin, P.I.P., Valerian V. Ionescu, Floridor, De la
Abrud, Pip, Doctor P., C.B. Penescu, Iulius, Gh. Mateiu, I.
Rusu Abrudeanu, Ipsilon, Ioan Moţet ( a se înţelege, destule
pseudonime).
Utilă cititorilor informaţia publicată în „Vocea Tg. Ocnei"
care făcea cunoscut că se aflau la redacţie de vânzare: „Foaie
pentru minte, inimă şi literatură" de la 1847 şi până la 1864,
ziarul „Învăţătorul poporului" din 1848: „Noua albină
românească", „Gazeta Moldovei", foaie literară şi artistică din
1857, ziarul „Zimbrul" din 1850, „Muzeul Naţional" din 1837,
„Pruncul Român" din 1748, precum şi alte acte din perioade
îndepărtate, plus „Buletinul şedinţelor Adunării Ad - hoc al
Moldovei de la l octombrie 1857 până în decembrie 1857.
Vocea Târgului Ocna, la început conservatoare, apare ca
ziar independent, director politic şi proprietar Pompeiu
I.Popescu, fost unicul scriitor al ei, I, 1-4 (15 iunie - 20 iulie
1903), scrie I. Antonovici în volumul „Tipografiile..." de la
Bârlad.
Gr. Creţu în nota la cartea amintită consemnează: „după
aceea însă până la II 15(28 noiembrie 1904) se tipări în Focşani
la tipografiile „Modernă" M.T. Dumitrescu, „Comercială" Leon
Svorne şi Al. Codreanu.
La Bârlad ea a fost tipărită la „Comerciala" lui C.S.
Leţcae."
*
Iată şi ce scriu Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu în
„Publicaţiile periodice româneşti”: „Vocea Tg.Ocna. Târgul Ocna
15 iunie 1903 – 28 noiembrie 1904, 23 – 30 ianuarie 1905, 24
iulie – 15 decembrie 1905 şi 10 iunie – 15 august 1907. Odată
pe săptămână, 48x33 cm. Anual 5 lei, 10 bani numărul.
Director şi proprietar Pompeiu Ion Popescu (director până la 25
septembrie 1905). Tipografia „Comercială” Bârlad.
De la 29 iunie 1903: Vocea T. Ocnei, la care adaugă de la
15 august 1903 subtitlul „Ziar politic independent”
De la 30 mai – 29 iulie 1904 adaugă la titlu şi cuvintele:
„şi a Slănicului (Moldova)”.
De la 24 iulie 1905 apare de două ori pe lună. De la 30

233
octombrie 1905 prim-redactor: Valerian V. Ionescu.
De la 15 august 1903 se tipăreşte la Focşani, tipografia
„Modernă” M.T. Dumitrescu, de la 29 ianuarie 1904 la
Tipografia „Comercială” Leon Svorene; de la 22 februarie 1904
la tipografia Alissandru Codreanu; de la 2 iulie 1904 la
tipografia „Modernă” M.T. Dumitrescu; de la 15 iulie 1904 la
tipografia „Comercială” „Leon Svorene” şi de la 4 septembrie
1905 la tipografia Th. Dumitrescu.
Au apărut în totaal 56 numere.
*
În legătură cu ziarul „Vocea Târgu Ocnei”, directorul şi
proprietarul lui, publicăm în cele ce urmează articolul cu titlul
„Moartea lui Ioan Popescu” publicat la 19 iulie 1901 în ziarul
„Paloda”, Bârlad, Nr. 29 :

„Bătrânul Ioan Popescu, fost profesor la liceul Codreanu


din oraşul nostru a încetat din viaţă după o scurtă suferinţă,
Miercurea trecută, la orele 11 din noapte, în etate de 72 ani.
Înmormântarea rămăşiţelor sale pământeşti a avut loc Vi-
neri, 13 Iulie ora 3. p. m. Cortegiul funebru a fost imposant.
El se compunea din participarea elevilor tuturor şcoalelor
din oraşul nostru, şcoalele primare, şcoalele secundare, şcoala
normală cu drapelele lor. Cortegiul a pornit de la locuinţa dece-
datului din str. Şcoalei Centrale spre biserica Sf. Ilie, unde s-a
cetit prohodul de către Protoereul judeţului, Părintele Econom
I. Antonovici, înconjurat de clerul acelei biserici.
Acolo a vorbit d-l Stroe Belloescu, arătând meritele de-
functului şi punând în relief viaţa sa de activitate din
momentul când a venit în România şi până la decedare. Apoi
cortegiul a pornit spre cimitirul Eternitatea. Pe drum corul
liceului intona cântece funebre. La cimitir a luat cuvântul d-l
A. Paul profesor, arătând în amănunţime origina şi viaţa
defunctului. D-l Paul a descris într-un mod destul de
emoţionat scenele din tinereţea mortului Popescu, vigoarea şi
energia sa ca tânăr şi peripeţiile prin care a trecut până la
refugiarea lui în România liberă.
Apoi a trecut în revistă toată viaţa culturală a Bârladului
la care a participat cu o bună parte şi defunctul.
Cu Ioan Popescu dispare una din figurile importante care
a contribuit la evoluţia noastră culturală.”
*

234
Despre omul Ioan Popescu şi activitatea sa este bine de
văzut şi citit şi lucrarea „Un dascăl ardelean la Bârlad – Ioan
Popescu” de Iacov Antonovici, 1928, Huşi.
În Analele Academiei Române, Tom XLV, la 14
septembrie 1902, din Bârlad se publica următorul apel – al
unui cetăţean pensionar – către cetăţenii din oraşul Bârlad şi
judeţul Tutova, cât şi a celor din ţară pentru ajutorarea lui
Pompeiu, fiul lui Ioan Popescu:
„Unul din foştii noştri amici politici din Bârlad, fost profe-
sor valoros şi veşnic luptător în politică, care în toată viaţa sa a
luat partea cea mai activă şi cu vorba şi cu faptele la conso-
lidarea partidului liberal-naţional din judeţul nostru, unde
domnea reacţionarismul cel mai înverşunat, Ioan Popescu a
decedat încă de la 11 Iulie anul trecut 1901, nelăsând în urma
sa nici o avere decât cinstea şi patriotismul său naţional,
precum şi 3 fiice cari stau destul de bine, fiind şi căsătorite, şi
un fiu cel mai mare din surori, Pompeiu, care se află
actualmente sărac, neavând nici o ocupaţiune şi nici chiar cele
necesare vieţei zilnice, suferind şi de o maladie cronică în
oraşul Tg.-Ocna, unde, s-a retras cu familia şi unde până
astăzi cu mirare nimeni din amicii decedatului nu s-a interesat
de soarta sa.
Cetăţenii toţi, şi în special membrii partidului liberal-
naţional din Bârlad, amici şi foşti elevi, au nişte sfinte
obligaţiuni cătră acel bărbat de valoare Ioan Popescu, ce din
nenorocire nu se mai numără printre noi, care a sacrificat totul
în lume pentru şcoală, biserică, săteanul Român, precum şi
pentru ideile sale politice, pe care în viaţă l-am găsit totdeauna
la postul său în timpurile cele mai grele, trebuie să întindem cu
toţii o mână de ajutor unicului său fiu, căci, în împrejurarea
această, grea în care se află, numai d-stră cetăţeni, puteţi să-i
fiţi scândura de salvare a fiului lui Ioan Popescu, care din
nenorocire în mijlocul d-stră, a amicilor, colegilor şi foştilor săi
elevi, fiul suferă mizeria !...
Vă rugăm aşa dar, să bine-voiţi ca de urgenţă să-i acor-
daţi puternicul d-stră sprijin atât material cât şi moral fiului
nemuritorului Ioan Popescu, al aceluia pe cari l-am iubit,
respectat şi apreciat, marile sale fapte liberale, patriotice şi
naţionale, şi pentru cari noi cu toţii suntem datori pentru
memoria lui Ioan Popescu ca să ajutăm, după puterile noastre,
pe fiul său. După cum am arătat mai sus, fiul locuieşte în Tg.-

235
Ocna strada Sfinţii Voevozi No. l, unde i se poate trimite
ajutorul cetăţenilor, al amicilor şi foştilor elevi ai decedatului
Ioan Popescu.”

Bârlad, 14 Septemvrie 1902. Un cetăţean pensionar.

Tot în analele Academiei se reproduce din ziarul „Vocea


Tg. Ocna”, anul II, No.7, din 10 iunie 1904, următoarea
scrisoare „Despre recompensa ce s-ar cuveni lui Ioan Popescu”:
„Stimate Domnule Director,
Se împlinesc trei ani la 11 Iulie a.c. de când scumpul d-
stră părinte, iubitul nostru cetăţean Bârlădean, fruntaşul libe-
ral, fruntaşul între fruntaşi patriot, blândul, dulcele şi
cuceritorul simpatiilor generale, fostul şef al naţionalilor
liberali din Bârlad, savantul profesor de Limba Latină de la
Liceu, energicul şi naţionalistul, fost Director al Şcoalei
Normale şi înfiinţătorul acelei şcoli, fostul preşedinte al
Societăţei pentru învăţătura poporului român, secţiunea
Tutova, care au adus sute de meseriaşi români împrăştiaţi în
toată ţara, a dispărut pentru totdeauna din mijlocul celor pe
care i-a iubit cu dragoste sinceră şi neprefăcută, şi care la
rândul lor l-au iubit şi respectat, şi care-i vor păstra o
neştearsă şi frumoasă amintire.
Se împlinesc aceşti trei ani de când s-a rupt ceva scump
din inima noastră, de când s-a stins ceva din forţa vitală a ora-
şului nostru, de când a dispărut din mijlocul nostru acel om
care ne-a făcut pe noi Bârlădenii să trăim alăturea cu dânsul
în lungul şir al celor 47 ani ai vieţei sale politice.
Viaţa noastră politică a naţionalilor liberali Bârlădeni,
fiind contopită în viaţa politică a lui Ioan Popescu, socotim ca o
sfântă datorie să aducem prin coloanele ziarului d-stră
independent, acest slab omagiu de recunoştinţă fostului şi
ilustrului nostru concetăţean, şi al iubitului d-stră părinte.
Faptele mari ale lui Ioan Popescu pentru noi, Bârlădenii,
şi ţara întreagă, vor fi imagini întipărite în mintea noastră a
tuturor şi care nu se mai pot şterge.
Bătrâni ca Ioan Popescu, care formau o pleiadă de băr-
baţi cinstiţi, de muncă pentru neam şi ţară, astăzi nu se mai
găsesc decât vr-o câţiva din nenorocire, pentru care în prima
linie vom cita pe marele bărbat de stat Demetrie Sturza, şi încă
vr-o doui sau cel mult trei bărbaţi în viaţă.

236
Din generaţia actuală nu putem cita pe nimeni, viitorul
ne va proba.
N-a lipsit ocaziune pentru ca vocea autorizată a ilustrului
nostru decedat Ioan Popescu, să nu răsune pentru apărarea
naţionalităţii noastre, a religiunei noastre şi a drepturilor celor
dezmoşteniţi de soartă.
Locul de onoare pe care Ioan Popescu îl are în istoria
noastră politică şi naţională, e locul obţinut prin muncă, prin
jertfe, prin merit, prin dovada iubirei de neam şi ţară, e locul ce
i se cuvine, ce-i aparţine, şi pe care nimenea nu i-l poate lua.
O mare statuie trebuia să i se ridice deja în Bârlad, lui
Ioan Popescu, dar... nerecunoscătorii în număr de câţiva au
crezut să rădice o statuie lui Gh. Palade, care fără a avea
intenţia de a profana memoria defunctului, trebuie să declarăm
purul adevăr că alt merit nu a avut Palade, decât că s-a născut
în Bârlad, care l-a ridicat la cea mai înaltă treaptă, dar numele
său nu este legat de nici o operă care să-i fi putut da dreptul a-
l înscrie în catalogul nemuritorilor.
Nu vedem prin ce operă măreaţă să fi câştigat dreptul de
recunoştinţa Patriei sau a oraşului şi judeţului nostru.
Adevăraţii liberali-naţionali şi mai cu seamă bătrânii,
puţin la număr, judecând rece şi nepărtinitor, vor vedea că n-
au pentru ce să se supere.
Dreptul la statui poate avea numai un Alexandru
Cuza, un Alecsandri, un Demetrie Sturza, un G. Codreanu şi
un Ioan Popescu.
În faţa acestora, subsemnatul depune pe mormântul lui
Ioan Popescu, o lacrimă de durere şi regret, făcându-mă inter-
pretul tuturor celor sinceri, şi liberalilor adevăraţi, care o ştiu
cât de mult s-a jertfit Ioan Popescu, pentru cauza
liberalismului, pentru binele oraşului Bârlad şi pentru ţara
întreagă.
„Iar d-stră stimate d-le director, vă urez sănătate,
răbdare şi să urmaţi în toate, ca unicul fiu, faptele scumpului
părinte Ioan Popescu, respectând memoria ca pe o icoană, căci
într-adevăr sfânt a fost pentru ţăranul Român, pentru naţia
Română.
Ca vechi amic al scumpului d-stră părinte, te rog a primi
sincerele noastre salutări, şi să-i fie eternă memoria lui Ioan
Popescu.”
L. B. din Bârlad

237
Bustul lui Ioan Popescu din faţa Şcolii Normale – Bârlad
avea să fie inaugurat abia la 3 iunie 1924.
*

Zorile

Zorile,  ziar  democrat,  apare  de  două  ori  pe  lună,  sub 
conducerea unui comitet, la data de 1 noiembrie 1907, redacția 
şi  administrația  la  Bârlad,  Tipografia  Comercială  C.S.  Lețcae, 
strada Principală nr.58. 
În  articolul  „Lămurire”,  din  chiar  primul  număr,  V. 
Georgescu  –  Bârlad, avocat,  se pare că proprietar şi  director  al 
ziarului  chiar  de  la  început,  asigură  că  „cetățenii  vor  găsi  în 
foaia  noastră  cântarul  drept  al  faptelor  tuturor”,  gând  cu  care 
„am început să apărem.” 
Ziarul  publică  articole  de  atitudine  semnate  de  N. 
Bazilescu, profesor de Economie națională în Bucureşti (Chestia 
țărănească),  literatură,  caricatură  de  D.  Hârlescu,  un  serial 
„Puterea  sufletească”  a  prof.  univ.  C.  Rădulescu  Motru,  dar  şi 
materiale  care  reflectă  conflicte  de  idei  cu  Paloda,  „care‐şi 
schimbă amanții după cantitate şi nu după calitate”, amintindu‐
i  că  Viitorul,  care  era  putred  de  obscenități,  trivialități,  injurii, 
calomnii ordinare şi intrigi, boli grave care l‐au făcut să dispară 
de timpuriu…” 
De  la  15  februarie  1908,  cu  numărul  9,  Zorile  devine  ziar 

238
conservator‐democrat,  colectivul  de  redacție  înscriindu‐se  şi  el 
în  partidul  respectiv.  În  ce  priveşte  conducătorul  ziarului  – 
Vasile  Georgescu  –  Bârlad,  fost  elev  al  Liceului  Codreanu,  nu 
numai  că  face  acelaşi  lucru,  înscriindu‐se  la  conservatori‐
democrați,  dar  ulterior,  tot  om  politic,  îl  întâlnim  fruntaş  al 
P.N.Ț. local. 
Mai  târziu,  ziarul  protestează  pentru  confiscarea 
numărului său din 6 aprilie 1908, când prefectul Grigore Vasiliu 
a dat ordin primarilor şi notarilor de a opri difuzarea la abonați 
a numărului 17 şi înapoierea lui, împachetat, la prefectură. 
La 15 iunie 1908 ziarul Zorile se autosuspendă, activitatea 
lui fiind apreciată ca îndeplinită. 
Girant responsabil – G. I. Scânteie 

În  autobiografia  profesorului  G.  D.  Neştian,  şlefuită  de 


fostul  său  elev  Gheorghe  Ivănescu,  rezultă  că  încă  din  timpul 
studenției  devenise  prieten  cu  Grigore  Vasiliu,  care  mai  târziu 
avea  să  devină  ajutor  de  primar  la  Bârlad  iar  apoi  prefectul 
județului. 
 
„La  1910  am  făcut  totul  şi  am  adus  în  Bârlad  pe  fratele 
meu, Neculai, care era profesor la Gimnaziul, devenit liceul din 
Huşi,  spune  profesorul  G.  Neştian  în  textul  prelucrat  de 
profesorul  Gh.  Ivănescu  („Profesorul  G.  Neştian,  trubadurul 
Academiei Bârlădene” din volumul Bârladul  odinioară şi astăzi). 
 
Într‐un alt volum al aceleaşi lucrări (Bârladul odinioară şi 
astăzi)  în  articolul    „Strada  mare  a  oraşului  Bârlad…”  autorii 
scriu  următoarele  despre    Grigore  Vasiliu  şi  frații  Neştian:  „Se 
povesteşte că la începutul secolului, când frații profesori Ghiță 
şi  Neculai  Neştian  au  venit  la  Bârlad,  acest  Grigore  Vasiliu  i‐a 

239
chemat la el (era şeful partidului liberal) şi le‐a spus: ‐ Pe unul 
din voi îl iau în partid şi‐l fac om! Dar numai pe unul! Hotărâți 
între  voi  care  va  fi  acela!”  Celebrul  latinist  de  mai  târziu, 
profesorul  Ghiță  Neştian  a  răspuns  prompt  cu  o  frază  care  a 
rămas  celebră  în  Bârlad:  „Coane  Grigore,  ia‐l  pe  frate‐meu,  că 
tot  e  prost  şi  altfel  n‐ajunge  nimic!”  Conuʹ  Ghiță  Neştian,  a 
rămas un savant, dar sărac, şi nici n‐a făcut politică, în timp ce 
conuʹ  Neculai,  frate‐su,  conform  recomandării,  a  fost  primar, 
prefect, deputat, senator şi moşier. Dar tot aşa cum a spus frate‐
său  a  rămas.  Niciodată  nu  a  putut  să  stea  în  fața  fratelui  său 
Ghiță…” 
*

Omagiu – tată şi fiu


Se ştie, din Comitetul Unirii pentru Moldova, înfiinţat la
30 mai/21 iunie 1859, din ţinuturile Tutova, Vaslui şi Fălciu
au făcut parte şi Costache Epureanu, Grigore Cuza, George
Sion, Dumitru Cerchez, Dumitru Miculescu şi alţii.
În casa lui Constantin Costache din Bârlad s-au întâlnit
des, pe ascuns, fruntaşii unionişti ai Moldovei – Manolache
Costache Epureanu, Alexandru Ioan Cuza, Costache Negri,
Mihail Kogălniceanu, Anastasie Panu, Iorgu Radu, iar când,
după lupte şi lupte, la 24 ianuarie 1859, la Bucureşti, s-a
declarat Unirea Principatelor, prin dubla alegere a lui
Alexandru Ioan Cuza, oamenii revoluţiei de la 1848 şi ai Unirii,
toţi s-au alăturat domnitorului – drept sprijin. Manolache
Costache Epureanu, Alexandru Romalo, Nicu Catargi ca
miniştri, Constantin Costache, Gheorghe Lambrino, ca prefecţi
de judeţe, Emanoil Costin, Andrei V. Ionescu ca deputaţi, alţii –
Costache Racliş, Grigore Cuza, Ioan Popescu, Panaite Chenciu
ca susţinători entuziaşti în acţiunea de aplicare a reformelor
preconizate.
Boierul unionist bârlădean Manolache Costache
Epureanu din ministru cu diferite portofolii a ajuns chiar prim-
ministru. Vorbind despre ziarul “Bârladul”, fondat de
ardeleanul Solomon Haliţa şi tecucianul G. Ghimbăşanu,
având colaborarea profesorilor Grigoe Negură, C. Slobozeanu şi

240
a altor aminteam că la 19 octombrie 1898 ziarul lansa Lista de
subscripţie pentru ridicarea la Bârlad a monumentului lui
Manolache Costace Epureanu (1824-1880), eternizându-l.
Omagiu a descendentei acestuia este şi recentul volum
“Principesa Elena Bibescu”, apărut la Editura “Vitruviu”,
realizat de eruditul profesor universitar şi membru al
Academiei de Ştiinţe Medicale din România, valoros poet, eseist
şi traducător – C. D. Zeletin, pe o întindere de circa 850 de
pagini.
Mare pianistă, originară din zona
Bacăului, din care face parte şi
biograful. Principesa Elena Bibescu
(1855-1902), muziciană virtuoasă,
sprijinitoare şi protectoare a lui George
Enescu, faţă de care s-a comportat ca o
mamă, căreia şi el i-a închinat întreaga
lui operă până la Oedip, este scoasă din
uitarea în care fusese lăsată, ca atâţia
alţii, care au făcut ceva pentru
România.
La peste un secol de la moartea
Boierul unionist prematură a marei pianiste,
bârlădean Manolache
C.D.Zeletin
Kostache-Epureanu,
C.D.Zeletin face prin aceasta un act de
mare membru al mare dreptate, redându-ne-o ca pe un
Comitetului personaj de mare valoare.
Unionist Central de Existenţa ei strălucitoare dar tra-
la Iaşi
g gică, fiindu-ne prezentată în lanţul a-
tâtor şi atâtor nume de primă mărime
în istoria şi cultura română şi europeană.
Cartea este o mare lecţie de artă a descifrării, selecţiei şi
prezentării faptelor culese din toate ungherele, pentru a ne fi
redată nu numai eroina, ci şi pe tatăl său, alt uitat, Manolache
Costache Epureanu, văr primar cu Costache Negri, prieten
sincer, după cum spuneam, cu Alexandru Ioan Cuza, Vasile
Alecsandri, Ion Ghica ş.a.
Rudă prin alianţă cu familiile Brâncoveanu, Cantacuzino,
Filipescu, Caraman – Chimay, De Noailles, prietenă foarte
apropiată şi cu regina Carmen Sylva – care şi ea l-a protejat pe
Enescu, spusele despre Elena Bibescu, continuate cu cele
referitoare la fii ei, Emanoil şi Anton Bibescu, prieteni cu
Marcel Proust, cartea este o adevărată antologie care face

241
trimiteri interesante, nu numai la oameni
şi fapte dar încântă citind genealogiile lor,
istorie, muzicologie, multă literatură,
medicină chiar, arhitectură, psihologie, o
operă multidisciplinară, a imagisticii, care
oferă cititorilor nu doar din parfumul
timpurilor, ci şi multe surprize,
delectându-ne cu stilul ei alert, stăruitor
uneori, cu reluări şi memorări. Deşi cu
multe capitole, cu trimiteri către oameni şi
zone de interes, cartea este un mozaic
care încântă, place, educă, face
memorialistică cultă, la obiect, cum numai
maestrul C.D. Zeletin încearcă şi reuşeşte de fiecare dată.

242
Reviste apărute la Bârlad
Academia Bârlădeană
Academia Bârlădeană, revistă trimestrială de cultură este 
editată  de  Societatea  culturală  „Academia  Bârlădeană”, 
începând  cu 1  martie 1994, redactor şef la primele  trei  numere 
fiind  profesorul  Gruia  Novac  iar  în  colectivul  redacțional 
făcând parte: Amelia Călujnai, Sergiu Coloşenco, Fănică Ursu. 
Tiparul se realiza la S.C. Rulmentul Bârlad. 
În  articolul  program  semnat  de  Gruia  Novac,  revista 
aspira  la  tradițiile  publicistice    ale  vechii  Academii  bârlădene. 
Urmare,  revista  a  cuprins  rubrici  şi  titulaturi  diverse:  restituiri 
sentimentale, Pro pământurile româneşti furate, Limba română, 
Debuturi, Cronica literară, Şcoala românească, Ineditul de lângă 
noi  etc.,  aspirând  astfel  spre    marile  reviste  culturale, 
comentarii,  poezii,  medalioane,  proză  etc.,  promovând  consa‐ 
crații, încurajând debutanții. 
După  cele  trei  numere,  numărul  patru  al  revistei  a  fost 
redactat  de  noul  colectiv  redacțional,  o  contribuție  activă 
având‐o Simion Bogdănescu,  Serghei Coloşenco, Eugen Ghiga, 
Fănică  Ursu.  Numărul  omagia  aniversarea  a  80  de  ani  de  la 
înființarea  Academiei  Bârlădene  şi  schița  portretul 
întemeietorilor  ei  :  George  Tutoveanu,  Toma  Chiricuță,  Tudor 
Pamfile. 
Au mai publicat articole: Viorel Dinescu, Vasile Țugulea, 
Oltea  Răşcanu  –  Gramaticu,  Mircea  Coloşenco,  Amelia 
Călujnai, Vasile Cârcotă ş.a. 
        * 

244
Ajunsă la al 22-lea
număr, anul XIII de apariţie,
nr.1, Trim. I 2006, Academia
bârlădeană, revistă editată de
Societatea literar-culturală
“Academia Bârlădeană” cu
sediul în Bârlad, Bulevardul
Republicii nr.235, are ca
preşedinte de onoare pe
C.D.Zeletin, preşedinte executiv
Elena Monu, redactor şef
Serghei Coloşenco, din
colectivul de redacţie mai
făcând parte Simion Bogdă-
nescu, Ritta Mintiade.Tehno-
redactarea: Bogdan Artene.
Tipărită la S.C. IRIMPEX S.R.L.
Bârlad (21x31 cm., de regulă 20
pagini, uneori şi cu supliment).
Citim în revistă materiale cu titlurile: “G.Tutoveanu şi
Bârladul”, “Ioan Dimitriu – Bârlad”, “Domnitorul Alexandru
Ioan Cuza – fiu al Bârladului sub semnul lui Cronos”, “Liceul
Bârlădean”, “Amintiri de la „Academia Bârlădeană”, “George
Nedelea”, “Emil Botta - tragicul iluminat”, “Vasile Pogor – fiul”,
“Debutul publicistic al lui Al. Vlaguţă”, “Biblioteca Stroe
Belloescu la centenar 1906-2006”, cu semnături numeroase:
acad. Iuliu Niţulescu, prof.univ. Gheorghe Hasan, Dumitru
Nedelea, Zâna Tămăşanu, Mircea Coloşenco, Stela Covaci,
Doina Teodoru – Gavriliu, Olga Rusu, Gheorghe Clapa, Rodica
Stamatopol, Vasile Turculescu, Diana Stoica, Alexandru
Mânăstireanu, Elena Popoiu, Camelia Stoica, Ioan Baban,
Mihaela Tudor, Didiţa Antonescu, Marcel Proca.
Prezenţi cu poezie în revista de la Bârlad: Simion
Bogdănescu, Mihaela Tudor, George Nedelea, Neculai G.
Bogescu, Ion Alex. Angheluş, Mircea Romaniţă, Petruş Andrei –
la 60 de ani - , Anca Hurduc, Gheorghe Râmboiu – Bursucani
ş.a.
Genurile literare folosite şi rubricile diferite fac din
publicaţia citată o lucrare de interes major: prezentarea diversă
a personalităţilor, a însăşi activităţii „Academiei bârlădene” de
la un număr la altul, prezentări de cărţi, comentarii şi foto,

245
cuvinte despre moralitate şi imoralitate, despre „copie şi
plagiat”, aniversări a unor instituţii şi personalităţi, comentarii
despre dezvoltarea localităţilor, aprecieri ale unor consacraţi
despre opera mai tinerilor ori colegilor(acad. Constantin
Ciopraga şi prof.Theodor Codreanu – despre poetul prof. Petruş
Andrei), referiri la documente vechi şi interesul lor pentru
actualitate, prezenţe in memoriam, donaţii de carte şi
documente rare, prezentarea de cărţi şi reviste primite la
redacţie, bibliografie, text şi foto, albume şi ilustrate de interes
ştiinţific, literar şi artistic, la care subliniem şi grija acordată
ilustrării materialelor şi a revistei cu deosebită măsură.
„Academia bârlădeană” este o publicaţie care prin
conţinut, paginaţie, dozajul materialelor, grija acordată fiecărui
cuvânt oferit, este aşteptată, căutată şi citită cu interes sporit
de la un număr la altul.
*

Actualitatea Bârlădeană
Au format‐o paginile apărute în revista ieşeană Cronica în 
perioada  1987  –  1989,  promovate  de  Consiliul  Municipal  de 
Cultură Bârlad şi sponsorizare de marile întreprinderi locale, ca 
o  reacției  a  lipsei  presei  locale,  dar  şi  ca  o  necesitate  a 
promovării  actualității  în  urbe.  Aşa  au  fost  prezentate 
informații  valoroase  referitoare  la  activitatea  Teatrului  „Victor 
Ion  Popa”,  Muzeul  „Vasile  Pârvan”,  Casa  de  Cultură  a 
Sindicatelor, Biblioteca „Stroe Beloescu” etc. 
În  septembrie  1987,  în  revista  Cronica  la  „Actualitatea 
bârlădeană”  au  fost  prezentate  de  către  Cristian  Simionescu 
unele  talente,  care  în  timp  şi‐au  afirmat  calitățile:  Vasilian 
Doboş,  Toma  Ursărescu,  Marian  Constandache,  Dumitru 
Palade, Nicolae Pandelaş. 
Primul număr din Actualitatea Bârlădeană a apărut la 11 
septembrie  1987  şi  a  fost  sponsorizat  de  Întreprinderea  de 
rulmenți  din  Bârlad.  Celelalte  două  din  anii  1988  şi  1989  au 
beneficiat de sponsorii: IEPAM şi ABROM Bârlad. 

246
        * 

Albumul creştinului
Albumul creştinului de preot Constantin T. Beldie, vol.I
Bârlad 1939, p.125-126: “Ce nume trebuie să dăm copiilor
noştri?”
Scopul pentru care cel ce se botează – fie copil sau
vârstnic – este următorul: în primul rând se arată prin aceasta
un adânc respect faţă de cei care au răspândit în lume
Cuvântul Evangheliei şi în al doilea rând, noi purtăm numele
sfinţilor ca semn al legăturii sufleteşti cu dânşii, socotindu-ne
ca făcând parte din marea familie creştină, ce continuă din tată
în fiu, a urma şi a trăi în viaţa noastră pământească după
sfintele învăţături ale Mântuitorului.
Cunoscând aceasta, noi avem datoria de a ne feri de a le
da copiilor nume păgâne, modernizate sau neserioase, ci să le
punem nume curat româneşti.” – ne sfătuieşte părintele în
1939, anticipând parcă, răul modernism din anul zilele anilor
2000 (2007), care numai modernitate nu înseamnă.
*

Analele Spitalului Beldiman şi


Elena Beldiman Bârlad (1892-1911)
Vizau  „publicarea  o  dată  pe  an  a  tuturor  observațiilor 
clinice necesare celor care fac lucrări medicale speciale”. 
În  perioada  1892  –  1898  –  aşa  cum  spun  I.  Grosu  şi  N. 
Botezatu  în  a  lor  Istoria  Spitalului  din  Bârlad  (1838  –  1944). 
Organizarea sanitară în Moldova la sfârşitul secolului al XIX‐lea 
în  „Bârladul  odinioară  şi  astăzi”,  vol.  II,  pag.  539‐549,  Analele 
medicale  au  fost  tipărite  prin  grija  dr.  Theodor  Cerchez, 
directorul Spitalului Bârlad. 
         
 

247
Anuarul Şcolii Normale primare din
Bârlad – 1875
Anuarul Şcolii Normale primare din Bârlad pe anul 1875-
1876 (cu notiţe istorice despre şcoala normală) pe anii 1876-
1877, 1877-1878 ( cu dizertaţiune asupra lucrului din sate şi a
primei industrii de redeşteptat) publicat de I.Popescu, fost
director de şcoală şi deputat la Bârlad, la Tipografia „Unirea”
din Bârlad.
*

Anuarul Şcolii normale de


învăţători „Principele Ferdinand”
din Bârlad pe anul şcolar 1910 -
1911
Întocmit  de  director  (prof.  Paul  Constantinescu), 
Tipografia „MODERNĂ” – 1911 Bârlad. 
Lucrarea,  după  ce  trece  în  revistă  corpul  cadrelor 
didactice  şi  a  absolvenților  şcolii,  se  încheie  cu  arătarea 
activităților  „Societății  de  lectură,  producțiuni  literare  şi 
artistice „Ion Popescu” a elevilor şcolii normale.” 

Anuarul Şcolii normale de


învăţători „Principele Ferdinand”
din Bârlad pe anul şcolar 1911-
1912
Realizat  la  Tipografia  Neculai  P.  Peiu  –  Bârlad,  se 
înscrie pe aceleaşi coordonate ca şi lucrarea anterioară. 
248
       * 

Anuarul Liceului de băieţi „Ion


Creangă” din Bălţi.
Anuarul Liceului de băieți „Ion 
Creangă”  din  Bălți,  anul  şcolar  1923 
–  1924,  apărut  la  Tipografia  Nicolae 
Peiu – Bârlad, 1925. 
...”Situat  în  mijlocul  unei 
bogate  regiuni,  populată  aproape 
exclusiv de români basarabieni, acest liceu va juca un rol din ce 
în ce mai mare la aducerea la viață a culturii române, a acestei 
populații  care  a  rezistat  în  chip  admirabil  tendinței  de 
rusificare...” – se spune în „cuvânt înainte”. 
Anuarul  pe  anul  şcolar  1920  –  1921  fusese  tipărit  la 
Tipografia  Şcoala  Românească  din  Câmpulung  Bucovina, 
publicat de M. Baciu, director.
*
Anuarul (zis situaţie şcolară a)
Gimnaziului real din Bârlad pe
1898-1899.
*
Anuarul (zis Situaţie şcolară a) Gimnaziului real din
Bârlad pe anul 1898-1899, realizat la tipografia Caţafany.

Anuarul (zis situaţia elevilor)


Liceului „Codreanu" din Bârlad pe

249
1898-1899
Anuarul (zis Situaţia elevilor) Liceului „Codreanu" din
Bârlad pe 1898-1899, cu discursul la împărţirea premiilor al
directorului V. Simionov şi răspunsul prefectului T.G.Emandi;
idem pe 1900-1901; 1901-1902; 1902-1903; 1903-1904.
Gr. Creţu, în lucrarea sa „Tipografiile..." precizează că
profesorul de filozofie şi de elenă V. Simonov era original din
Iaşi şi publicase articole de specialitate şi în revista „G.Lazăr"
dar şi în ziarele „Steaua" şi „Vocea Tutovei" de la Bârlad şi
ţinea şi conferinţe la Ateneul local „Tutova" - 4 iulie 1891 şi
„Paloda" XI 26.
*

Anuarul Liceului Codreanu pe anul


şcolar 1923 - 1924

Director  Cezar  Ursu,  Tipografia  C.D.  Lupaşcu  –  Bârlad, 


1925. 
În  cuvânt  înainte,  directorul  liceului  referindu‐se  la 
serbarea  şcolară  din  6  mai  1924,  când  s‐au  pus  bazele 
internatului, aduce mulțumiri domnului Ştefan Gali, senator de 
Tutova,  un  iubitor  al  şcolii,  care  a  dat  ideea  serbării, 
„sacrificând  timp  şi  bani  pentru  realizarea  ei”,  domnului 
Grigore  D.  Vasiliu,  vice‐preşedinte  al  Senatului,  pentru 
„concursul moral şi bănesc ce l‐a dat liceului”, ca fost elev şi în 
calitate de preşedinte al Comitetului şi dlor Pârvan, secretar al 
Academiei,  profesor  universitar,  şi  Nicu  Simionescu,  vice‐
preşedinte  al  Camerei,  care  au  muncit  în  scopul  întemeierii 
internatului. 
Un  comentariu  consistent  despre  Societatea  literar‐
ştiințifică „Stroe Beloescu” şi activitatea elevilor în 1923 – 1924 
realizează profesorul de istorie Petre Constantinescu – Iaşi. 

250
Anuarul şcolii medii mixte nr. 1
Bârlad
Cum  se  numea  Liceul  „Gheorghe  Roşca  Codreanu”  în 
1956  –  pe  anii  1846  –  1956.  Se  realizează  la  Întreprinderea 
Poligrafică Bârlad de către colectivul de organizare din care au 
făcut parte şi profesorii Cezar Ursu şi Mihai Mâță. 
Sunt  detailate  considerațiuni  despre  liceu,  mărturii  şi 
cuvântări,  aspecte  din  activitatea  societății  ştiințifico‐literare 
„Stroe  Beloescu”,  alte  activități,  directorii,  profesorii  şi 
absolvenții şcolii de la înființare până în 1956. 
*

Anuarul externatului secundar de


fete din Bârlad, an VI, 1893
Anuarul externatului secundar de fete din Bârlad, an VI,
1893 cu anexe: Cuvântul directoarei (Nat. Drauhet) la
deschiderea cursurilor; Francezii şi noi de Alexandru Piperescu;
Scopul învăţământului secundar, de directoare; O pagină din
ziarul Şcoala redactat de o elevă, cu repetare în anii 1895-1897
şi anexe; Cuvânt şi sfat la deschiderea bibliotecii.
În note la carte („Tipografiile...") profesorul Gr. Creţu
spune că Anuarul apăruse şi mai înainte pentru că în Tutova
din 3 octombrie 1891 este o dare de seamă favorabilă, iar
părintele I. Antonovici (coautor la „Tipografiile..." păstra un
număr din anul 1,1887-1888.
*

Anuarul Societăţii „Matematica


Bârlădeană” pe anul 1922 – 1923 – 
Liceul Codreanu – Bârlad

251
A  fost  tipărit  la 
Tipografia C.D. Lupaşcu – 
Bârlad, 1923. 
Din  prima  pagină  aflăm 
că  pe  anul  1922‐1923, 
Societatea„Matematica 
Bârlădeană”  a  fost 
condusă  de  un  comitet 
format  din:  prof.  N. 
Martiniuc,  preşedinte  de 
onoare; 
Micu Grűnbaum, elev clasa a VII‐a, preşedinte activ; 
Glasberg A., elev clasa a VII‐a, vicepreşedinte; 
Giolta Vicențiu, elev clasa a VII‐a – cenzor; 
 Röder Carol, elev clasa a VII‐a, cenzor; 
Barbălatt B. Elev clasa a VI‐a – cenzor; 
Coşniță Virgil, elev clasa a V‐a, bibliotecar; 
Gòldstein Paul, elev clasa a VIII‐a – casier; 
Bârcă D., elev clasa a VII‐a – secretar. 
 În  cuvânt  înainte,  comitetul  făcând  bilanțul  la  zi  a  celor 
doi  ani  de  activitate  a  Societății  ia  act  cu  inima  „plină  de 
bucurie despre vestea înființării altei societăți anunțate de  ing. 
E.  Abson,  asistent  la  Şcoala  Politehnică  şi  profesor  la  Liceul 
„Cantemir  Vodă”  –  gazdă  a    noii  Societăți  care,  printr‐o 
scrisoare,  pentru  muncă  şi  rezultatele  obținute  de  Societatea 
Bârlădeană    felicită  întâi  pe  dl.  profesor  Martiniuc  care  se 
îngrijeşte cu atâta dragoste de educarea matematică a elevilor şi 
apoi  pe  însăşi  elevii  care  îl  secondează  şi‐i  procură  o  mare 
mulțumire sufletească prin rezultatele obținute”. 
Deosebit,  se  subliniază  că  alte  societăți  asemănătoare  au 
fost  create  pe  lângă  liceul  din  Galați,  „cercul  de  lectură” 
Botoşani. 

252
Societatea „Matematica Bârlădeană” a dovedit astfel că pe 
lângă rolul modest de a întreține „atmosferă matematică” acolo 
unde este – cum spunea într‐o altă scrisoare adresată conducerii 
ei,  renumitul  matematician  Gh.  Țițeica  –  mai  are  şi  rolul  de  a 
face  să  se  nască  această  atmosferă  acolo  unde  nu‐i,  ba  şi  mai 
mult  îşi  aduce  modestul  ei  aport  la  valorificarea  şi 
recunoaşterea ştiinței româneşti.” 
Anuarul  cuprinde  Probleme  propuse,  note,  conferințe  ca 
şi  Soluții  sau  indicații  de  rezolvare  a  lor  în  anul  şcolar  1922  – 
1923,  cu  încheiere  de  procese  verbale  referitoare  la  întâlnirea  
membrilor societății cu ... matematica. 
*
Anuarul  îşi  informa  cititorii  că  în  biblioteca  societății 
„Matematica Bârlădeană” au apărut: 
Anuarul Societății „Matematica Bârlădeană” pe anul 1921 
– 1922; 
Statutul  şi  Regulamentul  Societății  „Matematica 
Bârlădeană” 

Administraţia Moldovei

Administrația  Moldovei,  organ  pentru  răspândirea  şi 


cunoaşterea documentelor vechi. Apare la Bârlad în 1910. 
        * 

Ardeiul
Ardeiul:  trufanda  de  sezon;  apare  şi  dispare  după 
anotimp. Se editează la Bârlad în 1926. 
 

253
Ardeiul III numărul I, reapărea la Bârlad cu subtitlul
„Trufanda de sezon, apare şi dispare după anotimp", în
februarie 1926, „redacţia în Gheena, administraţia în Codrul
Popeni".
În „Să nu vă miraţi!" ...- un fel de cuvânt înainte, Ardeiul
declară: „Reapărem... pentru a vă face mai plăcută mâncarea...
ce vor să vă pregătească cei care de 4 ani v-au hrănit cu
minciuni..." (adică liberalii,n.n).
„Reapărem, ştiind dinainte că numai Ardeiul cu iuţeala
lui va înflăcăra... spiritele, trezindu-le din apatia nenorocită în
care zace de atâta amar de vreme.
Reapărem cu Ardeiul în mână pentru a freca... cum se
cuvine pe mincinoşi, leneşi, ipocriţi şi mai ales pe cei ce au stat
în fruntea comunei, lăsând-o în halul în care se găseşte,
îngrijindu-se numai de ei să aibă toate bunătăţile, afară de
Ardei."
Realizată în două pagini, format 31/44 cm. la Tipografia
şi legătoria de cărţi „Tiparul Tutovei" Bârlad, strada Regală nr.
125, purtând semnături ca Horbotă, Ghiţă, Părlici, Sachi
Varză-acră, Ziurich şi W. „Ardeiul" trata despre „Cum se
distribuie cărţile de alegător", care este „Noua comisie
interimară" în măsură a „satisface pe partizanii evrei în alegeri"
şi adresa „o scrisoare deschisă dlui I. Angheluţă", negustor în
Cojocari, prin care Sachi Varză - acră îl ruga să-i „lase fata în
pace" şi să se întoarcă la servitoarele lui - care erau şi ale
negustorilor jidani, după voturile cărora umbla şi... adrisantul.
Într-o notă publicitară erau invitaţi alegătorii aflaţi în cimitirele
urbei „precum cimitirul Eternitatea, Trei Erarhi şi cimitirul
evreiesc de la Hanul Epure şi cel din regimentele de roşiori, să
se prezinte la primărie pentru a-şi ridica cărţile de alegători
pentru comună."
Erau tuşaţi şi vitriolaţi tot felul de opozanţi din Bârladul
acestui timp: Dorneanu de la ţărănişti „agăţat acum de barba
dlui Iorga", Simionescu, Georgescu, Lupaşcu - cu tipografia,

254
Bontaş şi Galin, senatori, Guriţă - „actualul preşedinte al
comisiei interimare", Alecu Lalu, Altangiu, consilieri,
Tecuceanu, Ţarălungă, Barasch şi Taşcă - toţi „din marea lume
a liberalilor", dar şi „un oarecare Finkelştein, zis Corbu, zis
Scânteie, zis Achile, zis..." „ dat afară de la o gazetă a partidului
naţional din Timişoara şi ajuns la Bârlad pentru a scoate o
gazetă-" a naţionaliştilor, ca să susţină opoziţia şi să atace pe
liberali"...
Deci, electoriale peste... electoriale.
Intitulându-şi cupletul „Politica în galop", Ghiţă, cum
făcuse altădată şi în Curierul de la Banca - ziarul iarmarocului,
realiza cronica rimată a apropiatelor alegeri: „în ţară este iar
bucluc, buluc, alegeri, culegeri de beţe... Ziare bizare, cu şi fără
buzunare... necitite, lipite, mototolite, neplătite; apar placarde,
batarde, afişe făţişe cu miez... dau ghes la citit votanţi,
opozanţi, combatanţi, comercianţi, muzicanţi ambulanţi,
diletanţi; n-au carte, n-au parte de vot. Alegători, minori,
bugetiori, farsori, trântori, gardişti, sinecurişti, contrabandişti,
propagandişti...; morţii votează cu toţi; întruniri cu pocniri,
interpuşi, bătăuşi, puşi, ascunşi, ascultând, vociferând,
bătând, raportând la stăpâni - liberali, venerali, vandali, şacali:
vor reuşită mituită, plătită, ieşită cu sânge... Opoziţia unită,
cinstită, independenţi, fervenţi, naţionalişti populişti, socialişti,
unionişti, porniţi la muncă cinstită. Trânteală, buşeală,
repezeală, oblojeală, primită, gratuită, sărăcită de opoziţia
unită."
După un asemenea declamatoriu, cu iz de bâlci, ca la
iarmarocul de la Banca unde se difuza „Curierul de la Banca",
Ardeiul, după ce urzica cu aluziile şi în nordul Moldovei, în
Bucovina, pe la „fostul ministru averescan Dori Popovici" şi pe
la „redacţia ziarului dlui Ion Nistor pe atunci opozant liberal"
cobora în rândul alegătorilor de la Bârlad, cărora îi era
destinat, şi-i îndruma: „Votaţi lista frontului unic care are de
semn două linii verticale - II".
Cu „întâmplări de la primărie", „O anchetă în rândul
liberalilor" şi „Informaţii" din lumea politică locală, Ardeiul nu
şi-a dovedit eficienţa pentru că n-a prea fost cunoscut. La
Biblioteca centrală universitara „M. Eminescu" n-a fost
colecţionat decât numărul recenzat, din care rezultă că primul
său număr a fost editat în anul 1923 sau... 1924.
*

255
Aripi tinere, revista Liceului nr.
1 „Gheorghe Gheorghiu Dej” din
Bârlad
Apare  în  1969  –  1971  ca  „expresie  fidelă  a  râvnei 
şcolăreşti, cu febrilitatea ei caracteristică – grea dar şi plăcută – 
„dureros  de  dulce”,  cum  ar  spune  poetul  –  pentru  atingerea 
sclipirii astrale. 
...  „Alături  de  sfatul  magiştrilor,  ne  vom  strădui,  aici,  pe 
băncile celui mai interesant laborator, „a dezvolta aripi la cei ce 
au mâini şi mâini la cei ce au aripi!”. 
Comitetul  de  redacție  alcătuit 
din  elevii:  Ciorăscu  Gh.,  Ibănescu 
Iulian, Mancaş Ion, Maxim Speranța, 
Milatinovici  L.,  Onose  D.,  Şuşnea 
Gh.,  Titire Măndița, sub îndrumarea 
profesorilor Alupoaiei Gh., Boicu C., 
Parfene C. 
În  revistă  s‐au  publicat:  proză, 
versuri,  umor,  jocuri  de  societate,  o 
poştă a redacției, interviuri (cum ar fi 
cel  cu  profesorul  H.  David  –  despre  pasiune  şi  matematică), 
probleme de matematică, fizică şi chimie, dar şi literatură... din 
lirica universală. 
În  anul  1969  au  apărut  trei  numere  de  revistă,  în  1970  – 
unul şi în 1971, se pare, tot unul. 
 
*
Revista s‐a relansat în anul 1993 la aniversarea a 35 de ani 
de  la  inaugurarea  importantei  clădiri  a  Complexului  şcolar  – 
cunoscută  astăzi  sub  denumirea  „Liceul  Mihai  Eminescu”,  de 
coordonarea  ei  ocupându‐se  prof.  Constantin  Boicu,  Emilia 

256
Popescu  şi  Ioan  Puflea.  Din  colectivul  de  redacție  mai  făceau 
parte  elevii:  Liliana  Bâgu,  Simona  Pasat,  Mădălina  Cheptea, 
Cezar Pelin. 

Avânturi culturale
Avânturi culturale a apărut la Bârlad din ianuarie până în 
decembrie  1937,  o  dată  pe  lună,  sub  îngrijirea  unui  comitet 
format  din  domnii:  V.  Apostolescu,  preot  D.  Barbu,  Stan  N. 
Cucu, N. Gaiu, Gh.V. Gâlcă, Iosif  Maloman, P. Todicescu, Gh. 
Tomescu,  St.  Vancea;  redacția  şi  administrația  –  Bârlad,  strada 
Palade nr. 2, Tipografia – Lupaşcu. 
„Nefiind pe nici o axă ideologică”, Avânturi culturale „va 
indica  multora  o  năzuință  către  frumos  şi  adevăr;  altora  un 
adevăr  spre  care  să  tindem    subliniind  că  în  afara  măruntelor 
griji ale vieții, se poate afla un ideal în limita puterilor noastre”. 
În  primul  număr  apărut  în  ianuarie  1937  citim:  „ 
„Considerațiuni  geografice  asupra  războiului  italo‐abisinian”. 
„Considerații  asupra  culturii  omului”,  „Opinia  publică 
poloneză  şi  Moldova  –  înainte  de  Ştefan  cel  Mare”.  „Un  uitat: 
Ion  Dragoslav”,  „Parazitismul  şi  alte  forme  de  cunoaştere  a 
ființelor  viețuitoare”,  recenzii,  cronici,  însemnări,  revista  – 
revistelor. 
În afara membrilor Comitetului, în revistă mai semnează: 
G.  Tutoveanu,  G.  Ursu,  G.  Nedelea,  A.  Malache,  Aurel 
Lambrino, pr. Ec.  Corneliu  M. Grumăzescu, V.  Dornescu, Ioan 
Gh.  Savin,  Nicolae  Iftimiciuc,  Marieta  L.  Creangă.  A.  N. 
Ivănescu, Maria Solomon, D. Crăciun. 
Ultimul  număr  din  Avânturi  Culturale  este  cel  din 
257
noiembrie – decembrie 1937 – Anul I, nr. 9‐10 . 
Gheorghe  Ioniță,  un  intim  al  colaboratorului  de  la 
Avânturi Culturale – şi nu numai – spune într‐un articol: „ G.G. 
Ursu şi atmosfera din Bârlad după primul război mondial”: 
...”  Oamenii  (din  Bârlad‐n.a.)  erau  buni,  fireşte,  cuminți, 
harnici  şi  prietenoşi.  Aici  a  trăit  poetul,  aici  a  cunoscut  iernile, 
ninsorile,  zăpezile,  şcolărițele  cu  şorțul  negru‐albastru,  cu 
guleraşe albe...” 
George  Constandache  către  G.G.  Ursu  despre  G. 
Tutoveanu:  „...  el  n‐a  fost  scriitorul  turnului  de  fildeş.  Cine  l‐a 
văzut astfel, l‐a văzut greşit. Care casă era mai deschisă pentru 
obidiții sorții decât a lui?” 
Radu  Şerban  Palade  în  „L‐am  cunoscut  pe  profesorul 
G.G.  Ursu”:  ...”Pe  profesorul  G.G.  Ursu  nu‐l  cunoşteam,  dar  îl 
prețuiam  mult,  eu  fiind  un  admirator  al  poeziei  sale.  Citisem 
din  poeziile  lui  cuprinse  în  volumele  –  Salcâm  Uituc,  Dealul 
Brânduşelor,  Fulg  şi  Zăpada  şi  unele  versuri  mă  urmăreau  ca 
un leit motiv: 
 
Am avut o dată părul în inele… 
Ce‐a rămas din ele ‐n părul meu cărunt? 
Uneori o fată se juca prin ele 
Mâinile ei albe oare unde sunt?”… 
*

Axa

Axa, revistă şcolară semestrială, Şcoala nr.5 “Principesa


Elena Bibescu” Bârlad. Tipărită în 10 pagini, inclusiv coperţile,
ne nenumerotată, la S.C. IRIMPEX S.R.L. Bârlad, str.
Republicii nr.85, cu un colectiv redacţional format din elevi,
coordonator prof. Măndiţa Coloşenco. Format 21/30 cm.
258
În aprilie 2005 (Anul V nr.7) din colectivul redacţional
făceau parte elevii Miruna Chertif (clasa a VIII-a B), Vlad
Smântână (clasa a VII-a A), Manuela Ştefăniţă (clasa a VI-a),
iar în iunie 2007 (Anul VI nr.11) elevele Manuela Ştefăniţă (cl.
A VIII-a), Florina Iancu (cl. A VI-a A), Mădălina Aţigăncei (cl. A
VI-a B).
Axa din aprilie 2005 se
deschide cu rânduri adresate de
cadrele didactice şi elevii şcolii
poetului, prozatorului, omuli de
cultură şi ştiinţă prof.univ. C.D.
Zeletin, la aniversarea a 70 de ani
de viaţă rodnică, “naşul” de botez
al şcolii lor.
Urmează diferite materiale
închinate astrului poeziei
româneşti – Mihai Eminescu
(Diana Manole, elevă în clasa a
VIII-a B), Omagiu lui Jules Verne –
2005 (semnat Ritta Mintiade), alte
lucrări de referinţă scrise mai ales
de elevi.
Numărul din iunie 2007
pune în pagini versuri din poemul lui Octavian Paler care
credea că “Avem timp” de toate, dar s-a dovedit că timpul e
înţelător, cum se întâmplă adesea; alături de magistru
semnează începători de opere şi gânduri elevi şi dascăli, vizând
literatura, ştiinţa dar şi amintiri din viaţa de la catedră (prof.
Neculai Gheţău), tradiţionalism (prof. Tache Mocanu), diplome
pentru activitatea şcolară, cuvinte adresate eroilor neamului.
Revista Axa este interesantă şi publică diferite rubrici,
redozează informaţiile pe grupe de interes: “Ştiaţi că...”,
“Glume”, “Umor”, “Cugetări”, un fel de note de drum
“Colindând prin Bucureşti” , răspunsuri la întrebări de genul:
“Există, oare viaţă acolo, departe? Etc.
În concluzie, o revistă care cheamă la muncă.

Baaadul literar

259
Baaadul literar, revistă de
cultură, apare trimestrial la
Bârlad începând din trimestrul II
2007, sub egida Primăriei
municipiului Bârlad, director
fondator Cezar Ivănescu, redactor
coordonator Gruia Novac, din
colectivul redacţional mai făcând
parte: Vasilian Doboş, Ancelin
Roseti, Marian Constandache,
Iorgu Gălăţeanu, cu foarte mulţi
colaboratori externi dar puţini
din localitate (21x30 cm.).
Culegere computerizată şi
tehnoredactarea sunt asigurate
de Bogdan Artene, foto Vasile
Slabu, tipărirea la S.C. IRIMPEX
S.R.L.Bârlad strada C. Hamangiu
nr.15, adresa redacţiei: Biblioteca municipală „Stroe Belloescu”
Bârlad, Bulevardul Republicii 109.
Numărul 2 al revistei, apărut în august 2007 este ilustrat
cu lucrări ale maestrului Marcel Guguianu căruia revista îi
asigură un loc de cinste pe copera I, iar Gruia Novac, la
aniversare, îi dedică cuvinte de meritată preţuire cu titlul
„Marcel Guguianu o figură cu trăiri întinse”, făcând referiri şi
la clădirea „Pavilionul expoziţional „Marcel Guguianu”
inaugurat la Bârlad în anul 2004 şi arătat cititorilor pe Copera
IV a publicaţiei.
Pe o hârtie de o calitate deosebită, cu litere frumoase şi
texte alese, de înaltă ţinută intelectuală, în rubrici diferite,
semnează: Constantin CIOPRAGA Editorial „Despre
interculturalitate”, Valentin CIUCĂ – Brâncuşi, sfântul, Răzvan
TEODORESCU, Gând pentru Guguianu, Gruia NOVAC, Marcel
Guguianu, o figură cu trăiri intense, Redacţia, 6 august, 2007 -
Schimbarea la... vârstă a poetului, Cezar Ivănescu are abia 66
de ani… Gruia NOVAC jr., un moment liric Întotdeauna, poezie
închinată lui Cezar Ivănescu, Gellu DORIAN, Dedicaţie lui
Cezar IVĂNESCU, - poezia Somnul, Cassian Maria SPIRIDON,
Puşca pentru safari C. D. ZELETIN, comemorare Cincizeci ani
de la moartea maestrului G. TUTOVEANU, un eseu Noi, viaţa
lui…”, Mihai Sultana VICOL, De vorbă cu Mihai CIMPOI,

260
Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Theodor
CODREANU, Realismul gândirii transdisciplinare în filosofia
creştină, Constantin CLISU, Canada - ţara cu cel mai autentic
multiculturalism, Valentina BUTNARU, Povestea "Acasă la noi",
Constantin CĂLIN, Însemnări despre lectură, Bogdan ULMU,
Tristeţea veselului Creangă, Dragoş COJOCARU, Despre
comparaţie în Divina comedie, Lucian VASILIU, Ghid, călăuză,
vademecum, Violeta ZONTE, Existenţialismul în teatru, Ancelin
ROSETI, Blues pentru deprovincializarea Mioriţei, Cornel
GALBEN, Capcanele gândului, Liviu PAPUC, De prin arhive
selectate, un documentar al răzeşilor cu G.T. Kirileanu Alex.
ŞTEFĂNESCU, Debut rememorat, Ion MURGEANU, Rugăciunea
unei regine, Gruia NOVAC, Statornicia grea de ipoteze, Adrian
SOLOMON, Oraşul medieval. Probleme de terminologie, Andrei
HUIBAN, Terorismul şi conflictul dintre culturi, Adrian ALUI
GHEORGHE, Omul giruetă, Aurel DUMITRAŞCU, Scrisori către
Adrian ALUI GHEORGHE, Marian CONSTANDACHE, Poeme,
Iancu GRAMA, Florilegiu poetic, Daniel CORBU, Poeme, Mihai
Sultana VICOL, Pietrele rămân cuvântătoare, portret de poet a
lui Ion ENACHE, Poeme inedite, Iorgu GĂLĂŢEANU, Grupaj de
poezii, Marian CONSTANDACHE, - poem Guillaume Apollinaire,
Viorel SAVIN, proză, Noaptea arestărilor, Iorgu GĂLĂŢEANU,
Vocea manuscrisului, Sergiu Marian D. GĂBUREAC, Am fost
europeni, un serial cu ilustrate reproduse „Salutări din Bérlad
care exprimă arhitectura în construcţii a oraşului care a
pierdut trenul european Ecouri, Calendar... selectiv, încheie
ceea ce oferă Baaadul cititorilor în august 2007.
Lipsind colaboratorii interni, revista seamănă prin
cuprins şi autori cu oricare număr din „Dacia literară” ori
„Convorbiri literare” de la Iaşi, chiar dacă unele materiale sunt
prezente la Bârlad prin împrumut.
Cum Baaadul literar este realizat din banii bârlădenilor,
înseamnă că redacţia rămâne datoare ca în timp să asigure
autorităţilor locale condeierii locali de mâine, formându-i, aşa
cum au făcut de fiecare dată revistele locale prin conducătorii
lor. Cenaclurile literare locale dar şi cele din împrejurimi, aici
trebuie să-şi găsească loc de confruntare publicistică iar o
poştă a redacţiei încredinţată unui om cu pricepere şi
deprindere în domeniu ar trebui să fie prezentă număr de
număr. Cum arată în prezent şi viitor revista lor este, într-
adevăr, treaba editorului – Primăria şi redactorului

261
responsabil, dar ne permitem totuşi a sublinia câteva lucruri.
„Cu o impresie plăcută şi durabilă a rămas Cronicarul de la
Ochiul magic de la România literară, din 21 septembrie 2007
parcurgând paginile revistei „cu un titlu atât de straniu
Baaadul”, pe care nu-l va înţelege niciodată consătenii
domnului Cezar Ivănescu de la Curteni – Huşi, dacă nu li se va
explica. Apoi aflat între atâtea aniversări şi comemorări,
redacţia se pare că n-a pus în pagină, cu înţelegerea necesară
materialele, lucru care l-a făcut pe cronicarul de la „România
literară” să înţeleagă, ca şi noi, ca editorialul numărului s-ar fi
cuvenit să fie închinat comemorării localnicului şi
neînlocuitului George Tutoveanu la împlinirea a 50 de ani de
la plecare.
De aceea şi lăsăm Cronicarul de la România literară să-
şi facă datoria: articolul care ne-a atras atenţia a fost evocarea
lui C. D. Zeletin cu prilejul împlinirii 50 de ani de la moartea
poetului G. Tutoveanu. Ceea ce este impresionant la acest
medic erudit şi rafinat este dozajul perfect la care ajunge
îmbinând o erudiţie de cuprindere enciclopedică şi un simţ
estetic de o impecabilă tăietură. De obicei savanţii, ştiind prea
multe, scriu prost, mulţimea cunoştinţelor sleindu-le filonul
afectiv. În cazul lui C. D. Zeletin, regula nu se confirmă, ci
dimpotrivă: asupra lui cultura a acţionat ca o inoculare
fecundă şi profundă, structurând lăuntric o sensibilitate
poetică pe care anii nu i-au atrofiat-o defel. Cine îl cunoaşte pe
traducătorul Zeletin sau pe medicul ce se ascunde în spatele
acestui paravan onomastic ştie câtă delicateţe autentică s-a
adunat în firea unui intelectual care, conştient de altfel de
valoarea lui, nu este dispus să renunţe la ochiul aristocratic,
de aspră judecată valorică, cu care priveşte bâlciul cotidian al
lumii noastre. Nu cred însă că trebuie să ne revoltăm: stă în
firea lucrurilor ca oameni atât de rasaţi, ca medicul Zeletin, să
se ţină deoparte, într-o retragere discretă şi subînţeleasă,
punând între ei şi lume distanţa simbolică a cărţilor scrise în
singurătate. Iată cum îl descrie Zeletin pe Tutoveanu: „Moartea
maestrului a fost tristă, ca toate muririle. Ajunsese o umbră, o
rămăşiţă de om, atât cât îi trebuie distincţiei ca să aibă prin ce
să se exprime. Singure, înălţimea, fruntea generoasă şi ţinuta
dreaptă îi rămăseseră aceleaşi, prefigurând însă «mâna din
ţarină», dar eu nu-mi dădeam seama de aceasta, confundând
realitatea cu speranţa... îl vizitase peste vară poetul

262
suprarealist Ştefan Roll, dintr-un impuls pe care încă nu-l pot
desluşi în determinările lui. L-a rugat să iasă în grădină, să se
aşeze cu faţa la răsărit ca să-l fotografieze pe banca
înconjurată de verdeaţă, străjuită de câteva tije solitare de
floarea soarelui ale căror pălării, căutând lumina apusului, îi
întorceau şi ele spatele... Bătrânul poet era apăsat de acea
tristeţe din care omul ştie că nu va mai ieşi. E o fotografie mai
tragică decât cea a catafalcului."
*
La „Ecouri” revista pune (!) scrisoarea profesorului
Ciopraga adresată domnului Gruia Novac: „Baaadul” face o
frumoasă impresie. A pornit cu dreptul! Împreună cu
„Academia bârlădeană” noua revistă concretizează aspiraţia
unei continuităţi semnificative. Era necesară o reîmbinare a
forţelor culturale locale, acţiune venită la timp odată cu
promoţiile specifice momentului. Dimensiunea cea mai
relevantă a „Baaad-ului” ţine tocmai de afirmarea
regionalismului creator”, scrie cel care în 1957, la
îngropăciunea lui G. Tutoveanu îi creiona statuia pe care o
merita poetul plopilor dar şi al dragostei de ţară şi tineret, în
timp ce presa din Bârlad tăcea.
Faţă de spusele profesorului – bârlădean prin fapte şi
sentimentele adânci, în raport cu valorile localităţii, apreciez
încă odată observaţiile subtile ale Cronicarului din „România
literară” şi regret adânc că o bijuterie literară nu numai
stilistică precum „Figuri singulare din familia Alexandrina
Enăchescu Cantemir: Tanti Didica” nu şi-a găsit locul în presa
actuală de la Bârlad, ci la „Dacia literară” (nr.73/2007, când
C.D. Zeletin prin tot ce scrie este modelul celor de unde provine
în formarea şi afirmarea actualilor şi viitoarelor talente în
devenire.
Investiţia în cultură, indiferent de termen, înseamnă
ţintire şi obţinerea unor beneficii, ca în orice domeniu, mai ales
că e făcută din banii publici. Ca în orice domeniu, o investiţie
înseamnă o competiţie – cerută de însăşi interculturalitatea
despre care pledează editorialistul.
Când în „Baaad” sunt publicaţi aceeaşi autori, cu
materiale „pe acelaşi calapod” cu cele din „Dacia literară” sau
„Convorbiri literare„ de la Iaşi, după principiul intim: „Te public
– să-mi publici!” – competiţia dintr-o revistă dispare şi apare
omogenizarea şi chiar comoditatea literară.

263
Am vrea ca aşa cum s-a întâmplat în timp, că presa de la
Fălticeni l-a creat şi dat pe Sadoveanu, iar cea de la Bârlad l-a
fortificat pe G. Tutoveanu, tot aşa să se întâmple şi cu
„Baaadul” care să formeze tutovenii de mâine. Dar, pentru
aceasta investiţia de la Bârlad trebuie să facă posibilă apariţia
în revista citată a lucrărilor localnicilor, a jurnaliştilor talentaţi,
a cenacliştilor, a publiciştilor în devenire, a intelectualilor şi a
oricărui localnic mânuitor de condei şi cuvinte.
Bârlădenii au nevoie atât de revistă, dar şi de oameni ai
lor, gen Geo Dumitrescu la „Poşta redacţiei” a unei anumite
reviste.
*

Bar-Kochba

Bar – Kochba revistă național‐evreiască, apare lunar, sub 
conducerea unui comitet, apoi cu numărul 2, din aprilie 1913 şi 
sub  redacția  d‐lui  A.  Ben  Moişe,  ca  de  la  numerele  5‐6 
conducerea să revină d‐lui Achille M. Finkelstein care, în acelaşi 
număr, semnează şi articolul care cheamă „La arme”, pentru că 
„la această epocă glorioasă vom lua şi noi evreii ‐ români parte. 
Acum e momentul să dovedim că evreul‐român ştie să‐şi verse 
sângele  pentru  scumpa  lui  Patrie,  care  este  şi  nu  poate  fi  alta 
decât  numai  România”  şi  că  „între  zionism  şi  patriotism  nu 
există incompatibilitate.” 

264
În  „Cuvânt  înainte”,  găzduit  de  numărul  1  al  revistei 
(martie  1913),  redacția  face  să  se  înțeleagă  că  Bar‐Kochba  este 
eroul  istoric  care  a  învins  cu  o  armată  de  viteji  pe  împăratul 
Adrian  şi  a  cucerit  multe  cetăți  de  la  romani,  iar  în  numele 
jertfelor  lăsate,  face  să  renască  speranța  realizării  idealului 
scump  al  tuturor  evreilor  pentru  dezrobire  universală,  a  unei 
patrii recăpătate, aşa cum ne dictează crezul nostru cel nou”… 
„Revista  noastră  este  exclusiv  zionistă”  i  se  răspunde  în 
cel de al patrulea număr domnului doctor H.K. 
Bar‐Kochba    cuprinde  materiale  specifice:  „Purismul  de 
azi şi cel de altădată”, „Zionism şi patriotism”, „Explicarea unei 
notițe  talmudice”,  „Omorul  ritual”.  „Hanuca”,  articole  de 
atitudine  şi  orientare  :„Evreii,  sionismul  şi  războiul  balcanic”, 
„Libertatea  albanezilor  şi  evreii”,  cursive  de  cultură  generală 
„Cultura  noastră”,  „Cultura  națională  aiurea  şi  în  România”, 
„Cronică teatrală”, portrete în text şi foto ale unor personalități 
(Theodor  Herzl,  Pinchas  Sirlus,  Lewy,  Segall  ş.a),  poşta 
redacției etc. 
În  unele  numere  apare  şi  îndemnul:  „Cereți  oricând 
broşura  „Secretul  spiritismului…  la  Biroul  de  studii  psihice 
Bârlad”. 
Bar‐Kochba – conducătorul răscoalei (131‐134). 
 
„Istoria evreimii”  s‐ar  putea  intitula  articolul  publicat  de 
ing.  Sergiu  Brandea  în  revista  „Minimum”  nr.260,  ianuarie 
2008,  p.77‐78,  care  apare  la  Tel  Aviv  –  Israel  (director 
Al.Mirodan;  realizare  grafică  Sanda  Peri),  pe  care  îl  redăm 
pentru a marca diversitatea presei la Bârlad în vremuri trecute: 
„Ing. Sergiu Brandea, Herzlia (ne scrie despre câteva
publicaţii evreieşti din Bârlad, oraşul lui I. Schechter şi al lui
Virgil Duda)
«Ziaristul Ion N. Oprea, originar din ţinuturile Bârladului,
are meritul de a fi cercetat presa moldoveană. În cartea sa
"Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei
265
bârlădene 1870-2003", el îşi apleacă cu mare atenţie privirea
asupra publicaţiilor apărute de-a lungul unei perioade istorice,
în judeţul Tutova şi în special în oraşul Bârlad.
În carte sunt enumerate un număr de publicaţii ale
comunităţii evreieşti locale. Relevarea acestora, în contextul
activităţii evreieşti şi sioniste din oraşul Bârlad, cred că este
foarte utilă, fiind o contribuţie la istoria evreimii din această
zonă a României, "Ţara de Jos", cum a fost denumită în timpul
lui Ştefan cel Mare.
O primă publicaţie este "Aurora Ţionistă săptămânală". A
apărut la 10 iulie 1899, editată de Sigmund Cross. O
contribuţie importantă a avut Adolf Axelrad (bârladean, ab-
solvent al liceului "Codreanu" din localitate). Săptămânalul
voia "să ridice prestigiul poporului evreu faţă de el însuşi şi
faţă de poporul în mijlocul căruia trăieşte". Până la 30
octombrie 1899 apar 16 numere. Iată exemple din tematica
ziarului: "Naţiunea evree" de Ben Israel, "Antisemitismul" de G.
Molinari. În secţiunea de literatură apar articole ca: "Moise
Goldfarb" de Sacher Masoch, "F. Nietzsche şi evreii" de dr.
Klugman; mai semnează foiletoane, versuri, A. Axelrad.
Săptămânalul mai publică corespondenţe locale şi rubrici
precum: "Mişcarea sionistă", "Informaţii despre Afacerea
Dreyfuss" etc. La 22 aprilie 1900, Adolf Axelrad editează ziarul
"Daţi ajutor" - număr unic. În articolul semnat de dr. Fridman
se arată că "70 de oameni, fraţi din sângele nostru, vor trece pe
dinaintea ochilor voştri, îndreptându-se pe jos spre America".
Se mai aminteşte de societatea "Drumeţii", creată de tânărul
Ghinsberg, "care în disperare au hotărât să plece în America pe
jos, au cumpărat doi cai în valoare de 160 de lei, o haraba
mare le-a fost dăruită, şi-au făcut opinci ... cu o zi înainte de
plecare, ei şi-au scos paşapoartele, au făcut în comun o baie şi
pentru astăzi 19 aprilie, ei au fost gata de drum...".
Ziarul "Junimea zionistă" - organ de propagandă zionistă.
Nr. l a apărat în ianuarie 1910, ca urmare a constituirii
societăţii "Junimea zionistă", preşedinte Mihu Abramovici.
Ziarul cheamă tinerimea evreiască "la o viată nouă", cu ocazia
comemorării a 5 ani de la moartea lui T. Herzl, "care pentru
întâia oară după 2000 de ani a făcut să fâlfâie iarăşi, înaintea
lui Israel, stindardul celor care visează a crea un adăpost
pentru un întreg popor". Se comentează şi congresul al IX-lea
"zionist" care a avut loc la Hamburg. La ziar au colaborat

266
Bernard Şteinberg, Soil Mendelovici, Iehuda Ben Iacob,
garantul fiind Lupu Zingher.
Ultima publicaţie semnalată în carte este revista "Bar-
Kochba", cu subtitlul "Revistă naţional-evreiască". Revista
apare lunar, la început sub conducerea unui comitet. La nr. l,
în "Cuvânt înainte", martie 1913, redacţia explică cum că Bar-
Kochba a fost un erou istoric care 1-a învins pe împăratul
roman Adrian, iar "în numele jertfelor lăsate, face să renască
realizarea idealului scump evreilor, pentru desrobirea şi
recăpătarea patriei, aşa cum ne dictează cazul nostru". După
nr. 2, din aprilie 1913, preia redactarea A. Ben Moşe. "Revista
noastră este exclusiv sionistă", se scria în numărul 4 de către
dr. H.K. La nr. 5 redactarea revine lui Achille Finkelstein.
Acesta publica un articol "La arme" în care se arată că "la
această epocă glorioasă vom lua şi noi evreii-români parte.
Acum e momentul să dovedim că evreul-român ştie să verse
sângele pentru scumpa lui patrie... şi că între zionism şi
patriotism nu există incompatibilitate".
Alte materiale publicate: "Zionism şi patriotism",
"Purismul de azi şi cel de altădată", "Omorul ritual", "Hanuca",
"Evreii, sionismul şi războiul balcanic". Mai sunt publicate
portrete, corespondenţe etc.
Este de presupus că în Bârlad au mai existat publicaţii
evreieşti şi după anul 1913, pe care autorul cărţii nu le-a găsit
până acum. El, însă, îşi continuă cercetările.»
*

267
Bazarul Filatelic

Revista  Bazarul  filatelic,  organ  pentru  răspândirea 


reclamelor şi informațiilor filatelice, cu apariție bilunară, apare 
la 1 aprilie 1928. 
Redacția  revistei  este  în  strada  Lascăr  Catargi  nr.  41, 
Bârlad,  mandatele  şi  scrisorile  recomandate  se  solicită  a  fi 
trimise  pe  adresa  domnului  S.  Zilberstein,  str.  Ştefan  cel  Mare 
nr. 25 Bârlad. 
Scopul  revistei  este  de  a  înjgheba  relații  intime  între 
filatelişti şi colecționarii români cu confrați de pe întreg globul  
‐  ocazionându‐se  procurarea  de  timbre  poştale,  mărirea 
colecțiilor  dar  şi  avertizarea  filateliştilor  să  se  ferească  de 
eventualele  excrocherii,  punându‐se  la  dispoziția  cititorilor  
spațiu pentru publicitate şi colaborare. 
Tipografia – la N. Peiu  ‐ Bârlad. 
În bilunar: o poştă a redacției destul de activă, o cronică a 
noutăților  despre  filatelia  în  lume,  dar  şi  în  țară,  informații 
despre  revista  „La  Roumanie”,  organ  oficial  al  Societății  de 
schimb  şi  corespondență  internațională.  „Roumanie  Echange 
Club”, prezentări de timbre, detalii despre  Concursul Revistei 
„Bazarul  Filatelic”  –  ca  o  surpriză  făcută  cititorilor,  oferte  de 
mărci străine şi autohtone… 
Numărul  doi  al  revistei  se  deschide  cu  o  prezentare 
despre  „Marea  expoziție  filatelică  şi  Congresul  presei  filatelice 
în Monacco la Monte – Carlo. 

Bârladul odinioară şi astăzi

268
„Bârladul  odinioară  şi  astăzi”„Tomul  întâi  al 
misceleneului  „Bârladul  odinioară  şi  astăzi”  le  aşteaptă  pe 
celelalte trei , împreună patru scuturi de fier pentru  o biruință 
de  lumină.  Patru  scuturi  săltate  deasupra  scepticismelor  şi  a 
mâlului  inerției  de  către  admirabilul    Romulus  Boteanu, 
sinonim  al  energiilor  bârladnicului  de  odinioară”  –  scrie  C.D. 
Zeletin, medic şi scriitor cu referire la volumul I apărut în 1981. 
...  „Apărută  sub  egida  Muzeului  „Vasile  Pârvan”, 
elaborată  de  un  puternic  colectiv,  în  frunte  cu  prozatorul  şi 
poetul  Romulus  Boteanu,  animatorul  entuziast  al  acestui 
colectiv, a reuşit admirabil să prezinte o imagine fidelă a ceea ce 
a reprezentat şi ce reprezintă astăzi municipiul Bârlad, sub cele 
mai  variate  aspecte:  cultură,  artă,  poezie  şi  proză,  sculptură, 
pictură  şi  economie”  –  susține  ing.  Gheorghe  Alexa,  profesor 
universitar dr. docent Iaşi . 
...”Un  colectiv  de  peste  o  sută  douăzeci  de  bârlădeni, 
rămaşi  în  oraş  sau  plecați  pe  alte  meleaguri  (dar  cu  sufletul 
strâns  legați  de  locul  natal),  animați  de  energia  şi  râvna 
neobositului  Romulus  Boteanu,  au  realizat  recent  cel  de  al 
doilea  volum  monografic  din  ciclul  „  Bârladul  odinioară  şi 
astăzi”  –  scria  în  1984  dr.  Rene  Duda,  un  fiu  al  Bârladului, 
plecat prea de timpuriu dintre noi... 

269
...  „În  septembrie  1982 a  apărut  în Bucureşti  o  lucrare  cu 
totul deosebită, intitulată „Bârladul odinioară şi astăzi, Oameni 
şi  fapte”  volumul  II,  în  editura  şi  sub  redacția  lui  Romulus 
Boteanu, din direcție făcând parte oameni de înaltă cultură. 
Tomul  acesta  masiv  de  900  de  pagini,  poartă  blazonul 
nobleței celor 800 de ani de la întemeierea oraşului şi, pe vechile 
aşezări,  faptele  de  astăzi  de  cultură  materială  şi  spirituală  ale 
noii  societăți”...(prof.  Gheorghe  Ioniță,  membru  al  Academiei 
Bârlădene). 
...”Ca  unul  dintre  miile  de  fii  ai  Bârladului,  ai  fostului 
județ Tutova, adoptați cu generozitate de marele oraş academic 
şi  industrial  Iaşi,  mărturisesc  că  am  încercat  un  viu  sentiment 
de  satisfacție  la  recenta  apariție  a  cărții  „Bârladul  odinioară  şi 
astăzi” (vol. II), elaborată de un prestigios colectiv redacțional, 
în frunte cu neobositul publicist Romulus Boteanu. 
...  Datorită  valorii  sale  istorice  şi  literare,  acest  volum 
reuşeşte prin cele mai multe dintre studiile şi creațiile cuprinse 
în cele 900 de pagini (... ...) să cucerească sufletul cititorilor săi, 
să  sporească  admirația  față  de    vrednicii  făuritori  de  bunuri 
materiale  şi  spirituale  ai  Bârladului,  şi  implicit,  să  mențină 
mereu  viu  dorul  față  de  meleagurile  natale...”  (Vasile 
Ciocârlan). 
...”Multe  dintre  materialele  publicate  stau  sub  semnul 
evocării, având acea tentă de realitate mâncată de timp, trecând 
încet, încet în amintire şi legendă. 
...Reprezentarea în liniile‐i principale  a unuia dintre cele 
mai  fertile  ținuturi  ale  etnicității  noastre,  ținut  care  a  dat 
spiritualității româneşti pe Dimitrie Cantemir şi Vasile Pârvan, 
pe Alexandru Vlahuță şi George Tutoveanu, pe Stroe Beloescu 
şi  Gheorghe  Roşca  Codreanu,  pe  Ştefan  Zeletin  şi  Ştefan 
Procopiu,  pe  Victor  Ion  Popa,  G.M.  Vlădescu  şi  G.G.  Ursu,  pe 
Ernest Giuvara şi I. Popescu Zeletin, pe Florin Ciorăscu şi Iacov 

270
Antonovici, precum şi pe contemporanii noştri: George Ivaşcu, 
Constantin Chiriță, Gica Iuteş, Ion Hobana, C.D. Zeletin, Cezar 
Ivănescu, Adrian Beldeanu şi alții. 
...  Bârladul,  acest  Weimar,  cum  frumos  îl  numeşte 
Călinescu în a sa Istorie a literaturii ... referindu‐se la  perioada 
de  vârf  a  Academiei  Bârlădene,  are  de‐acum  configurată,  în 
mare,  o  monografie  complexă,  care‐i  asigură  un  loc  privilegiat  
din  acest  punct  de  vedere,  între  aşezările  țării.  Pilduitorul 
exemplu  al  bârlădenilor  şi  simpatizanților  acestora,  găseşte  în 
sufletul  nostru  admirație  şi  sinceră  prețuire”  –  scrie  Radu 
Cârneci  în  nr.  42  al  revistei  Contemporanul  din  15  octombrie 
1982. 
„Cartea  unui  oraş”  numea  lucrarea  Valentin  Taşcu  în 
revista  Tribuna  –Cluj‐Napoca,  nr.44/4  noiembrie  1982,  iar  C.V. 
„Cărțile  Bârladului”  în  nr.  43  al  revistei  Cronica  –  Iaşi  din  22 
octombrie 1982. 
„Cartea Bârladul odinioară şi astăzi nu este o carte ca oricare 
alta, ci este, dacă‐i vorba să privim şi viitoarele apariții pe care 
le  aşteptăm  cu  sufletul  la  gură,  o  adevărată  enciclopedie,  o 
admirabilă  epopee  a  oraşului”  se  entuziasma  Elena  Selenaru, 
scriitoare din Bucureşti. 
Volumul  închinat  trecutului  şi  prezentului  oraşului 
Bârlad „este un ceaslov în care se oglindeşte fața acestei părți de 
țară,  valoarea  şi  spiritualitatea  unei  generații  care  a  dat  nume 
de prestigiu în cultura şi civilizația noastră. Asemenea inițiative 
trebuie  încurajate  de  forurile  locale,  aşa  cum  s‐a  întâmplat  cu 
Bârladul  odinioară  şi  astăzi,  care  s‐a  bucurat  de  sprijinul 
Muzeului  „Vasile  Pârvan”  din  Bârlad.”  –  îşi  dădea  cu  părerea 
scriitoarea Ioana Postelnicu, Bucureşti. 
...  Acum  la  apariția  unui  volum  atât  de  interesant  ca 
formulă şi conținut, unicat în felul lui, în Țara Românească, nu 
ne  rămâne  decât  să  aplaudăm  şi  să  aşteptăm  ce  va  urma,    cu 

271
emoție  şi  mândrie  moldovenească...”  completa  dr.  Ion  Hurjui, 
Iaşi. 
Pe  aceeaşi  linie,  acad.  Al.  Zub,  Iaşi,  conchidea:  ...  „ 
Asemenea  inițiative  sunt  demne  de  toată  lauda,  fiindcă  ele 
continuă  o  tradiție  culturală  a  locului,  oferind  în  acelaşi  timp 
temeiuri de mai bună înțelegere a fenomenului românesc.” 
 
*
Ştefan cel Mare la Bârlad 
Trei atestări în documentele de cancelarie 1460 – 
1467 – 1495 
Când  Putna,  cu  racla  sfântă  a  ctitorului,  ca  noi,  toți 
românii şi întreaga creştinătate, ținătoare de minte, ne pregătim 
să  comemorăm  în  2004  cei  500  de  ani  de  la  ridicarea  la  cer  a 
sufletului  celui  care  „în  cei  47  de  ani  de  glorioasă  domnie, 
Ştefan  cel  Mare  a  cutrierat  neobosit  Țara  Moldovei  de  la 
Suceava la Cetatea‐Albă, de la Chilia la Colomeia, de la Hotin la 
Ciceu,  de  la  Milcov  la  Bahlui  cu  oaste  sau  fără  oaste”,  noi 
rămânem  aici  la  Bârladul  tinereții  noastre,  întrebându‐ne, 
împreună  cu  George  Felix  Taşcă  –  cum  o  face  el  în  Bârladul 
odinioară  şi  astăzi  –  întrebându‐ne:  „de  câte  ori  va  fi  trecut 
eroul de la Racova prin târgul Bârladului...?” 

„Trei sunt documentele de cancelarie, din 
cele 499 ce se cunosc din timpul lungii sale 
272
domnii, care menționează prezența lui Ştefan cel 
Mare, împreună cu marii boieri din sfatul 
Moldovei, în capitala Țării de Jos...” 
„Uricul din 5 decembrie 1460 a fost publicat pentru prima 
dată de prof. Gheorghe Ghibănescu în 1904, când s‐au împlinit 
400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare, iar ultima dată în 
1976  în  Editura  Academiei.  Din  toate  cele  trei  documente 
redactate la Bârlad sub domnia lui Ştefan cel Mare,  acesta este 
singurul  care  se  mai  păstrează.  Achiziționat  de  la  anticarul 
Leon  Şaraga  din  Iaşi,  el  a  stat  până  în  1980  în  păstrarea 
Academiei  Române,  când  a  fost 
predat  arhivelor  statului  din 
Bucureşti.                                            

Pecetea domnească a lui Ştefan 
cel  Mare  atârnată  cu  şnur  roşu  la 
pergamentul  din  5  decembrie  1460, 
prin  care  se  atestă  documentar 
existența  satului  Bălăbăneşti.  Pecetea 
are diametrul de 78 mm şi următorul 
text:  +PECEAT  IO  ŞTEFAN  VOEVODA  GOSPODAR  ZEMLI 
MOLDAVSCOI.  Fotocopia  este  făcută  la  Arhivele  Statului  din 
Bucureşti la 2 iunie 1980 (cota: Pecet II, nr. 243). 

 Pergamentul  cu  dimensiunile  25x34  cm  se  află  în  stare 


bună şi importanța sa creşte  prin marea pecete domnească din 
ceară  roşie  (78  mm  în  diametru)  atârnată  cu  şnur  roşu  de 
mătase. Este cea mai veche pecete mare din timpul domniei lui 
Ştefan cel Mare care se mai păstrează, ceea ce îi conferă o mare 
valoare din punct de vedere sfragistic.” 
I  ...”Uricul  a  fost  scris  de  Isaiia  al  lui  Şişman,  iar  mare 

273
logofăt a fost Dobrul. La redactarea uricului a participat însuşi 
Ştefan cel  Mare, mitropolitul Moldovei  Teoctist,  26 mari boieri 
din  sfatul  țării  nominalizați  şi  „alți  destui  boieri  mari  şi  mici.” 
Uricul  este  o  sentință  domnească  dată  în  litigiul  desfăşurat  în 
fața  domnului  şi  a  întregului  sfat  al  Moldovei  între  Ivaşco 
comisul,  ginerele  boierului  Ion  vistiernicul,  pe  de  o  parte,  cu 
Toma  Dumitrescul  şi  Coste  Turbure,  pe  de  altă  parte,  care  se 
certau pentru legitima stăpânire a două sate: Săseştii, pe Bârlad 
(sat azi dispărut şi înglobat în municipiul Tecuci) şi Româneştii, 
pe  Jeravăț,  actualul  sat  Bălăbăneşti,  din  fostul  județ  Tutova, 
astăzi situat în nordul județului Galați. Satul Româneşti era pe 
atunci  ...  „hotar  în  hotar  cu  târgul  Bârladului...Litigiul  a  fost 
soluționat  în  favoarea  lui  Ivaşco  comisul,  rămas  singur 
stăpânitor pe ambele sate”... 
...”Pentru  importanța  pe  care  uricul  lui  Ştefan  cel  Mare 
din  5  decembrie  1460  o  prezintă  pentru  satul  Bălăbăneşti,  nu 
poate mira pe nimeni, că două fotocopii în mărime naturală ale 
acestui  document  se  găsesc  la  primăria  şi  la  şcoala  din  sat.  Cu 
acest  document,  păstrat  nealterat,  timp  de  peste  520  de  ani,  se 
pot mândri atât locuitorii din  Bârlad, cât şi cei din satul vecin 
Bălăbăneşti,  pentru  acesta  din  urmă  constituind  şi  prima 
atestare documentară.” 
 
II. „Uricul din 30 iunie 1467 este de asemenea redactat la 
Bârlad  în  prezența  lui  Ştefan  cel  Mare  şi  a  23  mari  boieri  din 
sfatul țării nominalizați, la care se adaugă „şi toți ceilalți boieri 
ai  noştri  şi  cu  megieşii”.  Este  vorba  de  o  jumătate  din  satul 
Urdeşti (azi comuna Viişoara, județul Vaslui),  pe care Stoica şi 
fiul  său  Manciul  o  cumpără  cu  45  zloți  tătărăşti  de  la  fiii  lui 
Florea.  Documentul  acesta,  care  se  găsea  în  posesia  lui  C. 
Diamandi din Gura – Idriciului – Fălciu a ars cu întreaga arhivă 
a  acestuia,  dar  fusese  probabil  mai  înainte  publicat,  după 

274
original, de către profesorul Mihai Costăchescu. Ca şi celelalte, 
actul era scris pe pergament, cu litere chirilice, în limba slavonă 
veche  şi  avea  pecete  domnească  şi  peceți  boiereşti  atârnate, 
toate pierdute. A fost scris de uricariul Ion, iar mare logofăt era 
boierul Dobrul. Ultima dată acest uric a fost publicat tot în 1976 
în Editura Academiei.” 
III. ...” Hotarnica Bârladului de la începutul lunii ianuarie 
a  anului  1495,  redactată  la  Bârlad,  în  prezența  lui  Ştefan  cel 
Mare,  a  fiilor  săi  Alexandru  şi  Bogdan,  a  boierilor  din  sfatul 
Moldovei,  a  şoltuzilor,  pârgarilor,  târgoveților  şi  oamenilor 
săraci  aparținând  de  târgul  Bârladului  şi  de  „  toate  satele  ce 
ascultă de acel târg şi sunt aşezați pe hotarul lui.” 
Data  documentului  se  presupune  a  fi  din  anul  1495, 
judecând  după  componența  sfatului  țării  şi  înainte  de  10 
ianuarie,  când  domnul  se  afla  la  Vaslui...  Partea  inferioară  a 
pergamentului (255x550 mm) lipseşte, motiv pentru care nu i se 
cunoaşte nici data exactă şi nici componența integrală a sfatului 
cu  boierii  prezenți;  lipseşte,  în  consecință,  pecetea  atârnată. 
Până  la  al  doilea  război  mondial, 
documentul  se  afla  la  Biblioteca 
Academiei  Române,  după  care  n‐a 
mai putut fi găsit. El a fost publicat 
pentru prima oară de Nicolae Iorga 
în  1906,  iar  ultima  dată  în  1980  la 
Editura Academiei. 
Documentul  arată  cu  claritate 
că  la  cererea  şoltuzilor,  pârgarilor, 
târgoveților  şi  oamenilor  săraci  s‐a 
cercetat „hotarul cel vechi, pe unde din veac ascultă de acel târg 
al Bârladului...” 
Trebuie  precizat  că,  spre  deosebire  de  situația  actuală,  în 
afară de oraşul propriu‐zis cu târgoveții, meseriaşii şi negustorii 

275
săi, târgul Bârladului avea de jur‐împrejurul său o ghirlandă de 
sate,  care‐i  procurau  în  primul  rând  hrana...”...”Sunt 
menționate  sate  dispărute  sau  încă  existente  ca:  Dealul  Mare, 
Lipeneşti  (azi  dispărut)  lângă  Zorleni,  Făgetul  Leahului  între 
Popeni  şi  Ghermăneşti  (comuna  Banca),  Trestiana,  Brădeşti 
(comuna Vinderei), Lieşti (azi dispărut) lângă Grivița , Şuşneşti 
(în  comuna  Bălăbăneşti),  Cehani  (azi  dispărut)  lângă 
Bălăbăneşti,  pârâul  Jeravăț  şi  matca  veche  a  Jeravățului, 
Hrăneşti  (azi  dispărut)  pe  Jeravăț  lângă  Grivița,  apoi  unde  se 
varsă  Jeravățul  în  Bârlad,  Dumbrava  Roşie  (azi  în  municipiul 
Bârlad) ‐ malul Tutovei‐, gura pârâului Crâng din satul Crâng, 
comuna  Perieni,  satul  Perieni,  obârşia  pârâului  Perieni,  apoi 
pârâul  Sec  de  la  Ceucani,  comuna  Perieni,  pârâul  Secşoară,  la 
Simila  şi  peste  Simila  (comuna  Zorleni),  satul  Porțai  (azi 
dispărut) pe Simila, lângă Drujeşti şi apoi Drujeşti din comuna 
Băcani.La acest vast hotar, Ştefan cel Mare mai adaugă o selişte 
pe Tutova, anume Ivancea de la  Tătarca (între Ciocani şi Iveşti) 
pe care o cumpără cu 100 zloți tătărăşti, prin acelaşi document 
de la urmaşii lui Petru Tudor în număr de 14, selişte pe care o 
stăpâneau  ca  privilegiu    de  la  Alexandru  cel  Bun,  bunicul  lui 
Ştefan cel Mare.”... 
...”Documentul emis de Ştefan cel Mare la începutul lunii 
ianuarie a anului 1495 prezenta, aşadar o importanță deosebită 
pentru  oraşul  Bârlad,  atât  prin  prezența  marelui  voievod  în 
oraş, cât şi prin bogatul său cuprins de informații ca : întinderea 
teritorială, administrarea sa prin şoltuzi şi pârgari, componența 
socială  a  locuitorilor  (târgoveți  şi  oameni  săraci)  şi  dreptul  de 
acciză,  cu  privilegiul  de  scutire,  acordat  bârlădenilor,  după 
„legea lor veche”. 
În  secolul  al  XV‐lea  neexistând  beton,  pentru  a  se 
confecționa borne de hotar, iar piatra fiind deficitară în regiune, 
hotărnicia se făcea cu menționarea: ”o salcie, 13 movile săpate, 

276
7  dumbrăvi,  14  stejari,  5  drumuri,  o  răspântie,  o  margine  de 
făget,  o  margine  de  pădure,  o  groapă  săpată,  o  ruptură,  o 
fântână şi capătul unui rediu...” 
...”Se  mai  folosea  sistemul  de  a  lua  ca  participanți  la  o 
asemenea trasare de hotar câțiva adolescenți, care erau traşi de 
păr,  înțepați  sau  pălmuiți  şi  apoi  răsplătiți  cu  câțiva  galbeni, 
pentru  ca  să  țină  minte  până  la  sfârşitul  vieții  lor,  când  şi  pe 
unde a fost stabilit hotarul, spre a‐l putea descrie apoi, cu toate 
amănuntele copiilor şi nepoților lor”... 
            George Felix Taşcă 
(din Bârladul odinioară şi astăzi‐1984, pag. 47‐52) 
 

Mănăstirea Putna, ctitorie a măritului domn al Moldovei


şi loc de veşnică odihnă.

Bârladul
Bârladul,  revistă  de  cultură  prin  informație,  apare  la 

277
Bârlad,  bilunar,  începând  de  la  15  noiembrie  1996  sub  egida 
Fundației  Culturale  „Dr.  C.  Teodorescu”,  din  colectivul  de 
redacție  făcând  parte  C.  Teodorescu,  director  fondator,  prof. 
Gruia Novac, redactor şef, iar Nicolae Mitulescu, redactor. 
Revista  îşi  propune  să  suplinească  „Vidul  cultural”  creat 
şi  subliniind  principiile  de  activitate  drept  călăuză 
promitea:”Ne  va  călăuzi  adevărul.  Obiectivitatea,  dreptatea  şi 
respectul  față  de  cei  cărora  ne  adresăm  vor  fi  repere  ale 
conduitei noastre.” 
Primul număr a fost consacrat împlinirii a 150 de ani de la 
înființarea  Colegiului  Național  „Gh.  Roşca  Codreanu”,  cu 
materiale  semnate  de  Nicolae  Sârbu  (Jubileul  „Colegiului 
Codreanu”),  Nicolae  Crețu  (Sufletul  unei  şcoli  sunt  profesorii 
ei),  Constantin  D.  Zeletin  (O  binecuvântare),  Traian  Nicola 
(Codreanu  marcator  de  destine  umane),  Nicoleta  Arnăutu 
(Profesori  ai  Colegiului  „Gh.  Roşca  Codreanu,  fondatori  ai 
Muzeului  „Vasile  Pârvan”  din  Bârlad),  Constantin  Ciopraga 
(Valoarea unei şcoli nu ține numai de meritele magiştrilor săi), 
Georgeta Craus (Cultură, şcoală şi morală) ş.a. 
Numărul  patru  al  publicației  a  fost  dedicat  sărbătoririi 
poetului  Mihai  Eminescu  şi  au  scris  articole  substanțiale: 
Constantin Ciopraga, C. D. Zeletin, D. Scărlătescu, N. Crețu, Th. 
Codreanu,  Tr.  Nicola,  I.  Rotaru,  Gh.  Bulgăre,  G.G.  Ursu,  G. 
Cotae,  G.  Ciobanu,  Şt.  Andronache,  Ştefan  Augustin  Doinaş, 
Ion Hobana. 
În revistă au mai semnat: Gruia Novac, Mihai Nicu, Doru 
Gabriel Craus. 
Redacția şi administrația Bârlad, str. 1 Decembrie. 
 

 

278
Bârladul Nr.1 – număr omagial
„Gând afectuos" lărgeşte cercul distinşilor dascăli,
adăugându-i şi pe neuitaţii şi mult preţuiţii Ştefan Negură,
Grigore Ionescu, Veronica Tuchilă şi, poate, ar fi trebuit
amintiţi şi Emilia Ciocan, Elena Popescu, prof. Bădărău, Ghe.
Popescu (Pătrăţică), Trăian Tănase ş. a.
În „Cale lungă, drum greu", Gruia Novac prezintă
revista care „ieşea în lume", arăta că bilunara de la Bârlad îşi
propunea să suplinească „vidul cultural" creat în localitate şi,
luând principiile de activitate drept călăuză, promitea: „Ne va
călăuzi adevărul. Obiectivitatea, dreptatea şi respectul faţă de
cei cărora ne adresăm vor fi repere ale conduitei noastre" . . .
Prof. I.D. Popa vorbea în cuvinte alese faţă de o
generaţie de profesori de la Bârlad amintindu-i pe: Ioan Ursoiu,
Cezar Ursu, Gh.V. Gâlcă, Vasile Velicu, Hary Zupperman,
Nicolae Ioachim, Jean Budescu, Lucilius Pârvu, părintele
Busuioc, Iorgu Sandu, Florica Vasiliu, Ionel Gâlcă, N. Corpaci,
M. Stamati.
Revista era ilustrată cu fotografii reprezentând: Colegiul
Naţional „Codreanu", şi fondatorul acestuia, Gheorghe
Roşca Codreanu vedere generală-1924; promoţia 1932 la 50 de
ani (1982); busturile lui Alexandru Vlahuţă, George Enescu în
grădina publică a oraşului, fotografiile profesorilor Ioan
Vârgolici, Nicolae Sârbu, Traian Nicola etc.

279
Respectându-şi legământul de revistă de cultură prin
informaţie nr. 2 din Bârladul cuprindea: editoriale de Gruia
Novac şi Constantin Teodorescu, in memoriam (S-a dus „să se
odihnească puţin şi Marin Sorescu!"), ecouri la Bârladul - o
nouă revistă de cultură (de prof. Ionel Necula din Tecuci),
documentare („Tudor C. Pamfile - 75 de ani de la moarte” de
Traian Nicola; „Corneliu Baba - „Pictor al omului – nouă
decenii în slujba vieţii şi artei” de Eugen Radu Lazăr; „150 ani
de la moartea lui Veniamin Costache" de Duma Ionel; o
anchetă socială „Străzile Bârladului - între vorbe şi adevăr" de
N. Mitulescu, „Anuala de plastică bârlădeană '96" de Nicoleta
Arnăutu; dar şi rubrici tot atât de căutate: eveniment
numismatic (de N. Mitu), Clepsidră şi statornicii (de Gh. A.M.
Ciobanu), Liceul a murit - Colegiul trăieşte - o cronică
incompletă de P. Rof, in memoriam - pentru Valentin Silvestru,
apariţii editoriale, medalion (Bogdan - Eugen I. Abunel de
Traian Nicola), calendar tutovean, Editura Humanitas -
prezentată de C. Teodorescu.

Bârladul săptămânal de opinie, informaţie şi cultură
fondat în 1887, Fundaţia Culturală „Dr. C. Teodorescu”,
redacţia în Bârlad, strada 1 Decembrie nr.12, director dr. C.
Teodorescu, ediţie nouă, numărul 186, are ca redactori şi
colaboratori: Gabriela Plăcintă, Vasilian Doboş. Al. Ionescu,
Laurenţiu Chiriac, Gheorghe Clapa, Oltea Răşcanu Gramaticu,
Matei Luca, Doru Mardare, Mihaela Niculescu, Liliana Sârbu
Geta Scurtu, Vasile Slabu.
Tiparul executat de S.C.Letea S.A. Bacău, 16 pagini.
Citim în rubricile publicaţiei:”Sănătate şi vacanţă” despre
„Zmeura recomandată în bolile renale”, „O persoană din zece
nu se spală zilnic pe dinţi”, „Pavarotti nu se dă bătut”, „Gena
care aduce astmul”, „SOS stresul”, „Magneziu combate
diabetul”, „Unele terapii alternative pot afecta şansele de a
rămâne însărcinată” etc.; „Ştiri pentru fiecare” întinse pe două
pagini, cu noutăţi care mai de care mai utile şi interesante: „11
zile fără somn”; „Printr-un control la ochi se pot descoperi
bolile inimii”; Ghid util celor ce vor finanţări europene”,
„România în 2020: 100 de adulţi vor întreţine 115 bătrâni şi
copii”, „Cheltuim mult pentru băutură şi ţigări”, „O mângâiere
face mai bine la inimă decât o şoaptă dulce” etc. Din altă
rubrică „Sănătate” cei interesaţi află că „Epilarea definitivă este

280
mit şi adevăr”, „Muzica are acelaşi efect asupra creierului ca şi
sexul”, „O nouă tehnică chirurgicală redă mobilitatea chipurilor
paralizate”; dar informează şi care sunt cele zece secrete ale
frumuseţii.
Interesante „Valori spirituale româneşti Iulian Silviu P.
Gavăţ (1900-1978), prezentarea volumului „Ghidul
Bârladului”-2007” de C. Teodorescu, documentarul „Vasile
Dumitrache” cu supratitlul „Oameni care ne lipsesc”. Două
pagini cu „Bucuriile verii în grafică şi piatră” cu „Expoziţia
Adinei Berneagă de la Galeriile din Bârlad şi text şi foto de prof.
dr. Laurenţiu Chiriac dar şi multă publicitate, din care aflăm
că Librăria „Humanitas” situată în centrul civic al Bârladului
oferă cititorilor de carte ultimele noutăţi ale culturii, dar care la
18 august 2007 era desfiinţată, în oraşul cultural Bârlad
nemaiexistând nici o librărie care ar mai face serviciul anunţat.
Păcat că librăria a ajuns pe post de papetărie ori auxiliar al
textilelor cu câteva cărţi scoase de la vitrină şi îngrămădite în
rafturi dosnice, departe de ochii cititorilor.
Din Bârladul nr.187 deosebim pagina „Actualitatea”,
medalion Gh. Ghibănescu (1864-1936), „Memorii şi poeticitatea
acuarelei în artă” – cu referiri la expoziţia Vioricăi Toporaş de la
Bârlad, pagini cu Diverse etc.

Buletinul Comunal
Buletinul  Comunal,  Primăria  oraşului  Bârlad.  Apare  în 
1931. 
*

Buletinul Oficial al Judeţului


Tutova
Buletinul Oficial al Judelui Tutova  apare la Bârlad în anul 
1932.

281
Buletinul Camerei de Comerţ şi
Industrie – Circumscripţia Bârlad
Buletinul  Camerei  de  Comerț  şi  Industrie  – 
Circumscripția  Bârlad  ,  publicație  oficială  lunară,  editată  de 
Secretariatul  Camerei  în  perioada  1  ianuarie  1926  –  1928  la 
Tipografia C.D. Lupaşcu Bârlad. 
Consiliul de administrație al Camerei: D. Constandache – 
preşedinte;  vicepreşedinți:  C.D.  Lupaşcu  pentru  sectorul 
industrial şi P.I Harnacea pentru sectorul comercial. 
Se  publicau:  lucrările  Consiliului  de  administrație  cu 
procesele  verbale  întocmite,  instrucțiuni,  cereri  şi  oferte,  firme 
înscrise,  firme  în  faliment,  inscripții  ipotecare,  moratorii, 
proteste, rectificări de proteste, autorizații şi certificate eliberate, 
radieri de firme, tarife şi taxe etc. 
Era  un  bun  instrument  de  lucru,  de  evidență  pentru 
personalul  Camerei  şi  de  cunoaştere  a  actelor  şi  faptelor  de 
comerț  pentru  populația  Bârladului  dar  în  special  pentru 
industriaşi şi comercianți, bănci şi instituții interesate. 
 

282
Buletinul Ligii Culturale

Secţia Bârlad

Se  realizează  la  Tipografia  Nicolae  P.  Peiu  –  Bârlad  în 


perioada  1909  –  1912.  Iată  cum  relatează  acest  periodic 
importanța construirii  celui  dintâi  monument  a  lui  Cuza  Vodă 
în  satul  Grivița,  județul  Tutova:  „Între  şcoală  şi  biserică  ‐  cele 
dintâi  instituții  ce  contribuie  la  luminarea  şi  moralizarea  unui 
popor  –  se  află  întruparea  recunoştinței  pentru  Acel  ce  prin 
mărețele Sale fapte ne‐a învrednicit să ajungem aceea ce suntem 
astăzi:  un  popor  tare  puternic  şi  respectat  de  toate  popoarele 
lumii; chipul în bronz al Marelui Cuza Vodă, domnul iubitor al 
țărănimii, se ridică măreț din străjuirea a patru brazi. De sus… 
de pe înălțimea pedestalului de marmură aruncă priviri blânde, 
dulci,  priviri  duioase  de  părinte,  țăranilor  trecători,  care  nici 
acum  şi  nici  în  ruptul  capului  nu  voiesc  să  creadă  că  Cuza  nu 
mai este printre cei vii.” 
 
*

283
Buletinul oficial al Comitetului
executiv al Sfatului Popular al
Regiunii Bârlad

Buletinul  oficial  al  Comitetului  executiv  al  Sfatului 


Popular al Regiunii Bârlad apare în perioada 1950 – 1957, sub 
îngrijirea resortului de presă, redacția şi administrația la Sfatul 
Popular, str. Vâşânscki nr.22 Bârlad. 
Este destinat publicării actelor normative emise de Sfatul 
popular  regional  şi  Comitetul  său  executiv  dar  şi  a  unor 
documente  de  la  raioanele  din  teritoriu  administrativ:  Adjud, 
Bârlad, Focşani, Murgeni, Panciu, Tecuci, Vrancea, Zeletin. 
Astfel  au  fost  publicate:  hotărârile  sfaturilor  populare, 
decizii  ale  Comitetelor  executive,  instrucțiuni,  îndrumări, 
circulare,  pierderi  de  acte,  schimbări  de  nume,  declarări  de 
morți prezumate etc. 
În  organigrama  Sfatului  popular  regional  exista  o  secție 
care se ocupa de problemele presei. La sfârşitul fiecărui Buletin 
oficial  exista  o  pagină  care  prevedea:”Toți  salariații  sfatului 
popular  sunt  obligați  a  semna  de  luarea  la  cunoştință  a 
cuprinsului acestui buletin.” 
Nimeni nu putea invoca necunoaşterea legii. 
 

 
 
 
 
 

284
 

Buletinul Uniunii Ofiţerilor de


Rezervă

Buletinul Uniunii Ofițerilor de 
Rezervă,  secția  Bârlad,  apare  anual, 
începând  cu  1932,  sub  conducerea 
unui  comitet,  la  Tipografia  Nicolae 
P. Peiu – Bârlad. 
Comitetul  U.O.R.  şi  a  redacției 
este format din: preşedinte ‐ loc. rez. 
Const. Th. Moroşanu, vice‐preşedinți 
– maior în rezervă Virgil Caraivan şi 
căpitan în rezervă G. Manoilescu;  
În  fotografie  Cons‐
secretar  –  locot.  rez.  Ştefan  Taşcă; 
tantin  Moroşanu  –
profesor  la  liceul  Gh. 
casier – căpitan rez. Al. Balaban. 
Roşca  Codreanu,  În  cuprins,  materiale  din 
Preşedintele  Asociației  activitatea  Uniunii:  dări  de  seamă, 
Ofițerilor în Rezervă.  cuvântări, procese verbale, impresii 
de  la  Congresul  U.O.R.  de  la 
Oradea  –  Mare;  telegrame  către 

285
Majestatea sa Regele şi răspunsurile acestuia  cu diferite ocazii; 
informații  referitoare  la  condițiile  de  înscriere  în  U.O.R., 
gratuități  şi  reduceri  la  băi  pe  1932,  relatări  despre    sanatoriul 
U.O.R. de la Balcic etc. 
Buletinul a apărut şi în anul 1933. 
Comitetul Central al U.O.R. era alcătuit din: preşedinte – 
col. rez. V. Gomoiu; vicepreşedinți, general N. Sânescu, căpitan 
ing.  V. Secară, căpitan ing.. Gh. Ballif; secretar general – lt. col. 
Gh. Caracaş şi toți preşedinții secțiilor județene şi ai filialelor. 

Calendarul pe anii 1911 / 1914 a


periodicului Ion Creangă

Revistă de limbă, literatură şi artă populară – 1908 – 1921. 

Calendarul sportiv al Regiunii


Bârlad

Calendarul  sportiv  al  Regiunii  Bârlad,  1954,  editat  de 


Comitetul  pentru  cultură  fizică  şi  sport  de  pe  lângă  Sfatul 
Popular al Regiunii Bârlad, la Întreprinderea poligrafică Tecuci. 
        Conform  Deciziei  nr.  38  din  15  februarie  1954  a 
Comitetului  pentru  cultură  fizică  şi  sport  –  semnată  de  Bigheț 
Dumitru,  preşedinte,  „manifestările  şi  concursurile  tuturor 
disciplinelor  de  sport  care  urmau  a  se  desfăşura  în  cursul 
anului 1954 trebuiau programate în conformitate cu prevederile 
Calendarului sportiv aprobat”. 

286
Pentru  perioada  cât 
Bârladul  a  aparținut  de  regiunea 
Iaşi,  adică  până  în  1968,  şi  după 
înființarea  județului  Vaslui,  cu 
sediul  administrativ  la  Vaslui, 
Bârladul  nu  apare  cu  alt  calendar 
sportiv. 
Celui din 1954 i s‐a alăturat 
la  arhivare  cele  pentru  anii  1976‐
1978,  Calendarele  competiționale, 
fiind  elaborate  de  Consiliul 
județean  pentru  educație  fizică  şi 
sport al județului Vaslui, în colaborare cu Consiliul județean al 
Sindicatelor, U.T.C. județean şi Inspectoratul şcolar. 

Calendarul Portativul
Apare în 1888 la editura Tipografiei G. Cațafany‐ Bârlad. 

Calendarul financiar 1916


 
Calendarul  financiar  pe  1916    apare  la  editura  Revistei 
„România financiară”, la Tipografia C.D. Lupaşcu din Bârlad. 
În  „prefață”  la  Calendarul  financiar  1916,  România 
Financiară spune că acesta „este întocmit  în  scopul  de a da un 
nou „organ de publicitate funcționarilor financiari.” 

287
 
 
Dorința  ‐  neîndeplinită  însă  –  redacției  „a  fost  ca  acest 
calendar  să  cuprindă  fotografiile  tuturor  funcționarilor 
financiari şi prin el să putem realiza o unitate de gândire şi de 
acțiune”,  dar  mulți  dintre  aceştia  nu  au  vrut  să  contribuie  cu 
nimic la întocmirea lui şi de aceea lucrarea „nu este ceea ce s‐a 
dorit”. 
Lucrarea  începe,  într‐adevăr,    cu  calendarul  lunilor 
anului, pe o pagină zilele lunii şi semnificația lor religioasă, iar 
pe  cealaltă  pagină  este  lăsat  „loc  de  notițe”  pentru  ... 
însemnarea faptelor bune.” 
Alături de luna calendaristică se află diferite spuse, culese 
şi redactate de T. Pamfile: „Până la moarte înseamnă până după 
moarte”; „A te face fericit este cel mai greu meşteşug; totuşi este 
singurul  care,  pentru  altul  nu  prețuieşte  mai  nimic”;  „Artă 
pentru  artă,  ca şi  când ți‐ar trece setea, bând altul în locul  tău. 
Cea  mai  trândavă  prostie.”;  „Cei  ce  vor  să  cunoască  pe 
Dumnezeu  învinovățesc  cerul  că  li  se  pune  perdea  înaintea 
ochilor.” ; „C‐o minciună treci dincolo, dar acolo rămâi”; „Toate 
drumurile duc la Roma; pofteşte pe toate deodată şi vei vedea 
minciuna”  ;  Norocu‐i  orb.  Prin  urmare  poți  pune  mâna  pe 
dânsul cu uşurință”; „Să ne bucure izbucnirea patimilor cuiva; 

288
însemnează  că  viermele  a  început  să  roadă  şi  putregaiul  să  se 
clatine”  ;  „La  Dumnezeu  merg  şi  florile  la  judecată.  Unele  cu 
rădăcinile şi altele cu sămânța lor.” 
Calendarul mai cuprinde:  diferite date statistice; bilanțul 
secolului al XIX‐lea; Lista monetară şi a efectelor care au curs în 
țară; rețete practice; articole – „Raporturile dintre contribuabili 
şi  personalul  însărcinat  cu  perceperea  contribuțiunilor”  ;  „Din 
viața  perceptorilor”  etc.  ‐;  snoave,  glume,  anecdote;  lucrări 
literare,  precum  :  „Răzbunarea”  –  proză  şi  „Nestatornice”  – 
versuri – ambele de Ioan  M. Bejan – Galați. 
Dar  iată  şi  fotografiile  câtorva  funcționari  financiari  ai 
anului 1916: 
Mai  întâi    Emil  Costinescu, 
născut  la  Iaşi  în  1844,  ministru  de 
finanțe  în  1916,  autor  al  tarifului 
vamal  dar  şi  a  Legii  Băncilor 
Populare.  Încă  de  tânăr  a  intrat  în 
ziaristică  şi  a  servit  mult  timp  ca 
prim redactor la ziarul Românul a lui 
C.A.  Roseti.  Multă  vreme  a  ocupat 
postul  de  director  al  Băncii 
Naționale. 

 
În  dreapta  George  Anastasiu,  şef  de 
secție  la  Administrația  financiară  Tutova. 
Licențiat  în  drept,  a  intrat  în  serviciul 
Finanțelor pentru prima oară ca impiegat în 
Ministerul  Finanțelor  şi  apoi  controlor 
fiscal.  Este  calificat  drept  muncitor  şi 
priceput. 

289
 
Apostol  Nestor,  impegat  în 
Administrația financiară Tutova. 
   

Gherghe Zota, perceptor fiscal 
Unțeşti ‐Tutova 
 

    Gh.  Chicoş, fost  perceptor  în                    


Puieşti – Tutova. 
 

Constantin Velisari 
 
Subşef  de  secție  în  Administrația 
Financiară Tutova.

290
Calendarul Tutovei
Calendarul Tutovei pe anul 1920, editor Revista„România 
Administrativă”  anul    II, 
apare  prin  îngrijirea 
domnului  V.C.  Nicolau, 
Tipografia  C.D.  Lupaşcu  – 
Bârlad. 
       După  lunile  anului 
1920,  Calendarul  cuprinde: 
Prefectura județului Tutova – 
prefect  delegat  N.N.  Ciurea; 
director  V.  C.  Nicolau  –  cu 
serviciul  şi  personalul 
acestuia;  Lista 
administratorilor  de  plasă  şi 
a  primarilor  –  comuna 
Priponeşti  făcea  parte  din 
plasa  Corod  (I.  Popescu  administrator  de  plasă  cl.  I;  Gh. 
Munteanu,  secretar) şi avea  ca  primar  pe  Petrache  Tasie, notar 
V. Dimitriu, şef de post Nechifor C. Ioan; Poliția oraşului Bârlad 
şi  comisariatele  sale  cu  personalul;  Jandarmeria  rurală, 
Tribunalul,  Parchetul  şi  personalul;  funcționarii  rurali  din 
județul  Tutova  pe  plase  şi  comune;  diferite  articole:  „Un 
deputat  de  la  întâia  Unire”  de  Tudor  Pamile;  „Curiozitățile  şi 
minunile  hipnotismului”,  semnat  Biroul  psihic  la  Bârlad;  „Din 
vremurile  grele”  –  de  M.  Lupescu;  portrete  (foto  şi  text)  a  mai 
multor  funcționari  şi  oameni  politici:  Teodor  Ioan,  N.  Neştian, 
Dimitrie  Constandache,  Ioan  Bontaş,  Nicolae  N.  Simionescu, 
Emil Juvara, Grigore D. Vasiliu. 
„...  Trenuri  peste  trenuri  soseau  şi  plecau  într‐una,  toate 
încărcate  de  materiale  peste  care  stătea  ghemuită  şi  cocoțată  o 

291
lume întreagă care cuprinsă de groază şi deznădejde nu ştia de 
unde  vine  şi  unde  se  duce...”  –  măcina  amintirile  refugiului 
V.C. Nicolau, directorul Prefecturii Tutova... 
M.  Lupescu,  directorul  orfelinatului  de  la  Zorleni,  în  al 
său  „Din  vremuri grele”,  arăta „îngrămădeala”  în  care au  trăit 
orfanii  din  septembrie  1916  şi  până  în  mai  1917:  „orfanii 
aşezându‐se  într‐un  atelier,  fost  pe  vremuri  grajd,  în  care 
dormeau,  luau  masa  şi  făceau  şi  şcoală. 
Bucătăria  era  în  poiata  găinilor,  iar 
celelalte  lucruri,  averea  copiilor, 
grămădită pe unde s‐a putut...” 

Foto:  Mihai  Lupescu,  directorul 


Orfelinatului  „Pr.  Ferdinand”  Zorleni, 
folclorist,  membru  al  Academiei  Bârlădene, 
colaborator  al  folcloristului  Simion    Florea 
Marian. 
 

Calendarul Tutova pe anul 1888


Conţinea pe lângă materia calendaristică, tarifele
scrisorilor şi imprimatelor, mandatelor poştale, scrieri
literare şi amuzante.
Calendarul Tutova pe 1888, anul I, care cuprindea şi
scrieri literare şi amuzante, apărea tot la tipografia Caţafany.

Calendar de birou, 1883


Calendar de birou, 1883, apare la tipografia Caţafany cu

292
popularizare în „Paloda" (decembrie 1881): „Gratulaţii pentru
anul nou şi sorţi pentru plăcinte se află de vânzare la tipografia
noastră", iar în ziarul „Progresul" din 25 decembrie 1883: „La
tipografia Caţafany de vânzare asortiment din figuri, răvaşe de
plăcintă, calendare de birou. Unul din facsimile, de la 1884, se
dădea şi în lucrarea citată („Tipografiile...p.63").

Calendarul gospodarilor săteni


Calendarul gospodarilor săteni pe anul 1904, realizat de
S.T. Chirileanu de la Zorleni, la tipografia Caţafany.
Calendarul gospodarilor săteni, 1904-1905, numit după
aceea „Calendarul săteanului", e scos de fraţii S.T. şi G.T.
Kirileanu (Acesta de la anul II înainte), N. Stoleru, învăţător, M.
Lupescu, directorul orfelinatului, amândoi din Zorleni - Tutova
şi P.Gheorgheasa, învăţător la Broşteni-Suceava. Anul I se
publică la Bârlad, II, III la Fălticeni, IV, V la Bucureşti,
293
completează Gr. Creţu.
*

Calendar de buzunar pe 1906


Calendar de buzunar pe 1906, apare la tipografia
Caţafany, scrie I. Antonovici în lucrarea „Tipografiile..."
*

Calendar de perete pe 1884...


Calendar de perete pe 1884... şi următorii ani (1886,
1894 1897) în trei colori, apare la tipografia Caţafany şi era
popularizat în „Paloda" din 25 decembrie 1893.

Calendarul nostru pe 1918


Un  fel  de  almanah  literar.  A  apărut  în  clocotul  zilelor  în 
care se consuma tragedia războiului. 
„Sufletul  acestui  „Calendar”  a  fost  G. 
Tutoveanu, susținut cu cald entuzi asm 
de  Al.  Vlahuță,  spune  Dan 
Smântânescu  în  articolul  „Academia 
Bârlădeană”  în  focul  înfăptuirii 
idealului  de  unitate  națională”.  Scopul 
urmărit era de a răspândi pe  
front, în tranşeele ostaşilor, devenind o 
hrană  spirituală  reconfortantă  şi  un 
Alexandru Vlahuţă puternic imbold spre victoria finală”. 
1858 – 1919 Calendarul  cuprindea  „bucăți 
literare”  din  Mihai  Eminescu,  B.P. 
Haşdeu,  Ion  Creangă,  P.  Cerna,  P. 
Liciu, Barbu Delavrancea. G. Coşbuc, N. Iorga, I. Simionescu, A. 
Mândru, M. Lungeanu, P. Partenie, Nichifor Crainic, D. Iov, V. 

294
Voiculescu, Al. Vlahuță, G. Tutoveanu... 
 
*
Sub semnătura lui Al. Vlahuță, preşedintele de onoare al 
„Academiei  Bârlădene”,  a  fost  publicată  în  „Calendarul...”  din 
Bârlad  poezia  „Fustă  scurtă,  ghete  albe,  buze  roşii”,  dar  şi  în 
„Neamul  românesc”  din  Iaşi,  cu  titlul  „La  plimbare”  sub 
pseudonimul Baltazar, versurile: 
„... Fustă scurtă, ghete albe, buze roşii, 
Legănându‐se din şolduri, trece zveltă, zâmbitoare, 
Tu‐ți plângi neamul pus pe cruce, la răspântie de pieire, 
Plâng de‐nvăluirea Țării, în mormântul lor strămoşii... 
Ea cu farmece‐n privire 
Grațiile şi le plimbă în costum de vânătoare: 
Fustă scurtă, ghete albe, buze roşii...” 
Scrise  cu  doar  doi  ani  înainte  de  moarte,  versurile  atestă 
că Vlahuță, în ciuda altor păreri, era viu şi vehement împotriva 
aroganței dar şi a militarismului prusac care ne cotropise țara. 
Cinstit  şi  demn,  Vlahuță  a  respins retractarea  a  ceea  ce  a 
scris  în  atacul  din  „Minciuna  stă  cu  regele  la  masă”:  „Ce‐mi 
pasă  de  ura  celor  puternici  şi  de  micile  lor  răzbunări!  Eu 
prețuiesc  viața  prin  binele  pe  care‐l  pot  face,  prin  adevărul  pe 
care‐l pot spune”. 
Alexandru  Vlahuță  –  prieten  şi  îndrumător  (la  110  ani  de  la 
naştere)  de  Constantin  Parfene,  în  Vremea  nouă  Vaslui,  din  5 
septembrie 1968. 
        * 
 
În  medalionul  dedicat  lui  Al.  Vlahuță  din  Dicționarul 
literaturii române de la origini până la 1900, Editura Academiei, 
1979,  corect ar fi fost dacă autorul, F.F., enumerând periodicele 
la care a colaborat bârlădeanul ar fi amintit şi despre activitatea 

295
lui la Academia Bârlădeană, a cărei preşedinte de onoare a fost 
în  timpul  refugiului  de  la  Bârlad,    despre  scrierile  sale  din  
almanahul „Calendarul nostru pe 1918”, despre gospodăria lui 
de  la  Dragosloveni  unde  „uşa  era  totdeauna  deschisă  şi  masa 
întinsă  pentru  prietenii  săi  scriitorii”:  Caragiale,  Grigorescu, 
Delavrancea,  Coşbuc,  Octavian  Goga,  Iosif,  Dobrogeanu 
Gherea,  Brătescu  –  Voineşti  –  pentru  unii  având  chiar  camere 
rezervate;  despre  Vlahuță  –  omul  Tutovei  şi  a  Bârladului  – 
trebuia să se spună de prezența lui în tranşeele ostaşilor de pe 
frontul  împotriva  nemților,  despre  trimiterea  „Calendarului...” 
la sate şi în Basarabia, despre visul lui de întregire a României 
pitoreşti – la scrierea căreia cu 18 – 20 de ani în urmă îl „lovea 
în piept” granița de la Predeal şi Câineni.” 
 
        * 
Mai  completă  portretistica  literară  a  lui  Al.  Vlahuță, 
realizată de George Călinescu în a sa Istoria literaturii române de 
la origini până în prezent, Editura Minerva, Bucureşti, 1982. 
În  ce  priveşte  pe  G.  Tutoveanu,  analiza  operei  şi  a  vieții 
poetului,  spațiul  oferit  lui  sunt  inferioare  şi  incomplete  în 
raport  cu  ceea  ce  a  făcut  George  Călinescu  pentru  Emil 
Gârleanu,  G.M.  Vlădescu,  Victor  Ion  Popa,  I.  Valerian,  V. 
Voiculescu, C. Moldovan… 
„Institutor,  revizor,  profesor,  născut  la  Bârlad  (oraş 
devenit o vreme, prin prezența lui Emil Gârleanu, D. Nanu, C. 
Moldovan,  un  fel  de    „Weimar”)  la  20  noiembrie  1872,  tatăl 
numindu‐se Gheorghe Ionescu. Mort în 1957.” 
Da,  dar  G.  Tutoveanu  care  i‐a  adunat,  i‐a  găzduit  şi 
împreună s‐au aşezat la treabă n‐a fost sufletul Weimarului?... 
Sever  şi  nedrept  cântarul  în  cazul  prof.  G.  Tutoveanu, 
domnule profesor!... 
Bârladul  devenit  o  vreme  un  fel  de  Weimar,  cu  Emil 

296
Gârleanu,  G.M.  Vlădescu,  Victor  Ion  Popa,  I.  Valerian,  V. 
Voiculescu,  C.  Moldovea,  dar  şi  cu  Toma  Chiricuță,  Tudor 
Pamfile, Mihai Lupescu, Pamfil Şeicaru, George Nedelea, toți în 
jurul lui Tutoveanu – având ca mentor pe Alexandru Vlahuță… 
Bârladul  a  fost  un  Weimar…  Bârladul  poate  fi  un 
Weimar…  
Bârlad  –  „un  oraş  cu  vocație  culturală  care  a  dat  culturii 
noastre  mai  multe  personalități  decât  oricare  altul”  –  cum 
aprecia,  undeva,  academicianul  Alexandru  Zub.  „Bârladul, 
acest  Weimar,  cum  îl  numeşte  G.  Călinescu,  merită  cunoscut 
stradă cu stradă… Orice piatră a lui înseamnă istorie”… 
 
        * 
În timpul războiului, pe când întreaga țară era aciuată pe 
pământul  vechii  Moldove,  şi  orice  viață  literară  încetase,  am 
tipărit,  ajutat  de  Alexandru  Vlahuță,  care‐şi  trăia  aici 
întunecatele zile ale refugiului, şi de prietenii: V. Voiculescu, M. 
Lungeanu,  T.  Pamfile,  M.  Lupescu,  Victor  Ion  Popa  şi  alții 
„Calendarul  nostru  pe  1918”  din  care  peste  două  mii  de 
exemplare  le‐am  trecut  şi  împărțit  gratuit  în  Basarabia,  prin 
Ministerul  de  Instrucție,  pe  atunci  la  Iaşi,  dar  mai  ales  prin 
soldații moldoveni din armata rusească” , mărturiseşte George 
Tutoveanu lui V. Damaschin în „Scrisul nostru” nr. 1 din 1929. 
Şi continuă George Tutoveanu: „Asupra acestui calendar, 
Nicolae  Iorga  a  scris  un  foarte  entuziast  articol  în  „Neamul 
românesc”. 

Cartea vremii
Cartea  vremii    apare  în  perioada  1918‐1919  la  Bârlad  şi 
provine din Revista critică care‐şi ia numele în 1916 de la revista 
Cronica Moldovei, aceasta încetându‐şi apariția. 

297
Cireşarii
Revista cireşarilor,  publicație  cu  activitate  la  Bârlad  în 
anii 1983 – 1989, editată de Cercul de creație literară şi presă de 
pe  lângă  Clubul  elevilor,  care  a  evoluat  „în  atmosfera 
imprimată  de  cunoscutul  roman  al  scriitorului  de  origine 
bârlădeană Constantin Chiriță.” 
„Revista  cireşarilor”  a  apărut  în  10  numere  şi  a  fost 
apreciată ca  una dintre  cele mai  bune publicații ale  elevilor de 
la  cercurile  de  creație  care  funcționau  la  Casa  Pionerilor  şi 
Şoimilor Patriei din Bârlad 
Începând cu numărul 11/1989 revista va părăsi numele
„Cireşarilor” şi va deveni „Pagini de jurnal.” (Constantin Chiriţă
fugise din ţară).
În 1986 ea se redacta sub îndrumarea poetului Cristian
Simionescu şi cu îngrijirea grafică a lui Vasilian Doboş.
Printre copiii care făceau literatură în paginile acestei
publicaţii amintim pe: Paula Berlea, Liana Negru, Corina
Barbu, Daniela Dumitru, Sorin Groza, Melania Chiţiga, Cătălin
Obreja, Marcela Moraru ş.a.
Rubricile „Debut”, „Invitaţii noştri”, „Palmaresuri”,
„Traduceri din lirica germană”, „Gemenii” ş.a. găzduiau şi
condee din alte judeţe: Botoşani, Năsăud.

Participanţii la Festivalul Naţional „Cântarea României”
din 1986, laureaţi la concurusul „Tinere condeie”, unii dintre
„cireşarii” de la Bârlad, coordonaţi de poetul Cristian
Simionescu au fost cuprinşi cu o selecţie de poezii în volumul
„Pace pentru planeta albastră”,  realizată  de  profesorul  dr.  Tudor 
Opriş. 
Grupate  sub  genericul  „Ferestre  spre  lume”,  versurile 
copiilor,  participanți  şi  la  alte  concursuri:  „Autori  copiii”  de  la  Iaşi, 
„George  Bacovia”  de  la  Bacău  poartă  semnăturile:  Corina  Barbu, 
Daniela Braşoveanu, Denisa Grădinaru, Liana Negru, Daniela Dobre. 
Paula  Berlea,  Carmen  Iancu,  Nicoleta  Ciută,  Liliana  Ciubotaru, 
Melania Chițiga, Gabriela Boghiu. 
*

298
Coordonate bârlădene
Coordonate  bârlădene  revistă  literară  a  fost  editată  la 
Bârlad  în  august  1970  de  Casa  de  Cultură  a  Sindicatelor  şi 
Cenaclul literar „Al. Vlahuță” 
În articolul inaugural se explică geneza  numelui revistei 
chemate  să  adune  în  poezie  „firele  nevăzute  ale  spiritului 
uman”,  pentru  că,  „aici  la  Bârlad  îşi  au  obârşia  cei  ce  vor  să 
înceapă acest drum.” 
Publicația  a  avut  colaboratori  importanți:      Nichita 
Stănescu,  Pop  Simion,    G.G.  Ursu,  Radu  Cârneci,  George 
Nedelea ş.a. dar şi mai tinerii:  Gruia Novac, Constantin Clisu, 
M.  Vicol,  C.  Andronache,  dr.Şt.  Bucevschi,  George  Irava,  P. 
Chiriac, C. Stegaru – membrii ai Cenaclului „Al. Vlahuță.” 
Colegiul  redacțional  la  1  august  1970  era  format  din: 
Constantin  Clisu,  redactor  şef,  redactori:  dr.  Ştefan  Bucevschi, 
Petruța  Chiriac,  Nicolae  Borş,  Ştefan  Secară,  Otto 
Gwsasdomoschi.  Coperta  şi  ilustrația  aparținea  dlor  Gheorghe 
Alupoaiei şi Constantin Chițimuş 
*
Coordonate bârlădene. G.G. Ursu într‐o scrisoare adresată 
din Bucureşti la 6 februarie 1974 lui Grigore Sălceanu, cu care se 
cunoscuse „personal şi se înfrățise  la centenarul poetului drag 
amândurora  –  George  Tutoveanu,  acolo  la  Bârlad”  precizează 
că  ”într‐un  interviu  dat  ziarului  „Vremea  nouă”  din  Vaslui 
(1970),  precum  şi  într‐un    articol  amplu  „De  la  „Academia 
Bârlădeană”  la  cenaclul  „Al.  Vlahuță”  publicat  în  revista 
„Coordonate  bârlădene”  (1971)  împărțisem  activitatea 
„Academiei  Bârlădene”  în  trei  etape:  1915‐1921;  1921‐1933, 
1933‐1943,  cu  trăsături  caracteristice  pentru  fiecare...  dar 
Tutoveanu  în  calitatea  lui  de  strălucit  animator  literar  a 
menținut  spiritul  „Academiei  Bârlădene”  până  la  sfârşitul 
vieții”. (1957) ... G.G. Ursu fiind până în 1953 ultimul ei secretar. 

299
În „Coordonate bârlădene a fost publicată în 1972 poezia 
„Gânduri  de  toamnă”  –  lui  N.  Costăchescu”  scrisă  de  George 
Nedelea  (vezi  George  Nedelea,  poetul  şi  omul,  membru  al 
Academiei Bârlădene” de Melania Zvirid. 
*
Numărul 1 al volumului Coordonate bârlădene apărea
dactilografiat şi „În loc de prefaţă” era semnat de prof.
Constantin Clisu, secretarul cenaclului literar.
Surpriză, alături de alţi autori citaţi, apar versuri („Acum
văd”, „La noi în sat”) semnate de moş Vasile din Zorleni, autor
descoperit de colegul meu Aurel Stanciu de la ziarul Steagul
roşu din Bârlad şi publicat şi în paginile acestui periodic.
Alături se află articolul „Paloda literară” – prima revistă
literară bârlădeană (20 ianuarie – 20 decembrie 1904) de
Ştefan Secară, poezii de Cezar Stegaru, Sandu Tacu )”Omagiu
lui Bethoven”) aforisme de Constantin Clisu („O carte bună e ca
o floare frumoasă, trebuie să o savurezi” dar de unde s-o
cumperi că la Bârlad în 2007 librăriile au cam dispărut şi au
dat loc farmaciilor, băncilor şi papetăriilor, iar cărţile stau
pitite în câte o unitate care îşi zice şi librărie – xerox, dar e mai
mult unitate comercială cu de toate.
Numărul inaugural mai cuprinde şi o dare de seamă (de
uz intern) din care rezultă că în perioada 1969 – august 1970
cenaclul literar „Alexandru Vlahuţă” a organizat 16 acţiuni
literare la care au participat 547 persoane din care 142 au
prezentat lucrări ori au luat cuvântul la dezbaterea celor 203
lucrări din care 145 poezii, 40 proze, 6 lucrări dramatice, 5
grafică literară, 7 traduceri.
Tirajul revistei a fost de 50 de exemplare.
Coordonate bârlădene, mai 1971, reprezintă o culegere
din creaţiile membrilor cenaclului literar „Alexandru Vlahuţă”
realizată de Casa de cultură a sindicatelor Bârlad cu prilejul
împlinirii a 50 de ani de la înfiinţare.
Lucrarea a apărut sub îngrijirea prof. Constantin Clisu şi
dr. Ştefan Bucevschi, coperta de prof. Gheorghe Alupoaiei.
*
Într-un curiculum vitae, Constantin Clisu afirmă: „am
iniţiat o revistă cu profil literar „Coordonate bârlădene” în care
au fost publicaţi o serie de condeieri deveniţi cu timpul
cunoscuţi în lumea literelor româneşti: Cezar Ivănescu, Mircea

300
Coloşenco, Sandu Tacu, George Irava, Gruia Novac, Mihai
Sultana Vicol şi mulţi alţii.”
Şi tot el adaugă: „Am condus timp de 10 ani cenaclul
literar „Alexandru Vlahuţă” din Bârlad, îndrumând cu grijă şi
răbdare tinerele talente ale urbei.”
*

Cronica Moldovei
Cronica  Moldovei,  revistă  de  cultură  generală,  numărul 
unu  apare  la  1  martie  1915,  redacția  şi  administrația  la 
Tipografia N.P. Peiu – Bârlad, director: A. Ştefănescu, profesor. 
Cu  cel  de  al  cincilea  număr,  Cronica  Moldovei  se 
recomandă a avea redacția şi administrația în Bucureşti, strada 
Regală nr. 19 iar tipografia la F. Göbl Fii, corespondența pentru 
revistă cerându‐se a fi expediată în strada Vasile Lascar nr. 151 
–  ambele  tot  în  Bucureşti.  E  vorba  despre  o  publicație  în  care 
profesorul  Ştefănescu  semnează  şi  „Cronica”  şi  „Însemnări” 
despre  ce  s‐a  mai  întâmplat  în  teritoriu,  şi  avertismente  de 
genul:  „Dezmeticiți‐vă!”,  înştiințând  că  „alta  e  orientarea 
revistei,  nu  aceea  a  catalogării  ei  în  rândul  publicațiilor 
nemțeşti”  ci  prezentării  de  cărți,  reviste  şi  ziare,  dar  şi 
îndrumări  „Şcolarilor  mei”  ori  pagini  despre  „Religia  
viitorului” şi file de istoriografie ca în bucata „Sic transit...” din 
nr. 8‐9 din Cronica Moldovei. 
Rubrici „Fel de fel, Cronica veselă, Note de drum, epitaf şi 
epitafuri,  corespondență,  cronică  artistică  –  despre  expozițiile 

301
Băncilă,  Kimon‐  Loghin,  Bulgăraş,  dar  şi  poşta  redacției 
prezintă interes. 
Semnături pentru proză şi poezie – condee numeroase: G. 
Tutoveanu, G. Bacovia dr. St. M. Zeletin, Lenuța Antoniu, Dora 
Adam,  Ştefan  Petică,  M.  Săulescu,  George  P.  Docan,  A  Savela, 
Demostene  Botez,  G.  Topârceanu,  V.  Răsură,  Agafton  et  Cnia, 
B. Fundoianu ş.a. 
În  1916  Cronica  Moldovei  îşi  schimbă  numele  şi  devine 
Revista  critică.  Într‐altă  perioadă,  1918‐  1919  poartă  titulatura 
de „Cartea vremii”. 
Notații  despre  „Cronica  Moldovei”  de  Constantin 
Parfene, în Vremea nouă Vaslui nr. 16 din 1968. 
 
        * 

Cronica  Moldovei,  revistă  de  cultură  generală.  Apare 


lunar,  la  Bârlad  (martie‐aprilie  1915),  apoi  la  Bucureşti  (mai 
1915 – iunie 1916; noiembrie 1918 – 15 aprilie 1919. În iunie 1916 
îşi modifică titlul în Revista critică şi în noiembrie 1918, în Cartea 
vremii,  suprimând  subtitlul.  Dr.  A.  Ştefănescu  (1915‐1916), 
Alexandru Ştefanopol (1918 – 1919).” 
(Din I. Hangiu. Dicționarul presei literare româneşti 1790‐
1990. Ed. Fundației Culturale române, Bucureşti 1996). 
*

Crucea
Crucea, prima revistă populară, religioasă, culturală şi
ştiinţifică din oraşul Bârlad şi judeţul Tutova, odată pe lună la
1 aprilie 1906, doar trei numere (24x16 cm.).
Din Gazeta Fălciului care apărea la Huşi în 1906 aflăm
de la rubrica „Bibliografie” că revista „Crucea” îşi avea redacţia
în Bârlad în strada Ştefan cel Mare nr.161 şi îl avea ca director
pe George D. Grosu, dar se realizează la tipografia G. Caţafany.
Direcţia revistei o avea la l aprilie 1906 lucrătorul

302
tipograf G.D. Grosu care, de unul singur, compila materialul
din alte reviste şi realiza publicaţia. Redacţia şi administraţia
revistei „Crucea" dar şi a bibliotecii culturale cu acelaşi nume
era în strada Ştefan cel Mare nr.16. În această revistă au scris
proză: G.D.Grosu, Zanet Corlăţeanu (lucrător tipograf şi el şi
pe care îl vom regăsi la Huşi), dr.(în teologie) Elefterescu,
econom V. Pocitan. În revistă s-a reprodus din Cartea de aur a
directorilor Casei şcoalelor, partida lui Stroe Belloescu şi ceva
din Ecoul Moldovei. De asemenea, o circulară a episcopului de
Huşi Canon şi alta a dr.C.I. Istrati către clerul rural,
învăţători, primari şi gospodari, îndemnându-i să realizeze
ceea ce era necesar satelor.
Poeziile în revista „Crucea" erau semnate de
C.G.Damaschin, A. Hoch, N. Iorga, Niger şi preotul Al. Popescu.
Costa anual 5 lei.
*

Curierul sănătăţii, 1912


Privea  pe  toți  acei  ce  țin  la  sănătatea  lor,  în  special  pe 
săteni.”  (Din  Istoricul  Spitalului  Bârlad  de  I.  Grosu  şi  N. 
Botezatu).
*

Doina
Doina,  revistă  de  limbă,  literatură  şi  artă  populară,  cu 
apariție o dată pe lună, editată în anii 1928‐1929 de către preotul 
P.G.  Savin  –  Jorăşti  Covurlui,  la  Tipografia  C.D.  Lupaşcu  din 
Bârlad, strada Ştefan cel Mare. 
În  cuprinsul  numărului  6  /  0ctombrie  1928  citim: 

303
editorialul: Folcloriştii noştri Pompeiu Hossu Longin, născut la 
30  august  1897,  în  comuna  Cormenin,  plasa  Ileanda  Mare, 
județul  Someş;  „Studii  şi  cercetări”  de  C.  Enescu  –  Bughea; 
„Datine  şi  credințe”  de  Const  P.  Beldie,  Ion  C.  Mara,  Ion  N. 
Niculescu – Vătăşoiu, Ionel I. Leuştean, Vasile Corce, Aurelian 
Borsianu;  „Poveste”  –  de  Lucian  Costin;  „Urații”  –  Gh. 
Salmogeanu;  „Cântec  de  război”  –  Vasile  Dobrescu;  „Povestiri 
şi  legende”  –  N.  Mateescu,  Ion  Martin,  C.  Gr.  Chirica,  Lucian 
Costin; „De‐ale copiilor”: Dorina P. Beldie, Lucian Costin, Iosif 
N.  Dumitrescu;  „Boala  la  oameni  şi  animale”  –  de  A.  M. 
Grigoraş, D. Urzică, A. Cosma, B. Urieşteanu, Const. Milici; „O 
seamă  de  cuvinte”  –  Teofan  Macovei,  C.  Atanasiu;  „Vorbe 
adânci” – Gh. Bârsan, I.N. Portase, Emil Antonovici, Econom A. 
Cosma; „Ghicitori” – I. Paraschivescu, C. Gr. Chirica, I. Martin; 
„Glume,  jătii  şi  taclale”  –  N.  I.  Dumitrescu,  D.  Urzică,  I. 
Paraschivescu;  „Cântece”  –  B.  Urieşteanu,  Ion  N.  Popescu, 
Virgil Prichindel, Alecu M. Mocanu; „Cronica” de G. Savin. 
În  revistă  au  semnat  colaboratori  din  toate  județele  țării 
iar  de  la  Tutova  sunt  prezenți  ca  autori  de  materiale:  G. 
Tutoveanu,  V. Stoica, I. Ştefănescu, V.B Țirica, C.Gr. Chirica, I, 
Țugui;  din  județul  Tecuci:  Gh.  Ghițulescu,  Căpitan  I.  Diea,  T. 
Olaru,  Ilie  Postolache,  Hristache  Aftanasiu,  iar  de  la  Vaslui  – 
Ion Modoranu. 
 
        * 
...”Părintele Savin a fost prieten cu Tudor Pamfile, George 
Tutoveanu, M. Lupescu. A condus revista de folclor „Doina” şi 
a  colaborat  şi  la  revista  „Ion  Creangă”  din  Bârlad.  Amintiri 
despre  Tudor  Pamfile  care  a  fost  îndrumătorul  lui:  Pamfile  a 
avut o viață patetică. Soția sa voia să‐l rupă de preocupările lui, 
pentru o viață modernă. Era foarte amărât. Ea îi spunea mereu: 
„ai  rămas  morar  ca  la  Țepu”.  A  murit  la  39  de  ani.  Toți  s‐au 

304
mirat  că  aşa  de  tânăr  stingându‐se,  a  rămas  cu  o  valoroasă 
operă în patrimoniul național”... G.G. Ursu din „Jurnal literar” ‐ 
Bârladul odinioară şi astăzi. 
În  Vremea  nouă  Vaslui,  nr.110/28  iunie  1968.  Vezi 
„Medalion. Un folclorist pasionat: Tudor Pamile” de Constantin 
Parfene. 
 
*
Părintele  econ.  Petru  G.  Savin  din  Jorăşti  –  Covurlui  n‐a 
fost  numai  conducătorul  publicației  Doina.  Alături  de  alți 
entuziaşti  Petru  G.  Savin  a  făcut  parte  din  comitetul  de 
conducere  a  publicației  Tudor  Pamile,  revistă  de  muzică,  artă 
populară  şi  folclor,  condusă  de  econ.  D.  Furtună,  partea 
artistică de Aurelian Borşianu apărută la Dorohoi 1922. 
Printre  întemeietorii  revistei  se  află  şi  alți  făuritori  de 
reviste  ori  ziare  în  Bârladul  unde  a  scris  şi  părintele  Petru  G. 
Savin.  Alegeți  din  bârlădenii  care  au  fost  întemeietorii  revistei 
de la Dorohoi: 
P.S.  Iacob  Antonovici,  Ştefan  Bârsănescu  (profesor  de 
pedagogie  la  Şcoala  normală  „Vasile  Lupu”Iaşi)  pr.  Gr.  Baz, 
Aurelian Borşianu, Tiberiu Crudu (directorul Şcolii normale din 
Botoşani), C. Capră, D. Capră, N. I. Dumitraşcu, Alex. Dimitriu, 
Fundația  Culturală  „Principele  Carol”,  econ.  D.  Furtună, 
directorul seminarului Dorohoi, I. Giosanu, Mina I. Grădinaru, 
controlor  al  cooperativelor  săteşti,  Bucureşti,  pr.  N.V. 
Hodoroabă,  I.  Isăceanu,  C.  Lavronschi,  Al.  Al.  Leontescu,  N. 
Mateescu, N.I. Munteanu, V.C. Nicolau, I. Nicolescu – Poenile, 
Elena T. Pamfile, G. Polcovnicu, Ion N. Popescu, C. Rădulescu – 
Codin,  Simion  Rusu,  pr.  N.  Sandovici,  econ.  P.  Gh.  Savin,  Al. 
Saint  –  Georges,  C.  Soltuz,  Gr.  Soltuz,  St.  St.  Tutescu,  V. 
Todicescu, G. Tutoveanu, D. Urzică, Gh. Vlădescu – Albeşti. 
Părintele  Petru  G.  Savin  este  şi  autorul  cărții:  Satele  sub 

305
raportul  cultural  –  graiuri  şi  sfaturi  cu  privire  la  zestrea 
sufletească a poporului român, tipărită la Bârlad în 1925. 
        * 

Documente răzăşeşti

Documente  răzăşeşti,  revistă  regională  de  acte  vechi, 


mărturii  tradiționale  şi  relicve  istorice,  apare  o  dată  pe  lună  la 
Bârlad,  director  Virgil  Caraivan,  redacția  şi  administrația  în 
Bârlad, str. Cuza Vodă nr. 57, Tipografia N. Peiu, Bârlad. 
Ființează de la nr. 1 în mai 1932‐1934. 
Despre  revistă  şi  conținutul  său,  iată  ce  spune  însăşi 
redacția la rubrica „Diverse” din nr. 6 al publicației: 
...”Harnicul  scriitor,  dl.  scriitor  Virgil  Caraivan,  scoate  la 
Bârlad o revistă lunară intitulată Documente Răzăşeşti. Se publică 
în paginile ei acte, surete, zapisci, cercetări şi porunci referitoare 
la  mutațiunile  proprietăților  rurale  ale  ținutului.  Nu  lipsesc 
interesante  spițe  de  familii  răzăşeşti,  ca  şi  acte  judecătoreşti, 
care  oglindesc  tragice  nedreptăți  făcute  țăranilor  pentru  a‐i 
deposeda de moşiile lor. 
Dacă  s‐ar  găsi  şi  în  alte  județe  câte  un  cercetător  de 
sârguința şi de priceperea domnului Virgil Caraivan, poate că s‐

306
ar  reconstitui,  în  cele  din  urmă,  procesul  dramatic  de 
sistematică  cotropire  a  ocinelor  răzăşeşti,  de  către  fețele 
boiereşti de pe vremuri. La lumina unor asemenea acte poate că 
exproprierea cea mare n‐ar părea chiar atât de nedreaptă.” 
Observație la care redacția notează: 
„Asemenea  reviste  credem  că  vor  apărea  numai  pentru 
anumite  regiuni,  cum  e  cazul  cu  revista  noastră,  care  se 
interesează  de  trecutul  istoric  al  Țării  de  Jos,  denumire  din 
vechea  împărțire  administrativă  a  Moldovei  şi  care  cuprinde 
între  Prut  şi  Siret  județele  Vaslui,  Fălciu,  Tutova,  Tecuci  şi 
Covurlui, cu reşedința în Bârlad. 
Pe  lângă  activitatea  ei  pur  istorico‐documentară,  are  şi  o 
tendință de propagandă cultural‐națională în scop de a deştepta 
interesul  pentru  tot  ce  ne  vorbeşte  despre  trecutul  nostru 
istoric. Mai are şi o latură didactică, căci învățătorii, în special, 
pot  găsi  unele  date,  care  să  le  servească  pentru  întocmirea  de 
mici monografii didactice pentru elevii şcolilor săteşti pe care le 
conduc.” 
Dar  să  reținem  şi  ce  scrie  cotidianul  Universul  din  28 
septembrie 1933 referitor la Documente răzăşeşti: 
„...  o  tânără  şi  curajoasă  revistă,  unică  în  felul  ei,  care  a 
hotărât să scormonească în vrafuri vechi şi prin unghere uitate, 
spre  a  culege  şi  reproduce  mărturii  tradiționale  şi  relicve 
istorice,  revistă  regională  de  acte  vechi  şi  căreia  îi  zice 
Documente  răzăşeşti,  apare  în  Bârlad  şi  a  trecut  de  numărul  7, 
ceea  ce  reprezintă  un  evident  sacrificiu,  într‐o  țară  unde 
mortalitatea revistelor, nou născute,  e mult mai timpurie. 
Țin  însă  a  arăta  că  revista  merită  să  trăiască,  îi  dorim 
viață.  E  condusă  de  scriitorul  Virgil    Caraivan,  cunoscut  prin 
dragostea  pe  care  a  dovedit‐o  literaturii  populare.  Vestim 
pentru  cei  ce  mai  au  tragere  de  inimă,  cuprinsul  ultimului 
număr:  „  Zapisul  lui  Huhulea  clucer  în  pricina  cu  Apostol 

307
pentru o parte de loc din Tăcmăneşti, județul Vaslui, din 1620, 
mai 2. Zapisul lui Grama vel Jignicer, prin care face schimb de 
pământ  cu  Popa  Ion  şi  cu  Pârvul,  cu  toții  din  satul 
Carlomăneşti,  județul  Tutova,  din  1642,  octombrie  29.  Cartea 
Domnului  Gheorghe  Ştefan  privitoare  la  pâra  dintre  boiarinul 
Stafie  cu    vecinii  săi  din  sat  Carlomăneşti,  județul  Tutova,  din 
1656,  octombrie  2.  Şi  aşa  mai  departe...  cu  formule  vechi,  cu 
blesteme şi cu jurăminte  ‐ din adâncul vremii înviază lumina.” 
Revista  a  scris  şi  despre  inițiativa  nematerializată,  în 
numărul 1: 
„Sub  conducerea  S.S.  cucernicul  preot  econom  Şt. 
Vasilescu,  protoereul  județului  Tutova,  se  va  înființa  în  oraşul 
Bârlad  un  muzeu  bisericesc  regional  care  va  fi  alimentat  cu 
toate  odoarele  vechi:  cărți,  haine,  icoane  etc.  care  nu  mai  sunt 
întrebuințate de către bisericile din județ şi care în multe cazuri 
sunt rău păstrate şi expuse a fi pierdute.” 
În afara materialelor specifice tradiției şi relicvelor, revista 
a  publicat  cronici,  însemnări,  diverse,  o  largă  prezentare  a 
cărților, revistelor şi ziarelor primite la redacție. 
La  loc  important  figurează  donatorii  care  contribuie  la 
tipărirea  revistei:  G.  Tutoveanu,  I.  Antonovici,  preot  Şt. 
Vasilescu,  C.  Dornescu,  Ovidiu  D.  Eremia,  Oratin  D.  Eremia, 
Vasile Stoica, Tiberiu D. Eremia. 

Virgil  Caraivan  a  fost  membru  fondator  al  Societății 
Scriitorilor  Români,  membru  în  primul  ei  comitet,  unul  dintre 
istoricii  de  bază  ai  acestei  societăți  de  breaslă  scriitoricească 
(vezi bibliografia). El a colaborat intens nu numai la Documente 
răzăşeşti, Răzeşul, ci şi la Viitorul şi Veacul nostru. 
*Despre  Virgil  Caraivan  vezi  „Medalion  –  Sensul 
pilduitor  al  unei  strădanii”  de  Constantin  Parfene  în  Vremea 
nouă Vaslui, nr. 88 din 2 iunie 1968. 
*
308
Debuturi şi tradiţii

Debuturi  şi  tradiții  a  fost 


revista Liceului nr. 2 din Bârlad – 
apărută  în  anii  1970  şi  1971,  sub 
conducerea  unui  colectiv  de 
redacție  format  din  profesorii 
Ioan  Elena,  Nicola  Traian, 
Rânceanu  Elena  şi  elevii  Balan 
Laurențiu,  Bâclea  Mariana, 
Crângenu  Constantin,  Mărginea‐ 
nu Corina, Popuşoiu Lelioara, Steinberg Jeky. 
Realizată  la  Întreprinderea  poligrafică  Iaşi.  Primul 
număr  are  salutul  acad.  Prof.  dr.  Petre  Constantinescu  –  Iaşi, 
prof.  dr.  N.  Bagdasar,  prof.  dr.  Gh.  Vrabie  şi  al  scriitorului 
Constantin Chiriță. 
În  editorialul  „La  drum”,  prof. 
Petru  Sava,  directorul  liceului,  afirmă  că: 
„Debuturi  şi  tradiții”  doreşte  să  devină  o 
cronică vie a ideilor şi faptelor celor care‐şi 
leagă  formația  lor  spirituală  de  numele 
liceului nostru şi al slujitorilor lui.”Au fost 
găzduite  articole  cum  ar  fi:  „Din  trecutul 
istoric  al  județului...”,”Trecutul  istoric  al 
liceului”.  
Prof. Petre Sava Valorificarea  folclorului  de  către       
      scriitorii paşoptişti”, probleme de fizică şi 
matematică,  umor,  jocuri  de  societate  –  toate  realizate  de 
profesori, elevi ori foşti elevi ai Liceului „Codreanu”. 
În  1996  Debuturi  şi  tradiții  a  ocupat  un  onorant  loc,  unu  la 
concursul revistelor şcolare, etapa județeană, iar la faza pe țară – locul 
12. 

309
      * 

Dialog
Dialog:  publicație  editată  de    Sindicatul  învățământului 
„Tutova” din Bârlad. 
Colectivul  de  redacție:  Victor  Avram,  Mircea  Marinescu 
Alexandru, Valeriu Panțâru. 
Anul I nr. 1 – apare la Bârlad în 1997. 
        * 
Dialog, publicaţie editată de Sindicatul învăţământ
Tutova" din Bârlad, apare cu numărul 1 în februarie 1997, cu
difuzarea gratuită.
Din colectivul de redacţie făceau parte: Victor Avram,
Mircea Marinescu Alexandru, Valerian Panţiru, Cornel
Pleşu, Mircea Forţu.
Adresa redacţiei: str. Mihail Kogălniceanu nr.6; tiparul la
S.C. Odeon SRL Vaslui, str. A. Mureşanu nr.22, format 29x43
cm, în patru pagini.
„Intenţionăm ca prin publicaţia „Dialog" să oferim
posibilităţi de cunoaştere mai bună a colegilor noştri şi în
special a preocupărilor şi realizărilor lor, posibilităţi de
valorificare a experienţei celor cu stagii mai vechi în
învăţământ şi promovarea ideilor purtătoare de nou ale
tinerilor noştri colegi..." spunea prof. Mircea Marinescu,
vicepreşedintele sindicatului „Tutova" Bârlad.
Dialog se declara „deschisă tuturor acelora care doresc să
sprijine învăţământul din zona noastră şi învăţământul

310
românesc. . . "

Prof. Mircea Marinescu Alexandru, vicepreşedinte al


Sindicatului învăţământ „Tutova" Bârlad (SIT Bârlad) în
editorialul din pagină, realizează un istoric al entităţii pe care o
reprezintă: „SIT Bârlad s-a înfiinţat la data de 26 ianuarie
1990, când 80 de delegaţi reprezentând majoritatea unităţilor
de învăţământ din Bârlad hotărăsc în cadrul primei Conferinţe
acest lucru. La 8 februarie 1990 SIT Bârlad dobândeşte
personalitate juridică, iar la 13 august 1992 se constituie într-
un sindicat puternic prin fuziunea cu Sindicatul Liber „Unirea"
şi Sindicatul Liber din comuna Tutova, având peste 1200
membri, din 48 unităţi de învăţământ. SIT Bârlad este condus,
conform Statutului, de un consiliu zonal format din 25 membri
şi un Birou permanent compus din 5 membri. SIT Bârlad este
afiliat din anul 1990 la Federaţia Sindicatelor Libere din
învăţământ (FSLI), cea mai puternică federaţie din
învăţământul preuniversitar, cu un număr de peste 100.000
membrii în toate judeţele ţării. La rândul ei, FSLI este afiliată
din 7 aprilie 1995 la Confederaţia Sindicatelor Democratice din
România."
În cele ce urmau se publica: Statutul SIT Bârlad,
rezultatele obţinute de sindicat în anii parcurşi, facilităţile
acordate membrilor de sindicat.
Dialog susţinea şi alte deziderate ale şcolii. Astfel, s-a luat
cunoştinţă despre „Statutul personalului didactic"; „Graficul
mişcării personalului didactic în anul 1997", iar la rubrica
intitulată „Reforma" s-a publicat, sub semnătura prof. Aurel
Cornea şi prof. Ioan Bujor preşedinte şi vicepreşedinte al FSLI
„Observaţii şi propuneri formulate de unii participanţi la
dezbaterea „Locul şi rolul învăţământului de educaţie specială,
al caselor de copii şcolari şi preşcolari în contextul reformei
învăţământului din România", organizată de FSLI în luna
februarie 1997."
Prof. dr. Gheorghe Corodescu, directorul Şcolii normale
„Al. Vlahuţă" Bârlad semna un foto-reportaj despre şcoala
înfiinţată la 29 noiembrie 1870, „una dintre cele mai vechi şcoli
normale din ţară", care împlinea 127 de ani. „ .,
Documentat era şi foto-reportajul despre„Grupul şcolar
agricol „Zorleni” semnat de Serghei Coloşenco, iar prof. N.
Sârbu semna un material despre „Colegiul Naţional

311
„Gheorghe Roşea Codreanu" din Bârlad."
Publicaţia îşi informa cititorii despre mai toate aspectele
vieţii şcolare: rezultatele participanţilor la etapele naţionale ale
olimpiadelor şcolare şi ale concursurilor pe meserii, nivelul
salariilor de bază ale cadrelor didactice şi compensaţiile în
vigoare, regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea
concursului de admitere în liceu, în şcoala profesională şi
înscrierea la şcoala de ucenici, programul activităţilor
pedagogice, metodico-ştiinţifice şi de perfecţionare de la
Centrul de asistenţă psihopedagogică la Casa corpului
didactic.
Consistente şi utile erau şi rubricile: „Dicţionar şcolar",
„Universul cunoaşterii", „Prezentări de cărţi", „Reviste
pedagogice", „Acum 100 de ani", iar titlul „Să nu uităm că am
fost şi noi tineri", cu materialele de susţinere, făcea sudura
dintre generaţii în procesul muncii şcolare.
*

Dragostea
Dragostea  apare la Bârlad la 18 noiembrie 1907 ca revistă 
hazlie locală în numărul de început şi revistă hazlie de aventuri 
amoroase – numerele din 25 noiembrie şi 2 decembrie 1907. S‐a 
editat  o  dată  pe  săptămână,  sub  conducerea  unui  comitet, 
redacția în strada Sf. Mina nr. 913 Bârlad. 
A apărut ca un tovarăş a celor dispuşi ca în zilele grele de 
iarnă, pe ger şi zăpadă mare, să rămână în casă şi la gura sobei 
să‐şi mai împrăştie urâtul... citind. Editorialul spunea că revista 
vine ca „o duduie veselă care va şti să procure distracție...”  
Rămânea ca cititorii să se poarte cavalereşte cu dânsa... 

312
După  ce  oferise  bucăți  hazlii,  informații  şi  publicitate 
literară,  în  proză  ori  versuri,  nu  numai  din  Bârlad,,  ci  şi  din 
Tecuci,  Vaslui,  Huşi,  Bacău  şi  din  toată  România,  revista  în  8 
pagini,  care  se  înhăma  la  „automobilul  cu  scrisori”,  a  ... 
dispărut! 
Şi avea destui cititori... 
Care  greu  desluşeau  identitatea    celor  care  făceau  oferta 
cu  nume  ca  acestea:  Florel,  Scanadel,  Arsumconovăț,  Kri‐Kri, 
Zozo, Amargelett, Acid Fenic ş.a. 
Şi‐a găsit găzduire la Tipografia D. Lupaşcu – Bârlad. 

Duh nou
Duh  Nou,  revista  Asociației  Învățătorilor  din  Județul 
Tutova,  apare  în  1936  sub  conducerea  Comitetului  Asociației, 
redacția  şi  administrația  –  Constantin  Sandu,  Şcoala  nr.  2  de 
fete Bârlad. 
Apare în fiecare lună, afară de lunile iulie şi august. 
Membrii  fondatori  ai  publicației:  I.  Antonovici,  I. 
Lăzărescu,  Vasile    Ifrim,  Vasile  Pânzaru,  Ioan  Tomşa,  Neculai 
Alexandrache., Neculai Galaction, Constantin Sandu. 
Redacția  face  precizarea  că:  „membru  fondator  poate  fi 
orice  coleg  la  cerere  şi  vărsând  suma  de  200  lei,  o  dată  pentru 
totdeauna „Fond susținerea revistei”, iar „colaboratorii revistei 
313
sunt toți învățătorii din județ şi toți ce doresc binele şi progresul 
şcoalei poporului.” 
Se  publică  materiale  specifice  profesiei:  „Pregătirea 
învățătorilor”  –  de  I.  Antonovici;  „Teoria  evoluționismului”  – 
de Const Gh. Moroşanu, profesor; „Cursurile complimentare la 
sate” – de Const. A. Popa, institutor; „Rolul şcoalei în ridicarea 
economică  a  săteanului”  –  de  V.  Pânzaru,  revizor  şcolar; 
„Pentru  sau  contra  şcoalei  democratice?”  –  de  I.D.  Vanaga, 
şcoala  de  aplicație;  „Congresul  pedagogic  al  Asociației  „  de 
D.V. Țoni; „Selecționarea elevilor” – de I. Antonovici; Predarea 
proverbelor  în  şcoala  primară  –  de  Ioan  Taraze,  învățător, 
Şcoala  de  aplicații  Bârlad;  „Rolul  manualelor  didactice  în 
învățământul  primar”  –  de  I.  Ghenciu,  învățător  gr.  I; 
„Precocitatea  şi  întârzierea  mintală”  –  de  C.  Donose, 
învățător”Un  mare  filantrop  :  Stroe  Belloescu”  –  de  profesor 
Gh. Th. Moroşanu etc. 
În  articolul:  „O  purificare  în  literatura  română”  – 
conferință  ținută  în  ziua  de    9  aprilie  1937  la  Ateneul  Popular 
C.F.R.,  autorul  se  ridică  împotriva  pornografiei  şi  semnalează: 
„Justiția,  la  rândul  ei,  a  intervenit  şi  ea:  doi  scribi  infecțioşi  de 
categoria  lui  Tudor  Arghezi  au  şi  fost  amendați  ieri  pentru 
romanele lor imorale: unul e Bonciu, pe adevăratul nume Bercu 
Haimovici  şi  altul  Geo  Bogza,  neidentificat  încă  pe  adevăratul 
nume...” 
Revista  publică  şi  alte  genuri  de  materiale:  cronici  a 
cărților şi revistelor, însemnări literare şi jurnalistice, informații 
şi chiar poezii. 
Am reținut, nu întâmplător, poezia „Români, priviți spre 
hotare!”  de  Gh.  Filiche,  Priponeşti  Tutova,  în  numărul  4  din 
aprilie 1937, din care redăm ultimele versuri: 
„...Atât de duios vi‐i trecutul 
Şi jertfa atâta de mare, 

314
În zare mijeşte furtuna, 
Români, priviți spre hotare!” 
 
Premoționale  spusele  învățătorului  Gh.  Filiche  din 
Priponeştii naşterii mele... 
N‐a  trecut  mult  şi  Mareşalul  avea  să  ordone:  „Ostaşi, 
treceți Prutul!” 
Ostaşii  au  executat  ordinul,  căpitanul  în  rezervă  Iorgu 
Filiche  a  fost  mobilizat  şi  nu  s‐a  mai  întors  acasă  până  la 
terminarea măcelului. 
Era  învățător  foarte  competent  şi  exigent  în  satul 
Priponeştii  de  Jos  –  unde‐i  învățau  şi  copii  săi  ‐    Gugurel  şi 
Dorica. 
Eu  aveam  învățător  pe  Ştefan  Baştă,  un  alt  căpitan 
rezervist, rudă cu Filiche, care se ocupa de premilitari. De la el 
şi  de  la  învățătoarea  Cornelia  Pricopescu,  fostă  elevă  a  lui,  am 
învățat  atâta  istorie  a  românilor  cât  n‐am  învățat  mai  târziu  în 
anii învățământului superior... 
Ştefan  Bastă  se  odihneşte  în  cimitirul  din  Priponeştii  de 
Sus, unde a şi profesat... 
Gh. Filiche – Iorgu, cum i se zice în sat – undeva la Oneşti, 
unde i‐i fiica. 
Urmare  a  colectivizării  şi  a  dezrădăcinării  urmaşilor  lor, 
gospodăriile, cu teren şi multe atenanse au fost înstrăinate. Dar 
nu mai arată ca pe vremea lor... 
Duh Nou, Bârlad, anul III nr. 3‐4 martie – aprilie 1938, p. 
18  –  19  se  ocupă  despre  faptele  de  arme  ale  regimentului  
bârlădean – 12 Infanterie „Cantemir”. 
      *
Dihonia intrată în „Asociaţia învăţătorilor” de la judeţul
Tutova, venită în conflict şi cu „tagma” profesorilor, pentru
interese sindicale, dar mai ales profesionale, este descrisă şi de
I.C. Antonovici când vorbeşte despre Ştefan Toporaş, ajuns la
un moment dat conducătorul Asociaţiei şi revizor şcolar, dar
315
trimis să stea în „banca” lui din cauze politicianiste: „într-o
cărţulie („Sfaturi pe înţelesul satelor”), prefaţată de Nicolae
Iorga.
Să-l ascultăm: „Colegul meu de clasă Ifrim, preşedintele
Asociaţiei, face apel la mine să-l ajut să înfiinţeze o revistă a
învăţătorilor, cu gândul să se poată ajunge la o înţelegere clară
a greşelii de neiertat de a se certa colegii între ei pentru
efemere satisfacţii personale, de multe ori din ambiţiuni
deşarte, absolut stricătoare a armoniei ce se cere a fi
exemplară într-o asociaţie de oameni care sunt chemaţi a fi
lumina deşteptătoare a unei naţiuni căreia îi simte lipsa.
Am răspuns apelului colegului Ifrim. Colegii aveau
revista mult dorită „Duh nou”, care adusese în bună parte
vechea armonie între învăţători.
Dar politicianismul nu dormea, îşi continua rolul lui
distructiv.
Am intervenit scriind şi tipărind broşura „O lămurire şi
un îndemn” pentru a aduce din nou pacea şi buna înţelegere
între învăţători care erau roase de politicianismul lacom şi
necruţător.
Broşura se află la Biblioteca municipală „Stroe
Belloescu” din Bârlad sub nr.180. Din ea se vede lămurită
starea de spirit care există în corpul învăţătoresc tutovean din
acea vreme (1930-1935).
Ştefan Toporaş (de loc din Vinderei, mutilat în război,
dar întors la catedră să lupte pentru deşteptarea satului, când
alţii se pensionau (n.n.) a fost dascălul proeminent care scria la
revistă şi lucra pentru strângerea de fonduri pentru Căminul
fiilor de învăţători din Bârlad).
Preşedinte al Asociaţiei nu mai era Ifrim, când am
donat Căminului învăţătorilor întreaga sumă din lucrarea mea
ieşită de sub tipar „Sfaturi pe înţelesul satelor” cu o prefaţă de
Nicolae Iorga. Preşedintele Asociaţiei confirmă dorinţa mea în
paginile revistei „Duh nou”. În broşura de care e vorba mai sus,
am făcut portretele tuturor învăţătorilor care făceau parte din
comitetul de conducere al Asociaţiei.

316
Broşura a cărui efect a
fost cel aşteptat, a fost bine
venită. Revista „Duh nou” a
fost bine apreciată de
preşedintele Academiei
Române Ion Simionescu, de
felul cum e scrisă. Ea s-a
născut binişor în cancelaria
Şcolii de băieţi nr. 4 din
Bârlad, în consfătuirea cu
comitetul de conducere al
Asociaţiei, condus de dl Ifrim,
colegul meu de clasă şi din
care făcea parte şi Ştefan
Toporaş.

(Reprodus din „Şcoala


nr.4 Bârlad la 150 de ani 1856-2006, studiu monografic de Ghiţă
Cristian, Ed, „Sfera” Bârlad, 2006)

*
 

Duh parohial
Duh parohial de sub conducerea preotului Constantin
Damian apărea în 1934 la Lungeşti Tutova şi era evidenţiată la
Eparhia Huşi ca revistă bisericeaacă.
*

Editura “Sfera”
La 20 mai 2007 s-au împlinit 8 ani de la înfiinţarea la
Bârlad a Editurii “Sfera”. Normal ar fi ca, aşa cum au pomenit
I. Antonovici şi Gr. Creţu când, scriind despre “Tipografiile...”
de la Bârlad,au trecut în revistă, nominalizând toate
publicaţiile şi cărţile ce s-au tipărit în localitate, aşa şi noi, să
înşirăm întreaga activitate a editurii citate. N-o facem nu
numai pentru că nu i-am consultat evidenţele, dar, în condiţiile
317
actuale, am putea fi acuzaţi, fie că îi facem publicitate...

Notăm cele de mai sus ca o


activitate deosebit de importantă
pe frontul culturalizării, dar
enumerăm şi câteva din cele
circa 200 de cărţi cu subiecte
din diferite domenii, unele cu
autori stabiliţi în Franţa,
Canada, Finlanda etc.:“Biserica
Sfântul Gheorghe” din Huşi, de
Costin Clit, “Mânăstire Moreni”
de Gheorghe Ghenghe şi Marin
Rotaru, “George Tutoveanu” de
Serghei Coloşenco, “Nu-i mai
ajunge sufletului...” de C.D.
Zeletin, “Valori spirituale
tutovene” de Traian Nicola,
“Caleidoscop memorialistic -
epistolar” de Constantin Parfene, „Trestiana” monografie
arheologică de Eugenia Popuşoi, „Documente bârlădene
ferecate în metal” de Nicolae Mitulescu, „Călător… prin
vâltoarea vremii” de Alexandru Mânăstireanu, o carte
autobiografică a autorului ,Iubire”, versuri şi proză de Al.
Vlahuţă, „Personalităţi medicale din Ţara de Jos a Moldovei” de
Nicolae Belizelii, „Caragagi – sat românesc din Bugeac” de
Petru Ujeucachi.
La Editura „Sfera” din Bârlad a fost realizat în 2007 şi
volumul „Mânăstirea Rafaila” într-o ţinută tipografică aleasă cu
un „Cuvânt înainte” semnat de (+) Ioachim Episcop al Eparhiei
Huşilor, care evidenţiază câmpul larg de realizări ale autorului,
dar şi reuşita de faţă, Mânăstirea Rafaila nebeneficiind până
acum de o asemenea cercetare temeinică…
Păstrând în tăcere finanţatorul unei asemenea lucrare-
document, cartea, bine structurată tematic, cu anexe valoroase
care-i susţin dizertaţia autorului, cu fotografii în culori „prinse”
ca de un profesionist de Mădălin Daniel Tibichi de la Seminarul
Teologic, în tehnoredactarea lui Bogdan Artene, mereu aflat în
activitate, culegătorii de text Ionuţ Zota, Ionel Agarici de la
Seminarul Teologic din Huşi şi Bogdan Daniel Pisaltu de la
Liceul teoretic „Cuza Vodă” Huşi, pun pe o hârtie de calitate o

318
literă maşcată, frumoasă, accesibilă atât tineretului cât şi
vârstnicilor. Cartea lui Costin Clit şi a colaboratorilor săi este o
reuşită, asupra conţinutului ei, a valorificării literare a
documentelor istorice şi a altor aspecte de esenţă
scriitoricească urmează a se pronunţa specialiştii, dar şi
cititorii cărora le este destinată. Şi au la ce se referi!
*

Echinox
Echinox, revistă a elevilor de la Grupul şcolar agricol
Zorleni-Bârlad, apare în luna mai 1997 când era la al cincilea
număr.
Făcând recenzia ei în periodicul „Dialog" - publicaţie
editată de Sindicatul învăţământului „Tutova" din Bârlad,
numărul 4, Gică Iureş constată că „se detaşează net de
celelalte (Aripi tinere" de la Liceul „Mihai Eminescu", „Debuturi
şi tradiţii" de la Colegiul Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu”
ambele din Bârlad), atât prin ţinuta ei grafică deosebită cât şi
prin conţinut".
..."Cele 12 pagini constituie o delectare pentru cititorul
avizat. E o plăcere să răsfoieşti o asemenea revistă care are un
colectiv redacţional inimos şi talentat (Nina Simion, Mădălina
Andrei, Corina Boroş, Otilia Postolachi, Oana Capotă şi Diana
Năstase) condus de doi profesori cu adevărat profesionişti -
Lucia Blănaru şi Serghei Coloşenco.
Sincere felicitări!
Menţionez că toate cele trei publicaţii au apărut la
Irimpex SRL... din municipiul Bârlad.
(Din publicaţia „Dialog" nr.4/1997, rubrica „Revista
revistelor şcolare")
*
Despre revista Echinox, publicaţie trimestrială, aflată la al
patrulea număr, iar cel de al cincilea sub tipar, aflăm alte
amănunte de la însuşi prof. Serghei Coloşenco din
fotoreportajul „Grupul şcolar agricol Zorleni", publicat în
„Dialog": redacţia îşi are sediul „în corpul vechi al şcolii unde se
află şi Muzeul mixt care cuprinde mărturii istorice de mare
importanţă pentru aceste locuri". Revista „şi-a cucerit un loc
aparte în presa şcolară - dovadă şi menţiunea obţinută la
concursul revistelor şcolare din anul trecut."

319
„Primul număr al revistei Echinox a fost lansat în mod
festiv cu participarea tuturor redactorilor şefi ai revistelor
şcolare din zona Inspectoratului şcolar judeţean,Inspectoratului
judeţean pentru cultură şi Biblioteca judeţeană."
*

Elanul
Elanul, revistă de cultură editată de Asociaţia culturală
“Academia rurală Elanul” şi Şcoala “Mihai Ioan Botez din
Giurcani, comuna Găgeşti, judeţul Vaslui, apare din anul
1998, iar în octombrie 2007 a ajuns la cel de al 56-lea număr.
Actualul colectiv redacţional este format din: Marin
Rotaru, redactor şef; Gheorghe Gherghe, redactor şef adjunct;
Dan Ravaru, Teodor Hardon, Ştefan Stan, Florin Varvara,
redactori corespondenţi.
Este tipărită la S.C. Irimpex S.R.L. Bârlad. De doi ani
revista apare în fiecare lună, datorită sprijinului Centrului
Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii
Tradiţionale Vaslui.
Apare într-un tiraj de 300 exemplare care sunt difuzate
prin colaboratori şi poştă în judeţul Vaslui şi în ţară prin
Biblioteca Naţională (ISSN: 1583-3593), dar şi în Canada,
Anglia, Franţa şi Germania.
Fiind o revistă de cultură, în paginile ei se publică
articole de arheologie şi istorie, recenzii, cronici culturale,
poezie, proză.
Colaboratorii sunt cadre didactice, oameni de cultură din
judeţ şi nu numai, cu rădăcini adânci în această parte de ţară:
Depresiunea colinară „Horincea-Elan-Prut". Reuniţi în
Asociaţia Culturală „Academia Rurală Elanul", înfiinţată în

320
aprilie 2003, aceştia îşi aduc contribuţia la istoria şi cultura
zonei, continuând o tradiţie mai veche a scriitorului Virgil
Caraivan, născut la Şuletea, autorul revistelor „Răzeşul" (1926)
şi „Documente răzăşeşti" (1932-1934).
Cele scrise mai sus de Marin Rotaru, redactorul şef al
revistei Elanul trebuie completate cu recomandarea noastră:
publicaţia de la Giurcani, pentru a-şi susţine identitatea, dar şi
pentru a i se acorda meritele pe care le are, în calitate de
continuatoare a ceea ce au fost revistele lui Virgil Caraivan în
zonă, trebuie să-şi pună pe frontispiciu necesarul subtitlu:
revistă de cultură şi ştiinţă.
Aceasta pentru că ea conţine multă cultură şi ştiinţă:
„Mărturii istorice privitoare la satul Rânzeşti pe Prut" de prof.
Gheorghe Clapa, „Oameni de pe Valea Elanului în istoria
Inspectoratului şcolar al judeţului Vaslui" de prof. Dumitru
Apostolache, „Grumăzeşti, vechea vatră a Muntenilor de sus"
de Dan Ravaru, „Movilele şi rolul lor în peisajul geografic al
Depresiunii Elanul" de prof. Teodor Hardon, „Descrieri inedite
ale bisericilor fostului judeţ Vaslui din 1894" şi „O vidomastie
inedită cu slujitorii bisericilor din judeţul Fălciu la 1840" de
Costin Clit; medalioane ale unor personalităţi: „Costachi
Calligari (1852 - 3 ianuarie 1888)" de Costin Clit, „Prof. Colea
Damian Gheorghe" de Dumitru Bahrim, „N.C. Bejenaru" şi
„învăţătorul Vasile Alexa (1861-1928)" de Ion Diaconu, a
merituosului arheolog Ghenuţă Coman, reliefată cu ocazia
organizării simpozionului ştiinţific „Sărăţeni - 513 ani de
istorie", eveniment creionat de prof. Laurenţiu Chiriac şi alţi
publicişti, a titlului cu nuanţă de regret şi durere „A plecat
Horia Stamatin" din Bogdăneşti - Vaslui, „Familia Talpeş -
familie de ctitori", „Profesorul Nicolae Bălan la 70 de ani" de
prof. D. Apostolache; alt gen de medalioane care aduc
sufletului şi inimii de român ctitoriile locurilor şi evoluţia lor -
„Mănăstirea Moreni", „Schitul Mera", „Satul şi parohia
Corlăteşti", „Mănăstirea Dimitrie Cantemir", „Schitul
Cruceanu", „Biserica din satul Sărăţenii de Jos, comuna
Murgeni", „Schitul Pârveşti", „Vechea parohie Borodeşti",
„Schitul din satul Pochidia", toate în măsură să îndrume
credincioşii şi clericii spre noi şi noi zidiri pentru viitorime, dar
păstrându-le şi întreţinându-le pe cele amintite şi altele;
prezentări de cărţi: „Erezii şi schisme la Dunărea Mijlocie şi de
Jos în mileniu l" de Nelu Zugravu, ed. „Presa Bună", Iaşi, 1999,

321
prezentată de Cristian Onel, „Ghenuţă Coman" cu subtitlul „O
viaţă dedicată arheologiei" de Marin Rotaru şi Gheorghe
Gherghe, Ed. Cutia Pandorei, Vaslui, 2003, prezentată de Ion
Diaconu, „Studii şi articole privind istoria oraşului Huşi",
volum coordonat de Costin Clit şi Mihai Rotariu, Ed. Sfera,
Bârlad, 2005, prezentat de prof. Ioan Iacomi; aniversări şi
simpozioane: „Confluenţe spirituale" de Dumitru Apostolache,
manifestare desfăşurată la Vetrişoaia, prilej cu care a avut loc
şi o sesiune de comunicări pe teme de arheologie, istorie şi
cultură, dar şi o şedinţă lărgită a cenaclului literar „Ion Iancu
Lefter", cu participarea şi a notabilităţilor din judeţ, lansări de
volume literare cum ar fi medalionul „Ion Mâcnea Vetrişanu",
autor şi al volumului „Un veac într-un vis", apărut la Ed.
Junimea, Iaşi, 2005; „Stoişeşti - străveche vatră de civilizaţie";
prezentări de acte vechi, multe inedite, despre aşezări săteşti,
aşezăminte de cult şi de cultură, acte de împărţeală, moşii date
cu zestre, danie şi cumpărătură, dar şi teme de o sensibilitate
şi subtilitate mai deosebite: „Mari teme ale literaturii universale
şi româneşti - Iubirea" de prof. Stan Ştefan, „Dimitrie Cantemir
în gândirea şi conştiinţa naţională română" de prof. Gheorghe
Clapa. La cele de mai sus se adaugă multă poezie,
corespondenţă a unor ierarhi bisericeşti cu autorităţile
timpului, catagrafii culese din arhive, prezentarea unor
şantiere arheologice şi comentarii asupra vestigiilor etc.
O revistă care trebuie citită număr de număr. Format
22x31 cm, în 20 de pagini.
Din caseta redacţională desprindem că în octombrie 2007
revista este realizată de către Marin Rotaru, redactor şef,
Gheorghe Gherghe, redactor şef-adjunct, redactori
corespondenţi: Rodica Pop, Laurenţiu Chiriac, Dan Ravaru,
Cristian Onel, Laurenţiu Ursachi, Teodor Hardon, Florin
Varvara, Ştefan Stan, Serghei Coloşenco. Tehnoredactare
computerizată: Bogdan Artene- Bârlad.

Făt - Frumos
Făt‐Frumos,  revistă  literară,  apare  la  15  martie  1904, 
bilunară,  sub  direcția  unui  comitet,  dar  se  ştie  că  la  început  a 

322
fost condusă de G. Tutoveanu şi 
Dimitrie Nanu, iar mai târziu de 
Corneliu  Moldoveanu  şi  
Anastasie  Mândru.Redacția  şi 
administrația:  Tipografia  C.D. 
Lupaşcu – Bârlad. 
„Nici setea de glorie, nici 
cea de câştig, nu ne strânge la un 
loc ‐, ci curata dorință de a sluji, 
dacă  nu  literatura  –  căci  suntem 
prea neînsemnați pentru aceasta 
– cel puțin avântului sufletesc al 
tinerimii, care caută dar nu găseşte, decât în prea puține locuri,  
îndrumarea  sănătoasă  atât  de  trebuitoare  ei”.  Vom  căuta  –  se 
spune  în  cuvânt  înainte  –  prin  aceasta  ca  schimbând  spusele 
marelui  istoric  N.  Bălcescu:  „Românii  au  trebuință  astăzi  să  se 
întemeieze  în  patriotism  şi  în  curaj  şi  să  câştige  statornicie  în  
caracter”  să  ne  fie  îngăduit  a  zice:  „Românii  astăzi  sunt 
întemeiați  în  patriotism  şi  în  curaj  şi  au  câştigat  temeinicie  în 
caracter”. 
Cu toate că nu a apărut decât de la 15 martie 1904 – la 1 
februarie 1906, în total 23 de numere, Făt‐Frumos a fost cea mai 
importantă revistă a momentului. În „Curentul nou” (nr. 15 din 
15  noiembrie  1904)  N.  Iorga  spunea:  „Astăzi  sunt  trei  reviste 
tinere care înfățişează curentul cel nou în literatură şi cugetarea 
românească.  „Făt  ‐  Frumos”  din  Bârlad  stă  la  mijloc  între 
„Semănătorul”  bucureştean  şi  „Luceafărul”  din  Budapesta. 
Aproape orice se cuprinde  într‐una din aceste reviste ar putea 
să‐şi afle locul şi în celelalte două.” 
Ideologia şi programul revistei era transparent:  să citim şi 
să  aşternem  pe  hârtie  numai  ce‐i  al  nostru.  Că  zicea  Emil 
Gârleanu în numărul 3 al revistei: „... Căci, de ce, spre pildă, am 

323
cânta  florile  portocalului,  căruia  nu  i‐am  văzut  decât  fructul, 
când zarzării ne îmbată primăvara cu parfumul  ninsorii lor de 
flori?  De  ce  am  căuta  să  simțim  murmurul  Gangelui,  când  ne 
şopteşte atât de tainic şi de aproape izvorul ascuns în umbrişul 
sălciilor pletoase şi curge atât de măreț Dunărea de vale? Sau de 
ce  am  căuta  să  zugrăvim  rău  ghețarii  Alpilor,  pe  care  nu  i‐am 
zărit  niciodată,  când  Ceahlăul  mai  străjuieşte  încă  în  hotarul 
încărunțit al Moldovei?” 
„Glorificarea  trecutului  şi  a  vieții  neamului  nostru  vor 
readuce entuziasmul din alte vremi şi vor da celor aleşi zbor de 
vulturi” – îşi exprima premoniția Ştefan Petică în numărul 5 al 
revistei... 
Făt‐Frumos  a  fost  cea  mai  importantă  contribuție  a 
Moldovei  de  Jos  la  istoria  literaturii  române,  fiind  a  doua 
revistă literară la Bârlad (1904 – 1906, dar şi 1 martie – 1 aprilie 
1909),  o  revistă  a  grupului  G.  Tutoveanu,  Emil  Gârleanu,  D. 
Nanu  şi  a  mai  tinerilor  C.  Moldoveanu  şi  A.  Mândru 
colaboratori  harnici  de  la  „Paloda”  la  care  o  contribuție 
materială  şi  de  suflet  a  adăugat‐o  tipograful  şi  literatul  G. 
Cațafany. 
În  revistă  au  mai  semnat:  M.  Sadoveanu,  N.  Iorga,  E. 
Lovinescu,  G. Vâlsan, A. Gorovei, D. Anghel, El. Farago, Ilarie 
Chendi ş.a. 
...”La Făt‐Frumos au scris – spune G. Tutoveanu în Discuții 
literare  cu  V.D.  Damaschin  în  numărul  1  din  Scrisul  nostru:  N. 
Iorga,  A.  C.  Cuza  ,  cu  „Naționalitatea  în  artă”,  I.  Brătescu  – 
Voineşti,  I.  Basarabescu,  O.  Carp,  M.  Sadoveanu,  I.  Adam...  şi 
şi‐au început cariera literară scriitori bârlădeni, în afară de Emil 
Gârleanu”, care şi el începea să publice literatură” pentru prima 
oară, Corneliu Moldoveanu şi A. Mândru”... 
Nicolae Iorga umbla prin oraşe şi sate cu trăsura lui „moş 
Costache”,  fratele  mamei  sale    Zulnia  Iorga,  spune  Dan 

324
Smântânescu.  Un  temeinic  popas  a  făcut  şi  la  Bârlad,  unde  a 
copiat importante acte din Casa Obştii, pe care le va publica în 
volumul  V  din  „Acte  şi  fragmente  cu  privire  la  istoria 
românilor” (1904) sub titlul „Cărți domneşti, zapise şi răvaşe.” 
Poate  dintr‐o  astfel  de  călătorie,  regretul  lui  Iorga  „că 
dealurile bârlădene sunt triste, pentru că vechile păduri au fost 
tăiate”  :  „Dar  era  măcar  pădurea,  scrie  marele  istoric,  şi  în 
umbra marilor stejari şi fagi se aciua o întreagă lume de poezie 
vegetală, cu nesfârşite aspecte de  sfioasă frumusețe. Securea a 
dat  jos  podoaba  codrilor,  care  înfrumusețau  şi  apărau,  tot 
odată,  țara,  care‐i  dădeau  răcoare  şi  ploaie,  care  se  luptau  cu 
aprigele  călduri  ale  verilor  de  stepă  şi  stăteau  ca  o  perdea  de 
ocrotire  pentru  semănăturile  puținelor    luminişuri.  Acum  toți 
taie!” 

Făt-Frumos
Apare la tipografia Caţafany de la l octombrie 1904-15
februarie 1905 (nr.13-19) iar cele de început la tipografiile
„Unirea" şi „Română", iar în cele din urmă la tipografia
Lupaşcu, scriu Gr. Creţu şi I. Antonovici în lucrarea lor
„Tipografiile...", Bucureşti 1909 (25x17 cm). Anual 5 lei,
numărul 15 bani.
În privinţa istoriei primelor 12 numere ale revistei, I.
Antonovici ne trimite la ceea ce a scris G. Tutoveanu în
numerele 32 şi 35 din Vocea Tutovei, la întâmpinările lui E.
Gârleanu - Emilgar din Paloda nr.44 şi 48 iar Gr. Creţu ne dă
în nota sa complementară numele celor 54 colaboratori ai
publicaţiei. Din cei „33 prozaişti, din care 4(cei cu cursive)
scriau şi versuri, iar ceilalţi 21 publică numai versuri" ni se
precizează: parte din ei sunt de la Bârlad, 7 erau încetaţi din
viaţă dinainte apariţiei revistei şi figurau cu lucrări reproduse
din operele lor anterioare: Vasile Alecsandri, M. Cogălniceanu,
I.Creangă, Şt. Petică ( la jumătatea lui oct.1904), Miron
Pompiliu, cav C. Stamati, N. Beldiceanu, E.Gruber.
Erau notaţi ca prozaişti: Emil Gârleanu, N. Iorga,

325
A.C.Cuza, I.Adam, Ioan Antonovici, I. A. Basarabescu, E(lie)
Băican, N.N. Beldiceanu, I. Boteni, I.A. Brătescu-Voineşti,
G.T.Chirileanu (învăţător Zorleni), I.Ciocârlan, V. Cosmovici,
I.Dragoslav (Ivanciuc), N.Dunăreanu, N.Gane, P. Gheorgheasa,
Artur Gorovei, N.Lupu Costache, M. Lupescu (învăţător
Zorleni), V.Pop, M. Sadoveanu, I. Scurtu, D.V.Ştefănescu, N.
Stoleriu (învăţător Zorleni), econom N. Vereanu, G. Vâlsan.
Publicau numai versuri: D. Anghel, P. Budu, O. Carp (G.
Proca), Eugen Ciuchi, Nina (Ana) Godeanu, Fatma (Elena
Farago), K(Iril) Mironescu, A. Mândru, Corn. Moldoveanu
(Vasiliu), D. Nanu, A.A.Naum, Andreiu Naum, G.Orleanu,
Gr.V. Prut, R (credea că ar fi redacţia), I. Soricu,
G.Tutoveanu (G.Ionescu), Elena Văcărescu, Al. Zamfirescu.
Se detailau lucrări ale celor de mai sus apărute şi în alte
publicaţii (Analele Academiei Române, „Convorbiri literare”,
„Literatura” şi „Arta română”, „Paloda”). Era evidenţiat faptul
că „între colaboratorii lui Făt-Frumos se văd figurând trei
harnici învăţători de la Zorleni – Tutova, unde, anume în
Slobozia-Zorleni a lui Alecu Calimahi, înainte de 1820 era
şcoală cu dascăl sistematicesc din Ardeal.”

Biblioteca municipală „Stroe Belloescu” tezaurizează


numerele de reviste Făt Frumos din anii 1904 şi 1905.
*

Făclia

Făclia,  revista  Liceului  pedagogic 


Bârlad, numerele 1‐3 în 1970. 
În  comitetul  de  redacție:  elevii  – 
Barbu  Iulius,  Apostol  Aurelia,  Alexa 
Constantin,  Cameniuc  Adelamina, 
Munteanu  Iulian,  Pletea  Safta,  Filimon 
Ecaterina,  Gavrilă  Geta;  profesori 
îndrumători  ‐    Ghioroae  Ilie,  Daraban 
Mihai, Țâțan Liviu. 
Revista  apare  „datorită  inițiativei  colective  a 

326
profesorilor  şi  elevilor  liceului,  dornici  de  a  răspunde  prin 
muncă şi talent dezideratelor...” 
„Făclia  continuă  în  condiții  noi  scopul  şi  tradițiile 
revistei „Îndrumări pedagogice”, care apărea la Şcoala normală 
din Bârlad în noiembrie 1932, în dorința de a pune la dispoziție 
viitorilor  învățători  şi  educatoare  o  parte  din  experiența  şcolii 
româneşti.” 
Adresându‐se  în  primul  rând  elevilor  Liceelor 
pedagogice  şi  învățătorilor  revista  a  publicat  materiale 
specifice,  teme  de  pedagogie,  de  psihologie  generală,  de 
psihologie  modernă  a  copilului,  de  metodologie  şi  practică 
pedagogică,  de  pregătire  cultural  –  artistică  a  viitoarelor  cadre 
didactice,  contribuind  la  lărgirea  ariei  de  cunoştințe  şi 
deprinderi în specialitate. 
Profesorul Cucoş Ştefan, directorul liceului, în cuvântul 
„La  început  de  drum”  spune  că:  „un  important  țel  al  revistei 
este  acela  de  a  pregăti  sărbătorirea  centenarului  şcolii  –  care  a 
luat  ființă  la  29  noiembrie  1870  şi  de  care  ne  desparte  puțin 
timp...” 
Despre  Centenarul  1870‐1970  semna  un  articol 
documentat prof. Mihai D. Mâță. 
Primul  număr  a  publicat  articole  pe  teme  didactice,  ale 
ştiinței şi culturii, dezvăluirea pasiunilor unora, creații proprii, 
materiale  de  ...  almanah:  din  tainele  aritmeticii,  jocuri  de  şah, 
probleme recreative, curiozități din lumea peştilor, matematică 
distractivă etc. 
Numerele  2  şi  3,  apărute  în  septembrie  1970,  au  fost 
dedicate  festivității  Centenarului,  cu  un  comitet  de  redacție 
împrospătat, o tematică îmbogățită, în avantajul creației proprii 
–  proză,  poezie,  grafică  şi  fotografii  de  succes.  (profesori 
îndrumători  ai  colectivului  de  redacție  devenind  Gh. 
Gohoreanu şi V. Popa). 

327
„Practica  pedagogică  a  elevilor  –  preocupare 
fundamentală  şi  permanentă  la  şcoala  normală”  interviul 
realizat  de  profesorul  Gh.  Gohoreanu  cu  profesorul  Petru 
Todicescu,  fost  director  al  Şcolii  Normale  din  Bârlad,  este 
interesant de menționat: 
‐ Dar despre revista Îndrumări pedagogice ce  ne  puteți 
spune? – întreabă gazetarul de la Făclia. 
‐ Revista a apărut în 1931 şi viața ei s‐a prelungit până în 
1939. La început s‐a numit „Tribuna pedagogică” apoi a devenit 
„Îndrumări  pedagogice”.  Aveam  aproximativ  1200  de  abonați 
din rândul învățătorilor din toată Moldova… 
Şi  profesorul  Petru  Todicescu  se  confesează  în 
continuare:  …  „La  revista  noastră,  pe  lângă  profesorii  şcolii 
contribuiau  şi  învățătorii  din  toată  Moldova.  Am  avut  şi 
colaborarea  unor  personalități  de  prestigiu  în  activitatea 
noastră cum ar fi Gala Galaction, Petru Constantinescu – Iaşi şi 
alții.  De  mare  sprijin  revistei  a  fost  Gheorghe  Tomescu,  un 
valoros  profesor  al  şcolii  noastre.  Revista  era  împotriva 
herbartianismului.  Se  tratau  probleme  de  învățământ  general, 
viața şcolilor primare, cu problemele şi greutățile ei.” 
Fără  însă  a  diminua  locul  didacticelor,  culturalelor, 
ştiinței, problemelor de almanah şi ... epigramelor. Ca aceasta... 
dedicată unuia ce‐şi dă cuvântul: 
Doi bani nu‐ți face legământul 
Oricâte‐asigurări ne dai; 
Ți‐ai dat de‐atâtea ori cuvântul  
E şi firesc să nu‐l mai ai. 
 
G. Nelu, anul IV B înv. 
 
 
La 6 februarie 1960 G.G. Ursu notează în „Jurnal literar” : 

328
„Am adus săptămâna trecută o 
cerere  a  studenților 
Institutului  pedagogic  de  la 
Bârlad  de  a  se  da  numele 
poetului  George  Tutoveanu 
cercului  literar...  Azi  am  avut 
satisfacția  de  a  primi  un 
răspuns afirmativ: Beniuc a aprobat cererea”. 
Adresa  de  răspuns  purta  numărul  853  din  9  februarie 
1960.  Nu ştiu  dacă  cenaclul a luat numele dorit, dar fie acesta, 
fie revista de față merita să poarte numele celui din casa căruia, 
din apropierea Şcolii Normale, au ieşit de pe mâinile sale atâtea 
valori culturale... 
 

Florile Dalbe
Florile Dalbe, revistă literară cu o apariție bilunară, are în 
comitetul  de  redacție  pe  G.  Tutoveanu,  V.  Voiculescu,  T. 
Pamfile, M. Lungeanu. 
În cele 19 numere apărute în 1919, aflate la Biblioteca „Gh. 
Asachi”  din  Iaşi,  semnează:  G.  Tutoveanu,  M.  Lungeanu,  T. 
Pamfile,  V.  Voiculescu,  D.  Iov,  I.U.  Soricu,  Nică  Romanaş, 
Nadejda  Ştirbey,  Ştefan  Bălceşti,  I.  Ojog,  Ştefan  Petică,  Maria 
329
Ionescu, Victor I. Popa, Zoe G. Frasin, I. Pârvulescu, G. Mihail – 
Vlădescu, C. Medeleanu, Virgil Cârstescu, I. Valerianu, Elena T. 
Emandi ş.a. 

        * 
„Cel  dintâi  scriitor  tânăr  care  s‐a  format  în  această 
atmosferă – de la Florile Dalbe n.n. – a fost Victor Ion Popa. Era 
răsfățatul  şedințelor  literare  în  cadrul  cărora  se  manifesta  cu  o 
participare  vie  la  discuții  şi  cu  versuri  satirice”  –  îşi  aduce 
aminte  G.G.  Ursu  în  „Amintiri  despre  Academia  Bârlădeanăʺ. 
El  însuşi,  Victor  Ion  Popa  preciza  cu  umor  că  făcea  parte  din 
„hălăciuga academicăʺ 
N‐am  întâlnit  publicate  versurile  satirice  în  cele  23 
numere  ale  Florilor  Dalbe  apărute  în  1919,  dar  am  găsit  versuri 
de  o  sensibilitate  aparte  semnate  de  acelaşi  Victor  Ion  Popa, 
naive şi duios anecdotice, cum le numeşte Gruia Novac undeva, 
referindu‐se  la  Societatea  Academia  Bârlădeană.  Iată,  de 
exemplu, versurile cu titlul „M‐a cunoscutʺ: 
„Avea  iubita  un  cățel;  /  Se  gudura  pe  lângă  mine,  /  Şi‐l 
depărtam încetinel,/ Căci drept vorbind, e o ruşine / Să‐ți faci de 
joacă  cu‐n  cățel  /  Când  e  iubita  lângă  tine,  /  Şi  are  mijloc 
subțirel.../. Şi am plecat... un an sau doi / Şi‐au nins cenuşa între 
noi... 
Azi  am  trecut  pe  lângă  poartă  /  Şi  am  simțit,  când  am 
trecut  /  Că  dragostea  de  mult  e  moartă,  /  Şi  eu  rămas  un 
neştiut...  /  Dar  câinele  venind  la  poartă  /  Ca  să  mă  latre,  a 
tăcut.../  Iubirea  mea  e  astăzi  moartă.../  Dar  câinele  m‐a 
cunoscut... 
În aceeaşi notă o altă poezie: „Amintireʺ: 
Într‐o vreme când măiastră / Dragoste ne stăpânea, / Fata 
deschidea fereastra / Semn cu care mă chema/ Astăzi am văzut 
deschisă / Iar fereastra ‐ c‐astă ‐ vară / Dar speranța‐mi fu ucisă: 

330
/ Dădea muştele afară...! 
Avea talent de tânăr, Victor Ion Popa, nu cum nejustificat 
susțineau alții... 
în Florile Dalbe de la Bârlad au apărut primele povestiri ale 
lui Vasile Voiculescu „Singuriʺ şi „Momâieʺ, vestind pana unui 
mare prozator. 
Tot  la  această  revistă  a  debutat  cu  poezia  „În  albastruʺ 
poetul  şi  romancierul  I.  Valerian,  director  mai  târziu  la  revista 
bucureşteană  „Viața  literarăʺ.  „Cel  ce  venea  de  la  Tecuci  la 
Bârlad, fie cu trenul de persoane, fie cu cel de marfă, fie călare, 
rămânând  mereu  un  prețuitor  a  lui  Vlahuță,  Tutoveanu  şi    V.   
Voiculescu,  al  atmosferei  din  anii  primului  război mondialʺ. 
Despre  Academia  Bârlădeană  din  însăşi  revista  Florile 
Dalbe  nr.  12‐13/1‐15  VII  1919  la  răspunsuri  pentru  R.V  : 
„Calendarul  nostru  pe  1917ʺ  a  fost  primul  semn  de  viață  al 
„Academiei  Bârlădeneʺ.  Această  „Academieʺ  a  mai  publicat 
apoi:  „Ştefan  cel  Mareʺ  de  Al.  Vlahuță,  „Din  țara  Zimbruluiʺ  ‐ 
de  V.  Voiculescu  şi  a  şasea  ediție  din  „Albastruʺ  de  G. 
Tutoveanu,  trimițând  până  acum  din  aceste  cărți,  gratuit,  în 
Basarabia,  peste  4000  de  exemplare  pentru  propaganda 
culturală de acolo.ʺ 
Şi  în  nr.  14‐15  din  Florile  Dalbe,  răspuns  lui  N.V.  Bârlad: 
„Academia  Bârlădeanăʺ  nu  face  excursii  „de  plăcereʺ,  ci  de 
studii.  Cu  prilejul  acestor  excursii,  se  pot  cunoaşte  la  fața 
locului  tradițiile,  credințele  şi  obiceiurile  neamului  nostru, 
localitățile  istorice  şi  pitoreşti,  şi  mai  ales,  folclorul.  Că  aceste 
excursii produc şi plăcere, cu atât mai bine!ʺ 
... „Cea dintâi producție literară, după războiul din 1918, a 
fost  revista  „Florile  Dalbeʺ,  unde  au  colaborat:  Corneliu 
Moldovanu,  Emil  Gârleanu,  D.  Nanu,  I.  Mândru  ş.a.  Primul 
număr  al  acestei  reviste  a  fost  închinat  memoriei  poetului 
tecucian  Ştefan  Petică,  mort  de  tânăr,  distrus  de  boală  şi  de 

331
mizerie,  pentru  care  George  Tutoveanu  a  avut  o  mare 
prietenie...ʺ 
 
Florica Ionescu ‐ Tutoveanu 
(Din Bârladul de odinioară şi astăzi, 1984) 
*
„Următoarea  revistă  condusă  de  George  Tutoveanu  se 
intitula  „Florile  Dalbeʺ,  apărută  la  l  ianuarie  1919  şi  care  a 
viețuit până la 15 decembrie 1919, adică 23 de numere. Revista 
care  este  prima  din  țară  apărută  după  război,  a  stat  sub 
auspiciile Societății literare „Academia Bârlădeanăʺ... 
 
„Programul revistei: să oglindească tot ce are mai frumos 
şi mai original sufletul românesc”. Pe umerii acestei generații – 
scria  G.  Tutoveanu,  apasă  greutatea  unei  cumplite  răspunderi: 
să  statornicească  pe  un  singur  pământ  românesc,  un  singur 
grai, o singură năzuință şi mai ales un singur suflet, pentru ca 
în  ceasul  marilor  primejdii,  întâi  se  ridică  sufletele  şi  apoi 
armele.” 
Corneliu Filipescu 
(Din „George Tutoveanu şi mişcarea literară a vremii”) 
 

„Florile Dalbe”e cea dintâi publicaţie literară de după


război, căci „Însemnările literare” de la Iaşi pornesc la 2
februarie, iar „Zburătorul” domnului E. Lovinescu de la
Bucureşti începe la 19 aprilie” – stabileşte G. Ursu în „Istoria
literară a Bârladului” 1936, p.57, întâietatea revistei bârlădene,
făcând şi precizarea că la data apariţiei ei, din care făceau
parte G. Tutoveanu, V. Voiculescu, T. Pamfile şi M. Lungeanu,
doar Tutoveanu provenea din grupul de la „Făt-Frumos”,
făcând legătura cu o nouă generaţie de condeie. Dar – spune G.
Ursu, din întreg materialul publicat, se dovedeşte că „Florile
Dalbe”, ca şi „Făt-Frumos” şi „Freamătul” au servit aceluiaşi
crez al unei literaturi izvorâtă din firea curată a neamului

332
nostru”…
„O revistă sau o carte literară trăieşte nu prin viaţa lor
proprie, ci prin viaţa timpului în care s-a născut, prin viaţa
interioară a generaţiei pe care o rezumează, prin viaţa marelui
suflet colectiv al poporului pe care îl sintetizează opera
literară”, grăia „Cronica „ din nr. 6 a revistei iar Tutoveanu în
numărul următor completa: „Pe umerii acestei generaţii – a
tineretului, apasă greutatea unei cumplite răspunderi: să
statornicească pe un singur pământ românesc, un singur grai,
o singură năzuinţă şi mai ales un singur suflet; pentru că în
ceasul marilor primejdii, „întâi se ridică sufletele şi apoi
armele.”
De aceea „Florile Dalbe” n-a fost revista în care să se
publice orice; de aceea scriitori şi-au înţeles menirea şi alături
de G. Tutoveanu s-au adunat şi dezvoltat scriitori noi,
enumeraţi de G. Ursu: V.Voiculescu, Mihail Lungeanu, Tudor
Pamfile; alţii au debutat: I. Valerian, Victor Ion Popa, G.M.
Vlădescu, G. Pallady, Magdalena Exarhu, I.Ojoc; că aici, la
Bârlad, în liniştea lui, în „şcoala” modestă a literaturii locale
„bătuseră la poarta vieţii” literare, întrecând aşteptările,
„visători” care confirmaseră aşteptările: G. Medeleanu, Victor
Ion Popa, G. Mihail Vlădescu, I.Ojoc, P. Papazisu, I. Valerian,
Virgiliu Niţulescu, Iulian Popovici, şi ceea ce era şi mai
important , creatorii de literatură, care se distingeau prin
însuşiri aparte, veneau cu dragoste la întâlnirile programate.
Într-un interviu dat în „Viaţa Literară”, G. Tutoveanu îşi
amintea cum, într-o vară, Valerian, ca să nu lipsească de la o
şedinţă literară ţinută la arhondăria mânăstirii Adam a venit
de la Tecuci călare pe cal, trecând de-a dreptul peste lanurile
de grâne şi prin tarlalele de porumb, iar altădată urcându-se
pe locomotiva trenului de marfă care venea de la Tecuci la
Bârlad.
Tot în „Viaţa Literară”, altădată, însuşi Valerian scrie: „L-
am cunoscut pe George Tutoveanu în timpul războiului, când
după sângeroasa înfruntare ne schimbam ultimele pansamente
în spitalele din Bârlad. Odăiţa de bejenie a lui Vlahuţă ne
aduna în fiecare seară”. Şi tot el, continua confesiunea: „În
accelerat, tren de marfă sau cu o simplă locomotivă, sosirile
mele prompte, mânjite de funingine, erau primite de membrii
Academiei Bârlădene cu exclamaţii de epopee.”
De altfel, în „Florile Dalbe”, sub egida cercului literar de

333
la Academia Bârlădeană, a debutat I.Valerian cu poezia „În
albastru”:
Cu ochii duşi departe
În zarea plină de fiori
Mă prind visând adeseori
În zarea plină de fiori
De năzuinţi deşarte.”

Dacă C. Medeleanu, N.Hoina, I. Pârvulescu, C. Gruia, T.


Spătaru, C. Papazisu, Virgiliu Niţulescu, Iulian Popovici, cu aşa
de promiţătoare începuturi n-au mai stăruit să „bată la porţile
vieţii cu „Florile Dalbe”, ale visurilor dintâi, după plecarea din
cercul „Academiei Bârlădene” , prof. G.G. Ursu crede că
această Academie a Bârladului şi „Florile Dalbe” au făcut multă
cultură în Ţara Moldovei de Jos.
*
Biblioteca municipală Bârlad are exemplarele din „Florile
Dalbe” apărute în anul 1919.
*

Freamătul
 Revistă  literară,  apare  la  Tecuci,  la  1  ianuarie  1911,  mai 
întâi  sub  conducerea  lui  Constantin  Doboş,  apoi  Doboş  şi  D. 
Zbârnea.  Mutată  la  Bârlad,  începând  cu  1  ianuarie  1912,  sub 
conducerea  lui  George  Tutoveanu,  director,  şi  T.  Pamfile, 
secretar  de  redacție,  revista  s‐a  încadrat  în  tradiția  literară  a 
Palodei,  afirmând  „spiritul  de  cetate”  ale  revistelor  „Ion 
Creangă” şi „Miron Costin” 
Revista  a  adus  prinos  subtil  de  recunoştință  poetului 
Ştefan  Petică  (vezi  numărul  triplu  din  1912  al  revistei 
Freamătul,din facsimil). 
 

334
”După  încetarea  lui  „Făt 
Frumos”,  cum  înțelegeam 
atunci,  ca  şi  astăzi,  că  Bârladul 
nu  poate  fi  lipsit  de  o  revistă 
literară,  mărturiseşte  George 
Tutoveanu,  în  „Scrisul  Nostru” 
într‐o discuție cu V. Damaschin, 
am  primit  să  conduc  în  Bârlad, 
în  al  doilea  an  de  apariție, 
revista literară Freamătul (1908), 
care  apăruse  un  an  la  Tecuci, 
întemeiată  fiind  de  prietenii 
mei: D. Doboş şi D. Zbârnea. 
La  această  revistă  literară, 
tipărită  cu  o  deosebită  îngrijire 
în tipografia cea nouă a lui T. Slobozeanu, şi‐a început ucenicia 
de  scriitor  strălucitul  gazetar  de  astăzi  Pamfil  Şeicaru, 
directorul ziarului „Curentul…”. 
Revista porneşte la drum spunându‐şi „Să muncim!” şi îşi 
propune  ca  ideal  speranța  că  dacă  nu  va  putea  mări  comoara 
lăsată de înaintaşi, cel puțin să n‐o risipească. 
În  numărul  12  din  decembrie  1912,  G.  Tutoveanu  îşi 
anunță  abonații:  „Începând  de  la  numărul  viitor  Freamătul  va 
continua să apară sub conducerea unui comitet.” 
        * 
Colaboratori  la  Freamătul:  G.B  Bacovia,  Maria  I. 
Bătulescu,  I.  Bogdan,  E.  Boureanu,  D.  Karnabat,  E.  Ciuchi,  M. 
Codreanu, L. Corodeanu, L. Cosmovici, A. Cuza, N. Davidescu, 
C. Demetrescu, C. Doboş,  A. Doinaru, I. Dongrasi, I. Dragoslav, 
D.  Hasnaş,  Ştefan  O.  Iosif,  D.  Iov,  Beredetto  de  Luca,  A. 
Mândru, I. Minulescu, C. Manolache, Andrei Naum, C. Notara, 
I.  Petrovici,  V.  Poeană,  N.  Popa,  I.  Raşcu,  C.  Săndulescu, 

335
Alexandru  T.  Stamatiad,  E.  Speranța,  Pamfil  Şeicaru,  Zoe  G. 
Frasin, A. Xenopol. 
„George  Bacovia  şi  Bârladul”  de  Constantin  Parfene  în 
Vremea nouă Vaslui nr. 76/1968 . 

Revista literară şi ştiinţifică „Freamătul” apărută la


Tecuci, la 1 ianuarie 1911 nu s-a putut menţine un an întreg,
sub conducerea lui Constantin Doboş şi Dimitrie Zbârnea, iar
în al doilea an a trecut la Bârlad sub conducerea poetului
George Tutoveanu, scrie G.Ursu în studiul său „Tecuciul
literar”, Bârlad, 1943.
„Freamătul” în intenţia iniţială a fost o revistă de cultură
generală, care cuprindea şi literatură, fără o direcţie bine
definită, cu o seamă de colaborări locale şi fără de valoare
deosebită, printre are deabia se strecurau, ici-acolo câteva
nume cunoscute: Bacovia, A.D. Xenopol, A.C.Cuza, Eugen
Boureanu, I. Petrovici, Al. Doinaru,
Volbură-Poiană, A. Mândru…” – scrie
acelaşi în „Istoria literară a Bârladului”,
Bucureşti, 1936,p.50.
Cu ocazia comemorării morţii lui
Ştefan Petică, iniţiată de G. Tutoveanu,
acesta întâlnindu-se cu conducătorii
revistei tecucene primeşte să conducă în
Bârlad, în al doilea an, de apariţie,
Poetul Ştefan
revista literară „Freamătul”.
Petică
În decursul anului următor, 1912,
la Bârlad apar 10 numere ale revistei la Tipografia nouă a lui
Slobozeanu, sub direcţia lui G. Tutoveanu, secretar de redacţie
fiind Tudor Pamfile, iar administrator rămânând mai departe,
ca la Tecuci, acelaşi Eugen Ritter, spune G.Ursu în „Istoria
literară a Bârladului”.
În acest timp, la Liceul din Bârlad studia Pamfil Şeicaru,
pe care poetul George Tutoveanu, nu numai că-l familiariza cu
literatura franceză dar şi l-a luat ca apropiat colaborator la
revista „Freamătul”, scrie G. Ursu în „Tecuciul literar”, p.117.
Şi detalia: „Se ştie că revista „Freamătul” apărută la Tecuci…
secretar de redacţie …. a fost Tudor Pamfile, dar cel care făcea
cronica literară a revistei era mai cu seamă Pamfil Şeicaru, elev

336
de liceu la frageda vârstă de 18 ani. Era, prin urmare,
secretarul de fapt al revistei bârlădene.” Şi redă o scrisoare
către Artur Gorovei, la Fălticeni – din care reiese rolul pe care îl
avea Şeicaru la „Freamătul” la 20 decembrie 1912 când
expedia din Bârlad str. Dunării nr.24 depeşa:
„Mult stimate domnule Gorovei,
Din partea dlui Tutoveanu, vă rugăm a ne trimite un
manuscris pentru revista literară „Freamătul”, ce Domnia sa o
conduce. Sperând că veţi avea neţărmuita bunătate de a nu
pune cererea noastră la dosarul uitării şi a-i da curs cât mai
grabnic, dând astfel preţiosul dv. concurs revistei „Freamătul”,
vă mulţumesc călduros.”
P. Şeicaru

Semna cel care ca elev purta numele de Popescu H.


Pamfil, tatăl său casier în gara Tecuci, omul care avea să
ajungă cel mai mare conducător de ziar şi trust de presă, omul
care a ajuns acuzat pe banca instanţelor judecătoreşti fără de
vină pentru că aşa avea să devină moda…
„Freamătul” de la Tecuci, dar mai ales de la Bârlad a
constituit o etapă importantă a presei române, G.Tutoveanu
dându-i strălucirea de care avea nevoie, cum s-a întâmplat şi
cu alte publicaţii locale.
*

Freamătul
Freamătul literar apare la 1 aprilie  1923,  sub  conducerea 
unui  comitet,  cu  redacția  şi  administrația  pe  strada  Dimitrie 
Cantemir  nr.17,  ca  o  revistă  a  tineretului,  care  „prin  jertfă  şi 

337
biruință  ține  în  spate  ziua  de  mâine,  cu  visuri…”  muncă…şi 
jertfe…” cum avea să scrie în paginile ei  ‐ I. Stoica: 
 
„… Prin ungherele durerii,  
Voi adesea rătăciți… 
Căutați poarta tăcerii? 
Veți găsi‐o!... Dar munciți!” 
 
Proză  şi  versuri,  dar  şi  recenzii  de  cărți,  reviste  şi  ziare, 
cronică  teatrală,  studii  critice  literare  semnează  colaboratori 
precum:  C.  Mândru,  Gh.  Preda,  Petru  T.  Gâdei,  Gr.  Veja,  I. 
Manta‐Roşie,  George  Ponetti,  Virgil  N.  Duiculescu,  Const 
Crişan, C.D. Mitrescu, Kostel Dimitriu, G. Tutoveanu, Cornelia 
Buzdugan,  Gh.  Bujoreanu,  Gh.  Dimofte  ş.a.‐  profesori  şi  foşti 
elevi ai acestora de la Liceul „Codreanu”. 

Învinovățirea  că  Freamătul  Literar  ar  fi  o  preluare  a 
celuilalt  „Freamătul”  de  la  1911  –  1912  nu‐i  luată  în  seamă, 
nefiind  esențială.  Costel Dimitriu, se  pare,  că ar  fi fost  factorul 
principal  în  tipărirea  revistei.  Mai  târziu  el  va  ajunge  general, 
cu  multe  publicații  în  domeniul  militar.  I.  Manta‐Roşie,  tatăl 
scriitorului  Ion  Hobana,  absolvent  la  Liceul  Codreanu,  şi 
Octavian  Motaş,  alt  colaborator  de  la  „Freamătul  literar”  – 
renumiți magistrați, primul şi unul din însuflețitorii Cenaclului 
literar „Alexandru Vlahuță”, un colaborator important la presa 
vremii din Bârlad. 
        * 

Gazeta Unirea

Apare  în  1909,  o  dată  cu  agenția  de  informații  pentru 


meseriaşi Unirea din Bârlad, ca o „sentinelă neadormită spre a 

338
contribui  la  dezvoltarea  culturii  şi  a  tehnicii  meseriaşilor” 
(„Vechea Tutovă” nr. 1/20 noiembrie 1909). 

George Lazăr
George  Lazăr,  revistă  pentru  educațiune  şi  instrucțiune, 
iese o dată pe lună, anul I nr. 1 – la 15 aprilie  1887 şi ființează 
timp  de  trei  ani,  în  comitetul  de  redacție  făcând  parte:  S.M 
Haliță  prim‐redactor,  apoi  director,  G.  Constantinescu 
Râmniceanu, Gh. Ghibănescu, Gavril Onişor, V. G. Diaconescu, 
I. Apostolescu (24x16 cm. Anual 8 lei, numărul 80 bani. 
Tipografia  Asociațiunei  Unirea,  Strada  Ştefan  cel  Mare 
Bârlad, iar în cel de al doilea an – Tipografia George Cațafany. 
Ca  revistă  pedagogică,  George  Lazăr  se  adresează  în 
primul  rând  corpului  didactic  pentru  care  „vom  căuta  să‐i 
alegem  acele  chestiuni  care‐l  interesează”,  dar  „  vom  lăsa  în 
acelaşi  timp  loc  liber  şi  chestiunilor  de  cultură,  ştiință  şi 
literatură” – spune redacția în „Cuvânt către cititori”. 
„Numele  revistei  ne  arată  şi  scopul  ei”,  căci,  „George 
Lazăr pentru noi românii e tot una cu şcoala.” 
În  paginile  de  debut  se  publică:  „Necesitatea  înființării 
unei  şcoli  secundare  de  fete  în  Bârlad”,  de  Gh.  Ghibănescu; 
„Țăranul  şi  boierul  român  față  cu  politica  rusească  în  secolul 
XVIII”,  de  G.  Constantinescu  R.;  „Metodul  şi  învățământul 
intuitiv”,  de  E.  Apostolescu.  Apoi  număr  de  număr  ‐    Buletin 
pedagogic, bibliografie şi... nelipsitul editorial semnat de  S. M. 
339
Haliță, dar şi folclor... 
Numărul 2 al revistei (15 mai 1887) publică: „Din ale şcolii 
primare”,de  S.M.  Haliță”  şi  „Literatura  populară”  de  Gh. 
Ghibănescu, dar şi informația că în toamna anului trecut (1886) 
învățătorii  din  plasa  Corod    ‐  Pereschiv,  județul  Tutova,  au 
înființat prima asociație din țară „Luminarea poporului rural”, 
„având ca țintă să deştepte în săteni dorința pentru un trai mai 
bun”  –  despre  care  ziarul  local  Tutova  dădea  în  continuu 
excelente informații. 
Alți colaboratori importanți ai revistei, mai ales în anul al 
doilea ‐ : M.S. Andreian, Sim. Basilescu, V. Gr. Borgovan, Elena 
Ciucă,  Gh.  Crăiniceanu,  Aug.  Frățilă,  C.  Hamangiu,  C.  Sp. 
Haret,  A.  Iliescu,  I.  Mateescu,  S.  Mironescu,  I.  Negruțu,  Gr. 
Pletosu, M. Pop, G. Popescu, V. Simionov, L. Teodor, Maxim. 
La  revista  „George  Lazăr”  a  colaborat  şi  Constantin 
Hamangiu,  fost  elev  al  Liceului  „Codreanu”,  promoția  1889, 
ulterior  academician,  ministru  de  justiție,  cetățean  de  onoare  a 
municipiului Bârlad, născut la Pogoneşti – Bârlad într‐o familie 
de răzeşi. 
Redactorul principal al revistei a fost Solomon M. Haliță, 
dascăl ardelean care, alături de G. Ghimbăşanu au scos un ziar 
conservator cu numele Bârladul, dar activitatea sa culturală de 
seamă a fost concentrată către revista George Lazăr, sursa ei de 
inspirație fiind aceea a  naționalismului profesorului universitar 
din Iaşi, Simion Bărnuțiu (era perioada Luptei naționale!) 
...”În  perioada  când  eram  elev  la  gimnaziul  real  din 
Bârlad  şi  la  Şcoala  de  institutori  din  Bucureşti,  în  afară  de 
gazeta  „Paloda”,  organ  al  intereselor  generale,  îşi  făcuse 
apariția  şi  revista  cultural‐literară  „George  Lazăr”  scoasă  de 
câțiva  profesori  şi  în  care  s‐au  publicat  şi  câteva  poezii  ale 
domnului  C.  Hamangiu,  actual  Consilier  al  Curții  de  Casație, 
care  a  scris  mai  târziu  acea  lucrare  mult  discutată  asupra 

340
„proprietății literare”. 
G. Tutoveanu 
(Din „Bârladul – odinioară şi astăzi”) 
*
„George Lazăr" apare sub direcţia lui Solomon M.Haliţa
nr.1-2 (aprilie 1887 - 15 mai 1888, la tipografia „Unirea” nr.3-7
(iunie-octombrie 1888 - la tipografia „Română", iar nr. 8-12,
1888 şi nr.1-2 (noiembrie 1888-mai 1889, la tipografia
Caţafany).
Din comitetul de redacţie al revistei, spune Gr. Creţu,
făceau parte 6 membri şi anume: Solomon M. Haliţă, G.
Constantinescu Râm(niceanu), G. Ghibănescu, Gavr Onişor,
V.G.Diaconescu, I. Apostolescu, M.S. Andreianu, Sim
Basilescu, iar colaboratori: Sim. Basilescu, G. Bergariu (Huşi şi
Bârlad), C. Gr.Borgovanu, Elena Ciucă, G. Grăniceanu, Din
Bella (în Macedonia), Aug. Frăţilă, Gericon (pseudonim), C.
Hamangiu, Spiru C. Haret, At. Iliescu, G.I.Ionescu, I. Mateescu,
Maxim, Şim. Mironescu (institutor Bârlad), Ghiril Negruţ,
M.Pop, G.Popescu, I.P(op) Reteganul, Sângeorgeanu,
V.Simionov, Lazăr Teodor, Valmag.
Din cei enumeraţi profesorul precizează că Hamangiu,
Negru I , Sângeorgean şi Valmag publicau literatură populară
„de dincoace şi de dincolo de munţi", Haret „o serie de articole
despre localurile şcolilor primare: propuneri, reguli şi consilii
practice pentru clădirea şi dotarea lor." El dezleagă şi
pseudonimele: Gericon = G. Constantinescu Râm,
Sânceorgeanu şi Maxim Haliţă; Valmag = Valeriu Magdu,
învăţător din Banat, şi Din Bella.
Tot de la Bârlad, spune prof. Gr. Creţu, sunt
scriitori mai noi: G.Litzica, profesor la mai multe şcoli din
Capitală, Anton Davidoglu, de la Facultatea de ştiinţe din
Bucureşti, Alfred Juvara, doctor în drept de la Universitatea
din Paris, iar Şt. Vârgolici şi Al. Vlahuţă erau citaţi ca având
„onoarea de a fi aleşi membrii corespondenţi ai Academiei
Române", P.Răşcanu şi Al. Vlahuţă, premiaţi de această
instituţie, primul în 1892 pentru „Compendiu de istorie", al
doilea în 1900 pentru Clipe de linişte (Analele Academiei), iar în
1913 când a participat la premiul Năsturel cu lucrarea despre
N.I.Grigorescu, raportor B. Delavrancea, câştig de cauză a avut
George Murnu cu „Homer, Iliada tradusă, raportor D.

341
Zamfirescu.
Spre a se vedea cam ce oameni cu oarecare cultură erau
la Bârlad pe la începutul jumătăţii a doua a secolului trecut,
Gr. Creţu reproduce în cartea citată („Tipografiile...") „lista
prenumeranţilor bârlădeni în Istoria românilor, tradusă de
I.Fătu şi tipărită la Galaţi la 1853, în două volume: Vornicii A.
Sturza, Iancu Greceanu; postelnicul G. Iamandi, aga
Em.Costin, doctor; Spătariul Iordache Gane; banii Toma
Giuşcă, Ioan Buhmilă, D. Carpis; comişii Ioan Nicolcescu,
Alecu Tudori, Costachi Codrescu, G. Docan, P. Veisa;
Praporciul G. Costăchescu; căminarul Cernat; paharnicul
Iordache Popa; serdarii Costache Nanu, Pavel Apostol, Iacob
Fătu; medelnicerii Mihăiţă Ştefănescu, C. Goroiu; slugerul Şt.
Nicolau; jitarii Iancu Ţogascu (I. Romaşcu), Iancu Epure;
satrarul G. Damian; nobilii N. Codreanu, D. Cernat, G. şi
D.Cerchez, Costachi şi Şt. Racliş, Costachi Ciucă, V. Ursanu;
dd Iancu Epureanu, A. Bontăş, profesorul Ioan Popesco, Al.
Cârjă, Lupaşcu, Costachi Sturza, Beidiman (nu Beldiman);
doamnele spătărese Catinca Radu, Catinca Bontăş, Cleopatra
Chicoş.
Dintre bârlădenii stabiliţi aiurea, Gr. Creţu amintea pe:
I.G. Buşilă, profesor şi autor didactic la Craiova; N.G.Docan,
născut la 24 iunie 1871, licenţiat în drept la Paris, colaborator
la „Arhiva" din Iaşi, autor al unor studii serioase de
numismatică; Bogdan G. Ionescu, născut la 10 iulie 1875,
profesor, autor de matematici şi avocat în Bucureşti, fratele
poetului G. Tutoveanu; G. Cucu, născut în februarie 1882 la
Puieşti, ucenicul maeştrilor Chiriac, Bucureşti şi Lenepven -
Paris, compozitor de cântări populare şi bisericeşti.
Gr. Creţu însemna şi numele multor tutoveni abonaţi la
deosebite jurnale şi cărţi şi anume: la Albina Română din 1829
- Aga Al. Miclescu; la Geografia Daciei de pitarul V. Popescu
(Neofit Scriban, Iacob Fătu ş.a. şi pitar I. Zăhărescu; la
Anthologhiu, Neamţ 1840 - ierom. Antonic din mănăstirea
Urgueşti, la Jurnalul de Galaţi (1850) - spătarul C. Miclescu,
serdarii G.Nicolau, Gr. Dănuleţ, căpitan C. Costachi I(osif)
Patrichi (Popescu), prof. de limba latină, C. Alexandrescu,
G(avril) Constantinovici; la Zimbrul (1850) vorniceasa Cas..
Costache, maior Pavlov, căpitan Iosef Toran, G. Oatu, Iancu
Donici, Lascarachi Moldovanu, iar pe alţi 12 îi lăsa nenumiţi;
autorul atrăgea atenţia că „pentru Beidiman, Bercar, Buhnilă,

342
Docan, Epure, Gane, Juvara, Racliş, Romaşcu, Vârgolici
Vîrnav, Vrabie, ca şi pentru Cugino de la Galaţi, cu rezerva
cuvenită, „să vedem şi Arhondologhia Moldovei de C. Sion, Iaşi
1892, care are şi indice.”
*

Const.  Hamangiu,  în  liceu  fiind,  publică  versuri, 


traduceri, epigrame sub pseudonimul Heliotrop Blanc în ziarele 
Tutova  şi  Paloda.  De  asemenea,  publică  recenzii  şi  articole  în 
revista  pedagogică  George  Lazăr,  precum  şi  poezii  populare 
culese din județul Tutova. 
*

Graiul nostru
Graiul  nostru, 1925 – 1927, ca şi Scrisul nostru
(1929  –  1931)  apare  sub  conducerea  Academiei  Bârlădene, 
întemeiată  în  1915  de  George  Tutoveanu,  Tudor  Pamfile  şi 
preotul Toma Chiricuță. 
Academia Bârlădeană trăieşte o epocă de mare glorie prin 
1925, la şedințele ei literare venind, ca şi la „Junimea” –altă dată 
:  „Cine  vroia  şi  rămânea  cine  putea”.  Ea  organiza  şezători 
literare  atât  în  oraş  cât  şi  în  satele  județului  Tutova.(Detalii 
despre  Academia  Bârlădeană  în  volumele  „Bârladul  odinioară 
şi astăzi, file de istorie”, sub redacția Romulus Boteanu). 

343
Revistă  de  literatură  şi  cultură,  cu  apariția  lunară,  apare 
sub conducerea unui comitet la 1 aprilie 1925, iar ultima revistă 
cu  numărul  7  –  12,  pe  lunile  iulie  –  decembrie  1927.  Are  un 
„cuvânt înainte” semnat de fiecare dată de George Tutoveanu, 
care  cu  banii  săi  suporta  şi  cheltuielile  de  tipar  la  Tipografia 
Lupaşcu. 
În  cei  trei  ani  de  apariție  în  revistă  au  semnat  George 
Tutoveanu,  George  Pallady,  Sylvia  Pan,  Virgil  Duiculescu, 
George Ponetti (care un timp a fost şi secretar de redacție), Zoe 
G.  Frasin,  G.M.  Vlădescu,  Toma  Chiricuță,  Ion  Palodă,  Victor 
Ion  Popa,  Const.  Găvan,  Grigore  Veja,  Traian  Condoiu,  D. 
Nanu,  I.  Valerian,  Ciprian  Doicescu,  Const.  Crişan,  Iuliu  şi 
Virgil  Nițulescu,  G.  Taşcă,  Pamfil  Şeicaru,  Tudor  Pamfile,  C.Z. 
Buzdugan, V. Voiculescu, Aron Cotruş, George Bacovia. 
Nu  trebuie  omişi  nici  mai  tinerii  George  Nedelea,  Vasile 
Damaschin,  Mircea  Pavelescu,  Ştefan  Cosma,  G.G.  Ursu,  Gh. 
Ioniță şi alții. 
 

Tot în „Discuții literare” dar în nr. 2 din „Scrisul nostru” 
G.  Tutoveanu  îi  precizează  lui  V.  Damaschin  că  „Academia 
Bârlădeană:”  s‐a  înființat  chiar  la  1  Mai  1915  şi  primii 
„academicieni”  au  fost,  în  afară  de  G.  Tutoveanu,  Tudor 
Pamfile  şi  T.  Chiricuță:  frații  Iuliu  şi  Virgil  Nițulescu,  medici, 
foşti  bursieri  ai  lui  Rochfeller,  G.  Alexandrescu,  profesor  la 
Liceul  „Lazăr”  din  capitală,  C.  Gruia,  profesor  la  Şcoala 
normală din Ploieşti, M. Rădulescu, profesor la liceul din Buzău 
iar  ca  noi  veniți:  Donar  Munteanu,  Victor  Ion  Popa,  Vasile 
Voiculescu,  Mihai  Lungeanu,  I.M.  Raşcu,  I.  Valerian,  Petru 
Cancel,  căpitanii  Iulian  Popovici  G.  Alexandrescu,  Mihai 
Lupescu,  Domnişoara  Natalia  Paşa,  G.  Pallady,  G.  Vlădescu 
Vlad,  G.  Ponetti,  C.R.  Crişan,  Virgil  Duiculescu,  I.  Palodă,  N. 

344
Bogescu…  pânʹ  la  tineretul  de  astăzi:  G.  Nedelea,  V. 
Damaschin,  Ştefan  Cosma,  G.  Ursu,  C.  Damaschin,  Cicerone 
Mucenic,  M.  Panaite,  G.  Ioniță…  care  se  pregătesc  să  continue 
cu entuziasm tradiția culturală a oraşului nostru… 

După  retragerea  lui  George  Ponetti  ‐  secretar  de  redacție 
la  Graiul  nostru,  Nicolae  Bogescu,  om  de  cultură  şi  eminent 
latinist, un îndrăgostit de „Academia Bârlădeană” şi oamenii ei, 
i‐a luat locul. La Graiul nostru a fost publicată schița umoristică 
a lui I.A. Basarabescu intitulată „Într‐un orăşel de provincie.” 

 
„George  Nedelea,  poetul  florilor,  pe  care  le  cânta  în 
rondele;  bondoc,  cu  capul  rotund  şi  ochii  scânteietori  de 
voioşie. George Panetti, căruia noi în ziceam Poponeti ‐ era şi el 
mai în vârstă decât noi, ne citea versuri foarte reuşite, dovedind 
şi  o  aleasă  cultură”,  îşi  aduce  aminte  Emil  Tudor,  membru  al 
Academiei Bârlădene în „Întoarcerea către adolescență”. 
 
        * 

Graiul  nostru  nr.  4  –  6  din  iulie  –  august  1925  la  rubrica 


„Citind”,  la  „Graiul  cărților”  aflăm  despre  „Anuarul  oraşului 
Bârlad şi județului Tutova”, realizat de Şt. Răşcanu şi Gh. Duda, 
că  deşi  se  „mărgineşte  numai  la  date  şi  informații  de  interes 
local,  el  este  de  folos  în  primul  rând  comercianților, 
industriaşilor  şi  oamenilor  de  finanțe  din  toată  țara  pentru 
stabilirea  diferitelor  legături  de  afaceri  şi  apoi  persoanelor 
particulare – funcționari, profesori etc., spre folosul lor personal 
şi îmbogățirea cunoştințelor cu atâtea  informații asupra acestui 
ținut.” 
Lucrarea,  în  prim  volum,  ni  se  spune,  este  realizată    la 
Atelierele  grafice  C.D.  Lupaşcu  din  Bârlad,  aşteptându‐se  ca 
345
viitorul  volum  să  corespundă  în  totul  aşteptărilor  celor  mai 
pretențioşi statisticieni. 
Înțelegem  din  spusele  redacției  că  „secretarul  nostru 
redactor” este domnul George Ponetti. 
Analele  Moldovei,  revistă  de  cercetări  istorice  şi  ştiințifice, 
apărută  la  Tecuci  în  ianuarie  –  martie  1941,  director  şi 
proprietar  C.A. Stoide  (redactor G.  Ursu), ‐ vezi  documentarul 
„Târgul  lui  Barnovschi  Vodă”  –  copie.  Actele  P.  Lupaşcu  – 
Bârlad. 
 
        * 
…”Un  alt  prozator  de  deosebit  talent  care,  din  păcate, 
venea  rar,  locuind  la  50  de  kilometri  de  Bârlad,  la  Plopana,  al 
cărei  paroh  era,  popa  Crişan,  ne  impresiona  prin  fragmentele 
sale de roman, care vădeau justa înțelegere a mediului rural.” 
          Emil Tudor,
membru al Academiei Bârlădene
(Din Academia Bârlădeană – Întoarcere către
adolescenţă)

Guriţa Bârladului
Revistă umoristică, Bârlad, 1923 (I. Hangiu: Presa literară 
românească 1789‐1948, Editura pentru literatură 1968). 
 
*

346
Idealul
Idealul, revistă lunară, literară, politică şi socială, apare în 
perioada  1  ianuarie  ‐  septembrie  1923  şi  cu  intermitență  până  
în  1926.  Este  scoasă  de  către  un  grup  de  tineri  intelectuali 
comunişti, printre care şi profesorul Petre Constantinescu – Iaşi 
şi fostul său elev, jurnalistul şi bibliotecarul George Nedelea. 
Redacția  (director  I.D.  Cuşman)  îşi  propune,  în  numărul 
de început, drept scop, „împrăştierea peste tot locul a luminii şi 
a adevărului”, răspândirea largă a literaturii române şi străine, 
dând „deosebită atențiune chestiunilor muncitoreşti”, „luptând 
pentru drepturile femeilor”, angajându‐se că „va publica lucrări 
literare, ştiințifice şi de economie politică”. 
În anul II de activitate, seria a II‐a, în numărul 1 „Idealul” 
dă  semnalul:  „Reapărem!”  –  ca  editorial  şi  publică  lista 
colaboratorilor  săi:  Ireghina  Tudore,  Mihail  Cruceanu,  poet, 
profesor  şi  avocat;  Petre  Constantinescu  –  Iaşi,  profesor;  Ion 
Mehedințeanu,  publicist;  Carol  Drimer,  publicist;  C.  Pajură, 
învățător şi ziarist, Eugen Relgis, publicist; I. Klein, profesor şi 
ziarist;  Cabs,  redactor  la  Arta  Grafică;  Gogu  Cristescu,  literat; 
Camil  Baltazar,  publicist;  Mialy  Crill,  Gh.  Dinu,  literat;  I.D. 
Cuşman,  P.  Muşoi,  publicist;  Mary  Aizicov;  M.S.  Negură;  I.M. 
Har, Remus Cerbu – Murgeni, publicist. 
Revista  oferă  publicistică  şi  versuri  de  esență  socială, 
cronică  literară  şi  revista  presei;  „Cuvânt  către  cititori”,  ”De 
prin ziare, cărți şi reviste”. 
 
        * 
Idealul,revistă lunară literară – politică – socială. Apare la 
Bârlad  (  1  ianuarie  –  mai)  apoi  la  Bucureşti  (iunie  –  23 
septembrie 1923); reapare în februarie 1936, cu titlul şi subtitlul 
IDEALUL.  Publicație  lunară  (I.  Hangiu  –  Dicționarul  presei 
literare  româneşti,  Ed.  Fundația  Cultura  Română,  Bucureşti 
347
1996). 

Indus T

Indus T, revistă şcolară, editată la Grupul şcolar Industrial 
Bârlad. Primul număr a apărut în decembrie 1995, iar din 1996 
s‐a tipărit trimestrial. 
La 1 decembrie 1995, redactor şef era Gabriela Costache şi 
Liliana  Palade.  Redactori:  Titel  Olaru,  Nicoleta  Dabija,  Viorela 
Daraban, Irina Mocanu, Mădălina Blagoi, Alina Alexa şi Florina 
Ştiubei – profesor coordonator – Mioara Popa. 
Revista  cuprinde  o  tematică  bogată  şi  rubrici  diverse: 
creație  literară,  interviuri,  cronici  teatrale,  informații  ştiințifice, 
sportive  şi  muzicale,  reclamă,  horoscop,  curiozități,  o  poştă  a 
redacției,  o  rubrică  a  tânărului  creştin,  rezervând  spații  largi 
debutanților. 
 

 

Ion Creangă

Ion  Creangă,  revistă  lunară  de  limbă,  literatură  şi  artă 

348
populară,  apare  între  1908  –  1912;  1915  –  1921  şi  avea  ca  scop 
„sporirea  cunoaşterii  a  ceea  ce  a  produs  neamul  românesc, 
credința şi datele locale – oglindă a sufletului şi vieții neamului 
nostru.”  
Ctitorii  revistei  au  fost:  Tudor  Pamfile, 
Kirileanu,  M.  Lupescu,  D.  Mihalache,  Luca 
Mrejeru,  Rădulescu  –  Codin.  Ei  şi  alți 
colaboratori  au  reuşit  ca  în  cei  12  ani  de 
apariție  a  revistei  să  facă  din  „Ion  Creangă”  – 
după  numele  humuleşteanului  –  o  adevărată 
şcoală folclorică, în ea putând fi citite poveşti şi 
legende, datini şi credințe, dar şi cunoştințe de 
botanică,  medicină  populară  (vrăji,  farmece,  descântece, 
leacuri),  constituind  baza  creării  altor  articole  şi  studii  de 
interes. 
În  mod  repetat,  redacția,  referindu‐se  la  membrii 
Societății  culturale  „Ion  Creangă”  a  citat  ca  donatori  şi 
întemeietori  ai  revistei  pe:  Pr.  Ec.  Antonovici  (Bârlad),  Pr.  I.C. 
Beldie (Fârțăneşti‐Covurlui), G. A. Cosmovici (Tg. Neamț), N. I. 
Dumitrescu  (Craiova),  D.I.  Fărcăşanu  (Zorleni  ‐  Tutova),  P. 
Herescu (Găineşti – Suceava), G. T. Kirileanu (Bucureşti), N. L. 
Kostache  (Bârlad),  M.  Lupescu  (Zorleni  –  Tutova),  C.N. 
Mateescu  (R.  Vâlcea),  D.  Mihalache  (Goleşti  –  Radei,  Muscel), 
A.  Moise  (Nemțişor  –  Vânători  Neamț),  L.  Mrejeriu 
(Călugăreni‐Neamț),  I.  Neculau  (Coropceni‐Vaslui),  T.  Pamfile 
(Bârlad),  P.  Pănoiu  (Crasna‐Gorj),  T.  Popovici  (Zorleni  – 
Tutova), P.G. Savin (Jorăşti‐Covurlui), P. Ştefănescu (Dobromir‐
Constanța),  A.  Tenea  (Adam‐Tutova),  C.  Teodorescu  (Roman), 
I.  Teodorescu  (Broşteni‐Suceava),  Şt.  Şt.  Tuțescu  (Balota‐Dolj), 
G.  Tutoveanu  (Bârlad),  I.  Zotta  (Dorna‐Suceava),  Pr.  Gh. 
Ghioldum (Bacău), la care se adăugau societarii: AT.C. Blendea 
(Vladimir‐Gorj),  N.I.Munteanu  (Chilia  Veche‐Tulcea),  A. 

349
Negoescu  (Bârlad),  C.  Patriche  (Zorleni‐Tutova),  N.  Stoleriu 
(Baia‐Suceava), D. Vasiliu‐Bacău (Bârlad).  
Ei –şi nu numai – au fost şi autori de texte în revista care 
apărea pe o hârtie deosebit de bună, uneori, şi cu un cuprins pe 
măsură.  Dar,  iată  doar  câteva  rubrici:  „O  scrisoare”,  „Despre 
Ion  Creangă”,  „Poveşti”,  „Cântece  bătrâneşti”,  „Povestiri  şi 
legende”,  „Ghicitori”,  „Datine  şi  credințe”,  Vorbe  adânci”, 
„Colinde”,  „Glume,  jitii,  taclale”,  cronici,  poşta  redacției, 
ilustrații  de  Stoica,  dar  şi  „Vrăji  şi  farmece”,  „De‐ale  copiilor”, 
„Botanica  populară”,  „Boli  de  oameni,  leacuri  şi  descântece” 
etc. 
Revista  a  avut  redacția  la  T.  Pamfile  Bârlad,  strada 
Corbului,  dar  şi  la  Chişinău,  strada  Puşchin  nr.  48, 
administrația la M. Lupescu sau T. Popovici – Zorleni – Tutova. 
Tipografia  la  Bârlad  dar  şi  la  Chişinău,  strada  Puşchin  48  –  T. 
Pamfile fiind în capitala Basarabiei ca agent cultural. 
În  perioada  1908  –  1921,  cât  a  apărut,  publicația  a 
dezvăluit cu succes sufletul adevărat al poporului nostru, deşi a 
trecut prin dificultățile războiului. 
 
        * 
 
Depozitul  ocroteşte  un  mare  tezaur  nevalorificat  încă 
îndeajuns.  Redactarea  după  o  atentă  selecție  a  poveştilor,  dar 
mai ales a legendelor ar constitui un bun prilej pentru copiii şi 
nepoții noştri să prindă de mici gustul istoriei patriei noastre. 
Ilustrată  la  nivelul  tehnicii  actuale,  lucrarea  nu  ar  avea 
decât de câştigat. 
 
        * 

De revistă s‐a interesat Barbu  Delavrancea, dar şi marele 

350
învățat Weigand care dorea să se publice în ea şi lucruri despre 
terminologia  agriculturii,  lăptăriei,  a  țesutului,  ca  şi  Dr.  Ion 
Urban  Iarnic  de  la  Universitatea  din  Praga,  care  îi  mărturisea 
lui T. Pamfile că citeşte revista din scoarță în scoarță. 

...”Tot  după  dispariția  lui  Făt‐Frumos”  –  spunea  G. 


Tutoveanu în „Scrisul nostru”, într‐o discuție cu V. Damaschin, 
am  legat  strânsă  prietenie  cu  maiorul  Tudor  Pamfile,  acel 
pasionat  cercetător  al  folclorului  românesc,  şi  care,  ajutat  de 
Mihai Lupescu, a întemeiat revista „Ion Creangă”, un adevărat 
tezaur al literaturii noastre”... 
„Ion Creangă – o însemnată revistă de folclor” – de Constantin 
Parfene, în Vremea nouă Vaslui din 18 august 1968. 

 
Neinspirat  a  fost  Ion  H.  Ciobotaru,  când  în  prezentarea 
folcloristului  Simion  Florea  Marian  în  Dicționarul  Literaturii 
Române  de  la  origini  până  la  1900,  editura  Academiei,  1979,  a 
omis să prezinte colaborarea acestuia cu folcloriştii de la revista 
Ion  Creangă  din  Bârlad:  Tudor  Pamfile  şi  Mihai  Lupescu.  Mai 
ales că directorul  Orfelinatului agricol de la  Zorleni  – Bârlad – 
Mihai  Lupescu  –  a  publicat  folclor  în  colaborare  cu  S.Fl.  M. 
(Legendele  Maicii  Domnului),  bogatele  sale  colecții  de 
obiceiuri,  tradiții,  basme,  superstiții,  strigături,  proverbe, 
descântece,  medicină  populară,  stându‐i  la  dispoziție 
folcloristului bucovinean.  
Mărturie stau , fără a fi relevate, scrisori inedite dintre cei 
doi,  aflate  în  arhiva  „Fondului  memorial  –  documentar”  S.  Fl. 
M.  de  la  Suceava,  referitoare  la  „Povestea  Maicii  Domnului”, 
manuscrisul  „Omul  ca  iarba,  zilele  lui  ca  floarea  câmpului...” 
referitoare  la  Botanica  populară,  trimițându‐i  şi  „O  Listă  de 

351
insecte ce am cules” pentru studiul folcloric „Insectele în limba, 
credințele şi obiceiurile românilor”. 
Despre  Tudor  Pamfile,  apreciat  ca    a  „doua  figură”  a 
etnografiei  româneşti,  după  S.Fl.M,  el  i‐a  dedicat  profesorului 
un  volum  despre  sărbători  la  români,  trimițându‐i  nu  numai 
cărțile  sale  publicate  ci  şi  un  important  volum  de  material 
folcloric  şi  etnografic  din  Țara  de  Jos  ‐    găzduite  în  cele  circa 
11.800  de  pagini  ale  Botanicii  poporane  române,  aflate  la 
Suceava şi rămase în manuscris. 

Ion  Creangă,    revistă lunară de limbă, literatură şi artă
populară, apare de la august 1908, condusă de către Tudor
Pamfile şi M. Lupescu, la tipografia Munteanu, iar de la
februarie 1910 în tipografia „Modernă”, scrie în „II Adause” –
Gr. Creţu din lucrarea „Tipografiile…”

LĂMURIRE
Chipul alăturat al
nemuritorului Ion Creangă
este scos de pe un tablou
în culori, de fotograful
Hartwig din Bârlad.
Tabloul l-am cumpărat de
la Tinca Vartic, care stă şi
azi în bojdeuca lui Creangă
din Iaşi, mahalaua Ţicăului
de sus. Tinca Vartic mi-a
spus că chipul acesta e
făcut de un iconar –
Muşneţeanu de pe o
fotografie a lui Creangă. El
semăna bine cu fotografia,
dar nu l-a cumpărat
nimene, căci arăta prea
tânăr şi nici ea nu prea a vrut să-l vândă. „că-i singurul odor”
ce mai avea de la Creangă.

352
Tabloul îl voi dărui spre păstrare Academiei Române.
Semna din Zorleni – Tutova, M. Lupescu, învăţător.
*
Ion Creangă, revistă lunară de limbă, literatură şi artă
populară, apărută la Bârlad în perioada anilor 1908-1921, a
constituit tema uneia din referirile mele în volumul „Mari
personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei
bârlădene 1870-2003" apărută la editura TipoMoldova - Iaşi
2004 (pag.228-232).
Scriam acolo, atunci, şi următoarele:
„Depozitul ocroteşte un mare tezaur nevalorificat încă
îndeajuns. Redactarea după o atentă selecţie a poveştilor, dar
mai ales a legendelor ar constitui un bun prilej pentru copiii şi
nepoţii noştri să prindă de mici gustul istoriei patriei noastre.
Ilustrată la nivelul tehnicii actuale, lucrarea nu ar avea decât
de câştigat."
Nu ştiu dacă rândurile de mai sus au fost citite de către
cei pe care îi vedeam sensibilizaţi. Aflăm însă din ziarul
Adevărul din 31 ianuarie 2005, că la Vaslui se vrea a se realiza
şi mai mult sub titlul: "La Bârlad va fi tipărită în ediţie
anastatică revista „Ion Creangă"." Constantin Coroiu scrie şi
publică următoarele:
La Bârlad, va fi tipărită în ediţie anastatică
Revista „Ion Creangă"
În 1908 apărea la Bârlad revista „Ion Creangă", publicaţie
„de limbă, literatură şi artă populară", coordonată de părintele
etnografiei româneşti Tudor Pamfile. Revista a apărut timp de
13 ani, fiind apreciată de marile personalităţi ale culturii
noastre, între care însuşi Nicolae Iorga, care o considera ca
fiind cea mai valoroasă culegere de creaţii folclorice din toate
ţinuturile locuite de români. Prestigioasa revistă a avut un
număr record de colaboratori, între ei numărându-se Nicolae
Iorga, Alexandru Philippide, Sextil Puşcariu, Petru Caraman,
Vasile Bogrea. Cheltuielile de tipărire erau acoperite, situaţie
extrem de rară în istoria publicisticii româneşti şi nu numai,
din abonamente. Acum, la aproape 100 de ani de la apariţia
revistei, Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii
Tradiţionale Vaslui va pune în circulaţie, într-o primă fază,
printr-o ediţie anastatică (reproducerea fidelă a ediţiei
originale), două volume însumând numerele din anul 1908 şi
până în 2008 va apărea în această formă, ediţia integrală

353
(Constantin Coroiu).
*
La Rădăuţi colectivul de redacţie al retipăritei reviste
„Iconar"(Mihai Pânzaru-Bucovina) a rezolvat cu succes lipsa de
la cititori a colecţiei din perioada anilor 1935-1938. Începând
cu nr.5/1996 redacţia retipăreşte şi vechea revistă.
*
Pe moşia Zorleni, proprietatea M.S. Regele Carol I, la 18
octombrie 1898 s-a inaugurat Şcoala de agricultură
„Orfelinatul Ferdinand", înfiinţat de rege în reamintirea
însănătoşirii A.S. Regale Principele Ferdinand.
Şcoala funcţiona în baza unui regulament - scopul
aşezământului fiind de „a primi şi de a creşte băieţi orfani şi
săraci, mai ales fii de militari, de a le da o educaţie morală şi
de a-i pregăti la viaţa agricolă prin practică şi prin dobândirea
cunoştinţelor necesare unui ţăran, bun gospodar."
Orfelinatul a funcţionat pe moşia Slobozia-Zorleni, din
judeţul Tutova, proprietatea privată a regelui care îngrijea de
întreţinerea lui.
Şcoala avea să primească permanent un număr de cel
puţin 30 de orfani. Elevii erau împărţiţi în trei grupuri: cei mai
mici de la 8 până la 12 ani, cei mijlocii de la 12 ani până la 16
ani, cei mari de la 16 ani în sus; cu odăi de dormit deosebite.
Directorul, care reprezenta şcoala, locuia împreună cu
familia în orfelinat. Primul director a fost M. Lupescu, care
avea să fie, mai târziu, şi administratorul revistei „Ion
Creangă".
La inaugurarea orfelinatului au
fost de faţă: G. Pallade, ministrul de
finanţe. P.S. Episcopul de Huşi, dl.
Basset, administratorul domeniului
privat al regelui, deputaţi şi senatori de
Tutova, prefectul judeţului, public.
Cu acel prilej s-a târnosit şi
biserica din Zorleni, reparată tot de
rege.
*
Biblioteca municipală Bârlad are
în depozit numerele din anii 1909,
1917, 1919-1921.

354
Istoria Bârladului

Istoria  Bârladului,  în  două  volume,  apărută  în  1998,  sub 


egida  Primăriei  Municipiului  Bârlad,  a  Inspectoratului  pentru 
Cultură  al  județului  Vaslui,  a  Fundației  Culturale  „Dr.  C. 
Teodorescu”,  îngrijită  şi  coordonată  de  Oltea  Răşcanu  – 
Gramaticu,  având  drept  colaboratori:  Nicoleta  Arnăutu,  Vasile 
Cârcotă,  Emanoil  Darie,  Emil  Harnagea,  Elena  Monu,  Felicia 
Negre,  Valentin  Negre,  Traian  Nicola,  Vasile  Palade,  Mariana 
Starodub, Virgil Vesel. 
Volumul I cuprinde patru capitole: coordonate geografice, 
mărturii  arheologice,  Bârladul  medieval,  Bârladul  în  epoca 
modernă. 
Volumul al II‐lea prezintă Bârladul în alte patru capitole: 
După  Marea  Unire,  după  1948,  concluzii  şi  …  un  Whoʹs  Who 
Bârlădean. 
În coordonatele nominalizate, lucrarea – rod al muncii de 
peste  un  deceniu  –  cum  spune  coordonatoarea  –  al  unor 
specialişti  şi  pasionați  în  domeniu,  reuşeşte  să  ne  prezinte 
evoluția  Bârladului  în  întregul  său  economic,  social,  politic  şi 
cultural,  făcând  referiri  pertinente  la  dezvoltarea  urbanistică, 
populație,  economie,  ştiință,  viața  politică  şi  culturală,  şcoala 
mai ales, cu largi şi competente referiri la presa timpului… 
Geneza  localității,  vatra  şi  hotarele  târgului,  curtea 
domnească,  stăpânitorii  acesteia,  vornicia,  prezentă  pe 
baricadele marilor evenimente a bârlădenilor, politica socială a 
epocii  moderne  şi  contemporane,  suflul  primit  de  la  marile 
personalități ale timpului, mulți veniți cu experiența de dincolo 
de  munți, ca şi  tranziția  de la comunism la  actuala  democrație 
sunt praguri rezolvate cu succes de realizatorii volumelor…

355
Însemnări medicale

Revistă lunară cu scop de propagandă medicală, apare în 
ianuarie  1932  sub  conducerea  unui  comitet  de  medici  din 
rândul  cărora  au  făcut  parte  şi  dr.  Al.  Lambescu,  numit  şi 
profesor  de  igienă  şi  medic  la  Şcoala  normală  de  băieți  din 
Bârlad. 
Revista  publica  şi  Buletinul  Asociației  medicilor  Filiala 
Tutova.  Redacția  era  la  Spitalul  Beldiman  iar  Administrația  în 
strada Gh. Asache nr. 5 Bârlad. Tipografia la Frații Chiriac. 
Numerele 4‐5‐6, anul II 1933, de exemplu, cuprindea două 
părți:  partea  ştiințifică  cu  articole  de  dr.  H.  –  Intoxicațiile  şi 
infecțiile  profesionale;  docent  dr.    Plăcinteanu  –  Cancerul  şi 
sarcina;  dr.  Duda  –  Pelagra;  dr.  Herşcovici  –  Hidartroza  şi 
terapeutica prin mijloacele cunoscute şi agenții fizici; dr. Grossu 
– Paludismul; dr. O.  Bienstok – Al doilea Congres național de 
tuberculoză. 
A  doua  parte  cuprindea:  însemnări  medicale  pentru 
popor.  Dr.  Gr.  Gr.  Iamandi  –  Limbricul;  dr.  Brill  –  Dentiția  la 
copii  şi  accidentele  ei.  Urmează  apoi:  sfaturi,  informații, 
anecdote şi humor medical”(Din Documente răzăşeşti – 1934). 
Revista Însemnări Medicale a apărut şi în anul 1934. 
   

356
        * 

Îndrumări pedagogice, anul I 1933


Coordonare  P.  Todicescu,  profesor  de  pedagogie,  N. 
Galaction, învățător licențiat în litere şi Şt. Toporaş, institutor. 
Tipografia C.D. Lupaşcu Bârlad. 
Câteva materiale publicate şi autorii lor: „Stroe Belloescu 
–  …Un  om  de  forță”  de  Paul  Constantinescu:  „Şcoala  primară 
recunoscătoare”  de  C.  Antonovici;  „Stroe  Belloescu”  de  Cezar 
Ursu; „Din viața lui Stroe Belloescu” de P. Todicescu. 
 
*

Petrache  Todicescu  „a  păstrat  legătura  ştiințifică  cu  toți 


profesorii  şi  mai  ales  cu  pedagogii  ieşeni:  Gh.  Comicescu,V. 
Todicescu,  Ştefan  Bârsănescu,  Vasile  Petrovanu,  Gh. 
Ghibănescu, Ion Mitru, Constantin Asiminei şi alții”. 
„…  lecțiile  şi  conferințele  sale  erau  o  adevărată 
sărbătoare.  A  ajutat  pe  copiii  nevoiaşi,  a  iubit  țărănimea  şi  pe 
foştii  lui  elevi,  care  l‐au  iubit  sincer  şi  au  avut  ce  învăța  de  la 
el…” 
Ion Şuşnea,  
din„Profesorul Petre Todicescu – 
Bârladul odinioară şi astăzi.” 
 
Alte  detalii  a  se  vedea  la  medalioanele  referitoare  la 
revistele Făclia (Liceul pedagogic) şi Tribuna pedagogică. 
 
 

357
Justiţia Tutovei
Justiția  Tutovei,  revistă  de  drept,  destinată  activității 
instanțelor  judecătoreşti,  din  Județul  Tutova,  anul  I,  nr.  1  – 
ianuarie  1935,  apare  lunar  sub  direcțiunea  domnului  Octavian 
Tănăsescu,  preşedinte  supra‐numerar  la  Tribunalul  Tutova, 
redacția şi administrația în strada General Rentz nr. 18 – Bârlad. 
În  „Cuvânt  înainte”  Octavian  Tănăsescu  mărturiseşte  că 
„este  la  a  doua  revistă  de  interes  local  ce  o  tipăreşte”  –  prima 
fiind  „Caraşul  juridic”  –  apărută  în  anii  1927  –  1928,  când  era 
preşedinte la Tribunalul Caraş. 
Revista Justiția Tutovei are menirea de a stimula „energiile 
locale,  de  a  scrie,  de  a  activa  şi  ieşi  din  rutina  profesională  şi 
apatia  provincială  iar  ca  organ  de  publicitate,  deci  de  control 
public,  exercită  cea  mai  bine  făcătoare  instruire  asupra 
activității  birocratice a  justiției, prin insuflarea  unei atenții mai 
deosebite  în  redactarea  hotărârilor,  prin  o  motivare  mai 
completă şi o soluționare mai juridică”. 
În  ea  au  publicat  şi  Constantin  Dornescu,  avocat,  C. 
Dolinescu  judecător  –  preşedinte  la  Tribunalul  Tutova,  S. 
Fundoianu,  avocat,  C.  Pastia,  avocat,  I.  Beldiman  –  doctor  în 
drept, avocat, profesor la şcoala superioară de comerț, C. Crețu 
–  jude  –  preşedinte  de  tribunal,  D.R.  Chirulescu,  substitut  de 
procuror  la  parchetul  tribunalului  Tutova,  N.  Mironescu, 
avocat, St. C. Dumbravă, avocat. 
358
Temele  revistei:  „Contractul  de  locație  de  serviciu  şi 
contractul  de  mandat”,  „Jurisprudențele  instanțelor 
judecătoreşti  din  județul  Tutova”,  „Obligațiunea  naturală  a 
părinților  de  a‐şi  înzestra  copiii”;  natura  juridică  şi  efectele 
acestei  obligațiuni”;  „Despre  constituționalitatea  legilor”; 
„Abuzul de drept”, „Justiția comunală”. 
Dar iată şi părerea revistei „Documente răzăşeşti” despre 
publicație la apariția ei: „Menționăm cu plăcere apariția acestei 
reviste juridice în oraşul nostru şi după cum suntem informați, 
numai în județul Muscel mai există o asemenea publicație care 
să tipărească hotărârile tribunalului şi a judecătoriilor de ocoale 
(nr.9/decembrie 1934). 
Existența  astăzi  a  unor  asemenea  publicații  la  tribunale 
sau  Curțile  de  Apel  n‐ar  mai  fi  motiv  pentru  specialişti  să 
invoce  că  nu  cunosc  legile,  ori  cum  se  constituie  completele  în 
soluționarea cauzelor. 
 

Labirint
Labirint, revistă enigmistică, apare la Bârlad în 1978 şi la 
ea  colaborează  Serghei  Coloşenco,  Alexandru  Kissling,  Iancu 
Goldstein,  Dumitru  David,  Iancu  Pantalon,  Octavian  Dumitru, 
născută  din  pasiunea  şi  seriozitatea  celor  citați,  membrii  ai 
cercului  rebusistic  de  la  Casa  de  Cultură  a  sindicatelor  din 
localitate. 
Tipăritura  demonstrează  nu  numai  preocuparea  pentru 
divertisment,  cât  mai  ales  probează  inteligență,  creativitate  şi 
luciditate a creatorilor dar şi a publicului interesat. 
 

359
Lumea elevului
Lumea elevului, revistă editată de şcoala
cu clasele I-VIII Mireni, nr.4, din martie
2006, apărută cu sprijinul Consiliului
local Coroieşti.
Tipărită la S.C.Irimpex SRL
Bârlad, strada Repblicii nr.85, format
21-30 cm., în pagini nenumerotate.
Colectivul de redacţie,
învăţătoarea Maria Porumb, iar
colaboratoare Nela Munteanu.
Revista găzduieşte doar “opera”
celor mici (clasele II-IV), fireşte şi
grafica ei se adresează celor... mici. În consecinţă
aşteptăm ca în viitoarele numere de revistă să apară
aportul profesorilor, dar şi ale elevilor din clasele mai
mari V-VIII. Normal şi un colectiv redacţional pe măsura
cerinţelor.
Până atunci, la mai mare!
*

Lumina
Revistă  politică,  literară  şi  de  cultură  generală,  apare  în 
perioada  1  ianuarie  1945  –  martie  1947,  redactor  Lazăr  Beneş, 
redacția  şi  administrația  în  Bârlad,  strada  Vasile  Lupu  nr.  6,  şi 

360
care, în numărul 1 , „În loc de editorial” îşi propune la program: 
„Lumină, cât mai multă lumină”. 
În  revistă  semnează:  Tudor  Teodorescu  –  Branişte, 
Constantin  Titel  –  Petrescu,  Barbu  Zaharescu,  Nell  Cobar,  G. 
Tutoveanu, G.G. Ursu, G. Nedelea, George Nestor, Ion Hobana, 
Gica Iuteş, Cezar Drăgoi, Ion Palodă (dr. I. Vainfeld), profesori 
şi elevi de la Liceul „Gh. Roşca Codreanu”. 
(Vedeți şi volumul „Bârladul în presa vremurilor”. De la revista 
„Păreri”  la  ziarul  „Steagul  roşu”  1932‐1949,  cu  „mărturisiri  de 
Constantin Huşanu, apărut la Editura P.I.M., 2007). 
        * 
În  octombrie  1946,  numerele  19‐20,  referindu‐se  la 
menirea  revistei  F.  Anderca  face  constatările:  „Din  Lumina 
vechiului meu prieten Beneş au dispărut şi insultele şi şantajele. 
Pe  hârtia  curată  –  pe  care  o  foloseşte  cu  scumpătate  – 
preocupările  de  interes  obştesc  sunt  dezbătute  cu  politețe  şi 
demnitate, preocupările culturale sunt sincere şi serioase.” 
Şi speră… 
…  „Nădăjduim  că  o  dată  cu  statornicirea  principiilor 
democratice,  cu  generalizarea  speranței  într‐o  viață  politică 
generoasă, lipsită de ipocrizii, cu ridicarea treptată a conştiinței 
tuturor, păturilor sociale şi îndeosebi a muncitorimii de la țară 
şi de la oraşe, ziarul  local să devie locul de întâlnire al tuturor 
glasurilor şi tuturor conştiințelor…” 
…”Am dori să auzim că Lumina a întemeiat într‐adevăr o 
Universitate  populară,  unde  profesorii  locali  îşi  lărgesc 
activitatea  şi  preocupările,  unde  populația  se  adună  la  ore 
anumite,  o  dată,  de  două  ori  pe  săptămână,  ca  la  o  supremă 
sărbătoare  sufletească.  Nu  astfel  a  început  „Junimea”  din  Iaşi 
acum un veac? 
Am  dori  să  aflăm  că  un  cor,  o  orchestră,  o  societate 
culturală,  o  bibliotecă  populară  activează  în  jurul  revistei 
Lumina şi că nimic nu se mai poate începe în oraş fără concursul 
361
Luminei. Din redacția revistei Lumina purced ideile şi sugestiile 
administrației urbei, județului, că publicul,  autoritățile,  în  grija 
lor socială, se vor întreba înainte de a purcede la o acțiune sau 
ca stimulare: 
‐ Ce va zice Lumina?...” 
G.G. Ursu scrie în Lumina nu numai la comemorarea a doi 
ani  de  la  moartea  prietenului  său  prof.  Ionel  Peiu  portretul 
literar  de  o  sensibilitate  aparte  „Un  prieten  bârlădean”  (nr.21‐
22,  noiembrie 1946) ori poezia „Unui prieten mort – pictorului 
bârlădean Ionel Peiu (nr.17‐18, august 1946), dar şi cursivul „Un 
muncitor  poet”  Th.  Călin  (octombrie  1946  –  semna  Th  Călin 
Delapraja n.n.): 
…”Am  publicat  la  domnul  Peiu  „Istoria  literară  a 
Bârladului”, „Tecuciul literar”, atâtea alte articole şi versuri din 
atâtea  reviste  şi  ziare  imprimate  acolo,  toate  culese  de  Călin. 
Toți condeierii Bârladului aveau o mare încredere în priceperea 
şi  conştiinciozitatea  lui.  Eram  liniştiți  ştiind  că  el  nu  ne  poate 
trăda  şi  că  el  numai  ne  putea  prezenta  o  corectură  uşoară,  cu 
greşeli de tipar puține. 
Asta era mândria lui şi plăcerea noastră. 
Dar pe Călin l‐am simțit în curând confrate. Scria versuri 
nu numai pentru că se molipsise de la noi, ci pentru că simțea 
nevoia exprimării unei sensibilități delicate… 
…  N‐am  la  îndemână  caietul  cu  poezii  al  lui  Călin,  dar 
pot remarca unele versuri. Călin cântă florile târzii de toamnă şi 
el simțea, în mod sincer, milă şi iubire pentru ființa lor gingaşă, 
biciuită  de  ploaie  şi  vânt  şi,  lucru  însemnat,  reuşeşte  să  ne 
transmită şi nouă simțirea lui înfiorată: 
Crizanteme, crizanteme, flori târzii, 
Biciuite de vânt aspru şi de ploi, 
Cu noian de frunze moarte, ruginii, 
Cade bruma argintie peste voi! 

362
 
Şi‐n grădinile golite şi pustii 
Oare câte doruri îngropat‐am noi, 
Crizanteme, crizanteme, flori târzii 
Biciuite de vânt aspru şi de ploi!? 
 
Cât  priveşte  George  Nedelea  a  publicat  în  Lumina,  ca  de 
obicei,  poezii  fel  de  fel.  Iată  de  data  aceasta  o  fabulă:  „Două 
cărți”  ale  secretarului  cenaclului  Alexandru  Vlahuță,  publicate 
în revistă în aprilie 1946 (nr.15‐16): 
Într‐o  bibliotecă  mare  /  Dintr‐un  oraş  oarecare  /  Că‐l 
cheamă Bârlad, Vaslui / Importanță mare, nu‐i, / Mai acum un 
an sau doi, / Cum se‐ntâmplă şi‐ntre noi, / Unei cărți gust îi veni 
/ Pe alta a dojeni: / ‐ Dă‐te, soro, la o parte, / Dă‐te mai încolo, 
zic! / Vai de cel ce are parte / Să te‐atingă doar un pic! / Îl sufoci 
cu‐a ta duhoare!.../ Eşti de‐o murdărie crasă / Asta e înfățişare? / 
Uite, eu sunt tot frumoasă, / Astăzi parcă‐s tipărită! / Nici o filă 
răvăşită…/  Chiar  coperta  mi‐i  curată  /  Cum  a  fost  de  prima 
dată./ Tu eşti însă o ruşine! / Doamne, cum să scap de tine / Să 
nu te mai văd de loc?”/ 
Ş‐aici cartea cea frumoasă /Astăzi parcă tipărită,/ Făr‐o filă 
răvăşită  /  A  tăcut,  fiind  convinsă  /  Că  vecina‐i  e  învinsă.  / 
Totuşi, foarte cuvioasă / Va răspunde dumneaei. / Şi răspunsul 
a  venit  /  Prompt,  cum  nu  l‐ar  fi  gândit:  /  ‐  Dragă,  ai  dreptate 
mare,/  Prost  arăt  la‐nfățişare  /  Foile‐mi  abia  se  țin  /  Şi  pătate 
sunt din plin,/ Iar coperta mâzgălită / Peste tot şi jerpelită ! … / 
Dar  te‐ai  fost,  tu,  întrebat  /  Mâini  prin  câte  am  umblat?/  Ochi 
câți s‐au plecat pe mine / ʹN clipe grele ori senine? / Unii poate‐
au plâns pe pagini / Ca şi toamna prin paragini,/ Precum alții‐or 
fi zâmbit / Când de tot m‐au dezvelit! / Tu nici când n‐ai fost în 
stare / Să te mişti din raftul grav!/ Nici o mână mi se pare / Nu 
te‐a scuturat de praf, / Nu ți‐a răsfoit vreo filă / Ştii, măcar aşa 

363
în silă, / Ca să simți şi tu fiorul / Ce ți‐l lasă cetitorul …/ Ş‐acum 
vii să‐mi faci morală? / Cap fără de socoteală! / Eu te iert, însă, 
vezi bine, /N‐am chef să mă cert cu tine!” 
        * 

Lumină
Lumină!..., director dr. Teodor Răşcanu, anul II nr.8, marţi
26 mai 1931. Redacţia: Conacul Buhăeşti - Vaslui,
abonamentul pe un an 100 lei, 80 lei pentru preoţi şi
învăţători, plugari 60 lei, iar pentru instituţii 500 de lei.
Se tipărea în două pagini, format 32/47 cm la Institutul
de arte grafice „Presa bună", strada Ştefan cel Mare nr. 56 Iaşi.
*

Lumina
Lumina Costeşti-Tutova „Am primit la redacţie revistele şi
ziarele… (Din Glasul nostru nr.20-22, 15 septembrie-15
octombrie 1932).
Lumina Costeşti – Tutova - : director Preot Ioan D. Leon,
Costeşti, judeţul Tutova scria revista „Documente răzăşeşti” în
octombrie 1932, popularizând ziarul şi revistele primite la
redacţie.

364
Lumina
Lumina, foaie pentru îndrumarea religioasă şi culturală
a sătenilor, redactată de un comitet, director preotul Ioan D.
Leon, avea redacţia şi administraţia la parohia Costeşti, judeţul
Tutova, Eparhia Huşilor, apărea o dată pe lună, în octombrie-
decembrie 1932, la numerele 10-12, fiind în al doilea an de
activitate.
Era editată de regulă în opt pagini, în format variat:
23/32 cm. în 1932, 20/29 cm până în august-septembrie 1933
(nr.8-9), 15/23 cm din octombrie-noiembrie 1933 (dar în 24
pagini) şi 16 pagini în decembrie 1933, la Tipografia Gh.
Cerchez - Huşi.
Cuprindea materiale de îndrumare religioasă şi culturală
a sătenilor, întocmai cum se spunea şi în subtitlu revistei: „De
ce te-ai rătăcit?" şi rânduri pentru Nicolai Creangă - Costeşti şi
pentru alţii ca el - trecuţi la creştinii după Evanghelie;
„Biserica şi intelectualii care militau pentru o mai strânsă
legătură la sate mai ales, între preot şi învăţător; „Beţivul este
un mort viu", un comentariu pe baza spuselor Sf. Ioan Gură de
aur; „Apăraţi biserica!" era o chemare duhovnicească pentru
oricine s-a botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf. Duh,
pentru orice creştin ortodox - de a apăra cu credinţă şi cu
iubire, în orice loc şi în orice timp, sfânta noastră biserică
strămoşească; „Datini religioase de Anul Nou" era o pledoarie
pentru datinile religioase şi folclorice de mult încetăţenite;
„Pluguşorul", „Capra", „Jienii", „Te Deumul de mulţumire întru
Domnul" de la miezul nopţii când în biserică se cântă „veşnica
pomenire", se sting luminile în biserică, rămânând numai una,
la sfânta Masă, ca la Paşti, iar preotul, în dangătul clopotelor,
îmbrăcat în haine strălucitoare, vesteşte tuturor de venirea
„Anului nou".
Revista aducea credincioşilor şi alte rubrici cu materiale
interesante: „Sfaturi casnice", „Din înţelepciunea lumii",
„Cugetări", „Sfaturi medicale", „Dintre ale lui Nastratin Hogea",
„Poveşti folositoare", „Ştiri de tot felul", „Îndemnuri",
„Publicitate", „Poşta redacţiei" etc. Unele materiale combăteau
anumite nereguli în conduita oamenilor: alcoolismul, îndoiala
şi credinţa - faţă în faţă, vrăjmăşia căsătoriei - concubinajul,
sinuciderea - ca un atentat pe care îl face omul la propria sa
viaţă, mărturisirea furturilor - ca putere a pocăinţei.

365
Iscălitorii materialelor nu erau numai din parohie sau
eparhie: pr. I.D. Leon din Coşeşti, Elena I. Leon - coana
preuteasă, Dionisie Udişteanu de la Mănăstirea Cernica, pr.P.
Gh. Savin - Braniştea - Covurlui, preot N.Hodoroabă, pr.
Georgescu Grigore Gh. Ionică - Piua-Petrii-Ialomiţa, Mihai Th
Balica, student teolog, preot Constantin P. Lupaşcu - Colibaşi-
Muscel, pr. Grigore Enăchescu - comuna Viişoara, judeţul Olt,
ec. Gh. Şuşnea de la Huşi, D. Năstase, învăţător Puntişeni -
Tutova, Al. Luntraru - Iaşi, pr. Vasile Nacu - Bălăşeşti, pr. ec.
A.C. Cosma, Bâlca-Putna, pr.ec. D. Dumbravă, Bârlad, Marin
Benghiuj, învăţător - Creţeşti - Fălciu.
Un loc important îl ocupa traducerile realizate de pr. loan
D. Leon (din franţuzeşte), D. Năstase, din Ludwig Bechstein,
Valeriu Docna (din sârbeşte), Elena I. Leon (din franceză).
În „Lumina" de la Costeşti mai semnau: G. Budiş, Gh.
Popescu-Gorj, doctor A.F., V.M. Drăgănescu, N. Corciovă, Al.
Pateevici (Muncitorul - versuri), arhimandrit Emilian Popescu,
V.Gh. Vasilache, V.Gh. Guzgan, Măria Savopol (Luna mai la
ţară, versuri), preot loan Creangă din Bordeşti-Râmnicul Sărat,
I. Valeriu, I.N. Amăriucăî (poezie - Plugarii), pr.Iov Carp
(Zădărnicie - poezie), pr. ec. Gh. Şuşnea (Antihriştii - versuri),
Petre Cazacu.
Cu interes erau citite versuri reproduse după: V. Militaru
(Psalm 132), Al. Vlahuţă (Hristos a înviat), Şt.O.Iosif (lisus), dar
şi ziceri după La Fontaine, N.Nicoleanu, Costache V. Carp,
V.Cantar, I. Agârbiceanu, Anton Pan, Jaferson.
Nu lipsea din revistă; bibliografie, nume de reviste sosite
la schimb: „Brazda literară" din Bucureşti, „Cuvânt
Moldovenesc" de la Chişinău, „Gorjanul" de Târgu Jiu,
„Vestitorul" de la Galaţi, „Vestitorul satelor" de la Fălticieni,
„Glasul nostru" de la Băseşti-Fălciu, „Curierul cooperator" -
fondat de Ilie Gh.Marcu-Vutcani, de la Bucureşti, „Isvorul
Tămăduirii" de la Huşi, „Sentinela ortodoxă" de la Lipovăţ -
Vaslui etc.
Din rubrica „Ştiri de tot felul" aflăm că:
De la 9.740.000 oi aflate în România - de atunci, se scot
anual 360.000000 litri de lapte. România se găseşte în fruntea
ţărilor care au cele mai multe oi mulgătoare.
După unii socotitori, un locuitor din Viena bea cam 215
litri de lapte pe an; unul de la Paris, 122 litri, iar unul de la
Berlin 160 litri pe an. Bucureşteanul bea cam 22 litri pe an

366
pentru că...locuitorii din România folosesc mai mult băuturile
spirtoase, îndeosebi ţuica.
Oraşele cele mai populate din România erau: Bucureşti
cu 631.299 locuitori, Chişinău:117.016, Cernăuţi: 111.147;
Iaşi:102.595; Galaţi:101.148; Cluj:98.569; Timişoara:91.866;
Oradea: 82.355; Arad:77.255; Brăila:68.310; Craiova: 63.063;
Constanta 58.288.
Reconstituirea cotidianului din istorie capătă iz nu atât
din deprindere, cât de necesitate, îmbătaţi de parfumul de
epocă, sălăşluit la bibliotecă la sala cu „Periodice", unii
încercăm să demonstrăm că ceea ce s-a scris, cu mulţi ani în
urmă,, are încă valabilitate. Revista „Iconar" de la Rădăuţi,
scoasă prin anii 1935-1938 este reeditată de noul „Iconar" din
...1996.

Liga culturală, buletinul secţiei Bârlad

Liga  Culturală,  buletinul  secției 


Bârlad,  apare  trimestrial,  editat  în  
perioada  1910‐1914,  în  16  pagini,  la 
Tipografia  Nouă  Toriceli  Slobozeanu, 
iar mai târziu la Tipografia Neculai  P. 
Peiu Bârlad. 
Apărea  sub  conducerea  unui 
comitet  din  care  au  făcut  parte: 
membrii onorifici – Teodor Ioan, Lupu 
Stroe S. Belloescu, Kostachi,  Teodor  Emandi,  preşedinte 
primul preşedinte al Ligei Stroe  Beloescu,  el  fiind  şi  primul 
Culturale Bârlad.
preşedinte  al  Societății; 

367
vicepreşedinți:  doamna  Smaranda  Căp.  Ioan,  colonel  D.P. 
Tocineanu;  secretar  D.  Vasiliu  –  Bacău;  casier  –  I.  Martinescu; 
mem‐brii V. Georgescu – Bârlad şi locotenent T. Pamfile 
În buletinul din ianuarie‐martie 1912, de exemplu,  citim: 
„Rolul  „  Societății  doamnelor  române”  şi  a  oamenilor  politici 
față  cu  meseriile  şi  comerțul  din  județul  Tutova”  de  Ioan 
Martinescu,  profesor;  „Din  depărtările  albastre  –  introducerea 
conferinței  tinerilor  din  18    decembrie  1911  în  folosul  elevilor 
săraci” de I.I. Răianu, profesor; „Muzee economice” de Victor A 
Puiu;  

„Cuvântarea  rostită  cu  prilejul  jubileului  de  50  de  ani  ai 
Universității  din  Iaşi”  de  Benedetto  de  Luca;  „Câteva  cuvinte 
despre Holeră” de dr. N. G. Cădere; Dări de seamă şi înştiințări; 
un tabel pe două pagini cu membrii Ligei Culturale din Bârlad 
care şi‐au achitat cotizația. 
Buletinul din aprilie – iunie 1912 este dedicat centenarului 
Răpirii  Basarabiei  –  cu  proză  şi  versuri,  din  care  am  reținut 
„Cum ni s‐a răpit Basarabia” de C. C. Stamboliu, profesor, dar 
şi îndemnul „Sus Inimile” de G. Alecsandrescu, profesor. 
Numărul următor, pe iulie – decembrie (3‐4) este destinat 
amintirii  lui  Stroe  Beloescu,  ucis  la  21  octombrie  1912.    Citim 
articolele:  „Spre  nemurire”  de  G.L.  Râmniceanu;  „Cuvântarea 
ținută  la  comemorarea  lui  Stroe  Beloescu”  de  I.I.  Răianu;  D. 
Mironescu scrie la pagina 8: „În dragostea sa de țărani, iubea şi 
onora  pe  toți  binefăcătorii  lor”  Acelaşi  periodic  relata:  „Între 
şcoală  şi  biserică  –  cele  dintâi  instituții  ce  contribuiesc  la 
luminarea  şi    moralizarea  unui  popor  –  se  află  întruparea 
recunoştinței  pentru  Acel  ce  prin  mărețele  sale  fapte  ne‐a 
învrednicit  să  ajungem  ceea  ce  suntem  astăzi:  un  popor  tare, 
puternic şi respectat de toate popoarele lumii; chipul în bronz al 
marelui  Cuza  Vodă  –  domnul  iubitor  al  țărănimii  –  se  ridică 

368
măreț  din  străjuirea  a  patru  brazi  plantați  sub  ochii  lui  Stroe 
Belloescu.” 
După  o  întrerupere,  Buletinul  Ligei  Culturale  Bârlad  avea 
să reapară la 1 ianuarie 1916, sub numele de Foaia Ligei Culturale 
din Bârlad, cu numărul 1. 
Sediul Ligei Culturale era la Casa Națională din Bârlad. 
Biblioteca  „Stroe  Belloescu”  din  Bârlad  deține  pentru 
cititori numerele din „Liga culturală” pe anii 1911 şi 1912. 

*
Liga Culturală Bârlad a continuat a avea organul
său de presă: Foaia Ligei Culturale, începând din
ianuarie 1916.

Casa Naţională din Bârlad – Sediul Ligei Culturale – secţia


Bârlad.
*

Lyceum
Lyceum. Revistă şcolară a Liceului nr. 3 Bârlad. Apare în 
1967. 
În ziarul Vremea nouă Vaslui nr. 68 din 10 mai 1968, Luca 
Arbore  scrie  următoarele  la  apariția  nr.  4  al  revistei  Lyceum 
editată de elevii şi profesorii Liceului nr. 3 din Bârlad: 

369
 „Lyceum se înscrie pe linia bunei 
tradiții  a  şcolii  bârlădene  ca  o  nouă 
posibilitate  de  afirmare  a  spiritului 
creator  a  elevilor.  Apariția  revistei  … 
ne  aduce  în  minte  vremea  când,  în  cu 
totul alte condiții, câțiva liceeni, printre 
care  G.  Ibrăileanu  şi  Raicu  Ionescu 
întemeiau  la  Bârlad  Asociația 
„Orientul”,  despre  care,  mai  târziu, 
criticul  „Vieții  româneşti”  nota:  „am 
format o tovărăşie bazată pe prietenie, pe tovărăşie de idei, pe 
comunitate de idealuri.” 
… Acum, la al 4‐lea număr, revista şi‐a conturat un profil 
în  care,  echilibrat,  sunt  inserate  pagini  de  istorie,  portrete 
literare, creații proprii, critică, probleme de domeniul ştiințelor, 
curiozități  ştiințifice,  folclor.  S‐au  stabilit  câteva  rubrici  şi  s‐a 
format un cerc de colaboratori.” 

*
Lyceum, revistă şcolară , apare trimestrial, editată de
Liceul nr.3 Bârlad, începând din anul 1967. Comitetul de
redacţie era format din elevi, îndrumaţi de profesorii: A.
Aursulesei, H. Bolea, G. Ştirbu, C. Parfene, Eugen Tăbuşcă şi
Tache Viuleţ. Publicaţia era şapilografiată, scrisă numai de
elevi - proză şi versuri, elemente de logică matematică, critică
literară, note de drum, satiră şi umor, jocuri de cuvinte, poşta
redacţiei, cugetări după: Lucian Blaga, George Călinescu,
Octavian Goga, Nicolae Iorga.
Mai avea rubricile: calendar, ştiaţi că… Formatul 21/30
cm., în jurul a 30 de pagini fiecare număr.
Editoriale despre diferite personalităţi: Emil Racoviţă,
Simion Mehedinţi - strălucit reprezentant al ştiinţei româneşti
(nr. 1/1969) - erau scrise cu multă responsabilitate, bine
documentate.
„În 1887, la numai 19 ani, Racoviţă, plin de viaţă şi
energie, urma cursurile a trei şcoli dintr-odată: Facultatea de

370
drept, Şcoala de antropologie şi Sorbona, pregătindu-şi
temeinic o frumoasă carieră", scria concis, dar cuprinzător,
despre personalitatea lui Emil Racoviţă, eleva Ionescu Maria
din clasa a XII-a, în Lyceum nr.3-4/1968.

Liceul „Mihai Eminescu”


Liceul „Mihai Eminescu” Bârlad, promoţia 1998, revistă
realizată de prof. C.Boicu, tiparul executat la S.C. „Porto
Franco” S.A. Galaţi în septembrie 1997, cu promisiunea „La
revedere în 2008!”
Este mai mult o expunere a fotografiilor absolvenţilor şi a
cadrelor didactice, vitregită de texte, dar cu loc lăsat pentru
„Note şi amintiri”. Din care să rezulte, posibil, altă revistă
scoasă de fii ori nepoţii celor prezenţi în fotografii…
*

Lumea creştină
Lumea  creştină  este  o  publicație  ocazională  realizată  de 
Fundația  „Dr.  Constantin  Teodorescu”  care  şi‐a  propus  să 
familiarizeze  pe  cei  interesați,  indiferent  de  concepțiile 
religioase,  asupra  a  ceea  ce  este  ortodoxismul.  În  articolul  Să 
devenim  oameni  din  numărul  inaugural  (25  august  1995)  se 
subliniază rolul bisericii ortodoxe în păstrarea ființei naționale, 
se combat acțiunile unor secte religioase. 
„Nu cu trufie de ocupație, ci cu altare de ocupație şi care 
fac  o  propagandă  agresivă  în  rândurile  populației”  se  ocupă 
unii misionari, spune V.C. Ciocârlan în materialul Românii popor 
ortodox. 
Au mai semnat: G. Irava – Ortodoxia în lume; Ec. Vieru – 
Comori  de  cuget  şi  simțire;  N.  Arnăutu  –  Creația  artistică 
religioasă  în  patrimoniul  Muzeului  „Vasile  Pârvan”  etc.  Se 
arată  publicului  valorile  aflate  în  patrimoniul  Bibliotecii  Stroe 

371
Beloescu şi a muzeului local: Cazania lui  Varlaam, Biblia de la 
Bucureşti (1688), Îndreptarea legii (1643), Mineele din ianuarie – 
iunie 1780, icoanele pe lemn şi sticlă, porți împărăteşti, țesături 
importante prin prețiozitatea materialului folosit etc. 

Lumina vetrelor
Lumina vetrelor, organ de îndrumare morală, cultural-
economică şi cooperatistă înscrisă în registrul publicaţiilor la
Tribunalul Tutova sub nr.3 din 30 XII 1940.
Apare lunar, proprietatea administraţiei Societăţii de
ajutor mutual “Crucea solidarităţii creştine – Biserica Sfinţii
Împăraţi, Bârlad, directori responsabili avocat Gh.Just.
Filipescu şi preot I.D. Leon.
Corespondenţa se primea la sediul redacţiei care
corespundea cu aceea a Bisericii Sfinţii Împăraţi Bârlad.
Cu începere de la 1 ianuarie 1941 atribuţiile de redactori
la “Lumina vetrelor” erau îndeplinite de Elena Leon, licenţiată
în litere.
Semnau în revistă: preot A.C. Cosma (În alte vremi),
Gheorghe Dorneanu (Leroi-Ler), Gh. Just Filipescu (Cuget în
zig-zag), preot Const. P. Beldie (Intelectualii şi biserica), Gif
(Contribuţia femeilor la sarcinile impuse de vremuri), G.
Nedelea (Cele două vulpi... – traducere).
În revista cu numărul 1, din ianuarie 1942, soldatul Th.
Călin Delapraja dintr-un regiment de cavalerie semna şi
expedia poezia “Scrisoare de pe front”, apărută în revistă; îl
reîntâlnim şi în alte numere: în numărul 4 din aprilie 1942 cu
poezia „Primăvara” iar în luna mai 1942 cu poezia „Flori de-o
clipă”.
Au mai colaborat: preot I.Chirvasie, locotenent colonel
Coman Ionescu, preot Gh. I. Moraru, preot I.P. Olaru, preot
I.Chiriacescu, cântăreţul bisericesc Vasile Tirica, protoereu
Gr.A. Dimitre, I.C. Antonovici, prof. Paul Constantinescu, preot
prof. Corneliu Grumăzescu, preot Const. I. Luntreanu, Gh.
Pleşu, absolvent al şcolii de cântăreţi Bârlad etc.
Publicaţia, aşa cum rezultă din cele publicate a avut mai
mult un caracter moral-religios dar a difuzat şi multă poezie.

372
Tipografia C.D.Lupaşcu, strada Ştefan cel Mare nr.6
Bârlad. Uneori li se cerea cititorilor scuze că revista apare cu
întârziere, fie din lipsa lucrătorilor tipografi, fie a hârtiei…
datorită evenimentelor.
Biblioteca municipală Bârlad are în custodie numerele pe
anii 1941 şi 1942.
*

Monografiile Liceului „Gh.


Roşca Codreanu”

Realizate de profesorul Traian Nicola sunt substanțiale şi 
deosebit  de  interesante  pentru  cei  care  doresc  să  cunoască  în 
profunzime istoricul Liceului şi oamenii care au muncit ori s‐au 
format acolo. 
 
Inexplicabil,  nici  Monografia  Liceului  Codreanu  a 
domnului  profesor  Traian  Nicola  (1971),  nici  anuarul  Şcolii 
medii  nr.  2,  realizat  în  1956,  referitor  la  clasele  de  elevi  şi 
absolvenți, nu vorbise despre cei care, 
spre  bucuria  lor,  a  părinților  şi  a 
profesorilor,  au  promovat,  în acei  ani, 
examenele a două clase într‐un singur 
an… 
Se  vede  că  pe  atunci  Ministerul 
Învățământului  şi  şcoala  erau  mai 
operative,  nu  ca  astăzi  când  un  elev, 
Mihai Beți, venit din Basarabia, admis 
„a studia doi ani într‐unul” nu a putut 
promova  pentru  că…  cei  de  la 
Serviciul  Național  de  Evaluare  şi  Examinare,  care  trebuiau  să 
elaboreze testele de verificare a conținutului asimilat în vederea 
„promovării  a  doi  ani  de  studii  în  unul  singur”,  Şcoala  74  din 
373
sectorul  4  a  Capitalei  n‐a  primit…  subiectele…  (  a  se  vedea 
ziarul Adevărul din 15 octombrie 2003). 
 

 
 

Miron Costin, revistă de


cercetări şi mărturii istorice
 
Miron  Costin  revistă  lunară  de  cercetări  şi  mărturii 
istorice,  animată  de  Tudor  Pamfile,  dar  la  a  cărei  întemeiere  a 
contribuit  substanțial  şi  profesorul  de  religie  de  la  Liceul 
Codreanu, preotul Ioan Antonovici. 
Apare  în  perioada  1913  ‐1919  şi  după  cum  se  spune  în 
„Cuvânt  înainte”  îşi  propunea,  ca  şi  revista  „Ion  Creangă”,  să 
strângă  „felurite  mărturii  scrise  ale  trecutului  nostru, 
documente,  inscripțiile,  însemnările  şi  altele  –  care  nu 
zugrăvesc de cele mai multe ori decât o viață tot românească.” 
Redacția şi administrația în Bârlad, strada Corbului. 
Administratorul  revistei  era    V.C.  Nicolau.  Revista 
preconiza  un  Institut  pentru  Studiul  Europei  Sud‐estice  şi  a 
realiza,  în  parte,  un  Muzeu  regional  de  istorie  şi  etnografie  al 
Tutovei (Din Revista „Miron Costin” nr. 7). 

374
Ca  întemeietori  şi  susținători  ai  revistei  Miron  Costin  dar 
şi  colaboratori  sunt  cunoscuții:  slt.  Angelescu,  Alex  Ecsarhu, 
Căpitan  P.  Gane,  H.  Gherghely,  Lt.  L.  Ghika  –  Brigadier,  M. 
Lupescu, C.N. Mateescu, T. Pamfile, Lt. A. Saint – Georges, N. I. 
Stroici, Eugenia Botez – Ciolacu, I. Chrissoveloni, G. Tutoveanu. 
În revistă mai semnau:I. Antonovici, I. Caşu, I. Ciolan, Z. 
Corlăteanu,  V.C.  Nicolau,  pr.  Gh.  Vartolomeiu,  pr.  T.  Bălăşel, 
A.Gorovei ş.a. 
        * 
Adesea,  în  primii  ani,  revista  făcea  popularizarea 
muzeului Al Saint – Georges din Bârlad. 
Muzeul  era  opera  ofițerului  de  la  regimentul  2  roşiori 
Bârlad, bun colaborator la revista Miron Costin,  îndrăgostit  de 
arhivistică. După ce şi‐a realizat o colecție cu piese din trecutul 
poporului  nostru  a  deschis  la  Bârlad  primul  muzeu  particular 
unde  inițiatorul  era  custode,  muzeograf  dar  şi  îndrumător  al 
vizitatorilor în cele două zile de acces a acestora. 
Ziarul Adevărul din 19 septembrie 1912 a publicat articolul 
„Un  muzeu  în  Bârlad”,  făcând  şi  un  inventar  al  pieselor  din 
componența  acestuia.  Muzeul  Al  Saint‐Georges  din  Bârlad  a 
fost distrus de trupele germane în anii războiului 1916‐1918. 
        * 
…”Tot  Pamfile  a  mai  făcut  să  apară  şi  o  revistă  de 
documente intitulată „Miron Costin”, ştiind că şi ”Făt‐Frumos” 
tipărea  în  ultima  pagină  câte  un  document”  –  spune  G. 
Tutoveanu  în  Scrisul  Nostru,  în  „Discuții  literare”  cu  V. 
Damaschin. 
Biblioteca  municipală  din  Bârlad  deține  numerele  din 
august 1913 – august 1919. 

Monitorul comunal al Primăriei din


375
Bârlad
A ieşit de sub tipar cu data de 16 septembrie, scrie Paloda din 22
noiembrie 1892. Acest Monitor alcătuit din 3 foi mari, pe fiecare pagină
având o coloană cu litere garmond, conţine dezbaterile consiliului
comunal, în şedinţa de la 12 septembrie şi se arată care chestiuni s-au
rezolvat în interesul general al oraşului nostru. Se aprecia că Monitorul
acesta este „un document foarte preţios" pentru că trata ce s-a petrecut cu
ocazia iarmarocului din acel an cu distribuirea locurilor şi arendarea
barătcilor de pe teritoriul Casei proprietăţii.
*

Năzuinţe
Năzuinţe, revistă literară, ştiinţifică, era la al 5-6-lea
număr în februarie 1971 (anul III de activitate) şi apărea la
Liceul „Mihail Kogălniceanu" din Vaslui, cu tipărire la Bârlad.
Publicau poezie Valentina Teclici, Anişoara Corcodel şi
Georgeta Ţurcanu, alăturându-li-se profesorii lor: Şt.
Bujoreanu, dr. Aurel Schroter, H. Steinberg, Mihai Cărăuşu,
Emilia Mihăilescu ş.a.
Revista avea organizat şi susţinea un concurs de creaţie
literară.
Avea preocupări susţinute pentru creaţia ştiinţifică.
*

Onoare şi patrie
Onoare şi patrie este o revistă realizată ca număr festiv la 
1 noiembrie 1995, cu prilejul sărbătoririi a 80 de ani de existență 
a  Brigăzii  17  artilerie  –  General  „Al.  Tell”,  îmbrăcând  un  stil 
sobru, concis, cu o grafică modernă, reuşind să pună în valoare 
trecutul încărcat de glorie al generațiilor care şi‐au făcut datoria 
față de patrie, apărând permanent fruntariile străbune. 
„Seara, de sub pulberea timpului, chipuri de artilerişti ne 
privesc  cu  satisfacția  datoriei  împlinite  la  Turtucaia,  la 
Mărăşeşti  şi  la  Oituz,  între  Prut  şi  Nistru,  la  Odesa  şi  pusta 
maghiară sau în Cehoslovacia, ei  au  înscris  în  cartea neamului 
376
adevărate  pagini  de  eroism”  –  spune  N.  Rotaru,  comandantul 
unității în documentarul „Profesiunea de artilerist.” 
Au  făcut  parte  din  colectivul  de  redacție:  Pricopie  Ioan, 
Costan  Vasile,  Scânteie  Mihai,  Năstase  Dorel,  se  pare  –  toți 
ofițeri. 
Revista  merită  căutată,  apoi  citită,  difuzată,  dar  mai  ales 
păstrată şi popularizată. Structura ei tematică cere aceasta. 

Pagini de jurnal
Pagini  de  jurnal,publicație  editată  de  Cercul  de  creație 
literară  şi  presă  de  la  Clubul  elevilor  din  Bârlad,  începând  cu 
noiembrie  1989,  fiind  o  continuare  a  ceea  ce  a  fost  în  perioada 
1983‐1989 „Revista Cireşarilor”.
*

Pagini literare

Pagini  literare,  revistă  literară  şi  de  cultură  generală, 


apare lunar, anul I nr. 1, septembrie 1934, director Lazăr Beneş, 
redacția şi administrația în Pueşti ‐Tutova, 12 pagini. 
În singurul număr care apare – septembrie 1934 – revista 
încunoştiințează  cititorii  că  „  în  urma  numeroaselor  cereri 
primite a hotărât ca începând cu numărul următor să înființeze 
o „pagină socială” care va fi redactată de unul din colaboratori. 
Dl.  Cosma  Damian  ‐  ziarist,  a  fost  numit  redactor  şi 

377
responsabil al revistei „Pagini literare” pentru oraşul şi județul 
Iaşi. 
Realizată  la  „Tiparul  Tutovei”,  strada  Regală  nr.  15 
Bârlad, revista recomandă să fie citite: 
 
„Cartea Țării”, de Adrian Maniu; 
„Cuvântul Talisman”, de Saşa Pană; 
„Ceai dansant”, de Erosia Peretz; 
„India”, de Mircea Eliade; 
„Arsenic”, de Sergiu Dan. 
 
La  „Cronica  Tutovei”,  sub  semnătura  Labany  citim  o 
epigramă adresată unui anume: 
 
Dl. perceptor Răşcanu 
Face vizite tot anu´ 
Cu‐o deviză… pân´ la rai 
„Ai, nu ai, trebuie să dai! 
 
La  „Note  literare”  aflăm  că  domnul  Isaiia  Răcăciuni  este 
autorul piesei „Trei cruci” şi a comediei „Doctorul Berechet”, cu 
care se va deschide în toamnă stagiunea Teatrului Iancovescu şi 
are  încheiat un  contract  cu  Editura  Națională  –  Ciornei  pentru 
romanul „Iubiri otrăvite”. Domnul Eugen Relgis, autorul cărții 
„Prieteniile  lui  Miron”  are  terminată  „Cosmometapolis”  şi 
lucrează  la  „Umanitarism  şi  Eugenism”  şi  „Minimum  de 
existență”. 

378
 

Pagini medicale bârlădene

Pagini  medicale  bârlădene,  publicație  periodică, 


independentă,  de  opinie,  informație  medicală  şi  cultură,  în  16 
pagini,  editată  de  Colegiul  medicilor  din  România,  Anul  VI, 
ajunsă  la  nr.66‐67/2003,  anunță  omagierea  a  două  mari 
personalități  medicale  româneşti:  Ion  Juvara  şi  George  Emil 
Palade,  între  9‐11octombrie  2003  –  la  Piatra  Neamț  şi  a  XIX‐a 
reuniune a chirurgilor din Moldova (vezi nr.737/2003 din ziarul 
Păreri Tutovene). 
Director  şi  coordonator  al  publicației  este  dr.  Nicu 
Botezatu.  „Adresa  pentru  corespondență,  str.  Bradului  nr.  10 
Bârlad;  redacția  la  Păreri  Tutovene  Bârlad  ori  la  Primăria 
municipiului  Bârlad  –  Spitalul  municipal  de  adulți  Bârlad,  str. 
Republicii nr.300, tipar – Tipografia A.D.C. Vaslui. 
Citind  articolul  „Biblioteca  publicației  Pagini  Medicale 
Bârlădene” – apărut la rubrica  „Pilula la ceas de veghe”, scris de 
dr.  Nicu  Botezatu,  despre  „cărțile  scrise  de  medici,  din  mai 
marele  univers  al  cărților  în  general,  pe  care  le‐am  îndrăgit 
dimpreună cu soția şi copii mei, răspândite în acareturile casei”, 
pe mine, ca cititor, gândurile m‐au dus la ceea ce scrie în caseta 
referitoare  la  tehnoredactarea  revistei:  Mihaela  –  Adriana 

379
Nastac,  Alexandra  –  Nina  Botezatu,  Nicolae‐Alexandru 
Botezatu este – ceea ce înseamnă, într‐adevăr, că publicația este 
inima familiei medicului Botezatu. Şi nu întâmplător. Tatăl său 
–Alexandru  Botezatu  –  ani  mulți  secretar  al  Comitetului 
executiv de la Primăria municipiului Bârlad era un mare iubitor 
şi  cunoscător  de  literatură,  un  meloman  şi  interpret  pe  care 
(Dumnezeu  să‐l  aibă  în  grijă!)  l‐am  prețuit  foarte  mult  noi, 
colegii din preajma‐i… Un bun coleg, prieten şi sufletist pe care 
oricine şi‐l doreşte… 
Dar  iată  ce  cuprinde  pe  scurt  numărul  de  revistă  din 
februarie  2003:  o  dedicație  Colegiului  medicilor  din  județul 
Neamț,  în  aşteptarea  zilelor  lui  iulie  la…  Durău;  o  anchetă 
despre  „Diversitatea  metodelor  de  identificare  în  genetica 
forensică”, de prof. Dr. Monica  Planteanu U.M.F. „Gr. T. Popa” 
Iaşi;  interogație,  tot  analitică,  retrospectivă  dar  şi  vizionară  cu 
titlul „Am progresat or n‐am progresat?” de dr. Virgil Răzeşu; 
la  rubrica”Dosare  prăfuite  şi  uitate”  –  „Schiță  istorică  a 
dezvoltării  oncologiei  clujene  (II)”  de  prof.  dr.  Sandu  Bologa, 
profesor consultant U.M.F. „Iuliu Hațeganu” Cluj – Napoca; dr. 
Gheorghe  Mămuleru  Călimăneşti  semnează  „Pledoarie  pentru 
terapia  balneară”;  o  pagină  „Vitrina  cărților  medicale”  în  care 
semnează  dr.  Nicu  Botezatu,  dr.  Calu  Lucica  şi  dr.  Iorgu 
Gălățeanu  recenzii  despre  „Îngrijirea  vârstnicilor  cu  obstrucție 
urinară joasă” şi „Hemoperfuzia”; „Fluorochinolonele”, „Studii, 
tehnici  şi  metode  de  protetică  dentară”,  „Constipația  cronică”, 
„Curs  de  semiologie  medicală,  dr.  Laura  Ciobanu,  şef  lucrări 
U.M.F. „Gr. T. Popa” Iaşi, clinica a VI‐a medicală, Spitalul clinic 
recuperare, medic primar interne şi pneumologie, împreună cu 
dr.  Lăcrămioara  Cebotaru,  medic  rezident  M.F.  semnează  „O 
posibilă cauză de urticare cronică „la orice.” 
Prof.  Gruia  Novac  realizează  la  „Arta  neputinței  de  a 
rata” o cronică, de adâncă cunoaştere, a romanului Vânătoare de 

380
umbre de Adrian Buşilă (Ed. Junimea, Iaşi, 1992) şi Dicționar de 
iubiri ratate, tot de Adrian Buşilă (Editura Ex Ponto, Constanța, 
2001);  prof.  Mioara  Popa,  referiri  pertinente  la  volumul 
Transplant  de  suflet  editat  de  „Viața  medicală  românească”, 
aducând astfel, cititorilor, bucuria cunoaşterii unui nume nou – 
M. Mucenic Dumitru, care, spune recenzenta, încearcă prin vers 
şi aforism „o şansă de a‐şi redobândi ceva din Timpul trăit, un 
pic de nemurire!” – ceea ce am dori fiecare… 
Preotul militar Petru Pop din Baia Mare semnează versuri 
proprii  „Ruga  nopții  de  spital”,  Nicu  Botezatu  prezintă 
„Medalia  150  de  ani  ‐  Maternitatea  Cuza  Vodă  Iaşi”,  iar  dr, 
Felix  Marian  –  Baia  Mare,  face  recenzia  la  „Revista  română  de 
medicina muncii” nr. 3‐4/2002. 
Mai  semnează:  dr.  Doru  Munteanu,  medic  de  familie 
Bârlad,  dr.  Adrian  Cotârleț  –  Moineşti,  dr.  Irina  Hrițcu,  medic 
specialist  pneumologie,  dr.  Cristina  Bârsu  U.M.F.  „Iuliu 
Hațeganu”  Cluj‐Napoca,  Virginia  Şerbănescu  din  Germania 
poezia  „Elegie  pentru  limba  română”,  dar  şi  dr.  Liliana 
Grădinaru,  în  zi  de  Sf.  Nicolae,  6  decembrie  2002  „Vertebre 
albului”,  dedicată  Domnului  dr.  Nicu  Botezatu:  Vertebra  
albului  /Vorbind  din  zeitatea  /  Copacului  său  vertical  /  S‐a 
logodit /  Cu cernelurile instalate / Şi cu pana suflată / Cu metal 
astral / Înfruptându‐se / Din minunea cristică / De a fi om / La 
masa  tăcerii  lui  /  Clipa  trăieşte  /  Împărțind  lumină  /  Până  la 
geamătul / Ultimului strigăt. 
Revista  Pagini  medicale  bârlădene,  realizată  de  bârlădeni, 
dar nu numai de ei, utilă medicilor şi cititorilor în general, din 
întreaga  România.  Un  mare  merit  are  familia  Nicu  Botezatu, 
fiul fostului meu coleg Alexandru Botezatu – Bârlad. 
A  se  vedea  şi  finalul  de  text  la  medalionul  „Însemnări 
medicale” – partea referitoare la omul şi opera N.C. Paulescu. 

 
381
Pagini medicale bârlădene
 
Comparată cu „Stejarul de la Bârlad la 100 de apariţii”
(prof.dr. Jecu Avram, Timişoara, „Pagini medicale bârlădene”
purtând sigla „Academiei Bârlădene”, creditată pe mai departe
de Colegiul medicilor din România şi având pe acelaşi dr. Nicu
Botezatu drept coordonator, este etalon al creşterii publicisticii
bârlădene după 1989.
Cu coperte mai frumoase şi mai complete, cu pagini
înmulţite – de la 16 prin 2003, la 44-46 astăzi, cu texte dense
şi de conţinut, ilustraţii diverse şi la obiect, variate ca tematică
şi conţinut literar-ştiinţific şi informativ la nivel european,
„Pagini medicale bârlădene” satisfac pretenţiile celor care îi
scriu din întreaga ţară dar şi din străinătate

Evidenţiem în primul
rând editorialele: „Studii de
carcinogeneză efectuate în
Japonia, Importanţa prevenirii
precoce a cancerului de dr.
Gheorghe Lazăroniu; „Ştiinţa şi
cercetarea ştiinţifică” de
prof.dr.doc. Dumitru
Dumitraşcu, Cluj; „Criza
existenţială” de dr. Georges
Dimitraşco, Elveţia;
„Accidentele de trafic – o
provocare globală” de dr.
Luminiţa Simion Lăbuşcă, Iaşi;
„Pot fi prevenite erorile
umane?” de dr. Gh.Lăzăroniu
ş. a.m.d.
Dincolo de noutăţile editoriale am reţinut diversitatea
dintr-o intervenţie a profesorului dr. C. Dimoftache Zeletin care
deosebit de problemele medicale face trimitere la beletristica pe
care o promovează Paginile…la poezie, eseu şi evocare, studii
de istoria culturii şi filosofiei, recenziile făcute paginilor de
carte ori de reviste, făcând ca publicaţia în cauză să rămână
una din cele mai citite şi bine difuzate în ţară şi străinătate.
Scriu în revistă medici, scriitori şi publicişti recunoscuţi, cum
382
ar fi cei citaţi dar şi prof. dr. Corneliu Sadetay, dr. Richard
Constantinescu, prof.dr. Gh. Scripcaru, prof. dr. Traian
Ataman, Prof.dr.Nicolae Gorun, dr.Elena Cardaş, dr. Virgil
Răzescu, dr. Liliana Grădinaru, dr. Viorica Botezatu, prof. dr.
Ştefania Kory Calomfirescu, dr. Cezar Popescu, dar şi mulţi
colaboratori care întăresc sentimentul de breaslă. Revenirea lor
cu noi şi noi intervenţii în revista care le place şi o slujesc,
dovedeşte ataşament, dragoste şi interes dar şi respect pentru
cei care îi aşteaptă să le apară şi să le citească materialele, din
revista pe care o cumpără ei şi familiile lor.
Legată de tradiţiile culturale ale Bârladului, revista şi
scriitorii ei, satisfac. Relaţiile cu revistele medicale, cu cartea
de profil, dar şi cu tot ceea ce înseamnă publicistică şi cuvânt
tipărit, fac din Paginile… la care ne referim mereu o noutate.
Ceea ce este şi meritul colectivului de redacţie pe care l-am fi
vrut scris pe coperta revistei care are atâtea merite.
Deosebit de problemele fundamentale, referirile la cartea
juridică, tehnică, răsfoirea revistelor medicale interne sau
externe, a celor primite la redacţie ori aflate în biblioteci ori la
autori de către persoane cunoscute cititorilor şi cu autoritate în
domeniu, dintre care îi enumerăm pe prof. dr. Ion Hurjui, dr.
Alexandra – Nina Botezatu, dr. Victoria Cozma-Nica, Nicolae
Alexandru Botezatu, pr. Petru-Silviu Giuşcă. Maria Dorofte, dr.
Gica Purnavel, Simion Bogdănescu, prof. Gh. Clapa, Ana Maria
Botnaru, plac cititorilor.
Jurnal plastic (Dumitru Dumitraşcu, pictură, Editura
Alma Mater Cluj Napoca, 2007) semnat de Ion Hurjui, „La
pârâul D(r)acului” de Iftime Nesfântu, „Controverse ale istoriei-
Alexandru Ioan Cuza” de prof. Oltea Răşcanu-Gramaticu,
„Michelangelo (I) de Ovidiu Drâmbă, „Grigore C. Bostan –
Poezia populară românească în spaţiul Carpato-Nistrean” de
Petruş Andrei, atestă cât de largă este paleta şi a tematicii lor.
„Atenţie Europa, sosim!” tablete dulci-amare de Viorel
Patraşcu în comentarea lui C.D. Zeletin, „Eminescu printre
noi” de Ion Hurjui, „Spiru Haret – 155 ani de la naşterea sa” de
dr. Gheorghe Mămularu, Călimăneşti, „Restituiri din
impresionanta operă a marelui om de spirit Gr.T.Popa (1892-
1948) membru al Academiei Române (1936), nominalizat
Nobel…” de dr. Richard Constantinescu ca şi „Îngheţul vine de
la Nord Est” fragment de roman de prof.dr. Mihai Ghiur,
marchează preocupările în diversitate ale protectorilor sănătăţii

383
oamenilor.
La care se adaugă poezia care nu lipseşte, scrisă cu
mintea, din inimă.
Chenare şi titluri „O jumătate de secol de neuitare (1957-
2007 – cu fotografia promoţiei pe coperta revistei), „Aripi frânte,
mult prea devreme”, „A murit Nuţu! (prof.univ dr. P.P.Vancea),
„Modelele seduc, modelele se duc… Petre Boişteanu (1947-
2006) pun alături boabele de speranţă, de inevitabilele lacrimi.
Sunt şi medicii oameni!
Alte chenare cu titluri ca acestea: „Virgilică” de dr. Virgil
Răzescu, „Despre demisie” de dr. Victor Lotreanu, „După 50 de
ani” de dr. Vasile Maica, „Frumos şi urât” de dr. V. Lotneanu,
„Cenotaful din cer” de dr. Lucian Merişca, „Francofoni şi
circofili” de dr.Viorel Pătraşcu, Piteşti, „Badea Gheorghe” de
dr.Virgil Răzescu, explică faptul că medicii sunt nu numai buni
specialişti în profesia lor, literaţi pricepuţi, dar şi buni gazetari.
Că am sau nu dreptate, citească oricine „NATO, pe înţelesul
babelor” de dr. Viorel Pătraşcu – Piteşti din nr.106-107, pag.26
şi o să înţeleagă totul. Dar, iată tableta în cauză: „Era în ziua
următoare summitului de la Praga. A intrat în cabinet o
bătrână, sprijinindu-se într-un baston improvizat dintr-o cracă
de alun. Face parte din segmentul acela de populaţie care, din
fericire, nu răspunde niciodată la întrebările din sondajele de
opinie. Când m-a văzut a început să turuie: „Ia uite la cine m-a
trimis ăia de la comună! Păi, eu te cunosc de când aveai barba
mai neagră şi când m-ai consultat că-mi ieşise o spuzeală pe
care o luam de la o purcea.
Acum am probleme cu tălpile care mi se încinge, de trebe
să mă opresc mereu la capu' locului şi să le frec cu ceva. Mi-a
dat acuma pastile, infiltraţii, alte alea cu care să te ungi, dar
parcă ar fi apă chioară.
Eu cred că e de la muncă şi de la nevoi. Am un petic de
grădină de 30 de ari, pe care îl sap singurică. Noră-mea zice
mereu că ea e frumoasă, nu-i stă bine cu sapa în mână, ea
vrea cu ruju' pe buze.
Că decât 300.000 pensie, mai bine trăia Ceauşescu. Ăla
îţi dădea 25 de lei şi luam de ei peşte şi salam proaspăt de la
Slatina, că acolo era oraşu' lui. Acu' peştele doar îl miroşi, iar
salamu' e stricat şi te dă în intoxicaţie. Alţi bani, altă distracţie.
Aseară zicea ăia pe la aparate că a intrat în NATO. Toată
noaptea a ţinut-o aşa: Nato şi iar Nato. L-am întrebat pe moşu'

384
meu: ce e, bă, acela NATO? A zis că e ceva cu americanii şi cu
Polu' Nord şi că ne dă ceva, altfel nu se poate! Alte babe din
vecini zicea că a intrat Cehoslovacia, iar un nepot ne-a spus că
vine americanii ca să ne ocupe şi o să ne mărească pensiile, ca
să ne astupe gura. Eu, în gându' meu, i-am dat dracu' pe toţi:
ruşi, americani, turci şi ţigani. Că aşa nu se mai poate, păi,
unde e dumn'le, sfecla şi porumbu' de pe câmpu' pe care
acuma vezi numai ciulini? Să vină unu' aşa cum a fost
Ceauşescu! Să fie curăţenie, să ia pământu' înapoi, să dea
cote, să dea foncire şi să oprească destrăbălarea.
Ai dracu', la televizor arată numai din ăia care se pupă şi
se călăreşte fără ruşine. Parcă a venit vremea să calce bărbatu'
femeia aşa cum face cocoşu': pe văzute!
Păi, ăştia ştie ca mine de muncă? La sapă cu ei”!
Iar, „Lacrimi la zidul plângerii” de dr. Ştefan Marinescu,
Craiova, ori interviul-reportaj „Schitul de ceară” de Iftimie
Nesfântu, dovedesc nu numai cruzimea în torturi a
comuniştilor, dar şi faptul că printre apropriaţii conducerii din
unele sectoare, cum a fost şi patriarhul Iustinian Marina,
acuzat de unii de comunism şi în altare, era el însuşi un mare
vizat pentru că ştia să-şi aleagă şi să-şi apere colaboratorii
întru credinţă, biserică şi românism.
*
 

Paloda literară
Paloda  Literară    apare  ca  revistă  lunară  la  20  ianuarie 
1904,  sub  conducerea  prof.  D.  Nanu,  fără  G.  Tutoveanu,  iar 
numerele  6‐12  sunt  scoase  sub  conducerea  lui  Corneliu 
Moldovanu, la Tipografia G. Cațafany. 

385
Apariția  Palodei  Literare  la  Bârlad  în  1904  este  salutată  cu 
interes  de  N.  Iorga,  în  numele  redacției  „Semănătorul  „:  „E 
vorba  adică  a  se  încerca  în  Bârlad  o  mişcare  literară  de 
provincie  care  ar  folosi  mişcării  literare  generale  a  neamului 
nostru” (Din „Semănătorul”, IV 1 februarie 1904 ‐ citat de Oltea 
Răşcanu din articolul ”Corneliu  Moldovanu” 
Începând cu nr. 3, în Paloda Literară de la Bârlad scriu: N. 
Iorga, Titu Maiorescu, Barbu Delavrancea, M. Dragomirescu, I. 
Petrovici,  El.  Văcărescu.  I.A.  Basarabescu,  Cincinat  Pavelescu, 
Nicolae Gh. Rădulescu – Niger, Ioan D. Manolache. 
După un an de activitate, la 28 decembrie 1904 (numărul 
11  –  12)  Paloda  Literară  –  ca  primă  revistă  literară  din  Bârlad  – 
dispare  „spre  a  uşura  drumul  revistei  „Făt  Frumos”,  care  are 
greutăți mult mai mari de învins, şi în jurul căreia trebuiesc dar  
concentrate  toate  forțele  băneşti  şi  intelectuale”  –  se  spune  în 
ultimul număr al Palodei. 
 
*
Într‐un  articol  program  din  Paloda  Literară  poetul  D. 
Nanu,  profesor  la  Liceul  Codreanu,  observă  că:  „  Bârladul 
seamănă  cu  vechile  burguri  germane  care  au  orgoliu  de  a  trăi 
din  propria  lor  viață  intelectuală.”  El  definea  prin  artă 
atmosfera  care  a  dus  la  apariția  revistei  „Făt‐Frumos”,  care  a 
făcut epocă în viața literară a țării, Nicolae Iorga asemuind‐o cu 
Semănătorul şi  Luceafărul de la Buda‐Pesta. Ceea  ce  înseamnă 
că Iorga vedea în Bârladul de atunci una din Capitalele culturii 
româneşti. 
        * 
Paloda Literară, Bârlad, 20 ianuarie-28 decembrie 1904,
odată pe lună, 33x24 cm., anual 1,50 lei, 10 bani numărul.
Tipografia Caţafany. La 28 februarie de două ori pe lună.
Semestrial 1,50 lei scriu Nerva Hodoş şi Al Sadi Ionescu în
Publicaţiile periodice româneşti, 1913.

386
Paloda literară
Apare la tipografia Caţafany, odată pe lună, 1904, o
„jumătate de an sub conducerea lui D. Nanu (scurtat N., pe
atunci profesor în Bârlad),apoi sub a lui Corn. Vasiliu
Moldovanu (scurtat Cornel sau C.M., student universitar, din
Bârlad), primul întrebuinţând uneori pseudonimul Dan, ba şi
Stymphal (cf. nr.5 Lupaşcu), al doilea pe cel de Radu sau Radu
Stâncă, la traduceri"; scriu Gr. Creţu şi I. Antonovici în
lucrarea lor despre „Tipografiile... din Bârlad". Ei noteză în
continuare pe cei 17 colaboratori prozatori: I. Adam, I. A.
Basarabescu, N. Băleanu, Mih. Dragomirescu, M. Galitza
(Bârlad), E. G(ârleanu), Em. Meril şi Emaril (Emanoil Gârleanu
şi soţia Mar(ia E.)-lena, provizor Bârlad), N. Iorga (reproducere),
S. Teodorescu Chirileanu (reproducere), Leon T. Maiorescu
(reprod.), I.D.Manolache, cf. Literatura şi arta română VII 703,
Paloda XX6 şi Paloda literară I nr.9), C. Pasăre, Profir, Senin
(P.Pogonatu, magistrat), Silvia Slăvescu, Stella (pseudonim),N.
Stoleriu (învăţător Zorleni), Tonegaru. Unii din cei enumeraţi
publicau şi versuri. Publicau numai versuri următorii 16:
Maria Artenie (institutoare Bârlad, traducea din Horace),
Const. Cantili, Clement - Bacău (medicinist evreu), Hildebrand
Frolla, Al. Gherghel, Isis -München (Isidor Budu), N. L(upu),
K(ostache, Bârlad, folclor), Ofelia (pseudonim), G.G. Orleanu,
Cincinat Pavelescu, I. Petrovici (în 1909 profesor de filozofie la
Universitatea din Iaşi), I. Pollio (consul francez, Galaţi),
Rândunel Tekir-Ghiol (pseudonim) I Stătescu - Naia, G.
Tutoveanu (alias Ionescu Bârlad, a publicat un volum de poezii
„Albastru", Bucureşti, 1902, conf. Paloda XXI 225), Hélène
Văcarescu, A.Zamfirescu, At. Mândru (alias Gheorghiu Bârlad).
Cei doi redactori şi soţii Gârleanu dădeau şi traduceri. Se mai
preciza: publicaţia cuprindea şi portrete, cele mai multe lucrate
de zincograful bucureştean Marwan, că tinerii scriitori de la
Paloda literară se strâng în jurul revistei Făt-Frumos, iar în
1907, mulţi colaborau şi la revista „Convorbiri” a lui Mihail
Dragomirescu din Bucureşti. Paloda nr. 51 anunţa ca viitori
colaboratori ai Palodei literare şi pe Artur Gorovei, Bogdan
Ionescu, Notara, Şt. Petică, C(ezar), Vârgolici şi Zigfrid, ale
căror nume nu figurau în revistă.
        * 

387
Paşi spre infinit
Paşi spre infinit, revistă de astronomie, editată de
Asociaţia Astronomică “Sirius” (A.A.S.) de la Liceul teoretic
“Mihai Eminescu” Bârlad, semestrială, apare la al VIII-lea an
de activitate în anul 2006, când ajunge la cititori numărul 15
al său.
Directorul revistei, profesorul Ioan Adam, redactor şef
prof. Ioan Puflea, redactor şef adjunct Alina Chirica şi înv.
Marinica Giuşcă, secretar general de redacţie Bogdan
Munteanu, care se ocupă şi de tehnoredactarea computerizată,
iar Constantin Andrei Popa de grafica coperţilor şi postere.
Revista dispune de un larg colectiv redacţional
nominalizat la locul potrivit, indicându-li-se însărcinările:
redactori, fotoreporteri, traducători, corespondenţă internet,
culegători de texte. Totodată este arătată componenţa
Consiliului director al Asociaţiei Astronomice “Sirius”:
preşedinte – prof. Ioan Adam, vicepreşedinte – înv. Marinica
Giuşcă, secretar înv. Gabriela Marin, economist Mariana
Balan, după care sunt enunţaţi coordonatorii departamentelor,
responsabilii comisiilor de resort, consilierii de activitate.
Tipărită la SC Irimpex SRL
Bârlad, cu indicarea sponsorilor
şi sediul redacţiei:Liceul “Mihai
Eminescu”, strada cu acelaşi
nume, nr.1 Bârlad.
Format 21x30 cm., în 60
de pagini, plus coperţile, cu o
ilustraţie bogată de bun gust.
Din numerele consultate
rezultă că axa publicaţiei are ca
bază şi desfăşurare prezentarea
unor documentare de iniţiere a
cititorilor, dar şi de completare a
cunoştinţelor celor cunoscători,
de către autorii în materie:
“Orientarea pe bolta cerească” –
un ciclu de materiale semnat de
Vlad Alexandru Lazanu şi
profesorul Ioan Adam, “Sistemul solar”, ajuns la episodul 4 şi
semnat de dr.Cristina Blaga; “Global Flyer sau în jurul lumii

388
fără escală”, de Cătălin Mosora; “Periplu printre inele –
misiunea spaţială Cassini-Huygens, cu iscălitura regretatului
Harald Alexandrescu; “Cometele”, ajuns la secvenţa nr.4, de
Virgil V. Scurtu; “Fizica şi astronomia în contextul
interdisciplinarităţii şi nu numai..., de prof. Mircea Tănăsescu,
cu un mic portret al omului de ştiinţă Benoit Madidelbrot,
născut în Polonia în 1924; “Fenomene astronomice în
activitate” de prof. Ioan Adam şi Georgian-Alin Melinti;
“Astronomia şi şcoala – rolul învăţării astronomiei în şcoala
mileniului III, un ciclu semnat de colectivul prof. Ana Pică –
Sibiu, dr. Vasile Pop – Cluj-Napoca, dr. Tiberiu Oproiu, Cluj-
Napoca etc.
Alături de documentare, ca cele enumerate, stau în
chenar, un fel de note de călătorie, semnate, probabil, în
majoritate, de elevi preznţi la evenimente: vizita olimpicilor
români în Belgia – 24-28 ianuarie, 2004, de George Robert
Butunoi, “Jurnalul de excursie la Iaşi”, de Oana Vârlan, Silvia-
Nicoleta Dulgheru, cu opriri şi detalieri de la Planetariu,
Observatorul Astronomic – unde au rămas cu impresia unui
muzeu părăsit şi care, dacă ar fi mutat la Bârlad, pe “Dealul
Morilor”, ar deveni, sigur, şi o sursă de bani de pe urma lui,
printr-o mai bună organizare a activităţii de cercetare dar şi de
“explorare” a lui; “Jurnal de Olimpiade” 14-18 aprilie 2004, la
Cluj-Napoca, de Daniel Bălăşoiu; “Jurnal de excursie Galaţi, 5
iunie 2004”, de Oana Vârlan; Jurnal Expediţia ştiinţifică
“Eclipsis-2006” în Turcia (Antalya-Manavgot) 23 martie -1
aprilie, de Vlad Mărgărint, dar şi materiale de genul
“Simpozionul “Victor Anestin, primul jurnalis de ştiinţă din
România”, de Ştefan Neculai.
Dezvoltând subiectul, Ştefan Neculai punctează câteva
repere privind şi apariţia jurnalismului de ştiinţă în România.
“Dicţionarul presei româneşti precizează că publicistica
românească a împlinit două veacuri şi jumătate, în 1981, de la
apariţia pe teritoriul nostru a primului periodic românesc,”
numit “Calendar” întocmit şi tipărit în anul 1731 de dascălul
Petcu Soanul din Scheii Braşovului, în Transilvania, înainte de
activitatea reprezentanţilor Şcolii Ardelene, devansând cu
aproape 100 de ani “Curierul românesc” a lui Ion Heliade –
Rădulescu şi “Albina românească” publicat de Gheorghe
Asachi, ambele datând din 1829.
Cititorii află şi despre faptul că în 1839, la mai puţin de

389
un an de la atestarea oficială a fotografiei în Franţa, în Albina
românească din Iaşi a apărut un articol despre invenţia
fotografiei, că în 1840 în “Gazeta de Transilvania” din Braşov a
apărut un articol despre procedeul daguerreotipiei , că Popp
Carol de Szathmari a avut atelier fotografic pe actuala Calea
Victoriei, el fiind considerat primul fotoreporter de război din
lume.
Bine documentat, folosind prezenţa la Simpozion ca
Invitat, a lui Cătălin Mosora, jurnalist de ştiinţă la radio
Europa FM, ca să vorbească despre Victor Anestin, ca cel care
a avut prioritatea în domeniul jurnalismului de ştiinţă, autorul
Ştefan Neculai reaminteşte că Anestin, fiul actorului craiovean
Ion Anestin, s-a născut în 1875 la Bacău la 19 septembrie, că
a absolvit cursul liceal la Craiova, după care a lucrat ca
reporter, corector sau secretar de redacţie la ziarele “Adevărul”,
“Dimineaţa”, “Viitorul”, “Minerva” şi “Universul”, iar în 1906 a
înfiinţat revista “Orion” în care a semnat numeroase articole,
cu observaţii personale asupra cometelor şi stelelor.
Tot Victor Anestin a
înfiinţat în 1908 “Societatea
Astronomică Română”, iar
în 1913 altă societate cu
numele “Prietenii Ştiinţei”,
dar şi biblioteca “Ştiinţa
pentru toţi” de la Câmpina.
Revista “Ştiinţa tuturor”
apărută la 20 octombrie
1918, la Craiova, avea să fie
ultima iniţiativă de cultură
a celui care bolnav şi sărac,
moare la 7 noiembrie 1918.
S-a bucurat de aprecierea
unor personalităţi
Flammarion, Lowel, Berbe-
rich, Brenner, Ţiţeica, C.
Istrate, I. Simionescu etc.
Unele documentare au o subtilitate care, nu întâmplător,
acuză, ca în cazul de la Observatorul astronomic din Iaşi, unde
citim întâmplarea din “neuitatul an 1966”, când “sub privirile
pasive ale tuturor astronomilor din ţară, a fost alungat de la
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, dr.doc. Victor

390
Nadolschi, care făcuse ceva la Observatorul din Iaşi, după care
unitatea de cercetare a intrat într-o lungă “eclipsă totală” care
durează şi azi”, scria Virgil V. Scurtu – Iaşi, în numărul
15/2006 al revistei.
Menţionăm şi caracterul multidisciplinar al materialelor
găzduite, care se referă nu numai la astrologie ci şi la
“Colaborarea transfrontalieră pentru protecţia calităţii apelor
de suprafaţă din bazinul hidrografic al râului Prut,” Concursul
Naţional de grafică, pictură şi fotografie astronomică, ediţia a
IV-a, Bârlad, 11 martie 2006”, “Concursul prin corespondenţă
“Green Planet”, ediţia a II-a, Moscova, aprilie 2006”,
“Participarea la lansarea cărţii Infomania cu pledoarie pentru
jurnalismul de ştiinţă la Radio Europa FM, autor Cătălin
Mosoia, Editura Humanitas , “Simpozionul Naţional Educaţia şi
astronomia în mileniul III”, ediţia a VI-a, Bârlad 6-7 mai 2006”
etc.
Incitante mi se par şi materialele care încep cu o
întrebare: “Care este viitorul omenirii?”, “Suntem oare singuri
în Univers?”, faţă de care ne liniştim când lecturăm materialele
despre “Credinţele ţăranului român despre cer şi stele,”
dezlegăm astro- enigmele” ori „cronogramele” dlui Sergiu
Coloşenco, cosmopoeziile sau privim fotografiile realizate în
diferite prilejuri şi publicate în revistă. Cu o mică observaţie: o
scurtă cronică de identificare a persoanelor din fiecare
fotomontaj ar fi necesară pentru a servi nepoţilor şi
strănepoţilor noştri când vor răsfoi peste ani revista în cauză.

Pădurenii
Pădurenii, publicaţie a
Asociaţiei Culturale