Marti, 03 August 2010.

384 vizualizari, 2 comentarii, 0 voturi

CARTEA DE VACANTA: Trei titluri de la Radu Naum

Expertul in Turul Frantei recomanda un paricid, o apocalipsa si o soprana.

Sursa: Arhiva EVZ

J.M. Coetzee, "Maestrul din Petersburg", Humanitas, 2008

O incheietura intre lumi si vieti, un Dostoievski intre suflul vital imprastiat, ratacit si fiul sau vitreg care moare prin prabusire si
care, legat de el cu un odgon, il trage in jos, in fata demonilor. Dostoievski suspendat in crucea propriei existente si in crucea
vremurilor care se anunta teribile pentru ca visatorii criminali nu accepta nici un schimb in afara de moarte contra moarte, pe
cand viata strivita a maestrului inca produce cuvinte si fluid seminal.

Scriitorul bantuie pierdut in propriul oras, izolat, ca si mormantul fiului, pe o insula vizitata din cand in cand de personaje tandre
sau grotesti, de sotia parasita si de femeia simpla careia ii descopera focul in noapte, de Nachev, revolutionarul fara figura cu
care dialogheaza absurd, vizitat de el insusi, dar niciodata de propriul fiu, pe care il poate doar citi, in hartiile ramase dupa el. Si
acolo e vorba de paricid. Dostoievki continua sa traiasca in scris. Asa isi tine in viata mortii.

Alessandro Baricco, "Barbarii. Eseu despre mutatii", Humanitas, 2009

Lumea se duce de rapa. Planeta se scufunda. "It is the end of the world as we know it". Exact. Asta zice si Baricco. Dar el
refuza prapastianismul. Vrea sa inteleaga, vrea sa intre cu degetul in rana, sa-l rasuceasca si sa impinga si mai mult. E ca un
detectiv pe urmele "hoardelor decerebrate": masoara urmele, miroase cenusa, gusta sangele.

Vrea sa stie cine sunt barbarii care fac vin bun in cantitati imense (sacrilege !), care joaca fotbal fara numarul 10 si care vand in
tiraje uluitoare carti despre, habar n-am, cum sa gatesti furnici sau cum sa-i dai (ei) furnicaturi. Cine sunt ei, dom’ne ? Ei ?
… Nu va spun. E secret. Secretul lui Polichenelle. Cartea e minunata si e fix exemplul unui succes de moda noua: e nascuta
dintr-o serie de articole.

Citind-o, putem sa continuam rationamentul si sa izolam ADN-ul nesimtitului care isi goleste scrumiera pe fereastra masinii la
stop si al celui care miroase de-ti muta nasul in metrou. Vedea-l-as pe Baricco si ideile lui fata in fata cu barbarii nostri !

Ann Patchett, "Belcanto", Humanitas, 2007

Copii condusi de generali batrani in cautarea acelei morti pun stapanire pe o adunare diplomatica in America de Sud. Inainte de
asta un industrias japonez fusese atras intr-o dulce capcana pentru a-si deschide investitiile catre statul latin si falimentar.

Soprana Roxanne Cross e adusa special pentru a-i canta puternicului om indragostit de vocea ei. O seara perfecta, invadata de
militarii care il cauta pe marele absent, presedintele tarii. Capcana se transforma si toti devin prizonieri.

O lume se tese in acel spatiu sufocant, o marmita de sentimente si pactizari, ochii sufera mutatii, cei oblici vad mai bine, cei
rotunzi capata riduri. Peste toti pluteste, zilnic, ca o mesa trans-culturala, vocea minunata a artistei. Afara pandesc tevi ghintuite,
inauntru pustile sunt din ce in ce mai moi.

Iubirile zboara si ricoseaza din pereti, inevitabilul deznodamant accelereaza vietile si sfarma zidurile interioare. Povestea e
reala, macar pentru ca fotbalul e cap de linie, asa cum, acolo, se intampla mereu.
(Radu Naum)