9/1/2014 1:18:00 AM

Despre managerul vataf si despre sefia la romani

Pentru a face clare lucrurile inca de la inceput, trebuie spus ca vataful era o
persoana care avea misiunea de a dirija i supraveghea munca la o mosie
boiereasca sau, altfel spus, supraveghetor al angajatilor de la curtea unui boier
sau de la o manastire. Cum nici boieri nu mai avem si nici despre manastiri nu
vreau sa vorbesc, vataful ramane doar un termen comparativ pentru o categorie
de manageri din economia romaneasca.
Credeam initial, adica acum vreo 10 ani, ca el se intalneste doar in sectorul
functionaresc si in firmele de stat, cu mentalitati invechite. Cum insa multi
manageri din firmele de stat au trecut in privat, vatasia s-a propagat si in
corporatii sau firme private romanesti, iar vatafii au inceput sa aiba "pui".
Managerul vataf se caracterizeaza prin urmatoarele:
1. Dorinta de a avea biroul sau cu usa, care poate fi deschisa sau inchisa. Daca
lucreaza intr-o corporatie si "nu este frumos" sa aiba birou, atunci trebuie
neaparat ca biroul sau sa fie intr-un colt ales strategic, de unde sa poata
observa pe oricine, distant si putin inabordabil.
2. Atitudinea de invingator
3. Tonul ridicat - cand nu mai are argumente sau cand decizia ii este contestata,
V-managerul (managerul vataf) ridica tonul, tipa la oameni, se impune prin
reducerea celorlati la tacere. Si deseori o face de fata cu alti colegi.
4. Izul de atoatestiutor. Nimic nu il poate surprinde si nimic nu i se pare nou din
ceea ce i-ar putea spune un membru din echipa lui sau cineva de pe acelasi
nivel. Daca insa vine de sus, de vreun sef, atunci este ochi si urechi.
5. Expresiile lui preferate sunt "te dau afara" sau "iti fac referat", ascunzandu-si
astfel incapacitatea de a avea o discutie cu cel care a gresit si de a face un plan
pentru repararea greselii.
6. Nu isi asuma nici-o decizie riscanta, sau pentru care nu are aprobare, pentru
ca, nu-i asa, "cine nu greseste merita sa fie promovat".

Iar daca pana la un moment dat credeam ca romanul s-a nascut poet, am ajuns
sa cred ca totusi romanul s-a nascut sef. Sau mai bine zis, cu dorinta de a fi sef.
Este surprinzator sa constat si acum, dupa atatia ani de economie privata, cum
detinerea unui rol de manager, oricat de mic ar fi el, este considerata realizarea
suprema a majoritatii angajatilor romani. Si aici apare problema, pentru ca
motivul principal de a deveni manager nu este pentru ca ne place sau pentru ca
ne pricepem, ci pentru ca dorim sa scapam dintr-o situatie in care ni se
"comanda" prea mult ajungand intr-o alta situatie in care facem exact acelasi
lucru altora. Nu ne gandim niciodata la cate responsabilitati deriva din a fi
manager si cum impactam vietilor celor de sub noi, ci ne gandim doar la trufia
de a conduce o echipa si de a imparti dreptatea in stanga si in dreapta.
Cred cu tarie ca este mai bine sa fii un consultant extrem de bun, expert pe
domeniul tau, decat un manager mediocru care completeaza exceluri si
rapoarte. Cred ca este foarte important ca cei care sunt manageri sa incerce sa
devina si mai buni, iar asta se masoara in cateva lucruri:
A. Atingerea obiectivelor si depasirea lor
B. Aducerea in echipa a unor oameni buni, dezvoltarea echipei si pastrarea
oamenilor, daca are sens de business.
C. Comportamentul sau sa fie demn de urmat si inspirational, devenind un
model si chiar un mentor.
D. Sa nu uite sa fie om - cu toate implicatiile pe care acest lucru le aduce cu
sine. Sa nu uitam ca in Romania oamenii pleaca din companie preponderent din
cauza managerului direct si mai putin din cauza companiei.



9/1/2014 1:18:00 AM

9/1/2014 1:18:00 AM