Republica de la Weimar

Revoluţia germană a dus la formarea Republicii de la Weimar

Perioada istoriei germane dintre anii 1919 - 1933 este cunoscută ca Republica de la
Weimar (în limba germană: Weimarer Republik). Numele provine de la oraşul Weimar,
unde o adunare naţională convenea la producerea unei noi constituţii, după ce monarhia
germană a fost abolită în urma înfrângerii naţiunii în Primul Război Mondial.

În toamna anului 1918 mişcările revoluţionare l-au determinat pe împăratul Wilhelm al

II-lea să abdice şi să plece în exil. Socialiştii au preluat puterea şi au proclamat republica.
Pentru a împiedica invadarea ţării, ei au semnat armistiţiul, atrăgându-şi ostilitatea
naţionaliştilor care refuzau să recunoască înfrângerea din primul război mondial.

În ianuarie, spartakiştii, aripa stângă a socialiştilor, imitând pe bolşevicii ruşi, au încercat

să preia puterea. Cu ajutorul unor formaţii para-militare credincioase guvernului mişcarea
spartakistă a fost înăbuşită, iar conducătorii spartakişti Karl Liebknecht şi Rosa
Luxemburg au fost asasinaţi.

În primăvara anului 1919, Adunarea Constituantă reunită la Weimar a adoptat o

constituţie care transforma Germania într-o democraţie, o republică federală condusă de
un parlament (Reichstag) şi de un preşedinte ales prin vot universal. Noul guvern a
trebuit să facă faţă agitaţiilor politice atât de stânga cât şi de dreapta precum şi gravei
crize economice şi sociale.

Ocuparea bogatei zone Ruhr de către Franţa în 1923 a adus economia germană în pragul
colapsului. Inflaţia a devenit galopantă şi a izbucnit foametea. Republica, ne-populară
chiar de la naşterea ei, a trebuit să facă faţă unor încercări de lovituri de stat, precum cea
din 1920 a lui Wolfgang Kapp de la Berlin, sau cea din 1923, aşa-zisul "puci" al lui Adolf
Hitler de la München.

Între 1924 şi 1929, Germania şi-a regăsit prosperitatea graţie investiţiilor americane şi
stabilizării monetare. Mareşalul Paul von Hindenburg, candidatul dreptei, a câştigat
alegerile prezidenţiale din 1925, în ciuda vârstei sale înaintate. Regimul s-a consolidat.
Berlinul a revenit din nou la o viaţă intelectuală şi artistică strălucită.

Marea criză economică din anii 1929-1933 a schimbat însă radical situaţia. Şomajul a
crescut enorm, afectând în 1932 circa 6 milioane de germani. Societatea germană oscila
între comunişti şi nazişti, adepţii Partidului Muncitoresc Naţionalist German (NSDAP)
condus de Hitler. Comuniştii îi urau pe socialişti pentru înăbuşirea insurecţiei spartakiste.
Hitler a profitat de dezbinarea stângii iar partidul său, fiind finanţat de mari industriaşi
germani precum Alfred Krupp, a câştigat alegerile parlamentare din noiembrie 1932. La
30 ianuarie 1933, preşedintele Germaniei Hindenburg l-a numit pe Hitler cancelar
(Kanzler = Prim-Ministru). Spre deosebire de Mussolini, care a facut presiuni "de strada"
pentru a ajunge la putere - prin Marsul asupra Romei, Hitler a ajuns la putere pe căi
legale, castigand alegerile la urne.