"Moara cu noroc",

de loan Slavici
- nuvela psihologica -

Ioan Slavici (1848 - 1925), prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, este un
autor moralist, un fin psiholog, un creator de tipologii. Dupa cum el insusi marturiseste,
este adept inflacarat al lui Confucius (551-479 i.Hr.), creatorul unui sistem filozofic etic
si social, cu valoroase idei umaniste. Conceptul fundamental in etica sa il constitute
"omenia" ("jen"), adica "respectarea omului in om".
Ioan Slavici aplica in opera sa principalele virtuti morale exprimate de Confucianism:
cumpatarea, cinstea, sinceritatea, demnitatea, buna-credinta, franchetea, iubirea de
adevar, afirmand ca filozoful chinez este "cel mai cu minte dintre toti oamenii care le-au
dat altora sfaturi". ("Educatia morala")
Intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinta
si intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si pastrarea masurii in toate, iar
orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de scriitor.
Nuvela "Moara cu noroc" de loan Slavici a aparut in volumul de debut, "Novele din
popor", publicat in 1881 si s-a bucurat de o larga apreciere critica, Maiorescu insusi
considerand-o un moment de referinta in evolutia prozei romanesti, mai ales ca autorul
"s-a inspirat din viata proprie a poporului si ne-a iniatisat ceea ce este, ceea ce gandeste si
ceea ce simte romanul in partea cea mai aleasa a firii lui etnice". Mihai Eminescu aprecia
faptul ca personajele acestor nuvele "nu numai ca seamana in exterior cu taranul roman,
in port si vorba, ci cu fondul sufletesc al poporului, gandesc si simt ca el". Asadar, loan
Slavici construieste o opera literara bazata pe cunoasterea sufletului omenesc, cu un
putemic caracter moralizator, conceptia lui literara fiind un argument pentru iubirea de
oameni.
In spirit moralizator, nuvela ilustreaza consecintele nefaste pe care lacomia pentru bani
si setea de inavutire le au asupra individului, hotarandu-i destinul pe masura abaterilor de
la principiile etice fundamentale ale sufletului omenesc.
Titlul nuvelei are semnificatii in structura caracteriala a protagonistului, moara parasita
si scoasa din uz fiind atribuita, in simbolistica mitologica, unui loc ce atrage duhurile
necurate: "moara a incetat a mai macina si s-a prefacut in carciuma si loc de adapost
pentru tot drumetul obosit si mai ales pentru acela pe care noaptea-l apuca pe drum".
Arendasul zidise alaturi de moara parasita o carciuma, pe care Ghita o inchiriaza pentru
trei ani, cu scopul de a se pune pe picioare si sa nu mai carpeasca "cismele oamenilor".
"Sugestia locului diabolizat de moara parasita" se manifesta prin destinul tragic al
protagonistului, a carui dorinta onesta degenereaza in lacomie pentru bani, " isi pierde
masura, apoi si sensul existential, minte, fura, ucide si moare, carciuma insasi mistuindu-
se intr-un incendiu" (Doina Rusti, "Dictionar de teme si simboluri din literatura romana").
Titlul ar putea semnifica, asadar, ideea ca locul este blestemat si bantuit de duhuri rele, cu
implicatii inevitabile in soarta protagonistului, moara fiind cu noroc numai in sensul
malefic al castigului de multi bani pe cai necinstite.
Ghita, personaj principal "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact",
E.M.Forster) si unul dintre cei mai reprezentativi eroi din literatura romana, se impune
atat prin complexitate, cat si prin putere de individualizare si ilustreaza consecintele
distrugatoare pe care le are asupra omului voracitatea (lacomia pusa in slujba.imbogatirii
- n.n.). Cheia moralitatii sta in cuvintele batranei din incipit si final, constituind adevarate
nor me etice traditionale, care trebuie aplicate si respectate in viata de catre orice om
cinstit si drept, intre care cumpatarea este esentiala. Oricine se abate de la regulile morale
fundamental se autodistruge prin trairi zguduitoare, ce due cu siguranta spre un destin
tragic, anticipativ.
Starile interioare, framantarile, procesele de constiinta si gandurile chinuitoare ale lui
Ghita sunt relevate prin monolog interior, dialog sau observatia atentd a constiintei si
sufletului, vocea auctoriala demonstrand astfel fenomenul dezumanizarii, cauzat de
neputinta ornului de a-si infrana lacomia de bani.
Protagonistul este introspectat psihologic de catre naratorul obiectiv si omniscient, care
stie ce simte, ce gandeste ori ce planuieste Ghita si face cunoscute cititorului toate acestea
prin naratiunea la persoana a III-a. Vocea auctoriala urmareste si analizeaza gandurile si
framantarile eroului, prin variate procedee artistice ale introspectiei in constiinta si
sufletul personajului.
Insusirile etice ale lui Ghita se dezvaluie indirect, din faptele, comportamentul si
gandurile lui, prin opiniiie celorlalte personaje si prin mijloacele de analiza psihologicd la
care apeleazd naratorul.
Apartenenta lui Ghita la realism este evidenta chiar de la inceputul nuvelei, cand este
conturat ca personaj tipic: omul nemultumit de conditia sa sociala si dorinta fireasca
pentru un trai mai bun, pentru prosperitatea sa si a familiei.
Ghita este cizmar intr-un sat ardelean, insa nu castiga mai nimic, deoarece oamenii
umbla "in opinci ori desculti, iara daca Dumineca e noroi, isi due cismele in mana pana la
biserica", din care cauza isi convinge familia sa ia in arenda, pentru "trei ani", o carciuma
aflata la incrucisarea de drumuri importante pentru negot, Moara cu noroc. Pe aici
treceau, de luni pana sambata, turme de porci de care se ingrijeau oameni multi si "de
multe feluri". La numai cateva luni dupa instalarea la han, drumefii spuneau ca fac popas
la "carciuma lui Ghita", pentru ca toata familia ii primea ca pe niste prieteni dragi, iar
afacerile mergeau bine, spre satisfactia tuturor. Batrana era incantata ca avea "un ginere
harnic", iar acesta muncea neobosit, isi iubea nevasta si pe cei doi copii, isi respecta
soacra si era fericit pentru "un castig facut cu bine", pentru ca este "dat de la Dumnezeu".
Vrednic si cinstit, el nu vrea decat sa agoniseasca atatia bani incat sa angajeze vreo zece
calfe, carora sa le dea el de carpit cizmele oamenilor.
Bland si cumsecade, trudind pentru "fericirea familiei sale", lui Ghita i se clatina
linistea atunci cand Lica vine pentru prima oara la Moara cu noroc, intrucat se comporta
autoritar, ca un stapan absolut peste oameni si locuri, prezentandu-se cu cinism si
brutalitate: "Eu sunt Lica Samadaul, multe se zic despre mine si multe vor fi adevarate si
multe scornite". El ii pretinde carciumarului sa tina minte si sa-i spuna "cine umbla pe
drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face", informatii pe care sa nu le mai stie
nimeni altcineva. Ghita incearca sa fie impunator si darz in fata lui Lica, sa respinga
propunerile nelegiuite ale acestuia, dar este infrant de extraordinara influenta pe care o
are Lica asupra tuturor.
De la aceasta confruntare cu Samadaul, Ghita vi ascunde Anei, pentru intaia data,
"gandurile grele ce-l cuprinsesera", cum noteaza in mod direct naratorul omniscient,
introspectand personajul. Ingrijorat pentru familia lui, Ghita devine precaut, insusire ce
reiese indirect din faptul ca isi cumpara doua pistoale, isi mai ia o sluga, pe Marti, "un
ungur inalt ca un brad" si doi catei pe care-i pune in lant, ca sa-i inraiasca.
Observatia psihologica si atenta a naratorului obiectiv reliefeaza, prin opinia altui
personaj, primele schimbari care se petrec in sufletul lui Ghita: "Ana simtea ca, de catva
timp, barbatul ei s-a schimbat, si ii parea ca de cand are canii, tine mai putin la nevasta si
la copii". Caracterizat direct de vocea auctoriala, "om harnic si sarguitor", carciumarul
devine treptat "mai de tot ursuz", "pus pe ganduri", "nu mai zambea ca mai 'nainte", si
mai ales " isi pierdea lesne cumpatul". Constient ca la Moara cu noroc "nu putea sa stea
nimeni iara voia lui Lica" si ca trebuia "sa te faci omul lui" ca sa poti ramane carciumar
aici, Ghita regreta pentru prima oara in viata lui ca are nevasta si copii, deoarece isi dorea
sa poata spuna "Prea putin imi pasa!". El incalca astfel un principiu moral esential:
iubirea familiei.
Pe masura ce protagonistul intra in cardasie cu Lica, analiza psihologica a naratorului
omniscient ii descifreaza gandurile, evidentiind setea de inavutire pe care nu si-o mai
poate controla: "Se gandea la castigul pe care l-ar putea face in tovarasia cu Lica,