Teoria şi practica analizei gramaticale

G.G. Neamţu, Editura Excelsior, Cluj-Napoca, 1999

TIO
CUVINTE CU SENS TEMPORAL -ADVERBE/ SUBSTANTIVE
A. STRUCTURI-TIP:
(1) Vara merg la mare.
(2) Vara viitoare merg la mare.
B. SOLUŢII:
(1) vara = adverb de timp
(2) vara = substantiv (in Ac)
C. COMENTARIU
0. Partea de vorbire prin care se exprima lexical timpul este prin excelenţă adverbul de timp: azi,
maine, odinioară, altădată, oricand, candva etc. Din această cauză adverbul de timp este oarecum
specializat ca funcţie sintactică - cel mai adesea complement circumstanţial de timp: Uneori se mai
inşală şi el; Maine avem meci cu clasa paralelă; Acum sunt destul de ocupat; Reveniţi maine sau
poimaine.
Sens lexical temporal au şi anumite substantive, respectiv acelea care denumesc timpul in general
(vreme, timp etc.) sau diverse unităţi de timp (zi, noapte, lună, an perioadă, moment, iarnă etc).
in cadrul acestei clase relativ numeroase de substantive cu sens temporal, se individualizează trei
grupe, cărora in anumit contexte li se retrage calitatea de substantive, conferindu-li-se in schimb cea
de adverbe de timp şi ca urmare, intr-o analiză corectă, adică in conformitate cu soluţiile şi exigenţele
gramaticii şcolare, ele trebuie deosebite ca statut morfologic atit de ele inseşi ca substantive in
acuzativ, cat şi de marele rest al substantivelor cu sens temporal (in acuzativ cu sau fără prepoziţie).
1. Se transformă in adverbe de timp substantivele care denumesc PĂRŢILE ZILEI (dimineaţa,
seara, ziua, noaptea), ZILELE SĂPTĂMANII (lunea, marţea, miercurea etc.) şi
ANOTIMPURILE (vara, toamna, iarna, primăvara). Ca adverbe, ele trebuie să se supună
următoarelor trei restricţii:
56
(a) să fie articulate cu articol hotărat enciclic; (b) să fie la numărul singular24 şi (c) să nu aibă determinanţi pe
langă ele: Seara se culcă devreme; Lunea sunt liber; Toamna se numără bobocii.
Prin aceste construcţii se exprimă un complement circumstanţial de timp DURATIV sau ITERATIV {seara = in
fiecare seară, de regulă seara)25.
OBSERVAŢIA 1. Substantivele care denumesc zilele săptămanii pot fi utilizate adverbial şi cu forma
nearticulată. in funcţie de caracterul şi timpul verbului sau prezenţa / absernţa altui determinant al verbului,
inţelesul temopral poate fi:
a. ITERATIV (durativ): Totdeauna venea la noi luni (luni = lunea);
b. NONITERATIV sau momentan (punctual): A venit la noi luni (luni = intr-o anumită luni, lunea aceasta,
lunea trecută)26.
OBSERVAŢIA 2. Din funcţia de complement circumstanţial de timp se obţine, prin conversiunea sau inlocuirea
verbului cu un substantiv ca termen regent, un atribut adverbial: venirea ta la noi seara....; plimbatul prin
cameră noaptea...; topirea bruscă a zăpezilor primăvara...
2. O dată ce analistul a acceptat in analiza gramaticală valoarea adverbială pentru aceste unităţi, apare greşeala
≪inversă≫, aceea de a le interpreta ca adverbe şi in alte situaţii, mai ales cand sunt insoţite de determinanţi: Am
stat in casă toată iarna; Citeşte toată noaptea romane poliţiste; Ziua intreagă nu face aproape nimic; Vara
viitoare merg la mare; Duminica aceasta sunt la bunici.
Or, se vede clar, prezenţa unui adjectiv exclude calitatea adverbială, intrucat forma de feminin (toată, intreagă,
viitoare etc.) se justifică prin acord cu un substantiv. Cum un adjectiv nu se acordă cu un adverb, ca atare, in
asemenea situaţii, unităţile vara, noaptea, ziua etc. sunt substantive in acuzativ, de regulă fără prepoziţie.
*3. Argumentele ce stau la baza interpretării ca adverbe a acestor substantive sunt, in rezumat, următoarele 27:
(1) Nu pot fi substituite, in poziţiile date, cu pronume in acuzativ (nici forme accentuate, nici forme
neaccentuate), ci cu adverbe de timp pe
Rar şi accidental, cele care denumesc zilele săptămanii pot apărea şi plurarl: Duminicile băzaiam in strună;
Sambetele sunt liberi. Cele două forme (de singular şi plural) pot fi considerate in variaţie liberă sau variante
opţionale, fără repercusiuni asupra inţelesului gramatical. 25 Vezi, pentru acestea, LRC, I, 1974, p. 279. 6 Vezi,
pentru intreaga problemă, Neamţu, 1979, p. 63-73. 27 Vezi, pentru toate, LRC, I, 1974, p. 279.
57
langă un verb, contextul specific adverbului (...se călătoreşte noaptea - se călătoreşte atunci).
(2) Nu intră in contextele diagnostice ale substantivului, respectiv nu se pot combina (a) cu un
adjectiv calificativ, (b) cu un adjectiv demonstrativ sau (c) cu un adjectiv pronominal posesiv: *se
călătoreşte noaptea lungă sau *se călătoreşte noaptea mea28.
(3) Se pot combina direct cu pană (pană seara, panăyo*), asemenea adverbelor (pană maine, pană
atunci, pană acolo etc), spre deosebire de substantive care reclamă prezenţa unei prepoziţii (pană spre
dimineaţă, pană la toamnă, pană in vară).
(4) Elementele terminale ale acestor cuvinte (-a, -le), coincidente formal şi etimologic cu articolul
hofărat enclitic (-a, -le), au rolul unor "particule adverbiale", asemenea lui -a şi —le din structura unor
adverbe (acuma, aicia, altmintrele etc.)29.
3.1. in realitate, nici unul din argumentele formulate nu sunt de natură să infirme propriu-zis statutul
de substantive al acestor cuvinte, ci doar să le individualizeze ca pe o grupă prin care se exprimă
ACUZATIVUL TIMPULUI in romană, iar analogia cu fapte similare de limbă confirmă acest lucru.
(1) Imposibilitatea substituirii cu un pronume poate fi o trăsătură sintactică a unor substantive in
anumite contexte, fără a le anula statutul morfologic de substantive. in această situaţie sunt şi
substantivele in acuzativ cu funcţie de EPS (L-au ales director), dativul locativ (Stai locului!), al
doilea complement direct al verbelor bitranzitive (Te invăţ gramatică), complementul
circumstanţial de timp exprimat prin substantive cu sens temporal insoţite de determinanţi
cantitativi (Te-am aşteptat două seri la rand) etc.
(2) Substituţia cu un adverb de timp (atunci, cand, candva etc.) nu este concludentă pentru calitatea
de adverb de timp, ci pentru cea de complement circumstanţial de timp.
(3) Prin imposibilitatea combinării cu vreun adjectiv se caracterizează şi substantivele din locuţiuni
verbale (a-şi da seama, a ţine cont, a avea in vedere, a pune ochii etc), dar calitatea de substantive nu
li se poate contesta.
(4) Distribuţia cu pană nu confirmă, dar nici nu infirmă statutul adverbial sau substantival, deoarece:
in construcţii de tip Vine noaptea aceasta, este vorba de un substantiv in acuzativ cu prepoziţie
eliptică. 29VeziLRC, I, 1974, p. 279.
58
(a) Toate (cuvintele date) se pot dispensa de pană, rămanand cu aceleaşi funcţii, dar pierzand trăsătura
"limită a extensiunii": L-am căutat pană toamna tarziu - L-am căutat toamna tarziu.
(b) Pană apare in faţa unei funcţii deja construite, indiferent de modul de realizare a acesteia (flexiune,
joncţiune, juxtapunere).
(5) Anularea calităţii de articole a segmentelor -a şi —le in favoarea celei de "particule adverbiale"
este insuficient probată, intrucat:
(a) Se invocă in sprijin o trăsătură care, ea insăşi, nu este dovedită şi ca atare conţine un viciu in
raţionament: dacă aceste cuvinte sunt intr-adevăr adverbe, atunci -a nu este (= nu poate fi) articol, ci
particulă adverbială, şi invers, dacă ele sunt substantive, -a nu este (= nu poate fi) particulă adverbială,
ci articol.
(b) Dacă acceptăm că -a din seara, lunea etc. subordonează in locul prepoziţiei (comp. a venit seara -
a venit spre seară), inseamnă că -a este mijloc de subordonare, element flectival aglutinat
radicalului, adică morfem cazual de tip articol. (Adverbul este incompatibil cu flexiunea cazuală, el
subordonandu-se fie prin joncţiune (= prepoziţii), fie prin juxtapunere.)
(c) Lipsa sau prezenţa unor determinanţi nu poate motiva interpretarea diferită a aceluiaţi -a in
Toamna stau la ţară (particulă adverbială) şi Toată toamna stau la ţară (articol)30.
in concluzie, există cel puţin tot atatea argumente şi in favoarea calităţii substantivale.
Vezi, pentru alte argumente in sprijinul calităţii substantivale, Neamţu, 1979, p. 63-73.