Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Elemente Drept Civil
Elemente Drept Civil
G A L A T I
ELEMENTE DE DREPT
CIVIL
CUVANT INAINTE
Elemente de drept civil este o sinteza de prelegeri din materia atat de vasta
si interesanta a dreptului civil. Faptul ca la unele facultati aceasta disciplina este
predata pe durata unui singur an de studiu, ne-a determinat ca in abordarea
principalelor institutii sa procedam la o selectie ce cu greu s-ar putea numi
acoperitoare pentru ceea ce este mai important de cunoscut. Am ales asadar in
cuprinsul lucrarii noastre acele institutii fara de care intelegerea minima a dreptului
civil nu este posibila, precum raportul juridic civil, actul juridic civil, subiectele de
drept civil, patrimoniul etc. In tratarea fiecarui subiect, bineinteles ca am ales doar
acele elemente esentiale care-i configureaza identitatea, omitand chestiunile de
amanunt sau pe cele care ar impune un studiu complet al dreptului civil, asa cum
impune programa predarii lui la facultatile de drept.
Studiul integral al tuturor institutiilor tratate in prezenta lucrare si a celor
despre care doar am amintit, poate fi complinit prin parcurgerea unei bibliografii
selective de cursuri si tratate de drept civil, indicate de noi atat in trimiterile de
subsol cat si in conotatiile bibliografice finale.
Intrucat lucrarea de fata se adreseaza doar celor ce doresc sa-si faca o imagine
generala despre dreptul civil, ea este utila atat studentilor de la facultatile ce au ca
disciplina auxiliara dreptul civil, cat si cititorului dornic de o utila informare asupra
chestiunilor de ansamblu ale dreptului civil.
Inchei aceste sumare precizari cu indemnul spre studiu adresat de ilustrii
dascali ai scolii romanesti de drept civil, C. Hamangiu, I. Rosetti Balanescu si Al.
Baicoianu: Dreptul este o stiinta pentru studentul care il invata, pentru profesorul
care il explica, pentru legiuitorul care trebuie mai intai sa cunoasca nevoile sociale
si principiile juridice inainte de a concretiza propriile sale principii in legi, si chiar
pentru judecatorul sau avocatul care nu-si poate indeplini misiunea decat daca
poseda cunoasterea regulilor juridice si a principiilor continute in legi!
Autorul
2
LISTA DE ABREVIERI
alin.
= alineatul
art.
= articolul
C. civ.
= Codul civil
CD.
= Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe
anii...
C. Ap.
= Curtea de Apel
C. proc. civ.= Cod procedura civila
C.S.J.
= Curtea Suprema de Justitie
ed.
= editia
Ed.
= editura
etc.
= et caetera
idem.
= acelasi (autor, volum etc.)
nr.
= numar
L.P.
= Legalitatea Populara
op. cit.
= opera citata
O. G.
= Ordonanta Guvernului
p.
= pagina
pct.
= punctul
prev.
= prevazuta
R.R.D.
= Revista Romana de Drept
reg.
= regiunii
s. n.
= sublinierea noastra
s.
= sectia
Col. civ.
= Colegiul civil
T.M.B.
= Tribunalul Municipiului Bucuresti
T.S.
= Tribunalul Suprem
CAPITOLUL I
NOTIUNI GENERALE1
Pentru dezvoltri a se vedea pe larg, Adam Popescu, Teoria dreptului, Ed. Fundaiei Romnia de Mine,
Bucureti, 1996, p. 112 - 123.
Constantin Sttescu, Dreptul civil - Persoana fizic, Persoana juridic. Drepturile reale, E. D. P.
Bucureti, 1970, p. 5.
Pentru detalieri, vezi V. Daghie i I. Apostu, Elemente de drept public i privat, Ed. Naional, Bucureti 1998 p.
101 (citat n continuare Elemente de drept)
4
A se vedea pentru dezvoltri Stanciu Crpenaru, Paul Cosmovici Tratat de drept civil, Partea ge-
obiectului dreptului civil , cum ar fi: raportul juridic civil, actul juridic civil,
prescriptia extinctiva, subiectele dreptului civil, drepturile reale principale,
obligatiile civile in general, contractele civile speciale, dreptul de proprietate
individuala, succesiunile s.a.
Obiectul dreptului civil este format din raporturile patrimoniale si raporturi
nepatrimoniale stabilite intre persoane fizice si persoane juridice.
Ansamblul relatiilor sociale care formeaza obiectul dreptului civil este
compus deci din doua mari categorii: raporturile patrimoniale si cele personale
nepatrimoniale.
Raportul patrimonial este acela al carui continut poate fi evaluat in bani pe
cand cel nepatrimonial nu poate fi astfel evaluat. Spre exemplu, vom fi in prezenta
unui raport
proprietate, iar in cel de al doilea caz exemplificam raportul ce are in continutul sau
dreptul la nume, la domiciliu, la sediu, s.a.m.d.
Este important de retinut faptul ca dreptul civil nu reglementeaza toate
raporturile patrimoniale si nepatrimoniale din societate, deoarece si alte ramuri de
drept au obiect de reglementare raporturi patrimoniale si nepatrimoniale, asa cum
CAPITOLUL II.
PARTEA GENERALA A DREPTULUI CIVIL
Sectiunea 2.1. Raportul juridic civil
Definitie. Caracteristic raportului juridic - fiind relatia sociala reglementata
de norma juridica6, raportul juridic civil este relatia sociala cu caracter patrimonial
sau personal nepatrimonial reglementata de norma de drept civil7.
Din aceasta definitie rezulta mai intai faptul ca raportul juridic civil este o
relatie sociala, deoarece se stabileste intre oameni, fie individual (ca persoane
fizice), fie in colectivitati de persoane fizice asa cum sunt persoanele juridice. Mai
apoi pentru a intra in sfera raportului juridic civil, relatia sociala trebuie sa fie
reglementata de o norma de drept civil,8 care ii confera in acest fel haina juridica.
Dar, fiind reglementata prin norma de drept civil, relatia sociala nu-si pierde
calitatea sa primordiala - aceea de a fi un raport social - adica o legatura intre
oameni.
Structural raportul juridic civil este alcatuit din trei elemente constitutive:
a) subiectele sau partile intre care se statorniceste raportul juridic civil, adica
persoanele fizice si persoanele juridice;
6
A se vedea I. Ceterchi i M. Luburici, Teoria general a statului i dreptului. T.U.B., 1993, p. 35 Gh. Bobo,
Teoria general a statului i dreptului, E.D.P. Bucureti, 1983, p. 207; N. Popa, Teoria general a dreptului, Ed.
Actami Bucureti 1994, p. 277; V. Daghie i I. Apostu, op. cit. Elemente de drept p.103
7
Cu privire la alte definiii, a se vedea A. Ionacu, Drept civil, Partea general (citat n continuare Drept civil)
E.D.P., 1963 , p. 32 i Tratat de drept civil, Partea general, (citat n continuare Tratat ... ), Ed. Academiei,
Bucureti, 1967, p. 155; Gh. Beleiu, op. cit. p. 61
8
ntr-adevr, sunt raporturi juridice numai acele relaii sociale pe care norma de drept le reglementeaz (n ali termeni, crora legea le cunoate posibilitatea de a produce efecte juridice i le asigur executarea prin fora de con strngere a statului)
motiv pentru care in asemenea raporturi de drept fiecare parte are atat calitatea de
subiect activ, cat si calitatea de subiect pasiv.
Asa cum am precizat de la bun inceput, oamenii pot participa la raporturile
juridice civile atat individual cat si ca subiecte colective, in calitate de persoane
juridice.
Prin persoana juridica se intelege un colectiv de oameni care, avand o
organizare de sine statatoare si un patrimoniu propriu afectat realizarii unui scop in
10
Pentru alte definiii, a se vedea A. Ionacu, Drept civil, op. cit., p. 159; Yolanda Eminescu .a. Subiectele
colective de drept n Romnia, Ed. Academiei, Bucureti, 1980, p. 39; M. Costin, Marile instituii ale dreptului
civil romn, vol. II, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1984, p. 13;
b) indatorirea subiectului
pasiv rezida intr-o conduita pretinsa subiectului activ; c) conduita subiectului pasiv
se caracterizeaza printr-o prestatie pozitiva (de a da, de a face) sau o abstentiune (a
11
nu face); d) daca subiectul pasiv nu-si indeplineste de buna voie obligatia, subiectul
activ poate recurge la forta coercitiva a statului.
Gh. Beleiu, op. cit p. 87., V. Daghie i I. Apostu op. cit. Elemente de drept p. 107.
12
Pentru alte definiii a se vedea T. Ionacu, Tratat, op. cit., p. 209; G. Luescu, Teoria general a drepturilor
reale, Bucureti, 1947, p. 81-82; J. Mazeaud, Lecon de droit civil, Ed. Montchrestien, Paris, 1959, p.207; M. Planiol
et G. Ripert, Trait pratique de droit civil francais, Paris 1926, p. 57; J. Carbonier, Droit civil, Paris, 1956, p. 51.
16
Art. 462 C. civ. Prevede c bunurile sunt imobile sau prin natura lor sau prin destinaia lor, sau prin obiectul la
care ele se aplic
17
Art. 471 C. civ. Prevede c sunt imobile prin obiectul la cre se aplic: uzufructul lucrurilor mobile, servituile,
aciunile care tind a revendica un imobil
18
Cu privire la noiunea i funciile patrimoniului, vezi infra Cap. III Sec.3.1.
13
Clasificarile mai importante ale bunurilor in dreptul civil roman sunt facute
dupa mai multe criterii, dupa cum urmeaza19;
1. in functie de natura lor si de calificarea data de lege, bunurile se impart in
mobile si imobile.
La randul lor, bunurile mobile (miscatoare) sunt evidentiate in trei categorii
si anume:
- mobile prin natura lor20;
- mobile prin determinarea legii21;
- mobile prin anticipatie22;
Categoriile de bunuri imobile sunt urmatoarele:
- imobile prin destinatia lor23;
- imobile prin obiectul la care se aplica24;
- imobile prin destinatia lor25;
2. Dupa regimul circulatiei lor juridice, distingem intre bunuri care se afla in
circuitul juridic civil si bunuri scoase din circuitul civil.
Din prima caegorie (care constituie regula) fac parte bunurile care sunt
dobandite ori instrainate printr-un act juridic, pe cand din cea de a doua fac parte
acele bunuri numite inalienabile, neputand face obiectul unui asemenea act26.
19
Gh. Beleiu, op. cit., p. 88-94. V. Daghie i I. Apost, op. cit. Elemente de drept p.108
n definirea legal coninut de art. 473 C. civ.: Sunt mobile prin natura lor, corpurile care se pot transporta de
la un loc la altul, att cele care se mic de sine precum sunt animalele, precum i cele care nu se pot strmuta
din loc dect printr-o putere strin, precum lucrurile nensufleite
21
Acestea sunt precizate de art. 474 C. civ. astfel: Sunt mobile prin determinarea legii obligaiile i aciunile care
au de obiect sume exigibile sau efecte mobiliare(adic bunuri mobile prin natura lor),aciunile sau interesele prin
companii de finanare, de comer sau de industrie, chiar i cnd capitalul acestor companii const n imobile.
22
Codul civil nu prevede aceast categorie de bunuri mobile; n doctrin, ns, se admite c mobilele prin anticipaie
sunt acele bunuri care, prin natura lor, sunt imobile, dar pe care prile unui act juridic le consider ca mobile n
considerarea a ceea ce vor deveni; sunt asemenea bunuri fructele i recoltele neculese nc, dar nstrinate prin act
juridic cu anticipaie.
23
Aceast categorie de imobile este precizat n art. 462, 464 i 465 alin. 1 din Codul civil; art. 463 prevede c
Fondurile de pmnd i cldirile sunt imobile prin natura lor; potrivit art. 464: Morile devnt, sau de ap, aezate
pe stlpi, sunt imobile prin natura lor; alin. 1 al art. 465 prevede: Recoltele care nc se in de rdcini, i fructele
20
14
proprietate privat, indiferent de titularul lor, sunt i rmn n circuitul civil. Ele pot fi dobndite i nstrinate prin
oricare dintre modurile stabilite de legislaia civil, cu respectarea dispoziiilor din prezenta lege. O dispoziie
asemntoare este cuprins n art. 135 din Constituie.
15
Este necomsumptibil bunul care ori de cate ori ar fi folosit el nu-si cunsuma
substanta nici material si nici. Din aceasta categorie, fac parte terenurile, cladirile,
hainele, autoturismele etc.
6. Dupa cum sunt sau nu producatoare de fructe, bunurile se impart in
frugifere si nefrugifere.
Este frugifer acel bun care poate produce periodic, fara consumarea
substantei sale, alte bunuri ori produse numite fructe.
Este nefrugifer bunul care nu are insusirea de a da nastere, periodic, la
produse fara consumarea substantei sale.
Art. 483 C. civ. distinge trei categorii de fructe si anume: fructe naturale sau
industriale ale pamantului, fructele civile si sporul animalelor (prasila)27.
7. Dupa cum pot fi ori nu impartite fara sa-si schimbe destinatia lor, bunurile
se impart in divizibile si indivizibile.
Este divizibil acel bun care poate fi impartit fara sa-si schimbe prin aceasta,
destinatia sa economica.
Este indivizibil acel bun care nu poate fi impartit, fara a nu-si schimba prin
aceasta destinatia sa economica.
De exemplu, o bucata de stofa poate fi impartita, fiind bun divizibil, pe cand
o haina, desi este confectionata tot din stofa nu poate fi impartita intre doua sau mai
multe persoane fara sa-si piarda identitatea.
8. Dupa corelatia dintre ele, bunurile pot fi principale si accesorii.
Este principal acel bun care poate fi folosit independent, fara a servi la
intrebuintarea altui bun dar la folosirea caruia servesc alte lucruri accesorii.
Este accesoriu bunul care este destinat sa serveasca la intrebuintarea
unui alt bun de care este legat prin destinatia sa economica28
27
Potrivit art. 522 C. civ.: Fructele naturale sunt acelea ce pmntul produce de la sine: producia i prsila (sporul
animalelor) sunt asemenea fructe naturale. Fructele industriale ale unui fond sunt acelea ce se dobndesc prin
cultur, iar potrivit art. 523: Fructele civile sunt chiriile caselor, dobnzile sumelor exigibile, venitul rentelor:
arendele intr n casa fructelor civile.
28
Ca bunuri accesorii pot fi menionate: cureaua pentru ceas, antena pentru televizor, husa pentru autoturism, beele
pentru sky, cutia pentru vioar. Aceast clasificare este important juridic, n executarea obligaiilor civile; cnd se
16
in corporale si
incorporale.
Este corporal acel bun care are o existenta materiala, fiind usor perceptibil
simurilor omului.
Este incorporal valoarea economica ce are o existnta ideala, abstracta, putand
fi perceputa cu ochii mintii. Drepturile patrimoniale sunt asemenea bunuri.
10. Bunurile mai pot fi impartite in sesizabile si insesizabile, dupa cum sunt
sau nu supuse urmaririi si executarii silite pentru plata datoriilor29.
Pentru acest sens se utilizeaz i formula negotium juris sau cuvntul negotium (cu semnificaia de operaiune
juridic).
31
Pentru acest al doilea neles se folosete i formula instrumentum probationis sau mai simplu probationem
32
A se vedea, Gh. Beleiu, op. cit., p. 114.
17
necesar si util ca acest concept sa fie privit si analizat si sub aspectul categoriilor de
elemente care, in totalitatea lor ii dau continut.
Criteriile in functie de care actele juridice pot fi clasificate sunt destul de
numeroase. Principalele criterii de clasificare si categoriile de acte juridice
corespunzatoare acestor criterii sunt urmatoarele33:
a) dupa numarul partilor, actele juridice se impart in unilaterale si bilaterale
sau multilaterale;
b) dupa scopul urmarit la incheierea lor, se disting actele cu titlu oneros, de
cele cu titlu gratuit;
La randul lor, cele cu titlu oneros se subdivid in acte comutative si acte
aleatorii;
Actele cu titlu gratuit se subdivid la randul lor in liberalitati si acte
dezinteresate;
c) dupa efectele produse, actele civile sunt: constitutive, translative si
declarative;
d) dupa importanta lor in raport cu un bun sau un patrimoniu, actele civile
sunt: de conservare, de administrare si de dispozitie;
e) dupa natura continutului lor, distingem intre acte patrimoniale si
nepatrimoniale;
f) dupa modul de incheiere, distingem intre acte consensuale, solemne si
reale;
g) dupa momentul cand isi produc efectele, se deosebesc actele intre vii (inter
vivos) si actele pentru cauza de moarte (mortis causa);
h) dupa rolul vointei partilor in stabilirea continutului actului, deosebim
actele subiective si actele - conditie;
i) dupa legatura cu modalitatile (termen, conditie, sarcina), deosebim actele
pure si simple si actele afectate de modalitati;
j) dupa raportul lor cu cauza, actele sunt cauzale si abstracte;
18
Pentru validatea unui act juridic civil este necesar sa fie intrunite cumulativ o
serie de conditii si anume:
A. Capacitatea de a incheia actul juridic civil;
B. Consimtamantul valabil al partii care se obliga;
C. Un obiect determinat al actului juridic civil;
D. Existenta unei cauze licite.
33
34
Cu privire la explicitarea fiecrei categorii de acte juridice, vezi infra Cap. IV subseciunea 4.2.2.
n acest sens, Gh. Beleiu, op. cit., p. 124.
19
Cod civil si art. 6 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, dispozitii legale care sunt de
stricta interpretare si aplicare35.
B. CONSIMTAMANTUL
Prin consimtamant se intelege acea conditie esentiala, de fond si generala, a
actului juridic civil care conta in hotararea de a incheia un act juridic civil
manifestata in exterior36.
Conditiile de valabilitate ale consimtamantului sunt urmatoarele:
a) consimtamantul sa provina de la o persoana cu discernamant, conditie
care decurge din caracterul constient al actului juridic civil.
in ceea ce priveste persoana juridica nu se pun probleme sub acest aspect,
deoarece reprezentantul ei legal este intotdeauna o persoana fizica cu deplina
capacitate de exercitiu.
Cat despre persoanele fizice, acestea au prezumat discernamantul atata timp
cat au capacitate deplina de exercitiu. Lipsiti de aceasta capacitate sunt minorii sub
varsta de 14 ani si cei pusi sub interdictie judecatoreasca. intre 14 si 18 ani minorul
are discernamantul juridic in curs de formare:
b) consimamantul trebuie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice37,
adica manifestarea de vointa trebuie facuta de autorul ei cu intentia expresa de a se
angaja juridiceste, in sensul producerii de efecte juridice. Tocmai din aceste
considerente nu se apreciaza a fi indeplinita o asemenea conditie atunci cand autorul
a exteriorizat o manifestare de vointa in gluma, din prietenie, sub o conditie pur
protestativa din partea celui care se obliga (adica ma oblig daca vreau) potrivt art.
1010 Cod civil.
c) consimtamantul trebuie sa fie exteriorizat, exteriorizare care poate fi facuta
printr-o forma expresa sau tacita. Pentru anumite categorii de acte este necesara si
35
Aceste dispoziiuni se refer la minori, interzii i la cei crora legea le-a prohibit oarecare contracte.
Ibidem, p.129
37
Aceast cerin de validitate a consimmntului este desemnat i prin expresia consimmntul s fie emis n
stare de angajament juridic - A se vedea T. Ionacu, op. cit. 363.
36
20
valabila numai manifestarea expresa a vointei (cum este cazul actelor solemne) pe
cand in alte situatii este valabila manifestarea fie expresa fie tacita (de exemplu art.
689 Cod civil care se refera la acceptarea mostenirii expresa sau tacita). Ca
modalitate de exteriorizare a consimtamantului, evidentiem forma scrisa, verbala si
chiar
Precizarea este necesar avnd n vedere existena i valoarea principiului qui tacit consentire videtur (cine tace
este de acord).
39
Eroarea const n falsa reprezentare a realitii cu ocazia ncheierii unui act juridic.
40
Dolul const n inducerea n eroare a unei persoane prin ntrebuinarea de mijloace viclene, n scopul de a o
determina astfel s ncheie un act juridic.
41
Este acel viciu de consimmnt ce const n constrngerea sau ameninarea unei persoane cu un ru injust, de
natur a-i insufla o temere care o determin s ncheie un act juridic pe care, altfel nu l-ar fi ncheiat.
21
- sa fie posibil;
- sa fie licit si moral.
in unele situatii trebuie indeplinite si unele conditii speciale, dar numai pentru
anumite acte juridice civile dintre care enumeram:
- cel care se obliga trebuie sa fie titularul dreptului subiectiv;
- sa existe autorizatia administrativa ceruta de lege;
- obiectul sa constea intr-un fapt personal al debitorului.
Toate aceste conditii de valabilitate sunt prevazute de dispozitiile Codului
civil in art. 948 pct. 3, 963, 964, 965.
D. EXISTENTA UNEI CAUZE LICITE
impreuna cu consimtamantul, cauza formeaza vointa juridica. Ca notiune
cauza actului juridic civil consta in scopul urmarit la incheierea unui asemenea act.
Cauza este elementul care raspunde la intrebarea: Pentru ce s-a incheiat actul
juridic civil.
in dreptul nostru civil se admite ca exista doua elemente care compun cauza
actului juridic: scopul imediat si scopul mediat.
Scopul imediat - cauza proxima - numit si scopul obligatiei este stabilit pe
principalele categorii de acte juridice civile, dupa cum urmeaza:
- in contractele sinalagmatice, cauza consimtamantului fiecarei parti consta
in reprezentarea, adica prefigurarea mintala a contraprestatiei (o parte se obliga
stiind ca si cealalta parte se obliga, la randul ei);
- in actele cu titlu gratuit, scopul imediat il reprezinta intentia de a gratifica
(animus donandi);
- in actele reale scopul imediat il reprezinta prefigurarea remiterii lucrului,
bunului;
42
22
consacrat expres de Codul civil, insa existenta sa este neindoielnica fiind dedusa pe
de o parte din continutul dispozitiilor art. 1295 Cod civil (care consacra
23
nerespectare
24
Efectul actului juridic civil consta in rezultatul acestuia. Dupa cum reiese din
insasi definitia actului juridic civil, efectul acestuia consta, dupa caz in: nasterea,
modificarea, transferarea sau stingerea unui raport juridic civil. Privit sub acest
aspect, efectul actului juridic se concretizeaza fie in stabilirea unui raport juridic, fie
in modificarea unui asemenea raport, fie in stingerea lui. Se poate observa prin
urmare, ca efectele actului juridic civil, nu sunt intotdeauna aceleasi, ele diferind in
functie de ceea ce s-a urmarit prin exprimarea vointei partilor ori, partii. Deci, intr-o
prima acceptiune, prin efectele actului juridic civil trebuie sa intelegem nasterea,
modificarea ori stingerea de raporturi juridice civile concrete.
Manifestarea de vointa, care este substanta actului juridic civil, nu este un
scop in sine, ci mijlocul juridic pentru realizarea unui tel, determinant.
Acest scop nu este altul decat nasterea, modificarea ori stingerea de drepturi
si obligatii civile, care formeaza continutul raportului juridic civil. Prin urmare, sub
acest al doilea aspect, decurgand din primul prin efectele actului juridic civil
intelegem nasterea, modificarea ori stingerea de drepturi si obligatii civile.
in concluzie, a stabili efectele actului juridic civil inseamna a determina
continutul acestuia.
Acceptand teoria potrivit careia actul juridic civil se caracterizeaza (prin
prisma efectelor sale) prin obligativitate, irevocabilitate si relativitate, rezulta ca trei
sunt principiile care carmuiesc efectele actului juridic civil si anume:
- principiul fortei obligatorii, cunoscut si prin adagiul pacta sunt servanda;
- principiul irevocabilitatii;
- principiul relativitatii, ilustrat de adagiul res inter alios acta, aliis neque
nocere, neque, prodesse potest.
Principiul fortei obligatorii - pacta sunt servanda. Pornind de la
prevederea art. 969 alin. 1 Cod civil - Conventiile legal facute au putere de lege
intre partile contractante, putem defini principiul fortei obligatorii ca fiind acea
regula a efectelor actului juridic civil potrivit careia actul juridic legal incheiat se
impune autorilor sau autorului actului intocmai ca legea. in alti termeni: actul
25
juridic civil este obligatoriu, iar nu facultativ. Pentru actele bilaterale - contractele principiul fortei obligatorii se exprima si in formula larg raspandita in doctrina,
potrivit careia contractul este legea partilor!.
Fundamentul principiului fortei obligatorii a actului juridic il reprezinta doua
cerinte si anume: 1) Necesitatea asigurarii stabilitatii si sigurantei raporturilor
juridice generale de actele juridice civile;
cuvntului dat.
De la principiul pacta sunt servanda exista unele exceptii si anume in
cazurile in care efectele actelor nu se produc asa cum au dorit partile la incheierea
lor, aceste efecte fiind ori mai restranse44 ori mai intinse45, independent de vointa
uneia sau a ambelor parti.
Drept cazuri de restrngere a forei obligatorii menionm ipotezele n care actul juridic nceteaz nainte de termen,
datorit dispariiei unui element al su, precum: - situaia prevzut de art. 1552 pct. 3 C.civ.: contractul de mandat
nceteaz prin moartea, interdicia, insolvabilitatea i falimentul, ori a mandantului ori a mandatarului; - situaia
prevzut de art. 1439 C. civ.: Contractul de locaiune se desfiineaz cnd lucrul a pierit n total sau s-a fcut
netrebnic spre obinuita ntrebuinare (alin. 1).
45
Ca i cazuri de extindere a forei obligatorii menionm ipotezele n care: - actul juridic civil este prorogat
(prelungit) prin lege; - efectele actului sunt amnate de o cauz ce suspend executarea unui act cu prestaii succesive
(intervenind tot o prelungire forat, a efectelor actului). n msura n care s-ar aplica, ar constitui o atingere a
principiului, pacta sunt servanda i teoriei impreviziunii (rebus sic standibus), deoarece s-ar ajunge ca efectele
actului s fie altele dect cele pe care prile au neles s le stabileasc i care s fie obligatorii pentru ele.
26
civile, caci asa cum partile sunt libere sa incheie actul juridic - prin mutuus
consensus - tot astfel ele sunt libere sa-i puna capat - prin mutuus dissensus;
Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil - res inter alios acta,
aliis neque nocere, neque prodesse potest.
Consacrarea legala a acestui principiu este data de continutul art. 973 Cod
civil potrivit caruia, Conventiile n-au efect decat intre partile contractante46.
Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil poate fi definit ca regula
potrivit careia acesta produce efecte numai fata de autorii sau autorul actului, el
neputand sa profite ori sa dauneze altor persoane.
Constituie exceptii de la principiul relativitatii, cazurile in care actul juridic
civil ar produce efecte si fata de alte persoane decat partile, prin vointa partilor
actului.
in literatura de specialitate aceste exceptii sunt impartite la randul lor in
aparente si reale.
Din categoria exceptiilor aparente care numai la prima vedere ar fi in prezenta
unei abateri de la relativitate, in realitate efectele subordonandu-se exigentelor
principiului, enumeram fara a intra in analiza lor: a)situatia avanzilor cauza
(succesorii cu titlu particular, succesorii universali si cei cu titlu universal, creditorii
chirografari), b) promisiunea faptei altuia, c) simulatia si d) reprezentarea.
Exceptia veritabila (reala) de la relativitate
46
Acest principiu rezult i din art. 969 alin. 1 Cod civil, deoarece acesta are formularea Conveniile legal fcute au
putere de lege ntre prile contractante.
27
Nulitatea este sanctiunea de drept civil, care lipseste actul juridic de efectele
contrarii normelor juridice edictate, pentru incheierea sa valabila.
Deci, nulitatea este sanctiunea care intervine in cazul in care nu sunt
respectate, la incheierea actului juridic civil, conditiile de validitate.
Nulitatile actelor juridice civile pot fi clasificate dupa mai multe criterii:
a) in functie de natura interesului ocrotit prin dispozitia legala incalcata la
incheierea actului juridic civil (un interes general ori unul individual), nulitatea este
de doua feluri: absoluta si relativa;
b) in functie de intinderea efectelor sale, nulitatea este tot de doua feluri:
partiala si totala;
c) dupa modul de consacrare legislativa, distingem intre: nulitatea expresa si
nulitatea virtuala; acestor nulitati li se mai spune si textuale, respectiv implicite;
d) dupa felul conditiei de validitate nerespectata, deosebim intre nulitatile de
fond si nulitatile de forma.
A. NULITATEA ABSOLUTA SI NULITATEA RELATIVA48
Este absoluta acea nulitate care sanctioneaza nerespectarea, la incheierea
actului juridic, a unei norme care ocroteste un interes general, obstesc.
47
De reinut c dreptul terului se nate direct i n puterea conveniei dintre stipulant i promitent. Doar exerciiul
dreptului subiectiv astfel nscut depinde de voina terului beneficiar. Codul civil face aplicaii ale stipulaiei pentru
altul n materie de rent viager (art. 1642) i de donaie cu sarcin (art. 828 i 830).
48
Sub aspect terminologic, nulitatea absolut este denumit, n legislaie, practic i chiar doctrin, uneori, prin
formulele: actul este nul de drept sau nul ori nul de plin drept sau actul va fi nul, iar nulitatea relativ este
indicat de formulele: actul este anulabil , actul poate fi anulat.
28
n aplicarea prctic a acestor dou categorii de nuliti, trebuie s se in seama att de cauza de nulitate (spre
exemplu, nerespectarea formei cerut ad validitatem va conduce la o nulitate total), ct i de complexitatea
coninutului, clauzelor actului juridic civil (deoarece doar la un act cu mai multe clauze i, deci, efecte unele pot fi
desfiinate, iar altele meninute; spre exemplu un mprumut fr dobnd, e greu de anulat parial, pe cnd un
mprumut cu dobnd, mai mare dect cea permis de lege (camt), poate di anulat parial, desfiinndu-se doar
clauza privitoare la dobnd, dar meninndu-se restul efectelor actului).
29
50
Dintre aceste cauze, unele atrag nulitatea absolut, iar altele nulitatea relativ. Cnd legea nu precizeaz felul
nulitii, este datoria interpretului s stabileasc acest aspect, apelnd la criteriul de clasificare a nulitii, n absolut
i relativ, la natura interesului ocrotit prin dispoziia legal nclcat la ncheierea actului juridic civil. Pentru
anumite cazuri, nu exist soluii unanim admise n ce privete felul nulitii (absolut ori relativ), att n doctrin,
ct i n jurispruden.
30
in sfarsit o a treia ipoteza, se refera la situatia in care actul a fost executat, iar
dobanditorul de drepturi la randu-i le-a transmis unor terti subdobanditori, pana la
momentul intervenirii hotararii de anulare a actului. in acest caz, pe langa
desfiintarea actului initial executat (constatat nul) si a restituirii prestatiilor efectuate
se va dispune si desfiintarea actului subsecvent. Efectul unei astfel de imprejurari a
fost exprimat plastic in adagiul: quod nullum est, nullum producit effectum.
Pentru a opera, insa, aceasta regula, este necesar sa fie aplicate principiile efectelor
nulitatii si anume: 1) retroactivitatea nulitatii; 2) restabilirea situatiei anterioare restituio in integrum - care se realizeaza prin restituirea prestatiilor efectuate in
temeiul actului anulat; 3) anularea nu numai a actului initial, primar, ci si a actului
subsecvent resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis.
in ceea ce privesc regimul juridic al nulitatilor, deosebim dupa cum ne vom
afla in situatia nulitatii absolute sau relative.
Cu privire la prima categorie, aceasta este carmuita de urmatoarele reguli:
a) nulitaatea absoluta poate fi invocata la oricine are interes (ex.: partile
actului juridic civil, avanzii - cauza ai partilor, procurorul, instanta din oficiu);
b) actiunea in nulitate absoluta este imprescriptibila, adica ea poate fi
invocata oricand fie pe cale de actiune, fie pe cale de exceptie;
c) nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmare, expresa sau
tacita51.
Regimul juridic al nulitatii relative se exprima la randul sau prin urmatoarele
trei reguli:
a) nulitatea relativa poate fi invocata doar de persoana al carei interes a fost
nesocotit la momentul incheierii actului juridic civil52;
51
Nu trebuie confundat regula inadmisibilitii confirmrii nulitii, absolute ca validarea actului prin ndeplinirea
ulterioar a cerinei legale, care nu fusese respectat n momentul ncheierii actului.
52
Invocarea poate fi fcut personal de cel interesat, dac are capacitatea necesar pentru aceasta, dar pote fi fcut i
prin reprezentantul legal al celui lipsit de capacitatea de exerciiu.
31
Acest termen ca i nceputul prescripiei aceste aciuni este rezultat din art. 9 fin Decretul nr. 167/1968 care are
urmtorul cuprins: Prescripia dreptului la aciune n anularea unui act juridic pentru violen ncepe s curg de
la data cnd acesta a ncetat. n caz de viclenie ori eroare sau n celelalte cazuri de anulare prescripia ncepe s
curg de la data cnd cel ndreptit, reprezentantul su legal sau persoana chemat de lege s-i ncuviineze actele
a cunoscut cauza anulrii, ns cel mai trziu la mplinirea a 18 luni de la data ncheierii actului.
54
Confirmarea expres se realizeaz potrivit art. 1 190 C.civ.: Actul de confirmare sau ratificarea unei obligaii, n
contra crei legea admite aciunea n nulitate, nu este valabil, dect atunci cnd cuprinde obiectul, cauza i natura
obligaiei, i cnd face meniunea de motivul aciunii n nulitate, precum i despre intenia de a repara viciul pe care
se ntemeia acea aciune; Confirmarea tacit rezult fie din executarea actului anulabil, fie din neinvocarea nulitii
nuntrul termenului de prescripie extinctiv.
32
33
n acest sens, vezi C. Sttescu Drept civil, op. cit., p. 21 - 97 i 221 - 225.
34
Asa cum am mai subliniat numai omul poate fi subiect de drept, participand
in general in sfera relatiilor sociale fie ca persoana fizica, fie in calitate de persoana
juridica.
Prin identificarea persoanei fizxice se intelege individualizarea omului in
cadrul raporturilor juridice civile. Dupa cum este bine stiut, raportul juridic civil are
trei elemente constitutive si anume: subiecte, continut si obiect. Stabilirea in concret
35
A. NUMELE
in legislatie nu este definit numele, insa pe baza reglementarilor privind unele
aspecte referitoare la structura, stabilirea, modificarea si schimbarea lui, in doctrina
juridica s-a apreciat ca fiind cuvantul sau cuvintele care individualizeaza persoana
fizica in societate.
Putem deci defini numele ca fiind acel atribuit de identificare a persoanei
fizice, care consta in dreptul omului de a fi individualizat, in familie si societate,
prin cuvinte stabilite, in conditiile legii, cu aceasta semnificatie57.
Structura legala a numelui este data de dispozitiile art. 12 aliniat 2 din
Decretul nr. 31/1954 care prevad ca numele cuprinde numele de familie si
prenumele. Cu toate acestea, atat legislatia, jurisprudenta, cat si doctrina folosesc
termenul nume atat intr-un sens larg, cat si in unul restrans.
in prima situatie prin nume este desemnat atat numele de familie, cat si
prenumele, pe cand stricto sensu, prin nume se intelege doar numele de familie.
56
. Principalele acte normative, care formeaz sediul materiei, de lege lata sunt:
- pentru nume: Decretul nr. 31/1954 (art. 12), Codul familiei (art. 27, 28, 40, 62, 64, 78); Decretul nr.
975/1968 cu privire la nume, Convenia privind drepturile copilului;
- pentru domicliu (i reedin); Decretul nr. 31/1954 (art. 13-15); Legea nr. 5/1971 (republicat) privind
actele de identitate i procedura schimbrii domiciliului i a reedinei; Pactul internaional privind drepturile civile i
politice ale omului; Codul familiei; Convenia privind drepturile copilului;
- pentru starea civil: Decretul nr. 31/1954 (art. 22-24) Codul familiei; Legea nr. 119/1996 privind actele de
stare civil (i reglementrile date n aplicarea sa); Convenia privind drepturile copilului.
57
Gh Beleiu, op. cit., p.312; Aceast definiie ine seama de dispoziia de principiu a art. 12 alin. 1 din Decretul nr.
31/1954: Orice persoan are drept la numele stabilit potrivit legii.
36
La prima vedere s-ar putea ridica problema transmiterii numelui de familie prin filiaie, cstorie sau adopie, ns
particularitatea acestor situaii const n aceea c titularul de la care se transmite pstreaz n continuare numele.
59
Dac prinii nu au un nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor
reunite. n acest caz, numele copilului se va stabili prin nvoiala prinilor i se va declara, odat cu naterea copilului,
la serviciul de stare civil. n lipa unei asemenea nvoieli, autoritatea tutelar de la domiciliul copilului va hotr,
ascultnd pe prini, dac copilul va purta numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. Textul iniial se refer la
autoritatea tutelar ns prin Legea nr. 11/1990 privind ncuviinarea nfierii, competena ncuviinrii a fost trecut
de la autoritatea tutelar la instana judectoreac. Legea nr. 11/1990 a fost republicat n temeiulLegii nr. 48/1991,
nfierea devenind adopie (M.Of. nr. 147/1991); De altfel aceste situaii sunt reglementate de disp. art. 64 din
Codul familiei.
37
modificarii,
schimbarii
pe
cale
administrativa
ori
retranscrierii,
60
Art. 54 din Decretul nr. 31/1954 (alturi dealte drepturi personale nepatrimoniale, cum este dreptul la nume; art. 3
pct. 2 din Decretul 321/1956 privind dreptul de autor (care consacr dreptul de a fi recunoscut la autor,
opera
literar, artistic ori tiinific urmnd s apar, la alegerea autorului, sub numele sau pseudonimul acestuia, sau fr
indicare de nume).
61
Semnalm, totui, c legislaia referitoare la cazierul judiciar face referire expres la porecl.
38
B. DOMICILIUL
Ca si numele, domiciliul este un element de identificare a persoanei fizice,
care desi intereseaza toate ramurile de drept, in demersul nostru explicativ, ne vom
opri doar la domeniul raporturilor civile62.
Punctul de referinta in definirea domiciliului, este reglementarea cuprinsa in
art. 13 din Decretul nr. 31/1954: domiciliul persoanei fizice este acolo unde ea isi
are locuinta statornica sau principala.
Desi, asa cum vom vedea, se pot distinge trei categorii de domicilii, ne vom
ralia opiniilor din literatura de specialitate, in sensul sa se accepte o definire a
dimiciliului in general63.
Astfel prin domiciliu se intelege acel atribut de identificare a persoanei fizice
care o individualizeaza in spatiu, prin indicarea unui loc, avand aceasta semnificatie
juridica.
Atat in legislatie, jurisprudenta, cat si in doctrina juridica se utilizeaza doua
notiuni, respectiv aceea de domiciliu si aceea de resedinta, cu scopul de a se face
distinctia intre locuinta statornica si cea temporara a persoanei fizice64.
Daca o persoana fizica are mai multe locuinte statornice, numai una are
valoarea juridica a domiciliului si anume cea principala, asa cum dispune art. 13 din
Decretul nr. 31/1954. Prin aceasta regula se traseaza doua importante caractere
juridice specifice si anume stabilitatea si unicitatea domiciliului.
Recunoasterea acestor trasaturi nu impiedica insa ca persoana fizica sa-si
schimbe domiciliul, in decursul timpului, putand avea astfel mai multe domicilii,
insa nu in acelasi timp, ci in mod succesiv.
Trebuie acceptata o asemenea teorie, tocmai avand in vedere faptul ca
obligativitatea domiciliului decurge din functia social-juridica a domiciliului, de a fi
62
De lege lata, instituia domiciliului este alctuit din norme cuprinse n: Decretul nr. 31/1954 (art. 13-15, n
principal) i Codul familiei (art. 11, 100, 102, 122, mai ales).
63
n acest sens i Gh. Beleiu, op. cit., p. 329.
64
Fa de caracterul statornic, stabil, al locuinei care este domiciliul persoanei fizice, este criticabil formula
domiciliu stabil, ntruct conine un mare pleonasm, fomul ntlnit, din pcate, n diferite formulare, n pres, dar
i n unele dispoziii legale
39
65
40
Pentru tratarea pe larg a acestor aspecte, vezi i Gh. Beleiu, op. cit., p. 332-330, unde sunt abordate i problemele
referitoare la stabilirea, schimbarea, i dovada domiciliului.
41
- cel ocrotit prin curatela are domiciliul legal la curatorul sau, in masura in
care acesta este in drept ss-l reprezinte.
in principiu, domiciliul legal se dovedeste prin probarea domiciliului de drept
comun al persoanei care asigura ocrotirea celui cu domiciliu legal67.
Prin domiciliu conventional se intelege locuinta (adresa) stabilita potrivit
acordului de vointa al parintilor actului, invederarea executarii sale in acel loc sau
pentru solutionarea litigiului si comunicarea actelor de stare civila.
Fiind deci rod al unei conventii, ce are ca efect alegerea unui domiciliu
(conventional), altul decat cel de drept comun, doctrina califica domiciliul
conventional ca fiind o conventie accesorie, in scopul de a fi prorogata competenta
teritoriala in cazul solutionarii unor cauze civile de catre organele jurisdictionale.
Acceptand aceasta calificare, urmeaza a constata in primul rand ca fiind o
conventie accesorie, acest domiciliu este supus principiului de drept accesorium
sequitur principale, fiind subordonat cerintelor legale privind conditiile si efectele
juridice bilaterale.
in sfarsit resedinta este acel atribut de identificare, in spatiu, a persoanei
fizice, prin indicarea locuintei vremelnice ori temporare.
Este de semnalat faptul ca resedinta nu se bucura de caracterele juridice
specifice ale domiciliului: stabilitate, unicitate si obligativitate, atributele acesteia
fiind prin excelenta vremelnicia si caracterul facultativ.
Dovada resedintei se face in principal cu actul de identitate, care are rubrica
speciala pentru mentionarea resedintei, daca este cazul, insa s-a acceptat ca in egala
masura resedinta poate fi dovedita si cu alte mijloace de proba.
C. STAREA CIVILA
Ca si numele si domiciliul, starea civila este un drept personal nepatrimonial,
menit sa individualizeze persoana fizica, reprezentand mijlocul juridic care releva
calitatile personale ale persoanei fizice.
42
Cu privire la acest aspect mai pot fi menionate urmtoarele: a) minorul de peste 14 ani i dovedete domiciliul cu
actul de identitate; b) dac este necesar, se poate folosi i hotrrea judectoreasc de ncredinare a minorului, ori
decizia de instituire a tutelei ori curatelei (din care reiese domiciliul de drept comun al ocrotitorului).
68
n sistemul Legii nr. 119/11.11.1996, cu privire la actele de stare civil, publicat n Monitorul Oficial al Romniei
nr. 262 din 11.11.1996 se face vorbire despre: - Actele de stare civil care sunt nscrisurile autentice prin care se
dovedete naterea, cstoria sau decesul unei persoane. Acestea se ntocmesc n interesul statului i al persoanei i
servesc la cunoaterea numrului i structurii populaiei, a situaiei demografice, la aprarea drepturilor i libertilor
fundamentale ale cetenilor.
- Actele de natere, de cstorie i de deces ce se ntocmesc n registre de stare civil, n dou exemplare,
ambele originale, i se completeaz manual, cu cerneal special de culoare neagr.
43
Starea civila se dovedeste prin actele de stare civila, regula instituita de art.
22 din Decretul nr. 31/1954 care prevede ca Starea civila se dovedeste cu actele
intocmite sau cu cele inscrise, potrivit legii, in registrele de stare civila.
Cu toate acestea, si certificatele eliberate in temeiul registrelor de stare civila
au aceeasi putere doveditoare ca si actele intocmite sau inscrise in registre, care sunt
numai pentru uzul organelor de stat.
Pe cale de exceptie, potrivit art. 24 din Decretul nr. 31/1954, starea civila se
va putea dovedi, inaintea instantei judecatoresti, prin orice mijloc de proba admis de
lege in conditiile in care69:
a) nu a existat registru de stare civila;
b) registrul de stare civila s-a pierdut ori este distrus, in totalitate sau in parte;
c) intocmirea actului de stare civila a fost omisa;
d) procurarea certificatului de stare civila este cu neputinta.
Se poate observa ca, in esenta, starea civila se poate dovedi cu alte mijloace
de proba decat actele si certificatele de stare civila in cazurile in care poate interveni
reconstituirea ori intocmirea ulterioara, in conditii derogatorii, a actelor de stare
civila.
69
44
drept sa creeze asemenea persoane, pentru ca nici o fictiune nu poate sa existe fara
lege70.
Abandonand aceasta teorie, stiinta
70
D. Alexandresco, Explicaiunea teoretic i practic a dreptului civil romn vol.I Bucureti, 1906, p.256.
71
Gh. Beleiu, op.cit., p.343; n acelai sens, C. Sttescu, op.cit., p.365 sau M. Costin op.cit., vol.II, p. 355. Dei sunt
subiecte colective de drept, pot exista n mod excepional i persoane juridice constituite de ctre o singur
persoan fizic. Este, spre exemplu, cazul societii comerciale cu rspundere limitat constituit prin aportul social al
unui singur asociat. Textul art. 34 din Legea 31/1990 fixeaz doar limita maxim a numrului de asociai adic 50 de
persoane. n acest sens, vezi St. D. Crpenaru, Dreptul comercial romn, Ed. A.L.L. Bucureti, 1996, p. 148.
45
47
- art. 3 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale stabileste
ca in contractul societatii in nume obiectiv si in comandita simpla este obligatorie
inserarea mentiunilor referitoare la capitalull social subscris si varsat cu mentiunea
aportului fiecarui asociat etc.;
- art. 7 din Legea nr. 54/1991 cu privire la sindicate face referire la nivelul
cotizatiilor si la modul lor de incasare, la constituirea si lichidarea patrimoniului.
O ultima precizare de maxima importanta se impune cu privire la patrimoniul
propriu al persoanelor juridice, si anume ca el este distinct atat fata de patrimoniile
altor persoane juridice, cat si data de patrimoniul fiecarei persoane fizice care intra
in componenta sa.
73
V.D. Zltescu Lecii de drept civil, Ed. Fundaiei Romniei de Mine, Bucureti, 1995, p. 48.
48
- art. 12 lit. b din Legea nr. 36/1991 privind societatile agricole prevede ca in
statutul societatii se va face obligatoriu mentiunea
obiectului de activitate,
Pentru interesul practic al clasificrii vezi mai pe larg, Gh. Beleiu, op. cit., p. 345; V.D. Zltescu, op.cit. p. 49.
50
presupune fie un singur act juridic, caruia ii recunoaste efectul creator, fie o suita
de acte juridice carora legea le recunoaste aceeasi valoare.
a) infiintarea persoanelor juridice prin actul de dispozitie al organului de
stat competent.
in acest prim mod de infiintare a persoanelor juridice, rolul principal a fost
rezervat statului. Chiar si dupa anul 1990, infiintarea principalelor categorii de
persoane juridice de stat a ramas tot in competenta sa.
Domeniul de aplicare a acestui mod de infiintare il constituie persoanele
juridice de stat, apartinand celor trei puteri separate dupa cum urmeaza:
- Organele puterii legislative, Camera Deputatilor si Senatul Romaniei alese
potrivit Legii nr. 68/1991;
- Organele puterii executive, Presedintele Romaniei ales potrivit Legii nr.
69/1992, Guvernul Romaniei constituit potrivit Legii nr. 37/1990, consiliile locale
constituite potrivit Legii nr. 69/1991privind administratia locala si ministerele ce
functioneaza in conformitate cu Legea nr. 6/1990 privind reorganizarea
ministerelor.
- Organele puterii judecatoresti constituite in conformitate cu Legea nr.
92/1992, etc.
Pe langa persoanele juridice constituite in sistemul organelor puterii de stat,
prin Legea nr. 15/1990 au fost reorganizate ori s-au constituit regiile autonome si
societatile comerciale cu capital de stat.
Acelasi domeniu de aplicare, vizeaza si alte categorii de persoane juridice,
care fara sa fie de stat au un caracter obstesc sau privat75.
b)
Constituirea
persoanelor
juridice
prin
actul
de
infiintare
recunoscut.
Acest mod de constituire a avut in vedere la data adoptarii Decretului nr.
31/1954, organizatiile cooperatiste si unitatile lor anexe.
51
75
n aceast categorie pot fi enumerate spre exemlu fundaiile pentru tineret constituite n temeiul Decretului-Lege nr.
150/1990 sau Asociaia general a cresctorilor de psri i animale din Romnia nfiinat potrivit H.G. nr. 435
din 1990.
52
76
Pentru dezvoltri vezi E. Lupan i D.A. Popescu, Drept civil, Persoana fizic, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 1993,
p. 20 - 67.
53
M. Costin op. cit., p. 425. Pentru o definiie mai ampl, Gh. Beleiu, op. cit., p. 384
54
4. pentru faptele ilicite, raspunderea celui ce le-a comis este angajata atat fata
de persoana juridica, cat si fata de terti.
Acestor principii le sunt conexe si dispozitiunile art. 36 din Decretul nr.
31/1954 potrivit carora Raporturile dintre persoana juridica si cei care alcatuiesc
organele sale sunt supuse, prin asemnanare, regulilor mandatului, daca nu s-a
prevazut altfel prin lege, actul de infiintare sau statut.
Asemanarea dintre raporturile juridice evocate de text
nu inseamna insa
78
55
3. Prin judecata;
4. Prin deciziunea puterii executive;
B. Art. 169 din Legea nr. 31/1990 precizeaza ca Au ca efect dizolvarea
societatii si dau dreptul fiecarui asociat sa ceara lichidarea acesteia:
a) trecerea timpului stabilit pentru durata societatii;
b) imposibilitatea realizarii obiectului societatii sau realizarea acestuia;
c) hotararea adunarii generale;
d) falimentul;
e) reducerea capitalului social sau micsorarea lui sub minimul legal, daca
asociatii nu decid completarea lui;
f) societatea pe actiuni se dizolva si cand numarul actionarilor s-a redus sub
cinci daca au trecut mai mult de sase luni de la reducerea lui si n-a fost completat
Mentionam ca procedura dizolvarii societatilor comerciale este urmata de
lichidarea judiciara prevazuta de Legea nr. 64/1995, care se aplica
acelor
comercianti, persoane fizice si societati comerciale care nu mai pot face fata
datoriilor lor comerciale81.
C. Legea nr. 36/1991 privind societatile agricole stabileste in art. 64 ca
societatea agricola se dizolva:
a) la implinirea termenului pentru care a fost constituita;
b) la constatarea imposibilitatii de a realiza obiectul societatii;
c) la terminarea activitatii;
d) prin retragerea asociatiilor daca numarul celor ramasi este mai mic decat
cel prevazut in statut si prezenta lege;
e) prin hotararea asociatiilor;
f) daca societatea face operatiuni contra legii sau obiectului stabilit prin statut.
CAPITOLUL III.
79
80
57
58
59
85
C. Sttescu i C. Brsan, Drept civil. Teoria general a drepturilor reale, Universitatea Bucureti 1980, p. 5; I
Apostu, Introducere n teoria dreptului de proprietate i a drepturilor reale principale Ed. Evrika Brila 1998
p.4.
60
86
Vezi n acest sens Julieta Manoliu, Drept succesoral, Universitatea Al. I. Cuza, Iai, 1974, p. 7.
61
Pentru amnunte a se vedea C. Sttescu i C. Brsan, Tratat de drept civil - Teoria general a obligaiilor (citat
n continuare Obligaiile ...), Ed. Academiei, Bucureti, 1981, p. 337 i urmtoarele.
88
n mod excepional, creditorii au la ndemn calea aciunii pauliene pentru a revoca actele frauduloase consimite
de debitori n frauda lor, n condiiile art. 975 din Codul civil.
62
nici pe cele care intre timp au fost instrainate, deoarece ei, creditorii chirografi, nu
au un drept individualizat in fiecare bun particular, ci un simplu drept general
asupra intregului patrimoniu. in acest fel, notiunea de patrimoniu poate explica
dreptul de gaj general al creditorilor chirografi.
Divizibilitatea patrimoniului are ca principal efect specializarea gajului
general al creditorilor chirografi. Ei nu pot asadar urmari decat acele bunuri care fac
parte din masa patrimoniala in legatura cu care s-a nascut creanta.
Astfel, in cazul persoanelor juridice, dreptul de gaj general se poarta mai intai
asupra mijloacelor banesti. Numai in masura in care acestea nu se dovedesc a fi
indestulatoare creditorii pot declansa procedura falimentului in conditiile Legii nr.
64/1995, pentru urmarirea silita si a altor mijloace materiale.
in ceea ce priveste persoanele fizice, divizibilitatea patrimoniului se
realizeaza spre exemplu in cazul sotilor, cand creditorii lor comuni pot urmari
numai bunurile lor comune, iar creditorii personali doar bunurile personale. Similar
este si cazul specializarii in situatia acceptarii succesiunii sub beneficiu de inventar.
reala
cu
titlu
universal
este
subordonata
divizibilitatii
Definitia formulata de textul art. 480 Cod civil a fost si este inca criticata,
intrucat lipseste din cuprinsul ei atributul posesiei.
imprejurarea ca legiuitorul a mentionat doar atributele de folosinta si de
dispozitie omitand posesia nu indreptateste insa critica, deoarece sintagma a se
bucura, luata in sens larg are in vedere atat dreptul de a intrebuinta bunul, cat si de
a-i culege fructele. Chiar daca expresia a se bucura nu este strict juridica ea
include in realitate doua din atributele dreptului de proprietate, posesia si folosinta
(jus utendi si jus fruendi).
Prin urmare, dreptul de proprietate subzista atata timp cat nu dispare bunul,
imprejurare materializata in obiceiul popular prin expresia a vinde sau a cumpara
de veci. Cu toate acestea nimic nu se opune ca o persoana sa devina temporar
titular al dreptului de proprietate daca s-a convenit astfel in actul de instrainare.
Dreptul de proprietate nu dispare prin instrainarea bunului asupra caruia este
exercitat. Chiar daca prin repetate instrainari trece in patrimonii diferite,
proprietatea continua sa existe ca drept, deoarece ea se stinge in patrimoniul
dispunatorului pentru a renaste in cel al dobanditorului. Asa cum s-a precizat in
vechea doctrina romaneasca (Hamangiu, Rosetti-Balanescu, Boicoianu), dreptul de
proprietate, se perpetueaza transmitandu-se.
Dreptul de proprietate nu dispare prin neuz, in sensul ca principalele actiuni
reale (actiunea in revendicare imobiliara si actiunea negatorie) sunt imperscriptibile,
ca efect al perpetuitatii dreptului de proprietate.
in exercitiul actiunii in revendicare insa, posesorul poate invoca prescriptia
achizitiva (uzucapiunea), prin care acesta a dobandit dreptul de proprietate in dauna
reclamantului.
in doctrina au mai fost subliniate sau mentionate inca doua caractere ale
dreptului de proprietate, pe care ne rezumam a le mentiona, deoarece ele vor fi
studiate separat, si anume caracterul individual si cel total.
Caracterul individual consta in aceea ca dreptul nu poate fi exercitat decat de
o singura persoana si doar in mod exceptional de mai multe, cum este in cazul
coproprietatii.
Caracterul total al dreptului de proprietate presupune ca proprietarul dispune
cu toate puterile asupra bunului. Fiecarei puteri ii corespunde un anumit atribut
al dreptului de proprietate posesia, folosinta, dispozitia. Toate aceste prerogative
apartin in exclusivitate proprietarului si numai el poate dispune de ele.
68
fata pamantului, orice constructie si sapaturi si sa traga din ele foloasele pe care lear produce.
Dreptul asupra subsolului nu este nici el nelimitat, dimpotriva este ingradit
prin anumite prevederi speciale ale legii.
Astfel, articolul 41 alineatul 4 din Constitutie precizeaza ca pentru lucrari de
interes general, autoritatea publica poat folosi subsolul oricarei proprietati
imobiliare cu obligatia despagubirii proprietarului pentru daunele aduse subsolului,
plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritatii.
Totodata, textul articolului 135 alineatul 4 stabileste ca bogatiile de orice
natura ale subsolului fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.
Mai mult, decat atat, Hotararea Guvernului nr. 113/1992 distinge intre
bogatiile solului care pot face parte din domeniul public de interes local sau
judetean, si cele care sunt declarate de interes public national.
72
Cu toate acestea, Codul civil ofera cadrul juridic cel mai complet de
reglementare a proprietatii private sub toate aspectele.
Definitia doctrinara a proprietatii private este urmatoarea:
Dreptul de proprietate privata este dreptul ce apartine persoanelor fizice,
juridice, statului sau unitatilor administrativ teritoriale asupra unor bunuri mobile
sau imobile, exercitand asupra lor atributele dreptului de proprietate, in mod
exclusiv si perpetuu, in limitele legii.
89
90
79
Art. 6 din Legea nr. 18/1991 prevede ca in domeniul privat al statului intra
terenurile din componenta societatilor comerciale cu capital de stat.
Art. 73 din Legea 69/1991 dispune ca domeniul privat al unitatilor
administrativ teritoriale este alcatuit din bunurile mobile si imobile, aflate sau
intrate in proprietatea acestor unitati prin caile si mijloacele prevazute de lege,
exceptand bunurile apartinanr domeniul public.
in principiu, bunurile care alcatuiesc domeniul privat al statului si unitatilor
administrativ teritoriale, nu sunt limitativ prevazute de lege, carcterul limitativ fiind
specific doar domeniul public.
Bunurile din aceasta categorie, pot fi concesionate, inchiriate sau date in
locatie de gestiune, prin licitatie publica.
3.2.6. Proprietatea publica
Dreptul de proprietate publica este dreptul real care apartine statutului si
unitatilor administrativ teritoriale, asupra unor bunuri mobile si imobile de interes
national sau local, asupra carora exercita atributiile dreptului de proprietate.
Legislativ, proprietatea publica est reglementata de Constitutie, Codul civil si
o serie de legi speciale.
Constitutia in art.135 alineat 3 foloseste termenul de proprietate publica
precizand ca apartine statului sau unitatilor administrativ teritoriale.
Art. 475 alin. 2 Cod civil precizeaza ca bunurile care nu sunt ale particularilor
sunt administrate si nu pot fi instrainate decat dupa regulile si formele prescrise
anume pentru ele. Articolele 476, 477, 478 enumera care sunt aceste bunuri cu
precizarea ca ele apartin domeniului public.
Art. 21 din Legea 15/1991 foloseste sintagma Sector public si privat.
Art. 4 din Legea 18/1991 prevede ca terenurile pot apartine domeniului
public sau domeniului privat.
80
Bunurile din aceast categorie, pot fi concesionate, nchiriate sau date n locaie de gestiune, prin licitaie public.
81
aceeasi
masura,
dreptul
de
proprietate
publica
este
totodata
nedezmemebrabil.
92
Pentru amnunte privind procedura fiscal, I. Gliga, Drept financiar public, Ed. ALL, Bucureti 1994, p. 136.
93
n sensul acestora, vezi precizri n V. Nistor i I. Apostu, Drept public i privat, Ed. Zigotto Galai 1994, p. 54.
82
A. NOTIUNI GENERALE
Desi dreptul de proprietate se infatiseaza de regula ca un drept pur si simplu
avand un singur titular, exista si situatii cand acesta poate fi afectat de modalitati
sau poate avea mai multi titulari.
Definim modalitatile juridice ale dreptului de proprietate, ca fiind acele
ipostaze cand mai multe persoane au un drept de proprietate asupra unui bun sau
mase de bunuri ori exista anumite situatii de incertitudine temporara cu privire la
dreptul de proprietate.
Exista asadar, doua categorii de modalitati juridice si anume:
1) atunci cand dreptul de proprietate se gaseste intr-o situatie juridica de
incertitudine temporara, cum este cazul proprietatii rezolubile si a celei anulabile.
2) atunci cand mai multe persoane au asupra bunului un drept de proprietate,
cum este cazul proprietatii comune in cele doua forme, proprietatea comuna pe cote
parti si in devalmasie.
B. PROPRIETATEA REZOLUBILA
Proprietatea rezolubila apare in situatia cand transferul proprietatii de la o
persoana la alta a operat sub o conditie rezolutorie.
Ce este conditia, de ce rezolutorie?
Ca modalitate a actului juridic civil conditia este un eveniment viitor si
nesigur ca realizare, de care depinde existenta (nasterea sau stingerea) actului
juridic civil.
Conditia rezolutorie potrivit articolului 1019 Cod civil este acea modalitate
care supune desfiintarea obligatiei la un eveniment viitor si necert.
83
94
84
C. PROPRIETATEA ANULABILA
Proprietatea anulabila este acea modalitate juridica a dreptului de proprietate
dobandit de o persoana printr-un act juridic anulabil (lovit de nulitate relativa): de
exemplu dolul sau eroarea, viciu de consimtamant.95
Atunci cand proprietatea este dobandita printr-un act juridic anulabil, sunt
posibile 3 ipoteze:
1. actul translativ anulabil este confirmat de catre titularul actiunii in anulare.
in aceasta situati, actul juridic se transforma dintr-un anulabil intr-unul pur si
simplu, consolidandu-se in consecinta dreptul de proprietate al dobanditorului.
2. titularul actiunii in anulare obtine anularea actului, deci inceteaza dreptul
de proprietate a dobanditorului retroactiv.
3. dreptul la actiune al titularului se precrie. Ca efect, se consolideaza dreptul
de proprietate al dobanditorului.
in toate cele trei ipoteze starea de incertitudine a dreptului de proprietate este
temporara, anulabilitatea dreptului fiind posibila pana la confirmarea lui sau pana la
implinirea termenului de prescriptie.
D. PROPRIETATEA COMUNA
Proprietatea comuna este cea mai importanta si frecventa modalitate a
dreptului de proprietate. Caracteristic proprietatii comune este faptul ca toate
prerogativele dreptului apartin impreuna si concomitent mai multor titulari.
Proprietatea comuna este susceptibila de a fi exercitata pe cote parti sau in
devalmasie (temporar ori perpetuu sau fortat).
Deosebirea dintre proprietatea comuna pe cote parti si proprietatea comuna in
devalmasie, consta in aceea ca in primul caz fiecare dintre titulari are determinata
95
Nu eroarea obstacol, deoarece ea presupune lipsa consimmntului, ori aceast deficien este sancionat cu
nulitate absolut!.
85
cate o fractiune ideala din drept, pe cand in cazul devalmasiei stapanirea comuna
nu este dublata de determinarea cotei.
1.) Dreptul de proprietate comuna pe cote parti
Definitie, notiuni generale
Cunoscut si sub denumirea de coproprietate, proprietatea comuna pe cote
parti se caracterizeaza prin aceea ca acelasi bun, nefractionat in materialitatea sa
apartine concomitent mai multor titulari, fiecare dintre acestia avand numai o cota
parte ideala din dreptul de proprietate.
Astfel spus, dreptul fiecaruia se refera la intregul bun si se intalneste cu
dreptul celorlalti in fiecare dintre cele mai mici particule ce alcatuiesc bunul in
materialitatea sa96.
Titularii dreptului de proprietate comuna pe cote parti cunosc intinderea
dreptului lor asupra bunului comun, dar ei nu cunosc partea materiala din bunul
comun ce corespunde intinderii drepturilor lor. De exemplu, doua persoane au in
proprietate comuna un imobil format din teren si casa de locuit. intinderea dreptului
fiecaruia este determinata printr-o fractiune (2/3, 3/5 etc.) sau printr-un procent
(25%, 50%) fara insa ca vreunul sa cunoasca exact care parte din teren sau din casa
de locuit corespunde dreptului sau.
Din cele expuse rezulta ca doua idei sunt diriguitoare pentru configurarea
notiunii de proprietate comuna pe cote parti, si anume:
a) nici unul dintre coproprietari nu este titular exclusiv al unei fractiuni
materiale din bun. Daca bunul ar fi fractionat si fiecare parte ar apartine in
exclusivitate unui proprietar dreptul de proprietate ar fi exclusiv.
b) fiecare dintre coproprietari este titular exclusiv numai al cotei parti ideale,
abstracte din dreptul de proprietate. Dreptul este fractionat, nu insa si bunul in
materialitatea sa.
96
86
87
Din primul principiu enuntat, rezulta consecinta ca nici unul dintre copartasi
nu poate infaptui acte cu privire la bun in intregul sau fara acordul celorlalti.
Aceasta consecinta poarta numele de regula unanimitatii.
Aceasta regula se refera la urmatoarele acte:
- Actele materiale care privesc folosinta bunului, sunt permise copartasilor,
cu conditia de a nu schimba destinatia bunului. Cat priveste fructele, acestea se
cuvin coproprietarilor proprotional cu cota fiecaruia.
- in matria actelor juridice, trebuie facuta distinctia intre actele de
dispozitiune si cele de administrare.
Nici unul dintre copartasi nu poate face fara acordul celorlalti acte de
dispozitie, cu privire la intregul bun.
Daca totusi a fost facut un asemenea act, valabilitatea lui depinde de
rezultatul impartelii: daca bunul sau partea materiala vor intra in patrimoniul
dispunatorului, actul de dispozitie va fi retroactiv valabil. in caz contrar, tot
retroactiv, acesta va fi desfiintat.
Desi regula unanimitatii urmareste si actele de administrare a bunului, in
practica juridica s-a admis punctul de vedere ca actele de conservare a bunului pot fi
facute de un singur copartas, fara a fi necesar acordului celorlalti.
Din cel de al doilea principiu, decurge consecinta ca fiecare copartas poate sa
dispuna liber si neingradit de cota sa ideala de drept. Aceasta nu schimba natura
juridica a bunului, intrucat opereaza doar o subrogatie personala, referitoare la
inlocuirea unui copartas cu un altul.
Situatia s-ar schimba doar in ipoteza in care instrainarea s-ar face tot catre un
coproprietar, care in felul acesta ar dobndi proprietatea exclusiva si integrala asupra
bunului.
incetarea coproprietatii temporare are loc de regula prin imparteala, cunoscuta
sub denumirea de partaj.
in felul acesta se pune capat starii de coproprietate ori de indiviziune, in
sensul ca bunul sau bunurile stapanite in comun pe cote parti sunt impartite intre
88
copartasi, fiecare dintre ei devenind proprietarul unui bun dintre cele ce formau
obiectul coproprietatii, in cazul in care bunul poate fi impartit in natura.
in caz contrar, bunul se atribuie in intregime unuia dintre copartajanti cu
obligarea sa la plata catre ceilalti a echivalentului valoric al cotei lor.
Daca nici unul nu doreste sa preia bunul, acesta va fi vandut la licitatie,
achivalentul valoric fiind impartit potrivit cotelor lor, copartasilor.
Articolul 728 Cod civil stabileste regula ca dreptul de a cere incetarea
indiviziunii este imprescriptibil. Regulile referitoarela indiviziune sunt aplicabile
insa si in materia coproprietatii.
in aceeasi masura este aplicabila si dispozitia din art. 728 Cod civil, potrivit
careia nimeni nu poate fi silit a ramane in diviziune.
in fine, incetarea copropritatii poate avea loc si in situatia cand unul dintre
copartasi devine titular al tuturor celorlalte parti, prin succesiune, cumparare,
donatie etc.
Dumitru Lupulescu, Dreptul de proprietate comun al soilor, Casa de Editur i Pres ansa SRL, Bucureti,
1992, p. 38.
92
instraina si nici nu poate greva un teren sau o constructie ce face parte din bunurile
comune, daca nu are consimtamantul expres al celuilalt sot.
incetarea devalmasiei, este legata de incetarea imprejurarilor care i-au dat
nastere.
in consecinta, incetarea sau desfacerea casatoriei are drept efect, printre altele
si incetarea devalmasiei matrimoniale.
Modalitatea de incetare o constituie imparteala, care se poate face prin
invoiala sau pe cale judecatoreasca.
imparteala judecatoreasca, numita si partaj, presupune mai intai stabilirea
masei bunurilor comune apoi stabilirea cotei de contributie a celor doi soti la
dobandirea bunurilor. in aceasta faza procesuala, devalmasia se transmforma practic
intr-o coproprietate pe cote parti. in fine, dupa evaluarea si lotizarea lor, bunurile
sunt impartite in materialitatea lor98.
Comparatie intre proprietatea comuna pe cote parti si proprietatea comuna
in devalmasie
a) Asemanari
1. Ambele sunt modalitati ale dreptului de proprietate, implicand cel putin doi
titulari concomitent si un bun unic sau o masa de bunuri.
2. in ambele cazuri, proprietatea comuna inceteaza prin imparteala dupa
reguli identice.
3. in ambele situatii, drepturile coproprietarilor se intind asupra intregului bun
sau a tuturor bunurilor ce alcatuiesc obiectul dreptului de propriette comuna.
b) Deosebiri
1) La proprietatea comuna pe cote parti, fiecare coproprietar cunoaste cota sa
parte abstracta din drept, spre deosebire de proprietatea devalmasa, in cazul careia
cotele nu sunt cunoscute si se stabilesc doar cu prilejul partajului.
98
Pentru procedura partajului de bunuri comune vezi Ilie Stoenescu i Savelly Zilberstein Drept procesual civil Ed.
Didactic i pedagogic, Bucureti 1977 p.133; I. P. Filipescu , Tratat de dreptul familiei, Ed. ALL Bucureti 1995,
p. 245.
93
96
Este constitut posesor, atunci cnd proprietarul unui lucru l vinde, dar continu s-l pstreze i dup vnzare ca
locatar ori depozitar.
97
d. Precaritatea
Cu privire la precaritate, opiniile autorilor au fost diferite: unii100 sustin ca
aceasta constituie un viciu al posesiei, intrucat articolul 1847 Cod civil a inclus
printre calitatile ei si exercitarea sub nume de proprietar Ori, prin aceasta distinctie
s-a dorit sa se sublinieze viciul si nu lipsa posesiei.
intr-o a doua opinie101 pe care o impartasim, precaritatea este mai mult decat
un viciu, ea constituie insasi lipsa posesiei102. Caracteristic pentru precaritate este
faptul ca stapanirea lucrului este lipsita de animus sibi habendi, deci de elementul
intentional al posesiei. Mai mult decat atat, precaritatea este separat definita de
articolul 1853 Cod civil potrivit caruia actele ce exercitam asupra unui lucru al
altuia sub nume precar, adica in calitate de locatar, depozitar, uzufructuar etc. sau
asupra unui lucru comun, in puterea destinatiei legale a aceluia, nu constituie o
posesie sub nume de proprietar.
Din text rezulta cu prisosinta ca precaritatea echivaleaza cu lipsa posesiei si
nu cu un simplu viciu al acesteia103.
in conceptia Codului civil precaritatea posesiei apare ca un viciu absolut si
perpetuu.
in cazurile special prevazute de lege, precaritatea se poate transforma in
posesie, prin intervertire.
e. Echivocitatea
Desi articolul 1847 Cod civil nu include printre viciile posesiei echivocitatea,
ea a fost recunoscuta ca atare atat in literatura juridica, dar si in practica judiciara.
O posesie este echivoca atunci cnd sunt indoieli cu privire la existenta
elementelor sale constitutive, animus si corpus.
in acest sens, practica instantei supreme a decis ca posesia exercitata de un
coproprietar asupra intregului bun individ, este echivoca, deoarece sunt dubii ca
100
101
102
103
101
A. PREZUMTIA DE PROPRIETATE
Posesia exercitata in conditiile prevazute de lege creaza pana la proba
contrarie o prezumtie de proprietate in favoarea celui ce o exercita.
Aceasta prezumtie este instituita de dispozitiunile art. 1864 Cod civil, potrivit
caruia posesorul este presupus ca poseda pentru sine, sub nume de proprietar,
daca nu este proba ca a inceput a poseda pentru altul.
Prezumtia de proprietate opereaza in favoarea posesorului, intrucat de cele
mai multe ori, posesia ca stare de fapt coincide cu dreptul de proprietate. Avantajul
pe care-l creeaza aceasta prezumtie, consta in aceea ca fiind parat, posesorul nu are
a face probe in sprijinul dreptului sau, intrucat este prezumat proprietar pana la
proba contrarie.
in materia bunurilor miscatoare, prezumtia este mai puternica deoarece in
virtutea articolului 1909 Cod civil, posesia de buna credinta echivaleaza cu titlu de
102
105
104
Justul titlu este un titlu translativ de proprietate ce nu provine de la adevratul proprietar i ale crui vicii nu-i sunt
cunoscute posesorului ce uzucapeaz.
105
C. Sttescu i C. Brsan, op. cit., p. 199.
106
a. mijloacele juridice nespecifice sau indirecte asa cum sunt actiunile nascute
din dreptul de creanta. Ele nu se intemeiaza deci pe dreptul de proprietate sau pe alt
drept real, ci pe obligatii rezultate din neexecutarea contractelor, din fapte ilicite sau
cvasicontracte, ori din imbogatirea fara just temei.
b. mijloacele juridice specifice, numite si mijloace directe de protejare a
dreptului de proprietate, sunt actiunile care se intemeiaza pe dreptul de proprietate
sau pe faptul posesiunii. Aceste actiuni avand ca temei dreptul de proprietate, care
este un drept real se numesc actiuni reale.
La randul lor actiunile reale se pot imparti in: actiuni petitorii si actiuni
posesorii.
Sunt actuni petitorii, acele actiuni reale menite sa apere dreptul de proprietate
sau alt drept real, cum ar fi actiunile in revendicare, actiunile confesorii, actiunile in
granituire etc.
Sunt actiuni posesorii, acele actiuni reale destinate sa apere posesiunea unui
imobil.
intre cele doua categorii de actiuni exista mai multe deosebiri, dintre care
mai importante sunt doua:
- spre deosebire de actiunile petitorii care vizeaza fondul dreptului, adica
proprietatea, cele posesorii protejeaza doar posesia;
- in vreme ce actiunile petitorii nu pot fi promovate decat de titularul
dreptului real incalcat (proprietar, uzufructuar etc.), actiunile posesorii pot fi
promovate si de catre posesor.
107
refera la revendicarea mobilelor, iar art. 1730 Cod civil face referire la posibilitatea
revendicarii obiectelor vandute, de catre vanzator.
in stiinta dreptului, actiunea in revendicare a fost definita ca fiind acea
actiune reala prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului sau, cere
restituirea acestuia de la posesorul neproprietar 106.
in practica, actiunea in revendicare este cunoscuta ca actiunea proprietarului
neposesor impotriva posesorului neproprietar.
Actiunea in revendicare este caracterizata ca fiind o actiune petitorie reala si
imprescriptibila. Ea este petitorie deoarece tinde sa stabileasca direct existenta
dreptului de proprietate a reclamantului, si reala deoarece ea apara insusi dreptul
real de proprietate.
Actiunea in revendincare este imprescriptibila, deoarece dreptul de
proprietate pe care se intemeiaza este si el imprescriptibil sub aspect extinctiv,
nepierzandu-se prin neuz.
Pentru alte definiii, vezi i E. Safta Romano, op. cit., p. 340; M. Costin,op.cit.,p.256.
Referitor la aspectele procesuale privind calitatea procesual i corelaia dintre dreptul subiectiv civil i aciunea
civil n justiie vezi V. Negru i D. Radu, Drept procesual civil, Ed. Didactic i Pedagogic Bucureti 1975, p. 105
- 130;G. Boroi i D. Rdescu, Codul de procedur civil comentat i adnotat, Ed. A.L.L. Bucureti, 1994, p. 117.
108
Cu privire la mandatul tacit, vezi I. P. Filipescu, Teoria general a obligaiilor, Ed. Actami Bucureti 1994, p.
148.
109
110
109
CAPITOLUL IV.
OBLIGATIILE CIVILE SI IZVOARELE LOR.
Dic ionarul explicativ al limbii romne, Ed. Academiei, Bucureti 1984 p. 615.
114
obligatii nu are insa un caracter juridic, intrucat in caz de neexecutare ele nu pot fi
indeplinite cu ajutorul fortei coercitive a statului.
Lipsa constrangerii de stat se datoreste faptului ca aceste obligatii sunt
eliptice de sanctiunea juridica.112
Dimpotriva, cand o indatorire este reglementata de norma juridica si are
izvorul intr-un raport juridic, ne referim la o obligatie veritabila, ca institutie de
drept113.
In drept, notiunea de obligatie este primitoare de trei intelesuri:
1. In sens larg, lato senso, obligatia desemneaza un raport juridic in al
carui continut intra atat dreptul de creanta apartinand creditorului, cat si datoria
corelativa a debitorului, ambele constituind latura activa si respectiv latura pasiva
a aceluiasi raport juridic.
In functie de pozitia pe care o au fata de obligatie, ca element dinamic al
raportului juridic, creditorul este subiectul activ in vreme ce debitorul sade in
postura de subiect pasiv. Asadar, din punctul de vedere al creditorului, raportul
obligational apare ca un drept de creanta, in vreme ce punctul de vedere al
debitorului el constituie o datorie.
2. In sens restrans, stricto senso, prin obligatie se intelege numai latura
pasiva a raportului juridic, adica indatorirea sau prestatia ce-i revine debitorului.
Obligatia acestuia poate consta in a da, a face sau a nu face un anumit lucru.
3. Cel de al treilea sens al notiunii este cel intrebuintat pentru a desemna un
inscris oarecare destinat sa serveasca drept mijloc de proba a raportului juridic
obligational. 114
112
Pentru structura tehnico juridic a normei juridice, vezi I. Ceterchi i I. Craiovan, Introducere n teoria general
a dreptului, Ed. All, Bucureti 1993 p. 15
113
Cu privire la teoria normei juridice i a elementelor sale structurale, N. Popa, Teoria general a dreptului, Ed.
Actami, Bucureti 1994 p.38
114
I. P. Filipescu, Drept civil, Teoria general a obliga iilor, Ed. Actami, Bucureti 1994 pag. 8. Pentru alte
definiii, C. Sttescu i C. Brsan, Tratat de Drept civil. Teoria general a obliga iilor, Ed. Academiei, Bucureti
1981 pag. 5
115
Cu privire la raportul juridic civil, Tr. Ionacu, Tratat de drept civil, vol.1 Partea general, Ed. Academiei,
Bucureti 1961 p.155 - 206
116
vanzatorul nu este
In acest sens, E. Lupan i D. Popescu, Drept civil. Persoana fizic, Ed. Lumina Lex, Bucuresti 1993 p. 5 - 18
117
118
aduce in discutie
117
In privina obligaiei generale de absteniune ce incumb subiectelor pasive nedeterminate in cazul drepturilor
reale, vezi L. Pop, Dreptul de proprietate i dezmembrmintele sale, Ed. Lumina Lex, Bucureti 1997 p. 22
118
ntr-o alt clasificare dup obiectul lor, obligaiile mai pot fi n natur sau juridice. n acest sens, Sm. Angheni,
Drept civil. Teoria generala a obliga iilor, Ed. Oscar Print, Bucureti 1995 p.8.
119
In privinta precripiei extinctive, Gh Beleiu, Drept civil romn, Casa de Editura i Pres ansa SRL, Bucureti
1992
120
unor acte sau fapte juridice. Izvoare ale obligatiilor civile pot fi in consecinta actele
juridice si faptele juridice in sens restrans.
Actul juridic constituie o manifestare de vointa exprimata cu intentia de a
produce efecte juridice. Cum efectul juridic pe care il urmarim este obligatia civila,
rezulta ca izvoare ale acesteia pot fi acele acte juridice capabile sa produca asemenea
consecinte. Asemenea acte juridice pot fi unilaterale si bilaterale sau sinalagmatice.120
Este unilateral acel act juridic in care manifestandu-si vointa juridica, se obliga
o singura persoana. Un asemenea gen de act juridic generator de obligatie este de
exemplu contractul de donatie. Tot acte juridice de factura unilaterala, producatoare de
efecte juridice sunt in egala masura si cele ce privesc oferta publica de recompensa
sau atribuirea unor castiguri prin tragere la sorti cumparatorilor unui magazin, in scop
de reclama.121
Actele juridice bilaterale sau sinalagmatice sunt acelea in care partile se obliga
fiecare din ele urmarind in egala masura obtinerea unor contraprestatii.122 Este cazul
vanzarii-cumpararii in care vanzatorul se obliga sa vanda pentru a obtine pretul, iar
cumparatorul sa plateasca pentru a obtine bunul.
Atat legislativ, cat si in doctrina romaneasca mai veche
123
ce a urmat riguros
Pentru detalieri n privina teoriei actului juridic civil, D. Cosma, Teoria general a actului juridic civil, Ed.
tiinific, Bucureti 1969 p. 25 - 68
121
B. Starck, H. Roland, L. Boyer, Obligations, 2. Contrat, Ed. Litec, Paris 1995 p. 106.
122
Gh. Beleiu, op. cit. pag.115
123
Quasi-contractul este, asa cum il defineste art. 986 Cod civil, un fapt ilicit si
voluntar din care se naste obligatie catre o alta persoana sau obligatii reciproce intre
parti.
In sistemul Codului civil, quasi-contracte sunt gestiunea intereselor altei
persoane si plata lucrului nedatorat (plata indebitului), la care practica si literatura
juridica au adaugat si imbogatirea fara just temei.
Gestiunea intereselor altei persoane sau gestiunea de afaceri consta
in faptul unei persoane (gerant) care fara a primi mandat din partea altei persoane
(garat), administreaza (gireaza) interesele acesteia din urma, din acest fapt luand
nastere obligatii civile reciproce (art. 986-991 Cod civil).
Prin plata lucrului nedatorat se intelege fapta unei persoane
(solvens) de a plati alteia (accipiens) o datorie neexistenta sau care nu-i revenea,
obligand-o in acest fel la restituire (art. 992-997 Cod civil).
Notiunea de quasi-contract a fost si este criticabila prin impreciziunea ei. Intre
contracte si asa numitele quasi-contracte nu exista in realitate asemanari cat de mici
care sa justifice denumirea. In ceea ce priveste nasterea raportului juridic contractual,
important este acordul de vointa al partilor, producator de consecinte in planul
obligatiilor.
Un asemenea acord de vointa nu exista insa nici in cazul gestiunii de afaceri si
nici in cel al platii nedatorate, izvorul obligational constituindu-l in ambele cazuri
faptul ilicit si voluntar al garantului sau al solvensului.
Se impune a stabili totodata si ce categorie de fapte juridice pot da nastere la
obligatii civile.
In categoria faptelor le avem in vedere pe cele licite si ilicite, deoarece in
analiza acestor izvoare nu prezinta relevanta sensul larg al faptului juridic ce include si
evenimentele.
Faptele ilicite sunt acele activitati omenesti de natura sa produca prejudicii care
dau nastere unor obligatii de reparare. Fapta ilicita ca izvor de obligatii este definita de
art. 998 Cod civil, ca fiind orice fapta a omului ce cauzeaza alteia un prejudiciu si care
123
124
n acest sens, C. Sttescu i C. Brsan op. cit. p.32 sau I. Dogaru Contractul. Considera ii teoretice i practice,
Ed. Scrisul romnesc, Craiova 1983, p. 8
125
n textul francez, le contrat est une convention par la quelle une ou plusieurs personnes sobligent envers une ou
plusieurs autres a donner, a faire, ou a ne pas faire quelque chose (contractul este convenia prin care una sau mai
multe persoane se oblig fa de una sau mai multe altele s dea, s fac sau s nu fac ceva).
126
n sensul acestei opinii, vezi I. Dogaru, op. cit. pag.8
125
Pentru dezvoltarea ideii, M. Rarincescu, Curs elementar de drept civil romn, Vol. II Bucureti 1947 p. 19.
I. P. Filipescu, op. cit. p. 16
129
Pentru alte formulri esenialmente asemntoare, vezi I. Zinveliu,Contractele civile instrumente de satisfacere
a intereselor cet enilor, Ed. Dacia Cluj 1978 p. 11 sau Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contractele speciale. Ed.
Actami, BucureSti 1996.p. 3.
128
126
Intrucat in principiu incheierea oricarui contract este libera, caci este permis
tot ce nu se interzice, campul de exprimare al vointei juridice este si el nelimitat.130
Aceasta autonomie este traductibila prin ceea ce se numeste in stiinta dreptului
principiul libertatii de vointa in materia contractelor. Teoria autonomiei de
vointa elaborata sub influenta rationalismului individualist din secolul al XIX-lea si
a doctrinei dreptului natural, considera consimtamantul partilor ca fiind creator de
drepturi si obligatii civile. Prin urmare forta obligatorie a contractului este
consecinta exclusiva a acordului de vointa, legea nefacand alceva decat sa
recunoasca puterea generatoare de drepturi si obligatii a autorilor actului juridic.131
In raporturile sociale libertatea are un caracter complex, de multe ori ea facand parte
din conceptele politice ale societatii.
Raportand vointa juridica relatiilor juridice ca o componenta a relatiilor
sociale, avem in vedere nu numai legile obiective ale societatii si conditiile sale
materiale de existenta ci, si necesitatile de ordin juridic exprimate prin totalitatea
normelor imperative si a principiilor de drept, precum si prin complexul relatiilor
care formeaza ordinea de drept.132
Dand cuvenita valoare acestui principiu, interpretarea art. 5 din C. civ.
exprima in acelasi timp nu numai limitele ci si libertatea vointei exprimata implicit,
intrucat potrivit textului, nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii
particulare de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri.
Aceasta dispozitie cu caracter prohibitiv, trebuie coroborata si cu prevederile art.
966 din C. civ. Care precizeaza ca obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza
falsa sau nelicita nu poate avea nici un efect.
130
In sensul acesta, I. Dogaru, Valen ele juridice ale voin ei, Ed. tiinific, Bucureti 1986 p. 42.
V. Gionea, Curs de drept civil, Ed. Scaiul, Bucureti 1996 p.71.
132
C. Sttescu i C. Brsan, op. Cit. P. 33 ori A. Nashitz, Necesitate i libertate n domeniul respectrii dreptului,
n S.C.J. nr. 1?1958 p. 11.
131
127
133
Referitor la cauza actului juridic vezi Gh. Beleiu, op. Cit. P. 146, D. Cozma op. Cit. Pag. 220 237 sau P. M.
Cosmovici .a., Tratat de drept civil, Vol. I Partea general, Ed. Academiei, Bucureti 1989 p. 188 191.
134
Gh. Beleiu, op. Cit. P.248.
135
C. Sttescu i C. Brsan, op. cit. p.42.
128
136
n dreptul nostru, majoritatea contractelor au un caracter consensual, ceea ce firete, constituie regula. Au un
asemenea caracter, sub titlu de exemplu, contractul de mandat, contractul de nchiriere, cel de depozit sau de vnzare
cumprare (cu excepia imobilelor).
137
Asemenea contracte sunt de exemplu contractul de donaie prevzut de art. 813 C. civ. sau cel de ipotec prevzut
de art. 1772 din C. civ.
129
138
Un asemenea contract este de exemplu mprumutul de consumaie, comodatul, depozitul sau gajul.
Majoritatea contractelor civile au un caracter sinalagmatic. Spre exemplu, contractele de vnzare, de nchiriere,
mandat sau depozit.
140
Au un asemenea caracter mprumutul fr dobnd sau depozitul gratuit.
141
Cele mai multe contracte au un caracter oneros: contractul de vanzare cumprare, de depozit sau de locatiune.
139
130
F. Dupa corelatiile care exista intre unele, contractele pot fi principale sau
accesorii.
142
143
131
146
ntr-o alt opinie, aceast clasificare reprezint de fapt o subclasificare a contractelor cu titlu oneros. n acest sens,
C. StAtescu i C. Brsan, op. cit. p.52
147
Din aceast categorie fac parte jocul i prinsoarea, contractul de asigurare sau cel de rent viager. Pentru alte
dezvoltri, vezi I. Apostu, Contractele aleatorii de joc i prinsoare, Ed. Evrika, Brila 1997 pag. 23 35.
148
Este cazul jocului sau al prinsorii: juctorii particip la tragerea loteriei cu o sum oarecare n ateptarea unui
ctig care depinde ntru totul de hazard.
149
n cazul contractelor negociate, prtile stabilesc de comun acord clauzele acestuia.
132
150
n contractul de adeziune coninutul este stabilit n mod unilateral de ctre una din pri, cealalt fiind obligat s
accepte i s adere (spre exemplu contractul de cltorie a unei persoane cu trenul pe calea ferat)
151
Sunt acele contracte care dau natere la drepturi din momentul ncheierii lor, cum este de exemplu contractul de
vnzare cumprare sau cel de schimb.
152
Sunt declarative acele contracte care definitiveaza i consolideaz drepturi preexistente, ca de exemplu tranzacia.
153
S-a reinut n literatur i punctul de vedere potrivit cruia n realitate legea confund condi iile de formaresau de
existen a contractului cu simplele condi ii de validitate. Condiiile de formare i existen ar fi singurele eseniale,
deoarece n lipsa lor contractul nu poate lua fiin fiind lovit de nulitate absolut. Aceste condiii sunt existena
consimmntului, a obiectului i a cauzei licite. Condiiile de valabilitate, potrivit aceleiai concepii, nu sunt
eseniale deoarece contractul exist i n lipsa lor, ns nu poate produce efecte juridice fiind lovit de nulitate relativ.
Aceste condiii sunt capacitatea de a contracta, consimmntul i viciile sale, obiectul i cauza. n acest sens, vezi C.
Hamangiu .a. op. cit. p. 496. Pentru opinia potrivit creia aceast clasificare este lipsit de importan practic, vezi.
C. Sttescu i C. Brsan, op. cit. p.56.
133
154
Pe lng aceste incapaciti generale, codul mai instituie i o serie de incapaciti pariale speciale de a contracta.
Astfel, soii sunt declarai incapabili de a vinde unul altuia, afar de excepiile prevzute de lege (art.1307); unii
administratori ai averii altuia sunt declarai incapabili s fie adjudecatari ai averii ce administraz (art.1308);
judectorii, avocaii etc. sunt daclarai incapabili s se fac cesionari de drepturilitigioase (art. 1309) etc.
155
C. Turianu, Probleme speciale de drept civil, Ed. Fundaiei Romnia de mine, Bucureti 1999 p. 110 si urm.
134
Asa cum este deja cunoscut din studiul altor parti ale dreptului civil, pentru a
fi valabil consimtamantul trebuie sa indeplineasca la randul sau urmatoarele
conditii:
a) sa provina de la o persoana cu discernamant;
Aceasta conditie porneste de la premisa ca pentru a i se recunoaste efectele
juridice, ( deci pentru a da nastere, a modifica sau a stinge un raport juridic
obligational), subiectul de drept civil trebuie sa aiba aptitudinea de a aprecia asupra
consecintelor produse ca urmare a manifestarii sale de vointa.
In ceea ce priveste persoana fizica in deplinatatea capacitatii de exercitiu, in
favoarea sa opereaza prezumtia ca are discernamantul necesar pentru a contracta.
Dimpotriva, persoana lipsita de capacitatea de exercitiu este prezumata a nu
avea discernamant fie datorita varstei fragede fie starii de sanatate mintala.
Sanctiunea incheierii unui contract de catre o persoana lipsita de
discernamant este nulitatea relativa, cu toate consecintele decurgand din aceasta.
b) consimtamantul trebuie exprimat cu intentia asumarii unui
angajament juridic.
Per a contrario, lipseste intentia de a produce efecte juridice daca declaratia
de a contracta a fost facuta in gluma, (jocandi causa), din prietenie sau complezenta.
De asemeni, consimtamantul nu poate fi dat sub forma unei conditii pur potestative
din partea celui care se obliga (altfel spus, ma oblig daca am chef!), sau daca el
este prea vag si imprecis (ad calendas graecas!).
c) consimtamantul trebuie sa fie exteriorizat, caci este de neconceput
incheierea unui contract fara o manifestare exterioara de vointa.
Manifestarea de vointa poate fi in egala masura exteriorizata fie intr-o forma
expresa, fie intr-una tacita.156
156
Pentru anumite contracte este necesar manifestarea expres a voinei, aa cum este cazul actelor solemne, pe ct
vreme pentru altele este suficient chiar i numai o manifestare tacit a voinei. Se impune totui precizarea c n
dreptul civil tcerea nu valoreaz neaparat consimmnt. Adagiul qui tacit consentire videtur (cel care tace este
gata sa consimt) ar putea fi aplicat ca atare, doar atunci cnd legea d o asemenea interpretare n mod expres tcerii,
cum ar fi de pild cazul tacitei reconduciuni.
135
Obiectul contractului
Textul art. 962 din C. civ. precizeaza ca Obiectul conventiilor este
acela la care partile sau numai una din ele se obliga. Din aceasta prevedere,
rezulta ca obiectul contractului consta in prestatia datorata de debitor, respectiv de a
da, a face sau a nu face ceva, dupa caz.
Atunci cand conduita partilor priveste lucrurile sau bunurile, acestea sunt
privite ca si un obiect derivat al actului juridic civil, ceea ce de fapt explica si
prevederea din art. 963 C. civ. anume ca numai lucrurile ce sunt in comert pot face
obiectul unui contract
Pentru a fi valabil, obiectul trebuie la randul sau sa indeplineasca urmatoarele
conditii:
- sa existe in momentul incheierii contractului sau sa fie certa producerea lui
in viitor157.
- sa fie in circuitul civil. Prin bunuri aflate in circuitul civil se inteleg acele
bunuri susceptibile sa faca obiectul unor acte translative sau constitutive de
proprietate158. In lipsa unei interdictii exprese, trebuie considerate ca facand parte
din circuitul civil toate bunurile susceptibile a face obiectul apropiatiunii private.159
- sa fie determinat sau determinabil. Atunci cand obiectul (derivat) consta
intr-un bun determinat prin caractere individuale (res certa), conditia este indeplinita
chiar din ipoteza. Cand acesta consta intr-un bun ce trebuie individualizat prin
insusiri de gen (res genera), conditia este realizabila prin determinarea in concret a
bunului cu ajutorul cantaririi, numararii, masurarii sau a altor operatiuni de acest fel.
157
In privina bunurilor viitoare, face excepie succesiunea nedeschis nc, fiind interzise pactele asupraunei
succesiuni nedeschise. In acest sens vezi i M. Eliescu, Curs de succesiuni, Ed. Humanitas, Bucureti 1997, p. 518
158
Dei art. 963 din C. civ. se refer la lucrurile ce sunt n comer, s-a apreciat unanim c de fapt este vorba despre
lucrurile aflate n circuitul civil. Aceast interpretare este confirmat de acte normative de dat recent, adoptate dup
1989, care se refer expres la bunuri care sunt i rmn n circuitul civil (art. 1 din Legea nr.54/1998 privind
circulaia juridic a terenurilor), i bunuri scoase din circuitul civil (art.5 alin. 2 din Legea nr. 18/1991). Cu privire
la aceste categorii de bunuri, I. Apostu, Introducere n teoria dreptului de proprietate si a drepturilor reale
principale, Ed. Evrika Brila 1998, p. 57 - 60
159
La rndul lor, bunurile aflate n circuitul civil pot fi bunuri care pot circula liber, nengrdit i bunuri care pot
circula n condiii restrictive aa cum sunt spre exemplu armele, muniiile sau produsele i substanele stupefiante etc.
137
La rndul ei imposibilitatea poate fi de ordin material sau de ordin juridic. Condiia posibilitii obiectului poate fi
apreciat in strnsa legtur i cu progresul tehnico-tiinific, care lrgete considerabil cmpul de evaluare.
161
n categoria condiiilor obiectului, ar mai putea fi incluse si altele, prelevate in literatura, ca de exemplu
autorizarea obiectului (C. Turianu, op. cit p. 59), personalitatea prestaiei sau interesul apreciabil n bani (C
Hamangiu op. cit. p.509.
138
principalelor categorii de
contracte respectiv:
* in contractele bilaterale sau sinalagmatice, scopul fiecarei parti consta in
reciprocitatea prestatiilor urmarite, care sunt dependente si se conditioneaza
reciproc (fiecare parte se obliga, stiind ca si cealalta parte se obliga la randul ei);
* in contractele cu titlu gratuit, scopul imediat il constituie intentia de a
gratifica (animus donandi);
* in contractele reale, scopul imediat il constituie reprezentarea remiterii
materiale a bunului.
Scopul mediat consta in motivul care a determinat incheierea contractului, ce
tine de caracteristicile unei prestatii, calitatile unei persoane, insusirile sau nevoia
unui lucru.
Ca si obiectul, cauza contractului trebuie sa existe, sa fie reala, licita si
morala. Aceste conditii sunt consacrate de art. 966 din C. civ. care precizeaza ca
Obligatia fara cauza, fondata pe o cauza falsa, nelicita nu poate avea nici un
efect
de
desfasurare
in
timp,
perioada
numita
de
unii
autori
P.M. Cosmovici, Drept civil. Drepturi reale. Obliga ii. Legisla ie. Ed. All, Bucureti 1996 p. 126
139
concepute, (de exemplu tariful unei calatorii cu avionul), fie prin implicatiile unui
anumit gen de a tranzactiona (spre exemplu vanzarea unui magazin la un pret ce nu
tine seama de alte elemente, fond de marfa, mijloace circulante etc.).
Anterior momentului incheierii contractului, drumul parcurs de catre parti
pana la realizarea acordului de vointa poate surprinde, in unele situatii, mai multe
faze, respectiv: 1. negocierile precontractuale, 2. oferta de a contracta, 3.
promisiunea de a contracta sau antecontractul si 4. acceptarea.
A. NEGOCIERILE PRECONCONTRACTUALE
Negocierile sau tratativele precontractuale, constituie invitatia facuta de catre
una din parti de a trata continutul unui eventual contract. In privinta acestei etape
precontractuale, s-ar putea aprecia ca ea reprezinta de fapt faza finala a tratativelor,
fiind chiar ulterioara acceptarii ofertei164. Poate fi vorba despre negocieri
precontractuale doar atata vreme cat inca nici nu a fost lansata o oferta si nici
exprimata o acceptare. Ulterior acceptarii ofertei deja vorbim despre un contract,
astfel incat eventualele negocieri pot avea drept obiect executarea efectiva a unor
clauze speciale sau angajarea altor obligatii, ori pur si simplu negocierea unui alt
contract.
Spre deosebire de oferta ferma care il obliga pe ofertant, negocierile nu
produc asemenea consecinte juridice. Este adevarat ca de multe ori negocierile se
pot finaliza printr-un acord de principiu, scrisoare de intentie sau protocol,
uzitate mai ales in domeniul comertului international165.
Desi in planul conesecintelor juridice negocierile precontractuale sunt lipsite
de relevanta, totusi intereseaza comportamentul celor care sunt in tratative, sub
aspectul cerintei de a se abtine de le orice manevra neloiala sau de a se informa
reciproc cu sinceritate asupra tuturor imprejurarilor carear avea un rol determinant
163
I. S. Urs i Sm. Angheni, Drept civil. Drepturile reale. Teoria general a obliga iilor civile. Vol. II, Ed. Oscar
Print, Bucureti 1998 pag.211.
164
n acest sens, T. Georgescu, Negocierea afacerilor. Ed. Porto-Franco, Galai 1992 pag.10.
165
Cu privire la negocierea contractelor de comer exterior, I. Macovei, Contractele de comer exterior n dreptul
romn, Ed. Junimea Iai 1977 p.91 120.
140
pentru incheierea unui contract. Totodata, exista obligatia, -nascuta din uzante-, ca
partile sa se manifeste cu buna credinta in cadrul negocierilor, sa-si respecte
angajamentele de principiu sau sa-si acorde reciproc termene de reflexie rezonabile.
Tratativele pot fi intrerupte oricand in principiu, fara a se produce consecinte
in planul raspunderii, afara doar daca nu se dovedeste intentia sau culpa grava a
unui partener.166
B. OFERTA DE A CONTRACTA
Sensul juridic al notiunii nu difera cu nimic de cel intrebuintat in limbajul
comun:167 oferta este o propunere facuta de catre o persoana alteia in scopul
incheierii unui contract.168 Oferta sau policitatiunea implica deja o propunere avand
un obiect precis determinat sau determinabil, asa incat contractul sa poata fi oricand
prefigurat de catre partile contractante. Fiind prima manifestare de vointa, ea
reprezinta de fapt primul pas catre acordul de vointa169. Este si motivul pentru care,
fiind o latura a vointei de a contracta, deci a consimtamantului, ea trebuie sa
indeplineasca toate cerintele de forma si de fond ale acestuia.
1. Conditiile de forma ale ofertei
In privinta formei ofertei ca modalitate de exprimare a vointei de a contracta
nu se cere in principiu nici-o conditie speciala, aceasta poate fi expresa sau tacita,
exprimata in scris sau verbal, adresata unei persoane determinate sau publicului.
Fireste cea mai uzuala forma de exhibare a ofertei este cea expresa, exprimata
fie in scris, fie verbal.
166
n msura n care una dintre pri vdete rea credin n respectarea negocierii prelabile, ea va fi inut s
rspund i s repare prejudiciul cauzat partenerului, paguba reprezentnd spre exemplu echivalentul cheltuielilor
reclamate de organizarea negocierii sau evetualele studii prealabile etc. (I. S. Urs i Sm. Angheni, op. cit. p. 211). S-a
mai apreciat totodat c ruperea unor tratative avansate fr un motiv serios, poate fi sancionat de instane pe
temeiul rspunderii civile delictuale. O asemenea rspundere poate fi angajat de pild n cazul n care n cursul
negocierilor una dintre pri nu d celeilalte toate informaiile susceptibile de a o clarifica i de a o determina s
ncheie un contract. n acest sens, vezi P. M. Cosmovici, op. cit. p.127.
167
Pentru definiia comun, vezi i Vl. Hanga, Mic dic ionar juridic, Ed. Lumina Lex, Bucureti 1999 pag. 142
168
Oferta de a contracta nu se confund cu oferta real, procedur prin care debitorul se elibereaz de obligaia sa
silind pe creditor s primeasc plata, depunnd lucrul ce formeaz obiectul contractului la casa de depuneri sau la o
instituie similar.
169
C. Sttescu i C. Brsan, op. cit. p. 58.
141
Valoarea juridica a unei oferte o pot avea insa numeroase imprejurari din care
s-ar putea trage neechivoc concluzia vointei de a contracta exprimata in mod tacit:
stationarea unui taxi intr-o statie pentru taximetre, afisarea meniului zilei la intrarea
intr-un restaurant, etc. Cel mai uzitat exemplu in sustinerea ipotezei ofertei tacite de
a contracta il reprezinta desigur tacita reconductiune: poate fi considerata ca o oferta
de prelungire a unui contract de inchiriere, imprejurarea ca, desi contractul a
expirat, daca locatarul ramane si e lasat in posesie, atunci se considera locatiunea
ca reinoita (art. 1437 din C. civ.)170.
Oferta poate fi facuta unei persoane determinate sau publicului. In ultimul caz
este de regula vorba despre o simpla invitatie de a negocia, posibiliatea acceptarii
avand-o orice persoana. Expunerea unui lucru in vitrina unui magazin intr-un stand
sau pe o taraba in piata cu indicarea pretului de vanzare constituie exemplul cel mai
graitor al ofertei facute publicului.
Intr-o asemenea abordare, identitatea destinatarilor ofertei este indiferenta:
pentru un comerciant care vinde o marfa nu conteaza identitatea celor care cumpara
ci faptul ca ei platesc, dupa cum in cazul ofertei publice de recompensa nu conteaza
cine furnizeaza lucrul sau informatia ceruta ci realizarea interesului ofertantului.171
Se pot ivi si situatii in care oferta adresata publicului poate da nastere la
obligatii in sarcina ofertantului: acesta va fi obligat fata de primul acceptant, daca
spre exemplu oferta de vanzare a unui bun cert a fost publicata intr-un ziar.172
Oferta poate contine sau nu in cuprinsul ei un termen de acceptare, in
interiorul caruia trebuie sa se realizeze acceptarea ei de catre destinatar. Acest
termen poate fi aratat in mod expres dar el poate rezulta si implicit din natura
contractului si din timpul necesar de gandire si acceptare de catre destinatar, care
170
Cu privire la contractul de locaiune i prelungirea acesteia, vezi Fr. Deak i St. Crpenaru Contracte civile i
comerciale, Ed. Lumina Lex, Bucureti 1993 p. 87 - 114
171
Alain Benabent, Droit civil. Les obligations. Ed. Montchrestien Paris 1997 6-emme edition, p. 45.
172
Oferta public poate fi proteguit i de unele dispoziiuni speciale ale legii. Legea francez pentru protecia
consumatorilor (L.121 21) oblig pe ofertant s precizeze caracteristicile eseniale ale bunurilor i serviciilor oferite
publicului, stabilete msuri minuioase cu privire la caracteristicile afiajului i etichetajului etc. Asemenea
dispoziiuni i-ar putea gsi cu siguran locul i utilitatea ntr-o viitoare reglementare romneasc.
142
173
143
175
n aceast privin opiniile autorilor sunt diferite. Dei se accept ideea rspunderii ofertantului pentru revocarea
intempestiv a ofertei, controversele au ca obiect stabilirea temeiului juridic al acesteia. n literatur s-au conturat
totui dou opinii, una ntemeiat pe fora actului juridic al ofertei, cealalt pe rspunderea ce rezult din faptele
juridice exterioare ofertei care fundamenteaz n final fie teoria raspunderii delictuale, fie pe cea izvort din abuzul
de drept.
176
I. S. Urs i Sm. Angheni, op. cit. pag. 213.
144
D. ACCEPTAREA.
Acceptarea ofertei este al doilea pas spre incheierea contractului, aceasta
constituind de fapt o replica la oferta primita. Ca si oferta, nici acceptarea nu trebuie
sa indeplineasca anumite conditii de forma pentru valabila ei exprimare. Ea poate fi
deci verbala sau scrisa, expresa ori tacita, important fiind doar sa exprime cu
certitudine vointa de a incheia contractul. Si in privinta acceptarii chestiunea
manifestarii tacite a intentiei de a contracta trebuie sa rezulte neindoios pentru a
avea o asemenea valoare. In practica si in literatura de specialitate s-a acceptat ca si
tacerea poate avea valoarea unei acceptari atunci cand:
177
Unii autori fac chiar trimiteri la doctrina francez, referindu-se la aa numitele contracte preparatorii, pactul de
preferin , clauza de exclusivitate, clauza de monopol, contractul de rezervare etc. Astfel, pactul de preferin este
cel prin care o persoan se angajeaz fa de alta s nu ncheie contractul cu un ter nainte de a-i propune acel lucru,
n vreme ce clauza de exclusivitate este promisiunea fcut unui vnztor en detailde ctre un fabricant
145
1. Conditiile acceptarii
Pe langa conditiile generale de validitate ce trebuie sa caracterizeze orice
manifestare de vointa data in scopul de a da nastere, a modifica sau a stinge un
raport juridic civil, valabilitatea acceptarii ofertei trebuie sa indeplineasca anumite
conditii specifice si anume:
a. acceptarea sa fie in concordanta cu oferta. Ea trebuie sa se refere la oferta
primita si nu la o alta. Atunci cand acceptarea conditioneaza sau limiteaza oferta
initiala nu mai poate fi vorba despre o acceptare ci de o contraoferta in conditiile
art. 39 din C. com.179
b. acceptarea trebuie sa fie neindoielnica. Ea trebuie asadar sa fie manifestata
in scopul vadit de a accepta angajamentul juridic. Simpla cercetare a unei marfi sau
informarea cu prvire la caracteristicile unui bun expus spre vanzare de pilda, nu
poate constitui o acceptare a ofertei de vanzare.
c. oferta adresata unei anumite persoane se considera primita numai daca
acceptarea vine de la aceasta persoana si nu de la alta. Oferta lansata unui artist
plastic de a executa o anumita lucrare, de exemplu, nu poate fi acceptata decat de
178
146
catre acel artist, caci daca oferta are un caracter intuitu personae, acelasi caracter
il conserva si acceptarea.
Dimpotriva, daca oferta se adreseaza publicului, ea poate fi acceptata de
oricine.
d. acceptarea trebuie sa se manifeste mai inainte ca oferta sa fi devenit
caduca sau sa fi fost retrasa.
primind-o isi exprima acordul, chiar fara a-l mai comunica ofertantului. Aceasta
constructie se intemeiaza pe ideea ca in acel moment deja incep sa coexiste cele
doua consimtaminte, or, prin definitie contractul ia nastere tocmai prin realizarea
acestui consens.
Oricat de simpla si de tentanta apare ea, in realitate aceasta abordare este
deficitara, inconvenientele ei facand-o neutilizabila, deoarece pe langa gradul ridicat
de probabilitate in determinarea momentului in care acceptantul agreaza oferta, el
poate la fel de bine sa revina asupra ei mai inainte de comunicarea acceptarii180.
Gradul atat de sporit de probabilitate face asadar ca acest sistem sa nu poata fi
acceptat in practica atat de dinamica a realizarii raporturilor contractuale
b) Un al doilea sistem este cel al expedierii acceptarii, potrivit caruia
momentul incheierii contractului se considera a fi acela in care acceptantul a
expediat scrisoarea de acceptare, chiar daca aceasta nu a ajuns la ofertant, deci el nu
a luat cunostinta de acceptare.
Si acest sistem prezinta inconveniente pentru ca acceptantul are posibilitatea
de a-si revoca acceptarea pana in momentul primirii scrisorii de catre ofertant.
Sistemul este si inutil, deoarece oricum ofertantul nu ia cunostinta de incheierea
contractului decat cel mai devreme in momentul primirii corespondentei.
c) Un al treilea sistem este cel al receptiei acceptarii de ofertant sau sistemul
primirii acceptarii. Contractul se considera incheiat in momentul in care ofertantul
primeste scrisoarea de acceptare, chiar si daca el nu a luat cunostinta de continutul
ei. Acesta este un sistem deja acceptabil deoarece el prezinta un mai mare grad de
siguranta. Desigur, si el poate fi criticat intrucat contractul se considera incheiat in
pofida faptului ca ofertantul nu cunoaste acceptarea, inconvenient mai mult teoretic
decat cu rezonanta practica.
Fata de toate obiectiunile enuntate cu prilejul evocarii acestor sisteme, ultimul
sistem poate fi acreditat ca prezentand cel mai ridicat grad de certitudine asupra
momentului incheierii contractului.
148
180
149
150
187
151
190
Pentru interpretarea normelor de drept vezi i M. C. Eremia, Interpretarea juridic, Ed. All, Bucureti 1998 p. 23
31.
191
Deosebirile dinre cele dou activiti pot fi gsite i n privina gredului de abstractizare al normelor juridice n
comparaie cu caracterul concret al clauzelor contractuale. n privina celor dinti, se pune problema adaptrii unei
reguli generale i impersonale deci abstracte (s.n.) unei situa ii de fapt concrete, n vreme ce interpretarea clauzelor
contractuale impune raportarea unui acord de voin concret i individual la o norm cu caracter general, care calific
n final coninutul raportului juridic obligaional concret. De aceea, interpretarea clauzelor contractuale este
ntotdeauna limitat la un anumit act juridic, fr a se pune problema extinderii rezultatului acestei analize i asupra
altor acte juridice. n ultim analiz, interpretarea coninutului unui contract de ctre judector este o problem de
spe. (n acest sens, vezi i P. M. Cosmovici, op. cit.Obligaiile, p.154).
152
priceperii si gradului lor de cultura juridica192. In opinia unor distinsi autori, aceste
norme deriva din logica si din ratiune, asa ca ele s-ar impune judecatorilor prin
autoritatea lor rationala chiar daca legiuitorul nu le-a concretizat in texte exprese.
De altfel, normele de interpretare fixate de lege nu au un caracter imperativ, ci
constituie mai mult sfaturi date judecatorilor: acestia pot da unui contract o
interpretare diferita de aceea ce ar rezulta din texte, daca din circumstantele cauzei
rezulta ca intentia partilor nu este aceea ce ar deriva din stricta aplicare a textelor193.
In functie de obiectul de reglementare, distingem intre: a) normele de
interpretare cu caracter general, care se refera la principiile diriguitoare pentru
interpretarea oricarui contract, si b) normele cu caracter special ce privesc
interpretarea prin specificitatea conventiei analizate.
192
n literatura juridic s-au confruntat dou concepii de interpretare a coninutului contractelor, unasubiectiv i
una obiectiv. Potrivit teoriei subiective, a voinei reale sau interne, pentru interpretarea unui contract intereseaz
voin a sau inten ia comun a pr ilor, fiind irelevant modul n care acestea s-au exteriorizat. Soluia este criticabil
ntruct ea implic un criteriu imprecis pentru reconstituirea unor fapte obscure, adeseori imposibil de cunoscut,
eventual prezumate. Acest sistem este propriu dreptului latin. Teoria obiectiv, (a voinei declarate), pornete de la
declara ia de voin a pr ilor aa cum-a
s exteriorizat ea i raportat la unele elemente extrinseci conven iei cum ar
fi echitatea sau uzan ele. i aceast soluie este discutabil cci ea las loc arbitrariului n domeniul interpretrii,
nesocotind voina real a prilor. Acest sistem este uzitat n dreptul de sorginte germanic.
193
n acest sens, vezi C. Hamangiu, op. cit. p. 519.
153
Legiuitorul romn din 1864 a preluat cuvnt cu cuvnt textul art. 1165 din Codul civil francez pe care doar la
tradus. n textul original: On doit dans les conventions rechercher quelle a ete la commune intention des parties
contractantes, plutot que de sarreter au sens litteral des termes.
195
196
n acest sens, C. Sttescu i C. Brsan, op. cit. p.71 sau I. Urs i Sm. Angheni, op. cit. p. 222.
Aceast soluie este n prezent mbriat de toi autorii contemporani.
154
197
198
155
sens, art. 982 din C. civ. precizeaza ca toate clauzele conventiilor se interpreteaza
unele prin altele, dandu-se fiecareia intelesul ce rezulta din intregul act.
2. Interpretarea clauzelor indoielnice sau echivoce.
Sunt indoielnice, acele prevederi ale contractului ce pot fi primitoare de mai
multe intelesuri, sunt confuze sau greu de apreciat. Pentru astfel de imprejurari,
legiuitorul a stabilit patru reguli de interpretare:
- termenii susceptibili de doua intelesuri se interpreteaza in intelesul ce se
potriveste mai mult cu natura contractului (art. 979 C. civ.);
- clauzele indoielnice se interpreteaza in intelesul in care ele pot produce un
efect, iar nu in acela in care nu ar produce nici unul (art. 978 C. civ.);
- dispozitiile indoielnice se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a
incheiat contractul (art. 980 C. civ.);
- in cazul indoielii, contractul se interpreteaza in favoarea celui care se
obliga (principiul in dubio pro reo, consacrat de art. 983 din C. civ.).
Alte reguli de interpretare.
In afara de regulile aratate si grupate mai sus, codul mai prevede si alte reguli
speciale de interpretare dupa cum urmeaza:
- conventia nu cuprinde decat lucrurile asupra carora se pare ca partile si-au
propus a contracta, oricat de generali ar fi termenii cu care s-a incheiat
(art. 984 C. civ.);
- atunci cand intr-un contract partile citeaza un caz ca exemplu pentru a
explica obligatia, nu se poate interpreta ca o rasfrangere a efectului
obligatiei la acel caz si ca o excludere a cazurilor neexprimate (art.985 C.
civ.).
199
Fa de calificarea dat de ctre cod conveniei legal fcute, unii autori au concluzionat c ntre lege i contract
ar exista n planul consecinelor att unele asemnri ct i deosebiri. Asemnrile ar consta n aceea c: a) att legea
ct i contractul au putere obligatorie; b) la fel ca i legea, convenia poate fi desfcut pe calea unui procedeu invers
celui folosit pentru naterea sa; c) att abrogarea legii ct i revocarea convenional a contractului produc numai
efecte viitoare; d) att comandamentul legii ct i obligaiile contractuale trebuie aduse la ndeplinire cu bun
credin, etc.Deosebirile ar consta n aceea c: a) n vreme ce legea este o regul de conduit general, impersonal i
cu aplicare repetat, contractul creaz obligaii numai pentru un numr limitat de persoane i cazuri; b) dac o lege
poate deroga de la prevederile altei legi, contractul nu poate deroga de la lege; c) n ceea ce privete revocarea
unilateral a unor contracte, legea nu poate fi abrogat dect potrivit unei proceduri parlamentare, etc. (pentru
dezvoltri vezi P.C. Vlachide, op. cit. p.75).
157
200
Din textul art. 1010 din C. civ. rezult c este lovit de nulitate nu numai clauza ce cuprinde condiia potestativ,
(de exemplu clauza prin care vnztorul se oblig s vnd numai dac va vrea), ci nsi obligaia, actul juridic n
totalitate. Pentru dezvoltri, vezi D. Cosma op. cit. p. 277.
158
201
Din categoria prilor contractante fac parte i cei care dei nu au fost prezeni la ncheierea contractului au fost
valabil reprezentai de cei ce au contractat n numele lor.
159
202
161
Pentru noiunea i condiiile simulaiei actului juridic civil, vezi D. Cosma, op. cit. p.396 i urm.
Simulaia este absolut atunci cnd actul secret lipsete actul aparent de orice efecte. Ea este relativ, atunci cnd
actul secret modific actul aparent privitor la natura, prile sau cuprinsul operaiei juridice. La rndul ei, simulaia
relativ poate fi obiectiv sau subiectiv.
204
162
asemenea forma de simulatie, ambele parti din contractul aparent urmaresc, in mod
constient, ca efectele sa se produca fata de o persoana careia intentioneaza a-i pastra
anonimatul.
Principalul efect al simulatiei consta in inopozabilitatea fata de terti a
contractului secret si, daca este cazul, inlaturarea simulatiei pe calea actiunii in
simulatie.
Efectele simulatiei se produc insa diferit, dupa cum este vorba despre parti ori
despre terti.
In relatiile dintre parti si succesorii acestora isi produce efectele actul secret,
caci la incheierea lui partile si-au exprimat vointa reala
In privinta tertilor, producator de efecte este contractul aparent pe care
acestia l-au cunoscut si care le este opozabil. Desi singurul contract adevarat este
cel secret, nu efectele acestuia ci ale celui public pot fi opuse tertilor, caci art. 1175
din C. civ. precizeaza ca actul secret nu poate avea nici un efect in contra altor
persoane in afara partilor.
Referitor la inopozabilitatea fata de terti a actului secret se impun totusi
cateva precizari:
- tertii nu se pot prevala de aparenta rezultata din actul public daca ei
cunosteau si existenta actului ascuns de parti;
- actul secret nu poate fi invocat de parti in contra tertilor, pentru ca acesta nu
le este opozabil;
- daca intre terti exista conflict pornind de la interesele divergente ale
acestora de a se prevala fie de actul public fie de cel secret, au castig de cauza acei
terti care se vor intemeia cu buna credinta pe actul aparent.
205
Firete, se impune ca acest contract s fie i el valabil ncheiat, cu respectarea tuturor condiiilor de fond i de
form.
206
Spre exemplu aciunea paulian menit s ntregeasc petrimoniul debitorului.
207
Numii lato sensu succesori sau habentes causam, denumirea lor de avnzi cauz s-a transmis n limbajul juridic
romn din franuzescul ayants-cause despre care face vorbire Codul napoleonian n ale sale articole 1122 referitor
la stipulaie i 1132 privitor la fora probant a actului sub semntur privat.
164
Cu privire la natura juridic i caracterele transmiterii succesorale, vezi M. Eliescu Curs de succesiuni, Ed.
Humanitas, Bucureti 1997 p. 13 - 35
209
n acest sens vezi C. Sttescu i C. Brsan op. cit. p. 78 sau Gh. Botea Drept civil. Dreptul la motenire, Ed.
Scorpio 78, Bucureti 1999 p. 12 - 19
210
Pentru obiectul i caracterele juridice ale transmiterii succesorale, vezi Fr. Deak, Motenirea legal, Ed. Actami,
Bucureti 1994 p. 11 - 25
165
privinta acestora, efectele contractelor se vor rasfrange numai daca obiectul lor are
legatura cu dreptul transmis catre succesori.
O asemenea conexiune trebuie insa tratata diferentiat, in functie de momentul
dobandirii dreptului transmis de catre autor. Astfel, s-a stabilit ca ii profita
succesorului cu titlu particular numai drepturile dobandite de autor anterior
transmiterii succesorale. O asemenea solutie ni se pare pe deplin justificata, caci nu
se pot transmite pe cale succesorala decat drepturile existente in patrimoniul
defunctului in momentul deschiderii succesiunii, stiut fiind ca nemo plus juris ad
alium transferre potest quam ipse habeat.
Pe de alta parte, este important de precizat ca in principiu obligatiile asumate
nu se transmit asupra succesorilor cu titlu particular chiar daca au legatura cu
dreptul transmis. In aceasta privinta insa exista si exceptii, care se refera la
obligatiile propter rem si cele scriptae in rem211 care datorita legaturii lor
stranse cu un anumit lucru vor produce efecte si fata de succesorul cu titlu
particular.
c. Creditorii chirografari sunt acei creditori care nu dispun de o garantie reala
prin care sa fie asigurata executarea dreptului lor de creanta. Ei isi pot totusi
satisface creanta, atunci cand aceasta a devenit exigibila, urmarind acele bunuri care
vor exista in patrimoniul debitorului in momentul exigibilitatii. Neavand asadar o
garantie reala, creditorii chirografari au drept garantie intregul patrimoniu al
debitorului privit in ansamblul sau ca universalitate juridica existenta independent
de bunurile individuale ce intra in cuprinsul ai. Conceptul de gaj general este
exprimat de art. 1718 din C. civ. care prevede ca Oricine este obligat personal este
tinut cu toate bunurile sale, mobile sau imobile, prezente sau viitoare212.
Din ratiunea textului rezulta ca modificarile care se produc in patrimoniul
debitorului sunt opozabile creditorilor chirografari.
211
De exemplu, potrivit art. 1441 din C. civ. dac locatorul vinde lucrul nchiriat, cumprtorul este dator s
respecte loca iunea fcut nainte de vnzare, ntruct a fost fcut prin act autentic sau prin act privat, dar cu dat
cert, afar numai cnd desfiin area ei din cauza vzrii s-ar fi prevzut n nsui contractul de loca iune.
212
Cu privire la funcia patrimoniului de a constitui gajul general al creditorilor chirografari, vezi i I. Apostu, op. cit.
Introducere n teoria dreptului de proprietatep. 8
166
167
Textul art. 1120 din Codul civil francez nu a fost preluat de legiuitorul romn de la 1864. Potrivit acestui text ns,
promisiunea de porte-fort implica dou contracte i anume unul imediat ntre debitor i creditor i unul eventual
ntre creditor i ter. Pn cnd terul nu consimte contractul nu-i este opozabil, dar dac l accept, contractul se
consider ncheiat de la data promisiunii de porte-fort
168
214
169
215
Cu privire la notiunea si definirea transporturilor n genere, vezi A. Clin, Dreptul transporturilor. Partea
general, Ed. Pax Aura Mundi, Galai 1997 p. 11
216
Cadrul unei asemenea convenii poate fi extins, cci este posibil ca expeditorul s nu plteasc transportul, iar
destinatarul s nu fie la rndul su beneficiar. (n acest sens vezi i Gh. Filip, Dreptul transporturilor, Casa de
Editur i pres ansa SRL, Bucureti 1997 p. 15
217
S-a admis c acesta poate fi chiar o persoan viitoare care dei nu exista n momentul ncheierii contractului, este
cert c se va nate. Astfel este stipulaia fcut n favoarea primului copil care se va nate n viitor sau a unei
persoane juridice n curs de constituire. n sensul acestei idei, C. Sttescu i C. Brsan, op. cit. p. 83.
170
care
Spre exemplu, prin stipulaie urmrea stingerea unei datorii pe care o avea fa de terul beneficiar: nendeplinir
ea
angajamentului de ctre promitent, este de natur a-i cauza stipulantului un prejudiciu n mod direct, prin prin
nediminuarea scontat a pasivului su patrimonial.
219
Dac totui ntre stipulant i promitent s -a ncheiat un contract sinalagmatic, neexecutarea prestaiei de ctre
promitent poate avea oricare dintre consecinele specifice contractelor bilaterale: invocarea excepiei de neexecutare,
rezoluiunea sau rezilierea conveniei.
171
172
220
n acest sens, C. Sttescu i C. Brsan, op. cit. p.89, I. Urs i Sm . Angheni op. cit. p.235 sau P. M. Cosmovici op.
cit. Obligaiile, p. 157.
221
Pentru noiunea i rolul contractului colectiv de munc vezi i V. Nistor, Contractul colectiv de munc, Ed.
Evrika Brila 1997 p. 7 9
173
solidare al
caci nu de putine ori fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu poate constitui in acelasi
timp si infractiune.222 Spre exemplu aducerea in stare de neintrebuintare a unui lucru,
poate constitui un delict civil dar poate intruni in acelasi timp si elementele
constitutive ale infractiunii de distrugere prevazuta de art. 214 din C. pen.223.
Faptul ca autorul prejudiciului va fi tras atat la raspundere penala prin aplicarea
unei pedepse cat si la raspundere civila prin obligarea la acoperirea prejudiciului
cauzat prin fapta sa nu constituie o incalcare a principiului non bis in idem.
Asocierea acestor doua forme ale raspunderii (pedeapsa cu caracter penal si sanctiunea
reparatorie cu caracter civil), nu duce la confundarea lor si nici la modificarea naturii
juridice a fiecareia dintre sanctiunile aplicate.224
In ceea ce priveste functiile raspunderii civile delictuale, ca orice forma de
raspundere juridica, aceasta are un dublu rol: unul educativ, preventiv si unul
sanctionator propriu zis.
Functia educativa, cu un grad sporit de generalitate, consta in influentarea
constiintei oamenilor si preventia savarsirii de delicte civile atat la nivelul individului
faptuitor, (tinut sa repare prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicita), cat si la cel al
constiintei publice, stiut fiind ca la fel vor raspunde toate persoanele ce vor cauza
altora prejudicii.
Functia sanctionatorie consta in obligarea autorului faptei cauzatoare de
prejudiciu la repararea lui. In acest fel, prin functia sanctionatorie raspunderea civila
delictuala constituie in ultima analiza un mijloc de proteguire a drepturilor civile
subiective. Aceasta functie are insa un caracter relativ, caci de cele mai multe ori
repararea prejudiciului este posibila numai prin inlocuirea valorilor atinse prin alte
valori, adeseori de natura pecuniara.
222
Pentru definirea infraciunii i alte aspecte conexe dreptului penal, vezi i T. Vasiliu .a., Codul Penal comentat i
adnotat. Partea general. Ed. tiinific Bucureti 1972 p. 85.
223
Cu privire la infraciunea de distrugere, vezi i O. Stoica, Drept penal. Partea special, Ed. Didactic i
Pedagogic, Bucureti 1976 pag. 173.
224
n acest sens i C. Sttescu i C. Brsan, op. cit. p.137
176
motivul pentru care legea individualizeaza toate faptele care constituie infractiuni,
definindu-le ca atare si stabilind regimul lor sanctionator.
2.- Finalitatea raspunderii civile delictuale consta in repararea prejudiciului
cauzat unei persoane de catre faptuitor, pe cata vreme scopul raspunderii penale este
pedepsirea celui care a comis o infractiune.225
3.- Desi ambele forme de responsabilitate implica savarsirea cu vinovatie a
faptei ilicite, forma si gradul ei sunt diferite:
In cazul raspunderii civile delictuale forma si gradul de vinovatie sunt
irelevante, neconditionand nici intinderea prejudiciului si nici cuantumul obligatiei de
reparare a acestuia. Obligatia de despagubire subzista integral, indiferent daca
autorul a actionat cu sau fara intentie ori din culpa. Cu toate acestea, intinderea
vinovatiei este relevanta in doua situatii si anume: a) in raporturile dintre coautorii
unei fapte ilicite; b) pentru stabilirea cuantumului despagubirilor daca la producerea
prejudiciului a concurat si fapta culpabila a victimei.
Dimpotriva, forma si gradul de vinovatie reprezinta in sistemul raspunderii
penale elemente esentiale atat in ceea ce priveste caracterizarea infractiunii,226 dar mai
ales in priivinta individualizarii judiciare a pedepselor sau a modalitatii de
executare.227
4.- Desi atat raspunderea civila delictuala cat si cea penala implica
discrenamantul faptuitorului, varsta de la care poate fi angajata raspunderea
difera:
In materie civila, minorii care au implinit varsta de 14 ani sunt prezumati ca
au lucrat cu discernamant. Cei ce nu au implinit acesta varsta raspund delictual
225
n pofida acestei deosebiri totui, ideea de pedeaps nu este ntru totul strin rspunderii civile, aa cum i
repararea prejudiciului poate fi conex rspunderii penale. n acest sens vezi C. Sttescu i C. Brsan, op. cit p. 140.
226
Spre exemplu forma i gradul de vinovie sunt criterii de delimitare a infraciunii de vtmare corporal prevzut
de art. 181 din C. pen. De cea de vtmare corporal din culp prevzut de art.184 din C. pen. Pentru detalii, vezi O.
Stoica, op. cit p.100
227
Potrivit art. 72 alin. 1 din C. pen. La stabilirea i aplicarea pedepselor se ine seama de dispoziiunile prii
generale ale acestui cod, de limitele de pedeaps fixate n partea special, de gradul de pericol social al faptei
svrite, de persoana infractorului i mprejurrile care atenueaz sau agraveaz rspunderea penal. Pentru alte
aspecte teoretice i practice, vezi t. Dane i V. Papadopol, Individualizarea judiciar a pedepselor, Ed.
tiin ific i Enciclopedic, Bucureti 1985.
178
228
Este adevrat c n cazurile n care procesul penal se declaneaz la plngerea prii vtmate, aceasta poate s-i
pun i capt prin retragerea plngerii sale ori prin mpcarea cu fptuitorul. i aceste mprejurri ns, trebuie
constatate tot de ctre instan, care dispune, dup caz, ncetarea procesului penal.
179
Astfel de rezolvare este posibil atunci cnd s-a dispus scoaterea de sub urmrire penal pentru c fapta nu este
prevzut de legea penal (art. 10 lit. b din C.proc. pen.), fapta nu prezint gradul de pericol social al unei
infrac iuni(art. 10 lit. b/1 din C.proc. pen.), faptei i lipsete unul din elementele constitutive ale unei infrac iuni (art.
10 lit. d din C.proc. pen.), sau exist vreuna din cauzele care nltur caracterul penal al faptei (art. 10 lit. e din
C.proc. pen.). n acceai msur soluia se impune dac s-a dispus ncetarea urmririi penale deoarece lipsete
plngerea prealabil a persoanei vtmate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori alt condi ie
prevzut de lege, necesar pentru punerea n micare a ac iunii penale (art. 10 lit. f din C.proc. pen.), dac a
180
ASEMANARI:
1.- ambele sunt forme ale raspunderii civile;
2.- ambele se intemeiaza pe aceleasi conditii: fapta ilicita, culpa, prejudiciul
si legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu;
3.- ambele presupun incalcarea unei obligatii prin care s-a produs un
prejudiciu.
DEOSEBIRI:
Raspunderea
civila
delictuala
se
deosebeste
de
raspunderea
civila
181
230
i in acest caz, legiuitorul romn a preluat integral textul art. 1382 din C. civ. francez, care prevede c Tout fait
quelconque de l`homme, qui cause a autrui un dommage, oblige celui par la faute duquel il est arrive, a le reparer
182
Fapta ilicita
Fapta ilicita, cauzatoare de prejudiciu, poate fi definita ca orice fapta prin care,
incalcandu-se o norma juridica, se cauzeaza o paguba unui drept subiectiv civil sau
unor interese apartinand altei persoane.
Fapta delictuala poate consta fie intr-o actiune, fie intr-o abstentiune (omisiune
sau inactiune). Astfel, distrugerea unor bunuri sau comiterea unui accident rutier care
are drept urmare vatamarea corporala a unei persoane, constituie fapte ilicite comisive.
Dimpotriva, faptul de a nu fi luat toate masurile pentru paza unui animal care i-a
produs altuia un prejudiciu, constituie o fapta delictuala omisiva, comisa printr-o
inactiune.
Fapta ilicita poate fi comisa, asa cum am mai precizat, fie cu intetie, fie din
culpa.
Intre fapta ilicita si culpa exista urmatoarele distinctii:
- fapta poate fi ilicita, dar savarsita fara culpa. Asa fiind, desi ea a produs un
prejudiciu nu va antrena raspunderea civila delictuala pentru ca lipseste vinovatia (de
exemplu, fapta a fost comisa in legitima aparare);
- exista unele cazuri speciale in care raspunderea civila este angajata numai pe
simplul temei al existentei obiective a faptei ilicite aflate in raport de cauzalitate cu
prejudiciul produs, fara a mai fi necesara dovedirea vinovatiei autorului faptei.
231
Pentru opinia potrivit creia discernmntul constituie una dintre condiiile generale ale rspunderii civile
delictuale, vezi I.P. Filipescu, op. cit. p. 111
183
Pot exista insa situatii in care desi fapta a cauzat un prejudiciu altei persoane,
raspunderea nu poate fi angajata intrucat caracterul ei ilicit a fost inlaturat de anumite
imprejurari.
Asemenea imprejurari care constituie cauza de inlaturare a caracterului ilicit al
faptei cauzatoare de prejudiciu sunt:
1.- Legitima aparare. Prin legitima aparare se intelege orice actiune savarsita
in scopul de a respinge orice atac al unei persoane care ar putea cauza prejudicii232.
O persoana care produce prin fapta sa alteia un prejudiciu este considerata in
legitima aparare daca atacul respins are urmatoarele caractere:
a. - este material, direct, imediat si injust (deci lipsit de temei, care prezinta un
pericol iminent nu o simpla amenintare);
b. - este indreptat impotriva unei persoane sau a drepturilor acesteia ori
impotriva unui interes general, obstesc;
c. - pune in pericol grav viata sau integritatea corporala a celui atacat ori
interesul general;
d. - apararea celui ce comite fapta este proportionala cu gravitatea pericolului
indus de atac233. Daca legitima aparare a depasit dimensiunile atacului, ea poate
constitui doar o circumstanta atenuanta, care nu mai exonereaza pe cel ce a comis-o
de raspundere civila.
2. - Starea de necesitate. O fapta cauzatoare de prejudiciu este considerata a fi
fost comisa intr-o asemenea imprejurare, daca prin ea s-a urmarit salvarea vietii,
integritatii corporale sau a sanatatii altuia, ori ocrotirea unui interes general, care nu
puteau fi altfel proteguite.
Nu se apreciaza ca fiind stare de necesitate daca faptuitorul si-a dat seama ca
produce urmari vadit mai grave decat acelea ce s-ar fi produs daca pericolul nu era
inlaturat234.
232
184
235
236
185
Prejudiciul
Prejudiciul consta in efectul negativ suferit de o anumita persoana ca urmare a
unei fapte ilicite savarsita de o alta persoana. Acest efect poate avea un caracter
patrimonial, dar s-a admis ca el poate fi si de natura morala237.
Constituie prejudiciu orice pierdere materiala suferita de o persoana, constand
in diminuarea activului sau majorarea pasivului patrimonial, vatamarea integritatii
corporale, distrugerea unor bunuri, decesul sustinatorului legal etc.
Intr-o si mai moderna si riguroasa clasificare a prejudiciului, acesta poate fi
material, corporal sau moral238.
Este material, acel prejudiciu care se refara la patrimoniul si bunurile unei
persoane, la castigul nerealizat sau la pierderea incercata.
237
n privina prejudiciului moral, literatura de dat recent l recunoate, inclusiv posibilitatea evalurii i acordrii
lui. n acest sens, C. Sttescu i C. Brsan op. cit. p. 167, I. P. Filipescu op. cit. p.115 sau I. Urs i Sm. Angheni, op.
cit. vol. 2 p.182
238
Pentru detalii, Gerard Legier, Droit civil. Les obligations, Ed. Mementos Dalloz Paris 1993 p. 94
186
239
Astfel, s-au acordat despgubiri pentru vtmarea sntii sai a integritii corporale, deoarece victima rebuie
t
s
depun un efort mai mare sau s-i asigure o ambian corespunztoare situaiei n care se afl (Trib. Constana, dec.
pen. 791/1985 n RRD nr.2/1986 p.76)
240
S-a considerat c se pot acorda despgubiri materiale pentru daune morale, nu cu titlu de reparaie sau ca un
pretium doloris, ci mai mult ca o satisfacie dat victimei i ca o pedeaps pentru cel vinovat, de natur a contribui la
prevenirea n viitor a faptelor ilicite de aceeai natur.(M. G. Rarincescu, citat de I. P. Filipescu, op. cit. p.118)
241
Prejudiciul estetic i prejudiciul de agrement sunt frecvent plasate n categoria prejudiciilor morale.
242
Prejudiciul constnd n desfigurarea sau paralizia poate lipsi persoana de la participarea la viaa social i a se
bucura de avantajele acestei participri. Acest prejudiciu poate fi atenuat prin acordarea unor despgubiri, care s
asigure o ambian corespunztoare n familie. De pild, s-au acordat despgubiri corespunztoare procurrii unui
autoturism cu comenzi speciale pentru deplasarea victimei (T.S. dec. pen. Nr.2132/1985 n RRD nr.9/1986 p. 70)
243
Dac n urma unei calomnii, a unor atingeri aduse onoarei, sentimentelor de afeciune fa de persoane apropiate se
produc unele consecine patrimoniale, acestea trebuie reparate. Se cuvin naceeai opinie, despgubiri chiar i pentru
atingerea sentimentelor motenitorilor fa de victima decedat.(I.P. Filipescu, op. cit. p. 118)
244
P. C. Vlachide, op. cit. vol. II p. 44
245
Sm. Angheni, op. cit. p. 103
187
in cazul comiterii faptei de catre mai multe persoane in calitate de coautori, sau
atunci cand la producerea prejudiciului a contribuit si culpa concurenta a victimei.
Pentru a se putea stabili raspunderea civila delictuala a unei persoane,
prejudiciul cauzat de aceasta trebuie sa intruneasca urmatoarele conditii:
1. - Prejudiciul trebuie sa fie cert, ceea ce inseamna ca prezenta sa este sigura
atat in privinta existentei sale dar mai ales in ceea ce priveste posibilitatea de evaluare
a consecintelor patrimoniale incercate de cel ce le-a suferit.
2. - Certitudinea prejudiciului implica actualitatea sa, caci nu se poate pretinde
repararea lui decat numai daca el s-a produs. In mod exceptional, poate fi pretinsa si
repararea prejudiciului viitor, in masura in care desi el nu s-a produs este sigur ca se
va produce si poate fi evaluat cu certitudine246.
Mai mult decat atat, cand dauna viitoare se va consuma succesiv, rata
temporis si reparatia sa poate lua forma unor prestatii viitoare si succesive
In practica judiciara s-a stabilit ca pentru a se pastra echilibrul intre paguba
produsa prin fapta prejudiciabila si despagubirea destinata a inlocui cu fiecare rata
acea paguba, cuantumul despagubirilor acordate esalonat, sub forma unor prestatii,
periodice poate fi modificat247.
Spre deosebire de prejudiciul viitor, prejudiciul eventual este cel a carui
producere este incerta, asa incat nu se justifica acordarea de despagubiri.
3. - Prejudiciul trebuie sa fie direct, caracter ce rezulta din continutul art.
1086 Cod civil, care desi se refera la raspunderea contractuala, constituie o norma
generala a raspunderii civile, aplicabila asadar si in cazul raspunderii delictuale248
(Chiar in cazul cand neexecutarea obligatiei rezulta din dolul debitorului, daunele
interese ce nu trebuie sa cuprinda decat ceea ce este o consecinta directa si necesara
a neexecutarii obligatiei).
246
Spre exemplu, repararea prejudiciului cauzat printr-o incapacitate ireversibil de munc (amputarea unui bra sau a
unui picior etc.) poate fi cerut i pentru viitor, existnd elemente ndestultoare pentru a-i determnina ntinderea.
247
Cu privire la posibilitatea de a se modifica despgubirile civile acordate printr-o hotrre definitiv sub forma unor
prestaii periodice, pentru prejudicii rezultate din fapte ilicite, a se vedea i Dec. de ndrumare a T.S. nr. 16/25 iulie
1964 n C.D. 1964 p. 34
248
188
Prejudiciul este asadar direct, atunci cand el este urmarea nemijlocita a unei
fapte ilicite, conexiune ce explica de altfel legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si
rezultatul produs cu consecinte patrimoniale nefaste.
4. - Prejudiciul trebuie sa fie personal, caracter ce decurge din imprejurarea
ca doar consecintele patrimoniale ale faptei ilicite sunt susceptibile de reparatie. Ori,
asemenea consecinte nu pot fi suportate decat de catre persoane fizice sau juridice,
singurele susceptibile sa incerce diminuari ale patrimoniului lor.
Atingerea adusa patrimoniului unei persoane poate fi atat de natura materiala,
cat si de natura morala, in masura in care aceasta din urma poate fi evaluata prin
consecintele sale prin criterii patrimoniale. Atata vreme cat prejudiciul material
reprezinta consecinta atingerii unui interes patrimonial (diminuarea activului sau
majorarea pasivului patrimonial), prejudiciul moral constituie urmarea lezarii prin
fapta ilicita a unui drept nepatrimonial. In vreme ce prin prejudiciul material persoana
incearca distrugerea ori pierderea unui bun, prejudiciul moral implica atingerea adusa
unuia dintre atributele personalitatii sale, vatamarea corporala sau a sanatatii sale etc.
Prejudiciul material include, asa cum precizeaza art. 1084 Cod civil, atat
pierderea efectiv suferita (damnum emergens), cat si beneficiul nerealizat (lucrum
cessans), care consta in impiedicarea activului patrimonial de o imbogatire care ar fi
avut loc in cazul in care nu se savarsea fapta ilicita249.
Daca in privinta prejudiciului material chestiunile referitoare la evaluare si
reparatia sa au fost transate atat in literatura cat si in jurisprudenta, prejudiciu moral
mai suscita inca discutii si clasificari.
Prejudiciul moral sau dauna morala este insa dificil de acoperit sau chiar
imposibil, deoarece nu se poate stabili o echivalenta intre durerea morala si o anumita
suma de bani si nici ca despagubirea materiala adusa sentimentelor de afectiune este
imorala.
249
189
Multa vreme, dand apreciere de principiu unei mai vechi hotarari a instantei
supreme250, instantele au apreciat ca nu se pot acorda reparatii materiale pentru
prejudicii de ordin moral.
Tendintele jurisprudentiale actuale sunt insa pentru acordarea de despagubiri
pentru prejudiciul moral incercat. Spre exemplu, s-a propus acordarea de despagubiri
banesti pentru prejudicii cu caracter nepatrimonial, care sunt consecinte ale vatamarii
sanatatii ori integritatii fizice a persoanei.
Vatamarea corporala severa poate avea drept consecinta pe langa pierderea
totala sau partiala a capacitatii de munca (concretizata printr-un prejudiciu usor de
evaluat ca o diferenta dintre salariul avut anterior si pensia pentru invaliditate
stabilita), desfigurarea, paralizia ori imobilizarea care lipsesc persoana de posibilitatea
de a participa la viata sociala ori culturala si de a culege toate beneficiile acestei
participari. Un asemenea prejudiciu numit si prejudiciu de agrement poate fi atenuat
prin acordarea unor despagubiri care sa asigure o ambianta corespunzatoare in mediul
in care traieste persoana vatamata (in familie, institute de ocrotire ori recuperare
etc.)251.
De asemenea, s-a considerat ca o astfel de vatamare poate reclama pentru cel in
cauza un efort suplimentar pentru activitatile sale cotidiene. Un asemenea efort
(traductibil spre exemplu, prin deplasarea cu ajutorul unor proteze, citirea cu ajutorul
unui singur ochi ett.), poate fi evaluat si trebuie reparat.
Fara a intra in analiza tuturor situatiilor in care au fost acordate ori s-a propus
acordarea de despagubiri materiale pentru prejudicii morale, subliniem ca in prezent
aceasta problema a fost solutionata si in planul legislativ.
Bunaoara art. 11 alineatul 2 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului
administrativ prevede ca in cazul admiterii cererii de anulare a actului administrativ
instanta va hotari si asupra daunelor materiale sau morale. La fel, art. 9 din Legea
11/1991 privind combaterea concurentei neloiale prevede ca daca faptele de
250
251
Dec. de ndrumare nr. VII din 29 decembrie 1952, n C.D. 1952 1954, p.25
I. P. Filipescu, op. cit. p. 117
190
concurenta neloiala cauzeaza daune materiale sau morale, cel prejudiciat este in
drept sa se adreseze instantei cu o actiune in raspundere civila252.
Nu trebuie fireste neglijata nici imprejurarea ca textele art. 998 si 999 Cod civil,
referindu-se la prejudiciu nu fac nici o distinctie intre prejudiciul patrimonial si cel
nepatrimonial, asa incat obligatia de despagubire a ambelor feluri de prejudicii rezulta
fara putinta de tagada, caci, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus!
252
Prevederi asemntoare conine i O.G. nr.47/29.08.1994 care se refer la daunele materiale, ecologice i morale
cauzate printr-un dezastru provocat din nerespecatrea obligaiilor ce revin agenilor economici.
191
253
192
Vinovatia sau culpa este conditia de natura subiectiva in prezenta careia poate
fi angajata raspunderea civila delictuala a faptuitorului, conditie care reflecta
atitudinea psihica a faptuitorului fata de fapta si de consecintele ei.
Daca in dreptul penal vinovatia se infatiseaza fie sub forma intentiei (directa
sau indirecta), fie sub forma culpei (neglijenta sau imprudenta), raspunderea civila
delictuala opereaza numai cu termenul de culpa, acoperitor al tuturor formelor de
vinovatie.
Distinctia nici nu si-ar putea avea utilitate, atata vreme cat aceasta forma a
raspunderii juridice poate fi angajata indiferent de gradul de vinovatie.
In mod exceptional gravitatea culpei are relevanta judiciara doar in anumite
cazuri strict determinate sau al culpei concurente a victimei (in functie de gradul de
vinovatie se stabileste intinderea despagubirilor datorate).
Indiferent de gravitatea sa, culpa presupune un factor intelectiv de constiinta,
care presupune un anumit nivel de perceptie sociala a faptelor si urmarilor lor, dar si
un factor volitiv, de vointa, care reflecta actul psihic de deliberare si optiune cu
privire la un anumit comportament ce urmeaza a fi adoptat de catre faptuitor. El
implica libertatea de vointa, de deliberare si decizie in deplina cunostinta de cauza.
Factorul intelectiv este conditionat de nivelul de pregatire si cunoastere in
concret a autorului faptei ilicite, reductibil in final la intrebarea: putea sau trebuia sa
cunoasca autorul faptei ilicite semnificatia si urmarile faptei sale? In functie de
raspunsul la aceasta intrebare se poate stabili daca persoana a actionat sau nu cu
discernamant, altfel spus daca are capacitate delictuala.
Autorul unei fapte cauzatoare de prejudiciu nu poate fi tras la raspundere decat
daca a actionat cu capacitate de discernamant, deci daca a avut reprezentarea
consecintelor faptelor sale.
254
Cu privire la rspunderea civil a participanilor la comiterea unei fapte prevzute de legea penal, vezi Gr.
Teodoru i L. Moldovan, Drept procesual penal, Ed. Didactic i pedagogic, Bucureti 1979 p. 215
193
194
CAPITOLUL V.
PRINCIPIILE DE BAZA ALE SUCCESIUNILOR
5.1.1. Notiuni introductive
Prin mostenire sau succesiune se intelege in sens juridic transmiterea
patrimoniului unei persoane fizice decedate, catre una sau mai multe persoane
determinate de lege sau de catre cel decedat printr-un act special de ultima vointa.
Totodata, succesiunea constituie si unul dintre modurile de dobandire a
dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale.
In situatia cand defunctul a dispus cu privire la patrimoniul sau, precizand cui
si in ce catime urmeaza a fi impartit acesta dupa moartea sa printr-un act de ultima
vointa numit testament, succesiunea se numeste testamentara.
Daca defunctul nu a dispus prin testament de averea sa, bunurile revin potrivit
dispozitiunilor legale rudelor sale in ordinea chemarii lor la succesiune si sotului
supravietuitor (care nu-i este si nu-i poate fi ruda pana in gradul al IV-lea). Aceasta
transmitere patrimoniala se numeste succesiune legala sau ab intestat (fara de
testament).
De aici, nu trebuie trasa concluzia ca averea defunctului poate fi transmisa in
mod exclusiv numai legal sau numai testamentar: pot fi si cazuri cand mostenirea se
transmite partial in temeiul testamentului si partial in temeiul legii,256 sau cand desi
defunctul a lasat testament, mostenirea se transmite potrivit legii.257
Persoana decedata a carei avere se transmite pe cale de succesiune se numeste
de cuius, prescurtare a formulei romane is de cuius succesione agitur (cel
despre a carui succesione este vorba). Daca transmiterea se face in temeiul unui
testament, dispunatorul se numeste testator, in vreme ce in cazul succesiunii legale,
de cuius se mai numeste autor sau pur si simplu, defunct.
255
256
195
Cei care dobandesc in tot sau in parte bunurile celui decedat se numesc
succesori, mostenitori sau erezi ( din latinescul heredes sui) in cazul
succesiunii legale, si legatari in cazul succesiunii testamentare. Si unii si ceilalti
daca sunt chemati la succesiune, dar nu au acceptat-o inca pastrandu-si vocatia de a
mosteni, se numesc succesibili.
Ceea ce se transmite prin succesiune poarta denumirea de masa succesorala.
In masa succesorala pot fi atat drepturi cat si obligatii ale defunctului. In vreme ce
primele constituie activul succesoral, obligatiile sau datoriile defunctului alcatuiesc
pasivul succesoral. Prin succesiune se transmit atat activul, cat si pasivul
succesoral.
Nasterea dreptului de mostenire este legata de moartea unei persoane fizice.
Data mortii (constatata medical sau declarata prin hotarare judecatoreasca),
constituie momentul deschiderii succesiunii.
In egala masura, prezinta importanta nu numai data, ci si locul deschiderii
succesiunii. Mostenirea se considera deschisa la locul ultimului domiciliu al celui
care lasa mostenirea, neavand asadar relevanta locul unde a decedat. Aceasta solutie
are la baza principiul ca la ultimul domiciliu se cunosc cel mai bine, atat
mostenitorii cat si bunurile defunctului. Daca acesta nu are un domiciliu cunoscut
sau nu-si are domiciliul in tara, locul deschiderii succesiunii este cel din tara, in care
se afla cele mai importante bunuri ale succesiunii.
257
Spre exemplu, defunctul a lsat testament, ns acesta nu cuprinde dispoziiuni referitoare la transmiterea
patrimoniului succesoral , ci numai alte dispoziiuni referitoare bunoar la funeralii, sau la nlturarea de la
succesiune a unor rude.
196
Fireste prin moarte urmeaza a se intelege incetarea din viata a unei persoane
constatata nemijlocit sau prin hotarare judecatoreasca
2. Succesiunea este o transmitere universala, intrucat are ca obiect
patrimoniul defunctului privit ca o totalitate de drepturi si obligatii cu valoare
economica, deci ca o universalitate juridica.258
Mostenirea poate privi patrimoniul defunctului in totalitate sau numai o parte
a lui, caci defunctul poate dispune separat de o anumita masa patrimoniala, (cu titlu
universal), sau de un anumit bun individual determinat (cu titlu particular).
3. Succesiunea este o transmitere unitara, in sensul ca ea constituie o singura
masa de bunuri care se transmite in intregul ei si dupa aceleasi norme fara deosebire
intre bunurile succesorale dupa natura sau originea lor.
4.Succesiunea este o transmitere indivizibila in sensul ca acceptarea sau
renuntarea la mostenire are un caracter indivizibil, neputand avea ca obiect numai o
parte din mostenire. Altfel spus, nici un mostenitor nu poate accepta numai o parte a
mostenirii, spre exemplu numai activul refuzand pasivul succesoral.259
197
198
261
Rudenia este legtura de snge bazat pe descendena unei persoane dintr-o alt persoan (rudenie n linie
dreapt), sau pe faptul c mai multe persoane au un ascendent comun (rudenie colateral). Gradul de rudenie este
distana dintre dou rude, msurat pe linia legturii de rudenie, dup numrul naterilor.
262
Codul civil n art. 659, 669-675 stabilete patru clase de motenitori: 1. Clasa I, clasa descendenilor n linie
direct, alctuit din copii, nepoi i strnepoi ai defunctului, fr limit de grad; 2. Clasa a II-a, clasa mixt a
ascendenilor privilegiai (prinii defunctului) i acolateralilor privilegiai (fraii i surorile defunctului) i
descendenii lor pn la gradul al IV-lea inclusiv; 3. Clasa a III-a, clasa ascendenilor ordinari (bunicii i strbunicii
defunctului fr limit de vrst); 4. Clasa a IV-a, clasa colateralilor ordinari (unchii, mtuile, verii primari i fraii
sau surorile bunicilor defunctului).
199
200
BIBLIOGRAFIE
201
13. Boroi G. si Radescu D., Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed.
A.L.L. Bucuresti, 1994;
14. Botea Gh., Drept civil. Dreptul la mostenire, Ed. Scorpio 78, Bucuresti 1999;
Bucuresti, 1980;
15. Calin A., Dreptul transporturilor. Partea generala, Ed. Pax Aura Mundi,
Galati;
16. Cantacuzino M., Elementele Dreptului civil, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti
1921;
17. Capatana O., Societatile comerciale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1991;
18. Carbonier J., Droit civil, Paris, 1956;
19. Carpenaru St. D., Cosmovici P. Tratat de drept civil, Partea generala, vol. I.,
Ed. Academiei, Bucuresti, 1989;
20. Carpenaru St. D., Dreptul comercial roman,
21. Carpenaru St. D., Procedura reorganizarii si lichidarii juridicare, Ed. Atlas
Lex, Bucuresti, 1996;
22. Carpenaru St. D., Tratat de drept civil. Partea generala Vol. 1 Ed.
Academiei, Bucuresti 1989;
23. Ceterchi I. si I. Craiovan, Introducere in teoria generala a dreptului, Ed. All,
Bucuresti 1993;
24. Ceterchi I. si Luburici M., Teoria generala a statului si dreptului. T.U.B.,
1993;
25. Ciobanu V. M., Tratat teoretic si practic deprocedura civila, vol.2 Ed.
National Bucuresti 1997;
26. Ciuca V. M., Procedura partajului succesoral, Ed. Polirom Iasi 1997;
27. Cosma D., Teoria generala a actului juridic civil, Ed. Stiintifica, Bucuresti
1969;
28. Cosmovici P. M. Drept civil. Introducere in dreptul civil, Ed. All, Bucuresti
1996;
202
29. Cosmovici P. M., Drept civil. Drepturi reale. Obligatii. Legislatie. Ed. All,
Bucuresti 1996;
30. Costin M., Marile institutii ale dreptului civil roman, vol.I si II, Ed. Dacia,
Cluj Napoca, 1984;
31. Daghie V. si Apostu I., Elemente de drept public si privat, Ed. National,
Bucuresti, 1998;
32. Deak Fr. s. a. Mostenirea testamentara, transmiterea si imparteala
mostenirii, Ed. Actami, Bucuresti 1994;
33. Deak Fr. si Carpenaru St. Contracte civile si comerciale, Ed. Lumina Lex,
Bucuresti 1993;
34. Deak Fr., Curs de drept civil. Dreptul obligatiilor. Partea I-a. Teoria
generala a obligatiilor, Bucuresti 1960;
35. Deak Fr., Mostenirea legala, Ed. Actami, Bucuresti 1994;
36. Deak Fr., Tratat de drept civil. Contractele speciale. Ed. Actami, BucureSti
1996;
37. Demitrescu P. Drept civil. Teoria Generala a obligatiilor, Ed. Didactica si
pedagogica, Bucuresti 1966;
38. Dictionarul explicativ al limbii romane, Ed. Academiei, Bucuresti 1984;
39. Dogaru I., Contractul. Consideratii teoretice si practice, Ed. Scrisul
romanesc, Craiova 1983;
40. Dogaru I., Valentele juridice ale vointei, Ed. Stiintifica, Bucuresti 1986;
41. Eliescu M., Curs de succesiuni, Ed. Humanitas, Bucuresti 1997;
42. Eliescu M., Raspunderea civila delictuala, Ed. Academiei, Bucuresti 1972;
43. Eminescu Y. s.a. Subiectele colective de drept in Romania, Ed. Academiei ;
44. Eremia M. C., Interpretarea juridica, Ed. All, Bucuresti 1998;
45. Fekete Gh. si Zinveliu I., Drept civil. Drepturile reale, Ed. Didactica si
pedagogica, Bucuresti 1969;
203
46. Filipescu I. P., Drept civil, Teoria generala a obligatiilor, Ed. Actami,
Bucuresti 1994;
47. Filipescu I. P., Tratat de dreptul familiei, Ed. ALL Bucuresti 1995 ;
48. G. Lutescu G., Teoria generala a drepturilor reale, Bucuresti, 1947 ;
49. Georgescu T., Negocierea afacerilor. Ed. Porto-Franco, Galati 1992;
50. Gionea V., Curs de drept civil, Ed. Scaiul, Bucuresti 1996;
51. Hamagiu C, Rosetti-Balanescu I., Baicoianu Al., Tratat de drept civil roman,
Ed. Nationala Bucuresti 1929;
52. Hamangiu C. s.a. Tratat de drept civil roman, Ed. All, Bucuresti 1997 vol.3;
53. Hanga Vl., Drept privat roman, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1978;
54. Ionascu A., Drept civil, Partea generala E.D.P., 1963;
55. Ionascu Tr., Tratat de drept civil, vol.1 Partea generala, vol II ,Ed.
Academiei, Bucuresti 1961;
56. Legier Gerard, Droit civil. Les obligations, Ed. Mementos Dalloz Paris 1993;
57. Leik A., Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, Ed. Apollonia, Iasi 1998;
58. Les I., Principii si institutii de drept procesual civil, Ed. Lumina lex Bucuresti
1998;
59. Lupan E. si Popescu D., Drept civil. Persoana fizica, Ed. Lumina Lex,
Bucuresti 1993;
60. Lupulescu D., Dreptul de proprietate comuna al sotilor, Casa de Editura si
Presa sansa SRL, Bucuresti, 1992;
61. Lupulescu D., Drept civil. Drepturile reale principale. Ed. Lumina Lex
Bucuresti 1997;
62. Macovei I., Contractele de comert exterior in dreptul roman, Ed. Junimea
Iasi 1977;
204
63. Magureanu F., Inscrisurile, mijloace de proba in procesul civil, Ed. All,
Bucuresti 1998;
64. Manoliu J., Drept succesoral, Universitatea Al. I. Cuza, Iasi, 1974;
65. Mazeaud Henry si Leon, Lecons de droit civil Ed. Motchrestien, Paris 1962;
66. Mazeaud J., Lecon de droit civil, Ed. Montchrestien, Paris, 1959;
67. Negru V. si P. I. Demetrescu, Curs de drept civil. Vol. II Teoria generala a
obligatiilor si contractele speciale, Universitatea Al. I. Cuza Iasi 1958;
68. Negru V. si Radu D., Drept procesual civil, Ed. Didactica si Pedagogica,
Bucuresti 1975;
69. Nistor V. si Apostu I., Drept public si privat, Ed. Zigotto Galati 1994;
70. Nistor V., Contractul colectiv de munca, Ed. Evrika Braila 1997;
71. Planiol M. et Ripert G., Trait pratique de droit civil francais, Paris 1926;
72. Pop L., Dreptul de proprietate si dezmembramintele sale, Ed. Lumina Lex
Bucuresti 1997;
73. Pop Liviu, Teoria generala a obligatiilor, Ed. Lumina Lex, Bucuresti 1998;
74. Popa N., Teoria generala a dreptului, Ed. Actami Bucuresti 1994;
75. Popescu A., Teoria dreptului, Ed. Fundatiei Romania de Maine;
76. Popescu T. R. si P. Anca, Teoria generala a obligatiilor, Ed. Stiintifica
Bucuresti 1968;
77. Safta Romano E., Dreptul de proprietate privata si publica in Romania, Ed.
Grafix, Iasi, 1993;
78. Safta-Romano E., Drept civil. Obligatii. Ed. Neuron Focsani 1996;
79. Sanilevici R., Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, Universitatea Al. I.
Cuza Iasi 1980;
80. Starck B., Roland H., Boyer L., Obligations, 2. Contrat, Ed. Litec, Paris 1995
205
81. Statescu C. si Barsan C., Drept civil. Teoria generala a drepturilor reale,
Universitatea Bucuresti 1980;
82. Statescu C. si Barsan C., Tratat de Drept civil. Teoria generala a obligatiilor,
Ed. Academiei, Bucuresti 1981;
83. Statescu C., Dreptul civil - Persoana fizica, Persoana juridica.
Drepturile
84. Statescu C., Raspunderea civila delictuala pentru fapta altei persoane,
Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1984;
85. Stef F., Dictionar de expresii juridice latine, Ed. Oscar Print, Bucuresti 1995;
86. Stoenescu I. si Zilberstein S., Drept procesual civil, Ed. Didactica si pedagogica
Bucuresti 1977;
87. Stoica V. Rezolutiunea si rezilierea contractelor civile, Ed. All, Bucuresti
1997;
88. Urs I. si Angheni Sm., Drept civil. Drepturile reale. Teoria generala a
obligatiilor civile. Vol.I - III, Ed. Oscar Print, Bucuresti 1998;
89. Vlachide P. C., Repetitia principiilor de drept civil, Ed. Europa Nova
Bucuresti 1994 Vol. I si Vol. II;
90. Zilberstein S.si Ciobanu V. M., Drept procesual civil. Executarea silita. Vol. 1
Ed. Lumina Lex, Bucuresti 1998;
91. Zinveliu I., Contractele civile instrumente de satisfacere a intereselor
cetatenilor, Ed. Dacia Cluj 1978;
92. Zlatescu V.D., Lectii de drept civil, Ed. Fundatiei Romaniei de Maine,
Bucuresti, 1995;
206
A
Ab initio
Ab orem ad aurem
Accesorium sequitur principale
A contrario
Actio in personam
Actio in rem
Actio non datur cui nihil interest
Actori incumbit onus probandi
Ad Kalendas Graecas
Ad literam
Ad probationem
Ad validitatem
Ad valorem
A fortiore
Ad nutum
Animus donandi
Animus novandi
Animus sibi habendi
Audiatur et altera pars
= Cu intentia de a innoi.
= Cu intentia de a avea, de a poseda pentru
sine.
= Sa fie ascultata si cealalta parte (Seneca).
B
Bona fides
C
Cessante causa, effectus cessat
Consensus
Corpore alieno
Cui (Quid) prodest?
D
Damnum emergens, lucrum
cessans
Datio in solutum
De facto
De jure
= O paguba ce se iveste, un
castig care inceteaza.
= Stingerea obligatiei prin plata altui lucru
decat cel datorat cu acordul creditorului.
= De fapt. Situatie de fapt opusa unei situatii
de drept.
= De drept. Situatie prevazuta de lege.
208
Docendo discimus
Donationes mortis causa
Do ut des
E
Electa una via, non datur recursus
(regressus) ad alteram (viam)
Eo facto
Eo ipso
Errare humanum est
Error in negotio
Error in personam
Error in substantia
Ex aequo
Ex eadem causa
Ex nihilo nihil
Ex contractu
Ex nova
Ex nunc
Ex tunc
Exceptione sunt strictissimae
interpretationis
Exemplis gratia
Experentia docet
Extra ordinem
F
Fama volat
G
Grosso modo
H
Habentes causa
Heres sustinet personam defuncti
Honoris causa
I
Ignorantia legum excusat neminem
Iuris et de iure
Iuris tantum
L
Lata culpa; levis culpa
Lato sensu
Lex fori
= In sens larg.
= Legea instantei, a tribunalului local.
211
Lucrum cessans
M
Malitiis non est indulgendum
Manu militari
Mutatis mutandis
Mutuo consensu
Mutuo dissensu
N
Neminem laedit qui suo iure utitur
O
Onus probandi incumbit actori
P
Pacta sunt servanda
Pendente conditione
Prior tempore potior iure
Pro domo sua
Penitur non solum quia peccatur
sed ne peccetur
Q
Qui malis parcit bonis nocet
R
Rebus sic standibus
S
Sine iustitia, nulla libertas
Sine pretio nula est venditio
214
Solo consensu
Solus consensus obligat
Solutio debiti
Solvendi causa
Specialia generalibus derogant
Status quo
Stricto sensu
T
Tantum devolutum quantum
appellatum
Tempus regit actum
Tertium non datur
Testis unus, testis nullus
U
Ubi cessat ratio legis cessat lex
Ut singuli
= Bunuri individuale.
V
Verba docent, exempla trahunt
Vis maior
Volenti non fit iniuria
216
C U P R I N S
Capitolul I. Notiuni generale
Sectiunea 1.1. Dreptul civil, ramura a dreptului privat p. 4
Sectiunea 1.2. Notiunea, definitia si obiectul dreptului civil p. 5
219