Sunteți pe pagina 1din 5

PRACTICI ALE MANAGERILOR

CA SURSE DE DEMOTIVARE A
ANGAJAȚILOR

Masterand:
Practici ale managerilor ca surse de demotivare a angajaților.

Poate unii dintre noi au întâlnit această situație în cariera sa: ești selectat pentru locul de
munca pe care ți-l doreai de mult timp, la o companie cu renume. Nimic nu poate fi mai minunat.
Ar putea fi jobul visurilor tale și pe hârtie chiar este. Munca în sine este interesantă, salariul pare
potrivit și organizația oferă numeroase beneficii.
Și totuși, după ceva timp, lucrurile nu se leagă. Începi să te simți încet-încet nesatisfăcut și
deziluzionat la locul de munca. Parcă ți-ai dori altceva sau te așteptai la altceva, dar nu poți
spune exact care ar fi cauza pentru starea ta.
Cauzele demotivarii, în general, sunt foarte numeroase și depind foarte mult, de la persoană la
persoană, însă o mare parte dintre ele pleacă de la relația cu managerul direct. Într-un studiu
realizat de Gallup în 2014, în America, a reieșit că mai puțin de o treime dintre angajați se simt
motivați și inspirați la locul de munca. Dacă mai luăm în considerare și faptul că peste două
treimi din cauzele demotivarii sunt un rezultat direct al relației cu managerul, e foarte ușor să
observăm că una dintre cele mai apreciate skill-uri ale oricărui lider și manager este cum să își
țină echipa mulțumită.

Cum să nu ne demotivăm angajații?


1. Găsește oamenii potriviți
Așa cum spunea Jim Collins in cartea sa ”Excelența în afaceri”, mai întâi urcați în autobuz
oamenii potriviți, apoi stabiliți în ce direcție vă îndreptați. Motivația unui angajat de a realiza
performanțe în muncă și moralul său sunt strâns legate de automotivare. De aceea este
primordial ca, pe lângă competențele necesare pe care le căutați, să vă alegeți oameni
automotivați. Oamenii automotivați sunt oamenii POTRIVIȚI.

2. Cultura Autodisciplinei
După competențe și automotivare, căutați ca viitorii voștri angajați să aibă o cultură a disciplinei.
Se spune că procedurile sunt elaborate pentru a crea ordine în haos și sunt făcute pentru oameni
indisciplinați asupra cărora trebuie menținut un anumit control și pentru a compensa
incompetența sau lipsa de disciplină. Oare chiar cu asta vreți să vă ocupați timpul, să suspectați
și să controlați oamenii în timp ce aceștia își fac sau nu treaba? Oare să fie ăsta unul dintre
obiectivele firmei voastre? Cultura disciplinei înseamnă să identificați și să angajați oameni
disciplinați, cu gândire disciplinată care conduce către acțiune disciplinată.
3. Nu-i împovărați
Nu puneți pe umerii oamenilor loialii probleme multe și mărunte doar pentru simplul fapt că le
pot duce. Am cunoscut câțiva manageri care, din frica de a nu pierde o anumită categorie de
angajați, îi impovărau pe oamenii cu experiență (și cu vechime, și cu abilități de a performa) din
firmă cu probleme mărunte, în detrimentul atribuirii unor sarcini motivante și cu impact major
asupra performanțelor companiei. Unii dintre acești angajați au părăsit companiile tocmai din
cauza faptul că a intervenit demotivarea. Nu se pune problema că firma nu rezistă fără acești
angajați, dar se crează un sentiment de frustrare în rândul angajaților rămași care se întreabă dacă
nu vor ajunge și ei în aceeași situație. Si, credeți-ma, niciun factor motivator de natură materială
nu va putea reînvia sentimentul de automotivare.

4. Planificați, dar nu faceți planuri nerealiste.


Cei care mă cunosc o să rămână surprinși că vorbesc despre a nu face planuri. De fapt, accentul
se pune pe cuvântul nerealist. Dacă tot am vorbit mai sus de automotivare, vreau să vă trag un
semnal de alarmă: chiar dacă mulți oameni au capacitatea nativă sau dobândită de a se
automotiva, mulți manageri au capacitatea nativă sau dobândită de a demotiva. Iar acest lucru se
întâmplă prin crearea și întreținerea de speranțe false, care se spulberă odată ce dau nas în nas cu
realitatea. Înainte de a vă angaja în a face o promisiune, analizați bine situația și consecințele.
Ce poate fi mai demotivant decât crearea unor așteptări false?

Demotivarea merge și mai departe de relația cu managerul, cauzele fiind multiple, așa că voi
enumera pe rând, mai jos, câteva dintre ele.

1. Micromanagement
Poate cea mai întâlnită cauză a demotivării, micromanagementul are puterea de a face orice
angajat competent să-și dorească să-și dea demisia. Deși managerii care recurg la
micromanagement au intenții pozitive (vor să se asigure că sarcina a fost făcută corect și la
timp), acest lucru poate avea un ecou puternic în ego-ul oricărei persoane. De obicei, această
verificare constantă a calității muncii produce reacții negative, cel mai adesea de frustrare, lipsă
de apreciere la locul de munca și neîncredere.

2. Salariu mic sau sub nivelul pieței


Se poate întâmpla să accepți un salariu sub nivelul pieței pentru că ai avut un interviu plăcut sau
îți dorești foarte mult să începi orice fel de job pentru a nu mai sta acasă. Acest lucru ar trebui să
fie în regulă atâta timp cât îți dorești asta și ți-o asumi. Dar se poate întâmpla că după câteva luni
să afli din piață (prieteni, cunoștinte, rude) că situația nu e așa neagră pentru toți din companie și
dacă mai cuplezi acest lucru și cu alte eventuale complicații (colegi dificili, job care nu e chiar ce
ți s-a promis sau un manager toxic), cel mai probabil vei deveni demotivat și vei caută noi
oportunități pe piață.

3. Colegi agresivi sau manageri fără etică la locul de munca


Ceea ce se mai poate întâmplă este ca noul job să fie foarte bun din multe puncte de vedere, mai
puțin colectivul și echipa din care faci parte. Dacă există astfel de situații, trebuie să te întrebi ce
menține această problemă. Ar putea fi niște colegi invidioși care și-au dori jobul tău sau poate
doar îi deranjează ceva la tine. Dacă ei se folosesc de orice ocazie să o arate, este nevoie să impui
niște bariere și limite. Nimeni nu trebuie să meargă la job temându-se de colegi sau de un
manager care se pare că nu și-a însușit niște reguli de etică profesională.

4. Dezorganizarea sau lipsa leadershipului la locul de munca


O altă mare problemă despre care am auzit frecvent este lipsa de organizare la locul de munca și
sentimentul că lucrezi mereu din mijlocul haosului. Chiar și eu am trăit acest sentiment și nu a
fost ușor de gestionat. Acum, uitandu-mă înapoi, îmi dau seama cât de greu ne-a fost tuturor din
echipă să nu știm niciodată unde să găsim informațiile de care am avut nevoie, sau să existe în
fiecare lună un tool nou pe care trebuia să îl învațăm imediat, ca mai apoi peste 2 luni să ni se
prezinte un alt tool intern.
În același timp, au avut loc schimbări frecvente de management, oamenii-cheie plecau o dată la
câteva luni și în plus peste toate, chiar și rolul pe care am fost angajată s-a schimbat și am fost
nevoită să accept asta. Când sentimentul de instabilitate și frică pentru ziua de mâine se
instalează este greu să fii productiv și să faci performanță la job.

5. Lipsa de oportunități în dezvoltarea carierei


Poate cea mai comună cauză a demotivării pentru persoanele cu câțiva ani de experiență este
lipsa de oportunități de creștere personală sau în carieră. Pentru angajații care sunt top performeri
sau high-achievers, lipsa interesului în dezvoltarea profesională este calea cea mai sigură de a-i
pierde rapid. Nimeni nu își dorește să își irosească talentul și timpul la un loc de munca unde nu
există programe de creștere profesională, traininguri, oportunități de angajare sau manageri care
nu știu să își aprecieze echipa.
Atunci când veți avea în minte un plan de motivare a angajaților dumneavoastră, gândiți-vă
înainte dacă nu cumva trebuie să vă revizuiți comportamentul organizațional prin prisma celor de
mai sus. Cu certitidine, efortul inițial este mare, însă rezultatele pe termen lung sunt
incomparabile cu rezultatele urmare a aplicării deja bine-cunoscutelor metode de motivare. Dacă
ați rămas cu un ”hmmm…” și cu un zâmbet în colțul gurii vis-a vis de această abordare,
înseamnă că ați recunoscut ineficiența pe termen lung a multor metode clasice de motivare și
sunt convinsă că veți fi mai atenți astfel încât să nu vă demotivați oamenii cu care lucrați.
BIBLIOGRAFIE:
https://www.traininguri.ro/demotivarea-angajatilor/
https://conceptahr.ro/ro/strategii-de-motivare-a-angajatilor/
https://cariera.ejobs.ro/demotivare-la-locul-de-munca/

S-ar putea să vă placă și