Sunteți pe pagina 1din 3

Depozitele bancare au căpătat în ultimul timp o importanță tot mai mare pentru piața bancară,

deoarece acestea constituie principala sursă atrasă a băncilor comerciale, iar mijloacele bănești
atrase servesc ulterior acoperirii diverselor obiective investiționale. Cu toate acestea, în rândul
societății civile predomină convingerea că depozitele bancare sunt tranzacții banale și incerte.
Totodată, pentru un lucrător bancar depozitele se numără printre cele mai importante operațiuni
bancare, iar abordarea acestora trebuie să fie perfecționată continuu. De menționat este și faptul că,
procedura de deschidere a unui cont de depozit este mult mai complicată decât pare. În continuare
vom reda cele mai importante puncte la constituirea unui cont de depozit în băncile comerciale din
Republica Moldova.

Contul de depozit sau de economii este destinat persoanelor fizice, precum și celor juridice, care
doresc să depună pe o anumită perioadă o sumă de bani din venitul lor curent, iar ulterior să obțină
un profit adițional sub formă de dobândă pentru păstrarea acestora în bancă. Pentru deschiderea unui
cont de depozit este necesar ca deponentul să dețină un cont curent la aceeași bancă unde dorește să
plaseze depozitul. Documentul necesar pentru deschiderea unui cont curent personal de către
deponent persoană fizică este actul de identitate în original. În cazul deschiderii contului de către o
persoană împuternicită: actul de identitate al persoanei împuternicite în original; copia autentificată
notarial/supralegalizată /apostilată a actului de identitate al deponentului; procura sau contract de
mandat în original sau copia acestora autentificată notarial. Totodată, pentru persoanele juridice lista
documentelor prezentate este mai lungă, și cuprinde: extrasul din Registrul de stat al persoanelor
juridice, eliberat de Agenția Serviciilor Publice; fişa cu specimene de semnături şi amprenta ştampilei
confirmată de persoana responsabilă a Băncii sau legalizată notarial; certificatul de înregistrare;
documentul de constituire; actul de identitate a persoanei care prezintă documentele pentru
deschiderea contului; actele de identitate a persoanelor împuternicite cu drept de semnătură ale
întreprinderii, precum și alte documente solicitate de bancă. Un moment important la prezentarea
tuturor documentelor reprezintă faptul că toate acestea trebuie să fie prezentate în original sau în copii
legalizate notarial/supralegalizate/apostilate. O altă etapă este analiza tuturor documentelor de către
operatorul bancar și propunerea clientului să completeze cererea de deschidere a contului curent,
precum și semnarea ulterioară a contractului dintre client-bancă. Dacă această etapă a fost îndeplinită
cu succes putem recurge la constituirea propriu-zisă a depozitului bancar.

Decizia cu privire la deschiderea unui depozit bancar este una manifestată prin responsabilitate și
înțelegere maximă a scopului și condițiilor depozitului per ansamblu. Respectiv, înainte de a începe
procedura de constituire a depozitului o importanță primordială ar trebui să o acorde clientul studiului
pieței, mai exact condițiilor de atragere a depozitelor în diferite bănci comerciale. Astfel, la
prezentarea în cadrul instituției bancare clientul este „cu tema de acasă făcută”, ba mai mult este
capabil de a înțelege procedura și de a nu fi într-o oarecare măsură manipulat. Operatorul bancar are
obligația de a informa clientul cu privire la orice întrebare apărută și de a-i sugera clientului cea mai
bună soluție pentru satisfacerea condițiilor acestuia. Majoritatea clienților care doresc și intenționează
să deschidă un depozit bancar analizează condițiile de atragere a depozitelor doar prin prisma celei
mai ridicate rate a dobânzii pe care o oferă băncile. Totuși, după părerea noastră, această abordare
este una greșită, deoarece în prim plan ar trebui să fie experiența băncii comerciale pe piața bancară,
calitatea deservirii clienților, tarifele de deservire, precum și comoditatea pentru client manifestată
prin canalele de deservire la distanță, amplasarea teritorială favorabilă etc.

Fiecare bancă comercială își stabilește propriile condiții de atragere a depozitelor și le modifică
ulterior în corespundere cu normele Băncii Naționale a Moldovei. La momentul actual rata medie
ponderată la depozitele la termen atrase în moneda națională constituie 4,66 la sută, iar pentru
depozitele în valută străină 1,07 la sută. Lideri în sectorul depozitelor în Republica Moldova rămân a
fi cele trei bănci : Moldovaagroindbank S.A., Victoriabank S.A. și Moldindconbank S.A. La decizia
clientului rămâne alegerea acesteia, precum și a tipului de depozit. Băncile dispun de un portofoliu
divers de depozite, care se încadrează necesităților fiecărui client, spre ex. depozitele pentru
pensionari, pentru copii, depozitele pe un termen nelimitat sau pe perioade foarte scurte de 2 luni,
depozite cu posibilitatea vărsămintelor suplimentare sau efectuării retragerilor parțiale etc. În ultima
perioadă se observă o tendință tot mai accentuate a părinților de a deschide un cont de depozit copiilor
minori. Acest tip de depozit oferă de cele mai multe ori rate ale dobânzii mai avantajoase, iar termenul
de plasare este mai mare. Deschiderea contului pe numele copilului în vârstă de până la 14 ani de
către părinţi, în subdiviziunile băncilor, se efectuează în baza actului de identitate al unuia din părinţi,
precum şi a actului de identitate al minorului (în cazul lipsei buletinului de identitate a minorului, în
baza certificatului de naştere, în care să fie aplicat codul fiscal al minorului).La deschiderea conturilor
de depozit în numele minorului, în contractul de depozit poate fi inclusă clauza precum că retragerile
şi/sau rezilierea contractului de depozit se poate produce doar cu acordul ambilor părinţi sau
reprezentanţi legali (de obicei astfel de situaţii survin în cazurile în care părinţii sunt divorţaţi şi doresc
să acumuleze mijloace în numele copiilor, astfel încât celălalt părinte să nu aibă acces la mijloacele
respective). După atingerea majoratului – 18 ani, gestionarea contului se va efectua doar de către
persoana în numele căreia a fost deschis contul.

Unul din principalele aspecte examinate de clienți este dobânda pe care o va obține clientul în urma
depozitării mijloacelor bănești la bancă. Există două tipuri de dobândă pe care clientul trebuie să o
aleagă la momentul deschiderii contului de depozit: cu achitare lunară sau cu capitalizare. În cazul
dobânzii cu capitalizare suma acesteia se adaugă la suma depozitului, astfel calculându-se „dobândă
din dobândă”. În cazul primului tip clientul poate primi dobânda lunar la contul curent sau la contul
de card deja existent sau depune cererea pentru deschiderea unui card nou. De obicei, cardul emis
pentru plata dobânzii se emite gratuit și fără perceperea unui tarif de deservire lunară. Acest aspect
este unul destul de important la constituirea unui depozit, deoarece clientul trebuie să fie bine informat
despre posibilitățile ulterioare de utilizare ale cardului bancar, precum și avantajele dobânzii
capitalizate. Dat fiind faptul că ratele dobânzii la depozitele bancare sunt în descreștere, banca
urmărește atragerea clienților prin serviciile acesteia care vin în întâmpinarea clientului de a-i oferi
un plus de comoditate, iar precum spunea Benjamin Franklin: „Investiția în cunoaștere aduce cea mai
bună dobândă.” Orice solicitare parvenită din partea clientului poate fi discutată și din acest motiv
considerăm etapa de consultare a clientului cea mai importantă etapă în deschiderea unui depozit.

În urma discuțiilor cu clientul urmează cea mai complicată etapă, și anume deschiderea propriu-
zisă a depozitului. Introducerea unui depozit în sistemul electronic al băncii este o procedură ce diferă
de la o bancă la alta, însă se parcurg aproximativ aceeași pași. O atenție deosebită se acordă condițiilor
depozitului ales de către client, care se reflectă ulterior în contractul de depozit. Inițial clientului i se
propune completarea și semnarea cererii de deschidere a depozitului, apoi se propune spre citire
contractul de depozit emis în 2 exemplare, unul pentru client și altul pentru bancă. Printre principalele
elemente ale contractului de depozit se numără: părțile contractante, termenul contractului, suma
depusă, condițiile de reziliere a depozitului, dobânda, drepturile și obligațiile părților, posibilitatea
efectuării vărsămintelor automate și retragerilor parțiale etc. Semnarea contractului de depozit de
către client reprezintă acordul acestuia cu condițiile contractului, iar în cazul apariției litigiilor și
problemelor acesta servește drept bază juridică. De obicei, în urma semnării contractului apare
întrebarea din partea clientului : „Ce se întâmplă dacă banca devine insolvabilă?” Ei bine, în
Republica Moldova la acest capitol mai avem de muncit. Există totuși un fond de garantare a
depozitelor, care garantează depozitele în monedă națională și în valută străină deținute de rezidenți
și nerezidenți persoane fizice în băncile licențiate. Fondul compensează plata depozitelor garantate în
cazul în care acestea devin indisponibile. Plafonul de garantare constituie 20000 lei sau echivalentul
în valuta străină.
În concluzie putem conchide că procedura de constituire a depozitului bancar este una complexă,
ce necesită implicare maximă din partea clientului prin studiul și analiza pieței de sinestătător,
precum și din partea băncii prin oferirea informației veridice, clare clientului astfel încât acesta să
mențină depozitul până la finisarea termenului acestuia, să beneficieze de cele mai avantajoase
servicii și să rămână mulțumit de calitatea sistemului bancar din Republica Moldova.

S-ar putea să vă placă și