Evoluţia economiei româneşti

– 1996 - 2008 –

Confuzia crează arta. Prea multă confuzie crează dezechilibru.

(Anais Nin, autor francez, 1903-1977)

Evoluţia economiei româneşti după anul 1989 a fost dominată de un declin continuu. Un element
subiectiv care a determinat hotărâtor evoluţia economiei româneşti la constituit mediul
economic. Acesta poate determina şi stimula apariţii de pierderi atât la nivel microeconomic cât
şi la nivel macroeconomic.

Structura şi modul de manifestare a mediului economic a generat apariţia de noi întreprinderi cu

pierderi atât în sectorul public cât şi în cel privat, care îşi va pune amprenta asupra stării de
ansamblu a economiei şi în intensitatea crizei. Luând în considerare mediul economic, se poate
spune că tranziţia României este de fapt o tranziţie prin criză.

Cu unele excepţii, se constată că indicatorii noului sistem economic sunt necorespunzători ca

nivel şi dinamică. Astfel, economia reală a avut un regres continuu, fenomen însoţit de o inflaţie
care a atins vârful în 1997. Declinul productivităţii muncii în industrie şi construcţii s-a reflectat
în diminuarea produsului intern brut. Productivitatea muncii în ramurile industriei a avut un
caracter oscilant, influenţând negativ industria, produsul intern brut şi ocuparea forţei de muncă.
Chiar dacă în unele perioade, produsul intern brut a crescut, aceasta s-a manifestat printr-un
proces de creştere economică de recuperare în raport cu nivelul anului 1989. Pe toată perioada
analizată, evoluţia PIB a fost determinată de evoluţia productivităţii sociale a muncii. Creşterea
sau diminuarea PIB au fost determinate de productivitate care reprezintă factorul intensiv al
contribuţiei populaţiei ocupate la rezultatele activităţii economice. Analizând corelaţia dintre PIB
şi productivitatea socială a muncii, rezultă că pe viitor este necesar ca economia românească să
se modernizeze pe baza investiţiilor pentru a se asigura o evoluţie ascendentă a rezultatelor
macroeconomice precum şi a nivelului de trai al populaţiei.

Dinamica produsului intern brut evidenţiază de fapt politicile economice promovate în perioada
analizată. După anul 1996, se înregistrează o diminuare în termeni reali a PIB, ca urmare a
schimbării de opţiuni în politica economică de după alegerile din 1996. Astfel, deficitele vor
cunoaşte o creştere continuă, iar valoarea adăugată brută din industrie se diminuează.

Un efect distructiv în economia românească l-a avut şi decapitalizarea agenţilor economici. În

domeniul utilizării forţei de muncă, după anul 1989, s-au manifestat transformări majore, unele
dintre ele necunoscute până atunci: disponibilizările de personal şi şomajul, care au avut pe
perioada analizată nivele crescătoare. Reducerea numărului de persoane participante la
activitatea economică, deci antrenate la crearea PIB a contribuit atât la diminuarea acestuia cât şi
la scăderea nivelului de trai. Pe perioada 1990-1997 intervin mutaţii în structura pe ramuri a
populaţiei ocupate, în industrie şi construcţii aceasta este în scădere iar în agricultură şi servicii
în creştere După anul 1996, creşterea numărului salariaţilor în administraţia publică a fost
însoţită de majorarea salariilor acestora, determinându-se sporirea cheltuielilor.

Evoluţiile comerţului exterior au afectat negativ balanţa comercială, agravând şi mai mult
declinul economic al României, deoarece s-a contribuit la creşterea datoriei statului. Evoluţia
produsului intern brut este strâns legată de evoluţia soldului contului curent.

Scăderea exporturilor datorită unei structuri necorespunzătoare a produselor şi cu competitivitate

redusă pe piaţa externă a fost însoţită de o creştere continuă a importurilor în primii ani de după
revoluţie, acestea fiind reprezentate în marea majoritate de bunuri de consum. Mărfurile
exportate erau purtătoare de valoare adăugată redusă, rezultată din prelucrări primare şi în foarte
multe cazuri energo şi material intensive.

Evoluţia inflaţiei a fost sinuoasă înregistrându-se nivelul cel mai mic în 1996 şi cu tendinţă de
creştere din anul 1997. Inflaţia crescândă a contribuit la scăderea alarmantă a veniturilor reale ale
populaţiei.
Evident că procesul tranziţiei pe perioada 1996-2008 s-a aflat sub influenţa unei crize puternice,
afectând nivelul de trai pentru marea majoritate a populaţiei. Veniturile reale tot mai reduse ale
gospodăriilor populaţiei au contribuit la creşterea ponderii cheltuielilor pentru produse
alimentare în detrimentul celor nealimentare şi de servicii.

La baza acestei crize de ordin structural în principal, se află un ansamblu de cauze cu izvoare
diferite dar cu efecte interdependente:
- modul de organizare al economiei în perioada anterioară anului 1989;
- modul de concepere şi înfăptuire a reformei economice;
- modul de desfăşurare a tranziţiei economice în România;
- situaţia geopolitică şi economică a lumii, aflată într-un proces continuu de schimbare.

Acţiunea conjugată a acestor cauze a determinat starea economiei româneşti, fiecare cauză, în
anumite perioade, având o contribuţie mai mare. Destructurarea economică promovată în
procesul tranziţiei a determinat efecte negative mult mai intense decât moştenirea structurilor
economice. Renunţarea la proprietatea de stat şi la orice intervenţie şi control a acestuia în
economie, s-a aflat la baza accelerării haosului economic în primii ani ai tranziţiei.

Diminuarea intervenţiei statului în economie a fost însoţită de utilizarea unor pârghii economico-
financiare neadaptate la condiţiile ţării, declanşând şi intensificând blocajele financiare. Astfel,
utilizarea creditului nu a stimulat agenţii economici investitori în sectorul productiv, afectând în
special agricultura şi serviciile, sectoare care solicitau înnoire şi sprijin financiar.

O problemă foarte disputată în aceea perioadă a constituit-o realizarea unei baze juridice mai
clare cu privire la proprietate care, avea drept scop eficientizarea activităţii agenţilor economici.
Trecerea la pluralismul formelor de proprietate este un proces inevitabil, dar care trebuie realizat
în condiţii de eficienţă şi nu ca un scop în sine.

La aceste situaţii interne s-a adăugat starea economiei mondiale şi relaţiile economice
internaţionale nefavorabile, care au determinat pierderea pieţelor externe de către agenţii români.
Ansamblul cauzelor care au intensificat criza economică şi au degradat activitatea agenţilor
economici poate fi structurat în cauze obiective şi subiective.

În cadrul cauzelor de ordin obiectiv se înscriu structura economică moştenită de la vechiul regim
(caracterizată de dezechilibre), şocul psihologic al tranziţiei, desfiinţarea pieţei CAER, creşterea
instabilităţii în plan geopolitic, intensificarea recesiunii economice mondiale.

Cauzele de natură subiectivă pot fi:

- neînţelegerea faptului că nu există reţete universal valabile pentru tranziţia la economia de
piaţă;
- subestimarea potenţialului productiv al ţării;
- neînţelegerea faptului că echilibrul dintre cerere şi ofertă se realizează sporind producţia internă
şi nicidecum reducând cererea prin liberalizarea preţurilor;
- neglijarea rolului statului în economie, într-o perioadă în care aceasta era dominată de
proprietatea publică.

Criza din România este rezultatul acţiunii acestor cauze. Ieşirea economiei României din criza
prelungită presupune în primul rând atenuarea declinului activităţii economice, relansarea
economică a agenţilor inclusiv în plan competitiv.

De aceea a fost necesar ca pe termen scurt să se creeze condiţiile relansării activităţii economice
şi realizarea macrostabilizării. În acest context, a trebuit să fie rezolvate următoarele probleme:
- clarificarea raporturilor de proprietate;
- definirea şi respectarea libertăţii de asociere în condiţii de eficienţă;
- găsirea modalităţilor de asigurarea cu mijloace tehnice a economiei care să contribuie la
creşterea eficienţei acesteia;
- atragerea şi valorificarea competenţei cadrelor de specialişti în ramurile economiei;
- stabilirea de măsuri economico-financiare care să permită agenţilor de a efectua investiţii în
condiţii de eficienţă.

Relansarea procesului investiţional la dobânzi adecvate, va contribui la retehnologizarea

economiei, inclusiv prin importuri pentru a diminua declinul economic şi a reechilibra cererea cu
oferta, proces care trebuie să se realizeze nu prin scăderea cererii ci prin crearea condiţiilor de
sporire a ofertei.

Deoarece proprietatea publică deţine o pondere însemnată, presupune ca statul să folosească în

condiţii de eficienţă politici economice adecvate, atât directe cât şi indirecte, protejând sectoarele
economice de interes naţional. Instrumentele directe şi indirecte de politică economică trebuie să
asigure corelaţia productivitate-salarii-preţ, contribuindu-se la sporirea productivităţii şi nu la
diminuarea acesteia.

Creditele externe trebuie să servească producţiei, retehnologizării acesteia, permiţându-se astfel

creşterea productivităţii şi sporirea exportului. Aceste obiective pot fi înfăptuite în strânsă
legătură cu modul de percepţie de către societate a reformei economice care în majoritatea
cazurilor a avut un impact negativ şi greu de suportat de către societate.

De modul în care este concepută reforma, în strânsă corelaţie cu efectele acesteia depinde modul
de percepţie şi comportamentul oamenilor. Când costurile sociale ale tranziţiei înrăutăţesc
nivelul de trai se accentuează sărăcia şi există pericolul să se piardă încrederea în binefacerile
reformei.

Obiectivul economic prioritar al tranziţiei trebuie să-l constituie perfecţionarea mecanismului de

promovare a creşterii economice sustenabile (creşterea PIB în condiţiile unor preţuri liber
convenite între agenţi, ale funcţionării normale a pieţei tuturor factorilor de producţie şi
existenţei unui cadru instituţional adecvat).

Această ţintă impune o serie de măsuri:

- perfecţionarea calităţii managementului în sectorul privat dar şi public;
- regimul de austeritate să nu determine cheltuieli mai mari decât resursele;
- inflaţia să se reducă continuu;
- creşterile salariale să nu depăşească creşterea productivităţii muncii;
- realizarea de programe investiţionale interne pe baza economiilor interne;
- reducerea dobânzilor şi reluarea creditelor economice;
- continuarea şi accelerarea privatizării;
- dimensionarea capacităţilor de producţie în raport cu cererea solvabilă;
- stoparea subvenţionărilor destinate acoperirii pierderilor;
- revigorarea agriculturii;
- ajustarea capacităţilor de producţie ale unităţilor economice energointensive în raport cu
cererea existentă pe piaţă.
Aceste măsuri pot contribui la stoparea declinului şi relansarea economică dacă transformările
radicale din economie sunt corelate cu exigenţele socialului.

Notând cu soldul postului sau contului (j), cu încasările şi cu plăţile la nivelul postului
sau contului (j), soldul se calculează după relaţia:

La nivelul balanţei, soldul este dat de diferenţa dintre încasările totale şi plăţile totale:

Soldul poate fi:

- S > 0, sold excedentar sau activ atunci când încasările depăşesc plăţile;
- S = 0, sold echilibrat sau sold zero atunci când încasările sunt egale cu plăţile;
- S < 0, sold deficitar sau pasiv atunci când încasările sunt depăşite de plăţi.

De regulă, analiza soldului se efectuează mai mult în sfera contului curent.

Se mai poate stabili atât ponderea fiecărui post în totalul încasărilor (PX), raportând la X, cât
şi ponderea fiecărui post în totalul plăţilor (PM) împărţind mj la M. O comparaţie directă între
ponderile aceluiaşi post (cont) nu are sens decât dacă exportul total (X) este aproximativ egal cu
importul total (M).

; .

Un alt indicator este contribuţia unui post la dezechilibrul general (Dj) şi se calculează după
relaţia:

Dacă raportul are valoarea de ± 2%, ± 3% sau ± 4% se apreciază că nu există probleme

deosebite, însă dacă ia valori, între ± 5% şi ± 10% atunci indicatorul exprimă un semnal de
alarmă pentru toţi factorii de decizie la nivel macroeconomic.
Dacă în locul diferenţei din indicatorul de mai sus se realizează suma dintre exportul şi importul
efectuat, atunci se obţine gradul de deschidere a economiei (GDE) unei ţări sau “ventilarea”
internaţională a produsului intern brut al ţării respective:
Raportul poate fi mai mare sau mai mic decât 100%, arătând măsura în care comerţul exterior
contribuie la realizarea produsului intern brut.
Mărimea relativă a soldului faţă de volumul total al tranzacţiilor (MRS) înscrise în postul “j “
al balanţei este un alt indicator care arată importanţa soldului unei balanţe.

Indicatorul prezintă avantajul de a evita utilizarea produsului intern brut a cărui estimare în dolari
S.U.A. pentru oricare altă ţară decât S.U.A. este mai mult sau mai puţin discutabilă. Pot fi
considerate ca praguri valorile de ± 15%. Dacă indicatorul depăşeşte + 15% înseamnă că intrările
de bani au fost numeroase şi ţara respectivă nu-i foloseşte. Dacă indicatorul are valori mai mici
de -15% denotă că importurile rămân neplătite (neacoperite) suficient de exporturi, fapt care
conduce fie la scăderea rezervelor valutare ale ţării, fie la creşterea datoriei externe.
Analiza balanţei prin solduri se poate efectua numai dacă semnul soldului rămâne acelaşi. Acest
neajuns se poate elimina prin compararea sub forma raportului dintre plăţi (datorii) şi încasări
(creanţe), rezultând gradul de acoperire a plăţilor prin încasări (GA).

La nivelul postului sau contului formula este:

La nivelul întregii balanţe de plăţi externe:

Utilizarea acestui indicator conferă unele avantaje:

- dezechilibrul absolut capătă o dimensiune calitativă exprimată procentual;
- se elimină utilizarea semnului soldului (poate influenţa negativ
eventualele demersuri analitice). Indicatorul poate fi mai mare, mai mic sau egal cu 100%,
arătând excedentul, echilibrul sau deficitul postului (contului) respectiv al balanţei de plăţi
externe.1

Judecând după datele statistice oficiale publicate până la sfârşitul lunii februarie a.c., economia
României este în descreştere. Abia la începutul lunii martie a.c. am aflat că PIB‐ul României a
crescut în trimestrul IV 2008 doar cu 2,9% în comparaţie cu acelaşi trimestru din 2007.

1
Prof.univ.dr.Liviu-Stelian BEGU, Statistică international, pag. 135.
Dacă va urma sau nu recesiunea în România este o întrebare care agită spiritele politicienilor,
investitorilor şi, nu în ultimul rând, ale cetăţenilor simpli, care sunt în mod evident îngrijoraţi
pentru viitorul lor şi al familiilor. Aşa cum obişnuiesc să spună americanii, întrebarea nu e
“dacă”, ci “când” va fi recesiune. Cu toate acestea, identificarea momentului şi măsurii în care
România se va confrunta cu recesiunea economică este un exerciţiu complex şi chiar ambiţios.

În anul 2008 s-au înregistrat creşteri ale cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul,
comparativ cu anul 2007. Vârful fost atins în octombrie, când ritmul de creştere lunară a fost de
17,4%, după care a urmat un declin progresiv, deşi în condiţiile unei funcţionări normale a
economiei, ultima lună reprezintă, în fiecare an, sezonul de vârf al vânzărilor în comerţ. În
opoziţie, volumul cifrei de afaceri în serviciile de piaţă a înregistrat scăderi în fiecare lună a
perioadei analizate, nivelul minim fiind atins în luna decembrie 2008.

Exporturi Octombrie Noiembrie Decembrie

2008 12150.9 9578.4 7486.3

2007 9542.3 9594.5 8091.6

Importuri

2008 19954.1 15938.0 13136.6

2007 16954.8 17494.6 15927.3
Sursa: INSOMAR

În luna octombrie 2008 au fost acordate creşterile salariale ale personalului bugetar – cadrele
didactice au primit un spor de 6% de la 1 octombrie – iar punctul de pensie a crescut cu 20%, la
697,5 lei. Pe fondul mesajelor liniştitoare despre manifestarea crizei financiare şi economice,
consumul individual nu era afectat. Totuşi, intrarea în campania electorală şi intensificarea
discursului alarmist au indus un comportament de consum prudenţial în următoarele luni.

În anul 2008, atât exporturile, cât şi importurile au înregistrat creşteri apreciabile în raport cu
perioada similară a anului 2007, cu 27,3% şi, respectiv, 17,7%. Începând cu luna noiembrie,
evoluţiile celor două componente ale balanţei comerciale au intrat pe o traiectorie descendentă,
importurile având cel mai mare procent de scădere.

În ciuda deprecierii celor două fluxuri comerciale, soldul balanţei comerciale s‐a redus, simultan
cu devalorizarea monedei naţionale . În ultima lună a anului 2008, deficitul balanţei comerciale
s‐a redus cu aproape 28%.

Conducerea Băncii Naţionale crede că nivelul de creştere economică depinde de înţelepciunea

politicienilor. România va avea o creştere economică între 3% şi 6% în 2009, în funcţie de “cât
de înţeleaptă va fi componenta politică”, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
În ceea ce priveşte estimarea agenţiei de evaluare financiară Moody’s, potrivit căreia România va
înregistra o scădere a produsului intern brut cu 0,3% în 2009, Isărescu a caracterizat argumentele
folosite de agenţia de rating drept “corecte”.

Mai mult, a adăugat că “o scădere drastică, spre recesiune, este o judecată mai apropiată de un
scenariu plauzibil decât rapoartele Fitch şi Standard and Poor’s, care au retrogradat România din
categoria Investment grade”.2

Moody’s “spune corect că datoria publică este mică, rezervele internaţionale sunt mari,
scadenţarul este bun, dar precizează foarte bine că scăderea finanţărilor la nivelul sectorului
privat va avea impact”, a mai spus guvernatorul BNR.

Şomajul va creşte cu certitudine, iar România are nevoie de flexibilitatea legislaţiei muncii,
reforme structurale şi “curaj pe segmentul înfiinţării de noi locuri de muncă”, a arătat Mugur
Isărescu. “Inerent şi cu certitudine, şomajul fricţional şi structural va creşte”, a spus Isărescu.

Şomajul fricţional, pe termen scurt, este cel compus din persoane aflate în tranziţie între slujbe.
Iar cel structural apare în urma unui dezechilibru între cererea şi oferta de muncă.

Referitor la evoluţia inflaţiei în 2009, guvernatorul BNR a spus că nu este “la fel de optimista” ca
în cazul altor indicatori macroeconomici, susţinând că o accentuare a inflaţiei, conjugată cu
stimularea cererii, va agrava deficitul de cont curent. “Este şi un defect profesional faptul că nu
sunt la fel de optimist în privinţa inflaţiei.

Nu sugerez stimularea generală a cererii, în condiţiile în care efectele creşterilor salariale se vor
vedea în 2009 şi 2010 şi luând în calcul că avem deja exces de cerere”, a spus Isărescu.
“Avem un avion supersonic sofisticat, ne jucăm la butoane şi deocamdată i-am speriat pe alţii,
dar nu e cazul să ne speriem şi pe noi”, conchide Isărescu.3

Cel mai mare pericol pentru România în actuala criză internaţională este ca aceasta să nu mai
poată finanţa contul curent, apreciază economistul şef al Băncii Naţionale, Valentin Lazea.
“Imposibilitatea finanţării contului curent este cel mai mare pericol pentru România, faţă de
celelalte pericole potenţiale, care ar fi reducerea creşterii PIB, creşterea şomajului, inflaţia
crescută şi stagnarea creditării. Statul nu trebuie să contribuie la adâncirea deficitului”, consideră
Lazea, care a prezentat un punct de vedere de pe poziţia expertului în economie, şi nu ca oficial
al Băncii Centrale. El a explicat plastic că pericolele enunţate, în afară de deficitul de cont
curent, reprezintă doar valuri de doi metri, faţă de un tsunami cu un zid de apă de 20 de metri
înălţime care va lovi România.

"Aterizarea dură" a economiei româneşti cu privire la care au mai fost lansate avertismente chiar
de către instituţii financiare internaţionale a fost readusa in discuţie intr-o analiza din cea mai
recentă ediţie a revistei britanice The Economist, in care se precizează ca Romania şi Bulgaria
sunt in prezent principalele "candidate" la o astfel de evoluţie. Romania si Bulgaria, statele care
au aderat la UE in 2007, au înregistrat o creştere economica rapida de circa 7-8% pe an, in pofida

2
INSOMAR
3
Ziarul Adevărul, 1 decembrie 2008
temerilor europenilor privind corupţia si crima organizată. Acum însă, The Economist afirma ca
economia Europei de Est ar putea încetini brusc, după ce a crescut intr-un ritm susţinut timp de
un deceniu, principalele cauze fiind majorarea costurilor salariale, infrastructura învechita,
accelerarea inflaţiei in unele state si condiţiile dificile pe plan mondial, "A funcţionat superb ani
la rând, iar petrecerea nu este intru totul terminata încă. Timp de un deceniu sau chiar mai mult,
estul Europei a beneficiat de pe urma unui noroc excepţional si in mare parte neaşteptat", se
spune in analiza.

Analiştii romani susţin ca exista riscul ca economia României sa înregistreze o "aterizare dura"
daca se va înregistra o schimbare brusca de percepţie in condiţiile înrăutăţirii deficitului bugetar
si a dezechilibrului de cont curent, care sa duca la reducerea ratingurilor si la încetinirea
ritmurilor de creştere economica la 2-3%.

Aterizarea va trebui sa se producă pentru ca economia nu poate sa crească la infinit bazata pe

consum, dar romane de văzut daca va fi o aterizare "lina" sau "dura", analiştii susţinând
necesitatea unei încetiniri a creşterii economice pana in jurul potenţialului de 5-6%.

Un scenariu de aterizare lina implica o creştere economica stabila, suficient de accelerata incot sa
fie evitate temerile privind recesiunea, dar suficient de lenta pentru a nu majora rata inflaţiei. O
aterizare dura ar presupune o încetinire puternica a economiei pana la recesiune si o ajustare
foarte brutala a dezechilibrului extern, situaţie care poate sa apăra in ipoteza unei stopări a
fluxurilor de capital. Teoria economica arata ca termenul de "aterizare dura" (hard Manding) se
refera la intrarea in recesiune a unei economii după o perioada de expansiune puternica, situaţie
generata de implementarea unor politici fiscale sau monetare mai restrictive decât cele necesare.
Dan Bucşa, directorul de cercetare al Bancpost, spune ca riscul de aterizare dura este "moderat"
si explica ca modalitatea de aterizare depinde atât de evoluţia economiei cat si de mediul
International, o schimbare dura de percepţie cu privire la Romania putând sa duca la riscul unei
"aterizări dure".

"Depinde cum sunt percepute deficitul bugetar si deficitul de cont curent de către străini. Exista
pericolul ca deficitul bugetar sa treacă de 3% din PIB, in condiţiile majorării pensiilor, iar
deficitul de cont curent, deşi va fi poate mai redus decât anul trecut, ajungând la 12-13%, nu este
suficient de mic ca sa nu fie perceput negativ", a precizat Bucşa.

Problemele ar putea sa apăra in Romania, in opinia lui Bucşa, in condiţiile in care creşterea
economica ar încetini sub potenţial, ajungând la 2-3%.

Reprezentantul Bancpost apreciază ca anul viitor se va resimţi întărirea politicii monetare, iar
creşterea economica ar putea sa încetinească spre 4%, sub potenţial, frânare considerata însa
normala după creşterile economice puternice din ultimii ani.
La rândul sau, Ionuţ Dumitru, directorul de cercetare al Raiffeisen Bank, susţine ca exista riscul
de aterizare dura, dar şansele cele mai mari sunt ca economia sa aterizeze lin, evoluţia
dezechilibrelor fiind importanta.

"Vedem experienţa nefericita avuta de tarile baltice. Nu ştiu daca si la noi se va repeta scenariul.
Avem nevoie de politici economice coerente. Creşterea economica alimentează dezechilibrul
extern si inflaţia. Trebuie aduse la niveluri sustenabile. Trebuie sa încercam sa încetinim
economia, dar nu prea tare, ci in jurul potenţialului de 5-6%, astfel incot dezechilibrul extern sa
înceapă sa scadă." El susţine ca este esenţial sa nu avem un deficit bugetar mare in acest an
pentru ca acesta ar fi un semnal puternic pentru agenţiile de rating si ar creste probabilitatea unei
aterizări dure.

Deficitul de cont curent este finanţat mult pe datorie, iar problemele pot sa apăra daca nu mai vin
aceşti bani având in vedere contextul International dificil, Romania fiind dependenta de
finanţarea externa.

Totodată, exista riscul ca exporturile sa încetinească, in contextul in care zona euro, principalul
partener comercial al României, este aşteptat sa încetinească substanţial.

Economiile României si Bulgariei sunt in prezent principalele candidate la o "aterizare dura".

Fenomenul de buble al sectorului locuinţelor din Bulgaria se pare ca este pe punctul de a se
încheia, dar pana in prezent "putini par îngrijoraţi".

Ungaria reprezintă cel mai mare motiv de îngrijorare, intricat este statul cel mai dependent de
încrederea in pieţele de capital. Pentru economia Poloniei, cea mai mare din Europa de Est,
lucrurile par sa aibă o evoluţie mai buna.

Economia Europei de Est ar putea încetini, după un deceniu de creştere susţinuta, din cauza
majorării costurilor salariale, a infrastructurii învechite, a accelerării inflaţiei si a condiţiilor
dificile pe plan mondial.4

„Deocamdată i-am speriat pe alţii, dar nu e cazul să ne speriem şi pe noi.”

Mugur Isărescu – guvernatorul BNR

4
Ziarul Financiar, 18.08.2008