Fiecare rinichi primeşte sânge printr-o

arteră renală, arteră ce se desprinde din aortă (cea mai mare arteră din organism). După ce artera
 renală pătrunde în rinichi, ea se împarte în mai multe artere interlobare, apoi arterele arcuate, apoi
interlobulare, apoi urmează arteriola aferentă după care cea eferentă. Nu e important de ţinut minte
în ce ordine se împart arterele renale, ci mai degrabă faptul că dintr-o arteră mare vor rezulta ramuri
din ce în ce mai mici. Apoi foarte important este că arteriola aferentă pătrunde într-o structură care
se numeşte corpuscul renal (corpusculul renal nu este decât o parte a nefronului; mai sus am spus
că nefronii sunt unitatea de bază a rinichilor, în număr de aproximativ 1 milion per rinichi). În
corpusculul renal, arteriola aferentă se împarte la rândul ei în multe alte ramuri (capilare), iar tot aici,
în corpusculul renal se desfăşoară principalele procese din rinichi: adică o parte din sânge (apă,
substanţe toxice, însă fără celule sangvine precum globulele roşii, globulele albe etc) se va filtra
dinspre capilarele sangvine (ramnificaţii ale arteriolei aferente) înspre un sistem tubular, care
reprezintă o altă parte a nefronului (vezi poza). Nefronul, unitatea structurala si functionala a
rinichiului, alcatuit din corpusculul renal care contine ghemul de capilare la nivelul caruia se produce
filtrarea, si tubii uriniferi. Sageata galbena arata sensul de curgere al urinii.

De mentionat ca aceasta filtrare dinspre sectorul vascular (capilare, sange) inspre sectorul tubular
se produce ca urmare a diferentei de presiune care exista intre cele doua compartimente. Apoi, la
nivelul tubilor renali vor avea loc în continuare o mulţime de procese de reabsobţie a unor substanţe
şi de secreţie a altor substanţe, iar la sfârşit se va forma urina finală care va trece prin pelvisul renal
(sau bazinet), apoi prin uretere, apoi prin vezica urinară, apoi prin uretră şi în final va fi eliminată la
exteriorul organismului.

Aparatul renal
Rinichii sunt asezati în cavitatea abdominala, de o parte si de alta a coloanei vertebrale, în
regiunea lombara.
Rinichiului i se descriu doua fete — anterioara si posterioara, doua margini – una laterala
convexa si una mediala concava, care prezinta hilul renal, si doi poli –superior si inferior.
Prin hilul renal intra artera renala si nervii renali, iesind vena renala, caile urinare si vase
limfatice.
Polul superior vine în raport cu glanda suprarenala.
Structura rinichiului
Este un organ parenchimatos alcatuit din:
capsula renala si tesutul sau parenchimul
renal.
Capsula renala se prezinta sub forma unui
învelis fibro-elastic, care acopera toata
suprafata rinichiului si care adera la
parenchimul subdiacent.Capsula renala
este invelita la toate speciile, de o capsula
adipoasa, mai abundenta la nivelul
hilului.
Parenchimul renal este alcatuit dintr-o
zona centrala, numita medulara, si o zona
periferica, numita corticala,diferite ca aspect si structura microscopicaputernic intrepatrunsa la
nivelul unei linii de jonctiune cortico-medulara.
Medulara prezinta, pe sectiune, niste formatiuni de aspect triunghiular, numite piramidele lui
Malpighi. În numar de 6 pâna la 18, ele sunt orientate cu baza spre periferie, catre corticala.
Vârfurile acestor piramide sunt rotunjite si poarta numele de papile renale.
Corticala sau cortexul contine atât corpusculul renal, cât si tubii colectori.
Nefronul reprezinta unitatea anatomica si functionala a rinichiului. În alcatuirea unui nefron
intra doua parti: corpusculul renal si un sistem tubular. Corpusculul renal e format din capsula
Bowman si glomerulul renal.
Capsula Bowman reprezinta portiunea initiala a nefronului. Ea este situata în corticala si are
forma unei cupe cu peretii dubli. În adâncimea cupei se afla glomerulul renal care este un ghem
format din circa 50 de capilare, la care soseste o arteriola aferenta si de la care pleaca o
arteriola eferenta. În continuarea capsulei se afla tubul contort proximal, care este un tub
încolacit, situat în corticala. El se continua cu ansa Henle, formata dintr-un brat descendent
care trece în medulara, de unde pleaca un brat ascendent ce se reîntoarce în corticala. Bratul
descendent are calibrul mai mic decât cel ascendent care, ajuns în corticala, se continua cu
tubul contort distal, acesta are o portiune rectilinie si una contorta. Limita dintre cele doua
portiuni este marcata de prezenta unei structuri de tip particular numita macula densa, care
face parte din complexul juxta-glomerular.
Complexul juxtaglomerular. Portiunea initiala a tubului distal, imediat dupa capatul
segmentului îngrosat al portiunii ascendente a ansei Henle, trece în unghiul dintre arteriolele
aferenta si eferenta, învecinându-se cu cele doua arteriole. Mai mult, celulele epiteliale ale
tubilor care vin în contact cu arteriolele sunt mult mai dense decât celelalte celule tubulare si
sunt denumite macula densa. Celulele maculei densa secreta anumite substante în arteriole.
Celulele musculare netede din peretele arteriolei aferente si eferente sunt mai dilatate si, unde
vin în contact cu macula densa, contin granule. Aceste celule sunt numite celule
juxtaglomerulare, iar granulele sunt alcatuite în special din renina inactiva. Întregul complex
format de macula densa si celulele juxtaglomerulare se numeste complex juxtaglomerular.
Mai multi tubi contorti distali se varsa într-un tub colector. Tubii colectori strabat piramidele
Malpighi si, la vârful acestora, se deschid în calicele mici.
Vascularizatia rinichiului, asigurata de artera renala, ramura din aorta abdominala, patrunde in
rinichi prin hil. Din ea se desprind arterele interlobare, care merg printre piramidele Malpighi.
Ajunse la baza piramidelor Malpighi, arterele interlobare devin artere arcuate si merg la limita
dintre medulara si corticala.
Din arterele arcuate pornesc, în corticala, arterele interlobulare, din care se desprind arteriolele
aferente care ajung la glomerulul renal. Din acesta iese apoi arteriola eferenta.
Venele au un traiect invers arterelor si se varsa în venele renale si apoi în vena cava inferioara.
Circulatia sanguina intrarenala un sistem de autoreglare ce se realizeaza cu ajutorul
complexului jucstoglomerular prin sistemul renia-angiotensin.Concentratia sau relaxarea
celulelor musculare netede din peretele arteriorelor renale (aferente si eferente)permite
adaptarea presiunii si a debitului sanguindin glonerulla necesitatiile fiziologice ale momentului.
Inervatia rinichiului este realizata de filetele orto- si parasimpatice din plexul situat in hilul
rinichiului.Aceste filete ajung la celulele musculare din peretele arterelor, mergand pana la
arteriolele aferente. Nu s-au observat terminatii nervoase in glomeruli sau pe celulele epiteliale
ele tubilor uriniferi. Nefronul este unitatea anatomica si functionala a rinichiului. Este
alcatuit din doua parti: capsula Bowman si un sistem tubular.

> Capsula Bowman reprezinta portiunea initiala a nefronului, este situata în corticala
si are forma unei cupe cu pereti dubli. Ea prezinta doi poli:
    - polul vascular este locul pe unde patrunde arteriola aferenta, se capilarizeaza,
formând glomerulul renal Malpighi si prin care iese arteriola eferenta.
    - polul urinar este opus celui vascular.
Foita externa a capsulei Bowman se continua cu tubul contort proximal, în timp ce
foita interna se muleaza intim de glomerulul  renal.
Capsula Bowan împreuna cu glomerulul renal formeaza corpusculul renal Malpighi.
> Sistemul tubular este format din trei segmente:
   - tubul contort proximal continua foita externa a capsulei Bowman si este situat în
corticala. Rol în resorbtie.
   - ansa Henle se gaseste în continuare TCP si este formata din doua ramuri:
descendent (trece din corticala în medulara, formând o bucla), respectiv ascendent
(se reîntoarce din corticala în medulara). Rol în procesul de concentratie si dilutie.
   - tubul contort distal format din doua portiuni separate de macula densa, structura
care face parte din aparatul juxtaglomerular. Aparatul juxtaglomerular intervine în
reglarea activitatii rinichiului, la nivelul lui se secreta renina si eritropoietina.

Tipuri de nefroni:
> corticali (85%) au glomerulul situat în cortexul renal si ansa Henle în stratul extern
al medularei renale;
> juxtamedulari, au glomerulul situat la limita dintre corticala si medulara, iar ansa
Henle, lunga, coboara adânc în medulara.

Vascularizatie. Sursa sângelui arterial este reprezentata de a.renala, ramura din aorta
abdominala. Artera renala patrunde în rinichi prin hil si se împarte în ramuri
prepielice care trec anterior de bazinet, respectiv retropileice, posterior de bazinet.
De aici pornesc ramurile interlobare, care traverseaza medulara printre piramidele
renale Malpighi, iar la baza lor devin artere arcuate. Arterele arcuate merg la limita
dintre medulara si corticala si au un caracter terminal, adica nu se anastomozeza
între ele.
Din arterele arcuate se desprind arterele interlobulare, care trec printre piramidele
Ferrein si vascularizeaza corticala, în timp ce medulara este vascularizata de
a.drepte sau " în ploaie". Din a.interlobulare se deprind arteriolele aferente care se
capilarizeza la nivelul capsulei Bowman, din care ia nastere apoi arteriola eferenta.
Aceasta din urma iese din capsula Bowman tot prin polul vascular, dupa care se
recapilarizeaza în peretii tubului urinifer.
Sângele venos este colectat de capilare numite stelele Verheyen dispuse sub capsul
renala. Din aceasta retea, venele au traiect invers arterelor si în final se varsa în vena
cava inferioara.Limfa dreneaza în ganglionii aortici.
Inervatie. Inervatia rinichiului este vegetativa simpatica si parasimpatica si este
asigurata de plexul celiac, mezenteric superior si aortico-renal, care contin fibre din
lantul simpatic (n.splanhnici) si fibre vagale. Nervii au rol vasomotor, reglând, astfel,
debitul sangvin al rinichiului.

EMBRIOLOGIE
În ontogeneza si filogeneza rinichiului se succed trei etape: pronefrosul, mezonefros
si metanefros sau rinichiul definitiv. Rinichiul este definitivat în saptamâna 16.

HISTOLOGIE
1) Capsula Bowman are doua foite : externa (parietala) si interna (viscerala) una în
continuarea celeilalte la polul vascular. Între cele doua foite se gaseste spatiul urinar
ce colecteaza prima urina formata (filtratul) ce trece apoi prin polul urinar în tubul
contort proximal.
Foita externa delimiteaza fiecare corpuscul la periferie, prezinta membrana bazala
ce se continua la polul urinar cu membrana bazala a tubului contort proximal si la
polul vascular cu membrana bazala a capsulei bazale; pe fata ei interna se gaseste un
rând de celule epiteliale turtite (orientate spre spatiul urinar).
Foita interna o continua pe cea externa la nivelul polului vascular, membrana sa
bazala se uneste cu membrana bazala a capilarului glomerular (lamina densa);
epiteliul asezat pe fata dinspre spatiul urinar este alcatuit din podocite (celule cu
picioruse asezate pe un singur rând).
Podocitul are citoplasma bogata în organite celulare, de pe fata interna pornesc
prelungiri celulare ramificate, se prind pe lamina densa (ultimile ramuri) si rezulta un
spatiu anfractuos(între lamina densa si podocite): labirintul subpodocitar.
2) Tubul contort proximal
Organizare: membrana bazala conjunctiva(continuarea membranei bazale a foitei
externe a capsulei Bowman), 7-8 celule nefrocite ce delimiteaza lumenul tubului.
Nefrocitul este o celula înalta, cu membrana celulara, nucleu, citoplasma, la polul
apical are microvili care formeaza marginea în perie. Pe aceasta margine se afla
enzime ce produc energie: ATP-aza de membrana, fosfataza alcalina etc. Marginea
microvilara e marginea de resorbtie. Segmentul lateral al membranei celulare
prezinta jonctiuni GAP, zonula adherens, zonula desmozomala. Domeniul bazal
prezinta învaginari adânci ce creeaza compartimente citoplasmatice ce contin
mitocondrii. Nucleul este rotund, mare, cu nucleol central, bogat în eucromatina.
Citoplasma este abundenta, cu multe organite celulare: supranuclear se afla
lizozomii, aparatul Golgi, centrul celular ; în toata citoplasma avem reticul
endoplasmatic rugos si ribozomi liberi, iar bazal avem mitocondrii.Mitocondriile sunt
foarte lungi, cu axurile mari paralele între ele, perpendiculare pe membrane bazala
cu aspect de palisada. Au creste mitocondriale abundente si sunt foarte active.
3) Ansa Henle
Bratul descendent are lumen îngust, peretele este format din membrana conjunctiva
ce are pe fata interna celule scurte, turtite, fara microvili apicali manifestând un
proces de resorbtie redus.
4) Tubul contort distal este alcatuit dintr-un lumen mai larg, peretele are membrana
bazala conjunctiva care spre lumen are un singur rând cu 8-10 celule ce delimiteaza
lumenul, cu multi microvili apicali, aici având loc un proces de resorbtie mai activa
(apa, H+, NH+4).
Partea convoluta se afla în dreptul polului vascular. Aici peretele se modifica zonal si
se numeste macula densa. Modificarile constau în : celulele epiteliale devin înalte si
asezate în palisada, nucleii sunt situati spre polul bazal, apar mai multe organite în
citoplasma.
5) Tubii colectori Bellini au lumen larg, peretele format din membrana conjunctiva
(15-20 celule epiteliale înalte cu microvili, asezate pe un singur rând. Aici se
formeaza urina definitiva hipertonica.

FIZIOLOGIE
Rinichii au urmatoarele roluri:
> excretia produsilor finali de metabolism;
> mentinerea homeostaziei si a echilibrului acido-bazic;
> sinteza si secretia reninei;
> sinteza si secretia eritropoietinei;
> activarea vitaminei D;
> gluconeogeneza.

Urina finala se formeaza parcurgând urmatoarelor procese (vezi imaginea de jos):

A) Filtrarea glomerulara.
Formarea urinii debuteaza cu filtrarea unei cantitati mari de lichid prin capilarele
glomerulare în capsula Bowman. Asemenea celorlalte capilare, capilarele glomerulare
sunt relativ impermeabile pentru proteine, prin urmare, lichidul filtrat (numit si
filtrat glomerular) nu contine proteine si nici elemente celulare sangvine, inclusiv
hematii.
Concentratiile celorlalti constituienti ai filtratului glomerular (saruri sau molecule
organice), sunt similare concentratiilor din plasma. Sunt excluse moleculele cu masa
moleculara mica, cum ar fi calciul si acizii grasi, care nu filtreaza datorita legarii lor
de proteinele plasmatice.
Debitul filtrarii glomerulare (RFG).
Reprezinta cantitatea de filtrat glomerular care se formeaza într-un minut prin toti
nefronii ambilor rinichi. În mod normal, acesta este de 125 ml/min sau 180l/zi.
Fractia de filtrare.
Este procentul din debitul plasmatic renal care devine filtrat glomerular si este de
aproximativ 20%. Aceasta se poate calcula în felul urmator:
Fractia de filtrare = Debitul filtrarii glomerulare/ Debitul plasmatic renal
Debitul plasmatic prin ambii rinichi este de 650ml/min.
Membrana capilarelor glomerulare.
Are câteva particularitati spre deosebire de celelalte membrane capilare, fiind
alcatuita din trei straturi importante: endoteliul capilar, membrana bazala si un strat
de celule epiteliale (podocite). În pofida numarului de straturi, permeabilitatea
membranei glomerulare este de 100-500 ori mai mare dacât a capilarelor obisnuite. În
plus, ea are o selectivitate foarte mare în ceea ce priveste dimensiunile moleculelor
ce trec prin ea:
Factorii care influenteaza filtrarea glomerulara: cresterea debitului sangvin la nivel
renal are ca rezultat cresterea debitului filtrarii glomerulare; constrictia arteriolei
aferente scade debitul sangvin prin glomerul si ca urmare scade si debitul filtrarii;
constrictia arteriolei eferente duce la cresterea debitului filtrarii, deoarece se
creeaza un baraj la iesirea sângelui din glomerul si astfel presiunea glomerulara va
creste.

Controlul debitului filtrarii glomerulare. Debitul sangvin renal si cel al filtrarii

glomerulare sunt mentinute la nivele constante cu ajutorul unor mecanisme locale de
control: un mecanism de feedback vasodilatator al arteriolei aferente si un mecanism
de feedback vasoconstrictor al arterolei eferente. Cele doua mecanisme sunt posibile
cu ajutorul complexului juxtaglomerular.
De exemplu, o concentratie scazuta a ionilor de sodiu si clor,ca urmare a unui debit
redus, va initia un semnal dilatator al arteriolei aferente, având ca punct de plecare
macula densa. Astfel va creste debitul sangvin prin glomerul, ceea ce va readuce
debitul filtrarii glomerulare la nivelul optim. Prin acest mecanism se realizeaza,
concomitent, si autoreglarea fluxului sangvin renal.
În plus, o concentratie redusa a ionilor de sodiu si clor la nivelul maculei densa, va
determina si eliberarea de renina, care va contribui la formarea angiotensinei ll.
Aceasta este o substanta cu efect vasoconstrictor, în special la nivelul arteriolei
eferente. Ca urmare se instituie cel de al doilea mecanism de feedback negativ cu
mentinerea constanta a debitului de filtrare.

B) Reabsorbtia tubularã
Prin acest proces sunt recuperate substantele utile din urina primara. Reabsorbtia
este posibila datorita celulelor tubilor uriniferi, celule care sunt adaptate, atât
biochimic cât si morfologic pentru a realiza aceasta functie.
Transportul pasiv. Se realizeaza conform unor legi fizice, ale difuziunii si osmozei si a
diferentelor de presiuni hidrostatice. Acest transport nu necesita consum de energie
si prin acest mecanism se reabsoarbe apa, ureea si o parte din sodiu si clor.
Reabsorbtia apei. Este posibila pe toate segmentele nefronului, dar în proportii
diferite. Astfel:
> 80% din apa filtrata se reabsoarbe la nivelul tubului contort proximal. Apa este
atrasa osmotic în interstitiu datorita reabsorbtiei sarurilor, glucozei, dar si a altor
compusi. Este o reabsobtie obligatorie.
> 15% la nivelul tubilor contorti distali, dar mai ales la nivelul tubilor colectori. Este o
reabsorbtie facultativa, mai precis, permite adaptarea volumului diurezei  la starea
de hidratare a organismului. Acest proces se afla sub controlul ADH-ului, astfel, în
absenta lui reabsorbtia nu se produce, iar în prezenta lui se elimina 1,8 l urina
concentrata. În acest segment al nefronului intervin mecanismele de reglare a
diurezei si a eliminarilor de sodiu si potasiu.
> 4% se reabsoarbe în restul nefronului.
Prin urmare, în urina definitiva se elimina numai 1% din apa filtrata.

C) Secretia tubularã
Procesul de secretie poate avea loc pe toata lungimea nefonului, completând functia
de eliminare a unor substante acide sau toxice, precum si a unor medicamente.
Mecanismele sunt similare reabsorbtiei: active si pasive, doar snesul transportului
este inversat: din interstitiu înspre interiorul tubului.
i) Secretia de H+ se face prin mecanism activ predominant la nivelul tubului contort
proximal. Prin acest proces rinichii participa la reglarea echilibrului acido-bazic,
astfel, în acidoze, pH-ul urinar poate sa scada pâna la 4,5, iar în alcaloze poate
creste pâna la 7,5. Si la nivelul tubului contort distal are loc secretie de protoni, dar
printr-un mecanism de transport prin schimb ionic, în functie de pH-ul mediului
intern. Acest mecanism este activat de aldosteron.
ii) Secretia de K are loc mai ales la nivelul tubului contort distal prin mecanisme
pasive si active.
iii) Secretia de NH3 are un efect antitoxic, în plus amoniogeneza renala reprezinta o
modalitate de excretie suplimentara de protoni, fara o acidifiere suplimentara a
urinii.

Clearance-ul plasmatic. Este folosit pentru a analiza activitatea rinichilor si se

defineste astfel: volumul plasmatic din care o substanta a fost complet eliminata de
rinichi într-un anumit interval de timp (de obicei un minut). Ex: clearance-ul ureei
este 65 ml/min ceea ce înseamna ca rinichiul a eliminat toata ureea din 65ml de 
plasma într-un minut.

Poate fi calculat dupa formula:

Clearance plasmatic (ml/min) = [ Debit urinar (ml/min) x Concentratie urinara
(mg/ml)] / Concentratia plasmatica (mg/ml).