O banc decide s optimizeze procesul de acordare a creditelor ctre persoane fizice i juridice prin dezvoltarea unui sistem informatic adaptat la particularitile activitii sale. n prezent, banca acord trei tipuri principale de credite: credite imobiliare, credite auto i credite de nevoi personale. Fiecare dintre aceste tipuri de credite pot fi acordate cu dobnd fix sau dobnd variabil i sunt caracterizate de o serie de condiii: perioada minim, respectiv maxim de creditare (n luni), suma minim i suma maxim, moneda, procentul de dobnd, procentul de penalizare pentru ntrzierea la plata ratelor i procentul comisionului de acordare. De asemenea, se precizeaz dac pentru tipul respectiv de credit este necesar sau nu depunerea unei garanii. Aceste condiii sunt modificabile n timp. Pentru tipurile de credit acordate n euro sau dolari se ine cont de cursul valutar BNR de la data la care este solicitat creditul. La nregistrarea n sistemul informatic clienilor bncii li se va atribui un identificator unic. Pentru clienii persoane fizice se vor reine informaii cu privire la: nume, CNP, serie CI, numr CI, adres, telefon i adres de e-mail. Pentru clienii persoane juridice se rein informaii referitoare la: CUI, forma de organizare, data nfiinrii, adres, telefon i adres de e-mail. Pentru a putea beneficia de un credit, clienii trebuie s depun un dosar de credit care cuprinde documentele solicitate de ctre banc; setul de documente difer n funcie de tipul solicitantului: persoan fizic sau persoan juridic. De asemenea clienii vor completa o cerere de credit care va cuprinde: numrul cererii, data cererii, datele de identificare ale clientului, denumirea tipului de credit, tip dobnd (fix sau variabil), suma solicitat, moneda (lei, euro sau dolari) i perioada pentru care se solicit creditul (n luni). Cererea de credit este nregistrat n sistem de ctre un salariat al bncii, cu funcia de ofier de credite. Pentru fiecare salariat al bncii se nregistreaz n sistem urmtoarele informaii: un identificator unic, numele i funcia ocupat. Dup nregistrarea cererii, dosarul de credit este trimis ctre analistul de credite. Analistul de credite decide aprobarea sau respingerea cererii de credit. Pentru a putea fi acordat creditul, n sistemul informatic al bncii trebuie s existe o cerere nregistrat anterior datei de acordare, n care perioada i suma solicitate de ctre client s fie egale cu cele aprobate n urma analizei dosarului de credit. Dac este aprobat acordarea creditului pentru o sum mai mic sau/i o perioad mai mare, trebuie nregistrat n sistemul
Sisteme Informatice de Gestiune
informatic o alt cerere pentru suma sau/i perioada aprobat, cerere care va sta la baza acordrii creditului. Pentru fiecare credit acordat de ctre banc se precizeaz numrul contului de credit, data acordrii creditului, cererea care st la baza acordrii creditului i garaniile depuse (dac este cazul). n privina garaniilor este necesar nregistrarea n sistemul informatic a unor detalii referitoare la tipul, valoarea n moneda creditului i descrierea acestora.
Ghid Financiar Privind Cele Mai Valoroase Informaţii Despre Comportamentul Şi Deciziile Unei Persoane În Relaţiile Cu Banca Sau Cu o Instituţie Financiară Nebancară