P. 1
ADJECTIVUL PRONOMINAL SI LOCUTIUNEA PRONOMINALA

ADJECTIVUL PRONOMINAL SI LOCUTIUNEA PRONOMINALA

3.0

|Views: 8,298|Likes:
Published by iulia s

More info:

Published by: iulia s on Feb 06, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC or read online from Scribd
See more
See less

11/22/2013

Sections

  • CUVÂNT ÎNAINTE
  • I ADJECTIVELE PRONOMINALE
  • 1.1Adjectivul pronominal de întărire
  • 1.2Adjectivul pronominal posesiv
  • 1.3Adjectivele interogative şi relative
  • 1.4Adjectivul pronominal demonstrativ
  • 1.5Adjectivul pronominal nehotărât
  • 1.6Adjectivul pronominal negativ
  • II LOCUŢIUNILE PRONOMINALE
  • III. CONCLUZII

STANCU IULIA GIORGIANA

ADJECTIVUL PRONOMINAL ŞI LOCUŢIUNEA PRONOMINALĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ
-LUCRARE ŞTIINŢIFICĂ-

REFERENT ŞTIINŢIFIC, PROF. UNIV. DR. DUMITRU IVĂNUŞ

CUPRINS
CUVÂNT ÎNAINTE....………………………………………….3 I ADJECTIVELE PRONOMINALE …………………………5
1. Adjectivul pronominal de întărire …………………………..............6 2. Adjectivul pronominal posesiv …………………………………….10 3. Adjectivele interogative şi relative ………………………………..19 4. Adjectivul pronominal demonstrativ ………………………............24 5. Adjectivul pronominal nehotărât …………………………………..33 6. Adjectivul pronominal negativ …………………………………….40

II LOCUŢIUNILE PRONOMINALE …………………….42
1. Locuţiuni pronominale de politeţe …………………………..........42 2. Locuţiuni pronominale şi locuţiuni adjectivale pronominale

nehotărâte …………………………………………………………….45

III CONCLUZII …………………………………………………….47 BIBLIOGRAFIE ……………………………………………….........48

2

CUVÂNT ÎNAINTE
Când spunem orice lucru, cât de simplu, pe înţelesul celorlalţi, punem în mişcare un număr de reguli, fără de care nu am fi în stare să legăm două cuvinte între ele. Regulile acestea de care de multe ori nici nu ne dăm seama, formează în mintea noastră o gramatică, nu numaidecât învăţată în şcoală, ci deprinsă de la părinţi, odată cu primele cuvinte, cu jocurile, cu cele dintâi poezii copilăreşti învăţate pe de rost, o gramatică folosită mereu ori de câte ori vorbim sau scriem, ascultăm sau citim spusele altora. Ea seamănă cu un mecanism, bunăoară cu cel de ceasornice, dintre care unele arată, cum ştim, orele şi minutele, altele şi numărul zilei din lună, altele chiar luna anului. Tot astfel, cine vorbeşte despre lucruri simple, se foloseşte de o gramatică asemănătoare mecanismelor ceasornicelor care arată orele şi minutele. Cine vorbeşte despre ştiinţă, artă, literatură sau tehnică are nevoie de o gramatică mai bogată şi mai nuanţată decât cea deprinsă fără studiu. Dacă luăm şi comparăm gramaticile din mintea celor ce ştiu româneşte, în toate întâlnim un număr de reguli nedeosebite prin nimic între ele, oricât de învăţaţi şi talentaţi sunt cei ce le întrebuinţează. Ele constituie împreună gramatica de bază. Regulile din gramatica de bază au caracter general. Ele se suprapun adesea cu reguli particulare, care trebuie să fie de asemenea luate în seamă, căci derivă din cele dintâi. Gramatica de bază, ca şi oricare din gramaticile derivate din ea, poate fi descrisă în diverse feluri, dar modalităţile importate sunt următoarele:
a) să se înfăţişeze schema, adică să se enumere în forma generală şi abstractă

toate regulile gramaticii; b) să se înfăţişeze uzul, adică aplicaţiile concrete ale regulilor din schemă şi posibilităţile folosirii lor. Uzul este strâns legat de funcţiile îndeplinite de cuvinte şi de grupuri de cuvinte. Funcţiile, la rândul lor, sunt incluse, într-un fel sau altul, în cuvinte şi grupuri de cuvinte de diverse mărimi cu care trebuie să se potrivească perfect.
3

Dat fiind că, din momentul când o gramatică este pusă în mişcare, toate părţile ei servesc la construirea de propoziţii, fraze, grupări de fraze, etc., ea funcţionează ca un aparat mintal a cărui existenţă se exprimă şi se justifică prin rezultate exprimate. Din unele reguli gramaticale rezultă două sau mai multe soluţii. De obicei, una dintre acestea este mai des folosită de comunitatea de limbă din care facem parte. Când coincide şi cu imaginea pe care comunitatea şi-a făcut-o despre cele mai reuşite forme de exprimare, atunci acea soluţie este declarată obligatorie şi devine normă pentru aspectul cultivat al limbii. Soluţia adoptată se poate să nu fie la un moment dat şi cea mai răspândită, dar să corespundă din alte puncte de vedere cu ceea ce se consideră că este necesar pentru buna exprimare. Soluţiile gramaticale ridicate la acest rang formează un corp de norme pentru limba cultă, numită şi literară. Sistemul lor constituie gramatica normativă a limbii. Fiind rezultatul unei lungi selecţii, ea serveşte ca model căci se întemeiază pe uzul cult al limbii şi permite totodată dezvoltarea ordonată a acestuia. Autoarea

4

gen şi caz cu nominalul regent. Toţi colegii sunt de acord. pag. în acelaşi timp. Cartea este interesantă. în general. I – Cuvântul. Adjectivele pronominale au trăsături comune atât cu adjectivele. Editura Academiei Române. aceiaşi termeni de inventar cu pronumele corespunzătoare. şi sunt de mai multe feluri: 1 Adjective pronominale de întărire. Clasa adjectivelor pronominale cuprinde. dar. Ca adjective propriu-zise. însuşirile sau proprietăţile obiectelor. vol.I ADJECTIVELE PRONOMINALE Adjectivele care aduc altfel de precizări în afara celor care exprimă calităţile sau defectele. 4 Adjective pronominale relative. 3 Adjective pronominale demonstrative. 6 Adjective pronominale nehotărâte. sunt adjective determinative. adjectivele pronominale împărtăşesc comportamentul gramatical: acordul în număr. fiinţelor. 2 Adjective pronominale posesive. se deosebesc de fiecare în parte. fiinţele etc. 2005. Ele circumscriu obiectele. cât şi cu pronumele corespondente. N-am arătat-o niciunui coleg până acum. 5 Adjective pronominale interogative. 189 ) 5 . 7 Adjective pronominale negative. persoanelor etc. Căror oameni le-ar conveni asta? *(vezi Gramatica limbii române.

Pentru pluralul feminin persoana a III-a. -ţi.1 Adjectivul pronominal de întărire Însoţeşte substantive sau pronume. Prin posibilitatea întrebuinţării lor autonome. există şi forma însele. La persoana I. „Când însuşi glasul gândurilor tace Mă-ngână cântul unei dulci evlavii. -îi. însa-. fie şi puţin frecventă. pronumele de identitate subliniază identitatea cu sine însuşi a locutorului: (eu) însumi La persoana a II-a. aceşti termeni se înscriu în clasa pronumelui. se vorbeşte adesea de adjectiv pronominal de întărire. Înscrierea sa între adjective este greu argumentabilă întrucât specificul sau semantic nu rezultă din caracterizarea unui „obiect” ci din identificarea acestuia cu sine însuşi. Rezultă de aici că sunt pronume (genul proxim) cu întrebuinţare adjectivală (diferenţa specifică). subliniază identitatea cu sine însuşi a interlocutorului: (tu) însuţi 6 . se apropie de adjective. numărul şi cazul substantivului sau pronumelui pe care îl însoţesc.1. cu –le pronume personal în cazul acuzativ.” (M. dar numai sub acest aspect – al modului de variere în funcţie de acestea. Întrucât însoţesc substantive (sau pronume) cu care se acordă în gen. variabile în raport cu genul. Este alcătuit din două pronume care are fiecare flexiune proprie: a) Formele vechi ale pronumelui personal însu-. înse-. număr şi persoană. -îi. -va. b) Formele neaccentuate în dativ ale pronumelor reflexive. subliniind identitatea cu sine însuşi a obiectului denumit de acesta. variabile în raport cu numărul şi persoana: -mi. -ne. Eminescu) Cum întrebuinţarea pronumelui personal de întărire în limba română contemporană este foarte rară. când au statut de substitute.

vol. Adjectivul pronominal de întărire desfăşoară opoziţia de gen la toate cele trei persoane şi îşi schimbă forma în funcţie de numărul substantivului (pronumelui) însoţit. câmpului semantic uman: (el) însuşi Relaţiile sintactice dintre grupul nominal si formele de întărire sunt laxe: formele de întărire apar. număr si caz cu numele determinat: băiatul însuşi. 7 . orice eu) şi care sunt . de cele mai multe ori. Corelaţia de gen se exprimă la nivelul primului constituent al pronumelui. 2005. la masculin plural forma înşi-. fără modificări formale sau diferenţe semantice. * (vezi Gramatica limbii române. băiatului însuşi. iar corelaţia de persoană se desfăşoară la nivelul comportamentului final din structura pronumelui şi se exprimă prin formele supletive ale pronumelui reflexiv: însumi. orice om/orice omul.La persoana a III-a. pentru toate cazurile: la masculin singular forma însu-. libere. la feminin plural forma înse-. în distribuţie complementară cu articolul hotărât (acest om/acest omul. formele de întărire se deosebesc de adjectivele pronominale care nu pot însoţi pronume personale (acest eu. aparţinând. prin flexiunea internă realizată de desinenţe din structura pronumelui. atât în faţa grupului nominal individualizat pe care îl însoţesc. pag. de obicei. fiecare om/fiecare omul. adjectivul de întărire variază în funcţie de doi termeni corelativi: masculin şi feminin.) Formele de întărire se apropie de adjectivele pronominale prin acordul în gen. 220) Caracterizându-se prin trăsătura [+ uman]. I – Cuvântul. Acordul adjectivului de întărire cu substantivul sau cu pronumele determinat se face prin elementul de bază (însu-). subliniază identitatea cu sine însuşi a „obiectului comunicării”. Prin acest comportament gramatical. cât şi după acesta. însuşi. Acesta are. fata însăşi. Editura Academiei Române. de regulă. însuţi. fetei înseşi.

Adjectivul pronominal de întărire este la dativ numai dacă pronumele sau substantivul determinat este la dativ: (m-am adresat) ţie însuţi. număr şi caz cu cuvântul determinat: „El însuşi a venit” (însuşi=adjectiv pronominal de întărire. masculin. m înşine f însene Persoana a II-a sg. însele La analiza cazului adjectivului de întărire se ţine seama de cazul pronumelui sau al substantivului determinat.) 8 . singular. vecinei(ei) înseşi etc. m însuţi f însăţi pl. nu de pronumele neaccentuate la dativ. atribut adjectival.Formă de dativ-genitiv are numai la feminin singular. m înşişi f însăţi m înşişi f înseşi. nominativ. iar la plural forma de feminin: grupul (grupului) însuşi. grupurile (grupurilor) înseşi. Persoana I sg. vecinului (lui) însuşi. din alcătuirea adjectivului de întărire. m înşivă f însevă Persoana a III-a sg. Ca adjectiv. pronumele de întărire îndeplineşte funcţia de atribut adjectival acordat în gen. pl. m însumi f însămi pl. persoana a III-a. Adjectivul de întărire care determină un substantiv neutru are la singular forma de masculin. vouă înşivă.

adjectivul de întărire. dativ. precum şi scrierea într-un singur cuvânt al acestuia. 9 .„Ţie înseţi ţi-am spus” (înseţi=adjectiv pronominal de întărire. „Să le arătăm copiilor cum pot pregăti ei însuşi materialul”. uneori şi în limba scrisă. Kogălniceanu) „Aduceţi-vă aminte că ei şi cu însuşi femeile lor adesea au fost reduşi la starea de vite” Gramatica Limbii Române. 72 Textele literare din secolul al XIX-lea atestă tendinţa de generalizare a lui „însuşi”. însumi. 22 „Însăşi copiii să participe” . tendinţă care se continuă şi astăzi: „Am sfârşit prin a râde noi însuşi de noi şi a ne mângâia de poznaşele isprăvi ale timpului”. Dicţionarul s.) Acordul pronumelui de întărire este adesea neglijat în limba vorbita. (1957). număr şi caz al adjectivului pronominal de întărire însumi (pentru formele sale v. 16. (1957). acordul în persoană. 3. (1957) „Însuşi protocoalele Comisiei Centrale vă vor dovedi tot adevărul”. „Însăşi cuvintele acestea formează o poezie”. p. p. Când determină un substantiv comun. atribut adjectival. feminin. vecinul însuşi. aşezat după substantiv sau înaintea substantivului. însăşi vecina Conform noului DOOM2. înşivă. Revista Pedagogica. înşişi) este obligatoriu.v. (M. singular. cere substantiv articulat. însuşi vecinul vecina însăşi. înşine. însuşi. Revista pedagogica 3. Flacăra. persoana a II-a. însuţi.

în acelaşi timp. (al) său. „Speranţa mea tu n-o lăsa să moară Deşi al meu e un noian de vină” (M. subordonându-se acţiunii principiului acordului. Pronumele posesive întrebuinţate adjectival se caracterizează prin dependenţa lor morfologică faţă de substantivul (pronumele) împreună cu care se dezvoltă raportul explicit de posesiune.1. un singur posesor acordat cu un substantiv la singular: a) numele obiectului este masculin sau neutru: (al) meu. (ai) tăi. În această situaţie. În exemplul: „Vinul de la Pâhneşti numai eu îl beau când poposesc în casa ta”. pronumele se numeşte adjectiv pronominal posesiv. un singur posesor acordat cu un substantiv la plural: a) numele obiectelor sunt masculine: (ai) mei. (ai) săi. determină substantivul cu care se acordă. 2. Blaga) Formele adjectivului posesiv. (a) sa. sunt aceleaşi cu cele ale pronumelui posesiv: 1. (a) ta. M. Sadoveanu. deosebite după persoana posesorului şi după obiectul posedat. Eminescu) „În întunericul meu locuieşti de-atunci ca o stea în fântână” (L. b) numele obiectului este feminin: (a) mea. (al) tău. adjectivul posesiv ta determină numele obiectului posedat casa şi înlocuieşte numele posesorului. arătând al cui este obiectul.2 Adjectivul pronominal posesiv Când însoţeşte numele obiectului posedat. pronumele posesiv continuă să ţină locul numelui posesorului şi. 10 .

explicitat prin nominalul în acuzativ (în buzunarul meu > în buzunar la mine. (ale) tale. frumoasa-mi carte) sau (2) spre o relaţie semantică de tip locativ. actualizată prin posesive româna distinge următoarele situaţii semantico- pragmatice. recuperată din context pe baza unui calcul 11 . 4. tu – tău. (ale) sale. b) numele obiectelor sunt feminine sau neutre: (ale) noastre. (a) voastră. mai mulţi posesori acordaţi cu un substantiv la singular: a) numele obiectului este masculin sau neutru: (al) nostru. posesorul fiind transformat într-un locativ restrâns. exprimată prin prepoziţie + pronume accentuat în acuzativ. noi – nostru.vostru) A venit de rusinea ta. mai mulţi posesori acordaţi cu un substantiv la plural: a) numele obiectelor sunt masculine: (ai) noştri. (ai) voştri. nu pe-al tău! Imi verific numai textul meu. din partidul tău > de la tine din partid. care diferă prin gradul de focalizare a relaţiei de (eu – meu. neexprimată. b) numele obiectului este feminin: (a) noastră. 4) „Posesia implicită”.) 3) „Posesia deviată” (1) spre o relaţie semantică de apartenenţă. (al) vostru. el/ea – sa. puţin frecventată. în casa mea > acasă la mine. în satul meu > la mine în sat. (ale) voastre.b) numele obiectelor sunt feminine sau neutre: (ale) mele. exprimată prin clitice de dativ adnominal (cartea-mi. voi . 3. Când posesia se exprimă prin intermediul unui adjectiv pronominal. nu şi pe al altcuiva! 2) „Posesia slabă” realizată prin intermediul unei anafore asociative de tip posesiv. la noi în familie). în structuri cu „dativul posesiv” (Mi-am pierdut caietul) sau în structuri cu „acuzativul posesiv” (Mă doare capul. posesie: 1) „Posesia tare”. Am pierdut stiloul meu.

număr şi caz cu numele obiectului posedat (forma de genitiv-dativ are numai la feminin singular). Am coborât cu-al meu senin Şi m-am născut din ape” (M. Editura Academiei Române. I – Cuvântul. în acelaşi timp. de obicei. adjectivul posesiv nu mai primeşte pe lângă el articolul posesiv al. a . 233-234) Adjectivul posesiv stă. pag. 2005. *(vezi Gramatica limbii române. Creangă) Adjectivul posesiv substituie numele posesorului de o anumită persoană şi număr şi.vol. > Am vazut cartea Ǿ în librării. A venit mama mea acasă. Am vazut cartea ta în librării. > A venit mama Ǿ acasă. > Am pierdut stiloul Ǿ. Eminescu) „E un bun prieten al meu cu care am petrecut ani frumoşi” (M. „Ca în cămara ta să vin. Sadoveanu) „Mă dusesem să vad pe un bun prieten al nostru” (M. articolul apare însă dacă substantivul este însoţit de articolul nehotărât sau este nearticulat. „Căluţul meu nu-i dintre cei voinici şi bine hrăniţi” „Îi plăcea vecinului meu sa-mi vorbească despre aşezarea pe care o ridica” 12 . dacă adjectivul posesiv stă înaintea substantivului sau dacă între substantiv şi adjectivul posesiv mai există alt cuvânt. se acordă în gen. Sadoveanu) „Să înşomoldăcim motanul ista al mieu cu nişte petece” (I. Dacă substantivul este articulat cu articol enclitic. Să te privesc de-aproape. după substantiv.inferenţial: Am pierdut stiloul meu.

c) la forma corectă a adjectivului posesiv – mele (tale. a voastre) greşelile privesc acordul articolului posesiv sau acordul adjectivului posesiv. adjectivul posesiv nu este acordat în caz cu substantivul determinat (mea. Pentru evitarea greşelilor ţinem seama de următoarele: a) la forma corectă (a) a articolului posesiv conduce forma de singular a articolului nehotărât – unei – sau forma altui determinant de la stânga substantivului – altei. cu substantivul articulat. fie „unei colege a mea”(a ta. b) nu forma substantivului. sale) – conduce construcţia corespunzătoare. Sahia) La construcţiile în care adjectivul pronominal determină un substantiv feminin nearticulat la dativ sau genitiv singular – unei (altei. ale sale). sa. în hainele mele” (N. noastră.(M. a sale. a sa). se spune unei colege a 13 . ta. In primul rând că articolul „ale” nu este acordat în număr cu substantivul la care se referă (substantivul este la numărul singular) în cazul substantivului al doilea. Coşbuc) „Are să mă întrebe ce caut eu între ei. deoarece o forma nearticulată de genitiv-dativ a unui substantiv feminin este identică cu forma nearticulată de plural (unei colegenişte/unor colege) şi tocmai acest lucru duce la greşeala de a folosi forma de plural a articolului posesiv. Sadoveanu) „N-am să mor De grija sorţii mele” (G. Se spune greşit. acestei. fie „unei colege ale mele”(ale tale. acestei) colege a mele (a tale. a noastre. voastră) sunt forme de nominativ-acuzativ.

sale) . ale) lui. Pronumele şi adjectivele posesive noştri. o colega de-a mea (de-a ta. o prietena de-ale mele/de-a mea. de-ale sale) – se face de către mulţi greşeala de a acorda articolul şi forma pronumelui posesiv cu substantivul determinat: un coleg de-al meu (al tău). ca în aceasta frază: 14 . a. a. tinerii noştri) pentru că nu primesc articol. cum nu sunt admise nici construcţiile „un coleg dintre al meu”. o colegă (unei colege) de-ale mele (de-ale tale. Se recomandă ca ea să se facă atunci când trebuie evitate echivocuri. norma actuală admite atât pluralul. Astăzi. pronumele personal (al. La folosirea construcţiilor în care pronumele posesiv cu prepoziţia „de” determină un substantiv la singular – un (unui) coleg de-ai mei (de-ai tăi. ai. cât şi singularul: un prieten de-ai mei/de-al meu. a sale) aşa cum se spune şi atunci când substantivul este articulat: colegei mele (tale. fiindcă în situaţia dată. ale) lor a înlocuit cu totul posesivul său. în sensul că cel dintâi era folosit în legătură cu subiectul iar celălalt în legătură cu atributul sau complementul. a. Conform Gramaticii limbii române. construcţiile de felul „un coleg de-al meu” „o colega de-a mea” nu sunt admise. În urma schimbărilor din DOOM2. această deosebire se face rareori. ai. voştri se scriu întotdeauna cu un singur –i (ai noştri tineri. hainele lui. ai. pentru că nu se acordă cu el: haina lui. (al. Construcţiile de acest fel sunt incorecte. de-ai săi). prepoziţia „de” are sensul „dintre” un coleg de (= dintre) ai mei. În limba veche se făcea de obicei deosebirea între său şi lui. „o colegă dintre a mea”.mele (a tale. de-a sa). Paralel cu pronumele şi adjectivul posesiv (al) sau se folosesc pronumele personale de persoana a III-a singular la cazul genitiv (al. ale) ei. Lui. hainei lui. în construcţia cu prepoziţia „de” (care şi-a pierdut sensul partitiv. La persoana a III-a plural. ei şi lor sunt pronume şi când stau pe lângă un substantiv. dobândind sensul „de felul”) + pronume posesiv. o colegă de (= dintre) ale mele.

persoana a II-a. precedat de prepoziţia „ca” provenită din adverbul de mod comparativ. singular.” Desigur că manuscrisul a fost găsit după moartea poetului. acesta nu devine adjectiv pronominal.) „Am o carte ca a ta” o carte = substantiv comun. feminin. acuzativ ca a ta = pronume posesiv. se foloseşte pentru persoanele I-III singular şi plural adjectivul posesiv în acuzativ: „Nic-a lui Costache… nu mai avea stăpânire asupra mea. feminin. Dacă s-ar fi folosit lui şi nu sa (după moartea lui). singular. Limba populară şi vorbirea curentă preferă pe „lui”. aşa cum se înţelege din fraza de mai sus. De cele mai multe ori „său” este considerat o formă mai politicoasă decât „lui”.” (I. în special în regim de acuzativ. Creangă) Dacă un pronume este precedat de o prepoziţie. X a lăsat manuscrisul variantei. în stilul livresc apare mai des „său”. deci. nu după moartea lui X. După propoziţiile şi locuţiunile prepoziţionale care se construiesc cu substantivul sau cu pronumele personal de persoana a III-a în genitiv. când acesta determină un substantiv precedent. chiar dacă se acorda în gen. acuzativ. număr şi caz cu substantivul precedent (fiind considerat pronume pentru că substituie numele unui posesor/unor posesori ca orice pronume care substituie un substantiv. neînţelegerea ar fi fost evitată.” „A trecut drumul pe dinaintea noastră şi a intrat iar în pădure. pentru că indică şi genul posesorului. este atribut pronominal. Folosirea pronumelor personale în locul posesivului la singular prezintă avantajul că acestea se acordă în gen cu numele posesorului: „cărţile lui” este mai precis decât „cărţile sale”. iar după moartea sa. Adjectivele posesive precedate de prepoziţii şi de locuţiuni prepoziţionale cu regim de genitiv au următoarele funcţii sintactice: 15 .„Eminescu a lăsat încă o variantă a acestei poezii.

complement circumstanţial concesiv: În ciuda voastră. Creangă) 16 . element predicativ suplimentar: Te credeam împotriva mea. Eminescu) b) dependenţă: „şi câtu-i satul meu Nu-i bădică ca al meu” (J. complement circumstanţial de timp: Noi am sosit la scoală în urma ta. vorbi beizade Alecu” (M. subiectiv: „Greşeala mea se agravează. 3 4 5 6 7 8 9 Afară de sensul posesiv căruia i se subsumează nuanţele: a) apartenenţă: „Cetesc în ochii tăi că eşti neînduplecat” (M. Sadoveanu) „A voastre vieţi cu toate. complement circumstanţial de cauză: A plâns din cauza ta. complement circumstanţial condiţional: În locul vostru. complement circumstanţial de loc: Ei stăteau în faţa mea. Sadoveanu) „În călătoria ta ai să ai trebuinţă şi de răi şi de buni. aş pleca. tot voi veni. complement indirect: Ei lupta împotriva noastră. atribut pronominal prepoziţional: Cărţile din faţa ta sunt neclintite.” (I. Bârseanu) adjectivul posesiv mai are următoarele valori: 1.1 2 nume predicativ: El este împotriva noastră. Sunt ca undele ce curg” (M.

cazul lui fiind indicat de forma adjectivului posesiv. Acestea formează o unitate cu substantivul şi se scriu legate de el cu o liniuţă de unire. Substantivele la care sunt ataşate adjectivele posesive se comportă cu flexiune. Stancu) „Cumnată-mea. cumătru) care atunci când sunt urmate de adjective posesive. frate. mătuşă. a plâns ca o nebună de mila lor” (L. nu-s de vină Că-i de vina maică-ta” (J. Rebreanu) „Eu. fratele meu dar şi sora-mea. la cazul genitiv sau dativ. bunică-sei (sii)”. în mod deosebit: a) Se declină numai adjectivul după modelul substantivelor 17 . adjectivul posesiv are următoarele forme: mamă-mei (mii). tată. dacă substantivul este articulat cu articolul nehotărât propriu-zis. Se observa faptul că substantivul rămâne neschimbat. fără a primi articol posesiv.(Jarnik Bârseanu) Adjectivul posesiv stă. mândruţă. unchi. obiectiv: „Nime grija mea n-o are . „Adversarul tău cel adevărat nu e cel pe care l-ai văzut” (T. -su. pot fi articulate dar şi nearticulate sora mea.2. Arghezi) Fac excepţie de la această regulă substantivele care denumesc grade de rudenie (mamă. imediat după substantive. soră. săraca. Bârseanu) Limba populară şi cea familiară cunosc pentru persoana a III-a masculin singular şi formele enclitice -so. frate-meu. soră-sei (sii). „Se întorsese de la bunică-mea” (Z. „S-o dus la tatu-so plângând” Când substantivul determinat este de genul feminin. de obicei.

De asemenea. (ai) voştri se scriu cu un singur „i” ca şi celelalte pronume (adjective) care se referă la mai multe obiecte posedate de genul masculin: ai mei. Scrierea noştri.(noră-mea.(I. povestesc noră-mei fapta caritabilă” (Cezar Petrescu) b)Se declină şi substantivul şi adjectivul (acesta din urmă tot ca substantiv) „S-o ivit în uşă. petrecut în spate de gunguritul nevesti-sii” c) Se declină numai substantivul: mâni-sa d) Atât substantivele. voştri corespunde pronunţării (cu un singur „i”) şi faptului că pronumele şi adjectivele posesive nu au forme articulate şi nearticulate. ai săi. Pronumele sau adjectivele posesive (ai) noştri. Creangă) Ultimele două tipuri sunt regionale. nora-mei şi casa – casei) „La masă. ai tăi. cât şi adjectivele sunt invariabile: „Nora cea mai mare tălmăci apoi celeilalte despre ochiul soacră-sa cel a toate văzători” . Posesivele se compun din radicali şi desinenţe clare: me tă să nostr vostr -u -u -u -u -u mea ta sa noastr -ă voastr -ă - me tă să noştr voştr -i -i -i -i -i me ta sa noastr voastr -le -le -le -e -e 18 . pentru ca „i” este desinenţa de plural corespunzătoare desinenţei „u” de la singular.

număr şi caz şi au funcţia sintactică de atribut adjectival. ieri. A luat/ câte flori a vrut. adjectivele interogative menţin sau dezvoltă în mod specific deosebirile dintre pronumele corespunzătoare. devenind astfel adjective pronominale interogative sau relative. a câta însoţesc uneori substantive pe care le determină şi cu care se acordă. devenit expresie nedeterminată a unei însuşiri. „Se duce de o toarnă în fântâna din gradina ursului. Ce fel de om e Tudor? Sub aspect semantic.(G. Dezvoltă noi sensuri mai ales adjectivul ce. al câtelea. câtă. ce. cât.3 Adjectivele interogative şi relative Care. substitut al unui adjectiv calificativ lăsat subînţeles: „(…) L-au legat şi i-au scos ochii Ca dovadă de ce suflet stă în piepţii unei rochii” . se acordă cu acestea în gen. Cu excepţia pronumelui cine toate celelalte dezvoltă şi valori adjectivale. câţi. Arghezi) Adjectivele pronominale relative însoţesc un substantiv nearticulat.1. Creangă) „Ce om te-a îndrumat pe calea acesta?” „Ia spune la boieri Câte dreptăţi făcurăm astăzi. stau înaintea substantivelor. câte. care fântână era plină cu apă pană la gură. Topârceanu) 19 . A luat/care ce floare i-a plăcut.” (I. alaltăieri” (T. atunci când este posibil. Se mai adaugă locuţiunea adjectivală ce fel de căreia nu-i corespunde un pronume.

Unele relative se realizează doar ca pronume (cine. căror) Al cărui elev este cartea aceasta? Ai căror elevi sunt cărţile acestea? O atenţie deosebită trebuie să avem în analiza sintactică a pronumelui şi a adjectivului relativ. Multe pronume şi multe adjective sunt precedate de prepoziţii. altele doar ca 20 . Adjectivul pronominal interogativ se acordă în gen şi număr cu substantivul pe care îl determină: cărui (masculin singular) elev (masculin singular). atribut pronominal genitival. „Ştim în ce buzunar ai ascuns stiloul” (ce este adjectiv pronominal relativ cu funcţie de atribut adjectival. ceea ce. substantiv cu funcţia de subiect: a (feminin singular) cartea (feminin singular) ale (feminin plural) cărţile (feminin plural) La construirea propoziţiilor de felul celor prezentate se face de multe ori greşeala de a acorda articolul posesiv cu substantivul determinat de adjectivul interogativ cărui (cărei. cărei case. Articolul posesiv se acordă cu substantivul care arată obiectul posedat. În exemplul: „A cărui elev este cartea aceasta?” „Ale cărui elev sunt cărţile acestea?” se observă acordul adjectivului pronominal interogativ care cu substantivul alăturat în cazul genitiv şi substituirea substantivului de către articolul posesivgenitival. „Am găsit paltonul în al cărui buzunar am ascuns stiloul” (al cărui este pronume relativ.sau a identităţii specifice a obiectului denumit de substantivul regent: „Dar ce zgomot se aude?” „Ce idei se-nşiră dulce în mâţeasca-i fantezie?” La genitiv-dativ adjectivul relativ care se deosebeşte de pronume prin lipsa lui „a” final: cărui pom. căror pomi (case). făcând dificilă distincţia dintre pronume şi adjective. de). acordat cu substantivul „buzunar” din propoziţia CD).

(adjectiv pronominal)/Il trimiti la mine pe care vine primul. I – Cuvântul.) Formele adjectivelor relative sunt omonime cu ale pronumelor corespunzătoare: Ce carte vrei. îl trimiti la mine. adjectivul pronominal relativ intră în relaţie de dependenţă cu substantivul. ed. a IV-a. ci împreună cu substantivul. Editura Academiei Române. 2002. Dumitru. nu te-oi uita (cât.adjective pronominale (ce fel de). realizând funcţia de atribut. 2005. „Era tânăr (…) cu atât mai rău… … ce viaţă-l aşteaptă pe el?” 21 . *(vezi Ivănuş. (adjectiv pronominal)/Poţi să iei ce vrei. Ştii cât unt este necesar la această prăjitură? Câte zile voi trăi. adjectivele pronominale relative nu mai substituie singure substantivele denumind „obiecte” din realitatea extralingvistică. (pronume) Care copil vine. (pronume) Adjectivele pronominale relative sunt puţin frecvente şi au topica fixă (apar antepuse nominalului determinat). pe aceea poţi să o iei. 283) Sub aspect semantic. Cel mai frecvent în antepunere apare adjectivul pronominal ce. *(vezi Gramatica limbii române. substantivul determinat reprezintă generalul (specia) iar substantivul înlocuit (de adjectivul pronominal sau de întreaga sintagma substantiv-adjectiv pronominal) reprezintă particularul. cât. Craiova. vol. celelalte sunt folosite în special ca mijloace sintactice de emfază. câte sunt adjective relative cu funcţie de atribut adjectival). „Nu ştiu care roman a fost tipărit primul” În structura sintactică a sintagmei nominale. pag. Limba română contemporană. cu care intra în raport general-particular. Editura Universitaria. Morfologia. altele şi ca pronume şi ca adjective pronominale (care. al câtelea).

o expresie verbală impersonală. ci îndeplineşte funcţia de complement direct al verbului „să înveţe” din P3. „El nu va şti niciodată/ ce trebuie/ să înveţe” În această frază pronumele relativ ce introduce P2 o CD. dar nu este subiectul verbului „trebuie” din P2 (al cărui subiect este P3). Este vorba. mai ales. Eminescu) Rareori. de propoziţia subordonată în care se află un verb impersonal. ci în următoarea propoziţie subordonată. cât cu valoare de adjectiv pronominal are în propoziţie funcţie de atribut adjectival. pronumele şi adjectivele relative nu au funcţii în propoziţia subordonată pe care o introduc şi din care fac parte. adjectivul interogativ are aceleaşi structuri D -e -ui -ei -or D -a -i -e - 22 . ce. Care. RELATIV: Care R car căr căr căr Cât R cât cât cât cât cât INTEROGATIV Ca şi adjectivul relativ.(M.

Alecsandri) . Creangă) .„Ştiu ce nevoie te-a adus la mine. Goga) Pronumele/adjectivele pronominale interogative au diverse funcţii semantice: 1 Identificare: Cine este vinovatul? La ce film mergem? Care este problema? 2 Categorizare: Ce este soţul dumneavoastră? 3 Selecţie: 23 .„Ce vânt te-a abătut pe aici?” (I. Creangă) Ce .„Câtă poamă e tomnie Nici una nu-i dulcie” (J. Bârseanu) . Care „Care om nu ţine la viaţă înainte de toate?” (I. Ce crimă le atrage pe cap aşa osândă?” (V.morfologice.„Ce fel de om e Popescu?” Cât .„La fântâna cu găleată Robii câţi îşi adăpară. Câţi voinici fără de teamă?” (O.

adjectivele pronominale au formele acest. aceea. ăst. Când adjectivele pronominale acesta. I – Cuvântul. acelaşi au forme identice ca pronume şi ca adjective. determinându-le. ăsta.4 Adjectivul pronominal demonstrativ Când pronumele demonstrative nu ţin locul numelor de fiinţe sau de lucruri. ăia sunt aşezate după substantivul determinat. pag. 273) 1. ci le însoţesc.Care copil a rezolvat problema? Ce floare ţi-a placut mai mult? 4 Definire: Ce este un segment de dreaptă? 5 Apreciere cantitativă nonnumărabilă: Câtă făină se pune la prajitură? Câtă răbdare îmi trebuie cu tine? 6 Apreciere cantitativă numarabilă: Câţi nasturi lipsesc? *(vezi Gramatica limbii române . aceea. Acelaşi precedă totdeauna substantivul. 2005. Când sunt aşezate înaintea substantivului. aceasta. ăl. a. au aceleaşi forme ca pronumele demonstrative. Deci. (a)celălalt. acel.vol. acela. adjectivele pronominale demonstrative sunt antepuse 24 . ăsta. sunt adjective pronominale demonstrative. ăla. (a)cestălalt. aceasta. Editura Academiei Române.

pag.” (G. cu apariţia în structura particulei omonime. număr şi caz cu substantivul pe care îl determină. în timp ce adjectivele pronominale de identitate şi de diferenţiere sunt omonime cu pronumele corespunzătoare. *(vezi Gramatica limbii române. I – Cuvântul. vâră-te aici în sacul acesta. acest nume valurile-l primesc. acelei case. Editura Academiei Române. demonstrative pospuse a şi pronumele demonstrative adjectivele pronominale demonstrative corespunzătoare au forme . adjectivele demonstrative adjectivelor demonstrative postpuse sunt emfatice. pronumele şi adjectivul demonstrativ de depărtare şi se identitate se scriu la feminin singular aceea.” (I. aceluiaşi răspuns). În comparaţie cu structurile antepuse. Emfaza este rezultatul cumulului de mărci de determinare (articol demonstrativ şi hotărât) şi se corelează. în plan formal.Creangă) „Mircea! Îmi răspunde dealul. număr si caz (acest băiat. „Mătuşică. 2005. Astfel. Alexandrescu) 25 adjectivelor invariabile pronominale –a. cu care se acordă în gen.243 ) Conform DOOM2. aceiaşi Adjectivul pronominal demonstrativ se acordă în gen. Adjectivele pronominale demonstrative de apropiere şi de depărtare antepuse se deosebesc formal de pronumele corespunzătoare (adjectivele nu au în structura lor particula invariabilă –a). Mircea! Oltul repetează. Acest sunet.unui nominal nearticulat. vol. această fată. aceeaşi iar la masculin plural aceia.

cestuilalt. celuilalt.” (Sbiera) „Chirică… se hlizea cu ceilalţi băieţi. Ispirescu) „Ăi tovarăşi nu mai vin…” (C. la care forma nearticulată a substantivului.„Zilele iernii aceleia se scurgeau cu greu. cestuilalt.) Inversarea ordinii termenilor poate servi ca mijloc de control la analiza adjectivelor demonstrative din construcţiile de felul celor de mai jos. (Un caiet) al celuilalt elev = al elevului celuilalt. Inversarea ordinii termenilor pune în evidenţă valoarea de adjectiv demonstrativ şi în condiţiile de tipul „(al) elevului acestuia (aceluia) = (al) acestui (acelui) elev ”.” (Mironescu) „Acel împărat bătuse pe toţi împăraţii. Teodorescu) „Moşneguţul astupă polobocul şi de cestălalt capăt. construcţii la care. În construcţiile cu substantivul nearticulat înţelesul de genitiv sau dativ al substantivului este dat de forma adjectivului demonstrativ: -(al) acestui (acelui.” (I. deşi din forma substantivului se poate vedea clar şi 26 .” (P. forma adjectivului demonstrativ (identică cu forma pronumelui demonstrativ) şi faptul că adjectivul demonstrativ este precedat de prepoziţie sau de articol posesiv duce de multe ori la greşeala de a lua adjectivul drept pronume demonstrativ şi de a-i atribui funcţia sintactică a substantivului determinat: (L-a chemat) pe celălalt elev = pe elevul celălalt.Creangă) Substantivele determinate de adjectivele demonstrative sunt nearticulate când adjectivul demonstrativ este aşezat înaintea substantivului şi articulate când adjectivul demonstrativ este aşezat după substantiv. aceluiaşi) elev – şi poate fi dovedit prin inversarea ordinii celor doi termeni: (al) elevului acestuia (aceluia. celuilalt.

se face totuşi greşeală de a-i atribui demonstrativului valoarea de pronume la genitiv.acordul în caz al adjectivului demonstrativ. Adjectivele demonstrative corespunzătoare pronumelui „acesta” şi „acela” au forme identice cu ale pronumelor numai când sunt aşezate după substantiv.toate celelalte forme (masculin/feminin. aceeaşi (aceleiaşi) case. Când sunt aşezate înaintea substantivului. cât şi înaintea substantivului.adjectivele feminine au la nominativ-acuzativ singular formele: această casă – casa aceasta acea casă casa aceea . Adjectivul demonstrativ de identitate şi adjectivul „cestălalt”„(cestălalt)”. singular/plural) se deosebesc de formele folosite după substantiv prin lipsa particulei finale „a”: acest copil acestui copil această elevă acestei eleve aceşti oameni acestor oameni aceste eleve acestor eleve acel copil acelui copil acea elevă copilul acesta copilului acestuia eleva aceasta elevei acesteia oamenii aceştia oamenilor acestora elevele acestea elevelor acestora copilul acela copilului aceluia elevei aceea 27 . „celălalt” „(ceastălaltă)” au formele identice cu ale pronumelui demonstrativ. toate celelalte adjective demonstrative pot sta atât după substantiv. formele adjectivelor demonstrative prezintă următoarele deosebiri faţă de formele folosite după substantiv: . Cu excepţia adjectivului demonstrativ de identitate care se aşează numai înaintea substantivului determinat – aceleaşi (aceluiaşi) om.

Ac. ăstuia f N.acelei eleve acei oameni acele eleve acelor eleve elevei aceleia oamenilor acelora elevelor acelea elevelor acelora ĂSTA singular m/n N.D. ăsta G. asta G. ăst D.Ac. ăstui f 28 plural m ăşti ăstor f/n .Ac.G.D. asteia/ăsteia plural m ăştia ăstora f/m astea ăstora ĂST singular m/n N.

indică apropierea sau diferenţierea acestor obiecte dar fără a substitui substantivele care le denumesc ci subordonându-se lor: „Atâtea stele cad în noaptea asta. aia. istălalt după (a)cestălalt. ăluia. astei/asteia aste ăstora În cadrul pronumelui şi adjectivului pronominal de apropiere. al. de depărtare. ălei. considerate în exprimarea familiară. celălalt. ACELEAŞI aceleaşi aceluiaşi aceeaşi aceleiaşi aceiaşi aceloraşi aceleaşi aceloraşi Sub aspect semantic.” (L. adjectivul demonstrativ caracterizează obiectivele extralingvistice din perspectiva protagoniştilor sau a temporalităţii actului lingvistic. ălălalt. Blaga) Adjectivul demonstrativ se deosebeşte de pronumele demonstrativ prin ieşirea 29 . ăstalalt. ăl. ăleia.G.Ac. de diferenţiere există variante populare care sunt şi variante literare vorbite. ălui. cellalt. după celălalt. ăllalt. ăstalalt. deşi apar şi la vorbitorii cultivaţi: ăia. ăstălant. asta D. cestălalt. Celelalte forme regionale ale pronumelui demonstrativ se declină astfel: „cesta/ista” după modelul „acesta” acela/după acela.N.

pl.nu aceea. acela. N.la demonstrativele cestălalt.Ac. N. Masculin. celălalt. Prin aceasta trăsătură semantică adjectivul demonstrativ se deosebeşte de adjectivul calificativ care exprimă însuşiri ale obiectelor în afara raportului cu situaţia de comunicare. pl. cu adaosul lă între ea şi l. În situaţiile de mai jos. acei oameni/ oamenii acei . . . ceilanţi..nu se ţine seama de faptul că la demonstrativul de identitate „şi” final este un component invariabil.. apare forma incorectă cealălaltă. celălant. aceşti oameni/ oamenii aceştia .în locul formei cealaltă alcătuită corect numai cu consoana de legătură l între componentele cea şi alta. alte) este înlocuit cu n – cestălant.nu aceeaşi. în aceasta formă şi la singular. . pentru că a se adaugă la forma masculin plural acei.formele de singular ale demonstrativului de identitate sunt scrise uneori greşit acelaş/aceeaş. acelaşi” se pot evita folosind ca mijloc de control forma corespunzătoare a adjectivului demonstrativ de apropiere sau de depărtare plasat înaintea substantivului. constantă de natura deictică. pentru că şi se adaugă la forma masculin aceia 30 . pentru că a se adaugă la forma masculin plural aceşti Masculin.nu acestea. greşelile de pronunţare şi de scriere privind formele cazuale ale adjectivului „acesta. alta.din clasa substitutelor dar păstrează legătura cu acesta prin trăsătura semantică definitorie. aceiaşi oameni . deci obligatoriu. În folosirea adjectivelor demonstrative compuse se fac următoarele greşeli: .Ac. l din componentul alt (alţi.

aceiaşi se observă faptul că la feminin singular particula a este precedată de e cu care formează diftongul ea – a/ce/ea. sg. G. D şi atunci când sunt plasate după substantivul determinat: omului acestuia (aceluia) oamenilor acestora femeilor acelora Trebuie să fim atenţi la acordul în caz al adjectivului.ia a.ce. formele de N. deci formele neaccentuate în caz cu substantivul determinat.. 31 .Ac..D acelei femei/ femeii aceleia/ aceleiaşi femei nu aceleea nici aceleeaşi pentru că formele corecte au la baza G feminin acelei Din prezentarea formelor adjectivului demonstrativ de apropiere şi ale celui de depărtare.Feminin.iaşi Feminin. aceeaşi şi a masculinului plural aceia.D ale adjectivelor demonstrative. nici aceiaşi pentru că acestea sunt forme de plural ale masculinului Pentru folosirea corectă a femininului singular aceea. s-a văzut că aceste adjective au forme speciale de G. sg.Ac. a/ce/eaşi iar la masculin plural este precedată de i cu care formează diftongul ia: a. N. deoarece în situaţiile de felul celor arătate se face de multe ori greşeala de a folosi în locul formelor de G. acea femeie/ femeia aceea/ aceeaşi femeie nu aceia.ce.

antepuse. R acestaceastacestacestaceştacestacest- D 0 0 ui ei i e or Particula deictică -a -a -a -a -a -a -a R acelaceeaacelacelaceaceace- D 0 0 ui ei i le lor Particula deictică -a -a -a -a -a -a -a Ca adjective postpuse elementului determinat. au aceeaşi structură.Adjectivul demonstrativ de apropiere şi de depărtare are o structura morfologică ce permite degajarea unor flective (desinenţe) comune ambelor pronume. pierd particula deictică sau adverbială –a. Adjectivul demonstrativ de identitate are în componenţa sa elementul adverbial invariabil – şi. R D Particula deictică 32 Element invariabil .

cu ochi mici.”. întrebători. întrebători. acelaşi chip uscat. după douăzeci de ani. dar acestui portret i-ar fi lipsit acea insistenţă prin care scriitorul ne comunică impresia pe care ia făcut-o bătrânica atunci când a revăzut-o. trăită de el.” Scriitorul ar fi putut spune: „După douăzeci de ani. în satul copilăriei mele – după douăzeci de ani. scriitorul insistă asupra unor trăsături sau aspecte care l-au impresionat. fără ca această repetare să fie supărătoare.acelacelaceeacelaceaceace- 0 ui 0 ei i le lor -a -a -a -a -a -a -a -şi -şi -şi -şi -şi -şi -şi În operele literare adjectivul demonstrativ de identitate apare adesea repetat de mai multe ori la intervale scurte în aceeaşi propoziţie sau frază.5 Adjectivul pronominal nehotărât 33 . mai mărunţică doar. pentru a transmite şi cititorului impresia puternică. Astfel de insistenţă întâlnim în următorul portret realizat de Al. Repetarea adjectivului demonstrativ de identitate este folosită mai ales în descrieri (portrete sau tablouri de natură) în fragmente în care se evocă chipuri sau locuri dragi . cu chipul uscat. Vlahuţă: „Poposim la mama Ilinca. bătrânica este tot sprintenă şi veselă şi dulce la vorbă. înfofolit în maramă albă. încolo neclintită. aceiaşi ochi mici. 1. Prin această repetare. sprintenă şi veselă şi dulce la vorbă. înfofolit în aceeaşi maramă albă. aşa cum se întâmplă în cazul repetării altor cuvinte. Aceeaşi bătrânică.

Creangă) „Orice naţie dar. „Lapte.Ac: unii feminin unele feminin o alta vreo unei altei vreunei 34 . oarecare.” (N. Adjectivele pronominale nehotǎrâte au următoarea flexiune: singular masculin N. orice. alt. unt şi ouă de-am putea sclipui să ducem la târg ca să putem face ceva parale. devin adjective pronominale nehotărâte. Bălcescu) „Domnul Mache şade la o masă în berărie şi aşteaptă să pice vreun amic. fiece. are o misie de îndeplinit în omenire.” (I. niscaiva. altul. oricât. fiecare. cutare. brânză.Când pronumele nehotărâte însoţesc substantivele. vreun. Caragiale) Dintre pronumele nehotărâte se întrebuinţează şi ca adjectiv nehotărât următoarele: ceva. Pronumele unul. câteva.D: unui altui vreunui plural masculin N.” (I. niscai. L. când sunt adjective au formele un. vreunul.Ac: un alt vreun G. precum orice individ. Sunt numai adjective pronominale: alde. atât(a). determinându-le şi acordându-se cu ele.

262) alte vreunele unor altor vreunora *(vezi Gramatica limbii române. puţine) se apropie de adjectivele propriu-zise prin următoarele particularităţi: când stau înaintea substantivului pot fi articulate – multul (puţinul) grâu. puţin (puţini) pot sta înaintea substantivului cât şi după substantiv: cutare elev – elevul cutare (un) oarecare elev – (un) elev oarecare toţi elevii – elevii toţi mulţi (puţini) elevi – elevi mulţi (puţini) Substantivele articulate cer: adjectivul cutare. o. Editura Academiei Române. stau înaintea substantivelor şi cer substantiv nearticulat: atâţia pomi atâtor pomi câteva case câtorva case Adjectivele nehotărâte cutare. puţin (puţini. tot.D: unor altor vreunora 2005.vol. mulţii (puţinii) pomi etc. puţină. Adjectivele mult (mulţi. vreunul/vreuna au la N. Majoritatea adjectivelor nehotărâte au funcţia de atribut adjectival. pag. numai când este plasat după un substantiv şi adjectivul tot (toţi) indiferent de locul lui faţă de substantiv. Unele forme ale adjectivului nehotărât se deosebesc de formele pronumelor corespunzătoare: . vreo (elevă) iar la plural au forme articulate: fiecare om fiecărui om 35 . vreun (elev). multă. Ac singular formele un. multe). I – Cuvântul. mult (mulţi). oarecare.alţi vreunii G. toţi.adjectivele corespunzătoare pronumelor unul/una.

cutărui. . altei. alte eleve. alt (alta) şi ale tuturor celorlalte adjective nehotărâte se deosebesc de formele pronumelor corespunzătoare prin lipsa particulei finale a. fiecine. vreunui.Ac G.unii.Ac G. Unii termeni sunt întrebuinţaţi exclusiv pronominal: pronumele compuse în baza lui cine: oricine.unui.D un unui f N.unor.Ac forme nearticulate atât la singular.adjectivul corespunzător pronumelui altul (alta) are la N. vreunii. anumiţi) FORMELE ADJECTIVULUI NEHOTĂRÂT UNUL singular m/n N. eleve). .G plural formele adjectivului nehotărât un (o). pronumele nehotărât este o clasă eterogenă. cineva. altă elevă. multor (elevi. vreunor. Alţi termeni se întrebuinţează numai adjectival (fiece. tuturor (elevilor. . precum şi alte pronume compuse: alceva. unele. fiecărui. cutărei. .la D. cât şi la plural: alt elev. Sub aspectul întrebuinţării adjectivale. oricărei (eleve). elevelor). fiecărei. alţi elevi. vreunele. altor. atâtor. oricărui (elev). .D ALTUL singular 36 plural m unii unor f/n unele unor o unei plural . altui. vreun (vreo). careva şi locuţiuni pronominale: cine ştie ce/cine/care mai de care.unei. vreunei.

Ac (m. n G.D m. (m şi n) oricare oricărui(a) oricărei(a) fiecărui(a) fiecărei(a) fiecare alta altei m alţi altor f/n alte altor plural oricare oricăror(a) plural cutare cutăror(a) 37 .Ac G.D FIECARE singular N.D (m şi n) (f) CUTARE singular N. cutare cutărui(a) cutărei(a) (f) G.Ac.m/n N.D. n f ORICARE singular N.Ac m.D alt alţii f N. f şi n) G.Ac G. f.

ATÂT(A) singular N. N. alt – a – alt – ei – a un – ul – un – ei – a un – ele un – or – a alt – ele alt – or – a mult – mult – ă 38 .D. G. G. număr şi caz la pronumele simple (la care. N.Ac.D. la G.G. f şi n) atât(a) atâta atâţia atâtea atâtor(a) Structura morfologică este foarte bine reprezentată prin desinenţa de gen.D. N. apare şi particula deictică -a). un – ii – un – or – a alţ – ii – alt – or – a tot – toat – ă un – ui – a alt – ui – a alt – ul – un – a – G. (m şi n) (f) (m) (f şi n) (m.D. G.D şi Ac plural N.D.D.Ac.Ac.Ac.Ac. G. N.

nu? (empatizare) *(vezi Gramatica limbii române. mai ales a numelor proprii de persoană şi a pronumelor personale. când precedă un nume propriu sau un nume de rudenie. de atenuare a expresiei sau de exagerare. (atenuare) Adu şi tu niscaiva conspecte mai vechi.vol. din firul” persoanei desemnate prin substantivul respectiv: ai lui… „La alde Gherghina acasă fetele începuseră a face gură” „Mai sosesc de la Carloman la nuntă. 2005. verii mamei. De cele mai multe ori. El este folosit înaintea substantivelor. Editura Academiei Române. Stancu) Deoarece substantivul precedat de „alde” are valoare de plural. I – Cuvântul. (detaşare ironică) Ai facut şi tu oarece prostiuţe pe acolo.” (Z.toţ – i toat – e puţin puţin – ă puţin – i puţin – e mulţ – i mult – e atât – atât – a atâţ – i atât – e – a Adjectivele pronominale nehotărâte pot fi parte a unor strategii pragmatice de aproximare. de distanţare ironică de enunţ sau de empatizare cu interlocutorul: Am şi eu o oarecare contribuţie la toate acestea. alde Ciurea. pag. 268) Adjectivul nehotărât alde apare în vorbirea populară şi uneori în cea familiară. imprimând valoare de plural întregii construcţii. alde indică pe „cei din familia. din casa. atât atributul cât şi predicatul lui sunt la plural: 39 .

oare(şi)care.a. fie(şi)care. vreunul ş. Văd un om şi o femeie – pe când adjectivul nehotărât raportează obiectul (obiectele) denumite de substantivul determinat la alt(e) obiecte de acelaşi fel.„Aldi nea Coman ăştia sunt nişte oameni de ispravă ” Pentru a deosebi valoarea unui adjectiv nehotărât de valoarea unui articol nehotărât al formelor „un”.” 40 . fie(şi)-. „unei”.6 Adjectivul pronominal negativ Formele niciunul..a. nicio (niciunei) case. O pasăre a fost doborâtă iar alta nu. alta ori cu pronumele sau adjectivul demonstrativ celălalt (cealaltă).G niciunui. (D. „unor”.. fite-. „unui”. vre--: altceva. oare(şi)-. adjectivul nehotărât un (o) este deseori asociat (sau poate fi asociat) cu pronumele sau adjectivul de pronominal nehotărât altul. niciunei) au valoare de adjectiv pronominal negativ. De aceea. Un lup a fost împuşcat. iar altul [celălalt (ceilalţi)] au scăpat. nicio. stau înaintea unui substantiv nearticulat şi au funcţia sintactică de atribut adjectival: niciun (niciunui) pom. niscaiva ş. 1. 2 elementul final –va: ceva. nicio mişcare. Conform noului DOOM2. fitecine. ţinem seama de faptul că articolul nehotărât arată obiectul în general (ca un obiect oarecare). nicio adiere de vânt nu se simte. alt. vreun. „Niciun zgomot. fi(e)ste-. fi(e)ştecine. se scriu într-un cuvânt pronumele nehotărâte compuse cu: 1 elemente iniţiale alt. „o”. alta. ori(şi)-.

eu nu am nici un frate. nicio etc.). „vreun” – prin aplicarea consecventă a principiului conform căruia compusele trebuie distinse şi grafic de îmbinările libere asemănătoare: nici un adverb + articol (Nu e nici un om prost. nici/una Adjectivul pronominal negativ realizează funcţia sintactică de atribut în propoziţii negative: N-a plecat niciun student. Vlahuţă) Numai pronumele niciunul cunoaşte şi o variantă adjectivală. nici mai mulţi.(Al.a] la genitiv . nici unul adverb + pronume nehotărât (Nu-mi place nici unul. adverb + numeral (Mă confundaţi. N-a dat nimic niciunuia.) 41 . La nominativ . Conform normelor noului DOOM2. N-a dat nimic niciunui copil.) – la fel ca a lui „vreunul”.dativ. nici un incult). nici celălalt. se revine astfel la scrierea într-un cuvânt a tuturor formelor pronumelui niciunul şi ale adjectivului pronominal corespunzător niciun (niciuna. Structural.acuzativ forma de feminin se deosebeşte la nivelul celui de-al doilea component: nici/o fata. adjectivul se deosebeşte de pronume prin absenţa particulei deictice [.

dificultatea analizei interioare a grupului. de obicei fixă. Există locuţiuni corespunzătoare tuturor părţilor de vorbire cu excepţia articolului. pe plan lexical. 42 . de obicei la cel considerat de bază. a cuvintelor grupate. Caracteristicile generale ale locuţiunii sunt. de care trebuie să se ţină seama în relaţiile de sinonime şi în variaţia exprimării. ordinea. unitatea semantică realizată prin pierderea individualităţii alcătuitoare iar. ele sunt inserate la unul dintre cuvintele alcătuitoare.II LOCUŢIUNILE PRONOMINALE Locuţiunea este un grup de cuvinte mai mult sau mai puţin sudat şi stabil care au un interes unitar şi care din punct de vedere gramatical se comportă ca o singură parte de vorbire. În dicţionare. În cadrul locuţiunilor pronominale funcţionează: locuţiuni pronominale de politeţe (de reverenţă) şi locuţiuni pronominale nehotărâte. Locuţiunile constituie o bogăţie a limbii. pe plan gramatical. adesea. posibilităţile reduse de disociere şi.

1. Tot locuţiuni de politeţe sunt şi Măria Ta (Sa. Celelalte locuţiuni pronominale au sfera mai restrânsă. Locuţiunea pronominală de politeţe Pe lângă pronume. Maiestatea Sa. pentru rectori: Magnificenţa Sa. Măria Voastră. pentru şefi de stat. Cucernicia Ta (Voastră). Ei. Înălţimea Ta (Sa. poziţii sociale sau profesionale. Conform noului DOOM2. pentru capete bisericeşti: Sfinţia Sa (Voastră). Domniile Voastre (Lor. Voastră). locuţiunile se scriu în general în cuvinte separate. ca orice pronume are numai locuţiuni din seria Domnia Ta (Lui. Mai cunoscută este abrevierea M. Voastră). miniştri: Excelenţa Voastră (Sa). Locuţiunea pronominală de politeţe se abreviază mai greu. Noastre). vechi sau moderne pentru persoane cu anumite poziţii sociale sau profesionale. Întunecimea Voastră. Voastră). Sa. multe locuţiuni nu au fost incluse în DOOM1. în DOOM2 adăugându-se un număr restrâns.S pentru Maiestatea Sa Locuţiunile pronominale de politeţe au. Măria Sa. care exprimă un grad mai înalt de politeţe decât pronumele compuse sudate cu dumnea. există şi unele locuţiuni pronominale de politeţe sau de reverenţă alcătuite dintr-un substantiv feminin şi un adjectiv posesiv sau un pronume personal în genitiv. în mod obişnuit. Excelenţa Ta (Sa. Voastră). fiind specializate ca formule protocolare. Deoarece nu pun alte probleme de scriere decât cele generale. Există la scriitori şi formule de reverenţă cu caracter depreciativ: Dobitocia Ta. Aceste grupuri sunt specializate ca formule protocolare marcând ranguri. Sfera generală. Eminenţa Sa. aceleaşi persoane (a II-a şi a III-a) ca şi pronumele de politeţe fără a fi folosite neapărat la ambele 43 .(provenite din domnia) şi sunt folosite numai în stilul solemn. Pentru capete încoronate se folosesc: Alteţa Sa.

44 . acordul se face şi aici după înţeles cu elementele pronominale şi în funcţie de situaţia reală a referentului: Măria Ta hotărăşti. În timp ce cu pronumele de politeţe acordul verbului (în persoană şi număr) se orientează totdeauna după elementul pronominal din structura compuselor cu dumnea. Principala problemă de corectitudine gramaticală în folosirea locuţiunilor pronominale de politeţe este acordul în persoană. Excelenţa Sa este rugată. dumnealui 3 singular etc. la iniţialele majuscule sau minuscule şi la prezenţa sau absenţa cratimei. D-lor.). D-sa. atribut: Cărţile Domniei Sale sunt pe masă. Dintre locuţiunile pronominale. Locuţiunile pronominale de politeţe pot îndeplini aceleaşi funcţii sintactice ca şi celelalte pronume personale: 1 2 3 subiect: Domnia Sa a venit la mine nume predicativ: În curând va ajunge Alteţa Sa. folosite azi în glumă. Excelenta Sa X. Locuţiunile pronominale de politeţe de persoana a III-a se folosesc nu numai ca înlocuitoare ale unor substantive proprii sau comune care indică numele.(deci dumneata 2 singular. Domniile Noastre. de tip formal. D-ei. D-lui. . D-sale.în limbajul curent. respectiv titlurile persoanelor în cauza: Domniei Sale domnului Ion Popescu. Excelenţa Voastră sunteţi rugat. număr. gen. în seria alcătuită cu „Domnia” există locuţiuni pronominale analogice pentru persoana I Domnia Mea. ministrul… Locuţiunile pronominale de politeţe pun mai multe probleme de ortografie referitoare la abrevierile lor. Y. În mod excepţional. cu locuţiuni pronominale de politeţe. abrevieri uzuale are seria cu Domnia: D-ta. cu substantivul din cadrul locuţiunii: Măria Ta hotărăşte. D-tale. acordul se poate face în două feluri: .există şi un acord livresc mai distant.persoane şi la ambele numere (de exemplu nu se spune Excelenţa Ta).

5 6 7 Funcţia de obiect indirect este precizată în majoritatea cazurilor prin pronumele neaccentuat în dativ. cine ştie ce/care/câţi. Dacă pronumele şi adjectivele nehotărâte au topica antepusă termenului la care 45 . Va mulţumesc Domniei Voastre. număr şi caz. şi un pronume relativ în cazurile nominativ. „cine ştie”. Este vorba de locuţiunile pronominale nehotărâte compuse din prepoziţii de tipul „nu ştiu”. iar când acesta nu este exprimat. nu ştiu cui.câte. Locuţiunile pronominale de politeţe nu devin locuţiuni adjectivale pronominale de politeţe pentru că nu se acordă cu un substantiv în gen. naiba ştie ce. oarecum sudate. acuzativ sau genitivdativ nu ştiu cine. complement circumstanţial de loc: S-a aşezat în faţa Măriei Sale. 2. „te miri” etc. cu valoarea şi funcţia acestora. el poate fi introdus în propoziţie. te miri ce. „nu se ştie”. Locuţiuni nehotărâte pronominale si locuţiuni adjectivale pronominale În cadrul pronumelor nehotărâte (şi negative) funcţionează grupuri de cuvinte. Dumnezeu ştie ce/câţi. Domniei Voastre vă mulţumesc. complement circumstanţial de timp: Am ajuns acolo înaintea Domniei Sale.4 complement circumstanţial de cauză: Am întârziat din cauza Domniei Sale. complement circumstanţial de mod: Nu pot merge fără Maiestatea Sa.

nume predicativ: El nu va ajunge cine ştie ce. elemente introductive ale unor subordonate următoare – trebuie să fie aşezate la sfârşitul propoziţiei. complement indirect: I-am scris nu ştiu cui.(Ac.se referă. „cine ştie” etc. Locuţiunea adjectivală pronominală nehotărâtă are funcţie numai de atribut adjectival: Am citit naiba/cine/Dumnezeu ştie câte cărţi. număr şi caz. complement direct: Acolo nu am văzut cine ştie ce. atribut pronominal: A găsit cartea nu ştiu cui. complement circumstanţial de cauză: N-a venit din cauza nu ştiu cui. locuţiunile pronominale nehotărâte – pentru a fi recunoscute ca atare şi pentru a nu fi confundate cu adevăratele prepoziţii „nu ştiu” . locuţiunea pronominală devine locuţiune adjectivală pronominală nehotărâtă. Locuţiunile pronominale nehotărâte îndeplinesc următoarele funcţii: 1 2 3 4 5 6 subiect: Au venit nu ştiu câţi. Când relativul din locuţiunea pronominală se acordă cu un substantiv în gen.) 46 . urmate de pronume relative.

cât şi cu pronumele corespondente. nehotărâte şi negative îşi schimbă valoarea gramaticală şi devin adjective pronominale cu funcţia sintactică de atribut adjectival. stau înaintea regentului. interogative. formele pronominale sunt numite adjective pronominale. având următoarele trăsături: - nu acceptă categoria intesităţii în absenţa centrului de grup sintactic.III. relative. dar. în acelaşi timp. Numai pronumele personale si 47 . - - Pronumele de întărire. demonstrative. CONCLUZII Atunci când apar ca determinări în cadrul unui grup nominal şi au comportament de tip adjectival. se deosebesc de fiecare în parte. pot trece de la statutul de adjectiv pronominal la cel de pronume nu pot dobândi statut adverbial nu pot apărea în pozitie sintactică de nume predicativ sau predicativ suplimentar în topica standard. posesive. Adjectivele pronominale au trăsături comune atât cu adjectivele. excepţie făcând adjectivul pronominal posesiv.

Ion (coordonator). 1982 4. I. Limba română contemporană. vol. Iaşi. Dimitriu. Dicţionar ortografic. 1999 7. Mioara. EDP. Bucureşti. Bucureşti. Corneliu. vol. Editura Academiei. Editura Univers Enciclopedic. Gramatica pentru toţi. Gramatica limbii române (GALR). BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. Ion. Constantinescu .pronumele reflexive nu pot deveni adjective pronominale. Bucureşti. Gramatica de bază a limbii române. Fonetică. Avram. Coteanu. I – 48 . Gheorghe. Bucureşti. ediţia a II-a. Coteanu. 2001 3. Editura Academiei RSR. Editura Institutul European. 1963 8. 1997 2. Bucureşti.Dobridor. Tratat de gramatică a limbii române. Editura Albatros. 1985 5. Gramatica limbii române. I. 2005 6. Morfologie. vol. Editura Humanitas. ortoepic şi morfologic al limbii române. Bucureşti. Gramatica limbii române (GA). Fonologie. Bucureşti.

Sinteze de limba română. 2002 49 . Gramatica limbii române. 1997 12. Irimia. Editura Polirom. Dumitru. Ivănuş. Iordan. Dumitru. Theodor (coordonator). Iorgu. 2005 9. Hristea. Craiova. Vladimir Limba română contemporană. Bucureşti. Robu. Morfologie. 1978 11. ediţia a IV-a. Editura Universitaria. Editura Albatros. Bucureşti. Bucureşti. EDP. 1984 10. Limba română contemporană.Cuvântul.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->