Curs 12

2.7.3. Relieful sculptural

Relieful sculptural este relieful modelat sub aciunea factorilor externi prin
sculptogenez (gliptogenez).
Relieful rii noastre pstreaz numeroase urme ale modelrii prin
sculptogenez sub forma unor resturi de suprafee nivelate aflate n diferite stadii de
evoluie. Aceste suprafee de nivelare reprezint una din trsturile definitorii ale
reliefului carpatic.
Suprafeele de nivelare cunoscute i sub denumirea de platforme de
eroziune au fost identificate i denumite pentru prima dat n Carpai de ctre
eminentul geograf francez Emm. de Martonne la nceputul secolului XX. Cercetrile
ulterioare ale geologilor i geomorfologilor romni au confirmat existena acestor
platforme n ntregul lan carpatic (Fig. 84).

Fig. 84. Rspndirea celor 3 platforme de eroziune n Carpaii Meridionali: 1regiuni nvecinate joase; 2-Complexul superior Borscu; 3- regiuni nalte n
cuprinsul Complexului Borscu (martori de eroziune); 4-Complexul mijlociu Rul
es; 5-Complexul inferior Gornovia
Cea mai ndelungat faz de modelare s-a desfurat ntre cretacicul superior
dup definitivarea ariajului getic i sfritul oligocenului, ntre fazele orogenezelor
laramic i savic. n acest interval de timp, eroziunea a afectat ntinse suprafee att
din unitile de orogen i din cele de platform. Climatul tropical i subtropical
existent n aceast perioada de cca 50 milioane de ani, caracterizat prin alternana a
dou sezoane, unul umed i altul uscat, a favorizat eroziunea, transportul i
sedimentarea.

n acest interval, regiunea carpatic a fost complet nivelat i redus la o

suprafa larg ondulat, dominat de martori de eroziune. Aceast peneplen carpatic
a fost apoi compartimentat prin micrile tectonice din faza savic, n blocuri dintre
care unele au cobort i au fost acoperite de sedimente iar altele au fost ridicate la
diferite nlimi. Resturile acestor peneplene (pediplene) s-au pstrat pe culmile
Carpailor mai ales n sectorul cristalino-mezozoic, mai rezistent i a primit denumirea
de platforma Borscu dup numele muntelui Borscu din M-ii Godeanu.
Vestigiile vechii suprafee de nivelare, antrenate de micri epirogenice se afl
la altitudini foarte variate: 2000-2400 m n Carpaii Meridionali, 750-1400 n M-ii
Banatului, 1000-1850 n M-ii Apuseni, 1800-2200 n Munii Rodnei i
Maramureului.
Aceast suprafa de nivelare se pstreaz sub form de poduri larg ondulate,
culmi teite i martori de eroziune. Podurile cele mai extinse si mai bine pastrate se
afla n Carpatii Meridionali (M-tii Godeanu, Tarcu, Cindrel, Iezer) unde sunt
marginite de circuri si vai glaciare si n M-tii Apuseni si M-tii Semenicului. In
Retezat, Fagaras si Parng, aceasta suprafata este dominata de un relief mai nalt cu
cca.300 m, considerat ca monadnockuri ale peneplenei.
Podurile platformei sunt acoperite la suprafata de o cuvertura de material
dezagregat si alterat in parte, groasa de 1-3 m. Procesele crionivale contribuie la
crearea unui relief microspecific cu depresiuni nivale, scochine etc. Cercetarile
recente au relevat ca aceasta suprafata de nivelare este alcatuita de fapt din doua sau
chiar trei trepte, usor diferentiate altimetric.
Vrsta suprafetei de eroziune Borascu este apreciata a fi danian-olgocen, deci
dupa cutarile laramice si n preajma celor savice. Odata cu miscarile savice ncepe
fragmentarea si distrugerea vastei suprafete de nivelare. Incepnd din oligocen si pna
n prezent s-au desfasurat cteva cicluri de sedimentare urmate de faze orogenice iar
ciclurile de eroziune fiind ntrerupte de miscarile tectonice, au avut durate scurte.
Complexul structural Rul Ses s-a format dupa miscarile tectonice din faza
savica pna spre sfrsitul miocenului, ntr-un interval de timp de cca. 15 mil.de ani.
Diferentele de nivel create ntre compartimentele ridicate ale lantului carpatic
desavrsit prin adaugarea flisului si tarmul marilor care au invadat marile bazine au
stimulat eroziunea. Procesele de modelare s-au desfasurat n conditiile unui climat
mediteranean cu doua anotimpuri - unul mai rece si umed n iarna si altul cald si uscat
vara.
Pedimentele formate la marginea reliefului mai nalt se continua n lungul
vailor sub resturile pediplenei Borascu. S-a format astfel sub platforma Borascu o a
doua suprafata de eroziune, reprezentnd un ciclu de eroziune neterminat dar ajuns n
stadiul de maturitate - Platforma Rul Ses. Acest complex sculptural se afla astazi la
altitudini de peste 1400 m iar n Carpatii de Curbura chiar 1700-1800 m. In Carpatii
Occidentali se afla la altitudini cuprinse ntre 500-600 m si 1200 m. Niveleul inferior
afecteaza si unele delauri si podisuri la altitudini de 300-600 m.
Platforma de eroziune Rul Ses se prezinta sub forma unor culmi prelungi,
ondulate si usor nclinate, spre periferia muntilor racordndu-se cu usurinta n 2-3
nivele. In lungul acestor culmi se ntlnesc sporadic si mici poduri care dau siguranta
reconstituirii vechilor suprafete.
Complexul sculptural Gornovita, format n pliocen dupa miscarile tectonice
de la sfsitul miocenului care au produs scindarea marii tortoniene n trei
compartimente, fara legatura ntre ele (bazinul transilvanic, panonic si dacic) n
principal prin abraziune si eroziune fluviatila, denumit n Carpatii meridionali
platforma Teregova iar n M-tii Banatului platforma carasului, apare mai ales n

lungul vailor mai importante si al depresiunilor sub forma de trepte ondulate sau
nivele de culme, la marginea regiunii montane sau prin culoare largi ntre masivele
mai nalte.
2.8. Relieful eolian
Vntul actioneaza n modelarea reliefului de la nivelul oceanic si pna pe
vrfurile muntilor. Actiunea vntului este ritmica si ea se resimte pe ntreaga suprafata
a Pamntului, dar cu intensitati diferite. In deserturi eficienta vntului asupra
modelarii reliefului este mai mare dect n alte zone climatice, datorita ariditatii, lipsei
covorului vegetal si prezentei nisipului n cantitate mare (G.Posea s.a. 1970).
Actiunea de modelare a vntului mbraca trei aspecte: eroziunea care se
efectueaza prin deflatie si coroziune, transportul care se realizeaza prin rostogolire sau
n suspensie si depunerea sau acumularea.
Relieful eolian este cu att mai bine dezvoltat cu ct intensitatea si directia
vntului sunt mai constante si mai ndelungate si cu ct lipsa de precipitatii este mai
mare (P. Cotet 1970).
Vntul creaza prin actiunea sa de relief de eroziune si de acumulare.
Relieful de eroziune este reprezentat prin deserturi de piatra (podisuri si
munti) si cmpii piemontane, iar relieful de acumulare prin cmpuri de dune si
cmpuri de loess.
Podisurile eoliene sunt sculptate de obicei n gresii si calcare prezentndu-se
sub forma de structuri orizontale si monoclinale.
Muntii formeaza masive sau culmi ce sunt fragmentate de abrupturi de falie
(Muntii Atlas din Sahara) avnd aspect ruiniform. Vaile ce strabat aceste culmi au
caracter de defilee ntrerupte de grohotisuri prin care apele se concentreaza n
adncime.
Cmpiile piemontane se desfasoara la poalele muntilor si podisurilor sunt
netede si presarate din loc n loc cu inselberguri (martori de eroziune).
Incepnd de la marginea muntilor spre centrul depresiunii apare un piemont
de eroziune (pediment) cu nclinarea de 7-8o strabatut de ueduri (cursuri temporare
de apa). In continuare se intinde regul, o cmpie de eroziune si acumulare care
continua cu playa, o cmpie depresionara prevazuta cu lacuri sarate (sebkhas) (Fig
85).

Fig. 85. Relieful piemontan din zonele aride: A-zona de gradare-acumulare;

B-zona de degradare-eroziune
Relieful de dune rezulta din acumularea nisipurilor eoliene n deserturi,
semideserturi si n stepe. Relieful de dune cu aspect valurat este alcatuit dintr-o
succesiune de coame si depresiuni. Conditiile cele mai favorabile pentru formarea
dunelor sunt:
*0
prezenta suprafetelor ntinse acoperite cu nisip uscat si lipsite de
vegetatie sau cu vegetatie saracacioasa;
*1
existenta vnturilor puternice, care sa sufle constant si din aceeasi
directie, cea mai mare parte a anului. Asemenea conditii se ntlnesc n deserturi, pe
sesurile largi ale rurilor si pe tarmurile joase ale marilor.
Dupa localizarea geografica se deosebesc dune litorale si dune continentale,
iar dupa aspectul morfologic:
- dune n forme de coame prelungi, ntlnite n zonele de tarm; fiind depuse
paralel cu tarmul si perpendicular pe directia vntului;
- dune n forma de potcoava (barcane), se ntlnesc n deserturile nisipoase din
interiorul continentelor (Turkestan, Gobi, Sahara, Arabia etc.).
- dune n forma de movile conice, apar n zonele unde vnturile bat neregulat.
In rapport cu dinamica lor dunele pot fi: fixate, semifixate si mobile.
Dunele mobile nainteaza cu o viteza de 10-22 m/an si aceasta deplasare se
realizeaza prin procesul de spulberare ce are loc pe panta mai putin abrupta, expusa
vntului si procesul de acumulare ce are loc n directia opusa vntului.
Dunele n tara noastra fac parte din categoria celor specifice stepelor, iar n raport de
localizarea geografica se disting dune litorale si continentale.
Dunele litorale se ntind de-a lungul tarmurilor Marii Negre si n Delta
Dunarii si sunt cladite din nisipul adus de mare si Dunare. Cele mai cunoscute zone cu
dune sunt Mamaia, Techirgiol si n Delta Dunarii la Caraoman, Letea si Saraturile.
Dunele continentale sunt mult mai ntinse si se ntlnesc n general n lungul
vailor n lunci si terase.
In Oltenia dunele se desfasoara de la Turnu Severin pna la Islaz pe directia
NV-SE si n prezent sunt semi-mobile si fixate. Cele mai cunoscute dune sunt cele de
la Burila, Grla Mare, Calafat, Ciuperceni, Bailesti, Bechet si Dabuleni.
Salcmul s-a dovedit n aceste zone o specie deosebit de valoroasa n actiunea
de fixare a dunelor.
In partea de est a Muntenie apar dune orientate pe directia NS n Baragan la
sud de rRul Ialomita si n Cmpia Brailei.
O alta zona caracteristica cu dune apare la Hanul Conachi si Ivesti.
In vestul tarii relief de dune se ntlneste la nord de Oradea ntre rurile
Beretau si Somes.
Cmpiile de loess apar de obicei la periferia deserturilor si n regiunile
periglaciare si nu sunt altceva dect depuneri de praf adus de vnt, n pleistocen din
depozitele glaciare, fluvio glaciare si din deserturi. Cele mai ntinse cmpii de loess se
ntlnesc n America de Nord, Europa centrala si de est, n Asia centrala si de est. Ele
se caracterizeaza prin pante reduse, lipsa denivelarilor si o retea hidrografica redusa.
La noi n tara loessul ocupa suprafete ntinse n sudul Moldovei, Cmpia
Brailei, n Dobrogea si n Cmpia Dunarii. Grosimea paturii de loess este mai mare n
partea de est a tarii, fapt ce arata ca loessul s-a format sub actiunea vnturilor
dominante dinspre est (P. Cotet, 1978).

CAPITOLUL III
VRSTA RELIEFULUI
3.1. Aspecte generale
Diferitele forme de relief ale scoartei terestre n raport de evolutia si etapele
lor de dezvoltare au o anumita vrsta. Aceasta vrsta apare ca rezultat al actiunii
agentilor interni si externi si trebuie analizata sub doua aspecte - unul relativ si altul
absolut.
Vrsta relativa morfologica, presupune stabilirea timpului cnd au luat
nastere formele de relief respective, prin analiza raporturilor directe dintre ele pe baza
pozitiei lor. Spre exemplu, relieful de lunca este mai nou (mai tnar, fiind situat mai
jos) fata de relieful de terase care este mai nalt. Totodata, relieful de dune care se
suprapune peste lunci sau terase este mai nou dect formele ce stau la baza dunelor.
Din punct de vedere al vrstei relative, W. Davis mparte formele de relief n forme
tinere, mature si batrne.
Vrsta relativa geologica se refera la raportarea reliefului si a formelor lui la
scara geomorfologica (relief cuaternar, pliocen, miocen etc.) pe baza datelor
stratigrafice si tectonice.
Vrsta absoluta reprezinta durata n ani a vechimii formelor de relief.
Problema vrstei reliefului trebuie privita n mod diferit, n raport cu
caracterul lui genetic, tinnd seama de marile categorii genetice, relieful de
acumulare, relieful de eroziune, relieful tectonic, relieful vulcanic si relieful
derivat.
3.2. Vrsta reliefului de acumulare
Vrsta reliefului de acumulare se stabileste cel mai usor ntruct suprafata
morfologica corespunde cu suprafata depozitelor acumulate. Acest lucru se realizeaza
cu ajutorul datelor stratigrafice (paleontologice si arheologice) care permit datare
perioadei de formare a acestor forme de relief, asa cum e cazul grindurilor litorale, a
dunelor, conurilor de dejectie, teraselor aluvionare, cmpiilor litorale, lacustre,
fluviatile, piemontane etc.
3.3. Vrsta reliefului de eroziune
Vrsta reliefului de eroziune este mai greu de stabilit, nruct suprafata
morfologica se situeaza ntotdeauna sub cea geologica . In acest caz trebuie stabilit
mai nti caracterul initial al suprafetei si apoi a timpului scurs pentru modelarea prin
eroziune care depinde de o serie de evenimente geologice cum ar fi transgresiunile si
regresiunile marine, fazele tectonice etc.
Pentru stabilirea vrstei reliefurilor de eroziune se foloseste metoda
depozitelor corelative, adica recunoasterea depozitelor care au fost erodate din
regiunea cu relief de eroziune si depuse n zonele nvecinate, joase, pe baza naturii lor
petrografice si a vrstei lor (fig.86).

Fig. 86. Zona de contact dintre Subcarpai i Cmpia Romn n sectorul Ploieti
Metoda are la baza faptul ca fiecarui proces de eroziune trebuie sa-i
corespunda un depozit sincron care reprezinta masa de material acumulat n urma
eroziunii.
Corelarea se face pa baza de criterii mineralogice si petrografice, prin
corelarea volumului depozitului acumulat cu volumul erodat, prin compararea
conditiilor climatice n care s-a facut acumularea (pe baza de fosile), a culorii,
chimismului si morfometriei sedimentelor acumulate, cu conditiile climatice n care a
avut loc eroziunea (de exemplu pe baza scoartei de alterare), prin compararea
coloanei stratigrafice a depozitelor acumulate cu cea a depozitelor din zona de
eroziune. Aparitia unui orizont n plus n depozitele acumulate indica momentul n
care a nceput eroziunea si se compara viteza cu care s-a facut acumularea cu viteza
cu care s-a desfasurat eroziunea.
Metoda depozitelor corelative trebuie sa tina seama de urmatoarele trei
principii:
- pe verticala, suprafata de denudatie cea mai nalta se coreleaza cu depozitele
cele mai de jos din coloana stratigrafica a depozitelor acumulate iar suprafata de
eroziune cea mai coborta se coreleaza cu depozitele superioare;
- pe orizontala, cnd depozitele se dispun normal pe distante din ce n ce mai
mari, suprafata de denudatie cea mai nalta se coreleaza cu depozitele din imediata
apropiere a contactului dintre zona de acumulare si cea de eroziune iar suprafetele
inferioare de denudatie se coreleaza cu seriile mai ndepartate (fig. 87).
- indiferent de pozitia pe verticala sau orizontala, seriile grosiere corespund
unei ridicari care nseamna eroziune pe verticala sau fragmentare accentuata iar cele
fine, corespund unei neteziri pe orizontala n suprafete.

3.4. Vrsta reliefului vulcanic

Vrsta reliefului vulcanic este mai usor de determinat daca se cunosc fazele,
cnd au avut loc eruptiile vulcanice, ntuct punerea n loc a acestui tip de relief s-a
facut odata cu izbirea lavei la suprafata.

Fig. 87. Raportul dintre eroziune i acumulare: a-n cadrul unei vi (1-terase de
erozizne; 2-terase de acumulare); b-n cazul teraselor deformate (1,2-terase nlate;
1, 2-terase scufundate); c-cazul unui organism torenial (1-bazin de recepie; 2-con
de dejecie); d-cazul treptelor de netezire litoral cu depozite transgresive (1,2-trepte
marginale); 1, 2-depozite transgresive;
e-cazul depozitelor regressive
3.5. Vrsta tipurilor mixte de relief
Vrsta formelor de relief de origine mixta erozivo-structurale sau structuralerozive, erozivo-acumulative este mult mai greu de stabilit nct relieful primar
(initial) a nceput sa dispara sau a disparut complet si ies n evidenta numai formele
derivate din diferitele structuri.
La fel de dificila apare si stabilirea deformarilor tectonice pe care le-au suferit
diferitele forme de relief prin cutari largi, cufundari etc.
Pentru stabilirea vrstei reliefului este deci necesar sa se stabileasca etapele de
evolutie sau morfogenetice, adica subdiviziunile cronologice mari n care, prin
actiunea combinata a proceselor endogene si exogene s-au definitivat trasaturile
reliefului actual.