Mijloace de mbogire a vocabularului

Interne derivarea , compunerea , conversiunea

Externe cuvinte provenite din alte limbi (mprumuturile)
DERIVAREA
Este mijlocul intern de mbogire a vocabularului prin care se formeaz cuvinte noi cu
ajutorul afixelor (sufixelor i prefixelor ).
Sufixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adugate dup rdcina cuvntului .
Clasificare :
-

sufixele lexicale , cnd formeaz cuvinte noi : grdinar .

sufixele gramaticale , cnd creeaz forme gramaticale (sufixe de mod i timp ) :

citi , scris

sufixele lexico-gramaticale , cnd exprim un sens nou i o categorie gramatical

(sufixe moionale) : gsc gscan

Sufixele denumesc:
-

agentul ( -tor , - ar , -ist , -a ) : agricultor , fierar , gronist , luntra

nsuirea ( -iu , -o , -cios , -bil , -at , -al ) : aurcz , fricos , mnccios ,

purtabil , sprncenat , vamal

colectivitatea ( -et , -raie , -ite , -ime , -is) : brdet , apraie , porumbite ,

studenime , zmeuri

instrumentul ( -ar , -nit , -tor ) : alfabetar , pipernit , tergtor

noiuni abstracte ( -in , -ie , -ime , -cal , -ura , -an ) : cerin , domnie ,
grsime , rceal , scursura , siguran

modaliti ( -este , -i , -) : romnete , pietri , r

locul i originea ( -rie , -ice , -ean ) : benzrie , fierrie , bucuretean

obiecte sau nsuiri mici sufixe diminutivale (ulet , uc , ior , ic , ice) : binior ,
cscioar , cercelu , coule , lnuc , pantofior , singuric , vanticel

obiecte sau nsuiri mari sufixe augmentative ( andru , an , oaie , oi )

bieandru , grsan , csoaie , pietroi

Prefixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adugate naintea rdcinii cuvntului
pentru a forma cuvinte noi . Prefixele modific sensul cuvntului de baz , fiind :
-

negative ( re-, in- ) : neseam , inegalitate .

privative ( des- , de- ) : a descreti , deire .

iterative ( re- , rs - ) : a reaminti , rasucit .

Prefixele pot forma :

-

substantive ( neregul ) .

adjective ( nefiresc ) .

adverbe ( negreit ) .

Prefixele pot fi :
-

vechi ( ne , n , des , rs ) .

noi ( arhi , anti , pre , inter ) .

Derivatele parasintetice sunt cuvintele care conin i sufixe i prefixe . ( nnodat ) .

Seriile derative apar atunci cnd baza unui cuvnt derivat este un alt cuvnt derivat
Compunerea
Compunerea este mijlocul intern de mbogire al vocabularului prin care se formeaz
cuvinte noi sau termeni diferii .
Termenii din care se formeaz un cuvnt compus i pierd de cele mai multe ori sensul pe
care l au cnd exist independent .
Cuvintele compuse pot fi :
-

substantive ( floarea-soarelui , ochiul-boului ) .

verbe : a binevoi .

adjective : cumsecade .

pronume : fiecare .

numerale : douzeci

adverbe : dup-amiaz .

prepoziii : pna la .

conjuncii : ca s .

interjecii : bring-bana

Exist elemente de compunere cu neles de sine stttor ( prefixoide ) :

-

cid ( ucigtor ) .

craie ( conductor ) .

fil ( iubitor )

fob ( care urte ) .

fug ( care ndeprteaz ) .

log ( specialist ) .

Sufixoide :
-

aero ( aer ) .

bio ( via ) .

filo ( iubitor ) .

hidro ( referitor la ap ) .

macro ( mare ) .

micro ( mic ) .

orto ( corect ) .

poli ( mai muli ) .

pseudo( fals ) .

tele ( la distan ) .

Procedee de compunere :
A. JUXTAPUNERE , ALTURARE : cine lup .

a. Compunerea prin contopire :

bunvoin,untdelemn,cuminte,binefctor,unsprezece, oriicine,niciodat,
deasupra, binevoi,dedesubt etc.
b. Compunerea prin alturare:bun-sim,prim-ministru,Valea Clugreasc,nounscut,o mie trei sute,dup-amiaz,de ctre etc.
B. SUBORDONARE : floarea-soarelui .

Prin compunere prin subordonare se nelege:

1. Subordonarea atributiv:
a) substantiv + adjectiv; botgros, coate-goale, vorb-lung, acid clorhidric,
Almaul-Mare .a.
b) adjectiv + substantiv (n unele formaii mai vechi): bun-credin, bun-cuviin,
bunvoin, rea-credin, rea-voin etc.;
c) substantiv + substantiv n genitiv: Calea Laptelui, ciuboica cucului, gura-leului,
floarea-soarelui, ochiul-boului, Gura Ocniei, Neagra arului [], Delta Dunrii .a.;
d) substantiv + substantiv cu prepoziie: ap de plumb, bou de balt, floare-de-col,
Roiori de Vede,

Baia de Aram etc.;

2. Subordonare completiv (rezultatul unor izolri): fluier-vnt, ncurc-lume,

pierde-var, zgrie-brnz, duc-se pe pustii;
3. Subordonare fa de un adjectiv, avnd ca rezultat un alt adjectiv:
a) adjectiv nume de culoare combinat cu determinanii deschis, nchis: rou
nchis/deschis;
b)dou adjective nume de culoare: galben-portocaliu, galben-verzui;
c) adjectiv verbal precedat de un circumstanial: bine-credincios,

bine-venit,

clar-vztor;
4. Subordonarea eterogen prin care se formeaz numeralele:
a) subordonarea circumstanial de la 11 la 19: doisprezece (doi peste" zece);
b)subordonarea atributiv de la 20 la 90, unde numerele ca 2, 3, 4 sunt
atributele lui zece (22, 23, 24 etc.).
C. ABREVIERE :
-

iniiale : CEE , BCR .

iniiale i fragmente de cuvinte : Tarom .

fragmente de cuvinte : Asirom

fragmente de cuvinte si cuvinte : Romarta .

Conversiunea
(Schimbarea valorii gramaticale)
Este mijlocul intern de mbogire al vocabularului prin care se formeaz cuvinte noi de la o
parte de vorbire la alta :
a) Substantive din :
-

adjective : Frumosul traverseaz strad .

verbe la participii : Rniii au fost transportai la spital .

verbe la supin : Mersul pe jos este sntos .

verbe la gerunziu : Suferindul era trist .

adverbe : Aproapele lui s-a accidentat .

pronume : Nu mi pierd vremea cu nimicuri .

interjecie : N-a auzit oful .

b) Adjective din :
-

verbe la participiu : Cerul nnorat nu-mi place .

verbe la gerunziu : Minile tremurnde ale fetiei artau emoia .

pronume : Acest biat nva bine .

adverbe : Mi-am luat haine gata .

c) Adverbe din :
-

adjective : Vorbete frumos .

verbe la participiu : Vorbete ngnat .

substantive : Pleac luni .

d) Prepoziii din :
-

adverbe : Deasupra crengii s-a aezat o pasre .

substantive : Picta frumos graie talentului .

verbe la participiu : A ctigat mulumit muncii .

Familia lexical reprezint cuvinte obinute prin derivare , compunere sau schimbarea
valorii gramaticale de la un cuvnt de baz .

mprumuturile . Neologismele
mprumuturile sunt mijloace externe de mbogire al vocabularului i sunt introduse n
limba romn din alte limbi .
mprumuturile apar ca rezultat al contactului dintre dou limbi fiind favorizate de mai multi
factori :
-

vecintatea geografic

amestecul i convieuirea unor populaii .

raporturile culturale , economice i politice .

mprumuturile pot fi :
I vechi : Provenite din :
1) limba slav ( izvor , plug , coco , voinic , bab , boier , ieftin ) .
2) limba maghiar ( hotar , vame , viclean , ora , gazd , gnd ) .
3) limba turc ( baclava , iaurt , zarzavaturi , chirie , halva ) .
4) limba greac ( duman , fric , tacticos , proaspt ) .
II noi : Vin din :
1) francez ( elev , cafe-bar , bleu , bleumarin , a soluiona ) .
2) englez ( stand-by , talk-show , hobby , voler ) .
3) german ( crenvurti , foen , iceberg , manager ) .
4) italian ( pian , spaghete ) .
5) latin ( graie , colocviu , insul ) .
Neologismele sunt cuvintele noi mprumutate din alte limbi sau create n interiorul limbii
sau prin derivare sau compunere . Ex : liceu , tractor , seism , metrou , dolar , inginer , secol ,
oxigen , ampon , parizer , whisky , fotbal , box .

COMPUNEREA
Compunerea este un procedeu de formare a cuvintelor care consta in crearea unui cuvant nou
din mai multe cuvinte intregi existente si independent in limba, din elemente de compunere fara
existenta independenta sau din abrevieri ale unor cuvinte.
In limba romana, in functie de felul termenilor componenti, cuvintele compuse se grupeaza in
trei categorii mari:
a) compuse formate din cuvinte intregi existente si independent in limba noastra (bunavointa, susnumit, doisprezece, binecuvanta, deseara, floarea-soarelui etc.);
7

b)

compuse formate din elemente de compunere inexistente si independent in limba romana

(auto-, cvasi-, deca-, foto-, -vor, -fob etc.), combinate fie intre ele (balneolog, bicefal, decapod
etc.), fie cu cuvinte existente si independent (colontitlu, termocentrala, centigrad,
electrocauteriza etc.);

c)

compuse formate numai initiale sau din abrevieri ale unor cuvinte (C.F.R, O.N.U, P.N.L,
Asirom, Tarom, Petrom).

In compunerea romaneasca locul central il ocupa primul dintre aceste trei tipuri de cuvinte
compuse. Aici se intalnesc exemple apartinand tuturor partilor de vorbire. Compusele din cea de-a doua
grupa sunt reprezentate prin substantive, adjective, pronume, verbe si adverbe, iar cele din ultima,
numai prin substantive.
Compusele formate din cuvinte intregi se combina sau nu dupa regulile sintactice obisnuite ale
limbii; in primul caz ele se numesc compuse sintactice, iar in cel de-al doilea caz, compuse asintactice.
Spre deosebire de compusele in structura carora intra elemente de compunere sau abrevieri, care se
comporta ca si niste cuvinte simple, compusele din cuvinte intregi, de foarte multe ori, nu se deosebesc
din punct de vedere formal de grupurile sintactice alcatuite din mai multe cuvinte, intre care se stabilesc
diferite raporturi. De aceea este necesara o atenta delimitare intre compuse (problema se pune in special
la substantiv si in mai mica masura la adjectiv, pronume si numeral) si diferite grupuri sintactice:
locutiuni si grupuri sintactice nelocutionale. Aceasta delimitare este cu atat mai necesara, cu cat
compunerea apartine formarii cuvintelor, in timp ce grupurile de cuvinte apartin sintaxei. De aceea,
trebuie sa se porneasca de la ideea ca un compus reprezinta un singur cuvant, iar grupul sintactic,
evident, mai multe cuvinte. Dupa cum se stie, nu exista pana acum o definitie completa, satisfacatoare a
cuvantului. Din aceasta cauza nu va fi avuta in vedere o defintie, ci numai trei caracteristici: unitatea
morfologica, unitatea semantica si comportamentul sintactic - intre ele existand o stransa legatura.
In limba romana unitatea morfologica a cuvantului presupune in cazul cuvintelor flexibile, care
alcatuiesc marea majoritate a vocabularului, modificari flexionare (desinente, articol) la finala. Prin
urmare, o formatie care isi modifica in flexiune finala este un cuvant si nu un grup sintactic, chiar este
alcatuita din mai multi termeni. De exemplu: botgros, botgrosului, botgrosi; untdelemn, untdelemnul,
untdelemnului; Campulungul, Campulungului, Mos-ajun, Mos-ajunului; Santamaria, Santamariei etc.
In foarte multe cazuri insa, cand formatia este mai putin sudata, primul sau ambii termeni ai compuului
primesc marci flexionare ori articol: cal-de-apa, calul-de-apa, calului-de-apa; rea-vointa, relei-vointe;
domnia-sa, domniei-sale etc. Exemplele de ultimul tip nu se deosebesc din punctul de vedere al unitatii
8

morfologice de: director adjunct, directorului adjunct; gazeta de perete, gazeta de perete, gazetei de
perete; mar cretesc, marului cretesc etc., fiind caracterizate, toate, prin lipsa unitatii morfologice.
Uneori putem surprinde faza de trecere de la categoria compuselor fara unitate morfologica la categoria
celor cu unitate morfologica: bunastare, bunei-stari si bunastarii; prim-ministru, primului-ministru si
prim-ministrului; alb-verzui, alba-verzuie si alb-verzuie etc.(de obicei una dintre forme este mai
frecventa, de exemplu bunastarii fata de bunei-stari).Unele pronume, desi isi modifica in flexiune si
primul termen (de exemplu: dumneata, dumitale; celalalt, celuilalt; insumi, insami, insine etc.),
prezinta totusi unitate morfologica, deoarece modificarile flexionare nu au ca urmare recunoasterea
termenilor componenti ca unitati distincte. Cand primul termen al compusului este o parte de vorbire
neflexibila sau una care nu primeste articol, sudarea se face cu mai multa usurinta, tocmai datorita
faptului ca nu exista posibilitatea modificarilor in interiorul formatiei.
Din punct de vedere semantic, compusele reprezinta o unitate. Adesea termenii care intra in
compunere isi pierd, intr-o masura mai mare sau mai mica, intelesul lor initial si independenta lor
semantica, sensul compusului nu rezulta din suma sensurilor cuvintelor care il alcatuiesc, ci este ceva
nou, uneori foarte departat de sensurile termenilor componenti. Aceasta situatie se intalneste mai ales la
substantivele care au la baza o metafora: Calea-Laptelui, cele-cinci-degete, Closca-cu-Pui, coada-derandunica, lapte-de-pasare, laptele-cucului, lemn-cainesc, leu-de-mare, ochi-de-pisica, poale-n-brau,
rochita-randunicii, sange-de-noua-frati etc. De asemenea, o unitate semantica noua se poate constata si
la substantive formatii nemetaforice ca: primavara, proces-verbal, stat-major, untdelemn etc.
Spre deosebire de compusele discutate mai sus, grupurile sintactice nelocutionale, ca: acid
clorhidric, director general, gazeta de perete, inalta tradare, mar cretesc, om de stat, parere de rau etc.
sunt formate din cuvinte care isi pastreaza sensul lor (desi au loc unele modificari semantice), intelesul
integului reiesind din suma intelesurilor acestor cuvinte. Acidul clorhidric este intr-adevar un acid, si
anume cel clorhidric, marul cretesc este un mar de soi cretesc etc. Prin urmare deosebirea dintre cele
doua categorii pe care le discutam aici este clara.
In cazurile mai rare, in care grupurile nelocutionale au la baza o metafora, ca in exemplele: aurul
negru, braul cerului (=curcubeu), corabia desertului (=camila), ferestrele sufletului (=ochi), poalele
muntelui, sare si piper (despre o stofa) intelesul nu mai poate constitui un indiciu diferentiator, deoarece
sensul grupurilor este la fel de nou, de diferit de cel al termenilor alcatuitori, ca si sensul compuselor.
Pe de alta parte, exista si compuse care pot fi analizate semantic intocmai ca si grupurile sintactice
nelocutionale mentionate mai inainte si care nu pot fi deosebite decat cu greutate de aceste grupuri pe
baza criteriului semantic.
9

Termenii unora dintre aceste compuse isi pastreaza toti, in mare masura, sensul lor. Dintre termenii
altora, unul si-a putut modifica mult intelesul, celalalt sau ceilalti ramanand cu sensul lor initial. Si
aceste formatii au unitate seantica, fie dobandita printr-o folosire frecventa, fie datorita faptului ca ele
calchiaza compuse din alte limbi. Ne referim la exemple de tipul: apa-tare, fata-mare,mamamare,ramas-bun, Alba-ca-Zapada, Fat-Frumos, Mama-Padurii, Pasari-Lati-Lungila, Statu-PalmaBarba-Cot, Anu nou, Joia mare, 1 Mai, Marea Britanie, Coasta de Fildes, Noua Zeelanda, Volta
Superioara, Baia-Mare, Campulung-Moldovenesc, Curtea-de-Arges, Poiana-Tapului, Serbestii-Vechi,
Valenii-de-Munte, Balta-Alba, Trei-Scaune etc. Denumirile geografice si teritorial- adminitrative al
caror prim element este un substantiv nume generic (munte, rau, insula, strada etc.) prezinta doua
situatii:
a) cand substantivul nume generic este insotit de un substantiv in genitiv sau de un adjectiv care
nu este foloit si singur ca toponimic (hidronimic, oronimic etc.) avem a face cu o unitate semantica
(deoarece ambele elemente alcatuiesc denumirea). De exemplu: Delta Dunarii, Drumul Scarii, Insula
Serpilor, Muntii Macinului, Raul Doamnei, Lacul Rosu, Marea Neagra, Peninsula Balcanica,
Republica Sud-Africana, Strada Mare, Tara Romaneasca etc.1[1]
b) cand substantivul nume generic este insotit de un substantiv folosit in forma sa de nominativ
exclusiv ca nume topic (de loc, de munte, de apa etc.), de un nume de persoana sau de un adjectiv care
poate denumi si singur un loc, un munte, o apa etc., cele doua cuvinte nu alcatuiesc un compus, nefiind
intrebuintate, in mod obligatoriu, impreuna: muntii Carpati (si Carpatii), fluviul Dunarea (si Dunarea),
raul Olt (si Oltul), lacul Gilcescu (si Gilcescul), marea Mediterana (si Mediterana), oceanul Pacific (si
Pacificul) etc.
In ceea ce priveste adjectivul, pronumele si numeralul, observam ca aici compusele prezinta diferite
grade de unitate semantica. Cele mai multe exemple se plaseaza pe o treapta inferioara din acest punct
de vedere: alb-galbui, dulce-acrisor, vocal-instrumental, roman-german, domnia-ta, nici unul, douazeci
si doi etc., mai putine, pe o treapta superioara: cuminte, cumsecade, dumneata, tustrei, unsprezece etc.
Comportamentul sintactic.
1) Comportamentul sintactic al substantivului comun compus insotit de un determinant adjectival difera
in special de cel al grupurilor sintactice libere si intr-o masura mult mai mica de comportamentul
sintactic al grupurilor sintactice stabile.
1[1] Fulvia Ciobanu si Finuta Hasan, Formarea cuvintelor in limba romana, Compunerea, vol. I,
Editura Academiei, 1970.
10

a) Compusele care prezinta unitate morfologica, caracterizate sau nu prin modificari flexionare,
indiferent de tipul de compunere, se comporta si sintactic intocmai ca orice cuvant simplu.
Determinantul adjectival de orice fel se refera la intregul compus din punctul de vedere al intelesului si
se acorda in gen, numar si caz cu compusul. Faptul acesta este clar cand genul si numarul compusului
este altul decat genul si numarul substantivului din interiorul lui sau atunci cand elementul de baza al
compusului este verb : burtaverde, indraznet, acest coate-goale, acesti coate-golae, o umila nu-mauita, asa-numitul sparge-val activ, zgarie-branza asta etc. Cand insa substantivul cu rol de determinant
din interiorul compusului este de acelasi gen cu genul intregului compus, nu exista nici o dovada ca
atributul se refera la intregul compu si nu umai la substantivul din interiorul lui : Mos-ajun vesel, ca si
ajun vesel, primavara timpurie, ca si vara timpuri etc.
Atributul adjectival, indiferent de felul lui, nu poate separa termenii compuselor cu unitate
morfologica, putand fi plasat numai in urma sau inaintea lor : botgrosul ala, burtaverde asta, scurtmetrajul nostru, interesantul scurt-metrj etc. Nu sunt posibile constructii ca : botul ala gros, burta asta
verde, scurtul nostru metraj, scurtul interesant metraj.
b) Pe langa compusele care nu au unitate morfologica, prezenta unui determinant adjectival, cu
exceptia adjectivelor pronominale posesive si demonstrative, ne poate ajuta la delimitarea unui compus
de un grup sintactic stabil numai atunci cand este clar ca din punct de vedere semantic adjectivul se
refera la intreaga formatie si nu numai la unu din termeni : cap-de-mort frumos colorat, poale-n-brau
gustoase, un ramas-bun trist etc. Mai frecvente sunt insa cazurile in care adjectivul, prin sensul sau, nu
serveste ca indiciu de compunere, deoarece poate fi interpretat atat ca determinant al intregului compus,
cat si al primului termen de compunere, intocmai ca atunci cand se afla pe langa un grup sintactic :
floare-soarelui frumoasa, floare-de-sfanta-Ana rasaritade curand, iarba-mare uscata. Constructii
formate dintr-un compus urmat de un determinant adjectival, nu se deosebesc de : acvila de stanca
impaiata, acid clorhidric tare, fata de perna curata, gazea de perete interesanta, grau arnaut bun, grau
de toamna frumos, mar cretesc gustos, grupuri sintactice stabile, determinate, la randul lor, de adjective.
Avem de a face cu grupuri sintactice libere si stabile. Intr-un grup sintactic liber format dintr-un
substantiv urmat de doua sau mai multe atribute, dintre care unul exprimat printr-un adjectiv posesiv
sau demonstrativ, posesivul sau demonstrativul se aseaza imediat dupa substantivul determinat inaintea
celui de-al doilea atribut : cartea mea frumoasa, casa asta de piatra, floarea aceea rosie a copilului. Pe
langa un grup sintactic stabil, adjectivul posesiv si cel demonstrativ se comporta intocmai ca pe langa
orice grup sintactic liber. Ele separa cuvintele care alcatuiesc grupul, asezandu-se imediat dupa

11

substantivul cu rol de determinant : acidul acesta clorhidric, directorul nostru general, gazeta asta de
perete, iepurii astia de casa, marul meu cretesc.
O serie de compuse fara unitate morfologica, cum sunt mama-mare, tata-mare etc., nu permit
intercalarea adjectivelor posesive si demonstrative intre termenii alcatuitori : mama-mare a mea,
mama-mare asta, tata-mare al tau.
Exista insa compuse fara unitate morfologica ale caror componente pot fi separate prin adjective
posesive sau demonstrative ca si grupurile sintactice: laptele acesta de pasare, procesul acesta verbal,
procesul nostru verbal etc.
c) Din punct de vedere sintactic numele proprii de persoane si de sarbatori, indiferent de
structura lor si de gradul lor de unitate morfologica, se comporta ca un singur cuvant. Determinantul, de
orice fel ar fi el, nu se poate intercala intre termenii compusului: Fat-Frumosul nostru, Galben-deSoare al ei, Muma-Padurii cea rea, Stan Patitul asta, 1 Mai al nostru.
Comportarea denumirilor geografice si a celor aministrativ-teritoriale este diferita de a celorlalte
nume proprii, remarcand-se imposibilitatea disocierii numeleui prin intercalarea unor determinanti intre
termenii alcatuitori: Curte-de-Arges a nostra, Gura-Ocnitei asta, Poiana-Tapului frumoasa, SatulMare insorit, Targu-Jiul nostru etc.
Singurele toponimice separabile sunt cele formate dintr-un substantiv nume generic urmat de un
substantiv in genitiv, acestea fiind mai usor analizate: Delta asta a Dunarii, Podisul acesta al Moldovei,
Valea aceasta a Prahovei etc.
2) Grupurile sintactice stabile formand serii in care determinantele se refera la acelasi determinant se
comporta ca si imbinarile libere: gazeta noastra de perete este mai reusita decat cea de strada;
intalnindu-se mai rar constructiile cu repetare: gazeta noastra de perete este mai reusita decat gazeta de
strada etc.
Prin urmare, in timp ce in grupurile sintactice libere si in cele stabile se evita repetarea, in cazul
compuselor cu acelasi determinant inlocuirea este neobisnuita.
De obicei termenii compusului se afla in aceeasi ordine ca si partile de propozitie dintr-un grup sintactic
obisnuit (vorba-lunga, floarea-soarelui, untdelemn, cuminte, casa mare, casa de lemn, cu cap).
Ordinea termenilor compuului, inversa fata de ordinea obisnuita a grupului sintactic construit din
12

aceleasi parti de vorbire, poate constitui de asemenea un indiciu al compuner Ea se datoreste, de cele
mai multe ori, copierii unor modele straine: lung-metraj, sus-numit, atotputernic, clarvazator etc. 2[2]
Luand in considerare forma externa sau forma interna a cuvintelor compuse se pot clasifica
dupa patru criter
In cazul unor cuvinte compuse, din punct de vedere al flexiunii, elementele lor constitutive sau contopit in asa masura incat- chiar si dupa o cercetare asidua- abia le putem deosebi; asa sunt de
exemplu: cocotarc, mujdaiu, Dumnezau luceafar, Sanziene, primavara, codobatura, vinars, Mareaneagra, Buna-vestire, argint-viu etc. 3[3]
Dupa cum Nicolae Draganu precizeaza in Compunerea cuvintelor in limba romana, mai exista
si cuvinte ale caror parti componente stau separat, se prezinta in asa fel ca si cum am pronunta sau chiar
am scrie doua, trei cuvinte, intre care exista doar relatii sintactice, intr-un singur cuvant, pe care le
putem scrie si despartit, acestea neavand o caracteristica aparte. Exemple de astfel de cuvinte sunt:
drum-de-fier, unt-de-lemn, ceapa-ceoarei etc.
In functie de modul in care raportul dintre cele doua parti constituiente ajunge sa fie concretizat
sau nu si formal, distingem compuneri marcate si nemarcate: daca la elementele constituiente este
marcat raportul in care se aflau ca parti de propozitie, atunci compunerea este marcata: argint-viu,
ceapa-ceoarei, unt-de-lemn, papa-lapte etc.; iar compuneri nemarcate sunt acelea in care raportul
elementelor constituiente nu este marcat: valvartej, cocostarc etc. 4[4]
Prin urmare, in masura in care diferitele parti componente pot fi flexioate sau nu, putem distinge
grade diferite de contopire, iar aceasta trasatura externa pare sa fie un principiu suficient de potrivit in
clasificarea cuvintelor compuse.
Cuvintele compuse, dupa forma lor externa, mai pot fi clasificate si din punct de vedere
gramatical. Vom include intr-o categorie acele cuvinte care sunt compuse din doua substantive, intr-o
alta categorie pe cele compuse dintr-un substantiv si un adjectiv sau dintr-un substantiv si un adverb
etc., deci dupa cum se schimba aspectul gramatical al elementelor constitutive, se schimba si natura

2[2] Fulvia Ciobanu si Finuta Hasan, Formarea cuvintelor in limba romana, Compunerea, vol. I,
Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, 1970.
3[3] Nicolae Draganu, Compunerea cuvintelor in limba romana, Timisoara, Editura Amphora, 1998.
4[4] Ibidem
13

compusului. Aceasta clasificare pare a fi fireasca si logica intrucat se bazeaza pe caracteristicile cele
mai importante ale partilor componente. 5[5]
Dar dupa cum Nicolae Draganu explica in Compunerea cuvintelor in limba romana, dintr-un alt
punct de vedere, un compus nu poate fi considerat a fi o simpla combinatie de cuvinte (substantive cu
substantive, substantive cu adjective, verbe cu substantive etc.), ci o combinatie de notiuni, de concepte,
exprimata si concretizata printr-o combinatie de cuvinte. Astfel definirea relatiilor existente intre
elementele compusului este criteriul fundamental care serveste drept punct de plecare pentru cea dea
treia categorie a clasificar
In ceea ce priveste relatia logica in care se pot afla cele doua patti ale compusului,
compunerea poate fi de doua feluiri: subordonatoare sau coordonatoare.6[6]
Cel de-al patrulea criteriu de clasificare se fundamenteaza pe motivatia psihologica si pe
modul de formare a compusului. 7[7]
Flexiunea este o consecinta si o urmare a evolutiei elementelor constitutive ale compusului.
Forma cuvintelor simple sau compuse este transformata de trecerea timpului, precum si de catre
actiunea legilor fonetice. Ca urmare a folosirii indelungate, cuvintele se tocesc in asa masura incat abia
mai raman trasaturi din forma lor initiala. La cuvintele simple, consecinta acestui proces este
simplificarea lor si mai accentuata: caballus a devenit cal etc., pe de alta parte, cuvintele compuse se
simplifica, devenind simple.
Flexiunea, cu diferitelesale grade, nu constituie o trasatura aparte a compunerii, ci este
rezultatul unei legi generale a sistemului, care se resfrange asupra limbii in intregimea ei. Este deci doar
un accident si nu o putem folosi drept criteriu de baza in aceasta clasificare.8[8]
Cea de-a doua clasificare, din punct de vedere gramatical, prezinta si ea dificultati, aceasta
referindu-se doar la forma externa, este pur mecanica si nu patrunde in esenta compusului. Cuvinte ca
pasare-musca (colibri), valvartej, coada-soricelului, unt-de-lemn etc. pot fi oare incadrate in aceeasi
categorie? Fiecare dintre aceste compuse este de alta natura; modul lor de formare, ba chiar si
5[5] A. Darmesteter, op. cit.
6[6] Nicolae Draganu, op. cit.
7[7] Ibidem
8[8] Nicolae Draganu, op. cit.
14

raporturile logice existente intre elementele lor constitutive sunt diferite. Este adevarat ca la lingvistii
germani gasim de regula aceasta clasificare, dar primim si explicatia: comunicarea in limba germana
corespunde de minune acestei clasificari.9[9]
Nici clasificarea logica nu ne multumeste, cu toate ca pare a fi foarte riguroasa. Asa cum este
evident ca forma externa a compusului din punct de vedere psihologic prezinta interes doar indirect, asa
cum natura legaturii in cazul cuvintelor apa-tare, Cornul-Luncei, unt-de-lemn pune pe primul plan
momentul analitic, iar in cazul lui luceafar, Statu-Palma, cocostarc pe cel sintetic, dupa parerea lui
Wundt, care va fi considerata drept baza in continuarea clasificarii noastre, va fi lipsita de valoare si
clasificarea lui Darmesteter care considera drept marca reala de identificare a compusului elidarea
elementelor gramaticale de legatura (ellipse), iar in cazurile unde ea exista, in opozitie cu componentele
propriu-zise, el le numeste juxtapunere.10[10]
Mai raspandita decat clasificarea formala, clasificarea logica, este si mai lipsita de valoare.
Aceasta nu este cauza raportului dintre doua elemente, ea putea exista la fel de bine atat inaintea
formarii compusului, cat si dupa aceasta.
Din punct de vedere psihologic, formarea compusului este un proces cu dublu aspect: pe de-o
parte este analiza, in masura in care elementele compusului se desprind din intergul propozitiei, iar pe
de alta parte este sinteza, in masura in care partile de propozitie astfel desprinse se intrepatrund mai
strans si formeaza. Fata de celelalte cuvinte ale propozitiei, o unitate noua, de sine statatoare. Daca insa
studiem diferitele cazuri de compunere, ajungem la concluzia ca procedeul analitic si cel sintetic, in
cele mai multe cazuri, nu se concretizeaza in aceeasi proportie. Daca avem in vedere reletia procesului
psihic care actioneaza la formarea compusului, putem distinge trei categorii:
a) In prima categorie sunt incluse acele compuse care s-au desprins, in mod vizibil,
direct din intregul propozitiei. In aceste cazuri procesul analitic se gaseste in asa masura pe primul
plan incat compusul pare rezultatul segmentarii sintactice, iar procesul sintetic (actiunea fortelor psihice
de legare a membrilor) trece cu totul in planul al doilea. 11[11]
b) In cea de a doua categorie sunt incluse acele compuse ale caror parti constitutive
9[9] Ibidem
10[10] Ibidem
11[11] Nicolae Draganu, op. cit.
15

nu pot aparea exact in aceeasi ordine ca in compus, unele langa altele, si in cadrul propozitiei;
asocierea conceptuala care a unit partile compusului le-a transformat si din punct de vedere al
formei.12[12] In acest caz, procesul sintetic a trecut in prim plan fata de cel analitic.
c) Cea de a treia categorie este constituita din acele cazuri in care una din partile
constitutive ale compusului probabil nici nu a facut parte initial din acea unitate conceptuala din care a
fost desprins celalalt element constitutiv al compusului. Acest ultim component, care totodata a
desemnat conceptul de baza, a atras din alte unitati sintactice primul component ca rezultat al asocierii
conceptuale. Formarea unui asemenea compus este aproape intru totul un proces sintetic; analiza se
restrange aproape numai la alegerea unui cuvant.13[13]
Nicolae Draganu in Compunerea cuvintelor in limba romana, ajunge la concluzia ca toate
compusele din prima categorie s-au format prin actiunea de contact in cadrul asocierii de idei, cele din a
doua grupa prin actiunea de apropiere in asocierea de idei, iar cele din a treia grupa au rezultat din
actiunea la distanta a acesteia.
Evolutia ulterioara a compusului este marcata de transformari formale si semantice; rezultatul
comun al acestor procese consta in aceea ca elementele compusului, care initial nu au fost intr-un raport
prea strans, incep sa se intrepatrunda tot mai mult. In acelasi timp, cei doi formanti partiali isi pierd
autonomia, iar la finalul evolutiei sale cuvantul primeste statutul de cuvant simplu.
Wundt distinge trei etape diferite, prima fiind aglutinatia- astfel de compuse sunt, de exemplu,
Joia-Mare, drum-de-fier, tren-fulger etc14[14].; cea de-a doua etapa a evolutiei este contopirea
partiala- aceasta este foarte fregventa in cazurile in care aspectul fonetic al compusului este
neschimbat, dar intelesul sau se intuneca intr-o masura mai mare sau mai mica, ca, de exemplu, in
cuvintele primavara, vinars, dedau etc. Compusul se apropie si mai mult de contopirea totala cand
unul din elementele constitutive a disparut din uzul limbii in calitate de cuvant de sine statator sau a
devenit de nerecunoscut din punct de vedere formal, ca, de exemplu, Dumnezau, stramos, cocostarc,
mujdaiu etc.

15

[15] Contopirea completa se afla pe ultima treapta a evolutiei, unde compusul se

prezinta unitar, fara ca sa poata fi deosebit de cuvantul simplu, ca, de exemplu: harnic, luceafar, spun,
12[12] Ibidem
13[13] Ibidem
14[14] Nicolae Draganu, op. cit.
15[15] Ibidem
16

cos, asa etc. In asemenea cazuri doar studii de istoria limbii sau gramatica comparata pot stabili daca
acel cuvant a fost vreodata un compus.
O alta clasificare a cuvintelor compuse ar fi :
a) cuvinte compuse prin alaturare: inginer-sef, nou-nascut, prim-ministru, o suta doi, ca sa, de la etc;
b) cuvinte compuse prin contopire: untdelemn, cumsecade, oarecare etc;
c) cuvinte compuse din initiale sau abrevieri: Asirom (Asigurarile Romane), C.F.R. (Caile Ferate
Romane), Tarom (Transporturi aeriene romane), Comaliment (Comert cu alimente), Petrom (Petrol
Romania) etc;16[16]
1. Compunerea analitica
Limba romana cunoaste un numar insemnat de cuvinte compuse pe cale analitica: substantive,
adjective, pronume, verbe, cuvinte neflexibile.
a) Substantive compuse pe cale analitica
Nicolae Draganu le clasifica din punct de vedere formal, cand acestea pot fi marcate si nemarcate si pot
fi alcatuite din substantive, adjective, adverbe legate prin prepozitii, respectiv prefixe; si din punct de
vedere logic, cand acestea pot fi clasificate in doua grupe: coordonate si subordonate.
Compusele coordonate sunt acelea ale caror parti constitutive sunt de acelasi rang, care se determina
reciproc si deci sunt constituite din parti de vorbire identice, de exemplu cucu si fuga etc17[17].
Acestea exista intr-un numar foarte redus in limba romana si sunt compue din doua substantive
imbinate cu ajutorul conjunctiei si: cucu si fuga, sperla si cenusa, vai si amar, punct si virgula etc.
Cand una din patti functioneaza ca element determinant, vorbim de compunere subordonata. Elementul
subordonat, respectiv determinant, poate fi substantiv, adjectiv, adverb etc.: Ajunul-Craciunului, unt-delemn, apa-tare etc.; el poate sta la inceputul compusului: primavara sau la sfarsitul acestuia: vinars.
b) Adjective compuse pe cale analitica
Din punct de vedere formal, combinatiile sunt foarte diferite:
16[16] Alexandru Metea, Limba romana esentiala, p.50.
17[17] Nicolae Draganu, op. cit.
17

Adjectivul este compus dintr-un cuvant scurt si un adjectiv (respectiv

participiu):
1) Dintr-un adverb si un adjectiv(respectiv participiu): neadevarat, nedrept,
nespus, nebun, nevrednic, bine-cuvantat, bine-voitoriu, bine-crescut, bine-facatoriu, binemeritet, bine-mirositoriu, bine-naravit, bine-placut, bine-simtitoriu, hat-atata, indelungrabdatoriu, lesne-iertatoriu, rau-simtitoriu, rau-voitoriu etc.
2) Dintr-o propozitie sau o particula si un nume: afund (ad+fundum), adanc
(ad+ancus), amanunt (ad+minutum), atat (eccum sau atque+tantum), atare, acatare (eccum
sau atque+talis), destul, forobraz, suptpamantean. 18[18]
Tot aici trebuie sa amintim si compusele in care partea a doua este un
participiu. Putem considera adjective compuse din particule si adjective
toate formele gradelor de comparatie- superlativ si comparativ-, deoarece
ele exprima o noua nuanta intr-o unitate conceptuala.

Adjective compuse analitic dintr-un adjectiv si un substantiv nu intalnim in cadrul

compunerii din limba romana populara, ele exista insa in cadrul compunerii din limba
literara: fructifer etc.

Raportul logic existent intre partile componente ale adjectivului compus analitic din alte

doua adjective poate fi:

1) De coordonare. Pe acestea le folosim atunci cand vrem sa
exprimam faptul ca un obiect poseda doua caracteristici in aceeasi maura, dar
totusi in asa fel incat una o determina mai strans pe cealalta, din contopirea lor
rezultand o noua nuanta semantica: beat-orb, baloaches (balaiu-oaches), bunbucuros, bun-voitoriu, drept-credincios, dulce-lesinat, mult-putin, mort-copt,

18[18] Nicolae Draganu, op. cit.

18

nou-nascut, rosu-inchis, vanat-deschis, verde-albastru, roman-magiar etc.

19

[19]
Cateodata partile componente sunt legate prin conjunctia si:

verde si albastru, surd si mut etc., in locul lor, limba romana

literara foloseste, de obicei, compuse savante: surdo-mut, etc.
Aici ar mai trebui amintite si asa numitele adjective compuse reduplicate, cum
ar fi: mare-mare, bun-bun, dulce-dulce; cateodata partii a doua a compusului i
se adauga un sufix diminutival: nou-nout, singur-singurel etc. Unii insa nici nu
le considera pe acestea cuvinte compuse, deoarece aceeasi parte componenta se
repeta. In aceste cazuri, partea a doua a compusului are doar functie
argumentativa, deci intareste, intensifica, sporeste sensul primei parti
componente.
2) De subordonare: a-tot-puternic, atotstiutor si a-toatestiutor, a-toate-cutropitoriu etc. 20[20]

c) Numerale compuse analitic

Dintre numeralele cardinale trebuie considerate drept substantive compuse analitice

zecile, sutele, miile, milioanele, miliardele etc.: doua-zeci, trei-sute, patru mii, cinci
milioane, sase miliarde etc. Acest lucru este intarit si de utilizarea permanenta a prepozitiei
de in legatura cu ele. Intre elementele componente exista, de altfel un raport de subordonare.

Celelalte numerale cardinale compuse trebuie considerate ca fiind adjective. De la 10 la

9 ele sunt formate cu ajutorul prepozitiei super, spre, deci sunt adjective compuse analitic,
intre partile lor constitutive existand un raport de subordonare: un+spre+zece,
19[19] Ibidem
20[20] Nicolae Draganu, op. cit.
19

doi+spre+zece si doua+spre+zece etc. Incepand cu 20, numeralele sunt alcatuite cu ajutorul

conjunctiei si, deci ele sunt adjective compuse analitic, ale caror elemente componente se
afla intr-un raport de coordonare: doua+zeci si unu sau una etc.; prin analogie cu zecile, si
in urma acestor numerale, se intrebuinteaza prepozitia de.
Trebuie sa fie coniderate numerale compuse analitic si numeralele ordinale. Acestea sunt
compuse dintr-un articol adjectival (articulus), dintr-un numeral cardinal si dintr-un articol
substantival, respectiv un articol enclitic: al doi+le+a (in limba veche: al doi+le), a dou+a
etc.
Adjective compue analitic sunt si urmatoarele numerale:amandoi, tus-trei, tus-cinci etc.;
apoi numeralele: cate unul, cate una, cate+si+trei etc., precum si numerale nehotarate ca:
nici+unul, cat+va, oare+cat, ori+cat, ori si cat, nescai, nus-cat, vre-un etc.

Exista numerale care determina verbe, deci poseda caracteristici adverbiale. Asemenea

numerale sunt cele multiplicative, care, in limba romana, sunt compuse dintr-un numeral
cardinal si un substantiv, iar compusul astfel format este precedet de prepozitia de: o+data,
de doua+ori, de cate+ori etc. Numerale ordinale cu caracteristici adverbiale sunt
urmatoarele: intaia+oara, a doua+oara etc., care sunt alcatuite dintr-un numeral ordinal si
un substantiv; apoi numeralele multiplicative si distributive: cate+o+data, cate de doua ori
etc.
d) Pronume compuse analitic
Ele exista intr-un numar destul de mare. Raportul intre partile constitutive este, in parte, unuul
de coordonare, in parte, unul de subordonare.
Ele provin din combinarea unor nume, particule si verbe cu pronume.

Personale : insu+mi, Dumnia-Ta, Maria-Ta, Santia-Ta etc.

Demonstrative : dans, acest(a), acel(a), celalalt, astalalt, alalalt si alalant.

Interogative : cine.

20

Nehotarate : ori+care, veri+care, oare+care, ori+si+care, ori+cine, ori+si cine,

ce+va, ce+va+si, ce+va+si+ce+va, care+va, acatare si cutare, fie+care, fie+cine,
fie+si+cine, macar+cine, nestine si nus+cine etc.

e) Verbe compuse analitic

Verbe provenite din contopirea unui prefix cu un verb : bine-voiesc,

bine-cuvant(ez), nesocotesc, nenorocesc, preamaresc, adap, adun, verbe

parasintetice etc.

Verbe compuse din alte doua verbe. Unul din verbe este obiectul celuilalt.

Astfel, cu ajutorul verbelor a face si a lasa formam verbele factitive : a lasa sa strice, a face sa
vorbeasca, a sti sa doboare, a putea smulge etc. Infinitivele acestea pot fi considerate substantive
compuse analitic, cu toate ca unitatea conceptuala lipseste apropape cu desavarsire.
Trebuie sa amintim si formele verbale alcatuite ca urmare a compunerii analitice, timpurile
verbale formate cu ajutorul verbelor auxiliare am si voiu: am facut, am fost facut, am sa fac, voiu
face, voiu fi facut, voiu fi fost facut , as face, as fi facut, as fi fost facut, facere-as, va fi facand si
formele pasive : sunt laudat, erai laudat, a fost laudat etc.
In afara verbelor auxiliare, pentru redarea diferitelor forme, verbale servesc si
anumite cuvinte ajutatoare. Acestea sunt sa si de(daca) (in limba romana veche a
existat numai sa), ele ajutand la formarea conjunctivului si a conditionaluluioptativ.
f) Adverbe si locutiuni adverbiale compuse analitic

Adverbe provenite din combinarea a doua sau mai multe particule : aici,

ici, afara, acolo, ainde, aiure, nicaire, aproape, atunci, acum, amu,

acusi, abia, asa,

asisderea, cinde, colo, inainte, inapoi, indarat, inlauntru, inca, impreuna, incotro, jos, numai,
mai-inte; compuse mai noi : de-ici, de-aici, pan-aici, inafara, dinafara, pe dinafara, pan-acolo,
intr-acolo, dintr-acolo, ici-colo, dintr-acoace, dintr-acoa, de-acolea, pan-acolea, de-aiurea, peaiurea, de pe aiurea, intr-aiurea, de nicaierea, de-aproape, pe-aproape, de-atunci, pan-atunci,
21

pan-acum, pentr-acum, de-abia, cam asa, intr-atata, de-asupra, pe de-asupra, d-incolo, de dincolo, desupt, de desupt, d-incoace, de d-incoace, intr-acoace, d-intr-acoace, d-inainte, de dinainte, laolalta, d-iapoi, d-idarat, pe d-idarat, d-ilauntru, pe d-ilauntru, d-ipreuna, d-incotro, in
jos, pe jos, din jos, nici-cum, nici-de-cum, nici-ca-cat, nu numai, numai-ca, numai decat, pre sus,
de din sus, de-a-pururea, nici cand, cand si cand, din cand in cand, de cand, pe cand, in zadar, de
zadar, intocmai, ici si colea, cat de cat, din contra, precum, d-valma, degeaba, de-unde, de-undenu etc.

Adverbe provenite din imbinarea prepozitiilor cu substantive : ades, adesea,

auarea, adinioara, pretutindeni, poimane, raspoimane, indelung, imprejur, totdeauna, daunazi, a

daunazi, de-o-parte, delaturi, alaturi, alaturea, alocuri, pe-alocuri, amana, de-amana, alaltaieri, alalta-mane, alalta-ieri-sara, asara, de-sara, de cu sara, spre sara, in de sara, anevoie,
aseminea, indata, pe data, de+o+cam+data, inadins, dinadins, de loc, pe loc, fara indoiala,
preste putin, de una, de- a-una, de-a dreapta, de-a stanga, in dreapta, in stanga, in fata, in dos, de
tot, tot-atat, de-o potriva, de-mult, de de-mult, de-vreme, de cu vreme, nainte-vereme, de vale, dealatul, alungul, de-alungul, cu de-amaruntul, cu ziua, de cu ziua, intr-adevar etc.

Adverbe provenite din folosirea unor substantive si adjective la forma lor de

acuzativ si de ablativ absolut : azi, altmintere, astazi, asta-noapte, asta-sara, asta-data, ast-feliu,
o-data, buna-oara, buna-minte, asta-oara, intaia-oara, une-ori, rare-ori etc.

Adverbe provenite din intrebuintatea unor propozitii sau expresii cu valoare de

cuvinte scurte (particule): adeca, ori-unde, ori-si-unde, unde-va, cand-va, cat-va, in-cat-va, zau
lui D-zau, asa zau, ba zau, poate-ca, cine-stie, crica si creca, nus-cum, vezi-bine, vezi-ca etc.
Compunerea analitica a adverbelor este aidoma unui izvor nesecat.
Adverbele formate printr-una din cele patru modalitati amintite le putem combina
cu alte adverbe simple sau compuse sau cu prefixe, de exemplu: alalta-ieri-sara,
azi-noapte, a-rare-ori, a-une-ori etc.

22

2. Compunerea sintetica
Acest tip de compunere este de doua feluri: compunerea din radacini si compunerea din cuvinte.
Compunerea din radacini nu a putut fi pastrata, disparand din limba populara, in parte din cauza unor
transformari fonetice, in parte pentru ca nu corespunde caracterului analitic al limbii romane. Limba
romana populara cunoaste numai fenomenul de combinare si compunere a cuvintelor.

Cuvinte compuse sintetic care s-au format pe baza unui raport de coordonare sau din
apozit
In limba latina asemenea cuvinte compuse sunt putin numeroase. Spiritul limbii n-a favorizat

formarea unor astfel de compuse. Imbinarea de doua substantive intr-un singur cuvant este foarte rara in
limba latina si nu este intamplator faptul ca din doua asemenea exemple unul face parte, de obicei, din
vocabularul militarilor, iar celalalt din cel al agricultorilor. Se pare ca nici in limba romana acest tip de
compunere nu este prea bogat. Cu toate ca elementele constitutive ale compusului se afla intr-un raport
de coordonare, totusi se pare ca unul din ele il determina in mai mare masura pe celalalt; acesta este de
fapt determinantul propriu-zis si este, de regula, ultimul: Dumnezau, Abrud-sat, Baba-Dochia, Babacloanta, Baba-radacina,Barba-cot, Balta-Liman, Calu-iapa, fat-logofat, han-tatar, Mos-Ajun, mosteaca, pasare-musca, tata-mos, tren-fulger, Targu-Jiu, Statu-palma, val-vartej, Ciocoflendura,
ciocofleac etc. 21[21]
Limba foloseste acest mod de compunere pentru a putea conferi unui substantiv valoare
adjectivala, adica rol de adjectiv. Un asemenea gen de compunere serveste drept baza pentru un sir de
compuse. 22[22]
a) Nume proprii: Fredric Brba-rosie, richard Inima-de-leu, Sandu Punga-goala, Andrei Muresan,
Aliman Voinicul, Inzula Margareta etc.
b)

Diferite expresii de politete si respect: Santia Sa Papa, Majestatea Sa Regele, Santul Ioan
Botezatorul, Domnul Maiorescu, Doamna Cosma, Domnisoara Gall, fratele Petru, Mos-Precu,
neica-nvatator etc.

c) Cuvinte compuse din doua substantive, unul din ele denumind un obiect colorat sau distins prin
alta caracteristica: un vesmant lila, un om zahar etc.
21[21] Nicolae Draganu, op. cit.
22[22] A. Darmesteter, Cours de grammaire historique de la langue franaise, I p.43.
23

d) Nume de flori: regina-margareta etc.

Cuvinte compuse sintetic aflate intr-un raport de subordonare.

Exista compuse sintetice ale caror prim element component se afla in cazul

genitiv, deci relatia care exista intre parti este una de subordonare. Acestea sunt alcatuite in doua feluri:
fie prin eliminarea formei vechi de genitiv datorita formarii unui cuvant simplu (ex: anutimp), fie prin
eliminarea prepozitiei care marcheaza raportul de subordonare (ex: pruncucigas, pruncucidere, capcaine, cap-caun etc.). In categoria celor de mai sus include si adjective ca: legedatoriu, binevoitoriu
etc.

Compuse sintetice formate cu ajutorul prefixelor.

Compusele sintetice alcatuite cu ajutorul prefixelor, exceptand verbele compuse

cu prepozitii si cateva compuse verbale parasintetice, exista intr-un numar relativ mic in limba romana.
Vom aminti cateva dintre cuvintele noi care imbogatesc intr-o masura tot mai mare inventarul de
compuse sintetice al limbii romane, cum ar fi: anticamera, confrate, consatean, concasan, contraadmiral, contra-recurs, contra-punct, disordine, desavantagiu, extrafin, interval, intreval, suptcapitan,
supravizita etc. 23[23]

Compuse verbale alcatuite dintr-un verb si un cuvant complementar.

Aceasta modalitate de compunere a cunoscut-o si limba latina, dar cuvintele

compuse astfel formate erau numai analitice; limbile romanice au dezvoltat aceasta modalitate de
compunere si dupa ce cuvantul complementar isi pierduse forma flexionara, cuvintele astfel formate au
devenit sintetice. Ele abia daca exista in limba romana. Le-am putea aminti pe urmatoarele: busumfla,
apuc, fumeg etc.

23[23] Nicolae Draganu, op. cit.

24

Compuse parasintetice. Dupa acestea putem aminti cateva compuse parasintetice nominale,
care apar in limba romana si care, se pare, provin din astfel de verbe: codobatura, bajocura,
batjocura, manestergura etc.

Dublarea. Unii considera drept cuvinte compuse sintetic cu marca specifica acele cuvinte,
care, dupa parerea altora, reprezinta un tip aparte al formarii cuvintelor, anume cel al dublar
Exista trei modalitati de dublare24[24]:

a) Repetarea radacinii: murmur, pic-pic, poc-poc, dub-dub, bum-bum, mama, tata, par-par, galgal, bal-bal, tiptil-tiptil, ham-ham,tutuesc, cane-caneste etc.
b) Reduplicarea sunetelor: cucurbeta etc. 25[25]
c) Reduplicarea sunetelor si cuvintelor asociata cu variatia radacinii: terea-perea, talmes-balmes,
ciga-miga, tura-vura, tanda-manda, treanca-fleanca, cling-clang, ting-tang, hopa-tropa etc.

3. Compunerea prin prefixare.

In limbile romanice, dintre toate tipurile de compuse cunoscute, compunerea prin prefixare este
partial, de natura sintetica; chiar si in cazul compunerii parasintetice este cea mai bogata.
Printr-o actiune permanenta, ea transforma si reinnoieste treptat limba. In cazul compunerii prin
prefixare, primul element al compusului este intotdeauna un adverb sau o prepozitie care, datorita
pozitiei sale in cuvant, a primit si denumirea de prefix. Conjunctiile, in fata carora trebuie sa apara
intotdeauna alte cuvinte, nu pot avea rol de prefix.

24[24] Nicolae Draganu, op. cit.

25[25] Ibidem
25

26