Sunteți pe pagina 1din 9

Inflenta concentratorilor asupra starii de tensiune din elementele de constructii

ÎNCERCAREA DE ÎNCOVOIERE PRIN SOC

1. PRINCIPIUL LUCRĂRII

            Comportarea la rupere a unui material, în conditiile unei viteze mari de solicitare, a


unei temperaturi si stari de tensiune date, se pune în evidenta prin încercari dinamice la care
aplicarea unui singur ciclu de solicitare se face cu viteza foarte mare (soc). Aceste încercari
sunt încercari distructive si constau în ruperea dintr-o singura data a epruvetelor de că
626u2014g ;tre o masa aflata în miscare de rotatie sau de cadere libera si în determinarea
energiei consumate pentru ruperea lor.Cea mai raspândita este încercarea de încovoiere prin
soc, denumita si încercarea de rezilienta.

A. PRINCIPIUL INCERCARII: EPRUVETEI

            Încercarea consta în ruperea dintr-o singura lovitura, cu un ciocan pendul, a unei


epruvete prevazuta la mijloc cu o crestatura, epruveta asezata liber pe doua reazeme.

Figura 4.1.

 Pentru executarea încercarii se utilizeaza epruvete cu crestatura în U sau în V , având


dimensiunile prezentate în tabelul 4.1, conform STAS 1400 si STAS 7511.

1
Inflenta concentratorilor asupra starii de tensiune din elementele de constructii

B. UTILAJ UTILIZAT

    Încercarea se executa pe o masina tip pendul (ciocan Charpy) a carei schema de principiu
este prezentata în figura 4.2. Se poate demonstra usor, folosind legea conservarii energiei, ca
energia consumata la rupere L este, cu notatiile din figura 4.2, data de relatia:

            L = mg (cos a - cos b)            (1)

unde g este acceleratia gravitationala.

            Dezavantajul principal al ciocanelor de tip pendul consta în faptul ca viteza de lovire


este limitata si constanta pentru un anumit utilaj.

C. EXPRIMAREA REZULTATELOR

            În baza standardelor românesti, rezultatele încercarii de încovoiere prin soc se exprima
astfel:

            - la încercarea pe epruvete cu crestatura în U se defineste rezilienta (KCU) prin


raportul:

               în J/cm2  (2)

2
Inflenta concentratorilor asupra starii de tensiune din elementele de constructii

unde A este aria sectiunii transversale în dreptul crestaturii.

            Indicii reprezinta: W0 - energia potentiala initiala a ciocanului pendul, h si b


caracteristicile geometrice ale epruvetei.

            - la încercarea pe epruvete cu crestatura în V, rezultatele se exprima sub forma

energiei consumate la rupere   în J.

           Observatii:

            1) Rezultatele încercarii de încovoiere prin soc, obtinute pe cele doua tipuri de
epruvete, sunt diferite, depinzând de tipul crestaturii. Nu exista o metoda generala de
conversiune a acestora (de exemplu în STAS R 10025 se da un tabel comparativ rezilienta -
energie consumata la rupere care este valabil numai pentru otelurile carbon si slab aliate, în
conformitate cu STAS R 7171).

            2) Încercarea de încovoiere prin soc da o caracteristica complexa (rezilienta, respectiv


energia consumata la rupere), care ia în considerare atât tenacitatea cât si rezistenta
materialului. Scopul acestei încercari este de a determina comportarea materialului la rupere
sub efectul simultan al unei viteze mari de solicitare si al prezentei concentratorilor de
tensiuni. Încercarea este una dintre cele mai severe si conventionale, valorile caracteristicilor
obtinute neputând fi utilizate în calculele de proiectare, dar ele constituind cifre de calitate
obligatorii pentru un material.

            Se apreciaza ca:

            - încercarea pe epruvete cu crestatura în V reflecta capacitatea materialului de a se


opune propagarii fisurii;

            - încercarea pe epruvete cu crestatura în U reflecta capacitatea materialului de a se


opune initierii si propagarii fisurii.

3
Inflenta concentratorilor asupra starii de tensiune din elementele de constructii

Figura 4.3.
 

    3) Pentru metalele si aliajele cu retea cristalina CVC (oteluri carbon si slab aliate, oteluri
feritice si martensitice) încercarea de încovoiere prin soc devine mai semnificativa în cazul în
care este condusa de-a lungul unui domeniu de temperaturi.

            La aceste materiale, cu scaderea temperaturii se observa o scadere brusca a rezilientei


(vezi figura 4.3). Pe aceasta cale se poate determina temperatura de tranzitie, folosindu-se
drept criteriu de trecere în domeniul comportarii fragile temperatura la care rezilienta scade
sub o anumita valoare, stabilita experimental (de exemplu pentru oteluri KCU =35 J/cm2).

           Comportarea la rupere a unui material este dependenta de tenacitatea lui.Apreciind deci


tenacitatea unui material, se pot obtine indicatii privind susceptibilitatea lui la rupere fragila
(când tenacitatea este scazuta). Cifrele obtinute la încercarea de încovoiere prin soc sunt cifre
pe baza carora se poate evalua tenacitatea materialelor.Tendinta actuala este de a se lua în
considerare si aspectul macroscopic al sectiunii de rupere. La o epruveta încercata la
încovoiere prin soc, sectiunea de rupere prezinta doua zone distincte (vezi figura 4.4):

            - zona I, centrala, cu aspect cristalin, grauntos si stralucitor datorat ruperii de tip fragil;

            - zona 2, cu aspect fibros, mat, datorita deformatiilor prealabile ruperii, consecinta,
deci a ruperii plastice.

4
Inflenta concentratorilor asupra starii de tensiune din elementele de constructii

Figura 4.4 Stabilirea fibrozitatii si cristalinitatii

 Pentru aprecierea tenacitatii, respectiv fragilitatii în STAS 10026 se definesc notiunile:

 - cristalinitate Cr, ca raport dintre aria suprafetei de rupere cu aspect cristalin, stralucitor, Ar,
si aria sectiunii epruvetei, A0;

- fibrozitatea Fb, ca raport dintre aria suprafetei de rupere cu aspect mat, fibros, Ab, si aria
sectiuni epruvetei, A0. În acelasi standard sunt prezentate scari etalon pentru aprecierea
caracterului tenace al ruperii pe baza aspectului suprafetei de rupere al unor epruvete 10 X 10
din otel, cu crestatura în U sau în V de adâncime 2 mm;

          2. CONŢINUTUL SI SCOPUL LUCRĂRII

                Lucrarea va cuprinde:

            - studierea principiilor teoretice si deprinderea modului de lucru cu ciocanul pendul


pentru încercarea de rezilienta;           

            - încercarea la rezilienta pe epruvete din acelasi material dar de tipuri diferite: cu
crestatura în U si în V si pe epruvete de acelasi tip din acelasi material, dar prelevate dupa
directii diferite (pentru a se evidentia anizotropia proprietatilor în cazul semifabricatelor
obtinute prin deformare plastica la cald).

Scopul 1ucrarii este îmbogatirea cunostintelor teoretice ale studentilor si familiarizarea cu


elementele de lucru practic, necesare efectuarii încercarii de rezilienta si interpretarii
rezultatelor.

5
Inflenta concentratorilor asupra starii de tensiune din elementele de constructii

3. APARATURA SI MATERIALE FOLOSITE. MODUL DE LUCRU

            Pentru efectuarea încercarii se utilizeaza ciocanul pendul având m = 18,750 Kg, l =


0,85 m, dimensiuni ce corespund unei energii potentiale initiale de 300 J.

            Se va efectua încercarea pe epruvete cu crestatura în U si în V cu dimensiunile


standardizate 10 x 10 x 55 mm.

            Pentru fiecare încercare se calculeaza urmatoarele:

            - energia consumata la rupere cu relatia (1) si se compara cu valoarea citita direct pe
cadran;

            - caracteristica pentru fiecare tip de epruveta, KCU cu relatia (2) sau KV;

            - cristalinitatea si fibrozitatea. 

Datele obtinute la încercare si în urma calculelor se trec într-un tabel de forma celui de
mai jos.

Ruperea materialelor metalice

Ruperea este fenomenul de fragmentare a unui material (unei piese) în două sau mai
multe părţi sub acţiunea unei stări de tensiuni mecanice.Ruperile materialelor (pieselor)
metalice se pot clasifica folosind mai multe criterii:
a) modul cristalografic de rupere;
b) aspectul ruperii;
c) mărimea deformaţiilor plastice care preced ruperea.
Mărimea deformaţiilor plastice care preced ruperea este criteriul care consideră fenomenul de
rupere la scară macroscopică; după acest criteriu ruperile se încadrează în două categorii:
ruperi fragile, precedate de deformaţii plastice nesemnificative şi care se propagă cu viteze
foarte mari şi ruperi ductile, caracterizate prin deformaţii plastice apreciabile produse
înaintea şi în timpul realizării fenomenelor de rupere. Categoriile de clasificare a ruperilor
materialelor (pieselor) metalice sunt net corelate; astfel, ruperile fragile se produc prin clivaj
(smulgere), au propagare intercristalină (prin limitele cristalelor care alcătuiesc structura

6
Inflenta concentratorilor asupra starii de tensiune din elementele de constructii

materialului) sau transcristalină (prin grăunţii cristalini care compun structura materialului) şi
prezintă aspect cristalin - strălucitor, iar ruperile ductile se produc prin forfecare,(v. fig. 3.8)
au, de obicei, propagare transcristalină şi prezintă aspect fibros.

Comportarea fragilă sau ductilă la rupere nu este întotdeauna o însuşire intrinsecă a


fiecărui material metalic (o însuşire dependentă numai de compoziţia chimică şi de
caracteristicile structurale ale materialului). Comportarea la rupere poate fi influenţată esenţial
de factorii ce descriu condiţiile solicitării mecanice care determină ruperea:
a) temperatura materialului în timpul solicitării;
b) viteza de solicitare (viteza de aplicare a sarcinilor şi/sau viteza de deformare
a materialului);
c) gradul de triaxialitate al stărilor de tensiuni generate în
materialul supus solicitării, dependent de complexitatea solicitării şi de
prezenţa în material a concentratorilor de tensiuni.
Complexitatea unei solicitări mecanice este determinată de modul în care acţionează
sarcinile (forţele) care o produc şi de tipul efectelor (simple sau combinate) de deformare
realizate (întindere, compresiune, încovoiere, forfecare, torsiune etc.), iar concentratorii de
tensiuni sunt discontinuităţi ale materialului (orificii, crestături, zgârieturi, incluziuni, fisuri
etc.) care determină creşteri locale ale intensităţii tensiunilor generate de solicitările mecanice.
De obicei, se consideră ca factor principal temperatura materialului în timpul
solicitării, iar pragul caracteristic corespunzător acestui factor este denumit temperatură de
tranziţie ductil - fragil , (dacă temperatura materialului solicitat mecanic este t > ttr,
comportarea sa la rupere este ductilă, iar dacă temperatura materialului coboară la t < ttr

7
Inflenta concentratorilor asupra starii de tensiune din elementele de constructii

materialul prezintă o comportare fragilă la rupere). Influenţele celorlalţi doi factori se iau în
considerare prin modificările pe care le produc valorii temperaturii de tranziţie; astfel, mărirea
vitezei de solicitare (solicitarea dinamică sau prin şocuri) şi/sau creşterea gradului de
triaxialitate al stărilor de tensiuni (datorită complexităţii solicitării mecanice sau prezenţei
concentratorilor de tensiuni) determină tendinţa oricărui material metalic spre o comportare
fragilă la rupere şi produce creşterea temperaturii de tranziţie a materialului respectiv
(extinderea domeniului de temperaturi în care materialul manifestă o comportare fragilă la
rupere şi, ca urmare, restrângerea domeniului de temperaturi în care comportarea la rupere a
materialului este ductilă).
Ruperea fragilă este un fenomen greu de diagnosticat (prognozat), care se produce
intempestiv , se propagă cu viteze foarte mari (instabil) şi poate avea urmări catastrofale, în
timp ce ruperea ductilă este un fenomen uşor de detectat, care se produce stabil, după
epuizarea capacităţii de deformare plastică a materialului metalic supus solicitărilor mecanice.
Ca urmare, la proiectarea pieselor metalice destinate aplicaţiilor tehnice se pune condiţia ca
materialul metalic ales pentru confecţionarea acestora să prezinte o comportare ductilă la
rupere pe tot domeniul temperaturilor de exploatare (utilizare) a lor; astfel, dacă domeniul
temperaturilor de exploatare a pieselor are limita inferioară temin, materialul metalic din care
se realizează acestea trebuie să prezinte o temperatură de tranziţie ductil-fragil ttr, care să
asigure îndeplinirea condiţiei:

8
Inflenta concentratorilor asupra starii de tensiune din elementele de constructii

Bibliografie

1. Flinn A. R., Trojan K. P., Engineering materials and their applications,


Houghton Mifflin Company, Dallas Geneva, Illinois, 1986.
2. Geru N., Teoria structurală a proprietăţilor metalelor, Editura Didactică
şi
Pedagogică, Bucuresti, 1980.
3. Mocanu D.R., Safta V. ( coordonatori), Incercarea materialelor.
Incercări
distructive ale metalelor, vol. I, Editura Tehnică, Bucureşti, 1986.
4. Shackelford F. J., Introduction to materials science for engineers,
Macmillan Publishing Company, New York, 1991.
5. Zecheru Gh. Drăghici Gh. Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor ,
vol. 1, Ed. ILEX şi Ed. UPG Ploiesti, 2001.