Sunteți pe pagina 1din 6

PREDICAT VERBAL IMPERSONAL / PREDICAT NOMINAL IMPERSONAL

A. STRUCTURI-TIP:
(1) E dovedit că lucrurile s-au întâmplat astfel.
(2) E clar că lucruile s-au întâmplat astfel.
B. SOLUŢII:
(1) e dovedit = predicat verbal impersonal
(2) e clar - predicat nominal impersonal
C. COMENTARIU
0. Problema contuziei în discuţie se pune pentru două tipuri de expresii, deopotrivă impersonale, cu
structuri aparent identice:
(1) PREDICAT NOMINAL IMPESONAL format din a fi "auxiliar predicativ" impersonal şi un nume
predicativ exprimat prin adverb de mod: E uşor să vorbeşti, mai greu e să faci; E ruşinos să nu ştii
asta; E limpede că pentru examen va învăţa.
(2) PREDICAT VERBAL IMPERSONAL exprimat printr-un VERB la diateza pasivă impersonală: E
unanim acceptat că pământul se învârte în jurul soarelui, nu invers; Era bine ştiut că a doua zi nu
vom mai avea această ocazie; Fusese demonstrat în detaliu că soluţia propusă era greşită; Nu e
admis să te retragi; E permis să trecem în camera de vizavi?; N-ar fi indicat să pleci acum.
0.1. Cele două tipuri de grupări au ca note comune : a fi "impersonal", caracterul invariabil tipic
adverbial al celui de-al doilea component şi calitatea de a cere subordonate subiective. Aceste note pot
conduce, greşit, la unificarea sintactică a celor două grupări, în sensul interpretării diatezei pasive
impersonale (PVpas) drept predicat nominal impersonal (PN), în cadrul căruia, o dată astfel apreciat, a
fi devine AUXILIAR PREDICATIV «copulativ», iar participiul, considerat adverb sau, ca rezultat al
altei confuzii (vezi T 25), adjectiv, devine NUME PREDICATIV.
1. în vederea deosebirii celor două structuri, în speţă pentru identificarea pasivului
impersonal, vom reţine următoarele:
1.1. Construcţia impersonală "a fi + participiu (invariabil)" este substituibilă cu aşa-numitul "reflexiv
pasiv cu se impersonal": e ştiut că...
276
- se ştie că; e dat să ... - se dă să...; e acceptat că... - se acceptă că...; e demonstrat că... - s-a
demonstrat că etc.
Prin această echivalenţă obţinem proba că. "a fi + participiu" este un verb la diateza pasivă.
1.2. Calitatea de particpiu, de la care pleacă de altfel recunoaşterea construcţiei, se verifică uşor prin
raportarea la perfectul compus al verbului (a şti - am ştiut —> ştiut "participiu") (vezi T 54).
Deşi invariabil ca formă, asemenea unui adverb de mod din construcţiile impersonale cu a fi (e clar
că..., e sigur că etc), participiul se deosebeşte de acesta din urmă, în afară de provenienţa verbală, prin
SENSUL PASIV ce poate fi pus în evidenţă prin complementul de agent. A se compara: E ştiut de
către oricine că... cu *E clar de către oricine că... Datorită caracterului impersonal al construcţiei,
complementul de agent în general nu este exprimat, având un CONŢINUT NEDETERMINAT (=
neprecizat sau mai greu precizabil). Dacă vrem să-l «introducem», ca mijloc de verificare pentru
sensul pasiv al participiului, acesta se va exprima prin substantive sau pronume cu înţeles general sau
nedefinit: de către toată lumea, de către oricine, de către cineva etc.
OBSERVAŢIE. Pasivul impersonal cu structura uafi + participiu" este limitat la un număr relativ restrâns de
verbe. De altfel, participiul în general este rar folosit în construcţii impersonale: E plăcut să călătoreşti noaptea
-plăcut = adverb de mod < adjectiv < participiu (de la a plăcea). întrebuinţarea adverbială a unui particpiu
presupune ca stadiu intermediar întrebuinţarea adjectivală.
277
T 57 NUME PREDICATIV MULTIPLU / NUME PREDICATIV + COMPLEMENT
A. STRUCTURI-TIP:
(1) Ionel este harnic şi ascultător.
(2) Ionel este ascultător şi încă de bunăvoie.
B. SOLUŢII:
(1) harnic şi ascultător = nume predicativ multiplu
(2) ascultător = nume predicativ; de bunăvoie = complement
C. COMENTARIU
0. Asemenea oricărei părţi de propoziţie, cu excepţia predicaltului, numele predicativ poate fi
MULTIPLU, adică format din două sau mai multe unităţi coordonate înte ele: Colega ta este cuminte,
harnică şi inteligentă; Clădirile moderne sunt din beton armat şi sticlă; Grădina mea e mică, dar
frumoasă; Meseria lui e frumoasă, dar fără căutare.
întrucât semnele verbale ale predicaţiei se exprimă o singură dată, prin auxiliarul predicativ, spunem
că este multiplu doar numele predicativ, nu şi predicatul. Elementele componente ale unui nume
predicativ multiplu, indiferent prin ce se exprimă şi în ce fel sunt coordonate, se referă toate la acelaşi
subiect (vezi exemplele de mai sus).
OBSERVAŢIE. Dacă numele predicative se raportează la subiecte diferite, auxiliarul predicativ fiind
acelaşi, avem atâtea predicate nominale câte cupluri "subiect - nume predicativ": El e o capacitate, iar
tu, un nimic (= El e o capacitate, ia tu [eşti] un nimic); Ori tu eşti nevinovat ţi ea, mincinoasă, ori amândoi,
nişte farsori (= Ori tu eşti nevinovat şi ea [este] mincinoasă, ori amândoi [sunteţi] nişte farsori); Măria s-a făcut
ingineră, iar sora ei, doctoriţă (= Măria s-a făcut ingineră, iar sora ei [s-a făcut] doctoriţă).
0.1. Spre deosebire de auxiliarul predicativ, care nu se subînţelege pe lângă fiecare component al
numelui predicativ multiplu, numele predicativ pe lângă două sau mai multe auxiliare predicative
coordonate se reclamă obligatoriu subînţeles pe lângă fiecare auxiliar predicativ în parte, având
278
atâtea predicate nominale câte auxiliare predicative: Amicul tău a fost, este şi va rămâne toată viaţa un
visător — Amicu hău a fost [un visător], este [un visător] şi va rămâne toată viaţa un visător; Eşti sau
pari obosit? = Eşti [obosit] sau pari obosit? Erai de mult profesor sau ai devenit abia acum? = Erai
de mult profesor sau ai devenit [profesor] abia acum?
0.2. Prin definiţie, un nume predicativ nu poate fi coordonat decât cu alt nume predicativ (coordonare
omogenă funcţional), nu şi cu altă parte de propoziţie.
1. Nesocotind omogenitatea funcţională a unităţilor ce compun un nume predicativ multiplu, se ajunge
uneori în analiză la coordonarea greşită a unui nume predicativ cu un complement, ca şi cum ar forma
un nume predicativ multiplu. Indiferent dacă respectivul complement este interpretat corect funcţional
(complement) sau este asimilat unui nume predicativ, plasarea lui în raport de coordonare cu numele
predicativ duce la greşeli fireşti în stabilirea numărului de predicate. Aparenţa coordonării ne-o dă
prezenţa unei conjuncţii coordonatoare, cel mai adesea adversativă, dublata de neexprimarea a doua
oară a predicatului nominal, ca termen regent complementului - de aici aprecierea greşită că avem o
singură propoziţie, nu două: El e ca pâinea caldă, dar numai pentru unii.
în exemplul dat, în ciuda unor aparenţe, coordonarea nu se realizează între numele predicativ ca
pâinea şi complementul indirect pentru unii, ci între două propoziţii, cea de-a doua având predicatul
subînţeles: El e ca pâinea caldă, dar [e ca pâinea caldă] numai pentru unii.
Aparent coordonate cu un nume predicativ pot fi aproape toate complementele, dar de fiecare dată
considerăm predicatul suînţeles în propoziţia a doua: Totdeauna ai fost generos, dar [ai fost generos]
mereu cu aceiaşi; A rămas repetent, dar [a rămas repetent] numai o dată; Azi aţi fost ascultători, însă
[aţi fost ascultători] numai de frică; Prietenul tău e într-adevăr curajos, dar [e curajos] acasă la el;
Copilul e bolnav şi [e bolnav] încă de ieri.
OBSERVAŢIE. Aceeaşi subînţelegere a termenulu regent, în speţă a unui adejctiv, o avem şi în cazul unui
atribut aparent coordonat cu un complement: un om harnic, dar numai uneori (= un om harnic, dar [harnic]
numai uneori).
1.1. Tot o falsă coordonare apare şi între un participiu pasiv, component al diatezei pasive, şi un
complement: Ea a fost admisă, dar [a fost admisă] din întâmplare; Propunerile au fost reţinute şi [au
fost
279
reţinute] încă repede; Meciul a fost câştigat, dar [a fost câştigat] cu mari sacrificii.
OBSERVAŢIE. în fapt, problema se pune în acelaşi fel şi pentru verbele predicative: El merge, dar [merge] cu
maşina; Vin şi eu, dar nu [vin] azi, ci [vin] mâine.
280
58 AFI+ ADJECTIVE COORDONATE / A FI f
PARTICIPII «COORDONATE»
A. STRUCTURI-TIP:
(1) Tema a fost lungă şi grea.
(2) Poezia a fost copiată şi memorată.
B. SOLUŢII:
(1) lungă şi grea = coordonare între adjective
(2) copiată şi memorată = coordonare între verbe la diateza pasivă
C. COMENTARIU
0. Apropierea formală dintre PREDICATUL NOMINAL de tip "a fi" (auxiliar oredicativ) + nume
predicativ exprimat adjectival" (Acest hotel a fost întotdeauna foarte elegant şi curat) şi
PREDICATUL VERBAL exprimat prin VERB LA DIATEZA PASIVĂ în structura "a fi" (auxiliar de
diateză) + participiu pasiv" (Acest hotel a fost construit şi special dotat pentru persoane venite la
tratament) generează adesea în analiză o greşeală legată de caracterul MULTIPLU al funcţiei,
respectiv se extinde conceptul de nume predicativ multiplu, realizat prin adjective coordonate, la
nivelul particip iilor, înţelese ca formând cu a fi un singur predicat.
Altfel spus, după modelul Copilul e harnic şi inteligent, în care harnic şi inteligent formează un singur
predicat (nominal), cu nume predicativ multiplu, se interpretează ca fiind un singur predicat şi în
Inculpatul a fost judecat şi condamnat.
Indiferent dacă cele două (sau mai multe) participii sunt recunoscute ca atare, respectiv drept elemente
componente ale diatezei pasive, sau nu este sesizată diateza pasivă, ele sunt asimilate «tacit» unor
nume predicative, iar a fi interpretat ca auxiliar predicativ («copulativ»).
O asemenea analiză este greşită, iar consecinţele ei se prelungesc în altă greşeală, vizând numărul
propoziţiilor în frază.
1. Din calitatea de categorie gramaticală - realizată analitic - a diatezei pasive, pe care o considerăm
identificată de analist (vezi, pentru aceasta, T 55), rezultă că. a fi este un verb auxiliar, în speţă auxiliar
al diatezei pasive (afimixpas). în această ipostază, a fi are o trăsătură pe care auxiliarele predicative
(«copulative») n-o au, şi anume aceea că nu poate servi în acelaşi timp două sau mai multe participii,
între auxiliarul de diateză şi
281
participiu stabilindu-se raportul de 1:1. Drept urmare, putem formula următorul principiu de analiză:
dacă avem un şir de două sau mai multe participii (pasive) «coordonate» şi un singur afiam pas, acesta se
subînţelege obligatoriu pe lângă fiecare participiu care nu-l are: Hoţul a fost arestat şi închis = Hoţul
a fost arestat şi [a fost] închis. Se vede astfel că raportul de coordonare se stabileşte nu între participii,
ci între verbele la diateza pasivă pe care le reprezintă aceste participii. Din punctul de vedere al
funcţiei, vom spune că avem atâtea predicate verbale (la diateza pasivă) câte participii. (A se compara,
pentru situaţii similare, cu modurile şi timpurile compuse: Am cântat şi dansat toată noaptea = Am
cântat şi [am] dansat toată noaptea; Ar face şi drege orice, numai să accepţi = Ar face şi [ar] drege
orice, numai să accepţi.)
OBSERVAŢIE. Se atrage atenţia câ participiul pasiv formează diateza pasivă numai cu a fi, nu şi cu alte verbe.
Dacă apare pe lângă un auxiliar predicativ (a deveni, a ajunge, a părea etc), participiul, indiferent de sensul
pasiv (= verb) sau activ (= participiu adjectival), are, asemenea unui adjectiv, funcţia de nume predicativ în
cadrul unui predicat nominal. în această situaţie, un şir de participii cordonate nu reclamă subînţelegerea
verbului, ci formează un nume predicativ multiplu în cadrul unui singur predicat nominal: Pare iubit $i apreciat
de toţi (iubit şi apreciat = nume predicativ multiplu); Datorită comportării sale bizare, a ajuns ironizat şi ocolit
chiar de prieteni (ironizat fi ocolit = nume predicativ multiplu).
1.1. Situaţia inversă, adică apariţia unui singur participiu pasiv pe lângă doi (sau mai mulţi) afiRlapss la
timpuri şi/sau moduri diferite este mai rară: Aş fi sau aş fi fost încântat de propunerea ta, dacă aş avea
mai mult timp; Cântecele Lucreţiei Ciobanu au fost, sunt şi vor fi îndrăgite de marele public. în
asemenea cazuri, în mod firesc se subînţelege participiul, având atâtea predicate verbale la diateza
pasivă de câte ori apare
"J*auxpas-
2. La aceeaşi interpretare analitică ne conduce şi ÎNŢELESUL: fiecare participiu din şir, raportat la
subiect şi împreună cu a fi^ pas, apărut o singură dată, exprimă câte o acţiune diferită una de alta.
Argumentarea se realizează astfel:
(1) Prezenţa raportului de coordonare, marcat sau nu printr-o conjuncţie, obligă la interpretarea
identică a tuturor participiilor din şir.
(2) Unul dintre participii, cel pe lângă care este exprimat a fi.mx pas, constituie în mod sigur o diateză
pasivă şi, datorită coordonării, şi celelalte participii au acelaşi statut, excluzându-se o «discriminare»
funcţională.
(3) Aceste două (sau mai multe) participii, reprezentând două (sau mai multe) verbe la diateza pasivă,
nu pot fi luate împreună ca formând un
282
singur predicat verbal la diateza pasivă, deoarece nu există un predicat multiplu- Din nou, singura
soluţie este să disociem grupul de participii în atâtea predicate verbale (la diateza pasivă) câte
participii. Se înţelege că acest număr de predicate va genera tot atâtea propoziţii coordonate.
Alte exemple: Totul a fost revizuit şi adaptat la noile condiţii; Au fost scoşi în faţa clasei şi
sancţionaţi pentru indisciplină; Zâzania era întreţinută, cultivată şi abil manevrată de fostul
director ; Au fost adoptate şi generalizate noi metode.
*""^TMai rar, pe lângă un singur a fi poate apărea un nume predicativ adjectival, inclusiv multiplu,
coordonat în aparenţă cu un participiu pasiv, «rest» din diateza pasivă: Casa era veche, urâtă,
murdară şi prost întreţinută de foştii chiriaşi. Participiul pasiv fiind inclus într-o serie de adjective
coordonate cu funcţie de nume predicativ multiplu pe lângă un singur a fi, interpretat de la «bun
început» ca auxiliar predicativ, prezenţa unui verb la diateza pasivă în asemenea grupări este oarecum
«mascată» şi adesea nesesizată. Ca atare, participiu pasiv este aliniat complet adjectivelor şi interpretat
ca un element component (nume predicativ) al numelui predicativ multiplu, în cadrul unui singur
predicat, fireşte.
Examinând pe componente presupusul nume predicativ multiplu "adjectival-participial" în raport cu a
fi, ajungem repede la o contradicţie: adjectivele se dovedesc într-adevăr nume predicative, în timp ce
participiul pasiv, având şi complementul de agent exprimat sau uşor exprimabil, nu poate fi nume
predicativ, el trimiţând la diateza pasivă. Prin urmare, acelaşi a fi ne apare faţă de adjective ca auxiliar
predicativ, cu care ar forma un predicat nominal, iar faţă de participiu, ca auxiliar de diateză, cu care ar
forma un predicat verbal la diateza pasivă. Or, unul şi acelaşi verb nu poate fi concomitent şi auxiliar
predicativ, şi auxiliar de diateză, după cum un predicat nu poate fi «hibrid», adică să înceapă
"nominal" (prin adjectivele-nume predicative) şi să se termine "verbal" (prin participiul pasiv). Nu
rămâne astfel decât soluţia analitică: un predicat nominal (auxiliarul predicativ a fi + nume predicativ
multiplu exprimat prin adjective) şi un (alt) predicat verbal exprimat prin verb la diateza pasivă
(afi3mp3S subînţeles + participiu).
Reluând exemplul dat la început, avem: Casa era veche, urâtă, murdară şi [era] prost întreţinută de
foştii chiriaşi.
Alte exemple similar interpretate: Mai sărac şi mai bătut de soartă ca e<- nu e nimeni; Toate
intervenţiile din sală au fost interesante şi consemnate detaliat în procesul-verbal; De la o vreme
încoace e cam ciudat şi parcă obsedat de ceva; Pantalonii îi erau murdari şi găuriţi de scrum de
ţigară.
283
OBSERVAŢIE. Dacă în structură apare alt verb decât a fi, respectiv un auxiliar predicativ (a deveni, a rămâne
etc), adjectivul şi participiul pasiv sunt considerate omogene funcţional şi deci pot fi coordonate, generând un
nume predicativ multiplu: El a rămas calm şi neimpresionat de ameninţările în cascadă (calm şi neimpresionat
= nume predicativ multiplu; nu se subînţelege auxiliarul predicativ).
284
59 SUPIN / PARTICIPIU
A. STRUCTURI-TIP:
(1) Acest lucru nu e de acceptat.
(2) Acest lucru nu e acceptat.
B. SOLUŢII:
(1) de acceptat = supin
(2) acceptat = paiticipiu
C. COMENTARIU
0. Făcând abstracţie de raportul din punct de vedere etimologic, supinul este constituit, strict formal,
dintr-o prepoziţie (de, la, în etc.) şi un participiu verbal invariabil, asemenea celui din structura unor
moduri şi timpuri compuse: Am terminat de scris un articol (de scris = supin) - Am scris articolul
(scris = participiu verbal, subunitate în structura perfectului compus). Neţinându-se cont de
ÎNŢELESUL supinului şi interpre-tându-se greşit participiul invariabil din structura acestuia drept
participiu de genul masculin, folosit adjectival propriu-zis sau ca element component al
diatezei pasive, se ajunge la considerarea eronată a supinului drept "participiu însoţit de
prepoziţie" sau, nefâcându-se nici distincţia între adjectiv şi particpiu, chiar "adjectiv (în acuzativ)
însoţit de prepoziţie". Consecinţele apar imediat la nivelul analizei morfosintactice, operându-se în
consecinţă cu categorii precum: acord, gen, număr, caz, atribut adjectival etc. Prin acestea, supinul
«alunecă» în sfera adjectivului.
1. Teoretic vorbind, din punctul de vedere al formei, supinul nu s-ar putea confunda cu participiul,
întrucât:
(1) Supinul este însoţit obligatoriu de o prepoziţie (de, în, la etc), în timp ce particpiul, prin trăsăturile
sale adjectivale, refuză o prepoziţie: Acest lucru e de ştiut - Acest lucru e ştiut.
(2) Supinul, indiferentd de construcţia personală sau impersonală în care apare, este invariabil ÎN
FORMĂ: Romanul acesta e de citit -Romanele acestea sunt de citit. Dimpotrivă, particpiul,
consecinţă a
285
acordului, este variabil după gen, număr şi caz254: Romanul acesta e citit -Romanele acestea sunt
citite.
Această diferenţă apare chiar în situaţia, mai rară, când şi participiul e însoţit de prepoziţia de: De
bătut, a fost bătut, nu glumă (de bătut = prepoziţie + particpiu) - comp., pentru variabilitate, cu De
bătută, a fost bătută ... /De bătuţi, au fost bătuţi ... (Vezi, pentru participiul invariabil, aici mai jos.)
2. Deosebirea între cele două moduri verbale (supinul şi paticipiul variabil) apare şi la nivelul
înţelesului: participiul exprimă sub formă de adjectiv o acţiune suferită sau atribuită {carte citită cu
atenţie, drumul parcurs până acum, omul sosit aseară, copii întorşi din vacanţă etc), în timp ce
supinul are semnificaţia unui infinitiv, fiind în esenţă numele unei acţiuni (stări, deveniri).
2.1. Fără prepoziţie şi articulat, supinul se substantivează (= devine substantiv "deverbal): fumatul
(oprit în sală), cântatul {interzis în local), mâncatul (târziu), sculatul {devreme), mersul {înainte al
societăţii), scăldatul {în apa de munte) etc.
Aceste substantive provin din participiul invariabil al supinului sau, mai pe scurt, din supin, nu dintr-
un participiu variabil de genul masculin, singular. Ca abstracte verbale, ele sunt toate de genul
NEUTRU, nu masculin, şi au numai SINGULAR.
Dacă ar proveni din substantivarea participiului (variabil), ar trebui să aibă şi plural (comp. cu
amărâţii {soarteî), {întâlnirea) premiaţilor -participii substantivate). Spre deosebire de substantivele
provenite din supin, cele provenite din participii nu denumesc acţiuni, ci OBIECTE (fiinţe, lucruri
etc.) care au suferit sau AU FĂCUT O ACŢIUNE: premiaţii (clasei) = cei care au fost premiaţi;
rămaşii (în urmă) = cei care au rămas (în urmă). Prin urmare, un cuvânt ca învăţatul {ritmic) va fi
considerat substantiv provenit din supin, de genul neutru, singular, defectiv de plural {învăţatul
(ritmic) * cel care este învăţat sau învaţă (ritmic), ci ACŢIUNEA de a învăţa (ritmic); la fel: fumatul =
acţiunea de a fuma; cântatul = acţiunea de a cânta etc).
254
Din punctul de vedere al acordului, nu există nici o deosebire între numele predicativ exprimat prin
adjectiv şi participiul din structura diatezei pasive -comp. Fata este veselă cu Fata este iubită de
părinţi. Altfel spus, şi adjectivul, şi participiul se acordă «total», în cele trei categorii solidare - genul,
numărul şi CAZUL. Când vorbim de acordul participiului din diateza pasivă menţionăm de regulă
numai genul şi numărul, trecând sub tăcere cazul, ca şi cum participiul n-ar avea caz sau genul (şi
numărul) ar putea apărea iară caz. în realitate, nu e cu nimic mai «jenant» cazul la participiu, formă
VERBALĂ, decât... genul.
286
3. Problema confuziei supinului cu participiul se pune mai cu seamă pe lângă a fi, în construcţii
personale sau impersonale, cu sens activ sau pasiv, construcţii care «seamănă» cu diateza pasivă: Mai
e de aşteptat mult aici? ; La amiază, din cauza soarelui puternic, nu-i de stat pe plajă; Mai e de venit
cineva?; Situaţia lui nu era de invidiat de către nimeni; Ocazia aceasta nu-i de ratat; El e de plâns
de toţi cei care-i cunosc situaţia; Ea e de jieînvins la şah; Accidentul a fost de neevitat; E de
neînţeles cum a putut să facă el aşa ceva; E de ţinut minte pe data viitoare că nu-i de glumit cu
asemenea lucruri; E de ştiut de către oricine că lucrurile nu vor rămâne aşa.
Asemănarea cu diateza pasivă este mai evidentă în cazul construcţiilor cu sens pasiv, mai ales dacă
este exprimat complementul de agent. (Prezenţa sau posibilitatea acestuia este dovada sensului pasiv.)
De remarcat că, de regulă, complementul de agent are sens nedetrminat255.
3.1. Construcţiile de tip "a fi + supin", indiferent de sensul pasiv sau nu al supinului, se cer interpretate
ca predicate nominale. Trebuie reţinute în mod special construcţiile impersonale cu sens pasiv (urmate
de subiective), acestea asemănându-se cu pasivul impersonal. A se compara: Nu e dat oricui să fie un
brav pescar (nu e dat = predicat verbal, verb la pasiv impersonal) - E de văzut cum se vor desfăşura
pe viitor toate acestea (e de văzut = predicat nominal, format din e ("auxiliar predicativ") + de văzut
(nume predicativ exprimat prin verb la supin). Şi într-un caz, şi în celălalt, predicatul este
IMPERSONAL, VERBAL în primul, NOMINAL în al doilea.
Având în vedere că participiul din pasivul impersonal este invariabil, asemenea supinului, iar sensul
pasiv este în ambele situaţii prezent, singura deosebire formală, dar practică, între supin şi participiu
este aici prezenţa, respectiv absenţa prepoziţiei (de).
255
Vezi, pentru sensul pasiv al supinului, Avram, 1986, p. 169.