Rabdare, sinceritate, deschidere

Urmarindu-mi cu atentie procesul interior, am realizat de curand ca nu avem rabdare pentru ca

ne este teama de ceea ce va veni. Necunoscutul ne infricoseaza, ne ingheata, ne face vulnerabili
si pentru o perioada, ne blocheaza complet. Si nu ne place sa ne simtim blocati, vulnerabili, in
afara oricarui control.

De aceea suntem atat de nerabdatori. Pentru ca vrem sa scapam de aceasta senzatie de
necunoscut si sa ne reintoarcem in spatiul in care ne simtim confortabili. Vrem sa stim ca totul va
fi bine, ca nu vom avea de intampinat dificultati pe drum, ca totul este conform planului.

Insa, nu realizam ca ne mintim singuri. Oricat de mult ne-am dori sa fie altfel, nu putem stii
niciodata ce va veni. Dar ce putem face este sa fim in pace cu tot ceea ce va veni. Sa primim
viata. Sa o lasam sa fie, sa se desfasoare, sa se petreaca firesc. Dar acest lucru presupune
rabdare, introspectie, reintoarcere in interior si o profunda observare a ceea ce se petrece in noi
insine cu fiecare experienta ce ne atinge, cu fiecare reactie care apare, cu fiecare necunoscut care
la inceput ne sperie. Inseamna incredere in viata, in ceea ce nu se vede, in forta care misca totul,
si fara de care nimic nu ar fi posibil. Forta care este ca si aerul. Nu il vezi, dar fara el, noi nu am
mai exista. Stim ca exista. Cunoastem importanta lui nemasurabila. Desi nu-l vedem, il respiram
zilnic.

Cred ca rabdarea apare odata cu maiestria interioara si cu redescoperirea Sinelui. Cum sa
mai fii nerabdator, cand stii ca nu ai niciodata de ce te teme? Dar eliberarea de teama se face
numai prin cunoasterea de Sine, prin redescoperirea lui Dumnezeu in interiorul fiecaruia dintre
noi, prin reamintirea Identitatii Noastre Adevarate.

Este un proces lung si de multe ori dificil. Un proces care presupune vulnerabilitate, deschidere
si imensaaa sinceritate. E ca si cum ai sta gol in fata lui Dumnezeu. Unde oare sa mai fugi? Ce
sa mai ascunzi? Ce anume sa nu mai recunosti, cand stii ca totul este deja cunoscut?

Rabdarea se invata si devine parte integranta din noi insine, atunci cand ne oferim timpul si
spatiul sa ne descoperim cu adevarat pe Noi Insine.

Pentru mine a fost o imensa revelatie sa descopar ca intotdeauna cand sunt nerabdatoare, de
fapt in spatele acestei nerabdari se ascunde o teama. O teama de necunoscut. O lipsa a
acceptarii de sine sau a curgerii firesti a vietii. Ceva acolo, in spatele ei, se ascunde si numai
printr-o profunda sinceritate pot recunoaste cu adevarat ceea ce este acolo.

Insa, fara sinceritate nu exista vindecare. Nu exista autenticitate.
Sinceritatea doare de multe ori, dar doar ea este singura care ne poate fi un adevarat ghid catre
Adevaratii Noi si oricat de dureros ar parea, aceasta durere nu reprezinta decat un pod spre liniste
si eliberare.

Va recomand si voua sa fiti atenti la procesul vostru interior si sa exersati adevarata sinceritate cu
fiecare noua ocazie pe care v-o ofera viata. Sinceritatea este o buna camarada a rabdarii. Ambele
reprezinta niste virtuti care ne fac cunostinta cu Noi Insine si ne imbogatesc Spiritul.

Rabdare, sinceritate si deschidere...

Asta va doresc din toata inima!