SURSE NECONVENTIONALE DE

ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICA

1.SOLUTII DE ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICA

Transmisia energiei electrice sau "de înaltă tensiune" este transferul mai mare a energiei
electrice, de la generatoare de centrale electrice la staţii situate în apropiere de centrele de
populaţie. Aceasta este distinctă de cablajul local între staţiile de înaltă tensiune şi a clienţilor,
care este de obicei menţionată ca distribuţie a energiei electrice. Liniile de transmisie, atunci când
sunt interconectate unele cu altele, devin reţelele de înaltă tensiune de transport. În Statele Unite,
acestea sunt de obicei denumite în continuare "reţelelor electrice", sau, uneori, pur şi simplu ca
"reţea", în timp ce în Marea Britanie de reţea este cunoscut sub numele de "reţeaua naţională."
America de Nord are trei grile majore: cea de Vest; interconectare de Est şi cea de vest sau
Fiabilitatea Electrica a Consiliului din Texas (sau ERCOT) grilă.
Din punct de vedere istoric, liniile de transport şi de distribuţie au fost deţinute de aceeaşi
companie, dar în ultimul deceniu atât de multe ţări au introdus reforme de piaţă care au condus la
separarea activităţii de transport de energie electrică de distribuţie de afaceri.
Linii de distributie utilizează cea mai mare parte de curent alternativ trifazat (AC), deşi
AC monofazate este uneori utilizat în sistemele de electrificare feroviare. Tehnologia de curent
de înaltă tensiune (HVDC) este tehnologia utilizată doar pentru distanţe foarte lungi (de obicei,
mai mare de 400 mile, sau 600 km); cabluri de putere submarine (de obicei, mai mult de 30 mile,
sau 50 km), sau pentru conectarea a două reţele de curent alternativ care nu sunt sincronizate.
Energia electrică este transmisa la tensiuni mari (110 kV sau mai sus) pentru a reduce
energia pierdută în transmiterea la distanta. Puterea este, de obicei, transmisa prin intermediul
liniilor electrice aeriene. Transmisie de putere subterane au un cost semnificativ mai mare şi mai
mare limitări operaţionale dar este utilizat uneori în zone urbane sau locaţii sensibile.
 LEA de transport

Conductori de înaltă tensiune aeriene nu sunt acoperite de izolare. Materialul conductor

este aproape întotdeauna un aliaj de aluminiu, a făcut în şuviţe mai multe şi, eventual, armate cu
fire de oţel. Cupru a fost folosit uneori pentru transmiterea energiei pe cale aeraena , dar este mai
mic în greutate pentru performanţe echivalente, şi mult mai ieftin. Conductoare aeriene sunt un
bun furnizate de către mai multe companii din întreaga lume. Îmbunătăţirea material conductor şi
formele sale sunt folosite în mod regulat pentru a permite creşterea capacităţii şi modernizare a
circuitelor de transmisie. Conductorii de dimensiuni variaza de la 12 mm patrati (# 6 ecartament
sârmă american) la 750 mm patrati (1590000 mile suprafaţa circulară ), cu diferite capacitati de
rezistenţă şi de curent electric. Fire mai groase ar conduce la o creştere relativ mică a capacităţii
ca urmare a efectului de piele, care provoacă cele mai multe fluctuatii ale curentelor de aproape
de suprafata de sarma.

Adiacent Statele Unite ale reţelei de transmisie a puterii constă de 300.000 de km de linii operate
de 500 de companii.
Astăzi, tensiuni la nivel de transmisie sunt de obicei considerate a fi 110 kV şi mai sus.
Tensiuni mai mici, cum ar fi 66 kV şi 33 kV sunt considerate, de obicei, sub-tensiuni de
transmitere, dar sunt folosite ocazional pe linii lungi cu sarcini uşoare. Tensiunile mai puţin de 33
kV sunt de obicei folosite pentru distribuire. Tensiunile mai inalte 230 kV sunt considerate de
foarte înaltă tensiune şi necesită modele diferite în comparaţie cu echipamentul folosit la tensiuni
mai mici.
 Deoarece linii electrice aeriene de transport sunt neizolate, modelul de aceste linii
necesită distanţele minime care trebuie respectate pentru a menţine siguranţa. Condiţiile climatice
nefavorabile de vânt puternic şi temperaturi scăzute poate duce la pene de curent: viteze ale
vântului cât mai scăzut de 23 noduri (43 km / h) poate permite să atenteze conductoare
autorizaţiile de operare, rezultând într-o conturnare şi pierdere de aprovizionare. Mişcare de
oscilaţie a liniei fizice poate fi numit galop sau flutter în funcţie de frecvenţa şi amplitudinea de
oscilaţie.

Transmisia subterana

Energie electrică pot fi, de asemenea, transmisa prin cabluri electrice subterane în loc de
linii electrice aeriene. Ele pot ajuta la transmiterea puterii între:
• zonele urbane, dens populate
• zonele unde terenul nu este disponibilă sau acordul de planificare este dificil
• râuri şi alte obstacole naturale
• teren cu patrimoniul naturale deosebite sau de mediu
• domeniile de dezvoltare a infrastructurii semnificative sau de prestigiu
• terenuri a căror valoare trebuie să fie menţinute pentru a expansiunii urbane viitoare şi
dezvoltare rurală

Unele alte avantaje de cabluri electrice subterane:

• mai puţine daune cauzate de condiţiile meteorologice severe (în principal, fulgere, vânt)

• emisiefoarte multe, în zona înconjurătoare, de câmpuri electromagnetice (EMF).

• cabluri subterane nevoie de o fâşie îngustă înconjoară de aproximativ 10-10 de metri
instalata , în timp ce o linie aeriană necesită o bandă care înconjoară de aproximativ 2-20 metri
lăţime să fie menţinuţi în permanenţă clar pentru siguranţă, întreţinere şi reparaţii.
• cabluri subterane nu prezintă niciun pericol pentru aeronavele mici care zboară sau
faunei sălbatice, şi sunt semnificativ mai sigure ca acestea le prezintă nici un pericol de
electrocutare
• sunt mult mai puţin supuse la furt , conexiuni ilegale, sabotaj, şi daune de la conflictele
armate.

Unele dezavantaje ale cablurilor electrice subterane:

• ingroparea este mai scump, deoarece costul de îngropare cablurile de tensiuni de
transport este de câteva ori mai mare decât linii electrice aeriene, precum şi costul ciclului de
viaţă a unui cablu subteran de alimentare este de două până la patru ori costul unei linii electrice
aeriene.
• întrucât găsirea şi repararea cablurilor suspendate de sârmă pot fi realizata în ore,
reparaţii subteran poat dura zile sau săptămâni , şi din acest motiv linii redundante sunt conduse.
• subteran cablurile de alimentare, datorită apropierii lor de pe pământ, nu pot fi menţinute
direct, în timp ce cablurile electrice aeriene poat fi.
• operatiunile sunt mai dificile, deoarece putere reactivă mare a cablurilor subterane
produce curenţi mari de încărcare şi face astfel un control al tensiunei mai greu.

Avantaje pot, în unele cazuri, depăşesc dezavantajele din costul investiţiei mai mare, şi de
întreţinere mai scumpe şi de management.

Cele mai multe cabluri de înaltă tensiune de transmitere a curentului, care sunt vândute în
prezent pe piaţă sunt izolate cu un înveliş de polietilenă reticulată (XLPE). Unele cabluri pot avea
o jacheta plumb sau aluminiu, în combinaţie cu izolaţia XLPE pentru a permite integrarea fibrei
optice sa fie integrata în cablu. Inainte de 1960, cablurile subterane de energie au fost izolate cu
ulei şi hârtie şi a bagate într-o ţeavă de oţel rigid , o folie de aluminiu sau semi-rigida sau jacheta
plumb sau manta. Uleiul a fost ţinut sub presiune pentru a preveni formarea de goluri, care ar
permite descărcări parţiale în izolaţia cablului. Există încă multe dintre aceste ulei-hârtie şi
cabluri izolate în uz la nivel mondial. Între 1960 şi 1990, polimeri a devenit mai utilizate pe scară
largă la tensiuni de distribuţie, cea mai mare parte EPDM (etilen propilen dienă M-clasă); cu
toate acestea, lipsa de fiabilitate relativă a acestora, , a dus la o transmisie lentă de tensiuni . În
timp ce cablurile de 330 kV sunt de obicei construite folosind XLPE, acest lucru a apărut doar în
ultimele decenii.
 PRODUCEREA, TRANSPORTUL DISTRIBUŢIA

ŞI UTILIZAREA ENERGIEI ELECTRICE

Pentru a putea fi utilizată la consumator, energia sub formă de energie electrică trebuie, în
primul rând obţinută din alte forme de energie şi apoi distribuită fiecărui consumator în parte.
Datorită unor considerente practice şi tehnice a apărut şi problema transportului energiei
electrice la distanţe apreciabile.

Evolutia producerii, transportului distribuţiei si utilizarii energiei electrice

Dezvoltarea industrială şi agricolă din ultimele două secole, a determinat o creştere

considerabilă a consumului de energie.

Dacă la început, necesităţile reduse de energie determinau amplasarea consumatorilor

lângă sursele de energie (eoliană, hidraulică), introducerea maşinilor cu abur a mărit
independenţa omului de formele de energie (vânt, apă) şi puterile utilizate în procesele de
producţie.

Constituirea unor centre industriale şi asigurarea acestora cu resurse de energie a determinat

necesitatea transportului acestor resurse, deoarece centrele de consum şi cele cu surse de energie
nu coincideau. A apărut astfel problema găsirii căilor prin care aceste resurse să fie transportate
de la sursă la locurile de consum.

Unele descoperiri ale ştiinţei au permis realizarea primelor surse de energie electrică, a
primelor receptoare de energie electrică şi apoi a tuturor instalaţiilor de transmitere a energiei
electrice la distanţă.
 Bazele teoretice ale noului domeniu ce începea să se dezvolte a impus constituirea unui
nou capitol al fizicii, electricitatea, iar ulterior electrotehnica. Fizicienii specializaţi în acest
domeniu devin electrotehnicieni.

Electroenergetica a învins iniţial în competiţia cu celelalte sisteme energetice în mare

datorită iluminatului electric, '' regele abur '' a fost învins şi datorită celorlalte avantaje ale
energiei electrice în comparaţie cu celelalte forme de energie.

Necesitatea formarii unui SISTEM ELECTROENERGETIC

Pentru ca energia, în forma ei cea mai evoluată, energia electrică, să poată fi asigurată la
utilizator (consumatori) trebuie în primă instanţă să fie produsă, în centrale electrice, prin
transformarea energiei primare (din combustibili fosili, atomică, căderi de apă,etc.) printr-un lanţ
intermediar de transformări în forme intermediare de energie(calorică, mecanică de rotaţie).

Aşa cum este cunoscut, stocurile de energie primară se află, de regulă, în locuri improprii
unor amplasări urbane şi ca urmare, este necesar transportul energiei între locul în care există
stocată în stare naturală şi centrele de consum.

Dacă transportul energiei reprezintă o necesitate, problema următoare care trebuie

rezolvată este : sub ce formă este rentabil să fie transportată această energie. Soluţia depinde de
mai mulţi factori şi anume :

- posibilitatea transportării energiei primare; este evident că transportul la distanţă a

energiei potenţiale a căderilor de apă este practic imposibil.

- transportul la distanţe mari a combustibililor fosili nu este rentabil atât timp cât
randamentul transportului energiei fără transport de masă (sub formă de unde electromagnetice).

- în cazul centralelor electrice nucleare, deşi energia primară este uşor de transportat,
necesitatea unei surse mari de apă şi problemele de securitate impun amplasarea acestora în zone
bine definite.

Fie şi numai pe seama acestor argumente globale, rezultă că forma sub care energia este
cel mai rentabil să fie transportată, este cea electrică.
 Ca urmare, între centralele electrice (centre în care energia primară se transformă în
energie electrică) şi centrele de consum, au apărut căile de transport a energiei electrice, reţelele
electrice de transport (RET) fig.1.5

Centre
Retele de
electrice de
Centrale consu
m
ELECTRICE TRANSPORT

Fig.1.5

Amploarea şi structura RET depinde de : cantitatea de energie electrică transportată, distanţele la

care se transportă, siguranţă în funcţionare,etc.

La rândul lor centrele de consum pot fi mai mult sau mai puţin concentrate; centre urbane
cu platforme industriale, consumatori casnici-edilitare, pe de o parte, concentraţi în edificii, iar pe
de altă parte desfăşuraţi pe aria geografică a aglomerării urbane, concentrări rurale, unde
densitatea consumului de energie este mai mică. În cazul unui mare consumator industrial, în
perimetrul acestuia pot fi distribuiţi mai mulţi consumatori.

Rezultă, din cele de mai sus, că, cel puţin în cazul centrelor urbane şi a consumatorilor
industriali,după ce energia electrică a fost transportată până la“intrarea în acestea”, în perimetrul
acestora “ se impune “ distribuirea ei pentru alimentarea fiecărui consumator (edificiu casnic
edilitar, consumator industrial,etc.)cu ajutorul reţelelor electrice de distribuţie (RED).

Deci RED pot fi atât ale furnizorului de energie electrică(ELECTRICA) în cazul centrelor
urbane, dar şi ale beneficiarului, în cazul unor consumatori finali industriali sau similari
importanţi.

Evident şi în acest caz, amploarea şi configuraţia RED depinde de configuraţia centrului

de consum, energia tranzitată, siguranţa în funcţionare ce trebuie asigurată, cerinţe legate de
confort ambietal, etc.
 SURSE DE ALIMENTARE PENTRU REŢELELE ELECTRICE
DE JOASĂ TENSIUNE

Datorită succesiunii fireşti a procesului de producere, transport şi distribuţie a energiei

RED-
TRAFO
MT
REDA-JT

MMmmM ID-MT
T
ID-JT ≡ TD ≡ TG
Fig. 8.1.
electrice în cadrul unui sistem electroenergetice (SE), sursa de energie electrică pentru RED-JT o
reprezintă secundarul transformatorului dintr-un post de transformare [11]. Postul de
transformare (PT) reprezintă forma particulară a unei staţii de transformare a cărei tensiune de pe
partea de înaltă (primară), fig.8.1., face parte din clasa reţelelor de medie tensiune, iar cea de pe
partea de joasă tensiune (secundară) face parte din clasa reţelei de joasă tensiune.

În cazul unor consumatori izolaţi (cabane, organizări de şantier, staţii de retransmisie

radio-TV),care nu pot fi alimentaţi din sistemul electroenergetic, sau în cazul unor consumatori ,
care din cerinţe de asigurare a continuităţii în alimentare îşi prevăd sursă de rezervă de înlocuire,
se poate utiliza ca sursă de alimentare pentru o RE-JT, un generator electric trifazat, antrenat de
un motor cu ardere internă (grup electrogen).

Consumatorii care au receptori vitali, de care depinde siguranţa utilizatorilor, trebuie să-şi
prevadă sursă de siguranţă [8], care să asigure neitreruptibilitatea acestor receptori. Aceasta
cerinţă poate fi asigurată NUMAI cu surse ce înglobeaza o baterie de acumulatori şi o reţea
electrică a cărei configuraţie să permită insularizarea (separarea) receptorilor de categorii diferite
 POSTUL DE TRANSFORMARE

Consideraţii generale

În categoria posturilor de transformare (PT) sunt cuprinse toate construcţiile şi

echipamentul electromecanic, menit să transforme tensiunea la care se tranzitează energia
electrică, de la valori incluse în clasa reţelelor electrice de medie tensiune, la valori incluse

în clasa reţelelor electrice de joasă tensiune, PT asigurând legătura între cele două clase de reţele
electrice.

Ca urmare, prezenţa unui post de transformare în aria geografică a unei aşezări are două
implicaţii:

- una determinată de prezenţa fizică în spaţiul construit ,

- şi o alta legată de rolul funcţional, respectiv asigurarea tranzitului de putere
din reţeaua electrică de medie tensiune către cea de joasa tensiune.

Ansamblul definit ca post de transformare are deci două componente

principale respectiv :

-partea constructivă, reprezentătă de suportul în care şi pe care sunt susţinute

componentele celei de a două părţi , adoptarea soluţiei de realizare (supraterane, subterane sau
aeriene),fiind determinată de considerente economice, arhitecturale , de spaţiu disponibil,etc
respectiv,

-echiparea electro-mecanică, constituită din materialele şi aparatele prin care este

tranzitată energia electrică şi accesoriile necesare acestui scop, adoptarea soluţiei fiind
determinată de considerente economice, soluţie constructivă , dar în special de cerinţele legate de
continuitatea în alimentare.

GRUPUL ELECTROGEN
 Grupurile electrogene sunt surse care se instalează la consumatorii pentru alimentarea de
bază (consumatori izolaţi, cabane, şantiere în fază iniţială, etc.) sau ca surse de rezervă de
inlocuire . Această ultimă soluţie se aplică în cazul consumatorilor care au receptori de categoria
zero sau 1, ce necesită un nivel de siguranţă ridicat în alimentare, care nu poate fi asigurat prin
alimentarea din SE (sistemul extern,[11]). Din această categorie fac parte receptorii vitali.

Grupul electrogen- sursă de rezervă de înlocuire

Receptorii vitali, care trebuiesc prevăzuţi cu alimentare de rezervă locală ( sursa electrică
de înlocuire) se împart în două categorii:

- receptori care nu admit întreruperi în alimentare mai mari de o secundă ;

- receptori care admit întreruperi în alimentare cu durate de 1-5 minute.
Alimentarea, în caz de indisponibilitate a sistemului extern (alimentarea de baza), a
primei categorii de receptori se asigură de la sistemul intern prevăzut cu surse de energie electrică
neântreruptibile, iar receptorii din a două categorie sunt alimentaţi de la sistemul intern (sursa de
înlocuire ) prevăzut cu grupuri electrogene.

Grupurile electrogene acoperă gama de puteri 5-1400 kVA.

În momentul în care sistemul extern redevine disponibil, grupul electrogen se opreşte

automat. Pornirea grupului electrogen se efectuează în gol. După ce tensiunea şi frecvenţa la
bornele generatorului s-au stabilizat, conectarea receptorilor pe grup este automată. Tot acest
proces se va încadra în intervalul de timp menţionat. Când o sarcină mare este conectată la grupul
electrogen, se produce, pentru scurt timp, o scădere de tensiune şi de frecvenţă. Echipamentul de
automatizare aflat în panoul grupului electrogen le readuce la valorile normale.
 SURSE DE ENERGIE ELECTRICĂ NEÂNTRERUPTIBILE

În diverse situaţii este necesară asigurarea cu energie electrică de la o sursă care să nu

producă întreruperi sau deformări ale undei sinusoidale de tensiune. Aceasta este cazul
echipamentelor de calcul, aparaturii electromedicale din sălile de operaţii şi de terapie intensivă
[8;17], al camerelor de comandă, al instalaţiilor de avertizare şi de stingere a incendiilor şi mai
ales al celor legate de siguranţa naţională.

Pentru a asigura o alimentare neântreruptă sunt necesare trei elemente distincte :

a)-o sursă de energie electrică auxiliară, independentă de reţea;

b)-un convertor al acestei energii în energie electrică, având aceiaşi parametri (număr de faze,
tensiune, frecvenţă) cu reţeaua de la care sunt alimentate în mod curent echipamentele;

c)-un sistem de urmărire a tensiunii din reţeaua furnizorului extern, care să facă comutarea pe
sursa de siguranţă , neâtreruptibilă, prevazută de consumator.

Ca sursă de energie de siguranţă, este preferată bateria de acumulatori, aflată în regim de

încărcare permanentă. Aceste acumulatoare trebuie să fie de tipul fără producere de gaze şi fără
întreţinere iar reâncărcarea lor se face automat prin intermediul unui redresor comandat.

Producătorii de UPS “Uninterruptible power Supply” (sursă de alimentare neântreruptă) – termen

folosit în literatura de specialitate, utilizează elemente acumulatoare cu plăci şi acid sulfuric,
având în structura lor elemente de absorbţie şi de conversie a gazelor rezultate atât în procesul de
încărcare cât şi în procesul de descărcare. Acestea au o durată de viaţă de 5-6 ani, după care
capacitatea lor scade sub 80% din cea iniţială.

2.CATEGORII DE SURSE NECONVENTIONALE

 Energia solară – principala sursă regenerabilă de energie

SRE se clasifică în două grupe: prima include energia solară şi derivatele acesteia –
eoliană, hidraulică, energia biomasei, valurilor maritime şi termică a oceanului planetar.
În fig. sunt prezentate principalele forme de energie solară: termică şi fotovoltaică (PV)
obţinute prin conversia directă a radiaţiei solare în căldură sau - electricitate şi celelalte forme de
energie obţinute - indirect din cea solară (cursul nu evidenţiază energia termică a oceanului
planetar, tehnologie care se află la într-o etapă incipientă de dezvoltare).
A doua grupă de SRE nu este de origine solară şi include doar două tipuri de energii –
geotermală şi energia mareelor.
Absorbită direct de colectoare solare radiaţia solară poate produce apă caldă de consum, agent
termic pentru încălzire etc.
Edificiile pot fi proiectate şi construite astfel încât, mai multă energie solară să fie captată pentru
a putea fi utilizată la încălzire şi iluminat.
Acest concept stă la baza, aşa numitei tehnologii de utilizare pasivă a energiei solare;
fiind concentrată cu ajutorul reflectoarelor speciale, radiaţia solară poate genera energie termică
la temperaturi mai mari de 3000C care – la rândul său - poate fi folosită pentru producerea
energiei electrice.
 Tehnologia de conversie, în care radiaţia solară este transformată direct în energie
termică adesea este numită energia solară termică.
Radiaţia solară poate fi transformată direct în energie electrică cu ajutorul modulelor fotovoltaice.
Tehnologia solară PV,în ultimii 10 ani, se dezvoltă cu un dinamism extraordinar, rata de creştere
anuală variază între 25-40 %, preţurile modulelor PV sunt în descreştere, noi tehnologii de
producere ale celulelor şi modulelor PV integrate în acoperiş vor schimba în următorii ani
conceptual actual de alimentare cu energie electrică a caselor de locuit.
În zonele tropicale radiaţia solară cade perpendicular pe suprafaţa pământului şi deci o cantitate
mai mare de energie se transformă în căldură; în zonele cu altitudini mari – razele solare cad
oblic iar temperatura atmosferei, apei şi solului va fi mai mică.
Diferenţa de temperatură între masele de aer conduce la o diferenţă de presiune şi, drept urmare,
apar curenţi enormi de aer îndreptaţi către zonele polare (adică vântul, care poate fi transformat în
energie mecanică cu ajutorul turbinelor eoliene).

Energia eoliană

În ultimii 20 de ani tehnologia eoliană s-a dezvoltat la o scară largă şi se consideră a fi cea
mai avansată dinte toate, aşa numite, tehnologii de conversie a energiilor regenerabile “noi”.
Forţele de frecare dintre curenţii de aer şi suprafaţa apei mărilor şi oceanelor generează valuri
încărcate energie cinetică (tehnologia de conversie a energiei valurilor este la început de drum,
în unele ţări precum Anglia şi Franţa au fost déjà elaborate şi realizate proiecte demonstrative.
O altă formă de energie solară indirectă este cea hidraulică care apare ca rezultat a
evaporării, sub acţiunea razelor solare, a apei oceanului planetar (energia termică solară se
transformă în energie potenţială). Condensându-se, apa cade sub formă de ploaie, fiind acumulată
în rezervoare mari poate fi transformată în energie electrică cu ajutorul hidrogeneratoarelor. În
ultimul timp se dezvoltă the nologia de conversie a energiei cinetice a curenţilor de apă, folosind
aşa numitele turbine de flux.
 Energia biomasei de asemenea de origine solară.

În rezultatul procesului de fotosinteză, din bioxidul de carbon din atmosferă şi din apă,
sub acţiunea razelor solare, se generează biomasa bogată în hidrocarburi. Fiind o sursă
tradiţională de energie, biomasa ocupă primul loc în topul SRE la scară mondială, iar - pentru
multe ţări din lume constituie principala sursă de energie. Biomasa se utilizează – de regulă - sub
formă de lemne de foc (utilizare tradiţională) iar, în ultimii două decenii – sub formă de
biocombustibil lichid pentru motoare, biogaz, brichete, etc. Deşi, la arderea biomasei se degajă
bioxid de carbon, cantitatea acestuia nu depăşeşte cantitatea absorbită din atmosferă în procesul
de fotosinteză. În acest sens biomasa se consideră neutră în ceea ce priveşte poluarea atmosferei
cu bioxid de carbon.
Soarele – noţiuni generale

Soarele este cea mai aproape stea de la Pământ şi se află la distanţa medie de 1,5x1011 m.
Structura schematică a soarelui este prezentată în urmatoarea figura :

Energia soarelui este rezultatul a mai multor reacţii de fuziune nucleară, principala fiind
procesul în care hidrogenul (4 protoni) fuzionează şi se formează heliu. Masa nucleului de heliu
este mai mică decât masa a 4 protoni, diferenţa de masă se transformă în energie în conformitate
cu faimoasa formulă a lui Einstein E=mc2.

Diametrul soarelui este de aproximativ 110 ori mai mare decât diametrul pământului: respectiv
1,39x109 m şi 1,27x107 m. Nucleul solar cu raza de aproximativ 0,23R (R – raza discului solar)
şi un volum ce constituie 15 % din total prezintă reactorul natural termonuclear.
ENERGIA EOLIANĂ

Definiţie
Energia eoliana este energia conținuta de forta vântului ce bate pe suprafata pamantului.
Exploatata, ea poate fi transformata in energie mecanica pentru pomparea apei, de exemplu, sau
macinarea graului, la mori ce functioneaza cu ajutorul vantului. Prin conectarea unui rotor la un
generator electric, turbinele de vant moderne transforma energia eoliana, ce invarte rotorul, in
energie electrica.

Utilizări
La sfârşitul anului 2006, capacitatea mondială a generatoarelor eoliene era de 73.904
MW, ac
estea producând ceva mai mult de 1% din necesarul mondial de energie electrică. Deşi încă o
sursă relativ minoră de energie electrică pentru majoritatea țărilor, producția energiei eoliene a
crescut practic de cinci ori între 1999 şi 2006, ajungându‐se ca, în unele țări, ponderea energiei
eoliene în consumul total de energie să fie semnificativ: Danemarca(23%), Spania
(8%), Germania (6%). Vânturile sunt formate din cauză că soarele nu încălzeşte Pamântul
uniform, fapt care creează mişcări de aer. Energia cinetică din vânt poate fi folosită pentru a roti
nişte turbine, care sunt capabile de a genera electricitate. Unele turbine pot produce 5 MW, deşi
aceasta necesită o viteză a vântului de aproximativ 5,5 m/s, sau 20 de kilometri pe oră. Puține
zone pe pământ au aceste viteze ale vântului, dar vânturi mai puternice se pot găsi la altitudini
mai mari şi în zone oceanice.
Energia eoliana a fost exploatata pe uscat de cand prima moara de vant a fost construita
in vechea Persie in secolul VII. De atunci morile de vant sunt folosite pentru macinarea graului,
pomparea apei, taierea lemnului sau pentru furnizarea altor forme de energie mecanica. Insa
exploatarea pe scara larga a aparut abea in secolul XX, odata cu aparitia "morilor de vant"
moderne‐turbinele de vant ce pot genera o energie de 250 pana la 300 de km.

Impactul asupra mediului

Generarea de curent electric cu ajutorul turbinelor eoliene are un impact mic asupra
mediului în comparație cu modalitățile convenționale în care se foloseau combustibilii fosili.
Mediul nu este poluat şi singurele efecte semnificative sunt cele vizuale şi zgomotul de nivel
redus. Pentru majoritatea turbinelor impactul vizual nu este mai semnificativ decât acela al
stalpilor de inalta tensiune care transportă curentul electric din centrale de mare putere la centre
de distribuție unde tensiunea este adusă la un nivel corespunzător utilizării în gospodării. În
România, numărul stâlpilor de înaltă tensiune este foarte mare, pe când numărul turbinelor
eoliene este mic (existând instalate doar 5 turbine eoliene de mare putere), aşa că impactul vizual
nu constituie o problemă. În orice caz, oamenii sunt obişnuiți să vadă stâlpi de înaltă tensiune, şi
nu turbine eoliene, chiar şi în zonele cu o frumusețe naturală deosebită aşa că s‐au iscat adevărate
dezbateri în această privință şi subiectul a devenit un aspect al autorităților de planificare.
Celălalt impact major este zgomotul provocat de curenții de aer produşi la rotirea elicelor.
Este de reținut faptul că orice maşină cu părți mobile provoacă un anumit nivel de zgomot şi în
această privință turbinele eoliene nu sunt o excepție. Turbinele care au fost bine construite sunt în
general silențioase în funcționare şi, în comparație cu zgomotul traficului rutier, feroviar, aerian
şi al celui produs pe şantiere pentru a enumera doar câteva, zgomotul acestor turbine este chiar
foarte mic. Soluțiile tehnice anti‐zgomot includ modificarea formei elicelor şi reducerea vitezei
de rotire a acestora. Turbinele de dimensiuni mari, care sunt de obicei utilizate în câmp deschis,
sunt în general plasate la mai mult de 400 de metri de cea mai apropiată locuință. La această
distanță zgomotul produs de turbina care generează curent electric este aproximativ acelaşi cu
acela al unui râu aflat la 50‐100 m sau a frunzelor fremătătoare în briza plăcută. Este similar cu
zgomotul dintr‐o cameră de zi normală cu un şemineu aprins sau într‐o cameră de lectură a unei
biblioteci sau într‐un birou liniştit, dotat cu aer condiționat. Pentru turbinele de dimensiuni mici
ataşate unei locuințe impactul vizual nu ar trebui să fie mai mare decât cel al unei antene
parabolice sau a unei antene de satelit. Impactul auditiv va depinde de nivelul de zgomot al
mediului, incluzând zgomotul traficului rutier, feroviar sau chiar aerian. Nu există soluții tehnice
adiționale pentru turbinele mici pentru a aduce zgomotul la niveluri acceptabile.

BIOMASA

Biomasa, o sursă de energie regenerabilă aflată la răscruce

Definiţia energiei regenerabile si a biomasei

Valorificarea surselor regenerabile de energie ar putea contribui la atingerea catorva

obiective strategice privind cresterea securitatii in furnizarea de energie prin diversificarea
surselor de energie si reducerea importurilor, cat si pentru o dezvoltare durabila a sectorului
energetic si protectia mediului.

Sursele regenerabile de energie (biomasa, de exemplu) pot fi o solutie buna pentru

incalzire in zonele rurale. Pentru valorificarea potentialului economic al surselor regenerabile de
energie trebuie adoptate si implementate masuri si politici adecvate tinand seama de conditiile
piatei de energie.
 Folosită atât pentru obţinerea de curent electric, cât şi a agentului termic pentru locuinţe,
energia extrasă din biomasă ridică, mai nou, probleme de etică, întrucât în multe zone ale lumii e
nevoie mai degrabă de hrană, decât de combustibili.

Deşi folosirea biomasei în scopuri energetice este una dintre cerinţele Uniunii Europene,
există voci care susţin că folosirea acestei resurse necesită precizări şi reconsiderări. Motivele
scepticilor sunt două: poluarea şi lipsa de hrană. Chinezii au anunţat deja că renunţă la proiectul
de a produce etanol pentru automobile din porumb, întrucât – din cauza secetei – anul acesta e
nevoie de toată producţia de cereale pentru hrana animalelor şi a oamenilor. Biomasa este
ansamblul materiilor organice nonfosile, în care se înscriu: lemnul, pleava, uleiurile şi deşeurile
vegetale din sectorul forestier, agricol şi industrial, dar şi cerealele şi fructele, din care se poate
face etanol. La fel ca şi energiile obţinute din combustibilii fosili, energia produsă din biomasă
provine din energia solară înmagazinată în plante, prin procesul de fotosinteză.

Principala diferenţă dintre cele două forme de energie este următoarea: combustibilii
fosili nu pot fi transformaţi în energie utilizabilă decât după mii de ani, în timp ce energia
biomasei este regenerabilă, putând fi folosită an de an.
 Lemnul,înaintea cărbunelui

În ultimele câteva sute de ani, omul a exploatat biomasa mai ales sub formă de cărbune.
Acest combustibil fosil a rezultat în urma unor transformări chimice îndelungate. Combustibilii
fosili sunt constituiţi din aceleaşi elemente chimice (hidrogen şi carbon) ca şi biomasa
proaspătă. Cu toate acestea, ei nu sunt consideraţi surse de energie regenerabilă din cauza
timpului îndelungat de care au nevoie pentru a se forma. În aceeaşi situaţie se află şi gazele
naturale şi petrolul.

Azi, omenirea e obligată să revină la folosirea energiilor regenerabile. După energia

solară, biomasa a fost folosită în scopuri energetice încă de când a fost descoperit focul, pentru
că primii oameni s-au încălzit arzând lemne şi abia mai târziu au descoperit cărbunii şi petrolul.

Şi deşeurile conţin energie

Deşeurile alimentare şi cele industriale, apele uzate şi deşeurile menajere sunt surse
specifice de biomasă. Aceasta se prezintă sub formă solidă, lichidă sau gazoasă şi poate avea
nenumărate aplicaţii. La ora actuală, energia biomasei provine în cea mai mare parte din
elemente solide, precum aşchiile de lemn, rumeguşul, unele deşeuri menajere, dar şi din
elemente lichide, între care se numără în primul rând detergenţii proveniţi din coacerea
lemnului în industria papetăriei.

Biomasa prezintă multe avantaje ca sursă de energie. Ea poate fi folosită atât pentru
producerea de electricitate, cât şi pentru obţinerea de energie termică. Dar aici intervine
problema poluării. Ultimele studii arată că arderea deşeurilor produce mult prea mult dioxid de
carbon şi, prin urmare, ce se economiseşte pe o parte se pierde pe alta.

Etanol şi biogaz din deşeuri

Astăzi, cercetările se concentrează pe conversia biomasei în alcool, care ar putea servi

drept carburant pentru suplimentarea şi chiar înlocuirea benzinei şi a motorinei. Alte forme
lichide de energie obţinute din biomasă ar fi uleiurile vegetale. Metanolul produs prin distilarea
lemnului şi a deşeurilor forestiere este considerat un carburant alternativ pentru transport şi
industrie, la preţuri care ar putea concura cu cele ale combustibililor obţinuţi din bitum şi din
lichefierea carbonului.

Etanolul ar fi un combustibil mai ieftin, dar problema mare este că utilizează resurse
alimentare, cum sunt porumbul sau grâul. Dacă însă etanolul s-ar obţine exclusiv din deşeuri
alimentare sau agricole, deşi costurile sale de producţie ar fi mai mari, efortul s-ar justifica
pentru că se reciclează deşeurile. La alcooli se adaugă şi biogazul, respectiv forma gazoasă a
biomasei. Acest gaz cu o putere calorică destul de slabă, conţinând în principal metan, se obţine
din materii organice, precum apele uzate sau bălegarul.

Lemnul este principala sursă bio

Există o largă varietate de surse de biomasă, printre care se numără copacii cu viteză
mare de dezvoltare (plopul, salcia, eucaliptul), trestia de zahăr, rapiţa, plantele erbacee cu
rapiditate de creştere şi diverse reziduuri cum sunt lemnul provenit din toaletarea copacilor şi
din construcţii, paiele şi tulpinele cerealelor, deşeurile rezultate după prelucrarea lemnului,
deşeurile de hârtie şi uleiurile vegetale uzate. Principala resursă de biomasă o reprezintă însă
lemnul.

Energia asociată biomasei forestiere ar putea să fie foarte profitabilă noilor industrii,
pentru că toată materia celulozică abandonată astăzi (crengi, scoarţă de copac, trunchiuri,
buşteni) va fi transformată în produse energetice. Utilizarea biomasei forestiere în scopuri
energetice duce la producerea de combustibili solizi sau lichizi care ar putea înlocui o bună
parte din consumul actual de petrol, odată ce tehnologiile de conversie energetică se vor dovedi
rentabile.

De asemenea, terenurile puţin fertile, improprii culturilor agricole, vor fi folosite pentru
culturi forestiere intensive, cu perioade de tăiere o dată la 10 ani. Pe de altă parte, biomasa
agricolă (bălegarul, reziduurile celulozice ale recoltelor, reziduurile de fructe şi legume şi apele
reziduale din industria alimentară) poate produce etanol sau biogaz.

Spre deosebire de biomasa forestieră, care este disponibilă pe toată perioada anului,
biomasa agricolă nu este, de obicei, disponibilă decât o dată pe an. Biogazul provenind din
bălegar poate încălzi locuinţele; purificat şi comprimat, el poate alimenta maşinile agricole.
Utilizarea deşeurilor animale sau ale industriei alimentare poate diminua poluarea, minimizând
problemele eliminării gunoaielor şi furnizarea de energie.

Biomasa, şansă pentru dezvoltarea rurală

Biomasa, ca sursă de energie alternativă, contribuie, în prezent, cu 14 la sută la

consumul mondial de energie primară. Pentru trei sferturi din populaţia globului ce trăieşte în
ţările în curs de dezvoltare, biomasa reprezintă cea mai importantă sursă de energie. Obiectivul
propus în Cartea Albă a Comisiei Europene pentru o Strategie Comunitară „Energy for the
future: renewable sources of energy" presupune ca aportul surselor regenerabile de energie al
ţărilor membre ale Uniunii Europene să ajungă la 12% din consumul total de resurse primare
până în 2010.

De exemplu, în Ungaria, energia obţinută din biomasă este în creştere. Aceasta a înlocuit
deja unele centrale care operau pe cărbune. La un moment dat, premierul Ferenc Gyurcsany
estima că, până în 2020, 16% din energia produsă în Ungaria va proveni din surse regenerabile.
Producerea de biomasă reprezintă atât o resursă de energie regenerabilă, cât şi o mare şansă
pentru dezvoltarea rurală durabilă. La nivelul Uniunii Europene, se preconizează crearea a peste
300.000 de noi locuri de muncă în mediul rural, tocmai prin exploatarea biomasei.

România trebuie să încurajeze investiţiile în surse alternative de energie, pentru ca

ponderea energiei electrice produse din resurse alternative să ajungă la 33 la sută până în 2010.
Deşi biomasa este una dintre principalele resurse de energie regenerabilă ale României, în
prezent ţara noastră îşi obţine cea mai mare parte din energia verde care provine din resurse
hidro. Exploatarea biomasei câştigă însă tot mai mult teren şi la noi.

Ori combustibili, ori hrană

Biocarburanţii suscitau, la un moment dat, un mare entuziasm. Abandonarea

combustibililor fosili în schimbul biogazului şi al alcoolului a fost prezentată drept un remediu
împotriva schimbărilor climatice. Oficialii de la Bruxelles cer ca 6 la sută din carburantul
utilizat în 2010 să fie biogaz şi 20 la sută, în 2020. Pentru a atinge aceste obiective, guvernul
britanic a redus taxele asupra biocarburanţilor cu 0,30 de euro pe litru, în timp ce reprezentanţii
Uniunii Europene dau agricultorilor 45 de euro pe hectar pentru culturile din care se produc
combustibili verzi (biogaz sau alcool).

Toată lumea este aparent mulţumită. Ţăranii şi industria chimică pot dezvolta noi pieţe,
statul poate să-şi respecte angajamentele în materie de reducere a emisiilor de gaz carbonic, iar
ecologiştii o pot vedea ca pe iniţiativă de domolire a încălzirii globale. Utilizaţi la scară mică,
biocarburanţii sunt inofensivi. Dar, susţin unii specialişti în domeniul energiei, proiectele
Uniunii Europene cer crearea de culturi special destinate producerii de combustibil. Ceea ce nu
reprezintă tocmai un demers ecologic. În cazul Marii Britanii, traficul rutier consumă 37,6
milioane de tone de produse petroliere pe an. Cultura de oleaginoase cea mai productivă din ţară
este cea de rapiţă, cu aproximativ 3,5 tone pe hectar.

Dintr-o tonă de grâne de rapiţă rezultă 415 kilograme de biogaz, adică 1,45 de tone de
carburant pe hectar. Pentru a face să meargă toate maşinile pe biogaz, ar fi nevoie de 25,9
milioane de hectare de rapiţă, dar Marea Britanie nu are decât 5,7 milioane. Astfel, pentru a
atinge obiectivul cel mai modest al Uniunii Europene, trebuie consacrată cvasi-totalitatea
terenurilor agricole britanice, culturii de rapiţă.

Dacă acelaşi fenomen este calculat la scară europeană, se constată că efectul asupra
aprovizionării alimentare ar fi catastrofal din punct de vedere alimentar. Şi dacă, după cum
reclamă unii ecologişti, experienţa se va extinde la scară mondială, atunci principalele terenuri
fertile de pe planetă vor ajunge să fie destinate producerii biocombustibilului pentru automobile,
iar hrana pentru oameni ar cădea pe planul doi. Cum pe planetă există prea mulţi oameni care
mor de foame, o soluţie mai bună ar fi să mergem pe jos şi să cultivăm cerealele necesare vieţii.

Biocarburanţii din a doua generaţie sunt indicaţi

Utilizarea biocarburanţilor din prima generaţie ridică aşadar probleme etice, cum ar fi
concurenţa între produsele alimentare şi carburanţi. Biocarburanţii din prima generaţie sunt cei
obţinuţi din diverse culturi precum grâu, porumb, sfeclă de zahăr pentru filiera bioetanol şi din
rapiţă, floarea-soarelui, arahide, palmier de ulei pentru filiera biodiesel.
 Biocarburanţii din a doua generaţie sunt constituiţi din deşeuri lemnoase, din reziduuri
alimentare şi industriale. În acest sens, oamenii de ştiinţă susţin că utilizarea biocarburanţilor
din cea de-a doua generaţie este cea mai indicată din punct de vedere ecologic.

Ţări precum Germania, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii au dezvoltat
sistemul de biocarburanţi din cea de-a doua generaţie, dar costurile pentru construcţia unor
astfel de biorafinării sunt foarte mari. Pe de altă parte, aceşti specialişti au sugerat că
reîmpăduririle şi protejarea habitatelor constituie o soluţie mai bună de micşorare a emisiilor de
gaze cu efect de seră. Ei susţin că pădurile ar putea absorbi de nouă ori mai mult CO2 decât ar
putea-o face utilizarea de biocarburanţi în aceeaşi arie. Dimpotrivă, producerea de biocarburant
ar duce la alte defrişări.
3.COMPARATII(criterii,ierarhizari)

Surse regenerabile de energie de origine non - solară

Următoarele două surse de energie – energia geotermală şi a mareelor – nu au la

originea sa energia solară.

Energia geotermală este generată de rocile calde ale pământului (temperatura înaltă din
adâncurile pământului a fost - iniţial - cauzată de forţele gravitaţionale care au format planeta;
până în prezent, temperatura nucleului pământului este susţinută de reacţiile de dezintegrare ale
materialelor radioactive).
Energia mareelor (adesea confundată cu energia valurilor), are la origine fluxul şi refluxul
cauzate de forţa gravitaţională dintre Pământ şi Lună. Folosind baraje, se poate capta (stoca)
energia apei generată de fluxul gravitaţional sub forma de energiei potenţiale. Apoi, apa se
revarsă - din nou - în mare prin turbina hidraulică, generând electricitate.
Hidrogenul şi Celule de Combustie – Hidrogenul- se preconizează - a fi sursa principală
de energie în viitorii 30-50 de ani. Hidrogenul nu este o sursă regenerabilăde energie; acesta
poate fi produs din surse fosile sau din apă folosind un tip de energie regenerabilă (energia
eoliană sau fotovoltaică).
Celula de combustie transformă direct energia hidrogenului (fără a fi transformată în energie
mecanică) în energie electrică şi termică fără a emite în atmosferă produse nocive (se produce
doar apă).
În prezent sunt realizate mostre de celule de combustie cu puterea de zeci şi sute de kilowaţi, care
sunt capabile să asigure necesarul unui bloc de locuinţe de mărime medie cu electricitate şi
căldură sau a unui automobil cu energie electrică.
În perspectivă, această tehnologie va schimba radical sistemele existente de alimentare a
consumatorilor cu energie electrică şi termică, iar transportul nu va polua atmosfera.
Energetica bazată pe hidrogen poate fi o soluţie alternativă a problemelor care au în vedere
emisiile de GES, poluarea atmosferei şi solului cu gaze nocive de eşapament, descentralizarea
sistemelor de alimentare cu căldură şi electricitate.
 Cele mai răspândite şi uzuale forme de energie sunt: chimică, termică, electrică,
electromagnetică şi nucleară.
Energia chimică este înmagazinată în legăturile atomice care formează moleculele.
Când diferite elemente chimice reacţionează între ele aceste legături se rup sau se modifică,
adesea generând energie în formă de căldură. La nivel micro, energia surselor fosile de energie
(cărbune, petrol, gaze naturale, lemne, etc.) poate fi considerată ca energie potenţială a legăturilor
atomice, care la arderea combustibilului se rup, se modifică şi se degajă energie. Atunci când
lemnul arde, are loc reacţia dintre carbonul conţinut în masa lemnoasă şi oxigenul din aer, se
formează un nou produs chimic (se modifică legăturile atomice) – bioxidul de carbon CO2 şi
concomitent se degajă energie în formă de căldură şi lumină (radiaţie). Un alt exemplu poate
servi celula unui accumulator electric sau celula de combustie, în care diferite elemente chimice
reacţionează între ele producând energie electrică şi alte produse chimice.
Energia termică nu este altceva decât suma energiei cinetice şi potenţiale ale tuturor
atomilor şi moleculelor în mişcare şi care formează un corp solid, lichid sau gazos. Energia
termică este energie cinetică deoarece atomii şi moleculele se mişcă şi potenţială deoarece în
rezultatul mişcării atomilor (mişcare oscilatorie) se modifică legăturile şi ca rezultat se modifică
energia potenţială. Cu cât viteza de mişcare a atomilor şi moleculelor este mai mare cu atât
temperatura corpului va fi mai mare şi invers. Într-un cazan cu abur energia chimică a
combustibilului fosil este transmisă sub formă de energie termică aburului, care la rândul său
transmite energia termică turbinei, care rotindu-se posedă energie cinetică.
Energia electrica este un flux de particule încărcate cu sarcină electrică numiţi electroni
şi ioni. Mişcarea particulelor este produsă de forţa câmpului electric cauzată de diferenţa de
potenţial. Electronii în metale se mişcă de la atom la atom, iar în gaze şi lichide purtătorii
principali de sarcină sunt ionii pozitivi şi negativi. Odată ce purtătorii de sarcină electrică se
mişcă, înseamnă, că ei posedă energie cinetică. Astfel, la nivel micro, energia electrică este o
formă a energiei cinetice.
Energia electromagnetică este o formă de manifestare a energiei electrice. Ea este
transmisă prin intermediul undelor cu diferite lungimi începând cu: undele radio şi terminând cu
razele X. Un exemplu semnificativ de energie electromagnetică este energia solară, care prezintă
un spectru de unde electromagnetice de diferite lungimi, cu ajutorul cărora energia soarelui prin
spaţiu ajunge la suprafaţa pământului. Dar unda electromagnetică, în acelaşi timp, are proprietăţi
de particulă, care se mişcă cu viteza luminii, deci energia electromagnetică în esenţă este energie
cinetică.
Energia nucleară este energia obţinută în urma reacţiei de fisiune a nucleului atomic, de
obicei uranium-235 sau plutonium-239. Fisiune înseamnă a scinda, a diviza nucleul atomic in mai
multe fragmente. Diferenţa de masă a nucleului iniţial şi a sumei maselor fragmentelor se
transformă în energie cinetică a acestora, care, la rândul său, în reactorul nuclear se transformă
în energie termică. La fisiunea unui singur nucleu se degajă circa 200 MeV(mega-electron-volt, 1
eV = 1,602·10-19 J) sau 0,32·10-10 J. Într-un kg de uranium- 235 se află aproximativ 2,5·1024 de
atomi, astfel energia degajată va fi de circa 0,8·1014 J sau este egală cu energia care poate fi
obţinută la arderea a 1910 de t.e.p. Vom menţiona că în procesul de fisiune nucleară se degajă
doar 0,1 % din energia proprie (E=mc2) a atomului, celelalte 99,9 % rămân înmagazinate în masa
fragmentelor - protonilor şi neutronilor nou create. Dar acest randament este de milioane de ori
mai mare decât a reacţiei de oxidare (de ardere) a unui combustibil fosil (de exemplu cărbune) în
rezultatul căreia energia chimică sau energia legăturilor atomice şi moleculare se transformă în
energie termică.

ENERGIE CONVENŢIONALĂ ~ ENERGIE POLUANTĂ

Folosirea surselor de energie convenţională eliberează în atmosferă cantităţi impresionante de

gaze cu efect de seră, dintre care cel mai important este dioxidul de carbon(CO ).
Utilizarea excesivă a resurselor neregenerabile are consecinţe negative asupra mediului,cum ar fi
accentuarea efectului de seră, ploile acide şi creşterea concentraţiei de praf din atmosferă.
Încălzirea globală, determinată de amplificarea efectului de seră, este semnul cel mai vizibil al
schimbărilor climatice ce au loc la nivelulîntregului glob. Creşterea frecvenţei fenomenelor
meteorologice extreme (căldura excesivă, inundaţii, furtuni), topirea gheţarilor şi cresterea
nivelului oceanelor reprezintă ameninţări serioase asupra supravieţuirii multor specii de plante şi
animale, precum şi asupra sănătăţii şi bunăstării oamenilor

La nivel local, creşterea poluării, în special în marile oraşe (de pildă praful şi smogul ce fac
aerul irespirabil), are consecinţe dintre cele mai nefaste, între care ploile acide ocupă un loc cen-
tral, producând alterări semnificative ale sănătăţii plantelor şi animalelor, eroziuni ale
solului sau clădirilor, coroziuni ale obiectelor metalice etc.
Alterarea calităţii aerului şi a apei a condus la deteriorarea sănătăţii populaţiei,
înregistrându-se o intensificare a afecţiunilor cardio- respiratorii care au condus la nivele
alarmante ale morbidităţii şi mortalităţii la nivel mondial, împreună cu stresul termic produs de
valurile de căldură şi creşterea răspândirii bolilor infecţioase din zonele tropicale spre alte locaţii
datorită încălzirii climei.

RECONCILIIND TRADIŢIA CU INOVAŢIA

Actualmente ne aflăm în faţa unei mari dileme. Trebuie să construim un sistem care nu
numai să "ţină becurile aprinse", ci să le ţină în funcţiune pentru miliarde de oameni, să satisfacă
nevoile acestora, protejând în acelaşi timp mediul.
Soluţia nu este o alegere între "tradiţie" şi “inovaţie”, ci "tradiţia împreună cu inovaţia".

Ce presupune această alegere? O folosire raţională a surselor de energie tradiţională, prin

reducerea consumurilor casnice şi industriale, în paralel cu implementarea surselor de energie
regenerabilă ("energie curată").
Tehnologiile bazate pe energia regenerabilă au marele avantaj că utilizează resurse inepuizabile,
foarte puţin poluante, cu o contribuţie nesemnificativă la schimbările climatice. În plus, utilizarea
lor reduce dependenţa de resursele convenţionale care se vor epuiza într-un viitor nu foarte
îndepărtat.

Chiar dacă în prezent energia curată este mai scumpă (datorită cheltuielilor de investiţii
ridicate şi datorită performanţelor mai modeste), în ultima perioadă de timp s-au înregistrat salturi
tehnologice importante, care ne dau speranţa că în viitorul apropiat aceasta va reprezenta o
alternativă viabilă la sursele tradiţionale.
RESURSE REGENERABILE - SURSE DE ENERGIE CURATĂ

Energia solara
este energia provenită de la soare. Ea poate fi utilizată folosind :
- Tehnologii ce produc energie electrică ( prin panouri fotovoltaice). Panourile fotovoltaice,
prin care energia solară este convertită direct în electricitate, pot fi instalate atât în sate
izolate, cât şi în marile centre urbane.
Dezavantajul acestor sisteme este dat de faptul că ele nu funcţionează noaptea. (Suntem
siguri ca şi dumneavoastră aţi "gustat" din avantajele acestei tehnologii - ceasurile şi
calculatoarele solare utilizează celule fotovoltaice!)
Energia electrică produsă prin această tehnologie implică costuri ridicate (de trei –patru ori
mai mari faţă de energia obtinută din surse convenţionale).
- Tehnologii pentru încălzire (concentrarea căldurii solare prin intermediul panourilor solare).
Panourile solare, ce pot fi folosite pentru încălzirea apei necesară treburilor gospodăreşti, pot fi
montate atât pe sol cât şi pe acoperişul casei.

Stiati ca?
- În ţara noastră în anii 1970-1980, pe litoralul Mării Negre, au fost montate primele panouri
solare?
- Suprafaţa panourilor termice solare instalate este de 30 milioane m2 la nivel mondial, de
100 de ori mai puţin decât potenţialul optim care este de 1 m2/ persoană?
- Energia furnizată de soare, care atinge suprafaţa Pământului, este de zece mii de ori mai
puternica decât ar putea omul să folosească vreodată?
 EXEMPLE:

In Romania

În anul 2001 au fost instalate două sisteme solare de încălzire la două mini-hoteluri din
staţiunea de vacanţă Costineşti, din Jud. Constanţa. Instalaţiile sunt folosite pe perioada de
vară pentru producerea apei calde menajere. Acest sistem poate fi folosit atât pentru
producerea apei calde, cât şi drept sursă de rezervă pentru încălzirea centralizată.

Costul total al sistemului este de 5 100 Euro, iar perioada de recuperare a investiţiei este de
6 ani.
Principalele beneficii ale acestei instalaţii sunt:
- Siguranţa în funcţionare şi o durată de viaţă mare datorită folosirii materialelor de calitate
şi anticorozive,
- Eficienţa ridicată datorită învelişului absorbant şi a tuburilor colectoare cu vid.
In lume

- Piaţa panourilor fotovoltaice a cunoscut o expansiune explozivă, dublându-se între anii

1994-1997, cu precădere în Japonia, unde, la sfârşitul anului 1998, aprox. 20 000 de case
aveau instalate astfel de sisteme. Pornind de la succesul înregistrat în această ţară, atât UE
cât şi SUA au demarat în 1997 programe de implementare a acestei tehnologii.
- Exemple din UE: centrala de 20 MW Pilkington Solar - Germania, centrala de 25 MW
Photowatt Franţa.
- În prezent, în SUA capacitatea instalată pentru producerea de energie solară termică şi
electrică este de peste 400 MW, asigurând consumul pentru aprox. 350 000 de locuitori.

Energia eoliana

Exploatând forţa vântului se poate obţine energie electrică prin intermediul unor instalaţii
denumite turbine eoliene. Acestea transformă energia cinetică a vântului direct în electricitate,
prin rotirea unui generator. Acest tip de energie a început să fie utilizat pe sca largă prin anii '70,
cu precădere în Europa. Preţul energiei eoliene este în continuă scădere; în prezent, energia
eoliană atinge costuri competitive cu celelalte surse de energie utilizate în mod curent
(neregenerabile). Astfel se explică şi dezvoltarea rapidă a acestei tehnologii.

Stiati ca?
- La începutul anului 2002, capacitatea instalată de energie eoliană la nivel mondial era de
aprox. 24 000 MW, ceea ce reprezintă aprox. 56 TWh pe an, energie echivalentă cu consumul anual
pentru aproximativ 31 milioane de oameni (de exemplu, populaţia României şi a Ungariei)?

EXEMPLE:

In Romania

- Primele centrale eoliene din Europa de Est vor fi construite în portul Constanţa. Turbinele
eoliene vor furniza energia electrică necesară portului. Patru dintre centrale vor fi amplasate
pe linia digului din port şi vor avea o înălţime de 80 m , iar paletele vor fi de 40 m.
- Costul de producţie al energiei eoliene este inferior tuturor celorlalte surse de energie, în
condiţiile în care în zonă sunt 270 de zile cu vânt de peste 7 m/s. Totuşi, cheltuielile de
investiţii sunt foarte ridicate, de peste 30 milioane de dolari.
 In lume

- În Danemarca, primele turbine eoliene au fost instalate la începutul anilor '80. În prezent,
energia eoliană asigură 15% din energia electrică a acestei ţări; în 2002 a fost instalat primul
mare complex de turbine eoliene cu capacitatea totală de 160 MW, amplasat în largul mării.
- În SUA există cea mai mare turbină eoliană din lume de 3,2 MW, amplasată în Oahu,
Hawaii.

Energia hidroelectrica

Se bazează pe transformarea energiei cinetice a apei în electricitate.

Astfel, o turbină şi un generator convertesc energia apei în energie mecanica şi apoi electrică.
Tehnologiile hidro de producere a energiei electrice au randamente ridicate şi utilizează
echipamente fiabile, cu durată de viaţă îndelungată (în medie de peste 50 de ani).
Există două tipuri de instalaţii hidroelectrice:
- pe firul apei, folosind energia apei captată din ape curgătoare;
- cu acumulare prin pompare: se utilizează două rezervoare situate la altitudini diferite, iar apa
depozitată în rezervorul superior este eliberată către rezervorul inferior.
În cădere, apa pune în mişcare paletele unei turbine, generând astfel curent electric. Apoi apa
din rezervorul inferior este pompată în cel superior şi ciclul se reia.
Dezavantajele unor astfel de instalaţii constau în costurile mari de construcţie, precum şi în
impactul pe care acestea îl au asupra cursului nat- ural al apei şi asupra speciilor de plante şi
animale din zona respectivă.
Stiati ca?
- Sinaia este primul oraş din România în care s-a construit o hidrocentrală, pe cursul râului
Prahova în anul 1894, ea asigurând energia electrică pentru Palatul Regal?
- În lume capacitatea hidroenergetică totală instalată este în prezent de 630 000 MW?

EXEMPLE:

In Romania

- România deţine cea mai mare hidrocentrală din Europa, cu o capacitate de 2 100 MW,
instalată pe Dunare, în cooperare cu Iugoslavia (Porţile de Fier I).

In lume
- Cel mai mare complex hidroelectric din lume este situat pe râul Parana, între Paraguai şi
Brazilia şi are o capacitate de 12 600 MW, asigurată de cele 18 turbine instalate.
- În Norvegia 98% din energia totală este obţinută din hidrocentrale.

Energia geotermala
În cele mai multe cazuri, energia eoliană este folosită pentru a produce caldură.
Tehnologiile de utilizare a surselor geotermale se împart în două categorii:
- tehnologii hidrotermale - pământul emană apă fierbinte sau abur;
- tehnologii care folosesc roci fierbinţi şi uscate care, în contact cu apa, produc apă fierbinte şi
abur.
Stiati ca?
- Prima încercare serioasă de producere a energiei geotermale a fost făcută în Italia în anii
'30, iar în prezent capacitatea de producţie a acestei instalaţii este de aproximativ 15 GW
(pentru energie
electrică) şi 23 GW (pentru energie termică)?

EXEMPLE:

In Romania
- În Oradea sunt deja instalaţi 16,5 MW pentru diferite aplicaţii termice ale energiei
geotermale.
In lume
- În SUA majoritatea rezervoarelor geotermale se află în zone precum Alaska şi Hawaii.
Energia geotermală produsă în SUA este de 2 700 MW pe an, echivalentă cu 60 milioane barili
de petrol, suficient pentru a acoperi necesarul energetic a 3,5 milioane de familii.
EE
Energia din biomasa

Energia din biomasă este energia obţinută prin arderea tuturor tipurilor de produse derivate
din plante: masă lemnoasă, plante de cultură, reziduuri forestiere etc.
Deşi randamentul energetic pentru biomasă este mai redus decât în cazul cărbunelui (17,5-20
GJ/tona comparativ cu 20-30 GJ/tona), reziduurile (cenuşa) rezultate în urma arderii biomasei
sunt mult mai reduse cantitativ, nu au în compoziţie compuşi toxici sau contaminanţi şi pot fi
folosiţi ca îngrăsământ în agricultură.
Stiati ca?

In Romania

La Câmpeni, jud. Alba, au fost înlocuite două boilere ce funcţionau pe bază de petrol, cu
altele ce funcţionează pe bază de reziduuri din lemn, fabricate în România. Costurile
investiţiei au fost de 120 000 Euro (asiguraţi prin cofinanţare PHARE).
În urma investiţiei s-au realizat următoarele progrese:
- Reducerea cu 1000 t/an a emisiilor de CO2,
- Reducerea cu 14,5 t/an a emisiilor de SO2,
- Utilizarea a aprox. 2345 t reziduuri din lemn/an,
- Creşterea producţiei de energie termică cu aprox. 88%,
- Reducerea deversărilor de reziduuri din lemn în apele râului, creând premise pentru
dezvoltarea turismului în zonă,
- Reducerea substanţială a subvenţiilor acordate de Consiliul Local pentru acoperirea
costurilor pentru încălzire (-81%).
-

In lume

-În SUA 4% din totalul energiei produse provine din biomasă, reprezentând aproximativ
cantitatea de energie obţinută din centralele nucleare.
- Brazilia reprezintă ţara cu cea mai mare cantitate de etanol produsă din biomasă, fiind
urmată de Argentina. Această tehnologie este considerată în aceste ţări ca o opţiune pe
termen lung.

Provocarea tehnologică. Aspecte esenţiale

Evoluţia dimensiunilor turbinelor eoliene este efectiv spectaculoasă: de la înălţimi de

24 m în anii 60, la înălţimi de 114 m în 2003. Diametrele rotorilor au evoluat şi în funcţie de
puterea instalată, de la 15 m pentru 50 kW, la 124 m pentru 5.000 kW
Evident, această evoluţie spectaculoasă a fost susţinută şi de apariţia a noi
concepte, tehnologii şi materiale.
Evoluţia puterilor instalate şi a dimensiunilor agregatelor eoliene constituie o reflectare a
eficienţei abordării comerciale, graficele de mai jos fiind elocvente.
În graficul prezentat mai jos se reflectă creşterea puterilor medii instalate ale turbinelor eoliene
vândute în fiecare an, în câteva dintre ţările cele mai reprezentative ca utilizatoare a energiei
eoliene.

Capacităţi instalate în Uniunea Europeană 2003

Conform raportului E.W.E.A. (European Wind Energy Association) capacitatea totală

de producţie instalată la sfârşitul anului 2003 în E.U. 15 era de 28.706 MW, repartizată
astfel:
�
50,8
 % Germania
�21,6
 % Spania
�10,8
 % Danemarca
�3,10
 % Italia
�0,83
 % Franţa

Interconectarea cu sistemele energetice: Conectarea la sistemul energetic

naţional poate impune costuri suplimentare. Pentru eliminarea sau reducerea acestora,
Statele Membre vor:
�G
 aranta tranportul şi distribuţia energiei electrice produse pe baza surselor
regenerabile
Vor defini şi publica standarde şi responsabilităţi privind costurile adaptărilor tehnice
�

necesare debitării energiei în sistemul naţional

�V
 or stabili norme privind repartizarea costurilor între producători, transportatori şi
distribuitori
�V
 or permite accesul noilor producători de energie bazată pe surse regenerabile la
finanţări din orice surse pentru acoperirea costurilor conectării

Energia eoliană – EUROPA 2002

� Generează suficientă putere electrică pentru a asigura necesarul de

consum pentru 10,3 milioane de familii europene, respectiv 25,7
milioane de persoane
�A
 sigură 2% din necesarul total de energie electrică
�Peste 89 % din piaţa mondială este asigurată de producătorii europeni
de centrale eoliene
�În 2002, 75 % din capacităţile instalate la nivel mondial au fost în E.U.
�În ultimii 5 ani, creşterea medie anuală a industriei europene de profil a
fost de 35%
�La mijlocul anului 2003, puterea instalată în Europa afost de 25.000 MW
Energia eoliană – ţinta U.E. pentru 2010

�75.000 MW instalaţi, incluzând 10.000 MW offshore

�G
 enerarea a 5,5 % din totalul energiei electrice produse
�A
 nual, producerea a 167 TWh energie electrică
�28 % din totalul noilor capacităţi de producţie instalate(2001-2010)
�A
 sigurarea necesarului echivalent de energie pentru 34 milioane de
familii, respectiv 86 milioane de persoane
�Investiţii de 49 miliarde Euro
�Susţinerea a mai mult de 30% din angajamentele asumate prin
Protocolul de la Kyoto
�Înlocuirea a 13,2 miliarde Euro din costurile pentru combustibili fosili
�Reducerea cu 109 milioane tone a emisiilor de CO2
�Reducerea externalităţilor anuale cu 1,8 – 4,6 miliarde Euro
�Reduceri cumulate de emisii CO2 de 523 milioane tone pentru perioada
2001-2010
World Wind Energy - Total Installed Capacity <MW> and Prediction 1997-2010

Puterea eoliană instalată şi predicţii pe 1997-2010,

Sursa: World Wind Energy Association

Energia eoliană – ţinta U.E. pentru 2020

� 180.000 MW instalaţi, incluzând 70.000 MW offshore

�G
 enerarea a 12,1 % din energia electrică produsă în U.E.
�425 TWh energie anuală produsă în U.E.
�37 % din noile capacităţi instalate între 2010 şi 2020
�21% din totalul capacităţilor energetice instalate
�A
 sigurarea necesarului pentru 85 milioane de familii europene, respectiv
pentru 195 milioane de personae
 Utilizarea energiei eoliene în România

Regimul vânturilor în Romania

Pe teritoriul României, regimul vântului este determinat atât de particularităţile

circulaţiei generale a atmosferei(diferite sisteme barice care o traversează), cât şi de
particularităţile suprafeţei active. Se pune în evidenţă rolul de baraj orografic al Carpaţilor,
care determină anumite particularităţi regionale ale vântului. Viteza medie anuală este
direct influenţată de orografie şi de stratificarea termică a aerului. În zona montană sunt
caracteristice viteze medii anuale care scad cu altitudinea de la 8 – 10 m/s pe înălţimile
carpatice (2000-2500 m) până la 6 m/s în zonele cu altitudini de 1800 – 2000 m, pe
versanţii adăpostiţi vitezele anuale scad la 2-3 m/s, iar în depresiunile intramontane acestea
sunt de 1-2 m/s. În interiorul arcului carpatic, vitezele medii anuale oscilează între 2 – 3 m/s,
iar în exteriorul Carpaţilor, în Moldova, acestea sunt de 4 – 5 m/s, mediile anuale cele mai
mari remarcându-se în partea de est a ţării, în Câmpia Siretului inferior (5 – 6 m/s), pe
litoralul Mării Negre (6 – 7 m/s), în Dobrogea şi Bărăgan (4 – 5 m/s).
Regimul vânturilor şi frecvenţa lor în zona municipiului Iaşi este următoarea:
N-V 35 %
S 11 %
S-E 11%
S-E 11 %
N 11%
Calm 22%
Este evident faptul că zonele cele mai bune pentru amplasarea unor turbine eoliene în
Romania sunt cele cu vitezele medii cele mai mari, respectiv litoralul Mării Negre, Delta
Dunării, Câmpia Siretului inferior şi Podişul Moldovenesc.
 Harta potenţialului eolian al României

In continuare se face o mica prezentare privind un scurt istoric al evolutiei energiei

eoliene,de la inceputuri pana in prezent
 Noţiuni generale
Moara de vânt este strămoşul generatoarelor eoliene. Ea a apărut în Evul Mediu în Europa
şi a funcţionat la început cu ax vertical.

Imagine a două mori de vânt

Mai târziu, morile se orientau după direcţia vântului şi au fost puse pânze pentru a capta
mai bine energia vântului
 Imagine a unei mori de vânt cu pânze

Prima moară de vânt cu pale profilate a apărut în secolul doisprezece. Chiar dacă era
foarte simplă, este totuşi vorba de prima cercetare aerodinamică a palelor. Acestea au fost
utilizate în principal pentru pomparea apei sau pentru măcinarea grâului.

În perioada Renaşterii, inventatori celebrii ca Leonardo da Vinci s-au interesat foarte

intens de morile de vânt, ceea ce a condus la numeroase inovaţii, uneori inutile. După acea
perioadă, morile de vânt au fost întâlnite mai des în Europa.

Mori de vânt olandeze (2006)

Revoluţia industrială a oferit un nou început pentru morile de vânt, prin apariţia de noi
materiale. În consecinţă, utilizarea metalului a permis modificare formei turnului şi creşterea
considerabilă a maşinilor pe care le numim pe scurt "eoliene".
 Moară de vânt (Germania de Nord)
Primele eoliene moderne apar în secolul XX beneficiind de toate dezvoltările tehnice şi
tehnologice ale perioadei. De exemplu, profilul palelor este studiat aprofundat, iar inginerii se
inspiră după profilul aripilor de avion.

Eoliană modernă
 În prezent, eolienele sunt, aproape în totalitate cu ax orizontal, cu excepţia modelelor cu
ax vertical ca cele cu rotor Savonius şi Darrieus, care sunt încă utilizate, dar sunt pe cale de
dispariţie.

• Rotorul lui Savonius în cazul căruia, funcţionarea se bazează pe principiul tracţiunii

diferenţiale. Eforturile exercitate de vânt asupra fiecăreia din feţele unui corp curbat au intensităţi
diferite.

•Rotorul lui Darrieus se bazează pe principiul variaţiei periodice a incidenţei. Un profil

plasat într-un curent de aer, în funcţie de diferitele unghiuri, este supus unor forţe ale căror
intensitate şi direcţie sunt diferite. Rezultanta acestor forţe determină apariţia unui cuplu motor
care roteşte dispozitivul.

Imaginea unei eoliene Darrieus Schema rotorului lui Darrieus

Eoliene Belgia
 Egiptenii au fost poate primii care au folosit energia generata de vant atunci cand au
navigat pe Nil in amonte, in jurul secolului IV i.Hr. Peste secole vasele cu panze aveau sa domine
marile si oceanele lumii, servind in principal transportului comercial, dar si in scopuri militare si
stiintifice. Marile imperii ale erei noastre foloseau vasele cu panze pentru a controla si domina
marile. Aceste vase cu panze sunt si astazi prezente pe apa, insa sunt construite cu echipamente
moderne. Utilizarea lor este, insa, cu totul alta ‐ fie ca vase sportive, fie ca ambarcatiuni de
agrement.

Energia eoliana a fost exploatata pe uscat de cand prima moara de vant a fost construita in
vechea Persie in secolul VII. De atunci morile de vant sunt folosite pentru macinarea graului,
pomparea apei, taierea lemnului sau pentru furnizarea altor forme de energie mecanica. Insa
exploatarea pe scara larga a aparut abea in secolul XX, odata cu aparitia "morilor de vant"
moderne‐turbinele de vant ce pot genera o energie de 250 pana la 300 de km

Vântul este o mişcare a maselor de aer datorată încălzirii diferite a pământului de către
soare. De exemplu, în timpul zilei, la mare, aerul de deasupra solului va fi încălzit mai repede
decât apa mării şi astfel aerul se mişcă dinspre mare spre uscat creând brizele marine. Noaptea,
aerul de deasupra pământului se răceşte mai repede decât apa mării şi astfel sensul mişcării
aerului este inversat, creându‐se brizele de coastă. Moara de vânt, în cea mai simplă formă a sa,
poate avea două sau mai multe pale care se rotesc la trecerea unui curent de aer(vânt).
 Figura 9.1 Fotografia unei mori de vânt
din Creta

Unghiurile formate de pale cu direcția de înaintare a vântului determină diferențe de

presiune a arului pe anumite zone ale acestora, conducând la apariția unei mişcări de rotație în
jurul axului. Axul, poate antrena diverse mecanisme cum ar fi piatra morii care va măcina
boabele de porumb sau de grâu, sau pompe care pot extrage apa din izvoare, ape curgătoare sau
lacuri. O astfel de aplicație a fost folosită de‐a lungul mileniilor pentru stocarea apei în
rezervoare pentru a putea fi apoi utilizată la irigarea terenurilor agricole. Pe insula Creta din
Grecia, morile de vânt sunt folosite continuu de aproape
5000 de ani (Figura 9.1).

Turbinele eoliene produse actual variază de la turbine foarte mici de un metru sau chiar mai
puțin, care pot fi utilizate în locuințe, până la turbine foarte mari care sunt conectate direct la rețeaua
electrică, fie independente sau în ferme sa parcuri eoliene.
 Figura 9.2 Turbine eoliene de
mică dimensiune

O turbină eoliană lucrează invers unui ventilator. în loc să utilizeze electricitatea pentru a
produce vânt, turbina utilizează vântul pentru a produce electricitate. Aerul în mişcare (vântul)
mişcă palele (forma palelor este astfel concepută încât fac să se rotească axul la care sunt ataşate),
ax conectat cu un generator pentru a produce electricitate (vezi Figura 9.3).
 Figura 9.3 Turbină eoliană de mare
dimensiune
Electricitatea este trimisă prin linii de transmisie şi distribuție la o substație, apoi spre
case, birouri şi şcoli. S e utilizează turnuri înalte sau stâlpi pentru a poziționa turbina la o
înălțime suficientă pentru a avea un acces fără obstacole la vânt, astfel încât rotorul să facă față
vânturilor celor mai puternice şi mai regulate. O cutie de viteze şi un contactor sunt utilizate
pentru a asigura faptul că, indiferent de fluctuațiile de viteză ale vântului, turbina transmite
electricitate în rețea la frecvență (50Hz) şi tensiune (230 volți) corecte. Contactorul rămâne pe
poziția 'conectat' până când vântul atinge nivelul la care turbina nu poate capta suficientă energie
eoliană, moment în care trece pe poziția 'deconectat' pentru a permite rotorului să se învârtă liber.

Turbine cu axe verticale şi orizontale

Există două clase principale de turbine eoliene care se rotesc în direcții diferite sau în jurul unor
axe diferite. Mişcarea se poate face în jurul unor axe orizontale (ca la Ochiul Londonez sau o
moară de vânt tradițională olandeză) sau în jurul unor axe verticale (ca la un carusel).
Figura 9.5 a) Turbină eoliană cu ax vertical - Quite Revolution 5 - sursa: XC02 Low
Carbon Engineering b) Turbină eoliană cu ax orizontal - Proven WT6000 - sursa: Proven
Energy

1 Eoliene cu ax vertical
2
Pilonii eolienelor cu ax vertical sunt de talie mică, având înălţimea de 0,1 - 0,5 din înălţimea
rotorului. Aceasta permite amplasarea întregului echipament de conversie a energiei
(multiplicator, generator) la piciorul eolienei, facilitând astfel operaţiunile de întreţinere. În plus,
nu este necesară utilizarea unui dispozitiv de orientare a rotorului, ca în cazul eolienelor cu ax
orizontal. Totuşi, vântul are intensitate redusă la nivelul solului, ceea ce determină un randament
redus al eolienei, aceasta fiind supusă şi turbulenţelor de vânt. În plus, aceste eoliene trebuiesc
antrenate pentru a porni, pilonul este supus unor solicitări mecanice importante. Din acest motive,
în prezent, constructorii de eoliene s-au orientat cu precădere către eolienele cu ax orizontal.
Centralele cu ax vertical prezintă marele avantaj că nu sunt sensibile la direcţia vântului, având
astfel un randament mai bun decţâ cele cu ax orizontal. Datorită acestui fapt, centralele pot fi
amplasate şi în locuri mai puţin pretenţioase.

În funcţie de locaţia turbinelor, ele poti fi turbine de ţărm şi turbine plasate în largul mărilor şi
oceanelor.
1 Eoliene cu ax orizontal

Funcţionarea eolienelor cu ax orizontal se bazează pe principiul morilor de vânt. Cel mai

adesea, rotorul acestor eoliene are trei pale cu un anumit profil aerodinamic, deoarece astfel se
obţine un bun compromis între coeficientul de putere, cost şi viteza de rotaţie a captorului eolian,
ca şi o ameliorare a aspectului estetic, faţă de rotorul cu două pale. Eolienele cu ax orizontal sunt
cele mai utilizate, deoarece randamentul lor aerodinamic este superior celui al eolienelor cu ax
vertical, sunt mai puţin supuse unor solicitări mecanice importante şi au un cost mai scăzut.

Există două categorii de eoliene cu ax orizontal:

• Amonte: vântul suflă pe faţa palelor, faţă de direcţia nacelei. Palele sunt rigide, iar rotorul
este orientat, cu ajutorul unui dispozitiv, după direcţia vântului.
• Aval: vântul suflă pe spatele palelor, faţă de nacelă. Palele sunt flexibile iar nacela se auto-
orientează.

Dispunerea amonte a turbinei este cea mai utilizată, deoarece este mai simplă şi dă cele
mai bune rezultate la puteri mari: nu are suprafeţe de direcţionare, eforturile de manevrare sunt
mai reduse şi are o stabilitate mai bună.
 Palele eolienelor cu ax orizontal trebuiesc totdeauna, orientate în funcţie de direcţia şi
forţa vântului. Pentru aceasta, există dispozitive de orientare a nacelei pe direcţia vântului şi de
orientare a palelor, în funcţie de intensitatea acestuia

În prezent, eolienele cu ax orizontal cu rotorul de tip elice, prezintă cel mai ridicat interes
pentru producerea de energie electrică la scară industrială
Clasificarea eolienelor
În funcţie de puterea lor, generatoarele eoliene pot fi clasificate:

Diametrul palelor

Puterea nominală

Mică putere <12 m < 40 kW

Medie putere 12 la 45 m 40kW la 1 MW

Mare putere > 46 m > 1 MW

Ca ordin de mărime, 1 MW reprezintă necesarul de putere a aproximativ 900 de locuinţe

de 3 persoane, fără încălzirea electrică.

Evoluţia puterii şi a taliei

4,5 MW / 12 rot/min - masa totală 50 t
 În prezent, pe plan mondial, ponderea energiilor regenerabile în producerea energiei
electrice, este scăzută. Se poate spune că potenţialul diferitelor filiere de energii regenerabile, este
sub- exploatat. Totuşi, ameliorările tehnologice au favorizat instalarea de generatoare eoliene ,
într- un ritm permanent crescător în ultimii ani, cu o evoluţie exponenţială, având o rată de
creştere de 25% în 2003.

Filiera eoliană este destul de dezvoltată în Europa, deţinând poziţia de lider în topul
energiilor regenerabile. Acest tip de energie regenerabilă asigură necesarul de energie electrică
pentru 10 milioane de locuitori. Dealtfel, 90 % din producătorii de eoliene de medie şi mare
putere, se află în Europa.
 (Sursa: Wind energy barometer-EuroObserv'ER 2004)

Sursa: Wind energy barometer-EuroObserv'ER 2004)

Repartiţia în Europa a energiei electrice produse pe baza eolienelor, arată

diferenţe între state. Germania este liderul pe piaţa europeană, în ciuda unei
încetiniri în 2003 a instalărilor.

Spania, pe poziţia a doua, continuă să instaleze intensiv parcuri eoliene. Danemarca este
pe a treia poziţie, având dezvoltate eoliene offshore şi trecând la modernizarea eolienelor mai
vechi de 10 ani.
 (Sursa: Wind energy barometer-EuroObserv'ER 2004)

Costurile şi eficienţa unui proiect eolian trebuie să ţină seama atât de preţul eolienei, cât de
cele ale instalării şi întreţinerii acesteia, precum şi de cel al vânzării energiei. O eoliană este
scumpă. Trebuiesc realizate încă progrese economice pentru a se putea asigura resursele
dezvoltării eolienelor. Se estimează că instalarea unui kW eolian, costă aproximativ 1000 Euro.
Progresele tehnologice şi producţia în creştere de eoliene din ultimii ani permit reducerea
constantă a preţului estimat. Preţul unui kWh depinde de preţul instalării eolienei, ca şi de
cantitatea de energie produsă anual. Acest preţ variază în funcţie de locaţie şi scade pe măsura
dezvoltării tehnologiei.
În Germania şi Danemarca, investitorii sunt fie mari grupuri industriale, fie particulari sau
agricultori. Această particularitate tinde să implice populaţia în dezvoltarea eolienelor. Energia
eoliană este percepută ca o cale de diversificare a producţiei agricole. În Danemarca, 100 000 de
familii deţin acţiuni în energia eoliană. Filiera eoliană a permis, de asemenea, crearea de locuri de
muncă în diverse sectoare, ca cele de producere a eolienelor şi a componentelor acestora,
instalării eolienelor, exploatării şi întreţinerii, precum şi în domeniul cercetării şi dezvoltării. Se
înregistrează peste 15 000 de angajaţi în Danemarca şi 30 000 în Germania, direct sau indirect
implicaţi în filiera eoliană.

Pală de 39 m pentru o eoliană de 2,5 MW

În ultima perioadă, datorită dezvoltărilor din domeniile electronicii de putere şi

controlului sistemelor de acţionare, au devenit din ce în ce mai frecvente eolienele cu viteză
variabilă, respectiv care permit reglarea vitezei turbinei eoliene în funcţie de viteza vântului.

Tipuri de instalări
O eoliană ocupă o suprafaţă mică pe sol. Acesta este un foarte mare avantaj, deoarece
perturbă puţin locaţia unde este instalată, permiţând menţinerea activităţilor industriale sau
agricole din apropiere.
Se pot întâlni eoliene numite individuale, instalate în locaţii izolate. Eoliana nu este
racordată la reţea, nu este conectată cu alte eoliene.
În caz contrar, eolienele sunt grupate sub forma unor ferme eoliene. Instalările se pot face
pe sol, sau, din ce în ce mai mult, în largul mărilor, sub forma unor ferme eoliene offshore, în
cazul cărora prezenţa vântului este mai regulată. Acest tip de instalare reduce dezavantajul sonor
şi ameliorează estetica.
 Fermă eoliană

Ferma eoliană offshore de la Middelgrunden (Danemarca)

SISTEME DE UTILIZARE A ENERGIEI ELECTRICE OBŢINUTE DIN

ENERGIE EOLIANĂ
 Posibilităţile de utilizare a energiei electrice obţinute din energie eoliană sunt multiple, iar
în continuare se prezintă câteva asemenea sisteme tehnice care înglobează turbine eoliene.

Sistem pentru utilizarea casnică a energiei electrice eoliene

În figura 6.36 este prezentat un sistem casnic de producere şi utilizare a curentului electric
continuu şi alternativ, cu ajutorul unei turbine eoliene de dimensiuni mici şi putere redusă.

Fig. 6.36. Sistem casnic de utilizare a unei turbine eoliene

Acest sistem permite atât alimentarea unor consumatori de curent continuu, cât şi alimentarea

unor consumatori de curent alternativ.

 Sistem pentru pomparea apei cu ajutorul unei turbine eoliene

În zonele în care apa se găseşte în cantităţi limitate, dar există apă freatică la adâncime şi

vântul suflă în mod regulat (situaţie tipică pentru zonele deşertice sau uscate), se poate utiliza cu

succes o turbină eoliană, pentru pomparea apei la suprafaţă în vederea utilizării ulterioare a
acesteia. Schema unui asemenea sistem este prezentată în figura 37.

Fig. 6.37. Sistem pentru pomparea apei freatice la suprafaţă, cu turbină eoliană

Acest sistem este utilizabil şi în agricultură, pentru irigaţii în zone secetoase, pentru pomparea

apei din râuri, etc.

 Practic, exploatarea unui asemenea sistem eolian de pompare a apei este aproape gratuită,

exceptând eventualele costuri de întreţinere şi metenanţă. Costurile privind investiţia iniţială

trebuie analizate în contextul importanţei economice şi sociale a unei asemenea investiţii, care
poate rezolva o serie de probleme grave generate de lipsa apei în anumite regiuni.

Sisteme eoliene hibride pentru producerea energiei electrice

În unele situaţii, mai ales în sisteme de dimensiuni reduse, producerea energiei electrice
cu ajutorul turbinelor eoliene, poate fi asigurată şi de sisteme alternative. Astfel, în figura 6.38
este prezentat un sistem pentru producerea energiei electrice, care include şi un generator de
curent electric antrenat de un motor termic.
 Fig. 6.38. Sistem eolian hybrid

Motorul va funcţiona numai în condiţiile în care viteza vântului este prea mică, sau prea
mare, deci numai dacă nu este posibilă exploatarea turbinei eoliene.

În figura 6.39 este prezentat un sistem hibrid pentru producerea curentului electric cu
ajutorul surselor regenerabile de energie.
 Fig. 6.39. Sistem hibrid pentru producerea curentului electric utilizând surse regenerabile de
energie

Acest sistem include în plus faţă de sistemul prezentat anterior şi o baterie de panouri
fotovoltaice, iar energia electrică furnizată de acestea este stocată în acumulatori.

Dacă vântul este prea slab sau prea puternic şi dacă nu se manifestă nici suficientă radiaţie
solară, pentru a fi posibilă funcţionarea panourilor panourilor fotovoltaice, poate fi utilizat
motorul cu ardere internă, pentru producerea energiei electrice.
 4.SURSE EOLIENE

GENERALITĂŢI

1 Definiţie

Energia eoliana este energia conținuta de forta vântului ce bate pe suprafata

pamantului. Exploatata, ea poate fi transformata in energie mecanica pentru pomparea apei, de
exemplu, sau macinarea graului, la mori ce functioneaza cu ajutorul vantului. Prin conectarea
unui rotor la un generator electric, turbinele de vant moderne transforma energia eoliana, ce
invarte rotorul, in energie electrica.
1 Utilizări
2
La sfârşitul anului 2006, capacitatea mondială a generatoarelor
eoliene era de 73.904 MW, acestea producând ceva mai mult de 1% din
necesarul mondial de energie electrică. Deşi încă o sursă relativ minoră de
energie electrică pentru majoritatea țărilor, producția energiei eoliene a
crescut practic de cinci ori între 1999 şi 2006, ajungându‐se ca, în unele țări,
ponderea energiei eoliene în consumul total de energie să fie semnificativ:
Danemarca(23%), Spania (8%), Germania (6%). Vânturile sunt formate din cauză că
soarele nu încălzeşte Pamântul uniform, fapt care creează mişcări de aer. Energia cinetică din
vânt poate fi folosită pentru a roti nişte turbine, care sunt capabile de a genera electricitate. Unele
turbine pot produce 5 MW, deşi aceasta necesită o viteză a vântului de aproximativ 5,5 m/s, sau
20 de kilometri pe oră. Puține zone pe pământ au aceste viteze ale vântului, dar vânturi mai
puternice se pot găsi la altitudini mai mari şi în zone oceanice.

Producerea energiei electrice din forţa vântului . Procesul de conversie

 Principiu de conversie

Incepând din 1950 palele tradiționale au fost înlocuite cu unele rigide de formă aerodinamică (ca
cele ale elicei unui avion) care sunt mult mai eficiente în captarea energiei vântului. Procesul
este similar pentru turbinele eoliene de orice dimensiune.

O aplicație mai recentă este cea a producerii curentului electric prin conversia energiei
eoliene. Energia cinetică a vântului este transmisă palelor unei turbine eoliene, cere, la rândul lor
antrenează un arbore (ax) cuplat cu un generator electric, care transformă astfel forța vântului în
energie electrică. Această aplicație s‐a dovedit a fi deosebit de eficientă iar în prezent, în multe
țări din lume, o bună parte a energiei electrice se produce în cadrul aşa ziselor ferme sau parcuri
eoliene. Fermele sau parcurile eoliene sunt amplasate în zone în care vântul este suficient de
puternic şi constant. Pe suprafețe mai mari sau mai mici de teren, sunt amplasate zeci de turbine
eoliene de mare capacitate, cele mai noi având puteri instalate uriaşe, situate între 1 şi 5 MW.
Electricitatea generată este utilizată în locuințe, şcoli, birouri şi fabrici

Proiectarea turbinelor eoliene

Parametrii fundamentali pentru proiectare sunt:

• Numărul de pale; optim fiind trei pentru echilibrarea rotorului

• Lungimea palelor; puterea turbine creşte proporțional cu suprafața măturată

• Poziția palelor în raport cu turnul; majoritatea palelor sunt poziționate în vânt (up wind) pentru
a evita generarea de zgomot când aripa trece prin fața turnului.

Diagrama de mai jos arată câteva piese şi părți din interiorul turbinei eoliene:
Figura 9.4 Componentele mecanice ale turbinei eoliene - această turbină este orientată în
vânt) - sursa Alliant Kids Energy
Viteza vârfului palei este ținută în general constantă, astfel încât cu cât este mai mare turbina cu
atât rotorul se învârte mai încet. Invers, turbinele de mică dimensiune, adică mai mici de 3 metri,
se rotesc suficient de repede astfel încât ele pot ajunge la frecvența rețelei electrice fără a
necesita o cutie de viteze step up.

Impactul asupra mediului

Generarea de curent electric cu ajutorul turbinelor eoliene are un impact mic asupra mediului în
comparație cu modalitățile convenționale în care se foloseau combustibilii fosili. Mediul nu este
poluat şi singurele efecte semnificative sunt cele vizuale şi zgomotul de nivel redus. Pentru
majoritatea turbinelor impactul vizual nu este mai semnificativ decât acela al stalpilor de inalta
tensiune care transportă curentul electric din centrale de mare putere la centre de distribuție unde
tensiunea este adusă la un nivel corespunzător utilizării în gospodării. În România, numărul
stâlpilor de înaltă tensiune este foarte mare, pe când numărul turbinelor eoliene este mic (existând
instalate doar 5 turbine eoliene de mare putere), aşa că impactul vizual nu constituie o problemă.
În orice caz, oamenii sunt obişnuiți să vadă stâlpi de înaltă tensiune, şi nu turbine eoliene, chiar şi
în zonele cu o frumusețe naturală deosebită aşa că s‐au iscat adevărate dezbateri în această
privință şi subiectul a devenit un aspect al
autorităților de planificare.

Resursele de energie eoliană

Viteza vântului variază atât pe perioade mici (câteva secunde) cât şi pe o durată mai mare, de
câteva ore. În consecință, există o ieşire de putere continuu variabilă atât pe termen scurt cât şi
lung. (Figura 9.11) Dacă generatorul electric al turbinei este singura sursă de curent electric,
atunci există momente de‐a lungul unei zile când cererile de energie nu sunt satisfăcute şi unele
dispozitive electrice din gospodărie trebuie să fie oprite pentru a putea menține frecvența şi
tensiunea. De exemplu, în Marea Britanie în insula Fair, situată între Orkney şi insulele Shetland,
de peste 20 de ani se face în acest caz oprirea automată a sistemelor
Măsurarea şi utilizarea iesirii

Modalitatea ştiinţifică de a măsura viteza vântului este montarea unui anemometru pe un stâlp, cu
un mindicator al direcției, care să măsoare direcția vântului. Măsurătorile ar trebui realizate de la
înălțimea axului turbinei. (Figura 9.13).

Figura 9.13 Suport al

anemometrului şi al indicatorului de direcţie aliniate la înălţimea axului turbinei eoliene

Pentru a determina puterea anuală debitată, măsurătorile trebuie să fie desfăşurate atât
vara cât şi iarna. Din fericire, în România puterea vântului este mai mare iarna, când creşte şi
cererea de energie electrică. Faceți diferența dintre aceste rezultate şi cele ale celulelor
fotovoltaice, care generează mai mult curent electric în timpul verii. O combinație de celule
fotovoltaice şi turbine eoliene va reprezenta o sursă mai robustă de curent electric decât s‐ar fi
obținut dacă cele două ar fi fost folosite separat, dar această soluție nu este fiabilă din vedere
economic în stadiul actual al dezvoltării tehnologice.
Pentru majoritatea turbinelor eoliene, puterea începe să fie generată la o viteză de aproximativ 3
m/s. La mai mult de 8 m/s putere debitată creşte din ce în ce mai lent şi se saturează la peste 10‐
12 m/s (Figura 9.15). Pentru turbinele de dimensiuni mici cea mai importantă este o putere a
vântului cuprinsă între 3 şi 8 m/s, deoarece asigură o generare importantă de curent electric,
aceasta fiind preferabilă față de o generare de cantități mici pe perioade mai mari de timp.

Consideraţii privind amplasarea şi planificarea

 Regulile de planificare variază pe cuprinsul Europei şi chiar şi în cadrul aceluiaşi stat
deoarece regulamentul detaliat şi deciziile de planificare sunt de multe ori stabilite de guvernul
local. Permisiunile de planificare pot fi solicitate pentru orice fel de turbină eoliană şi vor fi cu
siguranță necesare pentru orice construcție de peste 4 m înălțime. Autoritățile de planificare
trebuie întotdeauna contactate înainte de a hotărî amplasarea unei turbine eoliene, acest lucru
permițând aflarea procedurii exacte care se aplică pentru a primi o autorizație în acest sens.

Turbinele eoliene necesită un acces continuu la sursa de vânt dacă se doreşte funcționarea lor
optimă. Deoarece copacii, clădirile şi dealurile pot bloca curenții de aer şi/sau cauza "turbulențe",
amplasarea turbinelor în apropierea lor poate reduce cantitatea de curent electric care va fi
generată de dispozitiv. Aşadar, planificarea locului în care va fi plasată turbina pentru a maximiza
cantitatea de energie electrică obținută este foarte importantă.

Măsurarea vitezei vântului înainte de a amplasa turbina într‐un anumit loc este foarte importantă
(vezi secțiunea 9.2.1). Acest lucru poate dura până la un an.

Majoritatea turbinelor eoliene necesită o locație deschisă cu viteze medii ale vântului de cel puțin
12 km pe oră.
Avantaje

În contextul actual, caracterizat de creşterea alarmantă a poluării cauzate de

producerea energiei din arderea combustibililor fosili, devine din ce în ce mai importanta
reducerea dependenței de aceşti combustibili.
Energia eoliană s‐a dovedit deja a fi o soluție foarte bună la problema energetică globală.
Utilizarea resurselor regenerabile se adresează nu numai producerii de energie, dar prin modul
particular de generare reformulează şi modelul de dezvoltare, prin descentralizarea
surselor.Energia eoliana in special este printre formele de energie regenerabila care se pretează
aplicațiilor la scara redusa. Tipuri de sisteme eoliene de mici capacităti: (sisteme eoliene
autonome)
• Principalul avantaj al energiei eoliene este emisia zero de substanțe poluante şi gaze cu
efect de seră, datorită faptului că nu se ard combustibili.
 • Nu se produc deşeuri. Producerea de energie eoliană nu implică producerea nici a unui fel
de deşeuri
•Costuri reduse pe unitate de energie produsă. Costul energiei electrice produse în
centralele eoliene moderne a scăzut substanțial în ultimii ani, ajungând în S.U.A. să fie
chiar mai mici decât în cazul energiei generate din combustibili, chiar dacă nu se iau în
considerare externalitățile negative inerente utilizării combustibililor clasici.

În 2004, prețul energiei eoliene ajunsese deja la o cincime față de cel din anii 80, iar previziunile
sunt de continuare a scăderii acestora, deoarece se pun în funcțiuni tot mai multe unități eoliene
cu putere instalată de mai mulți megawați.

1 MW = 1.000.000 W = 1 x 106 W

Ca unitate de măsură a puterii energiei electrice furnizate de centralele electrice watt‐ul este o
unitate mult prea mică. De aceea, în exprimarea concretă a puterii debitate, recepționate şi/sau
folosite în industrie şi economie megawatt‐ul este multiplul folosit ca "unitate" de măsură a
puterii în locul watt‐ului.
• Costuri reduse de scoatere din funcţiune. Spre deosebire de centralele nucleare, de exemplu,
unde costurile de scoatere din funcțiune pot fi de câteva ori mai mare decât costurile centralei, în
cazul generatoarelor eoliene, costurile de scoatere din funcțiune, la capătul perioadei normale de
funcționare, sunt minime, acestea putând fi integral reciclate.

Dezavantaje

La început, un important dezavantaj al producției de energie eoliană a fost prețul destul de

mare de producere a energiei şi fiabilitatea relativ redusă a turbinelor. În ultimii ani, însă,
prețul de producție pe unitate de energie electrică a scăzut drastic, ajungând până la cifre
de ordinul 3‐4 eurocenți pe kilowatt oră, prin îmbunătățirea parametrilor tehnici ai
turbinelor.
Un wattoră, notat W»h sau Wh, este o unitate de măsură pentru energie, egală cu cantitatea de
energie transferată de un proces care transferă o putere de un watt timp de o oră. Watt‐ora nu face
parte din Sistemul Internațional, în care unitatea de măsură pentru energie este joule‐ul (J).
Echivalența este data de 1wh=3600 J=3,6 kJ. Sistemul Internațional conține şapte unităţi
fundamentale: metrul, kilogramul, secunda, amperul, kelvinul, molul şi candela.

În practică se utilizează adesea unități formate din wh cu prefixe: kilowattora (kW»h),

megawattora (MW«h), gigawattora (GW»h) şi uneori terawattora (TW»h). Acestea se
utilizează în special la specificarea producției sau consumului de energie
electrică (uneori şi termică sau pentru combustibili).

Valorile echivalente în joule sunt:

1 kW'h=3,6 MJ
1 MW‐h=3,6 GJ
1 GW'h=3,6 TJ
1 TW'h=3,6 PJ

Se utilizează adesea formularea eronată kilowatt pe oră (kW/h). În realitate, watt‐ul şi kilowatt‐ul
sunt unități de măsură pentru putere; acestea, înmulțite cu o unitate de măsură pentru timp dau
unități de măsură pentru energie (energia este puterea înmulțită cu timpul, sau, invers, puterea
este energia transferată în unitatea de timp).

Un alt dezavantaj este şi "poluarea vizuală" ‐ adică, au o apariție neplăcută ‐ şi de asemenea

produc "poluare sonoră" (sunt prea gălăgioase). Alții susțin că turbinele nuri
afectează mediul şi ecosistemele din împrejurimi, omorând păsări şi necesitând teremari virane
pentru instalarea lor.

Argumente împotriva acestora sunt că turbinele moderne de vânt au o apariție atractivă stilizată,
că maşinile omoară mai multe păsări pe an decât turbinele şi că alte i
surse de energie, precum generarea de electricitate folosind cărbunele, sunt cu mult madăunătoare
pentru mediu, deoarece creează poluare şi duc la efectul de seră.
Un dezavantaj practic este variația în viteza vântului. Multe locuri pe Pământ nu pot produce
destulă electricitate folosind puterea eoliană, şi din această cauză energia eoliană nu este viabilă
în orice locație

Prezentare

O turbină eoliană este un dispozitiv ce transformă mişcarea cinetică a palelor unei elice în energie
mecanică. Dacă această energie mecanică este apoi transformată în electricitate, avem de-a face
cu un generator alimentat cu vânt/convertor de energie eoliană.

Cum funcţionează o turbină eoliană?

Principiul de funcţionare al unei turbine eoliene pentru producţie industrială de energie electrică
este relativ simplu: forţa vântului care acţionează asupra rotorului turbinei determină punerea
acestuia în mişcare, antrenând prin intermediul unui reductor un generator electric. Curentul
electric obţinut este fie transmis spre îmagazinare în baterii şi folosit apoi cu ajutorul unui
invertor DC-AC (în cazul turbinelor de mică capacitate), fie livrat direct reţelei de curent
alternativ (AC), spre distribuitori. Variantele constructive diferă de la producător la producător,
existând în momentul de faţă două variante majore de acţionare a generatorului: clasică (prin
intermediul unui sistem cu doi arbori cu viteze diferite şi reductor) şi directă (rotorul antrenează
direct un generator electric cu un număr mai ridicat de poli). În momentul de faţă, varianta clasică
este cea mai răspândită.

Sistemul se bazeaza pe un principiu simplu. Vântul pune în mişcare palele, care la rândul lor
acţionează generatorul electric. Sistemul mecanic are în componenţă şi un multiplicator de viteză,
care acţioneza direct axul central al generatorului electric.

Toate turbinele eoliene au aparate proprii de măsurare a parametrilor vântului şi, pe baza
informaţiilor culese de acestea, computerul propriu realizează ajustările necesare pentru o
funcţionare optimă, fără să fie necesară în permanenţă prezenţa unui operator uman.
Trebuie spus că funcţionarea unui generator electric acţionat de o turbină eoliană modernă
trebuie să producă energie electrică de calitate, la frecvenţa necesară debitării în sistemul
energetic la care este conectat. Fiecare turbină trebuie să funcţioneze independent, controlată
automat, ca o minicentrală electrică. Este de neconceput ca o turbină eoliană modernă să necesite
multe activităţi de întreţinere, tehnologiile IT reuşind să asigure raportul optim cost-profit. Se
porneşte de la premiza că o turbină eoliană modernă trebuie să funcţioneze continuu, automat,
fără supraveghere umană, cu minimum de întreţinere, timp de cel puţin 20 de ani.
Problema tehnică şi conceptuală ce trebuie menţionată şi care este pe cale de a fi rezolvată este
cea a reglării automate a vitezei de rotaţie a rotorului eolian şi, implicit a reglării turaţiei
generatorului electric pentru a permite debitarea energiei produse în parametrul de frecvenţă al
sistemului energetic.

Cu toate acestea, este imperios necesară menţionarea riscurilor legate de valorificarea energiei
eoliene, cuprinse în studiul întocmit de profesorul canadian Herbert Inhaber în 1979, studiu care, cu
toate „cuceririle” tehnice, tehnologice sau ştiinţifice, îşi menţine actualitatea. Acesta susţine că, deşi
energia eoliană este practic nepoluantă, privind în totalitate procesul de la captarea propriu-zisă a
vântului, până la furnizarea energiei electrice, se constată că producerea materialelor din care
urmează să se realizeze agregatele şi construcţiile auxiliare, precum şi execuţia acestora, includ nişte
riscuri
considerate mai mari decât cele incluse în producerea unei energii electrice echivalente pe cale
nucleară. Putem afirma cu certitudine că în acest studiu s-au pus bazele analizei impactului de mediu
pe baza ciclului de viaţă al produselor.
Pe de altă parte, utilizarea tehnologiilor avansate, care înglobează mult mai multe contribuţii
intelectuale decât materiale, care consumă foarte puţine resurse naturale, este soluţia dezvoltării
industriei energiilor primare regenerabile. Este exact ceea ce presupune„Strategia de la Lisabona”
privind viitorul Uniunii Europene.
 5.INFLUENTA APARITIEI SURSELOR EOLIENE
ASUPRA RETELEI DE DISTRIBUTIE A ENERGIEI
ELECTRICE

Impact asupra sistemului electroenergetic național

Utilizarea surselor regenerabile de energie are un impact semnificativ asupra sistemului
electroenergetic național, fiind necesare:
— studii privind impactul preluării energiei electrice realizate cu turbine eoliene, microhidro și
prin cogenerare utilizând biomasă, în rețeaua electrică de transport și distribuție (tensiuni mai
mari sau egale cu 110 kV), în diferite scenarii, în zone cu potențial ridicat;
— dezvoltarea rețelelor de transport și distribuție în concept de smart grid;
— construcția de noi capacități de producere a energiei electrice cu flexibilitate ridicată în
funcționare și dezvoltarea pieței de capacități, pentru contracararea și/sau limitarea efectelor
negative ale variabilității necontrolabile a energiei eoliene și microhidro.

Potențialul național al surselor regenerabile (Evaluare ICEMENERG)

Sistemul energetic romanesc ar trebui multiplicat de cel putin opt ori pentru a prelua toate
turbinele pentru care exista cereri de racord.
Transportatorul de energie Transelectrica (TEL) a primit in ultimii doi ani solicitari de racordare
a turbinelor eoliene la retea insumand 22.800 MW, insa puterea maxima suportata de sistem este
de 2.660 MW, de peste opt ori mai redusa

In ultimii doi ani, Transelectrica a primit cereri pentru racordare de

centrale electrice eoliene insumand 22.800 MW. Acest volum semnificativ de cerere de putere
instalabila in centrale eoliene depaseste cu mult posibilitatile actuale de reglaj din sistemul
electroenergetic national.

Puterea maxima instalabila in centrale eoliene (...) este de 2.660 MW", se arata intr-un proiect al
Transelectrica publicat pe pagina de Internet a Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul
Energiei (ANRE).

Regiunea Dobrogei este catalogata de expertii europeni in energie alternativa ca avand cel mai
mare potential eolian terestru din sud-estul Europei. Cu toate acestea, deocamdata in Romania
sunt instalate doar cateva turbine totalizand 14 MW, adica 0,02% din productia nationala, in
conditiile in care potentialul eolian al tarii poate depasi 14.000 de MW.

Insa marea problema a Romaniei este legata de capacitatea redusa a sistemului energetic de a
prelua electricitatea produsa de aceste turbine eoliene, in conditiile in care resursa eoliana este
fluctuanta si greu de prognozat, iar productia de energie trebuie estimata cat mai precis in
prealabil pentru a nu exista nici deficit, nici excedent de electricitate in sistem