Leacuri ciobanesti din Marginimea Sibiului

In gradina Domnului, de pe varful muntelui

Leacuri povestite de Babu Nitu din Gura Raului.
Intr-o zi insorita de vara, mi-am lasat biblioteca intesata de carti, mi-am lasat calculatorul, Internetul si
am plecat la... specializare, pe Valea Cibinului, in judetul Sibiu. Nu, acolo nu exista vreun institut
medical celebru, ci... un baci batran si intelept, cunostinta mai veche a revistei noastre, Babu Nitu al lui
Stef. "Babu", in zona Sibiului, este un apelativ care arata respectul, stima cu care cei tineri li se
adreseaza celor batrani si intelepti. Iar la 83 de ani impliniti in aprilie, Babu Nitu nu este doar unul din
cei mai varstnici ciobani din Gura Raului, ci si cel mai intelept dintre ei, sfetnic neintrecut in toate
pricinile vietii si, mai presus de toate, un geniu al medicinei satesti. Insa inainte de a-l asculta pe Babu
Nitu vorbind, trebuie sa va spun cate ceva despre drumul strabatut pana la el, o adevarata calatorie catre
culmile inverzite ale Cibinului.
Vara, Babu Nitu nu-i de gasit niciodata acasa, in sat. La anii sai, urca inca singur la munte, unde-i sunt
oile. Asa ca a trebuit sa ajung sus la stana, ceea ce inseamna vreo treizeci de kilometri de urcus, pe
drum forestier noroit si serpuit printre paraie. Iar dupa drumul acesta, incepe un drumeag de padure, pe
care nu se mai poate trece cu nici un fel de masina. Asa ca am luat-o la urcus cu piciorul printr-un
codru de brazi, pe alocuri doborati de vanturile napraznice, deschizand privelistea fascinanta a crestelor
muntelui Cindrel, cu iezerele si varfurile inca acoperite de gheata si de zapada. Nu stiu unde e stana,
dar latratul cainilor ciobanesti care imi adulmeca urma imi arata directia. Ma indrept catre ei, cu curaj
si cu o bata zdravana in mana, pana cand ma trezesc inconjurat de vreo zece dulai. Semn bun ca am
ajuns la tinta, dar si riscul de a fi facut petice. Singura solutie: sa strig cu putere, ca sa auda ciobanii si
sa ma scape din coltii lor. Din fericire, vin repede si-mi deschid calea spre Babu Nitu, pe care il gasesc,
cum altfel?, in exercitiul functiunii: mulge oile. Tarcul se afla chiar in inima padurii, sub niste brazi
uriasi, care abia lasa razele soarelui sa patrunda. Ii spun cine sunt, de-unde vin, si desi a mai dat
interviuri pentru revista noastra, ma incearca in dinti, ca pe galbeni: "Pai noi sedem toata ziua la stana,
nu stim nimic. Dumneavoastra care veniti de la oras stiti, cu siguranta, mai multe, si poate ne invatati si
pe noi." Daca treci peste mandria de orasean "invatat" si perseverezi, intr-un tarziu, calcandu-si parca
pe inima, Babu Nitu incepe sa mai spuna cate ceva, mai degraba intrebandu-te: "Dar lemnul lupului il
cunoasteti? Creste, ia asa, pe langa campuri";"Brusturele trebuie sa-l stiti, face la vremea aceasta ca un
puf alb pe langa paraie". Daca ai rabdare si raspunzi fara tafna, ascultand si mai ales intreband, ai sansa
ca Babu Nitu sa se dezlege in cele din urma la vorba, sa te bata pe umar si sa te poarte cu sine spre
lumea fabuloasa a leacurilor populare din Marginimea Sibiului. O adevarata initiere, care te duce pe
potecile intunecoase si umede din padure, dar si pe plaiurile pastorale insorite, acolo unde sute si sute
de plante si ierburi asteptau, parca, sa fie chemate de glasul lui Babu Nitu, dezvaluindu-si puterile. Sute
si sute de plante, multe din ele necunoscute, dintre care am ales cu greu si cu parere de rau, doar pe cele
mai cunoscute si mai usor de gasit.

Retete din farmacia muntelui

Rasina de brad

Bradul, leacul ciobanului

"Domnule, sa stiti de la mine ca cel mai bine ii sa te stii cu un mestesug. Ia, eu am invatat de la cei mai
batrani ca mine mestesugul la buruienile de leac. Si eu n-am ras de nimene dintre cei batrani care stiau
leacuri vechi, ba m-am dus si-am intrebat si am furat meserie cat am putut. Ca meseria asta se fura, nu
se invata asa, in scoli. Ca in scoli ii numa teorie, da la cei batrani ii practica, cum se spune. Ma duceam
si spuneam: "Babule, invata-ma si pe mine la ce ii buna iarba asta, la ce ii buna ailalta", ba ma duceam
si spuneam ca ma doare aici sau acolo si sa ma invete ce sa fac. Si poate nu ma durea, dar asa am
invatat. Ca fecioru meu ii veterinar si nu vrea sa stie decat de injectii, dar aici, la stana, daca se
imbolnaveste o oaie sau un om, cu ce-i mai faci injectie? Si apoi, si la injectie - poti sa bagi tu mana in
foc ca ce-i pus acolo-i bun? Vedeti, bradul acela de care va rezemati ii plin de rasina. Daca un om sau
un animal se betegeste la un picior, ceva, atunci luati rasina din asta, o puneti pe din doua cu seu de
oaie si le topiti impreuna la foc domol, dupa care le lasati la racit. Cu unsoarea care ramane, ungeti
lovitura sau vanataia si numaidecat se vindeca, mai repede decat cu doctoriile de la oras. Daca-i rana cu
sange, atunci se pune rasina in rachiu tare si se lasa la dospit, si cu leacul asta se spala rana, care se
inchide si se vindeca fara sa coaca. Pentru reumatism, rasina se incalzeste tare, dar nu cat sa arda
pielea, apoi se pune pe ciocurile dureroase de la picioare si maini. Dupa ce se pune rasina se leaga pe
deasupra cu panza si se tine asa cam la vreo jumatate de zi. Se pune leacul acesta in fiecare zi, vreme
de o luna - doua, si ciocurile se topesc, ca rasina de brad ii leac puternic. Multi oameni o scapat cu
rasina de brad de doctori si de operatii grele."
Ghintura
(Gentiana asclepiadea)
"In ziua de azi, oamenii se iau care mai de care la intrecere si beu, pana nu mai pot. Ba, parca o inceput
muierile sa be mai mult ca barbatii, si dupa aceea, ii ajung pe toti durerile de ficat. Si vin la mine si se
roaga: "Ajuta-ma, Babule, ca nu mai pot. Mi-or zis doctorii ca nu mai stiu ce sa-mi faca.". Vara, eu ma
duc ia, acolo, pe muchia muntelui, unde vezi dumneata ca sa termina padurea, si mai e ici-colo cate un
petec de zapada. Acolo gasesc ghintura. Ii de mers cale de o zi, dar in fiecare an ma duc. Si iau douatrei radacini, si mai pun si vreo doua-trei buruieni: cateva frunze de rostopasca, zece fire de patru-frati,
o radacina de osul-iepurelui. Pe toate le pisez si le pun intr-un litru de rachiu si le las sa stea asa, vreo
doua saptamani, la soare. Din leacul asta ia omul cate 2-3 linguri pe zi si se vindeca numaidecat, de
toate boalele de ficat. Numai ca trebuie sa manance cu socoteala: fara prajit, fara multa osanza, mai
mult din ce da campul si lapte."

Vascul
(Viscum album)
"Trebuie ca-l stiti: il vedeti iarna cum sta in copacul golas. De la distanta, zici ca-i asa, un cuib, numai
cand te apropii, vezi ca-i tufa si sta in copac, verde tot anul, nu-i cad frunzele. Si-s mai multe feluri de
vasc: de par, de prun, de salcie, de plop, de mar. Cel mai bun e cel de pe par. Pe asta il dau eu la diabet ia omul si piseaza frunza uscata si pune cate o lingura rasa la cana, dupa care il lasa sa stea vreo zece
ceasuri si-l bea. Se beau cate doua-trei cani din acestea pe zi si se vindeca diabetul. Doctorii zic ca nu-i
leac pentru diabet, dar este. Tot pentru diabet se mai ia frunza de afin si frunza de dud, cu care se face
fiertura si se bea o litra-doua peste zi. Multi oameni care or luat vasc si fiertura asta nu le-o mai trebuit
dupa aceea doctorii de diabet. Tot vascul de par luat in apa ii bun pentru inima, la palpitatie si
naduseala (ischemie cardiaca cu tulburari respiratorii - n.r.), si pentru tensiune. Da pentru tensiune,
vascul trebuie luat multa vreme, asa, cam la vreo cateva luni, in fiecare zi. Cum ii acuma, vara, caldura
asta inadusitoare, se iau si trei cani cu vasc pe zi."
Branca-ursului

(Heraclea sphondyllium)
"Creste asa, inalta de un stat de om, pe marginea paraielor, si are o frunza mare si crestata. Apoi, eram
la oi, cu inca un cioban, si la cal i-o sarit o potcoava. L-am pus pe cioban sa-l tina ca sa-l potcovesc la
loc, da el nu l-o tinut bine, iar calul m-o lovit, ia aici in genunche, de m-o sagetat durerea pana in cap.
Eram singur in munte cu acel cioban, si de durere ma tavaleam pe jos si nu stiam ce sa fac. Apoi am
coborat la parau si am gasit frunza de asta, de branca-ursului. Mi-am adus aminte de ce mi-o zis un om
de la mine din sat si am luat doua-trei frunze, le-am pisat un pic pe o piatra, acolo, si mi-am legat
genunchele cu ele. In cateva ceasuri, durerea m-o lasat ca luata cu mana, iar dupa trei zile, abia daca
mai aveam o umflatura si deja puteam merge. Acuma nu se mai vede semn deloc, si la optzeci de ani,
urc la stana, in munte, ca un flacau de douazaci. Dar daca nu erau frunzele acelea, ajungeam mai mult
ca sigur la spital, si nu se stie daca azi mai puteam merge bine. Mai inspre august, cand floarea de la
branca-ursului da deja in samanta, se ia samanta si se piseaza si se da la om, barbat sau femeie, care nu
poate sa aiba copii."
Muschi de brad
(Usnea barbata)
"Cum vedeti colo, pe brad, muschiul acela care-i ca o panza, asa, care atarna pe ramuri, acela-i spune
muschi de brad. Si se culege cand ii vremea mai uscata, ca astazi. Dupa cules, se pune in pod sau in
tinda sa se zvante bine. Apoi se marunteste si se pune in cizme, printre degetele de la picioare, contra
oparelii care apare la cei care umbla mult incaltati si transpira (boala piciorului de atlet n.r.). Pentru
arsura de soare si orice alte arsuri, se pune fiertura facuta din patru linguri la litru, ca sa nu coaca (sa nu

se infecteze) si sa se vindece repede si fara semn urat. Iarna, se face gargara cu fiertura asta fierbinte, ca
sa nu se ia raceala din gat. La tusea din plumoni (plamani) se da celalalt muschi, de piatra, care
numaidecat scoate rautatea din ei."
Steregoaia
(Veratrum album)
"Ea creste nalta, pe aici pe langa stana. Iti vine pana la brau, daca nu si mai bine, iar frunza-i lata si face
un soi de floare alba. Apoi, trebe mare grija cu ea, ca-i cam otravitoare - oaia sau vita daca o manca,
apoi ii bai mare. Si la om la fel. Dar daca stii s-o folosesti, e cel mai bun leac pentru cei care nu se pot
opri din baut. O venit la mine mai multe femei, ca au feciori care beau pana nu mai stiu de ei si stau
mai mult la carciuma decat la camp sau in munte cu oile. Apoi una, saraca, o ameninta fecioru ca sa-i
dea bani de carciuma, ca altfel o bate. Si o ajuns la mine cu lacrimi in ochi si i-o fo frica sa nu afle
baiatul ca vreau sa-l dezvat, ca poate m-o bate si pe mine. I-am zis ca am eu optzeci de ani, dar sunt in
putere, si daca ii ceva, il izghesc de pamant, de nu sa vede. Si am invatat-o sa puna ia, asa, o linguradoua, nu mai mult, de radacina pisata de steregoaie in damigeana cu vin si sa-l lese sa beie de acolo, cat
o pofti. Apoi, numai ce-o baut de acolo, ca l-o apucat un rau de la stomac si-o varsat tot, de nu se mai
putea opri. Si dupa ce o mai patit asa de cateva ori, nu i-o mai trebuit bautura. S-o dus si prin doctori sa
vada ce are si doctorii i-o zis ca de la vin si de la rachiu i se trage. Si asa o sila de la stomac il apucase,
ca numai ce-i zaceai de bautura, ca-i venea rau. Si s-o lasat de baut."
Muschiul de piatra
(Cetraria islandica)
"No, cu multi ani in urma, m-am chert (m-am pierdut) in munte, pe o ploaie si o ceata deasa de s-o tai
cu cutitul. Eram cu inca un tovaras si am incurcat potecile, de-am ajuns tocma doua muchii de munte
mai incolo decat varful acela care-l vedeti la asfintit. Si era o pustietate, de nu vedeai tipenie de om, si
ploaia se intetea de ziceai ca s-or lasat norii pe pamant, si venea de acuma si seara. Numa ce-am auzit
noi asa, ca prin vis, talangi de oi, si ne-am indreptat intr-acolo, unde-am gasit un cioban sangur cu
turma

Cu calul pe munte la peste 80 de ani in munte. Si ne-o primit el cum o putut, ca era si el ud si lemnele
erau ude, de nu putea face focul. D-apoi, tremuram cu totii de acuma si, daca nu faceam ceva pe frigul
acela, sigur ne-mbolnaveam de plumoni (plamani), ca nu te joci cu raceala din munte, cand ploua si
trage racoarea. Am facut eu focul cum am stiut de la un batran, cu muschi de brad si inca un lemn, apoi
am pus sa se faca o fiertura de muschi de piatra ce-aveam in desaga. Muschiul de piatra ii cel dintai
leac de pe pamant pentru boalele de plumoni. Creste, ia asa, ca o blana pe pietre, mai sus de o mie opt
sute de metri, ca lui ii place la aer curat. Il desprinzi de pe piatra cu cutatul, il lasi sa se usce si dupa
aceea faci fiertura cu el. Pui vreo jumatate de lingura la o cana de apa si nu-l lasi sa dea in clocot, ci
numa-l lasi sa se opareasca. Cu leacul asta ne-am scapat noi atunci de raceala la plumoni. Si cati
oameni or venit la mine, care nu putea scapa de tuse, care cu plumonii betejiti de la tutun ori cu
tuberculoza, cu totii or scapat cu muschi de piatra. Se poate face si asa, ca plamadeala in rachiu, si ii si
mai bun. Orice raceala la plumoni se lecuieste cu fiertura sau cu plamadeala in rachiu de muschi de
piatra. Cu vreo cativa ani in urma, o venit la mine un neamt, ca are nevoie de muschi de piatra si sa-i
arat eu in munte unde-l gaseste. Si eu n-am vrut sa-l duc pe neamt, ca ce treaba are el sa cheleasca
muntii nostri de muschi de piatra. Eu de unde sa mai iau dupa aceea, daca-l culege el, tot. D-apoi, mi-o
spus ca vine cu elicopteru si ma duce pana in varful muntelui, numa sa-i arat. I-am spus: "Ce-mi trebuie
mie, om batran, sa atarn ca cioara pe cer? Mai bine ma duc eu cu piciorul si-ti aduc si trimiti dumneata

om si-i dau cat iti trebuie". Si asa am facut, ca eu ajut omul la nevoie, dar nu sa vina straini si sa ne ia
noua tat-tat."
Leurda
(Allium ursinum)
"Are gustul ca usturoiul si creste mai in jos, inspre padurile de la deal. Nu ii planta din aceasta aspra de
munte, ii mai blanda. Oamenii ii manca frunzele asa, pe paine, sau cu mamaliga, si ii buna si la inima,
si la rinichi. Dar cea mai buna ii pentru cei care li s-a miscat la cap (tulburari psihice - n.r.). Se iau
multa vreme frunze de aiurda (leurda), proaspete sau pisate, si omul scapa de problemele cu capul, ca-i
buruiana care ajuta la nervi si-i linisteste. Toti care nu pot dormi, care-i indeamna mintea catra cine stie
ce nenorociri ar trebui sa incerce aiurda, inaintea pastilelor care cine stie ce mai fac acolo la cap. Si la
cei care se betegesc cu nervii, odata cu batranetea, ii buna aiurda. Pe mine m-o invatat asta un om de
dincolo de munte, de prin Arges, unde sunt paduri pline cu aiurda, si-mi aducea si mie, intr-o vreme, sa
mai dau la cate un om necajit. Frunza de aiurda se pune pisata in miere de albine, cata miere atata iarba,
apoi se da cate 6 linguri pe zi, vreme de cateva luni. Pare ca-i gluma ce va spun, da multa lume o scapat
de nacaz cu leacul asta."
Cinci degete

Cu oile la umbra pamantului

(Potentilla reptans)
"O sa va arat iarba asta, chiar aici, langa coliba noastra. Are asa, o floare galbena, si frunza marunta,
marunta, ca nu-i spornica deloc la cules. Eu am invatat s-o folosesc proaspata, abia culeasa, contra
junghiurilor la rarunchi (colica renala) si la maruntaie (colica biliara sau crampe abdominale). O culeg
cu tot cu frunza si floare, o pisez bine pe un lemn, si dupa aceea o presar cu sare. Direct unde-i durerea
o pun si deasupra pun o carpa si o blana de oaie ca sa tina caldura. Ca luata cu mana se duce durerea.
Daca o fierb in apa sau o plamadesc in rachiu, o dau contra pantecaraiei (diaree) si pentru tot felul de
rautati la mate (infectii si inflamatii intestinale)."
Stevia stanelor
(Rumex alpinus)
"Stevia asta numai pe locul unde-i stana sau unde o fost stana creste, si-i de mare ajutor pentru ciobani.
Multe oi ar muri de incurcatura de mate, daca nu ar fi buruiana asta. Se ia radacina, care se lasa la
soare, si dupa aceea se da pisata. Si la om ii buna. Oamenii incuiati la mate (constipatie) iau radacina
asta de stevie, care numaidecat isi face treaba. Se da cate o lingura de radacina pisata, ori la cei care-s
mai slabi, se da o jumatate de lingura sau chiar un sfert. Tot radacina de stevie pisata se da si la cei ce
or stat in spitale, cu ficatul, ca scoate rautatea din maruntaie."

Laptele

Inteleptul si ucenicul: Babu Nitu si autorul interviului

"Ca-i de vaca ori de oaie, cand ii proaspat muls, cald, laptele ii mai bun ca un medicament. Se da la
pruncii care cresc stramb (rahitism), ori pentru cei prea firavi, ca sa se intareasca. Si la oamenii care
mai tot timpul sunt cu raceala se da seara lapte din asta proaspat muls, iar de dimineata si la amiaza li
se da sa bea zer. La cei care-s miscati la cap si nu pot dormi noaptea, din cauza ca le bazaie tot felul de
ganduri in cap de alunga somnul, tot laptele ii bun. Se bea, ia asa, o cana de lapte cald, proaspat, inainte
de culcare, si dupa aceea doarme de nu stie cand a cazut in somn. Si se mai face, pentru cei ce nu pot
dormi, frectie la cap cu otet de poama (otet de mere). De unde incepe parul, de la frunte, si pana la
ceafa se face frectie cu otet in toata seara, si omul poate dormi linistit, ca se risipesc grijile si
amaraciunea."
Fotografii de Daniel Varlan

Babu, inteleptul din Gura Raului

Babu, inteleptul din Gura Raului. La 81 de ani, dupa o viata petrecuta pe varful muntelui, langa
oi, Nitu Stef stie randuielile vazute si nevazute ale lumii, de parca ar sta de-a dreapta lui
Dumnezeu . In satele din Marginimea Sibiului, "Babu" inseamna "mos", "al batran", un om
intelept, credincios, t...
Babu, inteleptul din Gura Raului
La 81 de ani, dupa o viata petrecuta pe varful muntelui, langa oi, Nitu Stef stie randuielile vazute
si nevazute ale lumii, de parca ar sta de-a dreapta lui Dumnezeu
In satele din Marginimea Sibiului, "Babu" inseamna "mos", "al batran", un om intelept, credincios,
trecut prin toate ale vietii, respectat si stimat. Babu este cel care intelege vremea si timpurile. Cel care
stie. Babu este o institutie.
Si lui Nitu Stef din satul sibian Gura Raului lumea ii spune Babu. Nitu vine de la Dumitru. Asa il
chema si pe taica-sau si asa il cheama si pe unul din fiii sai.
Babu este falnic, inalt si senin. Mai ales senin. Are 81 de ani batuti pe muchie, dintre care 70 petrecuti
in Muntii Cindrelului, impreuna cu oile. Ciobaneste de cand era copil. Stie totul despre pasunile
ascunse in munti, despre iarba buna si iarba rea, despre cainii de stana si berbecii cu coarne intoarse de
doua ori. Dar pe langa randuielile ciobaniei, Babu stie si randuiala naturii, randuiala cerului si a firii
omenesti, a spiritului care traieste in toata lucrarea lui Dumnezeu. Stie totul despre padure si despre
copaci, despre pasari si despre ierburi de leac, dar si despre fapturile nevazute ale vazduhului, cu care
nu o data s-a intalnit. Intelege mersul norilor pe cer si soaptele vantului, intr-un fel care noua ne scapa.
A vazut si a auzit lucruri pe care noi nu le vedem nici macar in vis. Lumea vazuta de Babu e o lume
speciala, secreta, o lume pe care el a invatat s-o desluseasca ascultand. "Mie mi-o placut s-ascult", zice
Babu, "pentru ca de la orisicine poti invata ceva. De la prosti ca si de la nebuni. Cateodata, prin gura lor
vorbesc ingerii."
Babu Nitu locuieste intr-o casa frumoasa, cu porti mari de lemn, asa cum se fac in Ardeal. In fiece

duminica se duce la biserica imbracat in port, cu pantaloni albi, cu camasa alba, cu serpar vechi din
piele la brau, cu vesta de lana neagra. Poarta pe cap un clop mocanesc, de sub borul caruia priveste
omenirea cu blandete. Unii vin la el sa ceara un sfat, altii vin pentru ca li s-a imbolnavit un animal.
Babu se pricepe sa vindece cu ierburi, sa puna oasele la loc. Uneori, oamenii vin la el pentru ca pur si
simplu norocul si-a intors fata de la ei, iar Babu ii asculta. Apoi le spune ceva si ei pleaca linistiti, ca si
cum ar fi scapat de o povara.
Intr-o asemenea duminica, l-am cunoscut si eu pe Nitu Stef. Iesea din curtea bisericii, inalt, tacut si
zambitor, in rand cu ceilalti batrani ai satului, toti imbracati in alb. Numai ca Babu parea sa nu aiba
varsta, sa nu apartina cu totul acestei realitati. In mana tinea o bucata de paine. In Gura Raului,
pomenile se fac la biserica, pentru tot satul. Si Babu tinea bucata asta de paine intr-un fel anume,
misterios. Manca asa cum ar fi indeplinit un ritual, incet. "Pomana nu se mananca orisicum", mi-a spus
el mai tarziu, "trebuie sa te gandesti la al dus, ca altfel nu ajunge pita pana la el."
Apoi am fost cu Babu intr-o calatorie. El si-a pus straita pe umar, si in straita avea branza, paine,
slanina si ceapa. Am pornit pe Valea Cibinului, apoi, mai sus, pe Raul Mare; am trecut apoi prin
stramtori si prin rape grozave, sus, tot mai sus, spre Iezerele Cindrelului, in muntii lui, ai lui Babu,
acolo unde cresc ierburi fermecate de leac, acolo unde s-au petrecut mai toate minunile vietii sale de
cioban. Asa am descoperit - pentru a cata oara - ca exista oameni care au acces la o supra-realitate,
oameni pentru care ceea ce vad cu ochii nu este decat o pojghita subtire, dincolo de care traiesc fiinte
inefabile, duhuri si zmei, amintiri ancestrale, pe care noi, ceilalti, nu le putem decat imagina. Pentru
Babu, dincolo de orice planta, piatra sau lemn, dincolo de orice nor si de orice picatura de apa, exista
un duh, o faptura care are vointa si intelegere si care face parte din marele plan al lumii, facut de
Dumnezeu.
Istoriile spuse de Nitu Stef au fost atat de neasteptate, atat de puternice si de stralucitoare, incat locurile
- superbe - pe care le-am vazut au palit. Acolo, deasupra lumii, langa stancile acoperite cu bujori de
munte si jnepeni, Babu Nitu era un mag, un stapan al misterelor nevazute. Alaturi de el, calatoria a fost
o initiere. Invatatura unui cioban despre tainele nestiute ale lumii in care traieste de 81 de ani.
Cele ce urmeaza sunt o transcriere a povestilor pe care Babu mi le-a spus de-a lungul unei zile de vara,
de la rasaritul soarelui si pana la asfintirea lui peste munti.
Despre oi si cum intra diavolu in ele
"Is nascut in 24, pa cand sa rupea de primavara. Taica-meu era tot om mare si voinic, ca mine. Si tot
fara frica de nimica, numa de bunul Dumnezau. El nu era cioban, el era om de padure. O stat in primul
razboi patru ani si cand o venit, tot la padure s-o dus. Stia asculta frunza si animalul si sa-ntalegea cu
ele. Maica-mea era din neam de ciobani si sa pricepea la oi. Punea mana pa oaie, inchidea ochii si stia
de ce-i bolnava. S-apoi, ei m-or dus la biserica si m-or invatat sa nu trec de Domnul. De copil m-or
trimis la stana si prin 36, ase, atunci invatam eu plantele si leacurile la oi, de la unu, Bucur Fletchin.
Acela era baci batran. Eu, copilandru. Intrebam si el imi spunea. Era cam jos de stat, dar puternic si
avea ase, picioare cam cracanate. Era aspru tare, dar sa pricepea. El m-a invatat: cand oaia sa intinde pa
jos, e bolnava cu splina. Atuncea o pui pe branci, aprinzi o tar de zdreanta si-i arzi buricul. Pana la
asfintitul soarelui s-a si vindecat. Daca-i muscata de vipera, o speli cu piele de sarpe. Multe m-o
invatat! Era bun cioban Bucur Fletchin, atata ca venea gadina dupa el. Adica piereau oile lui de urs si
de lup, pentru ca mai punea brisca pe cate-o oaie. Adica o fura. Nu era drept. Si daca nu era, avea noroc
rau. Si ciobanu trebuie sa fie drept, altfel ii pier oile. Cam pe-atuncea am intales eu ca legea-i ochi
pentru ochi. Adica nu omul iti face, ba Dumnezeu. Esti drept, primesti dreptate. Esti stramb, primesti
paguba. Si sa nu umbli cu descantec. Descantecele sunt diavolesti. Am mers cu Bucur vreo sase ani.
Toate le-am invatat. Ce sa fac cu oile fulgerate de soare, pe care numa intepatul in nas cu acul le scapa
si frecatura cu tarana din musuroaie de cartita, dar si cu oile trasnite de fulger, pe care le iei si le
scuturi, si dac-o fi sa traiasca, traiesc. Am mai invatat si ca oile au fire, ca omul. Unele sunt mai
salbatice, altele mai dumnezeite. Mai blande. Astia de-acum nu mai stiu de Dumnezeu, il baga pe
diavol in ele cu bunastiinta, ca daca dracui si zici fire-ai..., atunci diavolul vine sa-si ieie ce i-ai dat de
buna voie. Animalu-i facut de Dumnezeu curat, si prostii-l dau de buna voie diavolului. Si atunci nu te
mai intalegi cu ele. Sa duc care-ncotro, is ca nebunele. Trebuie sa le dai sare in trei vineri la rand ca sa
scape. Asa-i cu orice animal. Eu nu dau dracului nimic, nici oaie, nici cal, nici porc. Pa noru-mea o
scapat-o gura si o dat dracului un porc. Eu n-am zis nimica. Cand o fost la Craciun, l-am vandut. "Pai

de ce il vinzi?", m-a intrebat. "Eu nu-l manc cu dracu-n el", i-am raspuns.
Ase. Pe urma am fost in armata la regimentul de garda si-am invatat de cai. Or vrut sa raman ofiter, dar
eu am zis ba. Nu ma lasa sa citesc din Scriptura si eu de-atunci nu sufeream minciuna si politica. Si mam intors la oi. Am mai avut pe unul, Vasile Bitchin, un cioban batran care m-o invatat sa ma
spovedesc la copaci. Altul, tot batran, m-o invatat veacurile bune si rele. Pe ala il chema Ilie Sim. Cand
sa scutura oile, ninge. Cand sa-mpung, pornesc vanturile. Taica-meu murise, cand am avut 15 ani. Sapoi eu ma uitam in gura lor, ca erau batrani si invatati. M-or invatat leacuri de animale si de om si
toate ierbile. Si sa fiu drept. Mai mult nu."
Despre vazutul in ciubar
"Diavolii sunt in lume. Pai cum sa nu fie? Cum intorci fata de la Dumnezeu, cum te-nsfaca diavolul.
Uite, la noi in sat, un barbat s-o lasat de femeia lui. O fost pe curtea ei, c-o fost venit dintr-o alta
comuna. Tata-su ei l-o bagat si pe el in drept, in jumatate de avere. Da apoi o murit. Ginerele o mai
facut un proces pentru alta jumatate de drept, o ajuns la cearta rea cu femeia, si-acuma pe ea n-o mai
gaseste nicaieri. O venit politia cu caini si n-or gasit-o. Nimeni nu stie unde ii. O taiat-o, o dus-o pe
undeva? S-or dus din neamurile ei la biserica si popa le-o spus ca vie n-o mai gaseste in veac. Da
acuma o sa puna ciubaru si or afla. Or vedea sigur. Asa se face, la cate un omor sau un furt pe care
politia nu-l dovedeste. Cum sa face? Sara, cand trage clopotul la biserica de Liturghie, iei apa din rau, o
bagi intr-un ciubar, si-n ciubar bagi o cruciulita sfintita tot in biserica. S-aduna sapte fete tinarute,
neumblate, care nu stie de dragoste. Ele stau acolo acoperite cu patura, la intunerec, si o femeie ce sta
cu ele citeste Acatistul Maicii Domnului. Fata care sta in dreptul cruciulitai vede tot acolo, pe fundu
apei, cum o plecat, cum o iesit, unde s-o dus si ce-o facut. Cand gata popa Evanghelia, ciubarul sa face
negru, nu sa mai vede nimic. L-or afla si pe asta de si-o taiat nevasta pentru avere. Scoate dracu capu
prin el."
Despre Rugaciunea la copaci
"Cateodata, Sfintele Pasti il prind pe cioban sus, la munte. Tine randuiala cea sfanta, posteste, dar
biserica nu poate s-o ia cu el. Si-atuncea, se spovedeste pe la copaci. Te pui la orice copac in genunchi,
ca orice copac e lasat de la Dumnezeu. Are crucea pa el - ramurile din varf. Eu m-am spovedit doar la
brad, c-asa am apucat. Altii sa duc la fagi, la stejari. Daca pacatele-s multe si grele, apoi copacul sa
usca. Pacatul ii ca otrava, si lemnul moare. Te gandesti ce rau duce omu in el? Si sfanta cuminecatura ii
de la copaci. Iei si mananci muguri de brad ori de fag, ca-s tineri si curati de la Dumnezeu. Cand eram
tanar, m-am intalnit odata cu un batran care ma iube mult. Il mai ajutam cateodata. Mi-o spus intr-o zi:
"Dumitre, roaga-te! Masori oile, roaga-te. Faci casul, roaga-te. Vezi taina si lucru de mirare pe cer,
roaga-te. Da ursu si lupu navala, roaga-te. Numa pe urma pui mana pe bota. Te rogi oricand. Si
mergand sa te rogi. Pare drumul mai scurt. Ce te rogi? Ingerul, Doamne, noaptea o trecut, Nascatoarea,
Crezul, Tatal Nostru. Dumnezeu te aude. Lui nu trebuie sa-i ceri nimic. Dumnezeu stie mai bine ce-ti
trebuie. Zici asa: " Doamne de pa cer si de pa pamant, Tu stii ce-mi treba mie". Si El iti da. Daca nu ti-o
dat, inseamna ca nu cereai bine, nu-ti trebuia"."
Despre brazi
"Auxi aici: stiai dumneata ca unii brazi is femei si altii barbati? Femeia are cetina lasata in jos, ca
aripile de pasare. Barbatu ii tanduros. Din femeie, padina porneste spre stanga, din barbat catre dreapta.
Bradul femeie sa crapa, sa sparge, bradul barbat ii ca piatra. Sindrila sa face din femeie, sa taie si sa
arcuieste usor. Din barbat sa face numa barne si scandura."
Despre vreme
"Acuma trei patru zile am fost in camp si niste femei mi-or spus: "Babu Dumitru, zice ca se porneste
ploile si-or fi 40 de literi pe metru, ca la potop, ca-i Medardu". Le-am linistit: "Taceti, femei, ca vine
veac bun, m-am uitat eu pe cer. Ii luna noua, cu coarnele ridicate in sus. In calendar is scrise numai 12
luni, dar pe cer is 13 luni cu lumina. Una in plus. Veacu merge dupa timpul ceresc, nu dupa timpul

omenesc. Vinerea si duminica nu exista sa nu fie luna. Ori ii noua, ori ii veche. Cand e luna cu coltii in
jos, crai nou, e a ploii. Cand se suceste-n sus, e veac bun. Iarna, cand e cu coltii in sus, e ger. Cand e cu
ei in jos, cad zapezi. La luna plina, randuiala se schimba iar. Veacu-i veac. Nu-i la indemana omului."
Despre farmecatori
"In 55 aveam oile in Muntele Niculestilor. Aveam acolo patru ciobani. Si-ntr-o zi, nevasta-mea si
familia era sus la fan, la colibi. Zic, strangeti fanu gramada, ca eu ma duc la stana sa fac casul si mantorc. Aveam acolo un cioban strain la sterpe, Ion il chema. Sterpele stau deoparte de alelalte oi. Pe Ion,
cand l-am bagat cioban, ma intrebase cate oi am eu si neamurile mele si ce semne au pe ele. Sa fi fost
vreo sase-septe sute cu toate. "Bine", zice, da io mi-am dat seama ca nu-i a buna, ca asta ascunde ceva.
In anul ala, toamna, cand le-am ales, nu sa prapadise nici o oaie la nimeni din neamu meu. Si deatuncea cam stiam ca-i farmecator, ca nu sa poate sa nu piara nici o oaie, atata vreme, la pasunat. Intr-o
zi, cand o fost sa plec de la stana, Ion coboara si zice catre mine: "Dumitre, mergem si noi daca te duci
in sus". "Bine", am zis si-am plecat cu trei ciobani. Da pa doi i-am trimis pa alta parte, ca sa merg numa
singur cu Ion, ca tare vroiam sa aflu de la el un descantec. La noi, cand sa straca oile, inseamna ca
cineva le-o luat laptele cu barda sau cu cutatul la copac. Implanta cutatul in brad sau in fag, zice niste
vorbe, si laptele de la oi sa duce in cofa lui. Cura laptele din copac, de unde-i lovit cu barda. Daca oiles sterpe, atuncea cofa sa umple cu sanje si oile elea mor daca nu stii ce sa le faci. Acuma, eu stiam ce sa
fac la asa ceva: se intoarce cojocul pa partea ailalta, pa piele, si sa da cu bota in cojoc. Al de-a facut
lucrarea la oi, ala simte bota pa spinare si geme. Da cand faci treaba asta se spun si niste vorbe anume,
pe care eu nu le stiam. Da Ion le stia si voiam sa mi le spuna si mie. "Mai Ioane", ii ziceam, "numai
vorbele elea-mi trebuie sa le stiu". Da el se uita la mine si zice: "Nu stiu nimic". Mergea inainte si-l
vedeam, uite-asa o bota de mare avea cu el. Bota de bandit. Si imprejur era numai jneapani de cei mici.
Si eu aveam numai un toiag mic, de mers cu el. Si cand l-am adus la vorba, odata numai ce aud:
sshiiuuu! Ma uit. Or fost numai serpi incolaciti in jurul meu, ui ase mari si lungi pan la piept, si cu par
pe ei! Si sa ridicau in coada la mine, care mai de care, si suierau. Sa dadeau tot la fata. Nu mai puteam
da nici inainte, nici inapoi. "Baa, Ioane", strigam, "da o tar bata ceia, sa dau in serpi!". El radea. "Da ce
vrei sa faci cu bota?". Ma gandeam ca daca aveam bota lui, ii maturam eu din cale, ii taiam de-a latul,
ca si cu secera. Da el zice: "Daca te-atinji de unul, apoi zile bune n-oi mai vedea cat oi fi". "Mai, da cu
cine-am plecat la drum, mai Ioane?", ziceam. Tocmai atuncea, ailalti doi ciobani au fluierat dupa noi,
pesemne ca ajunsasara sus, in deal. I-am strigat: "Baai, haidati bai iute acia, ca-i bai!". Si serpii, cum
strigam, sa dadeau iara la mine. Si atunci lui Ion i-o fost frica ca vineau ceilalti si mi-o dat bota. Siodata am dat in serpime asa, cum dai in iarba cu coasa, de i-am maturat pa toti. Unu nu mai era.
Disparusera! Ion tot radea. Zicea ca n-o fost nimica, ca mi s-o parut. "Diavole!", i-am zis, cum n-o fost,
ca tu i-ai fost adusa pa mine! Puteam sa-mi fac pacat, ca aveam bota mare in mana. Da nu mi-am facut.
Injerul o fost cu mine. Cand or venit ceilalti, nici n-am mai spus ce-o fost. Asa am intales eu ce mare
farmecator era Ion. Ca asa oi frumoase nu mai vazusem in viata mea. Dar poate ca ni se parea. Poate ca
le vedeam asa, doar din vraja. Atunci am stiut ca lucra cu diavolul. Am zas o rugaciune in gand si dus
am fost."
Despre oamenii lup
"Stii cum ii un bitanc, adica un copil din flori, care n-are tata? Ei, ala sa face mare si face si el un
bitanc. Pe urma si ala sa face mare si face si el un bitanc. Al treilea bitanc ii om numai pe jumatate, iar
jumatate ii lup sau cane. Sa da peste cap de trei ori si sa face lup sau cane. Am vazut si de-ala, ii mare,
ui, a-ha... Si noaptea latra canii in jurul lui, iara lui nici ca-i pasa de nimic. Si cand sa sloboade, vine siti face sanje. Te musca. Tot la neamuri, la rude vine. Si tu daca-l intapi cu furcoiul, el sa face om
inaintea ta, si cane sau lup nu sa mai poate face. S-o-ntamplat aice-n sat. S-or dus oamenii colo, la
colibi, pa deal, sa faca ploscoana (claie), si-o muiere o fost suita pe ploscoana. N-am vazut noi. Parintii
ne-or spus asta. Si muierea tot punea fanul roata, cand barbatu-sau vine si zice: "Ia, ma duc, ca am o tar
de treaba". Si pleaca in tufe. Si nu mai trece mult si iese din tufe un caine mare si-o sarit la ea pe
ploscoana. Femeia tot cu furcoiu sa apara, dar cainele se repede la ea si-o prinde de catrinta, de i-o
ramas hirele rosii in dinti. Pe urma s-o dus. Cand o venit barbatu-sau, ea-i spune: "Unde-ai fost, ma, ca
ui ase, o fost un cane mare, tot sa ma muste, si numa cu furcoiu m-am impotrivit. Si el o ras. Si cand o

ras, o vazut ea ca avea hirele de lana rosii de la catrinta printre dinti. O fost barbatu ei! Si ea s-o-nfiorat
si mai mult nu i-o trebuit. N-o mai stat cu el. La asta boala n-ai ce-i face. Numai daca-l intapa un neam
de-al lui cu furcoiu sa cura sanje, altfel nu. Lup din asta am vazut cu ochii mei. M-o chemat unu batran,
Gheorghe, de-i frizer, si mi l-o aratat dup-un gard. Era maare, cainii latrau dupa el ca pumerii, dar lui
nu-i pasa. Si mi-o zis Gheorghe, ui ma, asta-i pricoliciul!"
Despre Maiestre
"Si eu am auzit odata Maiestrele, numai ca nu le-am vazut. Ca daca le vedeam, nu mai eram aicea sa
povestesc. Ba eram pocit sau paralizat. Eram acolo, aproape de sat, cu oile la strunga. Erea pa toamna.
Dormeam pa o cojoaca aproape de zorii zilei, cand canta cocosii. Se-mpreuna zorile. Atunci am auzit
ca prin vis un cantec ceresc si cand deschid ochii, vad miscand pe sus ceva, ca un fum. Ca o frunza pe
boare mergea de lin. Si-am zis: "Astea-s Maiestrele!". Erau sus, cat biserica. Am inchis ochii sa nu le
vad. Stiam bine ce-i, din batrani. Si cantaau, cantau cantec ce nu s-o auzit pe asta lume. Cantau de
deasupra si eu sedeam asa, cu ochii stransi, in cojoaca, si ascultam. Or cantat pe deasupra, poate jumate
de ceas, poate mai mult, pana or rasarit zorile. Si dupa ce-or rasarit, numa atuncea am deschis si eu
ochii. Acuma s-o rait lumea. Duhurile ceresti nu-s ca in alte vremi. S-or dus si nu s-or mai inturna panai veac."
Si despre zmei...
"Eu am vazut si zmei, domnule, de vreo doua ori. O trecut pe langa mine ca o vijelie de foc, ca un
sarpe, si s-o dus incolo, spre stanci. O huhuit pe deasupra, de s-or strans oile unele in altele, nebune de
spaima. In spate, fumul era de doua-trei sute de metari si-o trecut pe deasupra vuind. Mai auzisem eu
din batrani c-ar fi, dar n-am crezut. S-o dus dupa munte, numai coada de fum o ramas in urma ca un nor
de jar ce s-o-mprastiat. Eu nu-s de cel slab, nu m-am spaimantat. Dar tot am stat in genunchi si-am spus
o rugaciune, c-asa fulgeratura de flacari nu vezi in fiece zi. Pe urma el s-o dus unde era blestamat de
Dumnezeu sa sa duca. C-asa-i vorba despre zmeu, ca nu poate umbla paste lume, numai acolo sa duce,
unde sa-nfrateste cu diavolul. Ca diavol ii, nu alta. S-a doua oara cand am vazut, la fel o fost. Numai ca
era mai mic. Sau poate era mai sus si de-aia parea mai mic. Dar tot ca un serpe sa-nvalatucea pe cer.
Nu-i cum zic oamenii, ca-i cu aripi sau cu dinti. Nu-i vezi trupul. Numai flacarile din cap le vezi si
coada serpeasca de fum pe sub nori. Iar noaptea nu se vede decat focul pe cer si-o lumina in spate cum
se stinge. Ce semn ii? Ii semn c-o luat pe cineva cu oi cu tat, sa-l duca la frate-sau, diavolul. C-asa-i,
daca tot dracui si zaci, atunci tot vine pana la urma sa ieie ce-i dai. A doua oara cand l-am vazut o fost
noapte. Eram tineri si coboram mai multi la fete-n sat. Si-o trecut ca un lampas pe deasupra noastra. Sam zis: "Baa, nu mai mergem, ca fetele noastre-s cu fermecatura. Asta-i zmeul, ca-l cunosc, ca l-am
mai vazut o data-n munte la lumina de soare". Il cunosc si noaptea, pe luna noua. S-apoi, cu fata ceea,
nici c-am mai fost in vorba, gata cu ea. Ca te bomborojeste, sa nu te mai lasi de ea. Vezi bine, facuse cu
satana la descantatura. C-altfel, ce cauta el pe deasupra mea, in noaptea aceea?"
Despre solomonari
"La culme, la Ieda, acolo, or venit doi solomonari, si-or cetit, si-or cetit, pana o bolborosit apa. Si-o
iesit de-acolo un zmeu. Atunci solomonarii i-or pus capastru pe cap, cu ochelari ca de cal, si-or sarit pe
el. Mergeau paste sate si dadeau grindina. Ne-au spus si noua altii. Astia, solomonarii, sunt cei ce
invata de toate, dar nu pot face nimica. Invata de popa, invata de ciobanie sau de batut fiara. Dar nu-i
nici popa, nici cioban, nici potcoava la cal nu poate pune. Atunci sa face solomonar. Tot un fel de
farmecatori is. Acum nu mai stau prin paduri si prin munti, stau la orasele mari, amestecati cu poporul
care nu stie cine is. Ei stiu aduce ploaie si imprastia nouri, dar mai bine te aperi cu rugaciuni. Unde vezi
norul de grindina, te rogi si il imprastii cu inchinare. Si mai poti face contra albiturii de grindina ceva:
iei de la biserica cununa de spice de grau de la prapur si-o pui la icoana. Si nu-i grindina sau foc sa nu
te ocoleasca. Ma-ntelegi? Sau lumina de la Pasti. Lumanarea cu care meri la Invierea Domnului o tai si
o pui in casa. Si cand vine grindina o aprinzi. Ui ase face grindina, da roata si nu bate pe tine, nici pe
hotarul tau. Fa asa, daca nu merge, sa vii sa-mi spui: "Mai Babule, m-ai mintit. Ca nu-i solomanar sa sa

poata pune cu puterile Domnului. Unde-i credinta, si Dumnezeu fereste de piatra si de foc si de
nenorociri. Iar noi, aici, pe sub munte, mai mult oameni cu frica lui Dumnezeu avem."

Babu, imparatul muntilor

E oier, are 85 de ani si oamenii din Marginimea Sibiului il considera alesul lui Dumnezeu
Vedenia din varful muntelui
"Eu n-am gasit pe nimeni fericit pe lumea asta. Ori e una, ori e alta. Poate doar ai care inteleg, ei
sa fie oleaca mai multamiti, adica sa simta ceva fericire. In rest, tot omu are o amaraciune, o
indoiala, ceva. Iti mai spun o patanie, s-o bagi bine la cap. Cand a umblat Isus pe pamant cu
Sfantu Petru, au calatorit mult si au trecut si pe muntele unde era ingropat Adam si..." Se opreste
brusc, cu glasul sufocat de lacrimi. Plange intr-un fel straniu, nemaivazut de mine pana acum.
Lacrimile lui nu se scurg, nu aluneca pe obraji. Tasnesc, pur si simplu, una dupa alta si se izbesc
puternic de masa, plescaind ca niste picaturi mari de ploaie. Mai tarziu, aveam sa descopar ca
plansul asta e pentru el aproape un reflex, atunci cand aduce vorba despre Dumnezeu. E
smerenia lui, emotia lui suprema. Ramane o vreme cu ochii inchisi si capul plecat, apoi tuseste
usor, netezindu-si glasul. "Si umblau ei pe muntele ala cand, deodata, Isus vede zacand la umbra
unui jneapan capatana lui Adam. Se apleaca, o ridica si zice: "Cum ti s-a parut lumea asta,
Adame?" "Ca un vis, Doamne!", ii raspunde teasta lui Adam. "Dar paharul mortii, cum ti s-a
parut?", il intreaba mai departe Isus. "Asa a fost de amar, Doamne, ca si-amu il simt printre
masele". Asa e si viata asta a noastra, trece ca un vis. N-ai ragaz nici ca sa te dumiresti. Cum te
invoiesti oleaca cu naluceala asta, gata, ai si inghitit amareala mortii. De-aia zic, de cand sunt, nam gasit pe nimeni fericit pe lumea asta. Numai ca aici eu am o socoteala, ti-o zic s-o bagi bine la
cap: nefericirea asta a omului e un pacat mare in fata lui Dumnezeu."
*
Il cheama Dumitru Stef si are 85 de ani. Lumea din sat ii zice Babu. Aici, in Marginimea Sibiului,
Babu inseamna "mos", "intelept", alesul lui Dumnezeu, sfetnicul satului, tamaduitorul sufletelor.
La el vin oameni cu mintea ravasita ca sa ii limpezeasca, oameni cu chinuri mari la inima ca sa le
aline durerea. Babu e o autoritate, asa cum e preotul, doctorul sau invatatorul. La fel de special,
la fel de respectat. Nimeni nu indrazneste sa-l vorbeasca de rau, el e omul fara nici un cusur, e un
reper, e modelul infailibil, iar vorba lui, un dulce balsam, e parca ecoul neauzitului glas al lui
Dumnezeu. Inalt, vanjos, cu o seninatate angelica pe chip, Babu observa si intelege tot ceea ce
pentru noi, ceilalti, nu inseamna aproape nimic. El stie sa asculte frunza, face leac din orisice
ierburi, stie ca bradul cu cetina lasata si lemnul mai plapand e bradul-femeie, iar cel cu lemnul ca
piatra e bradul-barbat, stie ca luna cu coltii in sus aduce vara veac bun, iar iarna ger greu, aude
glasul padurii, intelege piruitul pasarii, stie sa citeasca in stele si, mai ales, stie sa alunge bolile.
Pentru oamenii locului, Babu e omul cel mai insemnat, mai insemnat decat presedintele tarii. Se
zice ca intelepciunea si credinta lui izgonesc toate blestemele care dau tarcoale satului si ca
duhurile rele se inspaimanta de smerenia lui.

Maria, nevasta lui Babu

Avea vreo noua ani, cand taica-sau s-a intors din Rusia, de la razboi. El era cel mai mic dintre frati si
poate de-aia, parintii il aveau mai mult la inima. Taica-sau lucra in padure, la taiatul lemnelor, iar un
unchi, frate de-al mamei, era cel mai vestit cioban din Marginime. Nitu mergea cand cu unu, cand cu
celalalt. Asa ca aproape toata copilaria si-a petrecut-o acolo, sus, in salbaticia muntelui. Noptile sedeau
cu totii, cam zece oameni la numar, in jurul focului, si povesteau cate-n luna si in stele. Iar lui ii placea
tare mult sa caste gura si sa bage la cap talcul vorbelor. "Aveam, cum s-ar zice, ureche muzicala.
Ascultam si inregistram perfect tot ce auzeam. Alea au fost cele mai frumoase nopti din copilaria mea.
Imi aduc aminte de parca am visat, asa era de frumos." Vorbeau despre leacuri la oi si la oameni, despre
tot felul de buruieni, povesteau patanii cu lupii la stana, pilde din Biblie ori legende ale locului pastrate
din stramosi. Scoala lui era acolo, sub cerul liber, iar invatatori ii erau oamenii aia care-au trait o viata
intreaga in pustietatea muntelui, alaturi doar de Dumnezeu. Cand a implinit 15 ani insa, tatal lui a murit
si, dintr-odata, visul ala frumos s-a naruit. E cea mai neagra amintire a lui. Era inca un copilandru si
pana atunci, sub bratul vanjos al tatalui, nu cunoscuse frica. Acum insa, noptile alea din munte nu mai
erau la fel de linistite. Chiar daca langa el erau aceiasi oameni, zdrahoni care habar n-aveau ce e frica,
nu era totuna. Se simtea tot mai singur si mai temator. Proba de foc avea sa vina foarte curand, pe cand
se gasea la stana, sus, in creierul muntilor, iar unchiul lui avea ceva treburi prin sat. Intr-o dimineata i-a
spus baiatului: "Nitule, eu ma cobor oleaca. Tu vezi de oile astea, sa nu se piarza vreuna. Hai, ca deamu esti flacau si am mare nadejde la suflet ca o sa fii zmeios ca tata-tu. Iara, vezi, daca te-o lua vreun
pas, canta si tu ceva ori vorbeste cu oile ca nu-i nimica de ocara. Daca mi-o ajuta bunul Dumnezeu,
maine, pe la apus, oi fi inapoi". Apoi si-a facut semnul crucii si s-a pornit sa coboare. Era prima data
cand Nitu ramanea singur la stana. Cat a fost ziua si Sfantul Soare a stat pe cer, n-a fost asa greu. Avea
la el o carte cu basme si a tot citit din ea, ca nici n-a simtit cand s-a lasat intunericul. Incepuse sa sufle
un vant subtirel si rece, care parca prevestea ceva nelamurit. Baiatul s-a bagat acolo, in bordeiul
unchiului, a proptit niste pari in usa, s-a asezat pe o lavita acoperita cu blana si a ramas asa, ghemuit
intr-un colt, cu ochii mari si inima cat un purice.

Ar putea sa strabata alaturi inca doua vieti

Mai tarziu, pe la miezul noptii, s-a pornit vijelie mare, cum nu pomenise pana atunci. Padurile
din jur huruiau ca niste balauri, cerul fulgera si tuna de-ai fi zis ca se rupe, iar coliba scrasnea
din toate incheieturile. "Am zis ca ala-i sfarsitul, nu alta. Tiu minte ca am plans, cum n-am mai
pomenit vreodata pe cineva sa planga. Si-apai, dupa vreo doua ceasuri s-o mai domolit potopu',

dara eu tot mai plangeam de mama focului. Cand, deodata, am auzit ca nu plang singur, ca se
mai aud niste vaiete de undeva, de-afara. Si-am avut pornirea asta, sa ies si sa aflu cine imi
ingana plansul. Era asa o intunecime, ca nu vedeam nici la un pas de mine. Si-am strigat tare:
"Tata, tu esti?". Abia murise, bietul de el, n-avea 40 de zile, asa ca sufletul lui nu plecase inca la
ceriu. Iara eu socoteam ca m-o fi vazut cum ma jelesc de-atata spaima si-o plange, si el, de mila
mea. Si-am tot strigat asa, in intunecime: "Tata, tu esti?". D-apai, dupa un timp m-am dumirit ca
nu era nici un planset, ca era numa urletul lupilor. Erau aproape, cam cat ai arunca o piatra. Mo luat asa, o intepatura pe sira spinarii, de mi-ou damblagit picioarele, si o vreme n-am mai putut
sa ma misc. Si cum zaceam io acolo, tapan de frica, un fulger o aprins cerul, iara dupa ce s-o stins
a mai ramas asa, o brazda de lumina, ca un nimb mare, chiar deasupra mea. Si-acolo, in nimbul
ala, am zarit chipul unui batran cu barba lunga si alba, care se uita la mine si parca-mi zambea.
N-o fo mult, cam cat numeri pan' la cinci, si-apai o disparut. Deodata nu ma mai tinea amorteala
si nici frica n-am mai avut. Am asmutit cainii si-am inceput a urla de rasunau muntii, ca sa alung
jivinele. Pana la ziua n-am inchis un ochi si am avut cea mai mare multamire sa aflu ca n-a pierit
nici o oaie. De-atunci, io n-am avut o zi in viata sa nu-mi vina in minte ivirea aia luminoasa de pe
cer. La fistecare rugaciune din zi sau din noapte, mi se iveste acelasi batran, cu-aceeasi barba
alba si ochi blanzi." Babu isi lasa privirea in jos si se inchina, soptind parca o rugaciune. Se pare
ca tocmai mi-a povestit cea mai de pret poveste a vietii lui. Povestea unei nopti de cosmar care ii
hotarase destinul.
Cartea si pustietatea
"Babule! Babule!", se-aude de afara, din curte, si pare vocea smiorcaita a unui copil. Batranul
tresare, se ridica de la masa si arunca o privire pe fereastra. "Asta-i Ionica, feciorul unui vecin.
Ce-o fi cu el?" In usa apare un baietel de vreo 14 ani, cu ochii umflati de lacrimi si mana stanga
infofolita intr-un stergar. "Ce-i, ma?", intreaba batranul. Cu glasul sufocat de durere, copilul
baiguie franturi de vorbe, dezvelindu-si incet mana. Langa el, in pragul usii, se iveste degraba
femeia lui Babu, o batranica maruntica, cu chipul blajin ca o icoana. "Ce-i, mai, baiete? Hai, sezi
acolo, langa Babu." Copilul se-aseaza si ridica mana subreda s-o vada batranul.

In armata
"Am cazut de pe casa, Babule! M-am urcat sa pironesc o antena si-am alunecat. Am cazut pe
mana si m-a prins cazatura cu degetul asta sucit." Babu zambeste linistit, isi face semnul crucii
si-apoi apuca palma copilului. Pipaie atent, cauta parca ceva la incheietura degetului. Copilul
icneste, scrasnind tare din dinti. "Sa-i multamesti lui Dumnezeu, copile, c-ai scapat doar cu-atat!
Ai auzit?" Baiatul da din cap, cu fata pocita de durere. "Ui, ui! Puteai sa-ti spargi teasta,
feciorule, sa ramai acolo fara suflare. Marie, mergi de ada-mi unsoarea aia din dulap!" Batranica
iese numaidecat. Respectul pentru omul ei pare fara cusur. Daca Babu este o autoritate pentru
tot satul, femeia trebuie sa-l asculte orbeste. Niciodata, de aproape 60 de ani de cand sunt
impreuna, nu i-a iesit din cuvant. Se intoarce indata, cu o cutie in mana, iar Babu, cu acelasi
zambet molcomitor, incepe sa oblojeasca degetul baiatului. Nu zice nimic, doar zambeste mereu si
intinde unsoarea pe mana copilului. Indraznesc sa-l intreb din ce-i facut leacul ala si imi

raspunde ceva mai tarziu, evaziv si-aproape soptit, ca e din tot felul de plante de care sigur n-am
auzit. Copilul geme intruna, dar nu cracneste. Sta cu mana intinsa si se cazneste din rasputeri sasi inabuse chinul. Stie bine ca la Babu nu-i lucru de mantuiala, ca unde pune el mana, trece orice
betesug. Aproape ca nu e copil in sat sa nu fi ajuns pe la Babu, macar pentru un guturai. De ani
multi, oamenii vin la el mai ceva ca la doctor, fie ca-i vorba de-o boala, fie de-un of la inima. Si
vorba asta s-a dus departe, ca astazi ii trec pragul oameni din toate colturile tarii, ba chiar si
straini. "Nu-i inceput fara de sfarsit si nici boala fara de leac. Niciodata n-am dat inapoi, am dus
totul pana la capat, ca mi-o placut intotdeauna sa tiu capu' sus."

Duminica, la biserica
Nu-i un an de cand s-a trezit la poarta cu o femeie care abia mai putea sa mearga. Venise din
Sibiu, cu sotul ei. O tineau rau salele, plangea de-atata durere si la cati doctori a fost, niciunul nu
i-a gasit leac. Adica, fiecare i-a zis altceva, ca nu mai stia, biata de ea, ce sa faca. Babu a luat-o in
casa, a pus-o sa se despoaie "cum a facut-o muma-sa", i-a apasat pe spate cu palmele de cateva
ori si-apoi s-a lamurit. Era vorba de un reumatism si pentru asa ceva avea deja niste unsori
preparate. Pana seara, femeia a uitat ce-i durerea si-a plecat acasa tamaduita. Mai tarziu, i s-a
imbolnavit nevasta. Cu fierea si ceva piatra la rinichi. Nu mai putea sa ridice nici un bob de orez,
zacea toata ziua in pat. A facut o fiertura din anumite radacini, a amestecat-o cu rachiu si i-a dat
sa bea din licoarea asta cateva zile la rand. Dupa vreo saptamana, a pus-o pe picioare, de ziceai
ca-i minune mare. "N-am nimica cu doctorii, numa ca-s unii care nu prea stiu carte. Astia
zapacesc omu', si Doamne fereste sa nu-l prapadeasca! Io nu-s trufas, sunt rele la care n-am gasit
leac si doctorii stiu sa le repare. Da' mi-o placut sa aflu din tainele naturii si sa citesc. Asta mi-o
placut, cartea si pustietatea. Da, am iubit mult cartile. Muierea le ia si le baga in foc. Stai, femeie,
ce faci? Pai, zice, la ce-ti mai trebuie, nu le-ai citit o data? Ea nu iubeste cartea. Daca o duci
undeva, in lume, nu mai stie de ea, nu se descurca deloc. Acasa e sprintena foc, numa sa n-o duci
mai departe de sat." De-acolo, din pragul usii, femeia zambeste smerit, ca si cum nimic din
vorbele lui n-ar putea vreodata s-o jigneasca. Babu leaga mana copilului cu o carpa si-apoi ii da
cutia cu pomada. S-o ia cu el si sa-si unga degetul. Iesim cu totii in curte. Se lasa seara si Babu
are treaba la grajduri.
Boul "stricat"
Era intr-o vara cu zaduf mare, prin '40. Nitu avea 16 ani si urca zi de zi la munte, cu carul dupa
lemne. Ore in sir zabovea prin poieni sa caute ierburi. Apoi se tolanea la umbra unui copac si
citea. Carti vechi, de la bunicii lui, despre toate plantele pamantului si leacurile lor. Intr-o zi,
mergand el asa, agale, deasupra carului, s-a intalnit cu padurarul. "Ma, Nitule, i-a zis, vorbeste
lumea ca te pricepi sa repari animale. Asa-i ori o nascocit careva? Ca uite, ii Ghita al lui Panduru
p-aci cu caru' si-i trage sa moara un bou. Hai o tara de incearca tu sa-l repari, ca ti-oi face
pomana cu bietul om." Nitu n-a stat pe ganduri, venise sorocul sa-si incerce puterile. Boul era
bleojdit rau, abia mai rasufla.

Nedespartit de oi
Baiatul s-a invartit pe langa el, l-a pipait si-apoi a cerut un cui. Stia bine ce-i de facut, vazuse la ai
batrani. S-a dus in spatele boului, pe partea stanga, a numarat trei coaste in jos, unu, doi, trei, si
fix in locul ala a infipt cuiul. Boul abia daca a icnit, atata vlaga mai avea. "Asta-i la splina", a zis
Nitu. S-a dus apoi indarat, a proptit cuiul deasupra cozii si poc! Inca o intepatura. "Iar asta-i
pentru armurarita." A aruncat cuiul si s-au asezat sa astepte. Dupa vreo ora, boul s-a ridicat pe
picioare. Iesise toata rautatea din el. A doua zi, tot satul stia povestea, iar Nitu era deja privit cu
mult respect. Oamenii din sat, dar si din imprejurimi, incepura sa vina cu animalele "stricate" la
el, mai ceva ca la veterinar. Iar el nu ostenea sa le gaseasca leac, sa-i multameasca pe toti. Mai
tarziu insa, a ales sa mearga la stana, sa fie cioban. A luat-o de jos, mai intai ajutor de strungar,
apoi strungar (al care mana oile la strunga, ca sa fie mulse), ajutor de baci (cioban care conduce o
stana), ajutor de vataf (sef peste mai multi ciobani) si la urma, "cap de munte", adica un fel de
imparat, sef peste toti vatafii si toti ciobanii din Marginimea Sibiului, cel care tinea socoteala
pentru fiecare stana si fiecare om in parte. Lucra cu averi mari, dar niciodata nu s-a intamplat sa
necinsteasca pe careva ori sa-si faca vreun dusman. Fiecare primea atat cat merita, iar cand se
nimerea sa nu iasa fix la socoteala, trebuia sa umble la buzunarul lui. N-a fost niciodata lacom, a
avut cat i-a trebuit. Asta se vede si azi, e multumit ca are ce pune pe masa. Iar pentru cinstea asta
a lui, pentru vrednicia, pentru minunile pe care le facea, dar si pentru intelepciunea cu care le
vorbea oamenilor, Nitu era de departe cel mai respectat om din Gura Raului. Atunci, insa,
oamenii erau altfel, mai cuminti, mai cu dragoste de Dumnezeu, iar randuielile erau sfinte. In
ziua de 1 mai, scoteau oile la faneata si ramaneau acolo pana la 1 iunie, cand urcau sus de tot, la
munte, pe dunga zapezii. Nu coborau decat de Ziua Crucii, pe 14 septembrie, cand le duceau tot
la faneata, si fiecare om din sat venea acolo sa vada de oile lui, daca s-o fi prapadit vreuna la
munte, de urs ori de lup. Apoi se facea socoteala, se plateau ciobanii, si care voia putea sa-si ia
oile acasa, iar care nu, le lasa mai departe la ciobani, ca sa le duca mai jos, catre Medias. Erau
vremuri bune, se adunau pana la o mie de oi.

Ehei, ce vremuri! Atata era de cunoscut pentru intelepciunea lui, ca intr-o zi s-a pomenit cu un
om in munte, la stana, care l-a intrebat daca nu vrea sa fie secretar de partid in sat. I-a raspuns
ca el nu poate sa minta si ca de religie nu s-ar lasa nici sa-l omoare cineva. La 26 de ani, Nitu a
coborat de la stana sa se insoare cu Maria. Saraca femeie, daca si-a luat barbat un asa cioban
patimas, de-acum mai mult vaduvea! Au avut insa si vreme de iubit. Au facut patru copii, o fata,
azi invatatoare in sat, o alta, contabila la un spital in Sibiu, un baiat pe care l-a tinut langa el, pe
la stana, si al patrulea, care-a iubit mult animalele si s-a facut veterinar. Dar cu toata stiinta lui,
tot la Babu vine veterinarul de-l mai intreaba de cate-un leac, cand nu da de capat cu doctoriile.
Astazi, Babu nu prea mai urca la stana. Nu ca s-ar simti ostenit, dar i se cam tulbura sufletul
cand vede ca s-a stricat randuiala de altadata. Sta mai mult pe langa casa, vede de animale, mai
iese la padure, dupa lemne, ori urca pe munte, sus de tot, in locuri neumblate, sa adune radacini
pentru leacuri. In rest, se ingrijeste de Dumnezeu si de oameni. "Io am fost tare lacom de lucru.
Macar o zi n-am putut trai fara sa fac ceva. Dar ia sama, ca fara credinta, degeaba te caznesti.
Tot ce ridici se naruieste peste noapte. De cand ma stiu, l-am iubit pe Dumnezeu mai mult ca pe
orice pe lumea asta. Si m-am rugat tot timpul. C-asa mi-o zis un cioban batran, cand eram mai
copil, sa ma rog mereu. Si cand merg sa ma rog, c-asa imi pare si drumul mai scurt. Si sa nu cer
nimic, ca Dumnezeu stie ce-mi trebe si daca nu-mi da, inseamna ca nu mi-o trebuit cu-adevarat.
Si-asa am facut. M-am rugat mereu. Cand ma prindeau Sfintele Pasti sus, la munte, tineam toata
randuiala, ajunam, si la urma ma spovedeam la copac. Ma puneam in genunchi in fata lui. Asa
faceau multi ciobani. La brad, fagi sau stejari. Si daca aveai pacate prea grele, copacul ala se
usca. La mine ramanea verde mereu, ca mi-o placut sa fiu cuminte si sa nu-l supar pe

Dumnezeu."
S-a intunecat de-a binelea. Animalele picotesc satule in grajduri iar Babu ma insoteste spre
poarta. Maine e duminica si trebuie sa-si astampere sufletul pentru Sfanta Biserica.
Piatra Gurguiata si Bunul Dumnezeu
Langa satul Gura Raului, la marginea unei paduri de pin de sub creasta muntelui, se afla o
stanca uriasa, pe care oamenii locului o numesc Piatra Gurguiata.

Barbati in costum popular

Legenda spune ca demult, cand oamenii s-au asezat pe locurile astea, in muntii Cindrelului isi
facuse salas un diavol urias, care sarea de pe un munte pe altul si facea numai prapad. Distrugea
stanile, omora oile, seca raurile, dobora padurile. Intr-o zi, a vazut el ca oamenii zidesc in
mijlocul satului o cladire ciudata si atunci s-a ascuns intr-un colt de padure, asteptand ca satenii
sa termine constructia, pentru ca apoi, impielitatul de el s-o darame. Dupa mai multe zile, cand
treaba a fost aproape ispravita, satenii au pus deasupra cladirii un turn urias, iar deasupra lui o
cruce mare din lemn. Atata i-a trebuit diavolului, sa vada crucea aia, ca l-a si luat turbarea. Plin
de furie, s-a oprit la prima stanca de pe Coasta Raului, repezindu-se s-o smulga de-acolo si s-o
pravaleasca peste noua cladire. Dar bunul Dumnezeu, care vazuse tot, n-a lasat sa se intample o
asa nenorocire, si-atunci cand diavolul a apucat stanca, ea s-a facut moale si ghearele necuratului
s-au afundat in ea ca intr-o mamaliga. Apoi, iute de tot, piatra s-a intarit iar, asa ca dracul a
ramas cu ghearele infipte acolo. Zile la rand s-a chinuit sa scape din stransoarea stancii, si cand
intr-un tarziu a reusit, a luat-o la sanatoasa, sarind peste munti pana hat, departe de locurile
astea. Stanca exista si astazi, cu tot cu urmele ghearelor infipte in ea. Iar jos, in sat, cladirea aia
frumoasa, cu turn si cruce deasupra, se inalta semet si acum, dupa atatea veacuri. E cea mai
veche biserica a satului, locul sfant care a ocrotit meleagurile astea de toate blestemele istoriei.
Acolo merge Babu ori de cate ori vrea sa vorbeasca cu Dumnezeu.
E duminica dimineata si slujba deja a inceput. Rar se poate vedea atata smerenie, atata sublima
randuiala. Chiar langa altar, stau copiii. Frumosi ca niste ingeri. La dreapta fetele, la stanga
baietii. Cu ochii mari, sorb orisice vorba a preotului, de parca asculta un basm. In pronaos, adica
in "tinda", sunt femeile. Imbrobodite, in genunchi, cu capul plecat. Ca si cum in fata lor e insusi
Dumnezeu. In naos, de partea stanga a altarului, stau barbatii mai tineri. Smirna, cu privirea
lasata. Dincolo, de-a dreapta altarului, sunt barbatii batrani. Cuminti, in itari, opinci, camesi
albe si serpar din piele, la brau. Printre ei vad ochii inlacrimati ai lui Babu. Asculta slujba, dar
gandul e sus, la ceruri. Pentru el, cel care si-a trait viata in pustietate, Dumnezeu e cel mai
aproape. Poate oricand sa-l vada, sa-i vorbeasca. Incepe sa cante corul. O armonie dumnezeiasca
invaluie biserica, precum o mangaietoare mireasma. Vreme de doua ore, nimeni nu se clinteste,
nimeni nu arunca priviri curioase. Apoi, lumea asteapta cuminte la miruit. Mai intai barbatii. In
fata preotului, Babu se inchina adanc, apoi inchide ochii si intinde fruntea ca si cum ar primi
sarutul lui Dumnezeu. Iesim afara si o vreme nu zice nimic. Asteapta parca sa i se intoarne
gandul inapoi, pe pamant. Pe drum, nu-i om sa nu-l salute cu vorbe alese. El le raspunde mereu
cu-acelasi zambet blajin. O femeie se apropie de el si-l intreaba cand poate sa vina cu nora la el.
"Oricand, Ana, draga", ii raspunde si-apoi pornim mai departe, spre casa. "Nora ei, saraca, ii
suferinda de cancer la partea femeiasca. Ca amu, canceru-i la putere. Inainte mancai o mamaliga
curata. Nu era graul sau legumele stropite. Ca d-aia mor tot mai putini de adanci batraneti. Se
moare mai mult din negrija. Mergi la magazin si cumperi tot felul de otravuri, si uite-asa najungi la niste ani. Ui, ui!"

Prietenie in ograda
In sat, insufletire mare, ca intr-o zi de sarbatoare. Unde intorci capul, vezi macar un barbat in
costum popular. Palcuri de copii se zbenguie zgomotos. Trecem pe langa ei si se lasa tacere.
"Saramana, Babule!" Apoi, se porneste iar larma.
Inca putin si am ajuns acasa. E momentul sa ne luam bun ramas. Babu imi strange puternic
mana si ma priveste cu zambetul lui domol. "Nu stiu daca ti-oi fi fost cu ceva de folos. Da' mie
mi-o placut intotdeauna sa vorbesc cu oamenii." In sat, aceeasi insufletire, ca intr-o zi de
sarbatoare. In zare, chiar la marginea satului, se vad muntii. Acolo, sus de tot, pe creste, rasar
dintre copaci cateva stanci uriase. Poate ca una din ele o fi chiar Piatra Gurguiata. Raman cu
privirea atintita spre locul ala indepartat si-mi vin in minte iar vorbele lui Babu: "Stanca aia e
hat, departe, mergi cam o zi pana acolo si trebe sa urci o coasta cam aspra. Asa-i, se vad semne de
gheare infipte in ea. In tot satu' asta, doar cativa au vazut-o. Povestea cu diavolul nu-i nascocire,
s-o intamplat cu-adevarat, iti zic io! Pai, ia gandeste-te o tara: p-aici o trecut huni, tatari, turci,
nemti, rusi, comunisti. Toti diavolii pamantului. Ghearele alea din stanca is ale lor. Si iaca,
biserica e tot la locul ei, in vatra satului. La fel si oamenii."

Formula AS > Anul 2006 > Numarul 725 > Medicina naturista
Leacuri ciobanesti din Marginimea Sibiului
Ilie Tudor
Leacuri povestite de Babu Nitu din Gura Raului.
Intr-o zi insorita de vara, mi-am lasat biblioteca intesata de carti, mi-am lasat calculatorul, Internetul si
am plecat la specializare, pe Valea Cibinului, in judetul Sibiu. Nu, acolo nu exista vreun institut
medical celebru, ci un baci batran si intelept, cunostinta mai veche a revistei noastre, Babu Nitu al lui
Stef. Babu, in zona Sibiului, este un apelativ care arata respectul, stima cu care cei tineri li se
adreseaza celor batrani si intelepti. Iar la 83 de ani impliniti in aprilie, Babu Nitu nu este doar unul din
cei mai varstnici ciobani din Gura Raului, ci si cel mai intelept dintre ei, sfetnic neintrecut in toate
pricinile vietii si, mai presus de toate, un geniu al medicinei satesti. Insa inainte de a-l asculta pe Babu
Nitu vorbind, trebuie sa va spun cate ceva despre drumul strabatut pana la el, o adevarata calatorie catre
culmile inverzite ale Cibinului.
Vara, Babu Nitu nu-i de gasit niciodata acasa, in sat. La anii sai, urca inca singur la munte, unde-i sunt
oile. Asa ca a trebuit sa ajung sus la stana, ceea ce inseamna vreo treizeci de kilometri de urcus, pe
drum forestier noroit si serpuit printre paraie. Iar dupa drumul acesta, incepe un drumeag de padure, pe
care nu se mai poate trece cu nici un fel de masina. Asa ca am luat-o la urcus cu piciorul printr-un
codru de brazi, pe alocuri doborati de vanturile napraznice, deschizand privelistea fascinanta a crestelor
muntelui Cindrel, cu iezerele si varfurile inca acoperite de gheata si de zapada. Nu stiu unde e stana,
dar latratul cainilor ciobanesti care imi adulmeca urma imi arata directia. Ma indrept catre ei, cu curaj
si cu o bata zdravana in mana, pana cand ma trezesc inconjurat de vreo zece dulai. Semn bun ca am
ajuns la tinta, dar si riscul de a fi facut petice. Singura solutie: sa strig cu putere, ca sa auda ciobanii si
sa ma scape din coltii lor. Din fericire, vin repede si-mi deschid calea spre Babu Nitu, pe care il gasesc,
cum altfel?, in exercitiul functiunii: mulge oile. Tarcul se afla chiar in inima padurii, sub niste brazi
uriasi, care abia lasa razele soarelui sa patrunda. Ii spun cine sunt, de-unde vin, si desi a mai dat
interviuri pentru revista noastra, ma incearca in dinti, ca pe galbeni: Pai noi sedem toata ziua la stana,

nu stim nimic. Dumneavoastra care veniti de la oras stiti, cu siguranta, mai multe, si poate ne invatati si
pe noi. Daca treci peste mandria de orasean invatat si perseverezi, intr-un tarziu, calcandu-si parca
pe inima, Babu Nitu incepe sa mai spuna cate ceva, mai degraba intrebandu-te: Dar lemnul lupului il
cunoasteti? Creste, ia asa, pe langa campuri;Brusturele trebuie sa-l stiti, face la vremea aceasta ca un
puf alb pe langa paraie. Daca ai rabdare si raspunzi fara tafna, ascultand si mai ales intreband, ai sansa
ca Babu Nitu sa se dezlege in cele din urma la vorba, sa te bata pe umar si sa te poarte cu sine spre
lumea fabuloasa a leacurilor populare din Marginimea Sibiului. O adevarata initiere, care te duce pe
potecile intunecoase si umede din padure, dar si pe plaiurile pastorale insorite, acolo unde sute si sute
de plante si ierburi asteptau, parca, sa fie chemate de glasul lui Babu Nitu, dezvaluindu-si puterile. Sute
si sute de plante, multe din ele necunoscute, dintre care am ales cu greu si cu parere de rau, doar pe cele
mai cunoscute si mai usor de gasit.
Retete din farmacia muntelui
Rasina de brad
Domnule, sa stiti de la mine ca cel mai bine ii sa te stii cu un mestesug. Ia, eu am invatat de la cei mai
batrani ca mine mestesugul la buruienile de leac. Si eu n-am ras de nimene dintre cei batrani care stiau
leacuri vechi, ba m-am dus si-am intrebat si am furat meserie cat am putut. Ca meseria asta se fura, nu
se invata asa, in scoli. Ca in scoli ii numa teorie, da la cei batrani ii practica, cum se spune. Ma duceam
si spuneam: Babule, invata-ma si pe mine la ce ii buna iarba asta, la ce ii buna ailalta, ba ma duceam
si spuneam ca ma doare aici sau acolo si sa ma invete ce sa fac. Si poate nu ma durea, dar asa am
invatat. Ca fecioru meu ii veterinar si nu vrea sa stie decat de injectii, dar aici, la stana, daca se
imbolnaveste o oaie sau un om, cu ce-i mai faci injectie? Si apoi, si la injectie poti sa bagi tu mana in
foc ca ce-i pus acolo-i bun? Vedeti, bradul acela de care va rezemati ii plin de rasina. Daca un om sau
un animal se betegeste la un picior, ceva, atunci luati rasina din asta, o puneti pe din doua cu seu de
oaie si le topiti impreuna la foc domol, dupa care le lasati la racit. Cu unsoarea care ramane, ungeti
lovitura sau vanataia si numaidecat se vindeca, mai repede decat cu doctoriile de la oras. Daca-i rana cu
sange, atunci se pune rasina in rachiu tare si se lasa la dospit, si cu leacul asta se spala rana, care se
inchide si se vindeca fara sa coaca. Pentru reumatism, rasina se incalzeste tare, dar nu cat sa arda
pielea, apoi se pune pe ciocurile dureroase de la picioare si maini. Dupa ce se pune rasina se leaga pe
deasupra cu panza si se tine asa cam la vreo jumatate de zi. Se pune leacul acesta in fiecare zi, vreme
de o luna doua, si ciocurile se topesc, ca rasina de brad ii leac puternic. Multi oameni o scapat cu
rasina de brad de doctori si de operatii grele.
Ghintura
(Gentiana asclepiadea)
In ziua de azi, oamenii se iau care mai de care la intrecere si beu, pana nu mai pot. Ba, parca o inceput
muierile sa be mai mult ca barbatii, si dupa aceea, ii ajung pe toti durerile de ficat. Si vin la mine si se
roaga: Ajuta-ma, Babule, ca nu mai pot. Mi-or zis doctorii ca nu mai stiu ce sa-mi faca.. Vara, eu ma
duc ia, acolo, pe muchia muntelui, unde vezi dumneata ca sa termina padurea, si mai e ici-colo cate un
petec de zapada. Acolo gasesc ghintura. Ii de mers cale de o zi, dar in fiecare an ma duc. Si iau douatrei radacini, si mai pun si vreo doua-trei buruieni: cateva frunze de rostopasca, zece fire de patru-frati,
o radacina de osul-iepurelui. Pe toate le pisez si le pun intr-un litru de rachiu si le las sa stea asa, vreo
doua saptamani, la soare. Din leacul asta ia omul cate 2-3 linguri pe zi si se vindeca numaidecat, de
toate boalele de ficat. Numai ca trebuie sa manance cu socoteala: fara prajit, fara multa osanza, mai
mult din ce da campul si lapte.
Vascul
(Viscum album)
Trebuie ca-l stiti: il vedeti iarna cum sta in copacul golas. De la distanta, zici ca-i asa, un cuib, numai
cand te apropii, vezi ca-i tufa si sta in copac, verde tot anul, nu-i cad frunzele. Si-s mai multe feluri de
vasc: de par, de prun, de salcie, de plop, de mar. Cel mai bun e cel de pe par. Pe asta il dau eu la diabet
ia omul si piseaza frunza uscata si pune cate o lingura rasa la cana, dupa care il lasa sa stea vreo zece

ceasuri si-l bea. Se beau cate doua-trei cani din acestea pe zi si se vindeca diabetul. Doctorii zic ca nu-i
leac pentru diabet, dar este. Tot pentru diabet se mai ia frunza de afin si frunza de dud, cu care se face
fiertura si se bea o litra-doua peste zi. Multi oameni care or luat vasc si fiertura asta nu le-o mai trebuit
dupa aceea doctorii de diabet. Tot vascul de par luat in apa ii bun pentru inima, la palpitatie si
naduseala (ischemie cardiaca cu tulburari respiratorii n.r.), si pentru tensiune. Da pentru tensiune,
vascul trebuie luat multa vreme, asa, cam la vreo cateva luni, in fiecare zi. Cum ii acuma, vara, caldura
asta inadusitoare, se iau si trei cani cu vasc pe zi.
Branca-ursului
(Heraclea sphondyllium)
Creste asa, inalta de un stat de om, pe marginea paraielor, si are o frunza mare si crestata. Apoi, eram
la oi, cu inca un cioban, si la cal i-o sarit o potcoava. L-am pus pe cioban sa-l tina ca sa-l potcovesc la
loc, da el nu l-o tinut bine, iar calul m-o lovit, ia aici in genunche, de m-o sagetat durerea pana in cap.
Eram singur in munte cu acel cioban, si de durere ma tavaleam pe jos si nu stiam ce sa fac. Apoi am
coborat la parau si am gasit frunza de asta, de branca-ursului. Mi-am adus aminte de ce mi-o zis un om
de la mine din sat si am luat doua-trei frunze, le-am pisat un pic pe o piatra, acolo, si mi-am legat
genunchele cu ele. In cateva ceasuri, durerea m-o lasat ca luata cu mana, iar dupa trei zile, abia daca
mai aveam o umflatura si deja puteam merge. Acuma nu se mai vede semn deloc, si la optzeci de ani,
urc la stana, in munte, ca un flacau de douazaci. Dar daca nu erau frunzele acelea, ajungeam mai mult
ca sigur la spital, si nu se stie daca azi mai puteam merge bine. Mai inspre august, cand floarea de la
branca-ursului da deja in samanta, se ia samanta si se piseaza si se da la om, barbat sau femeie, care nu
poate sa aiba copii.
Muschi de brad
(Usnea barbata)
Cum vedeti colo, pe brad, muschiul acela care-i ca o panza, asa, care atarna pe ramuri, acela-i spune
muschi de brad. Si se culege cand ii vremea mai uscata, ca astazi. Dupa cules, se pune in pod sau in
tinda sa se zvante bine. Apoi se marunteste si se pune in cizme, printre degetele de la picioare, contra
oparelii care apare la cei care umbla mult incaltati si transpira (boala piciorului de atlet n.r.). Pentru
arsura de soare si orice alte arsuri, se pune fiertura facuta din patru linguri la litru, ca sa nu coaca (sa nu
se infecteze) si sa se vindece repede si fara semn urat. Iarna, se face gargara cu fiertura asta fierbinte, ca
sa nu se ia raceala din gat. La tusea din plumoni (plamani) se da celalalt muschi, de piatra, care
numaidecat scoate rautatea din ei.
Steregoaia
(Veratrum album)
Ea creste nalta, pe aici pe langa stana. Iti vine pana la brau, daca nu si mai bine, iar frunza-i lata si face
un soi de floare alba. Apoi, trebe mare grija cu ea, ca-i cam otravitoare oaia sau vita daca o manca,
apoi ii bai mare. Si la om la fel. Dar daca stii s-o folosesti, e cel mai bun leac pentru cei care nu se pot
opri din baut. O venit la mine mai multe femei, ca au feciori care beau pana nu mai stiu de ei si stau
mai mult la carciuma decat la camp sau in munte cu oile. Apoi una, saraca, o ameninta fecioru ca sa-i
dea bani de carciuma, ca altfel o bate. Si o ajuns la mine cu lacrimi in ochi si i-o fo frica sa nu afle
baiatul ca vreau sa-l dezvat, ca poate m-o bate si pe mine. I-am zis ca am eu optzeci de ani, dar sunt in
putere, si daca ii ceva, il izghesc de pamant, de nu sa vede. Si am invatat-o sa puna ia, asa, o linguradoua, nu mai mult, de radacina pisata de steregoaie in damigeana cu vin si sa-l lese sa beie de acolo, cat
o pofti. Apoi, numai ce-o baut de acolo, ca l-o apucat un rau de la stomac si-o varsat tot, de nu se mai
putea opri. Si dupa ce o mai patit asa de cateva ori, nu i-o mai trebuit bautura. S-o dus si prin doctori sa
vada ce are si doctorii i-o zis ca de la vin si de la rachiu i se trage. Si asa o sila de la stomac il apucase,
ca numai ce-i zaceai de bautura, ca-i venea rau. Si s-o lasat de baut.
Muschiul de piatra

(Cetraria islandica)
No, cu multi ani in urma, m-am chert (m-am pierdut) in munte, pe o ploaie si o ceata deasa de s-o tai
cu cutitul. Eram cu inca un tovaras si am incurcat potecile, de-am ajuns tocma doua muchii de munte
mai incolo decat varful acela care-l vedeti la asfintit. Si era o pustietate, de nu vedeai tipenie de om, si
ploaia se intetea de ziceai ca s-or lasat norii pe pamant, si venea de acuma si seara. Numa ce-am auzit
noi asa, ca prin vis, talangi de oi, si ne-am indreptat intr-acolo, unde-am gasit un cioban sangur cu
turma in munte. Si ne-o primit el cum o putut, ca era si el ud si lemnele erau ude, de nu putea face
focul. D-apoi, tremuram cu totii de acuma si, daca nu faceam ceva pe frigul acela, sigur nembolnaveam de plumoni (plamani), ca nu te joci cu raceala din munte, cand ploua si trage racoarea.
Am facut eu focul cum am stiut de la un batran, cu muschi de brad si inca un lemn, apoi am pus sa se
faca o fiertura de muschi de piatra ce-aveam in desaga. Muschiul de piatra ii cel dintai leac de pe
pamant pentru boalele de plumoni. Creste, ia asa, ca o blana pe pietre, mai sus de o mie opt sute de
metri, ca lui ii place la aer curat. Il desprinzi de pe piatra cu cutatul, il lasi sa se usce si dupa aceea faci
fiertura cu el. Pui vreo jumatate de lingura la o cana de apa si nu-l lasi sa dea in clocot, ci numa-l lasi sa
se opareasca. Cu leacul asta ne-am scapat noi atunci de raceala la plumoni. Si cati oameni or venit la
mine, care nu putea scapa de tuse, care cu plumonii betejiti de la tutun ori cu tuberculoza, cu totii or
scapat cu muschi de piatra. Se poate face si asa, ca plamadeala in rachiu, si ii si mai bun. Orice raceala
la plumoni se lecuieste cu fiertura sau cu plamadeala in rachiu de muschi de piatra. Cu vreo cativa ani
in urma, o venit la mine un neamt, ca are nevoie de muschi de piatra si sa-i arat eu in munte unde-l
gaseste. Si eu n-am vrut sa-l duc pe neamt, ca ce treaba are el sa cheleasca muntii nostri de muschi de
piatra. Eu de unde sa mai iau dupa aceea, daca-l culege el, tot. D-apoi, mi-o spus ca vine cu elicopteru
si ma duce pana in varful muntelui, numa sa-i arat. I-am spus: Ce-mi trebuie mie, om batran, sa atarn
ca cioara pe cer? Mai bine ma duc eu cu piciorul si-ti aduc si trimiti dumneata om si-i dau cat iti
trebuie. Si asa am facut, ca eu ajut omul la nevoie, dar nu sa vina straini si sa ne ia noua tat-tat.
Leurda
(Allium ursinum)
Are gustul ca usturoiul si creste mai in jos, inspre padurile de la deal. Nu ii planta din aceasta aspra de
munte, ii mai blanda. Oamenii ii manca frunzele asa, pe paine, sau cu mamaliga, si ii buna si la inima,
si la rinichi. Dar cea mai buna ii pentru cei care li s-a miscat la cap (tulburari psihice n.r.). Se iau
multa vreme frunze de aiurda (leurda), proaspete sau pisate, si omul scapa de problemele cu capul, ca-i
buruiana care ajuta la nervi si-i linisteste. Toti care nu pot dormi, care-i indeamna mintea catra cine stie
ce nenorociri ar trebui sa incerce aiurda, inaintea pastilelor care cine stie ce mai fac acolo la cap. Si la
cei care se betegesc cu nervii, odata cu batranetea, ii buna aiurda. Pe mine m-o invatat asta un om de
dincolo de munte, de prin Arges, unde sunt paduri pline cu aiurda, si-mi aducea si mie, intr-o vreme, sa
mai dau la cate un om necajit. Frunza de aiurda se pune pisata in miere de albine, cata miere atata iarba,
apoi se da cate 6 linguri pe zi, vreme de cateva luni. Pare ca-i gluma ce va spun, da multa lume o scapat
de nacaz cu leacul asta.
Cinci degete
(Potentilla reptans)
O sa va arat iarba asta, chiar aici, langa coliba noastra. Are asa, o floare galbena, si frunza marunta,
marunta, ca nu-i spornica deloc la cules. Eu am invatat s-o folosesc proaspata, abia culeasa, contra
junghiurilor la rarunchi (colica renala) si la maruntaie (colica biliara sau crampe abdominale). O culeg
cu tot cu frunza si floare, o pisez bine pe un lemn, si dupa aceea o presar cu sare. Direct unde-i durerea
o pun si deasupra pun o carpa si o blana de oaie ca sa tina caldura. Ca luata cu mana se duce durerea.
Daca o fierb in apa sau o plamadesc in rachiu, o dau contra pantecaraiei (diaree) si pentru tot felul de
rautati la mate (infectii si inflamatii intestinale).
Stevia stanelor
(Rumex alpinus)
Stevia asta numai pe locul unde-i stana sau unde o fost stana creste, si-i de mare ajutor pentru ciobani.

Multe oi ar muri de incurcatura de mate, daca nu ar fi buruiana asta. Se ia radacina, care se lasa la
soare, si dupa aceea se da pisata. Si la om ii buna. Oamenii incuiati la mate (constipatie) iau radacina
asta de stevie, care numaidecat isi face treaba. Se da cate o lingura de radacina pisata, ori la cei care-s
mai slabi, se da o jumatate de lingura sau chiar un sfert. Tot radacina de stevie pisata se da si la cei ce
or stat in spitale, cu ficatul, ca scoate rautatea din maruntaie.
Laptele
Ca-i de vaca ori de oaie, cand ii proaspat muls, cald, laptele ii mai bun ca un medicament. Se da la
pruncii care cresc stramb (rahitism), ori pentru cei prea firavi, ca sa se intareasca. Si la oamenii care
mai tot timpul sunt cu raceala se da seara lapte din asta proaspat muls, iar de dimineata si la amiaza li
se da sa bea zer. La cei care-s miscati la cap si nu pot dormi noaptea, din cauza ca le bazaie tot felul de
ganduri in cap de alunga somnul, tot laptele ii bun. Se bea, ia asa, o cana de lapte cald, proaspat, inainte
de culcare, si dupa aceea doarme de nu stie cand a cazut in somn. Si se mai face, pentru cei ce nu pot
dormi, frectie la cap cu otet de poama (otet de mere). De unde incepe parul, de la frunte, si pana la
ceafa se face frectie cu otet in toata seara, si omul poate dormi linistit, ca se risipesc grijile si
amaraciunea.
Fotografii de Daniel Varlan