Accidentul nuclear de la Cernobîl

Accidentul nuclear de la Cernobîl a fost un accident major în Centrala Atomoelectrică

Cernobîl, pe data de 26 aprilie 1986 la 01:23 noaptea, care s-a compus dintr-o explozie a
centralei, urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare. Centrala electrică se afla
la 51°23′23″N 30°5′58″E / 51.38972, 30.09944, în apropiere de orașul părăsit Pripiat,
Ucraina. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei
nucleare. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii
Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord. Suprafețe mari din Ucraina, Belarus
și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane. Circa
60% din precipitațiile radioactive cad în Belarus, conform datelor post-sovietice oficiale.[1]

Accidentul a pus în discuție grija pentru siguranța industriei sovietice de energie nucleară,
încetinind extinderea ei pentru mulți ani și impunând guvernului sovietic să devină mai puțin
secretos. Acum statele independente – Rusia, Ucraina și Belarus au fost supuse
decontaminării continue și substanțiale. E dificil de estimat un număr precis al victimelor
produse de evenimentele de la Cernobîl, deoarece secretizarea din timpul sovietic a îngreunat
numărarea victimelor. Listele erau incomplete și ulterior autoritățile sovietice au interzis
doctorilor citarea „radiație” din certificatele de deces.

Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenția Internațională pentru Energie
Atomică (IAEA) și Organizația Mondială a Sănătății (WHO), a atribuit 56 de decese directe
(47 de lucrători și 9 copii cu cancer tiroidian) și a estimat că mai mult de 9.000 de persoane
dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse pot muri din cauza unei forme de
cancer. Raportul a citat 4.000 de cazuri de cancer tiroidian între copiii diagnosticați în 2002[2].

Deși în Zona de Excludere a Cernobîlului anumite zone restrânse vor rămâne închise,
majoritata teritoriilor afectate sunt acum deschise pentru stabilizare și activitate economică[3].

Cuprins
[ascunde]

• 1 Centrala atomoelectrică
• 2 Accidentul
o 2.1 Planuri de testare
o 2.2 Înainte de accident
• 3 Referințe

• 4 Legături externe

[modifică] Centrala atomoelectrică

Pentru detalii, vezi: Centrala Atomolectrică Cernobîl.
CAE Cernobîl se află în apropiere de orașul Pripiat, în Ucraina nordică.

CAE Cernobîl (51°23′14″N 30°06′41″E / 51.38722, 30.11139) se află în apropiere de orașul

Pripiat, Ucraina, la 18 km nord-vest de orașul Cernobîl, la 16 km - sud de frontiera ucraino-
belarusă și aproximativ 110 km nord de Kiev. Centrala a fost compusă din patru reactoare de
tip RBMK-1000, fiecare capabil de producere a 1 GW de putere electrică. Construirea
centralei a început în anii '70 ai secolului XX, cu reactoarele #1 (care a fost închis în anul
1977), #2 în 1978, #3 în 1981 și #4 în 1983. Două alte reactoare - #5 și #6 - erau în timpul
constructiei când a avut loc accidentul.

[modifică] Accidentul
Sâmbătă, 26 aprilie 1986, la 01:23:58 am, reactorul #4 a suferit o explozie catastrofală a
vaporilor de apă, care a declanșat un incendiu, o serie de explozii adiționale și fluidizare
nucleară. Accidentul poate fi gândit ca o versiune extremă a accidentului SL-1 în Statele
Unite din 1961, unde centrul reactorului a fost distrus (omorând trei oameni), radioactivitatea
răspândindu-se direct în interiorul clădirii unde se afla SL-1. În timpul accidentului de la
Cernobîl însă, aceasta a fost dusă prin vânt spre frontierele internaționale.

[modifică] Planuri de testare

La data de 25 aprilie 1986, pe lumină, reactorul #4 a fost programat pentru fi închis pentru
întreținere. S-a decis folosirea acelei ocazii ca o oportunitate pentru controlarea capacității
generatorului turbinei de a produce putere electrică suficientă pentru alimentarea sistemelor
de siguranță ale reactorului (mai ales pompele de apă) după pierderea puterii externe. Tipul
RMBK al reactorului are nevoie de apă care să circule continuu prin centru, atâta vreme cât
combustibilul nuclear este prezent. Reactoarele Cernobîlului au avut o pereche de generatori
diesel, disponibilă, dar aceasta nu se activează imediat – reactorul a fost, deci, pregătit pentru
a răsuci jos turbina, punct la care ea ar fi fost deconectată și ar fi permis răsucireea sub elanul
său rotativ, iar scopul testului a fost acela de a se hotărî dacă turbinele în faza extenuată pot
genera putere pentru pompe. Testul a fost făcut cu succes la altă unitate (cu toate sistemele de
siguranță active), având, însă, rezultate negative – turbinele nu au generat puterea suficientă,
dar au fost făcute îmbunătățiri adiționale, ceea ce a determinat efectuarea altui test.

[modifică] Înainte de accident

Condițiile pentru începerea acestui test au fost pregătite pe lumină la data de 25 aprilie și
producția de energie a reactorului a fost redusă spre 50%. O stațiune locală de putere a fost
închisă neașteptat. Coordonatorul retelei electrice a Kievului a cerut amânare scaderii
aportului energetic al centralei în rețea, pentru acoperirea vârfului de consum al serii.
Directorul centralei a consimțit și a amânat testul pentru mai târziu. Testul de siguranță a fost
amânat până la schimbul de noapte, o echipă neexperimentată care ar fi trebuit să lucreze la
reactorul #4 noaptea aceea și următoarea[4]

La 11:00 noaptea, 25 aprilie, se permite închiderea reactorului pentru continuarea testului. S-a
prevăzut ca din nominalul său de 3,2 GW energie, aducerea reactorului spre 0,7-1,0 GW, cu
scopul de a efectua testul la cel mai jos nivel de putere recomandat.[5] Oricum, noua echipă a
fost surprinsă de amânarea anterioară a încetinirii reactorului și a urmat protocolul original al
testului. Urmarea a fost reducerea prea rapidă a nivelului de putere. În acea situație, reactorul
a produs mult xenon-135, care a scăzut și mai mult puterea (spre 30 MW - aproximativ 5% de
valoare presupusă). Operatorii au crezut că scăderea rapidă a fost din cauza unui defect la
unul dintre regulatorii de putere, scăpând din vedere contaminarea reactorului. Cu scopul de a
spori reactivitatea (neștiind că scăderea drastică a puterii este cauzată de absorbția în exces a
neutronilor de xenon-135), au fost scoase celulele de control din reactor în ciuda faptului că
acest lucru este permis cu respectarea unor reguli stricte de siguranță. Cu toate acestea,
puterea reactorului nu a crescut decât în jur de 200 MW putere ce reprezenta mai puțin de o
treime din minimul necesar pentru efectuarea experimentului. Mai mult, șeful echipei alege
continuarea experimentului. Ca și parte din experiment, la 1:05 a.m., pe 26 aprilie au fost
pornite pompele de apă care erau acționate de turbina generatorului crescând fluxul de apă
peste specificațiile regulilor de siguranță. Fluxul de apă crește spre ora 1:19 a.m. (în tot acest
timp apa absorbind neutroni) și nivelul tot mai mare necesitând scoaterea manuală a celulelor
de control. Acest aspect produce o funcționare foarte instabilă unde lichidul de răcire și
xenon-135 au substituit rolul celulelor de control din reactor.

[modifică] Referințe
1. ^ „Localizare geografică și extindere a contaminării radioactive”. Agenția Elvețiană
pentru Dezvoltare și Cooperare. http://www.chernobyl.info/index.php?navID=2.
(citare „Comitetul spre Probleme a Consecvenților Calamității în CAE Cernobîl: 15
ani după Calamitate în Cernobîl”, Minsk, 2001, p. 5/6 ff., „Agenția de Interinformare
pentru Cernobîl” și „Comitetul Cernobîl: Tabel al datelor oficiale despre accidentul
atomic”)
2. ^ „Raportul IAEA”. În Focar: Cernobîl.
http://www.iaea.org/NewsCenter/Focus/Chernobyl/index.shtml. Accesat la 2006-03-
29.
3. ^ Forul Cernobîl: 2003-2005 (pdf). Moștenirea Cernobîlului: Influențe Sănătoase,
Ambiante și Socio-Economice și Recomandări pentru Guverne ale Belarusului, ale
Federați Ruse și ale Ucrainei. IAEA. Versiune. pg. 6
4. ^ Documentarul lui BBC (British Broadcasting Corporation) titrat „Days That Shook
The World”.
5. ^ ru Programul oficial al testului.

Chernobyl
Catastrofe
La 26 aprilie 1986, are loc cel mai mare accident nuclear din lume la centrala nucleara de la
Chernobyl, in Uniunea Sovietica. In primele zile ale crizei, au murit 32 de oameni si alte
cateva zeci au suferit arsuri din cauza radiatiilor, insa abia dupa ce autoritatile sovietice au
raportat incidentul, autoritatile sovietice au admis cu greu faptul ca s-a produs un accident.

Centrala de la Chernobyl era situata in localitatea Pripyat, la aproximativ 65 de mile de Kiev,

Ucraina. Construita la sfarsitul anilor ’70 pe tarmurile raului Pripyat, Chernobyl avea patru
reactoare, fiecare capabil sa produca 1000 de megawati de energie electrica. In seara de 25
aprilie 1986, un grup de ingineri au inceput un experiment asupra reactorului numarul patru.
Inginerii, care nu cunosteau prea multe despre fizica reactoarelor, vroiau sa vada daca turbina
reactorului putea pune in miscare pe baza de energie inertiala pompele de rezerva.

Ca parte a experimentului lor nefericit, inginerii au deconectat sistemele de siguranta ale

reactorului si sistemul de reglare a energiei. In continuare, pe langa aceasta nesabuinta, au mai
comis o serie de greseli: au pus reactorul sa functioneze la un nivel de energie atat de scazuta,
incat reactia a devenit instabila, iar apoi au indepartat prea multe dintre tijele de control, intr-o
incercare de a mari din nou nivelul de energie. Puterea reactorului s-a ridicat la peste 200 de
megawati, insa se dovedea din ce in ce mai dificil de controlat. Totusi, la ora 1:23 a.m. pe data
de 26 aprilie, inginerii au continuat experimentul lor si au scos din functiune motorul turbinei
pentru a vedea daca invartirea acestuia din inertie va pune in miscare pompele de apa ale
reactorului. In fapt, pompele nu au fost puse in functiune in mod corespunzator, iar fara racire,
nivelul de energie din reactor a crescut exponential.

Pentru a preveni dezastrul, operatorii au reintrodus toate cele aproximativ de 200 de tije de
control deodata. Tijele de control erau menite sa reduca reactia, insa aveau un viciu de
proiectare: capetele acestora erau din grafit. Astfel, inainte ca cei cinci metri de material
absorbant din care erau formate tijele de control sa poata penetra miezul reactorului, au
patruns si cele 200 de capete din grafit, facilitand astfel reactia si cauzand o explozie prin care
a fost aruncata in aer partea superioara a reactorului facuta din otel si beton. Nu a fost o
explozie nucleara, deoarece centralele nucleare nu pot produce o asemenea reactie, insa
explozia a fost chimica, provocata de aprinderea gazelor si a aburului generate de reactia
scapata de sub control. In explozia si in incendiul ce a izbucnit, peste 50 de tone de material
radioactiv au ajuns in atmosfera, unde au fost transportate de curentii de aer.

Pe 27 aprilie, autoritatile sovietice au inceput sa evacueze cei 30.000 de locuitori ai orasului

Pripyat. S-a incercat sa se acopere incidentul, insa la 28 aprilie statiile suedeze de
monitorizare a radiatiilor, situate la peste 800 de mile in nordvestul Chernobylului, au raportat
un nivel al radiatiilor cu 40 la suta mai mare decat cel normal. In aceeasi zi, agentia de stiri
din Uniunea Sovietica au admis faptul ca la Chernobyl a avut loc un accident nuclear major.

In primele zile ale crizei, la Chernobyl au murit 32 de oameni si cateva alte zeci au suferit
arsuri din cauza radiatiilor. Radiatiile care au patruns in atmosfera, de cateva ori mai puternice
decat cele produse de bombele atomice lansate la Hiroshima si Nagasaki, au fost raspandite de
vant in Europa de Nord si de Est, contaminand milioane de hectare de padure si de teren
arabil. Aproximativ 5000 de cetateni sovietici au murit de cancer si din cauza altor boli
produse de radiatii, cauzate prin expunerea la radiatiile emise de centrala de la Chernobyl.
Altor cateva milioane de persoane le-a fost afectata in mod semnificativ sanatatea. In 2000,
ultimele reactoare in stare de functionare de la Chernobyl au fost scoase din functiune, iar
centrala a fost inchisa in mod oficial.
Cernobîl – Cronica unei apocalipse amânate
26 aprilie 1986. Duminica. O zi frumoasa, calda,
senina. La Bucuresti lumea merge la plimbare,
copiii sunt dusi la film, se fac picnicuri. Cerul este
albastru, fara nici un nor. Si totusi, de sus,
nevazuta, imposibil de vazut, ar putea coborî
moartea. Peste toti, peste toate. Nimeni nu stie înca.
Nimeni la Bucuresti, nimeni la Moscova, nimeni
niciunde altundeva în lume. Doar în micul oras
Pripiat lumea iesita sa se bucure de prima zi de
primavara adevarata priveste înmarmurita la
teribila desfasurare de forte de pe strazi si afla ca la
doi pasi de ei, la Centrala Nuclearo-electrica
Cernobîl, a avut loc un accident...

Cernobîl – filmul evenimentelor

1978 Prima unitate a Centralei Nucleare de la Cernobîl devine operationala. Este considerata
centrala-model a URSS
1983 Devine operationala Unitatea nr. 4
1986
26 aprilie, ora 1:23:00 Se initiaza testul sistemului de racire al Unitatii nr. 4
26 aprilie, ora 1:23:40 Stare de urgenta. Se rateaza oprirea reactorului
26 aprilie, ora 1:23:44: Unitatea nr. 4 scapa de sub control si explodeaza. 30 de oameni sunt
omorâti pe loc. La 3 km distanta, în orasul Pripyat, 45.000 de oameni, dintre care 16.000 de
copii se bucura de prima Duminica senina si calda…
26 aprilie-4 mai: Perioada în care se degaja cea mai mare cantitate de radiatii. La început
predomina curentii aerieni din nord, nord-vest, apoi directia se schimba în sud, sud-est. Local
se înregistreaza frecvente averse de ploaie. Din aceste cauze, distributia locala si regionala a
radiatiei este extrem de variata
27 aprilie-5 mai: Reactorul arde. Din 1.800 de elicoptere se lanseaza deasupra zonei
dezastrului aproximativ 5.000 tone de nisip si plumb în încercarea de a localiza si opri
incendiul
27 aprilie: Locuitorii din Pripyat aflati în zona centralei sunt evacuati. Din cauza nivelului
extrem de înalt de radiatie înregistrat pe o raza de aproape 40 km numarul celor evacuati
ajunge la 135.000
28 aprilie 1986, ora 21:00: Agentia sovietica de stiri TASS anunta producerea unui accident
la Centrala de la Cernobîl si existenta victimelor. Se numeste un comitet pentru cercetarea
cazului. Presedintele URSS, Mihail Gorbaciov, se adreseaza cetatenilor URSS cu urmatoarele
cuvinte: „Buna seara, tovarasi. Stiti cu totii ca a avut loc o nenorocire incredibila – accidentul
de la Centrala Nucleara Cernobîl. Acesta a afectat dureros poporul sovietic si a socat
comunitatea internationala. Ne confruntam pentru prima data cu forta reala a energiei nucleare
scapate de sub control.”
28 aprilie, ora 23:00: Un laborator de cercetari nucleare din Danemarca anunta producerea la
reactorul nuclear de la Cernobîl a unui MCA (maximum credible accident – accident credibil
maxim)
29 aprilie: Accidentul este anuntat pentru prima oara în programele de stiri din Germania
6 mai: Degajarea de radiatie înceteaza
15-16 mai: Un nou incendiu. Reîncep degajarile radioactive
23 mai: Prin decizie guvernamentala sovietica se distribuie preparate din iod populatiei.
Masura medicala este însa inutila: iodul radioactiv nu este activ decât 10 zile. Trecuse mult
mai mult timp de când iodul radioactiv se acumulase în glanda tiroida a locuitorilor din zonele
contaminate
15 noiembrie: Reactorul distrus este complet îmbracat într-un „sarcofag” de plumb
1986-1990
22 decembrie 1988: Sovieticii anunta ca sarcofagul era proiectat doar pentru o durata de 20-30
de ani
1989: A doua faza de evacuare: aproape 100.000 de oameni sunt obligati sa paraseasca zonele
contaminate din Belarus, Ucraina si Rusia
20 aprilie 1989: Guvernul Sovietic sisteaza constructia unitatilor cinci si sase de la Centrala
Nuclearo-electrica de la Cernobîl
1990-2000
1990: Debutul colaborarii între specialisti occidentali si cei din Belarus, Ucraina si Rusia. O
delegatie germana viziteaza locul dezastrului si zonele afectate
12 octombrie 1991: Închiderea definitiva a Unitatii 2 de la Cernobîl în urma unui incendiu
Ianuarie-martie 1993: Institutul Otto Hug pentru Fizica Radiatiilor din München înfiinteaza
un centru pentru analiza problemelor de tiroida la Gomel, un oras mare, cu o populatie de
500.000 de locuitori în zona cea mai puternic contaminata din Belarus
11 noiembrie 1996: În Belarus, Ucraina si Rusia cazurile de cancer de tiroida sunt cu
aproximativ 200% mai numeroase decât în anii 1980. OMS estimeaza la 4 milioane numarul
persoanelor din aceste trei tari afectate de dezastrul nuclear de la Cernobîl
Noiembrie 1997: O conferinta internationala analizeaza situatia sarcofagului. Se solicita 350
milioane dolari pentru asigurarea masurilor de stabilizare necesare
20 septembrie 1999: Nu se mai permite nici unei persoane sa locuiasca pe o raza de 15 km în
jurul Centralei. Sunt totusi tolerati cei care la începutul anilor 1990 au revenit în zona.
Numarul lor este de aproximativ 1.500 (dintre care peste 1.000 de femei). 50 dintre ei au ales
sa locuiasca chiar în Cernobîl
Din 2000 pâna în prezent
13 ianuarie 2000: Guvernul ucrainean aproba un proiect complex în cadrul caruia unele zone
din regiunea Cernobîl urmeaza sa fie recultivate
12 decembrie 2000: Complexul de reactori de la Cernobîl este închis
Aprilie 2001: Conferinta Internationala la Kiev - „Cincisprezece ani dupa accidentul de la
Cernobîl – lectiile învatate”. Expertii prezenti, organizatiile din cadrul ONU si AIEA ajung la
un prim consens privind evaluarea efectelor asupra sanatatii. Este recunoscuta international
existenta unei legaturi directe între accident si cancerul de tiroida la copii. Sunt discutate si alte
consecinte, dar resursele avute la dispozitie sunt limitate
Octombrie 2001: O delegatie de experti internationali si din tarile afectate, sponsorizata de
PNUD – Fondul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare - si de UNICEF lanseaza un nou concept
în asistenta acordata locuitorilor din zona tragediei: trecerea de la ideea de „ajutor acordat
victimelor” la ideea de a-i ajuta pe oameni sa se ajute singuri
Martie 2002: Un documentar german pentru televiziune, „Tschernobyl-Der Millionensarg”
(Cernobîl - Sarcofagul de milioane), declanseaza o mare dezbatere: se afirma ca un nou
sarcofag nu ar mai fi necesar întrucât practic nu ar mai exista material radioactiv în reactorul
acoperit de sarcofag
Iunie 2002: Se lanseaza site-ul web www.chernobyl.info
27 iunie 2003: Grupul de lucru al ONU pentru Cernobîl lanseaza la Geneva „Reteaua de
cercetare si informare asupra Cernobîl”, cu scopul de a face ca rezultatele cercetarilor la nivel
international sa fie mai bine sistematizate si mai usor accesibile atât persoanelor afectate, cât si
autoritatilor si factorilor de decizie.
August 2003: BERD – Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare - este dispusa sa
acorde Ucrainei 85 milioane de dolari pentru acoperirea gaurii reactorul 4. Lucrarile de
constructie ale unui nou „sarcofag” sunt prevazute pentru anul 2004
27 aprilie 2004: 600 de invitati din diferite tari urmaresc la New York filmul „Chernobyl
Heart” (Inima Cernobîlului) rasplatit cu Oscarul pentru cel mai bun film documentar
12 mai 2005: La o conferinta la Londra, Comisia Europeana anunta ca acorda si ea suma de 49
milioane de dolari pentru „sarcofag”. Costul acestuia ajunge la peste un miliard de dolari.
Constructia sa este prevazuta a se încheia în anul 2009
3 august 2005: Ucraina mai are nevoie de 7 milioane de dolari pentru prelucrarea deseurilor
radioactive de la Cernobîl. Uzina de prelucrare urmeaza sa fie construita în trei ani, odata cu
un loc de depozitare a acestor deseuri
30 august 2005: Ultimele determinari ale nivelului de radiatie indica o diminuare sensibila a
contaminarii. Autoritatile ucrainene deschid o zona de 2.800 km2 pentru repopulare
6 septembrie 2005: Studiul „Chernobyl’s Legacy: Health, Environmental and Socio-Economic
Impacts” (Mostenirea Cernobîlului – Impactul Socio-Economic asupra Mediului si asupra
Sanatatii) ajunge la concluzia ca efectele asupra sanatatii au fost „mult mai mici decât se
crede” (Chernobyl Forum Report 2005 - informatii suplimentare puteti gasi pe
http://www.iaea.org). Noul raport este însa imediat criticat pentru „minimalizarea”
adevaratelor dimensiuni ale catastrofei, iar AIEA este acuzata ca a „influentat prea mult”
studiul respectiv. Raportul AIEA identifica 56 de morti directe - 47 muncitori în timpul
accidentului si 9 copii cu cancer de tiroida - si estimeaza ca, pe termen lung, aproximativ
4.000 de oameni vor putea muri de boli generate de accident.
Acesta a fost filmul accidentului de la Cernobîl – cel mai grav accident nuclear cunoscut pâna
acum. Interesant este însa de urmarit ce s-a întâmplat de fapt în acea teribila noapte de 25/26
aprilie 1986 si…
Cum s-a ajuns la accident
Reactorul 4 era programat pentru o oprire de rutina în vederea executarii unor operatiuni de
întretinere. Data programarii: 25 aprilie 1986. Conducerea Centralei ia hotarârea sa profite de
ocazie si sa execute în acelasi timp un test pentru a verifica daca în cazul opririi reactorului
energia electrica disponibila este suficienta pentru a opera instalatiile de urgenta si pompele de
racire a inimii reactorului, aceasta pâna când echipamentele diesel ar fi intrat în functiune.
Procedura de oprire se desfasoara, reactorul functioneaza la aproximativ jumatate din putere.
La un moment dat, distribuitorul de sarcina electrica refuza scaderea în continuare a puterii.
Conform protocolului testului, care continua, sistemul de racire de urgenta a inimii reactorului
este oprit si reactorul functioneaza în continuare la jumatate de putere. 25 aprilie, în jurul orei
23.00. Controlorul de retea aproba o reducere suplimentara a puterii. Pentru test, reactorul
urma sa fie stabilizat la 1.000 MW înainte de a se trece la oprirea sa. Puterea scade însa la 30
MW. Asa-numitul coeficient de gol pozitiv ridica probleme. Operatorii încearca sa ridice
puterea, eliberând manual barele de control. 26 aprilie, ora 01.00. Reactorul se stabilizeaza la
200 MW. La scurt timp însa, o crestere a debitului lichidului de racire si o cadere a presiunii
aburului impun operatorilor scoaterea a practic tuturor barelor de control. Reactorul devine
extrem de instabil. Pentru a mentine o putere constanta, operatorii trebuie sa recurga la ajustari
la fiecare câteva secunde. Debitul apei este redus pentru a mentine presiunea vaporilor.
Pompele, puse în miscare de o turbina care se roteste din ce în ce mai încet, furnizeaza din ce
în ce mai putin lichid de racire. În canalele de racire se înregistreaza un exces de vapori
(coeficientul de gol pozitiv). Operatorii nu mai pot controla cresterea de putere. Aceasta este
estimata a fi ajuns la un nivel de 100 de ori mai mare decât nivelul nominal. Cresterea brusca
de temperatura produce o rupere în masa de combustibil. Particulele de combustibil
interactioneaza cu apa, creând o explozie a vaporilor care distruge inima reactorului. Doua
minute mai târziu o a doua explozie face ca distrugerea sa fie completa.
Concluziile? Consecintele?
Accidentul din 1986 a fost rezultatul unui proiect de reactor continând greseli serioase (era un
proiect sovietic, dar nu acesta este lucrul cel mai important) si care, în plus, a fost operat de un
personal cu pregatire inadecvata si fara masurile cuvenite de securitate. Toata tragedia a fost,
într-un fel, una din consecintele izolarii URSS pe durata razboiului rece. Nu atât lipsa de
documentatie, ci refuzul de a studia, de a lua în considerare si altceva decât literatura de
specialitate oficiala a dus la neglijarea oricarei experiente si, în mod fatal, la tot ce s-a
întâmplat la Cernobîl.
Explozia si incendiul care a urmat au degajat în atmosfera 5% din materialul radioactiv din
inima reactorului, împreuna cu tot xenonul si cu jumatate din cantitatea de cesiu si iod. Vântul
a facut restul… Sub forma de praf si deseuri toate acestea s-au asezat în cele trei republici
sovietice, dar si în Scandinavia si în restul Europei.
Numarul total al deceselor în perioada 1986-2004 a fost de 56: 28 au murit în primele patru
luni din cauza radiatiei sau a arsurilor; 19 au murit dupa aceea; 9 au murit de cancer de tiroida,
foarte probabil tot din cauza accidentului. 209 de persoane care traiau în zona sau au fost
implicate în operatii de curatenie a acesteia au fost tratati de otravire radioactiva acuta (134
dintre aceste cazuri au fost confirmate. Asemenea situatii nu au fost însa întâlnite în afara
„zonei zero” nici în Ucraina, nici în Belarus, nici în Rusia (desi efecte ale exploziei au fost
înregistrate si aici).
Un raport ONU din 2000 a ajuns la concluzia ca nu exista dovezi stiintifice ale unei influente a
radiatiilor asupra sanatatii populatiei. Aceste concluzii au fost reconfirmate printr-un studiu
extrem de detaliat din anul 2005.
Accidentul de la Cernobîl a fost unicul din istoria centralelor nuclearo-electrice comerciale. S-
a considerat ca el nu a avut totusi consecinte în afara blocului sovietic. Cu toate acestea, cu
toate ca este suficient de clar ca viitorul energetic al omenirii, pâna când fuziunea ca sursa de
energie electrica va deveni dintr-o promisiune o certitudine, si astazi comenzile pentru noi
centrale nuclearo-electrice întârzie sa apara în întreaga lume…

Probabil ca astazi este greu de imaginat situatia dramatica în care s-a gasit Institutul de Fizica
Atomica atunci când a hotarât sa refuze filiera sovietica de reactori pentru centrale nucleare în
favoarea reactorilor canadieni de tip CANDU. Unul din elementele decisive care au stat la
baza alegerii a fost tocmai absenta anvelopei care, la Cernobîl, a fost cea care a permis
degajarea imediata în atmosfera a enormei cantitati de substante radioactive. Imediat dupa
accident, majoritatea covârsitoare a fizicienilor, chimistilor si specialistilor în medicina
nucleara de la IFA, indiferent de proiectele de cercetare la care lucrau, s-au implicat total în tot
ce tinea de întelegerea a ceea ce se întâmplase la Cernobîl si a lectiei ce trebuia învatate si
aplicate pentru a evita o tragedie asemanatoare la noi. Au fost zile teribile. De peste tot se
aducea aproape orice la verificat – de la brânza si carne, la legume. Dar lucrul pe care probabil
ca nu îl voi uita niciodata este prima vizita la Institut a unei delegatii de specialisti sovietici.
Au venit cu o morga, cu un aer de superioritate, cu o agresivitate cu care noi ne dezobisnuisem
de multa vreme. Au vorbit de dezinformare, de incapacitatea noastra de a analiza datele…La
un moment dat însa, fara vorbe mari, colegul nostru Gheorghe Pascovici, care atunci era
Director Tehnic, a împins spre ei pe masa caietele cu notele de observatie de pe teren. Seful
delegatiei a luat caietul si a început sa-l frunzareasca. Totul în jur era tacere. Apoi a început sa
citeasca cu atentie. A citit câteva pagini, l-a pus deoparte, a ridicat privirea spre colegul lui
român si cu voce înceata, pierduta, a spus doar atât: este un dezastru…

Mi-am adus aminte de aceasta scena 15 ani mai târziu când am ajuns în asa-numita zona patru,
în câteva sate din apropierea Lvovului. Am intrat în casele oamenilor, am vorbit cu ei. Si la un
moment dat am întrebat-o pe o batrâna, cerându-mi iertare pentru întrebare, daca si ei
avusesera parte de lucruri atât de dramatice cum se povesteste în general. Mi-a zâmbit si mi-a
povestit cum la un an-doi dupa accident venise în curtea ei o echipa de ziaristi. Au stat de
vorba si la un moment dat unul dintre ei i-a spus, mângâindu-l pe cap pe câinele care statea
cuminte, întins pe burta, ca nu mai vazuse niciodata un câine atât de cuminte. Si batrâna,
desprinsa din vechile povesti si filme rusesti, fara sa-i raspunda, s-a dus, l-a mângâiat si ea cu
dragoste pe câine si l-a întors pe spate. Nu avea labe.

Andrei Doroban