Diagrama peisajului si spatiul sufletesc la morfologii culturii

Frobenius diferentiaza intr-un sens mai pozitiv setimentul spatial, fiind apreciat
ca intemeietorul nediscutat al morfologiei culturii, care pune problema sentimentului
spatial ca generator de cultura.
Conceptia despre fizionomia culturilor si despre geneza lor, conditionata
totdeauna un anume sentiment al spatiului , si-a dezvoltat-o Frobenius mai cu
seama pe marginea culturilor de faza etnografica din continentul african.
Meritele lui Frobenius sunt intr-adevar mari, mai ales prin indrazneala si
generozitatea gandului sau, prin lucrarile sale de sintenza, prin apatenta sa fata de
legendele, de poezia epica si imaginile cosmogonice, fata de artele spatiale, acesta
devenind descoperitorul profund al sufletului african.
Lucrarea sa de referinta in acest studiu, o reprezinta volumul Paideuma
(paideuma : ansamblu de caractere care constituie stilul unei culturi populare) unde
acesta prezinta intalnirea cu capetenia maura de la Njafunke. In conversatia cu
acesta, afircanul s-a exprimat foarte clar, spunand ca exista o singura casa, ai carei
pereti sunt cerul. El a numit aceasta casa o grota. Pentru el, intregul spatiu al lumii
era o grota, avand pamantul ca podea si cerul ca invelitoare boltita.
In opozitie cu acesta sunt constructiile cu aspect de cetate de pe Niger si din
Muntii Atlas. Acolo omul locuieste intr-o casa. Viata cotidiana se petrece in parte in
spatiul din jurul casei, iar astfel rezulta intr-o oarecare masura, ca o accentuare a
casei, curtea exterioara.
Acestea sunt cele doua laturi opuse ale stiintei paideumatice a spatiului. De-o
parte Occidentul, de alta Orientul. Rasariteanul traieste intr-o grota a lumii. El nu
cunoaste un exterior. Cortul sau nu este un interior ci un perete despartitor, neluat in
seama, care-l inveleste in mod trecator ca un vesmant.Apuseanul, dimpotriva,
traieste intr-o casa. El are un sentiment al interiorului, din care abia putea sa se
dezvolte un simt al exteriorului. Acest exterior este un spatiu nesfarsit. Rezulta
vastitatea lumii.
Aceste doua moduri diferite de a percepe lumea se reflecteaza in mod evident
in stilurile arhitecturale abordate de-alungul istoriei. Astfel, in Africa sentimentul grotei
ii corespunde tabara arabilor, constructia impluviala atlantica; in Europa constructia
rotondei etrusce antice, in Asia bazilica devenita constructie centrala, a carei cupola
este, spre exemplu pentru Spengler, o replica a grotei ceresti, asezate peste curtea
interioara. Fortareata etiopiana, palatul kotko, palatele cretane, cetatea de pe Rin si
domul gotic reprezinta arhitecturi ale sentimentului vastitatii.
Spatiul vital natural exercita o inraurire importanta asupra formei de viata si a
vitalitatii paideumei, iar prin aceasta si asupra spatiului sufletesc. Vitalitatea

demonicului ce actioneaza in vastitate, a geniului in sens propiu se stinge odata cu

renuntarea la spatiul vital nelimitat (formatiunile coloniale), dar nu numai, cum s-a
spus mai sus, la schimbarea tinutului locuit, ci si la ingradirea voluntara a spatiului
vital, anume prin formarea metropolelor. Metropola inseamna moartea pentru tot
ceea ce e genial si vrea sa se realizeze pe deplin, pentru libera evolutie a
sentimentului spatiului. In metropola ia sfrasit un mare fenomen al vietii
paideumatice, lucru intru totul firesc, deoarece claustrarea acaesta are drept urmare
pieirea sentimentului vastitatii, in diferite moduri.
Daca totusi, asa cum arata experienta, familiile din marile orase se sting dupa
cateva generatii, aceasta corespunde pieirii conditiei paideumatice fundamentale.
Intre paideuma si viata oamenilor exista o asemenea legatura imanenta, incat pieirea
sentimentului paideumatic al spatiului are drept urmare si disparitia omului insusi.
Cele doua forme ale sentimentului spatiului, sentimentul vastitatii si cel al
grotei, au nenumarate posibilitati de exprimare, fara ca vreuna sa-si piarda
particularitatea structurala. Se poate spune ca orientalul autentic poate ajunge la un
sentiment pur al vastitatii tot atat de putin cum poate occidentalul autentic sa ajunga
la o simtire pura a grotei, tot atat de putin cum sarea poate cristaliza intr-un sistem
hexametric. Spengler s-a apropiat foarte mult de faptul acesta si o dovedeste in
pasajele in care arata ca marilor evrei, cum au fost Spinoza si Hertz, lumea spiritului
faustic (vastitatea lumii) le-a ramas inaccesibila. Si el intuieste la francezi spiritul
oriental.
Dar toate acestea coincid intru totul cu observatiile facute de Frobenius pe
taram african. Paideuma formeaza rasele. Ea il constrange pe om sa urmeze calea
pe care i-o traseaza, il domina atat de deplin, incat nimeni nu i se poate sustrage,
incat omul nu se poate dezvolta spiritualiceste decat in sensul paideumeu ce-i este
innascuta. Paideuma conditioneaza rasa.
Datorita observarii constiente ca spatiul este ingradit fara speranta, simtirea
grotei duce de nevoie la sentimentul destinului. Lumea se afla deasupra omului ca o
bolta grea; religia mohorata a etruscilor, mania permanenta si pedepsele lui Iehova,
reprezentarea iadului ca un spatiu de grota proiectat in lumea de dincolo si sub
pamant, chinul sufletesc a lui Pascal, impulsul patimas al francezilor, sunt forme de
manifestare ale sentimentului grotei condamnat la o vesnica deznadejde. Toate sunt
inguste si inghesuite una in alta, temporal si spatial, sunt complet si desavarsit
masurate in spatiul lor, rafinate, determinate si deprinse cu ritmul caci ritmul
formelor manierelor se rafineaza din ce in ce mai mult. Dar caractere in stil mare nu
se pot dezvolta sub povara destinului. Oamenii acestei paideume luneca unul pe
langa altul ca pietricelele sflefuite in albia raului; cristale colturoase nu sunt posibile
aici.
Numai omul inzestrat cu reprezentarea vastitatii, caruia notiunea infinitului si
misterul unei lumi inconjuratoare necunoscute ii ofera enigme de dezlegat, ii poate
reveni destinul autodeterminarii. Numai pe el il ademenesc dincolo de astazi si de

acum un altceva ce poate fi atins si un viitor inexplorabil. Numai el poate ajunge la

autodezvoltarea individuala (cultura antica), numai pe orbita lui poate reusi cucerirea
unui dincolo mai bun (vechiul Egipt). In sfarsit, numai el poate invinge in cele din
urma fatalitatea (crestinismul germanic, Parzvial), numai el poate ajunge la
dezvoltarea caracterului (Shakespeare, Goethe).
Aratand felul cum se comporta spatiul vital geografic in evolutia transformarii,
Frobenius arata ca daca o paideuma absolut independenta este fecundata de o
cultura exterioara, aceasta urmeaza mai intai o epoca de izolare, pentru ca apoi sa
decada ca si consecinta a patrunderii unor valuri mai tinere.
Cultura egipteana spre exemplu rezulta intr-o totala izolare, deoarece, in
epoca respectiva, pe campiile de ruine ale Asiei de vest si Tripolitaniei exista lacune
periodice. Cultura egipteana piere dupa ce hicsosii au stabilit o neintrerupta legatura
cu lumea dinafara. Dintr-o izolare temporara apare si cultura antica, o cultura careia,
dupa razboiul cu persii, i-a urmat campania lui Alexandru cel Mare, care au avut
drept consecinta stabilirea unei legaturi cu restul lumii si prin aceasta mecanicizarea
culturii. In sfarsit cultura europeana occidentala apare odata cu goticul din izolarea
urmatoare neoliticului si decade, devenind mecanicista, o data cu expansiunea in
lumea larga.
Asadar, izolarea spatiului vital geografic, a humusului unei culturi, apare ca o
premisa a perioadelor de inflorire paideumatica. Dar paideuma ramane sterila si
informa daca in interiorul acestui domeniu inchis nu are loc o fecundare. Spre
exemplu cultura egipteana. Rezultata din simtul occidental al vastitatii, samanta a
ajuns pe cai tainice, peste Africa de vest, pe terenul din valea Nilului, invecinat cu
Orientul si acolo si-a dovedit rodnicia.
Dar spatiul, asupra caruia o cultura inalta si pe deplin coapta isi extinde
umbra, este absorbit si epuizat. Spatiul isi concentreaza intreaga samanta, iar
aceasta, intr-o cocentrartie mecanicista, cade pe tot felul de terenuri, unele aride,
altele roditoare, in tinuturi virgine care o asteapta.
Astfel se ajunge din nou la ideile expuse la inceput. O cercetare aprofundata a
culturilor monumentale din orizontul european va arata ca fecundarea paterna si
conceperea materna, perceptibile mai mult sau mai putin clar, rezulta intotdeauna din
cele doua sentimente originare ale spatiului : de-o parte paideuma vastitatii, de alta
paideuma grotei, dar avand alternativ rolul de datatoare si primitoare. Occidentul si
Orientul sunt de neinteles numai prin unul din cele doua fenomene originare, fiecare
dintre acestea este de nedespartit de spatiul terestru care l-a nascut, dar si steril,
cata vreme celalalt nu a azvarlit in el paideuma mecanicista ajunsa in stadiul de
samanta coapta.
Stan Alexandra
An 3, Facultatea de Arhitectura si Urbanism