Sunteți pe pagina 1din 22

AT I T U D I N I 

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
ET n r

D
P ă py

Atitudini la Aiud
o

Prezentarea proiectului mănăstirii


C

de la Aiud susţinut de Părintele


M

Justin de la mănăstirea Petru Vodă


Arhitect drd. Nicolae Tulban, prof. drd. Marian Maricaru

EDITORIAL

Venind într-un pelerinaj la mănăstirea Petru Vodă am aflat că Părintele


Justin, ctitorul actualului Schit Sfânta Cruce de pe Râpa Robilor de la
Aiud intenţionează să organizeze un concurs de proiecte pentru ridicarea
mănăstirii Sfânta Cruce de la Aiud, închinată martirilor din închisorile
comuniste. Atunci am cerut binecuvântare de la Părintele pentru a
propune un proiect. Aşa ne-am apucat de lucru.
De mai mulţi ani ne-am specializat în problema arhitecturii bisericeşti.
Ştim că arhitectura bisericească este o mărturisire, o contemplare
şi întrupare a conştiinţei eclesiale. Biserica este chipul pământesc al

 arhitectul Nicolae TULBAN este specializat în arhitectura bisericească, urmând un doctorat


la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism «Ion Mincu» din Bucureşti şi publicând diverse
articole şi studii pe această temă; nu este la primul său proiect bisericesc, lui datorându-i-se, între
altele, şi reabilitarea chiliei româneşti de la Kapsala, Sfântul Munte; Marian MARICARU, teolog
specializat în arhitectura bisericească (a absolvit un masterat în Spaţiul Sacru la Universitatea de
Arhitectură şi Urbanism «Ion Mincu» din Bucureşti, a publicat diverse articole şi studii tematice
şi are în pregătire un doctorat pe această temă la Facultatea de Teologie din Tesalonic, Grecia), este
urmaşul unuia dintre cei care au fost întemniţaţi la Aiud; echipa pe care o formăm are în momentul
de faţă în lucru proiecte şi în ale părţi ale ţării (comandate mai ales după ce unii preoţi şi episcopi au
văzut şi apreciat proiectului de la Aiud)
 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
Împărăţiei Cereşti. Arhitectul are o misiune mare şi grea - aceea de vieţuirii ortodoxe din acest lăcaş sfânt şi arătând în primul rând prin
ET n r

D
P Mă py
construi icoana Împărăţiei. Pentru a construi o biserică în Râpa Robilor aceasta respectul pe care îl datorează sfinţilor cu care avem înainte de
efortul este pe măsură. Acel loc, prin sfinţenia care-l învăluie, este aparte, toate o relaţie doxologică. De aici izvorăşte şi interesul pentru studiul
o

întrucât acolo Împărăţia este deja prezentă. vieţii lor şi tot în aceasta îşi au scopul aceste studii.
C

Ne-am propus dintru început Pe scurt, proiectul a avut în vedere câteva elemente-forţă izvorâte din
ca acest proiect să fie rodul unei necesităţi teologice şi practice:
împreună-lucrări cu toţi cei impli­ 3 centralitatea martyrionului (rotondă) în cadrul întregului complex.
caţi, astfel încât să găsim conştiinţa Martyrionul respectă canonul arhitectonic al bisericilor muceniceşti: Toate aceste elemente
eclesială prin luminarea pe care o formă rotundă, octogonală sau hexagonală, cu absidă pentru altar care sunt specifice monumen­
aduce comuniunea în Hristos şi să aibă dedesubt o zonă în care se fie aşezate moaştele care să poată fi telor funerare antice ale
dragostea frăţească (acolo unde şi cinstite de credincioşi şi la care să existe acces din biserică prin două martyrioanelor. În plus,
cu cine a fost deschis). Însă cel mai rânduri de scări laterale. Asumarea tradiţiei vechilor martyrioane face circulaţia credincioşilor
important a fost că Părintele Justin legătura peste timp între mucenicii perio­adei primare a Bisericii şi cei spre uşile diaconeşti ale
şi alţi supravieţuitori trăiseră între ai vremurilor din urmă, arătându-i pe aceştia cu nimic mai prejos decât altarului sau spre subsolul
acei sfinţi. În temniţa Aiudului primii. Până la mult aşteptata proslăvire oficială a noilor mucenici, sub de sub altar să fie rezolvată
ei văzuseră icoana Împărăţiei altar poate fi plasat un cenotaf simbolic, în care pot fi aşezate ulterior într-un mod foarte practic,
întruchipată, materializată în acei osemintele adeverite ca moaşte; care descongestionează
minunaţi oameni care sunt sfinţii 3 o biserică martyrion nu poate fi ridicată decât pe un loc sfânt, zona centrală, facilitând
de la Aiud. mai precis pe mormintele martirilor sau pe locul muceniciei lor. Din mişcările liturgice, anume
Ceea ce a urmat a fost o serie de acest motiv, conform Tradiţiei ortodoxe, această biserică nu poate avea prin deambulatoriile formate
În consecinţă, ca în discuţii cu Părintele. Din ele am aflat cam cum trebuie plăsmuită Biserica dedesubt, adică la subsol, nimic altceva decât un loc în care, ca într-un în zona marginală, exterioară
întreg demersul nostru, de acolo, pentru ca ea să poată fi numită icoană a Împărăţiei. mormânt comun (aşa cum se şi află ele înmormântate în Râpa Robilor), să octogonului central al
ne-am aplecat cu atenţie Dincolo de multele discuţii şi împreună-căutări, rămâne binecuvântarea fie aşezate moaştele deasupra cărora, în biserică, se slujeşte Dumnezeiasca martyrionului.
asupra înţelegerii tradiţiei şi rugăciunea Părin­telui, cu care am plecat la drum şi ne-au însoţit în tot Liturghie. Nimic nu trebuie să se
patristice. După ieşirea din acest demers şi care, încă, ne însoţeşte. Am ajuns la o formă pe care o interpună între acel loc sfânt şi
persecuţia primelor veacuri prezentăm aici şi pe care Părintele a binecuvântat-o şi susţinut-o ca proiect însuşi corpul bisericii;
au început să se construiască propus de Sfinţia sa. Tot Sfinţia sa ne-a cerut personal să-l însoţim şi să 3 stilul arhitectural, tradi­
două tipuri de biserici: susţinem proiectul alături de el la dezbaterile legate de alegere. ţional ortodox, se impune din
cele de parohie (adică cele Centrul de Studii va fi în grija monahilor cei mai îndreptăţiţi, prin însăşi vechimea canonului legat
impuse de existenţa unei sfinţenia vieţii monahale, la a locui pe acel loc sfânt. Monahismul este o de martyrioane. În consecinţă,
comunităţi creştine) şi prelungire spirituală de zi cu zi a martiriului. De-a lungul întregii istorii a ca în întreg demersul nostru,
cele martirice. Bisericii, mănăstirile au fost principalele focare de cultură, fiind adevărate ne-am aplecat cu atenţie asupra
şcoli dotate cu imense biblioteci, scriindu-se cărţi iar, în momentul înţelegerii tradiţiei patristice.
descoperirii tiparului, fiind primii care l-au folosit. Monahii vor fi După ieşirea din persecuţia
principalii curatori ai moaştelor şi lăcaşului cu muzeul şi Centrul aferent primelor veacuri au început să
lui. De aceea, monahii mănăstirii Sfânta Cruce vor fi dintre cei instruiţi, se construiască două tipuri de
cu aplecare spre studiu şi cercetare, având educaţie în domeniul teologiei, biserici: cele de parohie (adică
antropologiei, medicinii legale, istoriei, aghiografiei etc. Cercetătorii cele impuse de existenţa unei
aflaţi în stagii vor putea locui pe perioada sejururilor legate de proiectele comunităţi creştine) şi cele martirice. Martyrioanele au fost construite
lor în zona special amenajată lor, încercând, pe cât posibil, să se integreze doar între secolele IV şi VII d. Hr. Întrucât în zilele noastre situaţia este
 câteva exemple din vechime ar fi mediile monastice ale Antiohiei, Alexandriei sau ale Ţării Sfinte foarte asemănătoare cu cea de la începutul secolului IV - când întreaga
(Sf. Sava, Sinai), iar mai apoi cele din capitala Imperiului Bizantin (în mod special măn. Studion)
şi Sfântul Munte Athos (a se vedea şi controversa isihastă în care erau implicaţi ierarhi, monahi şi
creştinătate ieşise din mulţi ani de persecuţii -, ne-am raportat în chip
laici cărturari de mare cultură, dar mai ales de autentică trăire duhovnicească) care au născut pe firesc la modul în care Părinţii Bisericii au tratat arhitectura bisericească
marii Părinţi ai Bisericii. La noi, în vremurile din urmă, este de menţionat exemplul mănăstirii
Neamţ şi al mişcării paisiene. (tipologia arhitecturală). Şi pentru că perioada de aur a arhitecturii
 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
ortodoxe este cea a Sfântului Împărat Justinian cel Mare, ne-am aplecat locuire monastică avvaton, adică o zonă din mănăstire dedicată exclusiv
ET n r

D
P Mă py
asupra unor biserici cu martyrion din acea vreme (precum Sfinţii Serghie monahilor, inaccesibilă pelerinilor sau vizitatorilor. Acesta se dezvoltă ca o
şi Vah din Constantinopol, San Vitale din Ravenna şi altele); latură de nord a unui atrium uriaş al martyrionului, atrium în componenţa
o

3 întrucât martyrioanele sunt biserici prin excelenţă de plan central, căruia intră şi trapeza şi zona de intrare şi care cuprinde şi un aghiasmatar
C

altarul să vină cât mai aproape de zona centrală octogonală (cifra 8 are sau fântână cu apă. Zona avvaton asigură o anumită intimitate şi linişte
simbolism eshatologic) format din stâlpii de susţinere care, trecând de
balcoane, se urcă până în cupola
largă, simbolizând Cerul ca un
uriaş baldachin ridicat deasupra
mormântului mucenicilor pe care
se va sluji Sfânta Liturghie. Toate
aceste elemente sunt specifice mo­
numentelor funerare antice ale
martyrioanelor. În plus, circulaţia
credincioşilor spre uşile diaconeşti
ale altarului sau spre subsolul de
sub altar să fie rezolvată într-un mod
foarte practic, care descongestionează
zona centrală, facilitând mişcările
liturgice, anume prin deambulatoriile
formate în zona marginală, exterioară
octogonului central al martyrionului.
Acest culoar, amenajat Această rezolvare este, şi ea, inspirată tot din arta bisericească veche;
ca osuar (oasele nu pot sta 3 trapeza să fie aşezată faţă în faţă cu ieşirea din biserica martyrion,
în muzeu, ci într-un spaţiu pe axa Răsărit-Apus, ca o prelungire agapică a mesei euharistice. În
dedicat anume) în care mănăstiri, trapeza este ca o a doua biserică, fiind loc de comuniune în
vor fi aşezate rămăşiţele Hristos, rugăciune, agapă, ascultare a citirilor din cuvintele Sfinţilor
pământeşti găsite în Râpa Părinţi. Trapeza este împodobită, ca şi biserica, cu fresce reprezentând
Robilor, face legătură sfinţi şi momente din vieţile lor;
concretă între subsolul 3 în legătură cu martyrionul şi cu trapeza, acestea să fie zona de
muzeului - amenajat ca
 Ca şi în cazul altor biserici din epoca noastră, alegerea stilului reprezintă o provocare. Cu atât
o zarcă, deci imitând mai mult în cazul bisericilor de importanţă majoră, în care fiecare zonă românească şi-ar dori să
se regăsească prin stilul ei local. Acest lucru este, în realitate, imposibil întrucât este imposibilă
condiţiile de închisoare împăcarea diferitelor stiluri regionale, eterogene, dezvoltate pe teritoriul actual al ţării noastre
grea comunistă, izolator în evul mediu târziu şi sub influenţe străine. S-a găsit o soluţie ce decurge firesc din arhitectura
primului mileniu, specifică vechilor martyrioane, construite şi la noi, ca peste tot, în acele vremuri,
etc ‑, şi zona de sub altar în zona Dobrogei şi nu numai (dar ruinate de vremuri). La acest stil vor fi adăugate, pe cât posibil,
elemente decorative specifice mileniului al doilea (stilul brâncovenesc, moldovenesc etc.). Întrucât
în care se află numai acele neamul nostru românesc şi martirii şi mărturisitorii săi ortodocşi pe care îi cinstim, nu au fost
rămăşiţe care manifestă numai din zonele teritoriului actual al României, ci şi din Basarabia, Bucovina, nord-vestul cedat
(spre munţii Tatra), şi de la Sud de Dunăre (nu puţini erau vlahi din Macedonia, Pind, Epir, Serbia,
semne ale sfinţeniei: miros Cadrilater care se simţeau la fel de români, pentru că şi erau, după sânge şi tradiţii), am considerat
că singurul stil cu adevărat reprezentativ tuturor şi care atestă tocmai unitatea, geniul între popoare
frumos, izvorăsc mir, aduc şi vechimea noastră ca neam bimilenar este unul inspirat din cel în care au construit martyrioane
atât de necesară monahilor aflaţi într-o zonă orăşenească şi va avea acces
tămăduiri. şi măreţii noştri strămoşi traco-latini (Sfinţii Împăraţi şi mari ctitori Constantin cel Mare şi direct la martyrion printr-un pasaj. Ea va fi formată din paraclis de iarnă,
Justinian cel Mare) care au înfiinţat Imperiul Roman creştin, numit atunci Romania. Istoricii îl
numesc astăzi, convenţional, Bizanţ, şi arată că a fost continuat până în modernitate de „Bizanţul două rânduri de chilii cu utilităţile necesare, apartament arhieresc, o mică
după Bizanţ” (după celebra expresie a lui N. Iorga) din statele vlahe, latin-ortodoxe, Ungrovlahia
şi Moldovlahia. Utilizarea acestui stil în Aiudul Transilvaniei nu este decât încă o confirmare a
bibliotecă monastică, etc;
continuităţii şi vechimii neamului nostru aici. Să nu uităm că la Alba-Iulia, locul Marii Uniri, sub 3 rezolvarea în terase a proiectului, deoarece terenul se află într-o pantă
ceea ce mai târziu a devenit catedrala romano-catolică, săpăturile arheologice au descoperit tot o
rotondă bizantină datând din secolul IX! destul de accentuată. Partea superioară va fi ocupată de turnul-clopotniţă
 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
care domină vizual şi sonor blocurile şi valea. Apoi zona monastică, după videotecă şi fonotecă (pentru stocarea şi accesarea 08/ VALERIU GAFENCU /
ET n r

D
P Mă py
care, mai jos, pe platforma de mijloc, principală, se va afla biserica (se mărturiilor înregistrate; acest gen de mărturii vii PORTRET DE FAMILIE,
Valentina Gafencu
subliniază şi pe verticală centralitatea martyrionului) iar la nivelul de jos, sunt foarte importante pentru înţelegerea epocii, a 16/ SFINȚII DIN AIUD – GLASUL CARE
o

muzeul cu Centrul de Studii Martirologice; realităţilor închisorilor comuniste, a participanţilor la STRIGĂ ÎN PUSTIA LUMII DE AZI
C

3 zona de nord (aflată în pantă accentuată), care dă spre primele blocuri evenimente - martiri, mărturisitori, supravieţuitori, Interviu cu Pr. Justin Pârvu
22/ DEZMINȚIRE PRIVIND PROIECTUL
ale oraşului, să fie amenajată ca zonă-tampon, cu vegetaţie: copaci înalţi torţionari -, dar ajută şi la un tip de muzeificare foarte MĂNĂSTIRII DE LA AIUD
- mai ales în zona de margine -, apoi o alee ce şerpuieşte între intrarea modern, prin care cercetătorul sau simplul vizitator Arhimandrit Justin Pârvu
pietonală de sus şi rotonda poate relaţiona mai direct şi surprinde mai uşor, 28/ AIUDUL – TAINA UNUI FOST
DEȚINUT Teodor Stănescu
martyrionului, alee amenajată cu spontan realităţile invocate prin faptul că se adresează 36/ IOAN IANOLIDE NEBUNUL
popasuri de belvedere, băncuţe, mai multor simţuri) dotate cu sală de lectură audio fragment
gărduleţ de piatră şi umbrare cu şi video (de asemenea, izolată fonic şi dispunând de 44/ SFINȚII FĂRĂ CRUCE ȘI NUME
PITEȘTIUL LA NIVEL MONDIAL
viţă de vie - simbolul lui Hristos separeuri şi penumbra necesară), sală de prelucrare Monahul Teodot, m-rea Petru Vodă
şi al muceniciei; audio-video (pentru cercetătorii şi experţii care vor 48/ MUCENICIA LUI NIȚĂ CORNEL
3 accesul auto şi pietonal putea realiza documentare ce vor putea fi folosite ÎN LAGĂRUL DE LA PITEȘTI
Gheorghe Andreica
principal atât pentru Mănăstire în cadrul Centrului şi al muzeului, dar vor putea 51/ CINE-I CANONIZEAZĂ PE SFINȚI
cât şi pentru Centru va fi dinspre fi puse şi în vânzare sau folosite alte modalităţi de Danion Vasile
strada de jos; difuzare, în scopul popularizării), sală de proiecţii şi 60/ CHIPURI MONAHALE FEMININE -
Maica Agapia de la Văratic
3 să existe accesibilitate conferinţe (se vor organiza prezentări, proiecţii, dar 68/ ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI DESPRE
spre martyrion dinspre zona mai ales conferinţe locale şi internaţionale; utilarea ECUMENIS, Ioan Vlăducă
muzeului şi a centrului de studii sălii va fi în consecinţă). Am gândit aceste spaţii în 72/ SINODUL DE LA IERUSALIM
(din 1443) al celor trei patriarhi răsăriteni
martirologice. Accesibilitatea conformitate cu cele mai noi tehnici şi metode folosite (PG 147, 532-534)
se face pe la suprafaţă, dar şi în biblioteconomie şi muzeistică, în urma vizitării şi 78/ EPISTOLE
printr-un culoar subteran (care cercetării bibliotecilor celebre din străinătate şi a 84/ DICTATURA COLECTIVĂ
Interviu cu Pr. Ioan de la Sihăstria
poate avea iluminare naturală muzeelor premiate internaţional; Rarăului
din tavanul deschis pe alocuri) 3 de asemenea, legat de Centrul de Studii, să 90/ MINCIUNA EVOLUȚIONISMULUI
Am gândit aceste spaţii în care să aducă aminte de catacombele perioadei creştinismului primar. existe un corp de locuit (dotat cu utilităţile necesare), Pr. Mihai Andrei Aldea
94/ BASARABIA: SCHIMBAREA
conformitate cu cele mai noi Acest culoar, amenajat ca osuar (oasele nu pot sta în muzeu, ci într-un cu câteva camere pentru cercetătorii ce vor rămâne VECHILOR KGB-IȘTI CU NOII
tehnici şi metode folosite spaţiu dedicat anume) în care vor fi aşezate rămăşiţele pământeşti găsite în acolo pentru o anumită perioadă. Acest corp de KGB-IȘTI? George Roncea
în biblioteconomie şi Râpa Robilor, face legătură concretă între subsolul muzeului - amenajat ca locuit are acces direct, printr-un culoar, la zona 98/ DE LA BOALA TRUPEASCĂ LA
SĂNĂTATEA DUHOVNICEASCĂ
muzeistică, în urma vizitării o zarcă, deci imitând condiţiile de închisoare grea comunistă, izolator etc Centrului de Studii. Masa va putea fi luată într-o Interviu cu Pr. Ioan Șișmanian
şi cercetării bibliotecilor ‑, şi zona de sub altar în care se află numai acele rămăşiţe care manifestă sală specială, aflată într-un corp comun cu trapeza 103/ PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC
celebre din străinătate semne ale sfinţeniei: miros frumos, izvorăsc mir, aduc tămăduiri. Pelerinii monastică şi bucătăria; DESPRE AIUD Convorbire cu Părintele
Duhovnic Arsenie Papacioc despre
şi a muzeelor premiate sau vizitatorii vor putea începe parcursul iniţierii lor fie dinspre biserica 3 parcarea va fi aşezată în zona opusă celei proiectele de la Râpa Robilor
internaţional; martyrion, coborând sub altar la mormântul mucenicilor (unde se pot monastice (deci în faţa muzeului), pentru a se 105/ O, CĂLUGĂRIE! TÂNGUIREA
închina), trecând prin culoarul-osuar şi ajungând la muzeu, fie invers, asigura o linişte mai mare în biserică şi în avvaton-ul MONAHULUI ISPITIT
Monahia Fotini
parcurgând un drum iniţiatic ce începe din muzeu cu prezentarea pătimirii călugărilor.
redactor/ Fundația Petru Vodă & Editura Crigarux
lor şi culminând cu proslăvirea lor ca sfinţi mucenici aşezaţi la baza Am întocmit acest text de prezentare întrucât
layout și tehnoredactare/ www.atelieruldegrafica.ro
martyrionului; am înţeles faptul că opinia publică nu a avut acces corectură/ M-rea Petru Vodă
3 o atenţie deosebită am dat şi conceperii şi proiectării Centrului de până acum la planurile mai detaliate şi la explicările fotografie/ M-rea Petru Vodă și Cristina Nichituș
tipar/ Autograf
Studii Martirologice. În primul rând va exista un muzeu vizitabil de un necesare.
adresă/ Fundația Petru Vodă, com. Poiana Teiului, Neamț
mare număr de oameni (cu o intrare separată) şi care va organiza expoziţii (Astăzi, 2 August 2009, la prăznuirea telefoane/ 0788 355 239
permanente ce vor populariza rezultatele şi producţiile Centrului de Studii. Sfântului Împărat Justinian) e-mail/ atitudini.pv@gmail.com
web/ www.atitudini.com
Centrul va fi dotat cu o bibliotecă cu sală de lectură (încăpătoare, izolată fonic
abonamente/ la adresa de e-mail de mai sus
de zona muzeului şi luminată natural printr-un sistem special de geamuri), şi la telefon 0788 355 239
 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
VALERIU GAFENCU/ Portret de familie un exemplu pentru ceilalţi prin felul de a mă comporta, de a privi viaţa”. La
ET n r

D
P Mă py
de Valentina Gefencu Aiud a fost chinuit tare mult, a fost izolat. În ’42-’43 a fost ţinut la aşa-zisa
zarcă, unde l-a ţinut trei ani dezbrăcat, pe ciment şi bineînţeles nemâncat.
o

Mă numesc Valentina Elefteriu, fostă Gafencu, sora cea mai mare a lui Spunea la un moment dat, când a putut să ne scrie, că: „Aş mânca o pâine
C

Tata a lăsat în Valeriu Gafencu. El era cel dintâi, apoi eu, Eleonora şi Elisabeta. Am să cât o vacă de mare”. Aşa de nemâncat era şi în chinurile lui striga: „Mama,
Basarabia 50 de hectare, încerc să fac o notă biografică asupra familiei, pe scurt. Sunt născută în mi-e foame şi mi-e frig”. Bineînţeles că nu putea să fie ajutat de nimeni.
casă cu etaj. Când a venit Sângereni, în 1921, într-o familie, aş putea spune, creştină. Tatăl meu a Ştiţi când a început el într-adevăr să creadă mult, mult în Hristos şi în
refugiul, eu eram aici la Iaşi, fost deputat în Sfatul Ţării, a luptat pentru Unirea Basarabiei cu România, Dumnezeu? Dacă a văzut că oamenilor nu a putut să-şi spună durerea,
iar mama era cu căruţa şi dar situaţia a fost de aşa natură, încât a fost deportat în ’40 şi nu am mai atunci a început să se roage mult la Dumnezeu: „Doamne, dă-mi tăria, Şi ceva foarte important
cu cele două surori şi a ştiut nimic de el. Şi nu mai ştiu nici până astăzi. Mama noastră, o bună dă-mi puterea să rezist!” A fost o perioadă când el putea să scrie acasă, despre Valeriu este că el a
venit la mine la Iaşi. creştină, o bună gospodină a crescut patru copii. chiar la Sângereni. În primul volum al lui erau scrisorile care erau adresate ştiut ziua când va muri şi
chiar la Sângereni. Cum au ajuns nu-mi dau seama, la sora mea Eleonora, i-a spus lui Ion Ianolide:
Dar mă voi opri asupra subiectului important, fratele care le-a adus în cele din urmă în ţară şi i le-a dat lui Nicolae Trifoi care a „Ioane, te rog fă-mi rost de
meu. Valeriu a avut o copilărie, ca toţi copiii, frumoasă; stat 6 ani în aceeaşi celulă cu Valeriu. Din ele au putut să extragă sfaturile, o cămaşă, că eu pe ziua de 18
părinţii au reuşit şi au căutat să-i creeze o viaţă plăcută, scrisorile care erau cenzurate, prin care el ne îndemna ce să facem noi, voi muri”. Şi Ion într-adevăr
o viaţă cinstită, corectă. Şcoala primară a făcut-o în mai ales mama care îşi avea copilul închis, iar noi, trei fete - Eleonora, a pregătit ce trebuia în ziua
Sângerei, liceul la Ion Creangă din Bălţi. Poate unii Elisabeta şi eu care eram studentă la Iaşi. Mie mama îmi spunea: „Lasă că de 18 februarie. Valeriu
dintre dumneavoastră îl cunosc după cărţile care sunt mă descurc eu, du-te şi-ţi termină studiile”. Noi am reuşit până la urmă să a dorit să-şi poată lua la
scrise despre Valeriu, în care este redată destul de terminăm studiile, sora cea mică e infirmieră, Nora a făcut conservatorul revedere de la prietenii de
amănunţit situaţia lui Valeriu. După ce a terminat şi e asistentă, eu - profesoară. Era foarte liniştit şi bucuros că eu am suferinţă.
liceul şi a dat bacalaureatul, el tare mult şi-a dorit să intrat în învăţământ, că puteam să ne
fie aici în România ca să-şi urmeze studiile pe care le-a descurcăm mai uşor, deoarece mama
făcut la Iaşi, ca student al Facultăţii de Drept, unde s- nu avea nicio pensie, niciun venit.
a evidenţiat prin comportare, prin corectitudine, prin Aveam în schimb avere multă, tata
felul de a înţelege viaţa într-un fel cinstit. A căutat să a fost deputat în sfatul ţării, 50 de
se împrietenească cu cei mai buni studenţi, cu cei mai hectare. Tata a lăsat în Basarabia 50
buni copii, elevi de vârsta lui de 19, 20 de ani - atâta de hectare, casă cu etaj. Când a venit
avea - fiind printre studenţii cei mai buni. Se poate refugiul, eu eram aici la Iaşi, iar mama
scoate în relief sau arăta acest lucru prin profesorul era cu căruţa şi cu cele două surori şi a
Anghelescu care a spus că nu a avut un asemenea venit la mine la Iaşi. Eu am luat caii şi
element de când este profesor. Asta a fost în timpul căruţa, m-am dus la prefectură şi mi-
procesului care l-a susţinut, fără să aibă alţi avocaţi. Numai mama mea a a dat un colţişor la Grădişte Vâlcea,
PORTRET

putut fi la Iaşi şi a auzit cele ce se spuneau despre fiul ei şi bineînţeles că apoi la Ploieşti, unde au fost primii
venea foarte încântată. Într-o şedinţă pe care a avut-o cu elevii de la liceul mei ani de învăţământ.
militar, cărora a căutat să le inspire tot aşa, multă corectitudine, să fie
nişte elevi silitori, nişte elevi buni, cineva până la urmă l-a demascat şi a Vorbind despre situaţia lui Valeriu
spus că aceasta era o şedinţă de frăţie de cruce. din închisoare, el a ajuns să fie credincios, numai în situaţia chinurilor de
acolo, de la Aiud. Pe urmă a trecut la Piteşti, unde s-a încercat reeducarea,
Aşa a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică, fără drept dar nu mai avea cum să-l reeduce, căci el se îmbolnăvise tare la Aiud, de
de apărare, fără vreun avocat care să-i susţină cauza. Era pur şi simplu TBC. În cele din urmă a fost transferat la Târgu-Ocna, unde era un
dorinţa lui de a fi un exemplu bun pentru toţi studenţii, pentru toţi elevii. regim ceva mai blând, dar nu-l mai ajuta, fiindcă el era deja un schelet.
Intrat în închisoare, la început la Aiud, unde era foarte mare severitate şi Însă nu mai fusese chinuit cum a fost la Aiud. Situaţia lui de bun creştin
acel copil, acel student care era plin de viaţă se întreba la un moment dat: chiar până la sacrificiu a fost datorită situaţiei grele în care a fost ţinut.
„Pentru ce am ajuns eu aici? Pentru ce am fost eu închis? Eram un model, Imaginaţi-vă că atunci când aveam 22 de ani, m-am dus la directorul
10 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 11

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
închisorii, pentru că nu-mi dădeau voie să mă duc să vorbesc cu Valeriu şi Când ochii mi-i închid şi cat în mine
ET n r

D
P Mă py
i-am spus: „Uitaţi, sunt sora lui Valeriu, sunt Valentina, vreau să vorbesc Puteri să urc Golgota până sus
şi eu cu el”. Directorul închisorii a aranjat lucrurile acolo şi în interiorul O voce, un ecou din adâncime
o

administraţiei mi-a dat o cameră separată unde am stat mai mult de vorbă Îmi spune blând: Viaţa e Iisus,
C

cu Valeriu. El îmi spunea: „Asta-i viaţa, asta mi-am ales-o eu, asta trebuie Mărgăritarul preţios e-n tine.
să duc, dar mă simt bine”. Cum bine? Mă uitam în ce hal era el; a dat şi
cămaşa de pe el. Privesc la dimineaţa minunată
A Învierii Tale din mormânt.
De acolo, revenind la Târgu-Ocna, primise cineva streptomicină şi i-a Cu Magdalena, ca şi altădată
oferit-o lui. Dar el atunci a zis: „Eu şi aşa am ajuns în halul în care am Îngenunchez’naintea Ta plângând.
ajuns, vino să iei tu streptomicina”. Şi a dat-o unui evreu, Wurmbrand, Şi-s fericit şi plâng cu
care a trăit până la 92 de ani. Valeriu însă a murit la Tine-n gând”.
vârsta de 30 de ani, pe 18 februarie 1952. Am primit
vestea la Dobroteşti, comuna lui Ioan Ianolide, care Aici se vede dragostea lui pentru
mi-a fost logodnic şi l-am aşteptat 18 ani, dar cu doi Hristos, pentru Dumnezeu şi pentru
ani înainte de a se da decretul din ’64, m-am căsătorit. toată lumea. Cu toate greutăţile pe
El m-a găsit căsătorită; a fost o lovitură grozavă pentru care le avea mama, îi trimitea câte
el, dar căsătoria e sfântă şi nu se poate desface. un pachet. I-a trimis o bundiţă din
blăniţă, pe care a oferit-o unuia care
Şi ceva foarte important despre Valeriu este că el a ştiut trăieşte acum în Franţa, nu-i mai
ziua când va muri şi i-a spus lui Ion Ianolide: „Ioane, știu numele; a fost un cumnat la el şi
te rog fă-mi rost de o cămaşă, că eu pe ziua de 18 voi pomenea că datorită lui Valeriu, încă
muri”. Şi Ion într-adevăr a pregătit ce trebuia în ziua de mai e în viaţă. Mă rog, tot aşa l-au ţinut
18 februarie. Valeriu a dorit să-şi poată lua la revedere în frig şi acesta s-a dezbrăcat şi i-a dat
de la prietenii de suferinţă. Unul din gardieni care era bundiţa lui. A avut un suflet mare, un
zbirul din Târgu-Ocna, s-a făcut dispărut în acea zi şi suflet deosebit, n-a ţinut cont că poate
într-adevăr toţi au reuşit să treacă să-şi ia la revedere mama sau noi mai greu procuram ceea
A spus lui Ion: „Ioane, de la prietenul lor. Chiar şi doctoriţa a venit; pentru fiecare avea o vorbă ce-i trebuia lui. El ne-a scris mai multe
să-mi pui în gură cruciuliţa bună, deşi era schelet, deşi a fost jignit, tot timpul a stat deoparte; asta a fost scrisori în care ne spunea gândurile lui.
de argint care o am, s-o pui poziţia lui. Şi gândul numai şi numai la Dumnezeu a fost tot timpul; acolo Ne spunea că intenţionează să se facă
în partea stângă în gură. a fost salvarea pentru el şi pentru lumea întreagă. A iubit pe toată lumea, călugăr. Aşa a fost dorinţa lui, dar n-a
Dacă voi fi dezgropat, să fără să facă deosebiri; şi streptomicina el a oferit-o unui evreu, n-a făcut apucat, pentru că boala l-a doborât. A
fiu recunoscut prin această deosebire de religie, de rasă, de credinţă, de nimic. Pentru el toată lumea a fost operat de apendicită pe viu. După
cruciuliţă, pe care veţi găsi- fost absolut la fel şi era iubit absolut de toţi. Acesta a fost Valeriu. În câteva ce a fost operat a fost dus la spitalul din
o la mine”. Dar n-am reuşit cuvinte eu am să vă mai reţin puţin, citind ca să vedeţi de aicea, sufletul Târgu-Ocna, căci acolo nu aveau cu ce să fie operat. Făcuse crize puternice
să aflăm, pentru că a fost lui cumva şi gândul lui. Şi poezia este intitulată: „Mi-s ochii trişti” şi este şi după ce a terminat operaţia a spus: „Domnu’ doctor, m-aţi operat pe
aruncat într-o compusă chiar de el, când a încercat să pună în versuri chinurile lui şi viu”. „Bine, domnule, de ce nu-mi spui? Că vă făceam anestezie?” Şi într-
groapă comună situaţia lui. Zice: un cărucior cu două roţi l-au transportat înapoi la spital, l-au chinuit.
Imaginaţi-vă, dacă a intrat la nici 20 de ani în închisoare şi la 30, a ştiut
„Mi-s ochii trişti şi fruntea obosită data când va muri şi a fost pus într-o ladă acolo cu alţii, şi îngropat. A spus
De-atâta priveghere şi-aşteptare, lui Ion: „Ioane, să-mi pui în gură cruciuliţa de argint care o am, s-o pui în
Mi-e inima bolnavă, istovită partea stângă în gură. Dacă voi fi dezgropat, să fiu recunoscut prin această
De grea şi-ndelungă aşteptare cruciuliţă, pe care veţi găsi-o la mine”. Dar n-am reuşit să aflăm, pentru că
Şi plânge ca o pasăre rănită. a fost aruncat într-o groapă comună, acolo la Târgu-Ocna.
12 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 13

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
Cât timp a stat la Galda, unde lucra la vie, pe urmă la Târgu-Ocna, el a
ET n r

D
P Mă py
avut nişte vedenii: Spre exemplu spunea către unii care nu se ştia că vor
fi eliberaţi: „Uite, în ziua cutare, să ştii că va fi eliberat”. Şi s-au realizat
o

ce a spus. Aşa, nu că fac un fel de propagandă, dar cumva parcă stau de


C

vorbă cu Valeriu şi când am vreo greutate îi spun: „Valeriu, hai ajută-mă!”.


Şi imediat mi se realizează ce-mi pun în gând. Îl am prea prezent. Asta e Valeriu Gafencu
situaţia. Apoi nu exista scrisoare în care să Imnul Învierii
nu spună întâi că el este foarte credincios,
crede în Dumnezeu. Când a fost posibil să
mai comunice cu noi, nu exista scrisoare în Vă cheamă Domnul slavei la lumină,
care să nu ne îndemne să fim cinstite, să fim Vă cheamă mucenicii-n veşnicii,
corecte, s-o ascultăm pe mama în sfaturile ei Fortificaţi Biserica Creştină
şi ce să facă cu averea care era acolo: „Uite, Cu pietre vii zidite-n temelii.
mamă: asta arendezi, asta dai în parte sau
să opreşti, că vor fi timpuri grele şi să aveţi Refren: Veniţi, creştini, luaţi Lumină,
cu ce să vă descurcaţi, ce să mâncaţi. Dar Cu sufletul senin, purificat!
dorinţa lui era să facă bine la toată lumea, Veniţi, flămânzi, gustaţi din Cină,
căci mama fiind singură, nu uita să ne E Nunta Fiului de Împărat!
sfătuiască întocmai ce să facem noi, cum să
ne organizăm viaţa. Şi, într-adevăr, fiecare Să crească-n inimile noastre-nfrânte
am reuşit să ajungem bine la liman, să Un om născut din nou, armonios,
avem soţi buni, să avem căsnicii frumoase, Pe chipurile voastre să Se-mplânte
nepoţi care nu ne-au făcut de râs. Vă fac şi Pecetea Domnului Iisus Hristos.
destăinuirea asta că în viaţa mea de cadru
didactic, nu am avut o pată, o reclamaţie sau Un clopot tainic miezul nopţii bate,
o nemulţumire în 36 de ani de învăţământ. Iisus coboară pe pământ;
Mă întâlnesc şi acum, la vârsta mea de 87 Din piepturile voastre-nsângerate
de ani cu părinţi, cu elevi: „Ce frumos ne-aţi Răsună Imnul Învierii Sfânt.
învăţat, ce frumos ne-aţi sfătuit”! Nu m-au
făcut niciunul de ruşine vreodată; să apuce Smulgeţi-vă din ceaţa celor răi,
Dar dorinţa lui era să facă să fie vreun derbedeu. Şi dumneavoastră sfătuiţi-i pe copii, năzdrăvanii din Intraţi în cinul oastei creştineşti,
bine la toată lumea, căci ziua de astăzi. Nu ştiu dacă aş putea rezista în învăţământ în ziua de astăzi Priviţi spre Porţile Împărăteşti,
mama fiind singură, nu uita cu elevi din ăştia: să fie obraznici, să nu asculte de un sfat. Căci cei din urmă fi-vor cei dintâi.
să ne sfătuiască întocmai
ce să facem noi, cum să ne Despre viaţa lui Valeriu puteţi afla detalii din cărţile scrise despre el.
organizăm viaţa. Volumul unu, care este scris de Nicolae Trifoi, conţine realităţi în baza
scrisorilor primite de la el, deşi erau cenzurate scrisorile. Al doilea volum
conţine date, culese de monahul Moise de la Oaşa; foarte documentat,
dar în schimb nu mai sunt scrisorile pe care le trimiteam noi, pentru că
erau trimise la Sângerei, la Făgăraş; foarte frumos, un volum mai mare.
Foarte mult scrie şi Ion Ianolide, în „Întoarcerea la Hristos”, ei fiind foarte
apropiaţi. Apoi volumul care a apărut acum „Deţinutul profet”, scris tot
de către Ioan Ianolide. Aşa că se pot procura aceste cărţi şi se poate afla
viaţa lui mai amănunţită, credinţa şi chinurile pe care le-a îndurat.
14 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 15

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
Cuvinte vii de la Valeriu Gafencu ales prin darul lui Dumnezeu, care era deplin şi puternic în el, întărindu-l
ET n r

D
P Mă py
să biruiască suferinţa prin trăirea în duh. Atât temnicerii şi reeducaţii, cât
Acum trăim într-o epocă în care creştinii descoperă o altă cale de şi prietenii erau impresionaţi de „ceva” din Valeriu, dar puţini au ştiut că
o

Cuvintele erau mărturisire: a nebuniei crucii, a jertfei pentru Adevăr. Vrăjmaşii lui acel „ceva” era Hristos.
C

purtătoare de duh. Hristos au dezlănţuit cea mai mare şi mai crudă prigoană asupra Pe chipul lui slab se descifrau lumini ce acopereau umbrele suferinţei.
Gesturile erau creştinilor. Acum cine crede trebuie să stea gata de moarte: calea asta e Fruntea îi era înaltă, albă, senină, brăzdată câteodată de o şuviţă de păr
binecuvântări şi un privilegiu spiritual de o mare frumuseţe, din care însuşi monahismul neastâmpărată. Nimic însă nu impresiona mai profund ca cerurile ce se
îmbrăţişări. apare cu valori şi semnificaţii noi. succedau tot mai adânci şi mai luminate în ochii lui albaştri, pătrunzători.
Am considerat deci necesar să fac făgăduinţa călugărească, Era în ei ceva statornic şi cald, care vibra şi îi dădea o
chiar dacă ne aflăm pe calea martiriului. Când eşti pus în expresie vie, inteligentă, activă (Ioan Ianolide, Întoarcerea
situaţia de a-ţi da viaţa, făgăduinţele aspre ale monahului la Hristos).
rămân departe, dar au valoare, căci dovedesc râvna pentru
cele sfinte; când credinţa se mărturiseşte cu preţul umilinţei Valeriu, ardere de tot
şi al torturilor, toate nevoinţele ascetice par uşoare, dar Ardea…ardere de tot, la propriu, în faţa tuturor ca o
primirea lor dovedeşte totuşi, sensul duhovnicesc al jertfei. făclie de lumină spre care şi de la care fiecare lua putere
Deci acum, când sunt pus în situaţia de a-mi da viaţa sufletească şi trupească. Cuvintele erau purtătoare
pentru credinţă, făgăduinţa mea monahală, deşi nedepusă de duh. Gesturile erau binecuvântări şi îmbrăţişări.
practic, e o mângâiere a sufletului meu. Faptele, arareori sau târziu sesizate şi descoperite,
Monahismul a apărut în istoria creştinismului atunci erau daruri integrale ale fiinţei lui.
când Biserica a devenit oficială şi credincioşii plini de Valeriu nu dăruia, se dăruia. Capacitatea de jertfă
râvnă, nemulţumiţi de modul de viaţă al societăţii creştine concretizată în cuvintele Mântuitorului: „Dacă îţi dă
de atunci, s-au retras să trăiască autentic Evanghelia. cineva o palmă pe obrazul drept, întoarce-l şi pe cel
Ei au constituit adevărate focare de înaltă spiritualitate stâng”, „Dacă îţi ia haina, dă-i şi cămaşa”, „Dacă te
creştină şi au înrâurit mult lumea creştină medievală şi pe sileşte cineva să mergi cu el o milă pe jos, mergi cu el
cea modernă. E ştiut că mănăstirile au jucat un rol cultural două”, „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri” şi „Nu este mai mare
major, că au avut rol educativ strălucit, rol social de caritate dragoste decât să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii
şi rol de propovăduire a creştinismului. Prin bărbaţii purtători de Duh, ele săi”, la Valeriu era aşa de firească, încât dacă n-ar fi
PORTRET

au înrâurit adesea politica şi istoria, deşi n-au reuşit totdeauna să le ridice făcut-o în ascuns (tainic) pe mulţi i-ar fi tulburat sau
nivelul conştiinţei creştine. i-ar fi smintit chiar. E ştiut că mănăstirile
Astăzi însă satana se teme să nu piardă puterea asupra lumii, de La începutul prieteniei noastre, voind să mă spovedesc pentru a mă au jucat un rol cultural
aceea este în plină ofensivă împotriva creştinilor, atât monahi cât şi laici. putea împărtăşi, cercetându-mi cugetul, am găsit o stare de îndoială major, că au avut rol
Monahismul este discreditat prin sloganuri false şi rău intenţionate. pe care o aveam asupra sincerităţii manifestărilor duhovniceşti ale lui educativ strălucit, rol
Diavolul îi ispiteşte pe creştinii de azi, ca pe Domnul în munte, să fie Valeriu. Mi se părea că unele din formele pe care le îmbracă viaţa lui social de caritate şi
asemenea lui, iar când ei refuză, trece la metoda exterminării lor prin duhovnicească au uneori ceva artificial şi chiar ostentativ. I-am descoperit rol de propovăduire a
toate mijloacele. Unii vin cu aur să ne cumpere, alţii vin cu sabia să ne vinovăţia gândurilor mele. M-a ascultat cu atenţie; la sfârşit, plângând, m- creştinismului.
taie, noi însă ne adâncim în duhul evanghelic. a îmbrăţişat şi, rugându-ne amândoi, a luat asupra lui toată tulburarea pe
Avem nevoie de mărturisitori şi trăitori creştini, monahi şi laici. Nu care mi-o provocase. „Sunt vinovat în faţa lui Dumnezeu pentru tulburarea
ne retragem din bătălia istoriei, ci ne formăm şi ne oţelim în îndârjita pe care ţi-am provocat-o: îţi mulţumesc că mi-ai sesizat o lacună de care nu
ei tensiune. Lui Hristos i-a fost încredinţată toată puterea în cer şi pe eram conştient cu adevărat, căci nu numai prin păcatul propriu-zis poţi
pământ. Torturile la care suntem supuşi sunt uşi prin care Hristos sminti pe cineva, nu numai cu cele de stânga, ci şi cu cele de dreapta, cu
reîmprospătează şi ridică mai sus biserica şi lumea. virtuţile, când nu sunt făcute cu tact duhovnicesc, spre ferirea cugetului
fratelui care se poate sminti din pricina libertăţii tale, tu fiind încredinţat
Cum era Valeriu că faci binele”(Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată).
Valeriu nu era însă un om fericit decât printr-un mare efort lăuntric şi mai
16 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 17

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
ET n r Sfinţii din Aiud – glasul între ateism şi ortodoxie care este din ce în ce mai puternică, singurul glas

D
care strigă în pustia lumii de azi
P Mă py
curat către Dumnezeu este glasul românilor, prin sângele martirilor din
Interviu cu P Justin Pârvu Aiud şi de prin toate puşcăriile comuniste, Piteştiul, Gherla, cetăţui de
o

(realizat de monahia Fotini, 5 august 2009, rezistenţă anticomuniste. Când în puşcăriile noastre judeţene, cum era de
C

Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ) pildă în Suceava, prin 1949, se făceau odioasele arestări, zăceau copii de 15-
16 ani, şi copii de sân care au fost luaţi de la creşele lor şi aduşi cu mamele Aiudul este un centru
- Părinte, s-a creat o întreagă vâlvă pe seama proiectului mănăstirii sau lor la anchetă, cu taţii lor, aduşi aici întemniţaţi. Ce jertfă mai plăcută de trăire duhovnicească,
memorialului de la Aiud. Ştim că sfinţia voastră aţi susţinut un proiect, şi mai curată poate fi decât a acestei generaţii în faţa căreia noi trebuie de spiritualitate şi model de
refuzat din păcate de către ierarhul locului IPS să ne închinăm? Nu este admis să vorbim altfel despre lucrurile acestea viaţă pentru toate neamurile
Andrei, dar care a acordat mai mult credit unui pentru că numai nişte atei, nişte oameni urâtori de neam şi de Biserică creştine, în special pentru
proiect mai puţin ortodox din punct de vedere pot să se mai opună acestor idealuri creştine, curate, sănătoase care ar ortodoxie, pentru că forţa
arhitectural, susţinut însă de personaje ale putea sa dea naştere unui simbol al adevărului de luptă creştin ortodoxă. şi idealul acestor martiri se
mass-mediei româneşti, cum ar fi domnul Dan Este inadmisibil să se gândească cineva că aici e vorba despre centru răsfrânge asupra unui întreg
Puric şi alţii, care au lăsat impresia mai mult cultural, despre centru de cercetări martirologice, de cercetări istorice neam creştinesc, nu doar
a unor interese profitabile decât a proslăvirii şamd. Aici este vorba despre fondarea unei biserici creştine ortodoxe, care peste România.
sfinţilor martiri de la Aiud. Cine este în drept să ne adâncească comuniunea cu martirii
să hotărască asupra acestui proiect? De ce trecutului nostru. S-a creat o mare confuzie
credeţi că glasul foştilor deţinuţi este oprimat în privinţa sensului de schit sau de mănăstire.
şi acum, după atâţia ani de la căderea cenzurii Ce est un schit? Un schit este rădăcina,
şi comunismului? sâmburele unei mănăstiri; nu e altceva. Un
- Dragii mei, pentru mine Aiudul are o schit are un număr de pana în 15 călugări, şi
semnificaţie mult mai profundă decât le- ce este mai mult devine o mănăstire. Schitul
o acordă mai marii lumii de azi. Aiudul ar este nucleul de început al monahismului
trebui să fie pentru noi centrul principal de nostru şi leagănul formării neamului nostru.
preocupare al întregului nostru neam creştin Ce a fost mănăstirea Neamţu, de pildă,
ortodox, pentru că de aici se leagă toată forţa de cetatea acesta voievodală? Ce a fost Putna,
trăire şi de rugăciune a noastră, la ora actuală, toate cetăţile măreţe ale domnitorilor noştri?
prin puritatea martirilor, a anilor şi miilor de Au fost nişte schituri. Întâi domnitorul
ani care s-au scurs prin toate aceste celule. a dat o moştenire de pământ, câteva zeci
Aiudul nu poate fi monopolizat de nimeni; de hectare, unde s-au adunat cei mai buni
Aiudul nu este o graniţă, nu este un loc închis dintre creştini, călugări şi care au început
de unde se adapă numai neamul nostru. Aiudul este un centru de trăire să facă pomenirea ctitorilor, voievozilor şi a
duhovnicească, de spiritualitate şi model de viaţă pentru toate neamurile tuturor din trecut. S-a dezvoltat Putna, m-
creştine, în special pentru ortodoxie, pentru că forţa şi idealul acestor rea Neamţu - mănăstiri domneşti, care duc
martiri se răsfrânge asupra unui întreg neam creştinesc, nu doar peste mai departe crezul nostru creştin ortodox.
România. Ei sunt glasul care strigă în pustie în veacul acesta rece şi mort şi Ce a fost m-rea Neamţului iniţial? A fost un
lipsit de viaţă duhovnicească şi de luptători vădiţi împotriva prigonitorilor schit, a devenit o mănăstire, apoi un centru
creştinismului pe toate planurile. Ele sunt singurele glasuri care ne unesc cultural; acolo s-au adăpostit toţi scriitorii
pe noi într-un singur glas către ceruri pentru salvarea şi viitorul neamului noştri mari: Eminescu, Sadoveanu, Creangă,
nostru. Vremurile sunt destul de grele, mai mult decât bănuim noi. Nu Arghezi şi alţii, care au ajutat şi au căutat
este vorba despre o greutate materială, financiară, economică. Este o să dezvolte cultura românească în baza tradiţiei şi obiceiurilor noastre
criză spirituală care a cuprins întreaga lume şi această criză a dat şi peste ortodoxe. Acum se bat în terminologie şi se bat în nimicuri cum că facem
Răsăritul acesta ortodox şi în special, România, ţara ortodoxă care a mai schit, cum că facem mănăstire, cum că facem centru de studii. Păi când
rămas în picioare cu faţa către ceruri. Pentru mine, în lupta asta crâncenă am spus mănăstire, implicit este vorba şi despre centru cultural. Pentru
18 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 19

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
că aici se celebrează jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, de aici - Multă lume se întreabă cum de v-aţi supărat pe Dan Puric, mai ales că
ET n r

D
P Mă py
izvorăsc toate cazaniile, toate cărţile, de aici izvorăşte toată cultura sfinţia voastră i-aţi arătat calea către Biserică şi aţi rostit multe cuvinte
noastră românească; restul este imitaţie. Că se aprobă, că nu se aprobă, că laudative la adresa lui?
o

se denumeşte, se calculează - nu este altceva decât o rea voinţă a tuturor - Măi în privinţa lui merge zicala aceea
C

care se opun la jertfa şi la valorile noastre creştine. A te opune Aiudului, românească: „Un om, ca să-l cunoşti, trebuie
este echivalent cu a te împotrivi Împărăţiei lui Dumnezeu, direct; aceştia să mănânci o baniţă de sare”.
Noi ne-am păstrat aici anulează jertfa martirilor, anulează viaţa noastră spirituală atât aici cât şi - Credeţi că actoria poate fi un mijloc de
sărăcia şi neamul, după dincolo. A fost o durere pentru mine faptul că nu s-a luat în considerare pescuire duhovnicească?
cum spune poetul. Aici şi părerea noastră, a foştilor deţinuţi şi acest lucru mi-a reamintit de - Bineînţeles, dar depinde în ce duh o faci,
ne-am născut, aici avem dictatura comunistă. Am avut sentimentul că nu se vrea cu niciun chip cum o faci. Dacă nu ai pocăinţă, în zadar
şi drepturile noastre. Şi implicarea celor care s-au jertfit şi au mărturisit acolo. Nu cumva să scrie este toată lucrarea ta. Actoria este şi falsitate.
mai mult, am fost aici istoria cine a jertfit pe acele locuri şi cine a scos ţara de sub comunism, Depinde cât adevăr ai în tine ca artist. Aceşti
permanent de strajă nu cumva să rămână acolo o mărturie adevărată pentru viitorul şi fiii actori care într-o oră pot schimba trei măşti,
Europei de Apus şi neamului nostru. Să inventeze ei istoria după cum le convine lor. aşa cum m-a păcălit şi pe mine, aici... Eu i-am
rămânem şi mai departe - Dar ce părere aveţi despre ace­şti oamenii de cultură care vor să transforme dat o şansă şi o mână de dragoste domnului
în aceeaşi gândire creştin într-o firmă acel loc sfânt firmă arogându-şi drepturi nemeritate? Puric, ca unul ce putea sluji cauzei acestui
ortodoxă, a păcii, a liniştii - Măi, oamenii aceştia nu sunt nişte oameni de cultură, sunt nişte neam... dar, în sfârşit este loc de pocăinţă
şi a dragostei întregii lumi. speculanţi de istorie, artă şi filosofie, pe ici pe colo şi nu fac altceva decât pentru fiecare, pentru cel mai mare criminal.
să încurce minţile oamenilor. Nu - Cum credeţi că ar trebui să se raporteze o
găsesc oameni de cultură care să personalitate culturală faţă de toate aceste
se opună la o frumuseţe aşa cum asociaţii murdare care conduc lumea şi nu îţi
ar trebui să fie Aiudul. permit să te extinzi mai mult dacă nu pactizezi
- Credeţi că poate fi curată acti­ cu ei cumva?
vitatea unor oameni care au - Păi, ori eşti firul de izvor curat, neamestecat
asocieri cu diverse cluburi şi orga­ cu ape străine, ori eşti o mare sărată care se
nizaţii îndoielnice? compune din toate apele murdare care vin
- Nici pomeneală. Nu are ce din lume. Noi rămânem pe acest fir ortodox
căuta aşa ceva în cetatea aceasta curat, sănătos. Sigur că au fost întotdeauna şi oameni de atac împotriva Acuma vin cu gardasilul,
a Aiudului; aici a fost o concepţie acestui adevăr şi vor fi până la sfârşitul veacurilor, însă noi nu trebuie să ne cu gripa porcină... vrei - nu
curat creştină şi naţională; tocmai micşorăm în faţa acestor încercări, pentru că noi suntem rădăcina acestui vrei, trebuie să bei otrava.
aceste organizaţii, masoneria a neam; peste noi nu pot trece. Noi nu am cotropit pe nimeni; ei au venit peste Mâine - poimâine vine cu
fost cea care a oprimat şi a închis noi şi au amestecat toate limbile şi caută şi până astăzi să le amestece, şi să altă interdicţie - nu ai să
acolo miile de creştini şi au dat sucească minţile credincioşilor noştri şi întregii omeniri. Noi ne-am păstrat mai poţi bea apă dintr-o
condamnări de sute de mii de ani. aici sărăcia şi neamul, după cum spune poetul. Aici ne-am născut, aici avem fântână, dintr-un pârăoaş,
Aceştia sunt şi rămân în întuneric; şi drepturile noastre. Şi mai mult, am fost aici permanent de strajă Europei n-ai să poţi avea o plantă,
pentru ei Aiudul este cel mai mare de Apus şi rămânem şi mai departe în aceeaşi gândire creştin ortodoxă, a n-ai să poţi avea un pom şi
junghi în inima lor; în realitate ei păcii, a liniştii şi a dragostei întregii lumi. Aceasta este concepţia, gândirea încetişor aşa te aduce de nu
nu urmăresc decât să distrugă şi noastră, nu speculaţie şi amăgire specifică oamenilor slabi. mai ai suflare.
să descompună orice noţiune de - Credeţi că România ar fi putut rezista prin propriile ei resurse fără
adevăr ortodox. Şi aceştia nu pot fi ajutorul marilor puteri?
decât cei care de la început au ucis - Ar fi putut şi oricând o poate face. Ţara noastră este o ţară care nu are
împotriva lui Hristos pe cei 14 mii de prunci, aceiaşi sunt până la revoluţia nevoie de nimeni. Dacă ţara asta ar fi gospodărită de nişte oameni care îi
franceză, şi au continuat cu revoluţia din Rusia, şi până în zilele noastre doare sufletul şi inima pentru frumuseţea acestei ţări, nu am nevoie de
nu încetează să lucreze la distrugerea planului nostru creştin ortodox. nimic, nici de un şurub occidental.
20 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 21

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
- Dar în cazul în care noi suntem datori vânduţi băncilor mondiale... - Ce recomandaţi oamenilor cu privire la aceste vaccinuri obligatorii?
ET n r

D
P Mă py
- Asta e altceva. Aici e criza aceasta economică, care tot manevrele marilor - Pai, da, sunt obligatorii. Acuma vine şi te execută dacă nu te vaccinezi.
acţionari sunt în spate, acţionari care manevrează ţările acestea mici şi Te execută, ai gătit-o! Mucenic vei fi!
o

le conduc ei cum vor. Acuma le sărăcesc, acuma le îmbogăţesc, acuma le - Şi credeţi că e un act de martiraj dacă refuzi aceste vaccinuri sau mai bine le
C

desfac, apoi mâine le descompun şi asta-i manevra lor, ca să poată lovi cât acceptăm şi să suportăm consecinţele?
mai mult în Hristos Cel înviat din morţi... - Ori una ori alta, dar asta este
- Credeţi că trăim într-o falsă libertate şi preconizaţi instaurarea unei noi o cale mai cu compromis.
- Consideraţi că este mai bine
ca creştinii să-şi pregătească
din timp nişte fortăreţe sau e
de preferat ca fiecare să stea la
locul lui şi să se pregătească de
mucenicie?
- Ei nu vor lovi chiar aşa în masă,
vor lovi sistematic. Acuma vin
cu gardasilul, cu gripa porcină...
vrei - nu vrei, trebuie să bei
otrava. Mâine - poimâine vine
cu altă interdicţie - nu ai să mai
poţi bea apă dintr-o fântână,
dintr-un pârăoaş, n-ai să poţi
avea o plantă, n-ai să poţi
avea un pom şi încetişor aşa
te aduce de nu mai ai suflare.
Ei, pe de altă parte vin şi cu
otrăvirea alimentaţie pe care ţi-
o impune... o să trăim cu pilule.
Iei pilula felul I, pilula felul II,
şi pilula felul III – apa. Ei fac
o aplicare directă, au renunţat
la experimente, pentru că au de
şapte mii de ani o experienţă în
istorie cu fel şi fel de metode cu
dictaturi? Aţi văzut de pildă ce a păţit Părintele Filotheu cu conferinţa de popoarele acestea creştine. Noi
la Oneşti – a fost interzisă pe motive neclare... suntem ca o pisică ce se joacă
- Da, ca şi la Iaşi....Se întâmplă la ora aceasta peste tot. Democraţia este cu şoarecul...aşa suntem noi în faţa acestor forţe ale răului ce se năpustesc
doar pentru ei, nu pentru noi. Noua dictatură este instalată deja, noi nu asupra noastră. Dar nu ne rămâne decât să ne rugăm, să ne îngrădim să
avem decât să ne pregătim de asprimile şi de metodele satanice pe care le putem avea curajul să întâmpinăm cu toată dragostea şi fermitatea jertfa
vor exercita asupra noastră. aceasta pentru Hristos. Aşa cum au făcut sfinţii martiri din primele
- Cădem însă în capcana aceasta că ni se pare că suntem liberi şi puţini se secole şi până în zilele noastre, aşa trebuie să mergem şi noi să ne găsească
dezmeticesc din această beţie. oarecum pregătiţi de luptă.
- Bine, dar nu mulţimea dirijează lumea... ci oameni care iau asupra lor
jugul şi duc mai departe crucea unui neam. Tineretul din 1948 ei au fost
elita neamului nostru; restul... trepăduşi pe lângă ei.
22 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 23

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
ET n r Dezminţire privind proiectul valoare. Dar asta nu înseamnă că el rămâne aici; pentru că rugăciunile

D
mănăstirii de la Aiud
P Mă py
pe care le face sunt pentru toată lumea, şi pentru unii, şi pentru alţii, şi
Arhimandrit Justin Pârvu pentru buni, şi pentru răi, şi pentru trădători, şi pentru Sfinţi, şi pentru
o

toate manifestările noastre creştine.


C

Urmărind articolele de pe internet apărute în ultima vreme, am aflat o Iar cât priveşte aşezarea unei biserici, deşi sunt atâtea discuţii, socotesc că
La Aiud nu au fost, serie întreagă de lucruri care nu sunt deloc adevărate, şi care se lansează într-adevăr aceste discuţii au loc, dar nu din partea
într-adevăr, numai în urechile poporului nostru, nişte aberaţii care nu-şi au locul în concepţia celor binevoitori, ci din partea rău-voitorilor,
legionari. A fost tineretul noastră cu privire la mănăstirea de la Aiud. care au fost de la început răi şi rămân în veci în
nostru, au fost generaţiile Biserica Mănăstirii Aiud nu a rămas pe seama nimănui. Nimeni nu este răutatea lor. Pentru că diavolul nu se schimbă,
noastre din 1948, 1952, în măsură să ne dea indicaţii – cum trebuie să fie ridicată, cum trebuie să rămâne în aceeaşi răutate şi luptă împotriva
până în 1964. fie apărată, cum trebuie să fie slujită – decât numai cei care au participat binelui. Asta, că avem discuţiile acestea între noi
şi se produc aceste neînţelegeri, nu este altceva
decât, oarecum, opera lor distructivă. Dar noi
nu ar trebui să fim furaţi de această înşelăciune
diabolică, ci ar trebui să rămânem în armonia
noastră, în tendinţa noastră de bine, ca lucrurile
să meargă mai departe înspre realizarea acestei
mari opere de învăţătură teologică şi morală şi
ortodoxă pentru Biserica noastră.
Biserica de la Aiud nu este o biserica oarecare. Nu
este o biserică de parohie; şi acolo, când vorbim
despre biserică, ea trebuie să rămână pentru
viaţa sufletească a omului, a creştinului. Biserica
nu este supusă curentului politic sau îndemnului
politic sau ajutorului politic, pentru că Biserica
este curată, nepătată înaintea lui Dumnezeu, fără
prihană, şi de aceea şi ajutoarele care se dau aici
trebuie să fie o jertfă curată şi fără împătimire şi
fără intenţii altfel decât frumoase, pentru cinstea
şi ridicarea neamului nostru, a martirilor noştri
şi a celor ce urmează încă să mai trăiască pentru
această gândire creştina ortodoxă.
la toate durerile generaţiei de la 1948 şi până în prezent. Şi aceia, însă, La Aiud nu au fost, într-adevăr, numai legionari. A fost tineretul nostru, Aici este vorba de
DEZMINȚIRE

care încă mai au capacitatea de gândire şi pot să dea un sfat; numai ei au fost generaţiile noastre din 1948, 1952, până în 1964. Căci au intrat Martirii întregii
sunt în măsură. Iar, cât priveşte chestiunea aceasta pe care am discutat-o în puşcărie şi unii care au fost încarceraţi înainte cu câteva ore, şi li s- creştinătăţi europene
noi acum la Aiud, n-a fost vorba să fie lăsată pe seama nici unui alt bărbat a dat drumul imediat, intrând în decretul din Martie 1964. Ei, dar şi şi ai lumii întregi.
vrednic sau mai puţin vrednic. De altfel, nu s-a vorbit despre a rămâne aceştia sunt eroi, sunt martiri, sunt oameni care s-au angajat cândva; că au
cineva în situaţia de a dirija o operă ca aceasta a Aiudului, care, de altfel, venit în ceasul al nouălea, în ceasul al doisprezecelea, numai iconomia lui
depăşeşte şi viaţa noastră spirituală, şi viaţa morală, şi viaţa creştin Dumnezeu ştie cum îşi va lua fiecare plata după ostenelile lui.
ortodoxă, pentru că aici nu mai este vorba de nişte oameni. Aici este vorba De aceea, aş avea un cuvânt cu toată seriozitatea: Să nu mai primiţi
de Sfinţi, de Martiri care depăşesc graniţele naţiunii noastre. Aici este nimic din tot ce apare cu privire la această operă de structură ortodoxă,
vorba de Martirii întregii creştinătăţi europene şi ai lumii întregi. Sfântul bizantină, decât numai ceea ce se publică din partea noastră cu toata
care trăieşte în Rusia, sau care trăieşte în Iugoslavia, sau în România, este seriozitatea şi greutatea.
un merit al acestei naţiuni, pentru că acolo s-a născut acest mare om de
24 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 25

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
ET n r Înalt Prea Sfinţiei Sale, vieţii, de către hidra comunistă, martirii acestui neam greu încercat şi

D
Înalt Prea Sfinţitului Părinte
P Mă py
pustiit în tot ce a avut el mai bun. Doar aceşti bătrâni au înţeles că este de
Bartolomeu Anania datoria lor să-şi cinstească morţii, să le păstreze vie memoria şi să le aducă
o

Arhiepiscopului Vadului, Feleacului şi Clujului şi pomenire creştină, căci au fost lipsiţi de grija cea duhovnicească atunci
C

Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului când şi-au dat duhul în mâinile Părintelui veşnic şi chiar mai târziu, când Vreţi să faceţi ceva
ţara a fost lovită de amnezie. înălţător pentru martiri?
Cu o mare putere de dăruire, pretutindeni unde s-a suferit şi s-a murit Dezveliţi tot adevărul
pentru Cruce, Neam şi Ţară, foştii deţinuţi politic au ridicat cu propriile şi le spuneţi tuturor/
lor puteri monumente comemorative care să amintească generaţiilor Cum muriră fraţii noştri
viitoare suferinţele cumplite îndurate şi sacrificiile supreme oferite de pentru Neam şi Ţara
acei fii ai Neamului care s-au opus ateismului comunist şi nu şi-au plecat lor! Înaltpreasfinţite,
genunchii decât în faţa lui Dumnezeu. rugăciunile noastre vă vor
Între toate câte s-au înălţat, troiţe, cruci, paraclise, monumente, cel sta mereu în preajmă, cu
mai semnificativ este, fără îndoială, mausoleul de la Aiud, atât lăcaş de speranţa că blândul Iisus
închinăciune şi reculegere, cât şi necropolă pentru osemintele celor căzuţi. va asculta cu bunăvoinţă
Sunt deţinuţi politic care socotesc că ceea ce s-a făcut pe Râpa Robilor mai suspinele noastre.

Oameni buni, înţelegeţi Înalt Prea Sfinţite Părinte Mitropolit,


că Râpa Robilor este ţara Ne adresăm Înaltpreasfinţiei Voastre, cu îndrăzneala ucenicului ce
celor din morminte fără aleargă la Avva al său pentru sfat, ajutor şi mângâiere, căci Avva sunteţi
cruce la căpătâi, presărate pentru foştii deţinuţi politic, ca unul ce-aţi trecut prin proba de foc a
aici cu sârguinţă de molohul prigoanei comuniste. Noi suntem încredinţaţi că Cel care v-a ales să ne
comunist. Şi-au câştigat fiţi Avva a fost tăria noastră în această luptă nedreaptă şi inegală, adică
acest drept pentru că li s-a Domnul nostru Iisus Hris­tos. Încurajaţi de o astfel de încre­dere, vă rugăm
acordat cu ură şi dispreţ, cu fierbinte să întreprindeţi tot ce înţelepciunea Înalt­preasfinţiei Voastre
tortură şi nimicire. va găsi de cuviinţă ca să faceţi clar tuturor celor ce vor să ia iniţiative în
ce priveşte mausoleul de la Aiud că numai cei ce au suportat teroarea
crimelor comuniste sunt îndreptăţiţi să aibă un cuvânt de spus cu privire
la ce ar mai fi de adăugat la Calvarul Aiudului. Bătrânii supravieţuitori
ai temniţelor comuniste au înţeles demult că ei sunt singurii care pot
mărturisi cinstit şi în duhul adevărului cum au fost aruncaţi peste pragul
26 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 27

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
trebuie întregit cu o sfântă mănăstire. Foarte bine, dar gândirea, planul 7. Demostene ANDRONESCU, fost deţinut politic, 11 ani de temniţă
ET n r

D
P Mă py
şi înfăptuirea să fie ale acelui deţinut politic vrednic de o astfel de lucrare: 8. Ştefan URSE, fost deţinut politic, 15 ani de temniţă
Părintele Arhimandrit Justin Pârvu. Se cere o nouă temelie pentru 9. Petre PETREA, fost deţinut politic, 12 ani de temniţă
o

venerarea martirilor. Foarte bine, dar binecuvântarea acestei temelii să fie 10. Luca CĂLVĂRĂSAN, fost deţinut politic, 13 ani de temniţă
C

dată de Avva al nostru, Înaltpreasfinţitul Bartolomeu Anania, care a sfinţit 11. Ioan BUCELEA, fost deţinut politic, 2 ani de temniţă
şi Calvarul Aiudului şi care simte altfel tresărirea Sfintelor Moaşte. 12. Emil MITEA, fost deţinut politic, 2 ani de temniţă
Înaltpreasfinţite, mărturisim ce-am vrea noi să spunem celor care afirmă 13. Dan DESPAN, fost deţinut politic, 4 ani temniţă
că un deţinut politic nu are nimic de spus în privinţa 14. Gheorghe BUZĂIANU, fost deţinut politic,
proiectului Aiud şi să ne daţi dezlegare dacă suntem în 2 ani de temniţă
greşeală: 15. Mihai STEREA DERDENA, fost deţinut
Oameni buni, înţelegeţi că Râpa Robilor este ţara politic, 8 ani de temniţă
celor din morminte fără cruce la căpătâi, presărate 16. Octavian BALABAN, fost deţinut politic, 12
aici cu sârguinţă de molohul comunist. Şi-au câştigat ani de temniţă
acest drept pentru că li s-a acordat cu ură şi dispreţ, 17. Alexandru CHISTOL, fost deţinut politic, 9
cu tortură şi nimicire. Tot ce se înalţă pe acest loc ani de temniţă
nu poate avea binecuvântare decât de la o mână care, 18. Octavian CÂRJE, fost deţinut politic, 14 ani
pe lângă harul sfânt al preoţiei, a primit şi pe cel al de temniţă
supliciilor. Numai aşa cerul se poate îndura de iertare! 19. Ştefan MAGHIARI, fost deţinut politic, 9
Numai aşa somnul lor poate fi lin şi binecuvântat! Ce ani de temniţă
este aşa de greu de înţeles? Aveţi buna cuviinţă şi lăsaţi- 20. Nicolae MOLDOVEANU, fost deţinut
ne morţii în cinstirea noastră! Le va fi pură, certă şi politic, 9 ani de temniţă
sinceră. Lăsaţi-ni-i nouă, atât cât mai suntem şi aşa cum 21. Nineta MIHĂILESCU, fost deţinut politic,
inima noastră o simte şi cum credinţa noastră o cere. E 2 ani de temniţă
frumos şi înălţător că v-aţi adus aminte că morţii lipsiţi 22. Ionel JALUBA, fost deţinut politic, 16 ani de
de sicriu merită generaţia voastră. Puteţi să le închinaţi temniţă
memoriale pe orice colţişor din Ţara pe care ei au iubit-o cu preţul vieţii. 23. Virgil TOTOESCU, fost deţinut politic, 14 ani de temniţă
Tot ce se înalţă pe acest loc Noi credem însă că nicio binecuvântare nu va fi valabilă până nu se va 24. Ilie NUŢU, fost deţinut politic, 11 ani de temniţă
nu poate avea binecuvântare lămuri cumplitul adevăr legat de holocaustul roşu. Până atunci, singurii 25. Vasile MĂGUREANU, fost deţinut politic, 3 ani de temniţă
decât de la o mână care, care au drept să spună ceva în această problemă sunt tocmai cei care au 26. Aurică BICA, fost deţinut politic, 3 ani de temniţă
pe lângă harul sfânt al suferit. Vreţi să faceţi ceva înălţător pentru martiri? Dezveliţi tot adevărul 27. Ion DAN, fost deţinut politic, 3 ani de temniţă
preoţiei, a primit şi pe cel al şi le spuneţi tuturor/ Cum muriră fraţii noştri pentru Neam şi Ţara lor! 28. Gheorghe CLAPON (Monahul PAULIN), fost deţinut politic, 22
supliciilor. Numai aşa cerul Înaltpreasfinţite, rugăciunile noastre vă vor sta mereu în preajmă, cu de ani temniţă
se poate îndura de iertare! speranţa că blândul Iisus va asculta cu bunăvoinţă suspinele noastre. 29. Tudor STĂNESCU (Monahul Teodor), fost deţinut politic, 8 ani de
Numai aşa somnul lor poate temniţă
fi lin şi binecuvântat! Ce Cu adâncă metanie, 30. Tache RODAS, fost deţinut politic, 12 ani de temniţă
este aşa de greu de înţeles? 1. Aspazia OŢEL PETRESCU, fost deţinut politic, 14 ani de temniţă 31. Părintele Alexandru CAPOTĂ, fost deţinut politic, 4 ani de temniţă
Aveţi buna cuviinţă şi (autoarea Apelului) 32. Gavrilă RUSU, fost luptător cu arma în munţi, 21 de ani
lăsaţi-ne morţii în cinstirea 2. Nicolae PURCĂREA, fost deţinut politic, 20 de ani de temniţă 33. Părintele Gheorghe BOGDAN, fost deţinut politic
noastră! Le va fi pură, certă 3. Gheorghe VARZĂ, fost deţinut politic, 13 ani de temniţă 33. Maria CONSTANTINESCU, fost deţinut politic, 5 ani de temniţă
şi sinceră. 4. Octav BJOZA, fost deţinut politic, Preşedinte AFDPR 34. Grigore CARAZA, fost deţinut politic, 21 de ani, inclusiv AIUD
5. Dumitru MOLDOVAN, luptător cu arma în mână în Munţii 35. Raul VOLCINSCHI, fost deţinut politic, 16 ani de temniţă
Făgăraşului, fost deţinut politic, 13 ani de temniţă
6. Florin POSTOLACHI, fost deţinut politic, Preşedinte Asociaţia 15
Noiembrie 1987
84 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 85

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
ET n r DICTATURA COLECTIVĂ e întrebarea. Ascult de Dumnezeu, de satana n-avem nevoie.

D
Interviu cu Părintele Ioan de la Sihăstria Rarăului
P Mă py
- Părinte, şi cui lăsăm turma? Oamenii nu ştiu, sunt prost informaţi, preoţii
nu le spun nimic.
o

- Părinte Ioan, Sfinţia Voastră cum vedeţi problema aceasta a cipurilor? - Păi ce să le spună preoţii? Nu prea îi interesează pe preoţi. Preotul îşi
C

Cum afectează ele mântuirea şi cum să se raporteze credincioşii la ele, vede de familia lui, de spovedit, de împărtăşit, de înmormântat, de botezat,
atâta timp cât înşişi episcopii şi duhovnicii lor îi îndeamnă la această îşi fac datoria.
Am găsit scris în ziar că pecetluire? - Mulţi îşi pun problema: Ce fac dacă nu iau actele acestea cu cip? Cum voi
guvernul englez acum a - Ce pot să spun? Este limpede că ni se pregăteşte o cumplită dictatură. putea vieţui?
hotărât să nu-i mai oblige pe Această dictatură a cuprins şi păturile bisericeşti, din păcate şi în curând - Depinde ce fel de trai vrea: trai în Hristos
oameni să aibă buletinele de sinodul se va transforma într-o dictatură colectivă, încât nimeni să nu se sau trai în lumea asta, ca să trăieşti bine pe
identitate, numai cine vrea. poată împotrivi. Se vorbeşte mereu de Ortodoxie, suntem ortodocşi, dar pământ. Isav, pentru un blid de linte s-a
ce fel de ortodoxie? Ecumenică? Satanică? Mântuirea vine lepădat de dreptul de întâi născut. Aşa şi noi
numai prin două lucruri: dreapta credinţă şi faptele. Fără de mântuire, pentru o pâine, pentru un blid
dreapta credinţă poţi să faci orice faptă bună, poţi să arzi şi în de linte. Cine are nevoie de cip să-l ia, cine nu,
foc pentru Hristos, dar dacă nu ai dreapta credinţă, degeaba... nu. Am găsit scris în ziar că guvernul englez
Dacă nu mergi pe drumul cel drept cu maşina, n-ajungi la acum a hotărât să nu-i mai oblige pe oameni
destinaţie. Aşa cad bisericile toate. Apropo de antihrist, aţi să aibă buletinele de identitate, numai cine
citit vedenia Sfântului Ioan de Kronstadt cu Sfântul Serafim vrea. Au încredere în cetăţeni, au încredere.
de Sarov? O vedenie înfricoşătoare, că într-o noapte a apărut Celor care vin de pe alte continente, care au
Sf. Serafim de Saraov la Sf. Ioan de Kronstadt şi l-a luat într- alt sistem de comerţ, de resurse economice,
o răpire duhovnicească prin văzduh şi s-au arătat acolo munţi pentru aceia care lucrează acolo, numai
de trupuri însângerate... Asta a fost cu vreo sută de ani în acelora să le facă buletin cu cip. La cetăţenii
urmă şi s-a petrecut în Rusia, dar ce s-a întâmplat acolo se englezi, nu. Şi buletinele astea cu cip costă
întâmplă peste tot. „Păi, ce-s cu trupurile astea?” „Ăştia sunt enorm de mult. Acum vorbeau de cinci
mucenicii de pe timpul lui antihrist. Râu de sânge”. „Ce-i cu miliarde de euro. Dacă vă puteţi închipui câţi
asta?” „Ăsta e sângele vărsat pentru Hristos de pe timpul lui bani se risipesc pe nimicuri!
antihrist”. Vede deodată norii şi nişte sfeşnice albe frumoase - Aşa-i, părinte, dar unii propovăduiesc că
ardeau sus, la Sfânta Treime. Şi au început să cadă: unul, dacă ai credinţa în suflet, poţi să primeşti
zece, o sută, trei sute, cu miile cădeau jos. Când ajungeau jos, cipul şi nu-i lepădare. Niciodată nu trebuie să te
se stingeau, se sfărmau cu desăvârşire, nu mai era nimic. „Ce - Dar unde-i credinţa dacă primeşti cipul? În numele cui crezi? Cipul pe miri de cei ce cad. Să te miri
înseamnă asta”? „Aşa vor cădea bisericile în erezie”. La urmă cine reprezintă? de cei ce stau. De căzut e
au rămas numai şapte sfeşnice arzând. Astea sunt cele şapte biserici, care - Ei spun că trebuie să dai Cezarului ce-i al Cezarului, să dăm statului ce uşor. Cel ce iubeşte viaţa
au rămas în dreapta credinţă. Trebuie să vă gândiţi: Ce înseamnă astfel ne cere. aceasta, o pierde pe cea din
de biserici? Vor fi biserici întregi sau biserici regionale sau biserici statale, - Problema e că cipurile nu cer cele ale Cezarului, ci pe cele ale lui veşnicie. Aceia sunt cei ce
cum va fi? Nimeni nu ştie. Scris este: «Cel ce va răbda până la sfârşit, Dumnezeu. E un buletin cu cip, nu? Ce înseamnă buletin cu cip? se leapădă pentru interesele
acela se va mântui». Niciodată nu trebuie să te miri de cei ce cad. Să te Identitatea ta, nu? A cui? A lui 666, nu? Atunci, ce-am făcut eu? M-am materiale de Iisus Hristos,
miri de cei ce stau. De căzut e uşor. Cel ce iubeşte viaţa aceasta, o pierde lepădat de Hristos. de dreapta credinţă.
pe cea din veşnicie. Aceia sunt cei ce se leapădă pentru interesele materiale - Am înţeles că vor încerca să pună un cip chiar la naştere, noilor născuţi.
de Iisus Hristos, de dreapta credinţă. Îl caut pe Dumnezeu cu adevărat, Şi atunci mama ce să facă, în cazul în care va fi obligată să-şi lase copiii
nu mă leagă nimic în lumea asta. Preoţii de mir sunt o problemă; ei sunt implantaţi de la naştere?
căsătoriţi, au o familie, şi singura lor sursă de existenţă este preoţia. Şi - Să ducă viaţă curată, ca şi o fecioară. Să nu mai fie mamă, ca să nu bage
ca să-şi întreţină familia, să-şi ia hrană la copii, se leapădă de Hristos. Ei un suflet în iad şi să se ducă şi ea cu el cu tot în iad.
fac cică „sfânta ascultare”, aşa i-a învăţat comuniştii pe preoţi şi pe ierarhi - Dar ce să facă cele care sunt acum însărcinate, care trebuie să nască?
– „sfânta ascultare”. De cine să asculţi: de Dumnezeu sau de satana? Aici - Înainte nu existau case de naştere. Se găsea câte o bătrână, câte o babă,
86 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 87

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
câte o moaşă. Căci dacă vrea Dumnezeu să trăieşti, trăieşti, dacă vrea să mărturisească dreapta credinţă şi care să lupte împotriva sistemului acesta
ET n r

D
P Mă py
mori, mori. Mori creştin, nu mori lepădat de Hristos. Ce va folosi unui antihristic? La cine să se ducă?
om dacă va câştiga lumea toată, dar îşi va pierde sufletul său? Degeaba - La Hristos să se ducă. Să se roage. Ce să facă altfel? Să se spovedească,
o

ai funcţie mare, degeaba ai bani mulţi, degeaba ai viaţă lungă, - la ce-ţi să se împărtăşească, că harul lucrează în continuare …dacă preotul e
C

foloseşte? hirotonit şi nu-i eretic


- Atunci înseamnă că nu mai este de folos să te căsătoreşti. - Dar dacă slujeşte cu ereticii?
- Păi, nu prea e de folos, mai ales pentru aceste vremuri. Dacă era de folos, - Treaba lui, nu mă mai duc. Să se roage la Dumnezeu. Ce făceau primii
mă însuram şi eu. Viaţa, o singură dată o ai dată creştini când erau prigoanele acelea păgâne? Îl slujeau pe Hristos şi
de Dumnezeu aici pe pământ. Ce faci cu ea? mureau. Asta e soluţia. Ori murim, ori trăim, ai
Cum o foloseşti? Asta contează. Poţi să câştigi Domnului să fim.
viaţa cea veşnică, şi poţi s-o pierzi definitiv. - Ce sfânt e mai apropiat de români, acum în
Fiecare alege. Nu culege, alege. Dacă culegi, vremurile acestea?
mănânci mere stricate până mori. - Maica Domnului, Mântuitorul nostru Iisus
- Părinte, ştiţi că se pregăteşte cel de-al optulea Hristos, Dumnezeul nostru. Dar, din punct
sinod ecumenic. Ce efecte credeţi ca va avea el de vedere istoric îl avem pe Sfântul Andrei,
aspra Bisericii? Apostolul care a păşit pe pământul ţarii noastre.
- Cred că acest sinod va fi mai mult unul ecumenic, Dacă nu-i Maica Domnului, nu există mântuire.
decât panortodox. Un sinod de amestec. Una- Nu există. Cel ce nu se împărtăşeşte des, ca să ia
i prietenia socială, tehnică, politică, alta este legătura cu Iisus Hristos şi cel ce nu are pe Maica
prietenia duhovnicească. Eu niciodată nu am Domnului de prieten şi de ajutor, nu se poate
să pot să fiu prieten cu un catolic, nici cu un mântui. Nu zice Mântuitorul că „cel ce mănâncă
protestant, nici cu un otoman, nici cu un iudaic, Trupul Meu şi bea Sângele Meu voi petrece întru
nici cu un păgân, nici cu un ateu. el”? Noi ce dorim, decât să petrecem cu Iisus
- Şi cum ne raportăm la ei? Hristos, nu? Şi mai zice că „cel ce nu mănâncă
- Într-o familie sunt mai mulţi fraţi, nu? Sunt Trupul Meu şi nu bea Sângele Meu, nu are viaţă
şi ascultători şi neascultători, sunt creştini şi întru el”. Ce rost are viaţa fără Hristos? Vorbim
necreştini. Sunt şi oameni cinstiţi, şi sunt şi de viaţa în Hristos, viaţa duhovnicească, dar care-
bandiţi şi hoţi. Suntem creaţi de Dumnezeu, i aceea? Degeaba faci mâncare dacă nu mănânci,
dar nu toţi suntem fiii lui Dumnezeu. Cum pot nu? Vorbeşti despre Dumnezeu, dar fugi de El. Ce înseamnă vrednicie Zic că Uniunea Europeană a
La o parte din preoţi le-a să fiu eu prieten cu un adventist care scuipă o icoană a Maicii Domnului? pentru împărtăşanie? Întâi şi întâi să ai dreapta credinţă, în al doilea rând dat treisprezece milioane de
fost frică de cruciaţi, când Eu fac cruce, el scuipă crucea; eu sărut icoana, el scuipă icoana. Cum pot să ai dragoste şi să-l doreşti pe Iisus Hristos, ca să te uneşti cu El, în al euro ca să refacă biserica, să
îi vedeau îmbrăcaţi cu zale, eu să fiu prieten cu el? Se poate? Nu se poate. treilea rând să fii împăcat cu toată lumea, să fii spovedit, să te rogi pentru zidească, ca să nu mai vadă
cu suliţe, cu iatagane şi - Ştiţi că în două biserici ştim noi, una în Iaşi şi una în Timişoara, sunt vrăjmaşi; caută, vezi poruncile şi apoi te împărtăşeşti. Nu-i asta viaţa în biserica dărâmată, ca să nu
au primit să slujească cu înregistrări făcute că s-a slujit un ritual masonic, oficiat de preoţi ortodocşi, Hristos? Cam aşa spune Sfântul Nicolae Cabasila, nu? Mântuitorul a zis mai întrebe nimeni de ce
romano-catolicii în biserică. ca şi la călugărie, un ritual al cavalerilor de la Malta. că „cel ce nu mănâncă Trupul Meu şi nu bea Sângele Meu nu are viaţă întru s-au dărâmat biserica şi să
- Nu dau atenţie dreptei credinţe. Asta este. Nu ştiu ce înseamnă dreaptă el”. De unde viaţă? Nu de la Hristos? Dar dracul întotdeauna încearcă să-i afle că s-a dărâmat după
credinţă. Dacă se spune în sinoade ecumenice că cel ce se roagă cu ereticii despartă pe creştini de Sfânta împărtăşanie, ca să nu se împărtăşească; să ce au slujit ortodocşii cu
să fie anatema, cum nu ne înfricoşăm? Dar masonii nu sunt eretici? Ce sunt nu aibă putere, să nu aibă legătură cu Dumnezeu, că dacă te împărtăşeşti catolicii.
ei? Dacă eu mă rog cu un catolic, cu un mason, nu cad sub anatema? Cad. cu Sfintele Taine, te uneşti cu Iisus Hristos. Cum spun Sfinţii Părinţi:
Prieten pot să fiu cu el, în măsura în care cumpărăm o pâine împreună, Trup cu trup, Sânge cu sânge şi Duh cu duh, fac una cu Iisus Hristos.
lucrăm un ogor împreună, facem o maşină împreună, nu? Negoţ facem, „Cine mănâncă trupul Meu petrece întru Mine”. Cine nu vrea să petreacă
dar în ceea ce priveşte credinţa, nu. Ce legătură are întunericul cu lumina? cu Iisus Hristos? Cine nu vrea să-L aibă pe Iisus Hristos în El? Masonii,
Adevărul cu minciuna? Dreptatea cu nedreptatea? ateii, necredincioşii, nu? Ce făceau primii creştini? Se împărtăşeau în toată
- Ce sfat le daţi credincioşilor care nu mai au în jurul lor duhovnici care să ziua şi erau atât de înfocaţi în credinţă, încât lăsau familii, lăsau servicii,
88 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 89

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
averi, tot şi-l mărturiseau pe Hristos în public. Şi primeau cele mai crunte După care copac? Acelaşi lucru l-a spus şi părintele Iustin. Măi, staţi acolo,
ET n r

D
P Mă py
chinuri, şi aşa Îl mărturiseau pe Iisus Hristos. Dacă n-ai pe Mântuitorul şi mărturisiţi. Aşa cum s-a întâmplat la mănăstirea Iviru, la cruciada a
Iisus în tine, tremuri la prima adiere de vânt. Ce-i foloseşte omului viaţa, patra cu icoana Maicii Domnului, Portăriţa. Au luat-o de la poartă, în
o

dacă n-are pe Dumnezeu şi trăieşte ca un păgân? Prin răbdarea voastră vă biserică, ca să-i ocrotească de furia cruciaţilor. Icoana s-a dus iar la poartă. Unde era papa când
C

veţi mântui sufletele voastre. Prin Au luat-o în biserică, s-a dus iar la poartă. Când s-o ia din nou, le-a spus Mântuitorul S-a răstignit
răbdare, răbdare... Ne supunem la Maica Domnului: „Eu vă apăr pe voi, nu voi pe mine”. Ce, noi îl apărăm pentru oameni? Unde era
toate, dar până la credinţă. Ne-am pe Dumnezeu? Dumnezeu ne apără pe noi. Şi când au atacat cruciaţii, papa când Dumnezeu a
născut creştini ortodocşi, trebuie într-o secundă, un nor aşa de gros, o ceaţă aşa de mare de nu se mai creat lumea? Dar când au
să murim creştini ortodocşi, altfel vedea mâna, a venit peste ei. A fost furtună, a răsturnat tot, s-a desfiinţat făcut inchiziţia şi când au
nu ne mântuim. cruciada a patra. Am fost nu ştiu la ce mănăstire la Muntele Athos, unde făcut cruciadele? A auzit
- Şi dacă biserica noastră va s-a dărâmat biserica. Uitaţi, foarte interesant. Era la cruciada a patra. La toată lumea, ştie toată
pactiza cu catolicii? o parte din preoţi le-a fost frică de cruciaţi, când îi vedeau îmbrăcaţi cu lumea de fărădelegile lor.
- Eu n-am să fiu catolic niciodată. zale, cu suliţe, cu iatagane şi au primit să slujească cu romano-catolicii în Mărturie sunt mucenicii
Nu-i mai pomenesc. Papa uzurpă biserică. Iar în timpul liturghiei, s-a dărâmat biserica pe ei şi i-a omorât. de la Muntele Athos şi din
tronul lui Iisus Hristos, nu? Cine a Acum câţiva ani în urmă, m-am dus acolo la mănăstirea aceea şi bucătarul alte părţi. Toate minciunile
făcut pe papa vicar? S-au uitat sute era un oltean de-al nostru şi tocmai se ridica biserica. Erau cinci români sunt de la romano-catolici,
de milioane de oameni la televizor zidari, erau sus acolo cu o macara, rezideau biserica. Ce-i cu asta? Ce toate înşelăciunile.
când a fost întronizat papă, dar s-a întâmplat? De ce o ridică. Zic că
când L-au văzut pe Iisus să vină să-l Uniunea Europeană a dat treisprezece
aşeze pe el vicar? Unde era papa milioane de euro ca să refacă biserica,
când Mântuitorul S-a răstignit să zidească, ca să nu mai vadă biserica
pentru oameni? Unde era papa dărâmată, ca să nu mai întrebe nimeni
când Dumnezeu a creat lumea? de ce s-au dărâmat biserica şi să afle că
Dar când au făcut inchiziţia şi s-a dărâmat după ce au slujit ortodocşii
când au făcut cruciadele? A auzit cu catolicii. M-am mai dus o dată şi
toată lumea, ştie toată lumea de n-am mai văzut biserica deloc. Era o
fărădelegile lor. Mărturie sunt clădire mare, acoperită, înăutru se vedea
mucenicii de la Muntele Athos şi biserica, dar afară nu se mai vedea, ca să
din alte părţi. Toate minciunile nu se mai ştie trecutul. La mănăstirea
Ce, noi îl apărăm pe sunt de la romano-catolici, toate înşelăciunile. Ei nu se apropie de dreapta Marea Lavră, doi preoţi acolo au slujit
Dumnezeu? Dumnezeu credinţă, ei n-au harul Duhului Sfânt şi nici nu fac invocarea Duhului cu catolicii, dar când au murit, n-au mai
ne apără pe noi. Şi când Sfânt. Aşa cum a început lumea, aşa şi sfârşeşte. putrezit. Ei vor să îngroape trecutul,
au atacat cruciaţii, într-o - Adică? dar nu vor reuşi. Însă nici nouă nu ne
secundă, un nor aşa de gros, - Prin mucenicie. Cum a început creştinismul aşa şi sfârşeşte. Şi-i ia va fi uşor; va fi vreme de mucenicie!
o ceaţă aşa de mare de nu Dumnezeu pe cei ai Lui. Dar să nu ne temem că nu noi, ci Maica
se mai vedea mâna, a venit - Credeţi că vom reveni la biserica de catacombă? Domnului îi va apăra pe toţi cei care nu
peste ei. A fost furtună, a - Asta Dumnezeu ştie. Nu ştiu dacă catacomba va mai fi de vreun folos. s-au închinat lui veliar.
răsturnat tot, s-a desfiinţat De folos îţi este să păstrezi dreapta credinţă, să mărturiseşti. Şi asta a
cruciada a patra. Am fost spus-o Apostolul Pavel: să crezi cu inima, să mărturiseşti cu gura. Şi unde
nu ştiu la ce mănăstire la să te mai cobori în catacombă, că te vede de la 15 kilometri înălţime şi la
Muntele Athos, unde s-a 4-5 metri adâncime.
dărâmat biserica. - Deci să rămână fiecare acolo unde este şi să mărturisească?
- Dar unde să te duci? La turci, la păgânii aceia? În Italia, la eretici? Unde
să te duci? Asta e o înşelăciune. Mă duc să mă retrag, să mă ascund. Unde?
98 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 99

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
ET n r De la boala trupească la sănătatea am văzut o manifestare a ei. Pe de altă parte, din punct de vedere biologic

D
duhovnicească
P Mă py
toate măsurile luate au fost absurde şi cel mai interesant e că, deşi somităţi
Interviu cu Părintele Ioan Şişmanian în domeniul virusologiei şi-au afirmat poziţia, s-a continuat luarea de
o

(realizat de fratele Teodor, 3 august, 2009) măsuri foarte ciudate. De exemplu, atunci când omori toate găinile, mai
C

ales cele care nu au murit, înseamnă că eu nu


- Părinte, referitor la aceste vaccinuri ce au invadat societatea, gen Gardasil, am cum să păstrez o linie biologică rezistentă.
împotriva gripei aviare, gripei porcine etc. Ce ne puteţi spune? Înţeleg că cele care au murit să fie arse, dar în
Lucrurile sunt foarte - Această întrebare nu ştiu dacă punctează cuvântul unui monah, dar mod biologic; firesc există şi animale care au
simple, fiind nişte acte de ce este evident pentru noi şi practic ştim că aceste sisteme fac din actul rezistat la astfel de boli, asta însemnând că au
marketing internaţional, medical un act distructiv. Deci din păcate actul medical, vorbesc în avut un teren biologic foarte bun şi o zestre
în care ei caută să distrugă general, nu numai referitor la vaccinuri, se vede că devine un act medical genetică deosebită. Ar fi fost firesc să mă bucur
toate sursele alimentare ale care nu mai are scop nici măcar principiul de bază al vieţii medicale, adică de o astfel de experienţă de atac faţă de viruşi
unui popor. în primul rând să nu faci rău. Însă pe de-o parte doctorii sunt confruntaţi şi să pot să selectez găinile care au rezistat; aş
cu dilema să dea omului ceea fi luat de la oameni de-acasă eventual sau le
ce el vrea, adică fuga de durere, puneam obligaţia să le crească în mod special
să nu-l doară. Se recurge la pe acelea, îi stimulam chiar, cât se putea şi
tratamente simptomatice, care nu să cheltui bani să spăl roţile maşinilor,
să nu doară pe om şi foarte, pentru că pe ele „tropăie viruşii”, ceea ce era
foarte puţine tratamente care o totală aberaţie. În concluzie aş fi investit
să caute vindecarea cu adevărat bani pentru crearea unei linii biologice cu
a bolilor. Astfel, pas cu pas ne rezistenţă genetică foarte sănătoasă. Acum
îndepărtăm de sensul medical, însă au trecut de la cea aviară la cea porcină,
de căutarea de a fi un om apoi urmează cea cabalină şi ce o să mai
sănătos, cu un trup sănătos urmeze? Este limpede că este un plan, nu
şi cu o minte sănătoasă, conspirativ, ci unul stupid de a-ţi lăsa „curtea”
adică trup sănătos ca templu ta ucisă de unii care-ţi plătesc dinainte nişte
al Duhului Sfânt şi minte beneficii absurde, artificiale. Adică eu să
sănătoasă ca o împlinire a ei, o accept nişte bani să-mi ucidă propriile găini
conştientizare a ei cu raţiunile şi să iau altele, asupra cărora nu am niciun fel
lui Dumnezeu, cu ştiinţa de verificare că ar fi bolnave. Lucrurile sunt
dum­nezeiască a existenţei – foarte simple, fiind nişte acte de marketing internaţional, în care ei caută Nu trebuie să fiu obligat să
cuvântul Evangheliei. Mintea să distrugă toate sursele alimentare ale unui popor, mă refer aici la surse fac un anumit tip de vaccin.
nu se mai preocupă a cunoaşte naturale, indigene, pentru a putea apoi să fie dependenţi. Uitaţi ce se Oriunde apare o astfel de
pe Dumnezeu. Şi fiind aşa, e întâmplă cu seminţele de cereale oferite celor din „lumea a treia”: 10 ani obligaţie este o evidentă
foarte simplu ca omul înfricoşat de durere să fie gata a primi fel de fel de Fondul Mondial de Cereale a finanţat şi a trimis în aceste ţări sămânţă apariţie a unei tiranii, a
vaccinuri, de sisteme de a scăpa de durerile provocate de boli; că de fapt hibridată de foarte bună calitate, ziceau ei; după 10 ani de zile, locuitorii unui dictaturi. Şi către
bolile acestea totuşi aveau un rost, un scop. acelor ţări, în loc să-şi păstreze din sămânţa pe care o aveau, cultivându-şi asta mergem, cum am spus
- Aceste boli care apar aşa, spontan, au vreun fundament real al apariţiei ceva terenuri, deşi era mai slabă calitativ dar avea foarte mare rezistenţă la mai devreme: o viaţă după
lor? Sau pur şi simplu au fost inventate, spre atingerea unor scopuri mediul respectiv, se adaptase tuturor dăunătorilor şi condiţiilor din acea dictare, după voia altora,
criminale a unor indivizi? zonă, aceşti oameni au ajuns acum să plătească bani grei pentru fiecare care pentru noi devine
- Lucrurile sunt bivalente. Evident că aceşti viruşi nu par să fie rezultatul bob de sămânţă pe care ei o primesc. Iar acest tip de sămânţă hibridă nu o viaţă tiranică, o viaţă
unor evoluţii naturale. Eu cred, după umila mea părere de nebiolog, că mai poate fi folosit pentru obţinerea de noi culturi. Deci iată că ei au ajuns dictatorială.
aceşti viruşi sunt concepuţi în laborator. Avem deja exemplul gripei aviare, robi, tributari unui sistem care nu a fost niciodată cu dragoste şi dăruire.
despre care cred nu numai că această boală nu a existat, ci nici măcar nu Ci au folosit un mod viclean de a acapara pieţe şi suflete. Eu, de fapt de
100 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 101

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
asta vorbesc despre acest subiect, pentru că mă uit la suflete. Cum se poate din păcate, este dubitabilă folosirea unor astfel de medicamente. Pentru
ET n r

D
P Mă py
ca un suflet să fie influenţat de ideea unei gripe oarecare? La prima vedere că de multe ori se întâmplă ca să le iei şi să-ţi facă mai rău.
nu ar avea nicio legătură. De fapt, tot ce este în viaţa noastră, tot ceea ce - Ce facem atunci când astfel de medicamente/vaccinuri sunt impuse
o

înconjoară omul va interacţiona, desigur, cu sufletul lui, cu mintea lui, obligatoriu, cum deja se întâmplă la copii nou-născuţi?
C

cu stările lui afective: cu fricile lui, cu neputinţele lui, cu îngrijorările lui, - Mi se pare ceva absurd. Trăim într-o lume liberă şi democratică, cel puţin
cu panicile lui. De fapt ce se observă? Medicii vorbesc de apariţia unui ăsta este „titlul vieţii noastre”. Nu trebuie să fiu obligat să fac un anumit
val de panică în rândul oamenilor. tip de vaccin. Oriunde apare o astfel de obligaţie este o evidentă apariţie
Foarte mulţi merg la spital, a unei tiranii, a unui dictaturi. Şi către asta mergem, cum am spus mai
bolnavi de panică. devreme: o viaţă după dictare, după
- Nu numai la spital, ci şi la voia altora, care pentru noi devine
duhovnic vin oameni cu astfel de o viaţă tiranică, o viaţă dictatorială.
probleme. Pentru ce să trăiesc aşa, când eu simt
- Cuvântul duhovnicului astăzi că nu am nevoie? Avem libertate. Deci
este, din păcate, puţin validat. Mă faptul că apar nişte obligativităţi de
refer la lucrurile evidente, pe care genul acesta, nu e ceva firesc.
oricine poate să le verifice. Desigur - Toate aceste semne arată împlinirea
că duhovnicul vede în această unor profeţii, lăsând la o parte teoriile
panică o stare adâncă de depărtare conspiraţioniste care zic că anumiţi
de Dumnezeu. Asta se întâmplă indivizi foarte bogaţi şi-au propus să
chiar şi la oamenii care sunt reducă populaţia lumii?
credincioşi. Astfel ajunge acesta - Mie mi se pare ciudat povestea
să devină robul unor prejudecăţi şi aceasta cu teoria conspiraţionistă.
omul îşi aşează mintea şi sufletul Iertaţi-mă, dar aceasta nu este teorie,
pe nişte prejudecăţi, şi chiar dacă este o evidenţă. Teoriile sunt mai mult
îşi dă seama că sunt distructive ca nişte păreri. Noi nu putem trăi în
nu le mai poate stăpâni. Şi unica păreri, ci in certitudini. Când cineva
Când cineva vine şi te soluţie este foarte multă dragoste în jurul lui, ca să poată cumva să-i vine şi te obligă să faci un anumit lucru
obligă să faci un anumit ungă sufletul şi să-i biruie deznădejdea. Numai faptele duhovniceşti ale dincolo de-a ta libertate, aceasta nu
lucru dincolo de-a ta experienţei pline de darul lui Dumnezeu şi ale Sfinţilor pot, un astfel de este o părere, nu este o idee. Este o
libertate, aceasta nu este o suflet, să-l mângâie şi să-l reaşeze pe calea unei vieţi echilibrate, fireşti. relaţie firească, care duce la o înţelegere
părere, nu este o idee. Este Degeaba îl sfătuieşti şi-i spui: „De ce eşti panicat? Nici un motiv nu ai”. a lucrurilor conform cu situaţiile de
o relaţie firească, care duce El, dincolo de orice motiv, tremură pentru că adâncul lui este afectat, este faţă. Apoi, dacă vin şi corelez mai
la o înţelegere a lucrurilor alterat. Deci, noi ne hrănim duhovniceşte rău şi lăsăm să fim alteraţi în multe situaţii de acest fel şi văd că au
conform cu situaţiile adâncul sufletului nostru de fel de fel de gândiri şi prejudecăţi. Astfel de o legătură între ele, ele având loc şi la noi în ţară, şi-n Europa, şi-n Africa,
de faţă. prejudecăţi sunt şi aceste sisteme de înfricoşare, a diferitelor boli, atât în şi-n Brazilia etc. - asta nu înseamnă teorie, ci o evidenţiere a unor situaţii
spaţiul acesta de interacţiune umano-veterinar, cât şi a bolilor tipic umane. reale, de fapt. Şi nu trebuie să fac nişte corelaţii de gândire, ci îmi dau
Sunt atâtea boli, atâtea vaccinuri anti-cancer, anti-gripal ş.a., astfel încât seama că e limpede. Lucrurile stau aşa cum stau.
omul ar trebui să se folosească de cunoştinţele medicale, dar nu să-şi pună - Raportat la viaţa noastră duhovnicească aceste situaţii sunt rezultatul...
în ele toată nădejdea lui, ci să o pună în Dumnezeu. -...decăderii umane. Decădere din harul lui Dumnezeu, decădere din
- Totuşi, se mai poate pune chiar şi o minimă nădejde în astfel de medicamente, ascultarea de Dumnezeu, decădere care trebuie să se întâmple pentru că
vaccinuri, când vedem prea bine efectul lor de-a dreptul criminal? este vorba de momentul cernerii: „Unul se va lua, altul se va lăsa”. Şi aici
- Ideea este că medicamentele ar fi bune, dacă ar avea oameni care să le sunt atâtea lucruri adânci, pentru că şi treaba aceasta cu „a lua şi se va lăsa”
facă după dragostea lui Dumnezeu. Dar când lipseşte această raportare la mi se pare o chestie, care vine peste noi fără voia noastră.
Dumnezeu sau măcar la o morală cât de cât firească a lucrurilor, atunci, - În cazul acesta, ce putem face noi? Să ne împotrivim sau e bine să nădăjduim
102 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 103

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
ET n r că, având o viaţă duhovnicească, Dumnezeu trebuie să ne ajute şi că nu se Părintele Arsenie Papacioc despre

D
Aiud: „Să se facă mănăstire, fără
P Mă py
vor abate asupra noastră astfel de pedepse?
- E un lucru sincer şi firesc. Nimeni nu poate gândi dacă se mântuieşte, adaos; mănăstire-mănăstire”
o

că ar avea acest drept. Dar toţi să avem credinţa că dacă pic acum în Convorbire cu Părintele Duhovnic Arsenie Papacioc
C

genunchi în faţa lui Dumnezeu pentru viaţa mea, şi dacă la rugăciunile despre proiectele de la Râpa Robilor
de seară fiecare om îşi mărturiseşte păcatele cu căinţă şi cu durere zicând: (a consemnat Iulian Lița, 4 august 2009)
„Doamne, milostiv fii mie păcătosului” şi dacă în mod normal şi curent
se spovedeşte şi din mila lui Dumnezeu şi cu multă înfricoşare, cu mult Sfinţia Voastra, la Aiud este un mo­
cutremur se aproprie de Trupul şi Sângele Domnului, având conştiinţa că nument construit de foştii deţinuţi
trebuie să ierte tuturor celorlalţi, să împlinească chemarea lui de creştin politici, şi un schit. Este în proiect să se
şi de om care trăieşte cu nădejdea aceasta a unei împliniri duhovniceşti facă o mănăstire la Aiud. Nu ştiu dacă
şi fiinţiale, atunci cum să nu nădăjduiesc eu la mântuire?! Normal că aţi aflat de lucrul acesta.
nădăjduiesc la mântuire, dar nu o fac în virtutea unor calităţi ale mele, ci Părintele Arsenie: Să se facă o
a marii iubiri a lui Dumnezeu şi în virtutea credinţei şi nădejdii pe care mănăstire, nu ştiu! Dar că s-a făcut o
Dumnezeu ne-o dăruieşte. Aceste boli şi încercări sunt nişte filtre, la bisericuţă, un schit, mi-a spus chiar
Aceste boli şi încercări care să nădăjduim că vom da răspunsul cel bun. Eu dacă acum sunt Mitropolitul Bartolomeu Anania.
sunt nişte filtre, la care
să nădăjduim că vom da Sfinţia Voastră, există un proiect, mai
răspunsul cel bun. Eu dacă vechi, iniţiat de Părintele Justin, să se
acum sunt bolnav, sunt răcit, construiască o mănăstire la Aiud; de
atunci să zic: „Doamne, slavă asemenea un proiect mai nou, cultural:
Ţie pentru boala asta! M-ai ideea unui centru memorial, un fel de
înţelepţit cu încă ceva”. Am muzeu al holocaustului românilor, cum
înţeles o chestie importantă, fac evreii, ei pun accentul mai mult pe
căci fiind bolnav nu puteam să cultură - idee a actorului Dan Puric.
merg la biserică, de exemplu. Sfinţia Voastră ce credeţi că ar trebui
Am zis aşa: „Doamne, iartă-mă să fie mai important acolo, ce ar trebui
că nu am mers la slujbă”. E de să primeze: mănăstire sau centru
înţeles asta. bolnav, sunt răcit, atunci să zic: „Doamne, slavă Ţie pentru boala asta! cultural ?
M-ai înţelepţit cu încă ceva”. Am înţeles o chestie importantă, căci fiind Părintele Arsenie: Părerea mea: să se
bolnav nu puteam să merg la biserică, de exemplu. Am zis aşa: „Doamne, facă mănăstire, fără adaos; mănăstire-
iartă-mă că nu am mers la slujbă”. E de înţeles asta. Dar păcatul cel mare mănăstire, cu trăire de mănăstire, să se pună mai mult accentul pe trăire, Mănăstirea e mai preten­
este altul, acela că nu am zis: „Doamne, dă-mi puterea să merg la slujbă”. pe slujbă, ca să fie pomeniţi deţinuţii. Mănăstire, nu centru cultural. ţioasă decât un centru
Şi că mă mulţumesc că sunt bolnav şi stau în pat. Şi într-adevăr mi-e Centru cultural... este şi nu este, să speculeze fel de fel de idei; mă duc ca cultural, căruia îi pui o firmă
rău, stau în pat, mă doare una, alta, dar nu zic: „Doamne, Doamne, Tu, la un birou. La Aiud este un celular mare, care are 360 de celule. Patru acolo, şi aşa rămâne: placa
Care ai ridicat pe slăbănogul şi pe soacra lui Petru, ridică-mă şi pe mine etaje în formă de T, şi acolo ar putea să se facă ceva; dar e prea mare pentru aia. Mănăstirea nu-i aşa.
şi dă-mi putere să merg la biserică, la biserica mea şi să-Ţi dau slavă”. mănăstire, celularul să fie chilii. Trebuie trăitori, cu stareţ,
Dacă aş spune asta, poate că ar fi mai bine. Cam la fel stau lucrurile cu un număr de călugări,
şi în cazul acestor năpaste ce se abat asupra noastră. Să fim tari în Important este şi ce-ar fi vrut foştii deţinuţi politici, care au murit acolo... măcar până-n zece.
credinţă şi în răbdare, având ca exemplu pe dreptul Iov, încredinţaţi Părintele Arsenie: Mănăstire! Sunt sute de inşi care au murit acolo.
fiind că Dumnezeu ne încearcă credinţa şi ne doreşte mântuirea mai Bunăoară, să spun un caz: unuia care nu încăpea în coşciug, i-au tăiat
mult ca oricine. Să ne-o dorim şi s-o dobândim cu toţii! Aşa să ne ajute picioarele şi i le-a pus alături. Era prea lung... Batjocură faţă de trupul
Dumnezeu! Amin. omenesc, trup omenesc pe care l-a luat şi Hristos!
104 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 105

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
ET n r O să-i spunem şi IPS Anania opinia Sfinţiei Voastre. E bine aşa? O, călugărie!

D
Tânguirea monahului ispitit
P Mă py
Părintele Arsenie: E bine. Fără discuţie, o să comunicăm noi. Dar nu-i
uşor să faci o mănăstire. Păi, sigur! Mănăstirea e mai pretenţioasă decât Monahia Fotini
o

un centru cultural, căruia îi pui o firmă acolo, şi aşa rămâne: placa aia.
C

Mănăstirea nu-i aşa. Trebuie trăitori, cu stareţ, cu un număr de călugări, O, călugărie! Cât de negrăită este taina ta şi cât de ademenitoare sunt
măcar până-n zece. IPS Anania va avea o părere, dar părerea mea este să braţele cu care m-ai îmbrăţişat la început – dar cât de dureroasă este şi
fie mănăstire, nu centru cultural. Mănăstirea o susţine Episcopatul, ea strânsoarea ce m-a cuprins în braţele tale! Să mă întorc?! Mă strângi prea Numai tu furi harul
ţine de Cluj, mi se pare. tare. Să merg înainte? Nu am putere. Legată sunt de braţele tale, dar şi Domnului şi-l ascunzi de
de patimile mele. Îmi simt sufletul ferecat şi nici o geană de lumină nu la mine, ca să mi-l dai mai
De Alba. Şi de Alba ţine. zăresc. Ce întuneric! De neînţeles îmi sunt toate şi păşesc ca într-o robie. apoi mai strălucit. Toţi
Părintele Arsenie: Asta-i părerea mea: O, călugărie! Unde este dulcea mângâiere ce mi-o arătai la revărsatul poate ajung la acest impas,
mănăstire, nu centru cultural. Dar ca să faci zorilor, când cu nesaţ începeam să rostesc rugăciunea Mirelui Meu? dar eu cum voi trece de el?
o mănăstire, e mai greu! Eu o declar, dar Îl purtam cu mine oriunde, cu animalele la păscut, printre bucate la Cum voi ajunge la lumina
trebuie împlinită! bucătărie şi în tot locul vedeam Numele lui Iisus. de dincolo de întuneric, de
O, călugărie! Unde-ţi este nebiruita putere ce mi-o arătai la apusul dincolo de acest tunel?
Sfinţia Voastră, la Aiud sunt oameni care
merg în pelerinaj. Sunt oase galbene la Aiud.
Părintele Arsenie: Dragul meu, una e să te
duci să vizitezi, să te închini, să te rogi; alta
este să fii călugăr. (Trebuie) o obşte, măcar
până-n zece persoane.

Credem că se încearcă să se preia de către


alţii, care nu sunt foarte cinstiţi, ideea aceasta
a Aiudului.
Părintele Arsenie: Nu e cazul să pierdem
vremea. Mi-am spus punctul de vedere. Eu
îţi spun de ce nu e bine centru cultural: că
nu-i nimic. Decât într-o discuţie oarecare,
şi suferinţa rămâne îngropată permanent, şi
fac să speculeze suferinţa.
O mănăstire are slujbă zilnică, şi-i aminteşte
zilnic. Încet-încet poate-i capătă numele
celor care au suferit acolo. Şi Aiudul nu-i
numai Gafencu şi Ianolide...; au fost băieţi
buni, dar sunt atâţia inşi care-au murit acolo. soarelui, că parcă nimeni nu era mai de neînvins ca mine? Legea firii era
Eu îi pomenesc cât se poate. mult prea mică faţă de puterea ta. Somnul mi-l opreai, foamea mi-o făceai
Mi se pare că punctul de vedere cel mai greu prieten, trupu-mi întăreai, mintea mi-o furai şi o trimiteai să cotrobăie
o să-l aibă I.P.S. Bartolomeu Anania. El a prin vieţile Sfinţilor şi paginile filocalice ale de Dumnezeu purtătorilor
sfinţit şi schitul, şi bisericuţa. Părinţi – şi hotar nu mai găsea.
O, călugărie! Unde-ţi este liniştea ce mi-o aduceai în miez de noapte
şi-n inimă mi-o aşterneai? Şi acolo se desfăcea o lume nouă, cu care abia
aşteptam să mă întâlnesc, o lume ce-mi stingea simţurile trupeşti şi-mi
aprindea lumina cea negrăită din care curgeau izvoarele vieţii veşnice?
106 AT I T U D I N I

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
ET n r

D
P ă py

Toate celelalte mi se făceau grabnic trecătoare şi neînsemnate, iar eu


o
C

rămâneam faţă-n faţă numai cu veşnicia. Cine m-ar fi despărţit de dragostea


M

Mirelui meu? Oare necazurile ce veneau de la oameni? Nicidecum! Oare


vreo altă neputinţă sau dragoste străină? Cum ar fi putut, dacă braţele tale
mă-mbiau cu atâtea bunătăţi cereşti?
Dar, vai! Pulbere şi vis sunt toate acestea pentru mine, acum. Abia dacă-
mi mai aduc aminte că le-am gustat vreodată. Străine-mi sunt braţele ce

Somnul mi-l opreai, mă cuprind acum şi parcă mă doare strânsoarea ta. Au rămas patimile
foamea mi-o făceai prieten, mele şi strânsoarea ta. Urâciunea mă-nconjură din toate părţile. În zadar
trupu-mi întăreai, mintea îmi ridic mintea din nou prin scrierile Sfinţilor Părinţi, că pică ameţită
mi-o furai şi o trimiteai lângă hoitul meu. În zadar îmi silesc inima să strige către Hristos, străin
să cotrobăie prin vieţile e Mirele de ea. În zadar caut la cei de lângă mine, că rămân tot paralizat.
Sfinţilor şi paginile Parcă înnebunesc, dar oare n-am înnebunit?
filocalice ale de Dumnezeu O, călugărie, numai tu şti aceste taine. Numai tu furi harul Domnului
purtătorilor Părinţi – şi şi-l ascunzi de la mine, ca să mi-l dai mai apoi mai strălucit. Toţi poate
hotar nu mai găsea. ajung la acest impas, dar eu cum voi trece de el? Cum voi ajunge la lumina
de dincolo de întuneric, de dincolo de acest tunel? Un tunel mă desparte
de lumina lui Hristos. Cum voi trece de toate gropile ce nu le văd? Nu
ştiu! Mila Ta, Doamne, mă va urma în toate zilele vieţii mele?
O, călugărie, strânge-mă tare ca să nu alunec din braţele tale, cu care m-
am legat din tinereţile mele. Ţine-mă cu darul tău, cel dat mie de Hristos,
Domnul meu.

S-ar putea să vă placă și