KEKRAGARION.

AL DUMNEZEESCULUI ŞI SFINŢITULUI
AUGUSTIN EPISCOPULUI IPONIEI.

ADICĂ PATRU CĂRŢI.

ÎNTÂIA, CUGETĂRI. A DOUA, SINGURATICE CUVINTE.
A TREIA, PENTRU PRIVIREA LUI HRISTOS. A PATRA,
PENTRU ZDROBIREA INIMII.

ÎNTRU CARE SĂ CUPRIND LAUDE, ŞI RUGĂCIUNI, ŞI

MULŢUMIRI PREA FIERBINŢI, PE CARE DUMNEZEIESCUL
PĂRINTE NEÂNCETAT ÎNĂLŢÂNDU-LE CĂTRE DUMNEZEU,
STRIGA.

CARE SAU TĂLMĂCIT DE CUVIOŞII DASCĂLI GHERONTIE ŞI

GRIGORIE. ŞI ACUM ÎNTĂI SAU DAT ÎN TIPAR, CU
BLAGOSLOVENIA ŞI CHELTUIALA PREA O SFINŢIEI SALE CHIRIO
CHIR: VENIAMIN, ARIEPISCOP ŞI MITROPOLIT A TOATĂ
MOLDAVIA.

ÎN TIPOGRAFIA SFINTEI MĂNĂSTIRI NEAMŢUL. ÎN VREMEA

CUV: ARHIM: ŞI STAREŢ CHIR SILVESTRU
ÎN ANUL DE LA HRISTOS, 1814. IUNIE, 5.

„SĂ MĂ ÎNTOARCĂ PRE MINE CEI CE SĂ TEM TINE, ŞI CEI CE CUNOSC

MĂRTURIILE TALE.”1

„OCHII MEI SAU STINS SPRE MÂNTUIREA TA, ŞI SPRE CUVÂNTUL

DREPTĂŢII TALE.”2

„DORIT-AM DE MÂNTUIREA TA DOAMNE, ŞI LEGEA TA CUGETAREA MEA

ESTE.”3

1
Ps. 118, 74.
2
Ps. 118, 123.
3
Ps. 118, 174
 CĂTRE CETITOR.

Alţii de alte fapte bune să se minuneze ale sfinţitului şi fericitului

acestuia Părinte Augustin, celui întru toate decât nimenea mai jos, iar întru
teologie decât mulţi mai sus: Unii adică lăudându-i învăţătura şi cea în
limba elinească, iar mai vârtos în cea latinească, întru care multe cărţi
alcătuind, ca alt soare pe vremea sa, la suta a cincea a anilor de la Hristos
Mântuitoriul nostru, în Biserica Lui au strălucit: Iară alţii, înfrânarea cea
după Botez a vieţii, şi curăţenia minţii, cu care întraripându-să, în norul cel
luminos uşor au intrat, şi de acolo dogmele Teologiei nouă ne-au pogorât:
Şi unii cu flori de laude încununându-i pronia cea păstorească, şi păstoria
cea înţeleaptă a turmei lui Hristos ceii ce era în Ipponul Cartagenii: Iar alţii,
starea cea împotriva eresurilor tare, şi tăria cea pentru mărturiile scripturilor
ne biruită, prin care sprânceana ereticilor prea cu cuviinţă o surpă, şi
socotelile Pravoslavnicilor ca şi cu nişte legături nerupte le întăreşte. Iar
mie mai mult decât toate vrednică de laudă mi să pare umilinţa lui cea multă,
şi dragostea către Ziditorul cea înfocată, pentru care şi de Dumnezeiască
strălucire sau învrednicit, şi darul Teologiei din destul de la Dumnezeu au
luat, precum este arătat şi din celelalte ale lui cuvinte, dar nu mai puţin şi
dintru aceste privitoare şi Teologiceşti rugăciuni, întru care atâtea înţelegeri
înalte şi Teologiceşti se află, atâta dragoste fierbinte şi înfocată se simte,
atâta umilinţă adâncă se vede, întru cât nu numai pentru dânsul nu poate
cineva a cunoaşte, oare cu sineşi au fost el mai mult unit, sau cu Dumnezeu:
Ci şi cel ce le va ceti cu luarea aminte cea cuviincioasă, se va răni minunat
de Dumnezeiască dragoste ceia ce izvorăşte dintrânsele şi cu totul tot se va
lipi de Dumnezeu cel iubit de el şi îndrăgit. Şi cum pe această minunată
patimă o au pătimit şi prea o sfinţitul nostru Stăpân Arhiepiscopul şi
Mitropolitul Moldaviei Chir VENIAMIN. Pentru aceia şi după ce sau
tălmăcit ele din limba elinească de cel întru fericita pomenire cinstitul meu
stareţ Gherontie în Sfânta Mănăstire Neamţul, prea o sfinţia sa ca un iubitor
de fii Părinte, aflând vinul cel ascuns al umilinţei, nu au suferit a nu-şi
adăpa acum cu el şi pre fii săi cei însetaţi, ci cu tipărirea lor, ca şi cu un
fluier păstoresc trâmbiţând, pre toţi la cetirea lor, ca la un pahar
duhovnicesc îi cheamă, vrând cu adevărat, ca împreună cu toţi de vinul
acesta al umilinţei şi al dragostei cei-i Dumnezeieşti să se împărtăşească, şi
inimile cu veselie adevărată, de care Dumnezeu să veseleşte, să-şi
veselească, ca şi către Dumnezeu a zice să poată, iată eu şi pruncii, pe care
mi-ai dat Dumnezeule. Iar de la Dumnezeu a auzi să se învrednicească:
Bine Slugă bună şi credincioasă şi celelalte. Să se bucure dar acum iarăşi
Moldavia, că şi-au mai dobândit pre Părintele cel iubitor de fii, pre Păstorul
cel adevărat şi priveghetor, pre lucrătorul şi păzitorul viei cel osârduitor şi
fără de preget, pre Voievodul cel râvnitor şi ca şi cu foc suflător împotriva
eresurilor şi a ne dumnezeirii: Şi către Dumnezeu Părintele cel ceresc,
Începătorul păstorilor, Săditorul viei, Împăratul cel Mare, glas de umilinţă
să înalţe ca să-l păzească până la adânci bătrâneţe, aşa spre mântuire
povăţuind, şi de sus povăţuindu-să,
Amin.

Cel întru ascultare împreună cu tălmăcitorul petrecător

Grigorie.

VIAŢA CELUI ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU

AUGUSTIN.

Augustin al Ipponiei dumnezeiescul Episcop (după Evghenie pururea

pomenitul Arhiepiscop al Slaveniei şi al Hersonului Tomul 1, al lui
Zirincavie, Lucrarea 4, însemnarea 29, foaia 387.) S-au născut în Tagastul
Numidiei în anul Mântuirii 355, Iscusindu-se la toate învăţăturile cele ce în
judecătorii să lucrează. Iar după iscusinţa aceasta la Roma mutându-să
matimile cele ritoriceşti învăţa, şi pentru aceste matimi nu după multă
vreme chemat fiind de la Mediolan sau mutat acolo de obşte pre acestea
învăţându-le, unde de Dumnezeiescul Ambrozie învăţându-să cele ale
Credinţei, şi pre cele manihiceşti eresuri şi bârfiri scuipându-le, de care mai
înainte să adăpase, mântuitoriului Botez sau învrednicit la anul 383. .Deci
de la Mediolan la Ipponia Africii venind fără voie, şi de multă silă la
vrednicia Preoţiei sau suit în anul 341, iar după aceasta Episcopia Ipponiei
o au moştenit de la Valerie Procatohul lui, de către carele din început au
fost luat ca să-i fie ajutător, precum şi după aceasta înpreună cu dânsul
Episcop până la anul 376, aflându-să el în viaţă.
Iar după aceasta la multe alte soboare strălucind, dintru care la altele
adică s-au aflat de faţă, iar la altele şi şedea înpreună pre păstoreştile
scaune, şi prin multe voroviri din gură, şi din cărţile dascălilor dreptul
adevăr împotriva eresurilor adeverindu-l, au schimbat vremelnica aceasta
viaţă cu cea vecinică, fiind de 80, fără de patru ani: Şi cele pentru viaţa
acestui sfânt Părinte din început până în sfârşit, aşa în scurt adunându-le,
înţeleptul Evghenie le însemnează.
Iar Zirincavie mult învăţatul cel de dânsul cu dinadinsul tâlcuit mai pe
larg descopere mai sus (lucrarea 3, foaia , până la 306.) Stricările cele ce de
către latini sau făcut în scripturile lui cele pentru purcederea Sfântului Duh,
şi în aceste scripturi ale sfântului potrivit scriindu-să pilda cea pentru Sfânta
şi cea de o fiinţă Treime, Soborul al cincilea cel a toată lumea luând au
primit, în Lucrarea sa cea 2, Tomul 2, al sfinţitelor soboare 382, foaia. Şi
nimeni au scris aşa împotriva palaghianilor şi a celor asemenea lor, precum
sfântul acesta, precum Fotie în Biblioteca sa cetirea 84 arată, şi Meletie al
Atinelor în Istoria Bisericească tom: 2, veacul 5 Cap 3, foaia 13, şi iarăşi
acesta-şi mai jos (Cap 5, foaia 19, paragraf 7,) pomenind cele pentru viaţa
sfântului ne trimite ca mai pe larg să ne adeverim cele pentru viaţa părintelui
acestuia către Pisidie Episcopul Calaminsiei care o au scris pe ea.

ARĂTARE A CAPETELOR CARE SĂ CUPRIND

În toată cartea aceasta.
Acelor din cartea 1, care se numeşte cugetările Dumnezeiescului
Augustin.
1. Sufletul cel ce cheamă pe Dumnezeu carele are putere peste toate,
spre îndreptarea năravurilor, şi a vieţii sale.
2. Omul cel ce însuşi prihănitor lui-şi se face, şi la Mila lui
Dumnezeu cu fierbinţeală pe sineşi se aruncă.
3. Omul cel ce se tânguieşte, căci ca un neascultător, nu este auzit
de Domnul.
4. Frica Judecătorului.
5. Chemare a Tatălui prin Fiul.
6. Aicea omul pune înaintea Tatălui pe Patima Fiului.
7. Aicea omul se cunoaşte pre sineşi că este pricinuitor al patimilor
lui Hristos.
8. Aicea omul, pentru ca să se împace cu Dumnezeu şi Tatăl, pre
Patima Fiului o pune înainte
9. Chemare a prea Sfântului Duh.
10. Rugăciune a robului lui Dumnezeu celui ce smerite cugetă pentru
sineşi.
11.Rugăciune către prea Sfânta Troiţă.
12. Mărturisire către Dumnezeu cel ce poate toate, şi propovăduire a
Mărimei Lui.
13. Cum că Dumnezeu şi Tatăl cu cuviinţă au judecat să ajute
neamului omenesc: Şi pentru Întruparea lui Dumnezeu şi
Cuvântul laudă mulţămitoare.
14. Cum că sufletul dator este a nădăjdui spre Iisus Hristos Domnul,
şi spre patimile Lui.
15. Pentru cea către oameni nemărginită bunătate a Tatălui celui
mai înainte de veci.
16. Pentru firea cea îndoită a lui Hristos: Ceia ce ne-au miluit pe noi,
şi ceia ce să roagă pentru noi.
17. Câtă mulţemită este dator a avea către Dumnezeu, pentru
izbăvirea care de la El sau învrednicit a dobândi.
18. Rugăciune către Iisus Hristos prea fierbinte.
19. Deosebire a înţelepciuni, care este casa lui Dumnezeu, şi a
înţelepciunii, care este însuşi Înţelepciunea cea Dumnezeieşte
Începătoare.
20.Aicea omul se roagă, ca şi Casa lui Dumnezeu să se roage pentru
el.
21. Cu câtă amărăciune este amestecată viaţa aceasta.
22. Pentru viaţa cea de trei ori fericită, pre care Dumnezeu o au gătit
celor ce îl iubesc pe El.
23.Câtă este fericirea sufletului celui ce se duce de aicea întru
cuvioşie.
24. Rugăciune către sfinţi, ca să se facă nouă ajutători, când în
primejdii ne aflăm.
25. Dorinţă a sufletului celui ce să înalţă către Ierusalimul cel de sus.
26. Laudă neîncetată, pre care sufletul o înalţă, ridicându-să întru
privirea Dumnezeirii cei mai presus de început.
27. Ce este a vedea oarece pe Dumnezeu şi a-l avea; Şi cum se
cuvine nouă a socoti pentru Dumnezeu.
28. Rugăciune care numără multe din cele ce sunt la Dumnezeu.
29. Pentru Treimea feţelor, şi unimea firii lui Dumnezeu.
30. Rugăciune către prea Sfânta Troiţă.
31. Cum că Dumnezeu este Viaţa cea adevărată şi prea desăvârşit.
32. Laudă a Îngerilor şi a oamenilor.
33. Aicea omul se tânguieşte, că nu să umileşte în vremea întru care
să roagă lui Dumnezeu, când şi singur Îngerii privind pre
Dumnezeu se cutremură.
34. Rugăciune care către evlavie şi Dumnezeiască dragoste nu puţin
aduce.
35. Rugăciune prea cu evlavie, înpreună cu cântări, şi cu laude.
36. Prin această rugăciune prea mult să umileşte sufletul cetindu-să
în linişte.
37. Rugăciune la împresurarea necazului.
38. Rugăciune către Fiul prea evlavioasă.
39. Rugăciune folositoare.
40. Rugăciune cu cerere prin aducere aminte a patimii Domnului
nostru Iisus Hristos.

Acelor din cartea, 2, care să numeşte singuratice cuvinte.

1. Întindere a sufletului spre cunoştinţa lui Dumnezeu, şi dragostea

Lui.
2. Pentru ticăloşia şi neputinţa omului.
3. Pentru Dumnezeiasca Lumină cea minunată.
4. Pentru firea omului cea supusă morţii.
5. Ce este aceasta a se face nimic.
6. Ticăloşia sufletului cuprins întru păcate.
7. Pentru cele multe şi în multe feluri faceri de bine ale lui
Dumnezeu către om.
8. Pentru vrednicia omului cea în veacul viitor.
9. Pentru Atotputernicia lui Dumnezeu.
10. Pentru Dumnezeiasca laudă cea neînţeleasă
11. Pentru nădejdea care se cuvine a o întinde către Dumnezeu.
12. Pentru cursele cele din pofte.
13. Pentru ticăloşia omului, şi pentru facerile de bine ale lui
Dumnezeu.
14. Cum că Dumnezeu neîncetat este văzător al faptelor şi al
cugetelor omeneşti.
15. Cum că nimic nu poate omul singur, fără de Darul lui
Dumnezeu.
16. Pentru diavolul, şi ispitele cele multe de la dânsul.
17. Cum că Dumnezeu este lumină drepţilor.
18. Pentru facerile de bine cele de la Dumnezeu.
19. Dorul cel fierbinte al sufletului celui ce pofteşte a iubi pe
Dumnezeu.
20. Cum că Dumnezeu toate le-au supus să slujească omului.
21. Cum că dintru a socoti, bunătăţile cele vremelnice, să adună
mărimea bunătăţilor celor cereşti.
22. Cum că dulceaţa cea Dumnezeiască ridică pe toată amărăciunea
cea de acum a lumii.
23. Cum că toată nădejdea noastră, şi pofta inimii noastre se cuvine
să fie întru Dumnezeu.
24. Cum că mântuirea noastră este de la Dumnezeu:
25. Cum că voinţa omului este neputincioasă ea singură către
lucrurile cele bune, fără de Darul lui Dumnezeu.
26. Pentru facerile de bine ale lui Dumnezeu cele dintru început.
27. Pentru Îngerii cei ce sau rânduit spre păzirea oamenilor.
28. Pentru adâncul celei mai înainte hotărâri, şi a Dumnezeieştii mai
înainte cunoştinţe.
29. Pentru cei ce mai înainte era drepţi, şi pe urmă s-au făcut
necredincioşi, şi împotrivă.
30. Cum că sufletul credinciosului este Jertfelnic al lui Dumnezeu.
31. Cum că nici prin simţirile cele de afară, nici prin cele dinlăuntru,
poate a să afla Dumnezeu.
32. Mărturisire a credinţii celei adevărate.
33. Mărturisire a netrebniciei sale.
34. Chemare a Măririi celei Dumnezeieşti.
35. Pentru dorul sufletului celui ce însetează de Dumnezeu.
36. Pentru Lumina Slavei.
37. Rugăciune către prea Sfânta Troiţă.

Acelor din cartea a 3, pentru privirea lui Hristos.

Înainte cuvântare.

1. Pentru Dumnezeiasca Fiinţă cea mai presus de fiinţă.

2. Pentru Dumnezeiasca cunoştinţă cea netâlcuită.
3. Pentru dorinţa sufletului celui ce simte pre Dumnezeu.
4. Pentru ticăloşia sufletului, celui ce pe Domnul nostru Iisus Hristos
nu-l iubeşte, nici îl caută.
5. Dorinţa sufletului.
6. Pentru fericirea sufletului celui ce sau slobozit din temniţa cea
pământească.
7. Pentru veselia cea din rai.
8. Pentru Împărăţia cea din Ceruri.
9. Cum că Dumnezeu pre sufletul cel ce să tânguieşte după
plânsurile cele multe îl mângâie.
10. Pentru dulceaţa dragostei lui Dumnezeu.
11. Cum că se cuvine să fim toţi gătiţi, pentru răscumpărarea
noastră.
12. Pentru bucurie.
13. Cum că Dumnezeu Cuvântul cel ce s-au întrupat, ne este
pricinuitor nădejdii noastre.
14. Cum căci cu cât mai cu dinadinsul se face îndeletnicirea cea către
Dumnezeu, pe atâta este mai dulce.
15. Cum că în viaţa aceasta necazurile cele pentru Hristos sunt
poftite.
16. Cum s-ar putea câştiga împărăţia cerurilor.
17. Ce este Raiul; Şi ce fel sunt cele dintrânsul.
18. Cum că omul nimic nu are, cu care ar fi răsplătit lui Dumnezeu,
fără numai prin dragoste.
19. Cum că Dumnezeu cere întru noi pe cea după asemănarea Lui.
20. Pentru nădăjduirea sufletului celui ce iubeşte pe Dumnezeu.
21.Ce au lucrat Dumnezeu pentru om.
22. Pentru aducerea aminte de rănile Domnului nostru Iisus Hristos.
23. Cum că aducerea aminte de rănile lui Hristos, este doftorie prea
lucrătoare împotriva a toată ispita ce să aduce asupră.
24. Sufletul cel ce face cugetare pe dragostea lui Hristos.
25. Nimic afară de vârful bunătăţilor nu poate să fie din destul
sufletului.
26. Ce este cunoştinţa adevărului.
27. Ce lucrează în noi trimiterea prea Sfântului Duh.
28. Ce fel este petrecerea celui ce iubeşte pe Dumnezeu.
29. Care este adevărata odihnă a inimii.
30. Tot orice smulge de la Dumnezeu, pe privirea minţii, cu totul
este vrednică de urât şi blestemat.
31. Cum că omul pentru păcat sau lipsit de a putea vedea pre
Dumnezeu, şi au aflat ticăloşia şi mişelia.
32. Pentru bunătatea lui Dumnezeu.
33. Pentru dobândirea lui Dumnezeu cea prea veselitoare.
34. Pre vârful bunătăţilor să cuvine să-l dorim.
35. Pentru dragostea cea între dânşii a sfinţilor celor din Ceruri.
36. Pentru veselia cea din plin care va fi în viaţa cea vecinică.

ACELOR DIN CARTEA a 4:

Pentru zdrobirea inimii.
 1. Cum că umilinţa să naşte din cercetarea cea dimprejurul nostru.
2. Cum că înşine întregi, şi încă, suntem datori lui Dumnezeu.
3. Dorinţa cea către Dumnezeu.
4. Ticăloşia cea din ştiinţa cea rea şi ne cuv:
5. Chemarea milei lui Dumnezeu.
6. Primejdia păcătosului câtă este.
7. Celor păcătoşi legături, şi temniţă, şi întuneric.
8. Cum că păcătosul este orb, având ochi.
9. Pentru cele trei adâncuri.
10. Aşezarea celui ce să pocăieşte.
11. Rugăciune de cerere a milostivirii lui Dumnezeu celui întru tot
îndurat.
+ Psaltirea cea de sfinţitul Augustin maicii sale scurtată.
Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi: şi Eu vă voi odihni pe voi.
Mat: 11, 28.

CUGETĂRILE

DUMNEZEIESCULUI ŞI SFINŢITULUI AUGUSTIN

CAP, 1.

Sufletul cel ce cheamă pre Dumnezeu carele are putere peste toate, spre
îndreptarea năravurilor, şi a vieţii sale.

Doamne Dumnezeu meu, dăruieşte-mi mie ca din toată inima mea să

te doresc pre Tine: Dorindu-te să te caut: Căutându-te, să te aflu: Aflându-
te, să te iubesc: Şi iubindu-te, de răutăţile cele ce sunt întru mine, să mă
izbăvesc: Şi izbăvindu-mă, să nu mă mai întorc iarăşi la aceleaşi.
Doamne Dumnezeul meu dă pocăinţă sufletului meu, umilinţă inimii
mele, izvor de lacrimi ochilor miei, şi mâinilor mele necruţată dare de
milostenie.
Împăratul meu, stinge poftele trupului cele aprinse întru mine, şi
aprinde focul dragostei Tale.
Izbăvitorul meu, risipeşte de la mine pre duhul mândriei, şi cu
milostivire dă-mi mie bogăţia bunătăţii Tale.
Mântuitorul meu, întoarce de la mine mânia urgiei Tale, şi
milostivindu-Te, îngrădeşte-mă pre mine cu zeaua răbdării.
 Ziditorul meu, smulge din sufletul meu toată amărăciunea cea putredă,
şi dulceaţă de blândeţe dă cugetului meu.
Părinte al Îndurărilor şi al milei, dăruieşte-mi mie credinţă neclintită,
nădejde neruşinată, dragoste neîncetată.
Povăţuitorul meu, abate de la mine toată deşertăciunea, a minţii
nestatornicie, a inimii răspândire, a gurii bârfire, a ochilor înălţare, a
pântecelui nesaţiu, a aproapelui defăimare, fărădelegea clevetitorilor,
zădărârea iscodirii, dorinţa îmbogăţirii, răpirea silniciei, pofta slavei deşarte,
măiestria făţărniciei, vicleşugul măgulirii, defăimarea săracilor, necăjirea
neputincioşilor, aprinderea iubirii de argint, otrava zavistiei, moartea hulii.
Făcătorul meu, taie de la mine neînţelegerea, nemulţumirea, pizma,
neliniştirea, lenevirea, adormitarea, trândăvia, a cugetului amorţire, a inimii
împietrire, a minţii îndrăzneală, a năravurilor neânblânzire şi cruzime, pe
cea către lucrurile bune nesupunere, pe cea către sfătuiri împotrivire, ne
înfrânarea limbii, răpirea de la cei ce sunt lipsiţi, necazul către cei ce sunt în
sărăcie, clevetirea asupra celor nevinovaţi, ne purtarea de grijă pentru cei ce
sunt sub mine, asprimea cea către slugi, nedragostea cea către prieteni,
sălbăticimea cea către vecini.
„Dumnezeul meu mila mea!”4 La Tine căzând prin cel iubit Fiul Tău,
mă rog, dă-mi fapte de milostenie, dă-mi blândeţea năravului, să o am către
toţi cu osârdie, cu cei necăjiţi înpreună să pătimesc, pe cei amăgiţi, cele
cuviincioase să-i sfătuiesc, celor ce sunt în nevoi să le ajut, celor ce sunt în
lipsă să le dau, pe cei mâhniţi să-i mângâi, pe cei strâmtoraţi să-i uşurez, pe
cei săraci să-i ocrotesc, pe cei ce plâng să-i mângâi, datornicilor mei să le
las, pe cei ce îmi greşesc mie să-i iert, pe cei ce mă urăsc pe mine să-i
iubesc, şi în loc de rele, bune lor să le răsplătesc:
Pre nimeni să nu defaim, pre toţi să-i cinstesc, celor buni să le urmez, de la
cei răi să mă abat: Fapta bună să o fac, şi de la răutate să mă depărtez. Dă-
mi întru rele întâmplări răbdare, iar întru bune întâmplări înţelepciune. Pune
Doamne pază gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele: Ps,
104: 3 Dă-mi mie să calc pre cele de pre pământ, şi să însetez de cele din
cer.

CAP, 2.

Omul cel ce însuşi prihănitor luişi se face, şi la mila lui Dumnezeu cu

fierbinţeală pre sineşi se aruncă.

4
Psalm 58, 17/ (Biblia 1914 )– Psalm 58, 21.
 Iată Ziditorul meu, multe am cerut, cel ce nici de puţine nu sunt
vrednic a dobândi. Mărturisesc (vai mie!) mărturisesc, nu numai cum că
sunt nevrednic de darurile cele ce cer eu, ci împotrivă, cum că şi de multe şi
cumplite munci sunt vinovat: Dar însă mă fac pre mine să îndrăznesc
vameşii, şi curvele, şi tâlharii, care din gâtlejurile vrăjmaşului smulgându-se,
înăuntrul staulului turmei sau adus: Că Tu, Ziditorul tuturor Dumnezeule, cel
ce eşti minunat întru toate lucrurile Tale, mai minunat eşti încă întru a face
milă: Drept aceia şi pentru Sineţi, prin oarecarele din slugile Tale ai zis cea
grăită: „Că îndurările Lui peste toate lucrurile Lui.”5 Şi pre Tine cel ce ai zis
pentru unul, pentru tot norodul Tău credem că ai zis: „Mila Mea nu o voi
risipi de la Dânsul.”6 Pentru că nici pre unul nu treci cu vederea, nici pre
unul nu lepezi, nici de către unul nu te întorci, fără numai de către cel ce
întru nebunie se întoarce de la tine.
Deci nu numai mâniat fiind Tu, nu îndată-şi baţi, ci şi celor ce Te
întărâtă pre Tine, daruri dacă cândva vor cere de la Tine, le dai.
„Dumnezeul meu! Cornul mântuirii mele! Sprijinitorul meu!”7 Eu ticălosul,
eu pre Tine te-am mâniat. Eu rău înaintea Ta am făcut, mânia Ta o am
întărâtat, urgiei Tale vrednic m-am făcut. Am păcătuit, şi Ai suferit,
fărădelege am făcut, şi încă îndelung rabzi: De mă voi pocăi Te
milostiveşti, de mă voi întoarce, mă primeşti, iar ceia ce este încă mai mare,
că şi mutând eu vremea mă aştepţi: Rătăcindu-mă iarăşi mă chemi, încă şi
mă strigi fiind eu de faţă, mă îngădui lenevindu-mă, mă îmbrăţişezi
întorcându-mă, mă înveţi nepricepându-mă, mă mângâi mâhnindu-mă, mă
ridici căzând eu, căzut fiind, iarăşi mă scoli: Cerând eu, îmi dai. Căutându-te
Te afli de faţă, bătând îmi deschizi: „Iată Doamne Dumnezeul mântuirii
mele,”8 ce voi zice, nu ştiu: Cum voi răspunde, nu mă pricep: Nici o scăpare
nu este de la Tine: Nu este cu putinţă nicăieri a mă ascunde de Tine: Ci mi-
ai arătat mie cărarea cea spre viaţa cea bună: Mai învăţat pre mine cum se
cuvine a călători pre dânsa: Cu gheena m-ai înfricoşat pre mine mai întâi, şi
desfătarea cea din rai mi-ai făgăduit.
Deci acum o Părinte al Îndurărilor, şi Dumnezeule a toată mângâierea,
„pironeşte cu frica ta trupul meu,”9 ca înfricoşându-mă să scap de îngrozirile
Tale: „Şi îmi dă mie bucuria mântuirii Tale,”10 ca întru dragostea Ta întărit
fiind, să dobândesc cele ce mi-ai făgăduit mie. Doamne puterea mea!
Doamne întărirea mea! Doamne Dumnezeul meu, scăparea mea, izbăvitorul
5
Psalm 144, 9
6
Psalm 88, 33
7
Psalm 61, 3/ ( Biblia 1914) – Ps. 61, 6
8
Psalm 87, 1
9
Psalm 118, 120
10
Psalm 50, 12/ ( Biblia 1914) Ps. 50, 13
meu! Luminează-mă pe mine ce mi se cuvine să socotesc pentru Tine:
Învaţă-mă pre mine cu care graiuri mi se cuvine mie să te chem pre Tine: Cu
care lucruri, bine să plac Ţie: Pentru că ştiu, că tu lesne în păcat eşti: Aceasta
întâi ştiu: Iar a doua, că pre nimeni nu treci cu vederea. Pentru că la Tine,
duhul cel umilit şi zdrobit, jertfă este: Şi tu pre inima cea înfrântă şi smerită
o primeşti: Cu acestea dar Dumnezeul meu, ajutorul meu, cu aceste daruri
mă îmbogăţeşte, cu aceste întăriri asupra vrăjmaşului mă îngrădeşte, cu
această rouă împotriva văpăii greşelilor mele mă răcoreşte: Această scăpare
întinde-mi mie de către împătimirile poftelor.
Fă Doamne cela ce eşti puterea mântuirii mele ca „să nu fiu numărat
cu cei ce la o vreme cred, iar în vremea ispitei se leapădă.” 11 Umbreşte peste
capul meu în ziua de război: fii mie nădejde în ziua necazului, şi mântuire în
ziua nevoii.
„Iată Doamne, cela ce eşti luminarea mea şi Mântuitorul meu,”12 am
cerut acelea de care am trebuinţă, am arătat acelea, de care mă tem; Însă mă
îmboldeşte ştiinţa, mă mustră cele ascunse ale inimii. Şi ceia ce mă
sfătuieşte dorinţa, risipeşte frica. Râvna adecă mă îndeamnă, iar temerea mă
opreşte. Lucrurile mă fac a mă înfricoşa, iar milostivirea ce este întru Tine a
îndrăzni. Bunătatea Ta sileşte, iar răutatea mea şi năravul cel rău zăbovesc.
Şi ca să mărturisesc ceia ce este, cad în pomenirea mea năluciri oarecare ale
răutăţilor, prin care se izgoneşte îndrăzneala sufletelor celor ţinute de
oarecare deprinderi.

CAP, 3.
Omul cel ce se tânguieşte, căci ca un neascultător nu este auzit de
Domnul.

Că cel ce este vrednic de a se urî, cu ce faţă caută dar; Cel ce este

vinovat muncii, cu câtă obrăznicie cere a se slăvi; ocară aduce judecătorului,
cela ce mai înainte de a se pocăi pentru cele ce au greşit, pofteşte a se şi
dărui. Batjocoreşte oarecum cel vinovat pre Împăratul, când încă daruri cere
să i se dea, care nicidecum lui nu i se cuvine: Încă şi dragostea Părintelui cea
dulce o întărâtă fiul cel fără de minte, carele după ocările ce au turnat asupra
lui, nicidecum pocăindu-să, apoi se prigoneşte să intre încă şi în clironomie.
Ci o Părinte, aducumi eu aminte de cele ce am făcut: Moarte pentru acestea
îmi zace mie asupră, iar eu viaţă cer. Amărât-am pre Stăpânul meu, şi acum
neruşinatul strig chemând ajutorul cel de la dânsul. Pre judecătorul meu L-
11
Luca 8, 13
12
Psalm 26, 1
am defăimat, pre carele acum îl chem ajutor. Trufindu-mă, n-am ascultat pre
Părintele meu, pre carele acum socotesc să-l am şi Dătător de clironomie.
Vai mie! Cât de târziu viu! Amar amar mie! Cât de cu zădărnicie
socotesc! Ah mie celui ce după ce m-am rănit mă sârguiesc, şi nu am voit
mai înainte de a mă răni, a mă păzi de săgetături. Nu am avut grijă, mai
înainte a vedea săgeţile, şi acum pentru moartea aceia ce se apropie mă
grijesc. Răni peste răni am adaos, pentru că fărădelegi peste fărădelegi a
grămădi nu m-am înfricoşat: La stricăciunea cea proaspătă alte răni am
alăturat, căci către cele ce am păcătuit eu mai demult, cu alte păcate mai noi
m-am întors: Şi pre cele ce vindecarea cea de la Dumnezeu le-au tămăduit,
scărpinarea nebuniei mele iarăşi le-au zgândărit. Pielea ceia ce au apucat de
sau întins peste rănile mele, şi au ascuns stricăciunea, după ce au curs
puroaiele şi sângele, sau împuţit şi au putrezit: Pentru că poftorindu-să
fărădelegea, au arătat netrebnică pre mila cea mai înainte dăruită mie. Căci
ştiu ceia ce sau scris: „Când se va întoarce dreptul de la dreptăţile lui, nu se
vor pomeni dreptăţile lui.”13 Deci dacă dreptatea dreptului celui ce au căzut,
se pierde, cu cât mai vârtos pocăinţa celui ce au păcătuit, carele iarăşi sau
întors la aceleaşi; Carele au venit înapoi ca câinele la a sa borâtură, şi se
tăvăleşte ca porcul întru acelaşi noroi;
Mărturisesc, că nici a-mi aduce aminte îmi este cu lesnire, pre câţi din
cei nemişcaţi către păcat, eu a păcătui i-am învăţat, lepădându-se ei de a
greşi eu i-am plecat, împotrivindu-se ei eu i-am supus, voind ei eu înpreună
m-am unit. La câţi bine călătorind ei, eu le-am pus curse, pre cărare dreaptă
mergând ei eu le-am săpat groapă! Şi precum de ale face pre acestea nu m-
am înfricoşat, aşa nici de ale uita pre acestea nu m-am îngrozit. Ci o Tu cela
ce eşti drept Judecător, carele însemnezi fărădelegile, toate cărările mele ca
întru un sac le-ai păzit, şi toţi paşii mei numărându-i pururea ai tăcut, n-ai zis
nimic, îndelung ai răbdat: Vai mie! Dar vei zice mai pre urmă, precum când
ceia ce se chinuieşte se apropie să nască.

CAP, 4.
Frica judecătorului.

Dumnezeule al dumnezeilor! Doamne de al căruia ochiul cel a toate

văzător răutate oarecare nu poate vreodată să se ascundă! Ştiu că „arătat Vei
veni: Ştiu că nu pururea vei tăcea: Că înaintea Ta foc va arde, şi împrejurul
Tău vifor foarte se va vărsa, când Vei chema cerul de sus, şi pământul, ca să

13
Iezechil 3, 2/ ( Biblia 1914) Iez. 3, 20
judeci pe norodul Tău.”14 Atuncea dar înaintea a mii de noroade se vor goli
păcatele mele toate, şi înaintea a atâtea cete de Îngeri se vor arăta toate
fărădelegile mele, nu numai cele ce am făcut, ci şi câte am gândit, şi câte am
grăit, deci înaintea a atâţia judecători voi sta de faţă nedumerindu-mă: Încă şi
câţi mai înainte de mine au fost, carii cele bune au făcut, de atâţia pârâşi mă
voi mustra, carii pre sineşi sau pus mie înainte pildă de viaţă bună. Că
înaintea a atâţia martori fără de nici un răspuns mă voi osândi, câţi şi cele ce
era să-mi fie mie de folos mă sfătuia să fac, cu cuvinte îndemnându-mă , şi
cu faptele lor cele bune şi lăudate, spre râvna urmării ridicându-mă.
Doamne, nimic nu am ce să zic, nimic nu-mi vine ce să răspund. Şi pentru
aceasta acum, ca şi cum aş sta înaintea înfricoşatei aceia judecăţi, ştiinţa mă
munceşte, cele dinlăuntru ale inimii mă dor, iubirea de avere mă
strâmtorează, înălţarea mă vădeşte, pizma mă topeşte, pofta mă aprinde,
înverşunarea mă împunge, îmbuibarea pântecelui mă ruşinează, beţia mă
descoperă, clevetirea mă rupe, iubirea de slavă mă face deşert, răpirea mă
mustră, vrajba mă rupe, iuţimea mă tulbură, blândeţele mă slăbănogesc,
lenevirea mă tâmpeşte, făţărnicia mă înşeală, măgulirea mă sfărâmă, darul
prietenilor mă înalţă, clevetirea mă îmboldeşte.
„Iată Cela ce mă izbăveşti pre mine de vrăjmaşii mei cei mânioşi:”15
Iată cu care eu de la naştere înpreună am vieţuit, la care m-am şi nevoit, şi
cărora m-am încredinţat! Singure acestea, întru care sârguindu-mă le-am
iubit, mă osândesc pre mine: Cele ce am lăudat mă prihănesc pre mine:
Aceştia sunt prietenii mei cu carii m-am mulţumit şi i-am iubit, dascăli pre
carii i-am ascultat, stăpâni cărora am slujit, sfetnici cărora m-am supus,
cetăţeni cu care înpreună am locuit, casnicii cu carii înpreună m-am unit la
socoteală. „Vai mie Împăratul meu şi Dumnezeul meu! Pentru ce nemernicia
mea sau îndelungat; Vai mie luminarea mea! Că m-am sălăşluit cu sălaşele
lui Chidar.” Psalm 19 5. Şi dacă David sfântul au zis multe, cu cât mai
vârtos mai multe voi putea să zis eu ticălosul. Mult au nemernicit sufletul
meu. Dumnezeul meu, întărirea mea: Nu se va îndrepta înaintea Ta tot
trupul. Nici întru fii oamenilor sau întărit nădejdea mea.
Că pre Tine, când vei judeca Tu (de vei depărta mila Ta) vei afla
drept; De nu Tu înainte apucând Te vei milostivi spre cel fărădelege. Nu este
nici unul, pre carele cineva deosebindu-l, ca pre cel ce după lege au petrecut,
îl va proslăvi. Cred Doamne, Doamne al mântuirii mele, cred auzind, că la
pocăinţă mă cheamă pre mine bunătatea Ta: Buzele cele prea dulci ale gurii
Tale au răsunat în urechile mele: „Nimeni nu poate veni la Mine de nu Tatăl

14
Psam 49, 3-4-5.
15
Psalm 17, 18/ (Biblia 1914) Ps. 17, 20
Meu cel ce m-au trimis pre Mine îl va trage la El.”16 Deci de vreme ce Tu
aşa m-ai învăţat şi ca Cela ce eşti milostiv şi îndurat aşa prin sfântă
învăţătura Ta mi-ai arătat, din mijlocul inimii mele acum, şi din tot cugetul
meu te rog pre Tine, o Părinte Atotţiitorule, înpreună cu iubit Fiul Tău, şi pre
Tine naşterea cea prea dulce, înpreună cu mângâietorul tău Duh te chem,
trage-mă pre mine ca să merg în urma Ta, îndulcindu-mă de mirosul cel prea
dulce al Mirurilor Tale.

CAP, 5.
Chemare a Tatălui prin Fiul.

Chemu-te pre Tine Doamne Dumnezeul meu, chemu-te pre Tine: „Că
aproape eşti de toţi cei ce Te cheamă pre Tine întru adevăr:”17 Pentru că Tu
eşti Adevărul. Învaţă-mă pre mine (rogu-mă Ţie) pentru mila Ta, o Prea
Sfinte Adevărule! Învaţă-mă pre mine a te chema pre Tine întru adevăr! Căci
cum este cu cuviinţă a se face aceasta, eu nu ştiu, ci de Tine Acela ce eşti
Adevărul cel prea fericit, cu smerenie mă rog, să fiu învăţat: Pentru că a
socoti cineva fără de Tine, aceasta este aşi ieşi din minte: Iar a Te cunoaşte
pre Tine, aceasta este prea desăvârşit şi a socoti şi a şti. Deci înţelepţeşte-mă
pre mine o Înţelepciunea lui Dumnezeu, şi din legea Ta învaţă-mă pre mine!
Căci cred, că „fericit este acela, pre carele vei certa Doamne, şi din legea Ta
îl vei învăţa pre el.”18 Doresc a-te chema pre Tine. Care lucru o să se şi facă
mie mă rog întru adevăr. Şi oare ce este a chema întru adevăr pre Adevărul,
fără numai a chema întru Fiul pre Tatăl; Deci o Părinte Sfinte, „Cuvântul
Tău este adevărul, şi începutul cuvintelor Tale, este adevărul.”19 Pentru că
acesta este începutul cuvintelor Tale, „că întru început era Cuvântul.”20 Deci
întru începutul acesta, slujesc Ţie începutului celui mai presus de început,
întru însuşi Cuvântul adevărului te chem pre Tine Adevărul cel prea
desăvârşit, Tu întru carele este însuşi Adevărul, să mă îndrepţi pre mine şi să
mă înveţi întru adevăr.
Pentru că ce ar fi fost mie mai dulce, decât, întru numele celui Unuia
Născut a chema pre Cel ce L-au născut; Decât prin pomenirea Fiului a pleca
spre milă pre Tatăl; Decât prin chemarea celui foarte iubit Fiu a îmblânzi pre
Împăratul; Pentru că aşa se obişnuiesc cei vinovaţi a se izbăvi din temniţe:
Aşa cei legaţi a se slobozi din legături: Aşa cei ce sunt duşi la moarte, nu
16
Ioan 6, 48/ (Biblia 1914) Ioan 6, 44
17
Psalm 144, 14/ (Biblia 1914) Ps. 144, 19
18
Psalm 93, 12
19
Psalm 118, 106,/ (Biblia 1914) Ps. 118 1690
20
Ioan 1, 1
numai a fi iertaţi, ci şi dar a dobândi pre carele nu-l nădăjduia, punând ei
înainte către stăpânitori cei mâniaţi asupra lor dragostea cea către cei prea
iubiţi fii. Aşa slugile cele ce au greşit scapă de muncile stăpânilor, mijlocind
pentru dânşii dulceaţa fiilor. Aşa o Părinte Atotţiitorule, rogu-te pre tine
pentru dragostea Atotputernicului Fiului Tău, „scoate din temniţă sufletul
meu, ca să se mărturisească numelui Tău:”21 Izbăveşte-mă de legăturile
păcatelor mele, rogu-mă, pentru Cel înpreună veşnic Unul Născut al Tău, şi
mie, (celui ce greşelile îmi îngrozesc osânda cea mai de pe urmă) prin darul
cel prea cinstit, şi mijlocirea Fiului celui ce şade de-a dreapta Ta
înblânzindu-Te, la viaţă mă schimbă.
Că pre cine altul pentru mine voi pune ţie mijlocitor, afară de însuşi
acesta, carele este îmblânzirea cea pentru fărădelegile noastre, carele şade
de-a dreapta Ta solind pentru noi, nu ştiu. Şi iată dar la cine este la Tine
Dumnezeul şi Tatăl, Părtinitorul meu: Iată „Arhiereul cel Mare, carele nu are
trebuinţă de sânge străin, ca să te îmblânzească pre Tine,”22 pentru că de
sângele Său despre toate părţile fiind plin străluceşte. Iată jertfă sfântă, bine
plăcută, desăvârşit, întru miros de bună mireasmă aducându-să Ţie bine
primită. „Iată Mielul cel fără de prihană, cel ce înaintea celui ce îl tunde pre
El este fără de glas,”23 Cel ce s-au pălmuit, Cel ce s-au scuipat, Cel ce s-au
defăimat, şi gura Sa nicidecum nu şi-au deschis. Iată cel ce păcat n-au făcut,
cel ce păcatele noastre au suferit, şi neputinţele noastre prin însuşi rănile
Sale le-au vindecat.

CAP, 6.
Aicea omul pune înaintea Tatălui pre patima Fiului.
3

Caută o Părinte pre Milostive spre Fiul cel prea îndurat, carele pentru
mine au pătimit cele aşa de prea cumplite şi fără de milă (patimi). Vezi o
Împărate prea îndurate, cine este cel ce au pătimit, şi îţi adu aminte cu
milostivire de acela pentru carele au pătimit. O Doamne al meu, au nu acesta
este Fiul Tău cel fără de păcat, pre carele, pentru ca să răscumperi pre robul
L-ai dat; Au nu acesta este Dătătorul de viaţă, carele „ca o oaie spre
junghiere sau adus,”24 „Şi S-au făcut ascultător până la moarte:”25 Carele şi
chipul morţii cel prea cumplit a-l lua nu s-au cutremurat: Socoteşte Cel ce
21
Psalm 141, 10
22
Evrei 7, 26, 27, 28
23
Isaia 53, 7
24
Isaia 53, 7
25
Filip 2, 8
toată mântuirea ai economisit, că însuşi Acesta este pre carele din puterea Ta
născându-să, părtaş al neputinţei mele a se face bine Ai voit.
Aceasta este cu adevărat Dumnezeirea Ta, ceia ce s-au îmbrăcat cu a
mea neputinţă, care sau suit pre Cruce, şi în trupul cel ce au luat, pre
osândirea mea au primit. Întoarce ochii Tăi Doamne Dumnezeul meu peste
lucrul mărimii milei Tale celei nespuse. Vezi pre iubit Fiul Tău întins cu tot
trupul. Vezi pre mâinile Lui cele nevinovate că izbucnesc sângiuri, şi
milostivindu-te, iartă-mi păcatele cele ce au făcut mâinile mele. Vezi goală
coasta, ceia ce s-au găurit de suliţa cea aspră, şi mă înnoieşte pre mine întru
izvorul cel tainic ce au izvorât de acolo, precum am crezut. Vezi „urmele
cele neîntinate, care niciodată în calea păcătoşilor, n-au stătut, ci pururi calea
Ta au umblat,”26 căci cu aspre piroane sunt găurite, şi mutând în drepte
cărări paşii mei, fă-mă pre mine o mult Milostive a mă abate şi a mă întoarce
de la toată calea fărădelegii. Depărtează de la mine toată calea fărădelegii, şi
cu milostivire îmi dăruieşte mie să aleg cărarea adevărului. O Împărate al
sfinţilor, pentru acela, carele este Sfântul sfinţilor, te rog pre Tine, pentru
însuşi Acela, carele este Răscumpărătorul meu, fă-mă pre mine a umbla pre
calea poruncilor Tale, ca întru Duhul să pot a mă uni cu Cel ce n-au socotit
fi cu nevrednicie de a purta trupul meu. Că au nu vezi o părinte iubitorule de
Fiu, cum prea cinstitul cap al iubitului Tău plecându-se de pre grumazul cel
strălucit sau slăbănogit spre moarte. Caută dar o prea Îndurate Ziditorule
spre omenirea prea dulcelui Tău Fiu, şi Îţi fie milă de slăbănogirea omului,
carele este zidirea Ta cea neputincioasă.
Străluceşte pieptul Lui gol, cu sânge s-au roşit coasta Lui, uscate stau
întinse cele dinlăuntru ale Lui, slăbănogiţi sunt ochii cei frumoşi, galbenă
este faţa cea Împărătească, tremură braţul cel prea Înalt, spânzurate stau cele
strălucite fluiere ale picioarelor, udă curgerea fericitului sânge pre picioarele
cele găurite. Vezi o prea slăvite Părinte Mădularele prea dulcelui Tău Fiu,
cum sau sfărâmat, şi cu milostivire adu-ţi aminte ce este statul meu. Vezi
pătimirea acestuia ce este Dumnezeu înpreună şi om, şi iartă ticăloşia
omeneştii zidiri. Caută la plata celui ce au răscumpărat, şi iartă greşeala celui
răscumpărat. Aceasta este o Doamne al meu, Acela pre carele pentru
fărădelegile norodului Tău L-ai bătut, măcar deşi iubit Fiu al tău este, întru
carele bine ai voit. „Acesta este Însuşi Acela Cel ce este fără de păcat, întru
carele nu s-au aflat vicleşug,” măcar deşi întru cei „fărădelege s-au
socotit.”27 bine

26
Psalm 1, 1-2
27
Isaia 53, 9-10/ (Biblia 1914) Isaia 53 9 şi 12
 CAP, 7.
Aicea omul se cunoaşte pre sineşi că este pricinuitor al patimilor
lui Hristos.

Ce ai făcut o Fiule prea dulce, ca să ei acest fel de osândă; Ce ai făcut

o Tânărule prea iubite, ca să suferi atât de cumplite patimi; Care este
fărădelegea Ta; Care este vinovăţia Ta; Care este vina morţii Tale; Care este
pricina osândirii Tale; Eu sunt, eu, rana durerii Tale, pricinuitorul junghierii
Tale, eu, vina morţii Tale, şi greşeala izbândirii celei către Tine: Eu sunt
rana patimii Tale, şi usturimea durerii Tale. O judecată străină şi de mirare!
O rânduială de taină netâlcuită! Păcătuieşte călcătorul de lege, şi se
munceşte dreptul! Greşeşte vinovatul, şi se bate cel nevinovat! Face răul cel
fărădelege, şi cel cuvios se osândeşte! Ceia ce era dator a pătimi cel rău, o
suferă Cel Bun! Stricăciunea ce face sluga, o plăteşte stăpânul! Ceia ce
greşeşte omul, o suferă Dumnezeu! O cât de mult, o Fiule al lui Dumnezeu,
o cât de mult, smerenia Ta pogorându-se s-au întins! Cât de tare sau
înfierbântat dragostea cea întru Tine! Cât s-au înmulţit mila Ta! Cât s-au
mărit bunătatea Ta! Cât s-au vărsat iubirea Ta! Întru cât au ajuns îndurările
Tale! Eu adică însumi am făcut fărădelelge, iar Tu ai luat munci: Eu am
făcut răul, şi Tu Te-ai osândit. Eu am greşit, şi Tu Te-ai bătut: Eu m-am
înălţat, şi Tu Te-ai smerit: Eu întru mândrie m-am trufit, şi Tu Te-ai
defăimat: Eu nu am ascultat, şi Tu ascultând, greşeala neascultării mele o ai
plătit. Eu fără de înfrânare m-am lăcomit, şi Tu ai flămânzit: pre mine
pomul, către mâncarea cea călcătoare de lege m-au tras, iar pre Tine
dragostea cea desăvârşit pre lemnul Crucii Te-au adus: Eu din rodul cel oprit
m-am împărtăşit, şi Tu lemnul cel de osândă A-i suferit: Eu de hrană mă
îndulcesc, iar Tu pre Cruce Te chinuieşti: Eu mă desfătez, iar Tu te sfărâmi
cu picioarele: Eu de dulceaţa mărului m-am amăgit, iar Tu din fierea cea
amară A-i gustat: Cu mine înpreună se bucură râzând Eva, iar cu Tine
înpreună pătimind durere se tânguieşte Maria. Iată Prea Slăvite Împărate şi
lucrarea mea cea fărădelege arătată stă de faţă, şi milostivirea cea întru Tine:
şi nedreptatea mea se arată şi dreptatea Ta.
Ce dară o Împăratul meu şi Dumnezeul meu, ce-ţi voi răsplăti Ţie,
pentru toate cele ce a-i dat mie; Că nici va putea afla cineva în inima omului
ce şi ar fi fost vrednic a răsplăti, pentru unele ca acestea daruri. Că ce lucru
ca acesta vreodată ar fi aflat isteţimea omului, cât şi a se asemăna ar fi putut
cu mila cea de la Tine; Că nici este putincioasă fire zidită a afla răsplătire,
care să fie întocmai cu ajutorul ce s-au făcut ei de la Ziditorul. Dar este cu
adevărat, o Fiule al lui Dumnezeu, la această prea slăvită iconomie a Ta, este
oarece, care şi neputinţa mea ar fi îndestulată oarecum a răsplăti Ţie, dacă
prin cercetarea Ta cea către mine, sufletul meu umilindu-se, „trupul său şi-ar
fi răstignit înpreună cu patimile şi cu poftele.”28 Că aceasta de o vei da Tu,
îndată şi el va începe a pătimi înpreună cu Tine, cel ce Ai primit a răbda
moarte pentru mine. Şi aşa omul cel din lăuntru al meu, povăţuit fiind de
Tine, se va întări şi se va întrarma ca să facă biruinţă împotriva celui de
afară. Că de se va ridica ispita cea duhovnicească ce este întru mine, atuncea
măcar deşi sub sabie materialnică voi fi tras, pentru dragostea cea către Tine,
nu mă voi teme. Pentru că întru acest chip, de vei bine voi Tu, puterea cea
mică ce este întru mine se va întări, întrucât se va potrivi oarecum cu
mărimea milei Tale acelui ce M-ai zidit pre mine. Aceasta, cerească
vindecare va fi mie o prea Bunule Iisuse! Aceasta răsplătirea cea de la
dragostea Ta va fi mie. O .... Varsă peste rănile mele (rogu-mă Ţie) milele
Tale cele dintru început! Ca scuipând eu fierea vătămării celei de viperă, să
mă întorc la cea dintâi întregime. Ca, din dulceaţa Ta gustând, să defaim
robia patimilor lumii ceia ce mă amăgeşte pre mine, şi de nimic din cele ce
întru această lume împotrivă mi se aduc mie, pentru Tine să nu mă
înfricoşez, ci neîncetat, de buna cuviinţă şi slava ce mi s-au dăruit mie de la
Tine aducându-mi aminte, pururea să trec cu vederea înfricoşarea cea de la
vânturile cele ce împotrivă îmi suflă mie despre dânsa.
Nimic nicidecum, fără de Tine, dulce să nu-mi fie mie, mă rog Ţie,
nimic plăcut, nimic cinstit, nimic pre mine, fără de Tine, să nu mă
îndulcească, orice sar fi părut veselitor, şi frumos. Fără de Tine, toate să fie
mie defăimate, rogu-mă, toate întru urâciune mie să mi se afle. Lucrul cel ce
este Ţie împotrivă, să-mi fie mie supărăcios, şi cel ce este Ţie bine plăcut, să
mi se facă mie pururea poftit: Amar să mi se pară mie a mă bucura fără de
Tine, iar a mă mâhni pentru Tine, dulce. Să-mi fie mie numele Tău spre
răsuflare, şi pomenirea Ta spre mângâiere. „Să mi se facă mie lacrimile mele
pâine ziua şi noaptea,”29 „când mă voi învăţa judecăţile gurii dreptăţii Tale.”
„Să-mi fie mie bună legea gurii Tale mai vârtos decât mii de aur şi de
argint.”30 Să-mi fie mie poftit a mă supune Ţie, iar blestemat a mă împotrivi
Ţie. O .... nădejdea mea! Rogu-mă Ţie, după mulţimea îndurărilor Tale
curăţă păcatele mele! Deschide-mi urechile mele ca să ascult poruncile Tale,
şi „să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, a pricinui pricinuiri întru
păcate.”31 Rogu-mă Ţie pentru numele Tău cel sfânt! Şi încă pre lângă
acestea, pentru minunată deşertarea Ta, mă rog Ţie, „niciodată să nu-mi vie
mie piciorul mândriei, şi mâna păcătosului să nu mă clătească.”32
28
Gal. 5, 24
29
Psalm 41, 3
30
Psalm 118, 7 şi 72
31
Psalm 140, 4
32
Psalm 35, 11
 CAP, 8.
Aicea omul, pentru ca să se împace cu Dumnezeu şi Tatăl, pre
patima Fiului o pune înainte.

Şi acum Stăpâne Atotţiitorule Dumnezeule şi Părinte al Domnului

meu, pleacă-te cu îndurare, şi mă miluieşte pre mine! Că din toate cele ce am
putut afla, pre cel mai cinstit am adus Ţie cu rugăciune: Pre Cel decât toate
mai vârtos iubit Ţie l-am pus Ţie înainte: Nimic mie nu mi-au mai rămas ce
să aduc înaintea milei Tale: Nimic nu mai am eu ce să mai adaog. Tot la ce
puteam eu a mă nădăjdui ca pre un epitrop am pus Ţie înainte ca să solească
pentru mine. Pre Mângâietorul meu l-am pus Ţie înainte, pre Fiul Tău cel
iubit. Am adus Şie pre pruncul Tău cel Preaslăvit, ca pre Cel ce mijloceşte
între Tine şi între mine. Ca pre un solitor pentru mine l-am trimis Ţie, pre
Acela, prin carele nădăjduiesc că voi dobândi iertare de cele ce am greşit.
Am trimis către Tine prin cuvinte Cuvântul: Că am zis, că acesta au fost
trimis pentru lucrurile mele: Şi am numărat patimile Celui Prea Sfânt Născut
al Tău, pre care, crez, că pentru mine Le-au pătimit. Căci cred, că
Dumnezeirea cea trimisă de Tine au luat pre a mea omenire, şi cu aceasta, şi
S-au legat, şi S-au pălmuit, şi S-au scuipat, şi S-au batjocorit: Încă şi cu
piroane pe Cruce S-au pironit: Şi cu suliţa în coastă S-au împuns: Pentru că
omenirea aceasta, crez că pruncă adică fiind, cu scutece S-au înfăşat, iar
crescând şi în vârstă venind, în sudori S-au ticăloşit, în postiri S-au topit, în
privegheri S-au chinuit, în călătorii S-au ostenit: Apoi prinzându-se cumplit
S-au bătut, şi s-au chinuit, şi S-au sfărâmat, şi cu cei morţi S-au socotit. Iar
după ce au înviat cu slavă, la ceruri S-au înălţat, şi au şezut de-a dreapta
măririi Tale. Aceasta este îndurarea cea către mine, aceasta este milostivirea
cea de la Tine.
Deci aicea ia aminte o Tu Cela ce eşti nemărginit întru bunătate: Cine
este Fiul, pre carele fericit L-ai născut: Şi cine este robul, pre carele l-ai
răscumpărat: Aicea priveşte spre Ziditorul, şi nu trece cu vederea zidirea:
Înbră (pagina28v-29f)
Îndurate măcar pentru însuşi Fiul Tău cel iubit. Ia aminte la Fiul, şi te
milostiveşte spre robul. Priveşte la taina Întrupării Aceluia, şi iartă păcatul
cel din trupul meu. Când se pun Ţie înainte rănile fericitului Fiu, să se
acopere, mă rog Ţie, răutăţile mele. Când roşeşte înaintea Ta prea cinstitul
sânge cel din curată coasta Aceluia, să se spele în Dânsul, mă rog,
spurcăciunile cele din necurăţia mea. Şi fiind că trupul spre urgie te-au
întărâtat pre Tine, trupul să te plece pre Tine, mă rog, spre îndurare: Ca
precum trupul meu spre a păcătui m-au îndemnat, aşa trupul pre mine spre a
mă învrednici de iertăciune să mă aducă. Că măcar, deşi de multă osândă
este vinovată nelegiuirea mea, dar cu mult covârşeşte, ceia ce cu dreptate
cere milostivirea Răscumpărătorului meu. Că mare este nedreptatea mea, dar
mult mai mare dreptatea Celui ce au plătit pentru mine răscumpărarea: Că
pre cât Dumnezeu mai presus este decât omul, pre atâta răutatea mea, mai
jos este de bunătatea Lui, şi cu felurimea, şi cu mărimea.
Pentru că ce ar fi greşit omul, care Fiul lui Dumnezeu întrupându-se
n-ar fi răscumpărat; Care ar fi fost îngâmfarea cea atâta de umflată, pre care
Smerenia cea atât de mare nu o ar fi surpat; Cât de mare ar fi fost stăpânirea
morţii, pre care osândirea cea prin Cruce a Fiului lui Dumnezeu nu o ar fi
pierdut; Căci cu adevărat, o Dumnezeul meu, dacă fărădelegea omului celui
ce au păcătuit, şi darul lui Dumnezeu omului celui răscumpărat, înpreună sar
fi cumpănit, nu atâta răsăriturile de la apusuri, nici locul cel de sub pământ al
iadului de crugul ceresc cel mai de sus ar fi fost departe. Deci acum, o
Ziditorule cel prea bun al luminii, iartă-mi mie greşelile mele, pentru
ostenelile cele nenumărate ale Unuia Născut Fiului Tău. Cu bunătatea Lui
răutatea mea, cu blândeţea Lui asprimea mea, cu smerenia Lui semeţia mea
să se împileze. Acum smerenia Lui pre trufia mea, îndurarea pre învârtoşarea
inimii. Răbdarea pre mâhnire şi pre nerăbdare, ascultarea pre nesupunere,
liniştirea pre tulburare şi pre neastâmpăre, dulceaţa pre amărăciune,
blândeţea pre mânie, iubirea de oameni a Lui pre sălbăticimea şi cruzimea
mea să biruiască.

CAP. 9.
CHEMARE A PREA SFÂNTULUI DUH.

Dragoste a Dumnezeirii celei mai presus de început! Împărtăşire şi

unire Prea Sfântă şi de o fiinţă a întru tot Puternicului Părinte, şi a întru tot
fericitului Fiu! Duhule cela Atotputernic şi Mângâietor! Prea Milostive
Mângâietorului al celor ce suntem întru dureri şi necazuri! Suflă-mi mie
acum întru ascunsurile inimii, prin puterea Ta cea prea lucrătoare, şi pre
adâncurile cele întunecate ale sufletului meu, luminează cu strălucirea
sălăşluirii Tale celei luminătoare, şi pre roua cea de la Tine cu îndestulare
îmi dă, ca pre brazdele lui cele uscate şi veştede, născătoare şi roditoare să le
arate prin cercetarea Ta. Răneşte-mi mie pre cele ascunse ale omului celui
dinlăuntru, cu săgeata dragostei Tale, însăgetându-le, şi pre măduva ficaţilor
mei celor amorţiţi, cu văpaie mântuitoare străbătându-o aprinde-o, şi cu
focul sfintei Tale călduri înfierbâtând şi luminând, întinde-te peste toate cele
din lăuntru ale mele, şi peste cele ale sufletului şi peste cele ale trupului.
Adapă-mă pre mine din râul desfătării Tale, şi nimica de aceia să nu
mă mai amăgească pre mine ca să poftesc a gusta din dulceaţa lumii.
„Judecă-mă pre mine Doamne, şi judecă mie judecata mea, de neamul
necuvios izbăvindu-mă.”33(citat) „Învaţă-mă pre mine să fac voia Ta: că Tu
eşti Dumnezeul meu.”34 Căci cred, că întru carele Tu te vei sălăşlui, lăcaş al
Tatălui şi al Fiului îl faci pre el, şi fericit este carele se va învrednici a Te
primi pre Tine: Că prin Tine şi Tatăl şi Fiul lăcaş la el vor face. Vino dar,
vino, o Milostive Mângâietorule al sufletului celui mâhnit! Cel ce eşti
acoperitor în vremile cele bune, şi întru necazuri sprijinitor: Vino Cela ce
răutăţile cureţi, şi rănile vindeci: Vino Cela ce eşti al celor zdrobiţi puterea,
şi al celor sfărâmaţi îndreptare; Cela ce întorci pre cei smeriţi, şi răstorni pre
cei mândri: Vino Cela ce eşti al sărmanilor milostiv Părinte, şi al văduvelor
prea dulce izbânditor: Vino Cela ce eşti al celor săraci nădejdea, şi al celor
scăpătaţi ridicarea: Vino Cela ce eşti steaua acelor ce înoată cu corabia,
limanul celor ce se înviforează: Vino Cela ce eşti a tuturor celor vii
covârşitoarea frumuseţe şi buna cuviinţă, şi a celor ce s-au săvârşit cea una
mântuire: Vino Duhule Prea Sfinte, vino şi mă miluieşte! Uneşte-mă cu Tine
însuţi, şi milostiv Te pogoară mie! Ca şi cu a Ta mărime a mea micşorare, cu
a Ta putere a mea neputinţă bine plăcută să se facă, după mulţimea
îndurărilor Tale, prin Hristos Iisus Mântuitorul meu, Cela ce înpreună cu
Tatăl, şi cu Tine este Unul şi înpreună împărăţeşte, în vecii vecilor Amin.

CAP, 10
Rugăciune a robului lui Dumnezeu celui ce smerite cugetă pentru
sineşi.

Ştiu Doamne Dumnezeul meu, ştiu şi mărturisesc, că nu sunt vrednic

de dragostea cea de la Tine: Ci Tu cu adevărat vrednic eşti a fi iubit de mine.
Nevrednic sunt eu de a-ţi sluji Ţie, dar Tu, pentru aceasta, nimic ceva
nicidecum nu eşti mai puţin vrednic de slujirea ce se aduce Ţie de la zidirea
Ta către Tine Ziditorul ei. Dă dar de unde eşti Tu vrednic, şi din nevrednic
vrednic voi fi şi eu de aţi sluji Ţie. Fă-mă pre mine să încetez de a mai
păcătui, aceasta care Tu voieşti, ca să pot sluji Ţie, cum sunt dator.
Dăruieşte-mi mie întru acest chip să mă păzesc pre sine-mi, şi să mă îndrept,
şi să-mi sfârşesc viaţa ca Ţie în pace să adorm, şi să dorm. Iar la sfârşit îmi
33
Pslam 25, 1
34
Psalm 142, 11
dă mie ca somnul să mă apuce întru odihnă, iar odihna întru întemeiere, iar
întemeierea întru înveşnicire. Amin.

CAP, 11.
Rugăciune către Prea Sfânta Troiţă.

Pre Tine Dumnezeu şi Tatăl cel ne născut: pre Tine Fiul cel Unul
Născut: Pre Tine Sfântul Duh cel mângâietor, o Treime prea Sfântă, întru
unime, şi singură, şi nedespărţită, pre Tine cu mintea şi cu inima şi cu gura,
Te mărturisim, Te lăudăm, şi bine te cuvântăm în veci, Amin

CAP, 12.
Mărturisire către Dumnezeu cel ce poate toate şi propovăduire a
mărimii Lui.

Troiţă prea Înaltă, Puterea cea una, Mărimea cea nedespărţită!

Dumnezeul cel Atotţiitor! Mărturisescu-mă Ţie eu care sunt cel mai de pre
urmă din robii Tăi, şi mădularul cel mai mic al Bisericii Tale: Mărturisescu-
mă Ţie şi Te slavoslovesc, jertfă de laudă cea după datorie aducându-ţi Ţie,
după măsura cunoştinţei mele şi a puterii, câtă mie celui mai mic ai socotit
să-mi dai. Deci fiindcă de cele afară de mine, care aş fi adus Ţie, sunt lipsit,
iată dar, pre rugăciunile cele ce se săvârşesc întru mine prin laude, pre care
din mila Ta mi le-ai dăruit mie, pre acestea, întru ne făţarnică credinţă, şi
întru curată ştiinţă, bucurându-mă şi veselindu-mă le aduc Ţie.
Deci cred întru Tine Domnul cel ce împărăţeşti în cer şi pre pământ, şi
te chem pre Tine, Te mărturisesc pre Tine, pre Tatăl, şi pre Fiul, şi pre Duhul
cel Sfânt, pre cel Unul şi singur Dumnezeu, pre Cel întru treime după feţe,
dar după fiinţă întru unime şi Unul. Dumnezeu adevărat, Atotputernic,
singuratic cu firea, fără de trup, nevăzut, nescris împrejur, şi nehotărât:
Carele nimic nu ai mai mare nici sus nici jos: Pre Cel cu totul fără de tot
felul de prefacere prea desăvârşit: Pre Cel mare fără de câtăţime: Pre Cel bun
fără de felurime; Pre Cel veşnic fără de vreme, Pre Cel ce eşti viaţă fără de
moarte: Puterea fără de neputinţă: Adevăr fără de minciună: Pre Cel fără de
aşezare de a sta undeva, pretutindeni eşti de faţă: Fără de loc în fiecare loc
Te afli: Fără de întindere pre toate le împlineşti: Fără de împotrivire pre toţi
îi întâmpini: Fără de mişcare pre toate le covârşeşti: Fără de mişcare
înăuntrul tuturor petreci: Carele fără de lipsă pre toate întru fiinţă le aduci:
Fără de osteneală pre toate le povăţuieşti: Fără de începere pre începutul de a
fi celor ce sunt le dai. Fără de prefacere pre toate a se face le faci.
Te mărturisesc pre Tine, cu mărimea nemărginit: Cu tăria
Atotputernic: Cu bunătatea prea desăvârşit: Cu înţelepciunea neînţeles: În
sfaturi înfricoşat: În judecăţi drept: În socotele ascuns: În graiuri ne
mincinos: În lucruri prea cuvios: Întru îndurări bogat: Spre cei ce greşesc ne
pomenitor de rău: Către cei ce se pocăiesc lesne iertătător. Acelaşi pururea
înpreună mai înainte de veci şi mai presus de veci, nestricăcios şi
neschimbat: Pre carele nici lăţimea locurilor Te întinde, nici strîmtorimea te
zgârceşte, nici vas Te închide, nici voinţa Te schimbă, nici vreo nevoie te
preface, nici vreo mâhnire Te tulbură, nici bucurie Te îndulceşte. Căruia nici
uitarea îţi pricinuieşte vre-o lipsă de ceva, nici aducerea aminte îţi arată
ceva: La carele nici cele ce au trecut trec, nici cele ce vor să fie vin: A căruia
nici estimea au avut început, nici îndelungarea aceasta, creştere primeşte, sau
sfârşit va avea. Că în veacuri, şi întru veacuri, şi prin veacuri pururea viu eşti
Tu, şi neîncetată este lauda Ta, şi veşnică slava, şi prea desăvârşit puterea, şi
prea covârşitoare cinstea, şi pururea fiitoare împărăţia, întru nestricaţi,
neîncetaţi, nemărginiţii veci ai vecilor.

CAP, 13.
Cum că Dumnezeu şi Tatăl cu cuviinţă au judecat să ajute
neamului omenesc: Şi pentru Întruparea Lui Dumnezeu şi Cuvântul
laudă muţumitoare.

Atotţiitorule Doamne, cela ce eşti Mântuitorul şi văzătorul inimii

mele: Până aicea am lăudat puterea mărimii Tale, şi mărimea puterii Tale:
Iar acum, cum că, şi când au venit plinirea vremii, cu cuviinţă ai judecat să
ajuţi neamului omenesc, „precum cu inima cred întru dreptate, aşa şi cu gura
mărturisesc spre mântuire:”35 Deci pentru Tine şi numai Dumnezeu şi Tatăl,
nicăieri nicidecum nu este scris cum că Te-ai trimis: Iar pentru Fiul Tău
Apostolul aşa scrie: „Când au venit plinirea vremii, au trimis Dumnezeu pre
Fiul Său:”36 Iar zicând au trimis, de ajuns au însemnat, că în lumea aceasta
au venit Cel trimis de Dânsul: Când din fericita Pururea Fecioară Maria cu
trup născându-se sau arătat nouă Om adevărat şi desăvârşit. Dar ce este ceia
ce pentru însuşi acesta au zis, vârful evangheliştilor: „Că Acesta în lume era,
şi lumea prin trânsul s-au făcut;”37 Ce alt, fără numai că aicea sau trimis cu
35
Romani 10, 10
36
Gal 4, 4
37
Ioan 1, 10
omenirea, unde şi era, şi este pururea cu Dumnezeirea; Deci cum că
trimiterea aceasta, lucru este al toatei Prea Sfintei Troiţe, şi cu inima cred, şi
cu gura mărturisesc: O cât ne-ai iubit pre noi Părinte Prea Sfinte şi Prea
Bunule! Cât ne-ai ocrotit pre noi mult Îndurate Stăpâne! Carele nici pre
însuşi Fiul Tău nu L-ai cruţat, de a nu-l da pre El pentru fărădelegile noastre!
Iar „El Te-au ascultat pre Tine până la moarte, şi moarte a Crucii:”38 Şi
zapisul păcatelor noastre ridicându-l, au pironit pre Cruce păcatul, „şi au
surpat pre moarte omorându-o:”39 Unul şi numai El între morţi slobod fiind,
„Ca Cela ce are stăpânire aşi pune sufletul Său pentru noi, şi iarăşi a-l lua
pre El pentru noi.”40
Drept aceia, acestaşi S-au arătat înpreună şi biruitorul, şi arderea de
tot cea de biruinţă: Şi pentru aceasta biruitor, că şi pentru noi făcătoare de
biruinţă jertfă sau făcut: Acestaşi Ţie şi Jertfitor şi Jertfă. Şi pentru aceasta
Jertfitor, pentru că şi Jertfă. Deci cu cuviinţă este spre Acela toată nădejdea
mea a se întări, că Tu toate neputinţele mele le vei vindeca, pentru aceasta
carele şade de-a dreapta Ta, şi pentru noi prin Tine Te roagă. Deci
neputinţele mele Doamne, mari sunt şi multe, multe sunt şi mari: Că multe
are întru mine stăpânitorul lumii aceştia: Ştiu eu şi nu ascund: Ci izbăveşte-
mă pre mine, (rogu-mă Ţie) Pentru Izbăvitorul meu cel ce şade de-a dreapta
Ta, întru carele nimic nicidecum din răutăţile sale acela n-au putut să afle.
„Pentru însuşi acesta îndrepteaz-mă pre mine, carele păcat N-au făcut, nici s-
au aflat vicleşug în gura Lui”: Pentru aceasta, carele este Capul nostru, întru
Carele nici o prihană nu este: Izbăveşte-mă pre mine, ca pre cel ce sunt al
însuşi Acestuia mădular neputincios şi bolnav. Scapă-mă pre mine de cele de
multe feluri de păcate, căderi, greşeli, care multe am făcut din lenevirea şi
nebunia mea. Umple-mă pre mine de faptele bune ale Tale cele
dumnezeieşti, către năravurile cele bune închipuindu-mă, şi spre a face cele
bune întăreşte-mă pentru numele Tău cel Sfânt, ca până în sfârşit să fiu
întărit, şi să petrec întru voia Ta.

CAP, 14.
Cum că sufletul dator este a nădăjdui spre Iisus Hristos Domnul,
şi spre patimile Lui.

M-aşi fi deznădăjduit de a de a mea mântuire, o Doamne Dumnezeul

meu, pentru cele multe şi mai presus de număr fărădelegile şi greşelile mele,
38
Fil. 2, 8
39
Psalm 87, 4
40
Ioan 10, 17
de nu Fiul Tău şi Cuvântul s-ar fi făcut trup, şi S-ar fi sălăşluit întru noi. Iar
acum a mă deznădăjdui nu mai îndrăznesc. „Că dacă vrăjmaşi fiind noi, ne-
am împăcat cu Tine prin moartea Fiului Tău, cu cât mai vârtos împăcaţi fiind
printrânsul ne vom mântui.”41 Deci toată nădejdea mea, şi toată întemeierea
îndrăznirii mele, stă întru sângele Lui cel ce S-au vărsat pentru mântuirea
noastră. Întru aceasta răsuflu, şi spre aceasta întărindu-mă doresc a veni către
Tine, nu vreo dreptate osebită a mea având, ci numai pre a Domnului nostru
Iisus Hristos Fiului Tău. Pentru aceasta mulţumite mărturisim Ţie Prea
Înduratului şi Iubitorului de oameni Dumnezeu, Celui ce prin Fiul Tău
Domnul nostru, pre noi nimic fiind întru început ne-ai adus întru fiinţă, apoi
pierzându-ne singuri cu păcatul, minunat ne-ai izbăvit şi ne-ai mântuit.
Mulţumesc milei Tale, şi multă laudă din toată inima aduc Ţie, că
după nespusa dragostea Ta, cu care pre noi cei ticăloşiţi şi nevrednici
minunat iubindu-ne a ne milui cu cuviinţă Ai judecat, şi pre însuşi Cel Unul
Născut Fiul Tău, încă spre cea de obşte facere de bine a noastră, din Sânurile
Tale cele Părinteşti A-L trimite bine ai voit, ca pre noi păcătoşii să ne
mântuieşti, cei ce mai înainte eram fii ai pierzării. Mulţumescu-ţi Ţie pentru
Înomenirea Aceluia, şi pentru prea slăvita Maica Lui, din care Trup a lua
pentru noi, şi pentru mântuirea noastră Au binevoit: Ca precum adevărat
Dumnezeu din Dumnezeu era, aşa şi om adevărat din om să se facă.
Mulţumescu-ţi Ţie pentru patima Lui, şi pentru Cruce, pentru Moarte Lui, şi
pentru Înviere. „Pentru Înălţarea Lui la cer, şi pentru şederea cea de-a
dreapta Măririi Tale.” Că „după patruzeci de zile de la Înviere, ucenicii
privind, peste toate cerurile Înălţându-Se”42 şi de-a dreapta Ta şezând, „au
vărsat, precum S-au făgăduit, pre Prea Sfântul Său Duh”43 peste cei ce fii
după dar s-au făcut Ţie Printrânsul. Mulţumesc Ţie pentru Preacurata vărsare
acelui cu nemărginire Scump Sângele Lui, prin care ne-am răscumpărat:
Înpreună încă, şi pentru preasfânta şi de viaţă făcătoarea Taină a trupului Lui
şi a Sângelui, prin care în fiecare zi în Biserica Ta ne hrănim, ne adăpăm, ne
spălăm, şi ne sfinţim, şi părtaşi a unei dumnezeirii celei Dumnezeieşte
începătoare ne facem. Mulţumescu-ţi Ţie pentru mila Ta cea negrăită şi
necuprinsă de minte, cu care pre noi cei nevrednici atâta ne-ai iubit, şi prin
Cel Unul Născut şi iubit Fiul Tău ne-ai mântuit. „Că atâta Ai iubit lumea cât
pre Fiul Tău Cel Unul Născut L-ai dat, ca tot cel ce crede în El, să nu piară,
ci să aibă viaţă veşnică.”44 „Şi aceasta este viaţa veşnică, ca să Te cunoască
pre Tine pre Cel Unul adevăratul Dumnezeu, şi pre carele ai trimis pre Iisus

41
Rom 5, 10
42
Fapte 1, 3 şi 9. Marcu 16, 19
43
Fapte 2, 2-3-4.
44
Ioan 3, 16
Hristos,”45 întru credinţă dreaptă, şi prin lucruri ce se cuvin după vrednicie
uneia ca aceştia credinţe.

Cap, 15.
Pentru cea către oameni nemărginită bunătate a Tatălui celui mai
înainte de veci.

O bunătate nemărginită! O dragoste neasemănată! Ca să slobozeşti

pre robul, ai dat pre Fiul! Dumnezeu S-au făcut om, ca omul cel pierdut să se
izbăvească de tirania demonilor! Câtă este bunătatea Fiului Tău şi
Dumnezeul nostru! Carele nu S-au îndestulat pogorându-se pentru îndurările
milei, din Pururea Fecioara Maria a se face om, ci şi moartea cea pe Cruce
răbdând, pentru noi, şi pentru mântuirea noastră Sângele Său şi-au vărsat.
Au venit Prea Înduratul Dumnezeu, au venit după a Sa milă, şi după a Sa
bunătate, au venit ca să caute şi să mântuiască pre cea prăpădită: Au căutat
pre oaia cea pierdută: O au căutat şi o au aflat, şi pe umere ridicându-o
Domnul cel Prea Îndurat, ca un Păstor cu adevărat Milostiv la turmă o au
întors pre ea.
O dragoste! O milă! Cine vreodată unele ca acestea au auzit; Cine nu
se va spăimânta pentru atâta de mare milostivire a îndurărilor; Cine nu se va
minuna; Cine nu se va bucura pentru dragostea Ta cea multă Doamne, cu
care pre noi atâta ne-ai iubit; „Ai trimis pre Fiul Tău întru asemănarea
trupului păcatului făcându-Se, ca pentru păcat, să osândească păcatul:”46 Ca
noi să ne facem dreptate a Ta întru El. Că „Acesta este Mieluşelul Cel fără
prihană, care au ridicat păcatul lumii,”47 Cel ce pre moartea noastră cu
moartea Lui cea pentru noi o au stricat, şi la viaţă ne-au întors prin Învierea
Sa.
Dar oare ce îţi vom aduce noi Ţie Dumnezeului nostru; Pentru atâtea
de multe şi atâta de mari faceri de bine ale iubirii Tale de oameni; Sau ce
mulţumită îţi vom da; că măcar însăşi cunoştinţa şi puterea cea multă a
Îngerilor da sar fi aflat la noi, nimic vrednic nu avem ce să dăm la atâta
bunătate şi facere de bine: Şi măcar toate mădulările noastre în limbi de sar
preface, nici aşa prostimea şi neputinţa noastră spre răsplătirea laudelor celor
cuviincioase, nu ar fi ajuns; Că pre toată mintea covârşeşte cea nepovestită
iubirea Ta de oameni, pre care din singură blândeţea şi bunătatea Ta, o ai
arătat către noi cei nevrednici. Pentru că Fiul Tău şi Dumnezeul nostru, „nu
45
Ioan 17, 3
46
Romani 8, 3
47
Ioan, 1, 29.
pre Îngeri au luat, ci din sămânţa lui Avraam au luat: Asemănându-se nouă
întru toate, afară de păcat:”48 Deci dar pre firea omenească, iar nu pre a
Îngerilor luând, şi cu slava Învierii şi a nemuririi împodobindu-o pre ea, mai
presus de ceruri o Au înălţat, şi mai presus de toate cetele Îngerilor: Mai
presus de Heruvimi şi de Serafimi de dreapta Ta punându-o o Au aşezat: Şi
pre aceasta Îngerii o laudă, aceştia Domniile i se închină, de aceasta toate
Puterile cele mai presus de lume se cutremură, mai presus de dânsele văzând
că şade cel ce este Dumnezeu şi om.
Deci acesta este toată nădejdea şi îndrăznirea mea. Că în Hristos Iisus
Domnul nostru, este parte a trupului şi a Sângelui fiecăruia din noi: Şi unde
dar partea mea împărăţeşte, acolo cu adevărat ştiu şi cred că şi eu
Împărăţesc: Unde Trupul meu se proslăveşte, acolo, cunosc că şi eu mă
proslăvesc: Unde Sângele meu stăpâneşte, acolo, am înţeles că şi eu
stăpânesc. Şi măcar deşi sunt cuprins de păcate, dar însă nu mă îndoiesc
pentru împărtăşirea acestui dar: Că măcar deşi păcatul meu mă opreşte, dar
fiinţa mea cere: Măcar deşi şi greşelile mele mă închid afară, dar
împărtăşirea firii nu mă leapădă. Că nu aşa de nemilostiv este Dumnezeul
meu, ca şi cu totul să uite pre om, şi nicidecum să nu-şi aducă aminte de el,
pre carele însuşi îl poartă, pre carele pentru mine l-au luat, pre carele pentru
mine îl cercetează.
Ci Blând şi Milostiv desăvârşit fiind Domnul Dumnezeul nostru, îşi
iubeşte Trupul Său, şi Mădulările Sale, şi Măruntaiele Sale. Deci întru Însuşi
Dumnezeu şi Domnul nostru Iisus Hristos, Cel prea Dulce şi prea Blând şi
prea Îndurat, întru Carele ne-am şi sculat, şi la cer ne-am înălţat, şi cu cei
cereşti acum înpreună şedem, trupul nostru ne iubeşte pre noi. Iar o dreptate
ca aceasta am dobândit noi, din sângele nostru care este întru El: Că noi
suntem mădulare ale Lui, şi Trup al Lui: Iar El este Capul nostru, de carele
tot trupul se atârnă; Că scris este: „Os din oasele mele, şi Trup din Trupul
meu. Şi vor fi amândoi un Trup.”49 „Şi nimeni niciodată trupul său nu şi-au
urât, ci îl iubeşte şi poartă grijă de el. Taina aceasta mare este; Iar eu zic, de
Hristos şi de Biserică,”50 precum au zis Apostolul.”

CAP, 16.
Pentru firea cea îndoită a lui Hristos: Ceia ce ne-au miluit pre noi,
şi ceia ce se roagă pentru noi.

48
Evrei, 2, 16.
49
Facere, 2, 23-24.
50
Efes 5, 29, 32
 Deci şi cu buzele, şi cu inima, şi cu toată puterea mea, aduc mulţumită
Milei Tale celei nemărginite Doamne Dumnezeul meu, pentru toate
îndurările Tale, cu care a ne ajuta nouă celor pierduţi, minunat ai judecat cu
cuviinţă, prin însuşi Fiul Tău, Mântuitorul şi Izbăvitorul nostru, carele
pentru păcatele noastre au primit moarte, şi spre a noastră îndreptare au
înviat, şi acum fără de sfârşit viază, şi de-a dreapta Ta şade, şi pentru noi
mijloceşte, şi înpreună cu Tine pre noi ne-au miluit: Că El este Dumnezeu
din Tine Dumnezeu şi Tatăl, şi înpreună veşnic cu Tine, şi de o fiinţă, întru
toate, şi a ne mântui pre noi pururea poate: Dar şi ca de un om (după care
aceasta şi m-ai micşorat decât Tine este.) „Toată Stăpânirea în cer de la Tine
luându-o o are:”51 „Ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece al
celor cereşti şi a celor pământeşti şi al celor de sub pământ, şi toată limba să
mărturisească, că Domnul nostru Iisus Hristos, întru slava Ta este a lui
Dumnezeu şi Tatăl”52 celui ce Împărăţeşte peste toate. Deci aceasta, de Tine
şi Judecătorul a fi s-au rânduit, al viilor şi al morţilor. „Că Tu pre nimeni nu
judeci: Pentru că toată judecata o Ai dat Fiului,”53 întru carele sunt toate
Visteriile Înţelepciunii şi ale cunoştinţei.
Aceasta Martor este şi Judecător, Judecătorul acestaşi şi Martor, de
carele nici o ştiinţă ce este ţinută de păcate, a scăpa nu va putea: „Pentru că
toate sunt goale şi descoperite înaintea Ochilor Lui.”54
Deci Aceasta carele au fost osândit cu nedreptate, „va judeca lumea
întru dreptate, şi noroadele întru îndreptare.”55 Pentru aceasta binecuvintez
numele Tău Cel Sfânt în veac, şi din toată inima mea te slăvesc pre Tine a
Atotţiitorule mult Milostive Doamne, pentru cea mai presus de fire şi
netâlcuită Împărtăşirea Ta aceasta, care între dumnezeire şi între omenire,
întru una şi aceiaşi faţă, aşa minunat s-au iconomisit, cât a nu fi altul
Dumnezeu, şi altul omul, ci Unul şi Acelaşi, Dumnezeu înpreună şi Om: Om
înpreună şi Dumnezeu: Căci deşi după această străină şi prea slăvită
pogorâre Cuvântul S-au făcut trup, dar nici una dintru amândouă firile întru
alta nu sau prefăcut nici sau mutat: Nici la taina Treime-i vre-o faţă a patra
nu sau adaos: Căci sau unit Firea Lui Dumnezeu Cuvântului cu a omului, dar
nu sau amestecat, cât ceia ce sau luat de la noi să ajungă la a fi Dumnezeu,
(*)56 şi ceia ce au fost vreme când nu era ea, aceiaşi să rămână şi să fie cu
ceia ce pururea este.

51
Mat: 28, 18
52
Fil: 10, 11.
53
Ioan, 5, 22.
54
Evrei, 4, 13
55
Psalm 97, 10
56
Sau aşa: Şi ceia ce are început, să rămâie şi să fie aceiaşi cu cea fără de început.
 O taină minunată! O schimbare netâlcuită! O Bunătate a îmblânzirii
lui Dumnezeu, străină şi pururea preaslăvită, şi care covârşeşte în veac pre
toată dragostea! Robi netrebnici eram, şi iată fii ai lui Dumnezeu ne-am
arătat! „Moştenitori ai lui Dumnezeu, şi înpreună moştenitori cu Hristos!”57
De unde aceasta s-au făcut nouă; Şi Cine la aceasta ne-au adus pre noi; Ci
rogu-te pre Tine prea Îndurate Părinte Dumnezeule, pentru însuşi aceasta a
Ta ne urmată blândeţe şi bunătate şi dragoste, fă-ne pre noi a ne arăta
vrednici făgăduinţelor Tale, celor multe şi mari, pre care Însuşi Fiul Tău, şi
Domnul nostru Iisus Hristos, ni l-au făgăduit nouă. Porunceşte cu puterea
Ta, şi întăreşte cei ce pentru noi Ai lucrat! Săvârşeşte ceia ce Ai început, ca
să ne învrednicim a ajunge la darul cel deplin al milei Tale! Luminează-ne
pre noi prin Sfântul Tău Duh, ca să înţelegem şi să ne arătăm vrednici, şi
pururea să cinstim, şi să ne cucerim cum se cuvine de această mare a iubirii
Tale de oameni Taină, care S-au arătat în Trup, sau îndreptat prin Duhul, sau
descoperit Îngerilor, sau propovăduit neamurilor, sau crezut în lume, sau
înălţat întru Slavă.

CAP, 17.
Câtă mulţumită este dator omul a avea către Dumnezeu, pentru
izbăvirea care de la El sau învrednicit dobândi.

O câtă mulţumită suntem datori a mărturisi Ţie Doamne Dumnezeul

nostru, noi cei ce cu atâta de scump preţ, de Tine ne-am răscumpărat! Cei ce
cu atâta de mare dar ne-am mântuit, cei ce cu aşa de prea slăvită facere de
bine ne-am dăruit! O cât de mult noi ticăloşii suntem datori a ne teme de
Tine, cât de mult a Te iubi, cât de mult a Te lăuda, a Te binecuvânta, a Te
cinsti, şi a Te slăvi pre Tine cel ce aşa ne-ai iubit pre noi, aşa ne-ai mântuit,
aşa ne-ai sfinţit, aşa ne-ai înălţat! Că de la Tine ne este nouă tot orice putem,
tot orice vieţuim, tot orice ştim. Pentru că ce ar avea cineva, care să nu fie al
Tău; Că Tu eşti Domnul şi Dumnezeul nostru, de la Carele toate bunătăţile
ne vin nouă: Deci pentru Tine, şi pentru numele Tău cel Sfânt, dă-ne nouă
dintru ale tale bunătăţi, ca dintru ale Tale bunătăţi cele dăruite nouă să slujim
Ţie, şi Ţie bine să plăcem întru adevăr, şi mulţumitele şi slavosloviile cele ce
suntem datori Ţie să le dăm în fiecare zi cele pentru atâtea faceri de bine de
la Bunătatea Ta.
Pentru că nu de aiurea de undeva putem să-şi slujim Ţie, nici bine să
plăcem, de nu Tu ne vei dărui. „Că tot darul cel desăvârşit, de sus este
pogorându-se la noi, de la Tine Părintele Luminilor, La Carele nu este
57
Romani 8, 17.
schimbare, nici umbră de prefacere.”58 Doamne Dumnezeul nostru,
Dumnezeul milei şi al îndurărilor, Dumnezeul cel prea bun, Dumnezeul cel
Puternic, Dumnezeul cel ne urmat, şi cu firea nescris împrejur, Dumnezeul
cel purtător de grijă şi împodobitor a toate, Părintele Domnului nostru Iisus
Hristos, Cela ce pre iubit Fiul Tău acesta, şi pre dulcele Domn, spre cea de
obşte facere de bine a noastră, din sânurile Tale cele Părinteşti L-ai trimis ca
să ia viaţa noastră, şi să ne arvunească nouă în locul aceia viaţa Lui, şi
Dumnezeu desăvârşit din Sineşi fiind, din Maică Om desăvârşit să se facă,
Dumnezeu deplin, şi deplin Om: Unul şi numai acestaşi Hristos: Veşnic şi
sub vreme, fără de moarte şi muritor, Ziditor şi zidire, Puternic şi
neputincios, Biruitor şi biruit, Hrănitor şi hrănit, Păstor şi Oaie, în vreme
omorât, şi trăind înpreună cu Tine în veac: Încă şi celor ce-l iubesc pre El
făgăduindu-se a dărui pre a fi înpreună cu El şi înpreună a petrece, precum
au zis ucenicilor Săi grăind: „Că orice veţi cere de la Tatăl întru numele Meu
va da vouă.”59
Deci pentru Însuşi acesta Preotul cel mare şi Arhiereu ca acesta
Adevărat, şi Păstor bun, „Carele sau adus pre Sineşi spre Jertfă,”60 şi
„Sufletul şi-au pus pentru turma Sa,”61 te rog pre Tine o Părinte, pentru
însuşi Acesta ce şade de-a dreapta Ta, şi pentru noi mijloceşte, pentru însuşi
Acesta Izbăvitorul şi Părtinitorul nostru, rog pre Milostivirea şi Îndurarea Ta
mult Milostive, şi prea iubitorule de oameni Dumnezeule Prea Bunule: Dă-
mi mie, ca şi cu inimă zdrobită, şi întru izvoare de lacrimi, cu frică şi cu
cutremur bine să cuvintez şi să Te slăvesc pre Tine înpreună cu însuşi Fiul
Tău, şi cu Prea Sfântul Tău Duh: Că a cărora fiinţa este una, şi ceia ce se dă
de la dânşii una şi aceiaşi este.
Dar de vreme ce acest trup al meu ce este supus stricăciunii, este ca o
sarcină oarecare sufletului meu ce îl îngreunează, mă rog, deşteaptă
amorţirea mea cu boldurile Tale, şi mă fă să petrec întemeiat întru poruncile
Tale, şi noaptea şi ziua neîncetat să te slăvesc pre Tine: „Dă să se
înfierbinteze inima mea, Şi întru cugetarea mea să se aprindă foc:”62 Şi
fiindcă Cel Unul Născut Fiul Tău au zis: Că „nimeni nu vine către Mine, de
nu Tatăl cel ce M-au trimis pre Mine îl va trage la El,”63 şi cum că „nimeni
nu vine la Tatăl, fără numai prin Mine:”64 Mă rog Ţie cu umilinţă şi mă
cuceresc, trage-mă pre mine o Părinte cel fără de început către Fiul Tău, ca

58
Iacov 1, 17
59
Ioan 16, 23
60
Evrei 7, 27
61
Ioan 10, 11
62
Psalm 38, 4
63
Ioan 6, 44
64
Ioan 14,6
El pre mine să mă aducă mai pre urmă la Tine, unde dea dreapta Ta şade,
unde este viaţa cea veşnică, întru veşnica fericire: Unde este dragostea cea
desăvârşit, şi vreo frică nicidecum nu este: Unde ziua cea ne înserată
luminează, şi aerul unul este la toţi: Unde este prea desăvârşit întemeierea, şi
întemeiată liniştea, şi liniştită veselia, şi veselă îndestularea, şi îndestulată
veşnicimea, şi veşnică fericirea, şi fericită fără de sfârşit vederea Ta şi lauda,
unde eşti Tu cu dânsul, şi el cu Tine, înpreună cu Duhul cel de o fire cu Voi
şi de o fiinţă, Dumnezeu Unul, carele viază şi Împărăţeşte în vecii vecilor,
Amin.

CAP, 18.
Rugăciune către Iisus Hristos prea fierbinte.

Hristoase Dumnezeul meu cela ce eşti Dragostea cea prea Dulce a

oamenilor: Lumina, Calea, Viaţa, Mântuirea, toată Podoaba şi buna Cuviinţă
a celor ce sunt ai Tăi, pentru care toate a suferi ai binevoit: A Te lega, a Te
răstigni, cu suliţa a Te împunge, a muri, a Te îngropa: Cela ce după ce ai
surpat moartea, a treia zi Ai înviat, şi ucenicilor Te-ai arătat, şi inimi clătite
ai întărit: Şi după patruzeci de zile la cer Te-ai înălţat, şi Vieţuieşti acolo, şi
Împărăţeşti în vecii vecilor. Tu eşti Dumnezeul meu cel Viu şi adevărat: Tu
eşti Tatăl meu cel Sfânt, Domnul meu cel Îndurat, Împăratul meu cel mare,
Păstorul meu cel Bun, Dascălul meu cel Unul, Ajutorul meu cel Puternic,
Dragostea mea cea prea frumoasă. Pâinea mea cea vie, Preotul meu cel
Veşnic, Povăţuitorul meu cel către patria mea, Lumina mea cea Adevărată,
Dulceaţa mea cea sfântă, Calea mea cea dreaptă, Înţelepciunea mea cea prea
Luminată, ne răutatea mea cea Preacurată, Unirea cea făcătoare de pace,
Străjuirea mea cea tare, Partea mea cea Bună, Mântuirea mea cea Veşnică,
Mila mea cea Mare, Răbdarea mea cea Puternică, Arderea de tot a mea cea
fără de prihană, Răscumpărarea mea cea Sfântă, Nădejdea mea cea prea
întărită, Umplerea mea de Daruri cea prea desăvârşit, Scularea mea cea
Adevărată, Viaţa mea cea neîncetată, Bucuria mea, şi Veselia mea cea prea
Dulce, Privirea mea cea prea fericită, şi Desfătarea mea cea pururea
petrecătoare şi fără de sfârşit: Rogu-mă Ţie şi mă cuceresc ca prin Tine
călătorind la Tine să ajung, şi întru Tine să mă odihnesc, „carele eşti Calea,
şi Adevărul, şi Viaţa, fără de care nimeni către Tatăl nu vine.”65 Că pre Tine
te doresc Stăpânul cel prea Dulce şi prea Bun.
O raza Slavei celei Părinteşti, Cela ce şezi pre Heruvimi, cela ce vezi
adâncurile, Lumina cea Adevărată, Lumina cea prea Luminoasă, Lumina cea
65
Ioan 14, 6
ne apusă, la care doresc Îngerii să privească: Iată inima mea înaintea Ta este,
risipeşte ceaţa ce de pre dânsa, ca mai mult să se lumineze prin strălucirea
dragostei celei către Tine. Dă-te mie Tu însuţi pre Sineţi o Dumnezeul meu,
Tu însuţi pre Sineţi te dă mie! Iată dar că te iubesc pre Tine: Şi de este puţin
aceasta, mai tare Te voi iubi! Nu am măsură ca să cunosc câtă dragoste îmi
trebuieşte mie ca să aib către Tine, ca să ajung unde îmi este din destul mie,
ca să alerg, şi să Te îmbrăţişez pre Tine viaţa mea fără de întoarcere înapoi,
până ce de către mine întru ascuns se acoperă faţa Ta. Dară însă aceasta ştiu
eu, că tot ce este fără de Tine, întru rău mi se face mie Stăpâne, nu numai
ceia ce este afară de mine, ci şi ceia ce este înăuntrul meu. Că toată
îndestularea, ceia ce nu ar fi Dumnezeul meu, lipsă îmi este mie.
Pentru că Bunul cel ce nici spre mai bine, nici spre mai rău a se
schimba nu poate, numai Tu Unul eşti cel ce numai singur eşti, la carele nu
alta este viaţa, fără numai viaţa cea fericită: Că a Ta fericire Tu însuţi eşti:
Iar zidirea Ta, la care alta este viaţa, şi alta viaţa cea fericită, nu la altul, fără
numai la darul Tău, se cuvine a o da aceasta: Şi pentru aceasta noi avem
trebuinţă de Tine, însă Tu nicidecum nu ai trebuinţă de noi: Pentru că şi de
nu am fi fost noi întru fiinţă nicidecum, nici de un bine Tu nu ai fi fost lipsit,
pentru că Tu eşti însuţi Binele acesta: Deci de Tine Domnul şi Dumnezeul
nostru nevoie este pururea să ne lipim noi, ca prin cea nelipsită sprijinirea
Ta, curat, şi cu blagocestie, şi drept să putem vieţui: Căci de greutatea
neputinţei noastre la cele de jos ne tragem, iar de darul Tău ne înfierbântăm
şi ne înălţăm, ne înfocăm, şi sus ne suim: Şi suindu-ne, suişuri în inimă
punem, şi Cântarea Treptelor cântăm, şi cu focul Tău cel bun ne aprindem, şi
înainte sporim.
Şi oare unde sporim; La pacea Ierusalimului celui de sus: „Că m-am
veselit de cei ce mi-au zis mie în Casa Domnului vom merge. Că acolo buna
voinţă pune de stau picioarele noastre,”66 cât alt nimic să nu voim noi, fără
numai întru aceasta să petrecem în veci. Că de vreme ce întrucât în trup, ne
aflăm înstrăinaţi despre Tine Stăpâne, „nu avem aicea cetate stătătoare, ci
cea viitoare căutăm:”67 Iar petrecerea noastră în cer este. Pentru aceasta,
Darul Tău povăţuindu-mă, în cămara inimii mele intru, şi cântări de dragoste
cânt Ţie, „Împăratul meu şi Dumnezeul meu,”68 întru suspinuri negrăite
tânguindu-mă, întru această lature a nemerniciei mele, unde Îndreptările Tale
cântate au fost de mine.

66
Psalm 121, 1-2.
67
Evrei, 13, 14.
68
Psalm 5, 2.
 Deci de Ierusalimul cel de sus aducându-mi aminte, pre inima mea o
vărs peste el, peste „Ierusalim zic patria mea, peste Sion Maica mea,”69 şi
peste Tine cel ce împărăţeşti întrânsul, cel ce îl luminezi pre el, cel ce eşti
Tatăl, Păzitorul, Apărătorul, Îndreptătorul, Păstorul, desfătările întru el cele
Curate şi Puternice, Veselia cea întemeiată şi neschimbată: Şi cu un cuvânt,
toate înpreună bunătăţile cele negrăite, între care cel prea Înalt şi prea
desăvârşit şi adevărat însuşi Bun, Tu eşti: Şi nu mă voi întoarce, până ce în
pacea prea doritei Maicii mele aceştia, unde sunt pârgile duhului meu, cu
totul tot pre mine mă vei aduna, şi cât sau adaos întru mine dintru această
risipire şi ne podoabă, vei lua de la mine, şi mă vei înnoi pre mine, şi mă vei
întări în veac, „Dumnezeul meu, Mila mea!”70

Cap, 19:
Deosebire a înţelepciunii, care este Casa lui Dumnezeu, şi a
înţelepciunii, care este însăşi Înţelepciunea cea dumnezeieşte
începătoare.

Aceasta este, o Doamne Dumnezeul meu, Casa Ta, dară nu casă

pământească oarecare, nici zidire alcătuită din oarecare grosime trupească,
sau cerească, ci Casă Duhovnicească şi care se împărtăşeşte de vecinicime,
fiindcă fără de întinăciune petrece totdeauna. Că o ai întemeiat pre ea în
veacul veacului: „Poruncă ai pus, şi nu va trece.”71 Pentru că aceasta este
pururea vecuitoare înpreună cu Tine Dumnezeule, măcar deşi nu fără de
început sau adus întru fiinţă. (Că mai înainte de toţi vecii sau zidit
înţelepciunea.) Însă aceasta nu este însăşi Înţelepciunea aceia, care cu
adevărat cu Dumnezeu şi Tatăl, este de o fire şi înpreună fără de început,
ceia ce au făcut lumea, întru care început fiind ea sau zidit Cerul şi
pământul: Ci înţelepciune este şi aceasta pentru care este cuvântul, care are
fire duhovnicească şi nematerialnică, adică, care prin privirea Luminii este
lumină. Că ce zice şi această înţelepciune, (măcar deşi este zidită,) dară însă
pre cât este departe Lumina ceia ce luminează, de lumina ceia ce se
luminează, pre atâta este departe Înţelepciunea cea desăvârşit care zideşte de
înţelepciunea aceasta care este zidită. Pre cât adică este deosebirea între
Dreptatea ceia ce se face drept, care eşti Tu Dumnezeul nostru, şi între
dreptatea care sau făcut nouă îndreptare. Căci cu adevărat şi noi înşine ne-
am luminat „dreptate a lui Dumnezeu şi Tatăl, întru Tine Fiul Lui, Domnul

69
Galateni: 4, 26.
70
Psalm 58, 19.
71
Psam, 148, 6.
nostru,”72 precum mărturiseşte Apostolul. Deci fiindcă este oarecare
înţelepciune care sau zidit mai înainte de toate, aceasta cu adevărat cea
cuvântătoare şi gânditoare: Care s-au zidit, este aceia a cetăţii Tale adică
celei neîntinate şi prea Curate, a Maicii noastre celei sus aşezate şi care
petrece veşnic în ceruri. GALATENI..... 6084 Dar oare în care ceruri; Fără
numai întru acelea, întru care „pre Tine Te laudă Cerurile Cerurilor;”73 Că
aceasta este şi „Cerul Cerurilor Domnului.”74 Că măcar deşi vreme nu aflăm,
mai înainte de zidirea aceia, care sau făcut mai înainte de întemeierea
vremilor, ca ceia ce sau zidit mai înainte de toate, dar mai înainte de aceia
eşti Tu Dumnezeul cel mai înainte de veci, Ziditorul tuturor, de Carele şi
vecinicimea acestei zidiri sau adus întru fiinţă, care au luat început când sau
făcut, deşi nu pre cel în vreme început: (Că încă nu era vreme,) însă acest fel
de început au luat, întrucât aşa cu acela a fi despărţită de Tine Dumnezeule,
pentru că alt oarece osebit de Tine cu adevărat este, măcar deşi nici mai
înainte de începutul acela, nici întru însuşi acela, vreme nu aflăm nicidecum.
Că zidirea aceia poate pururea a privi faţa Ta, şi nicidecum de la dânsa nu se
abate întorcându-se, pentru aceasta nici dintru vreo schimbare nu se felureşte
nicidecum. Dar este însă şi întru aceasta putere de a se abate, cât ar putea şi a
se întneca şi a se răci, de nu cu mulţimea Dragostei Tale lipită fiind de Tine,
ar fi stătut neabătut ca întru amiazăzi, de Tine strălucindu-se şi încălzindu-
se.
Pentru că aceasta, cu aşa curată dragoste sau lipit de Tine Dumnezeul
cel adevărat şi cu adevărat veşnic, cât măcar deşi nu cu Tine înpreună veşnic
este, dar însă de nici o schimbare, sau premenire de vremi de la Tine nu se
despărţeşte nici cade, ci întru privirea cea prea adevărată, a Ta unuia se
odihneşte: Că Tu Dumnezeule, pe cât însărcinezi pre cel ce Te iubeşte pre
Tine, pre atâta pre Sineţi Te arăţi, şi îi ajuţi lui: Pentru aceia nu se întoarce
Dscn 6085 Faţa2 rând7 nici de la Tine, abătându-se nici de la sineşi
nicidecum, ci întru aceiaşi stare pururea asemenea stă, neîncetat văzându-te
pre Tine, şi necurmat iubindu-te pre Tine Lumina cea adevărată, şi
Dragostea cea prea Curată. O de trei ori fericită aceia, şi mai presus de zidiri
Zidire! Cât de prea fericită este aceasta, care pururea este unită cu fericirea
Ta! Cât de fericită, ca ceia ce veşnic întru sineşi Te are pre Tine locuind, şi
împodobindu-o pre ea.
Nimic ceva mai vârtos nu aflu că se poate mai cu cuviinţă a socoti, pre
cel ce se numeşte Cerul Cerului Domnului, fără numai pre Casa ta, care este
privitoare a frumuseţii Tale, neîncetat, fără de lipsire, şi fără de nici o
72
2Cor, 5, 21
73
Psalm 148, 4.
74
Psalm, 113, 24.
plecare de a se abate spre privirea altuia oarecăruia, ca ceia ce este minte
curată şi ne întinată şi unită. Acest fel este întemeierea păcii duhurilor celor
fericite: acestea sunt cele cereşti din Ceruri. Deci de aicea priceapă sufletul,
„a căruia nemernicia sau îndelungat,”75 de este acum ţinut de setea Ta: „De i
s-au făcut lui acum lacrimile sale pâine,”76 de au cerut acum şi de au dorit
aceasta şi numai, „Ca să locuiască în casa Ta în toate zilele vieţii sale.”77 Şi
care este viaţa lui, fără numai întru Tine; Şi care sunt zilele lui, fără numai
vecinicimea Ta, „şi anii Tăi, care nu se vor împuţina;”78 Deci de aicea
priceapă sufletul cel ce poate pricepe, cât de mult mai presus de toată
vremea, eşti Tu cel veşnic, cât Casa Ta ceia ce nu este trecătoare, măcar deşi
nu este înpreună cu Tine veşnică, însă neîncetat şi nelipsit este de Tine lipită,
nici o prefacere a vremii suferind, ci pururea întru întărită curăţenie fiind
aşezată, şi nici o schimbare ca dintru a sa vină trăgând, nicidecum niciodată
de la Tine nu se depărtează, Tu fiind de faţă lângă dânsa, de carele cu
osârdie se ţine, nimic viitor având, care să nădăjduiască, nici către ceva
trecut întorcându-se, de care să-şi aducă aminte, pentru că este neschimbată
şi pururea petrecătoare, şi nici către o vreme nu se întinde nici se abate.

CAP, 9.
Aicea omul se roagă, ca şi Casa lui Dumnezeu să se roage pentru
el.

O Casa lui Dumnezeu cea prea luminoasă şi prea frumoasă! „Cât am

iubit bunăcuviinţa ta, şi locul locaşului Slavei Domnului Dumnezeului
meu,”79 Celui ce pre tine şi te are şi te-au zidit! Suspină noaptea şi ziua că de
la Tine depărtându-mă mă înstrăinez! Priveşte neîncetat inima mea! La Tine
luând aminte pururea se întinde cugetul meu! La împărtăşirea fericirii tale
iubeşte de a dori să ajungă sufletul meu! Strig către cel ce te-au făcut pre
tine, ca El să mă dobândească pre mine întru tine Cel ce şi pre mine m-au
zidit şi pre tine. Iar mai vârtos tu strigă, tu te roagă lui pentru mine, ca şi pre
mine vrednic de a mă împărtăşi de slava Ta să mă facă. Căci ca să mă număr
eu înpreună cu cei ce cu sfinţenie petrec cu tine, şi se îndulcesc de minunată
frumuseţea ta, nu pentru vrednicia şi cuviinţa mea cei, ce pentru Sângele cel
ce sau vărsat spre răscumpărarea mea, nu mă deznădăjduiesc că nu voi
dobândi cererea. Numai darul cel ce străluceşte întru tine Locaşul lui
75
Psalm 119, 5.
76
Psalm 41, 3.
77
Psalm 26, 7.
78
Psalm 101, 28.
79
Psalm 25: 8
Dumnezeu să-mi ajuţi mie: Să ajute ticăloşiei mele prea sfintele şi prea
curatele tale rugăciuni, care nu pot fi vreodată nelucrătoare către Dumnezeu.
„M-am rătăcit (mărturisesc) precum oaia cea pierdută:”80 „Şi
nemernicia mea pre pământ sau îndelungat,”81 şi departe am sărit,
lepădându-mă afară de la faţa Domnului Dumnezeului meu, întru această
orbime a izgonirii mele, unde, izgonit fiind din desfătarea Raiului, mă
tânguiesc în toate zilele pentru ticăloşiile robiei mele, întru suspin cu durere,
şi întru cumplite tânguiri, când îmi aduc aminte de tine o Maică „Ierusalime,
când picioarele mele stau în Curţile Tale,”82 o Sfinte şi prea încuviinţate
Sioane, că a mă ivi la cele mai din lăuntru, şi a vedea arătat pre cele ce sunt
întru tine nu pot: Dar însă pre Umeri-le Păstorului meu, şi Ziditorului tău,
nădăjduiesc că voi fi adus la tine, ca înpreună cu tine să mă desfătez întru
nepovestită bucuria şi veselia aceia, întru care se veselesc toţi cei ce stau
înpreună cu tine înaintea lui Dumnezeu şi „Mântuitorului nostru, carele prin
Trupul Său au stricat vrajba, şi prin Sângele Lui pre toate cele din Cer şi cele
de pre pământ le-au împăcat. Că Acesta este pacea noastră care au făcut
amândouă una, carele zidurile cele despărţite le-au împreunat,”83 şi pre
fericirea aceia ce veşnic petrece întru el, asemenea şi de o potrivă a ne o da
nouă sau făgăduit, zicând: „Că vor fi ca Îngerii lui Dumnezeu cei din
ceruri.”84 O Ierusalime, Casa lui Dumnezeu cea veşnică! După dragostea lui
Iisus Hristosului meu, tu îmi fii mie bucuria mea şi mângâierea, pomenirea
cea dulce a Numelui tău, să-mi uşureze mâhnirea mea, şi să risipească
greutatea ce este asupra mea.

CAP, 21.
Cu câtă amărăciune este amestecată viaţa aceasta.

Mâhnicioasă îmi este mie o Domnul meu, viaţa aceasta, şi nemernicia

mea cea întrânsa ticăloasă: Viaţă ticăită este viaţa aceasta, viaţă stricăcioasă,
viaţă fără de rânduială, viaţă cu dureri, viaţă necurată: Viaţă întru care
domnesc răutăţile, şi stăpâneşte trufia: Viaţa plină de ticăloşie şi de
înşelăciune: Pre care nici viaţă nu este cu cuviinţă a o numi pre ea, ci moarte,
fiindcă întrânsa în fiecare clipeală murim, cu multe feluri de prefaceri, şi cu
multe chipuri de morţi omorându-ne.
80
Psalm 118, 176.
81
Psam 119, 5.
82
Psalm 121, 2.
83
Efeseni, 2, 14- 15- 16/ (Biblia 1914) Efes: 2, 15-16-14)
84
Matei 22, 30.
 Că au doară aceasta ce vieţuim în lumea aceasta, viaţă putem să o
numim; viaţă, pre care umezelile o umflă, iar durerile o slăbesc: arşiţa o
usucă, aerul o îmbolnăveşte, hrana o îngreuiază, nemâncare o topeşte:
desfătarea o slăbănogeşte: scârba o împuţinează: grija o strâmtorează,
îndestularea o tâmpeşte, bogăţia o îngânfează, iar sărăcia o smereşte:
Tinereţile o înalţă, iar bătrâneţile o gârbovesc: Boala o sfarmă, iar mâhnirea
o chinuieşte; Şi după toate aceste răutăţi năvălind moartea cu turbare,
răutatea cea mai de pre urmă, primeşte ea rândul, şi tuturor înpreună ale
vieţii acestei ticăloase aşa pune sfârşitul cât după ce în acest fel au încetat ea,
nici se socoteşte nicidecum că au fost. Dar însă această vieţuitoare moarte, şi
muritoare viaţă, măcar deşi de cele mai sus zise, şi de altele mai multe
amărăciuni este plină, pre câţi, vai mie! Cu dezmierdările trăgându-i îi
vânează; Pre câţi cu mincinoasele ei făgăduinţe îi amăgeşte;
Acest fel întru sineşi fiind viaţa aceasta, şi aşa de mincinoasă şi amară,
cât nu se poate tăinui nici de cei orbi îndrăgitori ai ei, dar însă nici numărul
nu este cu putinţă a-l spune, pre câţi nebuni au fermecat, din paharul ei cel
cu chipul de aur ce ţine în mâini adăpându-i pre ei şi îmbătându-i!
Apocalipsa6088 Prea fericiţi (însă puţini la număr sunt aceştia:) cei ce de
prietenia cea către dânsa s-au lepădat, şi defăimând dulceţile ei cele
trecătoare, au scuipat prietenia ei, ca nu înpreună cu această înşelătoare şi
pierzătoare, şi ei să piară.

CAP, 22.
Pentru viaţa cea de trei ori fericită, pre care Dumnezeu o au gătit
celor ce îl iubesc pre El.

O viaţa aceasta, pre care Dumnezeu o au gătit celor ce î-L iubesc pre
El! O viaţă cu dulceaţă de vieţuit, viaţă fericită, viaţă întemeiată, viaţă
liniştită, viaţă frumoasă, viaţă curată, viaţă cinstită, viaţă sfântă, viaţă care
pre moarte nu cunoaşte, mâhnire nu ştie! Viaţă fără de întinăciune, fără de
durere, fără de greutate, fără de greşeală, fără de turburare, fără de prefacere,
şi schimbare! Viaţă, de toată buna cuviinţă şi podoaba plină! Viaţă, întru
care nimeni nu este carele să se pună şi să stea împotrivă: Întru care nici o
tragere de dezmierdare nu este care să ducă spre păcat.6089 Unde dragostea
este desăvârşit, şi frica au lipsit. Unde ziua este ne înserată şi veşnică, unde
aerul la toţi este unul, unde Dumnezeu faţă către faţă se priveşte, şi prin
hrana cea cuviincioasă uneia ca aceştia vieţi mintea neîncetat se satură. Cât
de iubit îmi este mie (o Viaţă fericită) a privi la strălucirea ta: Prea
veselitoare îmi sunt bunătăţile tale mie celui ce din suflet le doresc pre ele.
Pre cât mai mult întru sine-mi pot să socotesc, pre atât mai mult mă sfârşesc
de dragostea cea către tine, şi de dorinţa cea fierbinte către tine, şi de
aducerea aminte cea pre dulce de tine foarte mă bucur. Îmi place mie, cu
adevărat, îmi place mie, Ochii inimii mele către tine a-i ridica. Plecarea
cugetului meu la tine a o tinde, aşezarea sufletului după asemănarea ta a o
închipui. Dulce îmi este mie pentru tine a grăi, pentru tine a auzi, pentru tine
a scrie, pentru tine a gândi, pentru fericirea cea întru tine şi slava în toate
zilele a ceti, şi cele cetite iarăşi ale socoti, că întru acest chip doară aşi fi
putut din arşiţa şi primejdiile şi sudorile ale acestei vieţi stricăcioase şi
trecătoare, la răcoreala cea dătătoare de viaţă a aerului tău celui subţire şi
dulce a mă muta, şi mutându-mă, pre capul meu cel ostenit şi obosit măcar
puţin în sânurile tale să-l culc a adormi eu şi dormind.
Pentru aceasta dar intru în livezile cele veselitoare ale Sfinţitelor
Scripturi, şi culeg păşunile cele verzi ale învăţăturilor celor din trânsele, şi
adunându-le pre acestea le mănânc, şi des le rumeg, în minte socotindu-le: Şi
strânse fiind ele acum, întru adâncul pomenirii le pun, ca aşa gustând din
dulceaţa ta mai puţin să pot simţi amărăciunea vieţii aceştia.
O viaţă de trei ori fericită! O Împărăţie norocită cu adevărat, care nu ai
moarte, nu aştepţi sfârşit! De la care prefacerile au lipsit, cele ale vremilor şi
ale anilor: Unde ziua fără de noapte neîncetată fiind, ceasuri nu ştie: Unde
cel ce ostăşia după ce acum au biruit, împreunându-se cu cetele cele
cântătoare ale Îngerilor, „Cântarea cea din cântările Sionului,”85 neîncetat
cântă lui Dumnezeu, cu cunună nevestejită pre cap fiind încununat. O de sar
fi făcut mie ca dându-mise iertare de cele ce am greşit, şi lepădând după
puţin sarcina trupului acestuia al meu, să fiu băgat întru bucuria Ta, spre a
dobândi odihna cea adevărată, şi să intru înăuntrul zidurilor celor luminoase
şi strălucitoare ale Cetăţii tale, spre a primi cununa cea de viaţă din mâna
Domnului, ca înpreună cu prea Sfinţitele Cete cele de acolo să prăznuiesc:
Ca înpreună cu prea fericitele acelea Duhuri, întru Slava Ziditorului meu să
stau înainte, ca însăşi faţa lui Hristos de faţă fiind să o văd, ca pre Lumina
cea prea înaltă aceia şi negrăită şi nescrisă împrejur pururea să o văd, şi nici
cu o temere de moarte care să vină asupră să nu mă tem, ci pentru darul cel
veşnic acela şi neschimbat, fără de sfârşit să pot a mă veseli.

CAP, 23.
Câtă este fericirea sufletului celui ce se duce de aicea întru
cuvioşie.

85
Psalm 136, 4
 Fericit este sufletul acela care dezlegându-se de locaşul acesta
pământesc, slobod este de trup: Că se înalţă în cer întru întemeiată şi fără de
valuri aşezare, nici de vrăjmaşi temându-se, nici de moarte. Pentru că
totdeauna are de faţă, şi pururea priveşte spre Stăpânul lui Cel prea frumos,
căruia au slujit, pre carele L-au iubit, şi către El acum se întoarce luminat şi
slăvit: Şi pre acest fel de slavă mare a fericirii lui, nici vreo zi nu va putea să
i o micşoreze, nici vreun om rău să i o ea. Au văzut pre acest fel de suflet
fetele Sionului şi prea fericit pre el l-au propovăduit. Împărătesele şi
ţiitoarele l-au lăudat pre el, zicând: „Cine este acesta care se suie din pustie;
Carele se suie albit, răzămându-se de fratele lui;”86 „Cine este acesta ce se
iveşte ca zorile; Frumos ca luna; Ales ca Soarele; Spaimă ca cei rânduiţi;”87
Cum de luminat este! Cum se sârguieşte! Cum aleargă! Cu urechi
spăimântate auzind pre frăţiorul său, zicând: „Scoală-te, vino cea de aproape
a mea, cea frumoasă a mea, porumbiţa mea:” „Că iată iarna au trecut, ploaia
s-au dus, au mers la sineşi.” „Florile sau ivit pre pământ, vremea privelii au
sosit: Glas de turturea sau auzit în pământul nostru.” „Smochinul au scos
cele ne coapte smochine ale lui: Viile înfloresc, au dat miros.
Scoală-te, vino cea de aproape a mea, cea frumoasă a mea, porumbiţa
mea” . ... „Întru acoperământul pietrei, lângă zidul cel dinainte: Arată-mi
mie faţa ta, şi auzit îmi fă mie glasul tău, căci glasul tău este dulce, şi faţa ta
frumoasă.”88 Vino cea aleasă a mea, cea frumoasă a mea, Porumbiţa mea,
întru care prihană nu este, Mireasa mea. Vino, şi voi pune întru tine Scaunul
meu, „că am poftit frumuseţea ta.”89 Vino, ca înaintea mea să te veseleşti
înpreună cu sfinţii Îngeri ai mei, cu care înpreună să fii tu m-am făgăduit.
MATEI 21cu12 unde pun ghilimele Dscn6091 penuultimul citat Vino
după cele multe primejdii şi osteneli, ce ai suferit. „Intră întru bucuria
Domnului tău, pre care nimeni de la tine niciodată nu o va lua.”90

CAP, 24.
Rugăciune către sfinţi, ca să se facă nouă ajutători, când în
primejdii ne aflăm.

Fericiţi sunteţi voi toţi sfinţii lui Dumnezeu, cei ce aţi trecut noianul
acesta al muririi, şi va-ţi învrednicit a intra în limanul odihnei celei veşnice
şi al păcii, unde cu întemeiere şi neclătit întărindu-vă, petreceţi veselindu-vă
86
Cântarea Cântărilor: 8, 5
87
Cânt: Cântărilor: 6, 9
88
Cântarea Cântărilor: 2, 10-11-12-13-14.
89
Psalm: 44, 13.
90
Ioan 16, 22
în Praznicul cel ce nu are nici un sfârşit. Pentru aceasta mă rog, întru
întemeiere aflându-vă voi acum, după dragostea ce aveţi, purtaţi grijă şi de
ticăloşia noastră. Mă rog pentru însăşi Dragostea celui ce v-au ales pre voi,
şi unii ca aceştia v-au arătat, de a căruia frumuseţe acum săturaţi, de a căruia
nemurire întru împărtăşire va-ţi făcut, de a căruia preafericită vedere pururea
vă îndulciţi, aduceţi-vă aminte neîncetat şi de noi: Ajutaţi-ne nouă
ticăloşilor, celor ce încă ne învăluim în viforul şi în tulburarea ce ne stă
împrejur a acestei vieţi.
Ci şi voi Porţile Cereşti cele prea frumoase, care sunteţi ridicate întru
înălţime mare, ajutaţi-ne nouă, celor ce ne aflăm jos departe de voi întru
acest loc mai de pre urmă. Daţi-ne mână de ajutor, şi căzuţi fiind noi jos,
ridicaţi-ne pre picioare, ca împuternicindu-ne, tari să fim în război. Mijlociţi
şi vă rugaţi cu stăruire şi nelipsit pentru noi ticăloşii, cei ce şi în mijlocul
fărădelegilor aflându-ne ne trândăvim, ca şi cu mijlocirile şi rugăciunile
voastre şi noi vrednici să ne arătăm de împărtăşirea şi petrecerea cea
înpreună cu voi, fiindcă întru alt chip nicidecum mântuire nu putem dobândi:
Că oameni foarte neputincioşi suntem noi, şi de tot felul de faptă bună
lipsiţi, asemenea cu dobitoacele cele ce slujesc pântecelui şi trupului, nimic
ceva nicidecum, nici măcar mică urmă de faptă bună putând a arăta, măcar
deşi rânduiţi fiind spre mărturisirea lui Hristos, cu lemnul Crucii ne purtăm,
înotând această „mare largă şi mare, întru care sunt târâtoare, cărora nu este
număr: Întru care sunt jivini mici cu mari: Întru care este balaurul cel prea
sălbatec,”91 care pururea se află gata să ne facă pre noi mâncare lui-şi. Unde
sunt locuri pline de primejdii, schile şi harivde (*)92 dscn6092 şi altele
nenumărate, întru care se îneacă cei ce nu iau aminte, şi cei ce la credinţă se
îndoiesc.
Rugaţi-vă pentru noi către Domnul, rugaţi-vă milostivindu-vă spre
noi: Rugaţi-vă înpreună toate cetele sfinţilor, şi toate mulţimile cele ce
sunteţi întru fericire, ca şi cu mijlocirile, şi rugăciunile voastre cele vrednice
de plată, pentru faptele cele bune ale voastre, ajutoraţi fiind noi, şi corabia
noastră, şi încărcătura ei păzindu-se, înăuntru-l limanului mântuirii să ne
învrednicim a ajunge, şi odihna cea veşnică şi pacea cea neîncetată a
dobândi, şi întemeierea ceia ce nu primeşte niciodată vreun sfârşit.

CAP, 25.
Dorinţă a sufletului celui ce se înalţă către Ierusalimul cel de sus.
91
Psalm 103, 26-27-28.
92
Schila şi harivvdis sunt două bolboace, sau sorburi, în mare nu departe una de alta, între Sicilia şi
Calabria, foarte primejdioase corăbierilor, şi pentru aceia se zic la tot lucrul ce aduce peire şi pierzare.
 „Maică Ierusalime,”93 „Cetatea cea sfântă a lui Dumnezeu, Mireasa
cea fără de prihană a lui Hristos,”94 cât te iubeşte pre tine inima mea, cât de
mult doreşte sufletul meu de frumuseţea ta, cât de slăvită, cât de încuviinţată
eşti! „Toată eşti frumoasă, toată împodobită, şi prihană nu este întru tine.”95
Bucură-te şi te veseleşte cea prea frumoasă fiică a Împăratului tuturor, „că au
poftit Împăratul frumuseţea ta, că au iubit bună cuviinţa ta cel frumos cu
podoaba mai mult decât fii oamenilor.”96 „Dar ce frăţiorul tău de la frăţior
cea frumoasă între femei; Ce este frăţiorul tău de la frăţior; frăţiorul meu alb
şi rumen, ales din milioane.”97 „Ca mărul între lemnele dumbrăvii, aşa
frăţiorul meu în mijlocul fiilor, în umbra lui am poftit, şi am şezut, şi rodul
lui este dulce în gâtlejul meu.”98 „Frăţiorul meu a trimis mâna lui din gaură,
şi pântecele meu sau turburat spre el.”99

„Pre patul meu în nopţi am căutat, pre carele au iubit sufletul meu….
Căutatul-am până ce l-am aflat: Ţinelvoi pre el, şi nu-l voi lăsa, până ce mă
va băga în casa lui, şi în cămara lui. O Maica mea Ierusalime prea slăvite!”
Cânt. C. 3. 1, 4. DSCN 6093 faţa 2 la mijloc…. Că acolo mie pre ale tale
ţâţe mi le vei da mai cu îndestulare şi mai desăvârşit, şi cu saţiu minunat mă
vei sătura, cât nicidecum să nu mai flămânzesc, nici să mai însetez în veac.
Cap idem Cât de fericit! Cât de norocit va fi sufletul meu, de mă voi
învrednici a privi slava ta şi frumuseţea şi fericirea! Încă şi zidirile, şi porţile
şi uliţile tale, şi locaşurile tale cele multe, şi slăviţii tăi cetăţeni, şi mare
cuviinţa celui Atotputernic ce Împărăţeşte întru tine. …..94…APOC 21:
12,13,14…………. „Pentru că zidurile tale sunt de pietre scumpe,”100 „iar
porţile de mărgăritarii cei aleşi, iar uliţile de aur prea curat,”101 întru care cel
prea veselitor Aliluia se cântă ne-încetat, iar locaşurile tale cele multe, cu
pietre în patru colţuri sunt întărite, cu safir zidite, cu lespezi de aur pe jos
aşternute, „întru care nimeni nu intră necurat fiind, nimeni nu locuieşte ne
curăţit.”102

93
Galateni: 4, 26.
94
Apocalipsa: 21, 2-3.
95
Cântarea Cântărilor: 4, 7.
96
Psalm 44: 13 şi 3
97
Cânt. C. 5, 10-11.
98
Cânt. C. 2, 3.
99
Cânt. C. 5, 5.
100
Apoc.21, 19.
101
Apoc. 21, 21.
102
Apoc. 21, 27
 Frumoasă eşti tu şi prea dulce întru desfătările tale o Maică
Ierusalime! Nimic întru tine nu este întru acest fel ca cele ce aicea pătimim,
ca cele ce întru această ticăloasă vieţuire vedem. Isaia Nu este întru tine
întuneric, nici noapte, nici prefacere oarecare cât de cât a vremilor şi a
anilor, nu luminează întru tine lumină de făclie, nici rază de lună, nici
strălucire de stele, ci Dumnezeu cel din Dumnezeu, Lumina cea din Lumină,
Soarele Dreptăţii, acesta este cel ce pururi pre tine te luminează: „Mielul cel
prea alb şi neîntinat este Lumina ta cea prea luminoasă şi prea frumoasă.”103
Iar Soarele tău, şi podoaba ceia se străluceşte dintru dânsul, şi tot binele cel
dintru tine, este privirea cea neîncetată a prea frumosului acestuia Împărat.
Că acesta carele este Împărat al împăraţilor stă în mijlocul tău, şi slugile lui
împrejurul lui. Acolo întru tine sunt cetele cele cântătoare ale Îngerilor.
Acolo locuinţa petrecerii celei mai presus de lume, acolo este sărbătoarea şi
Praznicul cel prea vesel al tuturor celor ce sau mutat din nemernicia aceasta
cu multe dureri, la veseliile şi desfătările cele ce sunt întru tine. Acolo este
adunarea cea mai înainte văzătoare a Proorocilor. Acolo este ceata cea cu
numărul de doisprezece a Apostolilor, acolo oastea cea purtătoare de biruinţă
a nenumăraţilor Mucenici. Acolo mulţimea cea sfinţită a sfinţilor
mărturisitori. Acolo Călugării cei adevăraţi şi desăvârşit. Acolo muierile cele
sfinte, care poftele cele lumeşti, şi neputinţa cea muierească o au biruit.
Acolo tinerii şi tinerele care întru sfinţenia năravurilor au covârşit pre
micşorarea vârstei. Acolo şi oi şi miei ce au scăpat de cursele poftelor: Toţi
împreună întru locaşurile cele ce se cuvin lor se bucură veselindu-se. Slava
adică cea întru fiecare nu este întocmai, iar veselia şi desfătarea la toţi este
de obşte.

103
Apoc. 21, 23.
 „Deplin şi desăvârşit este dragostea ceia ce Împărăţeşte acolo, că toate
acolo întru toţi este Dumnezeu, pre Carele toţi neîncetat îl văd, şi văzându-l
de dragostea Lui se aprind, îl iubesc şi î-L laudă, î-L laudă şi î-L iubesc. Tot
lucrul lor este, pre Dumnezeu a lăuda nelipsit neîncetat fără de osteneală.
Fericit voi fi eu, cu adevărat pururi fericit voi fi, dacă după dezlegarea din
trupuşorul acesta, mă voi învrednici a auzi cereasca cântare a cântărilor
acelora. Pre care spre lauda veşnicului Împărat al tuturor, cetăţenii aceia mai
presus de lume, şi cetele fericitelor duhuri ce cântă:”104 Fericit şi de trei ori
fericit voi fi, dacă şi eu vrednic mă voi face acestea şi a cânta, şi înaintea a
însuşi Dumnezeului meu şi Împăratului şi Izbăvitorului a sta, şi pre El întru
slava Lui al vedea, precum El au socotit cu cuviinţă de sau făgăduit, zicând:
„Părinte, pre carii ai dat Mie, voiesc, ca unde sunt Eu, şi aceia să fie cu
Mine, ca să vadă slava Mea, pre care o ai dat Mie, care o aveam la Tine mai
înainte de a fi lumea:”105 (Şi întru alt loc:) „Cel ce îmi slujeşte Mie, Mie să
urmeze, şi unde sunt Eu acolo şi sluga mea va fi.”106 (Şi iarăşi:) “Cel ce mă
iubeşte pre Mine, iubit va fi de Tatăl meu, şi Eu îl voi iubi pre el, şi Mă voi
arăta pre sine-mi lui.”107

CAP, 26.

Laudă neîncetată, pre care sufletul o înalţă, ridicându-se întru

privirea dumnezeirei celei mai presus de început.

„Bine cuvintează suflete al meu pre Domnul, şi toate cele din lăuntrul
meu numele cel Sfânt al Lui.” „Bine cuvintează suflete al meu pre Domnul,
şi nu uita toate răsplătirile Lui.”108 „În tot locul stăpânirii Lui bine cuvintează
suflete al meu pre Domnul.”109 Să lăudăm pre Dumnezeu, pre Carele îl laudă
Îngerii, i se închină Domniile, se cutremură Puterile. Căruia Heruvimii şi
Serafimii strigă neîncetat: „Sfânt Sfânt Sfânt:”110 Să unim glasurile noastre
cu ale sfinţilor Îngeri, şi pre Stăpânul nostru cel de obşte să-l lăudăm, după
măsura puterii noastre.Apocalipsa

104
Apoc. 14, 2-3-4.
105
Ioan 17, 24.
106
Ioan 12, 26.
107
Ioan 14, 21.
108
Psalm 102, 1-2.
109
Psalm 102 23.
110
Isaia 6, 3.
 Că laudă pre Domnul aceia întru toată curăţia, şi neîncetat, pururi
luând aminte cu mintea la vedenia dumnezeieştii Începătorii, ca cei ce „nu în
oglindă, nici în chip întunecos, ci faţă către faţă privesc.”111 Dară cine
vreodată va fi putincios a spune, ce fel este privirea fericitelor acelora
Duhuri care sunt în ceruri, şi a Puterilor celor nenumărate cu care privesc pre
Domnul Atotţiitorul; Câtă este întru dânsele prăznuirea ceia neîncetată şi
dulceaţa, şi veselia cea nesfârşită ce se face prin privirea lui Dumnezeu; Care
este căldura dragostei ceia ce se aprinde cu învăpăiere, care nicidecum vreo
durere pricinuieşte, ci prea deplin îndulceşte; Care este dorul cel înfocat
împreună cu saţiul al vederii lui Dumnezeu, şi saţiul cel împreună cu dorul;
Cărora nici dorul le face necaz, nici saţiul îngreţoşare; Cum de fericirea cea
prea desăvârşit sunt lipsiţi fericiţii, cum împreunaţi fiind cu Lumina sau
făcut Lumină; Cum pururi privind pre Troiţa cea neschimbată, întru ne
schimbare sau prefăcut şi ei.

Dară cum, când nici înălţimea vredniciei celei îngereşti nu ajungem a

o înţelege, când nici firea a însuşi sufletului nostru a o cunoaşte cu
dinadinsul nu putem; Ce fel oare este aceasta, care trupului adică poate a-i
da viaţă, iar pre sineşi întru curate înţelegeri a se strânge, cum ar voi, nu
poate; Cine este acesta, care este atâta de putincios, şi atâta de neputincios;
care este atâta de mic şi atâta de mare; „Care cearcă adâncurile lui
Dumnezeu, şi pre cele din ceruri le cercetează,”112 şi pre iscusinţa ceia ce
foloseşte la trebuinţele omeneşti, încă şi pre tot felul de meşteşuguri cu
isteţime şi cu bună potrivire se arată că le-au aflat.

111
1Cor. 13, 12.
112
1Cor. 2-10.
 Cine este acesta care atâtea de multe şi atâta de mari lucruri pentru
celelalte ştie, (sau a şti se făgăduieşte, sau a se învăţa se ispiteşte:) Iar pre
sineşi ce fel sau făcut, nicidecum nu ştie; Că măcar deşi oarecare cu îndoială
se aduc de unii şi se pun înainte pentru înfiinţarea şi începutul lui, dar însă
noi atâta ştim, cum că este el oarecare duh înţelegător, şi cu puterea
Ziditorului sau adus întru fiinţă, viu adică fără de sfârşit cu deosebit chip, şi
trupului celui muritor, pre care sau rânduit a-l formălui Dătătorul de viaţă,
schimbării şi stricăciunii fiind acela supus şi la uitare dat: Şi cum că de
multe ori de frică se poartă, şi de bucurie se înalţă. O lucru de mirare, şi
vrednic de a porni mare înspăimântare! Pentru Dumnezeu carele au zidit
toate, Carele este neînţeles şi ne tâlcuit, înalte oarecare şi minunate foarte,
fără de îndoială şi cetim, şi grăim, şi scriem: Iar pentru Îngeri, şi pentru
jivini, oare ce vom zice nu aşa arătat putem a întări! Ci mintea înalţe-se mai
presus de unele ca acestea, şi suie-se mai sus decât tot ce este zidit, alerge,
ridică-se, zboare, meargă mai înainte: Iar la Cel ce au zidit toate, pre cât
poate, îndrepte-zişi ochii credinţei. Deci eu trepte ale suirii voi pune în inima
mea, şi prin trânsele voi trece la sufletul meu, iar prin acesta şi prin cugetul
lui mă voi sui la Dumnezeul meu, cel ce stă deasupra capului meu. Orice se
vede cu ochii trupeşti, orice se închipuieşte încă în minte mai duhovniceşte
cu închipuiri mai nematerialnice din gândirea inimii şi a cugetului, cât de
departe să se arunce. Numai singură mintea cea curată şi singuratecă, cu
zburare iute mergând să alerge cu sârguinţă către însuşi Ziditorul Îngerilor şi
al sufletelor şi al tuturor celor ce sunt. Fericit este sufletul cel ce trece cele
de jos, şi aleargă la cele de sus: Cel ce şi-au pus starea locuinţei sale peste
cele înalte, şi de pe pietre vârtoase cu ochii ca de vultur priveşte la Soarele
Dreptăţii. Că nimic nu este aşa de frumos şi de veselitor, precum cu priviri
gânditoare a căuta la Iisus, şi cu dorinţă a inimii fără de saţiu a zări nevăzut,
şi cu ochi minunaţi a vedea pre Dumnezeu cel nevăzut: Şi aşa nu din alta, ci
din dulceaţa aceia a gusta, nici la alta, fără numai la lumina aceia a se
întoarce. Că lumina aceasta de la noi fiindcă se cuprinde în loc, pentru
aceasta şi devreme se hotărăşte, şi de urmările nopţilor se curmă şi se
felureşte, şi este de obşte nouă, fiind ea trebuincioasă, şi viermilor, şi
dobitoacelor, întrucât asemănându-se către lumina aceia ce este prea înaltă,
nici lumină nu este vrednică a se numi, ci noapte mai vârtos şi întuneric.

Cap, 27.
Ce este a vedea oarece pre Dumnezeu şi a-l avea; Şi cum se cuvine nouă
a socoti pentru Dumnezeu.
 Şi măcar că firea aceia cea Prea Înaltă, şi care este mai presus de toată
schimbarea, Lumina cea adevărată, Lumina cea neîncetată, Lumina
Îngerilor, de nimeni nu se poate vedea în viaţa aceasta: (Că acest dar este
rânduit numai celor din laturea cea cerească.) Dar însă a crede întru Dânsa,
şi a gândi şi a cugeta pentru Dânsa, şi fierbinte a o pofti pre Ea, aceasta este
a o vedea oarecum pre Ea şi a o avea. Deci glăsuiască şi glasul nostru mai
presus de Îngeri, şi privească pre Dumnezeu şi omul cel de pre pământ,
laudă lui prin graiurile care are înălţându-i. Că prea cu dreptate este ca să
laude zidirea pre Ziditorul. Căci El ca să-l lăudăm pre Dânsul ne-au făcut pre
noi, măcar deşi nicidecum nu are trebuinţă de laudele cele de la noi.
Pentru că El este Putere necuprinsă de minte, nelipsită de ceva
nicidecum, ea ei-şi fiind îndestulată. „Mare este Domnul nostru, şi mare este
tăria Lui, şi priceperi Lui nu este număr.”113 „Mare este Domnul nostru şi
lăudat foarte.”114 Pre Acesta dar sufletul să-l iubească, limba să-l laude,
mâna pentru El să scrie, şi în cugetări dumnezeieşti tot cugetul
credinciosului cu totul să se îndeletnicească: Şi cu bucatele cele prea dulci
ale uneia ca aceştia cereşti îndeletniciri cu adevărat bărbatul doririlor şi
privitorul celor mai presus de lume neîncetat să se hrănească, ca de hrana
aceasta umplându-se din cer, să strige cu glas mare, să strige din creierii
inimii, să strige întru veselie, şi cu dorinţă aprinsă a sufletului înălţând glas
să zică.

Cap, 28.
Rugăciune care numără multe din cele ce sunt la Dumnezeu.

Dumnezeule Prea Înalte, Prea Bunule, Atotputernice, întru tot

Îndurate, Prea Drepte: Cel negrăit şi prea ascuns, cel ce pretutindeni Eşti şi
toate le plineşti, Cel ce şi cu frumuseţea şi cu puterea eşti minunat, Cel ce
petreci şi eşti nepipăit, Cel ce eşti nevăzut şi toate le vezi, Cel ce eşti
neschimbat şi toate le schimbi: Cel ce eşti fără de moarte, neîncăput, ne
hotărât împrejur, nescris împrejur, nemărginit, nepreţuit, nespus, ne urmat:
Cel ce eşti nemişcat şi toate le mişti: Cel ne cercat şi ne tălmăcit: Cel
groaznic şi înfricoşat: Cel vrednic de a fi slăvit şi temut, cinstit şi închinat:
Cel ce niciodată eşti nou, şi niciodată vechi: Cel ce pre toate le înnoieşti, şi
spre vechime pre cei mândri scoţi, şi nu pricep ei.

113
Psalm 146, 5.
114
Psalm 144, 3.
 Cel ce pururi lucrezi, şi pururi linişteşti: Cel ce aduni şi de nimic
trebuinţă nu ai: Cel ce toate le porţi fără de purtare, Cel ce toate le umpli fără
de cuprindere. Cel ce toate el-ai adus întru fiinţă, toate le cercetezi, şi le
hrăneşti, şi le ocârmuieşti: Cel ce ceri fără de a fi lipsit, Cel ce iubeşti fără de
clătire, Cel ce râvneşti cu adevărat şi fără de prepus. Te căieşti, şi nu te
amărăşti: Te mânii şi nu te turburi: Schimbi lucrul, dar nicidecum sfatul:
Aştepţi ceia ce nu afli, şi ceia ce nu ai pierdut: Niciodată întru lipsă fiind, te
bucuri de câştiguri: Niciodată nu te lăcomeşti spre mai mult, şi ceri dobânzi:
oricine ce îţi va da, primeşti ca să fii dator.
Că cine are cândva ceva, care nu este al Tău; Datorii plăteşti, nimănui
fiind dator: Datorii laşi, nimic pierzând: Cel ce numai Tu dai tuturor viaţă,
Cel ce pre toate le zideşti, Cel ce pretutindeni de faţă eşti, şi pretutindeni tot
deplin: Cel ce a te înţelege oarece, iar a te vedea nu te poţi: Cel ce de nicăieri
nu te depărtezi, iar de la sfaturile celor fărădelege departe eşti: Cel ce nici de
acolo nu lipseşti, de unde departe te depărtezi. Că unde nu Eşti cu darul, eşti
de faţă cu izbândirea: Cel ce pre toate le sprijini, dar nu pre toate deopotrivă.
Că pre unele le sprijini, ca să fie ele, dar nu ca să şi vieze, şi să simtă, şi să
gândească: Iar pre unele ca şi să fie şi să vieze, şi să simtă dar nu încă ca să
şi gândească. Iar pre unele ca să şi fie, şi să vieze, şi să simtă, dar nu însă ca
şi să gândească. Iar pre unele, ca şi să fie, şi să vieze, şi să simţească, şi să
gândească. Şi niciodată Tu ne asemenea Ţie fiind, ne asemenea însă te atingi
de cele ne asemenea, Cel ce în tot locul, şi în toată vremea, la toate eşti de
faţă, dar abia undeva poţi a te afla. Carele stai, şi noi în urma Ta alergăm, şi
a Te ajunge nu putem: Cel ce toate le umpli, toate împreună le păzeşti, toate
le cuprinzi, toate le covârşeşti, şi toate le ţii. Că nici, despre o parte ţii, iar
despre alta lipseşti: Nici, pre aiurea umpli, iar pre aiurea înconjuri: Ci
înconjurând umpli, şi umplând înconjuri: Ţinând covârşeşti, şi covârşind ţii.
Cel ce înveţi inimile credincioşilor, fără sunet de graiuri: Cel ce Te întinzi
din margine până în margine cu buna virtute, şi ocârmuieşti toate cu folos.
Acela ce nici după locuri te întinzi nici după vremi te prefaci: Acela ce nici
apropieri ai, nici depărtări, ci în lumină ne apropiată locuieşti, pre care nici
unul din oameni nu o au văzut, nici o va vedea. Şi întru sine-ţi nemişcat
rămânând, pretutindeni înconjuri toate, în tot locul tot deplin fiind cu totul.
Că nu poţi a Te tăia, sau a Te despărţi, pentru căci cu adevărat Unul eşti:
Nici împărţi a fi nu poţi, pentru că tot deplin pre toate deplin le Ţii, pre toate
deplin le plineşti, pre toate deplin le luminezi, pre toate deplin le stăpâneşti.
Deci pre adâncimea cea nemăsurată a acestei taine cu mintea
omenească o va ajunge, nu limbă grăitoare o va spune, nici curgeri de
cuvinte lungi, nici cărţi cu multe foi ale Bibliotecilor o va povesti: „Nici
măcar toată lumea de o vor umplea cărţile cele ce sar scrie,”115 pre
înţelepciunea lui Dumnezeu cea nepovestită nu o vor tâlcui. Pentru că şi cu
adevărat negrăit eşti Doamne, şi nescris împrejur cu totul, şi necuprins cu
mintea, Acela ce eşti izvorul Luminii, şi Soarele strălucirii celei veşnice. Că
mare eşti fără de câtăţime, pentru aceasta şi nemăsurat: Bun eşti fără de
felurime, pentru aceasta şi cu adevărat Prea Bun: „Şi nimeni nu este bun fără
numai tu Unul,”116 a căruia voinţă este lucrarea, iar aceasta a voi este a putea.
Acela ce pre toate dintru nimic le-ai adus întru fiinţă, câte ai voit, ai
făcut: Acela ce pre toate cele zidite de Tine fără de a avea trebuinţă le ai, şi
fără de osteneală le ocârmuieşti, şi fără de supărare le povăţuieşti: întrucât
nimic nu este care va tulbura rânduiala cea pusă de stăpânirea Ta, nici întru
cele de sus, nici întru cele de jos, nicidecum câtuşi decât: Carele în tot locul
fără de loc locuieşti, şi toate le cuprinzi fără de cuprindere, şi pretutindeni
eşti de faţă fără de stare şi mutare: Carele nici unui rău nu eşti pricinuitor,
pre carele nici a-l face nu poţi: Care nimic nu este nicidecum care să nu poţi:
Şi căruia pentru nimic niciodată din cele ce ai făcut nu ţi-au venit căinţă
pentru că ai făcut: Nici de vreo furtună şi vifor cândva poţi a te tulbura, şi
nici măcar a tot pământul primejdiile pot a te vătăma. Că nimic rău şi
necuvios Tu nici binevoieşti, nici porunceşti.
Prea foarte departe este izgonită minciuna de la Tine: de vreme ce Tu
eşti Adevărul cel veşnic, de carele, fiindcă eşti Bun, ne-am adus întru fiinţă:
Iar fiindcă eşti Drept, ne pedepsim: Iar fiindcă eşti Îndurat, ne izbăvim. Deci
nimic din cele din cer, nici din cele din eter, nici din cele de pre pământ,
nimic nicidecum orice ar fi prins prin simţire, nu se cuvine nouă să cinstim
în locul Tău celui ce cu adevărat eşti ceia ce eşti, şi nici o schimbare nu
primeşti. „Că Tu eşti chiar şi cu adevărat Cel Ce Este”117 „Pentru că pururi
acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor împuţina.”118
Acestea m-au învăţat pre mine Sfânta Maică Biserica, al căreia
mădular sunt eu cu darul Tău. Că drept m-au învăţat, cum că Tu Unul şi
numai eşti cel adevărat Dumnezeu, fără de trup şi mai presus de toată
patima, şi nimic din cele ce sunt împrejurul fiinţei şi firii Tale nu este silit,
sau schimbăcios, sau alcătuit, sau făcut. Şi pentru aceasta fără de grăire
împotrivă nici cu ochii trupeşti nu poţi a fi văzut, „nici vreodată cineva din
cei muritori nu te-au văzut pre Tine după însuşi fiinţa.”119 De unde este cu
putinţă a cunoaşte, că aşa şi noi în laturea cea după viaţa aceasta Te vom

115
Ioan 21, 25
116
Luca 18, 19
117
Ieşirea 3, 14.
118
Psalm 101, 28
119
Ioan 1, 18.
vedea, „precum şi Îngerii Te văd.”120 Că nici ei cu adevărat nu pot să te
privească, precum eşti. Că nimeni altul mai apoi de toate, fără numai Tu
Însuţi pre Sineţi Te cunoşti, o Prea Sfântă Treime, ceia ce toate le ştii, şi
toate le poţi.

CAP, 29.
Pentru Treimea feţelor, şi unimea firii lui Dumnezeu.

Deci Tu o dumnezeieşte începătoare Unime, care cu feţele Te

înmulţeşti, numărat eşti nenumărată: Şi pentru aceasta şi măsurat
nemăsurată, şi cumpănit ne cumpănită. Că nu ne făgăduim firea bunătăţii
celei prea desăvârşit, care eşti Tu, a o şti, de la carele sunt toate, prin care
sunt toate, întru care sunt toate, ci după împărtăşirea ei zicem bune pre toate.
Că fiinţa Ta cea mai presus de dumnezeire pururi au fost şi este ne
împărtăşită de materie, măcar că nu este ne împărtăşită de chip, de chip adică
fără de chip, de chip al chipurilor, de chip cu totul prea chipeşi, pre care
când îl însemnezi ca pre o pecete în fiecare din cele ce sunt, fără de creşterea
Ta şi scăderea, ca Acela ce eşti neschimbat, în alt fel deosebite de Sineţi cu
adevărat pre ele le arăţi. Că ori ce sau adus întru fiinţă, Făptură a Ta este.
O Treime întru unime, şi unime întru Treime, Dumnezeule! Acela ce
cu tăria Ta cea Atotputernică pre toate le ţii şi le ocârmuieşti, şi pre toate le
plineşti, câte Ai făcut! Nu aşa zicem cum că plineşti Tu toate, întrucât a Te şi
cuprinde de dânsele, ci întrucât Tu mai vârtos cuprinzându-le pre ele. Că nu
deosebit câte o parte pre toate le plineşti: Nici se cuvine a socoti că fiecare
din zidiri după măsura mărimii sale, te primeşte pre Tine, adică ceia mai
mare mai mult, şi cea mai mică mai puţin: Pentru că Tu mai vârtos eşti întru
toate, decât acelea toate întru Tine. Pentru că stăpânirea Ta cea peste toate le
cuprinde pre toate: Şi nu va putea a afla cineva chip ca să fugă de puterea
Ta. Că acela ce nu te va avea pre Tine îmblânzit, nu va putea scăpa de Tine
fiind mâniat, „nici de la răsărituri, nici de la apusuri,”121 (precum este scris)
nici de la munţii pustii: Că Dumnezeu judecător este: Şi (aiurea) „unde mă
voi duce de la Duhul Tău; Şi de la faţa Ta unde voi fugi;”122
Mărimea Ta cea nemăsurată ne aduce pre noi să Te înţelegem
înăuntrul tuturor, dar nu închis înăuntru; Afară de toate, dar nu închis afară.
Şi înăuntru eşti pentru aceasta, fiindcă pre toate împreună le ţii: Iar afară
pentru aceasta, fiindcă pentru mărimea Ta cea nemăsurată şi nescrisă
120
Matei 18, 10
121
Psam 74, 6
122
Psalm 138, 6.
împrejur pre toate înăuntru le cuprinzi. Şi pentru că eşti înăuntru, Te vezi
Ziditor: Iar pentru că eşti afară, Te arăţi a toate Ocârmuitor. Şi înăuntru eşti
pentru că toate câte ai făcut, nu sunt fără de Tine: Iar afară eşti, pentru că
toate de Tine înăuntru se cuprind, nu cu mărimea locului, ci cu starea de faţă
cea Puternică a Estimei Tale celei pretutindeni, şi pentru că toate sunt de faţă
înaintea Ta: Măcar că unii pre acestea le pricep: Iar alţii nicidecum nu le
înţeleg.
Deci unimea cea nedespărţită a firii Tale, pre feţe despărţite ale avea
nu este cu putinţă: Că precum eşti Treime întru Unime, şi Unime întru
Treime, aşa despărţire a feţelor a avea nu poţi. Că se numesc uneori câte una
deosebit feţele, dar aşa ai voit Dumnezeule cel Treelnic123 să Te arăţi pre
sineţi nedespărţit a fi cu feţele, întrucât nici un nume al Tău la fiecare din
feţe să nu fie, care să nu se aducă cu ţinere către celălalt. Că precum Tatăl
către Fiul, şi Fiul către Tatăl, aşa şi Duhul cel Sfânt şi către Tatăl şi către
Fiul prea adevărat se aduce: Iar numele cele ce însemnează sau fiinţă sau fire
sau putere a Ta, sau orice cu adevărat se zice Dumnezeu, la toate feţele
deopotrivă se potrivesc: Adică, Dumnezeu, Mare, Atotputernic, Veşnic, şi
toate cele ale fiinţei şi ale firii ce să zic pentru Tine Dumnezeule. Pentru
aceasta nici un nume asemănător al firii celei dumnezeieşte începătoare nu
este, ci aşa să fie potrivit la Tine Dumnezeu şi Tatăl, care să nu se
potrivească acelaşi şi la Fiul Tău, şi la Duhul Tău cel Sfânt. Deci zicem cum
că Tu Tatăl din fire eşti Dumnezeu: Dar şi Fiul din fire este Dumnezeu: Şi
Duhul Sfânt din fire Dumnezeu: Însă nu trei Dumnezeu, ci un Dumnezeu
după fire, Tatăl, şi Fiul, şi Sfântul Duh.
Pentru aceasta dar eşti nedespărţită Prea Sfântă Treime Dumnezeule,
ceia ce în trei feţe te înţelegi, şi re nume despărţite cu glasul le porţi, pentru
că număr înmulţit nu primeşti la numele, cele de la fire să zic. Căci cu
aceasta se arată că nicidecum nu se pot despărţi între sineşi feţele Sfintei
Treimi, care este un Dumnezeu adevărat, că numele fiecăreia din feţe,
pururea se aduce către altă faţă. De voi zice Tată, am arătat Fiu, de voi numi
Fiu, vestesc Tată : De voi chema Duh Sfânt, înţeleg de nevoie al cărui Duh
este, al Tatălui adică şi al Fiului. Aceasta este credinţa cea adevărată, care
este din învăţătura cea sănătoasă. Aceasta este negreşit credinţa cea
sobornicească şi Pravoslavnică, care Dumnezeu m-au învăţat în sânurile
Maicii Bisericii prin darul Său.

CAP , 30.
Rugăciune către Prea Sfânta Troiţă.
123
Sau cel ce eşti întru Treime. Sau, cel în Troiţă.
 Deci te cheamă pre Tine, Doamne Dumnezeul meu, credinţa aceasta
care este întru mine, pre care spre mântuirea mea mi-o ai dăruit mie pentru
bunătatea Ta. Că sufletul celui credincios, din credinţă viază, iar cu nădejdea
ţine, ceia ce cu lucru va vedea. Te cheamă pre tine Dumnezeul meu ştiinţa
mea cea curată, şi dragostea cea dulce a credinţei mele, prin care risipind
întunericul neştiinţei cei dintru mine, la cunoştinţa adevărului m-ai povăţuit,
şi din nebunia cea amară a veacului acestuia m-ai scos, şi cu mila cea mai
dulce decât mierea şi fagurul a iubirii Tale de oameni m-ai îndulcit. Te strigă
pre Tine o fericită Troiţă, cu strigare limpede, şi cu dorinţă curată credinţa
cea întru mine, cu care din pruncie prin strălucirea darului Tău pururea m-ai
luminat : Şi prin învăţăturile maicii Bisericii crescându-o întru mine o ai
întărit. Pre Tine te chem o fericită, şi prea blagoslovită, şi prea lăudată
Treime întru Unime şi Singurime, Părinte, şi Fiule, şi Duhule Sfinte, cel unul
şi singur Dumnezeu şi Domn Mângâietorul, Dragostea, Darul, cea a tot
binele dăruirea şi darea.
Cel Născător, cel ce s-au Născut, cel ce a doua naşte: Lumina cea
adevărată, Lumina cea adevărată din Lumina cea adevărată, Luminarea cea
adevărată : Izvorul, Luminarea, Curgerea. Dintru unul toate, prin unul toate,
întru unul toate. Dintru carele, prin carele, întru carele toate. Viaţă
vieţuitoare, viaţă viaţă din viaţă, viaţă făcătoare de viaţă. Unul din sineşi,
două din unul, şi câtetreile unul. Adevăr Tatăl, Adevăr Fiul, Adevăr Duhul.
O fiinţă dar, (Tatăl, Cuvântul, Mângâietorul,) o Putere, o Bunătate, o fericire
este cel din carele, şi prin carele, şi întru carele, fericite sunt, câte din cele ce
sunt întru fiinţă, au dobândit fericire.

CAP, 31.
Cum că Dumnezeu este viaţa cea adevărată, şi prea desăvârşit.

Dumnezeule, cela ce eşti viaţa cea adevărată, de la carele, şi prin

carele, şi întru carele viază toate, câte cu adevărat şi fericit viază :
Dumnezeule cela ce eşti însăşi bunătatea şi însăşi frumuseţea, de la carele, şi
prin carele şi întru carele se înbunătăţează şi se înfrumuseţează toate, câte
sunt bune şi frumoase : Dumnezeule, către carele credinţa pre noi ne ridică,
nădejdea ne întraripează, dragostea ne uneşte : Dumnezeule, carele a cere
porunceşti, şi a te afla cei ce te caută faci : Carele a bate îndemni, şi celui ce
bate deschizi : Dumnezeule, de la carele a se întoarce, este a cădea : Către
carele a se întoarce, este a se scula, întru carele a rămânea, este a se întări :
Dumnezeule, prin carele nimenea nu te leapădă, fără numai amăgit fiind :
Nimeni nu te caută, fără numai sfătuit fiind : Nimeni nu Te află, fără numai
curăţit fiind : Dumnezeule, pre carele a Te cunoaşte, este a fi viu : Căruia aţi
sluji, este a împărăţi : Pre carele a te lăuda, este mântuire şi veselie a
sufletului : Pre Tine şi cu buzele, şi cu inima, şi cu toată puterea ce este întru
mine Te laud, bene te cuvintez, şi mă închin : Şi bunătăţii Tale pentru toate
facerile de bine cele de la Tine mulţumită Ţie aduc, şi lauda slavosloviei
Tale cânt, Sfânt, Sfânt, Sfânt.
Te chem pre Tine, o fericită Treime, ca apropiindu-te de mine, să mă
faci locaş vrednic al slavei Tale. Rog pre Tatăl prin Fiul, rog pre Fiul prin
Tatăl, şi împreună cu Tatăl şi cu Fiul rog pre Duhul : Precum şi pre Fiul şi
pre Tatăl prin Duhul. Ca toată răutatea păcatului cât de departe să se ducă de
la mine, şi tot felul de faptă bună cea sfântă să se sădească întru mine. O
Dumnezeul meu, a căruia puterea este nemărginită : De carele toate, prin
carele toate, întru carele toate sau făcut, şi cele văzute şi cele nevăzute.
Carele pre cele zidite de Tine dinafară le cuprinzi, dinăuntru le umpli, de sus
le povăţuieşti, şi de jos le mişti : Păzeşte-mă pre mine, pre cel ce sunt lucrul
mâinilor Tale, pre cela ce întu Tine nădăjduiesc, şi numai la mila Ta mă
încredinţez : Păzeşte-mă, rogu-mă, aicea şi pretutindenea, acum şi pururi
dinăuntru şi dinafară, dinainte şi dinapoi, împrejur, despre toate părţile,
întrucât nici o încăpere să nu se deschidă vrăjmaşilor, celor ce pândesc
asupra mea.
Tu eşti Dumnezeul cel Atotputernic, sprijinitorul şi păzitorul tuturor
celor ce nădăjduiesc spre Tine : Fără de carele, nimeni nu este întărit, nimeni
de primejdi nu este izbăvit : Tu eşti Dumnezeul, şi afară de Tine nimeni nu
este Dumnezeu, nici în cer sus, nici pe pământ jos : Cel ce faci cele mari, şi
minunate, şi neajunse, cărora nu este număr. Ţie se cuvine laudă, Ţie se
cuvine cântare, Ţie slavă se cuvine : Ţie toţi îngerii, şi cerurile, şi puterile
cerurilor toate îţi cântă, şi Ţie slavă neîncetat înalţă ca nişte zidiri
Ziditorului, ca nişte robi Stăpânului, ca nişte ostaşi Împăratului : Pre Tine
Prea Sfântă şi nedespărţită Treime toată zidirea Te măreşte, şi tot duhul Te
slavosloveşte.

CAP, 32.
Laudă a Îngerilor şi a oamenilor.

Ţie cei cuvioşi şi cei smeriţi cu inima, Ţie duhurile şi sufletele

Drepţilor, Ţie toţi cei ce petrec în laturea cea de sus, şi toate cetele duhurilor
celor fericite, slavă şi cinste şi închinăciune înălţând fără tăcere se roagă.
Laudă Doamne pre Prea Cinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău împreună
toţi cetăţenii cei mai presus de lume. Te laudă încă şi omul, partea partea cea
mare a zidirii celei zidite de Tine. Ci şi eu omuşorul cel mult păcătos a te
lăuda pre Tine şi a Te iubi foarte doresc şi poftesc. Dumnezeul meu, Viaţa
mea, Tăria mea, Lauda mea, fă-mă şi pre mine vrednic de a Te lăuda şi a Te
slăvi pre Tine ! Dă lumină inimii mele, cuvânt gurii mele : Ca inima mea
adică să cugete slava Ta, iar limba mea să grăiască cântând toată ziua lauda
Ta.
Dar fiindcă nu este frumoasă lauda în gura păcătosului, şi fiindcă «om
ce are buze spurcate sunt eu, «124 pentru aceasta curăţă-mi rogu-mă de toată
spurcăciunea inima mea! Sfinţeşte-mă Sfinţitorul cel Atotputernic, dinăuntru
şi dinafară, şi mă fă pre mine vrednic de a Te lăuda pre Tine. Primeşte cu
bună voire şi cu bună plăcere din mâna inimii mele, şi din dragostea cea din
cugetul meu, primeşte dar pre cea din buzele mele această jertfă, şi facă-se
aceasta bine primită înaintea Ta, şi suie-să la Tine spre miros de bună
mireasmă: Pomenirea cea întru mine a Sfinţeniei Tale, şi desfătarea dulceţei
Tale celei fericite cuprindă pre sufletul meu tot, şi pre acesta hrăpească-l
către dorinţa celor nevăzute ridicându-l! Mută-se cugetul meu de la cele
văzute la cele nevăzute! De la cele pământeşti la cele cereşti! De la cele
vremelnice la cele veşnice! Mută-se dar şi privească privire minunată.
O Veşnicule
Adevărule, şi prea adevărată Dragoste, şi foarte drăgăstoasă Veşnicime! Tu
eşti Dumnezeul meu: Către Tine suspin noaptea şi ziua: La Tine privesc:
Către Tine mă ridic, la Tine a ajunge cât de mult doresc! Cel ce te va
cunoaşte pre Tine, au cunoscut adevărul, au cunoscut veşnicimea: Adevărul
acela ce este mai presus de toate, Tu însuţi eşti: Şi pre Tine noi Te vom
vedea precum eşti, când viaţa aceasta oarbă şi stricăcioasă va trece, întru
care ni se zice nouă: „Unde este Dumnezeul tău;”125 Încă şi eu acum zic:
Unde eşti Dumnezeul meu; „Şi întru Tine puţin oarece răsuflu, când vărs
către Tine sufletul meu,” „strigând în ceasul bucuriei şi al mărturisirii
sunetului ce prăznuieşte şi ospătează.” Ci iarăşi mâhnit este sufletul meu,
pentru că alunecând cade, şi se face adânc, iar mai vârtos se simte pre sine că
este adânc: Iar credinţa mea, pre care ca noaptea înaintea picioarelor mele o
ai aprins, de sineşi întorcându-se zice sufletului meu acestuia.
„Pentru ce eşti mâhnit sufletul meu, şi pentru ce mă tulburi;
Nădăjduieşte spre Dumnezeu:”126 „Făclie este picioarelor mele Cuvântul
Lui.”127 Nădăjduieşte dar şi aşteaptă până când se va schimba noaptea

124
Isaia 6, 5.
125
Psalm 41, 3
126
Psam 41 , 6-7.
127
Psalm 118,105.
trecând, ceia ce este născătoarea celor fărădelege: Până când va trece urgia
Domnului, ai căreia oarecând am fost fii. (Că am fost odinioară întuneric:)
Până când va curge această repejune a apelor, să târâm încă rămăşiţele în
trupul nostru cel omorât de păcat: Cânt. Cântărilor Până când va lumina
ziua, şi se vor pleca umbrele, nădăjduieşte spre Domnul: Dimineaţa voi veni
şi voi privi, şi pururi mă voi mărturisi Lui: Dimineaţa voi sta înainte, şi voi
vedea „mântuirea feţei mele pre Dumnezeul meu:”128 Carele va învia
trupurile noastre cele muritoare, prin Duhul Lui cel ce locuieşte întru noi:
Pentru aceia şi acum suntem noi lumină, când încă întru nădejde am
dobândit mântuirea, şi „fii ai luminii suntem, şi fii ai zilei, nu ai nopţii nici ai
întunericului.”129 „Că am fost oarecând întuneric, iar acum suntem lumină
întru Tine Dumnezeul nostru,”130 fără numai, că prin credinţă încă, şi nu prin
vedere: ……..Romani108 Pentru că nădejdea ceia ce se vede nu este
nădejde.
Te laudă pre Tine Doamne Soboarele Tale cele fără de moarte, acelea
ale Îngerilor şi slăvesc Numele Tău Puterile cele cereşti, care nici au
trebuinţă de a ceti Scriptura noastră aceasta, ca să te cunoască pre Tine
Treimea cea întreit Sfântă şi nedespărţită. „Că pururi văd faţa Ta,”131şi acolo
cetesc fără de sloveniri petrecătoare de vremi, care este voia Ta cea din veac:
Cetesc, şi voiesc şi iubesc: Şi fiindcă pururi cetesc, niciodată nu uită ceia ce
au cetit: Pentru că voind şi iubind, pre ne schimbarea sfatului Tău cetesc, şi
condica lor nu se va închide, nici cartea lor nu se va strânge, că Tu le eşti lor
aceasta,132 şi în veac vei Fi. O prea fericite aceste Puteri ale cerurilor, care
limpede şi curat pot a lăuda cu multă bucurie, şi cu nespusă veselie! Că de
acolo este lor lauda, de unde este veselia, fiindcă neîncetat privesc, de unde
şi a se veseli şi a lăuda pot.
Iar noi cei ce ne cheltuima de grosimea trupului, şi departe de la faţa
Ta întru această nemernicie ne rătăcim şi cu aceste lumeşti învârtiri suntem
cuprinşi şi ne smulgem, după vrednicie a Te lăuda pre Tine nu putem. Dar
însă Te lăudăm şi noi prin credinţă, dar nu întru vedere : Iar duhurile cele
Îngereşti întru vedere Te laudă pre Tine, nu din credinţă. Că aceasta ne
pricinuieşte nouă trupul, a Te lăuda pre Tine în alt chip departe, nu ca acelea.
Dar măcar deşi cu deoebit chip Te lăudăm, însă un Dumnezeu eşti Tu,
Ziditorul a toate, căruia în cer şi pre pământ jertfa laudei se aduce. Însă vom
veni oarecând şi noi prin mila Ta la soarta cea împreună cu aceia, şi
împreună cu ei pururea Te vom vedea, şi fără de sfârşit te vom lăuda. Ci dă-
128
Psalm 41, 7.
129
1Tes. 5, 5.
130
Efeseni 5, 8.
131
Matei 18, 10
132
Carte
mi şi mie Doamne, ca şi întru cât sunt cu acest muritor trup, să-ţi cânte Ţie
inima mea, să Te laude pre Tine limba mea, şi «toate oasele mele să strige
grăind : Doamne, cine este asemenea Ţie »133
Tu eşti Dumnezeul cel Atotţiitor, căruia întru Treimea feţelor, şi întru
Unimea firii cinstindu-te ne închinăm: Tatălui celui ne născut, Fiului carele
din Tatăl s-au născut, Duhului Sfânt carele din însuşi Tatăl se purcede, şi
întru Fiul se odihneşte: Treimei cei Prea Sfinte şi nedespărţite, Dumnezeului
Unuia ce toate le poţi, carele pre noi cei ce nu eram nicidecum, cu puterea
Ta cea tare ne-ai zidit, şi după ce pentru răutatea noastră ne-am pierdut, cu
mila Ta şi cu bunătatea şi cu iubirea de oameni iarăşi ne-ai dobândit. Nu ne
lăsa pre noi, rugămu-ne Ţie, că să ne arătăm nevrednici îndurărilor Tale, şi
către mulţimea facerilor Tale de bine cele către noi nemulţumitorii, cu
căldură foarte ne rugăm Ţie Doamne, şi cu osârdie ne cucerim şi cerem,
creşte întru noi credinţa cea întru Tine, creşte nădejdea cea către Tine, creşte
dragostea! Fă-ne pre noi prin darul Tău, să fim „întru credinţă pururi întăriţi,
iar întru fapte lucrători şi osârduitori, ca prin credinţa cea dreaptă, şi prin
lucrurile cele ce se cer după vrednicia ei,”134 109 Tu miluindu-ne să ajungem
la viaţa cea veşnică: Unde prin slava Ta, precum este, să slujim Măririi Tale,
şi asemenea cu aceia, pre care i-ai învrednicit a fi privitori ei, să putem şi noi
să zicem: Slavă Tatălui Celui ce ne-au făcut pre noi: Slavă Fiului celui ce
ne-au răscumpărat pre noi: Slavă Sfântului Duh celui ce ne-au sfinţit pre noi:
Slavă celei ce este în cele înalte Sfintei şi celei de o fiinţă şi nedespărţite
Troiţe, ale cărei lucrurile sunt nedespărţite, a căreia stăpânirea este veşnică:
Ţie se cuvine laudă, Ţie se cuvine cântare, Ţie slavă se cuvine: Ţie toată
cinstea, şi închinăciunea, şi buna cuvântare, şi mulţumirea Celui a tot Tare şi
Atotputernic Dumnezeului nostru în vecii vecilor, Amin.

CAP, 33.

Aicea omul se tânguieşte, că nu se umileşte în vremea întru care se

roagă lui Dumnezeu, când şi singuri Îngerii privind pre Dumnezeu se
cutremură.

Slăbeşte Doamne, iartă Prea Bunule, iartă şi miluieşte! Fie-Ţi milă de

ne socoteala mea, şi de ticăloşia cea multă! Nu mă lepăda ca pre un
îndrăzneţ, pentru că eu robul Tău (o de aş fi fost măcar bun, şi nu netrebnic
şi rău) după ce sunt şi cu totul rău, îndrăznesc pre Tine Dumnezeul meu cel
133
Psalm 34, 9.
134
Iacov 2, 14: 24-26.
nemărginit întru putere, şi înfricoşat, şi groaznic, fără de inimă umilită şi
zdrobită, şi care să verse izvoare de lacrimi, fără de cucernicia cea
cuviincioasă, şi fără de cutremur, a Te lăuda, a Te bine cuvânta, şi a mă
închina Ţie cutez. Că dacă îngerii închinându-se Ţie şi cântându-ţi se
cutremură, măcar deşi sunt plini de minunată veselie, cum eu cel cuprins de
mulţimea păcatelor, nu mă înspăimânt, când stau înaintea Ta şi-ţi aduc
cântare de jertfă şi laudă; Pentru ce nu mi se înfricoşează inima; Pentru ce nu
mi se îngălbeneşte faţa; Cum nu-mi tremură buzele; Cum nu mi se
cutremură tot trupul; Cum nu plâng înaintea Ta vărsând lacrimi neîncetat;
Voiesc Stăpâne, voiesc cu adevărat, dar nu pot.135 De unde îmi vine mie
foarte a mă minuna eu singur, când Te privesc pre Tine Dumnezeul cel
înfricoşat cu ochii cei din credinţă. Dar cine vreodată şi aceasta va putea, de
nu va ajuta darul Tău; Că toată mântuirea noastră este mare Milă a Ta.
Vai mie ticălosului şi păcătosului, cum aşa de nebun şi nesimţitor sau
făcut sufletul meu, întrucât să nu se cuprindă de frică şi de cutremur, când
stă înaintea lui Dumnezeu, şi grăieşte cântându-i Lui laudele! O prea
ticălosul de mine, cum sau împietrit inima mea! Cum nu varsă neîncetat
izvoare de lacrimi ochii mei, când robul vorbeşte cu Domnul său! Omul cu
Dumnezeu! Zidirea cu Ziditorul! Cel din lut, cu Cel ce au înfiinţat toate din
nimic! Iată Doamne, pune-mă înaintea Ta, şi orice în taină cuget pentru sine-
mi, nu voi tăcea la urechile fraţilor. Tu cel bogat întru îndurări, şi îndestulat
întru răsplătiri, dă-mi mie din bunătăţile Tale, ca dintrânsele să-ţi slujesc Ţie.
Că nu putem de aiurea să-ţi slujim Ţie, nici să-ţi bine plăcem, fără numai din
cele ce Tu ne vei da nouă.
„Pătrunde, rogu-mă, cu frica Ta trupul meu!”136 „Veselească-se inima
ea ca să se teamă de numele Tău!”137 O de ar fi fost Doamne, ca sufletul meu
cel mult păcătos, aşa să se teamă de Tine, precum sfântul acela, carele au zis,
că pururi se teme de Dumnezeu, ca de valurile cele din furtună ce vin asupra
lui. Ci Dătătorule de bunătăţi Dumnezeule, dă-mi împreună cu cântările cele
către Tine să vărs şi izvoare de lacrimi întru curăţenia inimii şi veselia
duhului, ca iubindu-te pre Tine desăvârşit, şi cântându-ţi Ţie după vrednicie
întru însuşi gâtlejul sufletului meu să simt, să gust, şi să cunosc, că Dulce şi
Bun eşti Tu Doamne, precum este scris: „Gustaţi şi vedeţi că bun este
Domnul „138 Fericit bărbatul carele nădăjduieşte spre Dânsul: Fericit norodul
care ştie strigare. CITAT NEGĂSIT 111 „Fericit bărbatul, căruia este
ajutorul lui de la Tine, suişuri în inima sa au pus, în valea plângerii, în locul

135
Romani 7, 15.
136
Psalm 118, 120.
137
Psalm 85, 10.
138
Psalm 33, 8
care au pus.”139 „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pre
Dumnezeu.”140 „Fericiţi cei ce locuiesc în casa Ta Doamne în vecii vecilor
Te vor lăuda.”141

CAP, 34.
Rugăciune care către evlavie şi dumnezeiască dragoste nu puţin
aduce.

Iisuse răscumpărarea noastră, şi dragostea şi dorinţa:

Dumnezeul cel din Dumnezeu: Vino la mine robul Tău: Pre Tine Te chem,
către Tine strig, cu glas mare, din toată inima mea Ţie mă rog, intră în
sufletul meu, şi îl fă Ţie cuviincios pre el, ca să-l ai fără de întinăciune şi
spurcăciune. Pentru că Domnului celui Prea Curat, curată cu adevărat i se
cuvine locuinţa. Deci sfinţeşte-mă pre mine, vasul Tău, carele L-ai făcut:
Deşartă-l pre El de toată răutatea, umple-l de Darul Tău şi plin de acesta îl
păzeşte, ca să-l arăţi vrednic locaş de locuinţa Ta, şi acum, şi pururi. O Prea
Dulce, Prea Drăgăstosule, Prea Poftitule, Prea Plăcutule, Prea Puternice,
Prea Doritule, Prea Cinstitule, Prea Iubitule, Prea Frumosule, decât mierea
mai dulce, decât laptele şi zăpada mai Albule, decât nectarul mai Bunule,
decât aurul şi pietrele cele scumpe mai Scumpule, şi decât toată avuţia şi
slava cea pământească fără de asemănare mai Covârşitorule.
Ce zic, o Doamne Dumnezeul meu; Nădejdea mea cea una; Mila mea
cea prea mare; Ce zic, o dulceaţă prea fericită, şi cu totul întărită; Ce zic,
acestea zicând; Zic ceia ce pot: Dar nu zic ceia ce se cuvine să zic. O de aş
putea să zic unele ca acestea, precum cetele Îngereşti cele cântătoare ale
Tale! O … cum de cu dulceaţă întru laudele cele către Tine şi eu cu totul m-
aşi fi vărsat! O … Cu câtă evlavie, şi cu câtă dorinţă cântările viersului celui
ceresc, spre lauda şi slava Numelui Tău, stând în mijlocul Bisericii, fără de
osteneală şi eu aş fi strigat! Dar fiindcă unele ca acestea eu nu pot, oare
pentru aceasta voi tăcea; Vai celor ce aleg să tacă pentru Tine, Cel ce dezlegi
şi gurile gângavilor, Cel ce şi „din gurile pruncilor, şi a celor fără de răutate
sugători, Ţie îţi săvârşeşte laudă:142 Vai celor ce tac pentru Tine, că şi prea
grăitori de vor fi ei, se văd că bolesc cu ne grăire, când nu vestesc cântările
Tale.

139
Psalm83, 6.
140
Matei 5, 8.
141
Psalm 83, 5.
142
Psalm 8, 3.
 Şi cine este cel ce după vrednicie poate a Te lăuda pre Tine,
Înţelepciunea şi Puterea cea netâlcuită a lui Dumnezeu şi Tatăl; Dar fiindcă
nu ar fi graiuri, care ar fi putut să Te arate oarece pre Tine Cel ce toate şi le
poţi şi le ştii, zic ceia ce acum pot, până când îmi vei porunci să vin la Tine,
unde voi putea să grăiesc ceia ce Ţie se cuvine şi mie mi se cade. Pentru
aceia cucernicindu-mă mă rog Ţie, să nu cauţi numai la ceia ce acum zic, ci
şi la ceia ce acum poftesc să zic. Pentru că poftesc cu poftă mare foarte
pentru Tine a grăi orice se cade Ţie şi să cuvine: Că Ţie se cuvine laudă, Ţie
se cuvine cântare, şi Ţie toată cinstea şi închinăciunea se cuvine.
Deci ştii Ştiutorul celor ascunse Dumnezeul meu, că şi decât cerul, şi
decât pământul, şi decât toate cele dintrânsele, Tu eşti mie mai Bun, Tu eşti
mie mai poftit. Pentru că Te iubesc pre Tine mai mult decât Cerul, şi decât
pământul, şi decât toate cele ce sunt întrânsele: Iar mai vârtos, pentru
dragostea numelui Tău, toate câte trec, fără de îndoială judec că nicidecum
nu se cuvine eu să le iubesc. Deci te iubesc pre Tine Dumnezeul meu şi
Domnul cu dragoste mare: Şi încă foarte poftind poftesc ca şi mai mult să te
iubesc.
Pentru aceasta dă-mi Doamne, ca pururi să Te iubesc, pre cât voiesc,
şi pre cât mi se cuvine, ca numai Tu să fii tot gândul meu, şi toată cugetarea
mea. Deci o de aş cugeta pentru Tine în toate zilele neîncetat! Pre Tine şi
dormind încă de te-aşi simţi! Pre Tine şi noaptea de te-ar întâmpina duhul
meu! Cu Tine de ar vorbi sufletul meu: Întru lumina sfintei Tale vederi de
sar lumina inima mea. Ca Tu îndreptându-mă, Tu povăţuindu-mă, din putere
să merg suindu-mă în putere, Psalm113dscn şi mai apoi de toate pre Tine să
te văd Dumnezeul dumnezeilor în Sion: „Acum adică întru oglindă şi prin
închipuire: Iar atunci faţă către faţă, unde Te voi cunoaşte precum m-am şi
cunoscut.”143 „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pre
Dumnezeu;”144 „Fericiţi cei ce locuiesc în casa Ta Doamne, în vecii vecilor
Te vor lăuda.”145 Deci mă rog Ţie Doamne, după mulţimea îndurărilor Tale,
întru care de moarte ne-am izbăvit, moaie-mi inima mea aceasta aspră, şi
vârtoasă, şi pietroasă, şi ca de fier, prin ungerea Ta cea prea tainică şi prea
lucrătoare: Şi în focul umilinţei, jertfă vie şi neîncetată a mă arăta mă fă.
Fă-mă să am inimă zdrobită şi smerită înaintea Ta, care să izvorască
izvoare de lacrimi. Fă ca dorinţa mea cea către aceste lumeşti cu totul să se
stingă, şi pre cele de aicea trecătoare toate să le uite: Şi pentru mărimea
dorinţei şi dragostei cei către Tine, aşa să mă aflu eu către aceste vremelnice,
întrucât nici să mă tânguiesc pentru dânsele, nici să mă bucur, nici să mă
143
1Corinteni 13, 12.
144
Matei 5, 8.
145
Psalm 83, 5.
înspăimânte când vin asupră: Şi nici cu osârdie pre ele să le poftesc, nici
când veselesc, să mă stric, nici când se pornesc împotrivă, să mă clătesc. Şi
fiindcă „dragostea Ta este puternică, ca moartea,”146 să înghită pre sufletul
meu, rogu-mă, despre toate câte sunt sub cer, puterea cea înfocată şi
curgătoare de miere a dragostei Tale, ca de Tine Unul lipindu-mă, numai cu
pomenirea bunătăţii Tale celei prea dulci să mă hrănesc.
Să se pogoare Doamne (rogu-mă Ţie) să se pogoare pre inima mea
mirosul Tău cel prea dulce! Să pice întru mine îndrăgirea Ta cea curgătoare
de miere! Să vie la mine minunata şi nespusa buna mireasmă cea prin
gustarea Ta, care să lucreze întru mine neîncetate pofte, „şi să izbucnească
din inima mea vine de ape săltătoare în viaţă veşnică:”147 Nemăsurat eşti Tu
Doamne, pentru aceasta şi fără de măsură Eşti vrednic de iubit şi de lăudat,
de cei ce sau răscumpărat prin sângele Tău cel cu nemărginire scump, o
Acela ce eşti al oamenilor îndrăgitorul prea drăgăstos: Stăpân Prea Milostiv,
şi Judecător Prea Drept: „Căruia judecata toată Ţi-o au dat Tatăl:”148 Şi orice
Tu vei judeca cu dreptatea Ta cea prea înţeleaptă, aceia este drept şi
adevărat. Mirare! Cum fii veacului acestuia, fii nopţii şi ai întunericului, cu
mai multă dorinţă, şi osârdie, şi putere, iubesc şi caută bogăţia cea pieritoare,
şi cinstirile cele trecătoare, decât noi cei ce ne-am făgăduit să fim Ţie
slujitori, Te iubim pre tine Dumnezeul nostru, carele nicidecum fiind noi ne-
ai făcut, şi după ce ne-am robit ne-ai răscumpărat.
Că dacă om pre om aşa de multe ori iubeşte, cât unul de altul abia
sufere a se despărţi: Dacă mireasa aşa se lipeşte de mire, cât pentru mulţimea
îndrăgirii nicidecum nu poate să aibă vreo odihnă, nici pre ducerea celui
îndrăgit fără de amărăciune să o sufere: Oare cu care dragoste, cu ce fel de
osârdie, şi cu câtă fierbinţeală se cuvine sufletul cel ce pentru mila prin
credinţă l-ai făcut Ţie mireasă să te iubească pre Tine Mirele cel Prea
Frumos şi împodobit, carele atâta ne-ai iubit pre noi, cât pentru mântuirea
noastră atâtea de multe şi aşa de mari ai lucrat; Că măcar deşi acestea de jos
au oarecare pofte trăgătoare spre dragoste, dar însă dragostele acestea nu aşa
veselesc, precum Tu Dumnezeul nostru. Că dreptul de Tine se îndulceşte,
pentru că dragostea Ta este dulce oarecare şi fără de turburare: Pentru că
inima pre care Tu o vei stăpâni, o umpli de dulceaţă de bucurie şi de linişte:
Iar dragostea veacului acestuia şi a trupului împotrivă, este cu multe griji şi
tulburătoare, şi sufletele, întru care ea se va încuiba, nicidecum nu le lasă să
se liniştească, ci cu neîncetate turburări, şi cu de tot felul de prepusuri şi
temeri le turbură şi le învăluieşte.
146
Cânt. Cânt. 8, 6.
147
Ioan 4, 14.
148
Ioan 5, 27.
 Că Tu eşti veselia celor ce întru dreptate călătoresc, şi după cuviinţă
cu adevărat. Că tare este la Tine liniştirea, şi netulburată viaţa: Şi cel ce intră
la Tine Prea Bunule Doamne, „intră întru bucuria Domnului său,”149 şi mai
mult nu se va teme: Ci laturea cea prea bună apucând, va zice: „Aceasta este
odihna mea în veacul veacului: Aicea voi locui, că l-am ales pre el.”150 Şi,
„Domnul mă paşte, şi nimic nu-mi va lipsi: în locul păşunii acolo m-au
sălăşluit.”151 Hristoase al meu prea dulce, Iisuse al meu Prea Bunule, umple-
mi inima mea, rugu-mă, de dragostea Ta cea nestinsă, şi de pomenirea Ta
cea neîncetată, ca să mă aprind, ca văpaia ce arde, de dulceaţa dragostei celei
către Tine, pre care, măcar nenumărate ape de se vor turna deasupra, să nu
poată să o stingă. Fă Prea Dulce Doamne, ca să te iubesc pre Tine, şi prin
dorinţa Ta să lepăd toată greutatea poftelor mele celor trupeşti, şi de celelalte
însărcinătoare pământeşti dulceţi să mă descarc, care pre ticălosul meu suflet
îl chinuiesc şi îl necăjesc. Ca înapoia Ta spre mirosul miresmelor Tale
alergând cu osârdie, povăţuindu-mă Tu, să mă învrednicesc, cât este cu
putinţă mai degrabă, a dobândi din destul şi vederea frumuseţii Tale. Că
două fiind dragostele, una bună, iar alta rea: Una dulce, iar alta amară, nu
pot încăpea înpreună întru aceiaşi dată întru o inimă. „Pentru aceasta şi de va
iubi cineva altceva afară de Tine, nu este dragostea Ta, Dumnezeule, întru
el.”152 O dragoste a dulceţei, şi dulceaţă a dragostei! O dragoste ceia ce
nicidecum durere nu pricinuieşti, ci îndulceşti! O dragoste ceia ce curat şi
nemăsurat în tot veacul petreci! Dragoste ceia ce pururea arzi, şi niciodată nu
te stingi. Hristoase al meu Prea dulce, Iisuse Prea Bunule, Dragostea,
Dumnezeul meu, aprinde-mă tot cu focul Tău, cu dragostea Ta, cu dulceaţa
şi cu bunătatea Ta, cu bucuria şi veselia Ta, cu desfătarea şi pofta Ta, care
este sfântă şi bună, neprihănită şi Prea Curată, liniştită şi prea întemeiată, ca
şi cu totul fiind plin de dulceaţa dorinţei Tale, cu totul aprins de văpaia
dragostei Tale, să Te iubesc pre Tine Dumnezeul meu din toată inima mea,
din toată măduva măruntaielor celor dinlăuntru ale mele, şi aşa să te am pre
Tine şi în inimă, şi în gură, şi înaintea ochilor mei totdeauna şi pretutindeni,
nici un loc rămânând întru mine spre intrarea dragostelor celor străine şi
mincinoase.
Ascultă-mă Dumnezeul meu! Ascultă-mă lumina ochilor mei!
Ascultă-mi cererile mele, şi dăruieşte mie a mă asculta pentru cele ce cer de
la Tine! Îndurate şi mult Milostive Doamne, să nu fii mie neîmblânzit pentru
mulţimea păcatelor mele, ci pentru bunătatea Ta primeşte rugăciunile

149
Matei 25, 21.
150
Psalm 131, 15.
151
Psalm 22, 1-2.
152
1Ioan 2, 15.
robului tău, şi aşa îmi dăruieşte împlinirea cererilor şi dorinţei mele,
mijlocind, şi rugându-se pentru mine, şi îmblânzindu-te pre Tine, Prea
Proslăvita Pururea Fecioară Maica Ta Maria Doamna mea, împreună cu toţi
sfinţii Tăi. Amin.

CAP, 35.
Rugăciune Prea cu evlavie, împreună cu cântări, şi cu laude.

„Doamne Iisuse Hristoase Fiul şi Cuvântul Tatălui, Cela ce ai venit în

lume să mântuieşti pre cei păcătoşi,”153 rogu-mă Ţie, pentru îndurările
milostivirii Tale, ocârmuieşte viaţa mea, bune fă năravurile mele, îndreptă
faptele mele: Ridică de la mine tot ce pre mine mă vatămă, şi Ţie îţi este
neplăcut, şi îmi dă mie, ceia ce ştii Tu că Ţie îţi este plăcut, şi mie de folos.
Cine poate să arate curat, pre cel ce din necurată sămânţă sau născut, fără
numai Tu singur; Tu eşti Dumnezeul cel Prea Puternic şi Prea Bun. Carele
îndrepţi pre călcătorii de lege, şi învii pre cei omorâţi pentru păcat. Carele
schimbi pre cei ce păcătuiesc şi nu sunt, ia de la mine, orice Ţie din cele ale
mele este neplăcut: Că pre mulţimea greşelilor mele o văd ochii Tăi. Întinde
mâna bunătăţi Tale celei către mine, şi ia de la mine tot ce este potrivnic
ochilor Bunătăţii Tale: Înaintea Ta Doamne este şi sănătatea mea, şi
neputinţa mea: Pre aceia mă rog Ţie o păzeşte iar pre aceasta o vindecă.
Vindecă-mă Doamne, şi mă voi vindeca: Mântuieşte-mă şi mă voi
mântui. Tu eşti acela ce pre cele bolnave le tămăduieşti, şi pre cele tămăduite
le păzeşti: Tu eşti Acela ce numai cu ameninţarea Ta pre cele surpate şi
căzute iarăşi le întocmeşti. Pentru că de vei voi să semeni bună sămânţă în
holda Ta, ceia ce este inima mea, nevoie este mai întâi să smulgi din
rădăcină spinii răutăţilor mele. Prea Dulce, Prea Drăgăstosule, Prea Iubitule,
Prea Îndrăgitule, Prea Doritule, Prea poftitule, Prea Frumosule, varsă peste
inima mea dulceaţa Milei Tale, ca nimic pământesc, nimic trupesc să nu
poftesc nici să gândesc, fără numai pre Tine singur să te iubesc, pre Tine
singur în inimă să te port, şi în buze! Tipăreşte cu degetul Tău pre pieptul
meu pomenirea cea prea dulce a numelui Tău celui curgător de miere, care
niciodată de uitare nu se va şterge. Scrie pre tablele inimii mele voia Ta, şi
îndreptările Tale: Ca pre Tine Domnul meu cel Prea Dulce, şi pre poruncile
Tale, totdeauna, şi pretutindeni, înaintea ochilor să le am. Aprinde sufletul
meu cu „focul Tău acela, carele pre pământ L-ai aruncat şi prea ai voit să se

153
1Timotei 1, 15
aprindă el,”154 „Că Ţie jertfă de duh umilit, şi de inimă zdrobită”155 întru
curgeri de lacrimi în toate zilele să-ţi aduc.
Hristoase al meu Prea Dulce, Iisuse Prea Bunule, precum doresc,
precum din tot sufletul meu cer, dăruieşte-mi mie pre cea către Tine Sfântă
şi Prea Curată Dragoste, care umplându-mă pre mine să mă stăpânească, şi
stăpânindu-mă, cu totul şi tot să mă facă al ei, încă şi semn arătat al aceştia
dă-mi mie pâraie de lacrimi pururi curgătoare: Ca şi singure lacrimile mele
acestea să mărturisească, şi pre acest fel de dragoste a mea către Tine,
acestea să arate, acestea să spună cât Te iubeşte pre Tine sufletul meu, carele
pentru mulţimea dragostei ce are către Tine, nici pre sineşi nu poate a se
ţinea de a nu plânge cu lacrimi.
Îmi aduc aminte, o Stăpâne mult Milostive, de „Ana Femeia cea bună,
care au venit la Cort, să Te roage pentru naşterea de fii: Pentru care spune
Scriptura: Că după lacrimi şi după rugăciuni, faţa nu ş-au mai întristat
încă.”156 Dară însă eu aducându-mi aminte, şi se atâta mare faptă bună, şi de
atâta stăruire şi ne clătire, ştiinţa mă chinuieşte şi mă turbură, că decât
aceasta mă văd pre sine-mi că sunt mult mai jos ticălosul. Că dacă aşa cu
plâns şi aşa au stăruit plângând o muiere care cere fiu, oare cât este dator a
se tângui şi întru plângere a petrece sufletul meu care caută pre Dumnezeu
şi-l iubeşte, şi de dânsul a se lipi prin dragoste pofteşte; Cât este dator a
plânge şi a se tângui aceste fel de suflet, care pre Dumnezeu caută noaptea şi
ziua, şi afară de Hristos, pre nimeni altul a iubi nu voieşte; minune cu
adevărat ar fi, dacă nu „în toate zilele şi nopţile pâine i sar fi făcut lui
lacrimile.”157 „Caută dar spre mine Doamne, şi mă miluieşte, că necazurile
inimii mele sau înmulţit.”158 Dă-mi mie mângâierea Ta cea cerească, nu trece
cu vederea suflet care este ţinut de păcate, pentru care şi a muri Ai voit. Dă-
mi lacrimi, rogu-mă, izbucnitoare dinăuntru din toată inima mea, care să
poată dezlega lanţurile păcatelor mele, şi să umple de bucurie cerească
neîncetat sufletul meu: Ca, de nu cu monahii cei adevăraţi şi desăvârşiţi, (pre
ale cărora urme a le urma nu pot) măcar cu femeile cele cuvioase să mă
învrednicesc a avea oarece parte întru Împărăţia Ta.
Mi-au venit mie asemenea întru aducere aminte şi de cuvioşia altei
femei ce cu osârdie te căuta pre Tine după ce Te-ai pus în mormânt, care, şi
după ce singuri Apostolii sau dus, ea nicidecum nu s-au depărtat, ci la multă
vreme „tânguindu-se sta lângă mormânt mâhnită şi întristată:”159 Apoi
154
Luca 12, 49.
155
Psalm 50, 18.
156
1Împăraţi 1, 12. 18-19.
157
Psalm 41, 3.
158
Psalm 24, 17-18.
159
Ioan 20, 11.
sculându-se, şi lacrimi multe vărsând, iarăşi şi iarăşi au venit cercând cu
ochii deştepţi groapa mormântului celui deşertat, nu cumva Te va vedea
undeva pre Tine pre carele cu fierbinte dorinţă Te căuta. Căci cu adevărat
aceasta, şi odată, şi de două ori au intrat în Mormânt căutând împrejur: Dar
însă aceştia ce era ţinută prea mult de dragoste, nu i-au ajuns atâta: Că bine
este a petrece întru lucrările cele bune: Ci şi mai mult decât cei mulţi au
iubit, şi iubind au plâns, şi plângând au căutat, şi căutând au stăruit: Şi
pentru aceasta şi întâi ea a Te afla pre Tine, şi a Te vedea, şi împreună a
vorbi cu Tine sau învrednicit.
Şi nu numai, ci şi însăşi ucenicilor ea sau arătat mai înainte vestitoare
a Slăvitei Învierii Tale, Tu poruncindu-i, şi cu iubire de oameni îndemnându-
o: „Mergi şi spune fraţilor mei, să meargă în Galileia, acolo mă vor
vedea.”160 Deci dacă aşa plângea, şi întru tânguire petrecea femeia, ceia ce
întru cei morţi pre Tine cel viu te căuta, şi de Tine se atingea cu mâna cea
din credinţă, oare cât este cu cuviinţă să plângă, şi întru tânguire să petreacă
sufletul cel ce cu inima Te crede, şi cu gura Te mărturiseşte pre Tine
Mântuitorul şi Izbăvitorul lui, carele în ceruri pre scaun acum şezi, şi peste
toţi împărăţeşti; Cât este dator să suspine şi să se jelească acest fel de suflet,
care din toată inima Te iubeşte, şi din tot cugetul doreşte să Te vadă pre Tine
cel ce singur Eşti scăparea celor ticăloşi, şi singur nădejdea, căruia fără de
nădejde de a se milui nimeni vreodată nu se va ruga.
Dă-mi mie Doamne acest dar pentru Tine însuţi, şi pentru numele Tău
Cel Sfânt! Ca, de câte ori eu pentru Tine voi gândi, pentru Tine voi grăi,
pentru Tine voi scrie, pentru Tine voi ceti, pentru Tine voi socoti: De câte
ori pentru Tine îmi voi aduce aminte, şi înaintea Ta voi sta jertfă de laudă şi
de rugăciune aducând, de atâtea ori ploi de lacrimi următoare mie, cu
îndestulare şi dulceaţă, să vărs: „Cât noaptea şi ziua, lacrimile mele să mi se
facă mie pâinea mea.”161 Că Tu Împăratul Slavei, şi Domnul a toată fapta cea
bună, ne-ai învăţat pre noi şi cu cuvântul, şi cu pilda, a plânge şi a ne tângui;
„Fericiţi (zicând) cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.”162 „Tu pentru
prietenul Tău cel mort Ai plâns,”163 „încă şi pentru peirzarea cetăţii mult Ai
lăcrimat.”164
Pentru aceasta mă rog ţie Iisuse Prea Bunule, pentru lacrimile Tale
acele de mult preţ, şi pentru toate îndurările Tale cu care a ne ajuta nouă
celor pierduţi, minunat Ai voit, dă-mi mie acest dar al lacrimilor, pre care
foarte îl doreşte şi îl pofteşte sufletul meu: Că pre acesta Tu ne dându-l, de la
160
Matei 28, 10.
161
Psalm 41, 3.
162
Matei 5, 4.
163
Ioan 11: 35.
164
Luca 19, 41.
sine-mi a-l avea nu pot, fără numai prin Sfântul Tău Duh, carele moaie
inimile celor ce păcătuiesc, şi spre a plânge le umileşte. Dă-mi mie darul
lacrimilor, precum l-ai dat pre el Părinţilor noştri, pre ale cărora urme mi se
cuvine mie să le urmez, în toată viaţa mea pre sine-mi tânguindu-mă,
precum aceia noaptea şi ziua neîncetat se tânguia: Pentru rugăciunile acelora
care bine au plăcut Ţie, şi cu credinţă au slujit Ţie, milostiveşte-te şi spre
mine cel foarte ticălos şi nevrednic robul Tău, dăruieşte-mi mie darul acesta,
neîncetat să lăcrimez, dă-mi mie această udare şi de sus şi de jos arătându-
mă şi pre mine cu ploile lacrimilor mele udat: „Ca întru acest chip unele ca
acestea lacrimi să mi se facă mie noaptea şi ziua pâinea mea:”165 Şi să stau
înaintea Ta o Dumnezeul meu, ca o ardere întreagă hrănită şi grasă, care prin
focul zdrobirii, întru miros cu bună mireasmă să aduce Ţie, „jertfită fiind pre
jertfelnicul inimii mele, şi plină de grăsime şi de seu primită.”166
Dă-mi mie o Acela ce eşti Prea Dulce, acest fel de izvor pururi
curgător, izvor curat, întru care această jertfă întinată a mea, spălându-se să
se aducă Ţie! Că deşi ajutându-mi darul Tău, pre mine tot m-am afierosit,
dar întru multe în toate zilele mă poticnesc păcătuind pentru neputinţa mea
cea multă: Deci dăruieşte-mi mie darul lacrimilor Dumnezeule cel bine
cuvântat şi Prea Bun, şi prin dulceaţă mai vârtos a dragostei Tale, şi prin
aducerea aminte a îndurărilor Tale, „găteşte-mi mie această masă înaintea
Ta,”167 şi mă întăreşte, ca de câte ori aş fi voit, să mă satur dintru dânsa.
Dă-mi mie după mulţimea bunătăţii Tale şi a milei Tale, „ca paharul
Tău îmbătându-mă pre mine ca un puternic,”168 cu îndestulare să sature
cetatea mea: Pentru ca şi către Tine să privească duhul meu şi către
dragostea Ta să se aprindă cugetul meu, uitând el toată deşertăciunea şi
ticăloşia. Auzi-mă o Dumnezeul meu! Auzi-mă o luminătorul meu! Auzi-mă
pentru cele ce cer de la Tine, şi dă-mi mie a cere acelea pentru care mă vei
auzi, o Prea Îndurate şi lesne împăciuite Doamne! Nici să fii neîmblânzit
către mine pentru cele multe păcatele mele, ci pentru bunătatea Ta primeşte
rugăciunile robului Tău, şi împlineşte cererile pentru care mă rog, cu
mijlocirea şi darul Prea Slăvitei Fecioare Marie-i Doamnei mele, şi ale
tuturor sfinţilor Tăi Amin.

CAP, 36.

165
Psalm 41, 3.
166
Psalm 62, 6.
167
Psalm 22, 5./ Biblia 1914: 22, 6.
168
Psalm 22, 7.
 Prin această rugăciune prea mult se umileşte sufletul cetindu-se în
linişte.

Iisuse Dumnezeul meu, Iisuse Prea Îndurate, Iisuse nemărginite întru

bunătate, carele Ai primit a muri pentru păcatele noastre, şi Αi înviat pentru
îndreptarea noastră: Rogu-mă Ţie pentru Învierea Ta cea Prea Slăvită,
înviază-mă şi mă scoală pre mine din mormântul tuturor greşelilor şi
fărădelegilor mele, şi parte îmi dă mie în fiecare zi întru sculare şi înviere ca
aceasta ce apucă mai înainte, ca să mă fac vrednic, a dobândi cu adevărat şi
parte a Învierii Tale. O Prea Dulce, Prea Drăgăstosule, Prea Iubitule, de
daruri Izvorâtorule, Prea Cinstite, Prea Doritule, Prea Poftitule, Prea
Frumosule, care Te-ai înălţat la cer ca să Te arăţi întru Slava Ta, şi să şezi
dea Dreapta Tatălui ca un Împărat Prea Puternic: Trage-mă pre mine sus
către Tine, „ca întru mirosul mirurilor Tale să alerg în urma Ta.”169 Voi
alerga cu adevărat, şi nu voi rămânea de mă vei trage Tu, de mă vei povăţui
pre mine cel ce alerg. Trage gura sufletului ce însetează de Tine. La
curgerile cele mai presus de lume ale veşnicului saţ: Iar mai vârtos mă trage
pre mine către Tine Însuţi Acela ce eşti Izvorul Cel Viu, ca, după cât este cu
putinţă mie, dintru dânsul să beau. Din care pururi voi fi viu, Dumnezeul
meu, Viaţa mea!
Că Tu Stăpâne, cu Sfântă şi Blagoslovită Gura Ta Ai zis: „Cel însetat
să vină la Mine, şi să bea:”170 O Izvorule cel ce izvorăşti viaţă, dă sufletului
celui însetat pururi din Tine să bea, ca, după cea Sfântă şi ne mincinoasă
făgăduinţa Ta, „să curgă din pântecele meu ape vii!”171 O Izvorule al vieţii,
satură cugetul meu „din pârâul desfătării Tale:”172 Îmbată inima mea cu cea
trează şi Înţeleaptă beţie a dragostei Tale, ca să uit cele deşarte şi pământeşti,
şi Pre Tine nelipsit întru pomenire avându-te să mă veselesc, după cum este
scris: „Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu, şi m-am veselit.”173
Dă-mi mie Duhul Tău cel Sfânt, pre care îl însemna apele acelea, care
celor însetaţi ale da Te-ai făgăduit! Dă-mi ca să mă silesc cu deplină dorinţă
şi cu toată sârguinţa acolo unde credem că după patru zeci de zile de la
Învierea Ta Te-ai suit: Ca întru această ticăloşie numai cu trupul să fiu ţinut,
iar împreună cu Tine totdeauna cu gândul şi cu osârdie să mă aflu: Ca acolo
inima mea să fie, unde eşti Tu Vistieria mea cea dorită şi neasemănată şi mie
foarte poftită. Că în potopul acest mare al vieţii acesteia, întru care de
valurile ce suntem împresuraţi ne tulburăm, unde nici o stare întărită şi
169
Cântarea Cântărilor 1, 3.
170
Ioan 7, 37.
171
Ioan 7, 38.
172
Psalm 35, 8.
173
Psalm 76, 3.
întemeiată, nici loc iubit nu este unde „picioarele porumbiţei ar fi putut să se
razăme,”174 nicăieri nu este nouă întemeiată pacea, nicăieri fără de temere
odihna: Pretutindeni lupte şi priciri, pretutindeni cei ce vrăjmăşesc: De afară
războaie, dinăuntru temeri.
Şi fiindcă noi oamenii parte suntem din cer, şi parte din pământ, şi
trupul cel stricăcios năpădeşte asupra sufletului, din care pricină, sufletul cel
părtaş cu acela şi împrietenit, ostenit fiind acum de cale şi obosit, au slăbit şi
zace slăbănogit: Şi sfărâmat şi zdrobit fiind de deşertăciunile, prin care au
trecut, este ţinut de multă foame şi sete, şi nu am ce să-i pun lui înainte,
„căci sărac şi lipsit sunt eu:”175 Pentru aceasta Tu Doamne Acela ce eşti
îndestulat de toate bunătăţile, Ospătătorul cel bogat al ospeţelor celor mai
presus, dă celui flămând hrană, adună pre cel risipit, vindecă pre cel
sfărâmat! Iată au stătut înaintea uşii şi bate. Rogu-mă Ţie pentru îndurările
Milei Tale, întru care, răsărit arătându-te Cel dintru Înălţime, ne-ai cercetat
pre noi: Deschide celui vrednic de milă carele bate, tinzând Mâna milei Tale:
Şi Milostiv a Te face lui bine voind, porunceşte ca să intre la Tine, să se
odihnească întru Tine, şi să se răsufle, hrănindu-se din Tine Acela ce eşti
Pâinea cea cerească şi vie: ca săturându-se şi întărindu-se, la cele mai înainte
să sporească, şi valea aceasta a plângerii pre sus trecându-o, şi de aripa
Dragostei celei Dumnezeieşti răpindu-se să zboare la Împărăţia cea cerească.
Să ia o Doamne, să ia (rogu-mă Ţie) duhul meu aripi ca de vultur, şi
să zboare, şi să nu se sfârşească. Să zboare şi să ajungă până la „buna
cuviinţa casei Tale, şi până la locul locaşului slavei Tale:”176 Ca la masa care
se ospătează cetăţenii cei mai presus de lume, şi duhul meu acesta să se
împărtăşească de păşunea celor negrăite ale Tale, în loc de verdeaţă, la
râurile cele îndestulate care curg acolo: Să se odihnească întru Tine
Dumnezeul meu inima mea. Inima mea, noianul cel mare, şi umflat cu valuri
cu spumă: Tu Acela ce „ai poruncit viforului, şi au stătut întru linişte,”
păşeşte pe valurile inimii mele, ca să înceteze, şi întru liniştire şi alinare să
se facă toate cele ale mele,”177 ca numai pre Tine singur cel ce eşti Bunul
meu cel adevărat să te îmbrăţişez eu şi să te cuprind, şi Pre Tine lumina cea
Prea Dulce a ochilor mei să Te privesc, de negura cea oarbă a pomenirilor
celor mult tulburate izbăvindu-mă eu. Scape sufletul meu sub acoperământul
Aripilor Tale Doamne, din tulburarea gândurilor veacului acestuia, ca de
răcoreala cea de la Tine umbrindu-se, cu bucurie să cânte zicând: „În pace
împreună mă voi culca şi voi adormi.”178
174
Facere 8, 9.
175
Psalm 85, 1.
176
Psalm 25, 8.
177
Psalm 106, 29.
178
Psalm 4, 8.
Culcă-se, mă rog Doamne Dumnezeul meu, şi doarmă pomenirea mea
încetând şi nelucrătoare făcându-se de tot răul: Întoarcă-se de nedreptăţi, şi
păzească cele drepte: Că ce mai bun, şi ce mai dulce sar fi făcut ei, decât
întru această pâclă a vieţii, şi întru amărăciunile cele ce plutesc întru dânsa,
către dulceaţa lui Dumnezeu să privească, şi să suspine în urma fericirii celei
veşnice; Şi acolo cu tot sufletul să ia aminte, unde cu întemeiere poate a
dobândi veseliile cele adevărate; o Prea Dulce, Prea Drăgăstosule Prea
Iubitule, de daruri izvorâtorule, Prea Doritule, Prea Îndrăgitule, Prea
Frumosule, când Te voi vedea pre Tine; Când voi sta înaintea Feţei Tale;
Când de frumuseţea Ta mă voi sătura; „Când din temniţa aceasta întunecată
mă vei scoate, ca să mă mărturisesc Numelui Tău,”179 ca să nu mai am de
aceia trebuinţă de zdrobirea inimii şi de umilinţă;
„Când mă voi muta la cea minunată şi frumoasă casa Ta, întru care
răsună glas de bucurie şi de mărturisire, în corturile drepţilor;”180 „fericiţi
sunt cei ce locuiesc întru această Casă a Ta Doamne, în vecii vecilor, Te vor
lăuda pre Tine.”181 „Cât de fericiţi şi cu adevărat prea fericiţi şi cu adevărat
prea fericiţi sunt, pre care i-ai ales şi i-ai luat întru Cereasca aceia Moştenire
a Ta:”182 Iată Doamne sfinţii Tăi, ca şi crinii înfloresc înaintea Ta.” „Că se
umplu din grăsimea Casei Tale, şi din pârâul desfătării Tale îi vei adăpa pre
ei. Că Tu eşti izvorul vieţii, şi întru lumina Ta văd lumină,”183 cât şi ei
făcându-se lumină, „aceia adică ce sau luminat de Tine Dumnezeule Cel ce
ai luminat lumea, strălucesc la faţă ca soarele.”184 „O! Cât de minunate, cât
de frumoase, cât de iubite sunt locaşurile Tale Doamne al Puterilor! Doreşte
şi se sfârşeşte sufletul meu cel păcătos a intra întru dânsele.”185 „Doamne
iubit-am buna cuviinţa Casei Tale, şi locul locaşului slavei Tale.”186
„Una am cerut de la Domnul, aceasta voi căuta: ca să locuiesc eu în
Casa Domnului în toate zilele vieţii mele:”187 „În ce chip doreşte cerbul spre
izvoarele apelor, aşa doreşte sufletul meu spre Tine Dumnezeule: Când voi
veni, şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu;”188 „Când voi vedea pre
Dumnezeul meu, de carele au însetat sufletul meu;”189 Când pre El îl voi
vedea în pământul celor vii; Că pre acest pământ al muritorilor, nu se va

179
Psalm 141. 10.
180
Psalm, 41. 4-5.
181
Psalm 83, 5.
182
Psalm 64, 4.
183
Psalm 35, 8-9.
184
Matei 13, 43.
185
Psalm 83, 1.
186
Psalm 25, 8.
187
Psalm 26.7
188
Psalm 41, 1-2.
189
Psalm 62, 2.
vedea cu ochi muritori. Ce dar voi face eu ticălosul; Cel ce sunt ferecat cu
greutatea obezilor muririi mele; Ce voi lucra; „Până când suntem în trup, ne
aflăm departe de Domnul:”190 „Nu avem aici cetate stătătoare, ci cea viitoare
căutăm:”191 „Iar petrecerea noastră în ceruri este” FILIPENI 3,2
„Vai mie, că nemernicia mea sau îndelungat! Sălăşluitu-m-am cu
sălaşele lui Chidar: mult au nemernicit sufletul meu:”192 „Cine îmi va da mie
aripi ca de porumbiţă, şi voi zbura, şi mă voi odihni;”193 Nimic nu este mie
aşa dulce, precum a fi împreună cu Domnul meu. Că bine este mie, a mă lipi
de Dumnezeu. Dă-mi mie Doamne, în câtă vreme voi fi împreună cu
mădulările acestea stricăcioase, a mă lipi de Tine, precum este scris: „Că cel
ce se lipeşte de Domnul, un Duh este cu Dânsul.”194 Dă-mi mie Doamne
aripi de vedenie, cu care întraripându-mă, să zbor sus: Şi fiindcă toate cele
de-a stânga jos se află, ţine pre sufletul meu, ca nu cândva întru cele mai de
pre urmă ale căii celei întunecoase să cadă: Nu pâcla cea pământească
punându-se în mijloc, de Tine Soarele Dreptăţii să se despartă, şi negura cea
din umbre întunecând, să se oprească de a căuta în sus la cele înalte. Deci
pentru aceasta mă ridic către pacea cea dulce şi către aşezarea cea veselă şi
lină care este întru lumină.
În Mâinile Tale ţine inima mea: Că fără de Tine, nu este putincioasă la
cele mai înalte a se răpi. Acolo mă sârguiesc, unde pacea desăvârşit
împărăţeşte, şi seninul neîncetat roşeşte: Cine şi îndreptă duhul meu, după
voia Ta înălţându-l: Ca, Tu povăţuindu-l, să se suie în laturea cea prea
roditoare, unde este acela ce paşte pre Israil cu păşunea adevărului: Ca acolo
cu răpită cugetare, să te îmbrăţişeze pre Tine Acela ce Eşti Înţelepciunea cea
Prea Înaltă, care în toate încapi, prin toate străbaţi, pre toate le chiverniseşti.
Şi cu adevărat pre sufletul meu întru acest chip către Tine Zburând, multe
sunt cele ce îl tulbură şi-l învăluiesc: Ci prin porunca Ta, Doamne, toate mi
se vor alina mie. El numai singur sufletul meu să tacă, toate să le treacă, de
toate câte sunt zidite mai presus să se înalţe, şi către Tine să vină, către Tine
Unul Ziditorul tuturor ochii cei din credinţă să-şi razime: Către Tine să se
întindă, la Tine să caute, pre Tine să te socotească, pre Tine să Te privească,
Pre Tine înaintea ochilor lui dea pururi să te pună, pre Tine din toată inima
să te cheme, pre Bunul cel Adevărat şi Prea Înalt, pre veselia ceia ce petrece
fără de sfârşit.
Multe sunt vedeniile, întru care sufletul cel ce s-au afierosit Ţie,
minunat sar fi hrănit. Dar nici întru una dintru acestea aşa sufletul meu nu se
190
2Cor. 5, 6.
191
Evrei 13, 14.
192
Psalm 119, 5-6./ Biblia 1914 Psalm 119, 5.
193
Psalm 54, 6.
194
1Cor. 6, 17.
îndulceşte nici se odihneşte precum întru Tine, când pre Tine numai Te
gândeşte şi Te socoteşte. „Cât de multă este mulţimea bunătăţii Tale
Doamne!”195 Cât de minunat întru inimile celor ce Te iubesc pre Tine
insufli! Cât de prea slăvită este dulceaţa dragostei Tale, de care se desfată cei
ce nimic nu iubesc afară de Tine, nimic alt nu caută, nici a gândi doresc!
Fericiţi sunt aceia cărora numai Tu singur le eşti nădejdea, al cărora tot
lucrul le este a se ruga! Fericit este pustnicul şi liniştitul, cel ce neîncetat la
straja sa stă ziua şi noaptea, carele şi întru acest trup stricăcios încă fiind,
gustă oarece din Dulceaţa Ta.
Rogu-mă Ţie pentru Rănile cele dătătoare de viaţă care Ai suferit
pentru mântuirea noastră, prin carele au izvorât „Sângele cel Prea Scump
acela, întru care ne-am răscumpărat cu preţ,”196 răneşte-mi sufletul meu cel
iubitor de păcate, pentru care şi a muri Ai voit: Pătrunde-l pre el cu săgeata
cea înfocată şi Prea Puternică a dragostei Tale celei prea covârşitoare: Pentru
că viu este Cuvântul lui Dumnezeu, CITAT NEGĂSIT.EVR..dscn 126 şi
lucrător, şi decât toată sabia cea cu două ascuţişuri mai tăios. Tu Acela ce
eşti Arcul cel ales, şi sabia cea prea ascuţită, care cu puterea Ta poate a trece
prin coiful cel prea tare al inimii celei omeneşti, străbate inima mea săgeata
dorinţei Tale, ca să zică către Tine sufletul meu: „Rănit sunt eu de dragostea
cea către Tine:”197 Întrucât dintru acest fel de rană a dragostei celei către
Tine să-mi curgă cu îndestulare din ochi mei noaptea şi ziua lacrimile.
Loveşte Doamne loveşte (rogu-mă Ţie) sufletul meu cel prea
împietrit, cu vârful cel puternic şi milostiv al Suliţei dragostei Tale, şi mai
întru adânc la acela dinăuntru ale mele prin cea minunată puterea Ta
ajungând, scoate din capul meu apă din destul, ca să izbucnească izvoare
pururi curgătoare de lacrimi din ochii mei, celui ce sunt cuprins de prea
înfocată îndrăgire şi dorinţă a vederii Tale celei prea frumoase: Şi aşa mă fă
pre mine să plâng neîncetat, nici o mângâiere în viaţa aceasta primind eu,
până când întru cereasca Ta Cămară mă voi învrednici a Te vedea Pre Tine
Mirele cel Prea Frumos cu podoaba, şi Dumnezeul meu şi Domnul: Ca acolo
pre cea Slăvită şi minunată, şi prea Frumoasă, şi de tot felul de dulceaţă prea
plină faţa Ta privindu-o, împreună cu ceilalţi aleşi ai Tăi, rugători şi eu să
stau înaintea Măririi Tale: Şi plin făcându-mă de cereasca Ta aceia şi
netâlcuita veselie, să strig şi eu împreună cu cei ce Te iubesc pre Tine,
zicând: Iată dar, pre Acela de carele doream, acum îl văd: Ceia ce
nădăjduiam, acum o ţin: Ceia ce pofteam, acum o am. Că în ceruri m-am
unit cu Acela, pre carele, pre pământ petrecând eu, din toată tăria mea l-am
195
Psalm 30, 19.
196
1Petru 1, 18-19.
197
Cântarea Cântărilor: 5, 9.
iubit: Pre Carele cu toată dragostea l-am îmbrăţişat, de carele cu toată
dorinţa m-am lipit. Pre Acesta îl laud, pre Acesta bine îl cuvintez, şi mă
închin Acestuia: Dumnezeului meu celui viu, şi carele împărăţeşte în vecii
vecilor, Amin.

CAP, 37.
Rugăciune la împresurarea necazului.

Miluieşte-mă Doamne, miluieşte-mă mult Îndurate, miluieşte-mă pre

mine cel păcătos şi ticălos, pre mine cel ce nevrednice am făcut, şi vrednice
pătimesc. Pre mine cel ce adeseori Ţie greşesc, şi în fiecare zi bătăile cele de
la Tine sufăr. De voi cumpăni răul cel ce în fiecare zi am făcut, nu este
deopotrivă cât sufăr. Mai grea este ceia ce am făcut, mai uşoară ceia ce
pătimesc. „Drept eşti Doamne, şi dreaptă este judecata Ta:”198 Toate
judecăţile Tale, şi drepte sunt, şi adevărate. Drept şi adevărat eşti Doamne
Dumnezeul nostru, şi nu este nedreptate întru Tine. Că nu fără de dreptate,
nici fără de milostivire ne pedepseşti pre noi când păcătuim. Doamne
Atotputernice şi Prea Îndurate, carele, nicidecum fiind noi, cu puterea Ta cea
tare ne-ai făcut, şi după ce pentru răutatea noastră am pierit, cu milă şi iubire
de oameni minunat ne-ai mântuit.
Ştiu eu, şi bine şi fără îndoială ştiu, că viaţa noastră nu în deşert şi
cum sar întâmpla se poartă, ci de Tine Domnul şi Dumnezeul tuturor se
iconomiseşte şi se ocârmuieşte, şi Tu porţi grijă de toţi adică, iar mai cu
deosebire de robii Tăi cei ce toată nădejdea lor la mila Ta şi-au pus. Pentru
aceasta mă rog Ţie cu osârdie cucerindu-mă, să nu-mi faci mie după păcatele
mele, pentru care urgiei Tale m-am făcut vinovat, şi după mila Ta, care, şi
decât păcatele a toată lumea este mai mare: Deci Tu Doamne Dumnezeul
meu, Acela ce de afară mă cerţi cu bătăi, dă-mi dinăuntru răbdare, care
pururi să fie cu mine neîncetat, ca niciodată lauda Ta să nu lipsească din
gura mea.
„Miluieşte-mă Dumnezeule, miluieşte-mă,”199 şi-mi ajută, precum Tu
ştii că este de nevoie şi sufletului meu şi trupului: Că Tu toate le ştii, toate le
poţi, Acela ce viezi în veci.

CAP, 38.
Rugăciune către Fiul prea evlavioasă.
198
Psalm 118, 137.
199
Psalm 56, 1.
 Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu celui viu, Acela ce ţi-ai
întins Mâinile Tale pre Cruce, şi pentru răscumpărarea tuturor oamenilor, ai
băut paharul Patimii, binevoieşte a-mi da mie astăzi ajutorul Tău: Iată vin eu
cel sărac la Tine cel Bogat: Cel ticălos la Cel Milostiv: Să nu mă duc deşert,
sau trecut cu vederea: Flămând fiind încep, să nu sfârşesc de la Tine
nemâncat: Leşinat de foame vin, să nu mă duc nehrănit: Şi fiindcă mai
înainte de a mânca suspin, măcar după suspinări dă-mi să mănânc: Deci mai
înainte de toate, o Prea Dulce Iisuse, înaintea Bunătăţii Tale celei mari,
PSALM 51, 6dscn128. mărturisesc asupra mea fărădelegea mea: „Iată
Doamne întru fărădelegi m-am zămislit eu, şi m-am născut,”200 şi Tu m-ai
scăpat pre mine, şi m-ai curăţit, iar eu după aceia iarăşi, întru mai mari
căderi m-am întinat: Că m-am născut întru cele de nevoie, şi pre urmă m-am
ticăloşit întru cele de voie.
Ci de mila Ta Doamne, aducându-mi aminte, m-ai scos pre mine de la
casa tatălui meu celui trupesc, şi din locaşurile păcătoşilor, şi mi-ai insuflat
mie a urma Ţie împreună cu neamul celor ce caută faţa Ta, celor ce
călătoresc pre calea cea dreaptă a Ta, celor ce petrec în crinii curăţiei şi ai
cuvioşiei, şi împreună cu Tine pururi şed în casa cea de ospăţ a sărăciei celei
prea înalte: Iar eu pentru acest fel de facere de bine nemulţumitor fiind,
măcar deşi m-am afierosit pre sine-mi celor sfinţite ale credinţei, multe din
cele ne cuvioase am îndrăznit, multe din cele nespuse am făcut, şi trebuinţă
fiind de a îndrepta cele păcătuite, eu păcate peste păcate am adaos. Acestea
sunt răutăţile mele Doamne, prin care eu, pre Tine te-am necinstit, iar pre
mine m-am întinat, pre mine cele ce sunt zidit după chipul Tău şi după
asemănare: Mândria, slava deşartă, şi altele, şi altele, foarte multe: Întru care
ticălosul meu suflet se chinuieşte şi se necăjeşte, se sfarmă şi se prăpădeşte.
Iată Doamne, „fărădelegile mele au covârşit capul meu, şi ca o sarcină grea
sau îngreuiat peste mine:”201 Şi de nu Tu (al Căruia este a milui şi a mântui)
milostivindu-te îmi vei întinde Dreapta Mărimei Tale, silit sunt a mă afunda
întru adânc ticălosul. Ia aminte dar spre mine Doamne Dumnezeul meu, şi
vezi, că Sfânt eşti: Şi acum vrăjmaşul bucurându-se năvăleşte asupra mea, şi
zice: „Dumnezeu l-au părăsit pre el, să-l gonesc şi să-l prind pre el, că nu
este cel ce izbăveşte.”202 „Şi Tu Doamne, până când; Întoarce-te Doamne,
izbăveşte sufletul meu, mântuieşte-mă pentru mila Ta!”203 Miluieşte pre fiul
Tău, pre care întru durere nu puţină, l-ai născut: Nici să ei aminte la răutatea

200
Psalm 50, 6.
201
Psalm37, 4.
202
Psalm 70, 12.
203
Psalm 6, 3-4.
mea, întrucât să-ţi uiţi bunătatea Ta. Carele Tată nu izbăveşte pre fiul său;
Sau carele fiu nu se ceartă de tatăl său cu toiag de blândeţe;
Deci, o Tată Stăpâne, deşi păcătos sunt, dar nu pot să nu fiu fiul Tău,
că Tu pre mine şi m-ai zidit, şi m-ai înnoit! Deci fiindcă am păcătuit,
îndreptă-mă: şi cu bătăi întâi îndreptându-mă, aşa Unuia Născut Fiului Tău
mă dă. „Au doară va uita maica naşterea pântecelui său; Cu adevărat deşi
aceasta va uita, dar însă Tu o Tată, te-ai făgăduit, că nicidecum nu vei
uita.”204 Iată strig, şi nu mă auzi, mă chinuiesc, şi nu mă mângâi, ce voi zice;
Şi ce voi face eu ticălosul; De această dară mângâiere lipsit fiind eu
ticălosul; „m-am lepădat de la faţa Ochilor Tăi.”205 Vai mie! Din câte
bunătăţi, în câte răutăţi am căzut! Unde mă sârguiam, şi unde am ajuns!
Unde sunt: Şi unde nu sunt; Către care răsuflam, şi acum întru care suspin;
Am căutat cele bune, şi iată tulburare! Iată acum mor, şi Iisus nu este cu
mine! Şi cu adevărat mai bine îmi era mie nicidecum să nu fiu, decât fără de
Iisus să fiu: mai cu plăcere îmi era mie nicidecum să nu trăiesc, decât să
trăiesc fără de Viaţă. (fără de Hristos)
Şi acum Doamne Iisuse, „unde sunt milele Tale cele din început;”206
Au doară Te-ai mâniat asupra mea până în sfârşit; îmblânzeşte-te, rogu-mă
Ţie, şi nu-ţi întorci faţa Ta de la mine, Acela ce pentru ca să mă răscumperi
pre mine, nu Ţi-ai întors faţa Ta despre cei ce Te lovea cu palme, şi Te
scuipa. Am păcătuit, mărturisesc, şi mă ştiu pre sine-mi, că sunt vrednic de
urâciune şi de osândire, şi cum că nici căinţa mea numai este mie din destul
spre îndreptare: Dar cu adevărat iubirea Ta de oameni covârşeşte toată
poticnirea cea în păcate. Nu dar o Nemărginitule întru bunătate Doamne, nu
scrie asupra mea (rogu-mă Ţie) câte pre Tine Te-am amărât, ca să intri la
judecată cu robul Tău: „Ci după mulţimea îndurărilor Tale şterge
fărădelegea mea.”207
Vai mie ticălosului când va veni ziua judecăţii, şi cărţile ştiinţelor se
vor deschide! Când pentru mine se va zice: Iată omul, şi lucrurile lui: Ce voi
face atunci, Doamne Dumnezeul meu, când cerurile vor descoperi
fărădelegea mea, şi pământul se va scula împotriva mea; Iată nu este ce voi
putea să răspund: Ci plecând capul de ruşine, voi sta înaintea Ta
cutremurându-mă şi tulburându-mă.
Vai mie ticălosului! Ce voi zice; către Tine Doamne Dumnezeul meu
voi striga. Pentru ce şi tăcând mă chinuiesc! Dară însă, şi de voi grăi, nu va
alina durerea mea: Şi de voi tăcea, cu amărăciune amară la cele dinăuntru ale

204
Isaia 49, 15.
205
Psalm 30, 23.
206
Psalm 88, 48.
207
Psalm 50, 2.
mele voi pătimi durere. Plângi şi te tânguieşte o suflete al meu, precum ceia
ce au rămas văduvă în vârsta ei cea foarte tânără, de bărbatul său cel tânăr.
Vaietă-te o de trei ori ticăloase, şi te jeluieşte, că Hristos, Mirele tău, te-au
lepădat pre tine. Ci aşa asupra mea, o A tot ţiitorule cândva să nu Te
porneşti! Că nu vei încăpea întru mine, nici cu adevărat nu este întru mine
nimic, care ar fi putut câtuşi decât să Te sufere pre Tine. Milostiveşte-te spre
mine, ca nu cu totul să mă deznădăjduiesc, ci şi când mă deznădăjduiesc,
încă să răsuflu. Iar de am făcut eu rele, pentru care cu cuviinţă vei să mă
osândeşti, dar Tu nu Ai lepădat aceia, pentru care obişnuieşti a mântui.
„Tu o Stăpâne, nu voieşti moartea păcătoşilor,”208 nici Te bucuri de
pierzarea celor morţi: „Ci mai vârtos, ca cei morţi viaţă să aibă,”209 Tu ai voit
a muri: Iar moartea Ta, pre moartea păcătoşilor o au omorât, şi Tu murind, ei
au înviat. Deci mă rog Ţie şi mă cuceresc, ca să nu mor eu fiind Tu viu.
Tinde dintru înălţime Mâna Ta, şi mă scoate pre mine din mâna
210
vrăjmaşilor mei, ca nu cândva să se bucure pentru mine, şi să zică:
Mâncare să-l facem pre el. Cine vreodată, o Prea Bunule Iisuse, pentru
iubirea Ta de oameni se va îndoi, „când şi vrăjmaşi Ţie fiind noi, prin
Sângele Tău ne-ai răscumpărat, şi cu Dumnezeu ne-ai împăcat;211 Iată dar
sub umbra Aripilor Tale acoperit fiind, la Scaunul Slavei Tale voi veni.
Alergând cer, strig, bat, până ce Te vei milostivi spre mine: Că dacă Tu, ne
căutând noi ne-ai chemat spre iertare, cu cât mai vârtos Te vei milostivi spre
noi rugându-ne să dobândim iertare;
Să nu-ţi aduci aminte de dreptatea Ta, o Iisuse Prea Dulce, împotriva
celui ce au păcătuit Ţie, ci cu bunătatea Ta cea către zidirea Ta Îţi adu
aminte! Nu de urgia Ta asupra celui vinovat să-ţi aduci aminte, ci de Mila Ta
cea către cel ticălos Îţi adu aminte. Uită pre cel trufaş, când strigă către Tine,
şi caută spre cel ticălos carele Te cheamă pre Tine. Pentru ce este Iisus, fără
numai Mântuitor; Deci pentru Tine însuţi, o Iisuse, „scoală-te întru ajutorul
meu:”212 Zi sufletului meu: Mântuirea ta sunt Eu. Cât de mult, o Doamne,
îndrăznesc la bunătatea Ta! Că Tu însuţi eşti Cel ce m-ai învăţat pre mine a
cere, şi a căuta, şi a bate: Şi pentru aceasta plecându-mă sfătuirii Tale, cer,
caut, şi bat.
Tu dară o Doamne, „Acela ce mi-ai poruncit mie să cer, fă ca să iau:
Acela ce m-ai sfătuit să caut, dă să aflu. Acela ce m-ai învăţat să bat
deschide celui ce bat:”213 Şi slăbit fiind, întăreşte-mă, pierdut, întoarce-mă,
208
Matei 18, 14.
209
Ioan 10, 10.
210
211
Romani 5, 9-10.
212
Psalm 34: 2.
213
Matei 7, 7.
mort învie-mă: Şi toate simţirile mele, şi pomenirile, şi faptele,
învredniceşte-mă ale îndrepta şi ale ocârmui spre bine a plăcea Ţie: Ca de
acum înainte Ţie să slujesc, Ţie să vieţuiesc, Ţie pre sine-mi să mă
afierosesc. Ştiu Doamne, că de vreme ce Tu m-ai făcut pre mine, cu sine-mi
tot întreg sunt dator: Dar fiindcă mai şi răscumpărat, şi pentru mine om te-ai
făcut, încă cu ceva mai mult decât cu sine-mi aş fi fost dator Ţie de aşi fi
avut, pre cât Tu mai mare Eşti, decât mine, pentru carele Te-ai dat pre Sineţi.
Dară iată, nici ceva mai mult eu nu am, nici însăşi aceasta ce o am, a o da
Ţie, fără de Tine nu pot. Ci Tu îmi ajută mie, şi către Tine mă trage, ca al
Tău să fiu cu urmarea şi cu dragostea, precum sunt al Tău cu aşezarea şi cu
zidirea al Tău Celui Viu, şi Carele Împărăţeşti în veci, Amin.

CAP, 39.
Rugăciune folositoare.

Dumnezeule şi Doamne Atotţiitorule, Dumnezeule cel întru Treime şi

întru Unime: Acela ce totdeauna, şi întru toate, şi mai înainte de toate, şi mai
presus de toate şi eşti, şi mai înainte ai fost, şi vei fi: Dumnezeule cel ce eşti
binecuvântat în veci. Ţie astăzi, şi totdeauna, îţi dau şi îţi afierosesc sufletul
meu, trupul meu, vederea mea, auzul, gustul, mirosul, pipăirea, şi toate
pomenirile mele şi plecările şi faptele: Toate cele ce sunt afară de mine şi
cele ce sunt înăuntrul meu: Simţirea şi cugetul, credinţa mea şi supunerea,
stăruirea şi statornicia. Acestea toate în Mâinile Puterii Tale le dau, ca în
toate zilele şi nopţile, în toate ceasurile şi minutele ceasurilor, pre acestea să
mi le păzeşti mie. Auzi-mă pre mine o Troiţă Prea Sfântă, şi mă păzeşte de
tot răul, şi de toată sminteala, şi de toată căderea cea de moarte, şi de toată
pândirea şi vicleşugul şi ispita diavolilor, şi de toţi cei văzuţi şi nevăzuţi
vrăjmaşi ai mei. Auzi-mă pre mine cel ce pun Ţie înainte cererile
Patriarhilor, mijlocirile Proorocilor, solirile Apostolilor, răbdarea
Mucenicilor, credinţa Mărturisitorilor, curăţenia feciorelnicilor, şi în scurt
rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi, celor ce de la întemeierea lumii bine au
plăcut Ţie.
Goneşte de la mine înălţarea minţii, şi creşte întru mine zdrobirea şi
umilinţa inimii: Alină-mi mândria şi trufia, şi îndreptă întru mine pre cea
adevărată smerenie: Ridică-mă pre mine spre plângere, moaie-mi inima mea
cea aspră şi împietrită: Izbăveşte sufletul meu de toate pândirile luptătorului,
şi întru voia Ta păzeşte-mă pre mine. „Învaţă-mă Doamne să fac voia Ta, că
Tu eşti Dumnezeul meu.”214 Dă-mi mie Doamne simţire desăvârşit, şi
214
Psalm 142, 11.
pricepere, ca să pot cunoaşte blândeţea şi bunătatea Ta. Dă-mi ca să cer de la
Tine ceia ce Ţie este bine plăcută, iar mie de folos: Dă-mi lacrimi care
izbucnesc din curată dragoste, prin care să pot rupe lanţurile păcatelor mele.
Auzi-mă O Domnul meu şi Dumnezeul meu! Auzi-mă o luminarea
ochilor mei! Auzi-mă pre mine pentru acelea care cer de la Tine: Şi dă-mi
mie ca să cer de la Tine acelea, pentru care mă vei asculta! De mă vei trece
cu vederea, sunt pierdut: De vei căuta spre mine, viez: De vei cere dreptatea
cea de la mine, mort sunt eu şi îţi put: De vei privi spre mila cea de la Tine,
împuţit fiind eu mă scoli din mormânt. Ori de ce din cele ale mele Te întorci,
departe de la mine depărtează-o pre aceasta, şi duhul curăţeniei şi al
înfrânării seamănă întru mine, ca orice voi cere, când voi cere, să nu mă arăt
că greşesc cândva. Ia de la mine tot ce este mie de vătămare, şi îmi dă ce-mi
este de folos. Doftorie îmi întinde mie Doamne, prin care se vor putea
vindeca rănile mele. Dăruieşte-mi mie Doamne să mă tem de Tine:
Dăruieşte-mi mie umilinţă a inimii, smerenie a cugetului, curăţenie a
conştiinţei: Dăruieşte-mi mie ca să pot păzi totdeauna dragostea cea
frăţească, şi răutăţile mele niciodată să nu le uit, iar pre ale altora nicidecum
să nu le iscodesc.
Fie-ţi milă de sufletul meu, curăţă răutăţile mele, curăţă fărădelegile
mele, curăţă greşelile mele cele cumplite. Cercetează-mă pre mine cel
neputincios, tămăduieşte-mă pre mine cel bolnav, vindecă-mă pre mine cel
slăbănog, scoală-mă pre mine cel mort. Dă-mi mie Doamne inimă care să se
teamă de Tine, suflet care să Te iubească, simţire care să te înţeleagă, urechi
care să Te asculte, ochi care să Te vadă. „Miluieşte-mă Dumnezeule
miluieşte-mă.”215 Caută spre mine din Scaunul Măririi Tale celei Sfinte, şi
luminează cu raza strălucirii Tale pâcla cea de pre inima mea. Dă-mi mie
Doamne să deosebesc cu socoteală dreaptă între bine şi între rău, şi îmi
dăruieşte să am simţire deşteaptă. Iar după acestea şi mai înainte de acestea,
iertare a tuturor căderilor mele cer de la Tine Doamne, de la carele, şi pentru
carele, o să mi se facă mie mângâiere în vreme de nevoie şi de necaz.
O Prea Sfântă şi Prea fără Prihană Fecioară de Dumnezeu Născătoare
Marie, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, binevoieşte a te face pentru
mine mijlocitoare către Dânsul, Căruia te-ai învrednicit a te face locaş. Încă
şi voi o Mihaile, şi Gavriile, şi Rafaile, şi toate Sfintele Cete ale Îngerilor, şi
ale Arhanghelilor, şi toate adunările Patriarhilor, ale Proorocilor, ale
Apostolilor, ale Evangheliştilor, ale Mucenicilor, ale Mărturisitorilor, ale
Preoţilor, ale Leviţilor, ale Călugărilor, ale Fecioarelor, şi ale tuturor
Drepţilor, şi voi pre însuşi Cel ce v-au ales, (de a Căruia vedere vă îndulciţi,)
mă rog, nu vă lepădaţi a-L ruga pentru mine păcătosul, ca să mă izbăvesc din
215
Psalm 56, 1.
gâtlejul diavolului, şi de moartea ceia ce nu are nici un sfârşit, după cea prea
bună a Lui iubire de oameni, şi Mila cea nemăsurată.
Şi dă Doamne Iisuse Hristoase Preoţilor întocmire la socoteală şi
unire: Împăraţilor şi stăpânitorilor, şi tuturor celor ce sunt rânduiţi să judece
cu dreptate, linişte şi pace. Încă mă rog Ţie, şi pentru toată Sfânta
Sobornicească şi Apostolească Biserica Ta: Pentru bărbaţi şi femei, şi care
sunt în călugărie şi care sunt din celălalt norod: Şi pentru cei ce au luat
soartă să cârmuiască plinirea cea numită cu numele Tău, şi pentru toţi cei ce
cred întru Tine, şi din dragostea cea sfântă care au către Tine se ostenesc, ca
şi cu osârdie la lucrurile cele ce sunt lor cuviincioase să se îndeletnicească:
Dăruieşte o Doamne Veşnice Împărate celor ce petrec întru feciorie,
curăţenie: Celor ce sunt întru împreunare, sfinţenie: Celor ce se află în
pocăinţă, iertare: Văduvelor şi sărmanilor, îndestulare de cele trebuincioase:
Săracilor ajutor: Celor ce sunt în străinătate întoarcere la patrie: Celor ce
plâng, mângâiere: Celor ce au adormit întru credinţă, veşnică odihnă: Celor
ce înoată cu corabia pre mare, liman de mântuire: Celor buni, întărire întru
bunătate: Iar celor mai cu măsură buni, sporire la mai bine: Iar celor ce e află
rău şi greşind, (precum eu ticălosul) grabnică îndreptare. O îndelung
Răbdătorule şi Mult Milostive Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu
Celui viu, Mântuitorul şi Izbăvitorul lumii, între toţi, şi cu toate, mărturisesc
pre sine-mi că sunt ticălos păcătos mai mult decât toţi. Ci Tu o Părinte Prea
Înalte şi Prea Bunule, acela ce spre toţi Te milostiveşti, nu mă lăsa pre mine
să mă arăt străin de mila Ta. Doamne Împăratul împăraţilor, Acela ce
îndelung m-ai răbdat pre mine de a trăi, dă-mi mie şi a mă îndrepta şi Ţie a
mă afierosi. Ridică cugetul meu, ca pre Tine să te caute, pre Tine să te
dorească, şi pre Tine Cel întru Treime şi întru Unime, carele pretutindeni tot
deplin eşti, pururi mai mult decât toate să te iubească, şi de Tine să se teamă,
şi voia Ta să săvârşească. Iar mai vârtos Prea Sfinte Stăpâne, mă rog Ţie
Celui ce bine eşti cuvântat şi prea proslăvit în veci, pentru toţi cei ce la
rugăciunea lor mă pomenesc pre mine, şi iarăşi la rugăciunile mele cele
nevrednice se sprijină, şi orice lucru al bunătăţii şi al dragostei a săvârşi mie
se sârguiesc. Încă şi pentru cei îmi sunt mie ceva rudenii, sau după
apropierea neamului, sau după nuntă, şi care până acum încă în trup
vieţuiesc, şi care în pământ sau acoperit, toţi aceştia a dobândi mântuire
pentru mila Ta binevoieşte! Ca nici unul dintru dânşii să nu piară.
Binevoieşte încă, a fi ajutător şi tuturor Hristianilor, celor vii adică
spre sprijin: Iar celor adormiţi întru credinţă, spre iertare şi odihna cea
veşnică. Încă şi pentru aceasta foarte mă rog Ţie Doamne, Cel ce eşti Alfa şi
Omega, ca, atunci când mă va ajunge pre mine ziua cea de pre urmă, şi va
sosi sfârşitul vieţii mele, atunci împotriva pârâşului meu, demonului celui
viclean şi măiestru, să-mi fii mie milostiv Judecător, şi Părtinitor, şi
Apărător împotriva vrăjmaşului meu aceluia şi luptătorului celui dintru
început. Şi cu cetele Îngerilor, şi ale tuturor sfinţilor Tăi împreună stătător şi
pre mine să mă rânduieşti, Cel ce eşti bine cuvântat în vecii vecilor, Amin.

CAP, 40.
Rugăciune cu cerere prin aducere aminte a Patimii Domnului
nostru Iisus Hristos.

Doamne Iisuse Hristoase, Răscumpărarea mea, Mila mea, Mântuirea

mea, multe mulţumiri doresc să înalţ către Tine, măcar deşi prea mult
nepotrivite cu facerile de bine ale Tale: Măcar deşi foarte mai de jos de
smerenia cea cu evlavie care mi se cuvine mie: Măcar deşi proaste şi slabe
pre acestea, şi de Grăsimea cea poftită a dorinţei Tale celei prea dulci cu
totul departe. Dar însă mulţumiri ori în ce fel, nu pre cât de mari ştiu că sunt
dator, ci pre cât poate după osârdia lui ce are, îţi aduce Ţie sufletul meu. O
Nădejdea inimii mele, Tăria cugetului meu, să împlinească Puterea Ta cea
Atotputernică, aceasta ce se ispiteşte să săvârşească uncropirea neputinţei
mele! O Viaţa mea! Tu Eşti hotarul întinderii mele: Şi de nu sunt eu încă
vrednic atâta a Te iubi pre cât sunt dator, dar însă cu adevărat măcar cât de
puţin doresc a Te iubi, după cum este mie cu cuviinţă.
Lumina mea, Tu pre a mea ştiinţă o vezi, că „înaintea Ta este toată
dorirea mea,”216 şi Tu dăruieşti orice lucru bun doreşte şi pofteşte inima mea,
Deci fiindcă bun lucru Doamne este ceia ce Tu îmi sufli, iar mai vârtos,
fiindcă bun lucru este, a voi eu a Te iubi pre Tine, dă-mi, ceia ce voieşti a
voi eu: Dă-mi, ca pre cât porunceşti, pre atâta să mă fac vrednic de a te iubi
pre Tine. Laude şi mulţumiri îţi aduc Ţie, ca să nu-mi fie mie nefolositor
acest Dar al Tău, care binevoind mi L-ai dăruit mie. Săvârşeşte ceia ce ai
început, şi dăruieşte ceia ce cu dragoste mai înainte ai apucat, şi m-ai făcut a
dori pre mine cel cu totul nevrednic. Întoarce o Prea Bunule spre dorinţă
fierbinte către Tine pre amorţirea mea, că spre aceasta o mult Îndurate
priveşte rugăciunea mea aceasta, spre această cugetare, şi aducere aminte de
facerile Tale de bine, ca să aprinzi dragostea mea cea către Tine.
Bunătatea Ta Stăpâne pre mine m-au zidit. Milostivirea Ta pre mine
cel curat de Tine zidit, apoi prin păcatul cel strămoşesc de sine-mi întinat, m-
au curăţit puterea Ta, după curăţirea cea prin Botez, măcar deşi până acum
m-am tăvălit în noroiul de tot felul de păcate, cu îndelungă răbdare m-au
suferit, şi m-au hrănit, şi până acum m-au aşteptat. Aştepţi Tu adevărat
216
Psalm 37, 9.
Dumnezeule Cel nemărginit întru Bunătate îndreptarea mea: şi aşteaptă
sufletul meu, insuflarea cea prin Darul Tău. Spre a se pocăi, şi bine de aceia
a vieţui. Dumnezeule, Ziditorul meu, carele şi mă suferi, şi mă hrăneşti, cât
însetez de Tine, cât flămânzesc, cât te doresc, şi suspin către Tine, şi te
poftesc: şi precum pruncul carele după ce s-au lipsit de starea de faţă a
iubitului său părinte, plângând şi tânguindu-se neîncetat, cu toată inima
îmbrăţişează faţa cea dorită a aceluia: Aşa eu: Nu pre cât sunt dator, ci pre
cât pot aducându-mi aminte de patima Ta, aducându-mi aminte de lovirile
peste obraz care Ai suferit, şi de bătăile şi de rănile Tale, aducându-mi
aminte că pentru mine Te-ai omorât, cu giulgiu Te-ai înfăşurat, Te-ai
îngropat: Împreună încă aducându-mi aminte şi de slăvita Ta înviere, şi
minunata Ta Înălţare: Pre acestea toate cu credinţă ne îndoită ţinându-le: Şi
de ticăloşiile izgonirii mele tânguindu-mă, numai pre mângâierea cea din
aflarea de faţă a Ta, o am: Şi cu dor fierbinte mă aprind, de a veni către
dobândirea slăvitei vederi a Feţei Tale.
Vai mie, că nu am putut vedea pre Stăpânul Îngerilor, „Carele S-au
smerit până şi împreună cu oamenii a petrece,”217 „ca pre oameni la
petrecerea cea împreună cu Îngerii să-i înalţe:”218 Când Dumnezeu, căruia au
greşit omul, se omora, ca păcătosul cel ce au greşit lui Dumnezeu viaţă să
aibă! Vai mie, că la atâta minunată şi neasemănată iubire de oameni a fi de
faţă şi a mă înspăimânta nu m-am învrednicit. Pentru ce nu mai vârtos „prin
tine o suflete ar fi trecut sabia cea ascuţită;”219 Pentru ce nu ai fi îngăduit să
vezi „Coasta Celui ce te mântuieşte pre tine rănindu-se cu suliţa:”220 Pentru
că nu ai fi suferit să priveşti pre Cel ce te-au zidit pre tine pătruns cu piroane
în Mâini şi în Picioare: Pentru că de frică ai fi fost cuprins, văzând sângele
Celui ce Te-au răscumpărat pre tine vărsându-se pre pământ.
Cum nu te-ai fi îmbătat de amare lacrimi, când Acela au gustat fierea;
Cum nu ai fi pătimit împreună cu Prea Curata Fecioară, şi Prea slăvită Maica
Lui, şi Stăpâna Ta; O Doamnă şi Stăpână Prea Milostivă, oare câte izvoare
de lacrimi voi zice să au curs din ochii tăi cei fără de prihană, când stătea-i
atunci lângă Fiul tău Cel Unul Născut, Cel nevinovat şi cu totul fără de
păcat, carele se bătea şi se junghia înaintea ta; Ce fel de plânsuri şi de
tânguiri voi crede că se vărsa pre faţa ta cea de Maică, când vedeai pre Fiul
tău împreună şi Domnul pre Cruce pironindu-se, şi pre Trupul cel din trupul
tău fără milostivire de cei fărădelege rupându-se; Oare cu care icnituri voi
socoti că se chinuia Prea Curatul tău Piept, când auzeai, o Maică: „Iată Fiul

217
Filipeni 2, 6-7-8.
218
Luca 20, 36.
219
Luca 2, 35.
220
Ioan 19, 34.
tău: Şi ucenicul: Iată Maica ta;”221 Când, în locul dascălului, pre ucenicul ai
primit, şi în locul Stăpânului pre slugă.
„O de aş fi pogorât şi eu împreună cu Iosif de pre Cruce pre Domnul
meu, şi cu miresme şi aromate împreună l-aş fi uns, şi în Mormânt de l-aş fi
pus! Sau măcar împreună de l-aş fi petrecut, şi după Dânsul aş fi mers, ca la
îngroparea Lui să fi făcut şi eu ceva împreună şi să fi lucrat,”222 şi nu cu totul
să fi rămas lipsit de slujbă. O de m-aş fi spăimântat şi eu împreună cu
fericitele acelea femei de vederea cea purtătoare de fulger a Îngerilor, auzind
buna vestire a Învierii Domnului! Buna vestire a mângâierii mele, buna
vestire cea atâta de aşteptată, cea atâta de dorită! O de aş fi auzit, zic, şi eu
din gura Îngerului: ”Nu vă temeţi. Pre Iisus căutaţi Cel răstignit; S-au sculat:
Nu este aicea.”223 Prea Blândule, Prea Dulce, Prea Linule, când mă vei aşeza
şi pre mine, cel ce nu am văzut atunci ne stricăciunea aceia a fericitului Tău
Trup; Cel ce nu am sărutat semnele rănilor Tale, şi găurile cele din piroane;
Cel ce nu am vărsat lacrimi de bucuri peste semnele cele din răni ale
Trupului Tău: Prea Minunate Doamne, ne urmate, neasemănate, când mă vei
mângâia pre mine: Când vei înceta durerea mea; Că nu lipseşte durerea, până
când sunt depărtat de Domnul meu!
Vai mie Doamne, vai sufletului meu! Te-ai dus de la mine
Mângâietorul sufletului meu, „şi nici mi-ai zis cuvânt.”224 Intrând în căile
Tale, ai blagoslovit pre ai Tăi: Iar eu nu am fost de faţă. „Ridicând-ţi Mâinile
Tale, Te-ai Înălţat la cer de nor,”225 iar eu nu Te-am văzut.” Îngerii Te-au
propovăduit că iarăşi vei să Vii,”226 iar eu nu am auzit. Ce voi zice; Ce voi
face; Unde mă voi întoarce; unde Îl voi căuta pre El; Sau când Îl voi afla;
Pre cine voi întreba; Cine va vesti Celui iubit, „că rănit sunt eu de
dragoste;”227 „Sau sfârşit bucuria inimii mele, şi în plâns sau întors râsul
meu.”228 „Sau sfărâmat trupul meu şi inima mea, Dumnezeul inimii mele, şi
partea mea Dumnezeule în veac:”229 „Sau lepădat a se mângâia sufletul meu
de altul, fără numai de Tine, Acela ce eşti dulceaţa mea.”dscn140PS 70 3
„Că ce îmi este mie în cer, şi de la Tine ce am voit pre pământ;” 230 Pre Tine
te voiesc, Pre Tine te aştept, Pre Tine te caut: „Ţie au zis inima mea, pre

221
Ioan 19, 26-27.
222
Ioan 19, 38-39-40-41-42,
223
Matei 28, 5-6.
224
Luca, 24, 8.
225
Luca 24, 51.
226
Fapte 1, 9-10-11.
227
Cânt. Cânt. 5, 9.
228
Tobit 2, 6
229
Psalm 72, 25.
230
Psalm 72, 24.
Domnul voi căuta: Căutat-am faţa Ta: Faţa Ta Doamne voi căuta: Să nu-ţi
întorci faţa Ta de la mine.”231
Iubitorule de oameni Prea Bunule! „Ţie s-au lăsat săracul: Sărmanului
Tu îi fii ajutor.”232 O Părtinitorule Prea Puternice al meu celui ticălos, celui
lăsat sărman: Prunc sunt eu sărman de tată, şi sufletul meu ca o văduvă:
Caută spre lacrimile sirmăniei şi ale văduviei mele, care aduc Ţie, până ce
Te vei întoarce. Vino dar Doamne, vino dar Tu, arată-te mie, şi mă voi
mângâia. Fii mie de faţă, şi voi dobândi dorinţa mea: Descoperă mie Slava
Ta, şi se va împlini bucuria mea. „Însetat-au de Tine sufletul meu, de câte ori
trupul meu Ţie:”233 „Însetat-au sufletul meu spre Dumnezeu, cel Tare Cel
Viu: Când voi veni, şi mă voi arăta feţei Lui Domnului meu;”234
Când vei veni o Mângâietorul meu; Pre cine voi aştepta; O. … de te-
aş vedea cândva pre Tine bucuria mea, pre care o doresc! „O … de m-aş
sătura cândva când mi se va arăta mie slava Ta,”235 de a căruia foame acum
sunt cuprins! O… de m-aş îmbăta cândva de grăsimea casei Tale, către care
suspin! O de m-ai adăpa din pârâul desfătării Tale,”236 pre mine cel ce aşa de
nesuferită sete mă topesc! O de mi s-ar face mie acum Doamne al meu, „de
mi s-ar face mie lacrimile mele pâine ziua şi noaptea,”237 până când va auzi
sufletul meu: ”Iată Mirele tău.”238 Paşte-mă pre mine acum întru tânguirile
mele: (Aşează-mă pre mine,) odihneşte-mă pre mine întru durerile chinurilor
mele. „Veni-va cu adevărat Cel ce m-au răscumpărat pre mine,”239 că Bun
este: Veni-va, şi nu va zăbovi, că Milostiv este. Acestuia Slava, în vecii
vecilor. Amin.
Sfârşit al cugetărilor Sfinţitului Părinte Augustin.

ALE DUMNEZEIESCULUI ŞI SFINŢITULUI

AUGUSTIN,

SINGURATICE CUVINTE

ADICĂ

231
Psalm 26, 13-14.
232
Psalm 9, 34.
233
Psalm 62, 2.
234
Psalm 41, 2.
235
Psalm 16, 5/ Biblia 1914 Psalm 16, 15.
236
Psalm 35, 8.
237
Psalm 41, 3.
238
Matei 25, 6.
239
Apocalipsa 22, 12.
 RUGĂCIUNI ALE SUFLETULUI, CELUI CE SINGUR
CU SINGUR DUMNEZEU VORBEŞTE.

CAP, 1.
ÎNTINDERE A SUFLETULUI SPRE CUNOŞTINŢA LUI
DUMNEZEU, ŞI DRAGOSTEA LUI.

O de te-aş cunoaşte pre Tine Doamne, Acela ce mă cunoşti pre mine!

O de te-aş cunoaşte pre Tine Puterea sufletului meu! Arătat Te fă pre Sineţi
mie Mângâietorul meu! O de te-aş vedea lumina ochilor mei! Vino bucuria
duhului meu: O de te-aş vedea veselia inimii mele: Iubite-voi pre Tine Viaţa
sufletului meu. Arată-te mie veselia mea cea mare, Mângâierea mea cea
dulce. Doamne Dumnezeul meu, Cel ce Eşti toată Viaţa şi Slava sufletului
meu. O de te-aş afla Pre Tine dorinţa inimii mele! O de te-aş ţinea pre Tine
Îndrăgirea sufletului meu! O de te-aş îmbrăţişa Pre Tine Cerescule Mire,
Bucuria cea covârşitoare, cea dinăuntru şi dinafară! O de te-aş dobândi pre
Tine, fericirea cea veşnică! O de te-aş dobândi în mijlocul inimii Pre Tine,
Viaţa cea fericită, Desfătarea şi veselia cea desăvârşit a sufletului meu!
„Iubite-voi Doamne Tăria mea, Domnul este Întărirea mea, şi Scăparea mea,
şi Izbăvitorul meu,”240 iubite-voi Pre Tine Dumnezeul meu, Ajutătorul meu,
Turnul tăriei mele, nădejdea cea dulce întru toate necazurile mele.
Îmbrăţişate-voi Pre Tine Cel Bun, fără de Carele nimic nu este bun:
Dobândite-voi Pre Tine Cel Dulce, fără de Carele nimic nu este dulce.
Deschide-mi adâncurile urechilor mele, Acela ce Eşti Cuvântul „Cel mai
tăios decât toată sabia cea cu două ascuţişuri,”241 ca să aud Glasul Tău.
„Tună dintru înălţime Doamne, cu glas mare şi tare: Răsune Marea şi
plinirea ei: „Clătească-se pământul, şi toate cele de pre dânsul.”242
Străluceşte-mi ochii mei, o Lumina cea ne apropiată. „Fulgeră fulger,
şi risipeşte negura cea despre dânşii, ca să nu vadă deşertăciune.”243
Înmulţeşte fulgerele şi îi turbură pre dânşii, ca să nu vadă deşertăciune.
Psalmdscn142 Înmulţeşte fulgerele şi îi turbură pre dânşii. Arată-se
izvoarele apelor, şi să se descopere temeliile pământului. O lumina mea cea
nevăzută dă-mi vedere, care să te vadă pre Tine. O bună mireasmă a vieţii,
zideşte întru mine miros nou, „care să alerge înapoia Ta spre mirosirea

240
Psalm 18, 1./Biblia 1914 Psalm 17, 1.
241
Evrei 4, 12.
242
Psalm 97: 8.
243
Psalm 143, 3./Biblia 1914 143, 7.
Mirurilor Tale.”244 Însănătoşează-mi gustul meu, ca să aibă bună simţire de a
cunoaşte şi a judeca, „Cât este de multă mulţimea bunătăţii Tale Doamne,
care o Ai ascuns celor ce se tem şi te iubesc pre Tine.”245 Dă-mi inimă care
să te dorească, suflet care să te iubească, cuget care să-şi aducă aminte de
Tine, minte care să te priceapă, cuvânt care dea pururi să se ţină tare de Tine
vârful bunătăţilor, şi să te iubească cu înţelepciune pre Tine Dragostea cea
nemărginită întru Înţelepciune.
O Viaţă, întru care viază toate, care şi mie mi-ai dat viaţă: Viaţă, care
este viaţa mea, prin care viez, şi fără de care mor: Viaţă, prin care mă ridic,
şi fără de care pier: Prin care mă bucur, şi fără de care mă mâhnesc: Viaţă
pricinuitoare de viaţă, Dulce şi iubită, şi vrednică de a te păzi în mintea dea
pururi. Unde, unde oare eşti; Rogu-mă Ţie: Unde Te voi afla; Ca întru mine
însumi sfârşindu-mă, întru Tine să stau; Aproape fii de inima mea, aproape
de buzele mele, aproape de urechile mele, aproape spre ajutorul meu: Că de
dragostea Ta mă sfârşesc: Că fără de Tine mor: Că aducându-mi aminte de
Tine înviez: Mirosul Tău mă răcoreşte: Aducerea aminte de Tine mă
întăreşte: Ci săturamăvoi, când mi se va arăta Slava Ta, Viaţa sufletului
meu: Psalmdscn142 Doreşte şi se sfârşeşte sufletul meu de a-şi aduce
aminte de Tine. Când voi veni şi voi sta înaintea Ta, o veselia mea; Pentru
ce îţi întorci faţa Ta de la mine Bucuria mea, întru care mă bucur: Unde eşti
ascuns Cel frumos cu podoaba, de carele doresc; Buna mireasmă cea de la
Tine o simt, şi trăiesc, şi mă veselesc, dar pre Tine nu te văd. Glasul Tău îl
aud, şi cu viaţa mă înnoiesc: Dar pentru ce îţi ascunzi faţa Ta de la mine;
Oare pentru că Ai zis: „Nu va vedea omul faţa Mea, şi va fi viu;” 246 Ci o de
aş muri Doamne, ca să te văd pre Tine! O de te-aş vedea pre Tine, ca să mor
aicea! Nu voiesc a trăi, aleg a muri. Voiesc să mă dezleg, şi să fiu împreună
cu Hristos. „Doresc a muri, ca să văd pre Hristos.”247 Mă lepăd de a trăi, ca
să vieţuiesc împreună cu Hristos. „Doamne Iisuse Hristoase primeşte duhul
meu:”248 Viaţa mea ia sufletul meu: Bucuria mea, trage la Tine inima mea:
Hrana mea cea dulce, o de m-aş împărtăşi cu Tine! Tu eşti capul meu,
îndreaptă-mă: Tu lumina ochilor mei, luminează-mă: Tu mădularul meu
închei-mă: Mirosul meu, dă-mi viaţă. Cuvinte a lui Dumnezeu, de iznoavă
mă zideşte: Lauda mea, veseleşte sufletul robului Tău: Intră în dânsul
Bucuria cea adevărată, ca să se bucure întru Tine: Intră în dânsul Dulceaţa
cea desăvârşită, ca să se îndulcească: Străluceşte peste dânsul Lumina cea
mai înainte de veci, ca pre Tine şi să te gândească, şi să Te cunoască şi să te
244
Cînt. Cânt. 1, 3.
245
Psalm30, 19.
246
Ieşirea 33, 20.
247
Filipeni 1, 23.
248
Fapte 7, 59.
iubească. Că pentru aceasta nu te iubeşte pre Tine Doamne, dacă nu te
iubeşte, pentru că nu te cunoaşte: Şi pentru aceasta nu te cunoaşte, pentru că
nu te înţelege: Şi pentru aceasta nu te înţelege, pentru că Lumina Ta nu o
cuprinde. „Şi lumina întru întuneric luminează, şi întunericul pre ea nu o au
cuprins.”249
O Lumină înţelegătoare! O Adevăr purtător de lumină! „O Rază
adevărată, ceia ce Luminezi pre tot omul cel ce vine în lume!”250 (Ce vine
adică, dar nu iubeşte lumea. Că acela ce iubeşte lumea, este vrăjmaş al lui
Dumnezeu cu adevărat.) Risipeşte întunericul de pre faţa adâncului cugetului
meu, ca să te vadă pre Tine gândindu-te, şi să te cunoască cuprinzându-te, şi
să te iubească cunoscându-te, că tot acela ce te cunoaşte pre Tine, te şi
iubeşte, încă şi se uită pre sineşi, şi te iubeşte mai mult decât pre sineşi, şi-şi
iasă din sineşi, şi vine la Tine, ca să se bucure întru Tine. Şi dintru aceasta
mi se întâmplă Doamne, a nu te iubi atâta, pre cât mi se cuvine, pentru că nu
de ajuns te cunosc pre Tine. Căci fiindcă puţin te cunosc, puţin te şi iubesc,
şi fiindcă puţin te iubesc, puţin mă şi bucur de Tine: Iar de bucuria Ta cea
dinăuntru şi adevărată, prin cele de afară depărtându-mă, întrucât de Tine
Unul sunt Lipsit, oarecare curveşti prieteşuguri întru acestea de afară
DSCN144rînd2 cuvânt 4 caut: Şi aşa (vai mie ticălosului!) Pre inima mea,
pre care din dragostea cea desăvârşit şi din suflet eram dator să o dau Ţie
Unuia şi numai, o am dat celor deşarte, şi m-am făcut deşert ticălosul, iubind
deşertăciunea. Şi dintru aceasta încă mi sau făcut mie a nu mă bucura de
Tine Doamne, şi a nu mă lipi de Tine. Pentru că eu iau aminte întru cele de
afară, iar Tu eşti întru cele dinăuntru: Eu întru cele vremelnice, iar Tu întru
cele duhovniceşti: Eu întru cele trecătoare mă revărs cu sufletul: Mă
îndeletnicesc cu gândul: Mă învăluiesc cu graiul: Iar Tu Doamne locuieşti
întru cele veşnice, şi iarăşi Veşnicimea Tu Însuţi eşti: Tu în cer, iar eu pre
pământ: Tu iubeşti pre cele de sus, iar eu pre cele de jos: Tu pre cele cereşti,
iar eu pre cele pământeşti: Ci când acestea întru una se vor împreuna, care
sunt atâtea de potrivite între dânsele;

CAP, 2.
Pentru ticăloşia şi neputinţa omului.

Vai mie ticălosului! Oare când strâmbănogirea mea se va putea

întocmi cu dreptatea Ta; Tu Doamne Te bucuri iubind singurătatea, iar eu
aleg tulburarea: Tu tăcerea, iar eu zarva: Tu adevărul, iar eu deşertăciunea:
249
Ioan 1, 5.
250
Ioan 1, 9.
Tu curăţenia, eu gonesc necurăţia. Ce trebuie a grăi mai multe; Tu Stăpâne
eşti Cel cu adevărat Bun, iar eu rău: Tu Îndurat, iar eu nemilostiv: Tu Sfânt,
iar eu necurat ticălosul: Tu Drept, iar eu nedrept: Tu Lumina, iar eu orb: Tu
Viaţa, iar eu mort: Tu Vindecarea, iar eu bolnav: Tu Bucuria, iar eu
mâhnirea: TU Adevărul cel desăvârşit, iar eu deşertăciunea cea deplin,
precum şi tot omul ce este viu. Vai mie! Ce dar o Făcătorule voi zice;
Ascultă Făcătorul meu: A Ta făptură sunt eu, dar iată am pierit: A TA
plăsmuire sunt, dar acum mor: Al Tău lucru sunt, dar acum mă întorc întru
nimic: A TA Zidire sunt eu, „Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit:”251
Mâinile (zic) acelea, Care pre Cruce pentru mine s-au pironit. „Doamne
lucrul Mâinilor Tale nu-l trece cu vederea!”252 Caută, rogu-mă Ţie, la rănile
Mâinilor Tale! Iată pre Mâinile Tale acestea, Doamne, Dumnezeul meu, m-
ai scris pre mine: Ceteşte scrisoarea aceasta, şi mă mântuieşte! Iată către
Tine suspin eu făptura Ta: Ziditor eşti, de iznoavă zideşte-mă. Iată către Tine
strig eu zidirea Ta: Viaţă Eşti, viază-mă. Iată către Tine caut eu plăsmuirea
Ta: Plăsmuitorul meu eşti Tu, de iznoavă mă plăsmuieşte. Fie-ţi milă de
mine Doamne! Că nimic nu sunt zilele mele.
Ce este omul, ca să şi poată grăi către Dumnezeu, Acela ce l-au făcut
pre el; Fie-ţi milă Doamne de mine cel ce vorbesc către Tine! Iartă pre robul
Tău, carele au îndrăznit a deschide buze către acest fel de mare Domn al său!
Nevoii lege nu îi zace: Durerea mă sileşte a grăi: Ticăloşia care pătimesc mă
nevoieşte a striga. Bolnav sunt, pre doftorul chem: Orb sunt, la Lumină mă
grăbesc: Mort sunt, către viaţă suspin: Tu eşti Doftorul, Tu Lumina, Tu
Viaţa. „Iisuse Nazarineanule, Îndurările Tale arată-le către mine: Fiule al lui
David, miluieşte-mă:”253 Izvorule al milei ascultă ce strigă cel bolnav către
Tine. Lumina cea trecătoare*254 aşteaptă pre cel orb: Întinde-i lui mâna, ca să
vină la Tine, şi întru Lumina Ta să vadă lumină. Viaţa cea vie, cheamă la
viaţă pre cel omorât. Cine sunt eu cel ce grăiesc către Tine; Vai mie
Doamne: Fie-ţi milă de mine Doamne: Eu sunt stârv putred, hrană a
viermilor, vas puturos, materie a focului: Ce sunt eu cel ce grăiesc către
Tine: Vai mie Doamne: Fie-ţi milă de mine Doamne: om sunt eu ticălosul:
„Om născut dine femeie, întru puţină vreme trăitor, de multă ticăloşie
plin.”255 Om (zic) asemănat cu deşertăciunea, alăturat cu dobitoacele cele
fără de minte, şi făcut asemenea lor.”256

251
Psalm 118, 73.
252
Psalm 137, 9.
253
Marcu 10, 47.
254
*În alt izvod se află: netrecătoare.
255
Iov 14, 1.
256
Psalm 48, 12.
 Ce iarăşi sunt eu: Adânc întunecos, pământ ticălos, fiu al urgiei, vas
de necinste carele m-am născut întru necurăţie, trăiesc în ticăloşie, voi să
mor întru strâmtorare. Ah ticălosul! Oare ce sunt; Şi ce voi fi; Vas de gunoi,
găoace a putreziciunii, de înfricoşată putoare şi îngreţoşare şi urâciune plin:
Orb, sărac, gol, şi la nenumărate nevoi supus, nici intrarea mea ştiind nici
ieşirea: Ticălos şi muritor: „Ale căruia zilele ca umbra trec:”257 A căruia
viaţa ca o întunecare a luni piere: Şi ca o floare de pom se iveşte, şi îndată se
vestejeşte: Acum înfloreşte, şi după puţin se usucă. Viaţa mea zic, este viaţă
lesne zdrobită, viaţă lesne căzută, viaţă care pre cât mai vârtos sporeşte, pre
atâta mai mult se împuţinează: Pre cât mai vârtos merge mai înainte, pre
atâta mai mult se apropie de moarte: Viaţă amăgitoare şi ca umbra
trecătoare, plină de curse ucigaşe. Acum mă bucur, şi după puţin mă
mâhnesc: Acum sunt în vârtute, şi îndată mă îmbolnăvesc: Acum sunt viu, şi
fără de veste mor: Acum mi se pare că sunt întru îndestulare, şi degrabă mă
schimb întru ticăloşie: Acum râd, şi curând plâng. Aşa toate îmi sunt supuse
sub prefacere, întrucât abia ceva dintru acestea întru acelaşi ceas îmi rămâne
întru una şi aceiaşi aşezare. Despre o parte frică, iar despre alta iarăşi
cutremur: Despre o parte foame, despre alta sete: Despre o parte arşiţă,
despre alta frig: despre o parte slăbiciune, despre alta durerea se înmulţeşte.
Iar după acestea urmează ca o sarcină moartea, care pre ticăloşii oameni în
toate zilele, cu nenumărate chipuri, fără veste îi răpeşte. Că pre unul îl
omoară cu friguri, iar pre altul îl chinuieşte cu dureri: Şi pre unul îl topeşte
cu foamea, iar pre altul îl stinge cu setea: Şi pre unul îl îneacă în ape, iar pre
altul îl pierde cu sugrumarea: Pre acela în foc îl mistuie, pre altul dinţilor
fiarelor celor sălbatece mâncare îl face: Prea cesta îl omoară cu fier, pre
acela îl prăpădeşte cu otravă vătămătoare: Iar pre celălalt cu un cutremur de
năprasnă îl sileşte să-şi sfârşească viaţa cea întru nevoi. Încă peste toate
acestea se adaogă şi ticăloşia cea cu totul cumplită, că măcar că nici un lucru
nu este mai adevărat decât moartea, dar însă omul nu ştie sfârşitul său: Şi
când socoteşte că stă, se răpeşte: Şi nădejdea lui piere deşartă. Că nu ştie
omul când, şi unde, şi cum va muri, măcar deşi cu adevărat ştie, că negreşit a
muri i s-au rânduit lui.
Iată Doamne câtă este ticăloşia omului, întru care eu petrec, şi nu mă
înfricoşez: câtă este nevoia care pătimesc, şi nu simt durerea, nici strig către
Tine. Dar voi striga Doamne mai înainte până a nu trece, doar poate nu voi
trece, ci întru Tine voi rămânea. Voi vesti dar, voi vesti Doamne ticăloşia
mea. Voi mărturisi înaintea Ta netrebnicia mea, şi nu mă voi ruşina. Ajută-
mi mie Puterea mea, prin care mă uşurez: Sprijină-mă pre mine Virtutea
mea, prin care mă ştiu. Vino Lumina, prin care văd: Arată-te mie Slava, întru
257
Iov 8, 9.
care mă veselesc: Arată-te mie Doamne Dumnezeul meu, Viaţa mea, întru
care voi via.

CAP, 3.
Pentru Dumnezeiasca Lumină cea minunată

O Lumina vieţii, pre care o zărea Tobie, „când cu ochii închişi învăţa
pre fiul său calea vieţii:”258 Lumina, pre care o vedea dinăuntru Isaac, „când
dinafară fiind împăinjenit povestea fiului său cele ce era să fie:”259 TRECUT
TOATE CITATELE LA UN CITAT PG dscn147 Lumina zic cea nevăzută,
căreia este văzut tot adâncul inimii omeneşti: „Lumina, prin care Iacob
(precum dinăuntru îl mişcai pre el învăţându-l,) mai înainte vestea fiilor cele
viitoare!”260 Iată întuneric întru mine sau vărsat pre faţa adâncului sufletului
meu. Iată negură întunecoasă sau întins peste apele inimii mele: Tu eşti
Adevărul.
O „Cuvinte prin care toate s-au făcut, şi fără de care nimic nu s-au
făcut ce sau făcut:”261 Cuvinte Cel mai înainte de toate, decât carele mai întâi
nimic nu este: Cuvinte, Acela ce pre toate le-ai adus întru fiinţă şi Le
ocârmuieşti: Fără de carele nimic sunt toate: Cuvinte, Acela ce ai zis întru
început: „Facă-se Lumină, şi s-au făcut Lumina:”262 Zi dar şi acum la mine:
facă-se Lumină, şi să mi se facă Lumină: Şi să văd pre această lumină, şi să
cunosc tot ce nu este lumină. Că fără de Tine, întunericul întru lumină, şi
lumina întru întuneric mi se face. Şi aşa, fără de Tine Lumina, nu este
adevărul, vine înşelăciunea, vine deşertăciunea: Nu este alegere a
adevărului, vine tulburare, vine neştiinţă: Nu este pricepere, nici ştiinţă, vine
orbire, lipseşte vederea: Nu este cale, vine prăpastie: Nu este viaţa, vine
moartea.

CAP; 4.
Pentru firea omului cea supusă morţii.

Iată Doamne, pentru a nu fi lumină, este moarte: Iar mai vârtos moarte
nu este: Că nimic nu este moartea: Ci prin dânsa ne ducem noi spre a nu fi
nimic, GREŞEALĂ când păcătuind noi nu ne temem a face acest nimic. Şi
258
Tobie 4, 3.
259
Facerea 27, 27, 18, 29.
260
Facrere: 49, 1.
261
Ioan 1, 3.
262
Facerea 1,3.
cu dreptate aceasta Doamne, că vrednice celor ce am lucrat luăm. Că spre
acest nimic mergem, ca apa ce curge. Că fără de Tine nu sau făcut nimic.
Deci şi noi, pentru că facem acest nimic, ne-am făcut nimic. Pentru că
suntem fără de Tine, prin carele toate s-au făcut: Fără de Carele nimic nu sau
făcut. O Doamne Cuvântule! O Dumnezeule şi Cuvântule! „Prin Carele toate
s-au făcut, şi fără de Carele nu s-au făcut nimic ce s-au făcut:”263 Vai mine
ticălosului, celui ce de atâtea ori m-am orbit: „Că Tu eşti Lumina”264 iar eu
sunt fără de Tine. Vai mie ticălosului, celui ce de atâtea ori m-am rănit, că
Tu eşti vindecarea, iar eu sunt fără de Tine. Vai mie ticălosului celui ce de
atâtea ori m-am înnebunit: Că Tu eşti Adevărul, iar eu sunt fără de Tine. Vai
mie ticălosului, celui ce de atâtea ori m-am rătăcit, că Tu Eşti Calea, iar eu
sunt fără de Tine. Vai mie ticălosului, celui ce de atâtea ori m-am omorât:
Că Tu Eşti Viaţa, iar eu sunt fără de Tine. Vai mie ticălosului, celui ce de
atâtea ori m-am făcut de nimic, că Tu eşti Cuvântul prin Carele toate s-au
făcut, iar eu sunt fără de Tine, fără de Carele nimic nu s-au făcut.
O Doamne Cuvântule! O Dumnezeule Cuvântule! Carele eşti Lumina,
prin Carele sau făcut Lumina: „Carele eşti Calea, şi Adevărul, şi Viaţa:”265
Întru Carele nici întuneric este, nici amăgire, nici deşertăciune, nici moarte:
Tu Eşti Lumina, fără de care este întunericul: Tu Eşti Calea, fără de carele
este rătăcirea: Tu Eşti Adevărul, fără de carele este deşertăciunea: Tu eşti
Viaţa, fără de Carele este moartea. Zi cuvânt, zi Doamne: Facă-se Lumină.
Ca să văd Lumina, şi să scap de întuneric: Să văd calea, şi să scap de
prăpastie: Să văd adevărul, şi să scap de deşertăciune: Să văd Viaţa, şi să
scap de moarte. Luminează-mă pre mine Doamne, Luminarea mea, şi
Mântuitorul meu, de carele mă voi teme: Domnul meu, pre carele îl voi
lăuda: Dumnezeul meu, pre carele bine îl voi cuvânta: Tatăl meu, pre carele
îl voi iubi: Mirele meu, căruia pre sine-mi mă voi păzi. Străluceşte zic o
„Lumina mea: Străluceşte peste acest orb, carele stă înaintea Ta, carele şede
întru întuneric şi în umbra morţii,”266 şi îndreptă paşii lui în calea păcii, prin
carele „voi intra în locul cortului celui minunat, până la Casa lui Dumnezeu,
în glas de veselie şi de mărturisire.”267 Că această adevărată mărturisire este
cărarea, prin care voi intra la Tine: Calea, prin care voi abate de la prăpastie,
şi către Tine mă voi întoarce: Că Tu eşti cu adevărat Calea Vieţii.

CAP, 5.
263
Ioan 1, 3.
264
Ioan 8, 12.
265
Ioan 14, 6.
266
Luca 1, 79.
267
Psalm 41, 4-5.
 Ce este aceasta, a se face nimic.

Mărturisimăvoi dar, mărturisi-voi Ţie Părinte, Doamne al cerului şi al

pământului, mărturisi-voi Ţie ticăloşia mea, ca să-mi fie mie cu putinţă a
ajunge la mila Ta. Că ticălos m-am făcut, şi spre nimic m-am schimbat, şi nu
am cunoscut. Că Tu Eşti Adevărul, iar eu nu am fost cu Tine. Rănitu-mau
fărădelegile mele, şi nu am simţit durerea, că Tu eşti Viaţa, iar eu nu am fost
cu Tine. Întorsu-mau pre mine întru nimic, că Tu eşti Cuvântul, şi eu nu am
fost cu Tine, prin Carele toate sau făcut, fără de carele nimic nu sau făcut: Şi
pentru aceasta fără de Tine, şi pentru aceasta despărţit fiind de Tine, m-am
făcut nimic: Că acest nimic este cel ce aduce spre nimic. Toate sau făcut prin
Cuvântul, câte sau făcut, şi ce fel sau făcut. „Au văzut Dumnezeu toate câte
au făcut, şi era bune foarte.”268 Toate câte sau făcut prin Cuvântul s-au făcut,
şi câte sau făcut prin Cuvântul, sunt bune foarte. Pentru ce sunt bune; „Că
prin Cuvântul toate sau făcut, şi fără de Dânsul nu sau făcut nimic.” 269 Că
nimic nu este bun fără el ce este desăvârşit Bun. Iar răul este, unde nimic nu
este bun. Adică, unde este nimic: Că răul nimic nu este, fără numai lipsire şi
nefiinţă a bunului, precum orbirea nimic alt nu este, fără numai lipsire a
Luminii.
Deci răul este acest nimic, ca acela ce sau făcut fără de Cuvântul, fără
de carele nimic nu sau făcut: Iar răul este fiindcă prin Dânsul se lipseşte
omul de cel bun, prin carele sau făcut toate câte sau sunt: Iar cele ce nu sunt,
nu sau făcut prin Dânsul, drept aceia şi nimic sunt: Şi pentru aceasta rele
sunt cele ce nu sau făcut, că toate câte sau făcut, prin Cuvântul sau făcut, şi
toate câte prin Cuvântul sau făcut, sunt bune. Deci fiindcă toate prin
Cuvântul sau făcut, cele rele prin Dânsul nu sunt: Şi rămâne dar, că toate
cele ce nicidecum de Dânsul nu sau făcut, nicidecum să nu fie bune, că toate
câte sau făcut sunt bune: Pentru aceia şi rele sunt acelea, pentru că nu s-au
făcut, pentru care pricină şi nimic sunt, pentru că fără de Cuvântul nimic nu
sau făcut. Deci ce este rău, este nimic, pentru că nu sau făcut. Dar cum este
rău, dacă nu sau făcut; Pentru că ce este rău, este lipsire a celui bun, prin
carele sau făcut ce este bun: Şi deci a fi fără de Cuvântul, este răul, care nu
este cu putinţă a fi, pentru că fără de Cuvântul nu este nimic. Dar ce este
aceasta a fi despărţit de Cuvântul;
De voieşti să ştii aceasta, ascultă ce este Cuvântul: Cuvântul lui
Dumnezeu zice: „Eu sunt Calea, şi Adevărul, şi Viaţa:”270 Deci a fi despărţit
de Cuvântul, este a fi lipsit fără de cale, fără de adevăr, fără de viaţă: Drept
268
Facerea 1, 31
269
Ioan 1, 3.
270
Ioan 14. 6.
aceia şi a fi fără de El, este a fi nimic: Pentru aceasta şi rău, fiindcă este
despărţit de „Cuvântul, prin carele toate cele ce sau făcut sunt bune
foarte.”271 Deci dar a fi lipsit de Cuvântul prin Carele toate sau înfiinţat,
nimic alt nu este, fără numai a fi lipsit de fiinţă, şi dintru aflare a se muta la
lipsire: Că fără de Cuvântul nu este nimic. Deci de câte ori omule, te abaţi de
la acela ce este Bun, de desparţi pre sineţi de Cuvântul, pentru că El este ce
Bun: Şi pentru aceasta te faci nimic, pentru că eşti fără de Cuvântul, fără de
Carele nimic nu sau făcut.
Acum dar mai luminat pre mine Doamne, ca să te văd pre Tine. Şi cu
adevărat te-am văzut, şi aşa pre sine-mi m-am cunoscut, înţelegând, că de
atâtea ori m-am făcut nimic, de câte ori de la Tine m-am depărtat: Că ce este
bun, care Eşti Tu, am uitat, pentru aceia şi rău m-am făcut. Vai mie
ticălosului! Pentru ce nu am ştiut aceasta, cum că prăpădindu-te pre Tine, mă
schimbam către nimic: Dar ce caut aceasta; nimic întru acest fel fiind, cum
nu voiam să cunosc aceia;*272 ştim cum că ce este rău, este nimic: Şi ce este
nimic, nu este nicicum: Şi cum că ce nu este bun, nu este nicicum, pentru că
este nimic. Deci dacă nu eram eu, când eram fără de Tine, ca un nimic dar
eram, şi ca un idol, carele nimic cu adevărat nu este. Că acela urechi are, dar
nu aude: nări are, şi nu miroasă: Ochi are, şi nu vede: Gură are, şi nu
grăieşte: Mâini are, şi nu pipăie: Picioare are, şi nu umblă: Şi toată alcătuirea
mădulărilor având, este nesimţitor.

CAP, 6.
Ticăloşia sufletului celui cuprins întru păcate.

Deci când eram eu fără de Tine, nicicum eram, pentru aceasta şi orb
eram, şi surd, şi cu totul de simţire lipsit: Şi nici ce era bun alegeam, nici de
la ce era rău mă abăteam, nici durerea cea din rănile mele o simţeam, nici
întunericul cel dimprejurul meu îl vedeam: Că fără de Tine eram, „Acela ce
eşti Lumina cea adevărată, care luminează pre tot omul ce vine în lume.”273
Vai mie! M-au rănit, şi nu m-au durut: M-au târât, şi nu am simţit, că eram
nimic, ca cel ce eram lipsit de viaţa, ceia ce este Cuvântul, prin carele toate
sau făcut. Deci pentru aceasta Doamne, Acela ce eşti Lumina mea, asupra
mea au lucrat, cei ce îmi vrăjmăşeau mie, tot ce au voit. M-au lovit, m-au
golit, m-au spurcat, m-au stricat, m-au bătut, şi mai apoi de toate m-au

271
Facerea: 1, 31.
272
În alt izvod se află aşa: De eram nimic, cum puteam să cunosc;
273
Ioan 1, 9.
omorât, pentru că m-am depărtat de la Tine, şi m-am făcut nimic fără de
Tine.
Vai mie Doamne, Viaţa mea, Ziditorul meu, Lumina ceia ce mă
îndreaptă, Sprijinitorul meu, miluieşte-mă pre mine, şi mă scoală. Domnul
meu şi Dumnezeul meu, Nădejdea mea cea din tinereţe, Puterea mea, şi
Tăria mea, şi Mângâierea mea în ziua necazului. Caută spre cei ce îmi
vrăjmăşesc mie, şi mă izbăveşte. Să fugă de la faţa Ta cei ce mă urăsc pre
mine, iar eu voi via întru Tine, prin Tine. Că ei Doamne m-au cunoscut pre
mine, şi văzându-mă fără de Tine, m-au defăimat. Împărţit-au lor-uşi hainele
faptelor bune, cu care Tu m-ai împodobit. Cărare lor-uşi prin mine au făcut:
M-au călcat sub picioarele lor: În noroiul păcatelor m-au tăvălit, şi „au
spurcat Biserica Ta cea Sfântă.”274 Pusu-mau pustiu, şi întru durere m-au
aşezat: Umbrit-am înapoia lor orb, şi gol, şi cu funiile păcatelor ca şi cu o
cursă m-au prins. Trasu-mau după dânşii din răutate în răutate, şi din noroi
în noroi, şi umblam fără de virtute, înaintea feţei celui ce mă gonea pre mine.
Rob eram, şi cu dragoste robeam: orb, şi a fi orb doream: Legat, şi de
legături nu mă înfricoşam: Dulcele amar mi se părea, iar amarul dulce.
Ticălos eram, şi nu ştiam: Şi aceasta, pentru că eram fără de Cuvântul,
fără de Carele nimic nu sau făcut, şi prin Carele toate împreună se păzesc, şi
fără de Carele întru nimic toate se duc. „Că precum prin Dânsul toate sau
făcut, şi fără de Dânsul nimic nu sau făcut: Aşa prin Dânsul toate împreună
se păzesc, câte sunt, şi cele din cer, şi cele de pre pământ, şi cele din mare, şi
din toate adâncurile.”275 Că şi la însuşi pietrele şi la fiecare din celelalte
zidiri, nici parte cu parte nu sar fi împreunat nici sar fi ţinut, lipite între
sineşi, de nu în acest fel împreună sar fi păzit de Cuvântul, prin carele toate
sau făcut. De Tine dar Cuvântul o de m-aş ţine ne smuls, ca să mă păzeşti
mântuindu-mă: Că după ce m-am depărtat de la Tine, aş fi pierit singur, de
nu ai fi apucat Tu Ziditorul meu, şi de iznoavă m-ai fi zidit. Însă eu adică am
greşit, iar Tu m-ai cercetat: Eu am căzut, iar Tu m-ai ridicat: Eu nu am ştiut,
iar Tu m-ai învăţat: Eu am fost cuprins de nevedere, iar Tu m-ai luminat.

CAP, 6.
Pentru cele multe şi în multe feluri faceri de bine ale lui
Dumnezeu către om.

Arată-mi mie, Doamne Dumnezeul meu, cât eu ticălosul sunt dator a

Te iubi şi a Te lăuda pre Tine. Descoperă-mi mie, cum mi se cade aţi plăcea
274
Psalm 78, 1.
275
Coloseni 1, 16.
Ţie. Tună dintru Înălţime Doamne, cu glas mare şi tare, în urechea cea mai
dinăuntru a inimii mele. Învaţă-mă pre mine şi mă mântuieşte, şi te voi înălţa
pre Tine, Carele întru început m-ai zidit pre mine, cel ce nu eram nimic,
Carele m-ai luminat pre mine, cel ce petreceam întru întuneric, Carele m-ai
înviat pre mine cel ce eram mort, Carele m-ai hrănit din tinereţile mele cu
toate Bunătăţile Tale, şi cu toate Darurile Tale cele bune, încă şi acum mă
hrăneşti, pre mine adică viermele cel netrebnic, cel putrezit întru nenumărate
păcate, şi acum împuţit.
O Cheia lui David, deschide-mi mie, Cel ce deschizi şi nimeni nu va fi
cel ce să închidă, căruia îi vei deschide! Şi închizi, şi nimeni nu va fi cel ce
să deschidă, căruia îi vei închide! Deschide mie uşa luminii Tale, ca să intru,
şi să văd, şi să cunosc, şi să mă mărturisesc Ţie întru toată inima mea, şi
„Mila Ta este mare peste mine, şi ai izbăvit sufletul meu din iadul cel mai de
jos.”276 „Doamne Dumnezeul nostru, cât este de minunat şi lăudat numele
Tău în tot pământul!” „Şi ce este omul că îl pomeneşti pre el; Sau fiul
omului că îl cercetezi pre el;”277 Doamne Nădejdea celor ce trăiesc întru
sfinţenie, şi Turnul tăriei lor: Doamne viaţa sufletului meu, prin care viez, şi
fără de care mor: Lumina ochilor mei, prin care văd, şi fără de care sunt orb:
Bucuria inimii mele, şi veselia duhului meu: iubite-voi cu toată inima mea,
şi din toată virtutea mea, şi cu toate măruntaiele cele dinăuntru ale mele, că
Tu întâi m-ai iubit pre mine.
Şi de unde mie aceasta; O Făcătorule al Cerului, şi al pământului, şi al
adâncului, „Carele nu ai trebuinţă de bunătăţile mele,”278 de unde mie
aceasta, că m-ai iubit pre mine; O Înţelepciune, care deschizi gura celor
muţi! O Cuvinte, prin carele toate sau făcut! Deschide-mi gura mea, dă-mi
glas de laudă, ca să povestesc mulţimea facerilor Tale de bine, carele dintru
început Doamne mie din destul mi-ai dăruit. Că iată eu sunt, pentru că m-ai
făcut pre mine şi m-ai zidit, şi împreună cu celelalte făpturi ale Tale m-ai
numărat. Tu pre mine mai înainte m-ai hotărât din veac dintru început, până
a nu face ceva, până a nu întinde Cerurile: CITATPILDEdscn154 Când încă
nu era adâncurile, nici pământul se aşezase, nici munţii se întemeiase, nici
izvoarele se deschiseseră. Că mai înainte de a face Tu toate acestea, care prin
Cuvântul Tău le-ai înfiinţat, una din zidirile Tale, după pronia cea întărită a
Adevărului Tău, şi eu a fi mai înainte m-ai cunoscut şi ai voit. Şi aceasta
oare de unde îmi este mie Prea Bunule Doamne, Dumnezeule Prea Înalte,
Părinte al Îndurărilor, Făcătorule a toate întru tot Puternice şi Mult
Milostive; Care este vrednicia cea întru mine, şi care este harul înaintea
276
Psalm 84, 12.
277
Psalm 8 1, şi 5.
278
Psalm 15, 2.
Mărimei Tale celei nemărginite, pentru care ai binevoit a mă zidi pre mine;
Nu am fost eu, şi m-ai adus întru fiinţă: Nimic am fost, şi dintru nimic a fi
ceva m-ai făcut. Dar ca ce fel de ceva; Nu picătură de apă, nu foc, nu pasăre,
nu peşte, nu târâtoare, nu dobitoc, nu piatră, nu lemn: nu din neamul acelora,
care au numai pre a fi, nici dintru acelea care şi a fi pot şi a creşte numai,
nici dintru acelea care şi a fi, şi a creşte, şi a simţi numai, ci mai presus de
toate acestea, şi dintru acelea, Ai voit a fi eu, care sunt, pentru că şi eu sunt:
Şi dintru acelea, care şi sunt şi cresc, pentru că şi eu sunt şi cresc: Şi dintru
acelea care au fire deşi sunt, şi cresc, şi simte: „Şi puţin oarece decât Îngerii
pre mine m-ai micşorat,”279 pentru că de obşte împreună cu ei de la Tine m-
am împărtăşit şi de putere cuvântătoare ca să te cunosc pre Tine. Iar puţin
oarece decât Îngerii, am zis, pentru că aceia pre fericita Ta cunoştinţă prin
chip acum o dobândesc, iar eu prin nădejde: Aceia faţă către faţă te văd pre
Tine, iar eu în oglindă şi prin închipuire: Aceia deplin, iar eu în parte.

CAP, 8.
Pentru vrednicia omului cea în veacul viitor.

„Ci când va veni cea desăvârşit, se va strica cea din parte,” 280 şi atunci
cu faţă descoperită vom vedea Faţa Ta: Pentru că cine va opri atunci, de a nu
ne micşora nici puţin oarece decât Îngerii noi, pre care Tu Doamne, cu
Cununa nădejdii, şi cu cinstea şi cu slava, cu care fericirea se împodobeşte,
încununându-ne, ca pre nişte prieteni ai Tăi foarte ne vei cinsti; Iar mai
vârtos şi cu însuşi Îngerii întru toate asemenea şi întocmai cinstiţi ne vei
arăta; Căci şi aceasta mai înainte sau făgăduit Adevărul Tău, cum că,
„Îngerii lui Dumnezeu cei din Cer, şi fiii lui Dumnezeu sunt: Căci cum nu
vor fi fii ai lui Dumnezeu, dacă sunt întocmai cu Îngerii;281 Ci fii ai lui
Dumnezeu vor fi cu adevărat, pentru că şi Fiul lui Dumnezeu, Fiu al Omului
sau făcut. Deci aceasta socotind eu cu îndrăzneală îmi vine a zice: Cum că
nu cu puţin oarece mai mic decât Îngerii este omul: Căci cu adevărat nu este
întocmai cu Îngerii, ci şi decât Îngerii încă mai înalt: Că omul sau făcut
Dumnezeu, şi Dumnezeu sau făcut om, iar nu Înger.
Pentru aceasta dar voi zice, că omul este cea mai cinstită zidire: Căci
„Cuvântul, carele era Dumnezeu întru început la Dumnezeu:”282 Cuvântul,
prin Carele „au zis Dumnezeu: Facă-se Lumină, şi sau făcut Lumină:”283
279
Psalm 8, 6.
280
1Corinteni 13, 10.
281
Luca: 20: 36.
282
Ioan 1, 1.
283
Facere 1, 3.
(Firea adică cea îngerească.) Cuvântul, prin Carele Dumnezeu au făcut toate
întru început: „Cuvântul acesta s-au făcut Trup, şi s-au sălăşluit întru noi. Şi
am văzut slava Lui.”284 Iată Slava pentru care cuget mare, când cuget bine.
Iată bucuria cu care mă bucur, când mă bucur drept: Doamne Dumnezeul
meu, Viaţa mea, şi toată slava sufletului meu. Mărturisescu-mă Ţie dar
Domnului şi Dumnezeului meu, Celui ce m-ai făcut părtaş Cuvântării, şi m-
ai zidit întocmai cu Îngerii oarecum, pentru aceia şi putincios a mă săvârşi
prin Cuvântul Tău, cât şi a ajunge a fi întocmai cu Îngerii, şi „a mă
învrednici a mă face fiu după dar prin „Cel Unul Născut al Tău Cuvânt
Doamne”285 şi iubit Fiu, întru carele bine Ai voit:”286 „Prin Iisus Hristos cel
împreună cu mine moştenitor,”287 şi de o fire cu Tine, şi de o fiinţă şi
împreună veşnic, Cel ce este Unul Domn şi Mântuitorul nostru, Cel ce ne
luminează şi ne mângâie pre noi, şi ne părtineşte nouă la Tine: Carele este şi
Lumina ochilor noştri, şi „Viaţa noastră,”288 şi Mântuirea, şi Nădejdea cea
una: Carele şi mai mult pre noi ne-au iubit decât pre Sineşi: Prin carele avem
îndrăzneală la Tine, şi întărită nădejde, şi ne învrednicim a dobândi venirea
cea către Tine. „Că au dat putere fii ai lui Dumnezeu să se facă, tuturor celor
ce cred întru numele Lui.”289
Laudă dar voi da numelui Tău Doamne, că după chipul Tău şi după
asemănare zidindu-mă, de acest fel de slavă primitor mai făcut, cât şi Fiul al
Lui Dumnezeu a putea eu să mă fac. Că aceasta cu adevărat nu pot pomii, cu
pietrele, nu nimic, ca să zic cuprinzător, din cele ce se mişcă şi cresc în aer,
pre pământ, în mare. Că nu le-au dat acestora Cuvântul Tău stăpânire fii a lui
Dumnezeu a se face, fiind ele lipsite de Putere Cuvântătoare. Că această
Putere cu Cuvântul are stare de a fi prin care pre Tine Dumnezeu te
cunoaştem: Şi pre aceasta oamenilor o ai dat, pre care cuvântători a fi, după
Chipul Tău şi după asemănare, i-ai înfiinţat. Şi eu dar cu adevărat om sunt
cu darul Tău Doamne, şi fiu al Tău după dar a mă face pot, carele acelea nu
pot. De unde îmi este mie aceasta Domne, carele eşti Adevărul cel prea
desăvârşit, şi săvârşirea cea prea Adevărată, şi începutul a toată zidirea: De
unde îmi este mie Doamne aceasta, a putea eu a mă face fiu al Tău, carele
acelea nu pot: Că Tu în veac petrecând, împreună pre toate le-ai făcut
oamenii, şi dobitoacele, şi pietrele, şi tot sadul pământului: nu au fost mai
înainte cu adevărat întru dânsele vreo vrednicie, nici au apucat de au
povăţuit mai înainte întru dânsele vreun Dar: Că numai din bunătatea Ta le-
284
Ioan 1, 14.
285
Romani 8, 14
286
Ioan 3, 17.
287
Romani 8, 17.
288
1Ioan 1, 2.
289
Ioan 1, 12.
ai zidit pre toate, şi a tuturor de obşte Zidirilor, ca acelor ce era zidiri,
întocmai deopotrivă era vrednicia: Că nu a fost a vreuneia vreo una. Şi de
unde dar întru mine zidirea Ta aceasta, pre care de cuvântare m-ai
împărtăşit, sau arătat bunătatea Ta mai mult decât în celelalte toate, care sunt
necuvântătoare; Ce au nu şi eu sunt, precum acelea toate. Sau ce, au nu şi
acele sunt, precum eu; Sau numai eu sunt mai presus de acele; Care este
vrednicia mea, sau care este harul cel întru mine, ca să mă faci să pot a fi fiu
al lui Dumnezeu, iar la celelalte toate aceasta să o ridici; să nu fie, Doamne,
a cugeta eu întru acest fel! Numai darul Tău, numai bunătatea Ta au făcut
aceasta, ca să fiu eu părtaş de această bunătate a Ta: Deci pre Darul, cu care
dintru nefiinţă m-ai adus pre mine acest fel întru fiinţă, pre acela Doamne
dă-l mie, căruia mă rog Ţie, ca să pot pentru aceasta precum să cuvine a-ţi
mulţumi Ţie.

CAP, 9.
Pentru Atotputernicia lui Dumnezeu.

Mâna Ta cea Atotputernică Doamne, una şi aceiaşi pururi fiind, în cer

au zidit Îngeri, iar pre pământ viermi, nici întru aceia mai Puternică, nici
întru aceştia mai slabă aflându-se: Că precum nu ar fi putut altă mână să
zidească Înger, aşa nici viermişor: precum nu ar fi adus întru fiinţă Cerul, aşa
nici frunză de pom care este cea mai mică: Precum nu ar fi făcut trupul, aşa
nici un păr al trupului alb sau negru. Ci Mâna Ta cea Atotputernică, căreia
cu putinţă îi sunt toate deopotrivă.
Că nu-i este ei cu putinţă mai mult, a zidi vierme decât Înger, nici mai
puţin cu putinţă, a tinde Cerul decât frunză. Nici mai uşor a închipui păr
decât trup: Nici mai greu a întări pământul pre ape decât apele pre pământ:
„Ci câte au vrut, au făcut, în cer şi pre pământ, în mări şi în toate
adâncurile:”290 Ci şi pre mine, precum au voit, şi au putut, şi au ştiut: Că
putea Mâna Ta Doamne, să mă facă piatră, sau şarpe, sau pasăre, sau alt
oarecare dobitoc, dar nu au voit, pentru Bunătatea Sa: Pentru aceasta dar nici
piatră sunt eu, nici pom, nici dobitoc, că aşa au rânduit bunătatea Ta: Iar spre
a rândui Tu aşa, nimic ceva vrednic nu au povăţuit mai înainte întru mine.

CAP, 10.
Pentru Dumnezeiasca laudă cea neînţeleasă.

290
Psalm 134, 9-10-11
 De unde îmi este mie aceasta Doamne, de unde sunt mie spre lauda Ta
cântările; Că precum m-ai făcut pre mine fără de mine, după cum ai
binevoit: Aşa şi lauda Ta fără de mine, după bunăvoinţa Ta este înaintea Ta.
Că lauda Ta Doamne, Tu însuţi eşti: Să Te laude pre Tine lucrurile Tale,
după mulţimea Mărimii Tale: Că neînţeleasă este Lauda Ta Doamne: Nu se
pricepe de inimă, nu se măsoară de gură, nu se cuprinde de auz: Că toate
acestea trec, iar Lauda Ta în veci petrece. Gând începe, şi gând se sfârşeşte:
Glasul răsună, şi glasul trece: ureche aude, şi auzul încetează, iar Lauda Ta
Doamne în veac stă.
Cine dar te va lăuda pre Tine, sau cine va vesti lauda Ta; Lauda Ta
este veşnică, nu trecătoare. Acela Te laudă pre Tine, carele se cunoaşte pre
sineşi că nu poate să ajungă spre lauda Ta. O vrednică Laudă, care niciodată
nu treci! „Întru Tine este lauda mea dea pururi:291 „Întru Tine se va lăuda
sufletul meu:”292 Nu noi suntem cei ce Te lăudăm pre Tine, ci Tu pre Sineţi,
şi prin Tine, şi întru Tine: Însă şi nouă întru Tine ne este lauda: Că atunci
avem lauda adevărată, când o avem de la Tine: Când Lumina adevereşte pre
Lumină: Că Tu acela ce eşti Lauda cea adevărată dai lauda cea adevărată: Iar
de câte ori de la altcineva, iar nu de la Tine, cerem laudă, de atâtea ori ne
scăpăm de Lauda Ta: Că aceia este trecătoare, iar cea de la Tine veşnică: Şi
de căutăm pre cea trecătoare, cădem din cea veşnică: Iar de voim cea
veşnică, să nu iubim pre cea trecătoare. O Laudă mai înainte de veci,
Doamne Dumnezeul meu, de la carele este toată Lauda, şi fără de care nici
una. Nu pot fără de Tine a te lăuda pre Tine: O de te-aş avea pre Tine, şi te
voi lăuda: Că cine sunt eu singur Doamne, ca să te şi laud pre Tine; ţărână
sunt, şi cenuşă: Câine mort eu şi împuţit: Vierme eu şi putreziciune: Cine
sânt eu ca să-ţi cânt Ţie, o Doamne al Puterilor, Dumnezeule al Duhurilor şi
a tot trupul, Acela ce locuieşti întru nemurire;
Au va lăuda întunericul pre Lumină; Sau moartea pre Viaţă; „Tu eşti
Lumina,”293 iar eu întuneric: Tu Viaţa, iar eu moarte. Au pre Adevărul va
lăuda deşertăciunea; NU ÎNŢELEG CITATUL dscn159 Tu eşti Adevărul,
iar eu deşertăciunii m-am asemănat: Ce Doamne oare te voi lăuda pre Tine;
Au Te va lăuda ticăloşia mea; Au putoarea va lăuda pre buna mireasmă; Au
muriciunea cea din om, „carele astăzi este, şi mâine se risipeşte;”294 Au te va
lăuda pre Tine omul putreziciunea, şi fiul omului viermele; Au te va lăuda
pre Tine, Doamne, „cel ce întru păcate sau zămislit, şi sau născut,”295 şi au
crescut; Nu este frumoasă lauda în gura păcătosului: Să te laude pre Tine
291
Psalm 70, 8.
292
Psalm 33, 2.
293
Ioan 8, 12.
294
Psalm 143, 5.
295
Psalm 50, 6.
Dumnezeule şi Doamne A tot ţiitorule Puterea Ta cea neînţeleasă,
Înţelepciunea Ta cea nepricepută, Bunătatea Ta cea nespusă: Să te laude pre
Tine Milostivirea Ta cea covârşitoare, Mila Ta cea prea bogată, Puterea Ta
şi Dumnezeirea cea mai presus de veci: Să Te laude pre Tine Tăria Ta cea A
tot Stăpânitoare, şi Iubirea Ta de oameni şi Dragostea cea prea mare, prin
care pre noi ne-ai zidit Doamne Dumnezeul meu, Viaţa sufletului meu.

CAP, 11.
Pentru nădejdea care se cuvine a o întinde către Dumnezeu.

Iar eu zidirea Ta sub acoperământul Aripilor Tale voi nădăjdui, şi

întru bunătatea Ta, prin care m-ai zidit. Ajută-mi mie zidirii Tale, pre care o
au zidit Bunătatea Ta: Nu pentru răutatea mea să piară, ceia ce au înfiinţat
Milostivirea Ta: Nu întru ticăloşia mea să piară, ceia ce au făcut Mila Ta.
„Că ce îmi este mie folosul de a fi zidit de Tine, când mă voi pogorî eu întru
stricăciune;”296 „Că au în deşert Dumnezeule ai zidit pre fii oamenilor;”297
M-ai zidit Doamne, îndreaptă-mă pre mine zidirea Ta: al Mâinilor Tale sunt
lucru, nu mă trece cu vederea Dumnezeul meu. Dintru a nu fi nicidecum m-
ai făcut pre mine: De nu mă vei îndrepta Tu Doamne, spre a nu fi iarăşi mă
voi duce. Că precum Doamne nimic nu am fost, şi dintru nimic m-ai zidit
pre mine, aşa, de nu mă vei îndrepta Tu pre mine, iarăşi întru a nu fi nimic
mă voi întoarce.
Ajută-mi mie Doamne Viaţa mea, ca să nu pier întru răutatea mea. De
nu m-ai fi zidit Tu Doamne pre mine, eu nu aş fi fost: Că sunt acum, pentru
că m-ai zidit: De nu mă vei îndrepta dar, acum nu voi fi. Nu vrednicia mea,
nici darul cel întru mine Te-au îndemnat pre Tine a mă zidi pre mine, ci
Milostivirea şi Bunătatea Ta cea mai presus de bunătate, aceasta-şi Bunătate
a Ta Doamne şi Milostivire, aceasta-şi Îndurare, care Te-au îndemnat spre a
mă zidi, aceasta-şi rogu-mă să te îndemne acum şi spre a mă îndrepta. Că ce
folos îmi va fi mie dintru a mă zidi de Bunătatea Ta, dacă voi pieri întru
ticăloşia mea, ne îndreptându-mă nicidecum Dreapta Ta; Deci această
bunătate a Ta, Doamne Dumnezeul meu, care te-au pornit spre a zidi, să te
pornească pre Tine şi spre a mântui ceia ce sau zidit de Tine: Că nicicum nu
este mai mică, că însăşi Bunătatea Tu eşti, acela ce dea pururi acelaşi eşti:
Nu sau micşorat Braţul Tău Doamne, ca să nu poată a ajuta şi a mântui: Nici
sau tâmpit urechea Ta, ca să nu audă: Ci fărădelegile mele au despărţit între
mine, şi între Tine: Între întunericul şi între Lumina, între umbra morţii, şi
296
Psalm 29, 9.
297
Psalm 88, 46
între Viaţa, între deşertăciunea şi între Adevărul, între aceasta a mea viaţă
care este trecătoare, şi între cea întru Tine, care este fără de sfârşit şi veşnică.

CAP, 12.
Pentru cursele cele din pofte.

Acesta este întunericul care mă acoperă pre mine, întru adâncul cel
întunecos al temniţei aceştia, întru care zac, „până când va lumina ziua, şi se
vor micşora umbrele,”298 şi se va face glas pre Tăria Puterii Tale: „Glas al
Domnului întru Tărie, Glas al Domnului întru mare cuviinţă,”299 „Facă-se
(zicând) lumină,” şi să se îndepărteze întunericul,”300 „şi să se arate uscatul,”
„şi să răsară pământul iarbă verde, care să dea sămânţă”301 bună a dreptăţii,
şi rod vrednic al Împărăţiei Tale. O Dumnezeule Părinte şi Stăpâne, Viaţa
prin care viază toate, şi fără de care moarte se socotesc toate, nu mă lăsa a
cădea în gânduri rele, nici mă părăsi a mă înălţa întru ochii mei: Ridică de la
mine toate poftele cele dobitoceşti, şi nu mă da la cugete ruşinate, şi ne
înfrânate, ci ţine inima mea, ca să-şi aducă aminte de Tine în toată vremea.
Luminează-mi ochii mei, ca la Tine privind ei, să nu se răspândească
înaintea Ta, o Slavă prea veşnică! Ci întru smerenie simţind „să nu se înalţe
mai presus de sineşi întru cele mari, nici întru cele minunate,”302 şi să caute
la cele dea dreapta, iar nu la cele dea stânga care sânt departe de la Tine.
Încă şi Genele Tale să povăţuiască înaintea paşilor mei: „Că Genele Tale
cearcă pre fii oamenilor.”303 Îndulceşte-mi pofta mea prin dulceaţa Ta, ”care
o ai ascuns celor ce se tem de Tine,”304 ca să doresc de a te pofti pre Tine în
toată vremea, cu pofte veşnice, şi nu prin amăgiri deşarte îndulcindu-se şi
înşelându-se gustul meu cel dinăuntru, să socotească a fi amarul dulce, şi
dulcele amar, şi întunericul lumină, şi Lumina întuneric, ca să pot a mă
izbăvi, petrecând în mijlocul a atâtea curse, care sânt gătite de luptătorul pre
faţa căii aceştia spre vânarea sufletelor: Precum cel ce le-au văzut, nu au
trecut tăcând, ci au zis: „Că tot ce este în lume, sau poftă a trupului este, sau
poftă a ochilor, sau orbire şi trufie a vieţii.”305 Iată Doamne Dumnezeul meu,
iată dar toată lumea este plină de cursele cele prin pofte, care le-au gătit
aceia picioarelor mele: Şi cine va scăpa de acestea; Cu adevărat, acela de la
298
Cânt. Cânt. 2, 7./ Biblia 1914 Cânt. Cânt. 2, 17.
299
Psalm 28, 4.
300
Facere 1, 3-4
301
Facere 1, 9 şi 11.
302
Psalm 130, 2.
303
Psalm 10, 4.
304
Psalm 30: 19.
305
1Ioan 2, 16.
carele vei ridica înălţarea ochilor: ca să nu se vâneze de pofta ochilor: Şi
acela de la carele vei ridica pofta trupului, ca să nu se prindă de poftele
trupeşti: Şi acela de la carele vei ridica duhul neruşinării şi al neînţelegerii,
ca să nu-l amăgească pre acesta cu totul trufia vieţii. Cât de fericit este acela,
căruia Tu îi vei face aşa! Căci cu întemeiere va călători acesta.
Acum dar o Mântuitorul meu, Ţie prin Tine mă rog ajută-mi: Să nu
cad înaintea potrivnicilor mei, prinzându-mă în cursele lor, care le-au gătit
picioarelor mele, ca să-mi împileze sufletul meu, ci scoate-mă Puterea
mântuirii mele, ca să nu mă pună spre râs loru-şi cei ce şi Ţie îţi vrăjmăşesc
şi te urăsc. „Scoală-mă Doamne Dumnezeul meu, întărească-se întru mine
Mâna Ta,”306 „şi să se risipească vrăjmaşii Tăi, şi să fugă cei ce te urăsc pre
Tine de la faţa Ta: Precum se topeşte ceara de faţa focului, aşa să piară
păcătoşii de la faţa Ta.”307 „Iar eu întru ascunsul feţei Tale mă voi
ascunde,”308 şi mă voi veseli împreună cu fii Tăi, şi întru toate bunătăţile
Tale mă voi sătura. Iar Tu Doamne Dumnezeul meu, Tatăl sărmanilor, şi
muma pruncilor Tăi, ascultă plângerile fiilor Tăi, şi îţi întinde Aripile Tale,
ca sub dânsele să scăpăm de la faţa vrăjmaşului nostru. Că Tu eşti turn de
tărie lui Israil, carele păzind pre Israil nicidecum nu dormi nici dormitezi,
pentru că şi cel ce luptă pre Israil nu doarme, nici dormitează.

CAP, 13.
Pentru ticăloşia omului, şi pentru facerile de bine ale lui
Dumnezeu.

O Lumină: care de altă lumină nicicum nu Te poţi vedea! O Strălucire

care de vreo strălucire alta nu eşti privită! Lumină care cu alăturarea pre
toată altă lumină întuneci: Şi strălucire care pre toată raza străină orbeşti:
Lumină, dintru care este toată Lumina: Strălucire, dintru care este toată
Strălucirea! Strălucire, către care toată strălucirea este întuneric: Lumină,
către care toată lumina este negură: Lumină, întru care toată umbra
luminează, şi toată negura străluceşte. Lumina cea desăvârşit, pre care orbire
nu o înnoură, ceaţa nu o tâmpeşte, negura nu o întunecă, punere împotrivă
nu o închide, nici vreo o umbră câtuşi decât o desparte: Lumină care pre
toate luminează, şi deplin, şi împreună, şi deodată, şi pururea: Înghite-mă pre
mine întru adâncul strălucirii tale, ca să te văd pre tine despre toate părţile
întru sine-mi, şi pre mine însumi întru tine, şi pre toate sub tine: nu mă lăsa
306
Psalm 9, 32.
307
Psalm 67, 1-2.
308
Psalm 30, 20.
pre mine, ca nu cumva să crească umbrele neînţelegerii mele, şi să se
înmulţească căderile mele: Că fără de Tine toate îmi sunt umbră mie: Toate
îmi sunt rele mie. Că nimic nu este bun fără de tine bunul cel adevărat, şi
unul, şi desăvârşit.
Mărturisesc aceasta Doamne Dumnezeul meu, ştiu bine aceasta şi
cunosc, că oriunde voi fi fără de Tine, rău îmi este mie, nu numai dinafară, ci
şi întru mine înăuntru: Că toată îndestularea, care nu este Dumnezeul meu,
lipsă îmi este mie: „Atunci mă voi sătura, când mi se va arăta slava Ta.”309
De vreme ce Doamne Acela ce eşti Viaţa mea cea fericită, (ca să-ţi
mărturisesc Ţie ticăloşia mea,) de când am căzut de la unirea cea cu Tine,
am căzut de la cel Bun de la cel Unul şi desăvârşit: Şi de atunci felurimea
cea în multe chipuri a lucrurilor celor vremelnice risipindu-mă pre mine cel
alunecat prin simţirile cele trupeşti, dintru una m-au împărţit în multe, şi mi
sau făcut mie îndestularea amară, şi lipsa multă, fiindcă nu te aflu întru mine
pre Tine Bunul cel neschimbat, şi singur, şi fără despărţire Unul, căruia
urmându-i nu voi rătăci, pre carele dobândindu-l nu mă voi mâhni, cu a
căruia câştigare se va sătura întru mine pofta mea.
O ticăloşia mea cea grea şi necurmată! Vai mie Doamne! De Tine
ticălosul meu suflet fuge, cu carele împreună pururi întru îndestularea celor
bune este, şi întru veselie: Şi urmează lumii, cu care împreună totdeauna
întru lipsă este şi întru durere. Strigă lumea, şi eu mă sfârşesc: Strigi Tu
Doamne, şi eu răsuflu: Iar ticălosul meu suflet urmează mai vârtos ceia ce-l
face pre el de se sfârşeşte, decât Celuia ce îl chemi şi îl odihneşti. Aceasta
este neputinţa mea arătat: O Doftorule al duhurilor, vindecăm-i pre aceasta,
ca să mă mărturisesc Ţie Mântuitorului meu, din toată inima mea, pentru
toate facerile de bine ale Tale, întru care din tinereţile mele, şi până la
bătrâneţe şi cărunteţe mă hrăneşti pre mine. Şi mă rog Ţie pentru Numele
Tău Cel Prea Sfânt: „Nu mă lăsa pre mine! Nu Te depărta de la mine: Ia
aminte spre ajutorul meu Doamne al mântuirii mele!”310 Că Tu m-ai făcut
pre mine cel ce nu eram nicicum, m-ai răscumpărat pre mine cel ce eram
pierdut. Căci am fost pierdut, şi omorât, iar Tu Te-ai pogorât la cel mort, şi
pentru mine a muri ai ales: Şi ca să mă izbăveşti pre mine robul Tu
Împăratul, pogorându-te Te-ai dat pre sineţi: ca să viez eu ai suferit Tu
moartea: Şi aşa smerindu-te pre sineţi, moartea ai stricat, iar pre mine de
iznoavă m-ai înviat. Eram pierdut, eram pierit, eram vândut întru păcate, iar
Tu Te-ai pogorât pentru mine, ca să mă răscumperi pre mine: şi atâta m-ai
iubit, cât şi Sângele Tău l-ai dat spre preţ pentru mine: şi prin acest fel de
mare preţ, m-ai întors pre mine din izgonire, m-ai izbăvit din robie, m-ai
309
Psalm 16, 15.
310
Psalm 37, 22-23./ Biblia 1914: Psalm 37,21-22.
hrăpit din muncă, m-ai numit cu însuşi Numele Tău, m-ai pecetluit cu
Sângele Tău, ca să fie pomenirea Ta pururi la mine, şi să nu Te depărtezi
niciodată de la inima mea, Cel ce pentru mine nicicum de la Cruce nu Te-ai
depărtat, şi cu acelaşi untdelemn, cu care Tu Te-ai uns, pre mine m-ai uns,
ca să pot a mă numi Hristian de la Tine Hristoase şi nu numai, ci şi pre
mâinile Tale m-ai scris pre mine, ca şi pururi pomenirea mea să fie la Tine,
numai dacă şi pomenirea Ta totdeauna va fi cu mine. Aşadar în toată vremea
darul Tău, şi mila Ta m-au întâmpinat pre mine, şi m-au ajutat. Că de multe
ori din multe şi cumplite primejdii m-ai izbăvit Izbăvitorul meu: rătăcindu-
mă eu în cale m-ai întors, ne ştiind eu m-ai învăţat, greşind eu m-ai mustrat,
mâhnindu-mă eu m-ai mângâiat, deznădăjduindu-mă eu m-ai întărit, căzând
eu m-ai ridicat, stând eu m-ai întemeiat, călătorind eu m-ai povăţuit, viind eu
m-ai primit, dormind eu m-ai păzit, strigând eu m-ai auzit.

CAP, 14.
Cum că Dumnezeu neîncetat este văzător al faptelor şi al
cugetelor omeneşti.

Acestea adică, şi multe altele lângă aceste faceri de bine mi-ai făcut
mie Doamne Dumnezeul meu, viaţa sufletului meu, pentru care cu dulceaţă
îmi este pururi a povesti, pururi a pomeni, pururi a mulţumi, ca pentru toate
bunătăţile cele de la Tine să pot a Te lăuda pre Tine, şi a Te iubi din toată
inima mea, şi din tot sufletul meu, şi din tot cugetul meu, şi din toată virtutea
mea, CITAT NU GĂSESC DSCN164faţa 2 şi din însuşi creierii mei, şi din
toate încheieturile mele cele dinăuntru: O prea fericită dulceaţă, Domnul şi
Dumnezeul meu şi al tuturor celor ce se veselesc întru Tine. Ci şi ce nu este
isprăvit de mine au văzut Ochii Tăi: Ochii Tăi zic, care mai luminoşi fiind
decât Soarele, privesc toate căile oamenilor, şi cele mai de jos ale adâncului,
şi văd pre cei din toată vremea şi din tot locul buni şi răi.
Că toate privindu-le, şi toate plinindu-le, cu totul şi pretutindeni dea
pururi eşti de faţă, de fiecare din făpturile Tale purtând grijă, că nimic nu
urăşti, din cele ce ai făcut. Pentru aceasta şi paşii mei îi vezi, şi căile mele, şi
noaptea şi ziua pentru păzirea mea priveghezi, şi toate căile mele cu
dinadinsul le însemnezi, o A toate Văzătorule Veşnice: Ca şi cum şi cerul şi
pământul, şi toată zidirea Ta uitându-o, pre mine unul şi numai m-ai fi
cercetat, şi de nimic din celelalte nici o grijă nu ai fi făcut. Că nici privirii
Tale celei neschimbate, nu-i creşte Lumina, dacă la una şi numai vei privi,
nici i se împuţinează, dacă la celelalte ce sânt peste număr şi deosebite, vei
căuta. Că precum pre toate împreună şi întru aceiaşi dată prea desăvârşit le
vezi, aşa şi pre fiecare, măcar de au deosebiri, împreună şi întru aceiaşi dată
prea cu dea-mănuntul le priveşte vederea Ta cea Atotvăzătoare cea deplin
una. Aşadar pre toate ca pre una, şi aşa pre una ca pre toate, fără despărţire,
şi fără schimbare, şi fără împuţinare le priveşti. Pentru aceasta şi Tu tot eşti
în toată vremea, mai presus de vreme, şi pre mine tot întru aceiaşi dată şi
pururi mă vezi, ca şi cum afară de mine nimic alt nu Ţi-ar fi fost Ţie a vedea.
Deci aşa stai la păzirea mea, ca şi când pre toate celelalte le-ai fi uitat,
şi numai la mine să iei aminte ai fi voit. Că pururi pre sineţi te arăţi a fi de
faţă, pururi eşti gata a mă întâmpina pre mine, dacă gătit şi pre mine mă vei
afla că sunt. Oriunde voi fi, nicicum Tu Doamne nu mă părăseşti, dacă nu eu
pre Tine mai întâi te voi părăsi. Oriunde voi sta, nu Te depărtezi de la mine,
că pretutindeni eşti, ca oriunde voi merge, să te aflu pre Tine, prin carele voi
putea fi, şi nu voi pieri, cel ce fără de Tine nicicum pot a fi. Mărturisesc dar,
că orice fac, şi câte fac, înaintea Ta le fac. Încă şi ceia ce fac orice fel ar fi,
Tu mai bine o ştii, decât eu cel ce o fac. Ca întrucât fac eu ceva, asemenea
Tu pururi de faţă stai, ca un Văzător Veşnic al cugetelor mele, şi al
gândurilor, şi al îndeletnicirilor celor cu dulceaţă, şi al faptelor. Toată
gândirea mea, şi toată pofta, înaintea Ta totdeauna este Doamne.
Tu Stăpâne vezi, unde vine duhul, şi unde este, şi unde merge: Că Tu
eşti cel ce cumpăneşti toate duhurile: Cel ce ştii oare dulce este, sau amară
rădăcina, dintru care se ivesc frunzele cele frumoase. Căci şi ca Acela ce
judeci, cele dinăuntru, Tu mai bine ştii, şi inima rădăcinilor mai cu de
amănuntul o cerci: Şi nu numai voinţa, ci şi însuşi măduva cea mai dinăuntru
a rădăcinii cu adevărul Luminii Tale cel prea cu de amănuntul cercător, o
aduni, o numeri, o socoteşti, şi o însemnezi, ca să dai fiecăruia, nu numai
după lucrurile lui, şi după voinţa lui, ci şi după măduva cea mai dinăuntru şi
prea ascunsă a rădăcinii, dintru care odrăsleşte această voinţă a celui ce face,
ori spre ce adică eu mă plec lucrând, şi orice socotesc, şi ori pentru ce îmi
pare bine şi mă bucur, Tu vezi, şi urechile Tale aud, şi Ochii Tăi caută şi
văd: Şi i-ai aminte, şi însemnezi, şi scrii în cartea Ta tot sau bun, sau rău: Că
pentru lucrul cel bun daruri, iar pentru cel rău munci mai pre urmă să dai,
când se vor deschide cărţile, şi se vor judeca toţi după cele ce sau scris întru
dânsele.
Aceasta poate este, ceia ce mai înainte ne-ai zis nouă: „Voi arăta ceva
fi lor în zilele cele mai de pre urmă.”311BINEdscn166 Şi ceia ce sau zis
pentru Tine Stăpâne: Că şi tot sfârşitul el cu de amănuntul îl cearcă. Că Tu
întru toate cele ce facem la scop mai vârtos iei aminte, decât la facerea
lucrului. Iar întrucât cu dinadinsul acestea gândesc, Doamne Dumnezeul
meu cel Înfricoşat şi Tare, de frică împreună şi de mare ruşine mă cuprind.
311
2Lege: 32, 2./Biblia 1914: Facerea 49, 1.
Pentru aceasta foarte de nevoie este nouă ca bine şi întru dreptate să vieţuim,
ca cei ce toate le facem înaintea Ochiului celui ce vede toate.

CAP, 15.
Cum că nimic nu este omul singur, fără de darul lui Dumnezeu.

Dumnezeule A tot ţiitorule şi Atotputernice, Dumnezeule al Duhurilor

şi a tot trupul, ai căruia ochi văd peste toate căile fiilor lui Adam, de la
naşterea lor, până în ziua ieşirii lor, „ca să dai fiecăruia după lucrurile lui,
sau bune sau rele de vor fi:”312 Arată-mi mie sărăcia mea, ca să o mărturisesc
pre aceasta Ţie. Că am zis cum că sunt bogat, şi de nimic nu voi avea
trebuinţă: Şi nu ştiam că eram sărac, şi mişel, şi orb, şi gol, şi ticălos, şi
netrebnic: Căci credeam că voi fi ceva, nimic fiind: Am zis, că mă voi
înţelepţi, şi m-am făcut nebun: Am socotit că sunt priceput, şi m-am amăgit:
Şi acum cunosc, că al Tău este tot Darul, fără de care nu putem face nimic.
„Că de nu vei păzi Tu Doamne cetatea, în deşert au privegheat cel ce o
păzeşte.”313 Aşa m-ai învăţat pre mine Doamne a mă cunoaşte pre sine-mi:
Că m-ai părăsit, şi m-ai ispitit, nu pentru Tine ca să mă cunoşti, ci pentru
mine, ca eu pre sine-mi să mă cunosc. Că precum am zis, Stăpâne, mi se
părea cum că sunt eu ceva de la sine-mi, adică, şi socoteam că sunt îndestul
singur, şi nu gândeam, că Tu eşti Cel ce mă povăţuieşti, până când puţin
oarece depărtându-te de la mine, îndată am văzut întru sine-mi, şi am
cunoscut, că Tu mă povăţuieşti: Şi a cădea adică sau făcut de la mine, iar a
mă scula, de la Tine.
Deschisu-miai ochii mei, o Lumină, şi m-ai sculat, şi m-ai luminat, şi
am priceput, că „ispită este viaţa omului pre pământ,”314 şi „cum că nu poate
tot trupul a se lăuda înaintea Ta,”315 „nici se va îndrepta tot cel viu.”316 Că
orice lucru bun, sau mare, sau mic, al Tău este Darul acesta, şi nimic nu este
al nostru, fără numai lucrul cel rău. De unde dar se va lăuda tot trupul; Au
doară pentru lucrul cel rău; Ci aceasta nu este laudă, ci ticăloşie: Dar oare se
va lăuda pentru cel bun; Au doară pentru cel străin; Al Tău este Doamne
lucrul cel bun, a Ta este Slava. Că acela ce pentru lucrul cel bun al Tău, nu
Ţie, ci lui-şi va căuta slava, acesta este fur şi tâlhar, şi asemenea diavolului,
celui ce au voit să fure slava Ta. Că acela ce voieşte ca să se laude pentru
darul Tău, şi nu caută slava Ta, ci a sa, acesta, măcar deşi se va lăuda de
312
2Corinteni 5, 10.
313
Psalm 126, 2.
314
Iov 7, 1.
315
1Corinteni 1, 29.
316
Psalm 142, 2.
oameni pentru Darul Tău, dar de Tine negreşit se va defăima: Că pentru
Darul Tău, nu Slava Ta, ci a sa au căutat: Iar acela ce se va lăuda de oameni,
defăimându-l Tu, nici se va ajutora de ajutorinţe omeneşti, Tu judecându-l,
nici se va dezvinovăţi, Tu osândindu-l.
Ci Tu Doamne acela ce m-ai zidit din pântecele maicii mele, nu mă
lăsa să cad întru atâta ne socoteală, cât să mă arăt că voiesc să hrăpesc, Slava
Ta: Ţie să fie Slava, de la carele este şi tot binele: Iar nouă ne rămâne
ruşinea feţei, şi ticăloşia, după care urmează tot răul, dacă nu Tu Doamne Te
vei pleca să ne miluieşti. Ci ne miluieşti Doamne,, Tu toată zidirea Ta o
miluieşti, şi nimic nu urăşti din cele ce ai făcut, şi din bunătăţile Tale dai, şi
din grăsimea Bunătăţii Tale ne îmbogăţeşti pre noi cei săraci: Că iubeşti pre
cei săraci, şi îi faci bogaţi cu bogăţia Ta. Iată Doamne, săraci suntem noi fii
Tăi, şi turma Ta cea mică. Deschide-ne nouă uşile Tale, şi „vor mânca
săracii şi se vor sătura, şi Te vor lăuda cei ce te caută pre Tine.”317 Că ştiu
Stăpâne, şi mărturisesc, Tu învăţându-mă, că numai cei ce se cunosc pre
sine-şi că sunt săraci, se vor îmbogăţi de la Tine: Iar cei ce se socotesc pre
sineşi bogaţi, fiind săraci, afară de Bogăţia Ta se vor închide.
Eu dar mărturisesc Ţie sărăcia mea, Doamne Dumnezeul meu, ca să
fie a Ta toată slava, pentru că al Tău este şi tot binele, care de mine sar fi
făcut. Mărturisesc Ţie Doamne precum m-ai învăţat pre mine: Nimic nu sunt
eu, fără numai cu totul deşertăciune, şi umbră a morţii, şi adânc oarecare
întunecos, şi pământ nevăzut, şi ne întocmit, nimic fără de blagoslovenia Ta
răsărind, nici ceva rodind, fără numai ruşine, şi fărădelege, şi moarte. Că şi
de am avut vreodată vreun bine, de la Tine eu am avut: Şi de am ceva, al Tău
este, sau de la Tine l-am luat şi îl am. De am stătut vreodată, prin Tine am
stătut: Iar când am căzut de la sine-mi am căzut: Şi dea pururi aş fi zăcut în
noroi, de nu Tu m-ai fi ridicat: Şi dea pururi aş fi fost orb, de nu Tu m-ai fi
luminat. Căzut fiind, niciodată nu m-aş fi ridicat, de nu Tu mi-ai fi dat mâna:
Iar ridicându-mă Tu totdeauna iarăşi aş fi căzut, de nu Tu m-ai fi întărit, şi
de multe ori aş fi pierit, de nu Tu m-ai fi povăţuit şi m-ai fi mântuit.
Aşa pururi Doamne, aşa pururi m-au întâmpina pre mine Darul Tău, şi
milele Tale, de tot felul de rele izbăvindu-mă, de cele trecute adică
slobozindu-mă, iar de la cel de faţă ridicându-mă, iar împotriva celor viitoare
întărindu-mă, încă şi cursele cele întinse înaintea mea mai înainte rupându-
le, şi pricinile şi îndemnările spre a păcătui ridicându-le. Că de nu mi-ai fi
făcut Tu mie aceste faceri de bine, tot păcatul lumii aş fi săvârşit. Că ştiu
Doamne, că nu este vreo fărădelege, făcută vreodată de vreun om, pre care
aceiaşi şi alt om nu ar fi putut să o săvârşească, de nu ai fi fost Tu de faţă
ajutătorul, cel ce au zidit pre om: Ci ca nicidecum să nu fac eu acestea, Tu ai
317
Psalm: 21, 30
făcut, ca să mă depărtez de acestea. Tu ai poruncit, şi ca să cred Ţie Darul
Tău întru mine l-ai vărsat: Că Tu ai fost Stăpâne cel ce mă povăţuieşti pre
mine către Tine: Tu şi Ţie şi mie m-ai păzit depărtat prin luminarea Darului
Tău ca să nu fac prea curvie, sau altă ceva fărădelege ca aceasta.

CAP, 16.
Pentru diavolul, şi ispitele cele multe de la dânsul.

S-au dus ispititorul, iar a se duce Tu ai lucrat. Şi locul au lipsit, şi

vremea, iar cel ce au făcut a lipsi Tu ai fost. Era de faţă locul, şi nu au lipsit
vremea, ci ca nicidecum să nu mă plec eu acestora, Tu m-ai ţinut. Sosit-au
cel ce ispiteşte întunecat la faţă, precum este: Ci ca să-l defaim eu pre el, Tu
m-ai întărit. Venit-au cel ce ispiteşte iarăşi întrarmat şi tare, dar ca să nu mă
biruiască, Tu pre acela l-ai înfrânat, iar pre mine m-ai împuternicit: Stătut-au
de faţă cel ce ispiteşte închipuit în Înger de lumină, iar ca să nu mă
amăgească, Tu pre dânsul l-ai certat, şi ca să-l cunosc pre dânsul Tu pre
mine m-ai luminat. Că aceasta este „balaurul acela cel mare şi mohorât,”
„şarpele cel de demult, cel ce sau numit diavol, şi satan,”318 „cel ce are şapte
capete şi zece coarne: pre carele l-ai zidit”319 a se juca în marea aceasta, care
este mare şi largă, întru care plutesc târâtoare cărora nu este număr, jivini
mici şi mari: Adică neamul a tot felul de draci, care ziua şi noaptea nimic alt
nu fac, fără numai înconjură împrejur, „căutând pre cine ar înghiţi,”320 dacă
Tu nu vei izbăvi.
„Că aceste este balaurul cel vechi acela, carele sau târât în raiul
desfătării,”321 „şi cu coada lui au tras pre pământ a treia parte din stelele
cerului:”322 Cel ce cu veninul lui cel otrăvitor au stricat apele cele de pre
pământ, ca să moară cei ce vor bea dintru dânsele: Cel ce şi-au aşternut lui-şi
ca nişte tină aurul, şi au nădăjduit că va sorbi în gura lui tot Iordanul: Cel ce
sau făcut de a nu se teme de nimeni: Şi cine ne va izbăvi pre noi de
muşcăturile acestuia; Cine ne va scoate din gura acestuia, fără numai Tu
Doamne, cel ce ai zdrobit capul acestui atât de mare balaur, Întinde dar
aripile Tale peste noi Stăpâne, ca sub dânsele să scăpăm de la faţa unei fiare
ca aceştia, care ne goneşte, şi prin zaua Ta ne izbăveşte de coarnele ei. Că
aceasta este lupta lui cea neîncetată, aceasta este mai vârtos cea una a lui
poftă, ca să pună lui-şi mâncare sufletele celor ce i-ai zidit.
318
Apocalipsa 12, 3 şi 9.
319
Psalm 103, 28.
320
1Petru 5, 8.
321
Facerea 3, 1.
322
Apocalipsa 12, 3, 4: / Bibllia 1914: Apoc. 12, 4.
 Şi pentru aceasta către Tine Doamne strigăm, izbăveşte-ne pre noi de
vrăjmaşul nostru acesta cel din toate zilele, care sau de dormim noi sau de
priveghem, sau de mâncăm, sau de bem, sau altceva de lucrăm, stă asupră
noaptea şi ziua, cu toate felurile de chipuri, uneori arătat, iar alte ori întru
ascuns prin taină slobozind asupra noastră săgeţi veninoase, ca să ne omoare
sufletele noastre. Dar cu adevărat Doamne cât de rea este şi nebunia noastră,
că deşi cunoaştem noi pre acest balaur că neîncetat se ridică asupra noastră
cu gâtlej deschis, şi este gata ca să ne înghită, însă nimic mai puţin dormim,
şi lenevindu-ne petrecem întru desfrânare, ca şi cum am fi fost întru întărire
înaintea celui ce nimic alta nu pofteşte fără numai pierzarea noastră. Că
vrăjmaşul pururi priveghează fără de somn, ca să ne omoare, iar noi nu voim
să ne sculăm din somn, ca să ne păzim noi.
Că iată înaintea picioarelor noastre milioane de curse au întins, şi pre
toate cărările noastre tot felul de laţuri au înmulţit, ca să vâneze sufletele
noastre: Şi cine va scăpa: Curse nouă ne-au pus în bogăţie, curse în sărăcie,
curse ne-au gătit în mâncare, în băutură, în dezmierdări, în somn, în
privegheri, în cuvânt şi în lucru, şi în toţi paşii noştri. „Ci Tu Doamne
izbăveşte-ne pre noi de cursa vânătorilor, şi de cuvântul turburător,”323 ca să
ne mărturisim Ţie zicând: „Bine este cuvântat Domnul carele nu ne-au dat
pre noi spre vânare dinţilor lor: Sufletul nostru ca o pasere sau izbăvit din
cursa vânătorilor: Cursa sau sfărâmat şi noi ne-am izbăvit.”324

CAP, 17.
Cum că Dumnezeu este lumină drepţilor.

Şi Tu Doamne, Lumina mea, descoperă-mi ochii mei, ca luminându-

mă să umblu întru Lumina Ta, şi să nu mai împiedic piciorul meu de cursele
ispititorului: Că cine va scăpa de aceste multe curse, ne văzându-le pre ele;
Şi cine le va vedea, fără numai acela pre care Tu Doamne îl vei lumina; Că
acesta Tatăl întunericului, întru întuneric şi-au ascuns cursele sale, ca întru
dânsele să se prindă toţi cei ce petrec întru întunericul lui, cei ce sânt fii ai
acestui fel de întuneric, cei ce nu văd Lumina Ta, întru care cel ce umblă nu
se va teme: „Că cel ce umblă ziua nu se împiedică, iar cel ce umblă noaptea,
se împiedică, pentru că nu este lumină întru dânsul:”325 Tu eşti Lumina
Doamne, Tu eşti Lumina fiilor Luminii: Tu eşti Ziua, care nicicum nu ştii

323
Psalm 90, 3.
324
Psalm 123, 5-6-7.
325
Ioan 11, 9-10.
apus, întru care păşesc fii Tăi fără de împiedicare: Şi fără de care, toţi cei ce
umblă, întru întuneric umblă, fiindcă pre Tine Lumina lumii nu te au.
Iată dar, în toate zilele vedem, că pre cât mai vârtos cineva de la
Lumina Ta se depărtează, pre atâta mai vârtos întru întunericul păcatelor se
învăluie: Şi pre cât mai mult întru întuneric petrece, pre atâta mai puţin vede
cursele cel întinse lui pre cale, drept aceia şi mai puţin cunoaşte, şi mai
adeseori se prinde în ele, căzând: Iar ce este mai înfricoşător, că şi căzând nu
cunoaşte: Iar cel ce nu-şi cunoaşte căderea sa, şi grijă mai puţină face de a se
scula, pre cât încă şi socoteşte că stă drept. Ci Tu Doamne, Lumina
cugetului, luminează-mi acum ochii mei ca să văd eu şi să cunosc, ca să nu
pier înaintea vrăjmaşilor mei. Că spre pierzania noastră se nevoieşte
vrăjmaşul, pre carele o de îl vei face să se topească de la faţa noastră,
precum se topeşte ceara de faţa focului. „Că acesta este tâlharul cel întâi şi
de pre urmă, cel ce au pus sfat să răpească slava Ta, când trufindu-să şi
înălţându-să sau surpat, şi în groapa sa au căzut, aruncându-se din Muntele
Tău cel sfânt, şi din mijlocul pietrelor celor înfocate, între care se afla
petrecând.”326
Acesta şi acum, Doamne Dumnezeul meu, viaţa mea: Acesta şi acum,
şi după ce au căzut, nu încetează a goni pre fii Tăi, pentru urâciunea care
poartă asupra Ta, o Prea Înalte Împărate, poftind ca să piardă făptura Ta
aceasta, care sau zidit de Bunătatea cea Atotputernică după chipul Tău, ca să
se învrednicească de slava Ta, de care pentru Înălţarea sa el sau lipsit. Ci Tu
cel tare întru putere zdrobeşte-l, pre acesta ce se scoală asupra noastră, celor
ce suntem oile Tale: Şi ne luminează pre noi, ca să vedem cursele, care ne-
au gătit nouă, şi să scăpăm la Tine, Acela ce eşti veselia lui Israil. Şi acestea
cu adevărat toate Tu mai bine le ştii, Acela ce cunoşti pricirea lui cea cu
prigonire asupra noastră, şi cerbicea lui cea tare. Că nu povestesc acestea, ca
să le fac Ţie cunoscute, Celuia ce toate le ştii, de carele nu se poate tăinui
vreodată vreo gândire: Ci înaintea picioarelor Mărimei Tale mă jeluiesc
pentru cele de la vrăjmaşul meu, o Judecătorule Prea Veşnice, ca pre acela
să-l osândeşti, iar pre noi fii Tăi să ne mântuieşti, a cărora Tu eşti tăria şi
puterea.
Viclean este Doamne vrăjmaşul acesta al nostru, şi îndărătnic, şi nu va
putea cineva să înţeleagă cu lesnire învârtiturile căii lui, nici să cunoască
chipul feţei lui, de nu Tu Doamne vei străluci. Că acum aicea, iar acum
acolo înconjură: Acum ca un miel, iar acum ca un lup: Acum întuneric se
arată pre sineşi că este, iar acum ca lumină: Şi întru toate felurimile, şi
locurile, şi vremile, după schimbările cele deosebite ale lucrurilor, toate
chipurile de ispite meşteşugeşte. Căci ca să amăgească pre cei ce sânt în
326
Isaia 14, 12-13.
scârbe, se făţărniceşte şi el ca şi cum se scârbeşte: Ca să batjocorească pre
cei ce sânt întru cele de bucurie, se preface şi el că se bucură: ca să înşele pre
cei ce se îndeletnicesc întru cele duhovniceşti, se închipuieşte în Înger de
lumină. Şi ca să strâmtoreze pre cei tari, se arată ca un miel, iar ca să facă
lui-şi mâncare pre cei blânzi se repede ca un lup. Şi acestea toate obişnuieşte
a le face, prefăcându-se întru asemănare a multe feluri de ispite: „Cât unii se
tem de frica de noapte, iar alţii de săgeata ce zboară ziua, iar alţii de lucrul
ce umblă întru întuneric, iar alţii de întâmplarea, şi de dracul de amiazăzi.” 327
Şi către acestea cine este îndestulat a le judeca; Şi măiestri-le şi vicleşugurile
lui cine le-au cunoscut; Cine va descoperi chipul îmbrăcămintei lui; Şi
înconjurarea dinţilor lui cine o va pricepe;
Iată au ascuns săgeţile sale în tolbă, şi cursele sale le-au acoperit în
chip de lumină: Iar a se cunoaşte el de noi nu este cu lesnire, de nu de la
Tine Doamne Dumnezeul nostru, nădejdea noastră, vom lua Lumină, ca
toate să le vedem şi să le pricepem. Că nu numai întru lucrurile trupului, care
cu lesnire se cunosc, nici numai întru fărădelegile acestea, ci încă şi întru
însăşi nevoinţele cele duhovniceşti, ne-au ascuns nouă vicleanul oarecare
curse mai subţiri, şi pre răutăţi, ca pre nişte fapte bune cu adevărat le
spoieşte, şi în Înger de lumină pre sineşi se preface. Acestea şi altele mai
multe ca acestea meşteşugeşte asupra noastră fiul lui veliar, satana acesta, o
Doamne Dumnezeul nostru: Şi acum ca un leu iar acum ca un balaur, arătat,
şi ascuns, dinăuntru şi dinafară, noaptea şi ziua, pândeşte ca să răpească
sufletele noastre. CI izbăveşte-ne pre noi Doamne Dumnezeul nostru, cel ce
mântuieşti pre toţi cei ce nădăjduiesc spre Tine: Ca acela de noi mâhnindu-
se să se depărteze şi să piară, iar Tu cu noi să fii de faţă Domnul nostru şi
Dumnezeul, cel prea bine cuvântat, şi prea proslăvit.

CAP, 18.
Pentru facerile cele de bine cele de la Dumnezeu.

Iar eu fiul slujnicei tale, care m-au pus pre mine Mâna Ta, prin aceste
sărace ale mele mărturisiri, cu toată inima mea voi sta înaintea Ta
Mântuitorul meu, şi voi socoti cu mintea mea toate bunătăţile cele din
tinereţile mele în toată viaţa mea făcute mie. „Că ştiu cum că foarte
neplăcută îţi este Ţie nemulţumirea,”328 cea ce este rădăcina a toată răutatea,
şi ca o suflare de vânt, tot lucrul bun îl usucă şi-l arde, şi Izvorul Milostivirii
Tale către om îl închide. Că pentru nemulţumirea şi cele rele lucruri ce sânt
327
Psalm 90, 5-6.
328
Luca 17, 17-18.
nişte mortăciuni, învie şi nu mor, şi cele bune care sunt oarecum încă
vieţuitoare, mor şi nu mai sporesc înainte făcându-se mai mult vieţuitoare.
Ci eu mulţumesc Ţie Doamne, ca să nu fiu ne cunoscător şi ne mulţumitor
către Tine cel ce m-ai izbăvit Mântuitorul meu şi scutitorul meu. Că de câte
ori balaurul acela m-au înghiţit, iar Tu din gâtlejul lui m-ai smuls.
De câte ori am greşit Ţie, şi acela era gata să mă soarbă, iar Tu
Doamne Dumnezeul meu m-ai apărat! Când eu împotriva Ta făceam
fărădelegi, când făcând fărădelegi călcam poruncile Tale, sta acela gata să
mă răpească la iad: Iar Tu îl opreai. Eu Ţie îţi greşeam, iar Tu îmi ajutai: Şi
eu nu mă temeam, iar Tu mă păzeai: De la Tine eu mă depărtam, şi mă
lipeam de vrăjmaşul meu, iar Tu pre acela ca să nu mă prindă, îl înfricoşai:
Aceste faceri de bine Doamne Dumnezeul meu îmi făceai, iar eu ticălosul nu
ştiam. Că aşa pre mine de multe ori din gâtlejurile diavolului m-ai izbăvit,
din gura leului m-ai răpit, şi din iad, măcar ne ştiind eu, de multe ori m-ai
întors. Că m-am făcut pogorât ticălosul până la porţile iadului: Iar a nu intra
eu cu totul înăuntru de porţi, Tu m-ai ţinut.
Aproape de porţile morţii am venit, iar a nu fi eu ţinut întrânsele, Tu ai
lucrat. Încă şi din moartea trupească adeseori m-ai izbăvit pre mine,
Mântuitorul meu, pre cel ce am fost cuprins de cumplite boli, şi am fost
căzut în multe primejdii, şi pre uscat şi pre mare: Încă şi de foc şi de sabie, şi
de tot felul de altă ispită m-ai scăpat, pururi stând lângă mine, şi după mila
Ta păzindu-mă. Că ai ştiut o Stăpâne, că dacă atunci fiind părăsit aş fi murit,
ar fi primit pre sufletul meu iadul, şi veşnic m-aş fi osândit: Ci Îndurările
Tale m-au întâmpinat pre mine şi Darul Tău, şi din moartea sufletului
împreună şi a trupului, m-au mântuit, o Dumnezeul meu şi Doamne:
Acestea, şi altele multe ca acestea faceri de bine din destul mi-ai dat mie. Iar
eu eram orb, şi nu puteam să cunosc, până când m-ai luminat. Acum dar, o
Lumina sufletului meu, Domnul meu şi Dumnezeul meu, Viaţa, prin care
viez. Luminarea ochilor mei, prin care văd: Iată acum m-ai luminat pre
mine, şi te-am cunoscut pre Tine, ca să viez prin Tine, şi mulţumite îţi
mărturisesc Ţie, măcar proaste pre acestea şi mici, şi nu potrivite cu facerile
Tale de bine, însă acest fel pre cât poate neputinţa cea întru mine aţi aduce
Ţie. Că Tu Unul eşti Dumnezeul meu, Ziditorul meu, carele iubeşti sufletele
noastre, şi de nimic nu Te îngreţoşezi, din cele ce ai făcut. Iată eu sunt cel
întâi între păcătoşi, pre care i-ai mântuit, ca să mă fac pildă celorlalţi a
Bunătăţii Tale celei nebiruite.
Mărturisi-voi Ţie toate facerile Tale de bine cele mari, că m-ai izbăvit
din iadul cel mai de jos, şi odată, şi de două ori, şi de trei ori, şi de o sută de
ori, şi de o mie de ori: Şi eu pururi mă duceam grăbindu-mă la iad, iar Tu
pururi mă întorceai, şi după dreptate de mii de ori m-ai fi osândit, de ai fi
voit, dar nu ai voit, că iubeşti sufletele, şi cu îndelungă răbdare suferi pre
oameni cei ce păcătuiesc, dăruindu-le lor vreme spre pocăinţă. Cât de multe
sunt, Stăpâne, în toate căile Tale, cât de multe sunt milele Tale. Deci acum le
văd pre acestea Doamne, Dumnezeul meu, şi prin Lumina Ta le pricep: Iar
sufletul meu se sfârşeşte pentru mulţimea Îndurărilor Tale celor către mine:
Că l-ai scos pre el din iadul cel mai de jos, şi către viaţă m-ai întors: Tot
mort zăceam, şi pre mine tot m-ai înviat. Ca să fie Dar al Tău tot ce viez: Şi
eu tot pre mine tot Ţie mă aduc, pre tot duhul, pre toată inima, pre tot trupul:
Deci toată viaţa mea Ţie să vieze. O Tu viaţa mea cea prea dulce: Fiindcă şi
pre mine tot m-ai izbăvit, ca şi pre mine tot să mă ai: Pre mine tot de iznoavă
m-ai zidit, ca şi pre mine tot de a doua oară să mă dobândeşti. Iubite-voi dar
pre Tine Doamne Dumnezeul meu, Puterea mea: Iubite-voi pre Tine, Veselia
mea cea negrăită, şi voi via de aceia nu mie ci Ţie. Toată viaţa mea ceia ce
mai înainte sau pierdut întru ticăloşia mea, au înviat întru Lumina Ta: Că Tu
eşti Dumnezeul cel Îndurat şi Milostiv, şi carele în mii de neamuri faci milă
cu cei ce te iubesc Numele Tău.
Deci pentru aceasta „Doamne şi Dumnezeul meu, cel ce mă sfinţeşti,
prin legea Ta mi-ai poruncit mie a te iubi pre Tine cu toată inima mea, cu tot
sufletul meu,”329 cu tot cugetul meu, cu toată tăria mea, cu toate puterile
mele, şi din însăşi măruntaiele mele cele dinăuntru, în toate ceasurile şi
minutele vremii, întru care dobândesc mulţimea Bunătăţii Tale şi Milei Tale,
că pururi aş fi pierit, de nu Tu pururi m-ai fi povăţuit: Pururi aş fi murit, de
nu Tu pururi m-ai fi păzit. Şi în toată vremea dar dator sânt eu Ţie, celui ce
în toată vremea facerile Tale de bine cele mari din destul mi le dai mie. Că
precum în toată viaţa mea nu mi se întâmplă mie nici un ceas, nici un minut
de ceas, întru care să nu dobândesc facerile Tale de bine, aşa nu mi se cuvine
mie a trece nici o clipă a vremii, întru care să nu te am înaintea ochilor mei
şi în minte, şi să nu te iubesc din toată puterea mea. Ci nici aceasta nu pot,
dacă nu Tu o vei da, de la carele este tot ce este bun, şi „tot darul desăvârşit,
carele de sus se pogoară de la Tine Părintele Luminilor, la care nu este
schimbare, sau umbră de prefacere.”330 Că nici este a celui ce voieşte, nici a
celui ce aleargă, ci a Ta celui ce ne miluieşti pre noi când te iubim pre Tine.
Al Tău este Doamne şi Darul acesta, al căruia este şi tot ce este bun. Deci
porunceşti a Te iubi de mine; Dă ceia ce porunceşti, şi porunceşte, orice
voieşti.

CAP, 19.
329
A DOUA LEGE, 6, 5. /Biblia 1914: A DOUA LEGE 6, 5-6.
330
Iacob 1, 17.
 Dorul fierbinte al sufletului celui ce pofteşte a iubi pre Dumnezeu.

Te iubesc pre Tine Doamne Dumnezeul meu, dar şi mai mult încă a te
iubi pururi poftesc: Pentru că Tu eşti cu adevărat, decât toată mierea mai
dulce, decât tot laptele mai hrănitor, şi decât toată lumina mai strălucitor:
Pentru aceasta mie şi decât tot aurul, şi argintul, şi pietrele scumpe m-ai
cinstit: Pentru că fără de bucurie îmi era mie şi fără de plăcere tot ce făceam
în veacul acesta, asemănându-mă cu dulceaţa cea de la Tine, şi cu buna
podoabă a casei Tale pre care o am iubit. O foc care pururi eşti aprins, şi
niciodată nu te stingi! O Dragoste! Care pururi eşti fierbinte şi niciodată nu
te încropeşti! Aprinde-mă pre mine! O de m-aş aprinde tot de la Tine! Tot
(am zis) de m-aş aprinde, ca tot şi să te iubesc pre Tine! Că mai puţin te
iubeşte, cel ce altceva iubeşte, afară de nu pentru Tine va iubi. Iubite-voi
Doamne, pentru că Tu mai întâi m-ai iubit pre mine. Şi de unde îmi va fi mie
grai de ajuns, ca să povestesc semnele dragostei Tale celei mari către mine,
şi facerile Tale de bine cele peste număr, cu care dintru început mai înainte
m-ai apucat pre mine;
Că după facerea de bine a zidirii mele, când întru început după chipul
Tău m-ai făcut, cinstindu-mă şi înălţându-mă între celelalte zidiri ale Tale,
m-ai împodobit pre mine încă deosebit şi cu lumina feţei Tale. Care o ai
însemnat pre pragul inimii mele, prin care şi decât cele nesimţitoare, şi decât
jivinile cele simţitoare, deopotrivă mai sus m-ai ridicat, „iar decât Îngerii,
puţin oarece m-ai micşorat.”331 Dar puţin şi aceasta sau părut înaintea
bunătăţii Tale. Pentru că şi cu darurile Tale cele din toate zilele cele mari şi
însemnate ale facerilor de bine, neîncetat m-ai hrănit, şi ca pre un prunc al
Tău cu adevărat, mic şi moale, cu ţâţele mângâierii Tale m-ai aplecat, şi m-ai
întărit: Căci ca să-ţi slujesc Ţie eu tot, pre toate câte ai făcut le-ai supus ca
să-mi slujească ele mie.

CAP, 20.
Cum că Dumnezeu toate le-au supus să slujească omului.

„Toate le-ai supus sub picioarele omului, ca numai omul tot să se

supună Ţie: Şi ca să fie al Tău omul tot, peste toate lucrurile Mâinilor Tale l-
ai pus pre el:”332 Pentru aceia, pre cele de afară toate pentru trup le-ai adus
întru fiinţă, iar pre însuşi trupul pentru suflet, iar pre suflet pentru tine, ca la
Tine numai să se îndeletnicească, şi pre Tine numai să te iubească: Pre Tine
331
Psalm 8, 6.
332
Facere: 1, 27. /Biblia 1914: Facere 1, 28.
adică avându-te spre mângâiere, iar pre cele mai de jos spre slujbă. Că tot ce
se cuprinde sub crugul cerului, mai de jos este decât sufletul omului: Carele
sau făcut, ca să dobândească pre cel ce este mai înalt şi vârful bunătăţilor:
Pre care de îl va dobândi, fericit va fi, şi de carele de se va lipi, înălţându-se
mai presus de toată prefacerea cea prin bunătăţile cele de jos, şi de prietenia
cu acestea, va vedea întru linişte netulburată faţa cea veşnică şi fără sfârşit a
mărimii celei Prea Înalte, după al căreia chip şi asemănare sau înfiinţat. Că
atunci se va desfăta în casa Domnului de bunătăţile acelea, cu care
asemănându-se toate cele de aicea câte se văd, ca o nimic se socotesc. „De
acelea adică, pre care ochiul nu le-a văzut, şi urechea nu le-au auzit, şi la
inima omului nu sau suit, care Dumnezeu le-au gătit celor ce îl iubesc pre
El.”333 Şi pre acestea Tu Doamne le vei da sufletului, cu care şi în fiecare zi
veseleşti sufletele robilor Tăi, pentru că iubeşti sufletele lor.
Dar ce mă minunez de aceasta, o Doamne Dumnezeul meu; Chipul
Tău şi asemănarea cinsteşti, după care sau zidit de Tine sufletele. Pentru că
şi trupului nostru măcar deşi este muritor, şi necinstit, i-ai dat să vadă
strălucirea cerului, prin slujitorii Tăi cei fără preget, Soarele adică, şi Luna,
pre carii i-ai pus să slujească fiilor Tăi neîncetat noaptea şi ziua: Şi ca să
răsufle omul, i-ai dăruit lui curăţirea aerului: Iar ca să audă, deosebirea
glasurilor: Iar ca să miroase, aburii cei prea dulci ale celor cu bun miros: Iar
ca să guste, felurimile umezelilor: Iar ca să pipăie, grosimile trupurilor:
Lângă acestea şi dobitoacele câmpului le-ai dat lui spre ajutor întru nevoi, şi
păsările cerului, şi cu peştii mării, şi cu roadele cele ce răsar din pământ l-ai
îndestulat, ca dintru acestea trupul să-şi întărească şi viaţa să îşi păzească:
Încă şi ierburi de leacuri ai pus în pământ împotriva tuturor bolilor ce se
întâmplă lui, şi mai deosebite mângâieri, i-ai gătit pentru stricăciunile şi
vătămările cele deosebit potrivnice lui: Că milostiv eşti şi îndurat: Şi ştii
plăsmuirea noastră „Altarul nostru: Şi noi toţi ca lutul suntem în mâna
Ta.”334

CAP, 21.
Cum că dintru a socoti, bunătăţile cele vremelnice, se adună
mărimea bunătăţilor celor cereşti.

O de mi s-ar deschide mie uşa Milei Tale celei mari! Şi o de sar

adăoga mai mult lumina cea de la Tine (rogu-mă) ca şi mai multe mie să mi
se deschidă! „Ca dintru acestea mici pre cele mari ale Tale, şi dintru acestea
333
1Corinteni 2, 9.
334
Isaia 18, 6.
văzute pre cele nevăzute ale Tale le înţelegem Doamne Dumnezeule,”335
Prea Sfinte şi Prea Bunule Ziditorule şi Făcătorule al nostru. Că dacă pentru
acest trup prost şi stricăcios atâtea de multe şi mari faceri de bine ne dai
nouă, din cer şi din aer, din pământ şi din mare, prin lumină şi prin întuneric,
prin fierbinţeală şi prin umbră, şi prin rouă şi bură, şi prin vânturi şi ploi, şi
prin dobitoace şi pomi, şi prin tot felul de ierburi, şi odrăslirile cele din
pământ, şi prin slujirea tuturor zidirilor Tale, care după vremi unele după
altele ne slujesc nouă, prin mâhnirile şi supărările ce ni se întâmplă nouă le
uşurezi. „336Oare ca ce fel, şi cât de mari şi nenumărate vor fi bunătăţile cele
ce le-ai gătit în Patria cea cerească celor ce te iubesc pre Tine, unde te vom
vedea faţă către faţă;” Dacă atâtea ne dăruieşti nouă celor din temniţă, oare
câte vei da celor din Palate;
Mari sunt lucrurile Tale, şi nenumărate, o Doamne Împărate al
Cerurilor: „Că dacă foarte bune, şi prea dulci sunt, cele ce le dai deopotrivă
celor buni şi celor răi,”337 oare ca ce fel vor fi cele ce le păzeşti numai celor
buni; Dacă atâtea de nenumărate şi de multe feluri sunt Darurile Tale, pre
care acum le dai întocmai şi prietenilor şi vrăjmaşilor, câte de mari şi
nenumărate, cât de dulci şi cu totul veselitoare vor fi cele ce le vei dărui
numai prietenilor Tăi; Dacă atâtea sunt mângâierile Tale în ziua aceasta a
lacrimilor, cât le vei înmulţi în ziua nunţii; Dacă atâta de veselitoare
cuprinde temniţa, oare ce fel va cuprinde Patria cea slobodă; „Ochiul nu le-a
văzut, fără numai al Tău o Dumnezeule, pre cele ce ai gătit celor ce te
iubesc:”338 Că după mulţimea Mărimei Tale este şi mulţimea bunătăţii Tale
celei mari, care o ai ascuns celor ce se tem de Tine.
„Mare eşti Doamne Dumnezeul meu, şi nemăsurat, şi Mărimei Tale
nu este sfârşit, nici Înţelepciunii număr, nici Bunătăţii măsură:”339 Şi nici
răsplătirii celei de la Tine asemenea nu este nici număr nici măsură: Ci
precum eşti Tu mare, aşa şi darurile Tale sunt mari: Că Tu eşti răsplătirea şi
darul cel de biruinţă al celor ce se nevoiesc pentru Tine.

CAP, 22:
Cum că dulceaţa cea Dumnezeiască ridică pre toată amărăciunea
cea de acum a lumii.

335
Romani 1, 2.
336
1Cor. 13, 12.
337
Matei 5, 45.
338
1 Cor. 2, 9.
339
Psalm 30, 19.şi Psalm 144, 3. şi 146, 5.
 Acestea Doamne Dumnezeul meu, acela ce sfinţeşti pre sfinţii Tăi,
sunt facerile Tale de bine cele mari, cu care vei umple sărăcia fiilor Tăi celor
flămânzi: Că Tu eşti nădejdea celor fără de nădejde: Tu eşti cununa celor ce
se aduce întru Slavă, care sau gătit celor ce biruiesc: Tu eşti săturarea cea
pururi vecuitoare a celor flămânzi, care se va da celor ce sunt întru foame:
Tu eşti mângâierea cea veşnică, care se va da numai celor ce defaimă
mângâierea lumii aceştia pentru mângâierea cea de la Tine, care nu va avea
sfârşit: Că cei ce alega se mângâia aicea, nu sunt vrednici de mângâierea cea
de la Tine: Iar cei ce se chinuiesc aicea se vor mângâia întru Tine, şi cei
ce se fac părtaşi patimilor Tale se vor împărtăşi şi de mângâierile Tale: Că
nimeni nu se va mângâia întru amândouă veacurile: Nici este cu putinţă cel
ce în veacul acesta petrece întru desfătare, să se bucure şi în cel viitor ci
nevoie este ca să se lipsească de unul, cel ce alege pre celălalt. Acestea
socotind eu, Doamne Dumnezeul meu, Mângâietorul meu, „sau lepădat de a
se mângâia sufletul meu,”340 ca să se facă vrednic de mângâierile Tale cele
veşnice: Căci cu dreptate este să se lipsească de Tine, tot cel ce pofteşte a se
mângâia întru altceva mai vârtos decât întru Tine. Şi deci mă rog Ţie prin
Tine. O Adevărule cel prea desăvârşit, să nu mă laşi să mă mângâi cu vreo
mângâiere deşartă şi zadarnică, fără numai cu cea de la Tine. Ci toate cer să
mi se întâmple mie amare, ca numai Tu să te pari sufletului meu dulce,
carele eşti dulceaţa cea necovârşită, prin care şi cele amare toate se
îndulcesc.
„Că dulceaţa Ta şi lui Ştefan pre pietrele cele din pârâu cu care îl
împroşca,”341 i le-au îndulcit: „Şi lui Lavrentie pre grătar dulce i l-au
făcut:”342 „Pentru dulceaţa cea de la Tine şi Apostolii se întorcea de la
adunare bucurându-se că pentru numele lui Iisus s-au învrednicit a se
ocărî:”343 „Mergea încă şi Andrei către Cruce cu îndrăzneală şi cu veselie,
bucurându-se că se grăbea către dulceaţa Ta.”344 „Aceasta-şi dulceaţă şi pre
căpeteniile Apostolilor atâta i-au umplut, cât unul pentru dânsa au ales a se
pironi, pre Cruce,”345 iar altul a-şi pleca capul fără frică sub sabie: „pre
aceasta răscumpărându-o şi Vartolomeu cu dulceaţă şi-au dat pielea:”346 „Pre
aceasta ca să o guste şi Ioan, fără temere au băut paharul de otravă:”347 Pe
aceasta gustându-o încă Petru, uitând toate cele de jos, ca şi cum ar fi fost

340
Psalm 76, 3.
341
Fapte 7, 58.
342
Vieţile Sfinţilor LUNA AUGUST 10
343
Fapte 5, 41.
344
Vieţile Sfinţilor LUNA NOIEMBRIE 30.
345
V. SF. LUNA IUNIE 29.
346
V. SF. LUNA IUNIE 11
347
V. SF. LUNA SEPTEMBRIE 26
beat, au strigat: „Doamne, bine este a fi noi aicea: Să facem aici trei
colibe:”348 Să rămânem aicea: Să Te privim pre Tine: Că de nimic alt nu vom
avea trebuinţă: de ajuns ne este nouă, au zis, Doamne, de ajuns ne este nouă,
a fi noi sătui de atâta dulceaţă. Că numai o picătura au gustat el atunci, şi
către toată altă dulceaţă fără de poftă şi cu îngreţoşare se afla: Dar oare ce ar
fi zis, de ar fi băut mulţimea cea mare a dulceţilor Dumnezeirii Tale, pre
care le-ai ascuns celor ce se tem de Tine Doamne; pre această nespusă a Ta
dulceaţă gustându-o şi fecioara aceia (Agati)*349 care cetim că bucurându-se
şi mare cugetând, sau dus la temniţă, ca şi cum ar fi fost chemată la ospăţ.
Pre aceasta socotesc că o au gustat şi cel ce au zis: „Cât este de multă
mulţimea bunătăţii Tale Doamne, care o ai ascuns celor ce se tem de
Tine!”350 Încă şi sfătuia. „Gustaţi şi vedeţi, că bun este Domnul.”351 „Că
acesta este Domnul Dumnezeul nostru, (*)352 pre care nădăjduim că o vei da
nouă: pentru care neîncetat Ţie Doamne ne facem ostaşi, pentru care în toate
zilele ne omorâm,”353 ca întru Tine şi întru viaţa Ta să vieţuim.

CAP, 23.
Cum că toată nădejdea noastră, şi pofta inimii noastre se cuvine
să fie întru Dumnezeu.

Iar Tu o Doamne, nădejdea lui Israil, vârful doririlor, către carele

inima noastră toată ziua suspină, sârguieşte, nu întârzia, scoală-te, grăbeşte,
şi vino, din temniţa aceasta să ne scoţi pre noi, ca să ne mărturisim numelui
Tău, ca să ne slăvim întru lumina Ta: Ascultă glasul plângerii fiilor tăi, carii
strigă către Tine: „Tatăl nostru, pâinea noastră cea spre fiinţă dăne-o nouă
astăzi,”354 ca întru tăria ei noaptea şi ziua să umblăm noi „până când vom
ajunge în Horiv muntele cel sfânt al Tău:”355 Iar eu cel mai mic între cei mai
mici ai casei Tale, o Dumnezeule Părinte, puterea mea, când voi veni şi mă
voi arăta feţei Tale; Ca cel ce mă mărturisesc Ţie acum la o vreme, de acum
să mă mărturisesc Ţie în veac. Fericit voi fi de mi se va face mie a vedea
slava Ta: Cine îmi va da mie aceasta, ca să-mi dai voie să vin la aceasta. Ştiu
Doamne, ştiu şi mărturisesc, că nu sunt vrednic ca să intru sub
acoperământul Tău. Ci fă acesta pentru slava numelui Tău, şi nu mă ruşina
348
Matei 17, 4.
349
V. SF. FEBRUARIE 5.
350
Psalm 30, 19.
351
Psalm 33, 8.
352
În alt izvod se află: fericirea.
353
Psalm 43, 24.
354
Matei 6, 9-11.
355
3Împăraţi 19, 8.
pre mine robul Tău, carele nădăjduiesc spre Tine. Că cine va intra şi la
Jertfelnicul Tău, ca să vadă minunile Tale, de nu vei deschide Tu Doamne;
Şi cine va deschide, dacă Tu vei închide; Că de vei surpa Tu, nimeni nu va fi
carele să zidească: Şi de vei închide afară pre om, nimeni nu va fi carele să-i
deschidă. De vei opri apele, se vor usca toate: Iar de le vei slobozi, vor
răsturna pământul. Şi dacă toate câte ai făcut le vei întoarce întru nimic, cine
este carele să se împotrivească Ţie; Dar este veşnică bunătatea milei Tale,
prin care bunătate toate ai făcut cele ce ai voit. Tu ne-ai făcut, Acela ce ai
alcătuit lumea, Tu dar pre noi ne şi îndreaptă: Tu ne-ai zidit, nu ne trece dar
cu vederea pre noi lucrurile Tale: Ci cu adevărat, Doamne Dumnezeul
nostru, noi lutul şi viermii nicicum nu putem intra înăuntru în veşniciile
Tale, dacă nu Tu Însuţi pre noi ne vei băga. Acela ce pre toate dintru nimic
le-ai adus întru a fi.

CAP, 24.
Cum că mântuirea noastră este de la Dumnezeu.

Iar eu, lucrul mâinilor Tale, mă voi mărturisi Ţie întru frica Ta.
„Pentru că nu spre arcul meu voi nădăjdui, şi sabia mea nu mă va mântui: Ci
dreapta Ta, şi braţul Tău, şi luminarea feţei Tale.”356 Că întru alt chip m-aş fi
deznădăjduit, de nu ai fi fost Tu Acela ce m-ai zidit, şi carele nu laşi pre cei
ce nădăjduiesc spre Tine: Că Tu Doamne eşti Dumnezeul nostru, cel bun, cel
blând, şi îndelung răbdător, şi carele întru milă pre toate le iconomiseşti. Iar
noi, măcar de am şi păcătuit, ci ai Tăi suntem: Şi de nu am fi păcătuit, ai Tăi
suntem: Că ştim că la Tine ne-am socotit. Noi ca frunza suntem toţi, şi
deşertăciune este tot omul ce viază, şi ca vântul este viaţa noastră aceasta de
pre pământ. Nu te mânia spre noi, de cădem pruncii Tăi: Tu ştii zidirea
noastră Doamne Dumnezeul nostru.
Au doară spre frunză, Doamne Dumnezeul nostru, cel neasemănat
întru tărie, au doară spre frunză, care se suflă de vânt, vei să arăţi puterea Ta;
(*)357 Au doară după puzderie uscată vei să alergi; Au doară câine, sau purice
vei să osândeşti, Împăratul lui Israil cel ce pururi eşti; Am auzit pentru mila
Ta Doamne, cum că Tu moarte nu ai făcut, nici Te bucuri de pierzarea celor
ce mor. Pentru aceasta Ţie ne rugăm, pentru Tine Însuţi. Nu slobozi, ceia ce
nu ai făcut, să stăpânească pre ceia ce ai făcut. Că dacă nu Te bucuri de
pierzarea noastră, ce este ceia ce pre Tine Doamne acela ce toate le poţi, ce
este ceia ce pre Tine te opreşte, de a Te bucura pururi de mântuirea noastră;
356
Psalm 43, 8 şi 5.
357
Sau, au doară aţapoc.
De vei voi, poţi să mă mântuieşti: Iar eu măcar de voi şi voi, a mă mântui
pre sine-mi nu voi putea. Atâta de multă este mărimea ticăloşiei mele.
„Că a voi este întru mine, iar a săvârşi nu asemenea: Ci şi a voi ce este
bun nu pot, de nu Tu vei voi:”358 Nici ceia ce voiesc, aceia şi pot, de nu
puterea Ta mă va întări: Încă şi ceia ce pot, uneori nu o voiesc, „de nu se va
face voia Ta, precum în cer, şi pre pământ:”359 Iar ceia ce cu adevărat şi
voiesc, şi pot nu o cunosc, de nu Înţelepciunea Ta mă va lumina: Iar de o voi
şi cunoaşte, ne săvârşită şi deşartă trece înţelepciunea mea, celui ce uneori
prost voiesc, iar alte ori şi pot, de nu de la Înţelepciunea Ta se va ajutora.
Deci toate stau la voinţa Ta, şi nimeni nu este, carele să poată să se
împotrivească voii Tale, o Stăpâne al tuturor, Acela ce stăpâneşti tot trupul,
şi faci şi săvârşeşti toate câte voieşti, „în cer şi pre pământ, în mări şi întru
toate adâncurile.”360 Şi să se facă dar voia Ta şi întru noi, peste care sau
chemat numele Tău. Să nu piară această zidire a Ta, care o ai zidit spre slava
Ta! „Că cine este om născut din femeie, carele va fi viu şi nu va vedea
moarte;”361 Carele va izbăvi sufletul său din mâna iadului, dacă nu Tu singur
vei izbăvi, o Tu Acela ce eşti Viaţa cea făcătoare de viaţă tuturor, prin carele
toate sau împărtăşit de viaţă.

CAP, 25.
Cum că voinţa omului este neputincioasă ea singură către
lucrurile cele bune, fără de darul lui Dumnezeu.

Că precum acum m-am mărturisit Ţie o Doamne Dumnezeul meu,

lauda vieţii mele, şi Puterea mântuirii mele. Eram eu oarecând nădăjduindu-
mă întru puterea mea, dar aceasta nu au fost putere: Şi aşa vrând a alerga,
unde mai mult socoteam că stau, acolo mai mult cădeam, şi mergeam înapoi
mai vârtos decât înainte, şi ceia ce mi se părea că o ajung, mai mult se
depărta de la mine: Şi aşa oarecum pre puterea cea întru mine în zadar o
cercam. Dar acum am priceput fiindcă m-ai luminat. Că ziceam: Aceasta voi
face, aceia voi săvârşi: Apoi, nici aceia se făcea, nici aceasta. A voi era, iar a
putea lipsea. Sau era a putea, dar lipsea a voi: Pentru că în puterea mea mă
nădăjduiam.
Iar acum mă voi mărturisi Ţie Doamne Dumnezeul meu, Părinte al
Cerului şi al pământului, cum că nu întru tăria sa va putea bărbatul, ca să nu

358
Romani 7, 18.
359
Matei 6, 10.
360
Psalm 134, 10-11.
361
Psalm 88, 47.
se laude nebuneşte tot trupul: Că nu este a omului a putea orice va voi, ci de
Tine mai vârtos paşii oamenilor se îndreaptă, ai celor ce mărturisesc adică
cum că nu de la sineşi, ci de la Tine se îndreaptă. Deci ne rugăm, pentru
îndurările milei Tale, să binevoieşti Doamne a mântui pre cei ce i-ai zidit, că
de vei voi poţi a ne mântui pre noi, şi la voinţa Ta este puterea mântuirii
noastre.

CAP, 26.
Pentru facerile de bine ale lui Dumnezeu cele dintru început.

Adu-ţi aminte Doamne de mila Ta cea dintru început, „prin care ne-ai
întâmpinat pre noi cu blagosloveniile bunătăţii Tale.”362 Că mai înainte de a
mă naşte eu fiul slujnicei Tale, Doamne nădejdea mea de la ţâţele maicii
mele m-ai apucat pre mine, gătindu-mi mie mai înainte cărările prin care
umblând, să merg şi să mă duc la Slava Casei Tale. „Mai înainte de a mă
zidi în pântecele maicii mele m-ai cunoscut, şi mai înainte de a ieşi eu din
mitră, după cum au fost bine plăcut Ţie mai înainte m-ai hotărât:”363 Dar
oare ca ce fel sunt cele scrise pentru mine în cartea cea nespusă a Sfatului
Tău; Eu nu ştiu, pentru aceia şi foarte mă tem.
Dar Tu ştii, că ceai ce eu aştept întru urmări şi treceri de zile şi de
vremi, de acum, întru o mie de ani ai acestei zadarnice prelungiri, aceasta
înaintea Veşniciei Tale Doamne aceasta de acum sau făcut, şi ceia ce va să
fie acum este făcută: Iar mie, fiindcă stau întru această întunecoasă noapte,
ne ştiind acestea, îmi vine a mă înfricoşa şi a mă cutremura: Că multe
primejdii despre toate părţile văd spânzurate asupră-mi, şi la mulţi vrăjmaşi
stau înainte spre vânare, şi cu mulţime de nenumărate ticăloşii ce plutesc
întru această viaţă sunt înconjurat. Şi de nu ar fi fost sprijinul Tău peste
mine, cel ce petrec întru atâtea primejdii, desăvârşit m-aş fi deznădăjduit.
Dar însă este mie nădejde mare, care se arată întru Tine Prea Blândul
Împărat şi Dumnezeul meu, şi mi se uşurează mintea, socotind ea mulţimea
îndurărilor Tale, şi semnele cele de mai înainte ale milei Tale, care mai
înainte de a mă naşte m-au întâmpinat: Şi acum mai deosebit au strălucit
peste mine, care pentru cele mai bune şi mai desăvârşit ce vor să fie, pre care
le păzeşti celor ce te iubesc pre Tine, îmi aduce aminte, şi mă îndeamnă şi
pre acestea a le nădăjdui: Pentru aceasta şi mă bucur întru Tine Doamne
Dumnezeul meu, cu bucurie sfântă şi vie, prin care veseleşti pururi tinereţile
mele.
362
Psalm 2, 3.
363
Ieremia1, 5.
 CAP, 27.
Pentru Îngerii cei ce sau rânduit spre păzirea oamenilor.

Că m-ai iubit pre mine, o dragostea mea cea una, mai înainte de a te
iubi eu pre Tine: Şi după chipul Tău m-ai zidit pre mine, şi mai sus decât
toate zidirile Tale m-ai pus: Pre care această înălţime, atunci numai o păzesc,
când te cunosc pre Tine, pentru carele m-ai făcut.
Deosebit încă „faci pre Îngerii Tăi Duhuri”364 pentru mine, „cărora le-
ai poruncit, ca să mă păzească întru toate căile mele,”365 ca nu cândva să
împiedic de piatră piciorul meu. Aceştia sunt păzitorii, cei ce stau pre
zidurile Ierusalimului Tău celui nou: „Aceştia sunt munţii cei dimprejurul
lui,”366 „cei ce priveghează şi păzesc străji noaptea împrejurul turmei
Tale,”367 „nu cumva ne fiind cel ce izbăveşte nici cel ce mântuieşte, să
răpească sufletele noastre”368 „vrăjmaşul nostru cel vechi, cel ce răcneşte ca
un leu, şi neîncetat înconjură şi caută, pre cine ar înghiţi.”369 Aceştia sunt
cetăţenii „cetăţii celei fericite a Ierusalimului celui de sus, şi a Maicii noastre
celei dintru înălţime,”370 „cari se trimit pentru cei ce vor să moştenească
mântuire,”371 ca să-i mântuiască pre aceştia de vrăjmaşi, şi să-i păzească
întru toate cărările lor, şi să-i întărească, şi să-i înveţe, şi rugăciunile şi
cererile fiilor tăi să le aducă înaintea Slavei Mărimei Tale.
Că iubesc pre cei împreună cetăţeni ai lor, prin carii nădăjduiesc să se
îndrepte de grijile cele din căderea şi prăpăstuirea lor. Pentru aceasta şi cu
mare silinţă, şi osârdie neadormită, sunt de faţă cu noi, pururi şi pretutindeni
împreună alergând, şi de nevoile noastre grijă purtând, şi între noi şi între
Tine Stăpâne, neîncetat umblând, şi plângerile şi tânguirile noastre către
Tine aducându-le, iar plecarea bunătăţii Tale cea lesne spre îmblânzire
rugându-o, ca blagoslovenia cea dorită a darului Tău, nouă să ne o vestească:
Pentru că şi călătoresc împreună cu noi întru toate căile noastre, şi intră
împreună cu noi, şi ies, fără de clipeală luând aminte, de petrecem cu
cucernicie şi cu blagocestie în mijlocul neamului celui îndărătnic, şi cu câtă
osârdie şi poftă căutăm dreptatea şi Împărăţia Ta, şi cu câtă frică şi cutremur
364
Psalm 103, 5.
365
Psalm 90, 11.
366
Psalm 124, 2.
367
Luca 2, 8.
368
Psalm 7,2.
369
1Petru 6, 9.
370
Galateni 4, 26.
371
Evrei 1, 14.
slujim Ţie, bucurându-se atunci împreună şi ei, şi întru bucuria inimii
noastre veselindu-se. Încă aceştia şi ostenindu-ne noi ne ajută, şi odihnindu-
ne ne apără, şi nevoindu-ne ne fac osârduitori, şi biruind ne încununează: Şi
se bucură împreună cu ceai ce se bucură: (cu cei ce se bucură, zic, întru
Tine): şi pătimesc împreună cu cei ce pătimesc (cu cei ce pătimesc, zic,
pentru Tine).
Mare este cu adevărat purtarea Ta de grijă către noi prin aceştia! Mare
este încă şi plecarea lor cea cu dragoste către noi! Pentru că iubesc pre cei ce
îi iubeşti Tu, şi păzesc pre cei ce îi păzeşti Tu, iar părăsesc pre cei ce îi
părăseşti Tu: Că nici iubesc pre cei ce fac fărădelege,” pentru că şi Tu ai urât
pre cei ce fac fărădelege, şi vei pierde pre toţi cei ce grăiesc minciună.”372
Deci de câte ori facem lucrul cel bun, Îngerii se bucură, iar dracii se
mâhnesc: Iar de câte ori ne abatem de la lucrul cel bun, pre diavolul îl
veselim, iar de la Îngerii Tăi ridicăm bucuria: Pentru că bucurie este acestora
adică, pentru un păcătos ce se pocăieşte, iar diavolului pentru un drept ce
păcătuieşte, şi nu se căieşte. Dă dar, o Ziditorule al îngerilor şi al oamenilor,
dă Îngerilor Tăi, a se bucura pururi pentru cei buni, ca şi Tu prin aceia în
toată vremea întru noi să fii lăudat, şi noi împreună cu ei întru o turmă a Ta
să ne aducem, şi cu aceia împreună să ne mărturisim Numelui Tău celui
Sfânt.
De acestea eu aducându-mi aminte, mă mărturisesc înaintea Ta,
lăudându-te pre Tine Doamne pentru aceste mari faceri de bine ale Tale! Cu
care pre noi ne-ai cinstit, „făcând pentru noi pre Îngerii Tăi Duhuri, ce se
trimit spre slujba noastră.”373 Că ne-ai dat tot ce se cuprinde sub cer: Şi ca şi
cum, mic lucru socotind Tu acestea, ai adaos încă şi pre cele mai presus de
ceruri! Să Te laude pre Tine Doamne pentru aceasta toţi Îngerii Tăi! Să se
mărturisească Ţie pentru aceasta toate lucrurile Tale! Încă şi însuşi sfinţii Tăi
să te binecuvinteze! O Cinste! De care ne-ai învrednicit pre noi! Cu care ne-
ai îmbogăţit! O Daruri, cu care ne-ai împodobit! Cât de minunat este numele
Tău Doamne, în tot pământul! Căci ce este omul, că atâta l-ai mărit pre el; Şi
aşa Ţi-ai pus peste el inima Ta; Că ai zis, o Doamne, acela ce eşti Adevărul
cel prea vechi. Că, desfătarea mea este cu fii oamenilor. DSN190 citat
neînţeles Au nu este putrejune omul, şi vierme fiul omului; Au nu sunt
deşertăciune toate, şi deşertăciune tot omul; Şi judeci cu cuviinţă a-ţi
deschide peste el Ochii Tăi; Şi judeci cu cuviinţă a intra împreună cu el şi la
judecată.

372
Psalm 5, 5-6.
373
Evrei 1, 14.
 CAP, 28.
Pentru adâncul celei mai înainte hotărâri, şi a Dumnezeieştii mai
înainte cunoştinţe.

Învaţă-mă pre mine o adâncime prea adâncă, o înţelepciunea cea

ziditoare, care ai pus munţii cu măsură, şi dealurile cu cumpănă, care ai
spânzurat întru înălţime cu trei degete (*)374 grosimea pământului: Înalţă şi
greutatea grosimii celei trupeşti pre care eu o port, sus pre aceasta către Tine
ridicându-o cu cele trei degete nevăzute ale Tale, ca să văd şi să cunosc, cât
de minunat eşti în tot pământul Dumnezeule, lumina cea începătoare a
luminii, care mai înainte decât toată altă lumină, luminezi în munţii cei sfinţi
ai veşniciei celei mai presus de început: La care toate era goale şi
descoperite, mai înainte de a se face; Lumina care te întorci despre toată
întinăciunea, ca ceia ce eşti preacurată şi ne spurcată: Care cândva este
desfătarea Ta cea întru oameni; Ce împărtăşire are lumina cu întunericul;
Întru ce este desfătarea Ta întru om; Unde Ţi-ai gătit Ţie întru mine
Jertfelnic vrednic măririi Tale; Întru care intrând să-l afli pricinuitor de
desfătare; Căci curată cămară ţi se cuvine Ţie, o putere curăţitoare, care
numai de inimile cele curate a te vedea, cu mult mai puţin a Te avea;
Şi unde este întru om locaş aşa de curat, care să te primească pre Tine
cela ce împărăţeşti peste toate; Cine poate să facă curat pre cel zămislit din
sămânţă necurată; Au nu Tu, Cela ce Unul eşti Curat; Că de la cel necurat
cine se va curăţi; Pentru că, şi după legea care o ai pus Părinţilor, în focul
care ardea muntele, şi în locul care acoperea apa cea întunecoasă, tot ce va
atinge cel necurat, necurat va fi. Iar noi ca o tearfă acelei lunatice fiind toţi,
ca cei ce am ieşit din frământătură necurată şi stricată, pre frunte purtăm
întinăciunea noastră, pre care a o ascunde de la Tine acela ce mai înainte de
toate, ştii toate, nu putem: Pentru aceasta nici curaţi nu putem a fi, de nu ne
vei curăţi pre noi Tu cel ce eşti singur Unul curat: Şi curăţi dintre noi fii
oamenilor pre aceia, întru care vei binevoi a locui, şi pe care după adâncurile
cele ne apropiate ale judecăţilor celor negrăite ale înţelepciunii Tale, ale
celor ce sunt neasemuite adică, dar pururi drepte, măcar deşi sunt ascunse,
fără de a povăţui mai înainte întru dânşii vreo cuviinţă vrednică, i-ai hotărât
mai înainte de întemeierea lumii, şi din lume i-ai chemat, şi în lume i-ai
îndreptat, şi după lume îi măreşti. Dar nu tuturor aceasta faci: De care toţi
înţelepţii pământului spăimântându-se se minunează.
Ci şi însumi eu, Stăpâne, aceasta socotind mă tem şi mă înspăimânt,
luând aminte adâncul înţelepciunii Tale, şi al cunoştinţei, la care a ajunge nu
374
În tălmăcirea elinească a lui Dimitrie Chidonie se află: Care ai pus întru înălţime cu cele trei stihii
grosimea pământului.
pot: Că ne înţelese sunt judecăţile dreptăţii Tale: Căci dintru acelaşi lut pre
unele le faci vase de cinste, iar pre altele de necinste veşnică. Deci pre cei ce
din cei mulţi Ţie ţi i-ai ales în locaşul Tău cel Sfânt, pre aceştia îi şi curăţi,
apă peste dânşii curată turnând, ale cărora numărul şi numele Tu le ştii, „Cel
ce singur numeri mulţimea stelelor, şi tuturor numele le chemi:”375 Carii
aceia şi în cartea vieţii sunt scrişi, şi care a pieri nu pot, şi cărora toate le
ajută spre bine! Şi singure încă greşelile: Că de vor şi cădea, nu se vor
zdrobi: „Că Tu le vei pune sprijin Mâna Ta, şi toate oasele lor le păzeşti, ca
să nu se zdrobească nici unul din trânsele.”376
Iar moartea păcătoşilor este cumplită, a acelora adică, pre carii mai
înainte de a face cerul şi pământul, după adâncul cel nemăsurat al judecăţilor
Tale celor necunoscute adică, dar pururi drepte, cum că vor fi spre moarte
veşnică mai înainte ai cunoscut: Al cărora cu adevărat, numărul şi al
numelor şi al lucrurilor celor rele la Tine este, cel ce numeri nisipul mării, şi
măsori adâncimea adâncului: Pe carii i-ai părăsit întru necurăţii-le lor, şi
cărora toate spre rău le ajută, şi pentru aceasta şi rugăciunea lor întru păcat
se mută, cari măcar deşi până cer se vor sui, şi cu capul stelele vor ajunge,
sau şi în mijlocul stelelor acestora cuibul lor îşi vor pune, şi de acolo mai pre
urmă ca nişte gunoaie vor pieri aruncându-se jos.

CAP, 29.
Pentru cei ce mai înainte erau drepţi, şi pre urmă s-au făcut
necredincioşi, şi împotrivă.

Mari sunt judecăţile Tale acestea Doamne Dumnezeule, cel Drept şi

Tare: Carele judeci dreptăţi, şi faci ne urmate şi pentru adânc ne ajunse, care
mie celui ce le socotesc, toate oasele îmi tremură, că nu este omul întărit,
întrucât trăieşte pre pământ. „Pentru aceasta şi de foarte multă luare aminte
ne este nouă trebuinţă, ca întru cuvioşie şi curăţenie să-ţi slujim Ţie toate
zilele vieţii noastre cu frică,”377 şi să ne bucurăm cu cutremur: Întrucât nici
slujirea noastră să fie fără de frică, nici bucuria fără de cutremur. Şi
nicidecum să nu se poată a se înălţa cel încins, mai presus decât cel descins:
Ca să nu se laude înaintea Ta tot trupul, că să se teamă şi să se cutremure de
faţa Ta: Fiindcă nu ştie omul, care din două de dragoste sau de urâciune este
vrednic: Că toate în vremea cea viitoare se păzesc neştiute.

375
Psalm 146, 4.
376
Psalm 33, 19-20.
377
Luca 1, 74-75.
 Că pre mulţi am văzut Doamne, şi de la Părinţii noştri am auzit: (care
nu fără de mare frică şi cutremur acum socotesc, şi povestesc.) Care mai
întâi până la ceruri sau suit şi între stele cuibul lor şi-au înfipt, iar după aceia,
până la adâncuri s-au prăpăstuit, şi întru răutăţi sufletele şi-au lepădat. Am
văzut stele care din cer au căzut, cu pornire iute pre ele balaurul cu coada
lovindu-le. Iar pre cei ce zăceau jos în ţărâna pământului, de la faţa Ta,
uşurându-i Doamne Mâna Ta, i-am văzut că preaslăvit iarăşi sus s-au suit.
Am văzut pre cei vii morţi, iar pre cei morţi din moarte sculaţi, şi pre cei ce
era între fii lui Dumnezeu, care petrecea între pietre înfocate, ca nişte lut
întru nimic ducându-se. Am văzut că lumina sau întunecat, iar dintru
întuneric lumină au strălucit. „Că vameşii şi curvele merg mai înainte decât
locuitorii întru Împărăţia Cerurilor,”378 iar fii Împărăţiei se scot afară întru
întunericul cel mai dinafară.
„Dar pentru ce acestea toate, fără numai că sau suit înălţându-se pre
muntele acela, pre carele sau suit îngerul cel dintâi, şi sau pogorât diavol:”379
„Însă pre cei ce mai înainte i-ai hotărât, pre aceştia i-ai şi chemat, şi i-ai
sfinţit, şi i-ai curăţit, ca sie ei locaş vrednic de Mărirea Ta, împreună cu carii,
CITAT dscn192ROMANI şi întru carii desfătare sfântă şi curată îţi este Ţie:
Şi întru carii şi Tu te bucuri, şi pre tinereţile acelora le faci a se bucura,
locuind împreună cu dânşii în mijlocul lor, ca să fie ei locaş sfânt al Tău,
care este mare lucru spre încredinţare slavei omenirii noastre.

CAP, 30.
Cum că sufletul credinciosului este jertfelnic al lui Dumnezeu.

Că sufletul, care nu din sineşi, ci prin graiul Tău: Nu din vreo materie
oarecare a stihiilor, ci dintru nimic l-ai zidit, fire cuvântătoare, gânditoare,
fără de trup, nemuritoare, pururi mişcătoare, (pre care cu Lumina feţei Tale
l-ai însemnat, şi cu puterea băii Tale l-ai sfinţit:) atâta este primitor de
Mărirea Ta, cât de Tine, iar nu de altceva are fire a se umple. Deci când te
are pre Tine, este plin de pofta sa, şi nimic alt nu-i rămâne lui, care să
poftească: Că dacă va pofti ceva din cele de afară, arătat că înăuntru lui nu te
are pre Tine: Că nu ar fi poftit ceva mai mult, de te-ar avea pre Tine.
Căci fiindcă Tu tot binele eşti, şi vârful bunătăţilor, nu are ce vine mai
mult să poftească, având pre tot: Că de nu va pofti pre Cel ce este tot binele,
rămâne lui a pofti ceva, care nu este tot binele: Deci, nici pre vârful
bunătăţilor, nici dar pre însuşi Dumnezeu, ci mai vârtos pre zidire. Iar pre
378
Matei 21, 31.
379
Isaia 14, 13.
zidire poftind, pururi va fi flămând: Că pre zidirea cea poftită dobândindu-o,
încă deşert rămâne. Că nimic nu este care să-l umple pre el, fără numai Tu
Unul, după al căruia chip el s-au zidit. Ar Tu umpli pre cei ce nimic alt, fară
de Tine, poftesc, şi pre aceştia îi arăţi vrednici de Tine, sfinţi, fericiţi,
nespuracţi, iubitori de Dumnezeu, şi prieteni lui Dumnezeu, ca pre cei ce
toate ca nişte gunoaie le-au socotit, ca pre Tine şi numai să te dobândească.
Aceasta este fericirea, pre care o ai dat omului moştenire: Aceasta este
cinstea, prin care pre el între toate zidirile, iar mai vârtos decât toate zidirile
l-ai cinstit, ca să fie minunat numele Tău întru tot pământul. Iată Doamne
Dumnezeul meu, Prea Înalte, Atotţiitorule, Prea Bunule, am aflat locul unde
locuieşti: Că locuieşti în sufletul acela, pre care după chipul Tău şi după
asemănare Tu l-ai zidit. În sufletul acela care numai pre Tine te caută şi te
pofteşte: Nu întru acela,care nici te caută, nici câtuşi decât te pofteşte.

CAP, 31.
Cum că nici prin simţirile cele de afară, nici prin cele dinăuntru,
poate a se afla Dumnezeu.

Rătăcitu-mam eu ca o oaie pierdută, căutându-te afară de Tine cel ce

eşti înăuntru : Şi foarte m-am ostenit, afară din mine căutându-te pre Tine:
Iar Tu locuieşti întru mine, numai de te-aş fi poftit eu pre Tine. Înconjurat-
am uliţi şi drumuri ale lumii aceştia căutându-te pre Tine, şi nu te-am aflat :
Fiindcă nu bine te căutam afară, pre Tine cela ce erai înăuntru: Trimis-am
pre îngeri mei, pre toate simiţirile mele cele de afară, ca să te caute pre Tine,
şi nu Te-au aflat, pentru că nu bine te căuta. Că văd (o Lumina mea,
Dumnezeul meu, cela ce m-ai luminat:) Cum că nu drept prin acelea te
căutam: Că Tu erai înăuntru meu, iar ele, cum ai intrat înăuntru, nu au
priceput.
Pentru că ochii zic, de nu au avut floare a feţii, prin noi nu au intrat:
Urechile zic, de nu au făcut sunet, prin noi nu au intrat: Nasul zice, de nu
lasă miros, prin mine nu au intrat: Gustul zice, de nu au avut umezeală, prin
mine nu au intrat: Iar pipăirea adaoge, de nu este ceva cu trup, nimic pre
mine pentru aceasta nu mă întreba. Nu sunt acestea întru Tine o Dumnezeul
meu: Că nu formă a trupului, nici frumuseţe de floare a feţii, nu strălucire a
luminii, nu floare a feţei, nu cântări frumoase, şi câte dulce răsună, nu
mirosuri de flori, şi de miruri, şi de aromate, nu fagur de miere, nu mană,
desfătările cele prea dulci ale gustului, nu celelalte din cele poftite a se apuca
şi a se cuprinde cu mâna, nici câte altele cad sub simţirile acestea caut, să nu
fie, a crede eu că acestea este Dumnezeul meu, care şi simţirile dobitoacelor
le simte.
Dar însă, când caut pre Dumnezeul meu, caut Lumina cea mai presus
de toată lumina, pre care Ochiul nu o încape: Glas caut, care este mai presus
de tot glasul, pre care urechea nu îl încape: Miros, care este mai presus de tot
mirosul, pre care nasul nu-l încape: Dulceaţă, care este mai presus de toată
dulceaţa, pre care gustul nu o încape: Apucare, care este mai presus de toată
apucarea, de care pipăirea nu se atinge a omului celui de afară. Lumina
aceasta luminează, unde loc nu o cuprinde: Acest glas răsună, unde suflarea
vântului nu-l hrăpeşte: Mirosul acesta lasă bună mireasmă, unde clătirea
vântului nu o risipeşte: Gustul acesta este dulce, unde nu esta zădărâre a
lăcomiei: Apucarea aceasta se atinge de acela, de carele nu se desparte.
“Acesta este Dumnezeul meu, şi nu se va socoti altul către Dânsul:”380
Aceasta caut, când caut pre Dumnezeul meu: Aceasta iubesc, când iubesc
pre Dumnezeul meu.
Târziu te-am iubit, o frumuseţe bătrână împreună şi tânără: Târziu te-
am iubit: Şi Tu înăuntru erai, iar eu afară: Şi aicea căutându-te pre Tine,
întru cele frumoase acestea, care Tu le-ai făcut, eu cel grozav mă tăvăleam.
Împreună cu mine erai, iar eu nu eram împreună cu Tine: Acestea pre mine
departe de la Tine m-au dus, care nicidecum a fi nu putea, fără numai întru
Tine. Deci înconjuram toate căutându-te pre Tine, şi prin toate umblând pre
mine mă lăsam. Am întrebat pământul de este el Dumnezeul meu: Şi mi-au
zis: nu. Şi pre cele de pre dânsul, şi toate împreună cu el aceiaşi au
mărturisit. Am întrebat marea, adâncurile, şi pre cele ce se târăsc prin ape; Şi
au răspuns : nu suntem noi Dumnezeul tău, caută-l pre el mai presus de noi.
Am întrebat văzduhurile şi vânturile cele subţiri, şi mi-au zis tot aerul,
împreună cu toate cele ce petrec întrânsul: Greşeşte Anaximen (*),381 nu sunt
eu Dumnezeul tău. Am întrebat Cerul, Soarele, Luna, şi Stelele; Şi mi-au zis:
Nici noi nu suntem Dumnezeul tău.
Şi am zis tuturor celor ce îmi sta împrejurul uşilor trupului meu: Aţi
zis pentru Dumnezeul meu, cum că nu sunteţi voi: Spuneţi-mi ceva pentru
Acela: Şi au strigat toţi cu glas mare : El ne-au făcut pre noi. Apoi am mai
întrebat pre toată podoaba: (*)382 Spune-mi mie, de eşti Tu Dumnezeul meu,
sau nu; Şi mi-au răspuns cu glas tare : Nu sunt (zice) eu, ci prin Dânsul sunt
eu: Iar pre cela ce întru mine îl cauţi, acesta este cela ce m-au făcut pre mine:
Mai presus de mine caută pre cel ce mă povăţuieşte pre mine, pre cel ce m-

380
Baruh 3, 36.
381
Acest anaximen au fost unul din filosofii cei vechi: Şi zicea cum că aerul era Dumnezeu, cum că au avut
început, cum că era nemăsurat, nemărginit, şi pururi mişcător.
382
Adică pre toată mărimea lumii.
au zidit. A întreba de Dumnezeu pre cele zidite, este ale privi pre ele adânc :
Şi răspunsul acetora este, mărturia lor cea pentru Ziditorul. Că toate au
strigat : El ne-au făcut pre noi. Că precum zice Apostolul: «Că cele nevăzute
ale lui Dumnezeu, de la zidirea lumii, din făpturi fiind cunoscute se
văd.»383NU GĂSESC CITATUL
Şi m-am întors către sine-mi, şi am intrat înăuntrul meu, şi am zis
către mine însumi: Tu cine eşti; şi am răspuns eu mie: om sunt cuvântător şi
muritor. Şi am început a cerceta, ce este aceasta ; Şi am zis: De unde este
această jivină, Doamne Dumnezeule; De unde sunt eu, fără numai de la
Tine; Tu m-ai făcut pre mine, şi nu eu pre sine-mi m-am făcut. Cine eşti Tu;
tu eşti pentru carele viez : Tu eşti pentru carele viază toate: Cine eşti Tu ;
Domnul şi Dumnezeul meu, cel Unul Adevărat, cel Atotţiitor, cel mai presus
de veci, cel mai presus de înţeles, cel nemăsurat, cel ce pururi viezi, şi nimic
muritor nu porţi întru sineţi, cel ce eşti fără de moarte şi locuieşti veacurile:
Cel minunat întru ochii Îngerilor, cel nespus, cel neurmat, cel nenumit:
Dumnezeu Viu, şi Adevărat, şi înfricoşat şi tare: Cel ce nu ştii început, nici
sfârşit: Începutul tuturor şi sfârşitul: Carele eşti mai înainte de cea întâi
întemeiere a tututror veacurilor, şi mai înainte de tot începutul lor: Tu eşti
Dumnezeul meu, şi Domnul tuturor zidirilor celor ce sau zidit de Tine, şi la
Tine sunt întărite pricinile tuturor celor ce sunt nemişcate, şi începuturile
celor ce au fire a se schimba la Tine asemenea stau neschimbate, şi ale celor
ce sunt împărtăşite cuvântării, şi ale celor ce nu sunt, încă şi cuvintele celor
ce sunt sub vreme întru Tine vieţuiesc veşnice.
Spune-mi mie robului Tău celui ce mă cuceresc Doamne Dumnezeul
meu: Spune mult Milostive ticălosului robului Tău: Spune, rogu-mă Ţie
pentru mulţimea îndurărilor Tale: De unde această jivină, fără numai de la
Tine; Au doară se va face cineva pre sineşi cu vreun meşteşug; Au doară de
aiurea nu de la Tine va lua cineva pre a fi, şi pre a vieţui; Au nu Tu eşti fiinţa
cea Prea Înaltă, de la care este tot ce este; Că orice este, de la Tine este, că
fără de Tine nimic nu este. Au nu Tu eşti izvorul vieţii, din carele curge toată
viaţa; Că orice viază, prin Tine viază, şi fără de Tine nimic nu viază. Deci
Tu Doamne ai făcut toate: Şi voi căuta cine m-au făcut; Tu Doamne m-ai
făcut, fără de care nimic nu s-au făcut: Tu eşti făcătorul meu, şi eu sunt
făptura Ta. Mulţumescu-ţi Ţie Doamne Dumnezeul meu, prin carele eu viez,
şi prin carele toate viază, că m-ai făcut pre mine. Mulţumescu-ţi Ţie
Ziditorului meu: «Că Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit».384 Mulţumescu-
ţi Ţie Luminii mele, că m-ai luminat pre mine, şi am aflat şi pre Tine, şi pre
mine: Unde m-am aflat pre mine, acolo m-am cunoscut pre mine: Unde te-
383
Romani 1, 2.
384
Psalm 118, 73.
am aflat pre Tine, acolo te-am şi cunoscut pre Tine: Şi unde te-am cunoscut
pre Tine, acolo m-am luminat pre mine. Mulţumescu-ţi Ţie Luminii mele, că
m-ai lumina pre mine.
Ce este aceasta ce am zis, că Te-am cunoscut pre Tine; Au nu Tu eşti
Dumnezeul cel necuprins cu mintea, cel nemăsurat; Împăratul Împăraţilor şi
Domnul Domnilor; «Cel ce unul ai nemurire, şi locuieşti în lumina cea
neapropiată, pre care nimeni nu o au văzut vre odinioară, şi nimeni a o vedea
nu poate;»385 Au nu Tu eşti Dumnezeul cel ascuns şi neasemănat întru
mărire; Cel ce Însuţi Te cunoşti pre sine-ţi, şi minunat te vezi; Deci cine au
cunoscut vreodată ceia ce nicidecum cândva nu au văzut; Că ai zis întru
adevărul Tău: «Că nu mă va vedea om şi să fie viu.»386 Încă şi
propovăduitorul Tău au zis întru adevărul Tău: «Pre Dumnezeu nimeni nu l-
au văzut vreodată» Cine dar au cunoscut, ceia ce vreodată nu au văzut; Ci au
zis încă şi însuşi Adevărul Tău: «Nimeni nu au cunoscut pre Fiul, fără numai
Tatăl: Nici pre Tatăl cineva îl cunoaşte, fără numai Fiul.»387 Numai Tu Însuţi
Troiţă te cunoşti pre sine-ţi: Troiţă ceia ce covârşeşti toată mintea.
Ce este dar ceia ce am zis eu omul, cel ce m-am asemănat
deşertăciunii, cum că te-am cunoscut ca acum; Că cine te-au cunoscut, fără
numai Tu pre Sineţi; Că numai Tu Unul Dumnezeu Atotputernic, prea
lăudat, şi prea slăvit, şi prea înălţat, şi Prea Înalt, şi mai presus de fiinţă, întru
sfintele şi dumnezeieştile cuvinte Te numeşti, pentru că mai presus de toată
fiinţa ce se înţelege, sau gânditoare, sau simţită, şi mai presus de tot numele
ce se numeşte, nu numai în veacul cel de acum, ci şi în cel viitor, mai presus
de fiinţă şi de înţelegere te cunoşti că eşti, ca cela ce dumnezeirea cea mai
presus de fiinţă şi ascunsă, mai presus de toată mintea şi cuvântul şi fiinţa,
cu ne apropiere şi ne ajungere de minte întru sine-ţi locuieşti, unde este
lumină neapropiată, şi strălucire, ne ajunsă, şi ne înţeleasă, şi ne spusă, pre a
cărui Lumină nimic a o ajunge nu este cu putinţă: Pentru că nevăzută, şi ne
privită, şi mai presus de cuvânt, şi de toată gândirea, şi prea neschimbată şi
prea ne împărtăşită se crede a fi Lumina Ta, pre care nimeni niciodată din
oameni nici din Îngeri o au văzut, ci nici a o vedea poate. Acesta este Cerul
Tău Doamne : Cerul care ascunde pre Lumina cea dintru dânsul cea prea
ascunsă, şi mai presus de cunoştinţă, şi mai presus de cuvânt, şi mai presus
de fiinţă, pentru care sau zis, Cerul Cerului Domnului.
Cerul cerului este acela, către care asemănându-se pământ este cu
adevărat tot cerul acesta, pentru că foarte minunat covârşeşte acela mai
presus de acesta, încă şi mai presus şi decât însuşi cel de foc. Pentru aceia şi
385
1Timotei 6, 16.
386
Ieşire 33, 20.
387
Matei 11, 27.
Cerul Cerului Domnului sau zis, ca cela ce nimănui nu este cunoscut, fără
numai însuşi Domnului: Că la acela nimeni nu s-au suit, fără numai cel ce s-
au pogorât din cer. Că nimeni nu au cunoscut pre Tatăl, fără numai Fiul, şi
Duhul lor: Şi nimeni nu au cunoscut pre Fiul, fără numai Tatăl, şi Duhul lor,
precum şi nimeni nu au cunoscut pre Duhul, fără numai Tatăl şi Fiul, al
cărora este Duhul. Ci Tu numai Ţie desăvârşit eşti cunoscut, o Treime Prea
Sfântă: Treime prea minunată, şi prea nepovestită, şi prea neajunsă, şi prea
neapropiată, şi prea nepricepută, şi prea neînţeleasă, şi mai presus de fiinţă:
Treime ceia ce mai presus de fiinţă covârşeşti toată înţelegerea, tot cuvântul,
toată mintea, tot cugetul, toată fiinţa şi a însăşi firilor celor gânditoare care
sunt mai presus de lume : Treime pre care nici a o spune, nici a o înţelege,
nici a o cunoaşte nu este cu putinţă, nici însuşi ochilor Îngerilor.
De unde dar te-am cunoscut eu Prea Înalte Doamne Dumnezeul meu,,
pre Tine cela ce eşti mai presus de tot pământul, şi mai preus de tot cerul;
Pre carele nici Heruvimii desăvârşit te cunosc, «nici Serafimii, ci cu aripile
privirilor îşi acopăr feţele sale înaintea Ta celui ce şezi pre Scaun Înalt şi
înălţat, strigând ei şi grăind : Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Dumnezeul
Puterilor, plin este tot pământul de slava Ta.»388 S-au spăimântat atuncea
Proorocul, şi au strigat: «O ticălosul de mine, că m-am umilit : Că om fiind,
şi necurate buze având, în mijloc de norod ce are buze necurate eu
locuiesc.»389 Sau spăimântat încă şi întru mine inima mea, şi am zis: Vai
mie, că eu om sunt ce am buze necurate, nu am tăcut, ci am zis că te-am
cunoscut : Însă vai Doamne celor ce tac cele pentru Tine: Că şi singuri cei ce
vorbesc mulţi se fac fără de Tine. Şi nici eu nu voi tăcea Doamne, că m-ai
făcut pre mine, şi m-ai luminat, şi m-ai aflat, şi aşa te-am aflat pre Tine şi eu,
şi te-am cunoscut, căci Tu m-ai m-ai luminat.
Ci cum te-am cunoscut pre Tine; Te-am cunoscut pre Tine întru Tine:
Şi te-am cunoscut, nu precum Tu întru Tine eşti, ci precum eşti întru mine,
aşa te-am cunoscut, şi nu fără de Tine, nici aceasta, ci prin Tine, pentru că
Tu eşti Lumina ceia ce m-ai luminat. Că precum eşti întru Sine-ţi însuţi,
aceasta numai Ţie îţi este ştiută: Iar precum eşti întru mine după darul Tău,
şi mie eşti cunoscut. Dar ce eşti mie; Spune-mi mie o Îndurate robului tău
celui ticălos: Spune-mi mie după mulţimea Îndurărilor Tale, ce eşti mie; «Zi
sufletului meu: Mântuirea ta sunt Eu.»390 Nu ascunde faţa Tade la mine, nu
cumva să mor. Lasă-mă să grăiesc către Mila Ta, pre mine cela ce sunt
pământ şi cenuşă: Lasă-mă să grăiesc către mila Ta, că Mila Ta este mare
peste mine: «Că voi grăi către Dumnezeul meu eu cel ce sunt ţărână şi
388
Isaia 6, 2-3.
389
Isaia 6, 5.
390
Psalm 34, 3.
cenuşă.»391 Spune-mi mie celui ce mă rog Ţie, spune-mi mie o Milostive,
celui ce am trebuinţă de Mila Ta: Spune după mulţimea îndurărilor Tale: Ce
Eşti mie; Şi ai tunat cu glas mare în urechea cea mai dinăuntru a inimii mele,
şi ai deschis auzul meu, şi auzit ai făcut mie glasul Tău, şi ai luminat orbirea
mea, şi am văzut Lumina Ta, şi am cunoscut că tu eşti Dumnezeul meu.
Pentru aceasta am zis, că te-am cunoscut pre Tine. Pentru că te-am cunoscut
pre Tine că Tu eşti Dumnezeul meu: «Te-am cunoscut pre Tine Unul
Adevăratul Dumnezeu, şi pre carele ai trimis pre Iisus Hristos.»392 Au fost
vreme când eu nu te cunoşteam: Vai de vremea aceia, întru care nu te
cunoşteam! Vai de orbirea mea aceia, când nu te vedeam! Vai de asurzirea
aceia, când nu te auzeam! Orb şi surd fiind, întru frumuseţile care Tu le-ai
închipuit, cu necuviincioasă grozăvie şi urât petrecând eu cădeam. Împreună
cu mine Tu erai, iar eu împreună cu Tine nu eram: Acelea departe de la Tine
mă ţinea, care nicium nu ar fi fost, de nu era întru Tine. M-ai luminat pre
mine o Lumina lumii, m-ai luminat şi te-am văzut pre Tine, şi te-am iubit.
Că nimeni nu te iubeşte pre Tine, fără numai acela ce te va vedea: Şi nimeni
nu te va vedea, fără numai cel ce te va iubi. Târziu te-am iubit pre Tine
frumuseţea cea atât de veche şi nouă, târziu te-am iubit: Vai de vremea aceia
întru care eu ticălosul nu te iubeam.

CAP, 32.
Mărturisire a Credinţei celei adevărate.

Mulţumesc Ţie o Lumina mea: mulţumescu-ţi Ţie celui ce m-ai

luminat pre mine ca să te cunosc pre Tine: Dar oare ce te-am cunoscut; Te-
am cunoscut pre Tine Unul Dumnezeu, viu şi adevărat Ziditor al meu: Te-
am cunoscut pre Tine făcător al cerului, şi al pământului, al celor văzute
tuturor şi al celor nevăzute: Dumnezeu Adevărat, Atotţiitor, fără de moarte şi
nevăzut, nescris împrejur, nehotărât împrejur, veşnic, neapropiat, necuprins
cu mintea, ne înţeles, ne urmat, neschimbat, fără de sfârşit, nemărginit:
Începătură a tuturor zidirilor celor ce se văd, şi a celor ce nu se văd: Prin
carele toate s-au făcut, prin carele toate stihiile celor ce sau făcut stau, a
căruia mărimea, precum niciodată nu sau început, aşa nici se va sfârşi în
veci. Te-am cunoscut pre Tine Unul şi numai Dumnezeu Adevărat Veşnic,
Pre Tatăl, şi pre Fiul, şi pre Sfântul Duh: Trei feţe adică, dar o fiinţă, şi o fire
singuratecă cu totul şi nedespărţită: Pre Tatăl din nimeni, iar pre Fiul din
Tatăl, şi pre Duhul din Tatăl aşijderea, mai presus de orice început şi
391
Facere 18: 27.
392
Ioan 17, 3.
sfârşit: Dumnezeu Unul şi în Treime, singur Adevărat Dumnezeu Atotţiitor:
O începătură a toate, un făcător al celor văzute şi al celor nevăzute, carele cu
Puterea Ta dintru nimic întru început pre amândouă zidirile le-ai făcut, pre
cea materialnică şi pre cea neamterialnică: Pre cea Îngerească adică şi pre
cea lumească: Apoi şi pre cea omenească, care este oarecum de obşte,
fiindcă este alcătuită din trup împreună şi din duh.
Te-am cunoscut şi te mărturisesc pre Tine Dumnezeu şi Tatăl, cel
nenăscut, şi pre Tine Fiul cel Născut din Tatăl, şi pre Tine Sfântul Duh
Mângâietorul, cel ce nici ne născut, nici născut, Ci din Tatăl negrăit
purces: Treime Sfântă, nedespărţită: În trei feţe, întocmai fiind ele şi de o
fiinţă şi împreună Veşnice: Treime întru Unime, şi Unime întru Treime. “Cu
inima adică aşa crezând spre dreptate, iar cu gura mărturisind spre
mântuire.”393 Te-am cunoscut pre Tine Dumnezeul şi Domnul nostru Iisus
Hristos, pre cel Unul Născut Fiul lui Dumnezeu, pre Ziditorul şi Mântuitorul
şi Izbăvitorul meu, şi a tot neamul omenesc: Pre carele te mărturisesc din
Tatăl mai înainte de veci. Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină,
Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat, nu făcut, ci născut: De o fiinţă
şi împreună veşnic cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, prin carele toate s-au făcut
întru început: Crezând cu întărire şi mărturisind cu adevărat, că Tu cel Unul
Născut Dumnezeu iisus Hristos, din (*)394 toată de obşte Sfânta Treime
pentru mântuirea oamenilor Întrupându-te, şi din Maria Pururia Fecioara cu
împreună lucrarea Sfântului Duh Zămislindu-te şi Născându-te, Te-ai făcut
Om adevărat, din suflet cuvântător, şi din trup omenesc întocmit.
Carele Unul Născut Fiul lui Dumnezeu fiind, fără de patimă aşijderea
cu Dumnezeirea şi fără de moarte, pentru mulţimea dragostei, cu care pre
noi ne-ai iubit, însuţi Tu Fiul lui Dumnezeu şi pătimitor după omenire Te-ai
făcut, şi muritor: Iar pentru mântuirea neamului omenesc, o Unule Născut
Fiule al lui Dumnezeu, şi pre Lemnul Crucii a pătimi ai voit, şi a muri ai
ales, ca pre noi de moartea cea veşnică să ne izbăveşti: Încă şi în iad a Te
pogorî Dătătorule de Lumină, către părinţii noştri cei ce şedeau acolo întru
întuneric: De unde biruitor întru slavă a treia zi Ai înviat, luând iarăşi trupul
cel sfânt, care s-au pus în groapă, pentru păcatele noastre, şi înviindu-l pre el
a treia zi după Scripturi, şi de-a dreapta Tatălui punându-l.
Că răpind pre robia noastră cea din iad, pre care vrăjmaşul cel vechi al
neamului omenesc m-ai înainte o robise, ca cela ce eşti adevărat Fiul lui
393
Romani 10, 10.
394
Această propoziţie Din, aice nu se ia întru un fel precum la Sfânta Treime, aşa şi la Pururea Fecioara, ci
cu deosebită însemnare. Pentru că la Pururea Fecioară înseamnă pricina cea materialnică, cum că din Prea
Curatele Sângiurile ei ş-au luat lui-şi trup Dumnezeu Cuvântul: Iar la Sfânta Treime, însemnează pricina
cea făcătoare: Că toată Sfânta Treime s-au făcut pricină făcătoare a Întrupării, Tatăl adică binevoind, iar
Fiul însuşi lucrând, iar Duhul Sfânt împreună lucrând.
Dumnezeu, împreună cu firea trupului nostru adică împreună cu sufletul, şi
cu trupul cel omenesc, cel luat de Tine din Prea Slăvita Fecioară, Te-ai suit
mai presus de toate cerurile, înălţându-te mai presus de toate cetele Îngerilor,
unde şezi de-a drepata lui Dumnezeu şi Tatăl, unde este izvorul vieţii, şi
Lumina cea neapropiată, şi Pacea lui Dumnezeu care covârşeşte toată
mintea.
Acolo pre Tine Dumnezeu adevărat, şi om adevărat Iisus Hristos,
cinstindu-te ne închinăm, şi mărturisindu-te credem. Încă şi nădăjduim că la
sfârşitul veacurilor vei veni Judecător, ca să judeci vii şi morţii, şi să dai
tuturor şi celor buni şi celor răi după lucrurile lor, care au făcut în viaţa
aceasta, sau dar, sau muncă, după cum fieare, sau de odihnă, sau de osândire
va fi vrednic. Că vor învia în ziua aceia toţi oamenii, câţi de suflet
cuvântător în trupul lor aicea sau împărtăşit. Ca omul întreg sau spre slavă
sau spre gheena să se rânduiască după vrednicia lucrurilor celor ce au făcut.
« LUCA CITAT NU-L GĂSESC ….202dscn…… Că Tu eşti Viaţa şi
Învierea noastră, pre carele şi Mântuitor te aşteptăm pre Tine Domnul Iisus
Hristos, «carele vei schimba şi trupul smereniei noastre, ca să fie în chipul
trupului slavei Tale.»395
Te-am cunoscut încă un Dumnezeu adevărat şi pre Tine Duhul
Sfânt, carele din Tatăl te purcezi, şi împreună cu Tatăl şi cu Fiul eşti
rânduit, ca cela ce deopotrivă eşti Duh al Lor, şi de o fiinţă cu Dânşii şi
împreună Veşnic. Duhul, carele eşti Mângâietorul şi Părtinitorul nostru :
«Duhul, carele peste însuşi Domnul nostru şi Dumnezeu Iisus Hristos în chip
de porumb de Te-ai pogorât,396» «şi peste Apostoli în limbi de foc ai
venit,»397 carele şi pre toţi sfinţii şi aleşii lui Dumnezeu dintru început cu
hărăzirea Darului Tău i-ai învăţat, şi gurile Proorocilor le-ai deschis spre a
povesti minunile Împărăţiei lui Dumnezeu: Carele de toţi sfinţii împreună cu
Tatăl şi cu Fiul eşti închinat şi slăvit. Între carii şi eu fiul slujnicii Tale întru
toată inima mea slăvesc Numele Tău, că m-ai luminat pre mine. Că Tu eşti
Lumina cea adevărată, Strălucirea cea nemincinoasă a focului începătoriei
celei Dumnezeieşti, şi Învăţătorul duhurilor, carele prin ungerea Ta ne înveţi
pre noi tot adevărul: Duhul adevărului, fără de carele cu neputinţă este a
plăcea Lui Dumnezeu: Că Dumnezeu din Dumnezeu eşti Tu, şi Lumină din
Lumină, care de la Tatăl Luminilor negrăit eşti, şi Prin Fiul Lui,Domnul
nostru Iisus Hristos Te dai. Cu care şi de o fiinţă Duh eşti, şi întocmai cinstit,

395
Filipeni, 3, 21.
396
Matei 3, 16.
397
Fapte 2, 3.
şi împreună veşnic, întru o fiinţă Treialnică (*)398 mai presus de fiinţă cu
Dânşii împreună slăvindu-te şi împreună împărăţind.
Te-am cunoscut pre Tine Dumnezeul cel viu, Unul şi adevărat: Pre
Tatăl, şi pre Fiul, şi pre Sfântul Duh: Întreit adică după feţe, dar unul după
fire: Pre carele şi îl mărturisesc, şi mă închin, şi îl slăvesc cu toată inima
mea: Pre cel ce este cu adevărat Dumnezeu, pre cel Unul, pre cel Sfânt, pre
cel fără de moarte, pre cel nedespărţit, pre cel neschimbat, pre cel ne
apropiat, pre cel neurmat: O Lumină, un Soare, o Pâine, o Viaţă, o Bunătate,
o Începătură, un Sfârşit: Un Ziditor al Cerului şi al pământului: Prin carele
toate viază, toate stau, toate se povăţuiesc, se ocârmuiesc, şi se fac vii, şi cele
din Cer, şi cele de pre pământ, şi cele de sub pământ: Afară de carele nu este
Dumnezeu, nici în Cer, nici pre pământ.
Aşa te-am cunoscut pre Tine Dumnezeul meu şi Domnul, carele m-ai
cunoscut pre mine, aşa te-am cunoscut. Te-am cunoscut pre Tine prin
credinţă, care o ai suflat întru mine, o Lumina mea, o Lumina genelor mele.
Doamne Dumnezeul meu, nădejdea tuturor marginilor pământului: O
bucuria mea ceia ce veseleşti tinereţile mele, o bunătate ceia ce sprijineşti
bătrâneţele mele. Că de Tine Doamne se bucură toate oasele mele, strigând:
«Doamne, cine este asemenea Ţie;»399 Cine este asemenea Ţie între
dumnezei Doamne; Ţie celui ce nu eşti făcut de mâini omeneşti, ci ai făcut
mâinile oamenior; «Idolii neamurilor argint şi aur sunt, lucruri de mâini
omeneşti:»400 Nu este aşa Dumnezeu cel ce au făctut pre oameni. «Toţi
dumnezeii păgânilor sunt draci, iar Domnul cerurile au făcut.»401 «Domnul
acesta este şi Dumnezeu:»402 Iar dumnezeii cei ce nu au făcut cerul şi
pământul să piară. Pre Dumnezeu cel ce au făcut cerul şi pământul să-l laude
cerul şi pământul.

CAP, 33.
Mărturisire a netrebnicie sale.

Cine este asemenea Ţie între dumnezei Doamne; Cine este asemenea
Ţie; Mare eşti întru Sfinţenie, înfricoşat, şi lăudat, şi carele faci minuni!
Târziu te-am cunoscut pre Tine Lumina cea adevărată, târziu te-am cunoscut
eu pre Tine. Şi era înaintea ochilor deşertăciuniii mele un nor mare şi
întunecos carele oprea, ca să nu pot eu vedea pre Soarele Dreptăţii, şi pre
398
Sau, întru o fiinţă de Treime, adică întru care se slăvesc trei feţe.
399
Psalm 39: 9.
400
Psalm 113, 12.
401
Psalm 95, 5.
402
Ieremia 10, 10.
Lumina Adevărului. Mă tăvăleam întru întuneric eu fiul întunericului, şi
iubeam întunericul neştiind lumina: Orb eram, şi orbirea o iubeam, şi prin
întuneric la întuneric mergeam. Cine este cel ce de acolo m-au scos pre mine
cel ce eram orb, şi întru întuneric şi în umbra morţii şedeam; Cine m-au luat
de mână, şi m-au scos de acolo; Cine este cel ce m-au luminat; Nu eu îl
căutam, el mă căuta: Nu eu îl chemam, el m-au chemat. Cine este acesta;
«Tu Doamne Dumnezeul meu, cel Îndurat şi Milostiv:»403 «Tatăl îndurărilor,
şi Dumnezeul a toată mângâierea:»404 Tu Dumnezeul meu cel Sfânt, pre
carele întru toată inima mea te mărturisesc, mulţumind Numelui Tău. Nu eu
te căutam, Tu m-ai căutat: Nu eu te chemam, Tu m-ai chemat.
Că m-ai chemat cu numele Tău, ai tunat de sus cu glas mare în
urechea cea mai dinăuntru a inimii mele: Să se facă lumină şi s-au făcut
lumină: Şi s-au ascuns norul cel mare. Şi s-au topit pierind ceaţa cea
întunecoasă care acoperea ochii mei: Şi am ridicat ochii mei, şi am văzut
Lumina Ta: Şi am cunoscut glasul Tău, şi am zis: Cu adevărat Doamne Tu
eşti Dumnezeul meu, şi m-ai scos pre mine dintru întuneric şi din umbra
morţii, şi către Lumina Ta cea minunată m-ai chemat. Şi iată acum văd.
Mulţumescu-ţi Ţie celui ce m-ai luminat pre mine, şi m-ai întors, şi am văzut
întunericul, întru care eram acoperit, şi adâncul cel întunecat întru care
zăceam: Şi m-au cuprins cutremur, şi m-am spăimântat, şi am zis: Vai, vai,
în care întuneric am fost căzut! Ah, ah, de orbirea aceia, întru care nu
puteam vedea Lumina cea din Cer! Amar, amar, de necunoştinţa ce mă
cuprinsese mai înainte, când nu te cunoşteam pre Tine Doamne! Mulţumesc
dar Ţie dătătorului de lumină şi Izbăvitorului meu: Că ai strălucit peste
mine, şi te-am cunoscut. Târziu te-am cunoscut o Adevărule cela ce eşti mai
presus de început, târziu te-am cunoscut, o Adevărule cel ce eşti mai înainte
de veci. Că Tu erai întru Lumină, iar eu eram întru întuneric, şi nu te
cunoşteam. Pentru că nici puteam, fără de Tine, a mă lumina: Că nici este
lumină fără de Tine.

CAP, 34.
Cugetare a Măririi celei Dumnezeieşti.

Sfinte al Sfinţilor, Dumnezeule al Măririi celei mai presus de cuget:

Dumnezeule al dumnezeilor, şi Doamne al domnilor: Minunate, şi negrăite,
ne cuprinsule cu mintea: De carele se cutremură în cer Puteriele Îngerilor,
căruia i se închină domniile şi scaunele, şi a căuta se înfricoşează toate cetele
403
Psalm 85, 14.
404
2Cor. 1, 3.
acelora, ai căruia mulţimi de tărie şi de înţelepciune nu este număr. Carele ai
întemeiat lumea, şi o ai întărit pre nimic: Carele aduni în aer, ca întru un
foale, apele mării: Atotputernice, Prea Sfinte, prea Tare: Dumnezeule al
duhurilor, şi a tot trupul, e a căruia faşă se ascunde tot cerul şi pământul: La
a căruia amelinţare se pleacă toate stihiile. Să se închine Ţie şi să te slăvescă
pre Tine Doamne toate zidirile Tale.
Iată şi eu fiul slujnicii Tale, plec acum prin credinţa cea întru Tine
grumazii inimii mele sub picioarele Măririi Tale, mulţumind Ţie căci cu
mila Ta m-ai învrednicit de m-ai luminat pre mine, o Lumina cea Adevărată,
Lumina cea Sfântă, Lumina cea prea veselitoare, Lumina cea lăudată,
«Lumina cea minunată, care Luminezi pre tot omul ce vine în lume,»405 încă
şi pre însuşi ochii Îngerilor. Iată dar văd cu darul Tău, iată dar văd Lumină
cerească: că rază de sus din Lumina Ta străluceşte în ochii mei cei gânditori,
care face de se bucură şi se veselesc toate oasele mele… O… de ar spori
această Rază întru mine spre săvârşire! Creşte-mio mie, rogu-mă, Dătătorule
de Lumină, mai creşte-moi mie pre aceasta ce au strălucit acum întru mine!
Să mi se lăţească mie de la Tine, rogu-mă, să mi se mai lăţească mie!
Ce esta aceasta care simt; Ce este focul acesta care înfierbântă inima
mea; Ce este Lumina care sloboade Raze întru cele dinăuntru ale mele; O
Foc care pururi arzi, şi niciodată nu te stingi, aprinde-mă pre mine! O
Lumină care pururi luminezi, şi niciodată nu apui, luminează-mă pre mine!
O de m-aş aprinde de Tine, o foc Sfânt! Cât de dulce arzi! Cât de ascuns
luminezi! Cât de poftit aprinzi! Vai celor ce nu se aprind de Tine! Vai celor
ce nu se luminează de Tine! O Lumina cea adevărat care luminezi pre tot
omul, a căruia Raza şi strălucirea umple lumea.
Vai celor vătămaţi la ochi, şi carii pre Tine Soarele cel ce luminezi
cerul şi pământul nu te văd: Vai celor împăienjeniţi la ochi, şi care pre Tine
a Te privi nu pot. Vai celor ce întorc ochii, ca să nu caute spre Adevăr, şi
celor ce nu îi întorc, ca să nu vadă deşertăciunea: Că nu au fire ochii cei
obişnuiţi întru întuneric a vedea strălucirile Adevărului celui prea desăvârşit:
Nici a face vreo grijă de Lumina aceia, a cărora locuinţa le este întru
întuneric: Întuneric văd, întuneric iubesc, la întuneric se împacă: De la
întuneric la întuneric mutându-se, nici ştiu ticăloşii, unde cad. Ticăloşi sunt,
cei ce nu ştiu de ce se lipsesc: Dar mai ticăloşi sunt, cei ce cu ochii deschişi
văd, şi de vii se pogoară în iad.
O Lumină prea fericită, care numai de ochii cei curaţi poţi a te vedea!
«Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pre Dumnezeu.»406 Curăţă-
mă o Putere curăţitoare, vindecă-mi durerea ochilor, ca şi cu vederi
405
Ioan 1, 9.
406
Matei 5, 8.
sănătoase să pot a te privi pre Tine, cel ce afară de ochii cei sănătoşi,
nicicum nu Te vezi. Ridică-mi peliţa cea din ceaţa cea veche cu strălucirea
luminării Tale celei neapropiate, ca să pot a căuta la Tine cu căutături
neoprite, şi întru Lumina Ta să văd lumină: Mulţumire îţi înalţ Ţie Luminii
mele: Iată văd. O de mi sar lăţi mie, rogu-mă Ţie Doamne, vederea mea!
«Descoperă ochii mei, şi voi cunoaşte minunile din legea Ta:»407 A Ta
Dumnezeului celui ce eşti minunat întru sfinţii Tăi. Mulţumesc Ţie o
Lumina mea: Iată dar văd. «Văd adică, ci prin oglindă, şi întru
închipuire.»408 Dar oarecând faţă către faţă: Când va veni ziua bucuriei şi a
veseliei, «întru care voi intra la locul locaşului Tău celui minunat, până la
Casa lui Dumnezeu:»409 Ca faţă către faţă să văd pre Acela ce mă vede pre
mine, şi să se sature inima mea.

CAP, 35.
Pentru dorul sufletului celui ce însetează de Dumnezeu.

«În ce chip doreşte cerbul spre izvoarele apelor, aşa doreşte sufletul
meu spre Tine Dumnezeule. Însetat-au sufletul meu spre Dumnezeu, cel
Tare, cel Viu: Când voi veni şi mă voi arăta feţei Dumnezeului meu;» 410 O
Izvorule al Vieţii, o Vână de apă vii. Când voi veni la repejunele dulceţii
Tale, «de la pământul acesta pustiu, şi neumblat, şi fără de apă, ca să văd
puterea Ta, şi Slava Ta;»411 Ca să umplu setea ceia ce m-au cuprins, prin
curgerile milei Tale; Însetez Doamne, Tu eşti Izvorul Vieţii, satură-mă.
Însetez Doamne, însetez, de Tine Dumnezeul cel Viu: O…. Când voi veni, şi
mă voi arăta feţei Tale; Oare voi vedea ziua aceia; Ziua (zic) a veseliei şi a
bucuriei; «Ziua: Pre care o au făcut Domnul, ca să ne bucurăm şi să ne
veselim întru dânsa;»412
O Zi prea luminată şi frumoasă! Care nu ştii seară, care nu ai apus:
Întru care voi auzi glas de laudă, glas de veselie, şi de mărturisire: Întru care
voi auzi: «Intră întru bucuria Domnului Tău:»413 Întru bucuria cea veşnică:
În Casa Domnului Dumnezeului Tău: Unde sunt mari şi neurmate, şi
minunate, cărora nu este număr: Intră întru bucuria ceia ce este fără de nici
un fel de mâhnire, ceia ce cuprinde veselie veşnică: unde va fi tot binele, şi

407
Psalm 118, 18.
408
1Corinteni13, 12.
409
Psalm 41, 4.
410
Psalm 41, 1-2.
411
Psalm 62, 3.
412
Psalm 117, 23.
413
Matei 25, 21.
rău niciunul: unde va fi de faţă Ţie tot ce vei voi, şi nimic nu va fi care nu
vei voi: unde va fi viaţă vie, dulce, şi poftită, şi pururi pomenită: unde
vrăjmaş carele să bântuiască împotrivă nu va fi nici vreo întâmplare
amărâtoare, ci desăvârşită şi adevărată întărirea, şi întărită liniştea, şi liniştită
veselia, şi prea veselitoare desfătarea, şi prea desfătaată veşnicimea, şi
veşnică fericirea, şi fericita Treime, şi a Treimei Unime, şi cea una
Dumnezeire, şi a Dumnezeirii prea fericita vedere, care este bucuria
Domnului meu.
O Bucurie mai presus de bucurie, care covârşeşti toată bucuria! Afară
de care nu este bucurie! Când voi intra la tine, ca să văd pre Domnul meu,
carele locuieşte întru tine; «Voi merge şi voi vedea cea mare aceasta:» 414 Ce
este ceia ce mă opreşte pre mine; «Vai mie, că nemernicia mea s-au
îndelungat!»415 Vai mie, până când mi se va zice mie: «Unde este
Dumnezeul tău;»416 Până când mi se va zice mie; Aşteaptă: Îngăduieşte: «Şi
acum cine este răbdarea mea, au nu este Domnul;»417 «Că pre Mântuitorul
aşteptăm, pre Domnul nostru Iisus Hristos. Carele va schimba trupul
smereniei noastre, ca să fim noi în chipul Trupului Slavei Lui.»418 «Să
aşteptăm dar pre Domnul, când se va întoarce de la nunţi, ca să ne bage pre
noi în cămara Lui.»419 Vino Doamne, nu Te zăbovi, vino Doamne Iisuse
Hristoase! Vino şi ne cercetează pre noi cu pace! Vino, şi ne scoate din
temniţă pre noi cei legaţi, ca înaintea Ta să ne veselim cu inimă desăvârşit!
Vino Mântuitorul nostru, “vino aşteptarea tuturor neamurilor!”420 “Arată
Faţa Ta şi ne vom mântui!»421 Vino Lumina mea, Izbăvitorul meu! «Scoate
din temniţă sufletul meu, ca să se mărturisească numelui Tău celui Sfânt.»422
Până când Doamne eu ticălosul mă voi învifora în valurile muririi
aceştia, strigând către Tine, şi Tu nu vei auzi; Ascultă-mă Doamne pre mine
cel ce strig către Tine dintru această mare largă, şi mă scoate la limanul prea
fericitei aşezări celei veşnice: Fericiţi sunt cei ce din primejdia furtunii
aceştia sau izbăvit, şi către Tine Dumnezeule cel ce eşti Limanul cel Tare a
ajunge s-au învrednicit. O de trei ori fericiţi sunt cu adevărat, cei ce din
noian la margine, din izgonire la Patrie, din temniţă la palaturile Împărăteşti
au venit! Aceştia pre dorita odihnă acum dobândindu-o, fericiţi sunt cu
adevărat. Că darul slavei celei neîncetate, care prin multe scârbe aicea l-au
414
Ieşirea 3, 3.
415
Psalm 119, 5.
416
Psalm 41, 3.
417
Psalm 38, 11.
418
Filipeni 3, 20-21.
419
Mati 24, 44.
420
Facerea 49, 10.
421
Psalm 79, 8.
422
Psalm 141, 10.
cerut, împreună cu bucuria cea fericită dobândindu-l veşnic acum se
veselesc. O fericiţi cu adevărat, şi de trei ori, şi de patru ori fericiţi! Carii de
toate răutăţile acum izbăvindu-se, şi la slava cea nevestejită cu întărire
venind, la podoaba Împărăţiei Tale a junge s-au învrednicit. O împărăţie,
căreia nu va fi sfârşit! Împărăţie a tuturor veacurilor: Unde este Lumina
nelipsită, şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte toată mintea! Unde
sufeletele sfinţilor se odihnesc, şi veselia cea neîncetată peste capetele lor.
Că de bucurie şi de veselie se îndulcesc, “şi toată durerea, întristarea, şi
suspinul de la dânşii au fugit.»423
Cât de prea slăvită este Împărăţia Ta Doamne, întru care toţi sfinţii
împreună cu Tine Împărţesc, îmbrăcaţi cu Lumină, ca şi cu o haină, purtând
pre cap cunună de piatră scumpă! O fericire a Împărăţiei celei veşnice, întru
care Tu Doamne, nădejdea sfinţilor, şi Stema slavei lor, faţă către faţă de
dânşii văzându-te, îi faci pre ei de se bucură şi se veselesc despre toate
părţile, întru pacea Ta, care covârşeşte toată mintea. Acolo bucurie care nu
are sfârşit, dulceaţă fără de amărăciune, întreagă putere fără de durere, Cale
fără de osteneală, Lumină fără de întuneric, Viaţă fără de moarte, tot binele,
neîmpărtăşit cu totul de tot răul: Unde tinereţea niciodată nu îmbătrâneşte,
unde viaţa hotar nu ştie, unde frumuseţea nicicodată nu se îngălbineşte, unde
dragostea niciodată nu se încropeşte, unde sănătatea niciodată nu se
vestejeşte, unde veselia niciodată nu se împuţinează: Unde nici o durere nu
se simte, unde nici un suspin nu se aude, unde nici un lucru de mâhnire nu se
vede, unde deasfătarea dea pururi este ne lipsită, unde nici o temere de rău
nu este: Pentru că acolo este dobândirea celui desăvârşit Bun. Iară aceasta
este, a vedea acolo totdeauna faţa Domnului Puterilor.
Deci fericiţi sunt, câţi dintru această lature, întru care urmează atâtea
înnecări de corăbii s-au învrednicit a se muta la atâtea veselii: Iar ticăloşii şi
vrednicii de tânguire vai mie! Suntem noi, care prin atâtea valuri ale acestei
mare mări, şi prin adâncurile cele cu atâta cumplit vifor, mânăm corabia, şi
nu ştim de vom putea eşi la liman de mântuire. Ticăloşi (zic) şi vrednici de
tânguire suntem noi, ai cărora viaţa ne este în izgonire, calea în primejdie,
sfârşitul cu îndoială, carii nici putem şti arătat unde vom ajunge, pentru că
toate cele ce vor să fie sunt neştiute nouă, celor ce încă întru cumplita
furtună a noianului ne învârtim, ţi către tine Limanul suspinăm. O Patria
noastră, Patria cea cu întărită statornicie, de departe de tine te vedem, din
marea aceasta ţie ne închinăm, din valea aceasta către tine răsuflăm: Şi cu
lacrimi ne silim, doară de vom putea ajunge la tine.
Hristoase nădejdea neamului omenesc: Acela ce eşti Dumnezeu din
Dumnezeu: Scăparea noastră şi Puterea: A căruia Lumina de departe, nouă
423
Apocalipsa 21, 4.
celor ce cu corabia înotăm în furtauna mării cu nori întunecaţi de negură, ca
o rază de stea pre noian înaintea ochilor străluceşte, ca să ne îndreptăm la
liman, ocârmuieşte Doamne corabia noastră, cu Dreapta Ta prin cârma
Crucii Tale, ca să nu pierim întru atâtea de multe valuri, ca să nu ne înnecăm
în ape de atâta de mare furtună, nici să ne înghită pre noi adâncul: Ci şi cu
undiţa Crucii Tale din noianul acesta pre noi ne trage către Tine Acela ce
eşti cea una Mângâiere a noastră, pre carele de departe, ca pre un Luceafăr
de dimineaţa, şi ca pre un Soare al Dreptăţii, cu ochi plini de lacrimi abia te
vedem pre Tine, şezând la ţărmurile patriei celei Cereşti, şi aşteptându-ne
pre noi.
Iată Doamne către tine strigăm, cei ce de Tine suntem izbăviţi, dar şi
acum încă departe de la Tine ne rătăcim, pre carii cu scump Sângele Tău ne-
ai răscumpărat. «Auzine pre noi Dumnezeule, nădejdea tuturor marginilor
pământului, şi a celor ce sunt pre mare departe.»424 În mare mult tulburătoare
ne învârtim: Tu pre ţărm stând, vezi primejdiile cele dimprejurul nostru:
Mântuieştene pre noi pentru numele Tău. Dă-ne Doamne ca noi cei ce ne
batem de valuri între Schila şi între Harivdis, (*)425 aşa să trecem prin mijloc,
cât să scăpăm de primejdie despre amândouă părţile, şi împreună cu corabia
şi cu cele din corabie fără de primejdie să ajungem la liman.

CAP, 36.
Pentru Lumina Slavei.

«Iar când vom veni către Tine Izvorul înţelepciunii,»426 către Tine
Lumina cea neapusă, ca să te vedem pre Tine nu în oglindă, nici întru
închipuire, ci faţă către faţă, atuncea se va sătura întru bunătăţi sufletul
nostru: Că nimic afară de noi nu va rămânea atuncea, care va zădărî pre
dorinţa noastră, fără numai Tu Doamne Vârful bunătăţilor, care vei fi celor
fericiţi Darul, şi Coroană a podoabei lor, şi veşnica veselie cea peste capul
lor, împăcându-i pre dânşii dinăuntru şi dinafară, prin pacea Ta, care
covârşeşte toată mintea. Acolo te vom vedea pre Tine, şi te vom iubi, şi te
vom lăuda. Acolo vom vedea întru Lumina Ta Lumina Ta. «Că Tu eşti
izvorul vieţii, şi întru Lumina Ta vom vedea lumină.»427 Dar ce fel de
lumină; Lumină minunată, Lumină fără de trup, nestricăcioasă, ne înţeleasă:
Lumină neîncetată, Lumină neapusă, Lumină neparopiată, Lumină nezidită,

424
Psalm 64, 6.
425
Pentru aceasta sau scris în Cartea I, CAP, 24.
426
1Cor. 12, 10.
427
Psalm 35, 9.
Lumină adevărată, Lumină Dumnezeiască: Care luminează ochii Îngerilor:
Care veseleşte tinereţea sfinţilor: Care este Lumină a luminilor, şi Izvor al
vieţii: Care eşti Tu Domnul meu şi Dumnezeul meu.
Că Tu eşti Lumina, întru a căruia Lumină vom vedea Lumină: Pre
Tine adică întru Tine, întru străluicirea feţei Tale, când te vom vedea faţă
către faţă. Şi ce este aceasta, faţă către faţă, fără numai, ceia ce zice
Apostolul: « A cunoaşte precum şi m-am şi cunoscut. »428 A cunoaşte
adevărul Tău, şi Slava Ta, aceasta este a cunoaşte Faţa Ta: A cunoaşte
Puterea Tatălui, Înţelepciunea Fiului, Bunătatea Duhului Sfânt, fiinţa şi firea
cea una şi nedespărţită a însăşi Treimei celei Dumnezeieşte începătoare. Că
a vedea faţa Dumnezeului celui Viu, însăşi aceasta este vârful bunătăţilor,
Bucuria Îngerilor, şi a tuturor sfinţilor, Darul vieţii celei veşnice, Slava
duhurilor, Bucuria care nu are sfârşit, Cununa podoabei, hărăzirea fericirii,
Odihna cea bogată, frumuseţea cea mai dinăuntru a păcii, şi Bucuria, şi
Dulceaţa cea de afară, Raiul lui Dumnezeu, Ierusalimul cel ceresc, Viaţa cea
fericită, Plinirea fericirii, Veselia cea veşnică, Pacea cea Dumnezeiască care
este mai presus de toată înţelegerea gândului.
Aceasta este fericirea cea deplin, şi Slava omului cea cu totul
desăvârşit, a vedea faţa Dumnezeului său: A vedea pre cel ce au făcut cerul
şi pământul, a privi pre cel ce l-au plăsmuit pre el, şi l-au mântuit, şi l-au
slăvit: Că îl va privi cunoscându-l, şi îl va iubi îndrăgindu-l, şi îl va lăuda
dobândindu-l. El este moştenirea norodului său, norodului sfinţilor,
norodului celui ce l-au răscumpărat: El este desfătarea fericirii lor: El este
Darul şi Plata aşteptării lor. Că voi fi, zice, Plata ta, multă foarte. Că mari se
cuvine celor mari. Cu adevărat Doamne Dumnezeul meu, mare eşti Tu, că
foarte Te-ai înălţat mai presus decât toţi dumnezeii, şi plata Ta este mare
foarte. Că nu eşti Tu mare, iar plata Ta mică: Ci precum eşti Tu Mare, aşa şi
plata cea de la Tine este mare: Că nu altul eşti Tu, şi alta este plata cea de la
Tine: Ci Tu însuţi eşti plată mare foarte: Tu eşti cel ce încununezi, Tu eşti şi
Cununa: Tu eşti cel ce făgăduieşti, şi Făgăduinţa: Tu şi cel ce dăruieşti, şi
Darul: Tu şi puitorul de nevoinţă, şi darul fericirii celei veşnice pentru
nevoinţă.
Tu dar Dătătorul de cunună fiind, Tu Doamne Dumnezeul meu eşti şi
Cununa, şi stema nădejdii mele cea cu slavă împodobită: Lumina ceia ce
veseleşte, Lumina ceia ce înnoieşte, podoaba ceia ce înfrumuseţează,
nădejdea mea cea mare, Dorinţa inimii sfinţilor, şi lucrul cel dorit de dânşii.
Deci privirea Ta este răsplătirea cea deplină de la Tine, Darul cel deplin, şi
bucuria cea deplin, pre care o nădăjduim.

428
1Cor. 13, 12.
 Că aceasta este viaţa cea veşnică, aceasta, precum au zis Înţelepciunea
Ta, «viaţa este cea veşnică, ca să te cunoască pre Tine Unul Adevăratul
Dumnezeu, şi pre carele ai trimis Iisus Hristos.»429 Deci când te vom vedea
pre Tine pre Unul Dumnezeu, pre Dumnezeul cel adevărat, pre Dumnezeul
cel viu, cel tare, cel nevăzut, cel nescris împrejur, cel necuprins cu mintea: Şi
pre Fiul Tău cel Unul Născut, cel de o fiinţă cu Tine şi împreună veşnic, pre
Domnul Iisus Hristos, pre carele pentru mântuirea noastră în lume l-ai
trimis: şi pre Duhul Sfânt, cel de o fire împreună, şi nedespărţit de Tatăl şi de
Fiul: Dumnezeu, întru Treime după feţe, iar întru Unime după fiinţă şi după
fire, Dumnezeu Sfânt Unul şi numai, afară de carele nu este Dumnezeu:
Atuncea vom avea, ceia ce căutăm, pre Viaţa cea fără de sfârşit, şi Slava cea
veşnică, care o ai gătit celor ce te iubesc preTine, care o ai ascuns celor ce se
tem de Tine, pre care o vei da celor ce caută faţa Ta totdeauna.
Ci Tu Doamne Dumnezeul meu, cela ce m-ai plăsmuit pre mine din
pântecele maicii mele, care m-au încredinţat pre mine în Mâna Ta, nu mă
lăsa mai mult, de la unul la multe să mă smulg, ci de la cele de afară de mine
către mine însumi, şi de la mine însumi către Tine unul mă adună, ca Ţie să
zică neîncetat inima mea: «Căutat-au pre Tine faţa mea, faţa Ta Doamne voi
căuta:»430 Faţa Domnului Puterilor, întru carele numai stă toată Slava cea
neîncetată a celor fericiţi: Pre care faţă cu adevărat a o vedea, este viaţa cea
veşnică, şi Slava sfinţilor cea fără de sfârşit. Veselească-se dar inima mea ca
să se teamă de numele Tău: «Veselească-se inima celor ce caută pre
Domnul:»431 Cu mult mai vârtos încă inima celor ce l-au aflat. Că dacă când
îl caută nu puţină veselie se face, când îl va afla, oare câtă va fi: Deci dar
fierbinte pururi şi neîncetat voi căuta eu faţa Ta Doamne, doară mi se va
deschide mie uşa şi poarta dreptăţii, «ca să mă învrednicesc «a intra întru
bucuria Domnului meu:»432 «Aceasta este poarta Domnului, Drepţii vor intra
întru dânsa.»433

CAP, 37.
Rugăciune către Prea Sfânta Troiţă.

O cele trei de o cinste şi împrună veşnice feţe, Dumnezeul meu cel

Adevărat, Părinte, Fiule, şi Duhule Sfinte, «cel ce Unul ai nemurire, şi

429
Ioan 17, 3.
430
Psalm 26, 13.
431
Psalm 104, 3.
432
Matei 25, 21.
433
Psalm 117, 19.
locuieşti întru Lumină neapropiată:»434 Carele ai întemeiat pământul cu
puterea Ta, şi lumea cu înţelepciunea Ta o ocârmuieşti: Sfinte Sfinte Sfinte
Doamne Dumnezeule Savaot, cel înfricoşat şi Tare, cel Drept şi Milostiv, şi
Lăudat, şi iubit: Dumnezeule cel Unul, dar feţe trei, şi fiinţă una şi Putere şi
înţelepciune şi bunătate una: Treimea cea una şi nedespărţită: «Deschide-mi
mie porţile dreptăţii, celui ce strig către Tine, şi intrând în trânsele mă voi
mărturisi Ţie Doamne.»435 Iată înaintea porţii Casei Tale stau Stăpâne, şi ca
un cerşetor bat: Porunceşte dar să mi se deschidă mie celui ce bat, cel ce ai
zis: Bate-ţi, şi şi se va deschide vouă. «Că bat, o Părinte mult Milostive şi
întru tot Îndurate, bat la uşa Ta,»436 dorinţele inimii mele celei ce răcneşte, şi
strigările lacrimilor mele celor din ochi. «Şi este înaintea Ta toată pofta mea,
şi suspinul meu de la Tine nu sau ascuns:» 437 «Tu dar Doame, să nu-ţi întorci
faţa Ta de către mine, şi să nu te abaţi întru mânie de la robul Tău!» 438
Ascultă Doamne glasul plângerii slugii Tale, şi întinde mâna Ta cea prea
bună spre sprijinirea mea, ca din adâncul apelor să mă scoţi pre mine, şi din
tina, şi noroiul ticăloşiei să mă tragi, ca să nu pier înaintea Ochilor iubirii
Tale de oameni, şi înaintea îndurărilor celor cu milostivire ale celei
nemărginite bunătăţii Tale: Ci să scap la Tine Dumnezeul meu, ca să văd
bogăţia împărăţiei Tale, ca să privesc veselia feţei Tale nelipsit, şi să laud şi
să slăvesc Numele Tău cel Sfânt. Aşa Doamne, cel ce faci minunate, cel ce
lăţeşti inima mea ca să-şi aducă aminte de Tine: Cel ce luminezi tinereţile
mele, şi nu treci cu vederea bătrâneţele mele, ci faci de se veselesc toate
oasele mele, şi ca ale vulturului înnoieşti cărunteţele mele. Că Ţie se cuvine
toată Slava, cinstea, şi închinăciunea, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh,
unei Dumnezeiri, unei Împărăţii, unei Puteri: Dumnezeului celui în Troiţă
închinat, Unuia mai presus de început, şi mai presus de fiinţă, şi
Atotputernic Ziditor a toate, acum, şi pururi, şi în vecii vecilor, Amin.

Sfârşitul cuvintelor celor singuratice ale sfinţitului Augustin.

ALE ACESTUIAŞI SFINŢIT AUGUSTIN,

ENHIRIDION

434
1Timotei 6,16.
435
Psalm 117, 19.
436
Matei 7, 7.
437
Psalm 37, 9.
438
Psalm 26, 14.
 (SAU CĂRTICICĂ) PENTRU PRIVIREA LUI HRISTOS.
ADICĂ,
PENTRU DUMNEZEIESCUL CUVÂNT, PRIN CARELE
CĂTRE DORINŢA CEA CEREASCĂ SE RIDICĂ POMENIREA
CEIA CE ÎNTRU DORMITAREA LENEVIRII DOARME.

ÎNAINTE CUVÂNTARE.

În mijlocul curselor petrecând noi, dorinţa de cele cereşti lesne se

răceşte: Şi pentru aceasta de nelipsită păzire ne este nouă trebuinţă, ca
lepădând somnul să alergăm neîncetat către Dumnezeu, carele ne este nouă
vârful bunătăţilor, de la carele curgem. Pentru aceasta dar nu dintru a fi
cuprins de vreo îndrăzneală, ci din multa dragoste cea către Dumnezeul meu
am pus silinţă către această Cărticică spre slavs Lui: Că din cuvintele cele
frumoase ale Dumnezeieştilor Părinţi, să am dea pururi cu mine pentru
Dumnezeul meu oarecare grai scurt şi îndemânatec, pre care de câte ori mi s-
ar fi întâmplat a mă uncropi, să-l cetesc, şi către dragostea Aceluia să mă
aprind. Acum dar fii mie de faţă Dumnezeul meu, pre carele te caut, pre
carele te iubesc, căruia şi cu inima, şi cu gura, şi cu toată (câtă o am)
puterea, cântându-ţi şi închinându-mă te laud şi te slăvesc.
Sufletul meu Ţie afierosindu-se, şi din dragostea cea către Tine
aprinzându-se, întru Tine răsuflând, la Tine privind, pre Tine numai a te
vedea poftind, nimic nu ştie ce l-ar fi veselit pre el, fără numai pentru Tine a
grăi, pentru Tine a auzi, pentru Tine a scrie, pentru tine a gândi, pre slava Ta
neîncetat în inimă a o cugeta, întrucât mie celui ce întru nenumărate furtuni
ale vieţii petrec, pomenirea Ta cea dulce mi se face spre odihnă. Deci pre
Tine te chem cel prea dorit: Către Tine strig din toată inima mea cu mare
strigare: Şi când aşa pre Tine te chem, la mine însumi cu adevărat te trag. Că
nici aş fi fost nicicum eu, de nu Tu ai fi fost cu mine: Iar cu mine eşti Tu,
când întru mine petreci cela ce eşti pomenirea mea. Dintru acesta pre Tine
te-am cunoscut, şi întru aceasta pre Tine te aflu, de câte ori mi-aş aduce
aminte de Tine, şi m-aş fi desfătat «întru Tine, de la carele sunt toate, prin
Carele sunt toate, şi întru Carele sunt toate.»439

CAP, 1.
Pentru Dumnezeiasca fiinţă cea mai presus de fiinţă.

439
Romani 11, 36.
 Tu Doamne Cerul şi pământul plineşti, toate purtându-le fără de
purtare, toate umplându-le fără de cuprindere: Pururea lucrând: Pururi
liniştind: Adunând, şi de nimic trebuinţă având: Cerând şi de nimic lipsit
fiind: Iubind fără de grijă, râvnind fără de râvnire. Te căieşti, dar fără de
amărăciune: Te mânii, dar nu te turburi: Lucru schimbi, dar sfat nu schimbi:
Primeşti ceia ce afli, şi niciodată nu ai lepădat: Niciodată nu eşti lipsit, şi te
bucuri întru câştiguri: Niciodată nu Te lăcomeşti spre mai mult, şi ceri
dobânzi: Dai din destul căruia nu eşti dator: Sau, pururi Ţie ţi se mai dă, ca
să fii dator. Că cine are ceva, care nu este al Tău; Datorii plineşti, nimic fiind
dator: Dăruieşti datorii, nimic pirzând, pretutindeni eşti de faţă, şi
pretutindeni tot deplin. Cunoscut eşti, dar văzut nu: Acela ce nicăieri nu
lipseşti, de la gândurile cele fărădelege departe eşti: Carele şi de acolo nu
lipseşti, de unde te-ai depărtat: Că unde nu eşti e faţă cu darul, eşti de faţă cu
izbândirea: Acela ce în tot locul eşti de faţă, dar abia poţi a te afla: Carele
stai, şi noi în urma Ta alergăm, dar a te ajunge nu putem: Acela ce toate le
ţii, toate le plineşti, toate le cuprinzi, toate le covârşeşti, toate împreună le
păzeşti.
Acela ce înveţi inimile celor ce cred, fără de sunet şi glas de graiuri:
Acela ce nu te întinzi după locuri, nici te prefaci în alte feluri după vremi:
Acela ce nici apropieri ai, nici depărtări: (la carele adică nu este cu putinţă a
se apropia, şi de la carele nu se poate a se depărta:) «Acela ce locuieşti întru
Lumină neapropiată, pre care nimeni din oameni nu o au văzut, nici a o
vedea poate.»440 Întru Sineţi rămânând nemişcat, pretutindeni înconjori cu
adevărat: Că nicidecum a te tăia nu poţi, şi a te despărţi: Pentru căci cu
adevărat unul eşti, şi în părţi a fi nu poţi: Ci tot deplin pre toate deplin le ţii,
pre toate deplin le plineşti, pre toate deplin le luminezi, şi le ai.

CAP, 2.
Pentru Dumnezeiasca cunoştinţă cea netâlcuită.

Şi de sar umple toată lumea de cărţi, nu sar tâlcui Înţelepciunea Ta cea

netâlcuită. Pentru că fiind negrăit, eşti nescris împrejur, şi necuprins cu
mintea, Acela ce eşti Izvorul Luminii celei Dumnezeieşti, şi Soarele
Strălucirii celei pururea veşnice. Mare eşti fără de câtăţime, pentru aceasta şi
nemăsurat: Bun eşti fără de felurime, pentru aceasta şi cu adevărat şi
desăvârşit Bun, «şi nimeni nu este bun, fără numai Tu Unul.»441 A căruia
440
1Timotei 6, 16.
441
Matei 19, 17.
voinţa este a voi, iar a voi este a putea. Carele pre toate câte ai adus întru
fiinţă, dintru nimic numai voind le-ai făcut. Carele pre toată zidirea fără de a
avea trebuinţă o ai, şi fără de osteneală o ocârmuieşti, şi fără de supărare o
povăţuieşti: Şi nu va turbura rânduiala stăpânirii Tale, nici întru cele de sus,
nici întru cele de jos, nimic.
Carele în tot locul eşti, fără de loc: Toate le cuprinzi, fără de
cuprindere. Pretutindenea eşti, fără de stare şi mişcare. Carele nici unui rău
nu eşti pricinuitor, pre carele al face nu poţi. Carele nimic nu este care nu
poţi, şi nici cândva ceva făcând te-ai căit. Cu a căruia bunătate ne-am
înfiinţat, iar cu dreptatea ne pedepsim, iar cu mila ne izbăvim. A căruia
Atotuternicia pre toate le ocârmuieşte, şi le povăţuieşte, şi le plineşte, pre
câte au zidit. Încă nu aşa zicem că plineşti Tu toate, întucât a te cuprinde ca
şi cum şi de dânsele, Acela ce mai vârtos pre ele le cuprinzi, nici aşa se
cuvine a socoti că le plineşti Tu cîte o parte deosebit pre fiecare, întrucât
fiecare să încapă după mărimea sa, şi să cuprindă parte de la Tine: Adică, ce
este mai mare să cuprindă parte mai mică, şi ce este mai mic mică: Că Tu cu
adevărat tot deplin eşti întru toate, şi toate întru Tine: A căruia Stăpânirea
cea pre toate cuprinde pre toate, şi nimic nu va pute a afla chip, ca să fugă de
puterea Ta, că acela ce nu te va avea pre Tine Milostiv, nicidecum nu va
scăpa de Tine fiind mâniat.

CAP ; 3.
Pentru dorinţa sufletului celui ce strigă pre Dumnezeu.

Deci pre Tine Doamne întru tot Îndurate te chem la sufletul meu, pre
carele îl găteşti spre primirea Ta, prin dorinţa care sufli întru dânsul. Intră
dar, rogu-mă Ţie, şi pre aceasta aşa cu Tine îl împreunează, întrucât să
dobândeşti Tu pre cel ce l-ai zidit şi de iznoavă l-ai înnoit: Ca să te am pre
Tine ca pre o pecete peste inima mea. Nu mă lăsa pre mine cel ce te chem,
rogu-mă, mult Îndurate Doamne! Că mai înainte de a te chema eu pre Tine,
Tu m-ai chemat pre mine şi ai cerut, ca eu robul tău să te caut, şi căutându-
tesă te aflu, şi aflându-te să te iubesc. Căutatu-te-am pre Tine Doamne, şi te-
am aflat, şi doresc a te iubi. Creşte dorinţa cea întru mine, şi dă-mi ceia ce
cer de la Tine. Că măcar toate cîte ai făcut de mi le vei da mie, nu îmi sunt
din destul robului Tău, de nu pre sineţi te vei da mie. Dă-te dar mie pre sineţi
Dumnezeul meu, pre sineţi dă-te mie. Iată dar, te iubesc pre Tine: şi de este
puţin, încă şi mai tare te voi iubi. Că de îndrăgirea Ta sunt cuprins, de
dorinţa Ta mă aprind, întru pomenirea Ta cea dulce mă veselesc.
 Că iată, întrucât sufletul meu suspină către Tine, şi întru mila Ta cea
nepovestită cugetă, sarcina aceasta a trupului meu, mai puţin mă îngreoiază:
Turburarea gândurilor încetează: Greutatea muririi, şi ale celorlalte multe ale
mele ticăloşii, nu precum obişnuieşte mă tâmpeşte. Toate împreună tac, toate
mi se alinează: inima mea se arde, sufletul se bucură, pomenirea întinereşte,
cugetul se luminează, şi tot duhul cel dintru mine aprinzându-se de dorinţa
vederii Tale, se pare căse hrăpeşte spre dragostea celor nevăzute. O de ar lua
duhul meu aripi ca de porumbiţă, şi săzboare, şi să nu se sfârşească, şi să
vină până lapodoaba casei Tale: Şi la Scaunul Slavei Tale: Şi acolo, unde se
satură de Masa Ta mulţimile cele mai presus de lume, să se hrănească din
cele ascunse ale Tale în loc de verdeaţă, păscându-se pre la curgerile Tale
cele prea bogate. Tu să-mi fii mie veselia mea, carele eşti şi Nădejdea mea,
şi Mântuirea mea, şi Izbăvirea. Tu să-mi fii Bucuria mea, carele vei fi şi
însuşi bătrâneţele mele. Pre Tine să te caute în toată vremea sufletul meu, şi
Tu fă ca să nu se sfârşească căutându-te pre Tine.

CAP, 4.
Pentru ticăloşia sufletului, celui ce pre Domnul nostru Iisus
Hristos nu-l iubeşte, nici îl caută.

Vai sufletului celui ticălos, care pre Hristos necăutându-l, nici

iubindu-l, petrece întunecat şi cu ticăloşie. Pierde orice şi viiază, cel ce pre
Dumnezeu nu iubeşte: Căruia Doamne, nu îi este grijă ca să vieze pentru
Tine, nimic nu este acesta, şi cu totul sau netrebnicit: Acela ce nu se
îngrijeşte ca să vieze Ţie, de acum au murit: Acela ce nu cugetă Ţie, este
nebun. Ţie dar, o Acela ce eşti nemărginit întru îndurare, mă încredinţez pre
mine, şi mă dau, şi mă las, Aceluia prin carele sunt, şi viez, şi cuget. La Tine
îndrăznesc, şi nădăjduiesc, şi îmi pun toată nădejedea mea, prin carele şi mă
voi scula, şi voi via, şi întru odihnă voi fi. Pre Tine şi te doresc, şi te iubesc,
şi îţi slujesc, împreună cu carele şi voi via şi voi împărăţi, şi fericit voi fi.
Sufletul cela ce nu te iubeşte pre Tine, iubeşte lumea, slujeşte păcatelor, este
supus răutăţilor, niciodată nu se linişteşte, niciodată întru întărire nu petrece.
Să-ţi slujească Ţie, o întru tot Îndurate, totdeauna cugetul meu: Să suspine
pururi către Tine nemernicia mea, şi întru dragostea cea către Tine să se
aprindă inima mea! Să se odihnească dar sufletul meu întru Tine Dumnezeul
meu: Să te gândească pre Tine întru uimirea cugetului: Cânta-voi cântările
Tale întru veselie. Aceasta îmi va fi mie mângâiere întru izgonirea aceasta.
Să scape mintea mea sub acoperământul aripilor Tale, de la casele
fărădelegilor veacului acestuia. Să înceteze întru Tine inima mea: Inima,
noianul cel mare şi cu multe valuri. O Dumnezeule ospătătorule cel
nemărginit întru bogăţie al tuturor bunătăţilor celor mai presus de lume,
obosit fiind eu hrăneşte-mă, risipit fiind eu adună-mă, robit fiind eu
izbăveşte-mă, sfărâmat fiind eu, întreg mă fă. Iată dar lângă uşă stând bat:
Miluieşte-mă după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, «întru
care pre noi ne-ai ne-ai cercetat Răsăritul cel dintru Înălţime.»442 Porunceşte
să i se deschidă ticălosului celui ce bate ca şi cu slobozenie să intre la Tine,
şi să se odihnească întru Tine, şi împărtăşindu-se de pâinea Ta cea cerească
să se întărească: Că Tu eşti Pâinea, şi Izvorul Vieţii. Tu eşti Lumina Razei
celei mai înainte de veci. Tu eşti toate, dintru care drept viază cei ce te
iubesc pre Tine.

CAP, 5.
Dorinţa sufletului.

Dumnezeule, Lumina inimilor la cei ce Te văd, şi viaţa sufletului la

cei ce Te iubesc, şi puterea cugetelor la cei ce Te caută: Dă-mi mie ca să mă
lipesc de dragostea Ta cea sfântă! Vino, rogu-mă, în inima mea! Şi din
grăsimea desfătării Tale îmbată-o pre ea, ca să uite aceste vremelnice. Îmi
vine a mă mâhni şi a mă întrista şi a mă ruşina, împătimindu-mă spre unele
ca acestea, care le face lumea aceasta: De întristare mi se face mie tot ce
văd: De mâhnire, tot ce aud pentru cei ce s-au trecut. Ajută-mi mie Doamne
Dumnezeul meu: Veseleşte inima mea: Vino către mine ca să te văd: Dar
strâmtă este casa sufletului meu: Ci de vei veni, u o vei lărgi. Dar putredă
este şi căzută: Ci drege-o pre ea. Multe are întrânsa, care sunt potrivnice
ochilor Tăi: Mărturisesc, şi ştiu: Dar cine o va curăţi pre ea; Sau către cine
altul afară de Tine voi striga; “Doamne, de cele ascunse ale mele curăţeşte-
mă, şi de cele străine iartă pre robul Tău.”443 Fă-mă o Hristoase prea dulce, o
Prea Bunule Iisuse, fă-mă, rogu-mă, prin dragostea cea către Tine, şi prin
dorinţa cea spre Tine, ca să lepăd sarcina dulceţilor trupeşti, şi a poftelor
pământeşti. Să stăpânească întru mine pre trup sufletul, pre suflet cuvântul,
pre cuvânt darul Tău, şi voiei Tale pre mine şi dinăuntru şi dinafară mă
supune. Dăruieşte-mi mie ca şi cu inima, şi cu buzele, şi cu toate oasele mele
să te laud şi să te slăvesc. Lărgeşte-mi mintea mea, şi îmi înalţă ochiul inimii
mele, ca şi cu gând măcar năvălitor să ajungă duhul meu la înţelepciunea Ta
cea mai înainte de veci, şi care străbate prin toate. Dezleagă-mă, rogu-mă,

442
Luca 1, 78
443
Psalm 18, 13.
din legăturile cu care sunt ferecat, ca toate acestea lepădându-le, Ţie să-ţi
slujesc, de Tine Unul să mă lipesc, la Tine Unul să iau aminte.

CAP, 6.
Pentru fericirea sufletului celui ce sau slobozit din temniţa cea
pământească.

Cât de fericit este sufletul, cel ce din temniţa cea pământească s-au
scos, şi la cer a se sui se grăbeşte: Cel ce pre Tine Domnul cel prea dulce
faţă către faţă te priveşte: Cel ce nu se teme nici cu o temere de moarte, ci
întru nestricăciune dobândeşte desfătarea cea întru slava cea veşnică. Liniştit
şi întărit de acum este sufletul acesta, nici de vreun vrăjmaş având frică, nici
de moarte: Că te are pre Tine Stăpânul lui cel bun, pre carele mult te-au
căutat, şi pururi te-au iubit. Şi vorbeşte cu cetele cele cântăreţe, veşnic
cântând Hristoase Împărate, Prea Bunule Iisuse, cântările cele curgătoare de
meire ale praznicului celui neîncetat, care sunt spre lauda slavei Tale, «Că se
va îmbăta din grăsimea Casei Tale, şi din izvorul desfătării Tale îl vei adăpa
pre el.»444 Cât de fericită este adunarea aceia a cetăţenilor celor mai presus
de lume, şi praznicul cel preaslăvit al celor ce se mută de la ticăloşia cea
plină de dureri a nemerniciei noastre aceştia către veselia frumuseţii Tale, şi
către toată podoaba şi buna încuviinţare a strălucirii Tale. Acolo Stăpâne cei
ce vor petrece lângă Tine, totdeauna te vor vedea pre Tine: Nimic acolo nu
se aude în urechi, ce ar putea să le tulbure lor cugetul.
Ca ce fel dar de cântări; Ca ce fel de organe muzicale; Ca ce fel de
viersuri şi glasuri fără de sfârşit se cântă acolo; Răsună neîncetat acolo
organele cele dulci ca mierea ale cuvântărilor celor de cântare, viersurile
cele prea dulci ale Îngerilor, cântări ale cântărilor minunate şi prea slăvite ce
se cântă de cei ce petrec acolo pentru mântuirea cea de la Tine spre slava Ta:
Amărăciunea şi toată iuţimea de fiare, de la locul Tău acela departe au fugit.
Nu este acolo viclean, nici vicleşug, nu este potrivnic şi vrăjmaş, nici este
acolo ceva îndemnător spre păcat. Nici o lipsă nu este acolo, nici o ne
frumuseţe, nici o prigonire, nici o ocărâre, nici o cuvântare împotrivă, nici o
frică, nici o tulburare, nici o pedeapsă, nici o prepunere, nici o silnicie, nici o
vrajbă: Ci pace acolo desăvârşit, dragoste deplin, veselie şi laudă a lui
Dumnezeu veşnică, şi neîncetată şi întemeiată odihnă, şi bucurie întru Duhul
Sfânt, care nu are sfârşit.
O … Cât de fericit voi fi,de voi auzi cântările cele prea dulci ale
cereştilor cetăţeni acelora, şi cuvintele cele curgătoare de miere, prin care
444
Psalm 35, 8.
dau ei Troiţei celei Prea Înalte lauda cea cuviincioasă! Ci încă şi mai vârtos
prea fericit voi fi, de mă voi învrednici şi eu, a cânta lui Iisus Hristos
Dumnezeului meu lauda din cântările cele prea dulci ale Sionului.

CAP, 7.
Pentru veselia cea din Rai.

O viaţă cu dulceaţă de vieţuit! Viaţă veşnică şi veşnic fericită! Unde-i

veselie fără de mâhnire, odihnă fără de osteneală, vrednicie fără de tulburare,
bogăţie fără de pierdere, sănătate fără de boală, îndestulare fără de lipsă,
viaţă fără de moarte, veşnicie fără de stricăciune, fericire fără de ticăloşie!
Unde este tot binele întru dragoste desăvârşit, unde vedere şi privire în faţă
către faţă: Unde deplin ştiinţa întru toţi, şi despre toate: Unde se vede
bunătatea lui Dumnezeu cea desăvârşit, şi se slavosloveştede sfinţi Lumina
ceia ce luminează toate: Unde se priveşte fiind de faţă mărirea lui
Dumnezeu, şi de aceste fel de mâncare dătătoare de viaţă nelipsit se satură
mintea celor ce privesc: Că neîncetat şi văd, şi poftesc a vedea: Dar fără de
necaz poftesc, şi fără de îngreţoşare se satură.
Unde Soarele Dreptăţii cel Adevărat, cu vederea cea minunată a
frumuseţe-i Lui tuturor le dă viaţă, şi pre locuitorii patriei celei cereşti, aşa
pre toţi îi luminează, cât şi însuşi ei cu Lumină strălucesc: Şi Lumina aceasta
ce s-au luminat prin Lumina cea Dumnezeieşte începătoare se arată şi ea că
străluceşte mai mult decât toată strălucirea soarelui nostru, şi mai mult decât
slava tuturor stelelor. Că fiind ei uniţi cu Dumnezeu cel fără de moarte, se
fac şi ei fără de moarte şi ne stricăcioşi, precum şi Domnul şi Mântuitorul
nostru sau făgăduit: „Părinte (zicând) pre carii ai dat Mie, voiesc ca unde
sunt Eu, şi aceia să fie împreună cu Mine, ca să vadă slava Mea,” „ca toţi
una să fie, precum şi Tu Părinte întru Mine, şi Eu întru Tine, ca şi aceştia
întru Noi una să fie.”445

CAP, 8.
Pentru Împărăţia cea din Ceruri.

Împărăţia cea cerească este împărăţie prea fericită, împărăţie mai

presus de moarte, Împărăţie care nu are sfârşit: Pre care nici o vreme alta nu
o primeşte pre rând în veac: Întru care necurmată fiind ziua fără de noapte,

445
Ioan 17, 24, şi 21.
nu ştie vreme: Unde biruitorul cel ce se oşteşte după nevoinţă ia mulţime de
bunătăţi nespuse, încununat luminat pre cap cu cunună veşnică.
O de ar porunci Dumnezeu, ca şi eu cel mai de pre urmă din robii lui
Hristos, izbăvindu-mă de greutatea păcatelor, după ce voi lepăda sarcina
trupului, să mă mut întru odihnă către veselia cea neîncetată a cetăţii Lui, să
petrec cu cetele cele prea sfinte ale celor mai presus de lume, să prăznuiesc
împreună cu Duhurile cele fericite întru slava Ziditorului, să văd faţa lui
Dumnezeu fiind El de faţă, nici o temere de moarte venind asupră, să mă
bucur fără de frică întru ne stricăciunea cea veşnică a nemuririi: Şi unit fiind
cu Cel ce ştie toate, să scutur toată negura neştiinţei: Şi pre toate cele de pre
pământ să le defaim, iar pre calea lacrimilor nici a o vedea mai mult să nu
voiesc, nici a o mai pomeni: Întru care este viaţă ostenitoare, viaţă
stricăcioasă, viaţă plină de toată amărăciunea, viaţă care domneşte peste rele,
şi de cele ce pre jos se târăsc se robeşte.
Viaţă, întru care umezelile cele zemoase umflă, durerile slăbesc, arşiţe
usucă, suflările vânturilor pricinuiesc boli, mâncărurile îngreunează, ne
mâncările topesc, glumele moleşesc, scârbele prăpădesc, grijile
strâmtorează, petrecerea cea oarecum mai întărită tâmpeşte, bogăţia îngâmfă,
sărăcia smereşte, tinereţile înalţă, bătrâneţile gârbovesc, boala sfarmă,
mâhnirea chinuieşte, diavolul pândeşte, lumea măguleşte, trupul se desfătă,
sufletul se orbeşte, omul tot se tulbură: Iar după acest fel şi atât de mari rele
venind moartea primeşte ea rândul, şi veseliilor celor deşarte pune sfârşit,
întrucât după ce încetează ele de a fi, nici lasă vreo părere că au fost ele
cândva.

CAP, 9.
Cum că Dumnezeu pre sufletul cel ce se tânguieşte după
plânsurile cele multe îl mângâie.

Dar oare ce fel de cântări, ce fel de mulţumiri îţi vom aduce Ţie
Doamne Dumnezeul nostru, carele şi întru acest fel de nevoi ale muririi
noastre nu lipseşti a ne mângâia pre noi cu cercetarea Darului Tău; Iată eu
ticălosul de multe dureri şi necazuri sunt înconjurat, de sfârşitul vieţii mele
temându-mă, şi greşelile mele socotindu-se, de judecata Ta înfricoşându-mă,
şi de ceasul morţii aminte aducându-mi, şi de muncile cele ce mă aşteaptă
pre mine în tartar cutremurându-mă: (Căci cât de cu amănuntul se vor cerca
lucrurile mele nu ştiu, nici oare cu care sfârşit le voi pecetlui pre ele
nicidecum nu cunosc.)
 Dar însă acestea şi multe peste acestea altele în inimă cugetând eu, vii
de faţă la mine Doamne Dumnezeul meu după obiceiul milei Tale, şi între
tânguirile mele acestea, şi plângerile cele multe, şi suspinele cele din adâncul
inimii, înalţă sufletul meu cel întru mâhnire şi scârbă, ridicându-l pre
vârfurile munţilor până la Livezile Aromatelor, şi mă sălăşluieşti pre mine în
loc de verdeaţă lângă izvoare de ape dulci, unde îmi găteşti mie masă bogată
împotriva celor ce mă necăjesc, la care se va odihni duhul meu cel ostenit, şi
se va veseli inima mea cea mâhnită. Întru care veselii mai apoi de toate
dobândindu-mi starea mea cea dintâi, uit ticăloşiile mele cele multe, şi mai
presus de înălţimea pământului ridicându-mă, mă liniştesc întru Tine acela
ce eşti Pacea cea Adevărată.

CAP, 10.
Pentru dulceaţa dragostei lui Dumnezeu.

Te iubesc pre Tine Dumnezeul meu, te iubesc pre Tine: Şi a te iubi

încă mai mult şi mai mult voiesc. Dă-mi mie Doamne Dumnezeul meu, „cel
frumos cu podoaba mai mult decât fi oamenilor,”446 dă-mi mie ca să te
doresc pre Tine, şi să te iubesc, pre cât voiesc, şi pre cât sunt dator:
Nemăsurat eşti, şi fără de măsură vrednic de iubit: Iar de la noi încă mai
vârtos, pre carii atâta Tu ne-ai iubit, aşa ne-ai mântuit, pentru carii atâtea şi
acest fel Ai făcut.
O Dragoste, care pururi arzi, şi niciodată nu te stingi, Hristoase prea
Dulce, prea Bunule Iisuse! O Acela ce eşti însăşi Dragostea, Dumnezeul
meu! Aprinde-mă pre mine tot cu văpaia Ta, cu îndrăgirea Ta, cu Dulceaţa
Ta, cu dorinţa Ta, cu bunătatea Ta, cu bucuria şi veselia Ta, cu blândeţea şi
iubirea Ta, cu plecarea cea către Tine, şi cu pofta cea sfântă şi bună şi
neprihănită şi preacurată: Ca tot fiind plin de dulceaţa dragostei celei către
Tine, tot văpaie, care se înalţă din Darul Tău cel întru tot Îndurat „să te
iubesc pre Tine Domnul meu cel prea Dulce şi prea Frumos, din toată inima
mea, din tot sufletul meu, şi din toată puterea mea, şi din tot cugetul,”447
întru duh zdrobit, şi cu izvor de lacrimi, cu umilinţă evlavioasă, şi cu frică şi
cu cutremur: Avându-te pre Tine în inimă, şi în gură, şi înaintea ochilor mei
în toată vremea şi în tot locul: Aşa cât nici o încăpere întru mine cât decât să
nu rămână dragostelor celor străine şi mincinoase.

446
Psalm 44, 3.
447
2Legea 6, 5.
 CAP, 11.
Cum că se cuvine să fim noi gătiţi, pentru răscumpărarea noastră.

Iisuse Hristoase Prea Frumosule, rogu-mă Ţie, pentru Prea Sfânta

vărsare a Sângelui Tău celui scump, prin care pre noi ne-ai răscumpărat, dă-
mi zdrobire a inimii şi izvor de lacrimi, mai ales când aducându-ţi Ţie
rugăciuni şi cereri stau înainte. Când cântându-ţi Ţie laudă cânt: Când Preţul
cel de Taină al răscumpărării noastre, semnul cel prea arătat al iubirii Tale
de oameni către noi îl socotesc cu mintea şi îl pun înainte: Când stau de faţă
la jertfelnicele Tale (măcar nevrednic fiind) poftind ca să-ţi aduc Ţie Jertfa
cea de tot aceia cea înfricoşată şi mai presus de Ceruri, „pre care Tu Doamne
Dumnezeul meu, ca un Preot neîntinat o Ai aşezat,”448 „spre pomenirea
dragostei Tale a se aduce ai poruncit:”449 „A morţii Tale adică, şi a Patimii
celei pentru mântuirea noastră, şi pentru îndreptarea neputinţelor noastre
celor din toate zilele.
Să se întărească dar duhul meu în mijlocul Tainelor celor atât de mari
prin dulceaţa stării Tale celei de aproape: Să te simtă pre Tine fiind de faţă,
şi să se veselească înaintea Ta celuia ce eşti Focul care pururi Luminezi, şi
Dragostea care pururi arzi: Prea Dulce Hristoase, Prea Bunule Iisuse,
Lumina cea veşnică şi nelipsită, Pâinea cea Vie, care ne întăreşti pre noi, şi
niciodată întru Sineţi nu lipseşti, care te mănânci, şi niciodată nu te
împuţinezi: Străluceşte peste mine, aprinde-mă pre mine, luminează-mă şi
mă sfinţeşte pre mine vasul Tău: Deşartă-l pre el de toată răutatea, umple-l
de Darul Tău, şi de acesta plin îl păzeşte, ca spre mântuirea sufletului meu să
mă Împărtăşesc de mâncarea Trupului Tău: Şi mâncând să viez de la Tine,
să viez prin Tine, să vin la Tine, să mă odihnesc întru Tine.

CAP, 12.
Pentru bucurie.

O dulceaţă a dragostei, şi Dragoste a dulceţei! Să te mănânce pre Tine

pântecele meu, şi de dulceaţa dragostei Tale să se umple cele dinăuntru ale
mele, şi să izbucnească inima mea cuvânt bun. Dragostea o Dumnezeul meu
este miere dulce, lapte alb, mâncarea şi veselia mea: Fă ca să cresc întru
Tine, cu gâtlej sănătos gustând. Tu eşti Viaţa mea care viez, Nădejdea mea,
de care mă reazim, Slava, pre care doresc a o dobândi. Tu inima mea o ţine,
cugetul îl îndreaptă, gândul îl povăţuieşte, dragostea o scoală, sufletul îl
448
Matei 26, 26.
449
1Cor: 11, 24.
ridică, şi gura duhului celui ce însetează de Tine la curgerile cele prea înalte
o trage.
Să-mi tacă, rogu-mă, tulburarea trupului: Să-mi amuţească nălucirile
cele de la pământ, şi de la mare, din aer, şi din Cer: Să înceteze visurile şi
descoperirile cele din somn, şi toată limba, şi tot semnul, şi orice este din
cele ce fireşte se trec: Să tacă încă întru sineşi şi însuşi sufletul, şi să se lase
pre sineşi, nicidecum pre sineşi, ci pre Tine Dumnezeul meu şi Domnul
gândindu-te: Că Tu eşti cu adevărat toată nădejdea mea şi îndrăznirea. Că
întru Tine Dumnezeul şi Domnul nostru Iisus Hristos cel prea Dulce şi prea
Blând, şi întru tot Îndurat, este a fiecăruia din noi partea, şi sângele, şi
trupul. Şi unde dar partea mea împărăţeşte, acolo cred că şi eu împărăţesc:
Unde sângele meu stăpâneşte, acolo sunt încredinţat că şi eu stăpânesc:
Unde trupul meu se slăveşte, acolo ştiu că şi eu mă slăvesc. Iar deşi sunt eu
iubitor de păcate, dar pentru acest fel de împărtăşire şi împreunare ce se află
la mine după dar a fi necredincios nu pot. Şi de opresc greşelile mele, dar
fiinţa mea cere aceasta: Şi de mă încuie afară pre mine alunecările mele, dar
împărtăşirea firii nu mă leapădă.

CAP, 13.
Cum că Dumnezeu Cuvântul cel ce sau întrupat ne este
Pricinuitorul nădejdii noastre.

Că nu este aşa de nemilostiv şi ne blând Domnul, cât să nu-şi iubească

Trupul Său, şi Mădulările Sale, şi Măruntaiele Sale. M-aş fi deznădăjduit
pentru cele multe ale mele păcate şi răutăţi, şi pentru cele peste număr
greşeli şi călcări, care am făcut. Şi în fiecare zi neîncetat săvârşesc şi cu
cuvântul şi cu lucrul, şi cu toate felurile de chipuri, cu câte neputinţa
omenească poate a păcătui: De nu Fiul şi Cuvântul Tău, o Dumnezeule, s-ar
fi făcut Trup, şi s-ar fi sălăşluit întru noi.
Dar a mă deznădăjdui acum nicidecum nu îndrăznesc, fiindcă Acela
ce te-au ascultat pre Tine până la moarte, iar şi moarte a Crucii, zapisul
păcatelor noastre l-au luat, şi pre Cruce pironindu-l, şi pre păcat şi pre
moarte au răstignit. Deci întru aceasta cu întemeiere răsuflu care şede dea
dreapta Ta, şi mijloceşte pentru noi: Întru aceasta nădăjduindu-mă, doresc a
veni către Tine, întru carele acum ne-am şi sculat şi am înviat: Că acum la
cer ne suim, şi împreună cu cei Cereşti şedem: Ţie Laudă, Ţie Slavă, Ţie
Cinste, Ţie mulţumită.
 CAP, 14.
Cum că pre cât mai cu dinadinsul se face îndeletnicirea cea către
Dumnezeu, pre atâta este mai dulce.

Mult Îndurate Doamne, carele atâta ne-ai iubit pre noi şi ne-ai
mântuit: Mult Îndurate Doamne: Cât de dulce este pomenirea Ta! Pre cât
mai mult mă îndeletnicesc întru Tine, pre atâta mai dulce şi mai poftit te
arăţi mie: Că foarte mă veseleşte a pofti, şi neîncetat a gândi pre cât îmi este
cu putinţă, prin curată privire a minţii, şi prin prea dulce dorinţă a sufletului,
care în locul nemerniciei mele se pleacă spre Tine, pre cea minunată a Ta
dragoste şi frumuseţe, până sunt alcătuit aicea cu acestea stricăcioase
mădulări. Căci cu săgeata dragostei Tale sunt rănit, şi cu dorinţa cea către
Tine foarte ard, şi către Tine a veni poftesc, şi pre Tine a te vedea doresc.
Pentru aceia la straja mea voi sta, „şi cu ochii treji voi cânta cu duhul, voi
cânta încă şi cu mintea:”450 Şi cu toate puterile mele te voi lăuda pre Tine
Plăsmuitorul meu şi Înnoitorul: Voi străbate încă şi prin însuşi cerul, şi voi fi
şi cu gândul şi cu dorinţa împreună cu Tine: Ca întru această de faţă a mea
ticăloşie, numai cu trupul să fiu ţinut de cele de aicea, iar cu gândirea şi cu
osârdia fără de saţiu, şi cu pofta cea din tot sufletul meu, dea pururi să mă
aflu împreună cu Tine: Că acolo este inima mea, unde eşti Tu visteria mea,
cea dorită, şi neasemănată, şi prea poftită.
Dar iată acum Dumnezeul meu cel prea Bun şi prea îndurat, când
doresc a gândi Slava îndurării şi bunătăţii Tale celei nemăsurate, nu este din
destul inima mea: Căci covârşeşte toată simţirea de suflet omenesc
frumuseţea Ta, podoaba Ta, puterea Ta, slava Ta, bună cuviinţa Ta, mărirea
Ta, bunătatea Ta. Că precum este neasemănată strălucirea slavei Tale: Aşa
este nepovestită şi netâlcuită blândeţea bunătăţii Tale celei veşnice, prin care
pre cei din nimic i-ai adus întru fiinţă ăi faci fii după Dar, şi îi uneşti cu
Sineţi.

CAP 15.
Cum că în viaţa aceasta necazurile cele pentru Hristos, sunt
poftite.

O suflete: De ar fi fost trebuinţă în fiecare zi să ne zdrobim noi prin

munci, sau pre însăşi gheena la multă vreme să o suferim, ca să putem vedea
pre Hristos întru slava Lui, şi să petrecem împreună cu sfinţii Lui, nu va fi
întocmai vrednic aceasta a suferi noi toate cele amare, asemănându-se cu
450
2Cor. 14, 15.
aceia, adică a ne împărtăşi de un bine atât de mare, şi a dobândi atâta
fericire. Pentru aceasta dar gata să-şi aibă dracii neîncetat ispitele lor: Să ne
sfărâme nouă trupul nemâncarea: Să-l strâmtoreze pre el hainele cele aspre:
Să-l îngreuneze ostenelile: Să strige asupra mea aceasta: Să mă supere acela,
sau acela: Să mă gârbovească tremuru-l răcelii: Să latre asupra mea ştiinţa:
Să mă aprindă năpădind fierbinţeala: Să mă doară capul: Să se umfle pieptul:
Să îngălbenească faţa: Întreg pre mine tot să mă trudească boala: Să se
sfârşească întru dureri viaţa mea, şi anii mei întru suspine: Să cadă peste
oasele mele putreziciunea, şi împrejurul meu pretutindeni să răsară răni: Ca
mai pre urmă în ziua necazului să mă odihnesc, şi să mă sui la norodul meu,
cel uns cu tărie.
Că oare, ca ce fel va fi slava aceia a drepţilor; Cât de mare va fi
veselia sfinţilor, când toată faţa va străluci ca Soarele; Când osebind Domnul
cetele Sale întru Împărăţia Tatălui, va începe a le număra, şi dup vrednicia
lor, şi după fapte, a da fiecăruia cele făgăduite, în locul celor vremelnice pre
cele veşnice, în locul celor mici pre cele mari; Cu adevărat acolo va fi
grămada fericirii: Când pre sfinţii Săi îi va pune împreună să şadă în Ceruri
spre privirea Slavei Tatălui Său, „ca să fie Dumnezeu toate întru toţi.”451

CAP, 16.
Cum sar putea câştiga Împărăţia Cerurilor.

Oprea fericită veselie, şi prea veselă fericire! A vedea pre sfinţi, şi

împreună cu sfinţii a fi sfânt! A vedea pre Dumnezeu, şi a-l avea pre
Dumnezeu în veac şi în veac, şi încă! Acestea cu luare aminte şi cu osârdie
să le socotim. Pre acestea cu toată dorinţa să le poftim, ca să putem la ele
degrabă să ajungem. Întrebi cum sar putea face aceasta; şi cu care lucruri şi
ajutorinţe; Ascultă. La însuşi acela ce lucrează stă acest lucru: „Că Împărăţia
cerurilor se sileşte.”452
Împărăţia cea Cerească, o omule, nimic alt nu cere spre preţ fără
numai pre tine: Că atâta se preţuieşte, de cât preţ eşti tu. Dă-te pre sineţi şi o
vei avea pre ea. Ce te tulburi pentru cumpărarea; Hristos pre Sineşi s-au dat,
ca pre tine să te dobândească, Împărăţie lui Dumnezeu şi Tatăl: Asemenea şi
tu dă-te pre sineţi, ca să fii Împărăţia lui, şi să nu împărăţească în trupul tău
cel muritor păcatul, ci duhul, întru moştenire de viaţă.

451
1Cor: 15, 28.
452
Matei 11, 12.
 CAP, 17.
Ce este Raiul, şi ce fel sunt cele dintru dânsul;

La cetatea cea cerească, o suflete, să ne întoarcem la care ne-am scris,

şi ai căreia a fi cetăţeni ne-am hotărât. Deci ca nişte împreună cetăţeni cu
sfinţii, şi prieteni ai lui Dumnezeu, „şi ca nişte moştenitori ai lui Dumnezeu,
şi împreună moştenitori cu Hristos,”453 să socotim pre desfătarea cea slăvită
a cetăţii noastre, pre cât este cu putinţă nouă a socoti, şi să zicem împreună
cu Proorocul: „Prea slăvite sau grăit pentru tine Cetatea lui Dumnezeu!” „Că
a tuturor celor ce se veselesc Locaşul este întru tine.”454 Că eşti întemeiată
întru veselie a tot pământul: Nu este bătrâneţe întru tine, nici ticăloşie a
bătrâneţilor: Nu este beteag întru tine, nici şchiop, nici gârbov, nici grozav:
„Că stau toţi în viaţă desăvârşit, întru măsura vârstei plinirii lui Hristos.”455
Ce este mai fericit decât această viaţă, întru care nici frică de sărăcie
este, nici rea pătimire de boală; Nimeni nu este acolo carele se va teme,
nimeni care cu iuţime să se mânie, nimeni care să pizmuiască: Nici o
dulceaţă nu aprinde, nici o poftă de mâncare nu îndeamnă, nici o îngâmfare
de iubire de slavă, sau de începătorie nu bântuieşte. Nici o spaimă despre
diavolul acolo nu este, nici vrăjmăşuirile şi pândirile cele ce se meşteşugesc
de răii diavoli: Încă şi frica gheenei departe: Şi nici moarte a trupului, nici a
sufletului, ci dar al nemuririi, viaţă veşnică. Că nici un rău atunci: Că
nicăieri dezbinare, ci toate unite şi potrivite. Că o unire va fi a tuturor
sfinţilor. Pace pre toate şi veselie acolo împreună le ţine. Şi toate sunt
liniştite şi împăcate. Şi neîncetată veselia şi strălucirea, nu precum cea de la
noi acum: Ci atâta mai luminată, pre cât este mai fericită: „Că Cetatea aceia,
precum este scris, nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ci Slava lui
Dumnezeu o luminează pre ea, şi făclia ei este Mielul,”456 întru care vor
străluci sfinţii pre tărie ca stelele, în vecii vecilor.
Pentru aceia nici noapte nu este acolo, nici întuneric, nici îngroşare de
nori, nici asprime de arşiţă, sau de ger: Că aşa de bine întocmită este buna
potrivire a celor de acolo, în ce fel „nici ochiul vreodată au văzut, nici
urechea au auzit, nici la inimă de om nu sau suit,” 457 fără numai la a acelora
câţi sau făcut vrednici de a dobândi această desfătare, ale cărora numele sau
scris în cartea vieţii. Iar peste toate cele ce sau zis să adaoge şi a petrece
împreună cu cetele Îngerilor, şi ale Arhanghelilor, şi ale tuturor celorlalte
Puteri Creşti, şi a vedea pre Patriarhi şi pre prooroci, şi a privi pre Apostoli,
453
Romani 8, 17.
454
Psalm 86, 2 şi 7.
455
Efeseni 4, 13.
456
Apocalipsa 21, 23.
457
1Cor. 2, 9
şi pre toţi sfinţii, încă şi pre născătorii noştri ai fiecăruia. Şi preaslăvite sunt
acestea toate, dar fără de asemănare covârşeşte cu Slava, a privi în faţă pre
Dumnezeu de faţă, şi a vedea curat lumina aceia ce nea nescrisă împrejur. Că
mai presus cu adevărat va fi Slava a vedea pre însuşi Dumnezeu întru sine:
Pentru că îl vom vedea, şi îl vom avea întru noi: Şi a acestei slave nu va fi
sfârşit.

CAP; 18.
Cum că omul nimic nu are, cu care ar fi răsplătit lui Dumnezeu,
fără numai prin dragoste.

Sufletul slăvit fiind, pentru că este după chipul lui Dumnezeu, şi

luminat, pentru că este după asemănare, are oarece prin care se îndeamnă
pururi, sau împreună cu Dumnezeu nedespărţit a petrece, sau măcar către El
a se întoarce, dacă vreodată prin voinţa sa, sau mai vârtos a zice prin răutate,
de la Dumnezeu se va depărta. Şi nu numai cu nădejdea iertării şi a milei, are
de unde să răsufle, ci încă şi de unde să îndrăznească să i se dea să se facă
Mireasă Cuvântului, şi împăcându-se cu Dumnezeu, să tragă jugul cel dulce
al dragostei împreună cu Cel ce stăpâneşte pre Îngeri.
Acestea toate le săvârşeşte dragostea, dacă cu osârdie pre sineşi
sufletul se va face asemenea cu Dumnezeu, cu carele fireşte sau zidit ca să se
asemene: De va iubi adică precum sau iubit. Că întru toate cele sufleteşti
mişcări, şi aşezări, şi simţiri, numai dragostea este, cu care poate zidirea,
măcar deşi nu întocmai, să întoarcă Ziditorului, sau să-i răsplătească Lui. Că
unde va veni dragostea, pre toate celelalte împreună cu sineşi le aduce, şi
robeşte patimile. Dragostea singură este din destul, şi singură ea, şi pentru
sineşi, bine plăcută se face: Ea este şi nevoinţă şi dar de nevoinţă: Ea şi
pricina de a aduce roadă, ea şi rodul, ea şi folosul: Că prin dragoste ne unim
cu Dumnezeu.
Dragostea face un duh din două: Dragostea face pre amândouă aceiaşi
a voi, şi aceiaşi a nu voi. Iar lucru al dragostei este: Întâi adică a împodobi şi
a îndrepta năravurile: Apoi a socoti pre acestea ce sunt ca şi cum nu ar fi: Iar
a treia, cu ochi curat al inimii a vedea şi pre cele mai presus decât sufletul, şi
pre cele mai ascunse din cele ce sunt întru dânsul. Prin dragoste mai întâi de
toate se isprăvesc cele cuviincioase în viaţă. După aceia, cele ce sunt cinstite
în veacul lumii se defaimă: Mai apoi de toate: Şi mai apoi de toate, şi însăşi
cele ce sunt mai dinăuntru la Dumnezeu se văd.
 CAP, 19.
Cum că Dumnezeu cere întru noi pre cele după asemănarea Lui.

Dumnezeu şi Tatăl Dragoste este: Dumnezeu Fiul şi Cuvântul

Dragoste este: Duhul cel Sfânt Dragostea Tatălui şi a Fiului este: Iar
Dragostea aceasta, asemenea oarece şi de la noi cere, adică dragoste: Prin
care ca printr-o apropiere de rudenie cu însuşi Dumnezeu şi noi ne
împreunăm şi ne unim. Dragostea mărime nu ştie, sfială nu cunoaşte. Acela
ce iubeşte, singur se apropie către Dumnezeu: Cu îndrăzneală şi prieteneşte
vorbeşte cu Dânsul, inimic temându-se, nici sfiindu-se. Pierde ori ce şi viază,
acela ce nu iubeşte pre Dumnezeu. Iar Acela ce iubeşte, ochii pururi către
Dânsul îşi întoarce, pre carele iubeşte, de carele doreşte, întru carele cugetă,
de carele se veseleşte, prin carele se hrăneşte, din carele se îngraşă.
Acela ce întru acest chip este afierosit lui Dumnezeu, aşa cântă, aşa
ceteşte, aşa întru toate lucrările lui cu purtare de grijă se află şi cu luare
aminte, ca şi cum ar fi fost de faţă nelipsit Dumnezeu înaintea ochilor lui,
precum cu adevărat şi este: Aşa se roagă, ca şi cum sar fi înălţat, şi ar fi
stătut înaintea Scaunului Măririi întru cele înalte, „unde mii de mii slujesc
lui Dumnezeu, şi întuneric de întuneric stau împrejur.”458 Şi pre carele suflet
vreodată această aşa Dumnezeiască dragoste va cerceta, pre acesta îl
deşteaptă dormind el, şi îl mişcă, şi-l înmoaie, şi inima lui o răneşte, şi pre
cele întunecate întru el le luminează, iar pre cele închise le deschide, iar pre
cele răcite le înfierbântă, şi asprimea, şi iuţimea, şi toată nesuferirea ce se
ridică întru el o potoleşte, încă şi pre toate celelalte răutăţi le izgoneşte. Pre
pătimirile trupului le chinuieşte, năravurile le îndreaptă, duhul îl schimbă şi
îl înnoieşte, şi pornirile şi lucrările cele deşarte ale vârstei celei lesne
alunecătoare le înfrânează: Pre acestea toate le săvârşeşte dragostea, până va
fi de faţă: Iar de se va depărta şi va lipsi, începe sufletul aşa a se slăbănogi şi
a se slăbi, precum de ai fi luat de la căldarea ce fierbe focul ce arde
dedesubt.

CAP, 20.
Pentru nădăjduirea sufletului celui ce iubeşte pre Dumnezeu.

Cât de mare lucru este dragostea, prin care sufletul se apropie singur
către Dumnezeu cu nădejde! Se lipeşte de Dumnezeu cu tărie, întreabă pre
Dumnezeu cu prietenie şi pentru tot lucrul voieşte să se sfătuiască. Sufletul
cel ce iubeşte pre Dumnezeu, nimic alt nu poate să socotească, nimic să
458
Daniil 7,10.
grăiască, pre celelalte le defaimă, către toate cu îngreţoşare se află: orice va
cugeta, şi orice va vorbi, al dragostei şi gust şi miros aceia aduce. Aşa
dragostea lui Dumnezeu pre acest fel de suflet l-au câştigat ei-şi, şi l-au
împrietenit cu sineşi! Deci acela ce voieşte să aibă cunoştinţa lui Dumnezeu,
să iubească pre Dumnezeu. Acela ce nu iubeşte pre Dumnezeu, în zadar se
apucă pentru Dumnezeu să cetească, să cugete, să propovăduiască, să se
roage. Dragostea lui Dumnezeu naşte pre dragostea cea din suflet, şi pre
aceasta o face să se întindă către sineşi: Că iubeşte pre Dumnezeu pentru ca
să se iubească. Şi iubind, nimic alt fără numai aceasta voieşte, bine ştiind
aceasta, că prin dragoste se fac fericiţi cei ce sau iubit pre sineşi.
Sufletul cel ce iubeşte, se leapădă de toate celelalte ale lui pofte, şi cu
totul se pleacă numai la dragoste, ca dragostea să poată răsplăti Dragostei: Şi
cu totul aşa sufletul vărsându-se spre dragoste, oare câtă este curgerea ei
asemănându-se către celălalt pururi curgător acel Izvor; Nu curg împreună
cu cea întocmai îndestulare dragostea şi cel ce iubeşte, sufletul şi Dumnezeu,
Ziditorul şi zidirea: Ci dacă sufletul din totul său iubeşte, nimic nu lipseşte
de acolo, unde este totul acesta. Nimic să nu se teamă sufletul cel ce iubeşte,
cel ce nu iubeşte să se înfricoşeze.
Sufletul cel ce cu adevărat iubeşte de rugăciuni se poartă, de dorinţă
se trage, cinstirile cele cuviincioase nu le vinuieşte, la mărime ochii minţii
îşi închide, la lucrul cel plăcut îi deschide, la cel de mântuire pre sineşi se dă,
şi cu nădejde întru dânsul petrece. Prin dragoste se depărtează oarecum
sufletul, şi iese din simţirile cele trupeşti, întrucât nu se simte pre sineşi
simţind pre Dumnezeu. Iar aceasta se săvârşeşte când, de cea întru
Dumnezeu netâlcuită dulceaţă fiind trasă mintea, la sineşi oarecum se fură
pre sineşi, iar mai vârtos se răpeşte, şi cade de la sineşi, ca să dobândească
pre Dumnezeu întru veselie. Nimic nu ar fi fost aşa de vesel, de nu sar fi
săvârşit întru aşa puţină vreme. Dragostea pricinuieşte pre apropierea cea
către Dumnezeu, iar apropierea pre îndrăzneală, iar îndrăzneala pre gust, iar
gustul pre foame. Sufletul, de care se atinge Dumnezeiasca îndrăgire, nimic
alt nu poate a socoti, nimic a dori: Ci neîncetat suspinând zice: „În ce chip
doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa doreşte sufletul meu către Tine
Dumnezeule.” CIATAT pagina 236.

CAP, 21.
Ce au lucrat Dumnezeu pentru om.

Din dragoste au venit Dumnezeu la oameni, au venit către oameni, sau

făcut om: Din dragoste Dumnezeu cel nevăzut, sau făcut asemenea cu robii
Lui: Din dragoste pentru păcatele noastre sau rănit. Cu totul desăvârşit şi
întărită este celor neputincioşi şi păcătoşi odihna, întru rănile Mântuitorului.
Cu întemeiere locuiesc eu, unde prin rănile cele ce au suferit, mi s-au deschis
mie îndurările Celui ce au pătimit pentru mine. Ori de ce despre partea mea
aş avea trebuinţă, mi-o iau mie pre aceia de la îndurările Domnului meu: Că
bogat de acolo curg milele, nici lipsesc şanţurile, prin care vor curge: Prin
găurile trupului care au luat, arătate îmi sunt mie cele ascunse ale inimii Lui:
Sau descoperit taina cea mare a iubirii de oameni: „Sau deschis îndurările
milostivirilor Dumnezeului nostru, întru care ne-au cercetat pre noi Răsăritul
cel dintru înălţime.”459 Rănile lui Iisus Hristos pline sunt de milă, pline de
milostivire, pline de dulceaţă şi de dragoste. „Săpat-au Mâinile Lui şi
Picioarele,”460 şi cu suliţa au împuns Coasta Lui. „Deci prin aceste găuri îmi
este mie cu putinţă a gusta şi a vedea,”461 cât de bun este Domnul şi
Dumnezeul meu. Căci cu adevărat „Bun este, şi Blând, şi mult Milostiv
tuturor celor ce-l cheamă pre El,”462 şi mai ales celor ce-l iubesc pre El.
Bogat răscumpărarea noastră sau plătit întru rănile lui Iisus Hristos
Mântuitorului nostru. Mare este mulţimea bunătăţii, plinirea Darului, şi
Tăria şi Puterea Lui cea prea desăvârşit.

CAP, 22.
Pentru aducere aminte de rănile Domnului nostru Iisus Hristos.

Când mă bântuieşte pre mine vreo pomenire urâtă, îndată la rănile Lui
Hristos alerg: Când mă chinuieşte trupul, prin aducerea aminte a rănilor
Domnului meu mă ridic: Când îmi găteşte diavolul curse, la îndurările cele
cu milostivire ale Domnului meu scap, şi se depărtează de la mine. De se
ridică întru mădulările mele înfocare a înverşunării, prin pomenirea Rănilor
Fiului lui Dumnezeu se stinge. La toată întâmplarea ce sar scula asupra mea,
nici o doftorie aşa lucrătoare nu am aflat, ca Rănile lui Hristos: Întru dânsele
eu cu întărire dorm, şi fără de frică mă odihnesc.
Hristos pentru noi au murit: Nimic nu este aşa de amar până la moarte,
care prin moartea lui Hristos să nu primească vindecare: Toată nădejdea mea
întru moartea Domnului meu stă: Moartea Lui este vrednicia mea de plată:
Ea scăparea mea, mântuirea mea, scularea mea spre viaţă: Vrednicia mea de
plată este Milostivirea Domnului meu, nici sunt eu cu totul nevrednic de

459
Luca 1, 78.
460
Psalm 21, 18.
461
Ioan 19, 34.
462
Psalm 144, 8 şi 19.
plată, întrucât nu lipseşte Domnul îndurărilor şi al milei: Şi fiindcă îndurările
Domnului meu sunt multe, şi eu sunt foarte vrednic de plată. Pre cât acela
este mai puternic spre a mântui, pre atâta eu mai întemeiat spre a mă mântui.

CAP, 23.
Cum că aducerea aminte de rănile lui Hristos, este doftorie prea
lucrătoare împotriva a toată ispita ce se aduce asupră.

Păcătuit-am păcat mare, şi mă ştiu pre mine că sunt cuprins de multe

greşeli, dar însă nici aşa nu cad întru deznădejde, ştiind că „unde sau
înmulţit păcatul, acolo au prisosit şi Darul:”463 Acela ce pentru iertarea
păcatelor sale se află întru deznădejde, se leapădă de a fi Dumnezeu Îndurat.
Ocară mare aduce lui Dumnezeu, acela ce este necredincios către mila Sa.
Tăgăduieşte, cât despre dânsul, pre dragostea lui Dumnezeu, şi pre adevărul,
şi pre puterea, întru care stă toată nădejdea mea: Adică, Întru dragostea
facerii de fii după dar, întru adevărul făgăduinţei celei date, şi întru puterea
răscumpărării celei săvârşite. Cârtească, cât va voi, socotind nebunia cea
întru mine, şi zicând: Cine eşti tu; Şi cât de mare este Slava aceia; Şi pentru
care lucruri bune nădăjduieşti să o dobândeşti pre dânsa; Şi eu cu
îndrăzneală voi răspunde: Ştiu eu bine căruia am crezut: Ştiu cu câtă
dragoste au binevoit a mă face fiu după dar pre mine: Ştiu că ne mincinos
este la făgăduinţă, puternic la Dar. Pentru că poate să facă câte voieşte.
Nu pot să mă tem pentru mulţimea păcatelor mele, aducându-mi
aminte de moartea Domnului, că cele greşite de mine a o covârşi pre aceia
nu pot. Piroanele, şi suliţa îmi strigă mie, cum căci cu adevărat m-am
împăcat cu Hristos, de îl voi iubi pre El. „Loghin cu suliţa sa mi-au deschis
mie coasta lui Hristos,”464 238dscn şi eu am intrat, şi cu întemeiere aicea mă
odihnesc, Cel ce se înfricoşează iubească: „Că dragostea afară scoate pre
frică.”465 Nici o doctorie nu este atâta de tare, nici atâta de puternică
împotriva văpăii înverşunării, ca moartea Mântuitorului meu. Au deschis
braţul Său pre Cruce, şi au întins mâinile Sale, gata fiind ca pre păcătoşi cei
ce vin să-i îmbrăţişeze: În braţele Mântuitorului meu şi a vieţui voiesc, şi a
muri poftesc. Aicea întru întemeiere cu îndrăzneală voi cânta: „Înălţate-voi
Doamne, că m-ai ridicat pre mine, şi nu ai veselit pre vrăjmaşii mei asupra
mea.”466 Şi-au plecat capul Său Mântuitorul când murea, ca să sărute pre cei

463
Romani 5, 20.
464
Ioan 19, 34.
465
1Ioan 4, 18.
466
Psalm 29, 1.
ce i-au iubit. Iar noi de atâtea ori pre Dumnezeu sărutăm, de câte ori prin
dragostea cea către El ne umplem.

CAP, 24.
Sufletul cel ce face cugetare pre dragostea lui Hristos.

Suflete al meu cel ce după Chipul lui Dumnezeu te-ai împodobit, cel
ce cu sângele lui Hristos te-ai răscumpărat, cel ce cu credinţa te-ai logodit,
cel ce cu duhul te-ai înzestrat, cu fapte bune te-ai înfrumuseţat, cu Îngerii
împreună te-ai rânduit: Îndrăgeşte pre Acela ce pre Tine atâta te-au îndrăgit:
Ia aminte la Cel ce la tine ia aminte: Caută pre cel ce pre tine te caută:
Iubeşte pre cel ce pre Tine te-au iubit, şi a te iubi mai înainte au apucat, şi
încă pricinuitor au fost de dragostea ta: Că El îţi este Ţie şi nevoinţa, şi darul
nevoinţei: El rodul, El desfătarea, El îngrădirea: Să-ţi fie Ţie grijă de Acela
căruia şi Lui îi este grijă de tine. Îndeletniceşte-te către Acela ce te cheamă
pre Tine: Cu Cel Curat fii curat, cu cel Sfânt, sfânt: În ce fel tu vei sta
aproape de Dumnezeu, întru acest fel după urmare este ca şi Dumnezeu să
stea aproape de tine. Cel ce este bun şi blând şi mult Milostiv, buni şi blânzi
asemenea şi lini, şi smeriţi şi iubitori de milostivire cere pre cei ce sunt ai
Lui. Iubeşte pre „Cel ce din groapa ticăloşiei şi din tina noroiului, te-au scos
pre Tine.”467
Mai mult decât toţi prietenii tăi alege să ai prieten, pre Cel ce, când
toate îţi vor lipsi ţie, El numai va păzi credinţa către tine. În ziua îngropării
tale, când toţi prietenii tăi se vor depărta de la tine, El nu te va părăsi, ci de
cei ce răcnesc asupra ta, şi sunt gata a te pune mâncare, te va păzi pre tine, şi
prin loc neştiut te va povăţui, şi la uliţile Sionului celui de sus te va duce, şi
acolo împreună cu Îngerii înaintea Măririi Lui te va pune, unde cântarea cea
Îngerească aceia vei auzi: Sfânt, Sfânt, Sfânt: Şi celelalte: Acolo cântare de
veselie, Glas de bucurie şi de mântuire, glas de mulţumire şi de laudă: Acolo
răsună veşnic cuvântul acela, Aliluia: Acolo mulţimea fericirii, slava cea
covârşitoare, veselia cea prea îndestulată, şi toate bunătăţile. O suflete,
suspină fierbinte, doreşte tare, ca să poţi merge la Cetatea aceia cea mai
presus de lume, pentru care sau grăit cele aşa de preaslăvite: întru care al
tuturor celor ce e veselesc este locaşul. Prin dragoste te vei putea sui la
dânsa: Nimic nu este greu celui ce iubeşte, nimic cu neputinţă. Sufletul cel
ce iubeşte adeseori se suie, şi aleargă cu obişnuinţă pre uliţile Ierusalimului
celui Ceresc, întâmpinând pre Patriarhii cei ce sunt întru dânsul, şi pre
Prooroci, închinându-se Apostolilor, minunându-se de oştile Mucenicilor şi
467
Psalm 39, 2.
ale Mărturisitorilor, privind cetele Fecioarelor. Cerul şi pământul, şi toate
cele dintru dânsele nu încetează a-mi spune mie să iubesc pre Domnul şi
Dumnezeul meu.

CAP, 25.
Nimic, afară de vârful bunătăţilor, nu poate să fie din destul
sufletului.

Inima omului, ceia ce nu este întărită pre dorinţa veşniciei, niciodată

nu poate să stea liniştită: Ci mai lesne învârtită fiind decât toată învârtirea,
de la un lucru la altul pururi se mută, căutând odihna, unde nu este. Că întru
acestea ce se prefac şi se trec, întru care împătimirile ei cu totul se revarsă,
odihnă adevărată a afla nu poate, ca ceia ce sau împărtăşit de acest fel de
vrednicie, cu care întru nimic alt, fără numai întru vârful bunătăţilor are fire
a se îndestula. Că atâta slobozenie are ea, întrucât de nimic nu poate să fie
silită de nevoi: Pentru care pricină şi fiecăruia voinţa se face pricinuitoare de
a lui, sau osândire, sau mântuire. Pentru aceia nici este ceva care sar fi adus
de cineva lui Dumnezeu mai bogat decât voinţa sa cea bună. Voinţa cea
bună pre Dumnezeu îl cheamă către noi, iar pre noi ne întoarce şi ne
povăţuieşte către Dumnezeu. Deci prin voinţa cea bună pre Dumnezeu îl
iubim, pre Dumnezeu mai mult decât toate alegem, către Dumnezeu
alergăm, la Dumnezeu ajungem, şi pre El îl dobândim.
O voinţă bună! Prin care după chipul lui Dumnezeu ne închipuim, şi
asemenea Lui ne facem! Şi atâta de iubită este lui Dumnezeu voinţa cea
bună, întrucât El, ori în care inimă nu se va afla aceasta, a locui niciodată nu
voieşte. Voinţa cea bună pre Troiţa cea dumnezeieşte începătoare a Mărimei
celui Prea Înalt întorcându-o o face de se pleacă către dânsa. Că
Înţelepciunea o luminează pre ea prin cunoştinţa adevărului: Iar dragostea o
aprinde spre dorinţa bunătăţii: Şi Dumnezeu Tatăl tuturor, păzeşte întrânsa
lucrul acela ce au făcut, ca să nu piară.

CAP, 26.
Ce este cunoştinţa adevărului.

Dar oare ce este cunoştinţa adevărului; Întâi te sârguieşte a te cunoaşte

pre sineţi, şi a fi, ceia ce ţi se cuvine a fi, şi îndreaptă, ceia ce ţi se cuvine a
îndrepta: Apoi cunoaşte şi a iubi pre Ziditorul tău. Că acest lucru este tot
binele omului. Deci vezi, că nespusă este dragostea milostivirii lui
Dumnezeu celei către noi. Dintru nimic pre noi cei ce nicidecum nu eram
ne-au adus întru fiinţă, şi tot orice avem ne-au dăruit nouă. Dar fiindcă mai
mult am iubit pre ceia ce sau dat decât pre Cel ce au dat, pre zidire decât pre
Ziditorul, am căzut în cursa diavolului, şi ne-am făcut lui robi. Iar Dumnezeu
îndemnându-se de milă, au trimis pre Fiul Său ca să răscumpere pre robi, au
trimis încă şi pre Prea Sfântul său Duh ca să-i facă pre ei fii după Dar: Şi pre
Fiul adică l-au dat spre preţul răscumpărării, iar pre Duhul, ca un Pronomion
şi dar al împăcării: Iar mai pre urmă pre Sineşi întreg se păzeşte ca o soartă a
moştenirii celei fireşti.
Aşa nemărginit întru bunătate, şi nemărginit întru milostivire fiind
Dumnezeu, nu numai pre cele ale Sale, ci şi pre Sineşi sau dat făcând har, ca
pre om, nu numai lui-şi, ci şi însuşi omului să-l izbăvească. Iar ca să se nască
oameni de la Dumnezeu, întâi din om sau născut Dumnezeu. Cine este atâta
de aspru şi tare ca fierul, pre carele nu îl va muia dragostea lui Dumnezeu,
care au apucat mai înainte de au iubit atâta pre om; Dragostea zic, cea atâta
de puternică, prin care om a se face Dumnezeu pentru om au voit; Şi cine de
aceia înainte va urî pre acela, a căruia şi firea şi chipul îl vede la omenirea
lui Dumnezeu; Negreşit cu adevărat cel ce urăşte pre acela, urăşte pre
Dumnezeu, şi aşa pierde orice va lucra.
Că Dumnezeu pentru om, sau făcut om, ca să fie Izbăvitor Ziditorul:
Ca despre sineşi omul să se răscumpere: Încă şi ca şi cu mai multă apropiere
să se iubească de om, Dumnezeu în chip de om sau arătat: Şi mai apoi de
toate ca şi amândouă simţirile cele din om să dobândească fericirea: ochiul
inimii adică veselindu-se întru Dumnezeirea celui ce este Dumnezeu
împreună şi om, iar cel al Trupului, întru omenirea cea luată de Dânsul. Ca
firea omenească cea zidită de El intrând şi ieşind, întru Dânsul să afle
păşunea.

CAP, 27.
Ce lucrează întru noi trimiterea Sfântului Duh.

Că Mântuitorul nostru ni sau născut nouă, şi sau răstignit şi au murit

pentru noi, ca şi cu moartea Sa pre moartea noastră să o piardă. Iar după ce
Strugurul Trupului Lui sau adus la teascul Crucii, şi din Dânsul călcându-se
au început a izvorî Mustul cel Dumnezeiesc, sau trimis Prea Sfântul Duh,
prin carele vasele inimilor sau gătit, şi vinul cel nou în foi noi sau pus, întâi
adică ca inimile fiind curăţite să nu se spurce ceia ce se toarnă, apoi şi
împreună fiind legate să nu se piardă curgând ceia ce sau turnat: Curăţite
adică fiind de desfătăciunea cea către fărădelege, iar împreună legate
împotriva bucuriei celei către cele deşarte. C nu era cu putinţă să intre cel
bun, ne ieşind mai întâi cel rău. Că desfătăciunea cea către fărădelege
spurcă, iar bucuria cea către deşertăciune varsă afară: Aceia adică face vasul
spurcat, iar aceasta spart şi curgător.
Bucurie a fărădelegii este, când păcatul este lucrul cel iubit: Iar
bucurie a deşertăciunii, când cele trecătoare se pun între cele iubite. Aruncă
dar ce este rău, ca să poţi lua ce este bun: Varsă din tine amărăciunea, ca să
te umpli de dulceaţă. Duhul Sfânt, şi bucurie este şi dragoste: Leapădă pre
duhul diavolului, şi pre cel al veacului acestuia, ca să iei Duhul lui
Dumnezeu: Cel al diavolului pricinuieşte bucurie a fărădelegii, iar cel al
veacului, bucurie a deşertăciunii: Şi amândouă bucuriile acestea sunt rele şi
ne cuvioase: Că una naşte pre păcat, iar alta pre pricina păcatului: Iar va veni
Duhul lui Dumnezeu, după ce se vor izgoni duhurile cele rele, şi va intra în
cortul inimii, şi lucrează bucurie bună, şi dragoste bună, prin care se scoate
afară dragostea cea a lumii şi cea a fărădelegii. Dragostea cea a lumii
îndulceşte cu dezmerdăciune şi amăgeşte: Cea a fărădelegii spurcă şi
omoară. Dragostea cea a lui Dumnezeu pre minte o luminează, iar pre ştiinţă
o curăţă, iar pre suflet îl veseleşte, şi pre Dumnezeu cum că este de faţă
lângă el îl arată şi îl vesteşte.

CAP, 28.
Ce fel este petrecerea celui ce iubeşte pre Dumnezeu.

Acela ce iubeşte pre Dumnezeu, neîncetat gândeşte, oare când va veni

către Dumnezeu, când va lăsa lumea, când va scăpa de stricăciunea trupului,
ca să afle pacea cea adevărată. Totdeauna inima sa şi dorinţa către cele de
sus o ridică: Când şede el, când umblă, când stă fără de lucru, sau când la
ceva se îndeletniceşte, inima lui niciodată de la Dumnezeu nu se depărtează.
Pre toţi acesta către dragostea lui Dumnezeu îi îndeamnă, tuturor pre
dragostea lui Dumnezeu sfătuieşte, şi pre cât de dulce este dragostea lui
Dumnezeu, iar cât de rea şi de amară cea a veacului acestuia, prin cele ce
cugetă, şi grăieşte, şi face, arată.
Râde unul ca acesta de slava veacului acestuia, batjocoreşte osârdia şi
grija cea către dânsul, şi de câtă nebunie şi ne socoteală lucru este, a se
nădăjdui şi a se întări cineva pre aceste trecătoare, arătat face. Şi prihăneşte
orbirea celor ce sunt lipsiţi de unele ca acestea: Dar se minunează, cum celor
ce sunt aşa de nestatornice şi căzătoare, nu toţi le zic să se bucure! Ci tuturor
dulci se socotesc că sunt, pentru care el se bucură: Şi tuturor cum că place
aceia pre care el o îmbrăţişează: Şi cum că tuturor prea arătat este, aceia care
el o ştie. Căci cu îndeletnicire pre Dumnezeul său îl priveşte, şi de acest fel
de privire cu prea multă dulceaţă se aşează: Atâta de mai bine norocit decât
sineşi făcându-se, pre cât de cu mai cu dinadinsul l-ar privi. Că dulce lucru
dea pururi este, a socoti iubit şi lăudat acel lucru de care îndulceşte.

CAP, 29.
Care este adevărata odihnă a inimii.

Odihnă chiar adevărată este a inimii cea acelei înfipte cu întreagă

dorire întru dragostea lui Dumnezeu, şi nimic altceva nu mai pofteşte, ci
întru aceia care o are, cu fericită oarecare dulceaţă cu totul se veseleşte, şi
întru veselie se străluceşte. Că dacă de aicea de vreo deşartă deprindere, din
îndeletnicirea cea întru altele oarecare, care după vreo întâmplare îi vin
asupră, câtuşi decât sar învălui, se sârguieşte prea foarte degrabă îndată să se
întoarcă, depărtare împotrivă socotind pre zăbovirea cea de aicea sau de
acolo. Că precum nici o cirtă de vreme nu mijloceşte, întru care omul nu se
îndulceşte, şi nu gustă din Dumnezeiasca bunătate: Aşa nici o cirtă de vreme
nu se cuvine a zăbovi, întru care să nu-şi aducă aminte că Dumnezeu îi este
de faţă lui.
Pentru aceia nu cu o uşoară oarecare greşeală este vinovat, acela ce,
când prin rugăciune vorbeşte cu Dumnezeu, de la firea de faţă a acestuia
împotrivă se răspândeşte, cât nici ca şi cum l-ar vedea, nici l-ar auzi: Şi
aceasta se întâmplă când cineva gândurilor sale celor deşarte urmând, oricare
lucru prea prost din cele ce sunt întru zidiri, de care cu lesnire mintea
împotrivă se trage, mai întâi oarecum decât pre Dumnezeu îl pune. Mai
adeseori adică gândindu-l pre acela, decât pre însuşi Dumnezeu, pre carele
neîncetat este dator al avea în minte, ca pre Acela ce este Ziditorul, a i se
închina ca celui ce este Izbăvitor, al aştepta ca pre Acela ce este Mântuitor, a
se teme ca de Acela ce este Judecător.

CAP, 30.
Tot orice smulge de la Dumnezeu pre privirea minţii, cu totul este
vrednic de urât şi blestemat.

O prietene al lumii,
Purtarea de grijă fă pentru cele ale legii.
Pre cărarea cea rea pre care tu păşeşti,
Spre pierzania ta o săvârşeşti.
 Fugi dar, o omule, puţin de ale tale îndeletniciri, şi te ascunde câtuşi
decât de gândurile şi pomenirile tale cele tulburătoare. Aruncă acum grijile
tale cele însărcinătoare, a doua le pune pre pricinile tale cele ostenitoare şi
mâhnitoare. Îndeletniceşte-te cevaşi la Dumnezeul tău, şi puţin întru El te
linişteşte. Intră în cămara sufletului tău: Închide afară pre toate, deosebit de
Dumnezeu, şi de câte privesc spre căutarea Lui. Şi închizând uşa ta caută-l
pre El. Şi deci atunci zi către El cu toată inima ta: „Căutat-am faţa Ta: Faţa
Ta Doamne, voi căuta.”468
Vino dar Doamne Dumnezeul meu! Tu acum învaţă inima mea, unde,
şi cum te va căuta pre Tine: Unde, şi cum te va afla pre Tine. Doamne, de nu
eşti de faţă aicea, unde te voi căuta lipsind Tu; Iar de eşti pretutindeni,
pentru ce nu te aflu fiind Tu de faţă; CITAT245dscn Ci cu adevărat locuieşti
întru lumină ne apropiată. Cum dar mă voi apropia eu la lumina ceia ce
nicidecum nu este apropiată: sau cine va fi acela ce mă va povăţui pre mine,
şi la dânsa mă va băga, ca întru dânsa să te văd pre Tine; Apoi cu care
semne, şi sub care faţă te voi căuta pre Tine; niciodată nu te-am văzut
Doamne Dumnezeul meu: Niciodată nu am cunoscut faţa Ta. Ce va lucra,
Prea Înalte Doamne; De ce se va apuca cel izgonit carele aşa sau depărtat de
la Tine; Ce va face robul tău, carele de dragostea cea către Tine se necăjeşte,
iar de la faţa Ta departe este lepădat; Iată dar, voieşte a te vedea pre Tine, şi
faţa Ta departe de la dânsul sau depărtat. A se apropia de Tine pofteşte, şi ne
apropiat este Locaşul Tău: A te afla pre Tine iubeşte, şi nu ştie unde te va
căuta: De Tine doreşte, şi nu ştie faţa Ta.

CAP, 31.
Cum că omul pentru păcat sau lipsit de a putea vedea pre
Dumnezeu, şi au aflat ticăloşia şi mişelia.

Doamne, Tu eşti Domnul meu şi Dumnezeul meu, şi niciodată nu te-

am văzut pre Tine. Tu m-ai făcut pre mine şi de iznoavă m-ai înnoit, şi
bunătăţile Tale toate mi le-ai dăruit mie, şi niciodată nu te-am privit, nici te-
am cunoscut! Mai apoi de toate m-am făcut ca să te văd pre Tine, şi încă nu
am făcut aceia, pentru care m-am făcut. O ticăloasă soartă a omului, carele
au pierdut aceia, pentru care sau făcut! O cădere cumplită şi groaznică! Vai,
ce au pierdut, şi ce au aflat; Ce i sau dus de la el, şi ce au rămas; Au pierdut
fericirea, pentru care sau făcut, şi au aflat ticăloşia pentru care nu sau făcut.
Sau dus de la el lucrul acela, fără de carele nimic nu este fericit: …………
468
Psalm 26, 13.
246……….. Şi i-au rămas lui acela, care nimic nu este singur, fără numai
ticăloşie. Mânca atunci omul pâine a Îngerilor, de care acum pătimeşte
foame. Mănâncă acum pâine a ticăloşiei, pre care întru acea vreme nu o ştia.
O Doamne până când Tu ne vei uita până în sfârşit; Până când îţi vei
întoarce faţa Ta de la noi; Când vei căuta spre noi, şi ne vei auzi; Când vei
lumina ochii noştri, şi ne vei arăta nouă faţa Ta; Când Te vei da pre Sineţi
nouă; Caută dar Doamne, şi ne auzi pre noi, şi ne luminează, şi pre sineţi
arată-te nouă, şi te dă nouă, ca bine să ne fie nouă, celor ce fără de ine aşa de
rău ne aflăm. Cheamă-ne pre noi, apără-ne pre noi, rogu-mă Ţie Stăpâne
fierbinte cucerindu-mă! Sau amărât inima mea, pentru această pustiire a sa:
Îndulceşte-o pre ea prin mângâierea Ta! Rogu-mă Ţie Stăpâne! Flămând
fiind am început a cere de la Tine, să nu rămân de la Tine nemâncat!
Pătimind de foame am venit, să nu mă duc nehrănit! La cel bogat am venit
eu cel sărac,