CONTABILITATE BAZE
1. Codul cursului
Denumirea cursului:
Tip curs (obligatoriu/opţional/facultativ)
Perioada de accesare a cursului
(prelegeri, seminar, consultaţii)
Manualul recomandat:
Obiectivul principal al cursului
Modul de stabilire a notei finale
Consultaţii pentru studenţi:
Adrese e-mail responsabil
pentru contactul cu studentii:
Titularul/titularii/serie
Titlu didactic, nume, prenume:
adresa e-mail :
adresa la facultate :
numar de telefon :
interval orar/disponibilitate:
pentru consultatii
fotografie (optional)
2. Continutul tematic al cursului
CONTABILITATE BAZE
Disciplină obligatorie; semestrul I.
Ore de curs şi seminar la învăţământul de zi:
- 2 ore curs/săptămână;
- 1 oră seminar/săptămână.
01.10.2009-01.10.2010
Ionescu Cicilia-Contabilitate baze şi proceduri-
Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
2007.
Elena Diaconu, Ion Şuiu, Cristina Călin-
Contabilitate (baze şi proceduri)-Editura Sitech,
Craiova, 2007.
Prin caracterul sau teoretic si stiintific – aplicativ
disciplina urmareste însusirea problemelor
teoretice de bază privind contabilitatea.
test grilă (calculator)
Semestrul I
Conf univ dr Elena Diaconu
Marţi :16.30-18.30
Titular curs- Conf univ dr Elena Diaconu
DIACONUUSH@yahoo.com
Seminar: Lect. univ. drd. Şuiu Ion
NELUSUIU@yahoo.com
Conf univ dr Elena Diaconu
DIACONUUSH@yahoo.com
Facultatea de Contabilitate şi Finanţe
Rm. Vâlcea, str. G-ral Praporgescu nr. 22
Tel. 0250 733074
Consultaţii:
Lect. univ. drd. Şuiu Ion
Luni 12.30-14.30
Miercuri: 16.30-20.30
Tema nr. 1. Abordări teoretice privind definirea şi
evoluţia contabilităţii
Tema nr. 2. Obiectul contabilităţii
Tema nr. 3. Metoda contabilităţii
Tema nr. 4. Principii contabile generale
Tema nr. 5. Reprezentarea bilanţieră a
patrimoniului
Tema nr. 6 Structurile de activ
Tema nr. 7 Structurile de pasiv
Tema nr. 8 Modificări bilanţiere corespunzătoare
schimbărilor patrimoniale
Tema nr. 9 Structura contului de rezultate
financiare
Tema nr. 10 Documentele şi registrele contabile.
Formele de contabilitate
Tema nr. 11 Evaluarea contabilă a elementelor de
activ şi pasiv
Tema nr. 12 Contul. Definiţii, funcţii, formă şi
reguli de funcţionare.
1
 Tema nr. 13 Dubla înregistrare şi corespondenţa
conturilor.
Tema nr. 14 Analiza contabilă a operaţiilor
economice. Formula şi articolul contabil.

3. Bibliografie minimă obligatorie Cicilia Ionescu -Contabilitate baze şi proceduri-

Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
2007.
Elena Diaconu, Ion Şuiu, Cristina Călin-
Contabilitate (baze şi proceduri)-Editura Sitech,
Craiova, 2007.
4. Bibliografie facultativă: Chiraţa Caraiani-Bazele contabilităţii-Editura
InfoMega, Bucureşti, 2005.

Tema nr. 1

ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND DEFINIREA ŞI EVOLUŢIA CONTABILITĂŢII

Numeroşi cercetători au fost şi sunt preocupaţi de problemele de natură contabilă, au formulat teorii şi opinii
diverse, dar au fost aproape unanimi că începuturile contabilităţii se situează în Evul Mediu, când s-au dezvoltat
activităţile economice şi, totodată, au apărut primele semne ale capitalismul. La originea apariţiei şi
perfecţionării sale continue s-au situat necesităţile practice de cunoaştere şi gestiune a resurselor economice la
nivel micro, precum şi macroeconomic.
Activităţile ce se desfăşoară în cadrul economiei oricărei ţări se caracterizează printr-o imensă
cantitate de tranzacţii şi operaţii economico-financiare, extrem de complexe, care se realizează în cadrul şi
între numeroase unităţi, ceea ce antrenează resurse materiale considerabile care trebuie şi, totodată, pot fi
urmărite şi cunoscute numai cu ajutorul contabilităţii.
Instituţiile publice centrale şi teritoriale, asociaţiile şi celelalte persoane juridice similare îşi pot
desfăşura activitatea numai în condiţiile unor consumuri importante de muncă vie şi materializată care necesită
informaţii privind modul cum se gestionează, ceea ce se realizează, de asemenea, prin intermediul
contabilităţii.
În vederea realizării unui asemenea deziderat se impune existenţa unui anumit sistem contabil, riguros
şi, totodată, elaborat după criterii ştiinţifice, de urmărire şi cunoaştere a resurselor materiale şi financiare atât
sub aspectul existenţei, cât şi în ceea ce priveşte consumul propriu-zis al lor, precum şi efectele economice şi
îndeosebi cele financiare ce se obţin.
În acest context, necesitatea practică şi importanţa contabilitătii pot fi reliefate, potrivit literaturii de
specialitate1, prin intermediul a trei elemente de natură obiectivă, în sensul că există:
a. schimburi comerciale între fiinţe umane şi agenţi economici;
b. cantităţi limitate de resurse umane, financiare, naturale şi tehnice;
c. terţe persoane (investitori, creditori, organe fiscale, bănci ş.a.) interesate de informaţia financiară
produsă de agenţi economici.
De la începuturile sale şi până în primele decenii ale secolului anterior, contabilitatea a fost
caracterizată de unii autori ca fiind o artă, iar de către alţii ca o tehnică de înregistrare a tranzacţiilor.
Autorii care îi atribuiau contabilităţii organizate în partidă dublă calitatea de artă, începând cu Luca
Paciolo în anul 1514, considerau că aceasta, neavând la bază norme şi principii, putea fi ţinută numai de
persoane înzestrate cu anumite însuşiri.
De altfel, acest cercetător erudit a elaborat, în anul 1494, prima lucrare valoroasă de contabilitate,
denumită "Tractatus de computis et scripturis" (Tratat de contabilitate în partidă dublă), care conţine descrierea
metodologiei privind înregistrarea operaţiilor economice în partidă dublă, ceea ce reprezintă esenţa
contabilităţii. La rândul lor, autorii care considerau contabilitatea ca o tehnică îşi susţineau opinia prin faptul
că aceasta nu avea conturate legi şi principii proprii. Această situaţie era generată şi de faptul că profesioniştii

1
I Niculae Feleagă - Îmblânzirea junglei contabilităţii - concept şi normalizare în contabilitate, Editura Economică, Bucureşti, 1996,
pag. 17.

2
în domeniu aveau tendinţa păstrării secretului asupra artei contabilităţii în partidă dublă şi aceasta în scopul
menţinerii prestigiului de care se bucurau.
Autorii acestei concepţii se refereau numai la aspectele tehnice propriu-zise, de efectuare atât a
înregistrărilor contabile în registre şi conturi, cât şi a calculelor specifice. Astfel, se omitea faptul că o anumită
tehnică priveşte şi aplicarea cunoştintelor teoretice, ceea ce constituie o parte inerentă a ştiinţelor. Totodată, se
reţine că nu se putea nega faptul că lipsea teoria adecvată care să definească obiectul, metoda şi particularităţile
contabilităţii faţă de alte ştiinţe.
Cercetările efectuate îndeosebi în ultimele cinci decenii au argumentat teoria potrivit căreia
contabilitatea este o disciplină ştiinţifică. Elaborandu-se un sistem coerent de principii şi obiective sau altfel
spus o teorie proprie privind practicile şi procedurile sale "tehnica contabilă devine parte aplicativă a teoriei
contabile" 2. În acest sens au fost exprimate opinii pertinente cu mult timp în urmă, începând cu elveţianul Leo
Gomberg, care în anul 1897 în lucrarea "La science de la comptabilite et son système scientifique" menţiona:
"Contabilitatea ca ştiinţă exactă dă nu numai toate mijloacele pentru a raţiona asupra activităţii unei
întreprinderi, dar procură şi mijloacele de a obţine indicaţii sigure şi infailibile pentru conducerea în viitor a
activităţii economice".
Se reţine, de asemenea, că eminentul cercetător german J. Fr. Schör utilizează pentru lucrarea sa de
contabilitate "Buchhaltung und Bilanz" (Contabilitate şi bilanţ), apărută în anul 1921, următorul motto:
"Contabilitatea este judecătorul nepărtinitor al trecutului, ghidul necesar al prezentului şi consilierul
indispensabil al viitorului în fiecare întreprindere".
Problemele privind teoria contabilităţii şi în speţă delimitarea acesteia ca ştiinţă au fost abordate şi în
literatura de specialitate din România. Dintre specialiştii în domeniu care au avut preocupări şi realizări
notabile se amintesc: C. G. Demetrescu, Th. Ştefănescu, I. N. Evian., I. Pantu, Şt. Dumitrescu, I. Voina, Gh.
Enache ş.a. Asemenea preocupări se manifestă şi în prezent, în sensul că mai multi autori reiau problematica ce
priveşte teoria şi metodologia contabilităţii, contribuind astfel la îmbogăţirea acestora.
De altfel, demersurile de această natură sunt de actualitate şi pe deplin justificate în condiţiile noii
contabilităţi din ţara noastră căreia îi revine atributul şi care, totodată, dispune de metodologia adecvată pentru
a stimula în permanenţă "simţul gospodăririi eficiente şi al dezvoltării patrimoniului, al cunoaşterii şi al
controlului rezultatelor de la nivelul oricărei structuri organizatorice" 3.
Contabilitatea, ca de altfel oricare altă disciplină ştiinţifică, se delimitează, pe de o parte, printr-o
teorie proprie şi în speţă un sistem de principii şi cunoştinţe care explică şi informează, iar pe de altă parte
printr-o metodă, în sensul existenţei unui ansamblu coerent de procedee şi instrumente care permit realizarea
obiectului de studiu. Astfel, contabilitatea reprezintă un sistem de principii care fundamentează modelul
contabil de cunoaştere şi gestiune, la care se apelează pentru a găsi soluţii în situaţii specifice de gospodărire a
patrimoniului şi pentru stabilirea tehnicilor proprii. Totodată, ca constituie un sistem de tehnici de lucru care
asigură culegerea, prelucrarea, stocarea, transmiterea şi analiza informaţiilor privind situaţia patrimoniului şi a
rezultatelor obţinute de către întreprindere într-o anumită perioadă de timp.
Contabilitatea, prin natura sa, se încadrează în familia ştiinţelor sociale, deoarece este dependentă de
organizaţia economico-socială în care operează, însă, la rândul său, îşi exercită influenţa asupra acestei
organizaţii sau altfel spus asupra mediului în care acţionează. Ca şi în cazul celorlalte ştiinţe sociale (umane),
obiectul de studiu al contabilităţii priveşte raporturile dintre oameni, raporturi care le conditionează
comportamentul. În acest sens, în literatura de specialitate, printre alte argumente, se menţionează că:
● reflectă fenomene, activităţi, evenimente şi fapte sociale;
● se adresează diferitelor grupuri de utilizatori care fac parte integrantă din societate;
● produce situaţii financiare care au impact asupra societăţii şi care modifică comportamentul
indivizilor; aceste situaţii financiare generează mutaţii sau schimburi sociale;
● informaţiile contabile sunt generate de entităţi care fac parte din societate, deci, se referă la agenţi
sociali;
● este dependentă sau influenţată de fenomene sociale
Contabilitatea este încadrată în familia ştiinţelor sociale, iar în cadrul acestora, datorită legăturilor sale
evidente cu economia, este considerată ştiintă economică.
În legatură cu această problemă se mentionează că în cadrul cercetărilor recente se conturează o nouă
opinie potrivit căreia fundamentele economice ale modelului contabil exclud orice problemă de gestiune, deşi,
în realitate, prin intermediul contabilităţii se urmăreşte gestiunea afacerilor. Avându-se în vedere acest
raţionament şi în speţă faptul că fundamentele ştiinţifice ale contabilităţii au la bază gestiunea afacerilor se
opinează pentru încadrarea acesteia în categoria ştiinţelor de gestiune, acestea constituind un nou domeniu al
cunoaşterii care este impus de trecerea de la societatea industrială la societatea informaţională în cadrul căreia
informaţia este resursa cea mai importantă, iar producerea ei devine prioritară.

2
Niculae Feleagă şi Ion Ionaşcu – Tratat de contabilitate financiară, vol. I, Editura Economică, Bucureşti, 1998, p.15.
3
Oprea Călin şi Mihai Ristea- Bazele contabilităţii, Editura Naţional, Bucureşti, 2001, p.5.

3
 Întrebări de autoevaluare:
1. Intemeietorul contabilitatii in partida dubla este considerat:
a. Sammuelson;
b. Luca Paciolo;
c. Hipocrate;
d. Arhimede;
e. Schmalenbach;

2. Primul Tratat de contabilitate în partidă dublă a fost elaborate în anul:

a. 2005
b. 1494
c. 1897
d. 1991
e. 1514

3. Partida dublă poate fi definită prin prisma ecuaţiei:

a. activ=pasiv
b.bunuri economice=capitaluri proprii
c. avere=capital
d. bunuri economice-datorii =capitaluri proprii
e.cheltuieli±rezultat=venituri

Tema nr 2

OBIECTUL DE STUDIU AL CONTABILITĂŢII

Delimitarea corectă a obiectului unei ştiinţe este foarte importantă pentru caracterizarea profilului său, pentru
stabilirea fenomenelor pe care le studiază, pentru separarea de celelalte ştiinţe. Stabilirea obiectului de studiu al unei
ştiinţe înseamnă determinarea fenomenelor pe care le studiază şi a dovedi necesitatea că aceste fenomene trebuie
studiate.
Obiectul de studiu al contabilităţii răspunde la întrebarea – „ce studiază contabilitatea?”.

PATRIMONIUL CA OBIECT DE STUDIU AL CONTABILITĂŢII

Încă de la apariţia sa, prin obiectul său de studiu, contabilitatea îşi propune să urmărească patrimoniul
unităţilor economice. Pentru ca un patrimoniu să existe este necesară existenţa a două elemente interdependente, unul
este proprietarul care poate fi o persoană fizică sau juridică, ca subiect de drepturi şi obligaţii, şi celălalt, bunurile
economice, ca obiecte de drepturi şi obligaţii. Deci, patrimoniul poate fi definit ca totalitatea drepturilor şi obligaţiilor
cu valoare economică, aparţinând unei persoane fizice sau juridice, precum şi bunurile economice la care se referă.
Literatura de specialitate prezintă trei concepţii pentru definirea şi analiza patrimoniului:
► concepţia juridică;
► concepţia economică;
► concepţia economico-juridică.
Potrivit concepţiei juridice patrimoniul este format din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut
economic ale unui subiect de drept.
Din punct de vedere al concepţiei economice, patrimoniul este compus din totalitatea bunurilor economice
exprimate în bani inclusiv rezultatul utilizării lor.
Prin asocierea celor două teorii prezentate mai sus s-a conturat concepţia economico-juridică, conform căreia
patrimoniul este format dintr-un complex de drepturi şi obligaţii şi din respectivele lor obiecte de drepturi şi obligaţii.
Din definiţia dată patrimoniului rezultă faptul că acesta este compus din următoarele elemente:
→ bunuri economice;
→ drepturi şi obligaţii cu valoare economică.
Bunurile economice reprezintă acele elemente rare din natură sau create de om identificabile şi măsurabile,
bunuri care intră într-o relaţie determinată cu nevoile umane. Ele au o determinare existenţială şi una economică.

4
 Determinarea existenţială a bunurilor economice se referă la forma concretă a bunurilor. Privite din punct de
vedere al formei bunurile economice sunt delimitate în:
→ bunuri materiale (clădiri, maşini, materii prime, produse, disponibilităţi băneşti etc)
→ bunuri nemateriale (conesiuni, brevete, invenţii, mărci, creanţe etc).
Determinarea economică a bunurilor este dată de utilitatea şi valoarea lor. Utilitatea este capacitatea unui bun
de a satisface o anumită nevoie, prin folosirea sa. Valoarea bunurilor reprezintă capacitatea acestora de a se transforma
în unităţi monetare. Bunurile economice intră în circuitul economic în formă naturală şi sunt transformate în bani.
Cea de a doua componentă a patrimoniului, drepturile şi obligaţiile cu valoare economică, reflectă relaţiile de
proprietate în cadrul cărora sunt dobândite şi gestionate bunurile.
Relaţiile de drepturi se referă la situaţia în care proprietarul patrimoniului dobândeşte o parte din bunuri prin
surse proprii de finanţare. Deci pentru aceste bunuri proprietarul nu trebuie să acorde nici un echivalent valoric. Această
parte a patrimoniului se numeşte patrimoniu propriu.
Obligaţiile se referă la situaţia în care proprietarul patrimoniului îşi procură o parte din bunuri de la terţi,
bunurile respective nu îi aparţin de drept, echivalentul valoric al acestora trebuie restituit proprietarilor. Această parte a
patrimoniului poartă denumirea de patrimoniu străin.
PATRIMONIUL
ACTIV PASIV
BUNURI DREPTURI
ECONOMICE OBLIGAŢII
(CE POSEDĂ
TITULARUL)
AVERE SURSELE DE PROVENIENŢĂ ALE AVERII

Întrebări de autoevaluare:
1. Totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică, aparţinând unei persoane fizice sau juridice,
precum şi bunurile economice la care se referă reprezintă.............................
2. ACTIV = PASIV este:
a. o situatie intamplatoare;
b. ecuatia generala a contabilitatii anglo-saxone;
c. ecuatia generala a contabilitatii europene;
d. ecuatia rezultatului;
e. egalitatea intre capitaluri ca elemente de activ si bunurile economice care sunt reflectate in pasivul
patrimonial.
3. Situatia neta a patrimoniului se determina dupa urmatoarea relatie:
a. Bunuri economice –Drepturi
b. Drepturi-Obligatii
c. Bunuri economice – Datorii
d. Bunuri economice + Capitaluri proprii
e. Activ-Pasiv
4. Ecuatia rezultatului este data de relatia:

a. Profit brut- impozit pe profit = Profit net

b. Profit = Venituri-Cheltuieli- Venituri neimpozabile+Cheltuieli nedeductibile
c. Bunuri economice+ Rezultat=Surse de finantare
d. Cheltuieli ± Rezultat = Venituri
e. Activ + Cheltuieli = Pasiv + Venituri
5. .......... .............. (2 cuvinte) reprezintă acele elemente rare din natură sau create de om identificabile şi
măsurabile, bunuri care intră într-o relaţie determinată cu nevoile umane. Ele au o determinare existenţială şi una
economică.
6. ............... în sens juridic reprezintă elementele patrimoniale cu valoare economică pozitivă şi este compus din
bunurile economice care aparţin întreprinderii.
7. ............. reprezintă o resursă controlată de întreprindere ca rezultat al unor evenimente trecute şi de la care se
asteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere.
8. Existenţa unui patrimoniu este condiţionată de existenţa a două elemente interdependente. Care sunt acestea?
a. veniturile;
b. cheltuielile;

5
c. proprietarul;
d. vânzătorul;
e. bunurile economice;

Tema nr. 3
METODA CONTABILITĂŢII
Elemente caracteristice metodei contabilităţii

Fiecare disciplină ştiinţifică, inclusiv contabilitatea, îşi poate realiza obiectul său de studiu numai cu ajutorul
unei metode proprii de cercetare. Analiza elementelor componente ale obiectului contabilităţii necesită folosirea
riguroasă a unor procedee şi metodologii de cercetare.
Noţiunea de metodă este de origine greacă şi provine de la metodos care tradus în limba română înseamnă
drum de urmat pentru a ajunge la un rezultat.
Definită la modul general metoda reprezintă o cale raţională care trebuie urmată pentru atingerea unui scop.
Metoda contabilităţii poate fi definită ca totalitatea procedeelor interdependente utilizate de contabilitate în
scopul cercetării tuturor elementelor patrimoniale, stabilirii legăturilor dintre acestea, modificărilor ce se produc în
structura patrimoniului şi calculul rezultatelor finale.
Prin procedeu se înţelege mijlocul prin intermediul căruia se realizează scopul dorit.
Între obiectul şi metoda unei ştiinţe există o strânsă legătură, în sensul că obiectul arată ce trebuie studiat iar
metoda indică modul cum trebuie studiat.
În scopul utilizării cu rigurozitate a metodei contabilităţii în ansamblul său şi îndeosebi a procedeelor sale
tehnice, este justificat să se aibă în vedere, pe de o parte, diversitatea şi specificitatea componentelor patrimoniului,
inclusiv interdependenţa şi legăturile reciproce dintre ele, iar pe de altă parte, trăsăturile caracteristice ale metodei de
cercetare analizate, care, la rândul lor, sunt sugerate prin însuşi conţinutul obiectului de studiu al contabilităţii.
Trăsăturile metodei contabilităţii sunt:
a). dubla reprezentare a patrimoniului;
b). dubla înregistrare a operaţiilor economico-financiare;
c). exprimarea valorică a patrimoniului şi a operaţiilor înregistrate;
d). realitatea operaţiilor înregistrate.

a). Dubla reprezentare a patrimoniului

Dubla reprezentare sau reflectarea sub dublu aspect a existenţei şi mişcării patrimoniului fiecărei entităţi
economice şi sociale este trăsătura caracteristică de bază sau fundamentală a metodei contabilităţii.
Dubla reprezentare constă în reflectarea patrimoniului întreprinderii atât sub aspectul utilizării mijloacelor
econonice componente ale acestuia, cât şi sub aspectul raporturilor de proprietate care generează obţinerea bunurilor
economice, adică al surselor de finanţare.
Trăsătura analizată constituie baza menţinerii permanente a egalităţii valorice (echilibrului) între bunurile
economice existente în patrimoniu (terenuri, construcţii, materii prime, materiale consumabile, produse finite, mărfuri,
disponibilităţi băneşti ş.a.) şi sursele lor de finanţare sau de provenienţă (capital social, rezerve, profit, credite bancare,
furnizori, creditori etc.).

Această egalitate se poate prezentată în mod sintetizat prin ecuaţia, care este denumită "ecuaţia dublei
reprezentări":

Mijloace economice = Surse de finanţare

b). Dubla înregistrare a operaţiilor economico-financiare

În cadrul unităţilor economice au loc multe mişcari şi transformări ale bunurilor economice în fazele
circuitului economic, care generează operaţii economice şi financiare de ieşire dintr-o fază şi intrare în alta, de trecere
dintr-un loc de gestiune în altul. Astfel, bunurile sub formă de materii prime se transformă în semifabricate sau în
produse finite, care la rândul lor se transformă în disponibilităţi băneşti.
Prin dubla înregistrare se asigură menţinerea echilibrului valoric permanent al tuturor mişcărilor şi
transformărilor ce se produc în mod continuu în cadrul elementelor patrimoniale ale entităţii economice. Această
trăsătură este generată de dubla reprezentare a elementelor patrimoniale, potrivit căreia acestea sunt reflectate în
permanenţă sub dublu aspect, al destinaţiei economice (alocării) şi al provenienţei (finanţării). Raportul de echivalenţă

6
în baza căruia sunt reflectate şi analizate structurile celor doi termeni amintiţi este asigurat cu ajutorul dublei
înregistrări.

Utilizarea dublei înregistrări în contabilitate îi dă posibilitatea acesteia să reflecte în dinamică cele două
aspecte ale dublei reprezentări a patrimoniului unităţilor economice şi sociale. Pornind de la ecuaţia dublei reprezentări,
prin dubla înregistrare se crează cea de-a doua ecuaţie specifică acesteia, şi anume:

Creşterea bunurilor economice + Micşorarea drepturilor şi obligaţiilor = Creşterea drepturilor şi obligaţiilor

+ Micşorarea bunurilor economice, denumită ecuaţia dublei înregistrări.

Dubla reprezentare şi dubla înregistrare ca trăsături esenţiale ale metodei contabilităţii, sunt specifice numai
acesteia, fără a mai fi întâlnite în alte discipline economice, motiv pentru care ele se constituie în principiile partidei
duble.

c). Exprimarea valorică a patrimoniului şi a operaţiilor înregistrate

Exprimarea în etalon monetar a tuturor activităţilor şi operaţiilor economice şi financiare din cadrul
patrimoniului creează posibilitatea pentru cunoaşterea în detaliu a acestora şi, totodată, pentru gruparea şi centralizarea
datelor şi generalizarea acestora la nivelul entităţii economice sau sociale, precum şi la nivel macroeconomic. Astfel,
potrivit cerinţelor obiectului său de studiu, cresc volumul şi calitatea informaţiilor furnizate de contabilitate.

d). Realitatea operaţiilor înregistrate

Presupune reflectarea în contabilitate numai a operaţiilor valorice intervenite în masa patrimoniului care au
avut loc efectiv şi pentru care se face dovada înfăptuirii lor prin documente justificative prin care se confirmă
realitatea sau certitudinea efectuării lor. Pentru fiecare operaţie economică sau financiară se întocmeşte un document,
un act scris, care face dovada realizării operaţiei respective şi care asigură informaţia de intrare (înregistrare) în cadrul
contabilitătii ca sistem informaţional. Această trăsătură caracteristică îi conferă contabilităţii calitatea de forţă probantă
în cadrul raporturilor de drepturi şi obligatii cu alte entităţi economice sau sociale ori cu persoanele fizice.

Procedeele metodei contabilităţii

Pentru realizarea obiectului de studiu orice metodă foloseşte anumite procedee. Metoda contabilităţii utilizează
o serie de procedee care permit furnizarea de informaţii cu privire la fenomenele şi procesele economice care au loc în
cadrul unităţilor economice.
Procedeele de lucru utilizate în cadrul metodei contabilităţii se corelează între ele, se influenţează reciproc,
constituie un tot unitar şi sunt delimitate în trei categorii, aşa cum vor fi prezentate în continuare:
• Procedee comune tuturor ştiinţelor, dintre care reţinem:
observaţia, raţionamentul, comparaţia, clasificarea, analiza şi sinteza.

• Procedee comune şi altor discipline economice, unde se încadrează:

documentaţia, evaluarea, calculaţia şi inventarierea.

• Procedee specifice metodei contabilităţii, care se referă la:
bilanţ, cont şi balanţa de verificare.
În legătură cu procedeele comune tuturor ştiinţelor, fiind cunoscută semnilicaţia lor de ordin general, se
amintesc numai câteva aspecte specifice referitoare la modul cum se utilizează în cadrul metodei contabilităţii.
Observaţia asigură cunoaşterea şi înţelegerea fiecărei operaţii economice sau financiare, consemnată într-un
document justificativ, care urmează să fie înregistrată în contabilitate, pe baza procedeelor de lucru specifice acesteia.
Raţionamentul permite formularea de concluzii noi, pe bază de judecăţi logice în ceea ce priveşte
reprezentarea în contabilitate a patrimoniului şi, implicit, a elementelor sale componente. Asemenea concluzii se referă
la egalitatea dintre activ şi pasiv, deoarece ambele privesc acelaşi patrimoniu reflectat sub dublu aspect, al
componenţei şi provenienţei, la modificările pe care operaţiile economice şi financiare le produc activului şi pasivului
unităţii patrimoniale, la regulile ce se au în vedere pentru înregistrarea mişcărilor de valori econornice în conturi.
Comparaţia este folosită de metoda contabilităţii pentru stabilirea asemănărilor şi deosebirilor dintre două sau
mai multe structuri patrimoniale în vederea obţinerii unor informaţii noi, cum este cazul comparării veniturilor cu
cheltuielile aferente pentru determinarea rezultatului financiar.

7
 Clasificarea reprezintă delimitarea, în funcţie de anumite trăsături comune, în clase, grupe, categorii, feluri
facilitându-se studierea şi înţelegerea unor probleme ce privesc bunurile economice şi sursele de finanţare a acestora,
cheltuielile, veniturile, documentele, conturile.
Analiza reprezintă procedeul ştiinţific de studiere a unui fenomen întreg, prin examinarea şi studierea
sistematică a fiecărui element component. Analiza îşi aduce un aport semnificativ la creşterea cantităţii şi calităţii
informaţiilor contabile, precum şi la valorificarea acestora în procesul managerial. În acest sens se exemplifică analiza
operaţiilor economice şi financiare ce urmează a fi înregistrate în conturi şi, în mod deosebit, analiza situaţiilor
fmanciare anuale.
Sinteza se justifică prin faptul că datele contabile trebuie să constituie baza unor concluzii generale, de
evaluare sau apreciere de ansamblu. Acest deziderat se realizează prin sintetizarea, în sensul grupării şi centralizării, şi
analiza datelor furnizate de contabilitate prin intermediul procedeelor specifice metodei sale.
Procedeele comune ştiinţelor economice se aplică în cadrul metodei mai multor ştiinţe economice. Dintre ele
cele mai importante sunt:
Documentaţia reprezintă procedeul cu ajutorul căruia se consemnează, se reflectă în scris, la locul şi în
momentul producerii lor, operaţiile economice şi financiare generate de mişcarea valorilor economice din componenţa
patrimoniului. Fiecare document este deosebit de important şi reprezintă suportul material şi legal în care este înscrisă
orice operaţie economică şi financiară, fiind indispensabil pentru efectuarea înregistrării ulterioare a acesteia în
contabilitate. Altfel spus, fiecare document constituie iniţial un act justificativ al înfăptuirii unei operaţii econornice sau
financiare, iar ulterior el asigură datele primare de intrare în sistemul contabil de prelucrare.
Documentele permit efectuarea verificărilor prealabile şi/sau ulterioare privind justeţea, legalitatea şi
oportunitatea operaţiilor economice şi financiare efectuate, privind integritatea patrimoniului şi a modului cum acesta
este gestionat.
Evaluarea constă în transformarea unităţilor naturale în unităţi monetare cu ajutorul preţurilor. Prin intermediul
acestui procedeu se omogenizează în expresie bănească diversitatea de structuri şi elemente componente ale
patrimoniului şi devine posibilă gruparea, centralizarea şi sintetizarea informaţiilor referitoare la acestea.
Orice operaţie economică, consemnată iniţial într-un document, se poate înregistra în contabilitate numai în
măsura în care este exprimată valoric cu ajutorul etalonului bănesc, ceea ce reprezintă o altă trăsătură caracteristică a
metodei contabilităţii.
Evaluarea prezintă importanţă majoră pentru contabilitate, iar pentru realizarea efectivă a ei este necesară
utilizarea procedeului numit calculaţie, care asigură exactitatea valorilor referitoare la mişcarea elementelor
patrimoniale ce se înregistrează în contabilitate.
Calculaţia se referă la ansamblul operaţiilor matematice, corelate între ele, care asigură determinarea, în
principal, a mărimii costurilor şi rezultatelor. Noţiunea de calculaţie, analizată ca procedeu al metodei contabilitătii, are
un conţinut complex, în sensul că foloseşte toate formele de calcul, începând cu simpla calculare a datelor consemnate
în documente, continuându-se cu determinarea rulajelor, a sumelor şi soldurilor pe care le generează datele înregistrate
în conturi, cu stabilirea valorilor pentru elementele inventariate şi finalizându-se prin obţinerea costurilor efective
aferente produselor obţinute, lucrărilor executate şi serviciilor prestate. Totodată, asigură determinarea rezultatelor
financiare finale sub formă de profit sau pierdere, precum şi a indicatorilor de evaluare şi apreciere care au la bază
informaţiile pe care le conţin situaţiile financiare anuale.
Calculaţia are legături strânse cu toate procedeele metodei contabilităţii. Astfel, dintre cele neanalizate anterior,
se amintesc doar cele ce privesc contul şi bilanţul care asigură sursa de preluare a datelor necesare pentru determinarea
costurilor efective şi respectiv a indicatorilor de sinteză la nivelul entităţii economice sau sociale.
Inventarierea este determinată de faptul că pe parcursul unei perioade de gestiune, datorită unor factori de
natură obiectivă sau subiectivă, anumite operaţii economice nu pot fi înregistrate în contabilitate (acţiunea factorilor
naturali asupra elementelor patrimoniale; dispariţia anumitor bunuri ca urmare a sustragerii sau distrugerii;
înregistrarea eronată a unor operaţiuni economice).
Prin compararea datelor obţinute în urma inventarierii cu datele înregistrate în contabilitate (în conturi) se pot
constata unele neconcordanţe sub forma unor plusuri sau minusuri de inventar la unele elemente patrimoniale ori a
unor deprecieri ale acestora. Astfel de neconcordanţe determină efectuarea unor rectificări în contabilitate în vederea
punerii de acord a acesteia cu realitatea sau, altfel spus, pentru restabilirea concordanţei dintre datele existente în
conturi (scriptice) şi cele stabilite prin operaţia de inventariere (faptice).
Procedeele specifice metodei contabilităţii se folosesc numai de metoda contabilităţii pentru cercetarea şi
studierea obiectului său. Din această categorie fac parte:
Contul este procedeul specific metodei contabilităţii prin care se materializează dubla înregistrare a operaţiilor
economice şi financiare consemnate deja în documente, evaluate şi calculate. El asigură înregistrarea cronologică,
gruparea, sistematizarea şi calculul stării şi mişcării tuturor elementelor patrimoniale. Pentru fiecare element
patrimonial, de mijloace economice şi surse de finanţare a acestora, se foloseşte câte un cont distinct care arată
existenţa, la un moment dat, relaţiile şi mişcarea lui.
Dacă bilanţul generalizează prin indicatorii săi mersul activităţii unităţii economice sau sociale, contul este
procedeul care particularizează această activitate, furnizând informaţiile necesare pentru caracterizarea fiecărui mijloc
economic, sursă de finanţare şi rezultat.

8
 Legătura dintre cont şi bilanţ se realizează cu ajutorul unui alt procedeu specific metodei contabilităţii numit
balanţă de verificare.
Balanţa de verificare constituie un procedeu specific al metodei contabilităţii prin intermediul căruia se
realizează legătura între cont şi bilanţ, în sensul că datele oglindite în conturi, pe feluri de elemente patrimoniale şi de
procese economice, se centralizează în vederea întocmirii bilanţului şi respectiv a contului de profit şi pierdere şi,
totodată, pentru obţinerea de informaţii ce reflectă totalitatea activităţii întreprinderii sau, altfel spus, care privesc
modificările în volumul şi structura patrimoniului atât pentru perioada curentă, cât şi cumulat de la începutul anului sau
activitătii, după caz.
Acest procedeu asigură verificarea periodică a exactităţii datelor înregistrate în conturi, precum şi respectarea
principiului dublei înregistrări a operaţiilor pe care acestea le-au oglindit. În acest scop, în funcţie de structura balanţei
de verificare există mai multe serii de egalităţi stabilite: între rulaje, total sume şi solduri.
Bilanţul este procedeul specific cel mai reprezentativ al metodei contabilităţii, care asigură realizarea efectivă a
dublei reprezentări a situaţiei patrimoniului şi a rezultatelor obţinute (profit sau pierdere).
Prin intermediul lui se centralizează şi sintetizează, la un moment dat, de regulă la sfârşitul anului, datele
contabilităţii curente, delimitate atât sub aspectul destinaţiei, cât şi al provenienţei, utilizându-se în acest scop noţiunile
de activ şi respectiv de pasiv.
Totodată, se menţionează că datele pe care le conţine bilanţul aferent exerciţiului ce se încheie se utilizează
pentru deschiderea bilanţului şi a conturilor privind exerciţiul următor, însă trebuie reţinut şi faptul că informaţiile
respective au caracter general, considerent pentru care acestea sunt detaliate şi explicate prin intermediul altor
instrumente contabile sau componente ale situaţiilor financiare anuale.

Întrebări de autoevaluare:
Care din propoziţiile de mai jos sunt adevărate şi care sunt false?
1. Clasificarea reprezintă procedeul ştiinţific de studiere a unui fenomen întreg, prin examinarea şi studierea
sistematică a fiecărui element component.
2. Procedeele specifice metodei contabilităţii sunt: documentaţia, evaluarea, calculaţia şi inventarierea.
3. Analiza reprezintă delimitarea, în funcţie de anumite trăsături comune, în clase, grupe, categorii, feluri
facilitându-se studierea şi înţelegerea unor probleme ce privesc bunurile economice şi sursele de finanţare a acestora,
cheltuielile, veniturile, documentele, conturile.
Alegeţi varianta sau variantele de răspuns corecte
4. Procedeele specifice metodei contabilitatii sunt:

a. clasificarea, analiza si sinteza

b. evaluarea, calculatia, inventarierea analiza si sinteza
c. documentatia, evaluarea, calculatia si inventarierea
d. observatia, rationamentul, comparatia
e. bilant, cont si balanta de verificare

5. Trăsăturile metodei contabilităţii sunt:

a. dubla reprezentare a patrimoniului;
b. bilanţul;
c. inventarierea;
d. dubla înregistrare a operaţiilor economico-financiare;
e. contul;
f. exprimarea valorică a patrimoniului
g. observaţia;
h. realitatea operaţiilor înregistrate.

Tema nr. 4
PRINCIPII CONTABILE GENERALE

Obiectivul fundamental al contabilităţii, privind asigurarea unei imagini fidele a poziţiei financiare, a
performanţei şi a modificărilor poziţiei financiare a întreprinderii, se realizează pe baza unor reguli, metode şi proceduri
contabile care se fundamentează şi se concretizează, avându-se în vedere o diversitate de principii şi reguli contabile

9
generale, determinate de realitatea economică, în vederea satisfacerii unor condiţii de calitate impuse de beneficiarii
informaţiilor contabile.
De altfel, practica în contabilitate a oricarei economii de piaţă nu poate fi concepută fără utilizarea unor
principii de bază. În acest sens, se are în vedere faptul că, în activitatea practică, se pot întâlni operaţii contabile pentru
care nu există stabilite reguli sau proceduri de rezolvare, iar soluţionarea lor se poate înfăptui numai prin apelarea la
unul sau mai multe principii contabile, ceea ce justifică necesitatea existenţei, cunoaşterii şi înţelegerii corecte a
conţinutului lor.
Principiile contabile generale asimilate pentru activitatea practică aferentă întreprinderilor sunt
enumerate şi definite în mod succint în Reglementările privind contabilitatea întreprinderii, armonizată cu practicile
europene şi internaţionale. Aceste principii au o importanţă deosebită pentru realizarea obiectivelor esenţiale ale
contabilităţii, iar în cele ce urmează se detaliază condiţiile şi modul de aplicare ale fiecăruia din cele nouă principii
adoptate.
a. Principiul continuităţii activităţii constă în aceea că „se presupune că întreprinderea işi continuă în
mod normal funcţionarea într-un viitor previzibil, fără a intra în imposibilitatea continuării activităţii sau fără reducerea
semnificativă a acesteia” sau, altfel spus, nu are intenţia şi nici nevoia de a intra în lichidare sau de a-şi reduce în mod
semnificativ activitatea.
Acest principiu acţionează, de regulă, la încheierea exerciţiului, atunci când se întocmesc documentele
de sinteză şi, în speţă, cu prilejul inventarierii şi, implicit, al evaluării bunurilor.
În cazul în care este asigurată continuitatea activităţii se procedează la efectuarea evaluării anuale a
bunurilor în funcţie de utilitatea acestora în cadrul întreprinderii, avându-se în vedere şi folosirea normală a
practicilor contabile, dintre care se amintesc: delimitarea activităţii întreprinderii în exercitii şi, de asemenea,
a unor cheltuieli pe mai multe exerciţii viitoare, utilizarea costurilor istorice în evaluarea patrimonială şi în
gestionare ş.a.
În situaţia în care se constată intrarea în starea de lichidare sau de reducere sensibilă a activităţii,
pentru evaluarea bunurilor, se utilizează alte valori decat cele de utilitate (mai mici), denumite şi valori
lichidative, adoptându-se o modalitate de evaluare adecvată sistării activitătii sau noncontinuităţii. Totodată,
se are în vedere că valoarea imobilizărilor corporale nu se mai poate recupera în timp, iar unele cheltuieli,
cum sunt cele de constituire şi cele de cercetare ori dezvoltare, nu se mai pot repartiza asupra mai multor
exercitii.
Eventualele elemente de nesiguranţă, cunoscute de administratorul întreprinderii, legate de evenimente
ce pot duce la incapacitatea acesteia de a-şi continua activitatea trebuie prezentate în notele explicative.
Totodată, se impun explicaţii în cazul în care situaţiile financiare nu sunt întocmite pe baza
principiului analizat, prezentându-se motivele care au determinat adoptarea deciziei că întreprinderea nu-şi
mai poate continua activitatea.
b. Principiul permanenţei metodelor constă în asigurarea continuităţii aplicării regulilor şi
normelor privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor patrimoniale şi a
rezultatelor în scopul creării premiselor pentru compararea în timp a informaţiilor contabile. Metodele care se
utilizează trebuie să aibă caracter de permanenţă, în sensul folosirii lor în cadrul mai multor exerciţii
consecutive, ceea ce permite compararea datelor sau informaţiilor din situaţiile financiare ce se întocmesc, iar
analiza indicatorilor economico-financiari conduce la obţinerea unor informatii pertinente pentru cei
interesaţi.
În cazul în care se impune schimbarea unor metode, care pot fi stabilite prin lege sau printr-un
standard contabil ori prin decizia întreprinderii, motivată prin obţinerea unor informaţii mai relevante sau mai
credibile referitoare la operaţiunile întreprinderii, este necesar ca ele să fie semnalate în notele explicative la
situaţiile financiare atât sub aspectul justificării modificărilor respective, cât şi al explicării consecinţelor pe
care acestea le-au generat.
c. Principiul prudenţei se referă la determinarea valorii oricărui element patrimonial, în sensul că
se impune acordarea unei atenţii deosebite cel putin aspectelor ce privesc: numai profiturile recunoscute până
la data închiderii exercitiului financiar; toate obligaţiile previzibile şi pierderile potenţiale care au luat naştere
în cursul exerciţiului financiar încheiat sau pe parcursul unui exerciţiu anterior, chiar dacă ele apar între data
încheierii exerciţiului şi data întocmirii situaţiilor financiare, precum şi ajustarea valorilor corespunzătoare
deprecierilor constatate, indiferent ca rezultatul exerciţiului este profit sau pierdere.
Principiul analizat este legat organic de evaluarea patrimoniului şi pentru respectarea cerinţelor sale
este necesar ca această operaţie să se efectueze în mod corect, ceea ce prezintă avantaje certe. În acest sens, se
are în vedere faptul că se asigură o anumită temperare a optimismului exagerat al unor oameni de afaceri în
favoarea creditorilor, precum şi un plus de protecţie pentru investitori, prin evitarea supraestimării profitului şi
a elementelor de activ, precum şi a subestimării cheltuielilor şi elementelor de pasiv.
Totodată, se reţine că prin aplicarea, în mod voit, incorectă a principiului în cauză se poate ascunde
sau denatura realitatea, creându-se rezerve nejustificate prin exagerarea riscurilor viitoare.
d. Principiul independenţei exerciţiului este important pentru asigurarea unei imagini fidele asupra
rezultatului fiecărui an financiar.

10
 În condiţiile practicării unei contabilităţi de angajamente şi, totodată, în spiritul prevederilor în
domeniu, el presupune delimitarea riguroasă în timp a veniturilor şi cheltuielilor aferente exerciţiului financiar
pentru care se face raportarea, indiferent de data încasării sumelor sau a efectuării plăţilor. Astfel, efectele
tranzacţiilor şi ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când acestea se produc şi când sunt înregistrate în
contabilitate şi în situaţiile financiare aferente şi nu pe masură ce numerarul sau echivalentul său este încasat
sau plătit, după caz.
O primă consecinţă ce se degajă din aplicarea acestui principiu constă în aceea că veniturile se reflectă
în contabilitate în momentul predării bunurilor către cumpărător, al livrării lor pe baza facturii sau în alte
condiţii prevăzute în contract, care atestă transferul de proprietate a bunurilor respective asupra clienţilor. În
aceste condiţii, nu avem în vedere momentul încasării, care se poate efectua chiar în exerciţiul următor, şi nici
faptul că factura se va întocmi ulterior, iar operaţiunea efectuată se înregistrează în mod temporar într-un cont
specific.
La rândul lor, cheltuielile unităţii patrimoniale reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit dar
care privesc exerciţiul financiar curent. Aceasta denotă că nu se au în vedere aspectele privind plata propriu-
zisă, care se poate efectua chiar în exerciţiul viitor, şi nici situaţia, oarecum de excepţie, că factura n-a însoţit
bunurile livrate sau serviciile prestate de către terţi.
O altă consecinţă privind principiul analizat se referă la faptul că este necesară utilizarea unor conturi
de regularizare ce contribuie, de asemenea, la delimitarea în timp a veniturilor şi cheltuielilor realizate şi,
respectiv, efectuate în exerciţiul curent, dar care privesc exerciţiul următor şi, implicit, rezultatul acestuia,
dintre care se amintesc: încasările anticipate din chirii, din avansuri pentru livrări ulterioare sau cheltuielile cu
reparaţiile capitale neprevizibile, chiriile plătite cu anticipaţie.
În ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor principiului prezentat nu poate fi neglijată problema
calculării şi înregistrării amortismentelor şi provizioanelor la sfârşitul fiecărui exerciţiu, indiferent că acestea
sunt sau nu deductibile fiscal.
e. Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de datorii se referă la întocmirea
bilanţului şi în speţă la faptul că pentru stabilirea valorii totale corespunzătoare fiecărei poziţii (indicator) a
acestuia se impune determinarea separată a valorii fiecărui element individual de activ sau de pasiv care se
include în componenţa acesteia.
f. Principiul intangibilităţii constă în aceea că între bilanţul de deschidere al unui exerciţiu şi cel de
închidere al exerciţiului precedent trebuie să fie concordanţă deplină, cu excepţia corecţiilor impuse de
aplicarea Standardelor Internaţionale de Contabilitate. Astfel, se creează posibilitatea verificării cu uşurinţă a
integrităţii patrimoniului şi informării corecte a utilizatorilor externi de informaţii. În acest scop sunt deosebit
de importante informaţiile ce se prezintă în notele explicative aferente exerciţiului precedent. În legătură cu
acest ultim aspect se poate menţiona că în activitatea practică există numeroase situaţii când este tratat cu
superficialitate, în sensul că nu se prezintă informaţiile stabilite prin reglementările în domeniu, dintre care se
amintesc cele referitoare la: modul de evaluare a elementelor patrimoniale; regimul de amortizare utilizat;
provizioanele constituite, deductibile şi nedeductibile, iar în cazul în care acestea nu s-au constituit, care este
cauza şi efectul asupra rezultatelor financiare ale exerciţiului; dacă s-a derogat de la principiile generale
consacrate, inclusiv motivul şi efectele acestor derogări; alte situaţii care influenţează comparabilitatea cu anul
precedent şi imaginea fidelă; eventualele evenimente posterioare închiderii exerciţiului financiar ş.a.
g. Principiul necompensării impune înregistrarea distinctă în bilanţ a valorii elementelor de activ şi a
celor de pasiv şi în contul de profit şi pierdere a veniturilor şi a cheltuielilor, nefiind admisă vreo compensare
între ele. În acest sens exemplificăm: necompensarea creanţelor cu datoriile faţă de acelaşi terţ şi
necompensarea plusurilor de valoare cu minusurile de valoare care pot surveni cu prilejul aplicării principiului
prudenţei.
Totodată, se reţine ca excepţie faptul că între elementele de activ şi cele de pasiv se pot opera numai
compensările admise de Standardele Internaţionale de Contabilitate.
h. Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului se referă la faptul că informaţiile ce se
contabilizează şi, totodată, se prezintă în situaţiile financiare anuale, trebuie să oglindească, pe de o parte,
conţinutul şi realitatea economică a evenimentelor şi tranzacţiile care s-au produs, iar pe de altă parte, forma
lor juridică asigurându-se astfel credibilitatea informaţiilor prin care acestea sunt prezentate.
În acest sens se are în vedere faptul că fondul tranzacţiilor sau al altor evenimente nu este întotdeauna
în concordanţă cu ceea ce transpare din forma lor juridică sau convenţională.
i. Principiul pragului de semnificaţie influentează relevanţa informaţiei contabile, considerent
pentru care este necesar ca în situaţiile financiare să fie prezentate, în mod distinct, numai elementele care
au valoare semnificativă. Celelalte elemente, în măsura în care au aceeaşi natură, precum şi funcţii similare,
se reflectă în sume cumulate.
În anumite cazuri, natura informaţiei este suficientă, prin ea însăşi, pentru a determina relevanţa
informaţiei, însă există şi situaţii când atât natura, cât şi pragul de semnificaţie sunt importante în acest sens.

11
 Informaţiile sunt considerate ca fiind semnificative dacă omisiunea sau declararea lor eronată ar putea
influenţa deciziile economice ale utilizatorilor. Pragul de semnificaţie depinde de mărimea elementului sau a
erorii, judecată în imprejurările specifice ale omisiunii sau ale declarării greşite.
Pragul de semnificaţie nu poate fi definit printr-o formulă matematică deoarece, pentru stabilirea lui,
în fiecare situaţie care prezintă interes, se au în vedere atât aspecte cantitative, cât şi calitative. În acest sens,
se mentionează erorile nesemnificative, dar repetabile, care însumate depaşesc pragul de semnificaţie şi, în
consecinţă, trebuie luate în considerare, prezentarea incorectă sau incompletă a politicilor contabile în cadrul
notelor explicative de la situaţiile financiare, ceea ce determină interpretarea greşită a politicilor de această
natură utilizate.
Pragul de semnificaţie se determină, în funcţie de situaţia întreprinderii şi interesul utilizatorilor de
situaţii financiare, avându-se în vedere unul sau mai multe elemente, dintre care se amintesc: profitul brut,
cifra de afaceri, total active, activul net şi profitul net.
În cazul întreprinderilor mici şi mijlocii, care aplică Reglementările contabile simplificate, armonizate
numai cu practicile europene, nu sunt asimilate ultimele două principii prezentate anterior şi anume:
Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului şi Principiul pragului de semnificatie.
În afara principiilor prezentate anterior şi asimilate în ţara noastră, prin cele două seturi de
reglementări amintite, pe plan internaţional sunt acceptate şi alte principii şi convenţii contabile, dintre care se
amintesc: pertinenţa şi relevanţa informaţiilor în funcţie de deciziile economice la elaborarea cărora îşi aduc
aportul; justificarea faptelor care privesc veridicitatea şi obiectivitatea informaţiilor; cuantificarea monetară.

Lectură cu titlul de informare

SISTEMUL INFORMAŢIONAL CONTABIL ŞI UTILIZATORII ACESTUIA

ASPECTE SEMNIFICATIVE PRIVIND INFORMAŢIA ŞI SISTEMUL INFORMAŢIONAL CONTABIL

Managementul oricărei entităţi economice include în sfera sa de acţiune diferite laturi ale activităţilor şi
funcţiilor întreprinderii şi, implicit, gestionarea patrimoniului acesteia. Activităţile din cadrul întreprinderii trebuie
dirijate într-un efort comun şi unitar astfel încât să fie realizate obiectivele prevăzute.
Conducerea competentă şi performantă a proceselor economice poate fi considerată un deziderat de prim ordin, fără
realizarea căruia nu este posibilă desfăşurarea în condiţiile economice şi financiare dorite a activităţilor programate.
Managementul unei activităti economice devine performant atunci când se adoptă numai decizii bine
fundamentate, bazate pe concluzii sau constatări ce se formulează ca urmare a studierii detaliate a fenomenelor şi
proceselor tehnice, economice şi organizatorice, precum şi a efectelor pe care acestea le generează şi, implicit, prin
cunoaşterea cauzelor care le-au determinat.
Dezideratele de această natură şi în speţă problemele ce privesc investirea şi recuperarea capitalului avansat,
atragerea de resurse suplimentare de dezvoltare, procesele tehnice şi tehnologice, introducerea tehnologiei de vârf,
desfacerea produselor pe piaţa internă şi externă, asigurarea resurselor financiare curente şi de perspectivă, realizarea
eficienţei economice scontate ş.a. se pot realiza în condiţii de exigenţă şi calitate, iar managementul poate fi performant
numai în situaţia în care se organizează şi utilizează un astfel de sistem informaţional economic care să asigure
furnizarea tuturor informaţiilor utile pentru fundamentarea deciziilor ce se adoptă, sistem în cadrul căruia informaţiile
de natură contabilă deţin ponderea cea mai importantă.
Totodată, se reţine şi faptul că sistemul informaţional acţionează, împreună cu sistemele decizional şi
operaţional, în cadrul fiecărei întreprinderi privită ca entitate. El asigură evaluarea performanţelor operaţionale precum
şi culegerea datelor referitoare la dezvoltare, date utilizate pentru alimentarea cu informaţii a sistemului decizional.
De altfel, este unanim recunoscut că la nivelul fiecărei entităţi economice se înregistrează o cerere în continuă
creştere de informaţii contabile care se gestionează prin intermediul unui sistem informaţional de această natură. Privită
prin această optică, informaţia contabilă asigură, în principal, cunoaşterea şi gestiunea valorilor economice separate
patrimonial, ceea ce se realizează prin intermediul operaţiilor de culegere, prelucrare, stocare, analiză şi transmitere a
informaţiei utile necesare în acest scop.
Avându-se în vedere elementele amintite mai sus, se poate considera că sistemul informaţional contabil al oricărei
entităţi economice este constituit din următoarele componente: informaţii, suporturi de informaţii, mijloace de tratare a
informaţiilor, proceduri informaţionale şi fluxuri informaţionale.
a. Informaţia contabilă reprezintă o componentă semnificativă a informaţiei economice şi, totodată, constituie
componenta de bază a sistemului informaţional contabil. Într-o accepţiune generală, ea asigură cunoaşterea şi controlul
situaţiei patrimoniului şi a rezultatelor obţinute. Datele referitoare la existenţa, mişcarea şi transformarea elementelor
patrimoniale, precum şi la rezultatul obţinut, devin informaţii contabile, după ce au fost supuse unor prelucrări, dacă au
caracter de noutate şi numai în măsură în care pot fi folosite (utile) pentru caracterizarea unei activităţi desfăşurate de
entitatea economică de la care provin.
Informaţia contabilă constituie baza determinării indicatorilor efectivi privind totalitatea operaţiilor economico-
financiare sau a tranzacţiilor realizate şi, totodată, asigură certitudinea necesară pentru elaborarea de previziuni viabile.

12
 În acest context, se poate considera că, pentru un viitor imprevizibil, informaţia contabilă va constitui
componenta cea mai importantă a sistemului informaţional economic de la nivelul fiecărei întreprinderi şi aceasta
pentru faptul că "fiecare din părţile interesate în mersul întreprinderii recurge la informaţie contabilă, deoarece este
singura sursă care poate furniza imaginea activităţii şi a situaţiei sale, plecând de la fluxurile şi masele monetare, care
pentru o perioada dată au interesat-o"4.
Pentru perioada actuală şi, totodată, pentru cea viitoare, contabilitatea constituie un mijloc sau o metodă de
obţinere a informaţiilor economico-financiare utile atât pentru managementul întreprinderii şi proprietarii acesteia, cât
şi pentru o gamă diversă de utilizatori, ceea ce îi conferă un caracter din ce în ce mai social. De altfel, obiectivul
documentelor contabile de sinteză ale întreprinderii, formulat de organismul internaţional în domeniu, Consiliul
Internaţional al Standardelor de Contabilitate(I.A.S.C.), şi, implicit, al contabilităţii acesteia "este de a prezenta
informaţii privind situaţia financiară, performanţele şi evoluţia situaţiei financiare, care să fie utile unei game largi de
utilizatori atunci când aceştia iau decizii economice".
În aceeaşi ordine de idei, se reţine ca un aspect semnificativ concepţia actuală a specialiştilor din ţara noastră
şi, în mod deosebit, a celor din comunitatea internaţională în domeniu, potrivit căreia este unanim recunoscut faptul că
obiectivul esenţial al contabilităţii întreprinderii îl reprezintă furnizarea informaţiilor necesare tuturor actorilor
economici interesaţi în adoptarea deciziilor economice ce prezintă interes pentru dirijarea eficientă a activităţilor pe
care le desfăşoară sau le preconizează, decizii dintre care se exemplifică cele ce privesc programul de producţie,
programul de valorificare a acesteia, costurile şi preţurile, angajarea salariaţilor, asocierea cu alte entităţi ş.a.
Totodată, se poate sublinia că informaţiile pe care le oferă contabilitatea prin intermediul situaţiilor financiare
sunt frecvent descrise, în sensul că prezintă o imagine fidelă a poziţiei financiare, a performanţei şi a modificărilor
poziţiei financiare a întreprinderii, însă Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate agreează formularea
potrivit căreia situaţiile financiare reflectă, în general, o imagine fidelă a situaţiei întreprinderii.
În legătură cu problema analizată, se poate menţiona că informaţiile contabile sunt furnizate cu precădere prin
intermediul situaţiilor financiare, îndeosebi pentru utilizatorii externi, însă nu poate fi omis faptul că ele se formează în
mod succesiv, pe măsura desfăşurării activităţilor de către întreprindere, pe baza datelor contabilităţii curente, iar
managementul entităţii respective le utilizează pentru adoptarea de hotărâri operative, considerent pentru care îşi
organizează o bază de informaţii ce se actualizează în permanenţă.
Realizarea unui asemenea deziderat este posibilă atunci când informaţiile pe care le furnizează contabilitatea
sunt operative şi obţinute cu regularitate şi sinceritate şi în deplină concordanţă cu operaţiile economico-financiare
desfăşurate.
De altfel, informaţiile ce asigură imaginea fidelă a situaţiei financiare a întreprinderii, trebuie să îndeplinească
condiţiile ce privesc regularitatea şi sinceritatea, considerent pentru care ele constituie cerinţe fundamentale ale
metodologiei contabile.
b. Suporturile de informaţii şi date sunt constituite din documente justificative, registre de contabilitate,
situaţii financiare şi raportări contabile periodice, filme, purtători electronici (benzi şi discuri magnetice, CD-uri,
dischete ş.a.) şi alţi purtători. Unele dintre aceste suporturi asigură, într-o primă etapă, culegerea datelor, în sensul
consemnării (înregistrării) şi pregătirii lor pentru prelucrare, operaţie în urma căreia se obţin informaţiile propriu-zise
care se stochează în vederea transmiterii lor către utilizatori, folosindu-se, de regulă, alte suporturi decât cele destinate
culegerii datelor.
c. Mijloacele de tratare a datelor şi informaţiilor contribuie la funcţionarea sistemului informaţional
contabil, condiţionând performanţele funcţionale ale acestuia. Se folosesc pentru efectuarea operaţiilor ce privesc acest
sistem şi, în principal, pentru culegerea şi prelucrarea datelor şi pentru transmiterea şi utilizarea informaţiilor. Dintre
mijloacele de această natură se amintesc maşinile de birou specializate, maşinile de calcul şi echipamentele electronice.
d. Procedurile informaţionale se referă la ansamblul elementelor care definesc modalităţile propriu-zise de
realizare a operaţiilor ce privesc sistemul informaţional contabil şi, implicit, obţinerea informaţiilor şi a indicatorilor
economico-financiari. Aceste proceduri se bazează, sub aspect teoretic, pe principiile şi regulile metodei
contabilităţii, iar din punct de vedre practic respectă cerinţele procedeelor acestei metode. Ele au caracter analitic şi
asigură stabilirea, în sensul nominalizării; a suporturilor informaţionale şi a mijloacelor de tratare a informaţiilor,
precum şi precizarea succesiunii operaţiilor de prelucrare, a algoritmilor de calcul ş. a.
e. Fluxurile informaţionale sunt caracteristice procesului de valorificare a informaţiei în general şi în speţă a
celei de natură contabilă. În acest scop, între emitent şi utilizator se stabilesc circuitele informaţionale prin intermediul
cărora se vehiculează informaţiile obţinute. Dintre circuitele de această natură se amintesc cele care privesc
transmiterea documentelor justificative de la emitent la prelucrător, a suporturilor cu informaţiile obţinute în urma
acestei operaţiuni către utilizatori, a raportărilor financiar-contabile periodice şi a celor anuale, de la cei care le
întocmesc la administratori, proprietari, precum şi la organele fiscale pentru impozitare etc.

UTILIZATORII INFORMAŢIEI CONTABILE

4
Capron M. -Contabilitatea în perspectivă, Editura "Humanitas" , Bucurşti, 1994, pag. 158.

13
 În categoria generală denumită actori economici, beneficiari de informaţii contabile, se are în vedere în primul
rând întreprinderea sau, altfel spus, entitatea economică, după care partenerii acesteia (finanţatorii, furnizorii, clienţii,
băncile, partenerii sociali etc.), precum şi statul şi asigurările sociale. Totodată, în sens mai larg, informaţiile amintite se
adresează publicului, privit la modul general.
Nevoile informaţionale cărora trebuie să le răspundă informaţia contabilă şi, în principal, situaţiile financiare
sunt corelate, în literatura de specialitate, cu o gamă diversă de utilizatori şi anume: investitori (actuali şi potenţiali),
creditori, salariaţi, clienţi, asociaţii patronale, puterea publică, cercetători, normalizatori, public.
În acest context, este justificat să fie reţinut şi faptul că în Cadrul general I.A.S.C. se menţionează că
"utilizatorii de situaţii financiare includ investitorii prezenţi şi potenţiali, personalul angajat, creditorii, furnizorii şi alţi
creditori comerciali, clienţii, guvernul şi instituţiile acestuia, precum şi publicul". Necesităţile de informaţie ale
categoriilor de utilizatori amintiţi nu pot fi satisfăcute integral prin intermediul situaţiilor financiare, însa Cadrul
general I.A.S.C. menţionează şi faptul că există şi cerinţe comune tuturor acestor beneficiari de informaţie, cerinţe care
în marea lor majoritate sunt satisfăcute.
Avându-se în vedere nevoile informaţionale şi, totodată, poziţia lor faţă de întreprindere, beneficiarii de
informaţii se pot delimita în utilizatori interni şi utilizatori externi şi, în această ordine, vor fi prezentaţi, în mod succint,
în cele ce urmează.
a. Utilizatorii interni sunt reprezentaţi de manageri şi constituie categoria cea mai importantă de utilizatori de
informaţii financiar-contabile. Ei utilizează o cantitate mare de informaţii pentru susţinerea deciziilor ce privesc
activităţile de exploatare, de investiţii, de finanţare şi de gestiune a trezoreriei. Informaţiile necesare în acest scop sunt
asigurate în general prin intermediul unor rapoarte nepublicate ce se întocmesc atât pe baza datelor curente din
contabilitatea de gestiune şi cea financiară, cât şi a celor existente în raportările periodice şi cele anuale pe care
întreprinderea trebuie să le întocmească.
Forma şi conţinutul rapoartelor solicitate de către manageri, diferă de la o întreprindere la alta, în funcţie de
natura activităţii desfăşurate şi de obiectivele pe care aceştia le urmăresc pentru îndeplinirea funcţiilor ce privesc
managementul şi în esenţă gestionarea performantă a patrimoniului şi activităţii întreprinderii. Cantitatea de informaţii
adiţionale de care au nevoie managerii este influenţată de natura, volumul şi complexitatea activităţii entităţii
economice. În cazul societăţilor mari şi foarte mari este necesar un sistem formalizat de informaţii, care să-i permită
managerului să dirijeze şi să controleze activitatea ce se desfăşoară, inclusiv cea a salariaţilor din subordine.
Se poate sublinia faptul că managerii, comparativ cu utilizatorii externi, au privilegiul de a solicita şi primi,
oricând şi în mod operativ, orice informaţie contabilă pe care o consideră utilă. Ei nu se limitează la informaţiile
existente în documentele de sinteză, informaţii pe care le utilizează în mică măsură pentru a adopta decizii economice,
şi în mod deosebit pentru comunicare, în sensul de a face cunoscut terţilor capacitatea managerială a colectivului de
conducere.
b. Utilizatorii externi sunt eterogeni şi pot fi grupaţi în câteva categorii semnificative pe care le vom prezenta
într-o succesiune care, în opinia noastră, are în vedere, în bună măsură, necesităţile de informaţii şi posibilităţile de
satisfacere a acestora, în ordine descrescătoare şi respectiv crescătoare, după cum urmează: investitori actuali şi
potenţiali, creditori, furnizori şi clienţi, ca parteneri comerciali, salariaţi şi sindicat, ca parteneri sociali, statul şi
instituţiile acestuia şi alţi utilizatori externi, inclusiv publicul.
b1. Investitorii constituie o categorie semnificativă de finanţatori care pun la dispoziţia întreprinderii aporturi
de capital în vederea desfăşurării activităţilor programate. Aceşti finanţatori, denumiţi în mod curent acţionari, sunt
interesaţi în ceea ce priveşte estimarea riscului şi a profitabilităţii investiţiilor efectuate sau potenţiale. Informaţiile pe
care le obţin îi pot motiva sau nu în adoptarea deciziei de cumpărare, de vânzare sau de menţinere a aporturilor, le pot
permite să cunoască capacitatea întreprinderii de a realiza câştiguri viitoare şi de a transforma beneficiile în
disponibilităţi, inclusiv de a plăti dividende ş.a. În acest sens, acţionarii acordă atenţie deosebită calităţii informaţiilor
pe care managerii le oferă prin intermediul situaţiilor financiare.
O altă problemă care-i preocupă pe acţionari, în calitatea lor de proprietari, priveşte cunoaşterea câştigurilor
directe şi indirecte ale managerilor, inclusiv natura şi volumul cheltuielilor generale, pentru a stabili dacă aceştia au
profitat de mandatul ce le-a fost încredinţat pentru a-şi însuşi unele sume necuvenite.
La rândul lor, investitorii potenţiali sunt interesaţi să poată determina rata rentabilităţii posibil de realizat în
perioada viitoare şi care poate fi solicitată întreprinderii pentru a efectua investiţii, având în vedere, totodată,
oportunităţile existente pe piaţa şi riscul atribuit investiţiei respective. În acest scop se utilizează, printre altele, metoda
comparaţiei valorii totale a capitalurilor aportate de investitori cu valoarea bursieră a întreprinderii la un moment dat.
Existenţa unor capitaluri aportate mai mari denotă o sporire a fondurilor investite, iar situaţia inversă se interpretează ca
o diminuare de bogăţie.
b2. Creditorii constituie o altă categorie de finanţatori care, în marea majoritate a lor, sunt reprezentaţi de
unităţile bancare sau alte persoane ce dispun de creanţe asupra întreprinderii, denumite şi creditori financiari. Aceşti
creditori bancari, în relaţiile cu întreprinderea, au ca preocupare esenţială să poată obţine informaţii privind asigurarea
că împrumuturile acordate şi dobânzile aferente vor fi rambursate şi respectiv plătite la scadenţă. În acest sens, trebuie
avut în vedere şi faptul că bancherii, datorită relaţiilor directe, personale şi confidenţiale pe care le au cu întreprinderea,
utilizează informaţiile contabile în mod specific, având în vedere şi competiţia dintre bănci, imaginea sau poziţionarea
întreprinderii pe piaţă ş.a., elemente care privite însă individual nu sunt determinante.

14
 Bancherii, în mod firesc, acordă importanţă deosebită cunoaşterii atât a capacităţii de rambursare a
împrumuturilor şi din considerente de prudenţă, pe baza informaţiilor obţinute, evaluează activele şi pasivele
întreprinderii inclusiv la valoarea lor de lichidare, cât şi a posibilităţii de a crea profit, necesar pentru acoperirea
dobânzii aferente împrumuturilor.
De altfel, bancherii, în scopul protejării împrumuturilor acordate sunt interesaţi şi de informaţii particulare
referitoare la finanţarea utilajelor, structura datoriilor, executarea contractelor etc.
b3. Furnizorii sunt preocupaţi să cunoască posibilităţile financiare ale societăţilor debitoare privind plata la
scadenţă a sumelor pe care acestea le datorează. Ei sunt interesaţi şi de perspectivele de creştere sau diminuare a
activităţii viitoare a debitorului întrucât se poate preconiza o majorare sau o reducere a volumului şi valorii comenzilor
de care ar putea beneficia.
b4. Clienţii îşi manifestă interesul pentru acele informaţii care să le permită să estimeze perspectivele
activităţii întreprinderii partenere, în sensul menţinerii sau dezvoltării acesteia şi astfel să poată continua livrarea de
bunuri şi prestarea de servicii la acelaşi nivel sau la unul superior. Aceasta îndeosebi în cazul unui partener comercial
semnificativ sau ale cărui livrări pot influenţa în mod hotărâtor evoluţia activităţii sale viitoare.
b5. Salariaţii şi sindicatul, în calitatea lor de parteneri sociali, se preocupa de informaţii contabile reduse ca
volum şi care, în principal, privesc mărirea profitului şi a modului de repartizare a acestuia, precum şi posibilităţile
întreprinderii de a oferi remuneraţii şi alte avantaje şi oportunităţi profesionale.
În realitate, sindicatele solicită informaţii atunci când intenţionează să susţină, cu argumente economice, revendicările
salariaţilor.
b6. Statul are nevoie de informaţii financiar-contabile pentru a-şi atinge obiectivele stabilite, iar pe piaţa de
această natură, este reprezentat de administraţia fiscală şi economică. Informaţiile care se obţin se utilizează pentru
stabilirea bazelor de calcul pentru impozite şi taxe, pentru acordarea de subvenţii, de împrumuturi cu dobândă redusă,
precum şi în vederea fundamentării politicii fiscale, a venitului naţional şi a altor indicatori de sinteză.
b7. Alţi utilizatori externi sunt reprezentaţi de persoane sau grupuri care nu au fost analizate anterior. În acest
sens, se are în vedere şi faptul că informaţiile referitoare la activitatea unei întreprinderi prezintă interes pentru oricine
intenţionează să adopte decizii economice care au legătură cu aceasta. Exemplificăm, în acest sens, entităţile
concurente care doresc să-i estimeze poziţia pe piaţă, consumatorii care în situaţii de monopol vor să cunoască dacă
sunt sau nu frustraţi sub aspectul preţului sau calităţii mărfurilor, responsabilii politici locali care au interes în ceea ce
priveşte contribuţia întreprinderii la dezvoltarea economiei locale (taxe, locuri de muncă ş.a.).
În acest context, se poate considera că aproape toţi membrii societăţii apelează într-o anumită măsură la
informaţiile puse la dispoziţie de contabilitate.

Întrebări de autoevaluare:
1. Principiul _________ ______ consta in aceea ca „se presupune ca intreprinderea isi continua in mod normal
functionarea intr-un viitor previzibil, fara a intra in imposibilitatea continuarii activitatii sau fara reducerea
semnificativa a acesteia” sau, altfel spus, nu are intentia si nici nevoia de a intra in lichidare sau de a-si reduce
in mod semnificativ activitatea.
2. Principiul ________ _____ consta in asigurarea continuitatii aplicarii regulilor si normelor privind evaluarea,
inregistrarea in contabilitate si prezentarea elementelor patrimoniale si a rezultatelor in scopul crearii
premiselor pentru compararea in timp a informatiilor contabile.
3. Principiul __________ se refera la determinarea valorii oricarui element patrimonial, in sensul ca se impune
acordarea unei atentii deosebite cel putin aspectelor ce privesc: numai profiturile recunoscute pana la data
inchiderii exercitiului financiar; toate obligatiile previzibile si pierderile potentiale care au luat nastere in
cursul exercitiului financiar incheiat sau pe parcursul unui exercitiu anterior, chiar daca ele apar intre data
incheierii exercitiului si data intocmirii situatiilor financiare, precum si ajustarea valorilor corespunzatoare
deprecierilor constatate, indiferent ca rezultatul exercitiului este profit sau pierdere.
4. Principiul ___________ _______ a elementelor de activ si de datorii se refera la intocmirea bilantului si in
speta la faptul ca pentru stabilirea valorii totale corespunzatoare fiecarei pozitii (indicator) a acestuia se
impune determinarea separata a valorii fiecarui element individual de activ sau de pasiv care se include in
componenta acesteia.
Care din propoziţiile de mai jos sunt adevărate şi care sunt false?
5. Principiul continuitatii activitatii consta in asigurarea continuitatii aplicarii regulilor si normelor privind
evaluarea, inregistrarea in contabilitate si prezentarea elementelor patrimoniale si a rezultatelor in scopul
crearii premiselor pentru compararea in timp a informatiilor contabile.
6. Principiul compensarii impune inregistrarea distincta in bilant a valorii elementelor de activ si a celor de pasiv
si in contul de profit si pierdere a veniturilor si a cheltuielilor, nefiind admisa vreo compensare intre ele.
Alegeţi varianta corectă (variantele corecte)
7. Unul dintre enunturile de mai jos contine un principiu contabil eronat formulat.
Care este acesta ?

15
a. Principiul prudentei, principiul prevalentei juridicului asupra economicului;
b. Principiul independentei exercitiului, principiul evaluarii separate a elementelor de activ si pasiv;
c. Principiul necompensarii, principiul pragului de semnificatie;
d. Principiul permanentei metodelor, principiul intangibilitatii bilantului de deschidere;
e. Principiul continuitatii activitatii, principiul imaginii fidele;

8. Unul dintre enunturile de mai jos contine un principiu contabil eronat formulat.
Care este acesta ?
a. Principiul prudentei, principiul prevalentei economicului asupra juridicului;
b. Principiul dependentei exercitiului, principiul evaluarii separate a elementelor de activ si pasiv;
c. Principiul necompensarii, principiul pragului de semnificatie;
d. Principiul permanentei metodelor, principiul intangibilitatii bilantului de deschidere;
e. Principiul continuitatii activitatii, principiul imaginii fidele;

9. Unul dintre enunturile de mai jos contine un principiu contabil eronat formulat.
Care este acesta ?
a. Principiul prudentei, principiul prevalentei economicului asupra juridicului;
b. Principiul independentei exercitiului, principiul evaluarii separate a elementelor de activ si pasiv;
c. Principiul compensarii, principiul pragului de semnificatie;
d. Principiul permanentei metodelor, principiul intangibilitatii bilantului de deschidere;
e. Principiul continuitatii activitatii, principiul imaginii fidele;

Tema nr. 5

REPREZENTAREA BILANŢIERĂ A PATRIMONIULUI

Bilanţul oricărei întreprinderi, indiferent de categoria în care se încadrează, constituie o componentă

semnificativă a situaţiilor financiare anuale care permite reliefarea fidelă a poziţiei sale financiare.
Totodată, se are în vedere că bilanţul reprezintă procedeul specific al metodei contabilităţii prin intermediul
căruia se oglindeşte principiul dublei reprezentări a patrimoniului, după formula:

ALOCĂRI = PROVENIENŢĂ

sau
ACTIV = PASIV

De altfel, aceste aspecte sunt reliefate prin definiţia bilanţului, potrivit căreia acesta reprezintă un
document contabil de sinteză care oglindeşte, la un moment dat, situaţia patrimoniului sub aspectul
componenţei şi surselor de finanţare, poziţia financiară şi modificările acesteia, precum şi rezultatul
obţinut.
Cele două modalităţi de reflectare a patrimoniului, sub aspectul componenţei, destinaţiei sau alocării şi
al surselor de finanţare, originii sau provenienţei constituie, în această ordine, cele două componente ale
bilanţului contabil denumite ACTIV şi, respectiv, PASIV.
Denumirea de ACTIV are ca explicaţie faptul că bunurile economice privite sub aspectul componenţei
sau destinaţiei se află într-o continuă mişcare şi transformare sau, altfel spus, participă în mod efectiv la
realizarea obiectului activităţii întreprinderii.
Pe de altă parte, noţiunea de PASIV este explicată prin caracteristica surselor de finanţare a bunurilor
economice potrivit căreia acestea îşi schimbă volumul şi structura ca urmare a mişcării şi transformării
valorilor economice din activ, având astfel caracter static comparativ cu acestea.
La rândul său, rezultatul obţinut se prezintă, după caz, sub forma de profit sau pierdere şi constituie un
element de pasiv care majorează şi, respectiv, diminuează capitalurile proprii.
În cadrul fiecăreia dintre cele două componente sau diviziuni amintite sunt delimitate subdiviziuni care
permit reflectarea valorilor economice în mod sistematizat şi ordonat pe grupe şi subgrupe, în funcţie de
anumite criterii, sub formă de posturi bilanţiere de activ şi respectiv de pasiv.
Din cele de mai sus se poate observa că bilanţul contabil este astfel structurat încât asigură dubla
reprezentare, la un moment dat, în expresie valorică, a situaţiei patrimoniului şi a rezultatelor obţinute în mod
generalizat şi sistematizat prin intermediul structurilor sale de activ şi pasiv.

16
 În legătură cu aceste două structuri se poate avea în vedere şi faptul că asigură o astfel de reprezentare
a patrimoniului încât sunt îndeplinite anumite criterii de natură juridică, economică şi financiară.
Astfel, activul, prin subdiviziunile sale sau arhitectura adoptată, delimitează elementele patrimoniale
astfel: în bunuri reale şi creanţe (drepturi asupra persoanelor), sub aspect juridic; în active de investiţie şi de
exploatare, privite economic; şi în raport cu lichiditatea lor (ordinea de transformare în bani), în optica
financiară.
Pe de altă parte, pasivul este astfel structurat încât asigură delimitarea elementelor patrimoniale astfel: în
capitaluri proprii şi datorii, în viziune juridică, în capitaluri şi datorii, din care datorii financiare şi datorii de
exploatare, în optica economică; şi în raport cu exigibilitatea (ordinea pentru plată), sub aspect financiar.
O sintetizare expresivă a celor amintite anterior se întâlneşte în literatura de specialitate5 în sensul că "în
structura activului se disting active durabile, active realizabile şi active disponibile (lichidităţi), iar în cea a
pasivului se delimitează capitaluri permanente (pe termen lung) şi datorii pe termen scurt".
Aceste două structuri asigură reprezentarea situaţiei patrimoniului prin intermediul unui bilanţ care
poate avea fie formă bilaterală sau de cont, fie de listă, ambele statuate prin Directiva a IV-a a C.E.E6., fapt pentru
care se poate opta pentru oricare dintre ele.

Denumirea de bilanţ cont sau, altfel spus, de balanţă (cântar) cu doua talere aflate într-un echilibru
permanent, este generată de originea denumirii sale, latinescul bilanx, şi are stabilit ca în partea stângă a lui se
înscrie activul, iar în partea dreaptă pasivul.

În continuare se prezintă un model general simplificat al bilanţului cont (tip tablou).

Bilanţ contabil
încheiat la data_________________

ACTIV Existent la: PASIV Existent la:

început sfârşit început sfârşit
de an de an de an de an
I.ACTIVE IMOBILIZATE I. CAPITALURI PROPRII

II. ACTIVE CIRCULANTE II.PROVIZIOANE PENTRU

RISCURI ŞI CHELTUIELI
III.ACTIVE DE
REGULARIZARE ŞI
III. DATORII
ASIMILATE
IV. PASIVE DE
TOTAL ACTIV
REGULARIZARE ŞI
ASIMILATE

TOTAL PASIV

Această formă a bilanţului contabil reliefează în mod sugestiv următoarea egalitate:

ACTIV = PASIV

sau

ACTIV = CAPITAL PROPRIU + DATORII

Întreprinderile din ţara noastră au utilizat forma de bilanţ cont până în anul 2000 inclusiv, după care s-a
adoptat forma de bilanţ l i s t ă , cu o structură adecvată determinării unor indicatori economico-financiari ce
interesează gestiunea întreprinderii şi creării premiselor necesare pentru efectuarea analizei de tip solvabilitate -
lichiditate.
Patrimoniul existent la începutul ş i la finele exerciţiului este astfel delimitat în cadrul bilanţului listă încât
elementele sale componente sunt delimitate în grupe (categorii) şi subgrupe, atunci când este cazul, poziţionate în
ordinea crescătoare a lichidităţii sau exigibilităţii, pentru cele de activ şi respectiv de pasiv.

5
Călin O. şi Ristea M. - Bazele contabilităţii, Editura Naţional, Bucureşti, 2001, pag. 77.
6 O.M.F.P. nr. 1752/2005 publicat în Monitorul Oficial nr. 1080bis din 30.112005

17
 În funcţie de aceste aspecte şi avându-se în vedere utilizarea actuală a acestei forme de bilanţ de către
întreprinderile româneşti se prezintă în detaliu structura sa.
Astfel, elementele patrimoniale de activ se divizează în trei grupe şi anume: Active imobilizate (A); Active
circulante (B) şi Cheltuieli în avans (C).
În grupa activelor imobilizate (A), a căror lichiditate se extinde la o perioadă mai mare de un an, sunt
delimitate următoarele subgrupe sau diviziuni:
I. Imobilizări necorporale, unde se încadrează: Cheltuielile de constituire; Cheltuielile de dezvoltare;
Concesiunile, brevetele şi alte drepturi şi valori similare, dacă acestea au fost primite cu titlu oneros; Fondul comercial,
dacă acesta a fost primite cu titlu oneros; Alte imobilizări necorporale, Imobilizări necorporale în curs şi Avansuri
acordate pentru imobilizări necorporale;
II. Imobilizări corporale, care cuprind: Terenuri şi amenajări de terenuri; Construcţii; Instalaţii tehnice,
mijloace de transport, animale şi plantaţii; Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi
materiale şi alte active corporale; Imobilizări corporale în curs şi Avansuri acordate pentru imobilizări corporale;
III. Imobilizări financiare, în structura cărora se includ: Acţiuni deţinute la entităţile afiliate; Împrumuturi acordate
entităţilor afiliate; Interesele de participare; Împrumuturi acordate entităţilor de care compania este legată în virtutea
intereselor de participare; Investiţii deţinute ca imobilizări şi Alte împrumuturi.
În grupa activelor circulante (B), care se referă la valorile economice de consum şi circulaţie a căror lichiditate
este mai mică sau cel mult egală cu un an, sunt delimitate patru subgrupe sau diviziuni ce se prezintă în continuare:
I. Stocuri, unde se încadrează: Stocuri de materii prime; Materiale consumabile; Materiale de natura obiectelor
de inventar; Stocuri aflate la terţi; Producţie în curs de execuţie; Semifabricate, produse finite şi produse reziduale;
Animale; Mărfuri şi ambalaje.
II. Creanţe, care sunt constituite din: Furnizori-debitori pentru prestări de servicii şi executări de lucrări;
Clienţi; Efecte de primit de la clienţi; Clienţi-facturi de întocmit; debitori; Avansuri acordate personalului; TVA de
recuperat; valorile de încasat de la asociaţi/acţionari privind capitalul subscris nevărsat; ş.a.
III. În categoria denumită "Investiţii financiare pe termen scurt" se au în vedere elemente patrimoniale
precum: Acţiuni deţinute la entităţile afiliate, Obligaţiuni şi Alte investiţii pe termen scurt.
IV. Categoria "Casa şi conturi la bănci" conţine elemente de această natură şi anume: Cecuri de încasat;
Conturi la bănci în lei; Conturi la bănci în valută; Sume în curs de decontare; Casa; Alte valori; Acreditive şi
Avansuri de trezorerie.
La rândul său, grupa cheltuielilor în avans (C) conţine doar elementul patrimonial cu aceeaşi denumire.
În ceea ceea ce priveşte grupele şi subgrupele care sunt înscrise în continuarea formularului de bilanţ, se
reţine că, pe lângă cele ce conţin elemente patrimoniale propriu-zise, sunt delimitate, după grupa de datorii de plătit
până la un an (D), şi următorii doi indicatori:
• Active circulante nete, respectiv datorii curente nete (E), care se calculează prin deducerea din
totalul activelor circulante (B) şi a cheltuielilor în avans (C) atât a datoriilor de plătit până la un an (D), cât şi a
veniturilor în avans (I) şi, totodată, reprezintă indicatorul "fond de rulment";
• Total active minus datorii curente (F), ce se determină prin însumarea totalurilor privind activele
imobilizate (A) şi activele circulante nete, respectiv datoriile curente nete (E) şi deducerea din suma astfel obţinută a
subvenţiilor pentru investiţii (cont 131). Totalul activelor imobilizate este stabilit, de asemenea, la valoarea netă,
respectiv valoarea brută diminuată cu amortizările şi provizioanele aferente. Acest post bilanţier exprimă capitalurile
"permanente", care influenţează solvabilitatea, lichiditatea şi rentabilitatea întreprinderii.
Elementele patrimoniale de pasiv se delimitează în cinci grupe şi anume: Datorii ce trebuie plătite într-o
perioada de pana la un an (D); Datorii ce trebuie plătite într-o perioada mai mare de un an (G); Provizioane pentru
riscuri şi cheltuieli (H); Venituri în avans (I) şi Capital şi rezerve (J).
Grupa D privind datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an, care se referă la finanţare
sau resursele asigurate de terţi, are în componenţa sa numeroase elemente patrimoniale, dintre care se amintesc:
Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni; Datorii ce privesc imobilizările financiare; Furnizori; Efecte de plătit;
Furnizori- facturi nesosite; Clienţi-creditori; Personal salarii datorate; Credite bancare pe termen scurt etc.
În grupa datoriilor ce trebuie plătite pentru o perioada mai mare de un an (G) este cumulată, de
asemenea, valoarea individuală a numeroase elemente patrimoniale de pasiv, unele dintre ele, în funcţie de
exigibilitate, se regăsesc şi în grupa anterioară. Din componenţa acestei grupe se exemplifică: Credite
bancare pe termen lung; Alte împrumuturi şi datorii asimilate; Dobânzi aferente împrumuturilor şi datoriilor
asimilate; Decontări din operaţii în participaţie-pasiv; Creditori diverşi ş.a.
Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli (H) constituie, în totalitatea lor, grupa cu aceasta
denumire.
La rândul sau, grupa veniturilor în avans (I) conţine venituri cu aceeaşi denumire, precum şi
subvenţiile pentru investiţii.
Capital şi rezerve (J) constituie o grupa de elemente patrimoniale semnificative pentru imaginea şi
viabilitatea întreprinderii, care sunt delimitate în şase subgrupe ce se prezintă în cele ce urmează.

18
 I. Capital, unde se încadrează: Capitalul subscris nevărsat; Capitalul subscris vărsat şi atunci când
este cazul Patrimoniul regiei.
II. Subgrupa Prime de capital, priveşte elemente patrimoniale de aceeaşi natură, cum sunt: Prime de
emisiune; Prime de fuziune; Prime de aport şi Prime de conversie a obligaţiunilor în acţiuni.
III. Subgrupa Rezerve din reevaluare, se refera la sumele înregistrate în contul cu aceeaşi denumire.
IV. Subgrupa denumită "Rezerve" conţine totalul sumelor de această natură şi anume: Rezerve
legale; Rezerve pentru acţiuni proprii; Rezerve statuare sau contractuale şi Alte rezerve.
V. Rezultatul raportat este reprezentat de soldul creditor sau debitor al contului cu aceeaşi
denumire.
VI. Rezultatul exerciţiului financiar se prezintă sub forma soldului creditor sau debitor aferent
codului 121 "Rezultatul exerciţiului". Totodată, se înscrie ca element distinct şi repartizarea profitului.
În ceea ce priveşte ultimele elemente pe care le conţine formularul de bilanţ, se reţine că prin
însumarea algebrică a valorilor înscrise la cele sase subgrupe de capital şi rezerve (J) se obţine indicatorul
"Total capitaluri proprii", la care se adaugă, atunci când este cazul, valoarea patrimoniului public şi astfel se
determină indicatorul "Total capitaluri".
Modelul simplificat al bilanţului listă, în sensul grupelor pe care le conţine, se prezintă în tabelul
următor:

Bilant contabil

încheiat la data 31 decembrie________________

POSTURI DE Existent la
BILANŢ început sfârşit de an
de an

A 1 2
A. ACTIVE IMOBILIZATE

I. IMOBILIZARI NECORPORALE

II. IMOBILIZARI CORPORALE

III. IMOBILIZARI FINANCIARE

= TOTAL ACTIVE IMOBILIZATE

(I+II+III)

B. ACTIVE CIRCULANTE

I. STOCURI

II.CREANTE

III. INVESTITII FINANIARE PE

TERMEN SCURT

IV. CASA SI CONTURI LA BANCI

= TOTAL ACTIVE CIRCULANTE

(I+II+III+IV)

19
C. CHELTUIELI ÎN AVANS

D. DATORII: SUME CARE TREBUIE

PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ

DE PÂNĂ LA UN AN

E. ACTIVE CIRCULANTE NETE,

RESPECTIV DATORII CURENTE NETE

(B + C - D - I /cont 472)

F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE

(A+ E - I /cont 131)

G. DATORII CE TREBUIE PLĂTITE

ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN

H. PROVIZIOANE

I. VENITURI ÎN AVANS

(conturi 131 + 472)

J. CAPITAL SI REZERVE

I.CAPITAL

II. PRIME DE CAPITAL

III. REZERVE DIN REEVALUARE

IV. REZERVE

V. PROFITUL SAU PIERDEREA

REPORTAT (Ă)

VI. PROFITUL SAU PIERDEREA

EXERCIŢIULUI FINANCIAR

= CAPITALURI PROPRII- TOTAL

(I+II±III+IV±V±V)

NOTĂ:
• ACTIV BILANŢIER = A + B + C
• PASIV BILANŢIER =D + G + H + I + J

20
 Întrebări de autoevaluare:
1. Care din elementele prezentate mai jos fac parte din bilantul tip lista?
A.activele circulante;
B.veniturile in avans;
C.veniturile din exploatare;
D.cheltuielile in avans;
E.cheltuielile de exploatare.

2. Relatia: Mijloace economice = Resurse economice este:

a Adevarata;
b Falsa;
c Probabila;
d Jumatate falsa;
e Improbabila;

3. Relatia: Activ = Pasiv este:

a Adevarata;
b Falsa;
c Probabila;
d Jumatate falsa;
e Improbabila;

4. Care din elementele bilanţiere prezentate mai jos pot fi incluse în categoria datoriilor curente;
a. primele de capital
b. clienţii
c. furnizorii-debitori
d. furnizorii
e. creditorii diverş

5. Care din următoarele elemente nu face parte din categoria stocurilor?

a. materiile prime;
b. clienţii
c. mărfurile
d. obiectele de inventar
e. disponibilităţile din casierie

Tema nr. 6
STRUCTURILE DE ACTIV

Structura bilanţieră de activ oglindeşte componenţa, destinaţia sau alocarea bunurilor economice în
ordinea crescătoare a lichidităţii, active imobilizate şi apoi active circulante, aşa cum s-a prezentat în
paragraful anterior.
Activele imobilizate se caracterizează prin faptul că perioada de utilizare şi cea de lichiditate
depăşeşte un an, precum şi prin participarea la mai multe circuite economice.
În funcţie de conţinutul lor economic, activele imobilizate se delimitează în trei grupe semnificative şi
anume: imobilizări necorporale, imobilizări corporale şi imobilizări financiare.
a. Imobilizările necorporale sunt denumite şi imobilizări nemateriale sau fără substanţă fizică,
deoarece nu îmbracă fizic forma de bunuri materiale concrete. Ele se utilizează în producţie, prestări de
servicii sau administraţie ori pentru închiriere şi conţin: cheltuielile de constituire; cheltuielile de
dezvoltare; concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale şi alte drepturi şi valori similare; fondul
comercial şi alte imobilizări necorporale; precum şi cele în curs. Aceste categorii de bunuri nemateriale,
precum şi elementele concrete pe care le conţin reprezintă obiecte de evidenţă.
Cheltuielile de constituire se referă la cheltuielile privind înfiinţarea sau dezvoltarea unităţilor
patrimoniale, dintre care se amintesc: taxele de înscriere şi înmatriculare, cheltuielile efectuate cu emiterea

21
şi vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni, cheltuielile de prospectare a pieţei şi de publicitate. Se amortizează în
maximum 5 ani.
Cheltuielile de dezvoltare de referă la aplicarea rezultatelor cercetării sau a altor cunoştinţe, în scopul
realizării de produse sau servicii noi ori îmbunătăţite substanţial, înaintea stabilirii producţiei de serie sau
utilizării lor. Ele se concretizează în activităţi cum sunt: proiectarea, construcţia şi testarea producţiei
intermediare sau folosirea intermediară a prototipurilor şi modelelor; proiectarea de noi unelte şi matriţe. Se
amortizează în cel mult 5 ani.
Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale şi alte drepturi şi valori similare cuprind
cheltuielile prilejuite de preluarea bunurilor în concesiune, pentru achiziţionarea brevetelor, licenţelor, mărcilor
de fabrică şi de comerţ şi a altor drepturi de proprietate industriale şi intelectuale similare, precum şi pentru
dobândirea unor bunuri cu caracter de proprietate şi/sau folosinţă temporară. Ele se amortizează pe durata cât
sunt utilizate în cadrul întreprinderii.
Fondul comercial reprezintă diferenţa dintre costul de achiziţie şi valoarea justă, la data tranzacţiei,
aferente componentelor activelor nete achiziţionate. Se au în vedere elementele de patrimoniu care au influenţă
favorabilă asupra menţinerii sau dezvoltării potenţialului unităţii, cum sunt: clientela, vadul comercial,
segmentele de piaţă şi reputaţia.
În cazul achiziţionării acţiunilor altei societăţi există şi situaţii când fondul comercial dobândit este
tratat ca un activ, iar valoarea lui trebuie amortizată sistematic, într-o perioadă ce nu poate depăşi durata de
viaţă utilă, în care generează un plus de valoare.
Alte imobilizări necorporale cuprind, pe de o parte, programele informatice create de unitate sau
achiziţionate de la terţi, pentru necesităţile proprii, iar pe de altă parte imobilizările necorporale care nu se
încadrează în categoriile anterioare.
b. Imobilizările corporale sunt constituite din terenuri, construcţii, instalaţii tehnice şi maşini, alte
active similare, utilaje si mobilier, avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie, care sunt recunoscute
în bilanţ atunci când se estimează că generează beneficii economice viitoare şi, totodată, costul poate fi evaluat
în mod credibil.
Terenurile cuprind atât terenuri propriu-zise, cât şi amenajări de terenuri, care sunt neamortizabile şi
respectiv amortizabile, iar ca obiect de evidenţă este considerat fiecare teren încadrat într-o grupă sau
categorie, după cum urmează: terenuri agricole şi silvice; terenuri fără construcţii; terenuri cu zăcăminte;
terenuri de construcţii; alte terenuri.
Imobilizările corporale, mai puţin terenurile, sunt delimitate în 3 grupe principale de active, care sunt
amortizabile, şi anume :
1. Construcţii;
2. Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii, unde sunt delimitate 4 subgrupe, astfel:
a. Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru);
b. Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare;
c. Mijloace de transport;
d. Animale şi plantaţii şi
3. Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active
corporale.
În categoria imobilizărilor corporale bilanţiere se recunoaşte un activ corporal dacă se estimează că va
genera beneficii economice, când costul său poate fi evaluat în mod credibil şi care îndeplineşte cumulativ
următoarele trei condiţii:
- este deţinut de o persoană juridică pentru a fi utilizat în producţia proprie de bunuri sau prestarea de
servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;
- are o valoare de intrare mai mare decât limita stabilită prin reglementările legale în vigoare, care în
perioada actuală este de 1500 lei;
- are o durată de utilizare mai mare de un an.

Imobilizările în curs se referă la acele imobilizări care nu sunt terminate, aflându-se în diferite faze de
execuţie, la cele finalizate dar nerecepţionate, devenind ulterior imobilizări corporale şi într-o mică măsură
necorporale, precum şi la avansurile acordate pentru aceste categorii de imobilizări. Ele se trec în categoria
imobilizărilor finalizate după efectuarea recepţiei, darea în folosinţă sau punerea lor în funcţiune, după caz.
c. Imobilizările financiare reprezintă o modalitate specifică de fructificare, pentru o perioadă mai
mare de un an, a capitalului disponibil sau a altor acţiuni şi drepturi de creanţă proprii prin folosirea lor drept
capitaluri de către altă societate comercială căreia îi sunt necesare resurse financiare în vederea dezvoltării
activităţii, precum şi în scopul extinderii relaţiilor economice în domeniul productiv sau comercial. Sunt
constituite din acţiuni deţinute la entităţile afiliate, din interese de participare, alte titluri imobilizate şi creanţe
imobilizate deţinute cu scopul de a exercita controlul sau pentru a influenţa activitatea altor unităţi
patrimoniale şi de a obţine venituri. Ele sunt diferenţiate în funcţie de necesităţile contabilităţii consolidate

22
(grupurilor de societăţi). Este considerat obiect de evidenţă fiecare categorie de titluri şi creanţe imobilizate
delimitate în mod riguros în funcţie de valoarea de intrare în patrimoniu, data achiziţiei, emitentul titlurilor.
Acţiunile deţinute la entităţile afiliate sunt constituite din titluri cu venit variabil deţinute în capitalul
altor societăţi comerciale, pe o perioadă îndelungată, cu scopul exercitării unui control sau unei influenţe
notabile şi, implicit, pentru realizarea unui profit.
Interesele de participare se referă la investiţii în întreprinderi asociate, care atunci când reprezintă 20-
50% din capitalul acestora permit exercitarea unei influenţe semnificative, şi la investiţii strategice, când sunt
în proporţie de 10-20% din capitalul altei societăţi. Ele sunt deţinute pe termen lung în scopul asigurării
posibilităţii de a contribui la activitatea persoanei juridice respective.
Creanţele imobilizate sunt constituite din creanţe legate de sume datorate de filiale, din împrumuturi
acordate pe termen lung şi din alte creanţe imobilizate sau legate de interese de participare.
Creanţele legate de participaţii se constituie cu ocazia acordării de împrumuturi unităţilor patrimoniale
la care se deţin titluri de participare. Împrumuturile pe termen lung se acordă terţilor, pe bază de contracte, în
scopul perceperii de dobânzi. În categoria altor creanţe imobilizate se includ garanţiile şi cauţiunile depuse la
alte unităţi patrimoniale, precum şi depozitele la termen pentru disponibilităţi în valută.
Activele circulante cuprind valorile economice de exploatare şi de trezorerie ce se caracterizează prin
durata de lichiditate sub un an şi prin schimbarea formei materiale şi utilităţii lor în cadrul fiecărui ciclu
economic al patrimoniului.
În raport cu forma lor materială şi modalitatea de utilizare în ciclul de exploatare, activele circulante se
delimitează în patru grupe importante şi anume: stocuri şi producţie în curs de execuţie, creanţe, investiţii
financiare pe termen scurt şi disponibilităţi băneşti.
a. Stocurile şi producţia în curs de execuţie cuprind următoarele categorii de elemente patrimoniale:
materii prime, materiale consumabile, materiale de natura obiectivelor de inventar, produse în curs de execuţie,
semifabricate, produse finite, animale şi păsări, mărfuri şi ambalaje.
Materiile prime sunt acele active circulante materiale care participă direct la fabricarea produselor şi se
regăsesc, integral sau parţial, în produsul finit, fie în starea lor iniţială, fie transformată.
Materialele consumabile reprezintă activele circulante materialele care participă sau ajută la procesul de
fabricaţie sau de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit şi cuprind: materiale auxiliare,
combustibili, materiale pentru ambalat, piese de schimb, seminţe şi materiale de plantat, furaje şi alte materiale
consumabile.
Materialele de natura obiectelor de inventar constituie, de asemenea, o categorie distinctă de elemente
patrimoniale care prezintă anumite particularităţi, aşa cum reiese din ceea ce se prezintă în continuare.
Aceste valori materiale reprezintă bunuri care nu îndeplinesc condiţiile legale privind valoarea şi durata
pentru a fi considerate imobilizări corporale, precum şi bunurile asimilate acestora, cum sunt: echipamentul de
protecţie, echipamentul de lucru, îmbrăcămintea specială, mecanismele, dispozitivele, verificatoarele, SDV-
urile, aparatele de măsură şi control, matriţele folosite la obţinerea anumitor produse şi alte obiecte similare.
Producţia în curs de execuţie cuprinde bunurile ce n-au trecut prin toate fazele (stadiile) de prelucrare
prevăzute în procesul tehnologic, precum şi la produsele fără probe sau recepţie tehnică efectuată sau care
necesită completări. În cadrul producţiei în curs de execuţie se cuprind, de asemenea, lucrările şi serviciile,
precum şi studiile în curs de elaborare sau neterminate.
Semifabricatele reprezintă acele produse al căror ciclu de fabricaţie a fost terminat într-o secţie (fază de
fabricaţie), transferându-se în procesul tehnologic al altei secţii (faze de fabricaţie) sau se livrează terţilor.
Produsele finite sunt bunuri care au parcurs integral fazele procesului de fabricaţie şi nu mai necesită
prelucrări ulterioare în cadrul unităţii patrimoniale, putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct
clienţilor.
Produsele reziduale reprezintă valori de natura rebuturilor, materialelor recuperabile sau deşeurilor rezultate
din procesul de producţie.
Animalele şi păsările reprezintă elementele patrimoniale ce cuprind animalele născute şi pe cele tinere de orice
fel (viţei, purcei, mânji şi altele), crescute şi folosite pentru reproducţie, animalele la îngrăşat pentru a fi valorificate,
coloniile de albine, precum şi animale pentru blană.
Mărfurile reprezintă bunurile pe care unitatea le cumpără în vederea revânzării sau produsele predate
spre vânzare magazinelor proprii.
Ambalajele sunt bunuri utilizate pentru protecţia produselor şi mărfurilor în timpul transportului, manevrării şi
depozitării, dar şi pentru a le prezenta într-o formă atrăgătoare, facilitând astfel vânzarea.
b. Creanţele constituie drepturi ale întreprinderii faţă de terţi, persoane fizice sau juridice, precum şi
faţă de angajaţii proprii, de la care trebuie să primească un echivalent valoric (o suma de bani, o lucrare sau un
serviciu) şi provin, în principal, din operaţiunile comerciale de vânzări efectuate cu decontare ulterioară (pe
credit). Ele sunt reprezentate de: creanţe-clienţi, efecte de primit, clienţi incerţi sau în litigiu, clienţi-facturi de
întocmit.

23
 Exemplu, pentru produsele vândute clienţilor echivalentul valoric constă într-o sumă de bani egală cu
valoarea produselor vândute.
Totodată, se au în vedere creanţele salariale, sociale, fiscale, faţă de asociaţi, de unităţi din cadrul
grupului, debitori, care, în aceeaşi ordine, provin din sume primite de angajaţi ca avansuri salariale şi
nejustificate, ca sume de încasat de natură socială, TVA de recuperat sau sume plătite în plus, creanţe ce
privesc aportul la capital, sumele ce au fost avansate întreprinderilor din cadrul grupului, obligaţii nedecontate
provenite din cesiunea de active imobilizate sau titluri de participare, sume din garanţii depuse la alte unităţi,
pagube materiale.
c. Investiţiile financiare pe termen scurt sunt hârtii de valoare care se pot transforma în disponibilităţi,
dintre care se amintesc: acţiunile şi obligaţiunile şi alte investiţii şi creanţe similare achiziţionate în vederea
revânzării pentru obţinerea unui câştig de capital sau de venit pe termen scurt, de regulă, sub un an. Ele sunt
denumite şi investiţii temporare şi sunt constituite din acţiuni proprii răscumpărate, acţiunile emise de terţi şi
achiziţionate de întreprindere, obligaţiunile proprii răscumpărate, obligaţiunile aparţinând terţilor şi
cumpărate şi alte investiţii financiare pe termen scurt.
Plasamentele amintite pot conferi un drept de proprietate, cum este cazul acţiunilor (cotate sau
necotate), sau pot asigura un drept de creanţă, ceea ce se realizează prin intermediul obligaţiunilor (cotate
sau necotate). Indiferent de categoria în care se încadrează, prin intermediul lor se urmăreşte, pe de o parte,
utilizarea temporară a unei părţi din disponibilităţile băneşti de care dispune unitatea, iar pe de altă parte
creşterea veniturilor acesteia prin obţinerea dividendelor, dobânzilor şi/ sau prin realizarea unui plus de
valoare cu prilejul revânzării.
d. Disponibilităţile băneşti în lei şi valută sau casa şi conturi la bănci, aşa cum este denumit
postul bilanţier unde se oglindesc, sunt constituite din: valori de încasat, disponibil în conturile curente la
bănci, dobânzi de încasat, numerar şi alte valori din casierie şi acreditive.
Valorile de încasat, denumite şi efecte comerciale, se referă la diferite titluri de credit, dintre care se
amintesc: cecul, cambia, biletul la ordin, trata, mandatul şi warantul. Aceste instrumente de plată se emit de
către clienţi, care, în contul datoriilor pe care le au, le predau furnizorilor (creditorilor) în vederea decontării
lor, la termenele stabilite, prin intermediul unităţilor bancare.
Disponibilităţile băneşti se referă la numerarul existent în casierie, în conturi şi depozite bancare şi la
alte valori financiare, care, datorită naturii lor, se convertesc în mod operativ în disponibil.
În categoria activelor circulante analizate se încadrează, totodată, avansurile de trezorerie, care
reprezintă disponibil acordat administratorilor sau unor angajaţi, în scopul rezolvării de probleme ale
întreprinderii, şi alte valori de trezorerie, unde se includ: timbrele fiscale şi poştale, biletele de tratament şi
odihnă, tichetele şi biletele de călătorie.
Acreditivele în lei şi în valută reprezintă disponibilităţi băneşti rezervate în conturi distincte, la
dispoziţia terţilor, în vederea efectuării plăţilor pe măsura livrării mărfurilor, executării lucrărilor sau prestării
serviciilor.
În structura activului bilanţier este creată o grupă distinctă (C) pentru "Cheltuieli în avans", care
include sumele ce se plătesc sau urmează a fi plătite cu anticipaţie (în exerciţiul curent), dar care se referă la
perioadele/exerciţiile financiare următoare, când se vor suporta pe cheltuieli, pe bază de scadenţar. În această
grupă de cheltuieli se cuprind sumele reprezentând abonamente, chirii şi alte cheltuieli efectuate anticipat,
precum şi valoarea dobânzilor aferente contractelor de leasing financiar.

Întrebări de autoevaluare:
Care din propoziţiile de mai jos sunt adevărate şi care sunt false?
1. Contul „Casa” face parte din catregori investitiilor pe termen scurt.
2. Titlurile de participare sunt active circulante sub forma de investitii financiare pe termen scurt.
3. Imobilizarile necorporale se mai numesc si active tangibile.
4. Creantele reprezinta valori economice avansate temporar de catre titularul de patrimoniu pentru care acesta
urmeaza sa primeasca un echivalent valoric.
5. Produsele finite reprezinta acele produse al caror ciclu de fabricatie a fost terminat intr-o sectie (faza de
fabricatie), transferandu-se in procesul tehnologic al altei sectii (faze de fabricatie) sau se livreaza tertilor.
6. Materiile prime sunt bunuri care au parcurs integral fazele procesului de fabricatie si nu mai necesita prelucrari
ulterioare in cadrul unitatii patrimoniale, putand fi depozitate in vederea livrarii sau expediate direct clientilor.

7. Fac parte din categoria debitorilor:

a. clientii care au acordat un avans in numerar in vederea achizitiei ulterioare de bunuri;

b. furnizorii de bunuri si servicii;
c. furnizori carora intreprinderea le acorda un avans in vederea livrarii ulterioare de marfuri.
d. salariatul care a depus o garantie in numerar;

24
e. asociatii care au subscris si depus aportul.

8. Lichiditatile pastrate la banca intr-un cont distinct, la dispozitia unui furnizor, din care urmeaza a se efectua
platile catre acesta pe masura livrarii bunurilor, prestarii serviciilor, executarii lucrarilor se numesc:

a. datorii;
b. acreditive;
c. obligatiuni;
d. avansuri de trezorerie;
e. actiuni.

9. Care din elementele enumerate mai jos nu fac parte din categoria activelor circulante:

a. produse finite;
b. ambalaje;
c. furnizori-debitori;
d. titluri de participare;
e. marfuri.

10. Care din elementele de mai jos fac parte din categoria imobilizarilor necorporale:
A. Actiuni detinute la entitatile afiliate;
B. Cheltuielile de dezvoltare;
C. Fondul comercial;
D. Terenuri si amenajari de terenuri;
E. Cheltuielile de constituire;

11. Determinati marimea creantelor, cunoscand valoarea urmatoarelor elemente:

mijloace fixe 12.000; casa in lei 6.000; materii prime 20.000; terenuri 10.000; materiale consumabile 18.000; conturi la
banci in lei 4.000; furnizori 9.000; clienti 16.000, impozit pe salarii datorat 3.000; debitori diversi 5.000; furnizori
debitori 7.000; cheltuieli de constituire 2.000; capital social 25.000; TVA de recuperat 15.000; efecte de plata 4.000;
efecte de primit 3.000; obiecte de inventar 2.000; produse finite 1.000.

12. Determinati marimea activelor circulante, cunoscand valoarea urmatoarelor elemente:

mijloace fixe 12.000; casa in lei 6.000; materii prime 20.000; terenuri 10.000; materiale consumabile 18.000; conturi la
banci in lei 4.000; furnizori 9.000; clienti 16.000, impozit pe salarii datorat 3.000; debitori diversi 5.000; furnizori
debitori 7.000; cheltuieli de constituire 2.000; capital social 25.000; TVA de recuperat 15.000; efecte de plata 4.000;
efecte de primit 3.000; obiecte de inventar 2.000; produse finite 1.000.

Tema nr 7
STRUCTURILE DE PASIV

Structura bilanţieră de pasiv asigură reflectarea surselor sau resurselor ori provenienţei bunurilor
economice, care, în funcţie de creşterea exigibilităţii şi ordonarea lor în bilanţul utilizat în prezent, se
delimitează în datorii şi capitaluri proprii sau, altfel spus, în finanţare străină şi respectiv finanţare proprie.
Datoriile sau finanţarea străină a bunurilor economice se referă la credite bancare, achiziţionări de
obligaţiuni, credite comerciale şi la alte datorii în curs de decontare. Ele se diferenţiază, de asemenea, în
funcţie de gradul de exigibilitate, în datorii curente sau pe termen scurt şi datorii necurente sau pe termen
lung, cu scadenţă pentru decontare mai mică şi respectiv mai mare de un an. Ele sunt delimitate în grupe
"Datorii: sume care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an" (D) şi "Datorii: sume care trebuie
plătite într-o perioada mai mare de un an (G)".
O altă grupă a pasivului bilanţier o constituie "Provizioanele" (grupa H) care reprezintă un element ce
corectează valoarea altor structuri de bilanţ în vederea stabilirii de valori reale, în sensul majorării sau
diminuării, după caz.
Constituirea provizioanelor are loc atunci când se constată anumite categorii de cheltuieli sau pierderi pe
care evenimentele din exerciţiul curent le fac probabile, însă mărimea şi data producerii lor nu sunt cunoscute,
dintre care se amintesc: litigiile, amenzile şi penalităţile, despăgubirile, daunele şi alte datorii incerte pentru
care se prefigurează posibilitatea efectuării unor plăţi, precum şi pierderile aferente unor datorii pe termen lung
în devize. Se constituie, de asemenea, provizioane în cazul în care se constată cheltuieli ce devin exigibile în
exerciţiile următoare şi care se repartizează asupra mai multor exerciţii, cum sunt cele ce privesc reparaţiile şi

25
întreţinerile de volum mare, activitatea de service în perioada de garanţie ş.a. Altfel spus, ele se constituie
pentru acele elemente din situaţiile financiare anuale a căror realizare sau plată este incertă, ori pentru
cheltuieli care devin exigibile în perioada următoare.
Provizioanele analizate se constituie pe seama cheltuielilor şi ulterior se anulează prin majorarea
veniturilor, atunci când se stabileşte că riscul sau probabilitatea efectuării unor plăţi nu mai există sau când
acestea au loc.
În structura bilanţieră analizată este delimitată şi grupa referitoare la "Veniturile în avans" (I) unde se
reflectă, ca total, precum şi în sume individuale, soldurile finale ce privesc subvenţiile pentru investiţii şi
veniturile ce se obţin în avans.
a. Subvenţiile pentru investiţii provin de la bugetul statului sau de la alte întreprinderi interesate. Se
primesc fie ca disponibil pentru achiziţionarea sau crearea de active imobilizate, fie direct în natură şi implicit
cu titlu gratuit, sub formă de brevete, licenţe şi alte drepturi şi valori similare sau de imobilizări corporale.
b. În categoria denumită "Venituri înregistrate în avans" se includ sumele ce se încasează sau urmează a se
încasa cu anticipaţie (în exerciţiul curent), dar care se referă la exerciţiile financiare următoare, dintre care se amintesc
sumele facturate sau încasate din chirii, abonamente, asigurări, şi dobânzi aferente bunurilor cedate în regim de leasing
financiar.
Capitalurile proprii sau finanţarea proprie a activului patrimonial, care sunt denumite şi pasivul intern al
întreprinderii (grupa J). Ele reprezintă dreptul acţionarilor (proprietarilor) asupra activelor persoanei juridice (societate
comercială) în al cărei capital social deţin acţiuni sau părţi sociale, după caz. Se constituie la începutul activităţii prin
aporturi (contribuţii) la capitalul social sub formă de numerar sau de numerar şi în natură, ceea ce echivalează cu
valoarea iniţială a patrimoniului, care se poate majora ulterior prin aporturi noi la capitalul social, prin autofinanţare
(capitalizarea profitului) şi pe seama altor surse financiare.
În continuare se definesc elementele structurale privind capitalurile proprii, în ordinea în care sunt reflectate în
pasivul bilanţier
a. Capitalul social reprezintă aportul, în numerar şi/sau în natură, subscris de către acţionari sau asociaţi atât
la constituirea societăţii comerciale, cât şi ulterior, cu prilejul majorării acestei categorii semnificative de capitaluri
proprii. Capitalul subscris, odată cu predarea fizică a lui către societate, devine capital subscris vărsat.
Majorarea sau diminuarea capitalului social se realizează pe baza hotărârii adunării generale a acţionarilor
sau asociaţilor şi impune modificarea corespunzătoare a actului constitutiv.
Sub aspectul mărimii sale, capitalul social se identifică cu valoarea nominală a tuturor acţiunilor sau părţilor
sociale, respectiv cu valoarea aportului în numerar şi în natură, a rezervelor încorporate, a profitului net repartizat
pentru majorarea capitalului sau altor operaţii legale efectuate pentru modificarea acestuia.

b. Primele legate de capital se referă la excedentul dintre valoarea de emisiune (mai mare) şi valoarea
nominală a acţiunilor sau părţilor sociale, inclusiv din conversia obligaţiunilor în acţiuni.
c. Rezerve din reevaluare sunt constituite din diferenţele de valoare, în plus sau în minus, care se stabilesc
prin compararea valorii actuale cu valoarea înregistrată în contabilitate corespunzătoare imobilizărilor corporale
supuse operaţiunii de reevaluare, în sensul estimării valorii actuale de piaţă. Aceste rezerve se menţin până la
amortizarea integrală sau concesionarea bunurilor de la care provin.
d. Rezervele întreprinderii, altele decât cele din reevaluare, se constituie din profitul brut sau net, după caz, şi
din alte surse, în funcţie de reglementările în domeniu, surse cum sunt primele de capital şi rezervele din reevaluarea
imobilizărilor corporale.
Constituirea şi, în anumită măsură, utilizarea rezervelor prezintă aspecte particulare pentru fiecare din cele
patru categorii de rezerve şi anume: rezerve legale, rezerve pentru acţiuni proprii, rezerve statutare sau contractuale
şi alte rezerve.
Rezervele legale se constituie, la încheierea exerciţiului financiar, în baza cotei legale de 5%, care se aplică la
profitul brut, până la maximum 20% sau 25% din capitalul social, după cum unitatea dispune numai de capital
indigen şi respectiv capital mixt, romanesc şi străin. Ele au rolul de protejare a capitalului în cazul în care se
înregistrează pierdere.
Rezervele pentru acţiuni proprii se constituie numai în baza unor prevederi legale exprese, posibil din profitul
net şi corespunzător acţiunilor proprii răscumpărate.
Rezervele statutare sau contractule se constituie anual, din profitul net, în conformitate cu prevederile actului
constitutiv al societăţii comerciale. Utilizarea acestor rezerve este stipulată în actul constitutiv.
În categoria "Alte rezerve" sunt incluse atât sumele care, pe baza hotărârii adunării generale a acţionarilor sau
asociaţilor, se repartizează din profitul net, cât şi cele provenite din rezerve din reevaluarea imobilizărilor corporale şi
din alte surse.
Rezervele constituite pot fi utilizate pentru majorarea capitalului social, pentru acoperirea pierderilor provenite
din răscumpărarea acţiunilor proprii, pentru finanţarea parţială sau totală de investiţii în imobilizări corporale sau
pentru acordarea de dividende în exerciţiile financiare care se încheie cu pierderi.
e. Rezultatul reportat se referă la profitul sau pierderea din exerciţiile precedente a cărui repartizare sau
acoperire, a fost amânată. Profitul reportat majorează capitalurile proprii, iar pierderea reportată le diminuează.

26
 f. Rezultatul exerciţiului sau anului financiar curent este reprezentat de profitul realizat sau pierderea
înregistrată, asigurând majorarea şi respectiv diminuarea capitalurilor proprii.

Întrebări de autoevaluare:
1. Capitalul propriu cuprinde urmatoarele elemente:
A. concesiuni;
B. capital social;
C. rezerve legale;
D. decontari cu asociatii privind capitalul;
E. disponibilitati banesti;

2. Din categoria capitalurilor proprii fac parte:

A. furnizorii;
B. produsele finite;
C. primele de capital;
D. rezervele;
E. creditele bancare (imprumuturi primite).

3. Care este marimea datoriilor S.C. „LILIACUL” S.A., cunoscand urmatoarele elemente:
credite bancare pe termen lung 180.000; furnizori 48.000; clienti 26.000; furnizori de imobilizari 65.000; imprumuturi
din emisiunea de obligatiuni 140.000; efecte de primit 5.000; clienti creditori 30.000; capital social 25.000; efecte de
plata 15.000; impozit pe profit datorat 3.000; rezultatul reportat (profit) 40.000; debitori diversi 6.000; TVA de
recuperat 16.000; creditori diversi 12.000; dividende de plata 15.000; furnizori debitori 30.000.

4. Dispuneti de urmatoarele date din patrimoniul unei societati: cheltuieli de constituire 2.000 u.m.; amenajari de
terenuri 4.000 u.m.; imobilizari necorporale 1.000 u.m.; impozit pe salarii 1.600 u.m.; imprumuturi bancare pe termen
lung si mediu 4.000 u.m.; furnizori-debitori 1.000 u.m; produse finite 2.000 u.m.
Care este valoarea activulelor circulante si valoarea datoriilor?

5. Care este marimea activului net contabil la S.C. „LILIACUL” S.A., cunoscand urmatoarele elemente:
credite bancare pe termen lung 180.000; furnizori 48.000; clienti 26.000; furnizori de imobilizari 65.000; imprumuturi
din emisiunea de obligatiuni 140.000; efecte de primit 5.000; clienti creditori 30.000; mijloace fixe 290.000; capital
social 25.000; efecte de plata 15.000; impozit pe profit datorat 3.000; cladiri 140.000; rezultatul reportat (profit)
40.000; debitori diversi 6.000; TVA de recuperat 16.000; terenuri 60.000; creditori diversi 12.000; dividende de plata
15.000; furnizori debitori 30.000.

Tema nr. 8

MODIFICĂRI BILANŢIERE CORESPUNZĂTOARE SCHIMBĂRILOR PATRIMONIALE

Elemente teoretice semnificative privind modificările bilanţiere

Activitatea pe care o desfăşoară orice întreprindere se concretizează într-o multitudine de operaţii

economice şi financiare care, în mod firesc, modifică elementele patrimoniale de activ şi de pasiv pe care le
antrenează şi, implicit, patrimoniul privit în totalitatea sa şi reflectat prin intermediul bilanţului contabil. Altfel
spus, elementele patrimoniale de activ şi de pasiv aparţinând entităţii economice se află într-un proces continuu
de mişcare şi transformare, iar operaţiile economice şi financiare ce se produc se reflectă în contabilitate şi,
totodată, influenţează conţinutul bilanţului sub dublul aspect, al bunurilor economice aflate în patrimoniu şi al
surselor lor de finanţare.
Operaţiile de natură economică sunt cele care exprimă raporturi patrimoniale privind producţia sau
schimbul de valori, din care se exemplifică: aprovizionarea cu materii prime de la furnizori, obţinerea de
produse finite din activitatea de producţie, livrarea de produse finite către clienţi etc.
La rândul lor, operaţiile de natură financiară reprezintă mişcări de valori fără echivalent sau
transformări de valori, cum sunt: plata la buget a impozitului pe profit, acordarea către un salariat a unui avans
de trezorerie, depunerea de numerar la bancă ş.a.

27
 În legătură cu aceste doua categorii de operaţii se menţionează că, nici în teorie şi nici în activitatea
practică, nu se delimitează decât ocazional. În mod curent, pentru ambele categorii de operaţii se utilizează
denumirea de operaţie economică sau operaţii economice, după caz, fără să fie afectat conţinutul problemelor
ce se abordează.
În ceea ce priveşte reflectarea sub dublu aspect a modificărilor ce se produc în masa patrimoniului, se
poate sublinia faptul că orice operaţie economică simplă, care antrenează două elemente patrimoniale,
determină fie majorarea activului şi, totodată, a pasivului sau diminuarea acestora, după caz, cu aceeaşi
valoare, fie modificări numai în activ sau doar în pasiv, deci a două elemente patrimoniale din aceeaşi parte a
bilanţului, în sensul că unul creşte şi celălalt scade cu aceeaşi valoare, astfel încât în urma oricăreia dintre
aceste modificări se menţine următoarea egalitate:

BUNURI ECONOMICE = SURSE DE FINANŢAREI

Şi implicit:
ACTIV = PASIV

Modificările bilanţiere reprezintă o consecinţă a operaţiilor economice şi financiare ce se efectuează în

cadrul întreprinderii pentru realizarea obiectivelor programate şi care, în mod firesc, produc modificări în masa
patrimoniului. Privite în acest context, operaţiile efectuate influenţează în mod direct valoarea posturilor
bilanţiere deoarece acestea, aşa cum s-a analizat anterior, reflecta tocmai valoarea elementelor patrimoniale,
inclusiv a celor care au suferit modificări.
Activitatea ce se desfăşoară la nivelul entităţii economice este foarte complexă şi generează o
multitudine de operaţii economice şi financiare care, la rândul lor, modifică în permanenţă masa patrimoniului
şi, implicit, valoarea posturilor bilanţiere de activ şi de pasiv prin intermediul cărora este reflectată.
În acest context se poate sublinia că operaţiile şi modificările la care ne referim se delimitează în doua
categorii semnificative şi anume:
• operaţii care modifică totalul bilanţier, în sensul majorării sau diminuării acestuia, denumite
modificări de volum, dar care produc şi schimbări de structură atât în activ, cât şi în pasiv;
• operaţii care determină modificări numai în activ sau doar în pasiv, fără a schimba totalul bilanţier,
denumite modificări de structură.
În cazul primei categorii de operaţii economice sunt implicate, în varianta cea mai simplă, numai două
elemente patrimoniale, unul de activ şi altul de pasiv, care se majorează sau se diminuează concomitent şi cu
aceeaşi valoare, ceea ce determină creşterea sau reducerea în egală măsură a totalului aferent activului şi a
celui corespunzător pasivului şi, implicit, a totalului bilanţier, care îşi păstrează egalitatea.
În situaţia operaţiilor din categoria secundă se modifică, de asemenea, în varianta cea mai simplă,
numai două elemente patrimoniale, însă ambele de activ sau de pasiv, în sensul că unul se majorează, iar celălalt
se diminuează concomitent şi cu aceeaşi valoare şi, în mod firesc, nu se schimbă totalul activului şi respectiv pasivului
şi, implicit, nici totalul bilanţier. Modificările ce se produc se referă numai la structura bunurilor economice şi respectiv
a surselor de finanţare, iar egalitatea bilanţieră, nefiind modificată, este cea stabilită anterior efectuării unor asemenea
modificări.
În legătură cu elementele prezentate anterior, considerăm că este utilă o sistematizare în sensul delimitării celor
patru tipuri de modificări ce se produc în activul şi pasivul bilanţului contabil datorită operaţiilor economice şi
financiare prin care se produc schimbări în volumul şi structura patrimoniului, aşa cum le vom prezenta în cele ce
urmează.
a. Modificări de volum în sensul majorării concomitente şi cu aceeaşi valoare atât a unui post bilanţier de activ,
cât şi a unui post bilanţier de pasiv.
b. Modificări de volum în sensul diminuării concomitente şi cu aceeaşi valoare a două posturi bilanţiere, unul
de activ şi celălalt de pasiv.
c. Modificări de structură în activul bilanţului, în sensul că un element de activ se majorează şi concomitent şi
cu aceeaşi sumă se diminuează un alt element, de asemenea, de activ.
d. Modificări de structură în pasivul bilanţului, în cazul în care se majorează un element de pasiv şi
concomitent şi cu aceeaşi valoare se diminuează un alt element, de asemenea, de pasiv.

Exemplificarea tipurilor de modificări bilanţiere

28
 Pentru înţelegerea şi reţinerea elementelor teoretice anterior prezentate, vom efectua operaţiunea de
exemplificare utilizând un bilanţ iniţial simplificat sub formă de cont, cu un număr redus de posturi, atât pentru activ,
cât şi pentru pasiv, şi doar cu solduri pentru începutul perioadei, dar care permite concretizarea celor patru tipuri de
modificări bilanţiere.
Vom avea în vedere conţinutul bilanţului listă, utilizat în activitatea practică, precum şi existenţa de situaţii cu
legături directe între posturile bilanţiere exemplificate şi elementele patrimoniale pe care acestea le reflectă, în sensul ca
unui element patrimonial să-i corespundă un post bilanţier distinct.
Este necesară şi sublinierea că, din considerente metodologice, posturile selectate din bilanţul listă amintit se
prezintă sub formă de bilanţ cont.
Pe de altă parte, se menţionează că după rezolvarea fiecărei operaţii economice şi, implicit, a tipului de
modificare bilanţieră la care aceasta se referă se întocmeşte un bilanţ contabil prin intermediul căruia se scot în evidenţă
modificările ce se produc comparativ cu bilanţul anterior sau altfel spus se concretizează fiecare tip de modificare
bilanţieră.

Bilanţ iniţial
ACTIV PASIV
Denumirea posturilor Solduri Denumirea posturilor Solduri
Mijloace de transport 12.000 Capital subscris 5.000
nevărsat
Materii prime 3.500 Capital subscris vărsat 32.000
Materiale consumabile 1.500 Rezerve legale 6.000
Produse finite 4.000 Profitul reportat 4.500
Creanţe privind capitalul 5.000 Furnizori 7.000
subscris nevărsat

Clienţi 4.500 Personal-salarii datorate 2.500

Conturi la bănci 28.500 Impozit pe profit 1.500
Casa 3.000 Credite bancare 3.500
TOTAL ACTIV 62.000 TOTAL PASIV 62.000
a. Modificări de volum în sensul majorării

Operaţiile economice şi financiare care produc acest tip de modificare bilanţieră determină majorarea
concomitentă şi cu aceeaşi valoare atât a doua elemente, unul de bunuri economice şi altul de surse de finanţare, cât
şi a două posturi, unul de activ şi celălalt de pasiv, precum şi a totalului bilanţier. Dintre operaţiile de această natură
se amintesc:
• subscrierea de aporturi pentru constituirea sau majorarea capitalului social;
• emisiunea de acţiuni;
• primirea unui credit bancar pe termen scurt;
• aprovizionarea cu materii prime;
• achiziţionarea unei construcţii;
• primirea unui avans de la clienţi în vederea livrării ulterioare de mărfuri.

Operaţia I. Se primeşte de la un client un avans în numerar în sumă de 5.000. ron, în vederea livrării
ulterioare de produse finite.
Această operaţie determină creşterea concomitentă, cu suma de 5.000. ron, a elementelor privind:
• disponibilităţilor aflate în casierie reflectate prin postul de activ "Casa" de la 3.000 la 8.000.
• datoriile faţă de creditori şi postul de pasiv clienţi-creditori, de la 0 la 5.000.
• totalul bilanţului, respectiv al activului şi al pasivului, se majorează de la 62.000. la 67.000, aşa cum reiese
şi din bilanţul întocmit în urma operaţiei analizate şi prezentat în tabelul următor.
B IL ANŢ CONTABIL
Înt ocmit după ope raţ ia I

ACTIV PASIV

29
 Denumirea posturilor Solduri Denumirea posturilor Solduri
Mijloace de transport 12.000 Capital subscris 5.000
nevărsat
Materii prime 3.500 Capital subscris vărsat 32.000
Materiale consumabile 1.500 Rezerve legale 6.000
Produse finite 4.000 Profitul reportat 4.500
Clienţi 4.500 Furnizori 7.000
Creanţe privind capitalul 5.000 Clienţi-creditori 5.000
subscris nevărsat

Conturi la bănci 28.500 Personal-salarii datorate 2.500

Casa 8.000 Impozit pe profit 1.500
Credite bancare 3.500
TOTAL ACTIV 67.000 TOTAL PASIV 67.000

Comparându-se datele din bilanţul de mai sus cu cele din bilanţul iniţial se constată:
→ majorarea concomitentă şi cu aceeaşi sumă a două elemente patrimoniale, unul de activ şi altul de
pasiv, şi a totalului fiecăreia dintre aceste părţi bilanţiere;
→ modificarea structurii bunurilor economice şi a surselor de finanţare;
→ creşterea cu aceeaşi sumă a masei patrimoniului şi prin aceasta a totalului bilanţului contabil, care îşi
menţine egalitatea. Aspectele reliefate anterior se prezintă în mod sugestiv în cele ce urmează.
- Egalitatea bilanţului iniţial a fost:
ACTIV : 62.000 = PASIV : 62.000
- Egalitatea bilanţului întocmit în urma operaţiei I şi modificările pe care aceasta le-a determinat (notate
cu X) se prezintă astfel:
ACTIV (62.000)+ 5.000 = PASIV (62.000)+ 5.000
şi:
ACTIV + X = PASIV + X
- Expresia algebrică a acestui tip de modificare bilanţieră este de forma:
A +X= P+X

b. Modificări de volum în sensul diminuării

Acest tip de modificare bilanţieră este generat de operaţiile care diminuează concomitent şi cu aceeaşi
sumă două elemente patrimoniale, unul de bunuri economice şi altul de surse de finanţare, precum şi două posturi,
unul de activ şi celălalt de pasiv, şi, totodată, totalul bilanţului, respectiv activului şi pasivului. Dintre operaţiile
care produc asemenea schimbări se amintesc:
• plata impozitului pe profit;
• plata din disponibilul de la banca a unei obligatii comerciale provenite din aprovizionarea cu marfuri;
• rambursarea unui credit bancar pe termen scurt;
• plata cu numerar a obligatiilor privind salariile;
• plata taxei pe valoare adăugată datorată bugetului statului;
• plata contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, etc.
Operaţia a II-a, Se plăteşte, prin virament, impozitul pe profit, datorat bugetului statului, în sumă de
1.500 lei. Această operaţie determină diminuarea concomitentă, cu suma de 1.500 lei, a elementelor privind:
- disponibilul din contul de la bancă şi postul de activ "Conturi la bănci", de la 28.500 lei la 27.000 lei;
- obligaţia privind impozitul pe profit şi postul de pasiv "Impozit pe profit", de la 1.500 lei la 0 lei;
- totalul bilanţului, respectiv al activului şi al pasivului, de la 67.000 lei la 65.500 lei, aşa cum reiese şi din
bilanţul întocmit în urma operaţiei analizate şi prezentat în tabelul următor.

B IL ANŢ CONTABIL

30
 Înt ocmit după o pe raţ ia II
ACTIV PASIV
Denumirea posturilor Solduri Denumirea posturilor Solduri
Mijloace de transport 12.000 Capital subscris 5.000
nevărsat
Materii prime 3.500 Capital subscris vărsat 32.000
Materiale consumabile 1.500 Rezerve legale 6.000
Produse finite 4.000 Profitul reportat 4.500
Clienţi 4.500 Furnizori 7.000
Creanţe privind capitalul 5.000 Clienţi-creditori 5.000
subscris nevărsat
Conturi la bănci 27.000 Personal-salarii datorate 2.500
Casa 8.000 Impozit pe profit 0
Credite bancare 3.500
TOTAL ACTIV 65.500 TOTAL PASIV 65.500

Comparându-se datele din acest bilanţ cu cele din bilanţul anterior se constată:
→ diminuarea concomitentă şi cu aceeaşi sumă a doua elemente patrimoniale, unul de activ şi altul de
pasiv, şi a totalului fiecăreia dintre aceste părţi bilanţiere;
→ modificarea structurii bunurilor economice şi a surselor de finanţare, şi diminuarea cu aceeaşi sumă a
masei patrimoniului şi prin aceasta a totalului bilanţului contabil, care îşi menţine egalitatea.
Aspectele reliefate anterior se prezintă în mod sugestiv în cele ce urmează.
- Egalitatea bilanţului anterior a fost:
ACTIV : 67.000 = PASIV : 67.000
- Egalitatea bilanţului întocmit în urma operaţiei II şi modificările pe care aceasta le-a determinat (notate cu X)
se prezintă astfel:
ACTIV (67.000)- 1.500 = PASIV (67.000)- 1.500
şi:
ACTIV - X = PASIV - X

- Expresia algebrică a tipului doi de modificare bilantieră este de forma:

A-X=P-X

c. Modificări de structură în activul bilanţului

Operaţiile economice şi financiare care produc acest tip de modificare bilanţieră determină majorarea unui
element de activ şi concomitent şi cu aceeaşi sumă diminuarea altui element, de asemenea, de activ, deci ambele de
bunuri economice. Totalul bilanţului, respectiv activul şi pasivul, rămâne nemodificat. Dintre operaţiile care
generează asemenea schimbări se amintesc:
• trecerea unor materiale consumabile în gestiunea proprie privind vânzarea de marfuri;
• achiziţionarea de mărfuri decontate dintr-un avans de trezorerie;
• procurarea, cu plata în numerar, a biletelor de calatorie;
• deschiderea unui acreditiv;
• depunerea numerarului din casierie la bancă;
• încasarea prin virament a creanţei faţă de un client;
• încasarea creanţei privind capitalul subscris.
Operatia a III-a. Se încasează de la asociaţi în contul de la bancă creanţa privind capitalul nedepus în sumă
de 5.000 lei.
Această operaţie produce modificarea concomitentă, cu suma de 5.000 lei, a doua elemente, după cum
urmează:
-creşterea disponibilităţilor băneşti şi a postului de activ "Conturi la bănci", de la 27.000 lei la 32.000 lei;

31
 - diminuarea creanţei faţă de asociaţi şi a postului, de asemenea, de activ "Creanţe privind capitalul subscris
nevărsat", de la 5.000 lei la 0 lei;
Totalul bilanţului, respectiv activului şi pasivului, nu este influenţat, rămâne la nivelul sumei de 65.500 lei,
ceea ce reiese şi din bilanţul întocmit în urma operaţiei exemplificate şi prezentat în tabelul următor.

B IL ANŢ CONTABIL
Înt oc mit după operaţ i a III

ACTIV PASIV
Denumirea posturilor Solduri Denumirea posturilor Solduri
Mijloace de transport 12.000 Capital subscris 5.000
nevărsat
Materii prime 3.500 Capital subscris vărsat 32.000
Materiale consumabile 1.500 Rezerve legale 6.000
Produse finite 4.000 Profitul reportat 4.500
Clienţi 4.500 Furnizori 7.000
Creanţe privind capitalul 0 Clienţi-creditori 5.000
subscris nevărsat
Conturi la bănci 32.000 Personal-salarii datorate 2.500
Casa 8.000 Impozit pe profit 0
Credite bancare 3.500
TOTAL ACTIV 65.500 TOTAL PASIV 65.500
Comparându-se datele din acest bilanţ cu cele din bilanţul anterior se constată:
- diminuarea unui element patrimonial de activ concomitent cu majorarea altui element patrimonial, de
asemenea, de activ;
- modificarea numai în structura bunurilor economice, fără să influenţeze elementele ce privesc totalul
activului şi, implicit, al bilanţului şi nici structura surselor de finanţare;
Aspectele reliefate mai sus se prezintă în mod sugestiv în cele ce urmează.
- Egalitatea bilanţului precedent a fost:
ACTIV : 65.500 = PASIV : 65.500
- Egalitatea bilanţului întocmit în urma operaţiei a III-a şi modificările pe care aceasta le-a determinat (notate
cu X) se prezită astfel:
ACTIV (65.500) + 5.000 - 5.000 = PASIV (65.500)
şi:
ACTIV + X - X= PASIV

- Expresia algebrică a tipului trei de modificare bilanţieră este de forma:

A+X-X=P

d. Modificări de structură în pasivul bilanţului

Acest tip de modificare bilanţieră este determinat de operaţiile care produc majorarea unui element de
pasiv şi concomitent şi cu aceeaşi sumă diminuarea altui element, de asemenea, de pasiv, deci ambele de surse de
finanţare. Totalul bilanţului, respectiv activul şi pasivul, rămâne nemodificat. Dintre operaţiile care generează
asemenea schimbări se amintesc:
• plata datoriei către un furnizor direct dintr-un credit bancar;
• constituirea capitalului social vărsat ca urmare a primirii aportului subscris anterior;
• acceptarea unui efect comercial de plătit (bilet la ordin) de către un furnizor de mărfuri;
• încorporarea de rezerve în capitalul social;

32
 Operaţia a IV-a. Ca urmare a depunerii capitalului subscris în sumă de 5.000 lei (conform operaţiei
precedente) se majorează capitalul social vărsat.
Această operaţie determină modificarea concomitenta, cu suma de 5.000 lei, a două elemente, după cum
urmează:
- majorarea capitalului subscris depus şi a postului de pasiv "Capital subscris vărsat", de la 32.000 lei la
37.000 lei;
- diminuarea capitalului subscris nedepus şi a postului, de asemenea, de pasiv "Capital subscris nevărsat",
de la 5.000 lei la 0 lei;
Totalul bilanţului, respectiv activului şi pasivului, nu este influenţat, rămâne la nivelul sumei de 65.500 lei,
ceea ce reiese şi din bilanţul întocmit în urma acestei ultime operaţii exemplificate şi prezentat în tabelul de mai
jos.
B IL ANŢ CONTABIL
Înt ocmit după ope raţ ia IV
ACTIV PASIV
Denumirea posturilor Solduri Denumirea posturilor Solduri
Mijloace de transport 12.000 Capital subscris 0
nevărsat
Materii prime 3.500 Capital subscris vărsat 37.000
Materiale consumabile 1.500 Rezerve legale 6.000
Produse finite 4.000 Profitul reportat 4.500
Clienţi 4.500 Furnizori 7.000
Creanţe privind capitalul 0 Clienţi-creditori 5.000
subscris nevărsat
Conturi la bănci 32.000 Personal-salarii datorate 2.500
Casa 8.000 Impozit pe profit 0
Credite bancare 3.500
TOTAL ACTIV 65.500 TOTAL PASIV 65.500

Comparându-se datele din acest ultimul bilanţ cu cele din bilanţul precedent se constată:
- majorarea unui element patrimonial de pasiv concomitent cu diminuarea altui element patrimonial,
de asemenea, de pasiv;
- modificarea numai în structura surselor de finanţare, fără să fie influenţate elementele ce privesc
totalul pasivului şi, implicit, al bilanţului şi nici structura bunurilor economice;
Aspectele reliefate mai sus se prezintă în mod sugestiv în continuare.
- Egalitatea bilanţului precedent a fost:
ACTIV : 65.500 = PASIV : 65.500
- Egalitatea bilanţului întocmit în urma operaţiei a IV-a şi modificările pe care aceasta le-a determinat
(notate cu X) se prezintă astfel:
ACTIV (65.500) = PASIV (65.500) + 5.000 – 5.000
şi:
ACTIV = PASIV - X + X

- Expresia algebrică a tipului patru de modificare bilanţieră este de forma:

A= P+X-X
Aspectele abordate anterior în legatură cu modificările bilanţiere se prezintă în mod sistematizat şi
sintetizat în cele ce urmează.
o Multitudinea şi diversitatea operaţiilor economice şi financiare ce se efectuează în cadrul
întreprinderii, în funcţie de modul cum influenţează bilanţul contabil, se delimitează în patru grupe, iar
fiecare dintre acestea determină un tip de modificare distinct, existând astfel patru tipuri de modificare a
bilanţului.
o Egalitatea bilanţieră se menţine în permanenţă, indiferent de tipul de modificare pe care îl determină
operaţiile ce se efectuează, aşa cum se menţionează şi în continuare.

33
 o Totalul bilanţului, respectiv al activului şi al pasivului, creşte în cazul tipului unu de modificare
deoarece, concomitent şi cu aceeaşi sumă, se majorează un element de activ şi altul de pasiv. Acest tip de
modificare de volum în sensul creşterii se reflectă prin expresia algebrică:
A+ X=P+ X (1)
o Totalul bilanţului, respectiv al activului şi al pasivului, scade în cazul tipului doi de modificare
deoarece, concomitent şi cu aceeaşi sumă se diminuează un element de activ şi altul de pasiv. Acest tip de
modificare de volum în sensul scăderii se oglindeşte prin expresia algebrică:
A-X=P-X (2)
o Totalul bilanţului, respectiv al activului şi al pasivului, nu se schimbă în cazul tipului trei de
modificare deoarece concomitent şi cu aceeaşi sumă creşte un element de activ şi scade alt element, de
asemenea, de activ. Expresia algebrică a acestui tip de modificare de structură în activul bilanţului este de
forma:
A+ X-X=P (3)
o Totalul bilanţului, respectiv al activului şi al pasivului, nu se schimbă în cazul tipului patru de
modificare deoarece concomitent şi cu aceeaşi sumă creşte un element de pasiv şi scade alt element, de
asemenea, de pasiv. Expresia algebrică a acestui tip de modificare de structură în pasivului bilanţului este de
forma:
A =P + X – X (4)

o Menţinerea în permanenţă a egalităţii bilanţiere confirmă respectarea cerinţelor dublei reprezentări a

patrimoniului, a bunurilor care îl compun şi al surselor de finanţare, care, aşa cum s-a amintit anterior,
reprezintă principala trăsătură a obiectului de studiu al contabilităţii.

Întrebări de autoevaluare :

1. O societate comerciala prezinta urmatorul bilant ilustrat sub forma de tablou bilateral. Sa se calculeze
activul bilantier total in urma operatiei de depunere in conturi la banci in lei a capitalului social subscris nevarsat.

BILANT
ACTIV PASIV
Denumirea posturilor Solduri Denumirea posturilor Solduri
Mijloace de transport 12.000 Capital subscris nevarsat 5.000
Produse finite 4.000 Capital subscris varsat 32.000
Clienti 4.500 Rezerve legale 6.000
Creante privind capitalul subscris 5.000 Profitul reportat 4.500
nevarsat
Conturi la banci 28.500 Furnizori 9.500
Casa 8.000 Clienti-creditori 5.000
TOTAL ACTIV 62.000 TOTAL PASIV 62.000

2. Se cunosc urmatoarele date:

- capital social=20.000 u.m
- mijloace de transport = 12.000 u.m
- materii prime = 10.500 u.m.
- salarii datorate personalului = 5.000 u.m
- furnizori = 6.500 u.m.
- contributii la asigurarile sociale, asigurarile de sanatate si somaj = 2.500 u.m
- constructii = 15.000 u.m.
- produse finite = 8.000 u.m
- clienti-creditori = 4.000 u.m
- prime de emisiune = 5.000 u.m
- credite bancare pe termen lung = 8.000 u.m
- disponibilitati aflate la banca = 10.000 u.m
- fond comercial =1.500 u.m
- rezerve = 9.000 u.m
- clienti = 2000 u.m
- rezultatul exercitiului(profit) = 11.000 u.m

34
- decontari cu asociatii/actionarii privind capitalul = 8.000 u.m
- titluri de participare = 4.000 u.m
Se incaseaza prin contul de la banca un credit bancar pe termen scurt in suma de 3.500 u.m.
Care este suma totalului activ si pasiv dupa aceasta operatie?

3. Se cunosc urmatoarele date:

- capital social=20.000 u.m
- mijloace de transport = 12.000 u.m
- materii prime = 10.500 u.m.
- salarii datorate personalului = 5.000 u.m
- furnizori = 8.500 u.m.
- contributii la asigurarile sociale, asigurarile de sanatate si somaj = 2.500 u.m
- constructii = 25.000 u.m.
- produse finite = 8.000 u.m
- clienti-creditori = 4.000 u.m
- prime de emisiune = 5.000 u.m
- credite bancare pe termen lung = 18.000 u.m
- disponibilitati aflate la banca = 10.000 u.m
- fond comercial =3.500 u.m
- rezerve = 9.000 u.m
- rezultatul exercitiului(profit) = 11.000 u.m
- decontari cu asociatii/actionarii privind capitalul = 8.000 u.m
- titluri de participare = 6.000 u.m
Se achita din contul de la banca datoriile fata de furnizori.
Care este suma totalului activ si pasiv dupa aceasta operatie?

4. Se cunosc urmatoarele date:

- capital social=20.000 u.m
- mijloace de transport = 12.000 u.m
- materii prime = 10.500 u.m.
- salarii datorate personalului = 5.000 u.m
- furnizori = 6.500 u.m.
- contributii la asigurarile sociale, asigurarile de sanatate si somaj = 2.500 u.m
- constructii = 25.000 u.m.
- produse finite = 8.000 u.m
- clienti-creditori = 4.000 u.m
- prime de emisiune = 6.000 u.m
- credite bancare pe termen lung = 18.000 u.m
- disponibilitati aflate la banca = 10.000 u.m
- fond comercial =1.500 u.m
- rezerve = 9.000 u.m
- rezultatul exercitiului(profit) = 11.000 u.m
- decontari cu asociatii/actionarii privind capitalul = 9.000 u.m
- titluri de participare = 6.000 u.m
Se achita din contul de la banca datoriile fata de furnizori.
Care este suma totalului activ si pasiv dupa aceasta operatie?

5. Se cunosc urmatoarele date:

- capital social=20.000 u.m
- mijloace de transport = 12.000 u.m
- materii prime = 12.000 u.m.
- salarii datorate personalului = 6.500 u.m
- furnizori = 6.500 u.m.
- contributii la asigurarile sociale, asigurarile de sanatate si somaj = 2.500 u.m
- constructii = 25.000 u.m.
- produse finite = 8.000 u.m
- clienti-creditori = 4.000 u.m
- prime de emisiune = 5.000 u.m

35
- credite bancare pe termen lung = 18.000 u.m
- disponibilitati aflate la banca = 10.000 u.m
- fond comercial =1.500 u.m
- rezerve = 9.000 u.m
- clienti = 2000 u.m
- rezultatul exercitiului(profit) = 11.000 u.m
- decontari cu asociatii/actionarii privind capitalul = 8.000 u.m
- titluri de participare = 4.000 u.m
Se incaseaza prin contul de la banca un credit bancar pe termen scurt in suma de 3.500 u.m.
Care este suma totalului activ si pasiv dupa aceasta operatie?

Tema nr. 9

STRUCTURA CONTULUI DE REZULTATE FINANCIARE

Rezultatul exercitiului (profit sau pierdere), desi constituie un indicator relevant, se oglindeste prin
intermediul unui singur element sau post al bilantului contabil propriu-zis, ceea ce denota ca, sub aspect
informational, are un caracter general, sintetic neasigurand premisele sau datele necesare pentru efectuarea
analizei modului cum a fost obtinut si, implicit, pentru determinarea factorilor de influenta in vederea luarii
deciziilor ce se impun pentru perioada urmatoare. In scopul eliminarii acestui neajuns, se foloseste un
instrument contabil distinct denumit "Contul de profit si pierdere", care reprezinta o componenta a situatiei
financiare anuale prin intermediul careia se pune in evidenta performanta financiara a intreprinderii. Altfel
spus, el explica rezultatul obtinut prin compararea fluxurilor de cheltuieli si venituri.
Contul de profit si pierdere, prin structura pe care o are, asigura detalierea sau cunoasterea modalitatilor
de obtinere a rezultatului exercitiului, prin compararea valorilor privind vanzarile, denumite generic
venituri, cu cele referitoare la consumurile sau utilizarile de resurse aferente veniturilor obtinute,
denumite cheltuieli, dupa ecuatia:
VENITURI - CHELTUIELI = REZULTAT
sau VENITURI = CHELTUIELI ± REZULTAT

Rezultatul exercitiului poate fi favorabil, avand denumirea de profit, sau nefavorabil, cand este
denumit pierdere, dupa cum veniturile sunt mai mari decat cheltuieli si respectiv cheltuielile mai mari decat
veniturile.

In cadrul contului de contul de profit si pierdere, ca de altfel in ansamblul contabilitatii financiare, veniturile si
cheltuielile sunt prezentate in functie de cate doua criterii si anume:

- pentru venituri: natura activitatii si natura rezultatelor;

- pentru cheltuieli: natura activitatii şi natura resurselor utilizate.

In raport cu natura activitatii, atat veniturile cat si cheltuielile, precurm si rezultatul exercitiului se
delimiteaza in trei grupe si anume: din/de exploatare; financiare; extraordinare. Totodata, rezultatul cumulat al
activitatilor de exploatare si financiara constituie rezultatul curent al exercitiului.

Veniturile ce se obtin in cadrul fiecareia dintre grupele amintite se diferentiaza in functie de natura
rezultatelor, iar cheltuielile pe care acestea le ocazioneaza se reflecta pe elemente primare, in raport cu felul
resurselor utilizate.

• Veniturile privind activitatea de exploatare provin din vanzarea productiei si marfurilor, din subventii de
exploatare aferente cifrei de afaceri nete, in sensul acoperirii pierderilor si diferentelor de pret, atunci cand
se respecta anumite conditii privind activitatea de exploatare, din variatia stocurilor, productia de
imobilizari si din alte venituri din exploatare.

• La randul lor, cheltuielile de exploatare includ in componenta lor cheltuielile privind marfurile, consumurile
de materii prime si materiale, cheltuielile cu personalul, cu amortizarile si provizioanele pentru deprecierea

36
 imobilizarilor corporale si necorporale, cu alte impozite, taxe si varsaminte asimilate si alte cheltuieli de
exploatare.
• Veniturile financiare se constituie din: dividende din participatii pentru imobilizari financiare, dividende
pentru investitii financiare pe termen scurt, dobanzi aferente creantelor imobilizate, cesiunea valorilor
mobiliare de plasament, diferente favorabile de curs valutar, dobanzi pentru active circulante s.a.
• Cheltuielile financiare contin urmatoarele feluri de cheltuieli: pierderi din creante legate de participatii,
cheltuieli privind investitiile financiare cedate, diferente nefavorabile de curs valutar, cheltuieli cu
dobanzile platite sau datorate, cheltuieli privind sconturile acordate s.a.
• Veniturile extraordinare se refera la subventiile primite pentru evenimente extraordinare si altele similare,
subventii care compenseaza pierderile inregistrate.
• Cheltuielile extraordinare sunt generate de calamitati si alte evenimente extraordinare, sub forma pierderilor de
imobilizari corporale sau de active circulante materiale.
Cheltuielile si veniturile aferente fiecarei grupe se compara in vederea stabilirii rezultatului individual
obtinut, precum si a celui total, la nivelul intreprinderii.
Avandu-se in vedere faptul ca activitatile de exploatare, financiara si extraordinara se delimiteaza in mod
riguros, contul de profit si pierdere este structurat in cate doua grupe pentru fiecare dintre acestea, o grupa de
venituri si o alta grupa pentru cheltuieli, asa cum a fost sugerat anterior.
Rezultatul obtinut (profit sau pierdere) se determina in mod distinct pentru fiecare din cele trei grupe de
activitati si in mod cumulat atat pentru primele doua grupe (rezultatul curent), cat si pentru toate cele trei grupe,
precum si pentru acestea si cea de-a IV-a grupa care priveste irnpozitul pe profit, in vederea obtinerii rezultatului
final net al exercitiului financiar, ceea ce am reliefat si intr-o lucrare anterioara.
Schematic, contul de profit si pierdere se prezinta astfel:

CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE

la data de 31 decembrie

INDICATOR

Exercitiul financiar Precedent Incheiat

1. ACTIVITATEA DE EXPLOATARE

1.1. Venituri

1.2. Cheltuieli

1.3. Rezultatul din exploatare (1.1. - 1.2.)

2. ACTIVITATEA FINANCIARĂ

2.1. Venituri

2.2. Cheltuieli

2.3. Rezultatul financiar (2.1. - 2.2.)

3.Rezultatul curent (1.1+2.1.-1.2.-2.2.)

4. ACTIVITATEA EXTRAORDINARA

4.1.Venituri

4.2. Cheltuieli

4.3. Rezultatul extraordinar (3.1. - 3.2.)

37
5. VENITURI TOTALE (1.1. + 2.1. + 4.1.)

6. CHELTUIELI TOTALE (1.2. + 2.2. +4.2.)

7. REZULTATUL BRUT AL EXERCITIULUI

(5-6 sau 6-5)

8. IMPOZITUL PE PROFIT/VENIT

9. REZULTATUL NET AL

EXERCITIULUI (7-8)

Întrebări de autoevaluare :

1. Care din elementele prezentate mai jos fac parte din contul de profit si pierdere?
A. active circulante;
B. venituri in avans;
C.venituri din exploatare;
D.cheltuieli in avans;
E.cheltuieli de exploatare.

2.Care este componenţa veniturilor financiare?

3. Care este componenţa cheltuielilor din exploatare?
4. Cheltuielile financiare.
5. Veniturile din exploatare.
6. Veniturile şi cheltuielile extraordinare.

Tema nr. 10
DOCUMENTELE ŞI REGISTRELE CONTABILE

DEFINIREA DOCUMENTELOR CONTABILE

Activitatea oricărei entităţi din domeniul economic sau alt domeniu de activitate, generează zilnic numeroase
operaţii care, pentru a fi înregistrate în contabilitate, trebuie să fie consemnate în documente justificative.
Orice operaţie economică sau financiară trebuie în primul rând să fie consemnată în documente care să
demonstreze realizarea ei.
Documentele justificative sunt acte scrise întocmite în locul şi în momentul în care au loc operaţiile economice
sau financiare şi constituie suporturile de date şi informaţii ce justifică operaţiile efectuate şi, prin aceasta, reprezintă
o premisă importantă pentru realizarea operaţiunilor caracteristice sistemului informaţional contabil şi, în speţă,
culegerea, prelucrarea, analiza, transmiterea, valorificarea şi stocarea datelor sau informaţiilor, după caz. Datele pe
care le conţin se prelucrează potrivit cerinţelor proceselor metodei contabilităţii astfel încât se obţin, în final,
informaţiile contabile de sinteză.
Conform prevederilor Legii contabilităţii "orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în
momentul efectuarii într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de
document justificativ", iar persoanele care asigură întocmirea, viza, aprobarea şi înregistrarea în contabilitate devin
răspunzătoare pentru realitatea şi legalitatea operaţiilor pe care le consemnează.
Organizarea contabilităţii oricărei unităţi patrimoniale, necesită, printre altele, folosirea mai multor categorii
de documente contabile care asigură atât reflectarea operaţiilor economico-financiare ce afectează patrimoniul, cât şi
crearea premiselor necesare pentru prelucrarea, stocarea şi raportarea ulterioară a datelor şi respectiv informaţiilor
obţinute.

38
 Organizarea contabilităţii la nivelul exigenţelor asumate nu poate fi concepută fără existenţa unui sistem
de documente contabile judicios elaborate şi utilizate după reguli bine stabilite. În acest sens se reţine că
Ministerul Finanţelor Publice, în cadrul reglementărilor referitoare la noul sistem de contabilitate, a elaborat
"Nomenclatorul privind modelele registrelor şi formularelor comune privind activitatea financiară şi
contabilă".
Întrucât documentele contabile sunt numeroase şi, totodată, au caracter complex se justifică clasificarea
sau delimitarea lor în funcţie de rolul pe care îl îndeplinesc în cadrul sistemului de contabilitate şi anume:
• documente justificative;
• registre contabile;
• documente de sinteză şi raportare.
Documentele contabile, indiferent de categoria din care fac parte, în funcţie de importanţa şi frecvenţa
utilizării lor pot fi tipizate şi netipizate.
Documentele tipizate, sunt utilizate în mod frecvent, iar conţinutul, forma şi formatul lor sunt unitare,
fiind stabilite de către direcţia de resort din cadrul Ministerului Finanţelor Publice. Aceste documente sunt
consemnate în Nomenclatorul amintit anterior. Fiecare dintre ele se foloseşte pentru operaţii de aceeaşi natură
şi are caracter obligatoriu pentru toate unităţile patrimoniale.
Tipizarea documentelor contabile contribuie, printre altele, la uşurarea completării şi verificării lor, şi,
totodată, la satisfacerea atât a cerinţelor privind prelucrarea automată a datelor pe care le conţin, cât şi a celor
de informare ale utilizatorilor.
Documentele contabile netipizate, cum sunt: situaţiile de repartizare a diferenţelor de preţ, de
determinare a costurilor efective, de descarcăre a gestiunii de mărfuri, de fundamentare a indicatorilor
bugetului de venituri şi cheltuieli şi altele, se folosesc în mod ocazional, iar conţinutul, forma şi formatul lor se
stabilesc la nivelul fiecărui agent economic în funcţie de necesităţile de informare ale acestuia.

DOCUMENTELE JUSTIFICATIVE

Documentele justificative constituie baza sau suportul material pentru înregistrarea în contabilitate a
operaţiilor patrimoniale, fiind înscrisuri în care se consemnează orice operaţie care afectează patrimoniul
unităţii, acolo şi atunci când a avut loc. Ele fac dovada înfăptuirii operaţiilor economice şi financiare pe care le
consemnează atât în cazul exercitării diferitelor verificări sau controale, cât şi în situaţia unor litigii şi,
totodată, constituie izvorul informaţiilor contabile.
Conţinutul documentelor justificative este format din diferite elemente care, în funcţie de modul de
completare şi de importanţa pe care o au, se pot delimita în comune şi specifice.
Elementele comune sunt cele care se refera la datele de identificare şi la asigurarea responsabilităţilor
pentru întocmire, verificare şi aprobare, dintre care se amintesc: denumirea, numărul şi data documentului;
denumirea şi sediul unităţii patrimoniale, inclusiv compartimentul organizatoric emitent; salariaţii sau persoana
juridică terţă, după caz, care participă la efectuarea operaţiei în cauză; semnaturile persoanelor care poartă
răspunderea pentru efectuarea operaţiei şi întocmirea documentului, pentru avizare, pentru aprobare ş.a.
Elementele specifice sunt cele care concretizează şi caracterizează operaţiile economice şi financiare
consemnate, fiind următoarele: conţinutul operaţiei consemnate; baza legală pentru efectuarea operaţiei, atunci
când este cazul; datele cantitative; preţurile unitare şi valorile sau numai date valorice parţiale şi totale, după
caz; alte elemente care sunt necesare ulterior pentru efectuarea operaţiilor de prelucrare şi verificare a
documentelor justificative, cum este cazul diferitelor coduri pentru prelucrarea electronică a datelor.
Întocmirea sau completarea documentelor justificative. Întocmirea propriu-zisă a documentelor justificative sau
definitivarea acestei operaţiuni, după caz, se efectuează la locul şi atunci când se înfaptuieşte operaţia care se
consemnează.
Întocmirea se face pe formulare, tipizate sau netipizate, iar completarea se face utilizănd computerul sau
manual. La întocmirea manuală trebuie să se ţină cont următoarele reguli : datele trebuie să fie trecute
inteligibil, fără îngroşeturi sau ştersături şi fără a lăsa spaţii libere.
În ceea ce priveşte operaţiunea de completare, se reţine că pentru documentele privind operaţiunile
băneşti în numerar şi prin bancă nu sunt admise corectări; atunci când intervin greşeli se anulează documentul
în cauză, întocmindu-se altul corect. Pentru documentele justificative referitoare la celelalte operaţii economice
şi financiare este admis să se corecteze greşelile de completare, însa acestea trebuie sa fie barate cu o linie şi să
existe semnătura celui care a făcut corectarea.

Prelucrarea documentelor justificative constituie o activitate importantă şi constă în efectuarea mai

multor operaţii necesare pregătirii lor pentru înregistrarea în contabilitate. Astfel, se efectuează: gruparea sau
sortarea documentelor pe categorii sau grupe de operaţii omogene (de capitaluri, de active imobilizate

39
necorporale, de active imobilizate corporale, de stocuri etc.); se face evaluarea, dacă este cazul, şi se determină
valoarea totală a documentului; se întocmesc centralizatoare pentru documentele care conţin operaţii de aceeaşi
natură; se consemnează pe fiecare document justificativ, atunci când se înregistrează în mod individual, şi pe
fiecare document centralizator simbolurile conturilor sintetice şi analitice debitoare şi creditoare sau, altfel
spus, se întocrnesc formulele contabile.
Verificarea documentelor justificative are loc după ce s-a efectuat prelucrarea şi reprezintă
operaţiunea premergătoare înregistrării în contabilitate, având ca scop eliminarea sau corectarea eventualelor
erori care s-au făcut anterior. În funcţie de aspectele urmărite, verificarea documentelor se referă la aspecte ce
privesc forma precum şi fondul (conţinutul).
Verificarea formei documentelor justificative are în vedere următoarele aspecte:
√ folosirea modelului de document corespunzator naturii operaţiei consemnate;
√ completarea tuturor elementelor pe care le conţine documentul;
√ exactitatea preţurilor unitare şi a calculelor efectuate;
√existenţa semnăturilor persoanelor responsabile pentru întocmirea, avizarea şi aprobarea operaţiilor
consemnate şi altele.
Verificarea de fond se referă la următoarele aspecte:
√ necesitatea operaţiilor consemnate în documente;
√ legalitatea operaţiilor consemnate în documente;
√ oportunitatea operaţiilor consemnate în documente;
√ economicitatea operaţiilor consemnate în documente.
Necesitatea efectuării operaţiei se stabileşte în funcţie de prevederile programului de activitate şi de
bugetul de venituri şi cheltuieli ale unităţii patrimoniale.
Legalitatea se apreciază prin apelarea la prevederile legale referitoare la operaţiile efectuate.
Oportunitatea constă în efectuarea operaţiei economice în momentul potrivit, cel mai favorabil, când se
prilejuiesc eforturi minime. Această cerinţă sau trăsătura este în interdependenţă cu cea privind economicitatea,
care, la rândul său, impune ocazionarea unui nivel minim de cheltuieli în vederea desfăşurării unei activităţi
rentabile.
Operaţiunea de verificare, inclusiv a exactităţii conturilor debitoare şi creditoare, se confirmă prin
semnătura salariatului care a efectuat-o, iar erorile ce se depistează, se corectează, după caz, de către acesta sau
de cel care a întocmit documentul în cauză.
Operaţiunea de verificare se poate extinde, atunci când este cazul, la aspectele privind pregătirea
documentelor în vederea predării lor pentru a fi prelucrate cu mijloace tehnice de calcul, precum şi la cele
referitoare la situaţiile sau rapoartele obţinute în urma prelucrării.
Documentele justificative, în măsura în care au fost verificate şi erorile au fost corectate, se
înregistrează în documentele de evidenţă contabilă, după care sunt supuse operaţiunii de clasare, de aşezare a
lor într-o anumită ordine, şi apoi celei de arhivare, de păstrare în cadrul unităţii pentru anumite intervale de
timp stabilite în funcţie de natura operaţiilor consemnate şi în raport cu prevederile legale în domeniu.
Erorile se corectează prin tăierea cu o linie a textului sau a cifrei greşite, pentru ca acestea să poată fi citite, iar
deasupra lor se scrie textul sau cifra corectă.
Corectarea se face în toate exemplarele documentului justificativ şi se confirmă prin semnătura persoanei care a
întocmit/corectat documentul justificativ, menţionându-se şi data efectuării corecturii.

REGISTRELE CONTABILE

În categoria generală a documentelor utilizate în contabilitate se delimitează registrele contabile sau

documentele contabile propriu-zise, care asigură, în principal, atât înregistrarea şi sistematizarea datelor
înscrise în documentele contabile legal întocmite, cât şi furnizarea de informaţii referitoare la existenţa şi
transformările ce privesc elementele patrimoniale aparţinând întreprinderii.
Din cele menţionate mai sus conchidem că registrele contabile sunt documente specifice cu ajutorul
cărora se realizează înregistrarea operaţiilor economice şi financiare în conturi şi furnizarea de informaţii
privind situaţia şi mişcarea patrimoniului. Ele au în general caracter obligatoriu şi se prezintă sub forma unor
registre sau foi volante şi listări informatice legate sub formă de registru, cu conţinut şi formă adecvate
scopului pentru care sunt elaborate. Consemnările în registre constituie fişierul de date pentru evidenţa
contabilă curentă, iar fiecare registru furnizează informaţiile necesare pentru unul sau mai multe elemente
patrimoniale.
Clasificarea registrelor contabile se poate face după următoarele criterii :
Din punct de vedere al destinaţiei sau scopului în care se folosesc, se pot delimita în registre pentru
evidenţă cronologică, registre pentru evidenţă sistematică şi registre combinate.
Evidenţa cronologică organizată cu ajutorul registrelor, se realizează prin intermediul registrului jurnal,
registrului de încasări şi plăţi, nota de contabilitate, precum şi alte registre care asigură înregistrarea operaţiilor
economice şi financiare în ordinea datei când au avut loc.

40
 Evidenţa sistematică se realizează cu ajutorul unor registre în care operaţiile economico-financiare sunt
grupate şi înregistrate în funcţie de natura lor şi în raport cu data când au fost efectuate, registre dintre care se
amintesc : registrul cartea mare, registrul-inventar, fişa de cont pentru operaţii diverse, fişa de cont "maestru-
şah", jurnalul pentru creditul contului.
Registrele pentru evidenţă combinată se utilizează atât pentru înregistrarea cronologică, cât şi pentru
cea sistematică, precum şi pentru evidenţa analitică, registre unde se încadrează actualele jurnale folosite în
cadrul formei de contabilitate pe jurnale.
Registrele obligatorii prevăzute în Legea contabilităţii şi în reglementările contabile în domeniu sunt
următoarele :
•registrul-jurnal;
•registrul inventar;
•cartea mare.
Registrul jurnal este un document contabil obligatoriu, cu regim special, care se înregistrează la
organelle fiscale şi poate fi folosit ca probă în litigii.
Registrul jurnal are caracter de document cu regim special, se inregistreaza la organele fiscale si poate
fi folosit ca proba in litigii. În acest registru se consemnează toate operaţiile economice şi financiare din cadrul
unei anumite perioade de gestiune, în ordinea în care acestea s-au efectuat în timp.

Orice înregistrare în Registrul-jurnal trebuie să cuprindă elemente cu privire la: felul, numărul şi data
documentului justificativ, explicaţii privind operaţiunile respective şi conturile sintetice debitoare şi creditoare în care
s-au înregistrat sumele corespunzătoare operaţiunilor efectuate.

Unităţile care utilizează jurnale auxiliare pot înregistra în Registrul-jurnal sumele centralizate pe conturi,
preluate din aceste jurnale.
Jurnalele auxiliare sau cele combinate se utilizează de către unităţile patrimoniale cu volum mare şi
foarte mare de operaţiuni contabile, deschizându-se pe genuri sau grupe omogene de operaţii economico-
financiare, cum sunt cele privind operaţiile de casă şi băneşti, decontările cu furnizorii, decontările cu clienţii,
avansurile spre decontare ş.a. Structura acestor jurnale se diferenţiază în funcţie de natura operaţiilor pentru
care se folosesc.
Vom prezenta în continuare modelul acestui registru:

Unitatea……………………..

REGISTRUL-JURNAL
Nr. pagină…………

Nr Data Documentul Explicaţii Simbol conturi Sume

crt înregistrării (felul, nr., data) Debitoare Creditoare Debitoare Creditoare
1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.

Întocmit, Verificat,

Registrul jurnal are următoarele trăsături:

1. Serveşte ca document contabil obligatoriu de înregistrare cronologică şi sistematică a modificării
elementelor de activ şi de pasiv ale unităţii.
2. Se întocmeşte de către persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilităţii republicată, într-un singur
exemplar, după ce a fost numerotat, şnuruit, parafat şi înregistrat în evidenţa unităţii.
Numerotarea filelor registrelor se va face în ordine crescătoare, iar volumele se vor numerota în ordinea
completării lor.

41
 Se întocmeşte zilnic sau lunar, după caz, prin înregistrarea cronologică, fără ştersături şi spaţii libere, a
documentelor în care se reflectă mişcarea elementelor de activ şi de pasiv ale unităţii.
În cazul în care unitatea foloseşte jurnale auxiliare, totalul lunar al fiecăruia se poate trece în registrul-jurnal.
În condiţiile conducerii contabilităţii cu ajutorul sistemelor informatice de prelucrare automată a datelor,
fiecare operaţiune economico-financiară se va înregistra prin articole contabile, în mod cronologic, după data de
întocmire sau de intrare a documentelor în unitate. În această situaţie, Registrul-jurnal se editează lunar, iar paginile
vor fi numerotate pe măsura editării lor. Registrul-jurnal va fi şnuruit, parafat şi înregistrat în evidenţa unităţii în luna
următoare celei în care numărul de file editate este 100, sau anual, dacă numărul filelor editate este sub 100, pentru un
exerciţiu financiar.
În cazul în care o unitate are subunităţi dispersate teritorial care conduc contabilitatea până la balanţa de
verificare, registrul-jurnal se va conduce de către subunităţi, cu condiţia înregistrării acestuia la nivelul subunităţii.
În coloana 1 se înscrie numărul curent al operaţiunilor înregistrate începând de la 1 ianuarie, sau de la
începutul activităţii, până la 31 decembrie, sau încetarea activităţii.
În coloana 2 se trece data (anul, luna, ziua) când se face înregistrarea în registru.
În coloana 3 se trece felul documentului (factura, chitanţa, jurnal privind operaţiunile de casă şi bancă, jurnalul
decontărilor cu furnizorii etc.), precum şi numărul şi data acestuia.
În coloana 4 se trece felul operaţiunii, dându-se explicaţiile în legătură cu operaţiunea respectivă şi elemente
de identificare a acesteia.
În coloanele 5 şi 6 se trece simbolul conturilor debitoare şi, respectiv, creditoare.
În coloanele 7 şi 8 se trec sumele totale, debitoare şi creditoare din documentul respectiv (bon, factură, jurnal
auxiliar etc.).
În Registrul-jurnal se trec toate operaţiunile economice privind modificarea elementelor de activ şi de pasiv
ale unităţii, indiferent dacă acestea au loc în numerar sau prin conturile deschise la bănci, neţinându-se seama dacă a
avut loc plata sau încasarea acestora.
3. Nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă.
4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil, împreună cu documentele justificative care au stat la
baza întocmirii lui.
Registrul-inventar este un document contabil obligatoriu, întocmit cu prilejul efectuării inventarierii în care
se înregistrează toate elementele de activ şi de pasiv, grupate în funcţie de natura lor, inventariate de unitate, potrivit
legii.
Registrul-inventar se întocmeşte la înfiinţarea unităţii, cel puţin o dată pe an pe parcursul funcţionării unităţii,
cu ocazia fuziunii, divizării sau încetării activităţii, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege pe bază de inventar
faptic.
În acest registru se înscriu, într-o formă recapitulativă, elementele inventariate după natura lor, suficient de
detaliate pentru a putea justifica conţinutul fiecărui post al bilanţului.
Registrul-inventar se completează pe baza inventarierii faptice a fiecărui cont de activ şi de pasiv. Elementele
de activ şi de pasiv înscrise în Registrul-inventar au la bază listele de inventariere sau alte documente care justifică
conţinutul acestora.
În cazul în care inventarierea are loc pe parcursul anului, în Registrul-inventar se înregistrează soldurile
existente la data inventarierii, la care se adaugă rulajele intrărilor şi se scad rulajele ieşirilor de la data inventarierii până
la data încheierii exerciţiului financiar.
Modelul acestui registru se prezinta astfel:

Unitatea……………………..

REGISTRUL-INVENTAR
la data de………………………..

Nr Recapitulaţia Valoarea Valoarea Diferenţe din evaluare de înregistrat

crt elementelor contabilă de Valoare Cauze
inventariate inventar
1. 2. 3. 4. 5. 6.

42
 Întocmit, Verificat,

Registrul inventar

1. Serveşte ca document contabil obligatoriu de înregistrare a rezultatelor inventarierii elementelor de activ şi

de pasiv.

2. Se întocmeşte de către persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilităţii republicată, într-un singur
exemplar, după ce a fost numerotat, şnuruit, parafat şi înregistrat în evidenţa unităţii.

Se întocmeşte la începutul activităţii, la sfârşitul exerciţiului financiar sau cu ocazia încetării activităţii, fără
ştersături şi fără spaţii libere, pe baza datelor cuprinse în listele de inventariere şi procesele-verbale de inventariere a
elementelor de activ şi de pasiv, prin gruparea acestora pe conturi sau grupe de conturi.

Registrul-inventar se completează pe baza inventarierii faptice a elementelor de activ şi de pasiv grupate după
natura lor conform posturilor din bilanţ. În cazul în care inventarierea are loc pe parcursul anului, datele rezultate din
operaţiunea de inventariere se actualizează cu intrările şi ieşirile din perioada cuprinsă între data inventarierii şi data
încheierii exerciţiului financiar, datele actualizate fiind apoi cuprinse în registrul-inventar. Operaţiunea de actualizare a
datelor rezultate din inventariere se va efectua astfel încât la sfârşitul exerciţiului financiar să fie reflectată situaţia reală
a elementelor de activ şi de pasiv.

În cazul încetării activităţii, registrul-inventar se completează cu valoarea elementelor de activ şi de pasiv

inventariate faptic la acea dată.

În cazul în care o unitate are subunităţi dispersate teritorial care conduc contabilitatea până la balanţa de
verificare, registrul-inventar se va conduce de către subunităţi, în condiţiile înregistrării acestuia în evidenţa subunităţii.

În coloana 1 se înscrie numărul curent al fiecărei operaţiuni înregistrate în ordine cronologică, de la

deschiderea acestuia până la epuizarea filelor sau încetarea activităţii.

În coloana 2 vor fi recapitulate elementele inventariate, detaliat pe fiecare cont de activ şi de pasiv, conturile
de valori materiale putând fi defalcate pe gestiuni.

În coloana 3 se înscrie valoarea contabilă a elementelor inventariate.

În coloana 4 se înscrie valoarea de inventar a elementelor de activ şi de pasiv, stabilită de membrii comisiei de
inventariere (pe baza listelor de inventariere şi a proceselor-verbale de inventariere).

În coloana 5 se trec diferenţele din evaluare de înregistrat, calculate ca diferenţă între valoarea contabilă şi
valoarea de inventar.

În coloana 6 se menţionează cauzele diferenţelor (deprecieri, dezasortări etc.).

3. Nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă

4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil, împreună cu documentele justificative care au stat la

baza întocmirii lui.

Cartea mare este un registru contabil obligatoriu în care se înregistrează lunar şi sistematic, prin regruparea
conturilor, mişcarea şi existenţa tuturor elementelor de activ şi de pasiv, la un moment dat. Acesta este un document
contabil de sinteză şi sistematizare şi conţine simbolul contului debitor şi al conturilor creditoare corespondente, rulajul
debitor şi creditor, precum şi soldul contului pentru fiecare lună a anului curent. Registrul Cartea mare poate conţine
câte o filă pentru fiecare cont sintetic utilizat de unitate. Cartea mare stă la baza întocmirii balanţei de verificare.

Registrul Cartea mare poate fi înlocuit cu Fişa de cont pentru operaţiuni diverse.
Editarea Cărţii mari se va efectua numai la cererea organelor de control sau în funcţie de necesităţile proprii.
CARTEA MARE
CONTUL………………………….

43
 Lunile CONTURI CORESPONDENTE CREDITOARE Total Total SOLD
rulaj rulaj
debitor creditor
Cont…. Cont…. Cont…. Cont…. Cont….
Jurnal…. Jurnal…. Jurnal…. Jurnal…. Jurnal….
Ianuarie
Februarie
Martie
Total tr. I
Aprilie
Mai
Iunie
Total tr. I+II
Iulie
August
Septembrie
Total tr. I+II+III
Octombrie
Noiembrie
Decembrie
Total general
(I-IV)

Cartea mare
1. Serveşte:
- la stabilirea rulajelor lunare şi a soldurilor pe conturi sintetice, la unităţile care aplică forma de înregistrare "pe
jurnale";
- la verificarea înregistrărilor contabile efectuate;
- la întocmirea balanţei de verificare.
2. Se întocmeşte la sfârşitul lunii (perioadei), astfel:
- rulajul creditor se reportează din jurnalul contului respectiv, într-o singură sumă, fără desfăşurarea pe conturi
corespondente;
- sumele cu care a fost debitat contul respectiv în diverse jurnale se reportează din acele jurnale, obţinându-se
defalcarea rulajului debitor pe conturi corespondente;
- soldul debitor sau creditor al fiecărui cont se stabileşte în funcţie de rulajele debitoare şi creditoare ale contului
respectiv, ţinându-se seama de soldul de la începutul anului (care se înscrie pe rândul destinat în acest scop).
3. Registrul Cartea mare poate fi înlocuit cu Fişa de cont pentru operaţiuni diverse.
4. Nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă.
5. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

FIŞĂ DE CONT PENTRU OPERAŢII Simbol cont Pagina

DIVERSE
(Unitatea)…………………………………
……………
D Document Explicaţii Simbol cont Debit Credit D/C Sold
a
t coresponden
a t
Felul Nr.

44
 Registrele de contabilitate, aşa cum prevede regulamentul contabil, se utilizează în strictă concordanţă
cu destinaţia pe care o au, completându-se în mod ordonat pentru a permite în orice moment identificarea şi
controlul operaţiilor patrimoniale efectuate.

Registrul-jurnal, Registrul-inventar şi Registrul Cartea mare se păstrează în unitate timp de 10 ani de la data
încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, iar în caz de pierdere, sustragere sau distrugere,
trebuie reconstituite în termen de maximum 30 de zile de la constatare.

DOCUMENTELE CONTABILE DE SINTEZĂ ŞI RAPORTARE

În procesul de luare a deciziei este deosebit de important să se asigure informaţiile necesare tuturor celor
interesaţi. Pentru realizarea acestui deziderat şi, totodată, a obiectului ce-i revine contabilităţii şi, în speţă, a
celei financiare, se impune sa se înfăptuiască centralizarea şi sintetizarea periodică, de regulă anual, a datelor
pe care aceasta le furnizeaza, ceea ce se realizează prin intermediul documentelor de sinteză.
Documentelor de sinteză, denumite situaţii financiare, atât în literatura de specialitate cât şi în
activitatea practică, li se acordă o importanţă deosebită, ele întocmindu-se în scopul, furnizării informaţiilor
utile celor care iau decizii economice. În acest sens, se reţine că în definiţia dată obiectului contabilităţii
financiare de către organismul internaţional de normalizare a contabilităţii (I.A.S.C.) se arată că:"Informaţiile
financiare sunt furnizate în principal printr-un bilanţ, cele privind performanţele, printr-un cont de profit şi
pierderi, iar informaţiile privind evoluţia situaţiei financiare, printr-un tablou de flux (tabloul de finanţare sau
tabloul trezoreriei)".
În contextul celor prezentate anterior şi în baza Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-
a a C.E.E. şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, în categoria documentelor de sinteză şi raportare
sau, altfel spus, în componenţa situaţiilor financiare anuale, sunt incluse:
- bilanţ,
- cont de profit şi pierdere,
- situaţia modificărilor capitalului propriu,
- situaţia fluxurilor de trezorerie,
- notele explicative la situaţiile financiare anuale.
Situaţiile financiare, prin intermediul componentelor pe care le conţin, asigură informaţiile necesare pe
baza cărora se poate oferi o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei, modificărilor capitalurilor
proprii şi fluxurilor de trezorerie ale întreprinderii pentru exerciţiul financiar la care se referă.
Situaţiile financiare anuale ce se întocmesc de întreprinderile ce aplică Reglementările contabile
simplificate, armonizate cu Directivele europene cuprind :
- bilanţ prescurtat ;
- cont de profit şi pierdere ;
- note explicative la situaţiile financiare anuale simplificate.
Potrivit legii contabilităţii, situaţiile financiare anuale trebuie însoţite de o declaraţie scrisă de asumare a
răspunderii conducerii persoanei juridice pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale în conformitate cu
Reglementările contabile conforme cu Directiva a patra a Comunităţilor Economice Europene.
În categoria generală a documentelor contabile de sinteză şi raportare, se pot avea în vedere şi
raportările contabile de semestru, prin intermediul cărora se oferă informaţii cumulate de la începutul anului
până la sfârşitul semestrului I al exerciţiului financiar în curs.
Aceste documente de sinteză, indiferent de reglementările contabile aplicate, cuprind doar trei componente şi
anume: bilanţul, contul de profit şi pierdere şi date informative, care se prezintă unităţilor teritoriale ale Ministerului
Finanţelor Publice împreună cu raportul administratorului unităţii. Prin conţinutul lor, aceste raportări contabile asigură,
comparativ cu situaţiile financiare anuale, un volum mai mic de informaţii, însă suficiente pentru oglindirea situaţiei
patrimoniului şi a performanţei entităţii economice la mijlocul exerciţiului financiar.
Aspectele de ordin general referitoare la situaţiile financiar-contabile de mai sus au fost prezentate anterior, iar
structura lor in detaliu, precum şi metodologia de întocmire, verificare, valorificarea indicatorilor ce-i conţin şi de
raportare se vor reda ulterior, în capitolul aferent lucrărilor de închiderea exerciţiului.
GESTIUNEA DOCUMENTELOR

În vederea îndeplinirii rolului ce le revine în gospodărirea judicioasă a patrimoniului şi,

implicit, în cadrul sistemului informaţional contabil, documentele ce se utilizează pentru conducerea
contabilităţii şi în mod deosebit cele justificative necesită o bună gestionare, ceea că se realizeaza
prin organizarea riguroasă a circuitului lor, evidenţa achiziţionării şi utilizării, reconstituirea, atunci
când este cazul, precum şi păstrarea în arhiva unităţii în limita anumitor perioade de timp.

Organizarea circuitului documentelor

45
 Circuitul documentelor se referă la stabilirea şi respectarea unui anumit flux, cu precizarea
persoanelor şi a termenelor, începând cu întocmirea sau intrarea lor în unitate, după caz, data la
arhivare, ceea ce influenţează în mod hotărâtor conducerea (ţinerea) contabilităţii în condiţii de
operativitate, realitate şi exactitate, inclusiv întocmirea şi predarea la termenele legale a declaraţiilor
privind obligaţiile fiscale şi sociale şi a raportărilor contabile periodice.
În vederea realizării acestui deziderat este necesar să se opteze pentru acea ordine în care să
circule documentele, astfel încât să se realizeze parcursul cel mai scurt, iar persoanele implicate să
efectueze operaţiile de întocmire, în cazul documentelor interne, şi a celor de verificare, viza şi
înregistrare, să respecte termenele stabilite prin intermediul unui grafic întocmit în acest sens. Atunci
când este cazul se pot elabora mai multe asemenea grafice în care se delimitează fie lucrările ce revin
unei persoane, unui compartiment de lucru sau întregului colectiv financiar-contabil, fie persoanele,
termenele şi ordinea în care se execută operaţiile ce privesc un document sau un grup de documente
contabile.
Evidenţa achiziţionării şi utilizării documentelor

Formularele ce se utilizează ca documente contabile şi, în mod deosebit, cele justificative comune pe
economic, privind activitatea financiar-contabilă, necesită o evidenţă a achiziţionării şi utilizării lor, care se
organizează în mod similar cu evidenţele operativă şi contabilă aferente bunurilor economice. Operaţiunile de
aprovizionare şi cele de predare spre utilizare se înregistrează în mod obişnuit în contabilitate.
În ceea ce priveşte documentele justificative tipizate denumite "Formulare cu regim special", se reţine
că se urmăresc în contabilitate, se întocmesc şi se utilizează pe baza unor norme distincte elaborate de Ministerul
Finanţelor Publice. Aceste formulare se folosesc pentru determinarea veniturilor din exploatare, au stabilit un
sistem unitar de înseriere şi numerotare la nivel naţional, care se asigură de Ministerul Finanţelor Publice şi
"Imprimeria Naţională", iar evidenţa operativă a lor se ţine cu ajutorul "Fişei de magazie a formularelor cu regim
special".
Totodată, se menţionează că formularele analizate sunt precizate, ca denumire şi model, pe categorii de
activităţi, cum sunt: comercializare produse petroliere (de exemplu, Factura fiscală, Avizul de însoţire a mărfii,
Raportul de gestiune pentru staţii PECO), servicii poştale (de exemplu, Registru chitanţier mandate prezentate,
Registru chitanţier pentru obiecte de mesagerie prezentate etc.), turism şi alimentaţie publică (de exemplu, Nota
de plată numerar ospatăr, Bonul de marcaj, Biletul de odihnă şi tratament ş.a.), comercializare mărfuri (de
exemplu, Factura fiscală, Avizul de însoţire a mărfii, Monetarul etc.).
Se menţionează, de asemenea, şi faptul că există şi o gamă distinctă constituită din cinci formulare tipizate,
comune pe economie, cu regim special de tipărire, înseriere şi numerotare, privind activitatea financiar-contabilă
şi anume: Avizul de însoţire a mărfii, Chitanţa, Factura fiscală, Bonul de comandă chitanţa şi Fişa de magazie a
formularelor cu regim special.
Reconstituirea docurnentelor contabile pierdute, sustrase sau distruse

Pentru a putea fi înregistrate în contabilitate, operaţiunile economico-financiare trebuie să fie justificate cu

documente originale, întocmite sau reconstituite potrivit prezentelor norme.
Orice persoană care constată pierderea, sustragerea sau distrugerea unor documente justificative sau contabile
are obligaţia să încunoştinţeze, în scris, în termen de 24 de ore de la constatare, conducătorul unităţii (administratorul
unităţii, ordonatorul de credite sau altă persoană care are obligaţia gestionării unităţii respective).
În termen de cel mult 3 zile de la primirea comunicării, conducătorul unităţii trebuie să încheie un proces-verbal, care
să cuprindă:
- datele de identificare a documentului dispărut;
- numele şi prenumele salariatului responsabil cu păstrarea documentului;
- data şi împrejurările în care s-a constatat lipsa documentului respectiv.
Procesul-verbal se semnează de către:
- conducătorul unităţii;
- conducătorul compartimentului financiar-contabil al unităţii sau persoana împuternicită să îndeplinească această
funcţie;
- salariatul responsabil cu păstrarea documentului şi
- şeful ierarhic al salariatului responsabil cu păstrarea documentului, după caz.
Salariatul responsabil este obligat ca, odată cu semnarea procesului-verbal, să dea o declaraţie scrisă asupra
împrejurărilor în care a dispărut documentul respectiv.
Când dispariţia documentelor se datorează însuşi conducătorului unităţii, măsurile prevăzute de prezentele norme se
iau de către ceilalţi membri ai consiliului de administraţie, după caz.
Ori de câte ori pierderea, sustragerea sau distrugerea documentelor constituie infracţiune, se încunoştinţează
imediat organele de urmărire penală.
Reconstituirea documentelor se face pe baza unui "dosar de reconstituire", întocmit separat pentru fiecare caz.

46
 Dosarul de reconstituire trebuie să conţină toate lucrările efectuate în legătură cu constatarea şi reconstituirea
documentului dispărut, şi anume:
- sesizarea scrisă a persoanei care a constatat dispariţia documentului;
- procesul-verbal de constatare a pierderii, sustragerii sau distrugerii şi declaraţia salariatului respectiv;
- dovada sesizării organelor de urmărire penală sau dovada sancţionării disciplinare a salariatului vinovat, după caz;
- dispoziţia scrisă a conducătorului unităţii pentru reconstituirea documentului;
- o copie a documentului reconstituit.
În cazul în care documentul dispărut a fost emis de altă unitate, reconstituirea se va face de unitatea emitentă,
prin realizarea unei copii de pe documentul existent la unitatea emitentă. În acest caz, unitatea emitentă va trimite
unităţii solicitatoare, în termen de cel mult 10 zile de la primirea cererii, documentul reconstituit.
Documentele reconstituite vor purta în mod obligatoriu şi vizibil menţiunea "RECONSTITUIT", cu
specificarea numărului şi datei dispoziţiei pe baza căreia s-a făcut reconstituirea.
Documentele reconstituite conform prezentelor norme constituie baza legală pentru efectuarea înregistrărilor
în contabilitate.
Nu se pot reconstitui documentele de cheltuieli nenominale (bonuri, bilete de călătorie nenominale etc.)
pierdute, sustrase sau distruse înainte de a fi înregistrate în contabilitate. În acest caz, vinovaţii de pierderea, sustragerea
sau distrugerea documentelor suportă paguba adusă unităţii, salariaţilor sau altor unităţi, sumele respective
recuperându-se potrivit prevederilor legale.
Pentru pagubele generate de pierderea, sustragerea sau distrugerea documentelor se stabilesc răspunderi
materiale, care cuprind şi eventualele cheltuieli ocazionate de reconstituirea documentelor respective.
Găsirea ulterioară a documentelor originale, care au fost reconstituite, poate constitui motiv de revizuire a
sancţiunilor aplicate, în condiţiile legii.
În cazul găsirii ulterioare a originalului, documentul reconstituit se anulează pe baza unui proces-verbal, şi se
păstrează împreună cu procesul-verbal în dosarul de reconstituire.
Conducătorii unităţilor vor lua măsuri pentru asigurarea înregistrării şi evidenţei curente a tuturor lucrărilor
întocmite, primite sau expediate, stabilirea şi evidenţa responsabililor de păstrarea acestora, evidenţa tuturor
reconstituirilor de documente, precum şi pentru păstrarea dosarelor de reconstituire, pe toată durata de păstrare a
documentului reconstituit.

Arhivarea si pastrarea documentelor contabile

Fiecare entitate economică are obligaţia păstrării în arhivă a registrelor de contabilitate, a celorlaltor
documente contabile, precum şi a documentelor justificative care stau la baza înregistrării în contabilitate.
Păstrarea registrelor şi a documentelor justificative şi contabile se face la domiciliul fiscal sau la sediile
secundare, după caz.
Registrele şi documentele justificative şi contabile se pot arhiva, în baza unor contracte de prestări de servicii,
cu titlul oneros, de către alte persoane juridice române, care dispun de condiţii corespunzătoare. Şi în acest caz,
răspunderea privind arhivarea documentelor financiar-contabile revine administratorului, ordonatorului de credite sau
altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii beneficiare.
Unitatea care a încredinţat documentele spre arhivare, respectiv unitatea beneficiară, va înştiinţa organul fiscal
teritorial de care aparţine despre această situaţie.
Cu ocazia controalelor efectuate de organele abilitate, persoanele juridice sunt obligate, la cerere, să prezinte la
domiciliul fiscal documentele solicitate.
Organele de control ale Ministerului Finanţelor Publice pot interzice arhivarea registrelor, a documentelor
justificative şi contabile şi în alte locaţii decât la domiciliul fiscal sau la sediile secundare, dacă consideră că acestea nu
sunt păstrate corespunzător.
Termenul de păstrare a registrelor şi a documentelor justificative şi contabile este de 10 ani cu începere de la
data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, cu excepţia statelor de salarii care se păstrează
timp de 50 de ani.
În caz de încetare a activităţii, persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată,
predau documentele la arhivele statului, în conformitate cu prevederile legale în materie.
Arhivarea documentelor justificative şi contabile se face în conformitate cu prevederile legale şi cu
următoarele reguli generale:
- documentele se grupează în dosare, numerotate, şnuruite şi parafate;
- gruparea documentelor în dosare se face cronologic şi sistematic, în cadrul fiecărui exerciţiu financiar la care se
referă acestea. În cazul fuziunii sau al lichidării societăţii, documentele aferente acestei perioade se arhivează separat;
- dosarele conţinând documente justificative şi contabile se păstrează în spaţii amenajate în acest scop, asigurate
împotriva degradării, distrugerii sau sustragerii, dotate cu mijloace de prevenire a incendiilor;

47
 - evidenţa documentelor la arhivă se ţine cu ajutorul Registrului de evidenţă, potrivit legii, în care sunt evidenţiate
dosarele şi documentele intrate în arhivă, precum şi mişcarea acestora în decursul timpului.
Eliminarea din arhivă a documentelor al căror termen legal de păstrare a expirat se face de către o comisie sub
conducerea administratorului sau ordonatorului de credite, după caz în această situaţie se întocmeşte un proces-verbal şi
se consemnează scăderea documentelor eliminate din Registrul de evidenţă al arhivei.

FORMELE DE CONTABILITATE

De la apariţia datelor contabile până la prezentarea lor finală ca indicatori economici, acestea parcurg
mai multe etape de prelucrare. Esenţa acestor etape constă în: deschiderea conturilor, întocmirea documentelor
justificative; prelucrarea documentelor; înregistrarea în conturi; calculaţia costurilor, a veniturilor şi cheltuielilor
şi a rezultatelor, verificarea esactităţiidatelor şi întocmirea bilanţului.

DEFINIREA FORMEI DE CONTABILITATE

Documentele justificative prelucrate sau, altfel spus, pregătite pentru a fi înregistrate în contabilitate, aşa
cum s-a prezentat în capitolul anterior, necesită în plus anumite operaţii specifice care să contribuie la obţinerea,
în final, a documentelor contabile de sinteză şi raportare.
În vederea realizării unui asemenea deziderat, se foloseşte un sistem bine determinat de formulare şi
registre contabile cu ajutorul cărora se continuă ciclul de prelucrare şi se asigură reflectarea în contabilitate a
documentelor justificative, organizate sub denumirea de forme de înregistrare contabilă.
Formele de înregistrare în contabilitate reprezintă sistemul de registre, formulare şi documente contabile
corelate între ele, care servesc la înregistrarea cronologică şi sistematică în contabilitate a operaţiunilor economico-
financiare efectuate pe parcursul exerciţiului financiar.
Principalele forme de înregistrare în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare în cazul unităţilor care
conduc contabilitatea în partidă dublă sunt: "pe jurnale", "maestru-şah" şi forma combinată "maestru-şah cu jurnale".
Formele de contabilitate sunt indispensabile pentru realizarea cerinţelor obiectului de studiu al
contabilităţii şi pentru obţinerea informaţiilor utile solicitate de utilizatorii acestora.

FORMA DE CONTABILITATE PE JURNALE

Această formă de înregistrare în contabilitate se caracterizează prin aceea că asigură

înregistrarea cronologică şi sistematică, în jurnale, care se deschid pentru creditul conturilor în
corespondenţă cu debitul conturilor corespondente, iar rulajul creditor se grupează pe conturi
corespondente debitoare. Totodată, în cadrul unor jurnale se realizează atât evidenţa sintetică, cât şi
cea analitică, ceea ce contribuie la stabilirea cu uşurinţă a concordanţei datelor pe care acestea le
furnizează.
În cadrul formei de înregistrare în contabilitate "pe jurnale", principalele registre şi formulare care se utilizează
sunt:
- Registrul-jurnal
- Registrul-inventar
- Cartea mare
- Jurnale auxiliare;
- Balanţa de verificare.
Registrul-jurnal se utilizează pentru înregistrarea cronologică a tuturor operaţiunilor economico-financiare
consemnate în documentele justificative. Pentru operaţiunile care nu au la bază documente justificative se întocmeşte
Nota de contabilitate.
Notele de contabilitate se întocmesc pe bază de note justificative sau note de calcul şi se înregistrează în mod
cronologic în Registrul-jurnal.
Lunar, sau la altă perioadă prevăzută de lege, în fiecare jurnal auxiliar se stabilesc totalurile sumelor debitoare sau
creditoare înregistrate în cursul lunii (perioadei), totaluri care se înscriu în Registrul-jurnal.
Jurnalele care se folosesc sunt variate şi în funcţie de destinaţia şi structura pe care o au se pot grupa astfel:
- jurnale care asigură înregistrările numai pentru creditul unui singur cont sintetic cu delimitarea sumelor
pe conturi corespondente debitoare, cum sunt cele pentru active circulante băneşti;
- jurnale care oglindesc atât rulajul creditor, cât şi pe cel debitor aferente unor conturi sintetice şi analitice,
cum este cazul celor pentru venituri;

48
 - jurnale în care se reflectă soldurile iniţiale şi finale, precum şi rulajele debitoare şi creditoare ale unor
conturi sintetice şi analitice, dintre care se amintesc cele pentru conturile de active corporale, profit şi pierdere
ş.a.
Unităţile pot utiliza jurnale auxiliare pe feluri de operaţiuni, cum sunt:
1. Jurnal privind operaţiunile de casă şi bancă;
2. Jurnal privind decontările cu furnizorii;
3. Situaţia încasării-achitării facturilor;
4. Jurnal privind consumurile şi alte ieşiri de stocuri;
5.Jurnal privind salariile şi contribuţia pentru asigurări sociale, protecţia socială a şomerilor şi asigurările de sănătate ;
6. Jurnal privind operaţiuni diverse.

În cadrul formei de înregistrare pe jurnale se utilizează, de asemenea, o altă categorie de formulare,

denumită "situaţii", care au rolul de a completa jurnalele, în sensul creşterii volumului de informaţii contabile,
privind, în mod deosebit, operaţiile de debit. Asemenea situaţii servesc pentru controlul exactităţii datelor (cele
pentru debitul conturilor de active circulante băneşti), pentru evidenţa analitică a unor conturi sau a unor operatii
pe care acestea le reflectă, pentru pregătirea datelor (grupare, centralizare, coeficienţi de repartizare) în scopul
efectuării unor înregistrări contabile (de repartizare a diferenţelor de preţ, a cheltuielilor indirecte ş.a.).
Pentru organizarea contabilităţii analitice a unor conturi sintetice se pot folosi, atunci când este necesar,
fişe de cont analitic pentru operaţii diverse, fişe de cont analitic pentru valori materiale ş.a. Asemenea formulare
se utilizează în cazul în care jurnalele şi situaţiile întocmite nu pot satisface cerinţele evidenţei analitice.
În ceea ce priveşte jurnalul Cartea mare amintit anterior, se reţine că se întocmeşte numai la sfârşitul lunii
în vederea determinării rulajelor, a sumelor cumulate de la începutul anului şi a soldurilor finale care se înscriu
ulterior în balanţă de verificare a conturilor sintetice. Se deschide câte un formular pentru fiecare cont sintetic,
formular în care rulajul creditor se înscrie numai ca suma totală, stabilită în jurnal, iar rulajul debitor este
structurat pe conturi corespondente creditoare, sub forma unor sume parţiale stabilite în jurnalele în care a fost
folosit contul în cauză drept cont corespondent debitor. Acest formular reprezintă, de altfel, documentul de
sistematizare şi sinteză contabilă care cuprinde toate conturile sintetice şi reflectă existenţa şi mişcarea tuturor
elementelor patrimoniale, la un moment dat.
Balanţa de verificare reprezintă documentul contabil care permite verificarea exactităţii înregistrărilor
contabile şi controlul concordanţei dintre contabilitatea sintetică şi cea analitică şi, totodată, constituie principalul
instrument pe baza căruia se întocmesc situaţiile financiare anuale şi raportările contabile pentru primul semestru al
exerciţiului financiar.

Dintre jurnalele auxiliare amintite anterior se exemplifică, sub formă de machetă, doar cele ce privesc
operaţiile de casă şi consumurile şi alte ieşiri de stocuri.

JURNAL PRIVIND OPERAŢIILE DE CASĂ

Nr rând Reg de CONTURI CORESPONDENTE DEBITOARE

casă
Rulaj
creditor
0 1 2 3 4 5 6 7 8

ÎNTOCMIT, VERIFICAT, Sold la începutul lunii:

49
 D/C……………
Total
D/C………
Rulaj
creditor…………………………..
Sold la sfârşitul lunii:
D/C…………….

JURNAL PRIVIND CONSUMURILE ŞI ALTE IEŞIRI DE STOCURI

Nr Ziua Document CONTURI DEBITOARE CONTURI CREDITOARE

rând înregistrării (felul, Sintetice Analitice Sume
nr.)
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

FORMA DE CONTABILITATE "MAESTRU-ŞAH"

Caracteristica de bază a formei de înregistrare contabilă "maestru-şah" este aceea de dezvoltare pe

conturi corespondente, atât a rulajului debitor, cât şi a celui creditor al conturilor sintetice. Pentru fiecare cont
sintetic se deschid câte două fişe contabile şah, una pentru debit şi cealaltă pentru credit, ceea ce denotă că
fiecare operaţie economicofinanciară se înregistrează în două fişe de cont şi anume: o fişă pentru contul care s-
a debitat, în corespondenţă cu cel creditat, şi următoarea fişă pentru contul creditat, în corespondenţă cu cel
înscris în debit.
Fişele de cont amintite asigură înregistrarea sistematică, în conturile sintetice, a operaţiilor economice şi
financiare de aceeaşi natură şi numai în cadrul fiecărei grupe sau categorii de operaţii omogene se are în vedere
înregistrarea cronologică, în ordinea datei de emitere a documentelor justificative.
În cadrul formei de înregistrare "maestru-şah", principalele registre şi formulare care se utilizează sunt:
• Registrul-jurnal ;
• Registrul-inventar ;
• Cartea mare şah;
• Balanţa de verificare.
Se reţine că aceste formulare se utilizează în mod similar formei de contabilitate "pe jurnale".
Pentru organizarea evidenţei analitice se folosesc alte formulare, cum sunt fişele de cont analitic pentru
operaţii diverse, care se utilizează numai pentru conturi care necesită doar evidenţa valorică (furnizori, clienţi,
debitori diverşi, creditori), fişe pentru valori materiale necesare în cazul conturilor de active circulante
materiale (materii prime, materiale consumabile, produse finite), situaţii ce se întocmesc ca în cazul formei de
înregistrare pe jurnale.

50
 Înregistrările care se efectuează în fişele de cont sintetic maestru-şah şi în cele de cont analitic au la
bază documente justificative şi note de contabilitate sau documente centralizatoare în care acestea sunt
consemnate, după caz, şi numai după ce au fost oglindite în prealabil în Registrul-jurnal general, care asigură
înregistrarea cronologică.
Totalurile din fişele de cont "maestru-şah" la finele fiecărei luni, se înscriu în jurnalul-Cartea mare, care
este documentul de sistematizare a înregistrărilor contabile în conturile sintetice utilizate şi care asigură obţinerea
datelor cumulate de la începutul anului. Datele sunt înregistrate în ordine cronologică, zilnic sau ori de câte ori
este nevoie.Înregistrările în acest formular se fac, avându-se în vedere că se utilizează o fişă pentru debitul şi o
altă fişă pentru creditul fiecărui cont sintetic, pe baza documentelor justificative, documentelor cumulative şi a
notelor de contabilitate, cronologic, zilnic sau ori de câte ori este nevoie şi, aceasta numai după înregistrarea lor
în Registrul-jurnal. Aceste fişe au structură diferită faţă de formularul Cartea mare utilizat în cadrul formei de
contabilitate pe jurnale, ceea ce se poate observa şi din macheta ce o vom prezenta în continuare.

CARTEA MARE (ŞAH) Simb Debit Pag.

ol
Denumirea contului cont
……………………………………. Credi
t
Nr. din Data Sum CONTURI CORESPONDENTE
registrul- a
jurnal operaţie
i
…….
(anul)

Balanţa de verificare se întocmeşte lunar după operaţiunile prezentate mai sus, iar totalul rulajului curent
al acesteia se compară şi trebuie să fie egal cu totalul Registrului-jurnal general întocmit pentru aceeaşi lună.
Tatodată, se întocmesc balanţe de verificare analitice, iar sumele totale care se obţin se compară cu cele din
conturile sintetice pentru care sunt utilizate.

FORMA DE CONTABILITATE COMBINATĂ "MAESTRU-ŞAH CU JURNALE"

Pentru aplicarea acestei forme de înregistrare contabilă se are în vedere faptul că, pe lângă formularele specifice
formei de contabilitate "maestru-şah", se utilizează şi unele jurnale auxiliare caracteristice formei de contabilitate "pe
jurnale" şi anume:
• Jurnal privind operaţiile de casă şi bancă;
• Jurnal privind decontările cu furnizorii;

51
 • Situaţie privind mişcarea stocurilor;
• Situaţie privind avansurile de trezorerie.
Aceste jurnale constituie documente centralizatoare pentru operaţiile efectuate în cursul fiecărei luni, iar
totalurile ce se obţin se înregistrează în evidenţa sintetică.
Jurnalul privind operaţiile de casă şi bancă, a cărui machetă am prezentat-o mai sus, asigură pe de o parte,
obţinerea rulajului creditor lunar pentru fiecare cont de această natură, cu delimitare pe conturi corespondente
debitoare, iar pe de altă parte, pe verso, în cadrul Situaţiei privind operaţiile de casă şi bancă, permite stabilirea rulajului
debitor, de asemenea, lunar, grupat pe conturi corespondente creditoare. Se întcomeşte, de regulă, în cursul lunii pentru
fiecare cont în parte, iar înregistrările zilnice se efectuează pe baza registrului de casă sau a extrasului de cont al băncii,
la care sunt anexate documentele justificative.
La sfârşitul fiecărei luni se determină rulajele curente, creditor/ debitor, prin intermediul jurnalului şi respectiv
situaţiei amintite, iar sumele astfel obţinute se înscriu în mod distinct, cu numere de ordine separate, în Registrul jurnal.
În fişele deschise în Cartea mare (şah) pentru fiecare cont sintetic se înscriu lunar atât totalurile lunare stabilite
pentru credit şi pentru debit, cât şi gruparea lor pe conturi corespondente, debitoare şi respectiv creditoare.
Din cele menţionate mai sus conchidem că jurnalul privind operaţiile de casă şi bancă :
Serveşte:
- ca jurnal auxiliar pentru înregistrarea operaţiunilor cu mijloace băneşti la unităţile care aplică forma de
înregistrare "pe jurnale";
- la completarea registrului Cartea mare.
Se întocmeşte lunar sau pe măsura efectuării operaţiunilor, în cadrul compartimentului financiar-contabil, separat
pentru fiecare cont sintetic, utilizându-se formatul potrivit, în funcţie de numărul conturilor corespondente.
Se completează pe baza registrului de casă şi a extraselor de cont primite de la bancă la care sunt anexate
documentele justificative. În acest scop, se poate efectua gruparea sumelor pe conturi, atât pentru încasări, cât şi pentru
plăţi, într-un document cumulativ.
La sfârşitul lunii se determină rulajul total, precum şi totalurile fiecăruia dintre conturile corespondente, care
se trec în Cartea mare.
Nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă.
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.
Conţinutul minimal obligatoriu de informaţii al formularului este următorul:
- denumirea unităţii; contul;
- denumirea formularului şi data (luna, anul) pentru care se întocmeşte;
- registrul de casă sau extrasele de cont de la bancă; conturile corespondente; rulajul;
- semnături: întocmit, verificat.

Jurnalul privind decontările cu furnizorii este destinat înregistrării zilnice a sumelor ce se decontează
furnizorilor reflectaţi în conturile: 401 "Furnizori", 404 "Furnizori de imobilizări" şi 408 "Furnizori - facturi nesosite",
pentru datorii provenite din aprovizionări cu materiale şi mărfuri, pentru servicii prestate.
Jurnalul privind decontările cu furnizorii:
Se întocmeşte în cadrul compartimentului financiar-contabil, fie pentru toţi furnizorii, fie separat, pe feluri de
furnizori, pe furnizori principali, pe gestiuni etc.
Se completează pe baza documentelor justificative (facturi, note de recepţie şi constatare de diferenţe etc.) sau
pe bază de centralizatoare, pentru operaţiunile înregistrate în creditul contului de furnizori şi pe baza documentelor
justificative anexate la extrasul de cont primit de la bancă sau registrul de casă pentru operaţiunile înregistrate în debitul
acestui cont.
În cazul înregistrării pe bază de centralizatoare, evidenţa analitică a furnizorilor se ţine separat de jurnal,
utilizându-se Situaţia încasării-achitării facturilor sau alte formulare (Fişa de cont pentru operaţiuni diverse).
Facturile rămase neachitate (nelichidate) până la sfârşitul lunii se înregistrează în Situaţia încasării-achitării
facturilor.
La sfârşitul lunii, se determină rulajul creditor total, precum şi totalurile fiecăruia din conturile corespondente
debitoare care se trec în Cartea mare.
Nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă.
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.
Conţinutul minimal obligatoriu de informaţii al formularului este următorul:
- denumirea unităţii;
- denumirea şi data (luna, anul) întocmirii formularului; contul;
- ziua înregistrării; numărul şi data notei de recepţie/factură; furnizorul localitatea (explicaţii); conturi
corespondente debitoare; rulajul creditor al contului de furnizori;
- plata facturilor (debit cont furnizori), ziua achitării, cont corespondent creditor, nr. document, suma;
- semnături: întocmit, verificat.

Formatul acestui document îl vom prezenta în continuare :

52
 JURNAL Contul…………………..………..
PRIVIND DECONTĂRILE CU FURNIZORII
Luna………Anul……..Pag……..

Nr Ziua Numărul şi Furniz CONTURI Rulajul Plata furnizorilor

. înregis data orul CORESPONDENTE creditor (debit cont furnizori)
râ trării Localit DEBITOARE al
nd Recep Fact atea contului Ziua Cont Nr. Su
ţiei urii (explic de achit corresp doc ma
aţia) furnizor ării ond
i credito
r

Întocmit, Verificat,

Înregistrările în acest jurnal se efectuează, pe de o parte, pe baza documentelor justificative privind datoriile
(facturi, note de recepţie şi constatare de diferenţe) sau de documente centralizatoare, iar, pe de altă parte, pe baza
documentelor justificative privind sumele efectiv decontate, anexate la extrasul de cont al băncii sau la registrul de
casă. Pentru fiecare categorie de stocuri şi pentru lucrări şi servicii se poate deschide câte un jurnal separat, care
constituie un centralizator al operaţiilor efectuate, iar totalurile lunare privind rulajul creditor şi totalurile conturilor
corespondente debitoare se înscriu în Registrul-jurnal şi în fişa sintetică a contului respectiv deschis în Cartea mare
(şah). Totodată, se reţine că, documentele ce privesc datorii nedecontate până la sfârşitul lunii se transcriu, poziţie cu
poziţie, în Situaţia încasării achitării facturilor, prin intermediul căreia se asigură contabilitatea analitică a furnizorilor.
Situaţia privind mişcarea stocurilor se utilizează pentru stabilirea, la sfârşitul fiecărei luni, a rulajelor şi
soldurilor fiecărui cont de materiale. Se întocmeşte la nivelul unităţii sau pe magazii, după cum se consideră a fi util, pe
baza jurnalelor în care apare debitul conturilor de materiale, iar datele pe care le conţine sunt delimitate, în mod firesc,
pe conturi debitoare de materiale, dar şi pe conturi corespondente creditoare, aşa cum reiese şi din macheta care o vom
prezenta în continuare.

SITUATIE PRIVIND MIŞCAREA STOCURILOR

Luna............ Anul.......

Nr. rând Explicaţii CONTURI DEBITOARE

1 2 3 4 5 6 7 8 9
1 INTRĂRI (Cont
corespondent creditor)
2
3
4
Total
5
6 Sold iniţial (+)
7 Materiale vândute(-)
8 Total general
9 Coeficient de repartizare
(%)

53
10 Total ieşiri (fără materiale
vândute rd. 7)
11 Sold final (rd 8-rd 10)
Întocmit Verificat

Concordanţa dintre rulajele debitoare, creditoare şi soldurile conturilor sintetice de materiale stabilite
prin intermediul situaţiei analizate şi sumele existente în Cartea mare se realizează prin operaţiunea de
verificare efectuată la sfârşitul lunii.
Situaţia privind avansurile de trezorerie reprezintă un document centralizator prin intermediul căruia
se realizează atât contabilitatea analitică a sumelor acordate angajaţilor drept avansuri pentru deplasări în
interesul unităţii sau pentru achiziţionări sau plăţi de valori reduse, cât şi a cheltuielilor decontate. Se
completează pe măsura efectuării operaţiilor de această natură, pe baza Dispoziţiilor de plată-încasare către
casierie şi respectiv a Ordinelor de deplasare (delegaţii), la care se anexează documentele justificative de
cheltuieli sau achiziţionări, iar structura sa reiese din macheta următoare:

SITUAŢIE
Pag……………………………
PRIVIND AVANSURILE DE TREZORERIE
Luna…………… Anul……….
Nr. Numele şi Nr. rând Soldul la Avans acordat Achitarea Decontul
rând prenumele din începutul sumelor
titularului situaţia lunii cheltuite peste
de avans lunii avans
precedente Ziua Suma Ziua Suma Data Nr. Suma

1
2
3
4
5
6
7
(continuare)

Cheltuieli conform ordinului de deplasare Sume restituite sau reţinute Sold la Penalizări Nr.
(verso) înregistrate în debitul conturilor sfârşitul de rând
lunii întârziere
Ziua Cont Suma Suma
corespondent
debitor

54
 În documentul analizat pentru fiecare titular de avans, se înscriu, printre altele, avansul acordat,
sumele cheltuite în plus faţă de acesta, sumele decontate, conturile corespondente debitoare de
cheltuieli, sumele restituite, soldurile de la sfârşitul lunii (sume nedecontate), care se transcriu în
formularul ce se utilizează pentru luna următoare.
La rândul lor, formularele specifice formei de contabilitate "maestru-şah" (Registrul-jurnal,
Registrul-inventar, Cartea mare şah şi Balanţa de verificare) se utilizează în mod obişnuit, fără
deosebiri faţă de ceea ce s-a prezentat cu ocazia analizei acestei forme de înregistrare contabilă.

Întrebări de autoevaluare :

1. Care din urmatoarele documente sunt obligatorii si sunt nominalizate in Legea Contabilitatii?

a. registrul de casa;
b. registrul jurnal;
c. fisa mijlocului fix;
d. nota de intrare receptie;
e. bonul de consum.

3. ............... ........................(2 cuvinte) este un document contabil obligatoriu, întocmit cu prilejul efectuării
inventarierii în care se înregistrează toate elementele de activ şi de pasiv, grupate în funcţie de natura lor,
inventariate de unitate, potrivit legii.

4. Potrivit Legii Contabilităţii, ştatele de salarii se pastrează termen de :

a. 1 an ;
b. 3 ani ;
c. 10 ani ;
d. 50 ani ;
e. 5 ani.

5. Potrivit Legii Contabilităţii, registrele contabile obligatorii se pastrează termen de :

a. 1 an ;
b. 3 ani ;
c. 10 ani ;
d. 50 ani ;
e. 5 ani.

Tema nr. 11

EVALUAREA CONTABILĂ A ELEMENTELOR DE ACTIV ŞI PASIV

Cele două căi de acceptare a tranzacţiilor şi a altor evenimente în sistemul reprezentărilor contabile sunt, pe de o
parte, consemnarea acestora în documente justificative primare şi centralizatoare, iar pe de altă parte, exprimarea lor prin
intermediul etalonului bănesc.

ELEMENTE SEMNIFICATIVE PRIVIND EVALUAREA

În vederea înregistrării operaţiilor economice în contabilitate este necesară exprimarea în etalon bănesc a
elementelor de activ, pasiv şi modificările ce se produc în masa patrimoniului. Aceasta prezintă o importanţă deosebită
pentru realizarea unei imagini fidele a patrimoniului.

Evaluarea reprezintă, exprimarea valorică a elementelor patrimoniale şi a operaţiilor economico-financiare, deci

cuantificarea lor în etalon bănesc. Din cele menţionate anterior rezultă că obiectivul evaluării îl constituie structurile
proprii patrimoniului şi anume: activele, pasivele, cheltuielile, veniturile, precum şi operaţiile economice şi financiare
privind mişcarea acestor structuri.

55
 Evaluarea asigură legătura întregului flux de culegere, prelucrare şi informare contabilă, care permite trecerea de la
informaţii individuale, exprimate în etalon natural la informaţii generalizatoare, de sinteză, în expresie valorică.

Evaluarea este condiţie a procesului ascendent de cunoaştere a obiectului contabilităţii prin intervenţia şi cu
utilizarea şi a celorlalte instrumente şi procedee ale metodei contabilităţii. Toate procedeele metodei contabilităţii sunt
legate de evaluare.

Evaluarea este prezentată în aplicarea unor procedee moderne de calculaţie a costurilor, în aplicarea procedeelor
verificării şi controlului prin intermediul balanţelor de verificare, a inventarierilor, la generalizarea informaţiilor contabile
prin bilanţ şi verificarea echilibrului dintre activ şi pasiv.

Problematica referitoare la operaţiunile de evaluare este reglementată de legislaţia contabilă armonizată cu

directivele europene şi cu Standardele Internaţionale, atât pentru întreprinderile mari şi foarte mari cât şi pentru cele mici
şi mijlocii.

FORMELE DE EVALUARE UTILIZATE ÎN CONTABILITATE

Formele de evaluare se diferenţiază fie în funcţie de momentul când se efectuează, fie în funcţie de natura
elementelor patrimoniale.

Corespunzător momentului efectuării evaluării conform O.M.F.P. 1752/2005, evaluarea trebuie să se efectueze în
următuarele momente, prin intermediul opţiunilor corespunzătoare caracterului economic al tranzacţiilor :

- evaluarea la data intrării în entitate;

- evaluarea la data ieşirii din patrimoniu sau la darea în consum ;

- evaluarea elementelor patrimoniale cu ocazia inventarierii;

- evaluarea la încheierea exerciţiului.

1. La data intrării în entitate, bunurile se evaluează şi se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare,

care se stabileşte astfel:

a) la cost de achiziţie - pentru bunurile procurate cu titlu oneros;

b) la cost de producţie - pentru bunurile produse în entitate;

c) la valoarea de aport, stabilită în urma evaluării - pentru bunurile reprezentând aport la capitalul social;

d) la valoarea justă - pentru bunurile obţinute cu titlu gratuit.

Costul de achiziţie al bunurilor cuprinde preţul de cumpărare, taxele de import şi alte taxe (cu excepţia
acelora pe care persoana juridică le poate recupera de la autorităţile fiscale), cheltuielile de transport, manipulare şi alte
cheltuieli care pot fi atribuibile direct achiziţiei bunurilor respective.

Reducerile comerciale acordate de furnizor nu fac parte din costul de achiziţie.

Costul de producţie al unui bun cuprinde costul de achiziţie a materiilor prime şi materialelor consumabile şi
cheltuielile de producţie direct atribuibile bunului.

Costul de producţie sau de prelucrare al stocurilor, precum şi costul de producţie al imobilizărilor cuprind
cheltuielile directe aferente producţiei, şi anume: materiale directe, energie consumată în scopuri tehnologice,
manoperă directă şi alte cheltuieli directe de producţie, precum şi cota cheltuielilor indirecte de producţie alocată în
mod raţional ca fiind legată de fabricaţia acestora.

56
 În costul de producţie poate fi inclusă o proporţie rezonabilă din cheltuielile care sunt indirect atribuibile
bunului, în măsura în care acestea sunt legate de perioada de producţie.

Următoarele reprezintă exemple de costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor, ci sunt recunoscute
drept cheltuieli ale perioadei în care au survenit, astfel:

- pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de producţie înregistrate peste limitele normal admise;

- cheltuielile de depozitare, cu excepţia cazurilor în care aceste costuri sunt necesare în procesul de producţie, anterior
trecerii într-o nouă fază de fabricaţie;

- regiile (cheltuielile) generale de administraţie care nu participă la aducerea stocurilor în forma şi locul final;

- costurile de desfacere.

Dobânda la capitalul împrumutat pentru finanţarea achiziţiei, construcţiei sau producţiei de active cu ciclu
lung de fabricaţie poate fi inclusă în costurile de producţie, în măsura în care aceasta este legată de perioada de
producţie. În cazul includerii dobânzii în valoarea activelor, aceasta trebuie prezentată în notele explicative.

Prin activ cu ciclu lung de fabricaţie se înţelege un activ care solicită în mod necesar o perioadă substanţială de
timp pentru a fi gata în vederea utilizării sau pentru vânzare.

Valoarea de aport se determină în funcţie de preţul pieţei, utilitatea, starea şi amplasarea bunurilor aduse ca aport
la capitalul social, stabilită în urma unei evaluări efectuate potrivit legii;

Valoarea justă sau valoarea de utilitate este utilizată pentru bunurile obţinute cu titlu gratuit, care se stabileşte în
funcţie de preţul pieţei, starea şi amplasarea acestora;

Valoarea de aport şi, respectiv, de utilitate se substituie costului de achiziţie.

2. Evaluarea la data ieşirii din patrimoniu sau la darea în consum (prin vânzare, distrugere, lipsa în gestiune
ş.a., respectiv, pentru obţinerea de produse, executarea de lucrări şi prestarea de servicii), se face la valoarea lor de
intrare.

3. Evaluarea elementelor patrimoniale cu ocazia inventarierii anuale, efectuată înainte de închiderea

conturilor, se face la valoarea actuală sau de utilitate a fiecărui element, fiind denumită valoare de inventar. Această
valoare se stabileşte în funcţie de utilitatea bunului, starea acestuia şi preţul pieţei. Pentru creanţe şi datorii se ia în
calcul valoarea lor probabilă de încasat, respectiv de plată.

4. Evaluarea la încheierea exerciţiului asigură aplicarea efectivă a principiului prudenţei şi constă în

aceea că elementele de activ şi de pasiv de natura datoriilor se evaluează şi se reflectă în situaţiile financiare anuale la
valoarea de intrare, pusă de acord cu rezultatele inventarierii.

În acest scop, valoarea de intrare se compară cu valoarea stabilită pe baza inventarierii, denumită valoare de
inventar. În acest caz, se vor avea în vedere, printre altele:

Pentru elementele de activ, diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar şi valoarea contabilă netă a
elementelor de activ se înregistrează în contabilitate pe seama unei amortizări suplimentare, în cazul activelor
amortizabile pentru care deprecierea este ireversibilă sau se efectuează o ajustare pentru depreciere sau pierdere de
valoare, atunci când deprecierea este reversibilă, aceste elemente menţinându-se, de asemenea, la valoarea lor de
intrare.

Valorile mobiliare pe termen scurt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată se evaluează la valoarea de
cotaţie din ultima zi de tranzacţionare, iar cele netranzacţionate la costul istoric mai puţin eventualele ajustări pentru
pierdere de valoare.

Valorile mobiliare pe termen lung se evaluează la costul istoric mai puţin eventualele ajustări pentru pierdere de
valoare.

57
 Prin valoare contabilă netă se înţelege valoarea de intrare, mai puţin amortizarea şi ajustările pentru depreciere
sau pierdere de valoare, cumulate.

Pentru elementele de pasiv de natura datoriilor, diferenţele constatate în plus între valoarea de inventar şi
valoarea de intrare a elementelor de pasiv de natura datoriilor se înregistrează în contabilitate, pe seama elementelor
corespunzătoare de datorii.

La fiecare dată a bilanţului:

a) Elementele monetare exprimate în valută (disponibilităţi şi alte elemente asimilate, cum sunt acreditivele şi
depozitele bancare, creanţe şi datorii în valută) trebuie evaluate şi raportate utilizând cursul de schimb comunicat de
Banca Naţională a României şi valabil la data încheierii exerciţiului financiar. Diferenţele de curs valutar, favorabile
sau nefavorabile, între cursul de la data înregistrării creanţelor sau datoriilor în valută sau cursul la care au fost
raportate în situaţiile financiare anterioare şi cursul de schimb de la data încheierii exerciţiului financiar, se
înregistrează, la venituri sau cheltuieli financiare, după caz.

b) Pentru creanţele şi datoriile, exprimate în lei, a căror decontare se face în funcţie de cursul unei valute, eventualele
diferenţe favorabile sau nefavorabile, care rezultă din evaluarea acestora se înregistrează la venituri sau cheltuieli
financiare, după caz. Determinarea diferenţelor de valoare se efectuează similar prevederilor lit. a).

c) Elementele nemonetare achiziţionate cu plata în valută şi înregistrate la cost istoric (imobilizări, stocuri) trebuie
raportate utilizând cursul de schimb de la data efectuării tranzacţiei.

d) Elementele nemonetare achiziţionate cu plata în valută şi înregistrate la valoarea justă trebuie raportate utilizând
cursul de schimb existent la data determinării valorilor respective.

Prin elemente monetare se înţelege disponibilităţile băneşti şi activele/datoriile de primit/de plătit în sume fixe
sau determinabile.

Evenimentele care apar după data bilanţului pot furniza informaţii suplimentare referitoare la perioada
raportată faţă de cele cunoscute la data bilanţului. Dacă situaţiile financiare anuale nu au fost aprobate, acestea trebuie
ajustate pentru a reflecta şi informaţiile suplimentare.

TRATAMENTE CONTABILE SPECIFICE IMOBILIZĂRILOR

Valoarea de bilanţ a fiecărui element de imobilizări este reprezentată, de regulă, de costul de achiziţie sau de
costul de producţie, aşa cum reiese şi din cele reliefate anterior.

Totodată, trebuie avut în vedere faptul că există situaţii considerate ca fiind normale, când costul de achiziţie sau
de producţie iniţial (valoarea de intrare sau contabilă) aferent imobilizărilor se diminuează în cursul exerciţiului, prin
utilizare sau depreciere, ceea ce impune corectarea corespunzătoare a lui şi înscrierea în bilanţ a valorii contabile nete,
ceea ce poate fi denumit drept tratament specific, aşa cum se prezintă în continuare.

• Costul de achiziţie sau de producţie aferent activelor cu durată normală de funcţionare limitată, din care s-a
dedus valoarea reziduală estimată, se diminuează cu amortismentele calculate şi înregistrate în contabilitate.

• Costul de achiziţie corespunzător imobilizărilor financiare se diminuează cu provizionul ce se constituie în mod

obligatoriu în cazul unei deprecieri, care se stabileşte ca diferenţă între valoarea de intrare şi valoarea realizabilă netă.
Provizionul astfel constituit se prezintă în mod distinct în notele explicative.

• Pentru fiecare activ imobilizat care s-a depreciat, indiferent de durata lui de utilizare, este obligatorie
constituirea de provizioane, ce trebuie prezentate în mod distinct în notele explicative.

La rândul său, valoarea de bilanţ a activului în cauză se determină prin deducerea acestui provizion,
din costul de achiziţie sau de producţie, după caz.

58
 • În notele explicative la situaţiile financiare trebuie prezentate, de asemenea, în mod distinct, atât
provizioanele reluate la venituri, în cazul în care au încetat motivele pentru care au fost constituite, cât şi
suplimentările de provizioane, atunci când deprecierea estimată este superioară provizionului existent.

• Imobilizările corporale existente în patrimoniul întreprinderii, în baza unor reglementări exprese şi atunci
când valoarea justă s-a modificat în mod semnificativ, se reevaluează şi astfel se obţine valoarea de intrare
actualizată (reevaluată), care înlocuieşte valoarea contabilă bazată pe costul istoric.

Operaţiunea propriu-zisă de reevaluare se efectuează, de regulă, la sfârşitul anului, avându-se în vedere

rata inflaţiei, denumită şi coeficient de actualizare, comunicată de Comisia Naţională pentru Statistică, precum
şi valoarea existentă în contabilitate pentru bunurile supuse reevaluării, elemente care se înmulţesc şi astfel se
obţine valoarea de intrare actualizată sau curentă.

Creşterea sau diminuarea de valoare stabilită în urma reevaluării imobilizărilor corporale majorează şi,
respectiv, diminuează capitalurile proprii, fiind reflectată la elementul bilanţier denumit "Rezerve din
reevaluare".

REGULI SPECIALE ADIŢIONALE PRIVIND IMOBILIZĂRILE ŞI STOCURILE

În vederea înscrierii unor categorii de elemente de imobilizări în situaţiile financiare este necesar ca, pe
langă tratamentele contabile de bază, să fie apelate şi unele reguli adiţionale, care se prezintă, în mod succint,
în cele ce, urmează.

• Dacă întreprinderea adoptă decizia de a imobiliza cheltuielile de constituire este necesar ca sumele
înregistrate în contul cu aceeaşi denumire să fie amortizate în mod sistematic pe parcursul unei perioade de
maximum 5 ani. Totodată, aceste cheltuieli trebuie prezentate în mod detaliat în notele explicative privind situaţiile
financiare.

• Cheltuielile de dezvoltare, concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale şi alte drepturi şi valori similare se
înscriu în bilanţ numai în anumite situaţii, când se precizează şi perioada în care se amortizează.

Totodată, se reţine faptul că pentru valoarea ce se înscrie la postul bilanţier „Cheltuieli de dezvoltare" este
obligatoriu ca în notele explicative să fie prezentate informaţii în legătură cu următoarele două aspecte: perioada pe
parcursul căreia se amortizează şi motivele optării pentru imobilizarea lor.

• Pentru fondul comercial care este tratat ca un activ, de regulă în situaţiile financiare consolidate, ca urmare a
achiziţiei acţiunilor altei întreprinderi, se aplică tratamentele specifice, avându-se în vedere, totodată, că trebuie amortizat
sistematic într-o perioadă care să nu depăşească durata de utilizare a lui, dar nu mai mult de 20 de ani, iar în cazul înscrierii
sale în bilanţ este necesar să fie prezentate în notele explicative atât perioada de amortizare, cât şi motivele stabilirii
acesteia.

• Diferenţa în plus stabilită între suma de rambursat (datorie) şi suma primită, în cazul unui împrumut din emisiunea de
obligaţiuni, se înregistrează într-un cont de activ şi este prezentată în bilanţ ca o corecţie a împrumutului în cauză. Ea
constituie o capitalizare a plăţilor viitoare de dobândă (prime privind rambursarea obligaţiunilor) şi este amortizabilă prin
sume anuale rezonabile astfel încât să nu depăşească scadenţa rambursării datoriei.

• Valoarea titlurilor sub forma de interese de participare şi de creanţe din interese de garticipare pentru întreprinderile
asociate şi participaţiile minoritare se prezintă în mod distinct în bilanţ.

În ceea ce priveşte activele circulante se aminteşte că înscrierea în bilanţ se efectuează, de asemenea, la costul de
achizitie sau costul de producţie înregistrat în contabilitate, însă există şi situaţii când este necesar să fie avute în vedere şi
unele reguli adiţionale, care se prezintă în continuare.

• Atunci când este cazul, valoarea contabilă se diminueaza cu provizionul ce trebuie constituit în prealabil pentru
diferenta nefavorabilă faţă de valoarea realizabilă netă a oricărui activ circulant, provizion ce se prezintă în situaţiile
financiare.

59
 • Provizionul astfel constituit, în măsura în care ulterior îşi pierde total sau parţial obiectul, încetând să mai
existe motivele ce au determinat constituirea lui, se transferă în mod corespunzător la venituri.

• Pentru determinarea valorii ce trebuie înscrisă în bilanţ, reglementările în domeniu prevăd că atât pentru
activele din categoria „stocuri", cât şi pentru activele fungibile, inclusiv cele de natură financiară, este permisa
utilizarea oricarei metode stabilită în acest sens, considerată de administrator ca fiind cea mai adecvată situaţiei
întreprinderii. În acest sens se poate opta pentru una dintre următoarele metode: `

- metoda FIFO-first in first out;

- metoda LIFO-last in first out;

- metoda costului mediu ponderat;

- altă metodă similară, recunoscută de reglementările legale în vigoare.

Metoda primei intrări - primei ieşiri (FIFO) constă în aceea că bunurile care ies din gestiune se
evaluează la costul de achiziţie (sau de producţie) al primei intrări (primul lot). Pe măsura epuizarii primului
lot, bunurile care ies din gestiune se evalueaza la costul de achizitie (sau de producţie) al lotului următor, în
ordine cronologică.

Metoda ultimei intrări - primei ieşiri (LIFO) constă în aceea că bunurile care se eliberează (ies) din
gestiune se evaluează la costul de achiziţie (sau de producţie) al ultimei intrări (ultimul lot intrat în gestiune).
Pe măsura epuizării ultimului lot, bunurile ce se eliberează din gestiune se evaluează la costul de achiziţie (sau
de producţie) al penultimului lot aprovizionat, deci în ordinea inversă a intrărilor în gestiune.

Costul mediu ponderat (C.M.P.) se calculează după fiecare intrare sau numai lunar, după cum se
consideră că este justificat, prin raportarea valorii totale a stocului iniţial cumulată cu valoarea intrărilor la
cantitatea existentă în stocul iniţial cumulată cu cantitatea sau cantităţile intrate, după caz.

În ultima categorie de metode analizate se poate include metoda preţurilor standard (prestabilite),
denumite preţuri de înregistrare.

Această metodă este recomandată pentru bunurile stocabile (materii prime, produse, mărfuri etc.), iar
valorile ce trebuie înscrise în bilanţ se determină în funcţie de preţurile medii ale grupelor sau categoriilor de bunuri în
cauză.

Diferenţele între preţurile standard şi costurile de achiziţie sau de producţie, după caz, se contabilizează distinct şi
ulterior se repartizează în cote proporţionale asupra valorii bunurilor ieşite din gestiune şi asupra valorii stocurilor, pe bază
de coeficient de repartizare. Acest coeficient se determină prin raportarea soldului iniţial al diferenţelor de preţ cumulat cu
diferenţele aferente intrărilor din cursul perioadei la soldul initial al stocului stabilit la preţul de înregistrare; sold cumulat
cu valoarea intrărilor din cursul perioadei (de regula lunar), de asemenea, la pretul de înregistrare.

Coeficientul de repartizare care se obţine se înmulţeşte cu valoarea bunurilor ieşite din gestiune şi evaluate la preţul
de înregistrare, obţinându-se suma absolută a diferenţelor ce se repartizează şi care se înregistrează în contul sau conturile
de cheltuieli în care au fost evidenţiate bunurile ieşite.

Coeficienţii de repartizare se pot calcula la nivelul conturilor sintetice de gradul I şi II, pe grupe sau categorii de
stocuri, iar soldurile finale ale conturilor de diferenţe se cumulează cu soldurile conturilor de stocuri stabilite la preţurile de
înregistrare, obţinânduse valoarea stocurilor la costurile de achiziţie sau de producţie, după caz.

În cazul folosirii metodei preţurilor standard (prestabilite) este necesară actualizarea periodică a acestor preţuri şi,
de regulă, cel puţin odată pe an datorită modificărilor care pot să survină în ceea ce priveşte preţurile de achiziţie sau de
producţie, după caz.

Utilizarea oricărei metode de evaluare a bunurilor la ieşirea din patrimoniu trebuie să respecte principiul
permanenţei metodelor, în sensul că trecerea de la o metodă la alta nu se poate efectua in interiorul exerciţiului financiar

60
deoarece s-ar denatura indicatorii de analiză de la sfarşitul exercitiului, fiind justificată menţinerea aceleiaşi metode în mai
multe exerciţii consecutive.

În legatură cu cele patru metode de evaluare a bunurilor la ieşirea din patrimoniu se pot reţine următoarele aspecte:

- utilizarea metodei preţurilor standard, în condiţiile fluctuaţiei mari a preţurilor, nu este avantajoasă pentru
unitate deoarece estimarea preţului de înregistrare pe durata unui exerciţiu financiar are un grad mare de probabilitate, iar
marja diferenţelor de preţ faţă de costul efectiv este, de asemenea, mare;

- utilizarea metodei FIFO, în condiţiile creşterii costurilor efective de achiziţie, conduce la înregistrarea
unor costuri minime şi la obţinerea unui profit maxim, însă valoarea stocului care rămâne disponibil pentru
exerciţiul următor este stabilită la preţul cel mai mare;

- folosirea metodei LIFO, de asemenea, în condiţiile creşterii costurilor efective de achiziţie are efecte
inverse, determină costuri de producţie maxime şi profit minim, iar stocul care rămâne disponibil pentru
exerciţiul următor este evaluat la preţul cel mai mic, ceea ce asigură existenţa unor rezerve interne pentru
unitatea patrimonială;

- prin utilizarea metodei costului mediu ponderat se realizează un echilibru între valorile de intrare şi
cele de ieşire, precum şi pentru ceea ce rămâne disponibil în stoc la sfârşitul exerciţiului.

În ceea ce priveşte metoda pentru care s-a optat, se impune precizarea că trebuie aplicată cu consecvenţă
pentru elemente similare de stocuri şi, totodată, de la un exerciţiu financiar la altul, iar schimbarea ei pentru un
anumit element de această natură sau activ fungibil poate fi decisă numai în situaţii excepţionale. Când se
produce o asemenea schimbare se impune ca în notele explicative să fie prezentate atât motivele acestei decizii,
cât şi efectele ei asupra rezultatului exerciţiului.

• În notele explicative se prezintă, atunci când este cazul, pe total şi pe categorii, diferenţele semnificative
ce se constată între valoarea înscrisă în bilanţ şi valoarea realizabilă netă, în cazul activelor pentru care se
preconizează că nu vor fi utilizate în procesul de producţie, cât şi între valoarea de bilanţ şi cea de recuperare,
în situaţia inversă.

• Operaţiunea de ajustare pentru diminuarea valorii de bilanţ aferente imobilizărilor corporale, materiilor
prime şi materialelor consumabile nu este necesară în cazul în care acestea sunt reînnoite în mod constant,
valoarea lor globală este de importanţă secundară pentru întreprindere şi, totodată, nu s-a modificat
semnificativ.

• Operaţiunea de ajustare se efectuează pentru activele care nu îndeplinesc condiţiile amintite, avându-se în
vedere intenţia întreprinderii de utilizare sau neutilizare a lor în procesul de producţie. Diminuarea valorii
activului respectiv se determină prin compararea valorii de recuperare prin utilizare, respectiv a valorii
realizabile nete, cu valoarea contabilă.

În acest sens, se au în vedere prevederile Standardelor Internaţionale de Contabilitate (I.A.S.) care, printre altele,
precizează că valoarea recuperabilă a fiecărui activ trebuie să fie estimată ori de câte ori există un indiciu că acesta
poate fi depreciat, iar pierderea ce se constată este recunoscută atunci când valoarea în cauză, este inferioară valorii
contabile. Pentru pierderile din depreciere recunoscute se impune ca în notele explicative să fie prezentate informaţii
adecvate, pe clase de active.

Aşa cum reiese din cele prezentate anterior, în situaţia aplicării Standardelor Internaţionale de Contabilitate se
utilizează mai multe categorii de valori, a căror semnificaţie se precizează în continuare.

● Valoarea de piaţă reprezintă preţul ce poate fi obţinut din vânzarea unui bun economic pe o piaţa activă, care
se caracterizează prin:

● elementele comercializate în cadrul pieţei sunt omogene;

● cumpărătorii şi vânzătorii interesaţi pot fi găsiţi în permanenţă;

61
 ● preţurile sunt disponibile publicului.

● Valoarea de utilizare se referă la valoarea actualizată a fluxurilor viitoare de numerar estimate, ce se aşteaptă
să fie generate din utilizarea continuă a unui activ şi din cedarea lui la sfârşitul duratei sale de viaţă utilă.

● Valoarea justă priveşte suma la care poate fi tranzacţionat un activ sau decontată o datorie, de bună voie, între
părţi aflate în cunoştiinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii în care preţul este determinat obiectiv.

● Valoarea realizabilă este echivalentul de numerar care poate fi obţinut în prezent prin vânzarea normală a
activelor.

● Valoarea realizabilă netă reprezintă preţul de vânzare ce ar putea fi obţinut pe parcursul desfăşurării normale a
activităţii, mai puţin costurile estimate pentru finalizarea bunului şi a costurilor necesare vânzării.

● Valoarea amortizabilă este constituită din costul unui activ diminuat cu valoarea reziduală a acestuia.

● Valoarea reeuperabilă este diferenţa maximă posibilă de realizat dintre preţul net de vânzare şi valoarea de
utilizare.

● Valoarea reziduală priveşte valoarea netă posibil de realizat pentru un activ, la sfârşitul duratei sale de
utilitate, după deducerea costurilor aferente vânzării.

● Valoarea contabilă reprezintă costul la care un activ este recunoscut în bilanţ, în sensul că din costul
istoric sau de intrare în patrimoniu se deduc amortizările cumulate, precum şi pierderile cumulate din
depreciere.

De altfel, valorile de mai sus pot înlocui costul istoric, denumit valoare contabilă, atunci când este
necesar şi în funcţie de momentul când se efectueaza evaluarea.

SISTEMUL DE PREŢURI ŞI TARIFE UTILIZATE ÎN EVALUAREA CONTABILĂ A PATRIMONIULUI

Evaluarea se bazează pe sistemul de preţuri şi tarife, acestea fiind deosebit de importante pentru organizarea
contabilităţii bunurilor economice, pentru urmărirea veniturilor şi pentru efectuarea decontărilor aferente tranzacţiilor
realizate.

Preţul reprezintă echivalentul bănesc aferent bunurilor ce se comercializează, în sensul că furnizorul le

vinde şi beneficiarul (clientul) le cumpară, ceea ce sugereaza şi denumirea lor de preţuri de vânzare şi,
respectiv, preţuri de cumpărare.

La rândul lor, serviciile prestate se decontează între cei doi parteneri, prestator şi client, la o valoare
denumită tarif.

Pentru bunurile ce se obţin din producţia întreprinderii se utilizează preţul producătorului, care conţine,
pe de o parte, costul de producţie, iar, pe de altă parte, cheltuielile de desfacere aferente, profitul unităţii în
cauză şi accizele, pentru anumite bunuri nominalizate în acest sens. Acest preţ, negociat şi acceptat cu şi de
către beneficiar, devine preţ de vânzare pentru producător şi preţ de cumpărare pentru beneficiar, indiferent de
faptul că acesta din urmă este unitate cu profil productiv sau comercial, cu ridicata (en gros) ori cu amănuntul
(en detail).

Bunurile achiziţionate de unităţile comerciale cu ridicata devin mărfuri şi sunt destinate vânzării către
unităţile comerciale cu amănuntul, la preţul de livrare, care, în mod firesc, devine, pentru acestea din urmă,
preţ de cumpărare.

62
 Preţul de livrare sau de vânzare cu ridicata conţine, pe lângă preţul producătorului, şi adaosul comercial
pe care-1 stabileşte această unitate pentru acoperirea cheltuielilor proprii şi pentru obţinerea de beneficii, în
funcţie de concurenţa existentă pe piaţă.

La rândul lor, unităţile comerciale en detail achiziţionează mărfuri de la cele en gros, precum şi bunuri
de la producători în vederea vânzării la preţul cu amănuntul către populaţie, precum şi micilor consumatori
persoane juridice. Acest preţ, care pe măsura vânzării mărfurilor, constituie veniturile unităţii, conţine, pe
lângă preţul de cumpărare, de livrare sau al producătorului, după caz, şi adaosul comercial care să asigure
acoperirea cheltuielilor de circulaţie şi obţinerea de beneficii, stabilit în funcţie de condiţiile pieţei.
Totodată, se are în vedere că în preţul cu amănuntul ce se încasează efectiv de la populaţie se include şi
TVA, care ulterior se decontează bugetului statului. În cazul unităţilor care nu sunt plătitoare de TVA, acest
impozit, datorat furnizorului cu prilejul achiziţionării mărfurilor, se include în preţul de cumpărare, fără să
ocazioneze vreo altă obligaţie.
În cazul întreprinderilor importatoare de mărfuri se utilizează preţul de import sau de cumpărare pentru
aceste unităţi. În componenţa acestui preţ se includ atât sumele în valută, transformate în lei la cursul de schimb din ziua
intrării mărfurilor în vamă, cât şi sumele consemnate în documentele interne şi anume:
• preţul extern;
• cheltuielile de transport şi asigurare pe parcurs extern;
• taxele şi comisioanele vamale;
• accizele, atunci când mărfurile importate au stabilit asemenea impozit;
• comisionul intermediarului de import, atunci când este cazul;
• comisionul unităţii care asigură efectuarea formalităţilor vamale atunci când unitatea importatoare apelează, în
acest scop, la un terţ.
Preţul de vânzare practicat de întreprinderile importatoare conţine, pe lângă preţul de cumpărare, şi adaosul comercial sau
comisionul propriu, după caz, care să asigure acoperirea cheltuielilor pe care acestea le ocazionează şi obţinerea de beneficii.
Tariful se stabileşte pentru fiecare lucrare ce se execută sau fiecare serviciu care se prestează şi, implicit, pentru fiecare
client. El conţine, în general, elementele ce privesc preţul producătorului.

Întrebări de autoevaluare :

1.............. reprezintă, exprimarea valorică a elementelor patrimoniale şi a operaţiilor economico-financiare, deci

cuantificarea lor în etalon bănesc. Din cele menţionate anterior rezultă că obiectivul evaluării îl constituie structurile
proprii patrimoniului şi anume: activele, pasivele, cheltuielile, veniturile, precum şi operaţiile economice şi financiare
privind mişcarea acestor structuri.

2. Evaluarea la data intrării în patrimoniu se poate face la :

a. cost de achiziţie ;
b. cost de producţie ;
c. valoarea de aport ;
d. valoarea justă ;
e. preţ standard.

3. Valoarea ................ priveşte suma la care poate fi tranzacţionat un activ sau decontată o datorie, de bună voie, între
părţi aflate în cunoştiinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii în care preţul este determinat obiectiv.

4. Valoarea .................... este constituită din costul unui activ diminuat cu valoarea reziduală a acestuia.

5. Valoarea .............. reprezintă costul la care un activ este recunoscut în bilanţ, în sensul că din costul istoric
sau de intrare în patrimoniu se deduc amortizările cumulate, precum şi pierderile cumulate din depreciere.

Tema nr. 12
CONTUL. DEFINIŢII, FUNCŢII, FORMĂ ŞI REGULI DE FUNCŢIONARE.

63
 Contul este cel mai reprezentativ procedeu al metodei contabilităţii şi este astfel conceput încât asigură
oglindirea atât în mod curent şi cronologic, a tuturor modificărilor ce se produc în masa patrimoniului, corespunzător
operaţiilor economice şi financiare care se efectuează, cât şi la sfârşitul fiecărei perioade de gestiune, de regulă
lunar, pentru fiecare element component al acestuia. În acest sens, se subliniază că în cursul fiecărei perioade de
gestiune, în cadrul managementului întreprinderii, este necesar să se adopte decizii economice curente, chiar zilnic,
ceea ce se poate realiza numai în condiţiile cunoaşterii de către cei interesaţi, prin intermediul conturilor, atât a
existenţelor, cât şi a modificărilor produse în masa patrimonială.
Studiul noţiunilor prezentate în capitolele precedente ne conduce la concluzia că spre deosebire de bilanţ, prin
intermediul căruia se cunosc elementele patrimoniale, de regulă, la sfârşitul exercitiului, contul permite reflectarea
existenţei şi mişcării elementelor patrimoniale în cursul perioadei de gestiune. Altfel spus, contul oferă posibilitatea
oglindirii tranzacţiilor şi altor evenimente care determină creşterea sau diminuarea elementelor de natura bunurilor
economice, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a veniturilor şi a cheltuielilor, respectiv a proceselor
economice şi a rezultatelor financiare ce se obţin.
Am conchis că contul este procedeu specific de bază al metodei contabilităţii, care asigură organizarea
acesteia în partidă dublă, iar în ceea ce priveşte denumirea lui se consideră că, în esenţă, provine de la cuvântul
compte din limba franceză sau conto din limba italiană.
Pentru fiecare element patrimonial de activ şi de pasiv se utilizează un cont sau, altfel spus, fiecare cont
priveşte doar un singur element patrimonial, dar oglindeşte atât situaţia acestuia la un moment dat, cât şi
diminuările şi creşterile pe care el le-a înregistrat în cursul perioadei de gestiune. Totodată, se foloseşte câte un
singur cont pentru fiecare categorie omogenă de operaţii economice şi financiare de natura proceselor
economice, denumite cheltuieli şi venituri.
Astfel, contul asigură ordonarea şi sistematizarea informaţiilor de natură contabilă. În fiecare dintre
conturile ce privesc elementele patrimoniale se înregistrează, într-o prima etapă, existentul, de regulă, de la
începutul anului, corespunzător elementului pentru care se utilizează, preluat din bilanţul iniţial. Ulterior, se
reflectă modificările elementului respectiv, pe baza documentelor justificative întocmite pentru operaţiile de
majorări şi diminuări produse în cursul perioadei de gestiune. În plus, contul oglindeşte existentul de la
sfârşitul perioadei de gestiune, prin îsumarea creşterilor cu existentul iniţial şi deducerea din rezultatul astfel
obţinut a diminuărilor.
Conturile, deci, asigură urmărirea existenţei şi modificării volumului şi structurii elementelor
patrimoniale şi, prin aceasta, permit stabilirea la sfârşitul exerciţiului, prin intermediul bilanţului, a poziţiei
financiare a întreprinderii, care constituie un obiectiv esenţial al situaţiilor financiare anuale.
La rândul lor, conturile de cheltuieli şi cele de venituri creează premisele necesare pentru reflectarea,
cu ajutorul contului de profit şi pierdere întocmit la sfarşitul anului financiar a performanţelor obţinute de
unitatea economică în cadrul exerciţiului la care se referă, ceea ce reprezintă un alt obiectiv esenţial al
raportărilor contabile anuale.
În contextul celor amintite anterior, se poate menţiona că diversitatea elementelor patrimoniale şi a
celor de venituri şi cheltuieli determină utilizarea de către întreprinderi a unui număr apreciabil de conturi, câte
un cont pentru fiecare dintre elementele respective, care în totalitatea lor constituie sistemul de conturi.
Operaţiunile economico-financiare care au loc în cadrul unităţilor economice se reflectă cu ajutorul
conturilor, sub dublu aspect, pe de o parte, al utilităţii şi funcţionalităţii şi deci a destinaţiei lor economice, iar
pe de altă parte în ceea ce priveşte sursele de finanţare a bunurilor economice. Astfel, contul asigură
realizarea contabilităţii în partidă dublă, cu menţinerea permanentă a egalităţii valorii totale a elementelor de
activ cu a celor de pasiv şi, implicit, a echilibrului ecuaţiei fundamentale privind dubla reprezentare a masei
patrimoniului.

Din cele prezentate mai sus rezultă că fiecare cont are un conţinut economic bine definit, care
corespunde esenţei elementului patrimonial sau categoriei de procese economice pentru care se utilizează, iar
conţinutul economic al acestuia determină sau sugerează şi denumirea contului care îi asigură înregistrarea.

Pentru înţelegerea celor prezentate mai sus vom exemplifica prin câteva perechi de elemente
patrimoniale şi de conturi aferente care au conţinut economic şi denumiri identice şi anume:
• din activul bilanţului: Construcţii, Terenuri, Produse finite, Mărfuri, Casa etc;
• din pasivul bilanţului: Capital, Rezerve din reevaluare, Furnizori, Personal- salarii datorate, Asigurări
sociale, Taxa pe valoare adăugată etc.;
• din categoria proceselor economice: Cheltuieli privind energia şi apa, Cheltuieli privind mărfurile,
Cheltuieli privind ambalajele, Cheltuieli cu salariile personalului, Venituri din vânzarea produselor finite,
Venituri din vânzarea mărfurilor etc;
• din categoria rezultatelor financiare: Profit şi pierdere.

În ceea ce priveşte conturile se reţine şi faptul că înregistrarea operaţiilor economice şi financiare care
intră în sfera de acţiune a fiecăruia dintre ele se efectuează în etalon monetar, ceea ce reprezintă o condiţie

64
obligatorie pentru generalizarea ulterioară a datelor prin intermediul bilanţului. Totodată, în cazul elementelor
patrimoniale de natura activelor circulante materiale se utilizează şi etalonul natural, care contribuie la
asigurarea integrităţii acestora.
Urmare a celor prezentate mai sus putem reţine ca un aspect esenţial, şi opinia de sinteză exprimată în
literatura de specialitate potrivit căreia "fiecare din conturile contabilităţii curente are un anumit conţinut
economic, determinat de elementul patrimonial a cărui situaţie se reflectă cu ajutorul contului respectiv şi
datorită căruia ele prezintă anumite particularităţi prin care se deosebesc unul faţă de altul 7".

FUNCŢIILE CONTULUI

Contul, constituie un instrument de lucru deasebit de important, care se utilizează în mod curent şi
asigură îndeplinirea a numeroase cerinţe care îi revin în cadrul contabilităţii. Realizarea acestui deziderat este
asigurată prin faptul că el îndeplineşte mai multe funcţii, dintre care se amintesc cele mai semnificative şi
anume: economică, statistică, de calcul, de control, de grupare, de sistematizare, contabilă etc.

Funcţia economică a fiecărui cont este determinată de conţinutul său economic, în sensul că asigură
urmărirea unui anumit bun patrimonial, unei anumite surse de finanţare sau unui proces economic distinct,
precum şi a rezultatului financiar.
Funcţia statistică se referă la faptul că datele şi informaţiile pe care le furnizează conturile se
utilizează de către statistică pentru calcularea mai multor indicatori utili pentru cei interesaţi, cum sunt:
volumul bunurilor economice, mărimea capitalului social şi a capitalurilar proprii, costul producţiei, volumul
cifrei de afaceri, nivelul beneficiului sau pierderii etc.
Funcţia de calcul este determinată de numeroasele operaţiuni aritmetice sau de altă natură ce se
efectuează în cadrul conturilor sau cu ajutorul acestora pentru determinarea intrărilor şi a existentului fiecărui
element patrimonial, pentru stabilirea costului efectiv de achiziţie sau de producţie, după caz, precum şi a
rezultatelor financiare obţinute etc.
Funcţia de control este caracteristică anumitor conturi care, prin conţintul lor permit verificarea
integrităţii patrimoniului întreprinderii, compararea costurilor efective de producţie şi a cifrei de afaceri cu
ceea ce a fost programat etc.
Funcţia de grupare se referă la faptul că în conturi se înregistrează bunurile economice, sursele de
finanţare, procesele economice şi rezultatele financiare, fiecare dintre acestea reflectându-se în conturi în mod
individual sau pe elemente omogene.
Funcţia de sistematizare se realizează prin intermediul conturilor în sensul că ele asigură urmărirea
distinctă a operaţiilor economice şi financiare care determină, pe de o parte, creşteri sau majorări, iar pe de altă
parte diminuări sau scăderi pentru acelaşi element patrimonial sau de procese economice.

Funcţia contabilă este determinată de conţinutul economic aferent conturilor, în funcţie de care se
utilizează o anumită metodologie de funcţionare a lor. Această funcţie asigură, de altfel, exercitarea tuturor
celorlalte funcţii pe care le îndeplinesc conturile, aşa cum sunt amintite anterior.

FORMA CONTULUI
În evoluţia sa istorică, contul a îmbrăcat mai multe forme grafice de prezentare. La început, pentru
înregistrarea operaţiilor economice s-a utilizat „forma aritmetică” a contului. Astfel, contul se prezenta sub forma
unui tabel în care intrările şi ieşirile elementului bilanţier urmărit prin cont erau înscrise cronologic, iar la
sfârşitul fiecărei zile se determină existentul.
Ca urmare a dezavantajelor care au apărut ca urmare a utilizării formei aritmetice, dezavantaje reprezentate
îndeosebi de dificultăţile în efectuarea operativă a analizei economice, dat fiind faptul că pentru stabilirea
totalului încasărilor sau plăţilor dintr-o anumită perioadă de gestiune trebuiau efectuate operaţiuni suplimentare
de extragere, separare şi însumare a celor două tipuri de mişcări. Forma grafică a contului a fost modificată astfel
încât să fie posibilă separarea creşterilor de scăderi, astfel contul se prezintă ca un tabel cu două părţi, asemănător
literei „T”, în sensul că linia verticală delimitează două părţi ale sale care permit separarea operaţiilor economice
şi financiare de natura creaţelor de cele care generează diminuări.
Aceasta formă a contului este asemănătoare unei balanţe şi asigură înregistrarea într-o parte a ei a sumelor
ce privesc existentul iniţial şi creşterile, sume care se adună, deoarece sunt de aceeaşi natură, iar în cealaltă parte,
reflectă diminuările aferente aceluiaşi element patrimonial, sume care, de asemenea, se adună, în mod distinct.
În acest context, se poate reţine că în fiecare parte a contului se efectuează numai adunări de sume, cu
precizarea că, atunci când este necesar şi doar în mod izolat, se poate efectua şi scăderea unei sume, însă aceasta

7
Oprea Călin şi Mihai Ristea- Bazele contabilităţii-Editura Naţional, Bucureşti, 2001, pag.132

65
trebuie înscrisă în roşu sau sa fie încadrată în chenar negru. Asemenea sume se referă la corectarea altor sume
înregistrate eronat în prealabil.
Forma bilaterală a contului se referă la posibilitatea separării şi înregistrării în partea stângă existenţele
iniţiale şi creşterile ce privesc bunurile economice, iar diminuările în partea dreaptă. În privinţa surselor de finanţare
se va proceda exact invers (existenţele iniţiale şi majorările privind sursele de finanţare se reflectă în partea dreaptă
a conturilor, iar diminuările în partea stângă a acestora).
Din cele prezentate mai sus rezultă că sumelor ce privesc existenţele iniţiale şi creşteri, indiferent de
conţinutul economic al conturilor, li se atribuie semnul plus.
Forma bilaterală a conturilor se regăseşte în registrele şi fişele de cont ce se utilizează în cadrul contabilităţii,
iar forma grafică sub care se prezintă corespunde celor două părţi ale acestora, stânga şi dreapta, denumite debit şi
credit.
Vom prezenta mai jos forma bilaterală grafică pentru contul „Mărfuri” :
Debit Mărfuri Credit
Data Explicaţia Suma Data Explicaţia Suma
01.10.2005 Sold iniţial 200.000 10.10.2005 Vânzare mărfuri cu fact 100.000
nr ………

02.10.2005 Aprovizionare de la 150.000

furnizori cu factura nr
………….
Total 350.000 Total 100.000
În acest caz existentul final se determină prin deducerea din totalul intrărilor (creşterilor) de 350.000,
stabilit sub forma debitului, a ieşirilor, (diminuările) de 100.000, sumă existentă sub forma creditului, rezultând suma
de 250.000, care reprezintă existentul de mărfuri la un moment dat.
Vom prezenta în continuare forma bilaterală grafică pentru contul „Furnizori” :
Debit Furnizori Credit
Data Explicaţia Suma Data Explicaţia Suma
02.10.2005 Plată mărfuri 150.000 01.10.2005 Sold iniţial 100.000
08.10.2005 Plată materii prime 300.000 02.10.2005 Aprovizionare cu 150.000
mărfuri
07.10.2005 Aprovizionare cu 300.000
materii prime
10.10.2005 Aprovizionare cu 50.000
piese de schimb
Total 450.000 Total 600.000
În acest caz existentul final se determină prin deducerea din totalul obligaţiilor (creşterilor) de 600.000,
stabilit sub forma creditului, a ieşirilor, (diminuările) de 450.000, sumă existentă sub forma debitului, rezultând suma
de 150.000, care reprezintă datoriile faţă de furnizori la un moment dat.
În ceea ce priveşte cele două componente ale conturilor, partea din stânga (debit) şi cea din dreapta (credit),
se precizează că sunt delimitate în activitatea practică şi prin intermediul unei alte structuri grafice, denumită forma
unilaterală.
Forma unilaterală a contului elimină unele neajunsuri ale formei bilaterale, dat fiind faptul că în structura
sa conţine câte o singură coloană pentru datele generale(dată, document, explicaţii) şi, de asemenea, câte o coloană
distinctă pentru partea din stânga a contului, destinată sumelor debitoare, şi pentru cea din dreapta acestuia,
corespunzătoare sumelor creditoare. Totodată, este delimitată o ultimă coloană pentru stabilirea, după fiecare operaţie
economică sau financiară, a existentului final, denumit sold.
Exemplificăm structura unilaterală în formă grafică pentru contul „Furnizori” folosindu-ne de datele din
exemplul prezentat la forma bilaterală.

Simbol cont Pagina

66
FIŞĂ DE CONT PENTRU OPERAŢII DIVERSE Simbol cont Pagina

(Unitatea )……………………………………..
FIŞĂ DE CONT PENTRU
Data Document OPERAŢII DIVERSE Simbol cont
Explicaţii Debit Credit 401 D/C 1
corespondent
Felul Nr Furnizori
(Unitatea )……………………………………..
01.10.2005 Sold iniţial 100.000 C 100.000
02.10.2005 Fact. 8382812 Achiziţionar 371 „Mărfuri” 150.000 C 250.000
e mărfuri
02.10.2005 Chit. 1989567 Plată fact. 5311 150.000 C 100.000
8382812
„Casa în lei”
07.10.2005 Fact. 4537293 Aprovizionar 301 „Materii 300.000 C 400.000
e cu mărfuri prime”
08.10.2005 Ext.cont 5836925 Decontare 5121 300.000 C 100.000
fact 4537293
„Conturi la
bănci în lei”
10.10.2005 Fact. 4538627 Aprov. cu 3024 „Piese de 50.000 C 150.000
piese de schimb”
schimb

Din exemplul precedent observăm că după fiecare operaţie economică sau financiară care priveşte o datorie
faţă de furnizori sau o plată către aceştia se cunoaşte existentul final, care în situaţia de mai sus reprezintă datoria faţă
de furnizor.

STRUCTURA CONTULUI
Structura fiecărui cont este astfel elaborată încât asigură informaţiile necesare care privesc operaţiile
economice şi financiare individuale, precum şi totalul acestora, referitoare la elementul patrimonial pentru care se
utilizează, informaţii care ulterior se folosesc în vederea continuării fluxului prelucrării lor până la obţinerea
informaţiilor de sinteză.
Pentru îndeplinirea cerinţelor prezentate mai sus structura contului este alcătuită din următoarele
componente :
• Denumirea sau titlul contului;
• Explicaţia operaţiei înregistrate;
• Debitul şi creditul contului;
• Rulajele contului;
• Total sume;
• Soldurile contului.
Denumirea sau titlul contului, reprezintă numele prin care este identificat elementul patrimonial, astfel
atunci când este posibil coincide cu denumirea elementului patrimonial pentru care se utilizează, care poate fi
un bun economic, o sursă de finanţare, un proces economic sau rezultatul financiar.
Conţinutul economic al fiecărui cont, precum şi denumirea lui sunt determinate de conţinutul şi
denumirea elementului a cărui evidenţă o asigură. Astfel, fiecare cont se individualizează şi permite, în cadrul
contabilităţii curente, urmărirea unui singur fel de element.
Vom exemplifica în continuare câteva denumiri de conturi şi anume : „Terenuri”, „Construcţii”,
„Mijloace de transport”, „Împrumuturi acordate pe termen lung”, „Amortizarea construcţiilor”, „Materii
prime”, „Produse finite”, „Mărfuri”, „Furnizori”, „Clienţi”, „Impozitul pe profit”, „Conturi curente la bănci”,
„Casa”, „Cheltuieli cu materiile prime”, „Cheltuieli privind mărfurile”, „Venituri din vânzarea mărfurilor”,
„Capital subscris vărsat”, „Profit şi pierdere” etc.
Totodată, se menţionează că fiecărui cont i se atribuie un simbol cifric, format, de regulă, din trei sau
patru cifre, care permite utilizarea lui cu uşurinţă, în activitatea practică.
Denumirile şi simbolurile conturilor sunt stabilite prin acte normative. Astfel toate unităţile economice
utilizează aceleaşe conturi sau toate instituţile pubilce folosesc aceleaşi conturi. Ministerul Finanţelor

67
elaborează instrucţiuni de utilizare propriu-zisă a conturilor sau de funcţionare a lor, sub forma conturilor
corespondente corespunzătoare operaţiilor econornice şi financiare pe care le înregistrează fiecare dintre ele.
Explicaţia operaţiei înregistrate are ca scop cunoaşterea unor aspecte şi date referitoare la operaţiile
reflectate în conturi. În funcţie de tipul explicaţiei ea constă în prezentarea succintă a esenţei operaţiei care se
reflectă în cadrul contului, pe baza documentului justificativ în care aceasta este consemnată, în acest caz este
vorba de explicaţie descriptivă. Această explicaţie conţine, în plus, şi alte date care permit identificarea cu
uşurinţă a operaţiei respective, în sensul precizării denumirii, numărului şi datei documentului justificativ în
care a fost consemnată.
În activitatea practică se utilizează şi explicaţia contabilă, care constă în aceea că pentru o operaţie
economică şi financiară înregistrată în debit sau în credit se precizează denumirea sau simbolul contului
corespondent în care aceasta se reflectă în mod concomitent, potrivit dublei înregistrări.
Debitul şi creditul contului reprezintă denumirile celor două părţi stabilite în mod conventional.
Denumirea de debit este atribuită pentru partea din stânga a contului, iar cea de credit pentru partea opusă,
deci cea din dreapta acestuia. Prin intermediul celor două elemente amintite se realizează delimitarea celor
două categorii de modificări pe care le produc operaţiile economice şi financiare ce se efectuează şi care
determină creşteri şi diminuări.
La rândul său, semnificaţia fiecăreia dintre cele două denumiri amintite, debit şi credit, este diferită, fiind
determinată de conţinutul economic aferent conturilor şi în funcţie de acesta este stabilită funcţia contabilă a
lor.
Soldul contului, respectiv iniţial şi final, reflectă existentul la un moment dat aferent elementului
patrimonial pentru care este utilizat.
Soldul iniţial este cel corespunzator începutului de exerciţiu şi este determinat la sfârşitul exerciţiului
anterior, deci ca sold final aferent anului financiar respectiv. Există, de asemenea, sold iniţial, în mod similar,
la începutul oricărei alte perioade de gestiune.
Rulajele contului reprezintă totalul operaţiilor economice şi financiare (mişcările)
pe care acesta le reflectă, în cursul unei perioade de gestiune.
Orice înregistrare de sume în debitul unui cont reprezintă debitarea contului, iar sumele înregistrate se
numesc sume debitoare, iar orice înregistrare de sume în creditul unui cont reprezintă creditarea contului, şi
sumele înregistrate se numesc sume creditoare.
Calculul rulajelor se face prin adunarea sumelor debitoare sau creditoare (fără sold iniţial, unde este
cazul) deci este vorba doar de sumele aferente perioadei de gestiune nu şi de existentul la începutul perioadei.
Total sume reprezintă elementul contului care conţine atât existentul iniţial, cât şi rulajele acestuia.
Total sumele unui cont sunt debitoare dacă însumăm existentul iniţial debitor cu rulajul debitor, sau
creditoare când însumăm existentul iniţial creditor cu rulajul creditor.
Soldul final se determină, de regulă, la sfârşitul exerciţiului şi este calculat prin compararea totalului
sumelor debitoare cu totalul sumelor creditoare, astfel:
• pentru conturile destinate bunurilor economice soldul final se determină ca diferenţă între total sume
debitoare şi total sume creditoare, obţinându-se un sold final debitor sau sold zero, sau cont soldat, deci fără
sold în cazul egalităţii totalurilor sumelor;
• pentru conturile ce privesc sursele de finanţare se procedează invers, în sensul că soldul final se
determină ca diferenţă între total sume creditoare şi total sume debitoare, rezultând un sold final creditor sau
sold zero, sau cont soldat, deci fără sold în cazul egalităţii totalurilor sumelor;
Trebuie reţinut că, la un moment dat, un cont poate avea un singur fel de sold, debitor sau creditor, dupa
caz.
Soldurile finale reprezintă şi soldurile iniţiale pentru aceleaşi conturi, cu ocazia deschiderii acestora
pentru noul exerciţiu sau noua perioadă de gestiune, după caz.
Elementele contului, analizate în cadrul prezentului paragraf, se pot observa, în majoritatea lor, şi din
exemplele prezentate cu prilejul abordării formelor, bilaterală şi unilaterală, grafice ale contului.

Întrebări de autoevaluare :

1. ........... ........... (2 cuvinte) reprezinta numele prin care este identificat elementul patrimonial, astfel atunci
cand este posibil coincide cu denumirea elementului patrimonial pentru care se utilizeaza, care poate fi un bun
economic, o sursa de finantare, un proces economic sau rezultatul financiar.
2. ................... contului reprezinta totalul operatiilor economice si financiare (miscarile) pe care acesta le reflecta,
in cursul unei perioade de gestiune.
3. ............. ............. (2 cuvinte) reprezinta legatura reciproca dintre debitul unui cont si creditul altui cont, stabilita
cu ocazia inregistrarii tranzactiilor in contabilitatea curenta, pe baza dublei inregistrari.
4. ............... ............ (2 cuvinte) se determină, de regulă, la sfârşitul exerciţiului şi este calculat prin compararea
totalului sumelor debitoare cu totalul sumelor creditoare.
5. ............. şi ................. contului reprezintă denumirile celor două părţi stabilite în mod conventional.

68
 Tema nr. 13

REGULILOR DE FUNCŢIONARE A CONTURILOR

Bilanţul ca bază pentru fundamentarea regulilor de funcţionare a conturilor

După cum este deja cunoscut din cele prezentate în paragraful privind procedeele metodei
contabilităţii, conturile asigură materializarea dublei înregistrări a operaţiilor economice şi financiare
consemnate în documentele justificative. Aceste operaţii se referă la existentul şi modificările ce se
produc tuturor elementelor patrimoniale, de natura bunurilor economice şi a surselor de finanţare a
acestora.
În vederea realizării acestui deziderat sunt stabilite câteva reguli de funcţionare a conturilor, în
sensul precizării cu exactitate în care parte a lor, debit sau credit, se înregistrează soldul iniţial (existentul
de la începutul exerciţiului sau altei perioade de gestiune), precum şi creşterile şi diminuările pe care le
determină operaţiile economice şi financiare asupra elementelor patrimoniale pentru care se utilizează.
În acest scop se are în vedere, în mod firesc, bilanţul, care asigură realizarea efectivă a dublei reprezentări a
situaţiei patrimoniului şi a rezultatelor obţinute, constituind astfel baza transpunerii în practică a dublei înregistrări,
ca trăsătură caracteristică a metodei contabilităţii.
Totodată, bilanţul constituie punctul de plecare pentru explicarea regulilor de funcţionare a conturilor şi
datorită faptului că se află într-o strânsă legatură cu toate celelalte procedee ale metodei contabilităţii, dar în mod
deosebit cu cel denumit cont şi aceasta întrucât bilanţul asigură, pe de o parte, centralizarea şi sintetizarea, la un
moment dat, de regulă, la sfârşitul anului a datelor înregistrate în conturi, în timpul exerciţiului, iar, pe de altă parte,
datele existente în bilanţul întocmit pentru sfârşitul anului se utilizează pentru deschiderea atât a bilanţului iniţial,
cât şi a conturilor ce privesc exerciţiul următor.
Din cele prezentate în paragraful precedent rezultă că între bilanţ şi cont se realizează o legătură în dublu sens.
La începutul exerciţiului relaţia este de la bilanţ către conturi, în sensul deschiderii acestora pentru noul exerciţiu, iar
la sfârşitul anului financiar, conturile îşi exercită utilitatea asupra bilanţului prin aceea că îi furnizează datele
necesare pentru completarea posturilor pe care acesta le conţine.
Legatura în dublu sens amintită, între bilanţ şi conturi, se realizează, fără excepţie, trecându-se sumele
existente în stânga sau activul bilanţului de la începutul exerciţiului în stânga sau debitul conturilor şi din dreapta
sau pasivul bilanţului în dreapta sau creditul conturilor. La sfârşitul exerciţiului se efectuează transferul sumelor din
conturi în bilanţ, din debitul sau partea stângă a acestora în partea stângă sau activul bilanţului şi respectiv din partea
dreaptă sau creditul conturilor, de asemenea, în partea dreaptă sau pasivul bilanţului.
Denumirile posturilor bilanţiere concordă doar în puţine cazuri cu denumirile conturilor în care se
înscriu sumele pe care le conţin şi aceasta datorită trăsăturii lor caracteristice de grupare şi sintetizare a
datelor. Denumirea fiecărui post bilanţier cu caracter complex sugerează, în mod firesc, denumirile conturilor
din care se preiau sumele necesare pentru completarea lui şi, implicit, în care se delimitează suma pe care o
reflectă la începutul exerciţiului următor.

Regulile de funcţionare a conturilor

Pe baza regulilor de funcţionare se stabileşte partea contului, debit sau credit în care se vor înregistra
existentul, creşterile şi micşorările determinate de operaţiunile economice ; de asemenea cu ajutorul regulilor
de funcţionare se stabileşte natura soldului final.
• Prima regulă de funcţionare a conturilor poate fi enunţată astfel:
- conturile de activ încep să funcţioneze prin a se debita şi se debitează cu existenţele iniţiale ale
elementelor patrimoniale de activ ;
- conturile de pasiv încep să funcţioneze prin a se credita şi se creditează cu existenţele iniţiale ale
elementelor patrimoniale de pasiv ;
• Regula a doua de funcţionare a conturilor se referă la operaţiile economice şi financiare ce produc
majorarea elementelor patrimoniale de activ şi a celor de pasiv, operaţii care se efectuează, în mod curent, în
cursul exerciţiului sau perioadei de gestiune. Astfel regula a doua poate fi enunţată astfel :
- conturile de activ se debitează cu creşterile de active ca urmare a operaţiunilor economice care le-au
generat ;
- conturile de pasiv se creditează cu creşterile elementelor de pasiv ca urmare a operaţiunilor economice
care le-au generat ;

69
 • Regula a treia de funcţionare a conturilor este determinată de operaţiile economice şi financiare care
generează micşorarea elementelor patrimoniale de activ şi a celor de pasiv, operaţii ce se efectuează, în mod
frecvent, în cursul exerciţiului sau al perioadei de gestiune. Regula a treia poate fi enunţată astfel :
- conturile de activ se creditează cu micşorările elementelor activ ca urmare a operaţiunilor economice
care le-au generat ;
- conturile de pasiv se debitează cu micşorările elementelor de pasiv ca urmare a operaţiunilor economice
care le-au generat ;
• Regula a patra de funcţionare a conturilor priveşte modul cum se asigură stabilirea existenţelor
finale la sfârşitul exerciţiului sau altei perioade de gestiune, fiind denumite solduri finale aferente elementelor
patrimoniale pentru care se utilizează. În acest scop se procedează aşa cum s-a precizat cu prilejul explicării
elementului component al contului denumit sold final, scăzându-se totalul sumelor mai mici din totalul celor
mai mari, iar rezultatul ce se obţine reprezintă un sold debitor sau creditor, după cum este mai mare totalul
sumelor debitoare şi, respectiv, creditoare. Regula a patra poate fi enunţată astfel :
- conturile de activ prezintă la finele unei perioade de gestiune sold final debitor, reprezentând
existenţele de active de care dispune unitatea economică. Soldul conturilor de active poate fi zero
atunci când totalul sumelor debitoare (sold iniţial+intrări) este egal cu totalul sumelor
creditoare (diminuări/ieşiri). În acest caz spunem că contul este soldat.
- conturile de pasiv prezintă la finele unei perioade de gestiune sold final creditor, reprezentând
existenţele de capitaluri proprii sau străine (datorii) de care dispune unitatea economică. Soldul
conturilor de pasiv poate fi zero atunci când totalul sumelor creditoare (sold iniţial+intrări) este
egal cu totalul sumelor debitoare (diminuări). În acest caz spunem că contul este soldat.
În categoria conturilor care au sold final zero se includ, în principal, conturile de cheltuieli şi cele de venituri,
care, la sfârşitul exerciţiului sau perioadei de gestiune, se închid, în sensul ca totalul sumelor debitoare şi, respectiv,
creditoare se transferă în contul de rezultate financiare, înregistrându-se în creditul conturilor de cheltuieli sau în
debitul conturilor de venituri, potrivit celei de-a treia reguli de funcţionare a conturilor.
Cele patru reguli de funcţionare a conturilor pot fi sintetizate în două reguli, în funcţie de cele două categorii
de conturi, de activ şi de pasiv, aşa cum le vom prezenta în continuare.
• Conturile de activ încep să funcţioneze prin a se debita şi se debitează cu existenţele iniţiale, cât şi
creşterile de activ, iar în credit reflectă micşorările de activ şi prezintă sold final debitor sau sold zero.
• Conturile de pasiv activ încep să funcţioneze prin a se credita şi se creditează cu existenţele iniţiale, cât şi
cu creşterile de pasiv, iar în debit oglindesc micşorările de pasiv şi au sold final creditor sau sold zero.
Regulile de funcţionare a conturilor se prezintă în mod sugestiv în schemele de mai jos.
Debit ACTIV Credit
Sold iniţial -
+ (diminuări)
(majorări) Rulaje creditoare (Rc)
Total sume creditoare (Tsc)
Rulaje debitore (Rd)

Total sume debitoare (Tsd)

Sold final debitor (Sfd)

Debit PASIV Credit

- Sold iniţial
(diminuări)
Rulaje debitore (Rd)
Total sume debitoare (Tsd) +
(majorări)

Rulaje creditoare (Rc)

70
 Total sume creditoare (Tsc)

Sold final creditor (Sfc)

Gruparea conturilor, în funcţie de regulile de funcţionare aplicabile

Din cele prezentate în cadrul paragrafului anterior, a ieşit în evidenţă faptul că conturile cu funcţie
contabilă de activ au sold final debitor sau zero, iar în cazul conturilor de pasiv, soldul final este creditor
sau zero, ceea ce le încadrează în categoria de conturi denumită monofuncţionale şi aceasta deoarece
respectă integral fie cerinţele regulilor de funcţionare a conturilor de activ, fie a celor de pasiv.
Există şi conturi care pot prezenta la finele unei perioade sold debitor iar la finele altei perioade
sold creditor. Această categorie este denumită conturi bifuncţionale dat fiind faptul că li se pot aplica atât
regulile de funcţionare ale conturilor de activ (în anumite cazuri) cât şi regulile de funcţionare ale
conturilor de pasiv(în alte cazuri).
Pentru înţelegerea noţiunilor teoretice prezentate în paragraful precedent vom folosi ca exemplu
contul de rezulatate: 121 “profit şi pierdere”. Acest cont funcţionează atât după regulile conturilor de
activ, atunci când diminuează situaţia netă caz în care cheltuielile sunt mai mari decât veniturile, cât şi
după regulile conturilor de pasiv, atunci când majorează situaţia netă, caz în care veniturile sunt mai mari
decât cheltuielile.
În situaţia în care avem în vedere sfârşitul exerciţiului, soldurile finale aferente conturilor
bifuncţionale se înscriu în activul sau în pasivul bilanţului, după cum sunt debitoare şi, respectiv,
creditoare. Din acest considerent, ele nu constituie o categorie distinctă de conturi, similară conturilor ce
constituie categoriile de activ şi de pasiv, ci doar o grupă de conturi care se delimitează ca atare numai în
cursul exerciţiului financiar.

Clasificarea conturilor şi relaţia dintre cele sintetice şi analitice

Diversitatea elementelor patrimoniale şi a celor de venituri şi cheltuieli determină utilizarea de către

întreprinderi a unui număr apreciabil de conturi, câte un cont pentru fiecare dintre aceste elemente, care în totalitatea
lor constituie sistemul de conturi.
În condiţiile utilizării unui număr apreciabil de conturi, care se diferenţiază în funcţie de mai multe aspecte,
este necesară clasificarea lor. Această operaţiune facilitează cunoaşterea şi înţelegerea aspectelor ce privesc
utilizarea propriu-zisă a conturilor.
a. În raport cu funcţia lor contabilă, conturile se clasifică în două categorii semnificative şi anume: conturi
cu funcţie contabilă de activ şi conturi cu funcţie contabilă de pasiv.
La rândul lor, conturile bifuncţionale, în funcţie de soldul lor final, stabilit la un moment dat, se încadrează
în prima categorie sau în următoarea. Această delimitare este importantă pentru aplicarea regulilor de funcţionare a
conturilor.
b. În raport cu sfera de cuprindere se face delimitarea în conturi sintetice şi conturi analitice.
Conturile sintetice asigură reflectarea tuturor elementelor ce privesc atât patrimoniul întreprinderii, cât şi
procesele economice pe care aceasta le efectuează, inclusiv rezultatele financiare ce se obţin, grupate în funcţie de
trăsăturile lor caracteristice. Ele asigură sistematizarea şi generalizarea datelor în vederea întocmirii situaţiilor
financiare anuale şi a altor raportări contabile sau fiscale periodice. Sunt stabilite de Ministerul Finanţelor Fublice
prin intermediul Direcţiei de reglementări contabile şi au caracter obligatoriu, în sensul că fiecare întreprindere poate
utiliza conturile care îi sunt necesare, dar selectate numai dintre cele care sunt reglementate.
Conturile analizate sunt deosebit de importante pentru contabilitate, asigurând realizarea contabilităţii
sintetice, prin intermediul căreia se obţin informaţii la nivelul grupelor omogene de bunuri economice, de surse de
finanţare şi de procese economice în acest sens, exemplificăm conturile: „Mărfuri", care sintetizează toate valorile
aferente sortimentelor de mărfuri comercializate de întreprindere; „Produse finite”, care grupează valoric toate
felurile de produse obţinute din activitatea de producţie; „Clienţi” destinat generalizării datelor privind creanţele
provenite din vânzări de produse şi prestări servicii etc.
Conturile analitice se utilizează în scopul urmăririi detaliate a elementelor înregistrate în conturile sintetice,
sunt considerate conturi dezvoltatoare. Prin intermediul lor se obţin informaţii suplimentare în ceea ce priveşte
componenţa elementelor patrimoniale şi a celor de procese economice care fac obiectul înregistrării în anumite conturi
sintetice, informaţii necesare în managementul întreprinderii în vederea dirijării competente a activităţii curente a
acesteia.
Conturile analizate se stabilesc la nivelul întreprinderii, numai pentru conturile sintetice a căror dezvoltare pe
feluri de componente prezintă interes în procesul de adoptare a deciziei. În acest sens, se menţionează şi faptul că,

71
pentru unele conturi sintetice, este obligatorie contabilitatea analitică, în sensul utilizării de conturi analitice, dar
acestea se stabilesc în funcţie de opţiunea întreprinderii, avându-se în vedere mai multe elemente, dintre care se
amintesc: complexitatea şi diversitatea activităţii ce se desfăşoară, gradul de generalizare a elementelor patrimoniale
urmărite cu ajutorul conturilor sintetice, necesarul de informaţii pentru factorii de decizie, asigurarea premiselor pentru
efectuarea controlului privind integritatea patrimoniului.
În acest context, se reţine că, între fiecare cont sintetic şi conturile analitice utilizate pentru dezvoltarea acestuia,
există o relaţie bine definită, care constă în aceea că operaţiile ce se reflectă în oricare dintre conturile analitice
respective, se oglindeşte, în mod obligatoriu, şi în contul sintetic căruia îi aparţin.
Pentru efectuarea înregistrării operaţiilor economice şi financiare în conturile analitice se aplică, fără excepţie,
regulile de funcţionare a conturilor sintetice, ceea ce permite compararea şi verificarea cu uşurinţă a exactităţii datelor
valorice existente, la diferite intervale de timp, în cele două categorii de conturi analizate. În acest scop se întocmeşte
câte o balanţă de verificare a conturilor analitice care aparţin unui singur cont sintetic, document ce permite compararea
şi verificarea concordanţei soldurilor - iniţial şi final - şi a rulajelor - debitor şi creditor - pe care acestea le reflectă la un
moment dat.
În ceea ce priveşte efectuarea înregistrărilor în conturile analitice se are în vedere faptul că, în funcţie de
conţinutul economic al conturilor sintetice la care se referă, se utilizează numai etalonul valoric sau atât acest etalon,
cât şi cel natural.
Astfel, în cazul conturilor analitice ce privesc bunuri economice nemateriale, procese economice şi surse de
finanţare se utilizează doar etalonul valoric. Dintre conturile analitice care se încadrează în această categorie, se
exemplifică cele referitoare la următoarele conturi sintetice: „Fumizori", „Furnizori de imobilizări", „Clienţi", „Clienţi
incerţi sau în litigiu", „Debitori diverşi", „Creditori diverşi" etc.
Conturile analitice corespunzătoare activelor circulante materiale şi imobilizărilor corporale folosesc atât
etalonul valoric, cât şi pe cel natural. Dintre aceste conturi se amintesc cele ce aparţin următoarelor conturi sintetice:
„Materii prime", „Materiale de natura obiectelor de inventar", „Produse finite, „Animale şi păsări", „Mărfuri" etc.
Conturile analitice, în funcţie de etalonul utilizat pentru înregistrarea operaţiilor economice şi financiare, creează
premisele necesare pentru cunoaşterea şi verificarea, pe de o parte, a drepturilor şi obligaţiilor întreprinderii în relaţiile
sale cu fiecare persoană juridică şi fizică, a costului de producţie aferent fiecărei secţii, atelier sau fază de producţie, iar
în cadrul acestora pe feluri de produse, pe comenzi şi pentru fiecare lucrare şi serviciu realizat. Pe de altă parte, ele
permit verificarea integrităţii patrimoniului, în sensul că asigură datele necesare pentru efectuarea controlului gestiunii,
reflectând în acest sens, cantitativ şi valoric, existentul şi mişcările fiecărui element patrimonial aflat în fiecare depazit,
magazie etc.
c. În funcţie de conţinutul lor economic, conturile se delimitează astfel: conturi de bilanţ, conturi de procese
economice, conturi de ordine şi evidenţă şi conturi de gestiune.
Conturile de bilanţ se grupează în următoarele clase de conturi: 1. Conturi de capitaluri, 2. Conturi de imobilizări, 3. Conturi de
stocuri, 4. Conturi de terţi (datorii pe termen scurt şi creanţe) şi 5. Conturi de trezorerie.
Conturile de procese economice sunt grupate în două clase de conturi şi anume: 6. Conturi de cheltuieli şi 7. Conturi de venituri.
Conturile de ordine şi evidenţă conţin doar clasa 8, denumită Conturi speciale. Conturile de gestiune conţin numai clasa cu
aceeaşi denumire şi simbolizată cu cifra 9.
În cadrul fiecăreia dintre clasele de conturi amintite sunt delimitate grupe de conturi, simbolizate cu două cifre, dintre care prima
este cea atribuită clasei din care acestea fac parte. La rândul său, fiecare grupă conţine conturi sintetice de gradul I, simbolizate cu trei
cifre, dintre care primele două cifre sunt cele aferente grupei respective. Totodată, se menţionează că majoritatea acestor conturi se
dezvoltă pe conturi sintetice de gradul II, denumite şi subconturi, care sunt simbolizate cu patru cifre, dintre
care primele trei cifre reprezintă simbolul contului sintetic de gradul I.

DUBLA ÎNREGISTRARE ŞI CORESPONDENŢA CONTURILOR

Definirea şi rolul dublei înregistrări

Realizarea în mod corespunzător a obiectului de studiu al contabilităţii este condiţionată, printre altele, de
cunoaşterea şi transpunerea în practică a dublei înregistrări şi a corespondenţei conturilor.
În ceea ce priveşte dubla înregistrare este cunoscut deja, din paragraful referitor la elementele specifice ale
metodei contabilităţii, că reprezintă o trasătură specifică a acestei metode care asigură menţinerea echilibrului
permanent al tuturor operaţiilor economice şi financiare ce produc mişcări în masa elementelor patrimoniale
aparţinând întreprinderii.
De altfel, dubla înregistrare asigură menţinerea raportului de echivalenţă între structurile patrimoniale ce
privesc, pe de-o parte, destinaţia economică (alocarea) a elementelor patrimoniale, iar pe de altă parte provenienţa
(finanţarea) acestora.
În această ordine de idei, se are în vedere şi faptul că fiecare operaţie economică şi financiară simplă, care
priveşte doar două elemente patrimoniale distincte, modifică concomitent şi cu aceeaşi sumă două posturi bilanţiere,
fie din cele două părţi ale acestuia, activ şi pasiv, fie din cadrul fiecăreia dintre acestea, după cum se încadrează în
categoria modificărilor de volum şi, respectiv, de structură.

72
 Pe de altă parte, între bilanţ şi cont există o strânsă legatură care, printre altele, se referă la faptul că
posturilor din bilanţ le corespund conturile utilizate în contabilitatea curentă, ceea ce conduce la concluzia că
înregistrarea oricărei operaţii economice şi financiare se realizează cu ajutorul a două conturi, fie unul de activ şi
celălalt de pasiv, fie ambele din activ ori din pasiv, după caz.
Astfel, fiecare operaţie economică sau financiară determină o dublă modificare în bilanţ şi este oglindită în
contabilitatea curentă prin intermediul unei duble înregistrări în conturi, în mod concomitent şi cu aceeaşi sumă,
astfel încât se menţine echilibrul permanent între structurile bilanţiere de activ şi de pasiv.
Se poate reţine că "dubla înregistrare constă în înregistrarea simultană a unei operaţii economice şi
financiare în debitul unui cont şi în creditul altui cont, deci în două conturi."
Legat de rolul dublei înregistrări a operaţiilor economice şi financiare în conturi, trebuie reţinut şi faptul
că asigură premisa necesară pentru verificarea exactităţii datelor cu ajutorul balanţei de verificare, în cadrul
căreia se preiau sumele pe care acestea le conţin la finele fiecarei luni.
Corespondenţa conturilor

Corespondenţa conturilor reprezintă legătura reciprocă dintre debitul unui cont şi creditul altui cont,
stabilită cu ocazia înregistrării tranzacţiilor în contabilitatea curentă, pe baza dublei înregistrări.
De altfel, fiecare cont funcţionează numai în corespondenţă cu alt cont sau mai multe conturi. De
regulă, fiecare cont are relaţii cu mai multe conturi corespondente, atât pentru debit cât şi pentru credit, conturi
care sunt stabilite de normalizatorii în domeniu, în mod unitar, prin intermediul Normelor metodologice de
utilizare a conturilor contabile.
Conturile corespondente se stabilesc în mod distinct pentru fiecare operaţie economică sau financiară,
fiind consemnate pe documentul în care aceasta este oglindită. Această operaţiune, denumită şi contare, este
deosebit de importantă pentru obţinerea, în cadrul fiecăruia dintre conturi, a sumelor adecvate conţinutului său
economic şi, implicit, a informaţiilor ulterioare care să contribuie la satisfacerea obiectivelor ce-i revin
obiectului contabilităţii.
Corespondenţa conturilor se stabileşte, în funcţie de modificările pe care le generează operaţiile
econornice şi financiare în bilanţ, între conturile de activ şi conturile de pasiv, în cazul modificărilor de volum,
deci creşteri sau diminuări atât în activ, cât şi în pasiv, şi numai între conturile de activ sau numai între
conturile de pasiv, pentru modificările de structură, respectiv numai în activul bilanţului sau doar în pasivul
acestuia.
A. Corespondenţa între conturile de activ şi cele de pasiv
Exemplul 1 : Se achită cu numerar o datorie către un furnizor, în sumă de 15.000 lei.
Această operaţie determină utilizarea a două conturi corespondente şi anume : „Casa în lei” şi
„Furnizori”.
• Contul „Casa în lei” este din punct de vedere al conţinutului economic un cont de active circulante
băneşti, iar din punct de vedere al funcţiei contabile este un cont de activ. Ca urmare a efectuării plăţii datoriei
faţă de furnizori va avea loc o diminuare a numerarului existent în casierie. Conform regulilor de funcţionare a
conturilor, „Casa în lei”- A(-) se creditează ca urmare a diminuării cu suma de 15.000 lei
• Contul „Furnizori” este din punct de vedere al conţinutului economic un cont de datorii, iar din punct
de vedere al funcţiei contabile este un cont de pasiv. Ca urmare a efectuării plăţii efectuate va avea loc o
diminuare a datoriei. Conform regulilor de funcţionare a conturilor, „Furnizori”- P(-) se debitează ca urmare a
diminuării cu suma de 15.000 lei.
Se constată că înregistrarea de mai sus a determinat o relaţie, sub forma de corespondenţă, între debitul
contului , „Furnizori” şi creditul contului „Casa în lei”.
Exemplul 2 : Se primeşte prin contul de la bancă un credit în sumă de 14.000 lei.
Această operaţie determină utilizarea a două conturi corespondente şi anume : „Conturi la bănci în lei”
şi „Credite bancare pe termen scurt”.
• Contul „Conturi la bănci în lei” este din punct de vedere al conţinutului economic un cont de active
circulante băneşti, iar din punct de vedere al funcţiei contabile este un cont de activ. Ca urmare a încasării
(primirii, intrării) de disponibilităţi va avea loc o creştere a existentului în cont. Conform regulilor de
funcţionare a conturilor, „Conturi la bănci în lei”- A(+) se debitează ca urmare a creşterii disponibilităţilor cu
suma de 14.000 lei.
• Contul „Credite bancare pe termen scurt” este din punct de vedere al conţinutului economic un cont
de datorii, iar din punct de vedere al funcţiei contabile este un cont de pasiv. Ca urmare a primirii
împrumutului va avea loc o majorare (creştere) a datoriei. Conform regulilor de funcţionare a conturilor,
„Credite bancare pe termen scurt”- P(+) se creditează ca urmare a majorării datoriilor cu suma de 14.000 lei.
Se constată că înregistrarea de mai sus a determinat o relaţie, sub formă de corespondenţă, între debitul
contului , „Conturi la bănci în lei” şi creditul contului „Credite bancare pe termen scurt”.
B. Corespondenţele care se stabilesc numai între conturile de activ le vom explica având în vedere
următoarea operaţie:

73
 Se încasează cu numerar de la un client contravaloarea unei facturi în sumă de 20.000 lei. Operaţia
determină utilizarea a două conturi corespondente şi anume: „Casa în lei” şi „Clienţi”.
• Contul „Casa în lei” este din punct de vedere al conţinutului economic un cont de active circulante
băneşti, iar din punct de vedere al funcţiei contabile este un cont de activ. Ca urmare a încasării creanţei faţă de
clienţi va avea loc o majorare a numerarului existent în casierie. Conform regulilor de funcţionare a conturilor,
„Casa în lei”- A(+) se debitează ca urmare a majorării existentului cu suma de 20.000 lei.
• Contul „Clienţi” este din punct de vedere al conţinutului economic un cont de creanţe, iar din punct
de vedere al funcţiei contabile este un cont de activ. Ca urmare a încasării creanţei faţă de clienţi va avea loc o
diminuare a creanţelor existente. Conform regulilor de funcţionare a conturilor, „Clienţi”- A(-) se creditează ca
urmare a diminuării creanţei existente cu suma de 20.000 lei.
Înregistrarea de mai sus a determinat o legătură, sub formă de corespondenţă, între debitul contului „Casa
în lei” şi creditul contului „Clienţi”.
C. Corespondenţele care se stabilesc doar între conturile de pasiv se exemplifică avându-se în vedere
operaţia de decontare a obligaţiei faţă de un furnizor, direct dintr-un credit bancar pe termen lung, în sumă de
10.000 lei, operaţie ce determină utilizarea următoarelor două conturi corespondente: „Furnizori” şi „Credite
bancare pe termen lung”.
• Contul „Furnizori” este din punct de vedere al conţinutului economic un cont de datorii, iar din punct
de vedere al funcţiei contabile este un cont de pasiv. Ca urmare a efectuării plăţii efectuate va avea loc o
diminuare a datoriei. Conform regulilor de funcţionare a conturilor, „Furnizori”- P(-) se debitează ca urmare a
diminuării cu suma de 10.000 lei.
• Contul „Credite bancare pe termen lung” este din punct de vedere al conţinutului economic un cont de
datorii, iar din punct de vedere al funcţiei contabile este un cont de pasiv. Creditul primit de la bancă reprezintă
o creştere a obligaţiei întreprinderii faţă de aceasta, deci o creştere de pasiv, şi în consecinţă P(+) se creditează
cu suma de 10.000 lei.
Înregistrarea de mai sus a determinat o legătură, sub formă de corespondenţă, între debitul contului
„Furnizori” şi creditul contului „Credite bancare pe termen lung” .

Întrebări de autoevaluare :

1. Schema de functionare a conturilor prezentata in desenul de mai jos apartine conturilor de ……………. (un
cuvant la singular).

Debit Cont Credit

Sold initial (Si)
Rulaje debitore (Rd)
(sau majorari luate cu
semnul plus )
Rulaje creditoare (Rc)
(sau diminuari luate cu
semnul minus )
Sold final debitor (Sfd)

2. Schema de functionare a conturilor prezentata in desenul de mai jos apartine conturilor de ……………. (un
cuvant la singular)

Debit Cont Credit

Sold initial
Rulaje debitore (Rd) Rulaje creditoare (Rc)
(sau diminuari luate cu semnul (sau majorari luate cu semnul
minus ) plus )
Sold final creditor (Sfc)

3. ................... ........... (2 cuvinte) reprezintă legătura reciprocă dintre debitul unui cont şi creditul altui
cont, stabilită cu ocazia înregistrării tranzacţiilor în contabilitatea curentă, pe baza dublei înregistrări.
4. Elementul patrimonial „Piese de schimb” prezinta (valoric):
Situatia initiala = 100
Aprovizonari = 300
Utilizari = 200
Sa se calculeze „Situatia finala”

5. Elementul patrimonial „Furnizori” prezinta (valoric):

74
Situatia initiala = 100
Aprovizionari = 300
Plati = 200
Sa se calculeze „Situatia finala”

6. Elementul patrimonial „Credite bancare pe termen lung” prezinta:

Majorari = 300
Restituiri = 200
Situatia finala = 200
Sa se calculeze „Situatia initiala”

7. Elementul patrimonial „Casa” prezinta (valoric):

Incasari = 300
Plati = 200
Situatia finala = 200
Sa se calculeze „Situatia initiala”

Tema nr. 14
ANALIZA CONTABILĂ A OPERAŢIILOR ECONOMICE

Analiza reprezintă o metodă de cercetare a unui fenomen privit ca întreg, descompus în părţile sale
componente şi examinată fiecare parte a acestuia.
Analiza contabilă se referă, în mod firesc, la fenomenele ce intră în sfera de acţiune a obiectului său de
studiu şi în speţă la operaţiile economice şi financiare ce se înregistrează în conturi, care carespund
conţinutului economic al acestor operaţii.Deci analiza contabilă reprezintă procesul de cercetare a fiecărei
operaţii economico-financiare pentru înregistrarea corectă în contabilitate a acesteia.
În scopul realizării acestui deziderat sunt necesare unele operaţiuni anterioare, specifice analizei
contabile, care trebuie să asigure stabilirea conturilor corespondente şi a debitului sau a creditului fiecăruia
dintre acestea, în funcţie de natura economică a operaţiei supuse înregistrării.
Analiza contabilă se efectuează în mod distinct pentru fiecare operaţie economică şi financiară
înscrisă într-un document justificativ, prin descompunerea ei în elemente componente, în scopul stabilirii
modificărilor - majorări sau diminuări - pe care le determină în masa patrimoniului, a conturilor
corespondente şi a părţii acestora - debit sau credit - în care se va reflecta suma aferentă operaţiei
respective.
Analiza contabilă presupune parcurgerea următoarelor etape :
a. Stabilirea naturii operaţiei economice sau financiare supuse analizei,
respectiv a conţinutului său economic, care, de altfel, reiese din documentul justificativ pe baza căruia se efectuează
analiza contabilă. În acest sens se exemplifică: cumpararea unui bun economic; vânzarea unui produs sau serviciu; încasarea unei
sume în numerar sau prin contul de la bancă; plata unei datorii, inclusiv a impozitului pe profit datorat bugetului statului în sumă de
25.000 lei etc.
b. Stabilirea modificărilor produse de operaţia analizată în bilanţ, respectiv a elementelor de activ şi de pasiv care se
modifică şi a sensului în care se produce această schimbare - creştere sau diminuare, precum şi a tipului de modificare bilanţieră. Se
exemplifică operaţia financiară de plată a impozitului pe profit, în cazul căreia se diminueaza elementul patrimonial de activ privind
disponibilul de la bancă în lei şi, totodată, se micşorează elementul patrimonial de pasiv care priveşte datoriile întreprinderii
corespunzătoare impozitului pe profit, rezultând că tipul de modificare bilanţieră este de forma: A-x = P-x
c. Stabilirea conturilor corespondente corespunzătoare elementelor patrimoniale care au fost modificate şi, implicit, în
care se va înregistra operaţia ce face obiectul analizei. În cazul virării impozitului pe profit se utilizează conturile corespondente:
„Conturi la bănci în lei” şi „Impozitul pe profit/venit”.
d. Aplicarea regulilor de funcţionare a conturilor pentru a determina, în raport cu funcţia contabilă a celor
corespondente, în care parte a acestora - debit sau credit - se înregistrează operaţia analizată şi, implicit, stabilirea formulei contabile.
În cazul operaţiei exemplificate se procedează astfel: contul cu denumirea „Conturi la bănci în lei” are funcţia contabila de activ şi
producându-se o diminuare se utilizează regula a treia de funcţionare a conturilor, potrivit căreia se va credita. Contul „Impozitul pe
profit/venit” este de pasiv şi având loc o diminuare se aplică regula a treia de funcţionare a conturilor, potrivit căreia se va debita.
Formula contabilă, sub aspectul definirii ei, se va aborda în paragraful următor, iar în cazul operaţiei analizate se prezinta
astfel:
„Impozitul pe profit/venit” =„Conturi la bănci în lei” 25.000

75
 FORMULA ŞI ARTICOLUL CONTABIL
Formula şi articolul contabil de înregistrare curentă
Consecinţa firească a analizei contabile, în sensul finalizării ei, aşa cum reiese şi din paragraful
anterior, o constituie stabilirea formulei contabile, care materializează relaţia reciprocă dintre contul care
se debitează şi cel care se creditează. Altfel spus, formula contabilă asigură concretizarea analizei
contabile, dublei înregistrări a operaţiilor economice şi financiare şi a corespondenţei conturilor.
Formula contabilă este prezentată sub formă grafică şi, potrivit opiniei exprimate în majoritatea
lucrărilor de specialitate, conţine următoarele patru componente:
a. Contul corespondent debitor, care se află în stânga egalităţii şi aceasta pentru faptul că debitul
reprezintă partea stângă a contului;
b. Contul corespondent creditor, care este situat în partea dreaptă a egalităţii, deoarece creditul
constituie partea dreaptă a contului;
c. Semnul „=”, care semnifică egalitatea, interdependentă şi corelaţia dintre primele două
componente amintite (a şi b), în sensul egalităţii valorice între conturile corespondente;
d. Sumele corespund operaţiei înregistrate şi, implicit, sunt reflectate în conturile corespondente
utilizate în acest scop.
În cazul în care formula contabilă conţine doar două conturi corespondente, unul debitor şi altul
creditor, este denumită formulă contabilă simplă, care s-a exemplificat în paragraful anterior sub
următoarea formulă:
„Impozitul pe profit/venit” =„Conturi la bănci în lei” 25.000

Suma de 25.000 lei se poate înscrie atât în stânga contului debitor, cât şi în partea dreaptă a celui creditor,
astfel:
25.000 „Impozitul pe profit/venit” =„Conturi la bănci în lei” 25.000
În activitatea practică se utilizează, în mod frecvent, şi formule contabile cu mai mult de două conturi
corespondente, denumite formule contabile compuse, care sunt generate de operaţiile economice sau financiare
ce modifică mai mult de două elemente patrimoniale şi conţin:
- două sau mai multe conturi debitoare şi un cont creditor;
- un singur cont debitor şi mai multe conturi creditoare.
În practică şi în literatura din alte ţări este utilizată şi formula contabilă în cadrul căreia intervin două sau
mai multe conturi debitoare şi, de asemenea, două sau mai multe conturi creditoare.
În funcţie de cele amintite mai sus, se poate reţine că, sub aspectul numărului de conturi corespondente
utilizate în cadrul formulelor contabile, se poate face gruparea lor în formule contabile simple şi formule
contabile compuse, deci cu două şi respectiv mai mult de două conturi corespondente.
În vederea exemplificării modului în care se prezintă formula contabilă compusă cu două conturi
debitoare şi un singur cont creditor, se presupune că în registrul de casă sunt înscrise următoarele plăţi: 4.000 lei
reprezentând plata datoriei către un furnizor şi 2.000 lei avans de trezorerie, acordat pentru deplasare în interesul
firmei.
După efectuarea analizei contabile, vom constata că această operaţie financiară determină diminuarea
elementului de activ „Casa în lei”, cu suma de 6.000 lei, micşorarea elementului de pasiv „Furnizori”, cu suma de
4.000 u.m, şi majorarea elementului de activ „Avansuri de trezorerie", cu suma de 2.000 lei. Aplicăm regulile
de funcţionare a conturilor, şi stabilim următoarea formulă contabilă:

% = „Casa în lei" 6.000

„Furnizori" 4.000

„Avansuri de trezorerie" 2.000

Pentru exemplificarea celeilalte modalităţi de prezentare a formulei contabile compuse, deci cu
un singur cont debitor şi două conturi creditoare, se presupune că în registrul de casă sunt înscrise
încasări de 8.000 lei, astfel: 7.000 de la un client şi 1.000 ca avans de trezorerie restituit, deoarece n-a
fost utilizat.
Pe baza analizei contabile, se constată că această operaţie financiară a determinat creşterea
elementului de activ „Casa în lei”, cu suma de 8.000 u.m şi diminuarea elementelor de activ: „Clienţi”,
cu suma de 7.000 u.m, şi „Avansuri de trezorerie", cu suma de 1.000 lei. În funcţie de regulile de
funcţionare a conturilor, în speţă a celor de activ, se stabileşte ca formulă contabilă compusă se prezintă
astfel:

76
„Casa în lei" = % 8.000

„Clienţi" 7.000

„Avansuri de trezorerie" 1.000

Din modul de prezentare a formulelor contabile compuse se poate observa apariţia unei noi
componente a lor, reprezentată de semnul „ % ", care semnifică „următoarele", în sensul conturilor care
se înscriu sub el.
În ceea ce priveşte articolul contabil se menţionează că, în comparaţie cu formula contabilă,
conţine, în plus, explicaţia descriptivă a operaţiei economice sau financiare ce se înregistrează,
explicaţie care se referă la precizarea succintă a acesteia şi la denumirea, numărul şi data documentului
justificativ în care este consemnată. De altfel, explicaţia descriptivă constituie, de regulă, un element
distinct al conturilor şi, în consecinţă, înregistrările pe care acestea le reflectă reprezintă articole
contabile.
Formulele şi articolele contabile obişnuite sau de înregistrare curentă aferente operaţiilor
economice şi financiare se întocmesc cu sume în negru, aşa cum s-a observat şi din exemplele
anterioare, ceea ce denotă că, în debitul sau creditul conturilor în care se înregistrează, e1e sunt
cumulate (adunate), în mod obişnuit, cu celelalte sume existente în aceeaşi parte a acestora.
Totodată, se menţionează că formulele contabile se întocmesc, de regulă, direct pe documentele
justificative ce urmează a fi înregistrate în contabilitate, iar această operaţiune este denumită „contarea
documentelor”.

Formula şi articolul contabil de stornare

În activitatea practică există atât unele situaţii justificate, cât şi altele de natură subiectivă, când se
impune corectarea sau anularea unei înregistrări contabile anterioare, ceea ce determină întocmirea de
formule contabile de stornare, cu sume în negru sau în roşu, după caz. Pentru sumele în roşu se utilizează,
de regulă, modalitatea de înscriere a lor în negru, dar încadrate în chenar, aşa cum se va proceda în
exemplele ce se prezintă în continuare.
a. Din categoria înregistrărilor de rectificare considerate a fi justificate, se exemplifică operaţia
privind unele mărfuri, în valoare de 12.000 lei, returnate unui furnizor neplătitor de taxă pe valoarea
adăugată, la care, ulterior recepţiei şi reflectării lor în contabilitate, s-au constatat fie defecte de calitate , fie
au intervenit alte situaţii acceptate de ambii parteneri comerciali.
a1. Formula contabilă efectuată iniţial a fost de forma:
„Mărfuri” = „Furnizori” 12.000
a2. Anularea înregistrării de mai sus, prin stornare cu suma în roşu, deoarece mărfurile au fost
returnate furnizorului:
„Mărfuri” = „Furnizori” 12.000
Această modalitate de stornare prezintă avantajul că nu influenţează rulajele celor două conturi
utilizate.
a3. Anularea înregistrării iniţiale, prin stornare cu suma în negru, deci prin inversarea celor două
conturi corespondente, pentru faptul că mărfurile au fost returnate furnizorului:
„Furnizori” = „Mărfuri” 12.000
Efectuându-se înregistrarea de anulare prin stornare cu suma în negru, în sensul inversării celor două
conturi corespondente, se majorează, în mod artificial, rulajele celor două conturi utilizate, iar corespondenţa
lor nu există în realitate, ceea ce reprezintă un dezavantaj.
În mod similar înregistrărilor contabile de mai sus se procedează pentru toate operaţiile de returnare de
active circulante materiale.
Totodată, se menţionează că în categoria de înregistrări contabile analizate se poate include, printre altele,
corectarea rulajelor contului de rezultate, „Profit şi pierdere”, şi a celui denumit „Repartizarea profitului”, după
închiderea exerciţiului şi întocmirea situaţiilor financiare anuale. În acest caz se efectuează doar operaţia de
corectare a rulajelor aferente exerciţiului încheiat. Cele două conturi amintite, după efectuarea înregistrărilor de
repartizare a profitului corespunzător exerciţiului încheiat şi de închidere a lor reflectă atât în debit, cât şi în credit
aceeaşi sumă, care priveşte exerciţiul încheiat. Deşi soldul conturilor analizate este zero, se impune anularea
rulajelor respective pentru ca ele să reflecte ulterior numai rezultatele financiare aferente noului exerciţiu. În acest
scop, se debitează şi, totodată, se creditează acelaşi cont cu suma în roşu, astfel:
„Profit şi pierdere” = „Profit şi pierdere”

„Repartizarea profitului” = „Repartizarea profitului”

77
 În legatură cu formulele contabile de anulare, cu sume în roşu, amintim şi operaţia de diminuare a
obligaţiei privind impozitul pe profit datorat bugetului statului în perioadele de gestiune în care se înregistrează
pierdere.
În perioadele de gestiune anterioare s-a obţinut profit şi pentru impozitul aferent s-a efectuat următoarea
formulă contabilă:
„Cheltuieli cu impozitul = „Impozitul peprofit/venit” cu suma în negru
pe profit/venit”

Ulterior când unitatea îşi încheie activitatea cu pierdere, se impune diminuarea obligaţiei privind impozitul
pe profit, cu suma corespunzătoare pierderii respective, aşa cum s-a amintit şi în paragraful referitor la regulile de
funcţionare a conturilor, efectuându-se formula contabilă anterioară, dar cu suma în roşu, astfel:
„Cheltuieli cu impozitul = „Impozitul pe profit/venit”
pe profit/venit”

Această ultimă formulă contabilă asigură, în plus, şi un rulaj debitor corect pentru contul de cheltuieli cu
impozitul pe profit, rulaj care se preia în Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat,
care se întocmeşte la finele fiecărui trimestru.
b. În categoria înregistrărilor de rectificare din cauze subiective se includ operaţiile care provin din erori
de calcul sau de contare a documentelor justificative, dintre care se prezintă un exemplu.
b1. Se presupune că s-au primit de la un furnizor materii prime, în valoare de 14.000 lei, pentru care s-a
întocmit formula contabilă:
„Produse finite” = „Furnizori” 14.000
b2. Ulterior, s-a constatat eroarea de contare, fiind utilizat contul „Produse finite” în locul contului
„Materii prime” şi, în mod firesc, se anulează înregistrarea iniţială, prin stornare cu suma în roşu sau în negru,
astfel:
„Produse finite” = „Furnizori” 14.000
sau:
„Furnizori” = „Produse finite” 14.000
b3. Totodată, se întocmeşte formula contabilă corectă, astfel:
„Materii prime” = „Furnizori” 14.000
În cazul erorilor de calcul în plus se efectuează formula contabilă de anulare prin stornare, cu suma în
roşu, doar pentru diferenţa respectivă sau pentru întreaga sumă înregistrată iniţial. În această ultimă situaţie se
întocmeşte, totodată, aceeaşi formulă contabilă pentru suma corectă, în negru.
Pentru erorile de calcul în minus se poate înregistra numai diferenţa respectivă, prin formula contabilă
iniţială, sau se poate efectua stornarea integrală a sumei iniţiale, cu suma în roşu, şi întocmirea aceleiaşi
formule contabile, cu suma corecta în negru.
Din cele prezentate anterior reiese că formulele şi articolele contabile, în funcţie de operaţiile pentru
care se întocmesc, se delimiteaza în două grupe denumite curente, cu sume în negru, şi de rectificare prin
stornare, cu sumele în roşu sau în negru, respectiv prin repetarea formulei contabile iniţiale, dar cu înscrierea
sumelor în roşu, sau prin inversarea conturilor corespondente şi înscrierea sumelor în negru.

PLANUL DE CONTURI GENERAL

Armonizarea contabilităţii în România este asigurată prin elaborarea unui model normativ care asigură
respectarea principiilor fundamentale cu privire la organizarea şi funcţionarea contabilităţii în unităţile
patrimoniale. Acest model elaborat pe baza schemei de clasificare a conturilor este Planul de Conturi General.
Planul de Conturi General se prezintă sub forma unei liste care cuprinde toate conturile, fiecare cont
fiind identificat printr-o denumire şi un simbol cifric, încadrat într-o clasă şi grupă de conturi omogene după un
anumit criteriu de clasificare.
Criteriile de clasificare a conturilor şi de sistematizare a structurilor planului de conturi pot fi: criteriul
bilanţier şi criteriul funcţional(procesual).
Criteriul bilanţier realizează sistematizarea structurilor de conturi în funcţie de sistematizarea
structurilor de activ şi pasiv, cheltuieli şi venituri în structura situaţiilor financiare.
Criteriul funcţional sistematizează structurile planului de conturi în funcţie de fluxul valorilor în cadrul
fazelor circuitului economic.

78
 Planul de conturi are caracter obligatoriu şi este emis de Ministerul Finanţelor Publice împreună cu
normele metodologice de aplicare a acestuia.
Planul de conturi diferă în funcţie de felul unităţii patrimoniale care organizează şi conduc
contabilitatea. Astfel, există mai multe tipuri de plan de conturi: plan de conturi pentru societăţi comerciale;
plan de conturi pentru instituţii publice; plan de conturi pentru persoanele juridice fără scop lucrativ etc. În
anexă vom prezenta planul de conturi pentru societăţi comerciale utilizat în prezent conform OMFP 1752/2005.
Normele metodologice de aplicare a planului de conturi precizează modul de utilizare a fiecărui cont;
conţinutul economic; funcţia contabilă şi principale corespondenţe (debitoare şi creditoare).

Întrebări de autoevaluare :

Care din propozitiile de mai jos sunt adevarate ?

1. Conturile de activ incep sa functioneze prin a se debita si se debiteaza cu existentele initiale, cat si cresterile de activ, iar
in credit reflecta micsorarile de activ si prezinta sold final debitor sau sold zero.
2. Conturile de pasiv incep sa functioneze prin a se credita si se crediteaza cu existentele initiale, cat si cu cresterile de
pasiv, iar in debit oglindesc micsorarile de pasiv si au sold final creditor sau sold zero.
3. Modificarile bilantiere de tipul A+X-X=P se mai numesc si modificari de structura
4. Modificarile bilantiere de tipul A+X=P+X se mai numesc si modificari de volum
5. Elementul bilentier clienti-creditori este de pasiv
6. Este adevarat ca profitul net se determina ca diferenta intre profitul brut si impozit pe profit.
7. Imobilizarile necorporale se mai numesc si active intangibile.
8. Imobilizarile necorporale sunt active nemateriale ele se materializeaza printr-un document, deci nu exista fizic.
9. Creantele reprezinta valori economice avansate temporar de catre titularul de patrimoniu pentru care acesta urmeaza sa
primeasca un echivalent valoric.
10. Capitalul social reprezinta aportul, in numerar si/sau in natura, subscris de catre actionari sau asociati atat la
constituirea societatii comerciale, cat si ulterior, cu prilejul majorarii acestei categorii semnificative de capitaluri
proprii.
11. Primele de capital se refera la excedentul dintre valoarea de emisiune (mai mare) si valoarea nominala a actiunilor sau
partilor sociale, inclusiv din conversia obligatiunilor in actiuni.
12. Valoarea de aport se determina in functie de pretul pietei, utilitatea, starea si amplasarea bunurilor aduse ca aport la
capitalul social, stabilita in urma unei evaluari efectuate potrivit legii;
13. Functiile contului sunt: economica, statistica, de calcul, de control, de grupare, de sistematizare, contabila.
14. Conform Standaredelor Internationale de Contabilitate activul reprezinta o resursa controlata de intreprindere ca
rezultat al unor evenimente trecute si de la care se asteapta sa genereze beneficii economice viitoare pentru
intreprindere.
15. Procedee specifice metodei contabilitatii, care se refera la: bilant; cont si balanta de verificare.
16. Semifabricatele reprezinta acele produse al caror ciclu de fabricatie a fost terminat intr-o sectie (faza de fabricatie),
transferandu-se in procesul tehnologic al altei sectii (faze de fabricatie) sau se livreaza tertilor.
17. Produsele finite sunt bunuri care au parcurs integral fazele procesului de fabricatie si nu mai necesita prelucrari
ulterioare in cadrul unitatii patrimoniale, putand fi depozitate in vederea livrarii sau expediate direct clientilor.
18. Marfurile reprezinta bunurile pe care unitatea le cumpara in vederea revanzarii sau produsele predate spre vanzare
magazinelor proprii.
19. Gradul de lichiditate reprezinta capacitatea unui bun de a se transforma in bani.
20. Materiile prime sunt acele active circulante materiale care participa direct la fabricarea produselor si se regasesc, integral
sau partial, in produsul finit, fie in starea lor initiala, fie transformata.

Stabiliti raspunsul corect :

21. Societatea „VULTURUL” prezinta urmatoarea situatie patrimoniala:
mijloace fixe 28.000; furnizori 3.000; clienti 9.000; terenuri 6.000; materii prime 4.000; capital social 30.000; stocuri
de natura obiectelor de inventar 5.000; credite bancare 50.000.
Marimea activelor imobilizate este de :
22. Determinati marimea activelor circulante, cunoscand valoarea urmatoarelor elemente:
mijloace fixe 12.000; casa in lei 6.000; materii prime 20.000; terenuri 10.000; materiale consumabile 18.000; conturi la
banci in lei 4.000; furnizori 9.000; clienti 16.000, impozit pe salarii datorat 3.000; debitori diversi 5.000; capital social
25.000; stocuri de natura obiectelor de inventar 2.000; produse finite 1.000.
23. Care este marimea datoriilor S.C. „VULTURUL” S.A., cunoscand urmatoarele elemente:
credite bancare pe termen lung 180.000; furnizori 48.000; clienti 26.000; furnizori de imobilizari 65.000; capital social
25.000; impozit pe profit datorat 3.000; debitori diversi 6.000; creditori diversi 12.000.

79
24. Dispuneti de urmatoarele date din patrimoniul unei societati: constructii 2.000 u.m.; amenajari de terenuri 4.000 u.m.;
imobilizari necorporale 1.000 u.m.; impozit pe salarii 1.600 u.m.; imprumuturi bancare pe termen lung si mediu 4.000
u.m.; debitori 1.000 u.m; produse finite 2.000 u.m.
Care este valoarea activulelor circulante si valoarea datoriilor?
25. Dispuneti de urmatoarele date din patrimoniul unei societati: constructii 2.420 u.m.; terenuri 4.300 u.m.; alte
imobilizari necorporale 1.615 u.m.; impozit pe salarii 1.800 u.m.; credite bancare pe termen lung 4.110 u.m.; debitori
1.350 u.m.; produse finite 2.730 u.m.. Care este valoarea activelor circulante si valoarea datoriilor?
26. Determinati marimea creantelor, cunoscand valoarea urmatoarelor elemente:
mijloace fixe 12.000; casa in lei 6.000; materii prime 20.000; terenuri 10.000; materiale consumabile 18.000; conturi la
banci in lei 4.000; furnizori 9.000; clienti 16.000, impozit pe salarii datorat 3.000; debitori diversi 12.000; alte
imobilizari necorporale 2.000; capital social 29.000; creante 18.000; stocuri de natura obiectelor de inventar 2.000;
produse finite 1.000.

27. Care este marimea capitalurilor proprii la S.C. „VULTURUL” S.A., cunoscand urmatoarele elemente:
credite bancare pe termen lung 180.000; furnizori 48.000; clienti 26.000; furnizori de imobilizari 65.000; datorii pe
termen scurt 155.000; creante 21.000; creditori 42.000; capital social 65.000; impozit pe profit datorat 3.000; debitori
diversi 6.000; salarii datorate 15.000; clienti 30.000.
28. Dispuneti de urmatoarele date din bilant: alte imobilizari necorporale 1.000 u.m.; amenajari de terenuri 2.000 u.m.; casa
in lei 500 u.m.; creditori 800 u.m.; credite bancare pe termen scurt 2.000 u.m.; debitori 500 u.m.; capital subscris varsat
1.000 u.m.; rezerve 200 u.m.
Activul imobilizat si datoriile au, respectiv, urmatoarele valori ?

29. Dispuneti de urmatoarele date din bilant: alte imobilizari necorporale 1.000 u.m.; amenajari de terenuri 2.000 u.m.; casa
in lei 500 u.m.; creditori 800 u.m.; credite bancare pe termen scurt 2.000 u.m.; debitori 500 u.m.; capital subscris varsat
1.000 u.m.; rezerve 200 u.m.
Activul total este:

30. O societate comerciala prezinta urmatorul bilant ilustrat sub forma de tablou bilateral. Sa se calculeze activul
bilantier total in urma operatiei de depunere in conturi la banci in lei a capitalului social subscris nevarsat.

BILANT
ACTIV PASIV
Denumirea posturilor Solduri Denumirea posturilor Solduri
Mijloace de transport 12.000 Capital subscris nevarsat 5.000
Produse finite 4.000 Capital subscris varsat 32.000
Clienti 4.500 Rezerve legale 6.000
Creante privind capitalul subscris 5.000 Profitul reportat 4.500
nevarsat
Conturi la banci 28.500 Furnizori 9.500
Casa 8.000 Clienti-creditori 5.000
TOTAL ACTIV 62.000 TOTAL PASIV 62.000

31. Elementul patrimonial „Piese de schimb” prezinta (valoric):

Situatia initiala = 100
Aprovizonari = 300
Utilizari = 200
Sa se calculeze „Situatia finala„
32. Elementul patrimonial „Furnizori” prezinta (valoric):
Situatia initiala = 200
Aprovizionari = 300
Plati = 200
Sa se calculeze „Situatia finala„
33. Elementul patrimonial „Credite bancare pe termen lung” prezinta:
Majorari = 300
Restituiri = 200
Situatia finala = 200
Sa se calculeze „Situatia initiala„
34. Dispuneti de urmatoarele date din bilant: alte imobilizari necorporale 1.000 u.m.; amenajari de terenuri 2.000 u.m.; casa
in lei 500 u.m.; creditori 800 u.m.; credite bancare pe termen scurt 2.000 u.m.; debitori 500 u.m.; capital subscris varsat
1.000 u.m.; rezerve 200 u.m.

80
 Care este marimea capitalurilor proprii ?

35. Dispuneti de urmatoarele date din bilant: alte imobilizari necorporale 1.000 u.m.; amenajari de terenuri 2.000 u.m.; casa
in lei 500 u.m.; creditori 800 u.m.; credite bancare pe termen scurt 2.000 u.m.; debitori 500 u.m.; capital subscris varsat
1.000 u.m.; rezerve 200 u.m.
Care este marimea activului circulant ?

36. Elementul patrimonial „Casa” prezinta (valoric):

Incasari = 300
Plati = 200
Situatia finala = 200
Sa se calculeze „Situatia initiala„

37. Dispuneti de urmatoarele date:

- capital social=50.000 u.m
- mijloace de transport = 30.000 u.m
- materii prime = 26.250 u.m.
- salarii datorate personalului = 12.500 u.m
- furnizori = 16.500 u.m.
- constructii = 62.500 u.m.
- produse finite = 20.000 u.m
- credite bancare pe termen lung = 45.000 u.m
- disponibilitati aflate la banca = 25.000 u.m
- rezerve = 22.000 u.m
Sa se calculeze totalul pasivului

38. Se cunosc urmatoarele date:

- capital social=26.000 u.m

- mijloace de transport = 12.000 u.m
- materii prime = 10.500 u.m.
- salarii datorate personalului = 5.000 u.m
- furnizori = 6.500 u.m.
- constructii = 14.000 u.m.
- produse finite = 18.000 u.m
- credite bancare pe termen lung = 18.000 u.m
- disponibilitati aflate la banca = 10.000 u.m
-- rezerve = 9.000 u.m
- clienti = 2000 u.m
Care este suma totala a elementelor de pasiv?

39. Se cunosc urmatoarele date:

- capital social=20.000 u.m
- mijloace de transport = 12.000 u.m
- materii prime = 10.500 u.m.
- salarii datorate personalului = 5.000 u.m
- furnizori = 6.500 u.m.
- constructii = 15.000 u.m.
- produse finite = 8.000 u.m
- credite bancare pe termen lung = 8.000 u.m
- disponibilitati aflate la banca = 10.000 u.m
- rezerve = 9.000 u.m
- clienti = 2000 u.m
Sa se determine activul total.

40. Dispuneti de urmatoarele date:

- capital social=20.000 u.m
- mijloace de transport = 12.000 u.m
- materii prime = 10.500 u.m.
- salarii datorate personalului = 5.000 u.m

81
 - furnizori = 6.500 u.m.
- constructii = 25.000 u.m.
- produse finite = 8.000 u.m
- credite bancare pe termen lung = 16.000 u.m
- disponibilitati aflate la banca = 10.000 u.m
- rezerve = 9.000 u.m
Sa se calculeze activele circulante totale

41. Se cunosc urmatoarele date:

- capital social=20.000 u.m
- mijloace de transport = 12.000 u.m
- materii prime = 10.500 u.m.
- salarii datorate personalului = 5.000 u.m
- furnizori = 8.500 u.m.
- constructii = 25.000 u.m.
- produse finite = 8.000 u.m
- credite bancare pe termen lung = 18.000 u.m
- disponibilitati aflate la banca = 10.000 u.m
- rezerve = 9.000 u.m
Se achita din contul de la banca datoriile fata de furnizori.
Care este suma pasivului dupa aceasta operatie?

42. Dispuneti de urmatoarele date:

- capital social=20.000 u.m
- mijloace de transport = 12.000 u.m
- materii prime = 10.500 u.m.
- salarii datorate personalului = 5.000 u.m
- furnizori = 8.500 u.m.
- constructii = 25.000 u.m.
- produse finite = 11.000 u.m
- credite bancare pe termen lung = 18.000 u.m
- disponibilitati aflate la banca = 10.000 u.m
- rezerve = 9.000 u.m
Sa se calculeze activele circulante totale

43. Se cunosc urmatoarele date:

- capital social=26.000 u.m
- mijloace de transport = 12.000 u.m
- materii prime = 10.500 u.m.
- salarii datorate personalului = 3.000 u.m
- furnizori = 4.500 u.m.
- constructii = 11.000 u.m.
- produse finite = 6.000 u.m
- credite bancare pe termen lung = 16.000 u.m
- disponibilitati aflate la banca = 10.000 u.m
- rezerve = 9.000 u.m
- clienti = 2000 u.m
Care este suma totala a elementelor de pasiv?

44. Se cunosc urmatoarele date:

- capital social=20.000 u.m
- mijloace de transport = 12.000 u.m
- materii prime = 10.500 u.m.
- salarii datorate personalului = 5.000 u.m
- furnizori = 6.500 u.m.
- constructii = 25.000 u.m.
- produse finite = 8.000 u.m
- credite bancare pe termen lung = 18.000 u.m
- disponibilitati aflate la banca = 10.000 u.m
- rezerve = 9.000 u.m
Se achita din contul de la banca datoriile fata de furnizori.

82
 Care este suma pasivului dupa aceasta operatie?

45. Se cunosc urmatoarele date:

- capital social=20.000 u.m
- mijloace de transport = 12.000 u.m
- materii prime = 12.000 u.m.
- salarii datorate personalului = 6.500 u.m
- furnizori = 6.500 u.m.
- constructii = 25.000 u.m.
- produse finite = 8.000 u.m
- credite bancare pe termen lung = 18.000 u.m
- disponibilitati aflate la banca = 10.000 u.m
- rezerve = 9.000 u.m
- clienti = 2000 u.m
-Se incaseaza prin contul de la banca un credit bancar pe termen scurt in suma de 3.500 u.m.
Care este total activului dupa aceasta operatie?

Alegeti varianta corecta

46. ACTIV = PASIV este:

a. o situatie intamplatoare;
b. egalitatea intre capitaluri ca elemente de activ si bunurile economice care sunt reflectate in pasivul
patrimonial.
c. ecuatia generala a contabilitatii europene;
d. ecuatia rezultatului;

47. Situatia neta a patrimoniului se determina dupa urmatoarea relatie:

a. Bunuri economice –Drepturi
b. Drepturi-Obligatii
c. Bunuri economice – Datorii
d. Bunuri economice + Capitaluri proprii
e. Activ-Pasiv

48. Ecuatia rezultatului este data de relatia:

a. Profit brut- impozit pe profit = Profit net
b. Profit = Venituri-Cheltuieli- Venituri neimpozabile+Cheltuieli nedeductibile
c. Bunuri economice+ Rezultat=Surse de finantare
d. Cheltuieli ± Rezultat = Venituri
e. Activ + Cheltuieli = Pasiv + Venituri

49. Care din elementele enumerate mai jos nu fac parte din categoria activelor circulante:
a. produse finite;
b. ambalaje;
c. furnizori-debitori;
d. titluri de participare;
e. marfuri.

50. Care din elementele enumerate mai jos sunt structuri de pasiv:
1. rezerve
2. rezultatul exercitiului
3. clienti-creditori
4. obligatiuni
5. provizioane
a. 1+2+3
b. 1+2+3+4+5
c. 1+2+3+4
d. 1+2+4+5
e. 1+2+3+5

51. Fac parte din categoria debitorilor:

a. clientii care au acordat un avans in numerar in vederea achizitiei ulterioare de bunuri;

83
 b. furnizorii de bunuri si servicii;
c. furnizori carora intreprinderea le acorda un avans in vederea livrarii ulterioare de marfuri.
d. salariatul care a depus o garantie in numerar;
e. asociatii care au subscris si depus aportul.

52. Lichiditatile pastrate la banca intr-un cont distinct, la dispozitia unui furnizor, din care urmeaza a se efectua platile catre
acesta pe masura livrarii bunurilor, prestarii serviciilor, executarii lucrarilor se numesc:
a. datorii;
b. acreditive;
c. obligatiuni;
d. avansuri de trezorerie;
e. actiuni.

53. In raport cu sfera lor de cuprindere conturile pot fi grupate in:

a. conturi sintetice si conturi analitice;
b. conturi de activ si conturi de pasiv;
c. conturi monofunctionale si conturi bifunctionale;
d. conturi de capitaluri, imobilizari, stocuri, terti, trezorerie;
e. conturi de rezultat, de venituri si cheltuieli.

54. Procedeele specifice metodei contabilitatii sunt:

a. clasificarea, analiza si sinteza
b. evaluarea, calculatia, inventarierea analiza si sinteza
c. documentatia, evaluarea, calculatia si inventarierea
d. observatia, rationamentul, comparatia
e. bilant, cont si balanta de verificare

55. Care din elementele de mai jos nu se regaseste in structura capitalurilor proprii:
a. venituri in avans;
b. prime de emisiune;
c. capital social;
d. repartizarea profitului;
e. rezerve din reevaluare.

56. Din categoria activelor circulante, fac parte:

1. combustibili;
2. piese de schimb;
3. rezervele;
4. titlurile de plasament;
5. materiale pentru ambalat.
a. 1+2+3+4+5
b. 1+2+3+4
c. 1+2+5
d. 1+2+3+5
e. 1+2+4+5

57. Care din urmatoarele elemente au un grad de lichiditate redus:

a. capital social;
b. marfuri;
c. constructii;
d. produse finite;
e. materii prime.

58. Care dintre urmatoarele elemente fac parte din structura surselor straine de finantare?
a. furnizorii;
b. creantele;
c. primele de emisiune;
d. capitalul social;
e. rezervele.

84
59. Vanzarea actiunilor proprii
a. diminueaza totalul activului precum si totalul pasivului;
b. majoreaza totalul activului precum si totalul pasivului;
c. produce modificari de structura in activul bilantier;
d. produce modificari de structura in pasivul bilantier;
e. produce modificari de volum in sensul diminuarii in totalul bilantier.

60. Achitarea remuneratiilor datorate personalului

a. produce modificari de structura in activul bilantier;
b. diminueaza totalul activului precum si totalul pasivului;
c. majoreaza totalul activului precum si totalul pasivului;
d. produce modificari de structura in pasivul bilantier;
e. produce modificari de volum in sensul cresterii in totalul bilantier.

61. Deschiderea unui acreditiv

a. produce modificari de volum in activul bilantier;
b. produce modificari de structura in pasivul bilantier;
c. produce modificari de structura in activul bilantier;
d. majoreaza totalul activului precum si totalul pasivului;
e. produce modificari de volum in totalul bilantier.

62. Formula contabila rezulta din:

a. evaluare
b. parcurgerea etapelor analizei contabile
c. reevaluare
d. balanta de verificare
e. registrul-jurnal

63. Articolul contabil este compus din:

a. formula contabila;
b. formula contabila si explicatia descriptiva a operatiei economice sau financiare ce se inregistreaza;
c. contul corespondent debitor, contul corespondent creditor si semnul egal;
d. formula contabila si sumele debitoare si creditoare;
e. contul corespondent debitor, contul corespondent creditor, semnul egal si sumele;

64. Rulajele debitoare se calculeaza:

a. ca diferenta intre debitul unui cont de activ si creditul aceluiasi cont;
b. prin adaugarea la soldul initial a miscarilor de natura cresterilor la elementele patrimoniale de
pasiv;
c. prin adaugarea la soldul initial a miscarilor de natura cresterilor la elementele patrimoniale de activ;
d. prin insumarea miscarilor de natura cresterilor la elementele patrimoniale de activ si prin insumarea
miscarilor de natura diminuarilor la elementele patrimoniale de pasiv;
e. prin insumarea miscarilor de natura cresterilor la elementele patrimoniale de pasiv si prin
insumarea miscarilor de natura diminuarilor la elementele patrimoniale de activ.

65. Ce tip de modificare patrimoniala determina operatia „se achita taxa pe valoare adaugata datorata bugetului statului”?
a. A+X-X=P
b. A+X=P+X
c. A=P+X-X
d. A-X=P-X

66. Ce tip de modificare patrimoniala determina operatia „se deschide un acreditiv”?

a. A+X-X=P
b. A+X=P+X
c. A=P+X-X
d. A-X=P-X

67. Ce tip de modificare patrimoniala determina operatia „subscrierea pentru majorarea capitalului social”?
a. A+X-X=P
b. A+X=P+X
c. A=P+X-X

85
 d. A-X=P-X

68. Ce tip de modificare patrimoniala determina operatia „se retine din salariu impozitul pe salariu”?
a. A+X-X=P
b. A+X=P+X
c. A-X=P-X
d. A=P+X-X

69. Situatia neta negativa apare atunci cand:

a. capitalurile proprii sunt egale cu capitalurile imprumutate;
b. capitalurile imprumutate sunt mai mici decat capitalurile proprii;
c. capitalurile proprii sunt mai mici decat zero;
d. capitalurile proprii sunt mai mici decat datoriile pe termen lung;
e. activul este mai mare decat datoriile scadente pe termen scurt.

70. In cadrul bilantului, activele si pasivele sunt structurate si ordonate astfel:

a. activele in functie de lichiditate, iar pasivele in functie de termenul de scadenta;
b. activele in functie de exigibilitate, iar pasivele in functie de lichiditate;
c. activele si pasivele se grupeaza in functie de modalitatea de utilizare a resurselor;
d. activele se impart in proprii si imprumutate, iar pasivele in datorii pe
termen lung si scurt;
e. in functie de cerintele conducerii intreprinderii.

71. Care din elementele de mai jos fac parte din categoria imobilizarilor necorporale:
A. Actiuni detinute la entitatile afiliate;
B. Cheltuielile de dezvoltare;
C. Fondul comercial;
D. Terenuri si amenajari de terenuri;
E. Cheltuielile de constituire;
a. A+B+E;
b. A+B+C+E;
c. A+B+C+D;
d. B+C+E;
e. C+E.

72. Care din procedeele de mai jos sunt specifice metodei contabilitatii?
A.bilantul;
B. rationamentul;
C. comparatia;
D. contul;
E. clasificarea.
a. A+B+E;
b. A+B+C+E;
c. A+D;
d. B+C+E;
e. A+C+D

73. Capitalul propriu cuprinde urmatoarele elemente:

A. concesiuni;
B. capital social;
C. rezerve legale;
D. decontari cu asociatii privind capitalul;
E. disponibilitati banesti;
a. A+B;
b. A+D+E;
c. B+C;
d. B+C+D;
e. B+D.

86
74. Imobilizarile corporale cuprind:
A. actiuni detinute la entitatile afiliate;
B. concesiunile ;
C. instalatii tehnice ;
D. terenuri;
E. fond comercial.
a. A+B+D;
b. A+D;
c. C+D;
d. B+C+D;
e. B+D.

75. Care din urmatoarele elemente sunt creante:

A.clienti-creditori;
B.debitori-diversi;
C.furnizori-debitori;
D.decontari cu asociatii privind capitalul;
E.creditori diversi.
a. B+C+D;
b. B+D+E;
c. C+E;
d. A+E;
e. A+C+E.

76. Care din afirmatiile de mai jos nu sunt adevarate:

A.conturile de pasiv incep sa functioneze prin a se credita;
B.conturile de activ se debiteaza cu diminuarile;
C.conturile de activ prezinta intotdeauna sold debitor sau sold zero;
D.conturile de pasiv se crediteaza cu diminuarile;
E.conturile de pasiv prezinta sold creditor sau sunt soldate.
a. A+B+E;
b. B+D;
c. A+C+D+E;
d. A+D+E;
e. A+C+E.

77. Care din elementele de mai jos pot fi asociate activelor circulante?
A. furnizori;
B. clienti creditori;
C. titluri de participare;
D. marfuri;
E. avansuri de trezorerie.
a. B+C+E;
b. D+E;
c. C+D+E;
d. B+C+D+E;
e. C+D.

78. Din categoria capitalurilor proprii fac parte:

A. furnizorii;
B. produsele finite;
C. primele de capital;
D. rezervele;
E. creditele bancare (imprumuturi primite).
a. A+E;
b. C+E;
c. C+D+E;
d. B+C+D+E;
e. C+D

87
79. Imobilizarile corporale cuprind:
A.utilaje;
B.furnizori de imobilizari;
C.amenajari de terenuri;
D.ambalaje;
E.materiale de natura obiectelor de inventar.
a. A+B+E;
b. A+C+E;
c. A+C;
d. A+B+C;
e. B+C+E.

80. Imobilizarile financiare cuprind:

A.disponibilitati aflate la banca;
B. avansuri acordate furnizorilor;
C.titluri de participare;
D.creante imobilizate;
E.titluri de plasament.
a. D+E;
b. A+C+E;
c. C+D;
d. A+B+C;
e. C+D+E;
81. Care din urmatoarele posturi bilantiere intra in componenta capitalurilor proprii?
A. diferente din reevaluare
B. prime legate de capital
C. capital social
D. imprumuturi si datorii asimilate
E. rezultatul exercitiului
a. B+C+E;
b. A+B+D+E;
c. A+B+C+D+E;
d. A+B+C+E;
e. B+C.

82. Care din elementele prezentate mai jos fac parte din bilantul tip lista?
A.activele circulante;
B.veniturile in avans;
C.veniturile din exploatare;
D.cheltuielile in avans;
E.cheltuielile de exploatare.
a. B+C+E;
b. A+B+D;
c. B+C+D+E;
d. A+B+C+E;
e. C+E.

83. Care din elementele prezentate mai jos fac parte din contul de profit si pierdere?
A. active circulante;
B. venituri in avans;
C.venituri din exploatare;
D.cheltuieli in avans;
E.cheltuieli de exploatare.
a. B+C+E;
b. A+B+D;
c. B+C+D+E;
d. A+B+C+E;
e. C+E.

84. Care din elementele de mai jos sunt cuprinse in structura contului?

88
 A.titlul contului;
B.debitul contului;
C.soldul contului;
D.creditul contului;
E.total sume.
a. B+C+E;
b. A+B+C+D+E;
c. A+B+C+D;
d. A+B+D+E;
e. B+C+D.

85. In raport cu functia lor contabila, conturile se clasifica in doua categorii semnificative si anume:
A. debitoare;
B. creditoare;
C. activ;
D. analitice;
E. pasiv;
F. sintetice.

a. A+B;
b. A+B+D+F;
c. D+F;
d. C+E;
e. A+B+C+D+E+F.

86. In raport cu sfera de cuprindere, conturile sunt delimitate in:

A. debitoare;
B. creditoare;
C. activ;
D. analitice;
E. pasiv;
F. sintetice.
a. A+B;
b. A+B+D+F;
c. D+F;
d. C+E;
e. A+B+C+D+E+F.

87. In functie de continutul lor economic, conturile se delimiteaza astfel:

A. conturi de bilant;
B. conturi de procese economice;
C. activ;
D. conturi de ordine si evidenta;
E. pasiv;
F. conturi de gestiune.
a. A+B;
b. A+B+D+E;
c. A+B+D+F;
d. C+E;
e. A+B+C+D+E+F.

88. Care din urmatoarele clase de conturi sunt reflectate in bilant?

A. conturi de capitaluri;
B. conturi de imobilizari;
C. conturi de trezorerie;
D. contuli de cheltuieli;
E. conturi de terti;
F. conturi de venituri.
a. A+B;
b. A+B+C+E;
c. C+E+F;

89
 d. C+E;
e. A+B+C+D+E+F.

89. Care din elementele de mai jos se includ in calculul rezultatului:

A.veniturile financiare;
B.cheltuielile in avans;
C.veniturile extraordinare;
D.veniturile in avans;
E.cheltuielile de exploatare.
a. A+B+D;
b. B+C+D;
c. B+D;
d. A+C;
e. A+C+E.
90. Care din afirmatiile de mai jos referitoare la contul „furnizori-debitori” sunt adevarate?
A. are intotdeauna sold initial debitor sau sold zero;
B. soldul final debitor al acestui cont reprezinta datoriile ce trebuie platite;
C. in debitul acestui cont sunt reflectate creantele fata de furnizori;
D. soldul final creditor al acestui cont exprima creanta scadenta in perioada viitoare;
E. se crediteaza cu majorarile.
a. A+B+D;
b. B+C+D;
c. B+D;
d. A+C;
e. C+E.

91. Care din afirmatiile de mai jos referitoare la contul „decontari cu asociatii privind capitalul” sunt adevarate?
A. are intotdeauna sold initial debitor sau sold zero;
B. soldul final debitor al acestui cont reprezinta pierderile acoperite din capital;
C. este un cont de pasiv si face parte din categoria capitalurilor proprii;
D. soldul final debitor al acestui cont exprima creanta scadenta in perioada viitoare;
E. se crediteaza cu majorarile.
a. A+B+D;
b. B+C+D;
c. B+D;
d. A+D;
e. C+E.

92. Referitor la operatia de subscriere a capitalului, care din afirmatiile de mai jos sunt reale?
A. se majoreaza totalul bilantier;
B.se modifica pasivul patrimonial iar totalul bilantier se modifica in sensul diminuarii;
C.se modifica si activul patrimonial si pasivul patrimonial in sensul cresterii;
D.operatia produce modificare de structura in activul patrimonial;
E.totalul bilantier nu se modifica.
a. A+C;
b. A+B+C;
c. A+D;
d. D+E;
e. A

93. Reprezinta etape ale analizei contabile:

A. stabilirea soldurilor conturilor;
B. continutul operatiei inregistrate;
C. influenta asupra patrimoniului a operatiei;
D. calculul rulajelor;
E. stabilirea conturilor corespondente si a regulilor de functionare.
a. A+B+D;
b. A+B+C+D+E;
c. B+C+E;
d. A+D+E;
e. B+E.

90
 94. Dintre afirmatiile urmatoare privind transformarile patrimoniale reflectate de bilant, una nu este adevarata. Care este
aceasta ?
(Identificati litera corespunzatoare enuntului care completeaza cel mai bine afirmatia sau raspunde intrebarii.)
a. Modificari de volum in sensul majorarii concomitente si cu aceeasi valoare atat a unui post bilantier
de activ, cat si a unui post bilantier de pasiv.
b. Modificari de volum in sensul diminuarii concomitente si cu aceeasi valoare a doua posturi
bilantiere, unul de activ si celalalt de pasiv.
c. Modificari de structura in activul bilantului, in sensul ca un element de activ se majoreaza si
concomitent si cu aceeasi suma se diminueaza un alt element, de asemenea, de activ.
d. Modificari de volum in sensul majorarii concomitente si cu valori diferite atat a unui post bilantier
de activ, cat si a unui post bilantier de pasiv.
e. Modificari de structura in pasivul bilantului, in cazul in care se majoreaza un element de pasiv si
concomitent si cu aceeasi valoare se diminueaza un alt element, de asemenea, de pasiv.

95. ____________ reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor cu valoare economica, apartinand unei persoane fizice
sau juridice, precum si bunurile economice la care se refera.
96. Dubla ___________ consta in reflectarea patrimoniului intreprinderii atat sub aspectul utilizarii mijloacelor econonice
componente ale acestuia, cat si sub aspectul raporturilor de proprietate care genereaza obtinerea bunurilor economice,
adica al surselor de finantare.
97. Conform Standaredelor Internationale de Contabilitate _________ reprezinta o resursa controlata de intreprindere ca
rezultat al unor evenimente trecute si de la care se asteapta sa genereze beneficii economice viitoare pentru
intreprindere.
98. _________ consta in transformarea unitatilor naturale in unitati monetare cu ajutorul preturilor. Prin intermediul acestui
procedeu se omogenizeaza in expresie baneasca diversitatea de structuri si elemente componente ale patrimoniului si
devine posibila gruparea, centralizarea si sintetizarea informatiilor referitoare la acestea.
99. ___________ este procedeul specific metodei contabilitatii prin care se materializeaza dubla inregistrare a operatiilor
economice si financiare consemnate deja in documente, evaluate si calculate.
100. ________ este procedeul specific cel mai reprezentativ al metodei contabilitatii, care asigura realizarea efectiva a
dublei reprezentari a situatiei patrimoniului si a rezultatelor obtinute (profit sau pierdere).
101. Principiul _________ ______ consta in aceea ca „se presupune ca intreprinderea isi continua in mod normal
functionarea intr-un viitor previzibil, fara a intra in imposibilitatea continuarii activitatii sau fara reducerea
semnificativa a acesteia” sau, altfel spus, nu are intentia si nici nevoia de a intra in lichidare sau de a-si reduce in mod
semnificativ activitatea.
102. Principiul ________ _____ consta in asigurarea continuitatii aplicarii regulilor si normelor privind evaluarea,
inregistrarea in contabilitate si prezentarea elementelor patrimoniale si a rezultatelor in scopul crearii premiselor pentru
compararea in timp a informatiilor contabile.
103. Principiul __________ se refera la determinarea valorii oricarui element patrimonial, in sensul ca se impune acordarea
unei atentii deosebite cel putin aspectelor ce privesc: numai profiturile recunoscute pana la data inchiderii exercitiului
financiar; toate obligatiile previzibile si pierderile potentiale care au luat nastere in cursul exercitiului financiar incheiat
sau pe parcursul unui exercitiu anterior, chiar daca ele apar intre data incheierii exercitiului si data intocmirii situatiilor
financiare, precum si ajustarea valorilor corespunzatoare deprecierilor constatate, indiferent ca rezultatul exercitiului
este profit sau pierdere.
104. Principiul ___________ _______ a elementelor de activ si de datorii se refera la intocmirea bilantului si in speta la
faptul ca pentru stabilirea valorii totale corespunzatoare fiecarei pozitii (indicator) a acestuia se impune determinarea
separata a valorii fiecarui element individual de activ sau de pasiv care se include in componenta acesteia.
105. Principiul _________ impune inregistrarea distincta in bilant a valorii elementelor de activ si a celor de pasiv si in
contul de profit si pierdere a veniturilor si a cheltuielilor, nefiind admisa vreo compensare intre ele.
106. Imobilizarile __________sunt denumite si imobilizari nemateriale sau fara substanta fizica, deoarece nu imbraca fizic
forma de bunuri materiale concrete.
107. __________ reprezinta acele produse al caror ciclu de fabricatie a fost terminat intr-o sectie (faza de fabricatie),
transferandu-se in procesul tehnologic al altei sectii (faze de fabricatie) sau se livreaza tertilor.
108. _______ ______ sunt bunuri care au parcurs integral fazele procesului de fabricatie si nu mai necesita prelucrari
ulterioare in cadrul unitatii patrimoniale, putand fi depozitate in vederea livrarii sau expediate direct clientilor.
109. __________ reprezinta bunurile pe care unitatea le cumpara in vederea revanzarii sau produsele predate spre vanzare
magazinelor proprii.
110. __________ reprezinta disponibilitati banesti rezervate in conturi distincte, la dispozitia tertilor, in vederea efectuarii
platilor pe masura livrarii marfurilor, executarii lucrarilor sau prestarii serviciilor.

91
111. ________ ____ reprezinta aportul, in numerar si/sau in natura, subscris de catre actionari sau asociati atat la
constituirea societatii comerciale, cat si ulterior, cu prilejul majorarii acestei categorii semnificative de capitaluri
proprii.
112. Titlul ________ reprezinta numele prin care este identificat elementul patrimonial, astfel atunci cand este posibil
coincide cu denumirea elementului patrimonial pentru care se utilizeaza, care poate fi un bun economic, o sursa de
finantare, un proces economic sau rezultatul financiar.
113. ________ contului reprezinta totalul operatiilor economice si financiare (miscarile) pe care acesta le reflecta, in cursul
unei perioade de gestiune.

114. Conturile de _______ incep sa functioneze prin a se debita si se debiteaza cu existentele initiale ale elementelor
patrimoniale de ______ ;
115. Conturile de _________ incep sa functioneze prin a se credita si se crediteaza cu existentele initiale ale elementelor
patrimoniale de ________ ;
116. Conturile de _______ se debiteaza cu cresterile de active ca urmare a operatiunilor economice care le-au generat
117. Conturile de ________ se crediteaza cu cresterile elementelor de pasiv ca urmare a operatiunilor economice care le-au
generat
118. Conturile de _________ se crediteaza cu micsorarile elementelor activ ca urmare a operatiunilor economice care le-au
generat ;
119. Conturile de _______ se debiteaza cu micsorarile elementelor de pasiv ca urmare a operatiunilor economice care le-au
generat ;
120. Corespondenta ______ reprezinta legatura reciproca dintre debitul unui cont si creditul altui cont, stabilita cu ocazia
inregistrarii tranzactiilor in contabilitatea curenta, pe baza dublei inregistrari.
121. Gradul de lichiditate reprezinta capacitatea unui bun de a se transforma in ________ .
122. Formulele contabile de ……1…. se utilizeaza pentru anularea unei formule contabile efectuate anterior gresit.
123. _________ contabila se efectueaza in mod distinct pentru fiecare operatie economica si financiara inscrisa intr-un
document justificativ, prin descompunerea ei in elemente componente, in scopul stabilirii modificarilor - majorari sau
diminuari - pe care le determina in masa patrimoniului, a conturilor corespondente si a partii acestora - debit sau credit -
in care se va reflecta suma aferenta operatiei respective.
124. Dubla ________ consta in inregistrarea simultana a unei operatii economice si financiare in debitul unui cont si in
creditul altui cont, deci in doua conturi.
125. Cand se impune corectarea sau anularea unei inregistrari contabile anterioare, se va intocmi o formula contabila de
………….
126. Formulele intocmite in rosu sau in chenar se numesc formule de………..
127. ______ ______ sunt acele active circulante materiale care participa direct la fabricarea produselor si se regasesc,
integral sau partial, in produsul finit, fie in starea lor initiala, fie transformata.
128. Completati fiecare propozitie sau enunt. Nu utilizati semne diacritice sau de punctuatie. Între cuvinte lasati un singur
spatiu. Respectati intocmai instructiunile examinatorului.
Schema de functionare a conturilor prezentata in desenul de mai jos apartine conturilor de ……………. (un
cuvant la singular).
Debit Cont Credit
Sold initial (Si)
Rulaje debitore (Rd) Rulaje creditoare (Rc)
(sau majorari luate cu (sau diminuari luate cu
semnul plus ) semnul minus )
Sold final debitor (Sfd)
129. Completati fiecare propozitie sau enunt. Nu utilizati semne diacritice sau de punctuatie. Între cuvinte lasati un singur
spatiu. Respectati intocmai instructiunile examinatorului.
Schema de functionare a conturilor prezentata in desenul de mai jos apartine conturilor de ……………. (un
cuvant la singular)
Debit Cont Credit
Sold initial
Rulaje debitore (Rd) Rulaje creditoare (Rc)
(sau diminuari luate cu semnul (sau majorari luate cu semnul
minus ) plus )
Sold final creditor (Sfc)

92