Sunteți pe pagina 1din 15

UNIVERSITATEA DUNAREA DE JOS

G A LAT I

ELEMENTE DE DREPT
CIVIL
CONF. UNIV. DR. IOAN APOSTU,
JUDECATOR INSPECTOR LA
CURTEA DE APEL GALATI
2
CUVANT INAINTE
Elemente de drept civil este o sinteza de prelegeri din materia atat de vasta
si interesanta a dreptului civil. Faptul ca la unele facultati aceasta disciplina este
predata pe durata unui singur an de studiu, ne-a determinat ca in abordarea
principalelor institutii sa procedam la o selectie ce cu greu s-ar putea numi
acoperitoare pentru ceea ce este mai important de cunoscut. Am ales asadar in
cuprinsul lucrarii noastre acele institutii fara de care intelegerea minima a
dreptului
civil nu este posibila, precum raportul juridic civil, actul juridic civil, subiectele
de
drept civil, patrimoniul etc. In tratarea fiecarui subiect, bineinteles ca am ales
doar
acele elemente esentiale care-i configureaza identitatea, omitand chestiunile de
amanunt sau pe cele care ar impune un studiu complet al dreptului civil, asa cum
impune programa predarii lui la facultatile de drept.
Studiul integral al tuturor institutiilor tratate in prezenta lucrare si a celor
despre care doar am amintit, poate fi complinit prin parcurgerea unei bibliografii
selective de cursuri si tratate de drept civil, indicate de noi atat in trimiterile de
subsol cat si in conotatiile bibliografice finale.
Intrucat lucrarea de fata se adreseaza doar celor ce doresc sa-si faca o imagine
generala despre dreptul civil, ea este utila atat studentilor de la facultatile ce au
ca
disciplina auxiliara dreptul civil, cat si cititorului dornic de o utila informare
asupra
chestiunilor de ansamblu ale dreptului civil.
Inchei aceste sumare precizari cu indemnul spre studiu adresat de ilustrii
dascali ai scolii romanesti de drept civil, C. Hamangiu, I. Rosetti Balanescu si
Al.
Baicoianu: Dreptul este o stiinta pentru studentul care il invata, pentru
profesorul
care il explica, pentru legiuitorul care trebuie mai intai sa cunoasca nevoile
sociale
si principiile juridice inainte de a concretiza propriile sale principii in legi, si
chiar
pentru judecatorul sau avocatul care nu-si poate indeplini misiunea decat daca
poseda cunoasterea regulilor juridice si a principiilor continute in legi!
Autorul
3
LISTA DE ABREVIERI
alin. = alineatul
art. = articolul
C. civ. = Codul civil
CD. = Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe
anii...
C. Ap. = Curtea de Apel
C. proc. civ.= Cod procedura civila
C.S.J. = Curtea Suprema de Justitie
ed. = editia
Ed. = editura
etc. = et caetera
idem. = acelasi (autor, volum etc.)
nr. = numar
L.P. = Legalitatea Populara
op. cit. = opera citata
O. G. = Ordonanta Guvernului
p. = pagina
pct. = punctul
prev. = prevazuta
R.R.D. = Revista Romana de Drept
reg. = regiunii
s. n. = sublinierea noastra
s. = sectia
Col. civ. = Colegiul civil
T.M.B. = Tribunalul Municipiului Bucuresti
T.S. = Tribunalul Suprem
4
CAPITOLUL I
NOTIUNI GENERALE1
Sectiunea 1.1. Dreptul civil, ramura a dreptului privat
Prezentarea cat mai larga a dreptului, ca totalitate a normelor juridice, i-a
preocupat din cele mai vechi timpuri pe juristi si autoritatile publice, interes ce
se
poarta atat cu privire la studierea dreptului, cat si la aplicarea lui.
Cei care au acordat cea mai mare importanta diviziunii dreptului au fost
romanii.
In pofida criticilor aduse diviziunii dreptului. in public si privat, aceasta
clasificare este utilizata si astazi de cea mai mare parte a scolii si doctrinei
juridice,
satisfacand in egala masura atat scopul practic, cat si pe cel didactic.
Datorita dezvoltarii deosebite a tehnicii, stiintei, comertului, sistemelor de
comunicatii informationale si de plati, ramurile de drept care faceau parte pana
nu
de mult din grupa dreptului public sau din grupa dreptului privat s-au inmultit
sau li
s-au alaturat altele noi, care nu se mai poate spune in modul cel mai riguros ca
fac
parte numai din una dintre cele doua diviziuni.
Ceea ce isi propune sa cerceteze aceasta disciplina, este studiul stiintei
dreptului civil, adica studiul acelei ramuri a stiintei juridice care are ca obiect de
studiu raportul juridic civil, privit nu izolat, ci in contextul raporturilor sociale in
care el se integreaza.
Dupa cum s-a aratat si in literatura de specialitate2, stiinta dreptului civil nu
se poate margini la o simpla exegeza de texte, ci are menirea sa examineze
aceste
1 Pentrudezvoltri a se vedea pe larg, Adam Popescu, Teoria dreptului, Ed. Fundaiei Romnia de Mine,
Bucureti, 1996, p. 112 - 123.
5
texte pornind de la izvoarele lor sociale, sa descifreze ceea ce este specific
influentei active pe care legislatia o exercita asupra relatiilor sociale
reglementate si
sa desprinda in perspectiva caile de perfectionare a reglementarilor date.3 De
aceea,
in cele ce urmeaza nu ne vom rezuma numai la prezentarea legislatiei existente,
ci
vom cauta ca in explicarea institutiilor juridice cercetate sa avem in vedere, pe
langa
aspectul juridic, si aspectul social economic.
Neputand intra totusi in studiul amanuntit al acestor discipline, ne vom
multumi sa trasam liniile generale, sa evidentiem principiile si categoriile de
baza
ale acestei ramuri de drept. in consecinta, ne vom ocupa succesiv de
caracterizarea
generala a dreptului civil, raportul juridic civil, actul juridic civil, persoana fizica
si
cea juridica, patrimoniul, proprietatea, obligatiile civile, si principiile
succesiunilor.
Sectiunea 1.2. Notiunea, definitia si obiectul dreptului civil.
Diviziunea dreptului pe ramuri dupa criteriile evocate mai sus nu ii
diminueaza unitatea ca una dintre trasaturile esentiale ale dreptului. Constituirea
unor ramuri distincte de drept este rezultatul unui proces dinamic ce reflecta pe
planul suprastructurii juridice, necesitatile obiective dintr-o anumita perioada.
Aceasta nu are in nici un caz semnificatia unei departajari artificiale, de natura
sa
creeze compartimente izolate de relatii sociale, relgmentate de normele juridice
dintr-o anumita ramura de drept. Dimpotriva, individualizarea unor ramuri de
drept
se face in conditiile pastrarii unei legaturi ce confera unitate sistemului de drept
in
ansamblul sau, a unor interferente evidente, mai cu seama in cadrul unor
institutii
juridice complexe, interferente ce nu exclud, ci presupun o anumita autonomie a
ramurilor, incadrate insa intr-un sistem perfect inchegat si unitar de drept4.
2 Constantin Sttescu, Dreptul civil - Persoana fizic, Persoana juridic. Drepturile reale, E. D. P.
Bucureti, 1970, p. 5.
3 Pentru detalieri, vezi V. Daghie i I. Apostu, Elemente de drept public i privat, Ed. Naional, Bucureti 1998
p.
101 (citat n continuare Elemente de drept)
4 A se vedea pentru dezvoltri Stanciu Crpenaru, Paul Cosmovici Tratat de drept civil, Partea ge6

Desi in lucrarile de specialitate au fost formulate multe definitii ale dreptului


civil ne oprim la definirea dreptului civil roman ca fiind acea ramura care
reglementeaza raporturile patrimoniale si nepatrimoniale stabilite intre
persoane
fizice si persoane juridice, aflate pe pozitii de egalitate juridica5.
Conciziunea definitiei impune unele succinte referiri la elementele acesteia:
Mai intai, continutul dreptului civil il formeaza totalitatea normelor de drept
civil, care sunt cuprinse in izvoarele dreptului civil, anume Codul civil si alte
acte
normative. Totalitatea normelor de drept civil este ordonata in institutiile
dreptului
civil, adica grupe de norme de drept civil care reglementeaza subdiviziuni ale
obiectului dreptului civil , cum ar fi: raportul juridic civil, actul juridic civil,
prescriptia extinctiva, subiectele dreptului civil, drepturile reale principale,
obligatiile civile in general, contractele civile speciale, dreptul de proprietate
individuala, succesiunile s.a.
Obiectul dreptului civil este format din raporturile patrimoniale si raporturi
nepatrimoniale stabilite intre persoane fizice si persoane juridice.
Ansamblul relatiilor sociale care formeaza obiectul dreptului civil este
compus deci din doua mari categorii: raporturile patrimoniale si cele
personale
nepatrimoniale.
Raportul patrimonial este acela al carui continut poate fi evaluat in bani pe
cand cel nepatrimonial nu poate fi astfel evaluat. Spre exemplu, vom fi in
prezenta
unui raport patrimonial in cazul acelui raport ce are in continut dreptul de
proprietate, iar in cel de al doilea caz exemplificam raportul ce are in continutul
sau
dreptul la nume, la domiciliu, la sediu, s.a.m.d.
Este important de retinut faptul ca dreptul civil nu reglementeaza toate
raporturile patrimoniale si nepatrimoniale din societate, deoarece si alte ramuri
de
drept au obiect de reglementare raporturi patrimoniale si nepatrimoniale, asa
cum
neral, vol. I., Ed. Academiei, Bucureti, 1989, p. 22-24
5 Gh. Beleiu, Drept civil romn, Casa de editur i pres ansa SRL Bucureti, p. 25

7
sunt de pilda dreptul comercial, dreptul familiei, dreptul muncii si securitatii
sociale, dreptul financiar etc.
CAPITOLUL II.
PARTEA GENERALA A DREPTULUI CIVIL
Sectiunea 2.1. Raportul juridic civil
Definitie. Caracteristic raportului juridic - fiind relatia sociala reglementata
de norma juridica6, raportul juridic civil este relatia sociala cu caracter
patrimonial
sau personal nepatrimonial reglementata de norma de drept civil7.
Din aceasta definitie rezulta mai intai faptul ca raportul juridic civil este o
relatie sociala, deoarece se stabileste intre oameni, fie individual (ca persoane
fizice), fie in colectivitati de persoane fizice asa cum sunt persoanele juridice.
Mai
apoi pentru a intra in sfera raportului juridic civil, relatia sociala trebuie sa fie
reglementata de o norma de drept civil,8 care ii confera in acest fel haina
juridica.
Dar, fiind reglementata prin norma de drept civil, relatia sociala nu-si pierde
calitatea sa primordiala - aceea de a fi un raport social - adica o legatura intre
oameni.
Structural raportul juridic civil este alcatuit din trei elemente constitutive:
a) subiectele sau partile intre care se statorniceste raportul juridic civil, adica
persoanele fizice si persoanele juridice;
6 A sevedea I. Ceterchi i M. Luburici, Teoria general a statului i dreptului. T.U.B., 1993, p. 35 Gh. Bobo,
Teoria general a statului i dreptului, E.D.P. Bucureti, 1983, p. 207; N. Popa, Teoria general a dreptului,
Ed.
Actami Bucureti 1994, p. 277; V. Daghie i I. Apostu, op. cit. Elemente de drept p.103
7 Cu privire la alte definiii, a se vedea A. Ionacu, Drept civil, Partea general (citat n continuare Drept civil)
E.D.P., 1963 , p. 32 i Tratat de drept civil, Partea general, (citat n continuare Tratat ... ), Ed. Academiei,
Bucureti, 1967, p. 155; Gh. Beleiu, op. cit. p. 61
8 ntr-adevr, sunt raporturi juridice numai acele relaii sociale pe care norma de drept le reglementeaz (n ali
termeni,
crora legea le cunoate posibilitatea de a produce efecte juridice i le asigur executarea prin fora de con -
strngere a statului)
8
b) continutul care este constituit din drepturile si obligatiile partilor care
participa la raportul juridic civil;
c) obiectul, adica actiunile si inactiunile pe care le vizeaza drepturile si
obligatiile partilor.
2.1.1. Subiectele raportului juridic civil9
Raportul juridic civil fiind un raport social, adica stabilit intre oameni,
subiectele sale nu pot fi decat fiintele umane, privite fie in mod individual, in
calitate de persoane fizice, fie grupate in anumite colective, in postura de
persoane
juridice.
Cum subiectele sau partile raportului juridic civil sunt purtatoarele
drepturilor si obligatiilor care constituie continutul acestui raport, este posibila
definirea subiectele raportului juridic civil ca fiind persoanele care au calitatea
de a
fi titularele drepturilor si obligatiile civile.
De regula, raportul juridic civil se stabileste intre doua persoane: cea care este
titulara drepturilor civile se numeste subiect activ, iar persoana care si-a asumat
obligatiile civile se numste subiect pasiv.
Subliniem ca in raporturile juridice civile nascute din contractele bilaterale
sau sinalagmatice10, drepturile subiective sunt insotite de obligatiile corelative,
motiv pentru care in asemenea raporturi de drept fiecare parte are atat calitatea
de
subiect activ, cat si calitatea de subiect pasiv.
Asa cum am precizat de la bun inceput, oamenii pot participa la raporturile
juridice civile atat individual cat si ca subiecte colective, in calitate de persoane
juridice.
Prin persoana juridica se intelege un colectiv de oameni care, avand o
organizare de sine statatoare si un patrimoniu propriu afectat realizarii unui scop
in
9 A se vedea pe larg Stanciu Crpenaru i Paul Cosmovici, op. cit., p. 57 i urmtoarele
10 Cu privire la clasificarea contractelor civile vezi infra Capitolul IV subseciunea 4.2.2.
9
acord cu interesele obstesti, dobandeste potrivit legii, calitatea de subiect distinct
de
drept.11
Din aceasta definitie rezulta ca trei conditii fundamentale trebuie sa
indeplineasca un colectiv de oameni pentru a alcatui o persoana juridica:
a) o organizare de sine statatoare, care sa exprime unitatea acestui colectiv,
detasat de individualizarea fiecarui membru al lui, cu o functionalitate
organizatorica bine stabilita prin: structura interna, organele de conducere,
modul de
infiintare si modul de incetare;
b) un patrimoniu propriu, care sa fie distinct de alte patrimonii atat ale
persoanelor juridice, cat si ale persoanelor fizice membre ale colectivului
alcatuitor,
fiind indiferenta natura drepturilor patrimoniale in temeiul carora sunt stapanite
bunurile aflate in patrimoniu: drept de proprietate, drept de administratie directa,
drept real de folosinta, etc. Important este ca patrimoniul distinct sa-i dea
posibilitatea persoanei juridice sa participe in nume propriu la raporturile
juridice si
sa-si angajeze raspunderea proprie;
c) un anumit scop in acord cu interesele publice, care explica utilitatea si
ratiunea existentei persoanei juridice, precum si necesitatea satisfacerii
intereselor
personale in acord cu cele publice. De altfel, scopul crearii persoanei juridice
este
avut in vedere si la dimensionarea capacitatii de folosinta.
2.1.2. Continutul raportului juridic civil
Notiune. Continutul raportului juridic civil poate fi definit ca fiind totalitatea
drepturilor civile si a obligatiilor pe care le au partile in acest raport. Drepturile
si
obligatiile civile ce apartin subiectelor raportului juridic se afla intr-o relatie de
interdependenta, intrucat drepturilor subiectului activ le corespund obligatiile
11 Pentrualte definiii, a se vedea A. Ionacu, Drept civil, op. cit., p. 159; Yolanda Eminescu .a. Subiectele
colective de drept n Romnia, Ed. Academiei, Bucureti, 1980, p. 39; M. Costin, Marile instituii ale
dreptului
civil romn, vol. II, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1984, p. 13;
10
corelative ale subiectului pasiv si invers, obligatiilor subiectului pasiv le
corespund
drepturile subiectului activ. De asemenea, continutului dreptului subiectiv ii
corespunde un continut al obligatiei, dupa cum continutului obligatiei ii
corespunde
un continut al dreptului subiectiv.
Interdependenta corelativa a continutului drepturilor si al obligatiilor
caracterizeaza toate raporturile de drept civil, indiferent ca este vorba de un
raport
real sau de un raport obligational. insa dimensiunile continutului drepturilor si
obligatiilor variaza in functie de natura raportului de drept civil. Astfel, raportul
juridic real este intotdeauna un raport simplu, intrucat subiectul activ are in
principiu numai drepturi, iar subiectul pasiv, care este nedeterminat, are numai
obligatia negativa de a nu stanjeni exercitiul acestor drepturi (ca de pilda, in
raportul
de proprietate, subiectul activ, proprietarul, are dreptul de a poseda, folosi si
dispune de bun, in vreme ce toate celelalte subiecte pasive, nedeterminate, au
obligatia negativa sa nu faca nimic de natura sa lezeze dreptul proprietarului).
Raportul obligational poate fi insa si unul complex, atunci cand ambele subiecte
au
atat drepturi, cat si obligatii ( de pilda in raportul de vanzare-cumparare,
dreptului
vanzatorului de a obtine pretul lucrului vandut ii corespunde obligatia
cumparatorului de a-i plati pretul, iar obligatiilor vanzatorului de a transmite
proprietatea si de a preda si garanta lucrul vandut le corespund drepturile
cumparatorului de a i se face transferul proprietatii si de a i se preda si garanta
bunul cumparat).
Asa cum am precizat de plano continutul raportului juridic civil este dat de
drepturile subiective pe care le au si de obligatiile obligatiile pe care si le asuma
partile participante. Ce sunt insa drepturile subiective si ce inseamna obligatiile
civile?
Dreptul subiectiv civil poate fi definit ca fiind posibilitatea juridica a
titularului unui drept sa desfasoare, in limitele legii, o anumita conduita in
virtutea
careia poate pretinde persoanei obligate sa aiba o comportare corespunzatoare,
ce
poate fi impusa, in caz de necesitate prin forta coercitiva a statului.
11
Definitia dreptului subiectiv civil ne ingaduie sa-i desprindem caracteristicile,
care sunt: a) confera titularului dreptului posibilitatea juridica de a desfasura o
anumita conduita, dar numai in limitele legii; b) conduitei titularului dreptului ii
corespunde corelativ o comportare corespunzatoare din partea subiectului pasiv;
c)
conduita subiectului activ si comportarea corespunzatoare a subiectului pasiv se
desfasoara intr-un anumit cadru juridic, care nu este altceva decat raportul social
reglementat de norma de drept, adica raportul juridic; d) ofera titularului
dreptului
putinta de a pretinde subiectului pasiv sa aiba o comportare corespunzatoare,
deci
sa-si indeplineasca obligatia; e) in caz de opunere, confera titularului dreptului
posibilitatea de a recurge la forta coercitiva a statului; f) dreptul subiectiv ia
fiinta
la data nasterii raportului juridic, chiar daca titularul sau inca nu-l exercita,
intrucat
el se defineste ca fiind posibilitatea juridica a unei conduite, pe cand exercitiul
dreptului este posibilitatea concretizata in savarsirea unor acte.
Obligatia civila. in dreptul civil, termenul de obligatie este intrebuintat intrun
triplu sens: in sens larg, pentru a configura raportul juridic de obligatie; in sens
restrans, pentru a desemna obligatia subiectului pasiv si in sens de inscris
constatator al unei obligatii12. in sfera continutului raportului juridic civil ne
intereseaza termenul de obligatie in sens restrans, adica de obligatie a
debitorului,
corelativa dreptului subiectiv.
Obligatia civila poate fi definita ca fiind indatorirea subiectului pasiv al unui
raport juridic de a avea o anumita conduita, pretinsa de subiectul activ, adica
de a
da, de a face sau a nu face, conduita care poate fi impusa, in caz de necesitate,
prin
forta coercitiva a statului.
Definitia obligatiei civile ne ofera prilejul sa-i desprindem caracteristicile,
care sunt: a) consta intr-o indatorire si intr-o posibilitate juridica, in antiteza cu
caracteristica dreptului subiectiv al subiectului activ; b) indatorirea subiectului
pasiv rezida intr-o conduita pretinsa subiectului activ; c) conduita subiectului
pasiv
se caracterizeaza printr-o prestatie pozitiva (de a da, de a face) sau o abstentiune
(a
12
nu face); d) daca subiectul pasiv nu-si indeplineste de buna voie obligatia,
subiectul
activ poate recurge la forta coercitiva a statului.
2.1.3. Obiectul raportului juridic civil
Prin obiect al raportului juridic civil se intelege actiunea sau abstentiunea la
care este indrituit subiectul activ si de care este tinut subiectul pasiv, in alti
termeni
conduita subiectelor acestui raport. De altfel, este firesc ca obiectul acestor
raporturi
sa fie actiunile sau abstentiunile partilor, atata timp cat raporturile juridice sunt
raporturi intre oameni, privitoare la actiunile lor. Facem aceasta subliniere avand
in
vedere ca problema obiectului raportului juridic civil a format obiect de
controversa
in literatura de specialitate13. Avand insa in vedere caracterul indeobste
patrimonial
al obiectului raportului juridic civil care nu poate fi separat de existenta
obiectiva a
lucrurilor perceptibile ca si bunuri cu valoare economica, se foloseste de regula
exprimarea potrivit carei obiectul raportului juridic l-ar constitui un anumit bun.
In
aceasta acceptiune, bunul este privit ca si un obiect derivat al raportului juridic
civil.
Bunurile si clasificarea lor
Desi sunt numeroase textele care folosesc cuvantul bun ori cel de de
lucru, in legislatia civila nu se gaseste o definitie a bunului. in aceste
conditii
i-a revenit sarcina doctrinei juridice sa incerce definirea acestei notiuni. Ne
raliem
definitiei date recent in literatura de specialitate14 si vom spune ca prin bun se
intelege o valoare economica ce este utila pentru satifacerea nevoiii materiale
ori
spirituale a omului si este susceptibila de apropierea sub forma dreptului
patrimonial.
12 Pentru noiunea i definiia obligaieci ivile vezi infra Cap. IV sect. 4.1.
13 Pentru expunerea mai recent, a opiniilor formulate, a se vedea T. Pop n Tratat de drept civil, vol. I, Partea
general, Bucureti, 1989, p. 7.
14 Gh. Beleiu, op. cit p. 87., V. Daghie i I. Apostu op. cit. Elemente de drept p. 107.

13
in practica, doctrina si chiar legislatie15, termenul bunuri este folosit in
doua sensuri ori acceptiuni. intr-un prim inteles, termenul bun desemneaza
orice
lucru cu privire la care pot exista drepturi si obligatii patrimoniale stricto
senso.
intr-un al doilea inteles lato senso termenul bun desemneaza orice element
al
activului patrimonial al unei persoane; cu alte cuvinte bunul - in sens larg - se
refera nu numai la lucruri, ci si la drepturile privitoare la acele lucruri.
Codul civil foloseste termenul bun in ambele intelesuri. El foloseste, de
pilda, termenul bun in primul dintre cele doua intelesuri, in art. 479 care
prevede
ca poate avea cineva asupra bunurilor, sau un drept de proprietate, sau un
drept
de folosinta, sau numai servitute. in al doilea inteles, termenul bun este
folosit de
Codul civil in art. 475 potrivit caruia oricine poate dispune liber de bunurile
care
sunt ale lui, cu modificarile stabilite de legi. E un inteles pe care il regasim, de
altfel, si in art. 46216 si in art. 47117.
O alta notiune, des folosita in dreptul civil si in stransa legatura cu cea de
bunuri, este aceea de patrimoniu.
Prin patrimoniu se intelege totalitatea drepturilor si obligatiilor patrimoniale
care apartin unei persoane fizice ori juridice18.
Dupa cum se poate observa, intre bun si patrimoniu, exista corelatia de tipul
parte-intreg.
Bunul poate fi privit asadar atat inidividual, ut singuli, cat si ca element
activ al patrimoniului.
Rezulta, din cele de mai sus, ca termenii bunuri si patrimoniu au in
dreptul civil un sens tehnic-juridic, specific, iar nu cel din vorbirea obisnuita
(cand
se desemneaza si valoari spirituale prin acesti termeni).
15 Pentru alte definiii a se vedea T. Ionacu, Tratat, op. cit., p. 209; G. Luescu, Teoria general a
drepturilor
reale, Bucureti, 1947, p. 81-82; J. Mazeaud, Lecon de droit civil, Ed. Montchrestien, Paris, 1959, p.207; M.
Planiol
et G. Ripert, Trait pratique de droit civil francais, Paris 1926, p. 57; J. Carbonier, Droit civil, Paris, 1956, p.
51.
16 Art. 462 C. civ. Prevede c bunurile sunt imobile sau prin natura lor sau prin destinaia lor, sau prin
obiectul la
care ele se aplic
17 Art. 471 C. civ. Prevede c sunt imobile prin obiectul la cre se aplic: uzufructul lucrurilor mobile,
servituile,
aciunile care tind a revendica un imobil
18 Cu privire la noiunea i funciile patrimoniului, vezi infra Cap. III Sec.3.1 .

14
Clasificarile mai importante ale bunurilor in dreptul civil roman sunt facute
dupa mai multe criterii, dupa cum urmeaza19;
1. in functie de natura lor si de calificarea data de lege, bunurile se impart in
mobile si imobile.
La randul lor, bunurile mobile (miscatoare) sunt evidentiate in trei categorii
si anume:
- mobile prin natura lor20;
- mobile prin determinarea legii21;
- mobile prin anticipatie22;
Categoriile de bunuri imobile sunt urmatoarele:
- imobile prin destinatia lor23;
- imobile prin obiectul la care se aplica24;
- imobile prin destinatia lor25;
2. Dupa regimul circulatiei lor juridice, distingem intre bunuri care se afla in
circuitul juridic civil si bunuri scoase din circuitul civil.
Din prima caegorie (care constituie regula) fac parte bunurile care sunt
dobandite ori instrainate printr-un act juridic, pe cand din cea de a doua fac parte
acele bunuri numite inalienabile, neputand face obiectul unui asemenea act26.
19 Gh. Beleiu, op. cit., p. 88-94. V. Daghie i I. Apost, op. cit. Elemente de drept p.108
20 n definirea legal coninut de art. 473 C. civ.: Sunt mobile prin natura lor, corpurile care se pot transporta
de
la un loc la altul, att cele care se mic de sine precum sunt animalele, precum i cele care nu se pot strmuta
din loc dect printr-o putere strin, precum lucrurile nensufleite
21 Acestea sunt precizate de art. 474 C. civ. astfel: Sunt mobile prin determinarea legii obligaiile i aciunile
care
au de obiect sume exigibile sau efecte mobiliare(adic bunuri mobile prin natura lor),aciunile sau interesele
prin
companii de finanare, de comer sau de industrie, chiar i cnd capitalul acestor companii const n imobile.
22 Codul civil nu prevede aceast categorie de bunuri mobile; n doctrin, ns, se admite c mobilele prin
anticipaie
sunt acele bunuri care, prin natura lor, sunt imobile, dar pe care prile unui act juridic le consider ca mobile n
considerarea a ceea ce vor deveni; sunt asemenea bunuri fructele i recoltele neculese nc, dar nstrinate prin
act
juridic cu anticipaie.
23 Aceast categorie de imobile este precizat n art. 462, 464 i 465 alin. 1 din Codul civil; art. 463 prevede c
Fondurile de pmnd i cldirile sunt imobile prin natura lor; potrivit art. 464: Morile devnt, sau de ap,
aezate
pe stlpi, sunt imobile prin natura lor; alin. 1 al art. 465 prevede: Recoltele care nc se in de rdcini, i
fructele
de pe arbori, neculese nc, sunt asemenea imobile.
24 Potrivit art. 471 C. civ.: Sunt imobile prin obiectul la care se aplic: uzufructul lucrurilor mobile, servituile,
aciunile care tind a revendica un imobil.
25 Acestea sunt enumerate n art. 468-479 din Codul civil; astfel, art. 468 prevede: Obiectele ce proprietarul
unui
fond a pus pe el pentru serviciul exploatarea acestui fond sunt imobile prin destinaie.
26 Un asemenea bun este teritoriul Romniei (art. 3(1) din Constituie). O aplicaie, mai recent, a acestei
clarificri se
gsete n Legea fondului funciar, nr. 18/1991. Bunoar, potrivit art. 5 alin. 2: Terenurile care fac parte din
domeniul public sunt scoase din circuitul civil, dac prin lege nu se prevede altfel, iar potrivit art. 45:
Terenurile
15
3. Dupa modul in care sunt determinate deosebim intre bunuri individual
determinate (res certa) si bunuri determinate generic (res genera).
Sunt individual determinate acele bunuri care, potrivit naturii lor sau vointei
exprimate in act juridic se individualizeaza prin insusiri proprii, specifice. Prin
excelenta, sunt individual determinate acele bunuri care sunt unicate.
Sunt determinate generic acele bunuri care se individualizeaza prin insusirile
speciei ori categoriei din care fac parte. Individualizarea se face prin cantarire,
masurare, numarare, etc.
4. O alta clasificare este facuta dupa cum pot fi sau nu inlocuite in executarea
unei obligatii civile, distingandu-se intre bunurile fungibile si cele nefungibile.
Este fungibil acel bun care, in executarea unei obligatii, poate fi inlocuit cu un
altul, plata fiind perfect valabila. Sunt astfel de bunuri banii, titlurile de valoare
si
indeobste bunurile generice.
Este nefungibil acel bun care nu poate fi inlocuit cu altul in executarea unei
obligatii. Au aceasta caracteristica, tablourile de valoare, sculpturile si in general
bunurile individual determinate.
Caracterul fungibil ori nefungibil al unui bun este dat atat de natura bunului,
cat si prin vointa partilor unui act juridic civil.
Ca regula, bunurile individual determinate sunt nefungibile, iar cele
determinate generic sunt fungibile.
5. Dupa cum folosirea lor implica ori nu consumarea lor materiala sau
juridica, distingem bunurile in comsumptibile si necomsumptibile.
Este comsumptibil acel bun care nu poate fi folosit fara ca prima lui
intrebuintare sa nu implice consumarea ireversibila a substantei lui. Au o
asemenea
insusire, sub titlu de exemplu, alimentele, combustibilul sau banii.
proprietate privat, indiferent de titularul lor, sunt i rmn n circuitul civil. Ele pot fi dobndite i nstrinate
prin
oricare dintre modurile stabilite de legislaia civil, cu respectarea dispoziiilor din prezenta lege . O
dispoziie
asemntoare este cuprins n art. 135 din Constituie.
16
Este necomsumptibil bunul care ori de cate ori ar fi folosit el nu-si cunsuma
substanta nici material si nici. Din aceasta categorie, fac parte terenurile,
cladirile,
hainele, autoturismele etc.
6. Dupa cum sunt sau nu producatoare de fructe, bunurile se impart in
frugifere si nefrugifere.
Este frugifer acel bun care poate produce periodic, fara consumarea
substantei sale, alte bunuri ori produse numite fructe.
Este nefrugifer bunul care nu are insusirea de a da nastere, periodic, la
produse fara consumarea substantei sale.
Art. 483 C. civ. distinge trei categorii de fructe si anume: fructe naturale sau
industriale ale pamantului, fructele civile si sporul animalelor (prasila)27.
7. Dupa cum pot fi ori nu impartite fara sa-si schimbe destinatia lor, bunurile
se impart in divizibile si indivizibile.
Este divizibil acel bun care poate fi impartit fara sa-si schimbe prin aceasta,
destinatia sa economica.
Este indivizibil acel bun care nu poate fi impartit, fara a nu-si schimba prin
aceasta destinatia sa economica.
De exemplu, o bucata de stofa poate fi impartita, fiind bun divizibil, pe cand
o haina, desi este confectionata tot din stofa nu poate fi impartita intre doua sau
mai
multe persoane fara sa-si piarda identitatea.
8. Dupa corelatia dintre ele, bunurile pot fi principale si accesorii.
Este principal acel bun care poate fi folosit independent, fara a servi la
intrebuintarea altui bun dar la folosirea caruia servesc alte lucruri accesorii.
Este accesoriu bunul care este destinat sa serveasca la intrebuintarea
unui alt bun de care este legat prin destinatia sa economica28
27 Potrivit
art. 522 C. civ.: Fructele naturale sunt acelea ce pmntul produce de la sine: producia i prsila
(sporul
animalelor) sunt asemenea fructe naturale. Fructele industriale ale unui fond sunt acelea ce se dobndesc prin
cultur, iar potrivit art. 523: Fructele civile sunt chiriile caselor, dobnzile sumelor exigibile, venitul rentelor:
arendele intr n casa fructelor civile.
28 Ca bunuri accesorii pot fi menionate: cureaua pentru ceas, antena pentru televizor, husa pentru autoturism,
beele
pentru sky, cutia pentru vioar. Aceast clasificare este important juridic, n executarea obligaiilor civile; cnd
se
17
9. Dupa modul lor de percepere, bunurile se impart in corporale si
incorporale.
Este corporal acel bun care are o existenta materiala, fiind usor perceptibil
simurilor omului.
Este incorporal valoarea economica ce are o existnta ideala, abstracta, putand
fi perceputa cu ochii mintii. Drepturile patrimoniale sunt asemenea bunuri.
10. Bunurile mai pot fi impartite in sesizabile si insesizabile, dupa cum sunt
sau nu supuse urmaririi si executarii silite pentru plata datoriilor29.
Sectiunea 2.2. Actul juridic civil
2.2.1.Notiune, definitie si clasificare
Expresia act juridic se intrebuinteaza atat in doctrina, practica si chiar in
legislatie in doua sensuri cu valori diferite. intr-un prim sens se desemneaza
manifestarea de vointa cu intentia de a produce efecte juridice civile30, iar intr-
un alt
sens este desemnat chiar inscrisul constatator al acestei manifestari de vointa31.
Desi in literatura de specialitate se propun mai multe definitii ale actului
juridic civil, ne oprim la definitia potrivit careia32 actul juridic civil este o
manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, respectiv
de a
naste, modifica sau stinge un raport juridic concret.
Conceptul de act juridic este un concept general, obtinut printr-un proces de
abstractizare si generalizare a caracterelor comune diferitelor acte pe care le
subsumeaza. Fata de marea varietate a actelor juridice pe care le cuprinde, este
datoreaz un bun, debitorul trebuie s predea att bunul principal, ct i pe cel accesoriu (n lips de stipulaie
contrarie expres), cci, accesorium sequitur principale.
29 Pentru dezvoltri a se vedea Gh. Beleiu op. cit., p. 95-95, unde se fac i alte propuneri de clasificare a bunurilor
potrivit unor alte criterii, valorificndu-se i noutile din legislaia intervenit dup decembrie 1989.
30 Pentru acest sens se utilizeaz i formula negotium juris sau cuvntul negotium (cu semnificaia de
operaiune
juridic).
31 Pentru acest al doilea neles se folosete i formula instrumentum probationis sau mai simplu probationem
32 A se vedea, Gh. Beleiu, op. cit., p. 114.

18
necesar si util ca acest concept sa fie privit si analizat si sub aspectul categoriilor
de
elemente care, in totalitatea lor ii dau continut.
Criteriile in functie de care actele juridice pot fi clasificate sunt destul de
numeroase. Principalele criterii de clasificare si categoriile de acte juridice
corespunzatoare acestor criterii sunt urmatoarele33:
a) dupa numarul partilor, actele juridice se impart in unilaterale si bilaterale
sau multilaterale;
b) dupa scopul urmarit la incheierea lor, se disting actele cu titlu oneros, de
cele cu titlu gratuit;
La randul lor, cele cu titlu oneros se subdivid in acte comutative si acte
aleatorii;
Actele cu titlu gratuit se subdivid la randul lor in liberalitati si acte
dezinteresate;
c) dupa efectele produse, actele civile sunt: constitutive, translative si
declarative;
d) dupa importanta lor in raport cu un bun sau un patrimoniu, actele civile
sunt: de conservare, de administrare si de dispozitie;
e) dupa natura continutului lor, distingem intre acte patrimoniale si
nepatrimoniale;
f) dupa modul de incheiere, distingem intre acte consensuale, solemne si
reale;
g) dupa momentul cand isi produc efectele, se deosebesc actele intre vii (inter
vivos) si actele pentru cauza de moarte (mortis causa);
h) dupa rolul vointei partilor in stabilirea continutului actului, deosebim
actele subiective si actele - conditie;
i) dupa legatura cu modalitatile (termen, conditie, sarcina), deosebim actele
pure si simple si actele afectate de modalitati;
j) dupa raportul lor cu cauza, actele sunt cauzale si abstracte;
19
k) dupa modul in care pot fi incheiate, distingem actele strict personale, de
actele care pot fi incheiate si prin reprezentare;
l) dupa reglementarea lor,deosebim intre actele numite (tipice) si actele
nenumite (atipice);
m) dupa modul lor de executare, distingem actele cu executare dintr-o data
(uno ictu) si actele cu executare succesiva.
2.2.2. Conditiile de validate a actului juridic civil
Pentru validatea unui act juridic civil este necesar sa fie intrunite cumulativ o
serie de conditii si anume:
A. Capacitatea de a incheia actul juridic civil;
B. Consimtamantul valabil al partii care se obliga;
C. Un obiect determinat al actului juridic civil;
D. Existenta unei cauze licite.
A. CAPACITATEA DE A INCHEIA ACTE JURIDICE CIVILE este o parte a
capacitatii de folosinta a persoanei fizice si a persoanei juridice. Sediul materiei
se
regaseste in principal in art. 948 pct. 1 Cod civil, putand-o defini ca fiind o
conditie de fond si esentiala care consta in aptitudinea subiectului de drept civil
de a
deveni titular de drepturi si obligatii civile prin incheierea actelor de drept
civil34
De la acest principiu al capacitatii de a incheia acte juridice civile exista
exceptii, asupra carora nu ne propunem sa insistam, aratand doar faptul ca
acestea
trebuie sa fie expres prevazute de lege, asa cum se arata, spre exemplu in art.
950
33 Cu privire la explicitarea fiecrei categorii de acte juridice, vezi infra Cap. IV subseciunea 4.2.2.
34 n acest sens, Gh. Beleiu, op. cit., p. 124.
20
Cod civil si art. 6 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, dispozitii legale care sunt de
stricta interpretare si aplicare35.