Publicata in 1969, in volumul: 

„La tiganci si alte poves tiri"  (dupa ce aparuse la Paris, in 1959),

nuvela mentionata a fost caracterizata drept „o capodopera a fantasticului roma nesc"  (Eugen
Simion) si se incadreaza in proza fantastica a lui Mircea Eliade. Din aceeasi categorie de lucrari mai
fac parte nuvele ca: „Pe strada Mantuleasa", „Tinerete fara de tinerete", „19 trandafiri", „La  umbra
unui crin", „in curte la Dionis" si altele. h6i238hd77khr
Toate se caracterizeaza printr-un fantastic de tip erudit, tema fundamentala fiind relatia dintre sacru
si profan. De multe ori, in curgerea fireasca a intamplarilor realului, intervine o rup tura (situatie
neobisnuita, iesire din timp) care transpune totul in planul fantastic. Actiunea se petrece intr-un
spatiu apartinand unei geografii sacre (Bucurestiul de altadata, cu strazi si be ciuri care ascund
mistere, ori muntele care este mai aproape de cer). Personajele sunt „indivizi comuni"  care „ intra
fara voia lor in situatii anormale"  (Eugen Simion).
   Tema nuvelei „La tiganci" o constituie moartea ca eveniment, dar si ca mijloc de recuperare a
sacrului.
  Titlul este numele unui spatiu, avand doua semnificatii:
   in planul profan este un loc rau famat, despre care vorbesc barbatii din tramvai.
  in planul sacru, este primul stadiu al calatoriei sufletu lui dupa moarte, drum care, in unele traditii,
cuprinde Infernul, Purgatoriul si Paradisul.                                                      
Structura:
Nuvela „La tiganci" este o capodopera a literaturii fantas tice romanesti; din insemnarile autorului
(notate in ,^/urnal") reiese ca intentia lui a fost revelarea a doua lumi paralele exis- tente in
universul cotidian. Cu alte cuvinte, exista o realitate vizibila, concreta si logica (pe care o cunoastem
cu totii) si o alta realitate (ascunsa, ilogica, nestiuta, cunoscuta fragmentar sau deloc de catre
personaje).
Din aceasta conceptie deriva ordonarea actiunii din „La tiganci"  pe doua planuri antitetice:
profan/sacru, real/fantastic, viata/moarte, timp terestru/timp transcendent.
In aceeasi ordine de idei, se inscrie si structura compozitio nala a acestei opere: conform opiniei lui
Sorin Alexandrescu, nuvela este alcatuita din opt episoade, marcand un numar si metric de „intrari"
si „iesiri" din real in ireal. Comentatorul men tionat observa ca aici este vorba de un
itinerariu spiritual: Viata si Moarte, Profan si Sacru, nuvela fiind (asa cum sustin si alti
comentatori) o alegorie a mortii sau a trecerii spre moarte.
Pe capitole, actiunea trece prin mai multe etape:
Capitolul I prezinta drumul lui Gavrilescu spre casa, cu tramvaiul.
Capitolele II, III si IV se petrec in bordeiul tigancilor, unde apar cele trei fete si are loc „visul"
profesorului.
Capitolele V, VI si VII prezinta ratacirea sufletului prin oras si intoarcerea la bordei cu birja-dric.
Capitolul al VlII-lea cuprinde reintalnirea cu Hildegard si plecarea celor doi spre nunta in Paradis.
Fantasticul este o categorie estetica, in sensul ca infa tiseaza o modificare posibila a frumosului.
Etimologic (fr. fantastique,  lat. phantasticus,  gr. phan-tastikos  - „privitor la
imaginatie";phantasma  - „plasmuire"), termenul denumeste ceea ce este creat de imaginatie,
irealul.
Definit ca „ intruziune brusca a misterului in cadrul vietii reale"  (P.G. Castex), fantasticul
reprezinta o ruptura in univer sul cunoscut, care nu poate fi explicata prin legile lumii reale.
„La  tiganci", de Mircea Eliade, este o nuvela fiind o lu crare narativa in proza, de amploare medie,
a carei actiune se complica progresiv; ca si in alte creatii din aceeasi specie, personajul central este
puternic reliefat.
In plus, aceasta creatie prezinta si unele particularitati care o includ in proza fantastica, asa cum
rezulta din universul operei.
Subiectul evidentiaza, dintru inceput, existenta a doua planuri: profan si sacru (ultimul fiind
realizat prin insertia unor mituri).
Intr-o dupa amiaza torida de vara, un profesor de pian (pe nume Gavrilescu) se indreapta spre
casa, venind de la o me ditatie, de pe strada Preoteselor. Astfel, in realitatea profana 1 apare primul
insemn al sacrului: numele strazii aminteste de vestalele care intretineau focul in templul zeitei
Vesta; popa sul pe care Gavrilescu il facuse pe aceasta strada poate echivala cu o purificare in
vederea unei „calatorii" care, in multe traditii ale lumii, cuprinde Infernul, Purgatoriul si Paradisul.
In tramvai, Gavrilescu vorbeste cu ceilalti calatori, temele preferate fiind caldura si
colonelulLawrence; numele acestuia din urma, profesorul il auzise de la niste studenti {„oameni
culti",adica initiati) care povesteau ca, undeva in Arabia, arsita 1-a lovit pe colonel, ca o sabie, in
crestet. in termenii mitului, studentii sunt niste „mesageri" care prevestesc apropiata moarte si a lui
Gavrilescu.
Pe masura ce discutia din tramvai se deruleaza, profesorul simte nevoia sa faca marturisiri:„Pentru
pacatele mele sunt profesor de pian. Zic pentru pacatele mele, adauga incercand sa zambeasca,
pentru ca n-am fost facut pentru asta. Eu am o fire de  artist".
Cum tramvaiul tocmai trecea pe langa gradina unor tiganci, calatorii discuta, oarecum misterios,
despre acest spatiu.
Amintindu-si ca si-a uitat servieta cu partituri la eleva sa Otilia, profesorul coboara cu intentia de a
lua tramvaiul in sens invers; arsita si mirosul de asfalt topit (pe care le regaseste in strada), il
gonesc spre urmatoarea statie (la care nu va mai ajunge). Cuvintele rostite de Gavrilescu („Prea
tarziu")  arata ca timpul omului si cel al realitatii au devenit neconcordante.
In acest punct, realul trece in fantastic, intrucat profe sorul intra intr-un spatiu in caremiraculosul se
imbina cu bizarul.
Gradina tigancilor si bordeiul reprezinta spatii ale fantasticului in care se va produceiesirea din
timpul concret al
realitatii.
Atras irezistibil de gradina racoroasa a tigancilor, Gavrilescu intra; aceasta „insula" de umbra
neasteptata ii provoaca „un infinit sentiment de intensa tristete"  ea fiind un spatiu in care „iar a stat
ceasul" (apartinand, prin urmare, eternitatii). Aici isi va cauta profesorul vocatia pierduta (conditia
de creator irosita din pricina pacatelor sale, cum marturisea el insusi); si tot aici, amintirea marii lui
iubiri pentru Hildegard il va stapani ca o chemare.
Trecand pe langa baba care pazea poarta, Gavrilescu intra in bordei ; intreaga lui aventura din acest
spatiu intortocheat nu este altceva decat o prelucrare a mitului labirintului. La inceput, profesorul se
simte fericit „parca ar fi fost din nou  tanar, si toata lumea ar fi fost a lui, si Hildegard ar fi fost  de
asemenea a lui".  Stare explicabila, deoarece, din Infern, Hildegard (care murise si se afla in primul
stadiu al calatoriei sale) il atragea in lumea umbrelor.
Inconjurat de trei fete imbracate in valuri, Gavrilescu este supus la o proba initiatica: sa aleaga, din
acest trio (alcatuit dintr-o tiganca, o evreica si o grecoaica), pe cea dintai. Cum incercarile lui
esueaza, profesorul pierde acel „ceva" minunat despre care-i vorbeau fetele. in termenii mitului,
acesta ar putea insemna trecerea in alt stadiu (in Purgatoriu), posibila numai dupa ce sufletul lui se
intoarce pe pamant pentru a-si recupera pacatele, sau, ar putea insemna alegerea unei „ursitoare"
ca si la nastere.
Frecventa cifrei trei (pretul platit la intrare valoreaza trei lectii de pian, fetele sunt trei, iar ora, in jur
de trei) aminteste de basm, specie in care fantasticul este bogat reprezentat.
Ratand „proba" alegerii fetei, Gavrilescu este prins intr-o hora si condus spre acea parte a
bordeiului in care se afla pianul.
Decorul (din care profesorul vrea sa scape, inspaimantat de obiectele care-1 alcatuiau)
estefantastic: „Descoperea la rastimpuri obiecte pe care ii era greu sa le identifice: unele semanau
la inceput cu o ladita, dar se dovedeau a fi, pipaite mai bine, dovleci uriasi inveliti in broboade;
altele, care pareau la inceput perne sau suluri de divan, deveneau, corect pipaite, mingi, umbrele
vechi umplute cu tarate, cosuri de rufe pline de jurnale..."
Acum se lamuresc si semnificatiile mitologice ale naratiu nii: „La sfarsitul lecturii, cand simbolistica
grava a povestirii se vede mai limpede, constatam ca baba si fetele trag dupa ele grave umbre
mitologice. Baba poate fi Cerberul2, vizitiul  - luntrasul Caron?, iar fetele care-si ascund identitatea
-Parcele4."  (E. Simion).

in timpul sederii in bordei, lui Gavrilescu ii este sete (su gestie a dorului dupa apa Lete - aflata in
Purgatoriu si avand menirea de a-1 spala pe om de pacate si de a-1 face sa uite totul).
Trezit cu ajutorul cafelei si dornic sa se intoarca acasa, profesorul constata ca, pe pamant, trecusera
mai multi ani.
Dezorientat, revine la tiganci, unde il astepta Hildegard (iubita lui din tinerete) care-1 va conduce in
moarte.
Partea finala a nuvelei reuneste mai multe motive: giulgiul, noaptea, tramvaiul, florile funerare,
trasura/dric, ratacirea, visul.
Pregatindu-se sa plece din bordeiul tigancilor, Gavrilescu este intampinat de aceeasi baba/Cerber
careia ii povesteste sen zatia deosebita traita la un moment dat: „...cand m-am vazut gol, si am
simtit draperia strangandu-se in jurul meu ca un giulgiu..."
Si baba il pofteste sa bea cafea, dar profesorul refuza: in termenii mitului, neband destul din apa
Lete, el isi aminteste reperele spatiului profan in care traise; de aici, ratacirea sufle tului prin niste
locuri care nu-1 mai primesc: din tramvai este invitat sa coboare, deoarece banii lui erau scosi din
uz, doam na Voitinovici plecase, Otilia se maritase, propria casa (inchisa si ferecata) este locuita de
altcineva.
  Cei doisprezece ani care trecusera de la disparitia paman teana a lui Gavrilescu, constituie oiesire
din timp apartinand fantasticului.
  Acum si cea de a doua lume (in care profesorul traise aproape cincizeci de ani) ii apare ca
fiind bizara, imposibil de inteles (marca a fantasticului).
Singurul om dispus sa-1 ajute este birjarul-dricar care il invita in trasura (o alta luntre a lui Caron),
adica ii recupereaza sufletul ratacitor si i-1 restituie Infernului.
Drumul trece pe langa o biserica (unde fusese o inmor mantare) si in curtea careia inflorise „regina
noptii" (floare al carei nume sugereaza intunericul); birjarul evoca mereu imagini mortuare (caii
imbracati in negru, dricul, florile funebre) pana cand trasura ajunge la tiganci. De data aceasta,
baba dormea: Cerberul nu mai avea ce pazi, caci in bordei ramasese numai nemtoaica — mereu
treaza si asteptandu-si iubitul; probabil celelalte „fete" (suflete) tre cusera in Purgatoriu (cel de al
doilea spatiu pomenit de Dante in Divina Comedie).
Acum, baba il numeste „muzicant" pe Orfeul care-si pierduse partiturile (adica isi incheiase misiunea
pe pamant) si coborase, ca si in mit, in Infern, ca sa-si recupereze iubita (pe Hildegard/Euridice).
Trecand de usa a saptea - indicata de baba (cifra care tri mite la numarul zilelor creatiei divine),
Gavrilescu nu-si mai poate recrea iubirea pamanteana; Hildegard este gasita mult mai departe, si-1
ia in stapanire pe cel pe care-1 chemase, mereu, din moarte.
Ea il va conduce spre aceeasi trasura, mirata de incapaci tatea lui Gavrilescu de a intelege ca a
murit; in trasura, cei doi redevin tineri, pentru a putea sa ajunga astfel la ultimul stadiu al drumului
- nunta in Paradis.
Personajul principal este realizat in doua registre: pro fan si sacru.
  In planul profan. Gavrilescu este un barbat de 49 de ani, un om oarecare,
sarac sinecunoscut. Pentru a-si castiga exis tenta, este nevoit sa dea meditatii, infruntand uneori,
vremea potrivnica.
Distrat si uituc, isi lasa partiturile la eleva sa, Otilia Voitinovici si nu-si gaseste banii.
in tramvai este logoreic, are tendinta sa se confeseze unor necunoscuti si are trei obsesii: colonelul
Lawrance, gradina tigancilor si o amintire din studentie.
Treptat, aflam ca acest om isi facuse studiile in Germania si ca avusese o mare iubire, pe Hildegard,
pe care o „uitase" subit, pentru a se casatori cu Elsa.
Traseul anost al vietii sale 1-a condus la constiinta unei ratari, asa cum reiese din marturisirea sa
(repetata):
„Pentru pacatele mele sunt profesor de pian. Zic pentru pacatele mele, adauga incercand sa
zambeasca, pentru ca n-am fost facut pentru asta. Eu am o fire de artist".
  Reiese ca, in planul sacru. Gavrilescu era un Orfeu, decazut, pentru greselile sale in Adam
(stramosul biblic, alungat din Rai). in termenii lui Mircea Eliade, modestul profesor reprezinta sacrul
camuflat in profan.

Si cum, in lumea reala, Gavrilescu traise o amnezie (uitan-du-si iubirea si ignorandu-si firea de

artist), el incearca sa-si recupereze statutul.
Purificat prin drumul pe strada Preoteselor / Vestalelor, Gavrilescu „intra" in spatiul magic al
tigancilor, acolo unde timpul s-a oprit {„Atunci sa stii ca iar a stat ceasul" ii spune baba de la usa
bordeiului).
in locul timpului, apare aducerea-aminte si incepe intoar cerea in trecut: „se simti dintr-o data
fericit, parca ar fi fost din nou tanar si toata lumea ar fi fost a lui si Hildegard ar fi fost de asemenea
a lui".
Invitat sa ghiceasca tiganca (dintre cele trei ursitoare), Gavrilescu rateaza, astfel incat incepe
cosmarul: bordeiul (cu obiectele lui) devine agresiv, omul imbatraneste brusc, iar giulgiul tine de
ritul funerar.
Abia dupa calatoria sufletului in alt timp, profesorul isi recupereaza, alaturi de iubita lui, conditia
de om paradisiac: ei redevin tineri, adica vesnici, dar intr-o alta lume.
VII. Notele specifice ale fantasticului eliadesc se releva in toata complexitatea lor, la o lectura
mai atenta. in termenii lui Tzvetan Todorov, in nuvela „La tiganci",  miraculosul seimbina cu straniul,
alcatuind impreuna fantasticul pur. Astfel, iesirea din timp, ratacirea in bordeiul tigancilor,
intoarcerea pe pamant s.a. tin de supranatural (miraculos); in acelasi timp, dru mul prin labirint,
teroarea obiectelor care-1 inconjurau pe Gavri lescu, transformarea acestor obiecte in altele, tin de
straniu.
O alta nota a fantasticului eliadesc o constituie insertia mi tului (fie autohton, fie strain); acest apel
la mitologie ii con fera fantasticului un caracter erudit.
De ce este nuvela „La tiganci", „o capodopera"?
Mai intai, pentru ca autorul si-a ales o tema existentiala, cu implicatii dramatice pentru fiecare om:
moartea ca eveniment.
in al doilea rand, pentru ca modestul profesor de pian fu sese un Creator („artist) care incearca, in
bordei, sa ajunga la pian, adica incearca sa-si recupereze conditia si dincolo de moarte. in sfarsit,
pentru ca iubirea nefinalizata in viata, se va implini printr-o nunta in eternitate.