FOLCLORUL LITERAR

-o descoperire a lumii moderne

1. CONCEPTE GENERALE
DESPRE FOLCLOR

Introducere
n amurgul senin al unei zile de var, pe malul unui lac, sub ramurile
parfumate ale unui tei care-i lcrimeaz petalele, un om cu o vast cultur
enciclopedic, un savant narmat cu toat tiina veacului, contempleaz natura.
Tot ce vede n jurul lui: apa albstrie cu frunzele nufrului n floare,
dealurile cu zarea ndepartat dup care scapt soarele ,,ca o vatr de jratec,
psrelele care-i grbesc zborul spre cuiburi, apoi bolta cerului azurat cu stele ca
nite ,,copii sfioi i cu luna mistuitoare ,,tot ce vede omul acesta n jurul lui i
sugereaz gnduri care-i descoper tainele lumii. Savantul acesta pentru care nimic
nu-i nvluit n giulgiul misterului, asist ca un mprat la o mare serbare, la
defilarea pe dinaintea minii lui, a tuturor cunotinelor acumulate n scurgerea
attor veacuri de munc neinteresat i nerentabil. El tie totul. El tie rostul
tuturor vietilor de pe pmnt i a celor din vzduh.
tiinta nu are nimic de ascuns pentru el: ,,Universul fr margini e n degetul
lui mic.
Tot ce tie omul acesta nu am grei daca am spune c este o tiina ,,oficial.
Este oficial pentru c el a smuls-o din mii si mii de volume,pentru c e consemnat.
Datele tiinei oficiale nu pot fi contrazise,chiar dac un adevar de astzi a
fost ieri o nerozie, i ar putea s fie o utopie,o vechitur mine. Nestabilitatea
multora dintre teoriile tiinifice este inerent.
tiina aceasta, pe care ne permitem s o numim oficial, este creaia unor
anumii indivizi, unor personaliti marcante, cu care se mndresc anumite popoare
i n timpuri anumite, tiina aceasta nu are nimic n comun cu mulimea: este o
oper individual, nu una colectiv.
La civa pai mai departe de savantul acesta, privete acelai peisaj un om,
rezemat pe un b ncrestat de mna lui, un om despre care, comparat cu savantul
de alturi, am fi n drept s exclamm:,,Ct deprtare, Doamne, de la vierme pn
la astru!
E un stean,unul dintre cei muli care dinuiesc nc n ara noastr; un om
n vrst, care nu tie carte, nu a umblat prin lume, un om a crui judecat nu este
influenat de civilizaie, de cultura oraelor.Dar ct deosebire ntre gndurile lor!
Steanul nostru tie i el cum s-a format lumea, dintr-un ou cosmic, tie c,
plutind pe apele nemrginite, Dumnezeu i Dracul, acesta din urm s-a scufundat n
fundul mrii, i din malul ce i-a rmas sub unghii s-a fcut pmntul. tie c din lut
a creat Dumnezeu pe Adam, i din coasta lui Eva,prima femeie. Despre petii din
ape, despre psrile din vzduh, despre fiarele din pdure i despre animalele din
curtea lui, despre tot ce-i n jurul casei lui, el tie lucruri extraordinare: de cine, cum
i pentru ce au fost create fiecare. O stea care cade este sufletul unui om care moare
n clipa aceea. Cnd oamenii devin prea pctoi, se ntristeaz i soarele, se tulbura
i se ntuneca, precum tot din pricina rutaii oamenilor pmntul se cltina.
Tot, dar absolut tot ce exist pe lume, are explicaie pentru el i raiunea de a
fi.

Boala, oricum s-ar manifesta, este lucrarea diavolului pe care, dac l-ai
alungat din toate cele 99 de ncheieturele cte are trupul omului, n care s-ar
putea ascunde, bolnavul se vindec.
Omul acesta e foarte superstiios. Fiecare act al vieii lui este legat de o
superstiie.
Omul acesta are datinile i obiceiurile lui, pstrate din strbuni, i de la care
nu se abate; el e un pstrtor de legi i datini. Naterea, copilria, juneea,
brbia i btrneea lui se petrec la fel, cum le-au petrecut i strbunii lui, care
nici ei nu s-au inut de moda epocii, ca lumea din orae, ce se ine pn i de moda
zilei i de care steanul se deosebete n mod fundamental, n toate manifestrile
vieii lui: sunt dou popoare cu dou civilizaii distincte, dac nu chiar diametral
opuse.
Omul acesta i construiete casa dup nite reguli de arhitectur ale lui, care
corespund la toate cerinele climei n care triete; viaa lui de gospodar se mpac
anevoie cu inovaiile cele mai raionale i mai necesare timpului, numai c din
pricina c n toate manifestrile vieii lui el se conduce de lozinca: ,,aa am apucat
de la prini.
Omul acesta are o via afectiv intens, cu toat aparena de nepsare, de
indiferena pe care i-am putea-o bnui. El are nevoi sufleteti pe care i le satisface
cu propriile lui mijloace. El are cntecele lui i de jale i de veselie, are dansurile lui
speciale i o comoar nesfrit de cntece de joc parte integrant n dansuri.
Arta o cultiv omul acesta. Casa i portul lui sunt mpodobite cu lucruri pe
care le invidiaz orenii, i dac nu au timp sau nu pot s le imite, le colecioneaz.
De viaa intelectual omul acesta nu-i strin. Imensul material intitulat
,,literatura popular este credina lui; cntecele de leagn, jocurile copilreti,
doinele, urrile de nunt, baladele, bocetur, poveti, legende, tradiii istorice,
attea izvoare de frumusee artistic, scnteieri ale unei inteligene ce trece de limita
omului comun.
Omul acesta pstreaz ascunse n mintea lui aa de multe cunotine
motenite din strbuni, o comoar pe care o transmite la aceia cu care-i duce traiul
i o las mostenire generaiilor viitoare.
Spre deosebire de tiina savantului, tiina steanului acestuia nu-i variabil.
Ceea ce crede el astzi despre creaia lumii, au crezut moii i strmosii lui, cu mii i
mii de ani n urm.
Cunotinele acestea ale steanului, chiar dac la nceputul omenirii au
izvort din mintea unui individ determinat, nu par s fie considerate creaia unei
personaliti, ca tiina pe care o numim oficial; ele sunt opera anonim i
patrimoniul unei colectiviti. Colectivitatea aceasta, pentru unele credine are
proporia unui stat, pentru altele, proporia unui grup de sate, a unei provincii, a
unei ri, a unui grup de ri, a unui continent,i sunt credine comune omenirii
ntregi, a omenirii de astzi i a aceleia de la care ni s-au pstrat cele mai vechi
amintiri,precum ar fi credina despre cele dou genii care-i disput stpnirea
lumii: geniul Luminii i cel al ntunericului, al Binelui i al Rului, genii
personificate la popoarele ortodoxe prin ceea ce noi numim Dumnezeu i Dracul.
Toata tiina aceasta despre ale lumii, tot acest patrimoniu colectiv, motenit
din gur n gur, din generaie n generaie, nealterat de influena civilizaiei i a

culturii crturreti, este ceea ce constituie un material de studii i o stiin care se

numete folclor.
Folclorul poate fi definit ca mulimea manifestrilor artistice literare,
muzicale, kinetice i comportamentale care apar in culturi populare spirituale.

Istoricul
Cuvantul ,,folclor este o creatie relativ noua. Pentru prima oara cuvantul
folk-lore apare in numarul de la 22 august 1846 al revistei Athenaeum din
Londra.
Arheologul William J. Thomas, intr-o scrisoare semnata cu pseudonimul
Ambrose Merton propune ca acest cuvant sa fie intrebuintat pentru a exprima
ceea ce in limba engleza era cunoscut sub numele de antichitati populare(popular
antiquites) sau literatura populara, desi este mai mult o stiinta decat literatura.
Cuvantul este compus din doua cuvinte saxone: folk(care inseamna
popor) si lorestiinta, adica stiinta poporului.
Cand termenul se impune un anumit domeniu al lui este constituit, dar
delimitat si definit diferit de diverse scoli de cercetare,implicand deosebiri in
terminologie.
Cuvantul a fost adoptat foarte repede de savantii scandinavi, apoi de
savantii finlandezi, rusi, etc.; savantii de limba latina l-au adoptat mai greu. In
Spania si in Portugalia,unde mai tarziu s-au intreprins studii stiintifice asupra
datinilor populare, si unde nu se impusese un alt termen prealabil, adoptarea
cuvantului englezesc nu a intamplinat dificultati,cu ata mai mult ca relatiile
stiintifice intre spanioli sau portughezi si englezi au fost stranse, mai mult chiar de
cum erau cu francezii, ai caror savanti, ca si cei italieni, mentineau expresi de
traditie populara.
Largindu-si sfera de circulatie in tarile europene, apoi si pe alte continente,
termenul creat de W. J. Thomas va fi investit cu semnificatii diferite, mai ales in ce
priveste sfera fenomenelor subsumate, determinate de preocuparile si orientarile
teoretice ale diferitelor scoli de cercetare, de traditiile lor proprii. Generalizarea
cuvantului folclor ca termen care defineste obiectul unei discipline stiintifice, nu

va fi niciodata insotita de generalizarea unei semnificatii unice, diferentierile

perpetuale pana azi vizand nu nuante, ci conceptul insusi.
Traditie, traditionalism si traditionist sunt cuvinte susceptibile de un sens
politic, ar putea sa insemne nu numai studiul moravurilor si al obiceiurilor
traditionale, dar o atitudine mintala si politica, prin care se opune traditia, sau o
traditie particulara, privind inovatile ca un contrar al traditiei. Si pentru ca traditia
se mareste incontinu, pentru ca anii trec, pe cand inovatiile se opun vesnic traditiei,
chiar si prin faptul ca inovatiile sunt ceva nou, riscul unei confuzii era neplacut
pentru aceia care doreau sa srudieze faptele populare in afara de orice sistem
politic. Expresia treditiuni populare a fost intrebuintata la noi de primii
culegatori.
Doctorul T. Stamati, prin anul 1840, a tiparit intr-un calendar din sa i o
colectie intitulata Pepelea sau traduciuni naciunare romanesti, culese, inoranduite
si adaogite. Este o adevarata culegere de folclor, facuta de un carturar con tient de
importana materialului dat de el la iveala. Acesta a cuprins o Precuvantare n care
Stamati scrie: Tradiiile sau tradaciunile nationale sunt o oglinda cu ceata in care
agerul istoric zareste trecutul unei natii.
Prima revista speciala de folclor, Sezatoarea, care a aprut in anul 1892,
in Falticeni, avea ca subtitlu Revista pentru literatura si traditiuni populare si
numai in 1908 s-a intitulat Revista de folclor.
La 1893 Elena Saviastos, care fusese premiata de Academia Romana
pentru lucrare sa Nunta la romani, scoate publicatia Randunica pe care o
intituleaza Revista critica, literara si folcloristica, si toate celelalte reviste care
publicau si material de folclor, iar unele menite anume pentru acest soi de material,
ocolesc cuvantul folclor.
Profesorul universita Aron Densusianu scoate in Iasi, in 1893, Revista
critica literara in cadrul careia intra articole despre datinile noastre populare.
Revista Ion Creanga ce apare la Barlad in 1908 sub directia lui Tudor Pamfile,
pulicatie exclusiv pentru folclor, este Revista de limba, literatura si astra
populara, ca si revista Doina care apre in 1928 sub directia preotului P. G.
Savin,in comuna Jorasti, judetul Courlui.
O lucrare eminamente de domeniul folclorului, facuta chiar in vederea
obtinerii unei catedre de folclor la Universitatea din Bucuresti, de Th. D. Sperantia,
tiparita in 1904, este intitulata Introducere in literatura populara romana desi
primul paragraf al cartii defineste astfel literatura populara: Sub numele de
literatura populara se intelege totalitatea acelor productii ale mintii omenesti, care
se pastreaza prin traditie orala si sunt produse de autori necunoscuti, ceea ce ar fi o
definitie a folclorului. Termenul de folclor il intrebuinteaza alte reviste ce apar.
Concluzionand, aceasta vasta cultura populara careia ii spunem folclor
atesta vechimea unei natiuni constituite relativ recent, dar care a stiut sa continue
traditia inintasilor ei si ale pamantului pe care il locuiau.
Respectul pentru traditie, semn al statorniciei, a legaturii organice cu
pamantul stramosesc, a reprezentat una dintre formele principale de manifestre a
constiintei de sine a poporului roman. Aceasta constiinta imprima creatiei folclorice
un orizont specific.

Acest folclor constituie de asemenea o dovada graitoare a stravechii unitati

culturale a poporului roman. Carpatii, brazdati de drumurile transhumantei, nu au
reprezentat niciodata un hotar.
Folclorul nu constituie insa numai un capitol al istoriei literare, o notiune
limitata la anumite epoci si izolata de evolutia literaturii scrise, ci, dimpotriva, un
domeniu cu o evolutie proprie proiectata puternic in insasi evolutia literaturii scrise.
Literatura orala continua sa se dezvolte paralel cu cea scrisa, intr-un sistem de
dualism cultural, care desi presupune modalitati si capacitati diferite de receptare,
dezvolta interferente si schimburi permanente de valori, mediate insa de experiente
acumulate in aceasta directie atat de literatura sacrisa cat si de cea orala. Creatia
literaturii orale a poporului roman a constituit permanent temelia originalitatii
literaturii noastre moderne, izvorul pururea reintineritor din care s-au inspirat
poetii si prozatorii romani. Nu putem ajunge deci la o intelegere profunda a
operelor lor fara o cunoastere suficient de temeinica a literaturii noastre populare.
Relatiile dintre folclor si istoria limbii si literaturii romane sunt
fundamentate pe o realitate sensibila a vietii spirituale, care pentru spatiul cultural
romanesc se impune cu o pregnanta deosebita. Formele primare ale literaturii
noastre orale s-au conturat, neindoielnic, odata cu constituirea limbii romane si au
evolluat in sistem paralel cu evolutia limbii. Stabilitatea mai mare a mesajelor
poetice fata de cele ale comunicarii curente, au permis acestei literaturi sa mentina
fapte arhaice, pe care limba vorbita nu le-a conservat. Implicarea, nu ostentativa, ci
nuantata si semnificativa a literaturii orale si scrise, a deschis si poate deschide in
continuare, cai spre o intelegere mai aprofundata mai complexa.
Folclorul romanesc, asa cum s-a conservat pana in epoca in care a putut fi
cules si cercetat, unitar in structurile lui de baza, include o mare varietate de valori
culturale, care atesta o indelungata evolutie in timp. Vorbind despre dimensiunile
temporale ale acestei creatii, ne referim la faptul ca ea nu a aprut spontan, odata cu
formarea propriu zisa a limbii si poporului roman, ci ca rezultat al unei indelungate
continuitati etnice si culturale.

Conceptul de cultura populara

Trasatura comuna a elementelor cuprinse in notiunea de folclor ar fi faptul
ca sunt manifestari artistice apartinand culturii populare spirituale.Descrierea
acestei proprietati implica definirea sumara a trei

Cultura populara
Prin cultura populara se intelege ,,tot ceea ce in mediu se datoreaza
omului"(M.I.Herskovits).Totalitatea valorilor materiale si spirituale create de
omenire ca rezultat al indelungatei practici social-istorice. Factorul definitoriu al
notiunii de cultura il constituie notiunea de valoare.Valoare inseamna inregistrarea
unui progres evident in realizarea bunurilor materiale si spirituale.Valoarea nu
consta in confectionarea unui obiect,ci in elaborarea unui nou model,mai evoluat si
mai corespunzator cerintelor umane.

Din epoca in care primii oameni au cioplit pietrele pentru a-si face unelte de
munca sau au folosit primele franturi de limba pentru a comunica intre ei,pana in
epoca noastra,umanitatea a elaborat o cultura vasta si complexa.Rolul hotarator in
crearea si dezvoltarea elementelor de baza ale tuturor formelor de cultura le-au
jucat masele largi populare.
Cultura este un fenomen social; prin formele de realizare si manifestare, prin
continutul lor, valorile culturale imbraca chipul si asemanarea societatilor care le
elaboreaza.Diferentierea societatii in grupuri,apoi in clase cu mentalitati si interese
deosebite,duce la diferentieri in substanta aceleasi culturi etnice. Aceasta este prima
delimitare de baza pe care trebuie sa o operam pentru a ajunge la definirea notiunii
de folclor.
In momentul in care termenul de folclor a fost creat prin sinteza
notiunilor ,,popor" si ,,stiinta,constiinta",se poate opera cu o distinctie transanta
intre cultura traditionala,de structura esential orala,a paturilor populare
,,necultivate",pe de o parte,si cultura evoluata si canonizata a paturilor
aristocratice.
Procesul de definitivare a culturilor etnice, ca rezultat al stratificarilor
sociale,este un proces lent. Maselor populare le este caracteristica o conservare a
traditiilor culturale,in sistemul carora continua sa creeze valori noi,in timp ce
paturile aristocratice isi elaboreaza si valori culturale proprii,care sa motiveze si sa
consacre statutul lor social privilegiat.Dar cultura lor ramane inca multa vreme de
forma orala.Asadar pentru definirea notiunii de folclor, conceptul de ,,cultura
populara" ramane mai potrivit decat cele de ,,cultura orala", cu conditia de a fi
precizat in functie de coordonatele si evolutia fiecarei culturi etnice. Acest concept
prezinta avantajul ca marcheaza relatia dintre valorile culturale la care se refera si
statutul social si comportamental al mediilor care vehiculeaza aceste valori.
In feudalismul timpuriu,formele culturii feudale.boieresti si de curte,nu se
deosebeau pregnant de cele ale culturii populare,fapt demonstrat de existenta unor
bunuri culturale cu circulatie comuna(cantecul epic,colindele) in care se oglindeau
multe elemente de viata feudala,de curte sau de cetate.Boierimea insa adopta mai
tarziu si elemente de culturascrisa,pomelnicele,literatura religioasa etc.
Pe masura adancirii proceselor de stratificare sociala,evolutia disjuncta a
sistemelor de valori culturale se amplifica,iar clasele aristocratice adopta,pe scara
din ce in ce mai larga, cultura scrisa. Cultura scrisa va evolua spre valorificarea
superioara a potentialului spiritual al acestei natiuni.
In evolutia culturii romanesti se pot identifica intr-o perioada de
tranzitie,fenomene de amatorism cultural,care conserva multe apropieri de
fenomenul culturii populare;apar apoi personalitati cu sentimentul paternitatii si
dominarea ideii de originalitate a operei in raport cu individul.
In aceste conditii s-a vorbit de o cultura profesionista,opusa folclorului.Un
anume profesionalism exista si in cultura populara care este totusi un
profesionalism de interpretare,nu de creatie,un profesionalism care nu duce la
constiinta paternitatii asupra operei de arta;opera nu se defineste in aceste conditii
prin originalitatea individuala,ci prin stil original de interpretare.
In ceea ce priveste cultura de limba romaneasca,trebuie sa precizam ca
dezvoltarea ei nu a pornit de la un stadiu primitiv,ci de la un stadiu pe care il

numim patriarhal,infinit mai complex;structurat,pe fondul mostenit de cultura

autohtona si romana,la care au fost asimilate elemente de cultura orientala,sud-est
europeana sau apartin altor spatii culturale.
Cultura populara spirituala si materiala
Cultura populara spirituala are o existenta exclusiv orala,traieste in
constiinta poporului si se transmitedin generatie in generatie prin viu grai.Ea
cuprinde:
a) Un sistem de cunostiinte cu valoare practica despre universul natural si despre
reprezentarile lui mitologice, despre om ca individ social si orizontul sau spiritual.
b) Un sistem de credinte traditionale
c) Un sistem de obiceiuri,ritualuri si ceremonialuri regizate pe fundalul acestor
credinte,dar motivate prin cerinte practice ale vietii.
d) Un sistem de manifestari artistice,literare,muzicale,de dans,de spectacol si
gestica.
e) Un sistem de comportamente interindividuale si intregrup.
Cultura materiala este concretizata in obiecte si in deprinderea de a le
confectiona. Ea se refera la felul in care sunt constientizate clasele si organizate
asezarile, in raport cu structura sociala, la forma pe care o iau uneltele de munca in
raport cu tehnicile folosite,la portul popular,la obiectele de uz casnic.
Cultura populara este in structura sa un fenomen unitar ca structura si
semantism,distinctia intre cultura spirituala si materiala au un caracter
conventional.

Caractere specifice ale folclorului

Caracterul traditional.Raportul dintre traditie si inovatie.
O prima trasatura o constituie ancorarea mai puternica in traditii a culturii
populare, conservatorismulei puternic. Cultura po
pulara evolueaza
nemijlocit,printr-un proces indelungat, din formele primare (primitive) ale
culturii;o continuitate a tiparelor existentiale ale acestei varste culturale in cultura
populara este deci de presupus.
Tributul primitiv constituia un mediu social inchis; aceasta implica si un
circuit inchis al valorilor culturale, deci o mare stabilitate a sistemului in care erau
corelate. Aceasta reprezenta o traditie puternica si autoritara. Primitivul are un
mare respect pentru traditie, pe care o considera sacra.
Respectul pentru traditie va fi continuat de culura populara. Cultura
populara cunoaste o experienta a interferentelor de valori si structura, fapt care ii
imprima un grad mai mare de receptivitate fata de valorile novatoare si eterogene.
Caracterul traditional si raportul dintre traditie si inovatie reprezinta una
dintre relatiile fundamentale care stau la baza proceselor si faptelor de folclor.
Evolutia sistemelor de gandire si comportament in functie de evolutia
existentei sociale este suportul cauzal al proceselor inovatoare in folclor.
In mediile folclorice coexista tendinta de a pastra traditia si tendinta de a o
innoi; aceasta contradictie dialectica determina insasi dinamica proceselor de
creatie, de transformare in folclor. Intr-o colectivitate sateasca atitudinea fata de
traditie si nou difera de la un grup social la altul, de la un individ la altul. Atitudinea

fata de vechi si nou depinde si de gradul de dezvoltare a constiintei sociale a

colectivitatii. Grupurile cu o constiinta avansata, pretuiesc innoirile, vad in ele
manifestari ale progresului. Fenomenul nu se poate confunda cu cosmopolitanismul
rural al paturilor instarite al caror gust pentru nou exprima dispretul fata de
traditia colectiva.
Datorita atitudinii diferentiate fata de traditie si inovatie, in procesul de
inoire al creatiei folclorice,vechiul si noul coexista:
a) pe planul general al vietii folclorice a colectivitatii implicand obiceiuri noi alaturi
de cele vechi.
b) in repertoriul folcloric al colectivitatii care cuprinde creatii noi alaturi de creatii
vechi
c) pe planul aceleasi creatii folclorice, prin variante mai credincioase traditiei si
variante mai bogate in elemente noi de continut si structura
d) vechiul si noul coexista uneori in contradictoriu
Vechiul si noul nu se manifesta numai in actele creatorilor si interpretilor de
folclor ci si atitudinea celorlalti membrii ai colectivitatii care intervin mai mult
indirect in viata folclorica
Procesul de innoire in folclor este determinat deci de evolutia vietii si
constiintei sociale, de evolutia gradului de cultura, de evolutia mentalitatii si
gandirii maselor populare. Caracteristic in aceasta privinta este faptul ca elementele
noului mesaj se gasesc mai mult sau mai putin intens in mesajul vechi.
Caracterul colectiv. Raportul dintre individ si colectivitate
Una dintre trasaturile esentiale care diferentiaza creatia populara de cea
carturareasca este caracterul colectiv al celei dintai, care afecteaza nu numai
procesul de elaborare, interpretare si circulatie, ci si structura interna a fiecarei
creatii si variantelor ei; este de la sine inteles, deci faptul ca o creatie populara
exprima o constiinta colectiva, in primul rand, in timp ce o creatie culta este
expresia individualitatii creatorului ei.
Pentru creatia populara unul din criteriile valorice fundamentale il constituie
respectarea unei traditii constituite in sanul unui grup etnic determinat. Lipsa de
originalitate in creatia culta, inseamna lipsa de valoare: istoria si critica literara siau adaptat si termenul care marcheaza aceasta lipsa de originalitate: epigonism,
imitatie, pastisa. Nerespectarea traditiei, in schimb, determina, in mediul folcloric,
fenomenul nereceptarii creatiei de catre colectivitate si, ca atare, disparitia ei.
Pentru ca inovatia, ca manifestare a originalitatii, sa fie acceptata de
colectivitate, trebuie sa se integreze traditiei: ea devine expresia folclorica numai in
masura in care, cu timpul, devine ea insasi traditie. Dar aceasta traditie nu
reprezinta decat un sistem de valori artistice sau structuri expresive care apartin, in
primul rand, unui grup etnic larg, bine constituit, deci unui popor.
Caracterul are drept coordonate principale raportul dintre creatorul
popular si colectivitatea din care el face parte si raportul dintre traditie si
improvizatie, implicand deci o alta opozitie fundamentala, care determina sistemul
de valori folclorice si procesele caracteristice lor, aceea dintre individ si colectivitate,
factori cu roluri deosebite in comportamentul folcloric.
Creatorul popular este exponentul artistic al colectivitatii, exprimand, in

creatiile sale, gandurile, sentimentele si nazuintele ei.El este inainte de taote un bun
cunoscator al traditiei, pastratorul, dar si transmitatorul ei. Nu creeaza intraga
colectivitate,ci numai unii exponenti ai ei, potrivit preferintelor fata de genurile pe
care le cultiva. Colectivitatea reprezinta un grup de indivizi diferentiati care
determina subgrupari pe criterii diferite: varste, generatii,sex, rudenie, pozitie
sociala, pozitie profesionala,etc. Aceste ,,subgrupari" manifesta atitudini particulare
fata de valorile culturale si joaca un rol diferentiat in vehicularea lor. In viata
folclorica traditionala,colectivitatea, desi nu crea efecti, participa intens la toate
manifestarile folclorice. Colectivitatea exercita o anumita coercitiune asupra
creatorilor si interpretilor populari, in sensul pastrarii traditiei, dar poate indemna
si la innoirea ei. Raporturile dintre creatorii populari si colectivitatile in care traiesc
sunt deci complexe
Rolul individului interpret sau creator de folclor se exercita deci, in primul
rand, prin selectarea elaboratelor taditionale, in functie de cerintele concrete ale
momentului si locului in care se actualizeaza faptul folcloric. In masura in care
elementele novatoare sunt acceptate de colectivitate si transmise, ele se integreaza
traditiei, devenind valori colective.
Caracterul oral
S-a considerat multa vreme ca oralitatea este o caracreistica exclusiva a
folclorului. Privind insa lucrurile istoric,consemnam faptul ca, foarte multa vreme,
cultura omenirii a fost in intregime orala.Popoarele vechi au avut, mai intai, o
cultura orala, insusindu-si scrisul in faze mai tarzii ale dezvoltarii.
Cele dintai popoare care si-au consemnat literatura in scris au fost popoarele
din zona orintala a Mediteranei, datorita faptului ca in aceasta zona s-a dezvoltat o
straveche civilizatie, sub influenta expansiunii unor puternice focare de civilizatie
orientala. Sumerienii au lasat, pe table de lut, prima opera literara scrisa pe care o
cunoastem, epopeea Ghilgames. Din cultura egipteana s-au conservat doua basme,
datate cu doua milenii inaintea erei noastre.
Iulius Caezar aminteste ca tinerilor gali li se interzicea sa invete scrisul,
pentru ca scrisul toceste memoria si ii impiedica pe tineri sa retina istoria poporului.
Este de presupus ca si dacii au cunoscut interdictia scrisului.Sapaturile arheologice
au scos la iveala o foarte importanta civilizatie geto-daca, dar nu si inscriptii sau alte
documente care sa consemneze in scris limba acestui popor, a carui cultura s-a
mentinut deci in granitele oralitatii.Dacii ar fii putut avea si o cultura scrisa,sub
influenta greceasca, dar cadrele stilistice ale culturii lor nu erau, probabil,
favorabile asimilarii scrisului.
Oralitatea poate fi considerata trasatura distinctiva a folclorului numai la
nivelul literaturii si al sistemului de credinte, superstitii si prescriptii transmise prin
viu grai, esentiala fiind nu atat opozitia oral - scris, cat opozitia audiere - lectura,
care caracterizeaza modul de executie si de receptare. Oralitatea este, la nivelul
folclorului literar, un mod propriu de existenta si manifestare, care il leaga in chip
aparte pe interpret de auditor si care ingaduie ca, la fiecare actualizare a sa, creatia
sa devina un ecou al sentimentelor si aspiratiilor grupului uman (sau individului)
care o asculta.
S-a vorbit mult si despre exclusiva existenta orala a literaturii populare,

transmiterea orala fiind singura capabila sa asigure deplinatatea fenomenelor

sincretice.In epoca moderna, oralitatea nu exclude insa utilizarea scrisului in
circuitul folcloric viu. Cea dintai culegere de poezii populare romanesti, cartea de
Kintyetse kimpenyesty ku glazuri rumunyesty fakute gye un holtvei kimptyan pindru
voya fetyelor, tiparita in ortografie maghiara in 1768, nu a fost facuta cu scopuri
folcloristice, ci pentru a pune in circulatie si pe aceasta cale cantecele din popor.
Mihail Kogalniceanu ii cerea surorii sale, intr-o scrisoare trimisa la 19 mai 1836 din
Berlin, cantecul despre moartea lui Ghica Voda, pe care gradinarul lor din Iasi si-l
notase intr-un caiet.Este prima mentiune a caietelor de cantece pe care si le
alcatuiau taranii.
Comportamentul folcloric implica trei componente procesuale de baza:
creatie, conservare si circulatie, interpretare (executie). Fenomenul scrisului
apare,de obicei, in procesul de conservare si circulatie a bunului folcloric; creatia si
interpretarea raman exclusiv orale. Dealtfel, in conditiile oralitatii si ale proceselor
specifice pe care oralitatea le imprima culturii populare, in viata folcloristica
interpretarea si creatia nu sunt momente distincte, ci se suprapun, constituind laturi
ale aceluiasi comportament.
Oralitatea este cea care faciliteaza mobilitatea perpetua a creatiei folclorice,
care nu se fixeaza niciodata in forme definitive, modalitatea ei exclusiva de existenta
sensibila fiind variantele. Asimilarea treptata si stabilizarea acestor plusuri valorice,
realizate de interpreti, determina, in conditiile oralitatii,continua slefuire a
bunurilor folclorice. Progresul valoric depinde de vitalitatea creatiei populare, de
actualitatea temei sau a motivelor pe care le dezvolta.
Caracterul anonim
Culturii populare ii este specific anonimatul, creatiile ei nefiind, in genere,
insotite sau raportate la numele unui autor individual. Relativitatea istorica pe care
am constatat-o in legatura cu oralitatea este implicata insa si de anonimat. La
inceput, intreaga cultura era anonima; Antichitatea si Evul mediu, desi cunosc
personalitati creatoare, raman inca dominate de aceasta caracteristica. A nonimatul
s-a impus ca trasatura definitorie a creatiei populare pe masura ce insasi diferenta
dintre cultura orala si cea scrisa s-a instituit si accentuat.
Desi este o consecinta a caracterului oral, anonimatul nu reprezinta un
accident in evolutia culturii populare, ci vizeaza esenta ei, fiind o manifestare a
caracterului colectiv.Anonimatul nu inseamna ca, in conditiile oralitatii, numele
autorului unei creatii sau al alteia s-a sters din memoria colectiva, si nici ca aceasta
creatie nu are autor.
Anonimatul este o consecinta a mentalitatii mediilor pastratoare si creatoare
de folclor. Un individ poate pretinde paternitatea asupra unei creatii; colectivitatea
se dezintereseaza de autor si nu-l inregistreaza in constiinta ei. Unii interpreti sustin
categoric ca o creatie sau alta le apartine,desi creatiile respective sunt atat de mult
cunoscute si circula in intreaga colectivitate, tema fiind de larga circulatie. Altii isi
insereaza numele in ultimele versuri ale cantecului. Sunt citate frecvent, ca ilustrate
a acestiu fapt, versurile unei cantarete din Maramures: Maeran verde cu
frunza,/Numele mi-i Ples Anuta./Ma cheama Anuta Ples,/Eu am scris acest vers/In
anul 1917." Astfel de fenomene dovedesc o rezonanta sufleteasca deplina intre

individ si creatie, interpretul regasindu-se atat de puternic in continutul sensibil al

cantecului incat se identifica cu el.
Exista si o paternitate atribuita de colectivitate (cantecul lui cutare, hora lui
cutare). Aceste manifestari au insa un caracter strict local, fiind limitate in spatiu si
timp, creatiile respestive ramanand, in circuitul mai larg, anonime.
Caracterul sincretic
In folclor, muzica si poezia, povestirea si jocul mimic, dansul,etc. conlucreaza
la realizarea operei artistice. Cea mai mare parte a poeziei noastre populare este
cantata. Exceptie fac doar oratiile de nunta, plugusoarele si uneori versurile
teatrului popular.Sincretismul este specific si unor categorii sau manifestari ale artei
culte, de la lied si cantata pana la genurile complex sincretice (opera, filmul). Intimp
ce la acest nivel, insa, sincretismul este un fenomen organic, functionand ca un
mecanism complex, care implica simultaneitatea diferitelor forme de arta la
elaborarea, inovarea si realizarea creatiei. In cantecul popular, cuvantul si melodia
alcatuiesc un tot inseparabil, o sinteza reala, si nu o simbioza rezultata din
suprapunerea succesiva a limbajelor artistice. Complexitatea faptului sincretic
creste in categoriile folclorului ritual, implicand, alaturi de vers, melodie si,
uneori,dans, gestul magic sau ceremonial si elemente spectaculare.
Sincretismul
imprima
mesajului
literar
folcloric
anumite
particularitati,diferentiate de la o categorie la alta, rezultate din nevoia de adaptare
si sincronizare cu celelalte limbaje artistice.

Domeniul folclorului
Cum trebuie inteles folclorul? Care este domeniul lui?
La inceputul cercetarilor folcloristice domeniul aceste stiinte noi era acela indicat de
Paul Sebillot, care-l definea astfel: Unfel de enciclopedie a traditiunilor, a credintelor si a
obiceiurilor claselor populare, sau a notiunilor putin inaintate in evolutie, cu repercursiunile
reciproce ale literaturii orale si ale literaturii cultivate; este examenul survivientelor orale
care dupa cum a determinat studiul preistorie comparat cu starea sociala similara a unor
triburi, se urca, adeseori pana la primele timpuri ale omenirii, si s-au conservat mai mult
sau mai putin alterate, pana la popoarele cele mai civilizate si uneori, in mod inconstient,
chiar la spiritele cele mai cultivate
Un alt folcloris marcant, A. Gittle, in 1885 determina ca obiect al folclorului:
Traditia populara in acceptatia cea mai larga a cuvantului, cuprinzand astfel tot ceea ce se
trnsmite in popor din veac in veac. Traditia se prezinta sub formele cele mai diverse: cantec
popula, poveste sau legenda, credinta sau superstitie.
Ovidiu Densusianu prezinta astfel concluzia la care ajunge: S-a afirmat de la
inceput si se repeta mereu ca scopul folcloruui este de a ne arata felul propriu de a simti al
unui popor, viata lui sufleteasca in toate manifestatiunile ei mai caracteristice, si asa cum si
asa cum se rasfrang in diferitele lui productiuni pastrate din timpurile cele mai vechi.
Folclorul este chemat prin urmare sa ne duca la stabilirea de fapte psihologice si de aceea
orice culegator de basme, poezii populare, credinte, s.a. trebuie sa vada in materialul adunat
contributiuni pretioase, sigure, pentru concluziuni de etnopsihologie.

Daca acesta este obiectul investigatiunilor folclorice, ramane sa vedem daca ele, asa
cum sunt facute azi, isi ating tinta.
Folcloristii singuri au constatat ca cele mai multe dintre motivele populare se
intalnesc, aproape neschimbate la toate popoarele. Ce povesteste taranul nostru povesteste
si taranul din alte parti, chiar salbatecul din Africa si din America. Basmele cu deosebire
circula, din loc in loc, cu aceleasi fapte fantastice, cu aceeasi eroi legendari, uneori chiar cu
aceleasi imagini, cu aceleasi expresii, si asemanarile acestea merg adeseori dincolo de timpul
de azi, pot fi urmarite pana in epocile cele mai indepartate se stie ca mare parte din
povestile noastre erau cunoscute si vechilo locuitori ai Indiei, si egiptenilor si grecilor.
Aceeasi constatare si pentru multe din credintele, obiceiurile, superstitile actuale, asa ca
inrebarea fireasca pe care trebuie sa ne-o punem este: poate servi asemenea material la
concluzii psihologice sigure, la aprecieri temeinice asupra sufletului unui popor? Daca am
raspunde da, ar urma ca psihologia taranului nostru este aceeasi cu a vechiului egiptean sau
a grecului din antichitate, pentru ca constatand o uniformitate de motive populare trebuie
sa admitem implicit si o uniformitate de dispozitii sufletesti. Nimeni insa nu poate admite
asa ceva, si totusi la aceasta concluzie suntem dusi daca staruim in felul de pana acum de a
intelege folclorul.
Folclorul trebuie sa ne arate cum se rasfrang in sufletul poporului de jos diferitele
manifestatii ale vietii, cum simte si gandeste el fie sub influenta ideilor, fie sub aceea a
impresilor pe care i le desteapta imprejurarile de fiecare zi.
Romul Vuia sustine ca folclorul este in legatura numai cu cultura spirituala a clasei
rurale, pentru ca etnografica, care se ocupa numai cu civilizatia materiala, nu poate sa fie
despartita de folclor, fiind intre aceste doua ramuri o stransa dependenta interna si
organica, si fenomenele amandurora apar in realitate strans legate si aproape
inseparabile[...]. Diferntele care se fac intre aceste doua parti provin din tendinta
specialistului; in realitate aceste lucruri formeaza un tot care trebuie studiat in
complexitatea sa organica.
Evolutia folclorului arata cu evidenta cum, pornit de la un cerc foarte restrans de
traditii populare, si-a intins putin cate putin domeniul la intregul civilizatiei populare. Acest
vast domeniu este al folclorului, caci aceasta larga conceptie este singura conforma cu
evolutia istorica a acestei stiinte, si singura demna de dezvoltarea sa mai recenta.
Totusi se poate stabili o deosebire intre folclor in sens restrans si folclor in sens larg.
Folclorul in sens restrans cuprinde, ca principale capitole: credintele, superstitile,
obiceiurile si literatura populara. In acest sens folclorul este o stiinta partiala a etnografiei.
In sens larg, folclorul cuprinde afara de aceasta si studiul civilizatiei materiale ca: locuinta
rurala, ustensilele, tehnica, costumul popular si ocupatile primitive, in acest din urma caz
folclorul are acelasi domeniu ca si etnografia. Cand aceste materiale sunt grupate dupa
popoare si servesc a caracteriza grupurile etnice sau parti din acest grupuri,, ele constituie
un studiu de etnografie speciala sau descriptiva.
Intre etnografie si folclor nu este lupta dintre doua stiinte care-si disputa reciproc
un domeniu, ci lupta dintre doi termeni dintre care se impune cand unul, cand altul, dupa
persoana, dupa loc si timp.
Etnografia si folclorul au luat uneori nuante de sensuri diferite, mai mult in virtutea
uzajului decat din principii sau de diferente de fond.
Stiinta folclorului observa A. van Gennep se ocupa pe primul loc de un element
special al vietii sociale, de care nu se ocupa, in prim loc, nici o alta stiinta. Acest element
special este ceea ce poate sa fie exprimat prin termenul populara. Astfel, istoria literaturii
se ocupa de opere create de anumite persoane, identificate, intr-un cuvant, de indivizi. Pe de
alta parte povestile, legendele populare, nu au un autor individual, ele trec din gura in gura,
se claseaza dupa un oarecare numar de categorii universale si nimic in factura lor literara

nu ingaduie sa li se atribuie un autor particular, nici de a le determina o epoca de origine

nici de a le clasa in alte categorii literare; ele formeaza o categorie deosebita.
Din pacate, marea industrie moderna este un factor de dezagregare, si uneori chiar
de distrugere a vietii populare, de ordin practic si in acelasi timp de ordin estetic. In care
colturi ale tarii se mai sculpteaza azi stalpii portilor si ai cerdacelor de la casele taranesti,
opera anonima si colectiva, mostenita din trecut?
Prin opera colectiva nu trebuie sa intelegem opera facuta in comun. Toate
elementele decorative, pe care le intalnim in bisericile noastre, si acelea ale caselor taranesti,
ale caror urme se mai pastreaza prin muzee, nu au fost lucrate de toata populatia intrunita
a unui sat, ci de cativa specialisti care colindau tara. Nimeni insa nu stie, in fiecare caz
particular, cine erau acesti artisti, cati erau, de unde veneau si nici de unde au imprumutat
modelele pe care la repetau, modele care nu raspund unor conceptii individuale, sau unor
sentimente particulare, ci unor sentimente colective si credinte comune.
Tot asa se petrece cu literatura si muzica: vocabularul, forma literara, tema, ritmul,
melodia populara, sunt fara individualitate proprie dar circula din sat in sat, din gura in
gura, pentru ca sunt formate din elemente constitutive generale, comune, colective.
Problema esentiala a folclorului este sa determine cu cat mai multa exactitate
posibila, in fiecare caz particular, raportul dintre individ si masa. Nu se poate atribui masei
intregi darul de inventie, si chiar nici darul de transformare: ori de cate ori s-au analizat
mai de aproape factorii care intra in joc, s-a constatat ca inventia propriu zisa este faptul
unui individ unic, a carui productie este apoi modificata de alti indivizi veniti in contact cu
cel dintai, sau cu productia sa, indivizi care formeaza deja o mica colectivitate, care
actioneaza asupra altor colectivitati din ce in ce mai numeroase si mai considerabile, pana
ajung sa constituie ceea ce se numeste masa populara. De la inventia tipografiei, si mai cu
seama de la raspandirea ziarelor acest caracter individual al descoperirilor, sau al
modificatiilor foarte importante, a devenit vizibila.
Inainte, inventatorul,, cu foarte mari exceptii, ramanea necunoscut. Nu stie nimeni
cine este inventatorul surubului, necunoscut popoarelor antice, si care a facut o intrega
revolutie in industria moderna.
Daca folclorul cerceteaza fapte vechi istorice sau arheologice, aceasta o face in mod
necesar, pentru ca fiecare fapt actual are antecedente, pe care trebuie sa incercam sa le
intelegem. Pe folclorist il intereseaza faptul viu, direct. Daca se aduna in muzee obiectele
intrebuintate in diverse parti ale tarii acesta este un accesor al folclorului, partea sa moarta.
Pe noi ne intereseaza cum se intrebuinteaza aceste obiecte de fiintele astazi in viata, datinile
executate sub ochii nostri si cercetarea conditiilor complexe mai cu seama psihice, a acestor
datini. Si, fiindca viata sociala se schimba fara incetare, anchetele folcloristice nu vor inceta
nici ele.
Astfel folclorul se altura in ceea ce se numeste psihologie colectiva, care se exprima
in viata rurala cu totul altfel decat in masele industriale sau urbane. In sate el se exprima
prin tot felul de datini, adeseori foarte vechi, uneori poetice, alteori grosiere, care, tocmai
din cauza ca sunt practicate de un numar mare de persoane, sunt adevaratele inele ale
acestul lant traditional, care constituie elementul constant al vietii nationale, considerata in
intregul ei.
In urma acesto consideratii, A. van Gennep, ajunge la urmatoarea caracterizare:
Folclorul nu este, cum si-ar putea inchipui cineva, o simpla colectie de mici fapte disparute
si mai mult sau mai putin curioase sau amuzante: este o stiinta sintetica si care se ocupa in
special de tarani si de viata rurala, si de ceea ce a mai ramas in centrele industriale si
urbane.

Proza populara

In folclorul romanesc s-a dezvoltat o bogata creatie literara cu caracter

narativ. Primele elemente de epica orala le-am intalnit in poezia obiceiurilor, in
special in colinde si in oratiile de nunta, dar nu ca fapte constituite intr-o categorie
de sine statatoare, ci ca modalitati de realizare a functiilor cereminiale sau
spectaculare, de urare si felicitare, specifice acestei poezii.Accentul nu cade pe
povestire, pe relatarea unor fapte, ci pe urare;conflictul este mai mult simbolic.
Categoriile epice propriu-zise au o existenta folclorica aparte,cu determinari
istorice, functionale,tematice si structurale proprii.Comunitatea unor motive,
imagini a putut fi determinata de existenta unui fond stravechi din care s-au
alimentat toate categoriile creatiei populare, dar si de evolutia unor categorii,cu
transferuri de teme si motive de la o categorie la alta,sau de interinfluentele
inregistrate pe parcursul acestei evolutii.
In folclorul romanesc, epicul cunoaste doua forme fundamentale de
manifestare:a) epica in proza si b) epica versificata si cantata. Aceste doua
modalitati reprezinta categorii de sine statatoare, cu determinari istorice aparte.
Linia de demarcatie dintre ele nu este, totusi,neta, mai ales din punct de vedere
tematic (teme de basm patrunse in cantecul epic de factura mai veche),dar si in ce
priveste repertoriul mijloacelor expresive (elemente fantastice, definitorii pentru
basm, prezente in cantecul epic).
Termenul de proza populara permite abordarea intr-o conceptie unitara
specii folclorice diferentiate ca functie si structura,de la basmul fantastic si legenda
mitologica pana la snoava si povestirea cu caracter realist.Se poate vorbi de aspecte
comune care guverneaza evolutia diferitelor specii folclorice in proza,atat la nivelul
categorial, cat si la nivelul tipurilor tematice,al motivelor si chiar al unor tipare
expresive.Constatam,de exemplu,nu numai numeroase interferente tematice si
imagistice intre speciile prozei orale, intre basmul fantastic si legenda,de pilda,sau
intre legenda si snoava,ci si tendinta unor specii de a se transforma,adaptandu-se la
structura si functia altor specii care,pe anumite trepte de dezvoltare a constiintei
sociale,devin mai puternice.
Nu toate speciile au interesat in egala masura cercetatorii,atentia fiind
indreptata la inceput aproape exclusiv spre basmul fantastic;ulterior, sfera
preocuparilor se largeste, cuprinzand legenda legenda, basmele despre
animale,snoava. Dar tocmai aceste abordari complementare au deschis calea spre
cercetarea aspectelor de fond ale prozei populare,ca acelea referitoare la relatia
dintre basm si mit, la circulatia temelor si motivelor,la raportul dintre basm si
culturile primitive,la morfologia si tipologia prozei orale.
Mitul reprezinta un fenomen cultural mai larg care domina, la un moment
dat, toate domeniile unei structuri culturale,principala categorie literara care il
reflecta fiind poezia de ritual.Basmul fantastiv este mai mult o refractare decat o
reflectare a mitului, o atitudine fata de mit; de aici tendinta actuala de a considera
distinct mitul, ca forma a naratiunii populare, alaturi de basm,legenda,etc.
Referindu-se in egala masura la folclorul european si la cel romanesc, B.P.
Hasdeu face distinctie categorica intre basm si poveste (desi constata un anumit
grad de sinonimie intre cele doua cuvinte) in functie de care delimiteaza si alte
categorii. Astfel, povestea este ,,orice fel de naratiune, fie legenda fie snoava, fie

anecdota... in care nu se intampla nimic miraculos sau supranatural", in timp ce in

basm ,,supranaturalul constituie un element esential"(B.P.Hasdeu). Ca unic derivat
direct al basmului considera ,,deceul",un basm cu tendinta ,,menit a da solutionarea
unei probleme".
Ovidiu Barlea opereaza delimitari care consemneaza ordinea
clasica,traditionala a naratiunii orale,dar si dinamica ei,cu inerente interferente,in
circuitul contemporan.Distinctia,argumentata prin pozitia pe care povestitorul si
ascultatorii o manifesta fata de continutul naratiunii,se face intre legenda, ca
naratiune cu caracter didactic,povestire,in care sunt relatate fapte din viata
contemporana savarsite de catre povestitori sau la care acestia au fost martori,
basmul despre animale,care se deosebeste de fabula pentru ca nu prezinta analogii
constiente,voite,in domeniul uman,snoava,strans inrudita cu basmul despre
animale,si basmul propriu-zis,ca specie complexa,care cuprinde basmul fantastic si
basmul nuvelistic.
,,Fondul antropologic al basmelor cuprinde un numar foarte restrans de
tipuri fundamentale,pe care fiecare grup etnic le variaza pana la infinit.Oricare
popor coloreaza cu o nuanta proprie povestea originala,care se resimte mai ales de
influenta diferitelor idei religioase"(Lazar Saineanu).

Basmele si legendele
Din toate sectiunil folclorului, basmele au fost de mai mult timp si mai cu
atentie cercetate, si asupra lor s-au facut incercari de sinteza. Colectiile de basme, in
toate literaturile, sunt foarte numeroase, si multe dintre ele sunt un patrimoniu
comun al unui mare numar de popoare; acelasi basm il gasim la popoarele
indepartate si in spatiu si prin originea lor etnica.
Pentru explicarea basmelor, savantii se impart in mai multe scoli.
Dupa scoala mitologica reprezentata de Max Muller, Gaston Paris, Angelo de
Gubernatis etc., in basme se rasfrang reminesciente de mituri vechi, mituri ale
soarelui sau ale aurorei, ale norilor, ale ploii.
Scoala antropologica (Lang, Gaidoz) sustine ca basme identice exista la
salbatici, si ca nu s-a constatat inca un caz precis in care un mit sa fi ajuns in randul
unui basm.
Scoala literara (Benfey, Cosquin) cauta originea basmelor populare in India.
Dupa scoala ritualista, reprezentata de mai multi savanti englezi, basmele
sunt vechi rituale astazi cazute in desuetudine.
Basmele noastre sunt studiate cu multa competenta de Lazar Sainenu,, in
lucrarea sa Basmele romane, in comparatie cu legendele antice si in legatura cu
basmele popoarelor invecinate si ale tuturor popoarelor romanice. Opera premiata
si tiparita de Academia Romana, Bucuresti, 1895.
In acest clasic studiu comparativ, Saineanu clasifica basmele noastre in doua
categorii: povesti mitico-fantastice si povesti psihologice, fiecare categorie fiind
impartita in cicluri, fiecare ciclu fiind divizat in tipuri, fiecare tip cuprinzand mai
multe peripetii.
*

Materialul nostru de povesti e destul de bogat. In afara de colectiile de

volume, exista o sumedenie publicate in reviste,, si chiar in foi zilnice,, pe care cu
mult greu ar putea cineva sa le aiba la indemana.
Unele din povestile noastre, in modul cum sunt ele publicate, nu pot sa ne
inspire prea multa incredere in ceea ce priveste autenticitatea izvorului lor pur
popular. Astfel, Ispirescu ne-a dat ca un basm adevarat romanesc, pe Gheorghe cel
viteaz, in care se vorbeste de padurea neagra, de sabia ramasa de la Novaci si
numita Balmut ajutatorul meu. Dar Ispirescu a fost inselat, in buna lui credinta,
de povestitorul Mihalache Constantinescu care citise o brosura tiparita pe atunci, o
traducere din Al. Dumas, si acest Constantinescu a facut o combinatie bizara intre
unele basme care se gasesc in basmele noastre si reminescientele din opera lui
Dumas. El ne-a dat deci, prin pana lui Ispirescu, un pretins basm romanesc care nu
poate fi luat in seama de studile de folclor.
Fara indoiala insa, ca dintre toate comorile populare, cele mai greu de cules
din punct de vedere folcloristic sunt povestile.
Un descantec, de exemplu,se poate culege intocmai cum sunt spuse, fara a le
schimba forma lor lapidara. Unui descantec i se poate adauga sau suprima un vers, i
se poate schimba un cuvant, dar culegatorul nu simte necesitatea, nu e ademenit ca
in descantecul pe care il culege sau il reda, chiar cu mici modificari, sa introduca o
particica din propriul lui eu, ceea ce se poate face cu usurinta in cantece si in basme.
Spre exemplu, Alecsandri, in poeziile populare culese de el apare ca artist, si
atata tot.
Acelasi lucru nu se petrece si cu basmele.
Un basm poate sa intereseze pe folclorist din doua puncte de vedere.
Fondul basmului ne arata elementele care-l compun, si acestea fac obiectul
studiilor de folclor. Prin urmare, conditia esentiala pentru a putea servi ca material
de studiu este ca bbasmul sa fie sincer. Foarte multe basme publicate pana acum
sufera de acest neajuns: influenta stiutorilor de carte.
Ne mai poatew interesa un basm prin forma in care ni-l reda povestitorul,
sau mai exact, prin ceea ce pune el din sufletul lui in basm.
In fondul unui basm, adica in elementele lui, se oglindeste un trecut intreg, se
arata inrudirea lui cu altele ale altor popoare; din studiul elementelor determinam
filiatiunea basmului.
In forma unui basm vorbeste prezentul. Povestitorul face diferite reflexii
personale, pe care i le sugereaza elementele basmului; introduce in el mici
amanunte, acomodandu-l cu mediul, cu timpul si cu locul. Toate acestea variaza de
la individ la individ.
Aceasta este fara indoiala o parte importanta intr-un basm, care ar trebui sa
atraga serios atentia folcloristului, pentru ca aceasta este partea romaneasca a
basmului, si din ea aflam ceea ce gandeste si simte poporul astazi. Aproape toate
basmele noastre publicate pana in urma cu un secol, pacatuiesc privite din aceasta
latura.
Culegatorul nu stenografiaza ceea ce aude de la povestitorul anume ales
dintre cei care nu au putut fi influentati prin citirea diferitelor carti de povesti.
Culegatorul acesta asculta o poveste, isi memoreaza si isi noteaza elemetele, si daca
nu are bunul simt sa le lase asa cum le-a auzit, le combina cu mai multa sau mai

putina maiestrie, dupa cum are sau nu talent, se substituie in locul povestitorului,
prin reflexiile lui proprii, asa incat citind un asemenea basm, aflam ce simte si ce
cugeta culegatorul, si nu povestitorul basmului.
Cine ar putea sa conteste inalta valoare literara a povestilor lui Creanga? Si
cu toate acestea, Creanga nu a facut opera de folclorist.
In multe dintre basmele noastre publicate, elementele folclorice se pierd intrun noian de vorbarie, care poate safie arta la Creanga, umplutura la cei mai multi,
dar la prea putini e material de folclor care sa poata servi la studiul stiintific al
folclorului.

Legenda
Dupa Arnold van Gennep, ipoteza primatului genetic al legendei fata de
celelalte categorii ale prozei orale a fost larg acceptata in literatura de specialitate.
In folclorul romanesc legenda desemneaza un repertoriu de naratiuni orale
cu functie predominant cognitiva. In esenta, ea explica un fapt real sau considerat a
fi real, printr-un simbol narativ care include,de regula, motive fabuloase si
supranaturale. In acest sens s-a subliniat adeseori ca,in contextul culturii
orale,legendele alcatuiesc mai mult o stiinta decat o literatura,dar nu o stiinta
bazata pe cunoastere reala si rationament,ci o pseudostiinta,fundamentata pe
reprezentari imaginare.
Statutul estetic al legendei,ca specie folclorica,nu este mai putin determinat
decat al altor categorii de proza orala. Ea nu are structura minotipica si gradul inalt
de stereotipie ale basmului fantastic,dar este mai puternic formalizata fata de
basmul animalier sau snoava,pentru ca insasi functia ei,in contextul culturii
populare,este mai unitar definita. Sensul cognitiv al legendelor trebuie cautat in
observarea realista a obiectelor si fenomenelor lumii inconjuratoare sau
comportamentului uman,in conservarea unor aspecte specifice,carora li se acorda o
anumita semnificatie.
Etimologiile sunt imaginar-fantastice,aceasta fiind una din particularitatile
definitorii ale genului.In sistemul traditional de gandire ele erau crezute,aveau
valoare de adevar.In afara functiei de explicare, aceste etimologii au avut si functie
de semnificare,inregistrand aprecieri sau atitudini ale sensibilitatii umane generate
de fenomenele observate si de aspectelelor ciudate.
Semnificatiile diferite pe care acelasi obiect le primeste in legende diferite ne
permit sa credem ca valoarea de adevar a etiologiilor imaginare a slabit de
timpuriu.Ca repertoriu tematic si fond imagistic,legenda este eterogena, aceasta
particularitate fiind determinata nu numai de indelungata ei existenta, ci si de
marea diversitate a faptelor reale pe care le explica.Unitatea ei structuralfunctionala si identitatea de gen este asigurata insa de caracterul explicativ, cu
functie de semnificare,si de raportul specific ce se instituie intre realul concret si
imaginarul fantastic.

Tipologic folcloristii disting in cultura traditionala romaneasca patru

categorii de legende: etimologice, mitologice, hagiografice (sau religioase) si istorice.
Legendele mitologice sunt povestiri despre fiintele supranaturale pe care le
regasim,de regula, si in basmul fantastic.In legende ele sunt obiect de cunoastere
imaginara cu functie de semnificare.Legendele mitologice sunt narativizari ale
repertoriului de stravechi credinte populare in legatura cu aceste intruchipari.
Stravechii mitologii populare ii apartin insa,genetic,si legendele etiologice, pe
care multi specialisti le denumesc,din aceasta cauza, tot mitologice.Un bogat
repertoriu de legende etiologice,cu o tematica deosebit de variata:cerul si podoabele
lui,vazduhul cu fenomenele lui tulburatoare,pamantul cu formele sale de
relief,etc.La acestea se adauga legendele despre om insusi.
Legendele istorice mai putin numeroase,exprima,in esenta,atitudini
admirative ale maselor fata de personaje si evenimente istorice sau fata de eroi
populari,in special haiduci.Numarul mare de legende despre faptele si biruintele lui
Stefan cel Mare se explica insa prin revitalizarea traditiei orale sub influenta
carturarilor satesti si a povestirilor scrise.Cele mai multe legende conservate de
memoria strict orala se refera la Cuza-Voda sau la haiduci ca Pantea
Viteazul,acestea din urma avand,ca si cantecul epic haiducesc,o raspandire mai
limitata zonal.
Legendele hagiografice se apropie,ca modalitate,de legendele propriu-zis
mitologice,bazandu-se insa pe o mitologie crestina autohtonizata.Ele sunt de
provenienta carturareasca sau apocrifa,cuprinzand povestiri despre vietile sfintilor
sau despre personaje biblice.

Epica eroica
Cantecul epic eroic, ,,voinicesc", reprezinta in folclorul nostru o caregorie
puternica, a carei dezvoltare si evolutie sunt legate definitoriu de mentalitatea care a
dominat veacul de mijloc. In aceasta epoca, framantata de lupte si conflicte cu
izbucniri violente, atitudinea si conportamentul eroic nu au reprezentat numai
atribute ale modului de viata feudal, ci un ideal spre care aspira intregul popor.Se
creeaza un canon comportamental eroic, ale carui insusiri sunt puterea fizica,
curajul si grandoarea, darzenea, cinstea si mandria, iscusinta si un anumit simt
estetic al luptei.Acest cod eroic, sintetizat in limbajul popular romanesc prin cuvinte
ca ,,voinic" sau ,,viteaz", a reprezentat in acelasi timp un sistem de valori si un mod
de a gandi si concepe existenta umana.
Epoca feudala a constituit in acelasi timp perioada de apogeu a cantecului
epic ca gen.Vom regasi , in circuitul eposului eroic, stravechi teme mitologice
precum cele legate de cautarea sotiei,petit, dar si teme nuvelistice despre
recunoasterea fratilor instrainati.Modalitatea epicii eroice, dominata de hiperbola si
de un retorism pregnant, isi asimiliaza un orizont tematic bogat.
Nu putem vorbide o tematica exclusiv eroica, ci de zone tematice care domina
eposul eroic si care deriva din insasi natura epocii care l-a generat, dar care prezinta
masive interferente cu alte categorii.Similitudinea unora dintre ele cu poezia
colindelor de flacau, in care modelul eroic are functie de urare, este

evidenta.Cantrcrle epice descriu caracteristice ale razboaielor feudale.

Poezia conflictelor feudale s-a conservat mai bine in repertoriul epic
romanesc datorita corespondentelor ei cu aspiratiile si lupta maselor
populare.Corbea, Mihu Haiducul sau Toma Alimos, protagonisti a unor poeme care,
prin variantele mai vechi, oglindesc confruntari intre domn si boieri sau conflicte de
drep feudal, au fost asimilati, in variante mai noi, eroilor populari, care, ca si in
cantecul haiducesc, se opun asupririi sociale. Epica romeasca o
alta
tematica,cantecele despre conflictele cu turcii sau cu tatarii.Tarile romane nu au
intrat niciodata sub ocupatie turceasca nemijlocita, pastrandu-si organizarea de stat
si bisericeasca proprie. Cantecele eroice apartinand acestui ciclu tematic vorbesc
despre luptele pe care le-am putea numi partizane, despre ciocniri izolate intre
romani si turci in zona raialelor de pe Dunare.
Daca in epica fantastico-mitologica sunt relatate confruntari intre un erou
uman si o intruchipare supranaturala, in cantecul eroic propriu-zis, adversarul
voinicului este reprezentat de o forta din mediul uman si in limitele conditiei umane.
Pentru ca trasaturile eroice ale voinicului sa poata fi reliefate mai pregnant,
cantecul il opune, in confruntare, o forta foarte mare,in conturarea careia locul
elementelor fantastice il ia hiperbola,de exemplu: eroul nu confrunta un adversar
individual, ci un adversar multime, iar calitatile lui eroice sunt demonstrate tocmai
prin faptul ca invinge aceasta mltime singur sau cu un ajutor. Unele balade din
ciclul Novacestilor constituie unul din cantecele eroice reprezentative ca mesaj si
modalitate de realizare artistica.
Functia hiperbolei in cantecul eroic se defineste ca aceea de a contura un
chip ideal de erou,subliniind caracterul extraordinar, suprauman, al fortei si
actiunilor acestuia. Elementele fantastice nu au pentru epica eroica un caracter
definitoriu. Aparitia lor, desi nu rara, e mult redusa in raport cu aparitia hiperbolei,
iar functia lor este similara cu cea a hiperbolei.In variantele unor cantece epice
eroice se observa tendinta de trecere in fantastic a dusmanului cu care se confrunta
eroul. Se poate observa,de asemenea, ca un numar foarte restrans de cantece eroice
adopta mai consistent scheme si motive specifice basmului fantastic.

Balada nuvelistica
Baladele propriu-zise au, in general, un continut care in chip conventional se
numeste nuvelistic. Ele cuprind teme din viata cotidiana,care circula in general la
mai multe popoare. Tematica baladelor romanesti,mai cu seama, a celor din
Transilvania, se aseamana adesea cu tematica baladelor din folclorul popoarelor din
centrul si apusul Europei.
Baladele nu oglindesc fapte de rezonanta istorica,ci intamplari din viata
particulara. Numai in anumite conditii si prin anumite subiecte ele capata un colorit
eroic, prin faptul ca personajele sunt luate din anume medii: haiducesti,
soldatesti,etc. Pentru anumite teme, baladele imprumuta nume istorice sau numele
eroilor mai de seama ai epicii haiducesti.Baladele se canta pe melodie de cantec liric,
de catre interpreti neprofesionisti,fara acompaniament instrumental si fara a folosi
nici unul din mijloacele de realizare muzicala sau interpretare proprii stilului epic

amintit.
In baladele romanesti intalnim uramatoarea tematica:tema fratilor
regasiti,in balade precum Dobrisan, Oleac; tema sotiei necredincioase, in Ghita
Catanuta; tema povestii sotului care se intoarce dupa sapte ani de armata tocmai in
ziua cand sotia sa se marita a doua oara. Tema soacra rea,foarte frecventa in
Transilvania, tema logodnicilor nefericiti care dupa moarte renasc sub forma a doi
arbori imbratisati, tema jertfei zidirii,tema mitologica,intalnita in balada
Manastirea Argesului--,,sub fundamentul la cladirea unei case, cand se pune talpa
casei, se face borta in talpa in care se incheie si se pune acolo: agheasma, tamaie si
sare la toate patru cornurile, apoi si capuri de gaina, de cane sau de vita, ca sa le
mearga bine. Acestea le pune o baba cu cuvintele:<<Sa fereasca Dumnezeu casa de
fulger, de foame,de boale; sfintita sa fie casa;pine si sare sa fie in ea>>"(A.
Fochi,Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea). Acestea sunt doar
cateva din temele cele mai de seama a baladelor romanesti.Tematica baladelor este
mult mai variata, subiectele si variantele locale fiind foarte numeroase.
Baladele au menire moralizatoare, balada este caracterizata intotdeauna
printr-un sfarsit tragic.Desi cuprinde numeroase teme de larga raspandire in
folclorul european, sub raport structural si stilistic balada implica diferentieri
accentuate de la o zona la alta, chiar in cultura aceluiasi popor. Balada cuprinde
mari arii spatiale; temele specifice ei nu cad pe un teren gol, ci vin in contact cu o
traditie existenta.De aceea se poate vorbi cu greu de o puritate structurala a baladei.
Totodata balada se dezvolta intr-un timp foarte indelungat.La noi, genul penduleaza
intre forme foarte vechi de poezie descriptiva si foarte noi de reportaj versificat cu
caracter senzational.
Genul penduleaza, de asemenea,intre descriptiv si liric, situatie similara cu
cea din epica apuseana, unde folcloristii sunt pusi in dificultate in stabilirea unor
balade sau cantece de colportaj.
Balada este mult mai redusa ca extindere decat cantecul epic eroic. Aceasta
se realizeaza printr-o expresie mai concisa, care renunta la fast, la hiperbole si la
bagajul retoric al cantecului epic eroic.Momentele esentiale ale dezvoltarii
conflictului epic sunt creionate sumar si se succed dintr-o culme in alta, pana la
deznodamand -- de cele mai multe ori tragic sau dramatic. Balada da mai multa
atentie atmosferei interne, ceea ce o apropie de cantecul liric. In balada nuvelistica
apare frecvent perechea de eroi si grupul social cu care eroii intra in conflict.
Unele balade romanesti releva, de asemenea, structuri inedite eposului,
specifice mai degraba cantecului liric de factura mai noua.
In folclorul religios romanesc crestinismul nu este cel al bisericii. Una dintre
caracteristicile crestinismului taranesc al romanilor si al Europei orientale este
prezenta a numeroase elemente religioase ,,pagane", arhaice, cateodata abia
crestinizate.Este vorba despre o noua creatie religioasa, proprie sud-estului
european pe care noi am numit-o, ,,crestinism cosmic" pentru ca, pe de o parte, ea
proiecteaza misterul cristologic al naturii intregi, iar pe de alta parte, neglijeaza
elemente istorice ale crestinismului, insistand dimpotriva, asupra dimensiunii
liturgice a existentei omului in lume.

(Mircea Eliade, De la Zamolxis la Gengis-Han, Editura stiintifica si

enciclopedica, Bucuresti, 1980)

Cantecele
Mai usor de cules din tot materialul de folclor, sunt cantecele. De aceea si
numarul lor este mare, fiind raspandite in multe colectii. Multe, foarte multe din
cantecele publicate sunt variante, care se deosebesc prea putin intre ele. Adeseori
diferenta consta intr-un cuvant in locul altuia, intr-un vers suprimat in unele, sau
adaugat in altele. Academia Romana a avut intentia sa faca un Corpus al
cantecelor, intentie care nu s-a realizat. S-ar fi ajuns la o clasificare a cantenelor,
dupa teme, precum s-a pacut pentru basme, ceea ce ar fi fost un mare ajutor pentru
cercetari.
Cantecele joaca un rol important in viata tuturor popoarelor, incepand cu
cele salbatice. De la nastere pana la moarte, cantecul face parte integranta din viata
individului.
Cantecele de leagan sunt intrebuintate si la triburile primitive, la
salbatici. Jocurile copiilor sunt regulate de multe ori prin cantece si dansuri. La
nunta se canta, in ceasuri de veselie si de tristete se canta, diferitele munci sunt
insotite de cantece, si la sfarsitul vietii mortul este bocit prin cantece.
Exista cantece specifice unei anumite populatii,, sau unei bresle anume,
canteca cunoscute in localitati determinate; dar sunt si cantece care aprtin unui
popor intreg, cunoscute de la un cap la celalalt al unei tari. Lucrul acesta se
intampla adeseori si la noi. Sunt insa si teme ale unor cantece raspansite si in afara
hotarelor unei tari
Miorita noastra o are si alte popoare, si multe din legendele noastresunt
raspandite in toata lumea. Ar fi deajuns sa citam Legenda arborilor
imbratisati;mare parte din descantecele noastre par sa fie traduceri identice ale
unor descantece strine.
Sub numele de cantec noi intelegem o poezie, niste versuri care se recita,
fara sa fie cantate dar, in acelasi timp, cantec este si o poezie care se intoneaza pe
o melodie. In Ardeal, insa, versurile cantate se numesc cantece, hore, iar versurile
recitate se numeau descantece.
Pentru expunerea din acest paragraf, cantec inseamna o poezie recitata, la
fel ca si cea cantata.
O clasificare definitiva a cantecelor noastre ina nu s-a facut
B. P. Hasdeu, in prefata scrisa in 1867 pentru volumul Basme, oratii,
pacalituri si ghicitori, adunate de I. C. Fundescu, clasifica literatura noastra
populara in trei genuri: poetic, aforistic si narativ.
Genul aforistic ar cuprinde : proverbe, idiotisme, ghicitori si framantari de
limba.
In genul narativ ar intra: traditiunea, anecdota, basmul.
Cantecele, in general, tot ce este versificat, alcatuiec genul poetic, care
cuprinde urmatoarele subclasificatii: cantec batranesc, doina, colinda, hora, vicleim,
descantec si oratie.

Intre doina si hora, Hasdeu face deosebirile: Doina sau elegia, expresiunea
amorului si a suferintii, iar Hora sau ditirambul, cantec de joc si de veselie
In 1885 apare o mare colectie de Poezii populare romane, culegere al lui G.
M. Teodorescu. In aceasta exista o importanta clasificare a poeziilo populare dupa
anotimp si dupa varsta ceor care e canta
O alta mare colectie, dar cu mai putina valoare, este aceea intitulata
Materialuri folcloristice, culese si publicate sub auspiciile Ministerului Cultelor si
Invatamantului public.
Multi culegatori isi fac impartiri dupa materialul adunat, fara a incerca vreo
clasificare generalea.

Problema
populare)

datarii

si

periodizarii

folclorului

(literaturii

Problema datarii si periodizarii folclorului este una dintre cele mai greu de
rezolvat. Daca literatura scrisa, datata cu precizie si legata de un anumit moment
din istoria vietii socialesi culturale ale unui popor, pune nu o data probleme dificile
in legatura cu periodizarea , cu atat mai mult se iveste aceasta dificultate in
domeniul creatiei folclorice. Motivele pentru care periodizarea folclorului este
deosebit de grea sunt diferite.
In prmul rand intervine imposibilitatea datarii, adica fixarii momentului in
care majoritatea creatilor folclorice au luat nastere. Se poate presupune ca unele
specii au luat nastere mai dinvreme decat altele. Bunaoara, cantecele de ritual agrar
de tipul Coloianului sau Cantecul cununii din ceremonialul secerisului, de
asemenea Cantecul bradului din ceremonia de inmormantare sau unele colinde
laice cu teme legendare sunt mai vechi decat multe cantece lirice. La fel, se poate
vedea ca basmele au un fond mult mai indepartat decat unele povesti realiste si
decat multe snoave. Cine ar putea determina insa, chiar cu aproximatii, cand au luat
nastere sau au intrat in circulatie unele si cand altele,in literatura populara
romaneasca? In privinta aceasta putem conveni ca ar intra o buna doza de arbitrar.
Pe de alta parte nu se poate face nici macar o cronologizare elastica, pe specii,
fiindca multe din creatiile unei anumite specii, considerate ca vechi pot fi mai noi
decat cele dintr-o specie socotita ulterior. De pilda, daca am convenit ca in general
cantecele de ritual sunt foarte vechi, intre ele insa multe sunt destul de recente, ca o
seama de bocete si nu ar putea fi randuite inaintea unor balade(considerate de
obicei ca mai tarzii decat cantecele de ritual) de tipul Mesterului Manole, cu fond
initial indepartat.
In consecinta, incercarea de periodizare pe specii este sortita esecului, pentru
ca orice specie, oricat de veche, a dat nastere mereu, in desfasurarea timpului, la noi
si noi creatii de structura similara.
Cu toate acestea, unele creatii apartinand genului epic, si anume un numar
de cantece epice de sursa istorica, pot fi mai usor legate de momentul sau
evenimentul care le-a generat. Asa se prezinta cazul cu unele cantece epice apusene.
De asemenea, au putut fi cronologizate unele balade romanesti, cum sunt
Cantecul lui Marcos sau balada Doamna Ileana, lasand la o parte un numar de

balade istorice ca Aga Balaceanu, Constantin Brancoveanu, Bimbasa Sava

etc., mult mai usor de fixat in timp. Oricum, numarul cantecelor epice care pot fi
legate de un eveniment istoriccunoscut e prea mic.
In afara de aceste consideratii trebuie sa tinem seama de procesul popular
de creatie. Daca se poate determina momentul sau evenimentul, care a dat impuls
unei balade, nu trebuie uitat ca poporul nu inventeaza totul din nou si in mod
spontan, ci foloseste cu predilectie imagini poetice pe care le are la indemana din
cantece mai vechi. Aici rezida, de fapt, procesul creatiei, incat cele mai frumoase
imagini se regasesc in multe piese folclorice. In orice caz, evenimentul istoric da
tema, in jurul carei se polarizeaza un mare numar de imagini prefabricate. Totusi,
nu se poate contesta nasterea unei noi creati generata de un anumit fapt istoric, care
determina o fabulatie originala. Daca se poate fixa momentul impulsului, e deci un
castig. Sunt cazuri in care fabulatia nu schimba decat geografia actiunii, bineinteles
cu inventii artistice, cum se intampla cu legenda Mesterului Manole, careia nu i se
poate stabili momentul nasterii, fiindca nu se poate dovedii ca s-a nascut o data cu
manastirea Curtea-de-Arges sau alta manastire. Creatia aceasta e mai veche ca
tema decat evenimentul istoric la care se refera( se gaseste si la alte popoare), dar
realizarea ei artistica, cunoscuta noua, s-a desavarsit mult mai tarziu decat acest
eveniment. In fond, se intampla sa putem lega creatia, prin unele note ele ei, de
anumite evenimente istorice, totusi ea poate avea ca tema si inceput, o origine mai
veche, greu de stabilit istoric.
Orice opera literara, culta sau populara, inseamna oglindire a realitatii
istorico-sociale in forme artistice. Fondul de idei este indisolubil legat de forma
artistica si nici nu se poate concepe in literatura numai studiul ideilor, fara a lua in
considerare in acelasi timp, realizarea si maiestria artistica. Realizarea artistica, in
schimb, legat fiind de limba si de dezvoltarea acesteia, are caracter specific de la o
opera la alta, iar daca e vorba de literatura culta, are caracter specific de la scriitor
la scriitor. Temele literare s-au reluat mereu din antichitate si pana astazi, fie in
domeniul literaturii populare, fie in domeniul literaturii culte, dar arta creatiei nu sa repetat ci s-a reinoit mereu artistic. De exemplu, intr-un fel prezinta Ion Neculce
pe Duca-voda, care mancase cu birul vacile Moldovei si in alte culori de limba si
expresie il prezinta Mihail Sadoveanu, peste mai bine de un seco si jumatate, in
Orb sarac.
Atunci nu incape indoiaa ca, si in cazu iteraturii populare, variantele din
balada lui Marcos Pasa, culese in secolulu al XIX-lea, nu pot reprezenta decat in
parte balada cu aceeasi tema din secolul al XIV-lea sau al XVII-lea.
In creatia folclorica avem de-a face cu stratificari. In sensul acest chiar si in
creatile de origine foarte veche,cu structura ritual magica sau mitologica, au
patruns adesea in decursul vremii si in alte conditii istorice, note si atitudini de viata
si de relatii sociale. Basmele vechi, cu fondul lor mitologic, au inceput sa simbolizeze
tot mai evident in lupta binelui cu raul, a dreptatii cu nedreptatea, tendinta maselor
populare, eroul izbavitot devenind nu o data om din popor lupta cu dihania
chinuitoare si hrapareata balaur sau zmeu. Peste vechiul fond si inteles al creatiei sa suprapus , in constiinta sociala populara, altul nou.
In cantecul birului greu, suportat de taranime in trecut,peste vechea creatie
(vechime determinata lingvistic de insusi termanul podveada):

Biru-i greu, podveada grea,

Saracut de maica mea;
Unde merg si orice fac
De belele nu mai scap,
Nicaieri
nu
mai
incap...
s-a supus mai tarziu imaginea taranului care paraseste satul si intra in haiducie:
De frica zapciului
Si de groaza birului,
Uitai drumul satului
Si coarnele plugului.
Si luai drumul crangului
Si poteca codrului
Si flinta haiducului...
Cu toate dificultatile de stricta datare si periodizare a folclorului, totusi
creatia populara nu este anistorica si in linii mari putem reprezenta fazele ei de
dezvoltare. Nu putem vorbi de o consecutie a specilor, socotind pe unele mai vechi
decat altele, decat cu mare aproximatie. In schimb, in fiecare specie avem dupa
elementele continutului , creatii vechi si foarte vechi si altele mai recente.
Asadar, pentru fiecare specie avem un inceput vechi si apoi o dezvoltare a
creatiei pana la o faza recenta. De valoare si interes ramane insa tabloul larg, social
si uman, realizat in dese cazuri cu o deosebita plasticitate si maiestrie artistica. In
felul acesta putem incerca sa punem o ordine intemeiata si neexagerata in
dezvoltarea istorica a creatie populare, aprecind si intelegand just continutul si
valoarea literara.
Creatia populara a suferit mereu schimbari pana la primele inregistrari
masive din secolul al XIX-lea. O periodizare stiintifica a creatiei s-ar putea face
numai prin studierea atenta a ceea ce s-a inregistrat in secolul al XIX-lea si ceea ce
se inregistreaza acum in noile conditii de dezvoltare ale folclorului. Dincolo de
secolul al XIX-lea intram intr-o mare masura in domeniul aproximatiei.
Daca nu se poate periodiza stricto sensu creatia , in schimb se poate face o
periodizare a cercetarilor si a conceptilor folclorice, din momentul intrarii
folclorului in campul culegerilor si al studiilor. In acest sens, se pot stabili
urmatoarele momente si atitudini dominante:
a) Urme si inregistrari folclorice inainte de interesul constient pentru
culegerea si valorificarea folclorului. Aceasta perioada dureaza din secolul al XVIlea pana in al patrulea deceniu al secolului al XIX-lea.
b) Perioda preocuparilor romantic-revolutionare, determinata de
activitatea si interesul pentru folcor la revolutionarii generatiei de la 1848. aceasta
perioada dureaza pana in al optulea deceniu al secolului al XIX-lea.
c) Perioada cercetarilor larg stiintifice ale culturii populare sociale si
spirituale in intregime (nu numai valorificarea literaturii populare), cercetari
initiate si sustinute in special de B.P. Hasdeu. Aceasta perioada se intinde pana la
inceputul secolului al XX-lea.
d) Perioada monogrfiilor sistematice regionale, cu complex de teme
folcloristice curente, in stransa legatura cu graiul local, metoda de cercetare lansata

de Ovid Densusianu si urmata de un numar important de elevi. Perioada respectiva

s-a desfasurat pe primele decenii ale veacului al XX-lea.
e) Ultima perioada este cea care se desfasoara dupa cel de-al doilea
Razboi Mondial, conceptia stiintifica marxist-leninista a eliberat pe cercetatori de
conceptii izolate de scoala si folclorul, in multiplele sale aspecte, a devenit obiect
de cercetare a diferitelor institutii stiintifice. In aceasta perioada se da atentie nu
numai cercetarii si studierii creatiei populare, ci si dezvoltarii si infloririi ei, prin
luarea sub ocrotire si stimularea de catre stat si de catre diferite organizatii
culturale.
In rezumat, inregistrarea, preocuparile si studierea folclorului se incadreaza
in cinci perioade. Aceasta nu inseamna ca elementele unei perioade inceteaza o data
cu inceputul perioadei urmatoare. Dupa legile materialismului istoric si dialectic
exista o intrepatrundere a vechiului cu noul.

Metoda in folclor
In adunarea materialului de folclor, ca si in studierea lui, se impune sa se
inrebuinteze o metoda care sa corespunda cerintelor moderne ale tuturor stiintelor.
Cine intentioneaza, de pilda, sa adune material de folclor intr-o localitate,
trebuie sa aiba o oarecare pregatire, trebuie sa stie ce vrea. Il interseaza, de
exemplu, datinile de la nunta, un subiect limitat,sau vrea sa faca cercetari asupra
intrgii activitati sufletesti a unui sat, nu ar putea sa obtina cu succes informatile
necesare, daca nu ar cunoaste cat se poate mai amnuntit ceea ce se petrece in aceasta
privinta si in alte localitati, nu numai din aceeasi regiune, ci din tara intreaga, si
chiar din tarile vecine.
Un cercetator, observa ceea ce se oractica astazi si inregistreza . aceasta insa
nu e suficient; nu trebuie sa consemneze numai faptele sau raspunsurile afirmative
la intrebarile lui, ci si pe cele negative. Pot sa fie elemente folclorice trditii, datini,
manifestari de arta necunoscute astazi in cutare sat, dar frecvente prin alte
localitati; aceasta nu exclude posibilitatea ca astfel de elemente sa fi existat, mai
ininte, in acel sat, si atunci una din grijile folcloristului este sa cerceteze caror
imprejurari se datoreaza faptul ca aceste elemente au disparut.
Cercetari de natura aceasta nu inseamna ca vrem sa facem istoria un element
folcloric, ca vrem sa facem folclor istoric; cercetarile acestea sunt elementele
metodei de observatie a tuturor stiintelor, metoda care trebuie urmata si in folclor.
Adunarea materialului de folclor nu se poate face din cabinet, precum se pot
face studiile cu ajutorul acestui material. S-a intrebuintat sistemul chestionarelor.
Hasdeu a impanat tara, trimitand preotilor si invatatorilor satesti un amnuntit
chestionar intitulat: Obiceiurile juridice ale poporului roman, tiparit in 1878 de
Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice; un chestionar a raspandit si N.
Densusianu; raspunsuri s-au primit, dar fara sa se fi putu verifica exactitatea sau
sinceritatea lor.Dintr-un sentiment de patriotism rau inteles, de oamenii cu un
rudiment de cultrura, destul de primejdios si vatamator, se vor fi strecurat in
raspunsurile acestea multe afirmatii care nu corespund realitatii, dar care dupa
socoteala autorilor lor, pot sa ne afirme originea noastra de stranepoti ai lui Traian,
sau sa ne urce mai sus pe scara civilizatiei.

La noi, primul chestionar de folclor este acel publicat in revista

Sezatoarea(anul 1892) de Artur Gorovei, dupa chestionarul lui Sebillot. Acelasi
chestionar, cu oarecare dezvoltari, a fost apoi tiparit de Ministerul Instructiunii si
trimis tuturor scolilor din tara, cu invitatia de a trimite raspunsurile domnului
Gorovei, care era insarcinat sa le clasifice, dar nu s-a primit nici un raspuns.
Profesorul universitar Gr. Tocilescu a reprodus chestionarul din Sezatoarea, pe
care tot Ministrul Instructiunii l-a trimis tuturor scolilor rurale din tara, in 1899.
Directia educatiei poporului din Ministerul Instructiunii a editat in 1930
un chestionar folcloric, intocmit de domnii Gh. D. Mugur si V. Voiculescu
Chestinarele nu-si ating pe deplin scopul. Nu oricine poate sa aiba iscusinta
care se cere pentru a sti sa adune un material stiintific, cand e vorba sa fie cules din
gura oamenilor si din observatii directe.
Folcloristul care aduna materialul trebuie sa traiasca macar temporar intre
indivizii pe care ii cerceteaza, si sa gaseasca timpul potrivit si metoda potrivita
pentru fiecare caz in parte.
O regula generala pentru metoda de urmat ar fi inutila. Fiecare cercetator
trebuie sa se conformeze imprejurarilor si sa intrebuinteze mijlocul dictat de
imprejurari.

Clasificare
Un material de folclor, oricat ar fi de numeros si de interesant, isi pierde mult
din valoare daca este adunat la intamplare, fara nuci un sistem si fara sa fie aranjat
in cadrul unei clasificari bine stabilite. Care dintre diversele scheme de clasificari
propuse de savantii straini ar trbui adoptate?
Raspunsul nu depinde de bunul plac al cercetatorului, ci de imprejurarile in
care cerceteaza. Daca in localitatea in care studiaza el descopera niste acte folclorice
necatalogate in nici una din clasificarile existente pana in momentul respectiv,
bineiteles ca nu le va lasa la o parte din acest motiv, ci le va incadra unde va crede
mai potrivit.
La noi, prima incercare de clasificare a intregului folclor, s-a facut de revista
Sezatoarea, in 1892, cu chestionarul intocmit dupa acela al lui Sebillot.
Mai tarziu, in 1930, s-a publicat si raspandit un chestionar folcloristic, care
avea materialul de cercetat impartit astfel:
I. Lumea fizica 1. Astronomie; 2. Cosmografie; 3. Meteorologie; 4.
Calendaristica si cronologie; 5. Zoologie; 6. Botanica; 7. Geologie; 8. Geografie
fizica; 9. Fizica; 10. Chimie; 11. Mecanica.
II. Lumea inchipuirii 12. Angeologie, Demonologie; 13. Duhuri, genii,
aratari; 14. Magie; 15. Credinte, superstitii, eresuri; 16. Astrologie; 17. Cosmologie;
18. Mitologie;
III. Omul fizic, intelectual, sufletesc si social 19. Anatomie; 20. Fiziologie;
21. Boale si vindecare; 22. Igiena populara; 23. Frenologie si fizionomie; 24.
Varstele; 25. Traiul zilnic; 26. Antropologie; 27. Inteligenta; 28. Intelepciunea
populara; 29. Filologie, fonetica; 30. Arheologie populara; 31. Aritmetica; 32.
Scrisul, cititul; 33. Institutii vechi juridice; 34. Creatie populara; 35. Religie; 36.
Morala, caracter; 37. Sentimente, pasiuni; 38. Petreceri, jocuri; 39. Drumuri,

calatorii; 40. Sarbatori, datini; 41. Povestiri si semne; 42. Familia; 43.Sociologie; 44.
Mestesuguri si industrie;

Oameni cu contributii marcante pentru folclorul

romanesc:
Dimitrie Cantemir
Nicolae Iorga
Vasile Alecsandri
A.D. Xenopol
Tache Papahaghi
G. T. Kirileann
Prof. D. Caracostea
B. P. Hasdeu
M. Gaster
Alexiu Viciu
Mihai Lupescu
Gr. Tocilescu
Tapu
Saineanu
Ovid Densusianu

2.

,, MONASTIREA ARGEULUI
VASILE ALECSANDRI
,,METERUL MANOLE
G.DEM.TEODORESCU
,,METERUL MANOLE--TUDOR PAMFILE

Monastirea Argeului (Vasile Alecsandri)

Pe Arges n gios
Pe un mal frumos,
Negru-Vod trece
Cu tovari zece:
Nou meteri mari,
Calfe si zidari
i Manoli - zece,
Care-i i ntrece.
Merg cu toi pe cale
S aleag-n vale
Loc de monastire
i de pomenire.
Iat cum mergea
C-n drum agiungea
Pe-un biet ciobana
Din fluier doina,
i cum l videa,
Domnul i zicea:
- Mndre ciobna
Din fluier doina,
Pe Arges n sus
Cu turma te-ai dus,
Pe Arges n gios
Cu turma ai fost.
Nu cumv-ai vzut,
Pe unde-ai trecut,
Un zid prsit
i neisprvit,
La loc de grindi,
La verde-aluni?
- Ba, doamne,-am vzut,
Pe unde-am trecut,
Un zid prsit
i neisprvit.
Cnii, cum l vd,
La el se rpd
Si latr-a pustiu
Si urla- moriu.
Ct l auzea,
Domnu-nveselea
Si curnd pleca,

Spre zid apuca

Cu nou zidari,
Nou meteri mari
i Manoli - zece,

Care-i i ntrece.
- Iat zidul meu!
Aici aleg eu
Loc de monastire
i de pomenire.
Deci voi, meteri mari,
Calfe i zidari,
Curnd v silii
Lucrul de-l pornii
Ca s-mi rdicai,
Aici s-mi durai
Monastire nalt
Cum n-a mai fost alt,
C v-oi da averi,
V-oi face boieri,
Iar de nu, apoi
V-oi zidi pe voi,
V-oi zidi de vii
Chiar n temelii!
Meterii grbea,
Sfrile-ntindea,
Locul msura,
anuri largi spa
i mereu lucra,
Zidul rdica,
Dar orice lucra,
Noaptea se surpa!
A doua zi iar,
A tria zi iar,
A patra zi iar
Lucra n zadar!
Domnul se mira
-apoi i mustra,
-apoi se-ncrunta
i-i amenina
S-i puie de vii
Chiar n temelii!

Meterii cei mari,

Calfe s zidari
Tremura lucrnd,
Lucra tremurnd
Zi lung de var,
Ziua pn-n sear;
Iar Manoli sta,
Nici c mai lucra,
Ci mi se culca
i un vis visa,
Apoi se scula
-astfel cuvnta:
- Nou meteri mari,
Calfe i zidari,
tii ce am visat
De cnd m-am culcat?
O oapt de sus
Aievea mi-a spus
C orice-am lucra,
Noaptea s-a surpa
Pn-om hotr
n zid de-a zidi
Cea-nti soioar,
Cea-nti sorioar
Care s-a ivi
Mni n zori de zi,
Aducnd bucate
La so ori la frate.
Deci dac vroii
Ca s isprvii
Sfnta monastire
Pentru pomenire,
Noi s ne-apucm
Cu toti s giurm
i s ne legm
Taina s-o pstrm.
-orice soioar
Orice sorioar,
Mni n zori de zi
ntai s-o ivi,
Pe ea s-o jertfim,
n zid s-o zidim!
Iat,-n zori de zi,
Manea se trezi
-apoi se sui
Pe gard de nuiele,

i mai sus, pe schele,

i-n cmp se uita,
Drumul cerceta.
Cnd, vai, ce zrea?
Cine c venea?
Soioara lui,
Floarea cmpului!
Ea s-apropia
i i aducea
Prnz de mnctur,
Vin de butur.
Ct el o zrea,
Inima-i srea,
n genunchi cdea
i plngnd zicea:
"D, Doamne, pe lume
O ploaie cu spume,
S fac praie,
S curg iroaie,
Apele s creasc,
Mndra s-mi opreasc,
S-o opreasc-n vale,
S-o-noarc din cale!"
Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta,
Norii aduna,
Ceriu-ntuneca.
i curgea deodat
Ploaie spumegat
Ce face praie
i mfla iroaie.
Dar orict cdea,
Mndra n-o oprea,
Ci ea tot venea
i s-apropia.
Manea mi-o videa,
Inima-i plngea,
i iar se-nchina,
i iar se ruga:
"Sufl, Doamne,-un vnt,
Sufl-l pe pamnt,
Brazii s-i despoaie,
Paltini s ndoaie,
Munii s rstoarne,
Mndra s-mi ntoarne,
S mi-ontoarne-n cale,

S-o duc devale!"

Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta
i sufla un vnt,
Un vnt pre pmnt,
Paltini c-ndoia,
Brazi c despoia,
Munii rasturn,
Iar pe Ana
Nici c-o nturna!
Ea mereu venea,
Pe drum ovia
i s-apropia
i, amar de ea,
Iat c-agiungea!
Meterii cei mari,
Calfe i zidari
Mult nveselea
Dac o videa,
Iar Manea turba,
Mndra-i sruta,
n brae-o lua,
Pe schele-o urca,
Pe zid o punea
i, glumind, zicea:
_ Stai, mndrua mea,
Nu te spria,
C vrem s glumim
i s te zidim!
Ana se-ncredea
i vesel rdea.
Iar Manea ofta
i se apuca
Zidul de zidit,
Visul de-mplinit.
Zidul se suia
i o cuprindea
Pn' la gleznioare,
Pn' la pulpioare.
Iar ea, vai de ea,
Nici c mai rdea,
Ci mereu zicea:
- Manoli, Manoli,
Metere Manoli!
Agiung-ti de sag,
C nu-i bun, drag.

Manoli, Manoli,
Metere Manoli!
Zidul ru m strnge,
Trupuoru-mi frnge!
Iar Manea tcea
i mereu zidea;
Zidul se suia
i o cuprindea
Pin' la gleznioare,
Pin' la pulpioare,
Pin' la costioare,
Pin' la ioare
Dar ea, vai de ea,
Tot mereu plngea
i mereu zicea:
- Manoli, Manoli,
Metere Manoli!
Zidul ru m strnge
ioara-mi plnge,
Copilau-mi frnge!
Manoli turba
i mereu lucra.
Zidul se suia
i o cuprindea
Pin' la costioare,
Pin' la ioare,
Pin' la buzioare,
Pin' la ochiori,
nct , vai de ea,
Nu se mai videa,
Ci se auzea
Din zid c zicea:
- Manoli, Manoli,
Metere Manoli!
Zidul ru m strnge,
Viaa mi se stinge!
Pe Arges n gios,
Pe un mal frumos
Negru-vod vine
Ca s se nchine
La cea monastire,
Falnic zidire,
Monastire nalt,
Cum n-a mai fost alt.
Domnul o privea

i se-nveselea
i astfel gria:
- Voi, meteri zidari,
Zece meteri mari,
Spunei-mi cu drept,
Cu mna pe pept,
De-avei meterie
Ca s-mi facei mie
Alt monastire
Pentru pomenire,
Mult mai luminoas
i mult mai frumoas?
Iar cei meteri mari,
Calfe i zidari,
Cum sta pe grindi,
Sus pe coperi,
Vesel se mndrea
-apoi rspundea:
- Ca noi, meteri mari,
Calfe i zidari,
Alii nici c snt
Pe acest pamnt!
Afl c noi tim
Oricnd s zidim
Alt monastire
Pentru pomenire,
Mult mai luminoas
i mult mai frumoas!
Domnu-i asculta
i pe gnduri sta,
Apoi poruncea
Schelele s strice,
Scri s le ridice,
Iar pe cei zidari,
Zece meteri mari,
S mi-i prseasc,
Ca s putrezeasc
Colo pe grindi,
Sus pe coperi.
Meterii gndea
i ei si fcea
Aripi zburtoare
De indrili uoare.
Apoi le-ntindea
i-n vzduh srea,
Dar pe loc cdea,

i unde pica,
Trupu-i despica.
Iar bietul Manoli,
Meterul Manoli,
Cnd se ncerca
De-a se arunca,
Iat c-auzea
Din zid c ieea
Un glas nduit,
Un glas mult iubit,
Care greu gemea
i mereu zicea:
- Manoli, Manoli,
Metere Manoli!
Zidul ru m strnge,
Tioara-mi plnge,
Copilau-mi frnge,
Viaa mi se stinge!
Cum o auzea,
Manea se pierdea,
Ochi-i se-nvelea;
Lumea se-ntorcea,
Norii se-nvrtea,
i de pe grindi,
De pe coperi,
Mort bietul cdea!
Iar unde cdea
Ce se mai fcea?
O fntna lin,
Cu ap puin,
Cu ap srat,
Cu lacrimi udat!

METERUL MANOLE
G.Dem. Teodorescu
n sus pe Argi,
Prin l crpeni,
Prin l aluni,
Plimb-mi-se,plimb
Domnul Negru-Vod
Pe dalba-i moie
c-o verde cocie,
verde zugrvit
ntr-aur poleit,
Cu opt telegari,
Cu nou zidari,
Nou meteri mari
i Manole zece,
Care mi-i ntrece,
St inima-i rece.
Ei c mi-au umblat
ara-n lung i-n lat:
Prin l crpeni,
Prin l aluni,
Lungi,
Curmezi.
Dar tot n-au gsit
Un zid nvechit,
Un zid prsit,
Rmas de de mult.
Pe Argi n jos,
pe plaiul frumos,
Negru-Vod vine
pe dalba-i moie
c-o verde cocie,
verde zugrvit,
n aur poleit,
cu opt telegari,
cu nou zidari,
nou meteri mari
si Manole zece,
care mi-i ntrece,
st inima-i rece.
Ei c-mi tot ctau,

Dar nu nimereau
l zid nvechit
i neisprvit,
De mult prsit:
Fr c-i gsea

i mi ntlnea
Noia
Purcra,
porcii tot pzindmarmur-ntorcnd.
bun ziua-i da,
el le mulmea.
Domnul, de-l vedea,
vreme nu pierdea,
ci mi-l ntreba,
din gur-i zicea:
-Noia
purcra
porcii tot pznd,
marmur-ntorcnd,
nu cumv-ai vzut
pe unde-ai trecut
un zid nvechit
i neisprvit,
de mult prsit?
Daca l-ai vzut
i l-ai cunoscut,
hai cu noi ndat,
hai de ni-l arat,
c te-oi rsplti
i te-oi milui
cu mil de domn,
ca de Dumnezeu.
noia
purcra.
dac-l auzea,
el se tot gndea
i se socotea,
i mi-i rspunea:
-Ba Doamne,-am vzut
i am cunoscut,

pe unde-am trecut
turma de-am pscut,
un zid de de mult,
un zid prsit
i neisprvit,
vechi i mucezit:
colo,unde-mi crete,
unde se-ndesete
trestic
pitic
rchit
nflorit,
papur
nverzit.
Domnul, d-auzea,
bine c-i prea,
vesel c-i zicea:
-Hai cu noi ndat,
hai de ni-l arat!
Noia
purcra
ce mi-i rspundea,
vorba ce-i vorbea?
Doamne Negru-Vod,
nu pot, vai de mine,
eu s merg cu tine.
porcii d-oi lsa,
de necaz oi da:
lupii c-or veni,
turma mi-or rzni,
stpnul m-o bate
btaie de moarte.
Domnul d-auzea
iar se ntorcea
i mre,-i zicea:
-Noia
purcara,
io mi te-oi cinsti,
io te-oi milui,
porcii i-oi plti:
scroafa cu purcei
o sut cinci lei:
de tot mascurul
i-oi da galbenul!
Noia, d-auzea,

noia se-ndemna
i se-ndupleca:
cu vod pleca,
cu nou zidari,
nou meteri mari,
cu Manole zece,
care mi-i ntrece,
st inima-i rece!
Domnul,de-mi pleca,
mult c nu mergea:
i iat-mi vedea
l zid nvechit,
vechi i mucezit,
de mult prsit.
Iar de-mi ajungea,
i dac-l vedea,
bine le parea.
Domn descleca,
pe jos c mergea,
cruce c-si fcea
i se nchina;
zidul ocolea,
zidul c-mi privea;
iar, dac-l vedea,
Manole striga
i-n palme btea
din gur zicea:
-Doamne Negru- Vod,
iat c-am gsit
i am nimerit
loc de monstire
pentru pomenire.
Var i crmid,
c-i pustie mult,
c-i lucrare lung!
Domnul,de vedea,
bine c-i prea,
din gur zicea:
-iat c-am gsit
i am nimerit
zidul nvechit
i neisprvit,
rmas de de mult;
locul de zidire
pentru monstire,

chip de pomenire!
Si, precum zicea,
domnul poruncea,
domnu-i ajuta
i le aducea
var i crmid,
c-i pustie mult,
c-i lucrare lung!
Foaie -o lalea,
Manole-ncepea:
sforile-ntindea,
lucrul c-mi zorea,
zidul c-mi zidea.
Dar ce se-ntmpla?
Ziua ce-mi zidea
Noaptea se surpa,
c-aa Domnul va.
aa, tot aa,
el se tot cerca,
zidul c-ndrepta,
zidul c-ntrea.
Trei ani c lucra,
dar geaba era:
ziua ce-mi zidea,
noaptea se surpa.
Foaie -o lalea,
Manole-mi vedea,
pe gnduri c-mi sta,
din adnc ofta;
iar, dac-mi vedea
c nu folosea
i nu-nainta,
el mi se scula
zori cnd se ivea.
Lucra, nu lucra,
c toat ziua,
din ochi msura,
gndu-i frmnta.
Soare cnd sfinea,
lucrul cnd lsa,
acas nu-mi pleca,
la zid c mnea.
Noaptea cnd sosea,
pe zid se culca

-abia aipea.
dormea, nu dormea,
un vis c visa,
un vis aievea,
i visu-i spunea
c-n deert lucra,
pn n-o clidi,
pn n-o zidi
chiar n temelii,
tnr i vie,
d-o dalb soie.
Zi cnd se fcea,
el mi se scula,
zidul jos vedea,
i iar se gndea
ziua ct inea.
Seara cnd sosea,
lucrul cnd lsa,
el c mi-i chema
nou meteri mari,
calfe i zidari.
Icoana-mi lua,
pe mas-o punea,
din gur zicea:
-Nou meteri mari,
calfe i zidari
i cu mine zece,
st inima-mi rece.
Io de v-am chemat
i v-am adunat
vorb s vorbim,
sfat
s sftuim,
Plan
S plnuim,
c zid ce zidim
surpat l gsim.
Si io am visat
vis adevrat
c-n zadar muncim,
c-n zadar trudim
pn n-om cldi,
pn n-om zidi
chiar n temelie,
tnr i vie

d-o dalb soie.

Hai s ne-nchinm,
hai s ne legm
i hai s jurm
jurmntul mare
pe pine, pe sare,
pe sfinte icoane :
care mndrooar,
care soioar
nti c-o veni
joi de diminea
pe nor i pe ceaa
aici n departe
s-aduc bucate,
voi s-p apucai
n brae s-o luai,
n zid s-o aruncai,
cu cap s scpai.
i, el cum zicea,
cu toi se lega,
cu toi se jura
pe pinea, pe sare,
pe sfinte icoane,
pe dulci soioare.
Cei nou zidari,
nou meteri mari,
ei, mre, c-mi sta
pn se-nsera.
Acas cnd mergea,
pe drum se vorbea,
i cnd ajungea,
neveste-nva
i mi le zicea:
,,Ia voi ca s-mi tii
i s nu-mi venii
joi de diminea,
pe nor i pe ceaa,
la zid n departe
s-aducei bucate!
Manole c-mi sta,
la zid c mnea
-acolo dormea
cu capul p-o piatr,
pustia s-o bat.
i noaptea trecea,
i zid se surpa,

c-aa Domnul va.

Iar, cnd se scula
n cap cu ziua
hrtie-mi lua,
scrisoare-mi scria
-acas-o mna:
scrisoare pe vnt,
rspuns pe pmnt.
La slug c-o da
-acas-o ducea
la dalba Caplea,
ea, dac-o vedea,
ea,dac-o primea,
scrisu-i cunotea,
mult se bucura.
Cartea c-mi lua,
cartea-mi desfcea,
frumos mi-o citea.
Manole-i scria:
,, Dragu Caplea,
soioara mea,
ai un bou blan
ce-i pierdut d-un an.
Ia s mi te scoli
Crnguri s-mi rscoli.
De l-i nimeri
i de l-i gsi,
ia s mi te-apuci
la tiat s-l duci
i din carnea lui
bucate s-mi faci,
la zid s-mi aduci
pe nor i pe cea
joi de diminea.
Mndra de Caplea
ea mi se scula
joi de diminea
pe nor i pe cea,
cu rouan spinare,
cu bruman picioare.
Boul cuta,
boul c gsea,
boul c-mi tia,
bucate-mi gtea

i la zid pleca,
la zid n departe
s duc bucate.
Soare cnd lucea,
Caplea c-mi zorea
i s-apropia.
Manole, cum sta
i de sus privea
i pe cmp cta,
el c mi-o vedea,
i mi-o cunotea.
Din adnc ofta,
din gur zicea:
,,Iact-o c-mi vine,
srmanul de mine!
i cruce-i fcea,
din ochi lcrma,
la cer se ruga:
- Doamne, Doamne sfinte,
Doamne milostive,
orice te-am rugat
toate mi le-ai dat.
D , Doamne, -acum
ca s creasc-n drum
un verde hi,
un mare stufi,
i-un rug curmezi,
doar s-o speria,
doar s-ompiedica,
bucate-o vrsa,
napoi c-o pleca
Altele s ia
d-o ntrzia!
Rug se ruga,
lcrmi c vrsa.
Domnul l-auzea
Doamnul l-asculta
c, mre, cretea
d-un verde hi,
d-un mare stufi,
d-un rug curmezi.
Ea se speria,
ea se-mpiedica,
bucate vrsa
i-napoi pleca.

Dar , dac-mi pleca

-acas-ajungea,
altele-mi lua,
la zid c-mi pornea,
la drum c-mi zorea
pn s-apropia;
Manole cum sta
pe cmp de cta,
de sus c-mi privea,
pe Caplea vedea
c s-apropia;
din suflet ofta,
la cer c privea
i cruce-i fcea,
i iar se ruga:
- Doamne minunate,
Doamne indurate,
orice te-am rugat
toate mi le-ai dat.
D, Doamne, -acum
s-i ias pe drum
lupoaic turbat
cu gura cscat,
cu limbanfocata,
doar s-o speria,
doar so-mpiedica,
bucate-o vrsa,
napoi c-o pleca
-o ntrzia!
El cum se ruga,
Domnul l-asculta
lupoaica-i ieea,
ea se speria
i se-mpiedica,
bucate vrsa,
napoi se.ntorcea
-altele lua,
la zid c-mi pleca,
la drum c-mi zorea,
mai s-apropia.
Meterul Manole
de sus de pe schele,
unde mi-o vedea,
din suflet ofta,
cruce c-i fcea
i iar se ruga,

lcrmi c-i curgea,

din gur zicea:
-Doamne minunate,
sfinte i-ndurate,
cite te-am rugat,
toate mi le-ai dat.
D, Doamne, -acum
s-i ias pe drum,
s-i ias-n crare
d-o scorpie mare
cu gura cscat,
cu limba-nfocat,
doar s-o-mpiedica,
doar s-o speria,
bucate-o vrsa,
acas o pleca
d-o ntrzia.
Si, cum se ruga,
Doamnul l-asculta
i Domnul c-i da:
scorpie-i ieea,
n cale-o opera.
Dar ea, vai de ea,
dac-mi tot vedea
c-mi ntrzia,
nu se speria,
nici se-mpiedica,
i nici se-ntorcea,
ci drumul cotea
i cmpul tia;
la mers c zorea,
pn sapropia,
la zid c-ajungea.
Caplea cnd sosea,
Zidari d-o vedea,
S rd-ncepea;
Bine le prea.
Manole c-mi sta,
la cer se uita,
din suflet ofta,
din gura zicea:
- tii rmagul,
tii jurmntul:
care mi-o veni
mai de diminea

pe nor i pe cea,
voi s-o apucai,
n brae s-o luai,
n zid s-o aruncai.
Vorba nu sfrea,
plus c-l neca,
iar el mi lua
pe dalba Caplea,
la zid c-o ducea,
n zid c-o punea
i zidul zidea
din gur-mi striga:
- Var i crmid,
c-i pustie mult
c-i lucrare lung!
Caplea, de-mi vedea,
zmbet c-mi zmbea;
dar ei mi-o zidea.
zid c se-nla,
zid c se-ntrea
i mi-o curpindea.
Nici prea mult trecea
i ea se-ngrijea,
din ochi cuta,
din gur-mi zicea:
- De v e de glum,
gluma nu e bun!
Dar ei n-asculta
cum se vieta:
varul c-mi vrsa,
crmizi punea,
zidul c-nla
i mereu striga:
- Var i crmid
c-i pustie mult
c-i lucrare lung!
Caplea , de-mi vedea,
i mai greu ofta,
plnset c plngea,
vaiet c-mi scotea
i mereu zicea:
- Manole, Manole,
metere Manole,
dac-o fi vro glum,
gluma nu e bun;
zidul c m strnge,

ioara-mi curge,
copilau-mi plnge!
Iar Manole sta,
nimic nu zicea,
cu amar plngea.
i zidari zidea,
zidul nla,
zidul ntrea
i mi-o coprindea
i mereu striga:
- Var i crmid
c-i pustie mult
c-i lucrare lung!
i ea, vai de ea,
abia mai putea,
abia mai sufla,
dar tot se ruga
i tot mai zicea:
- Manole, Manole,
metere Manole,
gluma nu e bun;
zidul c m strnge,
ioara-mi curge,
copilau-mi plnge!
Zidul se zidea,
zidul se-nala,
tidul se-ntrea
i mi-o coprindea,
glasu-i astupa;
i, cnd se-nla,
i cnd se-nchega,
Manole-mi ofta,
din plns nceta
raspuns c-i dedea
din gur-i zicea:
Copilaul tu,
pruncuorul meu,
vaz-l Dumnezeu,
Tu cum l-ai lsat
n pat desfat,
znele c-or trece,
la el s-or ntrece,
i l-or apleca,
c i-or da;
ninsoare d-o ninge,
pe el mi l-o unge;

plor cnd or ploua,

pe el l-or sclda;
vnt cnd o sufla,
mi l-o legna
dulce legnare
pns-o face mare!
Vorba nu sfrea,
plnsu-l neca
i se deprta.
Iar nou zidari,
nou meteri mari,
ei mereu lucra
i mereu striga:
- Var i crmid ,
c-i pustie mult
c-i lucrare lung!
Zidul se-nla,
zidul se-nchega,
ice se lucra,
noaptea nu cdea,
pn se isprvea
sfnta monastire
pentru pomenire;
dar, pe cnd lucra,
tot mai auzea
un glas rguit,
un vaiet topit:
- Manole, Manole,
metere Manole,
zidul c m strnge,
ioara-mi curge,
copilau-mi plnge!
Foaie de anglic,
ntr-o duminic,
ntr-o zi cu soare,
ntr-o srbtoare,
de la vntoare
vod , de-mi venea,
departe.mi vedea
pe Argi n jos,
pe plaiul frumos
sfnta monstire
pentru pomenire.
i, cum o vedea,
bine c-I prea;
calu-i repezea

pn s-apropia:
i cnd ajungea,
i cand se opera,
de pe cal srea,
jur prejur umbla,
sus c se uita,
bine c-I prea,
mult s mulmea,
din gur zicea:
- Aferim , Manole,
metere Manole,
meter nvat,
meter ludat,
aferim, zidari,
nou meteri mari
cu Manole zece,
care-mi v ntrece.
Tot ce mi-ai erut
io v-am mplinit,
dar bine-ai lucrat
bun lucru mi-ai fapt
c-ast monstire
o fi pomenire
i nu s-o vedea
n lume alta,
alta ca dnsa.
Manole, cum sta
Sus pe nveli
i pe coperi,
Din cap cltina,
Din suflet ofta,
Din gur-i zicea
i mi-i rspundea:
Doamne Negru- Vod
mare-i i frumoas,
mndr -artoas,
sfnta monstire,
chip de pomenire,
dar, cum este ea,
zu, pre legea mea,
c-aa lucrtur,
i ferectur
mi-e de nvtur.
De m-oi bizui,
altele-oi croi,

mult mai artoase

i mult mai frumoase!
Domnul Negru Vod
sta i-l asculta
cum se luda.
n sus se uita,
la meteri cta
i, dac-auzea
cum se luda,
pe gnduri cdea,
adnc se gndea .
Mult c nu-mi trecea,
Vod ce-mi fcea?
Porunci poruncea,
schele c rupea,
scri c le tia
i sus mi-apuca
i sus c-mi lsa
p-i nou zidari,
nou meteri mari,
cu Manole zece,
care mi-i ntrece.
Foaie i-o lalea,
ei, dac vedea,
mult se vieta
i mult se ruga,
dar vod zicea:
Nu voi s mai fie,
nici s se mai tie
d-alt monstire
chip de pomenire,
nici s v silii,
s v bizuii
ca ea s cldii!
i, dac zicea,
acolo-i lsa,
sus pe nveli,
sus pe coperi.
zidul ca s-i ie,
vntul s-i adie,
ploaia s-i nmoaie,
foamea s-i ndoaie.
Frunz de mci,
sus pe nveli,

sus pe coperi
la o monstire
chip de pomenire,
nou meteri mari,
calfe i zidari,
cu Manole zece,
care mi-i ntrece,
stau i tot privesc,
planuri plnuiesc
i mereu postesc
trei zile de var,
trei de primvar,
-alte nou iar
din zori pn-n sear;
c vod-i inea
c voda-i muncea
i Vod zicea:
- Nici voi s mai fie,
nici voi s se tie
c-o mai fi pe lume,
cu faim si nume,
aa monstire
chip de pomenire;
nici voi v-i sili,
nici v-i ispiti
s v bizuii
ca ea s cldii!
i dac-mi edea,
i dac-mi vedea
cei nou zidari,
nou meteri mari,
mi se sftuia
i tot ntreba:
Manole, Mnaole,
Metere Manole,
ce s ne mai facem,
unde s ne-ntoarcem?
Dup ce zicea,
dup ce-ntreba,
ei c-mi asculta
ce mi-i nva.
Nou meteri mari,
calfe i zidari,
scnduri va lua,
scnduri c cioplea;

patru le fcea,
aripi c-i croia
i le potrivea
i mi le lega:
cu ele slta
cu ele zbura:
dar, dac zbura,
care cum cdea
stan se fcea.
Manole, Manole.
meterul Manole.
singur rmnea
de se tot gndea
i tot plnuia.
cinci zile-mplinea
i , dac-mi vedea,
el mi se scula,
i c-mi lua,
bine c-o cioplea
sase muchi venea:
cu inte-o btea.
cu cuie de fier,
cu inte de-oel,
i unde-o btea,
singe c tnea,
nimic c-i psa,
c-aa Domnul va.
Dac le btea
i se intuia,
cu aripi slta,
cu aripi zbura,
dar, cnd mi slta
i cnd mi zbura,
Domnu-l pedepsea,
c se-mpiedica
de a monstire
chip e pomenire,
i el mi cdea,
pe Arge n jos,
pe plaiul frumos,
lng monstire
chip e pomenire,
iar unde-mi cdea,
cruce se fcea,
i de-alturea
cimea izvora

cu ap curat
trecut prin piatr,
cu lacrimi srate,
de Caplea vrsate.
G.Dem.Teodorescu: Poesii populare romne , Bucureti,
1885, pagina 460

METERUL MANOLE
~ Tudor Pamfile

Negru- Vod sta,

Sta i se chitea:
,,De-a da Dumnezeu,
Chiar pe gndul meu.
Eu o s pornesc
i-o s poruncesc
Porunc domneasc,
Treaba s porneasc
i s se zideasc
Sfnt mnstire
Pentru pomenire,
Chip de pomenire
Pentru-nchinciune.
Negru Vod sta,
Sta i se chitea
i se tot gndea,
C tot ce cta
El tot nu afla:
Meter dup gnd
i dup cuvnt.
i el i-a gsit
De-un meter Manole,
Meter de zidit,
i de plnuit
i la nceput
i la isprvit;
De nu i-a plcea,
Un ban s nu-i dea;
De n-a isprvi;
Capul giurui;
S-i taie i mini,
S le dea la cini.
i el avea
Doisprece zidari
i nou pietrari,
Nou meteri mari
Cu Manole zece
Care mi-i ntrece.
Pe Arge n jos,
Pe un mal frumos,

Negru-Vod trece
Cu tovari zece,
i cu doisprezece.
i ei tot mergeau

i tot plnuiau
i nu mai aflau
Loc de mnstire
i de pomenire,
Chip de pomenire
Pentru-nchinciune.
Iat, cum mergeau
i cum tot zoreau
Pe cale, crare,
Pe drumul cel mare,
Ei mi-i ajungeau
Mndru flcu
La oi strungra.
Oile-mi pzea,
Din fluier doinea
i nu bindisea.
Din gur zicea:
- Mndru flcua,
La oi strungra,
Pe unde.ai trecut,
Nu ai fost vzut
De-un zid nvechit
i nemntuit?
De vei fi vzut
i vei da cuvnt,
Eu am juruit
Trei sute de oi
i-o sut de miei
i doi ciobnei.
- Doamne Negru-Vod,
Pe unde-am trecut
Cu turma pscnd,
Spun drept c-am vzut
Un zid nvechit,
Un zid prsit
i neisprvit,

Foarte mucezit;
i c mi-i de turm,
C nu-i dau de urm.
C v-a arta
i v-a ndrepta.
Vod ce-mi zicea?
- I-hai! Strungra,
Mndru flcua,
Pui de romna,
De i-a pieri una
ie ti-oi da dou;
i de piere dou,
i-oi da la loc nou.
Foaie arra,
Mndru flcua
La oi strungra,
Turma i-a lsat,
Turma i-a uitat.
i mi s-a luat
Tot cu Negru-Vod.
Cu nou zidari,
Doisprece pietrari,
Nou calfe mari
i Manole zece,
Care mi-i ntrece.
Pe Arge n jos,
Pe un mal frumos,
Ei au nimerit
La loc de grindi,
La verde desi,
i ei au aflat
De-un zid nvechit
i nemntuit,
Foarte nvechit
Foarte mucezit.
Negru-Vod sta
i se bucura
i se tot chitea
i se tot gndea.
Iac ce zicea:
- Doisprece pietrari,
Nou meteri mari,
Nou calfe mari
i Manole zece,
Care v ntrece,
Voi v apucai

i s v legai,
Aici s-mi durai,
Chiar din temelie
Pnla svrie
Mndr mnstire,
Chip de pomenire
Pentru-nchinciune.
Da voi s tii
i s silii:
Alt mnstire
S nu fie-n lume,
Mndr i frumoas.
Nalt i chipoas:
S se mire domnii,
Domnii i-mpraii.
Manole sttea
i se socotea,
Planuri c scotea
i nu zbovea,
Lucrul c pornea,
i se apuca,
Zidul c pornea,
Zidul c suia
i se ridica.
Foaie de lalea,
Geaba se-ntrecea,
Geaba tot zorea
Din zori pn-n noapte
Cu sudori de moarte,
C orice lucra,
Ziua ce zidea,
Noaptea se surpa.
Zi ntia-aa,
A doua aa,
A treia aa
Pn la sptmna.
Meterii sileau
i mereu lucrau,
Da Manole sta,
El nu mai lucra,
Ci mereu gndea
i se chibzuia.
i mi se culca,
Dar cum se culca,
El, mri, visa
Visul aievea.

i se se scula,
El aa zicea:
- Voi, nou meteri mari
i cu doisprece,
Care nu m-ntrece,
Voi nu mai lucrai
i m ascultai:
De cnd m-am culcat,
Iat ce-am visat:
Se fcea, fcea,
i se arta
Ciohodar nemesc
Pe zidul domnesc.
El c tot striga
i tot cuvnta:
,,Geaba tot lucrai
i v suprai,
C n-i isprvi
Pnce n-i zidi
Chiar n temelie
Tnr i vie,
De-o dalb soie.
Deci voi, meteri mari,
Calfe i zidari,
Voi dac voii
Ca s isprvii
Ceast mnstire,
Chip de pomenire.
Voi fgduii
i v juruii
Pe pine, pe sare,
Pe sfinte icoane
i pe zilioare:
Acas de v ducei,
Nevestei nu spunei,
i mini diminea,
Pe rou, pe cea,
Care s-a sili
La zid de-a veni,
Pe ea voi zidi.
Foaie de mrari,
Doisprece zidari,
Nou calfe mari,
Ei mi-au juruit,
Dar nu s-au inut
Acas de-a mers,

Nevestei a spus
C ce-a fi s fie
La zid s nu vie
i s se trezeasc,
De va s triasc!
Floare i-o lalea,
Ziua c zorea,
Meterii lucra,
Da Manole sta,
Nici c nu mai lucra,
Ci mi se ruga
i se tot uita,
Drumul cerceta.
Iat c zrea:
Cineva venea
i venea, venea
i mi-i aducea
Prnz de mnctur,
Vin de butur.
i venea, venea
i mi-o desluea:
Soioara lui,
Nevestica lui,
Floarea cmpului.
Ct el o vedea,
Inima-i plngea,
Mil c-i venea
i se nchina
i mi se ruga
Cu lacrmi de foc,
S-o-ntoarne din loc:
- D, Doamne, pe lume
O ploaie cu spume,
Cum n-a mai vzut
Om de pe pmnt.
Mndra a vedea
i s-a-nspimnta,
Doar de-a zbovi
Alta de-a veni,
n zid de-oi zidi!
Dumnezeu c va,
Ruga-i asculta,
Ploaie c ddea.
i dete cu puhoaie
i fcu praie
i umplu ivoaie.

Apele cretea
i mereu ploua
i mereu turna!
Dar ea, vai de ea,
Nici c se-nturna,
Nici se-napimnta,
C mereu venea
i la drum zorea.
Manole-o vedea
i mi se-ngrijea
i se-nspimnta,
Groaz c-i era
i se tot ruga:
- D, Doamne, un vnt,
Un vnt pe pmnt,
Copaci s rstoarne,
Mndra s mi-o ntoarne.
Doar o zbovi
Nu s-a prileji
n zid de-a zidi.
Domnu-l asculta,
Vntul c pornea
i sulfa, sufla,
Munii rsturna,
Copaci rsturna
i ea, vai de ea,
Pe drum tot zorea
i s-apropia!
Manole-o vedea,
El mereu ofta
i iar se ruga:
- D, Doamne, pe lume,
ntuneric mare
Cum nu s-a vzut
Pe acest pmnt.
Nevestica mea,
Inimioara mea,
Doar s-a-nspimnta
i s-a-mpiedica,
Bucate-a vrsa
i s-a nturna!
Doamne, Dumnezeu,
F pe gndul meu,
n gnd ca s-i deie,
S se duc-n lume
Dup bou blan

C-i pierdut de-un an;

i l-a tot cta
i nu l-a afla;
Doar s-a zbovi
i s-a prileji
Alta ca s vie,
S-o zidim de vie
Chiar n temelie.
Domnu-l asculta,
ntuneric da,
Cum nu s-a vzut
Pe acest pmnt.
i ea tot venea,
i venea, venea
i se-mpiedica
i iar se scula,
n drum purcedea,
Bucate vrsa,
Apoi se-nturna
i apoi pleca
Dup bou blan,
C-i pierdut de-un an.
i dac afla,
Mcelar cta
i mcelrea;
i dac-l gtea,
Bucate-l fcea;
i dac gtea,
Cu grab pleca
i la drum zorea,
Iat c sosea!
Iar bietul Manole,
Mi se gndura,
Mi se-ntuneca
i cu grai gria:
- Doisprece pietrari,
Nou meteri mari,
Luai de-o zidii,
S nu mi-o trudii.
-o zidii de vie
Chiar n temelie.
Meterii rdeau
i cu ea glumeau
i-apoi mi-o luau,
Pe zid mi-o puneau,
n zid o zideau.

Dar ea, vai de ea,

Ea nu mai rdea
Ci cu grai gria:
- Doisprece pietrari,
Nou meteri mari,
De a fi cu glum
Gluma nu vi-i bun!
Manole-auzea,
Din gur ofta,
Nimic nu zicea.
Zidul se suie
i se ridica
De la gleznioare
De la pulpioare,
Pn la pulpioare,
Pn la ioare,
De la ioare
Pn la ochiori.
Meterii zoreau
i mi-o nvleau,
Cu lucrul grbeau.
i tot s-auzea
i se desluea:
- Manole, Manole,
Soiorul meu,
Dulciorul meu,
Zidul c m strnge,
ioara-mi strnge,
Lptioru-mi curge,
Copilau-mi plnge,
Trupuoru-mi frnge!
Manole-auzea,
Cu oftat ofta,
Cu gura gria:
- Taci, mndrua mea,
C Dumnezeu vrea
La el s te ia
i noi s gtim
i s isprvim
Ceast mnstire
Pentru-nchinciune.
- Copilaul meu
Cine l-a lpta?
- Znele-or vedea
i l-or alpta.
- Cine l-a sclda?

- Ploaia c-a ploua

i mi l-a sclda.
- Cin l-a legn?
- Vntul a sufla
i l-a legna,
Dulce legnare
Pn s-a face mare.
Meterii zorea,
Lucrul le mergea:
Iat, isprvea,
Bine le prea
Cu opt telegari,
Cu opt harmasari,
Trsur domneasc
i cu Negru-Vod
i boierii rii,
Trec la mnstire
Ca s se nchine.
Iat c-ajungeau
i ei de-mi vedeau,
Mult se minunau.
Luna c sttea,
Soarele mergea!
Foaie i-o lalea,
Negru-Vod sta,
Sta i se uita
i se minuna
i din grai gria:
- Doisprece pietrari,
Nou meteri mari
i Manole zece,
Care v ntrece,
Voi c v-ai silit
i mi-ai mulmit,
Eu v-oi da averi,
V-oi face boieri;
S-mi spunei cu drept,
Cu mna la piept,
Dac v-apucai
Alta s durai,
Alt mnstire
Pentru-nchinciune,
Mult mai strlucioas
i mult mai frumoas?

Foaie de mcri,
Sus pe-acoperi,
Manole sttea,
Nimic nu zicea.
Dar cei meteri mari,
Calfe i zidari,
Ei c se-ngmfau
i-aa rspundeau:
- Doamne Negru-Vod,
Noi c ne legm
i ne apucm
Alta s durm,
Alt mnstire
Pentru pomenire,
Mult mai strlucioas
i mai artoas
i mult mai frumoas.
Foaie i-o lalea
Negru-Vod sta,
Sta i se chitea.
Apoi poruncea,
Scrile lua
i c mi-i lsa
Sus pe-acoperi
Vntul s mi-i bat,
Ploaia s-i rzbat,
Foamea s-i mnnce,
Setea s-i usuce,
S nu mai triasc
i s pomeneasc
De-alt mnstire
Pentru pomenire
Aa artoas,
Mndr i frumoas!
Meterii mari,
Calfe i zidari,
Ei dac vedeau,
Aripi i fceau,
Aripi, aripioare
Din scnduri uoare
i se ncercau
Ca oimii zburau,
Dar unde picau
Stnc se fceau.
Dar bietul Manole,

Meterul Manole,
Aripi i-a fcut
Cum s-a priceput,
Dar unde-a picat
Dumnezeu d dat
De-o mndr fntn,
Cu ap puin,
Cu slove spate,
Cu slove din carte!
S se pomeneasc,
Boieri dumneavoastr;
Dac nu era,
N-aveam ce cnta.

3. INTRODUCEREA

n numeroase mitologii, la crearea lumii, demiurgul a svrit un act

sacrificial, iar acest mit cosmogonic devine modelul exemplar al tuturor creaiilor.
Riturile i legendele construciilor au fost atestate la popoarede pe toate
continentele. Se sacrificau mai ales femei i copii; odata cu evoluia mentalitii,
jertfele umane au fost substituite cu umbrele acestora, mai ales in Balcani(umbra
fiind mai puin un substitut i mai mult un eufemism), cu oase i cranii omeneti, cu
animale i psri, cu substane incrcate cu fore cosmice (argint, perle), cu ierburi
verzi, cu ou, pine, vin, sare, undelemn. Toate sacrificiile au o structur
omologat cu sacrificiul primordial, care a avut loc la creaia lumii (Eliade).
Cercettori care au scrutat tema n profunzimile ei afirm cu temei c, n
epoci ndeprtate, sacrificiul uman era acceptat de bunvoie, deoarece era adnc
motivatde credina c o moarte violent asigur victimei o postexisten privilegiat.
Sacrificiul se face pentru c aa s-a fcut <<la nceput>>, cnd au luat natere
lucrurile, i pentru c numai aa se nsufeleete un lucru i i se confer realitate i
durat (Eliade).
Elementele fundamentale ale baladei ,,Meterul Manole circul i n alte
arii folclorice, n special n sud-estul Europei. De la motivul mitologic iraional,
acela c orice momument de seam are, n realitate, sau n legend, jertfa lui vie,
ngropat la temelie, se trece la un motiv din sfera experienei istorice raionale,
acela c orice construcie durabil cere sacrificiu.
Prin insistena pe ncrederea n misiunea artistului i atitudinea indiferent
a domnitorului, n balad se suprapune vechiului mit unul cu mesaj nou, mitul
elanului creator, laud muncii creatoare, ncorporat n opera de art.
Evoluia temei aduce n balad i alte motive, care lipsesc din dram
(comuniunea cu natura, motivul Icarului, al fntnii, proiecie a vieii care dinuie).
Pentru artist, mai presus de iubire, de familie, de perpetuarea numelui prin
urmai, se afl idealul propus i munca istovitoare prin care l va duce la capt.
Omul de excepie este obsedat s nfptuiasc o oper durabil nainte de a se pierde
n infinit, s lase un semn memorabil al trecerii lui pe pmnt. Timpul nu poate fi
nfrnt dect prin opera de art, a crei perfeciune i bogie de nelesuri rmn
modele perene n judecata valoric a omenirii.

4. LEGEND I ISTORIE

Capodoper a literaturii orale, cntecul epic despre jertfa zidirii (atestat in

242 de variante, plus 38 de legende n proz) origineaz de la un ansamblu de
credine foarte vechi. Interrelaiile complexe ale textului literar cu acest ansamblu
sunt relevate de Mircea Eliade: Putem deci afirma urmatoarea secven: ritul de
construcie-legend corespunde victimelor jertfite-balad. Pe de alt parte, ritulalul
de construcie este i el o consecin <<teoretic>> a unui mit cosmogonic i a unei
ntregi metafizici arhaice, care afirm c nimic nu poate dura daca nu are
<<suflet>> sau nu este <<nsufleit>>. Secvena se ntinde astfel de la cosmogonie la
produsul literar popular.
Dac riturile i legendele construciilor au o rspndire cvasi-univerasal,
cntecul epic despre femeia zidit se ntalnete numai la popoarele din sud-estul
Europei: neogreci, bulgari, albanezi, macedoromni, srbo-croai, romni i
maghiari. Specialiti ai domeniului au formulat ipoteza c versiunea neogreac ar fi
cea mai veche, printre altele pentru c, n sudul Greciei, are funcie de bocet, c de
aici s-a rspndit la albanezi, bulgari i macedoromni, de la bulgari i de la
albanezi la srbo-croati, i tot de la bulgari la romni, iar de la acetia la maghiari.
Ipoteza a fost aproape general acceptat. Dar intensificarea cercettorilor de teren,
compararea versiunilor naionale pe aceast baz i urmrirea funciei textelor au
condus la concluzii mai nuanate. Astfel, in nordul Transilvaniei (Slaj, Some,
Lpu, Bistria), izolat i in Timi i Arad, cntecul despre femeia zidit are funcie
de colind i de doliu, interpretat la familiile la care a murit cineva de la Crciunul
precedent.
Descoperirea i cercetarea variantelor colind o datorm lui I. Talo, care
publica in 1962 (Revista de folclor, 7, nr. 1-2) studiul Balada Meterului Manole i
variantele ei transilvnene. Aproximativ in aceeai arie, au funcie de colind de doliu
i variantele Mioriei. Prin urmare, la extremitatea sudic (Grecia), i la cea
nordic (Transilvania) a ariei de rspndire, s-au conservat formele cele mai
arhaice, ceea ce pledeaz pentru poligenez i, alturi de alte caracteristici, pentru
circulaia de la un popor la altul n ambele sensuri. Exist n bibliografia de
specialitate ipoteza potrivit creia circulaia baladei s-ar fi realizat n primul rnd
datorit zidarilor macedoromni, numiti goge (termenul goga devenind la srbi
i albanezi substantivul comun pentru zidar).
Faptul c meterii zidari sunt condamnai de nsi meseria lor s i sacrifice
familiile, le confer o soart tragic; elaborarea poetic acestui motiv nu se poate
concepe dect ntr-un mediu de zidari n care s-au conservat pn trziu secrete de
meserie i ritualuri de un incontestabil arhaism. Versiunea colind conserv un
stadiu mai arhaic dect versiunea balad: faptul epic este redus la esena lui, n
conformitate cu trsturile specifice ale colindei i dateaz din cele mai vechi
timpuri; rdcinile sale vdesc concepii i practici durnd din preistorie; este
posibil s ne aflm n faa unui smbure autohton, traco-elino-latin, cu rdcini
rituale mai vechi, n lumea preindoeuropean(Brlea).
Versiunea balad circul n Oltenia, Muntenia i Moldova, cu prelungiri n
Banat i Transilvania de sud-est (pe alocuri, alturi de varianta colind), precum i la
romnii din Iugoslavia i Bulgaria. Toate versiunile naionale cuprind urmtoarele
motive: a. nestatornicia zidurilor; b. necesitatea de a fi zidit o femeie n temelii;

c.sacrificarea celei mai bune soii. Variantele romneti conin motive nentlinte n
cele sud dunrene, considerate de unii cercettori exterioare temei; pe baza lor, ei
contest autenticitatea baladei romneti. n timp ce versiunile sud-dunrene
debuteaz cu motivul drmrii zidurilor, versiunea romneasc ncepe printr-un
ritual: cutarea locului pentru construcia Mnstirii Argeului, motiv care nu
poate fi considerat nicidecum exterior, deoarece n societile arhaice se cunosc
numeroase rituri pentru alegerea locului construciei unei locunine, cu att mai
mult pentru un lca de cult. Motivul cuprinde prezentarea protagonitilor i
cluzirea lor de un cioban. Locul este damnat, marcat prin zidul prsit la care se
reped cinii cum l vd, i latr a pustiu/ i url a moriu. Balada nu motiveaz
de ce locul a devenit astfel, dar ne sugereaz c el poate fi absolvit de un asemenea
marcaj prin rituri specifice. Al doilea motiv din versiunea romneasc, cu care incep
celelalte versiuni, este acela al nestatorniciei zidurilor; tot ce zidesc meterii ziua se
surp noaptea. Pre a fi motivul cel mai unitar. n motivul urmtor, li se face
cunoscut meterilor (de regul meterului mare), fie de cte un geniu (variantele
neogreceti), fie de cte o pasre (variantele macedoromne), fie de ctre o zn
(variantele srbo-croate), fie n vis (variantele bulgare i romneti), nevoia de a o
sacrifica pe soia unuia dintre ei, care va veni prima cu prnzul a doua zi. n cele
mai multe versiuni, zidarii fac legmnt s nu comunice soiilor ce le asteapt, dar l
respect numai meterul mare sau cel mai mic dintre fraii zidari.
n versiunea romneasc, soia lui Manole sosete prima. La vederea ei, meterul l
roag pe Dumnezeu s o opreasc din cale, dar orice ncercri sunt zadarnice. n
motivul urmtor este sacrificat soia; este actul ritualic fundamental, cheia de bolt
a baladei. n versiunile sud-dunrene, meterul so mimeaz tristeea, pentru c iar fi pierdut inelul de logodn n zid; cnd soia l caut, este zidit. n versiunea
romneasc, imolarea soiei se face ntr-o atmosfer de glum, de mare i delicat
dragoste, de ncredere ntre soi: Sti, mndrua mea,/ Nu te spria/ C vrem s
glumim/ i s te zidim!/ Ana se-ncredea/ i vesel rdea,/ Iar Manea ofta/ i se apuca/
Zidul de zidit,/ Visul de-mplinit. n toate versiunile naionale, soia sacrificat este
personajul principal. Dar n cele sud-dunrene, victima este pclit, protesteaz, se
zbate, se lamenteaz, i blesetm destinul. Numai n cea romneasc ea accept ce
resemnare i cu senintate zidirea ritual, devenind astfel unul dintre personajele
cele mai luminoase ale literaturii noastre orale. Versiunile sud-dunrene se ncheie
cu acest motiv. Pe teren romnesc, balada mai cunoate unul: zborul lui Icar al
Meterului Manole i moartea sa tragic. Caracostea a demonstrat valoarea
artistic singular a baladei romneti: spre deosebire de celelalte versiuni, Manole
trece de prim-plan fr a aduce vreo scdere figurii att de duioase i de urmare a
soiei. Soarta amndurora este nedesprit. Iar faptul c totul este privit din
perspectiva sfierii luntrice a meterului, d baladei orizont i neles adnc
(Caracostea). Rmas pe acoperi dup luarea schelelor la porunca lui Vod, Manole
i construiete aripi de indril, asemenea celorlali meteri. Cnd se pregtea s
sar, aude glasul duios i stins al soiei: Cum o auzea/ Manea se pierdea/ Ochii-i senvelea/ Lumea se-ntorcea/ Norii se-nvrtea/ i de pe grindi,/ De pe coperi,/ Mort
bietul cdea!/ Iar unde cdea,/ Ce se mai fcea?/ O fntn lin,/ Cu ap puin,/ Cu
ap arat/ Cu lacrimi udat!. n toate variantele, izvorul acesta este tmduitor.
Transformarea lui Manole n fntn este o form de apoteozare a sa, cu ajutorul

mijloacelor mitice (Brlea). Iar fntnile au, n cultura tradiional, semnificaii

multiple, printre care perpetuarea amintirii cuiva. n corpurile lor noi, mnstirea
i izvorul, celor doi soi se rentlensc n postexisten, unde dragostea lor se
perpetueaz.
Dincolo de a fi un orgolios mnat de patimacreiei, cum se afirm adesea,
Manole este un sacerdot care nfptuiete un act ritualic cu adnci semnificaii
cultice. El i jertfete soia i se jertfete pe sine pentru construirea unui lca de
cult, loc de rug i reculegere, centru, imagine i ax a lumii. Subiectul baladei
reprezint mai multe dect o ntmplare, fiind ptruns de forele tainice, devine
mit (Caracostea). Este greu de spus dac balada redescoper mitul (Clinescu) sau
l perpetueaz; oricum personajele principale au conservat pn aproape de zilele
noastre jertfa zidirii, al crei model exemplar este cosmogonia.
Versurile greceti vorbesc despre un pod, peste Arta, care se drma necontenit n
timpul nopii. ntr-o variant, se aude vocea arhanghelilor, care vestesc c trebuie
zidit un ,,copil al oamenilor pentru ca lucrarea s poat dura. Se apropie,
dimineaa, soia meterului i acesta i spune c i-a czut inelul n temelii. Femeia
coboar s-l caute i e zidit de vie. Ea moare blestemnd podul, care de atunci
tremur ca frunza.
O varianat din Heregovina povestete cum la cldirea podului peste Mostar a fost
zidit o iganc. Aceasta avea un copil i ceru meterului s-i lase o crptur s-l
alpteze. Meterul refuz, ns, i de aceea pn la sfritul secolului trecut se
prelingeau picturi prin crpturile zidriei.
Dintre variantele bulgare, cea mai lung povestete cum Meterul Manole zidete de
zece ani o cetate fr s-o poat sfri. nelegnd c e nevoie de o jertf, meterul
cere ca toi s se lege cu jurmnt s zideasc pe cea dinti nevast care va veni a
doua zi cu merinde.
Elementele fundamentale ale baladei Meterului Manole se regsesc i n alte arii
folclorice. ntr-o legend estonian se povestete c, atunci cnd se construia cea
dinti biseric n Pole, o tnr fat a visat c lucrul nu va nainta pn cnd o
fecioar nu va fi zidit de vie i chiar ea se oferi s fie jertfit.
Motivul bisericii, care se drma nainte de a i se jertfi o fptur omeneasc, l
ntlnim i n Scoia. Sfntul Colomban se trudea zilnic s ridice o catedral la Iona,
dar zidurile se prvleau necontenit. Cerul l vestete c lucrarea nu se va putea
devvri dect nmormntndu-se de vie o fiin omeneasc, i astfel este zidit, n
temelia catedralei Oran, tovaril sfntului.
Sunt mai numeroase legendele n legtur cu jertfele umane necesare construciei
podurilor, fortreelor, castelelor, oraelor. Sbillot, dup ce reproduce
documentarea balcanic (podul peste Arta, cel de peste Mostar, n Heregovina, etc.)
amintete mai multe legende occidentale de jerftele aduse ctorva poduri celebre.
Sub podul din Rosporden ( Finister) a fost ngropat un copil ; Pont-Callec, situat
ntre Caudan i Le Fanot ; a fost zidit cu preul jertfirii unui copil de 4 ani,
cumprat ; n Scoia, districtul Alzth, se afl o fortrea cu un pod de aprare, sub
care tradiia spune c au fost ngropai trei danezi i din cauza aceasta nici un soldat
danez vrjma nu-l poate trece. Nenumratele fortree, de asemenea, au fost zidite
peste trupurile vii ale jertfelor omeneti. Nennius povestete n a sa ,,Historia

Brittonum cum regele Gourthigirnus, voind s-i construiasc fortreaa Dinas

Emris din ara Galilor, nu izbutete pentru c materialele deispar a doua zi. Cnd
lucrul se repet pentru a treia oar, ntreab druizii prin ce mijloc ar putea duce la
bun sfrit construcia. I se rspunde: s sacrifice un copil fr prini(orfan?
natere miraculoas?). Cercetat de druizi ca s se lmureasc ce cauz zdrnicete
construcia, copilul le cere s sape ntr-un anumit loc i gsesc acolo dou vase cu
ap, doi erpi, unul alb i cellalt rou.
Aceleai credine le ntlnim i n America. Templul lui Chibchas n Sagamozo
st numai pentru c la temeliile lui s-au ngropat oameni vii. n cldirea marelui
templu mexican al lui Huitzilopochli s-au sacrificat prizioneri. De astfel, dup spusa
lui Clavigero, rzboaiele vechilor mexicani aveau ca scop principal capturarea de
prizioneri destinai sacrificiilor. Aceleai sacrificii umane la construcii le regsim n
Polinezia, n Africa.
ntr-una din legendele vieilor anterioare ale lui Buda se spune: ,,O mare
povar(dvara) e stpnit i pzit de duhuri( devata). Un brahman... trebuie s fie
omort, trupul i sngele trebuie oferit ca ofrand(bali) i trupul aezat dedesupt,
iar poarta ridicat deasupra lui. Tradiia aceasta e arhaic i probabil contaminat
de ritualurile populaiilor anariene, pentru c nenumrate alte texte indiene ne
vorbesc de interdicia de a sacrifica oamenii vii. Brahmanismul a elaborat de altfel
un vast sistem de substituiri ale sacrificului, care au dus nu numai la ntrebuinarea
efigiilor sau figurilor din coc, n loc de vietile rituale, darau culminat n tehnicile
ascetico-mistice de ,,interiorizare a sacrificiului. Aceasta nu nseamn, ns, c
credina n necesitatea sacrificiuluiuman n-a avut loc i n sistemul cosmologic i
ritual al indo-arienilor. Ea se explic, aa cum vom vedea, prin aceeai strveche
teorie a creaiei i a repetiiei actelor primordiale.

5. PARALELA REALIZAT NTRE CELE TREI

VARIANTE

Literatura popular este o component esenial a folclorului romnesc,

deoarece
nsemneaz totalitatea produciilor nelepciunii poporului nostru,
create si transmise prin cuvnt i practici din generaie n generaie. Folclorul face
parte din cultura naional i definete spiritualitatea unui popor.
Cele trei variante ale baladei Monastirea Argeului au fost publicate de
Vasile Alecsandri n culegerea Poezii poporale.Balade(Cntice btrneti) la
Bucureti, n 1866, de G. Dem. Teodorescu in Poesii populare romne, n 1885,
iar ultima este editat de Tudor Pamfile n Cntece de ar, Bucureti, 1913.
n toate cele trei variante este accentuat locul n care se va desfaura aciunea
baladelor, precum i n ce const actul creaiei: realizarea bisericii episcopale din
Arge*(Sp. P. Cegneanu, Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, 1910,
p.44).
Balada culeas de V.Alecsandri situeaz aciunea Pe Arge n jos/Pe un mal
frumos n lumea feudal, n timpul lui Negru-Vod Negru-Vod trece/Cu
tovari zece/Nou meteri mari/Calfe i zidari/i Manole zece,/Care-i i ntrece.
n balada a doua,cea publicat de Teodorescu, aciunea este plasat la antipodal
primei balade n sus pe Argi/prin l crpeni/prin l lumini, ns n aceeai
perioad istoric. O alt construcie se dovedete a avea cea de-a treia balad n
care la nceput este prezentat Negru-Vod care st i cuget asupra dorinei sale
de a realiza o mnstire cu ajutorul unui meter Manole. n versurile urmtoare
se vorbete i despre pedeapsa pe care o va primi acest meter dac nu va accepta
crearea lcaului de cult De nu
i-a plcea/Un ban s nu-i dea/De n-a
isprvi/Capul giurui/S-i tai si mni/S le dea la cni.
Dup aceste informaii se ajunge i la prezentarea locului Pe Arge n jos/Pe
un mal frumos n concordan cu varianta iniial a lui Alecsandri. n toate este
narat cutarea locului potrivit pentru zidirea mnstirii. Motivul cel mai
cunoscut este cel al zidului nvechit i prsit, prin care se sugereaz continuitatea
n furirea frumosului, transmis de la o generaie la alta.
Monastirea
Argeului---Vasile
Alecsandri
,,Merg cu toi pe cale
S aleag-n vale
Loc de monastire
i de pomenire.
Iat cum mergea
C-n drum agiungea
Pe-un biet ciobana
Din fluier doina,
i cum l videa,
Domnul i zicea:
- Mndre ciobna
Din fluier doina,
Pe Arges n sus

Meterul Manole--G.Dem.Teodorescu

Meterul Manole--Tudor Pamfile

,,Pe Argi n jos,

pe plaiul frumos,
Negru-Vod vine
pe dalba-i moie
c-o verde cocie,
verde zugrvit,
n aur poleit,
cu opt telegari,
cu nou zidari,
nou meteri mari
si Manole zece,
care mi-i ntrece,
st inima-i rece.
Ei c-mi tot ctau,

,,Pe un mal frumos,

Negru-Vod trece
Cu tovari zece,
i cu doisprezece.
i ei tot mergeau
i tot plnuiau
i nu mai aflau
Loc de mnstire
i de pomenire,
Chip de pomenire
Pentru-nchinciune.
Iat, cum mergeau
i cum tot zoreau
Pe cale, crare,

Cu turma te-ai dus,

Pe Arges n gios
Cu turma ai fost.
Nu cumv-ai vzut,
Pe unde-ai trecut,
Un zid prsit
i neisprvit,
La loc de grindi,
La verde-aluni?
- Ba, doamne,-am vzut,
Pe unde-am trecut,
Un zid prsit
i neisprvit.
Cnii, cum l vd,
La el se rpd
Si latr-a pustiu
Si urla- moriu.

Ct l auzea,
Domnu-nveselea
Si curnd pleca,
Spre zid apuca
Cu nou zidari,
Nou meteri mari
i Manoli - zece,
Care-i i ntrece.
- Iat zidul meu!
Aici aleg eu
Loc de monastire
i de pomenire.

Dar nu nimereau
l zid nvechit
i neisprvit,
De mult prsit:
Fr c-i gsea
i mi ntlnea
Noia
Purcra,
porcii tot pzindmarmur-ntorcnd.
bun ziua-i da,
el le mulmea.
Domnul, de-l vedea,
vreme nu pierdea,
ci mi-l ntreba,
din gur-i zicea:
-Noia
purcra
porcii tot pznd,
marmur-ntorcnd,
nu cumv-ai vzut
pe unde-ai trecut
un zid nvechit
i neisprvit,
de mult prsit?
Daca l-ai vzut
i l-ai cunoscut,
hai cu noi ndat,
hai de ni-l arat,
c te-oi rsplti
i te-oi milui
cu mil de domn,
ca de Dumnezeu.
noia
purcra.

Pe drumul cel mare,

Ei mi-i ajungeau
Mndru flcu
La oi strungra.
Oile-mi pzea,
Din fluier doinea
i nu bindisea.
Din gur zicea:
- Mndru flcua,
La oi strungra,
Pe unde.ai trecut,
Nu ai fost vzut
De-un zid nvechit
i nemntuit?
De vei fi vzut
i vei da cuvnt,
Eu am juruit
Trei sute de oi
i-o sut de miei
i doi ciobnei.
- Doamne Negru-Vod,
Pe unde-am trecut
Cu turma pscnd,
Spun drept c-am vzut
Un zid nvechit,
Un zid prsit
i neisprvit,
Foarte mucezit;

Se observ c in cazul baladei lui Teodorescu se accentueaz n multe versuri

cutarea zidului.
n continuare, baladele ne nfiseaz ntlnirea lui Negru-Vod cu un biet
ciobna, din fluier doina( Alecsandri) , noia purcra( Teodorescu) ,
mndru flcua/La oi strungra( T.Pamfile).

Vod gsete locul pentru nlarea mnstirii cu ajutorul unui ,,ciobna",

care-l avertizeaz c este un teritoruiu nefast, pe care nici iarba nu crete i n
preajma cruia cinii pzitori ai turmelor ,,latr-a pustiu i url-a moriu".
n a doua variant porcraul afirm:
-Ba Doamne,-am vzut
i am cunoscut,
pe unde-am trecut
turma de-am pscut,
un zid de de mult,
un zid prsit
i neisprvit,
vechi i mucezit:
colo,unde-mi crete,
unde se-ndesete
trestic
pitic
rchit
nflorit
papur
nverzita.
Iar in varianta a treia este luat in discuie:
Spun drept c-am vzut
Un zid invechit
Un zid prsit
i neisprvit.
Raporturile dintre reprezentantul puterii i artiti sunt cele eterne: voievodul
i stimuleaz n vrna lor constructiv (amgindu-i cu perspectiva nnobilrii i a
rspltirii lor cu averi uriae), n mintea lui, ns, sortindu-i pieririi de la nceput. i
trateaz ca pe nite subordonai, manifestnd o atitudine despotic i capricioas,
dup caz: fie i elogiaz cu falsa bunvoin cnd par s reueasc, fie i amenin c
va porunci zidirea lor ,,de vii, chiar n temelii", cnd sorii de izbnd constructiv
se ndeprteaz de ei.
Negru-Vod n varianta a treia ajunge la ameninri i fa de ,,flcua
care nu dorea s-i lase turma de oi ,,Mndru flcua,/Fiu de romna/De i-a pieri
una/ie i-oi da dou/i de pere dou/i-oi da la loc nou!. Iar a doua variant este
similar celei lui Alecsandri, prin care Negru-Vod cere ajutor , oferind in schimb
averi: io mi te-oi cinsti,/ io te-oi milui,/ porcii i-oi plti:/ scroafa cu purcei/ o sut
cinci lei:/ de tot mascurul/ i-oi da galbenul!
Truda lor impresionant l las nepstor, ca i sacrificarea ulterioar a soiei
arhitectului, cci pentru atingerea scopului su unic nici o jertf strin nu este prea
mare. Efortul meterilor, mult timp zadarnic, este sugerat de poetul anonim prin
intermediul chiasmului, i se desfoar n atmostera tensionat de furia
neputincioas a voievodului: ,,Tremura lucrnd/Lucra tremurnd".
In balada lui Teodorescu:,, Soare cnd sfinea,/ lucrul cnd lsa, iar in
varianta a treia ,,Din zori pn-n noapte/Cu sudori de moarte.

La sfrit, venind s se nchine n noul lca de cult, el nu adreseaz nici o

mulumire meterilor epuizai de truda lor sisific i avnd contiina apsat de
jerfta fcut, n schimb le pune o ntrebare capcan, care s le stimuleze orgoliul
profesional; auzind rspunsul lor (firesc afirmativ), c pot construi un edificu,, mult
mai frumos i mai luminos", finndc artistul trebuie mereu s se autodepeasc,
voievodul decide pierirea acestora, ca s nu mpart cu nimeni gloria de a fi nalat
un momument desvrit. El i arunc pe meteri n anonimatul unei mori
premature, mpiedicnd astfel reiterearea performanei lor creatoare, dar contiina
colectiv l sancioneaz, aezndu-l n locul meritat de ctitor, i nu de fptuitor al
renumitei biserici de pe malul Argeului.
i n varianta a doua creaia meterilor este ludat de catre domnitor,
ns ,,Manole cum sta/ Sus pe nveli/ i pe coperi,/ Din cap cltina,/ Din suflet
ofta,/
Din gur-i zicea/ i mi-i rspundea:/ - Doamne Negru- Vod/ mare-i i frumoas,/
mndr -artoas,/ sfnta monstire,/ chip de pomenire,/ dar, cum este ea,/ zu,
pre legea mea,/ c-aa lucrtur,/ i ferectur/ mi-e de nvtur./ De m-oi bizui,/
altele-oi croi,/ mult mai artoase/ i mult mai frumoase!. Vorbele meterului
Manole i provoac domnitorului o o ran n orgoliu astfel c le ia schelele,
provocndu-le moartea ,, acolo-i lsa,/ sus pe nveli,/ sus pe coperi.. Ca n
legenda lui Dedalus i Icarus, Manole are ideea construirii unor aripi de indril
cu care, meter i calfe, se arunc n vzduh, prbuindu-se, pe rnd ,,Ei dac
vedeau/Aripi ii fceau/Aripi, aripioare/ Din scnduri uoare/ i se incercau/ Ca
oimii zburau,/ Dar unde picau/Stnc se fceau.
Mitul lui Icar: Icar era fiul lui Dedal i al unei sclave;moare pentru c a
folosit inveniile tatlui su fr a fi ascultat de poveele acestuia.Te previn, Icar,
trebuie s zbori la o nlime potrivit.Nici prea sus, nici prea jos.nchis n labirint
mpreun cu tatl su, care-i ajutase pe Ariadna i Tezeu s rpun Minotaurul,
Icar reuete, cu ajutorul aripilor meterite de Dedal i fixate cu cear de umerii
si, s evadeze, plecnd in zbor deasupra mrii. Dar, n ciuda sfaturilor prudente
primite, se nal tot mai sus, spre soare.Ceara topindu-se, Icar se prabuete n
valuri. Imagine a ambiiilor nemsurate ale spiritului, Icar este simbolul
intelectului care i-a pierdut cumptul...al imaginaiei pervertite;este
personificarea mitic a deformrii psihismului, caracterizat prin exaltare
sentimental i vanitoas fa de spirit. Icar l reprezint pe omul nervos i soarta
lui.ncercarea lui nesbuit a rmas proverbial pentru nervozitatea ajuns la
gradul ei cel mai nalt, pentru o form a maladiei spiritului:nebunia
grandorii,megalomania.Icar este simbolul lipsei de msur i al ndrznelii
temerare, a dublei pervertiri a judecii i a curajului.
Autorii cretini din primele secole au vzut n aventura cu sfrit tragic a lui
Icar imaginea sufletului care pretinde s se nale ctre ceruri pe aripile unei false
iubiri, doar aripile iubirii divine putndu-I favoriza nlarea.
Ion Talo ntocmete o tipologie a materialului romnesc i distinge
dousprezece tipuri narative, variaiile dovedind preocuparea intens pentru o
rezolvare artistic a conflictului uman ce decurge din sacrificiul svrit spre
ncheierea construciei.

Indiferent de variaiile temetice, A.Fochi este de prere c materialul

romnesc se mparte n dou mari grupe, dup cum trateaz soarta soiei
meterului i a meterului insui. ,, n acest fel,materialele transilvnene i
bnene merg numai pe formula zidirii nevestei meterului(care poart nume
deosebite), n timp ce materialele oltene,muntene i moldovene adaug n final un
motiv nou, al morii meterului(numit totdeauna Manole), ca urmare a invidiei
domnitorului sau a invidiei celorlali meteri. Ar exista deci dou straturi
cronologice n evoluia versiunii romneti:un strat vechi, n care intereseaz
exclusiv soarta nevestei meterului, i un strat mai nou, n care alturi de soluia
anterioar apare i rezolvarea meterului.Spunem c primul e un strat mai
vechi,deoarece mai st cu faa spre etiologia etnografic, n timp ce al doilea e mai
nou, pentru c a depit acest moment i a devenit autonom fa de etnografic.

6. CARACTERIZRI DE PERSONAJE

Meterul Manole
Manole este marele meter, foarte priceput n meseria sa i de aceea se afl n
fruntea celor nou meteri, pe care i ntrece n miestrie.
Singurul dintre meteri care este individualizat prin nume, Manole este
creatorul de art. Protagonistul baladei legendare este conceput ca un erou
dilematic obligat sa consimt la un sacrificiu att de mare ca si fora nzestrrii lui
spirituale, cci despre el se afirm concis c i domin colaboratorii prin
superioritatea talentului su ,,i Manoli zece,/Care-i i ntrece. Sufletul acestuia va
fi sfiat ntre dorina de a nfptui ceva nemaivzut (,,Visul de-mplinit), care
tortureaz imaginaia oricrui mare creator, responsabilitatea pentru via
tovarilor si de munc, durerea de a sacrifice fiinele pe care le ador( soia i
copilul), teama de umilina nereuitei profesionale i cea fireasc de moarte, datorit
ameninrilor sumbre ale voievodului. Intriga baladelor se contureaz prin
surparea zidurilor, un moment paroxistic n ntemeierea creaiei.
Monastirea
Argeului---Vasile
Alecsandri
,,Meterii grbea,
Sfrile-ntindea,
Locul msura,
anuri largi spa
i mereu lucra,
Zidul rdica,
Dar orice lucra,
Noaptea se surpa!
A doua zi iar,
A tria zi iar,
A patra zi iar
Lucra n zadar!
Domnul se mira
-apoi i mustra,
-apoi se-ncrunta
i-i amenina
S-i puie de vii
Chiar n temelii!

Meterul Manole--G.Dem.Teodorescu

Meterul Manole--Tudor Pamfile

,,Foaie -o lalea,
Manole-ncepea:
sforile-ntindea,
lucrul c-mi zorea,
zidul c-mi zidea.
Dar ce se-ntmpla?
Ziua ce-mi zidea
Noaptea se surpa,
c-aa Domnul va.
aa, tot aa,
el se tot cerca,
zidul c-ndrepta,
zidul c-ntrea.
Trei ani c lucra,
dar geaba era:
ziua ce-mi zidea,
noaptea se surpa.

,,Lucrul c pornea,
i se apuca,
Zidul c pornea,
Zidul c suia
i se ridica.
Foaie de lalea,
Geaba se-ntrecea,
Geaba tot zorea
Din zori pn-n noapte
Cu sudori de moarte,
C orice lucra,
Ziua ce zidea,
Noaptea se surpa.
Zi ntia-aa,
A doua aa,
A treia aa
Pn la sptmna.

Eroul folcloric, Manole afl calea nlturrii piedicilor zidirii n vis:

,,Iar Manoli sta,
Nici c mai lucra,
Ci mi se culca,
i un vis visa,
Apoi se scula
-astfel cuvnta:
- Nou meteri mari,
Calfe i zidari,
tii ce am visat
De cnd m-am culcat?
O oapt de sus
Aievea mi-a spus
C orice-am lucra,
Noaptea s-a surpa
Pn-om hotr
n zid de-a zidi
Cea-nti soioar,
Cea-nti sorioar
Care s-a ivi
Mni n zori de zi,
Aducnd bucate
La so ori la frate. (Vasile Alecsandri)
,,Noaptea cnd sosea,
pe zid se culca
-abia aipea.
dormea, nu dormea,
un vis c visa,
un vis aievea,
i visu-i spunea
c-n deert lucra,
pn n-o clidi,
pn n-o zidi
chiar n temelii,
tnr i vie,
d-o dalb soie.
(G.Dem. Teodorescu)
,,i mi se culca,
Dar cum se culca,
El, mri, visa
Visul aievea.
i se se scula,
El aa zicea:

- Voi, nou meteri mari

i cu doisprece,
Care nu m-ntrece,
Voi nu mai lucrai
i m ascultai:
De cnd m-am culcat,
Iat ce-am visat:
Se fcea, fcea,
i se arta
Ciohodar nemesc
Pe zidul domnesc.
El c tot striga
i tot cuvnta:
,,Geaba tot lucrai
i v suprai,
C n-i isprvi
Pnce n-i zidi
Chiar n temelie
Tnr i vie,
De-o dalb soie.
(Tudor Pamfile)
Manole are un vis profetic care i dezvluie soluia ritualic a posibilitii de
a desvri n piatr idealul su arhitectural. El comunic revelaia oniric
discipolilor i jur cu toii s o zideasc pe cea dinti ,,soioar ori sorioar care va
ajunge la mnstire n dimineaa urmtoare. Cinstit i om de onoare, meterul i
respect cuvntul dat, neavertizndu-i soia, pe care nsi soarta lui de creator o
va alege drept victim. Visul nscut din nsui zbuciumul su, i tinuiete
meterului soarta i-i arat doar condiia general pentru a-i putea duce la bun
sfrit lucrarea- jertfirea primei neveste sosite.
Eroul accept jertfa fr ,,problematizri, cci pentru el ,,creaia este totul.
El este ,,artistul. Rugmintea repetat de trei ori,elementelor naturii, ca s fie
mpiedicat soia lui s ajung la locul zidirii este singura form a mpotrivirii fa
de destin. Cu toii au depus un jurmnt ce nu ar fi trebuit s fie nclcat.
Monastirea
Argeului---Vasile
Alecsandri
,,Noi s ne-apucm
Cu toti s giurm
i s ne legm
Taina s-o pstrm.
-orice soioar
Orice sorioar,
Mni n zori de zi
ntai s-o ivi,

Meterul Manole--G.Dem.Teodorescu
,,Hai s ne-nchinm,
hai s ne legm
i hai s jurm
jurmntul mare
pe pine, pe sare,
pe sfinte icoane :
care mndrooar,
care soioar
nti c-o veni

Meterul Manole--Tudor Pamfile

,,Voi fgduii
i v juruii
Pe pine, pe sare,
Pe sfinte icoane
i pe zilioare:
Acas de v ducei,
Nevestei nu spunei,
i mini diminea,
Pe rou, pe cea,

Pe ea s-o jertfim,
n zid s-o zidim!

joi de diminea
pe nor i pe ceaa
aici n departe
s-aduc bucate,
voi s-p apucai
n brae s-o luai,
n zid s-o aruncai,
cu cap s scpai.

Care s-a sili

La zid de-a veni,
Pe ea voi zidi.

Conflictul se definete odata cu sosirea n ,,zori de zi a soiei lui Manole:

,, Iat,-n zori de zi,
Manea se trezi
-apoi se sui
Pe gard de nuiele,
i mai sus, pe schele,
i-n cmp se uita,
Drumul cerceta.
Cnd, vai, ce zrea?
Cine c venea?
Soioara lui,
Floarea cmpului! (prima variant)
Manole se roag cu putere i credin profund la Dumnezeu pentru ca soia
lui sa nu ajung.
Momentul culminant al tririi lui Manole l constituie jertfirea fiinei celei mai
iubite i mai apropiate, pentru nfptuirea operei durabile de art.
Monastirea
Argeului---Vasile
Alecsandri
,,Meterii cei mari,
Calfe i zidari
Mult nveselea
Dac o videa,
Iar Manea turba,
Mndra-i sruta,
n brae-o lua,
Pe schele-o urca,
Pe zid o punea
i, glumind, zicea:
_ Stai, mndrua mea,
Nu te spria,

Meterul Manole--G.Dem.Teodorescu
- ,,tii rmagul,
tii jurmntul:
care mi-o veni
mai de diminea
pe nor i pe cea,
voi s-o apucai,
n brae s-o luai,
n zid s-o aruncai.
Vorba nu sfrea,
plus c-l neca,
iar el mi lua
pe dalba Caplea,
la zid c-o ducea,

Meterul Manole--Tudor Pamfile

- Doisprece pietrari,
Nou meteri mari,
Luai de-o zidii,
S nu mi-o trudii.
-o zidii de vie
Chiar n temelie.
Meterii rdeau
i cu ea glumeau
i-apoi mi-o luau,
Pe zid mi-o puneau,
n zid o zideau.
Dar ea, vai de ea,
Ea nu mai rdea

C vrem s glumim
i s te zidim!
Ana se-ncredea
i vesel rdea.
Iar Manea ofta
i se apuca
Zidul de zidit,
Visul de-mplinit.
Zidul se suia
i o cuprindea
Pn' la gleznioare,
Pn' la pulpioare.
Iar ea, vai de ea,
Nici c mai rdea,
Ci mereu zicea:
- Manoli, Manoli,
Metere Manoli!
Agiung-ti de sag,
C nu-i bun, drag.
Manoli, Manoli,
Metere Manoli!
Zidul ru m strnge,
Trupuoru-mi frnge!
Iar Manea tcea
i mereu zidea;
Zidul se suia
i o cuprindea
Pin' la gleznioare,
Pin' la pulpioare,
Pin' la costioare,
Pin' la ioare
Dar ea, vai de ea,
Tot mereu plngea
i mereu zicea:
- Manoli, Manoli,
Metere Manoli!
Zidul ru m strnge
ioara-mi plnge,
Copilau-mi frnge!
Manoli turba
i mereu lucra.
Zidul se suia
i o cuprindea
Pin' la costioare,
Pin' la ioare,
Pin' la buzioare,

n zid c-o punea

i zidul zidea
din gur-mi striga:
- Var i crmid,
c-i pustie mult
c-i lucrare lung!
Caplea, de-mi vedea,
zmbet c-mi zmbea;
dar ei mi-o zidea.
zid c se-nla,
zid c se-ntrea
i mi-o curpindea.
Nici prea mult trecea
i ea se-ngrijea,
din ochi cuta,
din gur-mi zicea:
- De v e de glum,
gluma nu e bun!
Dar ei n-asculta
cum se vieta:
varul c-mi vrsa,
crmizi punea,
zidul c-nla
i mereu striga:
- Var i crmid
c-i pustie mult
c-i lucrare lung!
Caplea , de-mi vedea,
i mai greu ofta,
plnset c plngea,
vaiet c-mi scotea
i mereu zicea:
- Manole, Manole,
metere Manole,
dac-o fi vro glum,
gluma nu e bun;
zidul c m strnge,
ioara-mi curge,
copilau-mi plnge!
Iar Manole sta,
nimic nu zicea,
cu amar plngea.
i zidari zidea,
zidul nla,
zidul ntrea
i mi-o coprindea

Ci cu grai gria:
- Doisprece pietrari,
Nou meteri mari,
De a fi cu glum
Gluma nu vi-i bun!
Manole-auzea,
Din gur ofta,
Nimic nu zicea.
Zidul se suie
i se ridica
De la gleznioare
De la pulpioare,
Pn la pulpioare,
Pn la ioare,
De la ioare
Pn la ochiori.
Meterii zoreau
i mi-o nvleau,
Cu lucrul grbeau.
i tot s-auzea
i se desluea:
- Manole, Manole,
Soiorul meu,
Dulciorul meu,
Zidul c m strnge,
ioara-mi strnge,
Lptioru-mi curge,
Copilau-mi plnge,
Trupuoru-mi frnge!
Manole-auzea,
Cu oftat ofta,
Cu gura gria:
- Taci, mndrua mea,
C Dumnezeu vrea
La el s te ia
i noi s gtim
i s isprvim
Ceast mnstire
Pentru-nchinciune.
- Copilaul meu
Cine l-a lpta?
- Znele-or vedea
i l-or alpta.
- Cine l-a sclda?
- Ploaia c-a ploua
i mi l-a sclda.

Pin' la ochiori,
nct , vai de ea,
Nu se mai videa,
Ci se auzea
Din zid c zicea:
- Manoli, Manoli,
Metere Manoli!
Zidul ru m strnge,
Viaa mi se stinge!

i mereu striga:
- Var i crmid
c-i pustie mult
c-i lucrare lung!
i ea, vai de ea,
abia mai putea,
abia mai sufla,
dar tot se ruga
i tot mai zicea:
- Manole, Manole,
metere Manole,
gluma nu e bun;
zidul c m strnge,
ioara-mi curge,
copilau-mi plnge!
Zidul se zidea,
zidul se-nala,
tidul se-ntrea
i mi-o coprindea,
glasu-i astupa;
i, cnd se-nla,
i cnd se-nchega,
Manole-mi ofta,
din plns nceta
raspuns c-i dedea
din gur-i zicea:
Copilaul tu,
pruncuorul meu,
vaz-l Dumnezeu,
Tu cum l-ai lsat
n pat desfat,
znele c-or trece,
la el s-or ntrece,
i l-or apleca,
c i-or da;
ninsoare d-o ninge,
pe el mi l-o unge;
plor cnd or ploua,
pe el l-or sclda;
vnt cnd o sufla,
mi l-o legna
dulce legnare
pns-o face mare!
Vorba nu sfrea,
plnsu-l neca
i se deprta.

- Cin l-a legn?

- Vntul a sufla
i l-a legna,
Dulce legnare
Pn s-a face mare.
Meterii zorea,
Lucrul le mergea

Iar nou zidari,

nou meteri mari,
ei mereu lucra
i mereu striga:
- Var i crmid ,
c-i pustie mult
c-i lucrare lung!
Zidul se-nla,
zidul se-nchega,
ice se lucra,
noaptea nu cdea,
pn se isprvea
sfnta monastire
pentru pomenire;
dar, pe cnd lucra,
tot mai auzea
un glas rguit,
un vaiet topit:
- Manole, Manole,
metere Manole,
zidul c m strnge,
ioara-mi curge,
copilau-mi plnge!

Prin enumeraia diminutival, conceput s evidenieze un crescendo al

suferinei, rapsodul sugereaz creterea implacabil a zidului uria care i
acoper ,,gleznioarele pn la ,,ochiori.
Pentru artist, mai presus de iubire, de familie, de perpetuarea numelui prin
urmai, se afl idealul propus i munca istovitoare prin care l va duce la capt.
Omul de excepie este obsedat s nfptuiasc o oper durabil nainte de a se pierde
n infinit, s lase un semn memorabil al trecerii lui pe pmnt. Timpul nu poate fi
nfrnt dect prin opera de art, a crei perfeciune i bogie de nelesuri rmn
modele perene n judecata valoric a omenirii.
Portretul fizic al meterului lipsete, iar cea mai mare parte a trsturilor lui
Manole sunt dezvluite prin caracterizare indirect: din propriile
gnduri,sentimente i fapte,sau din dialogul cu profunde semnificaii n conturarea
personalitii excepionale a artistului, atunci cnd acesta comunic cu meterii, cu
vod, cu Ana sau cu divinitatea.
Sacrificiul meterului i-a readus n memorie vechiul ritual al construciei,pe
care,ns copleit de emoie,l-a ,,adaptat viziunii sale despre creator. Astfel ca
meterul Manole, asumndu-i eroic jertfirea soiei pentru a-i putea urma vocaia
- ,,amoarea spre art i tiin, cum o numea Ghenadie Enceanu a fost ridicat la
demnitatea de simbol, n aceste condiii edificiul,balada i mitul cristaliznd ntr-un

poliedru perfect lefuit ceea ce s-ar putea numi n diferitele sale faade
ntemeierea istoric i impuls artistic nlate pn la treapta sacrificiului eroic.

ANA
Personajul luminos i exemplar al baladei rmne Ana, cea care, dei tnr,
frumoas ,,ca floarea cmpului", iubind un brbat dotat cu un har excenional i
pregtindu-se s nasc rodul dragostei lor, va primi cu mpcare semnul destinului.
Sentimentul trit este att de puternic, nct nu-l pot nvinge nici forele naturle
reunite mpotriva ei: biciuit de vnt i udat de ploaie, femeia nu ovie nspre
destinaia ce-i va fi fatal. La nceput a crezut n cuvintele linititoare ale brbatului,
c gestul zidirii este numai un joc. ns, cnd zidul se nal amenintor i ea
privete la chipul omului iubit, desfigurat de suferin i iluminat ca n trans,
nelege c locul ritualic se va sfri cu moartea ei.
Cei care au comentat textul baladesc vorbind despre abnegaia naiv a Anei,
fr contiina anticipativ a dispariiei sale, comit o judecat fals i o nedreptate
fa de eroin. Strila sufleteti paroxistice prin care trece Manole, oglindite fidel pe
figura lui, i zbuciumul su impresionant i subliniaz Anei importana de
necontestat a reuitei lui profesionale, n absena creia viaa omului de lng ea nu
se justific. Toate darurile oferite de natur acestei femei de excepie- tinereea,
frumuseea, ntemeierea unui cuplu fericit, calitatea matern- sunt considerate de ea
mai prejos de nlarea monumentului cu care existena lui Manole s-a idenficitat.
Nici voina de continuitate sau trufia lui Negru-Vod, nici satisfacia artistului de a
zmisli lucruri frumoase, nici priceperea
Iuli: lucrtorilor din prejma arhitectului nu ar fi mplinit minunea, fr jertfa
benevol a Anei. Cns nelege c mormntul ei vai fi mbrcat n haina de piatr a
zidurilor reci, se jeluiete discret c prsete att de timpuriu viaa, pentru care se
simea fcut.
Se constat c numele Anei se schimb n varianta de Teodorescu, ea fiind
acum sub numele de Caplea. Aceasta este ntmpinat n drumul su de o scorpie
mare i nu ca n celelalte dou variante de efectele naturii: vntul, ploaia, etc.
Ea este perechea lui Manole n dragoste, egal lui n privina forei morale,
dar superioar brbatului prin devotamentul sublim i prin dublul sacrificiu la care
a consimit (al ei i al copilului pe care l purta n trup). Procreaia i se pare femeii
deosebite mai puin semnificativ dect creaia i, de aceea, mreaa nfptuire
aparine cuplului lor.
Soia Meterului Manole i continu existena n cosmos ntr-un nou trup,
corpul architectonic al Mnstirii pe care-l nsufleete i l face s dureze.
Proiectat prin moartea-i ritual ntr-un alt nivel cosmic dect acela n care
existase ca fiint uman, soia Meterului e ursit s cunoasc o perenitate
nengduit omului ca atare. Ea dureaz incontestabil mai mult dect pot dura
oamenii care triesc i mor ca oameni, dobndind astfel perenitatea i gloria eroilor.
Este ea, ns, att de singularizat prin noul su corp arhitectonic? Este
oare ea zvrlit pe un nivel cosmic oarecum exterior dramei i destinului omului, n

afar de traiectoria speciei umane i se afl oare ea datorit soarte sui-generis pe

care i-a creat-o moartea ritual izolat de Cosmosul la care particip restul
muritorilor? ntrebrile i au rostul lor, pentru c, dac soia Meterului se
singularizeaz prin perenitatatea ei, faptul acesta ar putea fi interpretat ca un
blestem, ca o izolare pernicioas, ca o oprire n loc n marele circuit cosmic ce
tinde la reintegrarea final a omului n unitatea din care s-a desprins. n orizontul
spiritual comun tuturor acestor mituri arhaice i credinelor laterale crora le-a dat
natere, o deplasare de pe traiectoria reintegrrii ar echivala cu un blestem, orice
oprire pe loc fiind nu numai o crim mpotriva vieii, ci i una mpotriva
mntuirii.
Soarta soiei Meterului Manole este ns n perfect concordan cu mitul i
etica reintegrrii. Abandonndu-i trupul omenesc i dobndind un corp
arhitectonic, ea rmne n acelai orizont spiritual al miturilor cosmogonice i
metafizicii pe care o implic acestea. S ne amintim c omul arhaic se nfia pe
sine n termeni cosmici i-i valorifica viaa reducnd toate actele sale de arhetipuri.
nsetat, aa cum l-am vzut, de realitatea ultim, avea grij s nu se rup din
riturile cosmice nici mcar n cele mai oarecare gesturi ale sale. Mncnd,
indianul din timpurile vedice n-avea contiina c mplinete un act filozpfic, ci c
sacrific zeilor dinluntrul trupului su. Zei care i aveau prototipul n Cosmos
i care alctuiau centrele de intersecie i solidarizare ntre microcosmos (trupul) i
macrocosmos. Funciunile fiziologice i aveau, de asemenea, corespondenii lor
cosmici; cele cinci rsuflri corespundeau, celor cinci vnturi cosmice, ira
spinrii i avea prototipul in Axis mundi, arterele i viscerele i aveau
corespondeni n Cosmos, actul erotic era considerat un ritual imitat dup un
prototip divin (cosmologic).

NEGRU-VOD
Personaj secundar,atestat istoric, deoarece este ctitorul rii Romneti,
Negru-Vod este orgolios i autoritar. El alege pe cei mai iscusii meteri s
construiasc o mnstire ,,Cum n-a mai fost alt de care s-i lege numele.Dei
mnstirea Argeului a fost construit n vremea domnitorului Neagoe Basarab,
autorul anonim prefer s plaseze aciunea n vremuri strvechi.
Dup ce alege locul construciei ,,Aici aleg eu/Loc de monastire/i de
pomenire.(V.Alecsandri) , ,, Domn descleca/pe jos c mergea/cruce c-i fcea/i
se nchina/ zidul ocolea.(Teodorescu) , ,, Negru vod sta/i se bucura/i se tot
chitea/i se tot gndea(T.Pamfile) , Negru-Vod i amenin cu moartea pe
meteri, dac acetia nu vor reui s realizeze o mnstire aa cum i-o dorete el:,,
Iar de nu, apoi/ V-oi zidi pe voi,/ V-oi zidi de vii/ Chiar n temelii! , pentru ca n
final s i pun n aplicare planul diabolic.

Monastirea
Argeului---Vasile
Alecsandri
Domnu-i asculta
i pe gnduri sta,
Apoi poruncea
Schelele s strice,
Scri s le ridice,
Iar pe cei zidari,
Zece meteri mari,
S mi-i prseasc,
Ca s putrezeasc
Colo pe grindi,
Sus pe coperi.

Meterul Manole--G.Dem.Teodorescu

Meterul Manole--Tudor Pamfile

Foaie i-o lalea,

ei, dac vedea,
mult se vieta
i mult se ruga,
dar vod zicea:
Nu voi s mai fie,
nici s se mai tie
d-alt monstire
chip de pomenire,
nici s v silii,
s v bizuii
ca ea s cldii!
i, dac zicea,
acolo-i lsa,
sus pe nveli,
sus pe coperi.
zidul ca s-i ie,
vntul s-i adie,
ploaia s-i nmoaie,
foamea s-i ndoaie.

Foaie i-o lalea

Negru-Vod sta,
Sta i se chitea.
Apoi poruncea,
Scrile lua
i c mi-i lsa
Sus pe-acoperi
Vntul s mi-i bat,
Ploaia s-i rzbat,
Foamea s-i mnnce,
Setea s-i usuce,
S nu mai triasc
i s pomeneasc
De-alt mnstire
Pentru pomenire
Aa artoas,
Mndr i frumoas!

7. MITUL JERTFEI/SACRIFICIULUI PENTRU

CREAIE

Motivul jertfei ritualice ( rspndit pe tot globul) s-a instaurat n matca activ a
literaturii romne n urma unui gest de rebel negaie- atunci cnd din ,, cntec al
nevestei zidite a devenit balada meterului Manole, sau, mai exact, mit estetic.
Provenind din straturi inemoriale ale mentalitii arhaice i pstrnd caracterul
genuin al celor dinti ntrebri pe care homo sapiens i le-a pus n faa misterelor
existenei,mitul creaiei ( exemplar realizat n balada Meterului Manole ) unete
inextricabil
antonimii
mereu
actuale:
mplinire
biologic-mplinire
spiritual( estetic), natur-cultur, via-moarte; el fixeaz n cadre larg
cuprinztoare una din cele mai tulburtoare ntrebri pe care i le-a pus vreodat
contiina uman ( cum ne putem feri de eroziunea timpului? ) i sugereaz un
rspuns pe care cel puin dou generaii de scriitori romni ( 1920-1940; 19451975 ) l-au folosit frecvent ca replic proprie n necurata dezbatere asupra
destinului umanitii: druindu-te necondiionat unui ideal superior, fptuind opere
durabile.
[ Motivul creaiei n literatura romn, col. ,,Universitas, Ed. Minerva, 1979, p. 251. ]

CREAIE:
Creaia simbolizeaz sfritul haosului prin ptrunderea n univers a unei
anumite forme, a unei ordini, a unei ierarhii. Ordinea este suficient pentru a
caracteriza invenia ( Pascal).
Invenia nseamn percepia unei ordini noi, a unor relaii noi ntre termeni
diferii; creaia este instaurarea acestei ordini printr-o energie.Potrivit diverselor
cosmogonii, pe care nu le putem rezuma aici( n aceast privin se poate consulta
excelenta carte SOUN), opera creatorului preced sau urmeaz haosul.Aceasta nu
constituie dect o prim faz: o mas elementar i nedifereniat, n care spiritul
ptrunde ulterior, dndu-i alt form.Creaia n sens strict, numit a nihilo , este
actul care face s existe acest haos.Haosul evolund, timpul ncepe: actul creator
nsui este ns extratemporal.Actul de creaie n sens larg este energia care
organizeaz datele primare informe; creaia este efectul acestei energii.n unele
cosmogonii, lumea aceasta precede creaia care nu este conceput dect ca un
principiu de distingere sau ca energia ce trezete formele nctuate n magma
originar.
n hieroglifica tradiional, atribuit egiptenilor, aspectele principale ale creaiei
sunt ntrupate de patru desene geometrice: spirala, care reprezint energia cosmic
insuflat de creator; spirala ptrat, care semnific aceast energie acionnd n
snul universului; o mas cu totul inform, ca un nor nedesluit, imagine a haosului
primitiv; ptratul, care reprezint pmntul i lumea organizat, stabilit pe baza
celor patru puncte cardinale.

Posterior actului creator, se face, n general, distincie ntre dou fore, una
imanent n materie, care este materia nsi ce ine de energia creatoare i tinde
spontan spre forme difereniate; cealalt transcendent, energia creatoare care-i
continu aciunea i o susine pe plan existenial, lumea fiind conceput ca o creaie
continu.
Nici un text din mitologia celtic nu invoc direct crearea lumii; dar se ntlnete
adesea un personaj primordial, zeu sau erou, sau eroin, care deselenete
pmntul, cmpiile, face s apar lacurile i rurile, fiind n acelai timp printele
unei seminii numeroase.Irlanda a cunoscut astfel cinci invazii mitice i de fiecare
dat apar noi cmpii, noi lacuri, noi ruri care poart numele creatorului lor i
abolesc haosul natural, fcnd n acest mod posibile implantarea uman, creterea
animalelor, vntoarea i ulterior cultivarea pmntului.Simbolismul acestui aspect,
foarte parial, al creaiei, se ntlnete astfel cu cel al apei i al cmpiei.De ideile
fundamentale privitoare la creaia lumii poate fi apropiat tema btliei de la Mag
Tured dintre zei: Tuatha De Danann, reprezentnd societatea divin i uman,
ordonat, ierarhizat, i Fomoire care sunt o imagine a haosului i a lumii
anterioare Genezei.

SACRIFICIU:
Aciune prin care ceva sau cineva este fcut sacru, adic desprit de cel care l
ofer.Poate fi vorba de un bun personal sau de propria via.El se mai desparte i de
ntreaga lume rmas profan, se desparte de sine i i este oferit lui Dumnezeu ca
zlog de supunere,de ascultare, de cin sau de dragoste.Bunul care i este astfel
oferit lui Dumnezeu, ajunge din aceast pricin, fascinat i de temut.
Sacrificiul este un simbol al renunrii la legturile pmnteti din dragoste de
spirit sau de Dumnezeu.ntlnim n toate tradiiile simbolul fiicei sau fiului jertfit, iar
din rndul acestora exemplul lui Isaac i Avraam este cel mai cunoscut...Sensul
sacrificiului poate fi ns pervertit: este cazul sacrificrii Ifigeniei de ctre
Agamemnon, n care supunerea fa de oracole ascunde alte raiuni i, cu precdere,
ambiia de a obine rzbunare.Singurul sacrificiu autentic este cel al purificrii
sufletului de orice exaltare, unul din simbolurile constante ale acestei purificrifiind
animalul nevinovat, berbecul.Sacrificiul este legat de ideea unui schimb, fie la nivelul
energiei creatoare, fie la acela al energiei spirituale.Cu ct obiectul material este mai
preios, cu att energia spiritual primit n schimb va fi mai puternic,oricare ar fi
scopurile ei purificatoare sau propiiatoare.n concepia sacrificului transpare
ntreaga form a simbolismului: pentru c un bun material simbolizeaz unul
spiritual, ofranda celui dinti atrage ca recompens acordarea celui de-al doilea: am
putea spune c e o compensaie dreapt i pe masur.Toate virtuile sacrificiului,
care vor fi pervertite n spaiul magiei, stau n aceast relaie materie-spirit i n
convingerea c se poate aciona asupra forelor spirituale prin intermediul celor
materiale.

n Vechiul Testament , aciunea sau gestul sacrificiului simbolizeaz

recunoaterea de ctre om a supremaiei divine.n gndirea ebraic, jertfa are un
neles foarte special.Viaa trebuie s fie ntotdeauna preferat morii; sacrificiul
existenei, adic martiriul, nu are valoare dect n msura n care jertfirea vieii de
muritor atest existena unei viei superioare n cadrul unitii divine.Sacrificiile
omeneti sunt strict interzise, fiind nlocuite cu jertfele de animale.n cadrul
ascezei,nevoile trupeti nu trebuie niciodat sacrificate, pentru c exist riscul
refulrii.Sacrificiul nu reprezint niciodat o mutilare a naturii, pentru c ntre trup
i suflet exist o unitate, o mpletire, cele doua sprijinindu-se reciproc.Potrivit
gndirii ebraice,aceast uniune este att de puternic i de intim pentru c sufletul
i gsete n snge un suport material.
Sacrificiul de sine trebuie privit dintr-o perspectiv just, fiindc
autosacrificiul nscut dintr-o smerenie trufa risc s se transforme n masochism
i s alunge astfel plenitudinea dragostei.Cu toate acestea, dac Dumnezeu pretinde
nite sacrificii, acestea trebuie mplinite.n aceast priviin, cazul lui Avraam i
Isaac este tipic. Durerea n faa sacrificiului acceptat nu trebuie s fie negat;
ntocmai durerii lui Avraam, ea este trit cu tragism.Mai mult, Sara nu va putea
accepta ideea c fiul ei, Isaac, este sortit morii.Tulburarea ce o va cuprinde este att
de adnc nct i va aduce moartea.
Strvechiul nume al sacrificiului din tradiiile celtice a putut fi cunoscut prin
comparaie cu cuvintele neoceltice: medio-irlandez idpart, galez aberth, bretan
aberzh.Etimologic, este vorba de o ablaiune, de o ofrand( ateberta ); nu exist,
astfel, nici o urm concret a sacrificiului sngeros, cu excepia legendelor
hapiografice, a cror informaie este ndoielnic.Referirile lui Cezar la manechinele
n care se aflau oameni i crora li se ddea foc, cele ale Scholiilor din Berna asupra
sacrificiilor prin foc, nec sau spnzurare ar putea fi doar nite date mitice ru
nelese. Dac au existat sacrificii umane, ele au fost foarte rare
( n ciuda afirmaiilor vechilor autori )i limitate la cteva ceremonii bine
stabilite.Nu putem, n aceste condiii, s ne deprtm de valoarea general i de
simbolismul substituiei, caracteristice sacrificiului.Anumii regi irlandezi au parte,
la sfritul domniei, de o moarte sacrificial,mplinit n acelai timp cu incendierea
palatului lor, prin necare ntr-o butie de vin sau de bere i prin rnire.Ei sunt deci
sacrificai prin intermediul celor doua principale elemente, apa i focul, care n
mna druizilor sunt butura sacrificial i rugul.Poate fi, de asemenea, vorba de un
rit de purificare naintea morii.Druidul, a crui prezen era indispensabil la actul
jertfirii, fie n calitate de sacrificator, fie ca motor imobil al ceremoniei religioase, a
disprut ca atare o dat cu cretinizarea Irlandei, dar a subzistat dup aceea sub
aspectul poetului ( file ).Astfel ne-a fost transmis strvechea literatur irlandez.
Pentru greci, sacrificiul este un simbol al ispirii, al purificrii, al mpcrii,
al imploraiei propiiatoare.
Zeilor cerului le erau oferite victime de culoare deschis, iar divinitilor
htoniene victime de culoare nchis.Sngele care curge din grumazul victimei
trebuie s scalde altarul.
n cadrul sacrificiilor nchinate morilor i zeilor htonieni, victima aparine n
ntregime celor pentru care a fost jertfit, n vreme ce, n cazul celorlalte sacrificii,
odat scoase mruntaiele i partea zeilor, carnea este mprit printre

participani.Dup jertfire,sacrificatorul trebuie s aib mereu grij s plece fr s

se uite ndrt.
Cci el nu trebuie s se substituie nici victimei, nici celui care ofer jertfa,
nefiind dect instrumentul de executare a sacrificiului.Cea care se substituie
nchintorului este victima; sacrificiul trebuie s-i ating scopurile benefice n
favoarea acestuia.Vznd zidurile templelor egiptene, pe care erau figurate
masacrele omeneti svrite de ctre faraon, istoricii au crezut n existena unor
sacrificii umane n Egipt.Cel puin n epoca istoric, se pare c aa ceva nu s-a
ntmplat.Aceste scene sngeroase simbolizeaz doar victoria pe care orice rege ar fi
putut-o repurta asupra dumanilor si.El implor,cu siguran, ajutorul zeilor;
riturile, ns,nu pretind sacrificii umane.Reprezentrile simbolice ale victoriei sunt
totui atinse de o putere magic: ele trebuie s nlesneasc realizarea ntmplrilor
pe care le reprezint.Realitatea nu este dect o gndire manifestat; un cuvnt
dinluntru care se exteriorizeaz.
Astfel, sacrificiul celebreaz,nti de toate,o victorie interioar.Renumita scen
a sacrificrii taurului de ctre Mithra va fi interpretat de coala lui C.G.Jung
ntocmai altor sacrificii i, mai cu seam,aidoma anumitor rituri dionisiace ca un
simbol al victoriei pe care natura spiritual a omului a repurtat-o asupra animalitii
sale, al crei ncornorat simbol este taurul.
Adrian Fochi identific ,,trei trepte n realizarea artistic pe plan mondial a
temei
,,jertfei
zidirii.
Prima
treapt
corespunde
versiunilor
caucaziene,mordvine,nord-europene,vest-europene i japoneze i se caracterizeaz
prin ideea sacrificiului minim;cea de-a doua corespunde versiunilor
balcanice,secuieti i ceangieti(la care se adaug i versiunile romneti din nordul
Transilvaniei) i se caracterizeaz prin prelucrarea artistic a dramei soiei
meterului(o variant palid a ideii sacrificiului maxim) ; cea de-a treia corespunde
variantelor clasice romneti(textele moldo-muntene cuprinznd episodul zborului
lui Manole) i se caracterizeaz prin ideea sacrificiului maxim n ceea ce are mai
adnc i mai autentic moartea eroic a meterului. n drumul de la etnografie la
art,geografia motivului se ngusteaz din ce n ce mai mult.Pe msur ce se rcesc
legturile dintre baza etnografic i produsul artistic, creaia ctig n profunzime,
mesajul su ctig n umanism.

8. DOSAR CRITIC

CRITIC LITERAR
Mircea Eliade

SURS CITAT
,,De la Zalmoxis la GenisHan

APRECIERI CRITICE
,,Motivul mitic al unei
nateri provocate prin
imolare se regsete n
nenumrate contexte: nu
numai Cosmosul ia natere
n urma imolrii unei
fiine primordiale i din
propria sa substan, dar
i plantele alimentare,
rasele umane sau diferitele
clase sociale. [] La
nivelul riturilor de
construcie, fiina imolat
regsete un nou corp; este
chiar locuina pe care a
animat-o, a fcut-o deci
durabil prin moartea sa
violent. n toate aceste
mituri, moartea violent
este creatoare
,,Este semnificativ c
aceste dou creaii ale
geniului poetic romnesc
au ca motiv dramatic o
moarte violent cu
senintate acceptat. Se
poate discuta la infinit
dac aceast concepie
deriv direct sau nu din
faimoasa bucurie de a
muri a geilor. Fapt e c
folclorul poetic romnesc
n-a reuit niciodat s
depeasc aceste dou
capodopere elaborate n
jurul ideii de moarte
creatoare i moarte senin
acceptat.

Mircea Eliade

Comentarii la Legenda
Meterului Manole

,,Fiecare produs folcloriclegend, vraj, proverb,

etc.- poart n sine
universul mental care i-a
dat natere, ntocmai cum

un ciob de oglind din care

a fost desprins.
George Clinescu

Istoria literaturii romne

de la origini pn n
prezent

,,Mitul Meterului Manole

are mereu o iradiiune
puternic(). El n-a
devenit mit dect la noi i
prin mit se nelege o
ficiune ermetic, un
simbol al nuei idei geniale.
O astfel de ridicare la nivel
de mit este proprie
literaturii romne(). El
simbolizeaz condiiile
creaiunii umane,
ncorporarea suferinei
individuale n opera de
art.

Mircea Crtrescu

Medicul i vrjitorul n
Observator cultural, nr.4 /
2002

Descoperirea folclorului
a dus la exaltarea
virtuilor biologice ale
<<erorilor>> populari,
voinicii din balade n stare
s mnnce ct zece, s
beaq ct zece i s lupte
ct zece. Un mit
omniprezent n peninsul,
cel al <<jertfei zidirii>>,
existent, de exemplu, la
bulgari i la srbi prin
legenda construirii
podului Arta, iar la
romni prin legenda
Meterului Manole, ar
putea fi revelator pentru
noua mentalitate
emergent din acest al
doilea nivel al
imaginarului balcanic. n
varianta romneasc,
mitul povestete cum
meterul Manole voia s
construiasc o mnstire,
dar tot ce se construia ziua
se surpa noaptea. ntr-un

Emil Lzrescu

Sextil Pucariu

Fragment din Biserica

mnstirii Argeului,
Editura Meridiane, Buc.,
1967, p. 38-41

Istoria literaturii
romne.Epoca veche,
Ed.aII-a, Sibiu,1930,
p.55-56

vis i se arat soluia

enigmei: pentru ca
zidurile s nu se drme,
trebuie zidit de vie, la
temelia mnpstirii, o
fiin omeneasc. Manole
i zidete propria soie
nsrcinat i astfel
mnstirea se poate ridica.
n manualele colare fapta
criminal a meterului este
exaltat i azi, gsindu-i-se
adnci justificri
metafizice i naionaliste.
Dar ce mnstire este
aceea ridicat pe un
cadavru? Ce ordine a
lumii, chiar perfect fiind
va putea uita vreodat c
s-a construit cu preul unei
viei nevinovate? /.../
,,Meterul a folosit toate
resursele sale de
constructor, toat
priceperea i
ingeniozitatea sa pentru a
realiza un monument care
s rspund pe deplin
cerinelor voievoduluictitor i acelei pri din
feudalitatea romneasc
pe care acesta o
reprezenta; el i-a pus n
joc desvrita cunoatere
a meteugului artei sale i
ntregul su talent pentru
ca acest monument s
exprime, prin frumuseea
sa, ct mai bine i ntr-un
chip accesibil ct mai
multora, apelurile
cuprinse n mesajul pe
care trebuia s-l
transmit.

Zoe DumitrescuBuulenga

Prefa la vol.Meterul
Manole(versiunea
V.Alecsandri) ,
Ed.Albatros, 1976

,,[...] Deosebirea esenial

dintre literatura noastr
popular i literaturile
popoarelor nvecinate
rmne n tratarea
subiectelor, n predilecia
poetului popular romn
pentru anumite forme de
expresie, n setea cea mare
dup claritate,
caracteristic popoarelor
romane: imaginea limpede
cum e cristalul se isc cu
aceeai simplitate fireasc,
cu care se nate, la cea mai
mic micare, cristalul
ntr-un lichid saturat.
,,Balada Mnstirii
Argeului sau a
Meterului Manole se
bucur de acea
ambiguitate ciudat i
rodnic a marilor creaii
ale lumii vechi.Produs al
glasului popoarelor, cum
ar fi Herder,explicnd n
vremea ndeprtatelor
ntelepciuni tradiionale,
n imaginile artei,
adevrul procesului
creator, ea fixeaz, ca un
impresionant model,
valabil pentru tot spaiul
balcanic, impulsurile
arhetipale ale celor care
particip la nobilul joc al
construciei.

9. IMAGINI

10. BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIA OPEREI
Balade populare romneti, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1972, pag. 35-88

BIBLIOGRAFIA CRITIC
Eretescu, Constantin, Folclorul literar al romnilor-O privire contemporan,
Editura Compania, Bucureti, 2003, pag. 171-173
Simion, Eugen, Limba i literatura romn-manual pentru clasa a XI-a,
Editura Corint, Bucureti, pag 80-82
Cordoneanu, Maria, Meterul Manole-idei i atitudini, Editura Eminescu,
Bucureti, 1980, pag. 69, 99, 260, 293, 297
Brboi, Constana, Sinteze de literature romn pentru bacalaureat, Editura
Societatea de tiine filologice, Bucureti, 1987, pag. 132-133
Eliade, Mircea, Meterul Manole, Editura Junimea, Iai, 1992, pag. 70-77
Szekely, Eva Monica, Competena de (re)lectur, Experiene n viziune
integrat, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2007, pag. 249
Eliade, Mircea, De la Zamolxis la Gengis-Han, Editura stiintifica si
enciclopedica, Bucuresti, 1980
Pop, Mihai si Ruxndoiu, Mihai , Folclorul literar romanesc,Editura
didactica si pedagogica, Bucuresti, 1978
Fochi, Adrian, Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIXlea,Editura Minerva, Bucuresti, 1976
Vulcanescu, Romulus, Dictionar de etnologie,Editura Albatros, Bucuresti,
1979
Eliade, Mircea, Literature orale, histoire des literatures, Enciclopedie de la
Pleiade, Paris, 1962
Gorovei, Artur, Literatura popular, Editura Minerva, Bucureti, 1976
Gaster, Moze, Literatura popular romn, Editura Minerva, Bucureti,
1983
Fochi, Adrian, Valori ale culturii populare romneti I i II, Editura
Minerva, Bucureti, 1988
I. C. Chiimia, Folclorul romnesc n perspectiv comparativ, Editura
Minerva, Bucureti, 1971
Caraman, Petru, Studii de folclor I, Editura Minerva, Bucureti, 1987
Gaster, Moze, Studii de folclor comparat, Editura Saeculum I.O., Bucureti,
2003
Ivacu, George, Istoria literaturii romne I, Editura tiinific, Bucureti,
1969
DICIONARE
Pop, Ioan (coordonator), Dicionat analitic de opera literare, Editura Casa
Crii de tiin, Cluj-Napoca, 2006
Chevalier, Jean; Gheerbrant, Alain, Dicionar de simboluri (vol. I,II,III),
Editura Artemis, Bucureti, 1994

Acest portofoliu a fost realizat de:

1. Cenean Iulia
2. Frca Oana
3. Flutur Delia
4. Man Iulia
5. Mihui Alexandra
6. Puca Alexandra