Lumină Lină

Gingăşia şi considerarea fiinţelor mici dintr-o perspectivă asemănătoare cu

cea a făpturilor omeneşti, sentimente transmise de poezia lui Arghezi, aduc un suflu
nou in poezia românească, deoarece întreaga lume înconjurătoare apare ca
însufleţită.Poezia „Lumină Lină” face parte din volumul „Cuvinte potrivite”, primul
dintre volumele de poezii publicate de Tudor Arghezi şi abordează o temă dragă
poetului, prezentarea universului boabei şi fărâmei.

Titlul este sugestiv, deoarece substantivul lumină, o metaforă, are la bază

comparaţia subînţeleasă între fenomenul natural şi aspiraţia spre absolut, care
străbate gândurile poetului.

Încă din prima strofă, realitatea dramatică dă naştere amărăciunii, poetul

fiind uimit de soarta nefericită a albinei. Prin adresările directe şi prin utilizarea
formelor pronumelor neaccentuate de persoana a II-a singular, se evidenţiază
legătura sufletească pe care poetul o stabileşte cu obiectul descrierii. Pentru a
reconstitui soarta tristă a albinei, Arghezi foloseşte o suită de imagini descriptive,
dintre care atrage atenţia imaginea metaforică „plasa verde-a zilei”, unde apare
sugestia că frumuseţea este înşelătoare (ca viaţa).

Verbele la gerunziu „zăcând”, „dormind”, exprimă compasiunea faţă de

soarta nedreaptă si o stare de tensiune accentuată de folosirea interogaţiilor
letorice („Cine-o sa vie, trupul tău de-afară/Să-l caute şi-n jur să sufle cald?”).
Înduioşează expresia metaforică „învăluită-n aur si parfum” care aminteşte de
gingăşia şi fragilitatea micii vieţuitoare .

Privind versurile dintr-o altă perspectivă, putem observa că poezia reprezintă

o artă poetică, în care se exprimă crezul despre menirea artistului, precum şi
raportul cu posteritatea.

Monologul liric adresat este susţinut de câteva elemente de pastel, lucru

dovedit de simbolurile aparţinând planurilor terestru si cosmic, primele sugerând
neîmplinirea, iar următorul trimiţând la ideea de perfecţiune si ideal.