Uneori apare tristețea de nicăieri și se cere trăită, doar că este nepoftită.

Nu o înțelegi, nu simți că ai un motiv clar pentru a o simți și nu vrei să o trăiești, o respingi.

Adevărul este că nu suntem făcuți pentru a trăi emoții negative, căci natura noastră presupune calm,
liniște, pace, împlinire.

Suntem aici să ne împlinim, asta căutăm, asta vrem să înțelegem, pentru asta facem tot ceea ce facem.

Știm că putem trăi împliniți, doar că nu știm încotro să o luăm pentru a trăi în această stare, tot ce știm
este că putem fi împliniți aici și acum.

Ei, tristețea când ne cuprinde fără un motiv real este opusul a ceea ce știm că se află în noi, împlinirea.

Evident că reacția instinctuală este de a respinge tristețea.

Multă vreme am respins această tristețe până într-o zi când am decis conștient că e cazul să o trăiesc, să
o simt și să o las să fie.

Am conștientizat următoarele:

 Sunt trist pentru că ceva din "vechiul Florin", mai are emoții reprimate de
consumat.
 Sunt trist pentru că o prietenă dragă este tristă, sunt conectat cu ea, și îi
simt tristețea.
 Sunt trist pentru că o parte din mine suferă încă după tata, omul minunat
ce nu mai e, omul de la care am învățat să fiu om!

Fiecare din aceste situații mă învață câte ceva:

Prima situație îmi arată că mai am emoții de consumat.

A doua mă învață cum să susțin oamenii faini din viața mea.

Iar ultima să văd cum eu sufăr după ceea ce am pierdut uitând să celebrez viața tatălui
meu și cadoul imens oferit de Univers prin el, propria mea viață aici.

Dar peste toate aceste lecții, ceva mult mai semnificativ mă învață această stare de
tristețe, mă învață să fiu smerit și să apreciez viața exact așa cum este ea, superbă!

Lasă tristețea să fie atunci când apare și nu îi opune rezistență pentru că are ceva să îți
spună.

Ascultă cu smerenie viața ce îți vorbești în fel și chip, inclusiv prin tristețe.

Dacă o lași să fie, vezi lecția și tristețea dispare.

 O conștientizare ce anulează învinovățirea!

Pare evident beneficiului statului în prezent, și spun asta pentru că dacă te afli aici, cu
siguranță ai aflat cât de important este să stai în prezent.

Eu îți dau un singur beneficiu major pentru care merită să stăm clipă de clipă în
prezent, și anume faptul că nu mai poți trăi în frică dacă înveți să stai în
prezent.

Spun învățat pentru că abilitatea ce mă învață să stau în prezent se poate

dezvolta, mai exact atenția pe prezent.

Este o abilitate ce se dezvoltă în timp și presupune că odată dezvoltată, mă

determină să stau în prezent fără să mai fac un efort din asta.

Stau în prezent pur și simplu.

Dar ceea ce mă scoate din prezent este un imbold instinctual al modului în
care noi am învățat să trăim.

Acest imbold pleacă imediat ce eu văd o informație de orice natură.

Interpretez tot ceea ce văd, căci interpretarea este imboldul despre care spun.
Și interpretez pentru că doar așa știu să trăiesc, instinctul mă determină să
interpretez tot ceea ce văd pentru că așa funcționează instinctul de
supraviețuire.

Locul în care am avut această conștientizare.

---
Fără această interpretare, nu aș putea să prevăd amenințările, iar instinctul meu de
supraviețuire exact asta face, mă protejează de tot ceea ce ar putea să mă amenințe, doar că
acesta se manifestă ca acum 500 de ani.

Tocmai din acest motiv sistemul meu de apărare, adică instrumentul prin care instinctul de
supraviețuire mă ține în viață, mă „protejează” chiar și împotriva mea. Așa a apărut zona de
confort, cea din care sistemul de apărare nu mă lasă să ies.
Desigur că nu o face la propriu, ci prin intermediul fricii de necunoscut ce o generează tocmai
pentru a mă întoarce din nou și din nou în zona de confort.
Atenția mea este distrasă adesea de subiectele ce par a mă amenința emoțional.

Așa a apărut diversiunea ce mă determină să mă uit la o plăcere, nicidecum la ceva ce pare

dureros.. Doar pare, pentru că real, nu este atât de dureros dacă te uiți în profunzimea și
observi că frica este doar proiectată, nicidecum reală.
Sistemul de apărare este și „stăpânul” interpretării.

Iar interpretarea ne ține prizonieri în frici, iar frica nu ne dă voie să trăim.

Viața începe după frică, iar blocatul în frică ne ține departe de potențialul nostru, de împlinire.
Acesta este motivul pentru care ne autosabotăm.