CAPITOLUL I

COMERCIANTUL–SOCIETATE
COMERCIALĂ

1. Definiţia societăţii comerciale

Comercianţii sunt, potrivit art.1, din Legea 26/1990
“persoanele fizice şi asociaţiile familiale care exercită în mod obişnuit
acte de comerţ, societăţile comerciale, companiile naţionale şi
societăţile naţionale, regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste”.
În legislaţia română nu se defineşte noţiunea de societate
comercială.
Legiuitorul utilizează termenul de societate în două cazuri:
1. contractul de societate reglementat de articolul 1491 Cod civil:
“Societatea este un contract prin care două sau mai multe
persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scop de a împărţi
foloasele ce ar putea deriva”;
2. persoană juridică – societate comercială, reglementată în art.1,
Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, modificată şi
republicată:
“În vederea efectuării de acte de comerţ, persoanele fizice şi
persoanele juridice se pot asocia şi pot constitui societăţi comerciale,
cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi”. Legea nr. 31/1990, privind
societăţile comerciale, modificată şi republicată, reglementează
societatea comercială, fără s-o definească1.

1
M. Scheava, Unele probleme speciale legate de obiectul de activitate al
societăţilor comerciale, în „Dreptul” nr.9/1994, pag.8-15; D. Lupaşcu,
Obiectul de activitate al societăţilor comerciale în „Dreptul” nr.7/1993,
pag.23-34
3
 Asupra terminologiei folosite de legiuitor, şi anume „acte de
comerţ” ne-am expus punctul de vedere şi am optat pentru termenul
de „fapte de comerţ”.
Într-o opinie, se subliniază sfera mai cuprinzătoare a noţiunii
de fapt de comerţ ce are în conţinut atât actul juridic, cât şi faptul
juridic. Legiuitorul pune semnul egalităţii între două noţiuni diferite:
act de comerţ şi faptă juridică în sens larg (care are în conţinut actul
juridic şi faptul juridic - n.a.). Pentru acurateţea limbajului juridic este
de preferat termenul de faptă de comerţ.
Orice definiţie a societăţii comerciale îmbină două categorii
de caractere juridice:
- caractere juridice ce definesc societatea comercială ca fiind
contract de societate;
- caractere juridice ce acordă societăţii comerciale statutul
de instituţie (persoană juridică), desprinse din norme juridice
imperative ale Legii 3/1990.

2. Caracterele juridice comune contractului de societate

civilă şi societăţii comerciale
Societatea comercială îşi are originea în contractul de
societate de unde preia “triplul acord”: membrii asociaţi, pun un ceva
în comun (bunuri, creanţe sau muncă), desfăşoară în comun o
activitate şi împart câştigul realizat şi eventual pierderile să le suporte
împreună.
Următoarele particularităţi sunt comune contractului de
societate şi societăţii comerciale:
a) reprezintă o grupare de persoane, care în temeiul acordului
de voinţă hotărăşte “să pună ceva în comun” (bunuri sau valori).
Subiecţii (membrii asociaţi ai societăţii comerciale şi părţile
contractului de societate) pot fi atât persoane fizice, cât şi persoane
juridice.
Principiul libertăţii de asociere guvernează constituirea
societăţii comerciale. Curtea Supremă de Justiţie a statuat:
,,Constituirea societăţilor comerciale în condiţiile Legii Nr. 31/1990
este dominată de principiul libertăţii de asociere a persoanelor fizice şi

4
juridice. Limitările aduse libertăţii de asociere, prin dispoziţiile
imperative ale legii sunt de strictă interpretare”.1
De exemplu, printr-o dispoziţie imperativă a legii – art.6 alin.
2 din Legea Nr.31/1999 se limitează libertatea de asociere: ,,Nu pot fi
fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau care au
fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals,
uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau
luare de mită, precum şi pentru alte infracţiuni prevăzute de prezenta
lege”.
Calitatea de asociat la societatea comercială nu se confundă cu
aceea de salariat al respectivei societăţi.2
Potrivit art.278 din Legea nr.31/1990 privind societăţile
comerciale, modificată şi republicată, încadrarea salariaţilor la
societăţile comerciale se face pe bază de contract individual de muncă,
cu respectarea legislaţiei muncii şi asigurărilor sociale.
În doctrină s-a pus problema dacă soţii pot participa, fie
împreună, fie separat, ca fondatori sau ca simpli asociaţi la o societate
comercială.
După unele ezitări, şi doctrina şi jurisprudenţa au statuat că nu
există nici un impediment legal, ca soţii să dobândească, fiecare,
calitatea de asociat la aceeaşi societate, cu condiţia ca prin participarea
lor să nu încalce regimul comunităţii de bunuri.
În acest sens s-a prenunţat şi Curtea Supremă de Justiţie: ,,în
cazul înfiinţării unei societăţi comerciale de către soţi, scopul lor este
de a aduce beneficii în căsătorie, de a mări patrimoniul şi deci nu se
poate considera că fapta lor ar contraveni codului familiei, referitor la
drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor.”
Principalele caractere juridice ale contractului de societate,
respectiv ale actului constitutiv, aşa cum este numit de lege contractul
de societate în cazul societăţii comerciale sunt identice: act juridic
plurilateral, sinalagmatic, oneros, comutativ.
Cu privire la caracterul intuitu personae, facem precizarea:
numai actul constitutiv la societăţile comerciale de persoane are acest
1
Curtea Supremă de Justiţie, decizia Nr. 511/3 Noiembrie 1994 în revista
,,Dreptul” Nr.4 din 1995, pag.73
2
Prof. Univ. dr. Mircea Costin, prep. Univ. Mircea Călin Costin, ,, Probleme
teoretice şi practice privind constituirea şi funcţionarea societăţilor
comerciale”, în Revista ,,Dreptul” Nr. 2/1999, pag. 49-62
5
caracter. Societăţile în nume colectiv, în comandită simplă şi
societatea cu răspundere limitată se constituie în baza încrederii
reciproce între asociaţi. Societăţile pe acţiuni şi în comandită pe
acţiuni se constituie în considerarea capitalului necesar pentru buna
desfăşurare a activităţilor comerciale .
Actul constitutiv la societăţile comerciale are caracter solemn:
se încheie de regulă sub semnătură privată. Prin excepţie, pentru
protejarea intereselor terţilor se încheie obligatoriu în formă autentică.
Contractul de societate are caracter consensual: este încheiat valabil
prin simplul acord de voinţă al părţilor. Forma scrisă a contractului de
societate poate fi convenită de părţi, ad probationem.
b) persoanele care s-au grupat se învoiesc să desfăşoare în
comun o activitate, în scopul realizării unor câştiguri – affectio
societatis. Acest liant care îi uneşte pe asociaţi se subînţelege din
economia textelor legale, el nefiind precizat nici în Codul civil, nici în
cel comercial sau legile comerciale speciale.
În lipsa unei asemenea voinţe comune nu este de conceput
constituirea unei societăţi;
c) persoanele grupate convin să împartă între ei beneficiile şi
pierderile suferite. Conform art. 1513 Cod civil, sunt nule contractele
de societate prin care unul sau mai mulţi asociaţi îşi stipulează
totalitatea câştigurilor sau prin care aceştia sunt scutiţi de a participa la
pierderi. În acest sens se afirmă ca fiind nule clauzele leonine (partea
leului). În articolele 7 şi 8, din Legea nr. 31/1990, se prevede
obligativitatea menţionării în actul constitutiv: “[…] f) partea fiecărui
asociat la pierderi şi beneficii”, respectiv “ k) modul de distribuire a
beneficiilor şi de suportare a pierderilor”.

3. Caracterele juridice ale societăţii comerciale, persoană

juridică
Aceste caractere juridice se desprind din normele imperative
prevăzute în Legea 31/1990.
Societatea comercială îşi are originea în contractul de
societate civilă. În contextul dezvoltării deosebite a comerţului, statul
este interesat de implicaţiile activităţii comerciale asupra mediului
social. Intervenţia statului în constituirea şi funcţionarea societăţilor
comerciale este o realitate oglindită de numeroase reglementări cu
caracter imperativ.
6
 Societatea comercială a părăsit treptat terenul contractual şi a
devenit o instituţie distinctă, cu personalitate juridică, cu trăsături
proprii.
Ca instituţie, societatea comercială se caracterizează prin:
- procesul de constituire şi funcţionare este reglementat prin
lege, condiţiile de fond şi formă fiind restrictive;
- obiectul de activitate societăţile comerciale este limitat
numai “în vederea efectuării de acte de comerţ”. Contractul de
societate din dreptul civil îşi propune ca obiect “acela la care părţile se
obligă”, practic o paletă largă de activităţi, cu excepţia celor
comerciale.
- personalitate juridică – Societăţile comerciale, spre
deosebire de contractele de societate din dreptul civil, au personalitate
juridică: în art.1 din Legea 31/1990, se prevede: “Societăţile
comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române”.

4. Aporturile asociaţilor
Noţiunea de aport
În art. 15 şi 65, din Legea 31/1990, se stabilesc felurile
aportului şi modul de transmitere către societatea comercială, fără a se
defini aportul.
Potrivit art.1491 Cod civil, cu referire la contractul de
societate, două sau mai multe persoane “se învoiesc să pună ceva în
comun”.
În art. 1492, alineatul 2 Cod civil, se arată: “Fiecare membru
al unei societăţi (n.a. = contractul de societate) trebuie să pună în
comun sau bani sau alte lucruri (n.a = bunuri) sau industria sa.” (n.a
= noţiunea de industrie este folosită în sensul “prestaţie în muncă”).
Textele legale citate conduc la definirea noţiunii de aport.
Într-un sens, din expresia “trebuie să pună” rezultă că prin
aport înţelegem un raport juridic de obligaţii în care asociatul (debitor)
are obligaţia de a da ceva societăţii comerciale (creditor), obligaţie ce,
la nevoie, se execută prin forţa de constrângere a statului.
Un alt sens, termenul de “aport” priveşte bunul ce constituie
obiectul obligaţiei de a aduce “ceva” la societatea comercială, în
condiţiile legii şi ale actului constitutiv, pentru a forma sau a majora

7
capitalul social, în schimbul unor fracţiuni din acesta, numite părţi de
interes, acţiuni sau părţi sociale.

Obiectul aportului
Potrivit textului art.1492, al. 2 Cod civil, aportul constă în
bani sau alte lucruri sau industria sa.
Este justificată opinia după care aporturile se grupează în
două categorii: bunuri şi industria sa. Banii, după cum se ştie, sunt
bunuri mobile corporale, de gen, fungibile, consumptibile, supuşi
principiului nominalismului.

Aportul în numerar
În art.15, Legea 31/1990 se prevede: “aporturile în numerar
sunt obligatorii la constituirea oricărei forme de societate”.
Din interpretarea textului sus-menţionat şi a prevederilor
Legii 31/1990, ce constituie dreptul comun în materie, aportul în
numerar este obligatoriu:
- la cele cinci forme juridice de societate comercială;
- la orice societate cu caracter comercial, în afara celor expres
reglementate de Legea 31/1990, ca de exemplu: societăţi bancare, de
asigurare – reasigurare etc. Fără bani, chiar din momentul constituirii,
societăţile comerciale nu-şi pot realiza scopul: organizarea în comun a
unei activităţi de producţie, de prestări servicii sau de executări de
lucrări.
Aportul asociaţilor în numerar nu este purtător de dobânzi
(art.68, Legea 31/1990). Asociatul este obligat la plata dobânzilor
legale, din ziua în care trebuia să facă vărsământul.

Aportul în natură
Aportul în natură constă în bunurile pe care asociatul le aduce
la societatea comercială pentru constituirea capitalului social. Bunurile
aduse ca aport în natură pot fi: imobile (teren, construcţie), mobile
(utilaje, autovehicule, agregate, linii tehnologice, diferite materii şi
materiale necesare procesului de producţie, circulaţie a mărfurilor,
prestări de servicii şi efectuarea de lucrări), corporale (cele de mai sus)
şi incorporale (fond de comerţ).
Aporturile în natură sunt admise la toate formele de societate
(societăţi comerciale, societăţi bancare, asigurare – reasigurare etc.).
8
 Aporturile în natură se realizează prin transferarea drepturilor
corespunzătoare şi predarea efectivă către societatea comercială, a
bunului în stare de utilizare.
Privitor la bunul aportat, asociaţii au două posibilităţi.
Prima posibilitate constă în transferul dreptului de proprietate
asupra bunului aportat şi se realizează atunci când asociaţii stabilesc în
actul constitutiv acest lucru. Când în actul constitutiv nu se stipulează
nimic cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra
aportului, acesta devine proprietatea societăţii comerciale, din
momentul înmatriculării ei în Registrul comerţului (art.65 alin.1 Legea
nr.31/1960).
Transferul dreptului de proprietate a bunurilor aport în natură
către societate pune problema transferului riscurilor. Legea
nr.31/1990, sub acest aspect nu face nici o precizare.
Riscurile privesc: bunul aportat şi actul constitutiv
(contractul) încheiat.
Referitor la riscurile pieirii fortuite a bunului aportat, între
momentul asumării obligaţiei de a aduce aportul şi data vărsământului
potrivit regulii res perit domino (riscul aparţine proprietarului)
asociatul pus în imposibilitatea să aducă bunul la societatea
comercială, deoarece acesta a pierit într-o împrejurare fortuită (de ex.:
inundaţie, trăsnet, incendiu etc.) are obligaţia să aducă un altul,
deoarece are calitatea de proprietar până la data înmatriculării
societăţii comerciale în Registrul comerţului. Şi după această dată îi
revine aceeaşi obligaţie, deşi nu mai este proprietar. Soluţia este
fundamentată într-o opinie pe prezumţia că asociaţii au înţeles să
deroge de la regimul juridic instituit prin art.971 şi 1295 Cod civil,
regim ce permitea ca societatea comercială, în calitate de proprietar să
suporte acest risc, şi pe cale de consecinţă asociatul, deşi nu a
contribuit cu nimic la formarea capitalului social, dobândea această
calitate1.
Într-o altă opinie, fără să se distingă între riscul pieirii fortuite
a lucrului şi riscul contractual, se susţine că: „dacă bunul piere înainte

1
I. Turcu, Teoria şi practica dreptului comercial român, vol.I. Ed. Lumina
Lex, Bucureşti, 1998, pag.254
9
de înmatricularea societăţii, riscul este suportat de către asociat; el va
fi obligat să aducă în societate un alt bun ori un aport în numerar”1.
Un alt autor2 susţine: „Dacă, însă, este vorba despre un bun
individual determinat şi acesta piere în intervalul dintre înmatricularea
societăţii şi data stabilită pentru vărsământ, riscul va fi suportat de
către societate ca proprietar. Astfel, asociatul va avea toate drepturile
ce decurg din această calitate fără ca, în realitate să fi contribuit cu
ceva la formarea capitalului social”.
Apreciem că, suportarea riscurilor pieirii fortuite a lucrului,
după data înmatriculării societăţii comerciale, revine asociatului, prin
derogare de la dreptul civil (ar reveni societăţii comerciale care a
devenit proprietara bunului de la data înmatriculării). Principalul
argument constă în interpretarea coroborată a textului art.65 şi 15 din
Legea nr.31/1990. Astfel, în art.65 se stabileşte: „asociatul care
întârzie să depună aportul social (în ipoteza noastră bunul pierit fortuit
necesită timp pentru procurarea altuia sau a unui echivalent bănesc)
este răspunzător de daunele pricinuite.” De asemenea, art.15: „aceste
aporturi se realizează (...) prin predarea efectivă către societate a
bunurilor (...).”
Referitor la suportarea riscurilor contractului (actului
constitutiv) în tăcerea legii, se aplică dreptul comun (dreptul civil) în
materie, (art.1 Cod comercial: „(...) Unde ea (legea de faţă, legea
comercială) nu dispune, se aplică Codicele civil”.
Regula de drept civil stabileşte că riscurile contractuale (de
ex.: pentru încheierea contractului, în cazul de faţă, actul constitutiv,
părţile pot avansa unele cheltuieli – de deplasare, cazare, procurare a
titlurilor juridice în baza cărora deţin bunul aportat etc.) aparţin
debitorului obligaţiei imposibil de executat. În consecinţă, asociatul
care nu poate aduce aportul pierit din cauză de forţă majoră, va purta
şi riscul contractului.
Bunul devenit proprietatea societăţii comerciale nu poate fi
urmărit de creditorii personali ai asociatului. Ei îşi exercită dreptul de

1
Prof.dr.Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. All, 1998,
pag.147
2
Marius Şcheaua, Legea societăţilor comerciale, nr.31/1990 comentată şi
adnotată, All Beck, 2000, pag.145

10
urmărire numai asupra beneficiilor ce se cuvin asociatului, şi asupra
părţii ce i se cuvine asociatului, după lichidare.
Când asociatul aduce ca aport pentru constituirea capitalului
social un bun mobil sau imobil, între asociat şi societate comercială se
aplică regulile juridice ale vânzării – cumpărării (asociatul este
“vânzător”, societatea comercială este “cumpărător”).
Astfel, asociatul este obligat:
- să predea bunul constituit ca aport, la care se adaugă două
obligaţii accesorii: să suporte cheltuielile legate de predarea lucrului
(măsurare, cântărire, numărare) şi să conserve bunul până la predare;
- să garanteze contra evicţiunii. Această obligaţie înseamnă să
asigure societăţii comerciale liniştita posesiune a bunului adus ca
aport şi să înlăture orice cauză anterioară predării care ar fi de natură a
pune în discuţie, dreptul de proprietate transmis;
- să garanteze contra viciilor ascunse - Asociatul trebuie să
asigure societăţii comerciale calitatea lucrului predat. El răspunde faţă
de societatea comercială când bunul nu este corespunzător destinaţiei
sale economice ori îşi pierde valoarea de întrebuinţare ca urmare a
unor vicii ascunse .
Societatea comercială în schimbul aportului, este obligată:
- să acorde asociatului părţi din capitalul social numite părţi
de interes (societatea în nume colectiv, societatea în comandită
simplă), acţiuni (societatea pe acţiuni, societatea în comandită pe
acţiuni), părţi sociale (societatea cu răspundere limitată), obligaţie
specifică neîntâlnită în contractul de vânzare-cumpărare;
- să ia în primire aportul adus;
- să suporte cheltuielile aducerii bunului ca aport.
Evaluarea aportului în natură se face astfel:
În actul constitutiv, la societatea în nume colectiv, societatea
în comandită simplă şi societatea cu răspundere limitată, asociaţii vor
face precizări privind “valoarea aportului în natură şi modul
evaluării”.
La societatea pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată,
actul constitutiv cuprinde “valoarea bunurilor constituite ca aport în
natură în societate, modul de evaluare”. Se înţelege evaluarea în bani a
aportului. Evaluarea aportului se face de asociatul care aduce aportul,
în bază de documente, de comun acord de către membrii asociaţi, de
experţi, atunci când s-a stabilit astfel.
11
 Cu privire la evaluarea aportului în natură la societatea pe
acţiuni, legiuitorul este sever. În art.37, Legea 31/1990, judecătorul
delegat este obligat, ca în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii,
să numească unul sau mai mulţi experţi din lista de experţi autorizaţi,
care vor întocmi un raport în 15 zile în care se descrie fiecare bun
aportat şi modul de evaluare a acestuia. De asemenea se va evidenţia
dacă valoarea acestuia corespunde numărului şi valorii acţiunilor
acordate în schimb. Pentru bunurile mobile noi va fi luată în
considerare factura.
A doua posibilitate a asociaţilor privind aportul în natură
pentru constituirea capitalului social constă în transferul dreptului de
folosinţă asupra bunului aportat. Asociaţii pot opta în actul constitutiv
pentru această ipoteză. Bunul rămâne în proprietatea asociatului,
societatea comercială dobândind pe durata societăţii un drept de
folosinţă asupra bunului.
Se apreciază că în acest caz sunt aplicabile regulile privind
uzufructul.
Astfel, societatea comercială este obligată:
- să procedeze la inventarierea bunurilor mobile şi la
constatarea stării materiale în care se află imobilele şi să avanseze
eventualele cheltuieli legate de aceste operaţiuni;
- să se folosească de aport ca un bun proprietar (face acte de
conservare şi întreţinere a bunului, să-l înştiinţeze pe asociat de orice
tulburare a dreptului de posesie şi folosinţă, să suporte sarcinile
lucrului cum sunt impozitele, cheltuielile de judecată ocazionate de
litigiile ivite în legătură cu folosinţa bunului);
- să conserve substanţa aportului;
- să restituie aportul la lichidarea societăţii comerciale.
Societatea comercială are asupra bunului aportat un drept de
posesie şi folosinţă.
Asociatul, care a transferat societăţii comerciale dreptul de
folosinţă asupra bunului aportat, are următoarele drepturi, fără a
aduce atingere drepturilor societăţii comerciale :
- să înstrăineze bunul aportat, dobânditorului revenindu-i
obligaţia să respecte statutul juridic de bun aportat, până la lichidarea
societăţii comerciale;
- să greveze bunul cu ipotecă sau alte sarcini reale;

12
 - să exercite toate acţiunile prin care se apără dreptul de
proprietate.
Asociatul are următoarele obligaţii:
- să nu împiedice societatea comercială în exerciţiul liber şi
deplin al drepturilor ce–i revin asupra bunului aportat: drept de
posesie şi folosinţă;
- să despăgubească societatea comercială când prin fapta sa a
micşorat valoarea dreptului de folosinţă asupra bunului aportat;
- să facă reparaţiile mari ale bunului adus ca aport.

Aportul în creanţe
Prin creanţă se înţelege dreptul creditorului de a cere
debitorului său să dea, să facă sau să nu facă ceva, sub sancţiunea
forţei coercitive a statului.
Creanţa unui asociat, potrivit art.15, alineatul 3, Legea
31/1990, poate constitui obiectul aportului la societatea comercială.
De exemplu: un asociat are de primit o creanţă (o sumă de 100
milioane de lei) pe care o duce ca aport la constituirea societăţii
comerciale.
Aporturile în creanţe nu se admit la societatea pe acţiuni
constituită prin subscripţie publică, societatea în comandită pe acţiuni
şi societatea cu răspundere limitată (articolul 15, alineatul 3, Legea
31/1990).
La societatea în nume colectiv şi societatea în comandită
simplă, deşi legea nu interzice, din considerente practice (membrii
asociaţi au nevoie în activitatea viitoare de realitatea unui capital
social, nu de posibilitatea virtuală a constituirii lui), asemenea aporturi
sunt rare.
Creanţele implică o doză de incertitudine sub aspectul valorii
şi realizării lor, iar atunci când sunt dubioase asemenea creanţe
afectează realitatea capitalului social şi pot duce la fraudarea
creditorilor şi a celorlalţi subscriitori. Acolo unde au fost admise,
legiuitorul le-a înconjurat de precauţiuni pentru a limita riscurile
inerente creanţelor.
În ipoteza aporturilor în creanţe la societatea în nume colectiv
şi societatea în comandită simplă, legiuitorul a impus condiţii
suplimentare, comparativ cu regulile generale privind cesiunea de
creanţă din dreptul civil.
13
 Astfel, în dreptul civil, cel ce înstrăinează o creanţă (cedentul)
are două obligaţii:
- să garanteze existenţa creanţei la data cesiunii;
- să garanteze validitatea ei.
În dreptul comercial, art.84, Legea 31/1990, cere mai mult:
„asociatul, care a depus ca aport una sau mai multe creanţe, nu este
eliberat cât timp societatea nu a obţinut plata sumei pentru care au
fost aduse”. Când societatea l-a urmărit pe debitor şi nu a obţinut plata
sumei, asociatului îi revin trei obligaţii:
- să aducă suma datorată;
- să plătească eventualele daune patrimoniale produse ca
urmare a neaportării creanţei;
- să plătească dobânda legală din ziua scadenţei creanţelor.
Se apreciază că, deşi condiţiile restrictive privind aportul în
creanţe sunt precizate în art.84, articol ce se referă în mod expres la
societatea în nume colectiv şi societatea în comandită simplă, ele sunt
aplicabile şi acolo unde creanţele se admit ca aport la capitalul social:
societatea pe acţiuni constituită simultan.
Un autor pune o întrebare cu urmări practice evidente: aportul
în creanţe este un aport în numerar sau în bunuri? Dacă este aport în
numerar se aplică regulile juridice arătate (nu este purtător de dobânzi;
se plătesc dobânzile legale din ziua vărsământului), dacă este aport în
bunuri, atunci se pune problema evaluării creanţei în condiţiile art. 37,
Legea 31/1990, de către experţi. Experţii se vor pronunţa asupra
certitudinii creanţei.

S.N.C. S.C.S. S.A. S.C.A. S.R.L.

Numerar obligatorii la toate formele juridice de societate

Natură admise la toate formele juridice de societate

Industrie admise admise pentru Nu Admise pentru Nu

asociaţii asociaţii
comanditaţi comanditaţi

Creanţe admise admise admise numai la Nu Nu

S.A. constituite
simultan

14
 Aportul în industrie
Prin industrie înţelegem prestaţia în muncă, (activitatea
desfăşurată de un asociat) promisă să o presteze în viitoarea societate
comercială.
Prevederile art.15, alin. 4, Legea 31/1990 stabileşte
“prestaţiile în muncă nu pot constitui aport la formarea capitalului
social”.
Prin excepţie, la societăţile de persoane – societatea în nume
colectiv şi societatea în comandită simplă (numai în ceea ce priveşte
pe asociaţii comanditaţi) – sunt permise aporturile ce constau în
munca asociaţilor, dar - atenţie - nu cu titlu de aport la formarea
capitalului social, ci cu titlu de aport social.
Soluţia este justificată de faptul că munca ce o va desfăşura
asociatul pentru societatea comercială viitoare nu poate să se
constituie în gaj pentru creditorii sociali, aşa cum se întâmplă în cazul
capitalului social.
Aportul social (prestaţiile în muncă) dă dreptul asociaţilor să
participe, potrivit actului constitutiv, la împărţirea beneficiilor şi a
activului social, rămânând totodată obligaţi la pierderi.
Cu privire la aporturile aduse la constituirea societăţii
comerciale, în doctrină s-a admis că bunurile proprii ale fiecărui soţ
pot constitui fără restricţii obiect de aport la capitalul social, soţii fiind
liberi să dispună de acestea.1
Cu privire la bunurile comune ale soţilor, într-o opinie,
acestea nu pot fi aduse ca aport, chiar dacă ambii soţi ar fi membri
asociaţi la aceeaşi societate comercială. Potrivit Legii Nr. 31/1990, în
actul constitutiv se face menţiune de ,,aportul fiecărui asociat”, lucru
ce presupune individualizarea acestuia. În temeiul art. 30 alin.2 din
Codul familiei, convenţia prin care unul din soţi acceptă ca celălalt soţ
să aducă ca aport la capitalul social bunuri comune, este nulă. Soluţia
ar fi ca soţii să procedeze, înainte de a deveni membrii asociaţi la o
societate comercială, la împărţirea comunităţii de bunuri.2
Într-o altă opinie, se consideră că soţii pot aduce ca aport la
societate un bun comun, fără a avea nevoie de consimţământul

1
O. Căpăţână, Societăţile comerciale, Ed. LuminaLex, Bucureşti, 1996, pag.
138
2
Ibidem
15
celuilalt soţ, deoarece nu este cazul unui imobil, teren sau construcţie.1
Un autor justificând această opinie apreciază că regimul
matrimonial al comunităţii de bunuri, ocrotirea lui nu trebuie să se
transforme într-o îngrădire a principiului libertăţii comerţului, expres
consacrat în Constituţie în art.134 alin.1 lit.a): ,,Statul trebuie să
asigure libertatea comerţului”.
În practica Curţii Supreme de Justiţie, se regăseşte ideea că
soţii sunt liberi la constituirea societăţii comerciale să participe atât cu
bunuri proprii, cât şi cu bunuri comune: ,,Din prevederile Legii Nr.
31/1990 nu rezultă necesitatea separării de patrimoniu în cazul în care
unul dintre soţi a dobândit calitatea de asociat într-o societate
comercială. Nu este deci necesar să se facă dovada că aportul este
prorpietatea personală a subscriitorului sau să se procedeze la un
partaj judiciar între părţi, anterior subscrierii”.2

Procedura efectuării aportului

Procedura efectuării aportului cuprinde următoarele
operaţiuni:
1. În actul constitutiv se face menţiuni cu privire la aportul
asociaţiilor.
La societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni la
constituire, capitalul social subscris şi vărsat de fiecare acţionar nu va
putea fi mai mic de 30% din cel subscris, restul va trebui vărsat în
termen de 12 luni de la înmatriculare.
La societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă
şi societatea cu răspundere limitată, actul constitutiv cuprinde:
- aportul fiecărui asociat, în numerar sau în natură;
- valoarea aportului în natură şi modului de evaluare;
- data la care se va vărsa integral aportul tuturor asociaţilor.
2. Semnarea actului constitutiv de către membrii asociaţi dă
naştere obligaţiei de aport sau subscriere la capitalul social.
3. Executarea obligaţiei de aport asumate prin semnarea
actului constitutiv se numeşte vărsământ (“vărsarea capitalului”) şi ea

1
Stanciu D. Cărpenaru, op. citată, pag. 165
2
Curtea Supremă de Justiţie, Secţia comercială, decizia nr. 178/6 octombrie
1992 în revista ,,Dreptul” Nr. 9/1993, pag.84
16
poate avea loc fie anterior momentului înregistrării societăţii
comerciale, fie la termenele stabilite în actul constitutiv.
Într-o opinie (I. Băcanu) se apreciază că termenul limită fixat
de legiuitor pentru vărsarea în totalitate a aportului este o chestiune de
competenţa exclusivă a membrilor asociaţi, ei fiind chemaţi să decidă,
în funcţie de obiectul, perspectivele şi nevoile financiare ale societăţii,
data sau datele vărsării restului de capital. Termenul limită de 12 luni
este mult prea scurt, un astfel de termen existând şi în alte legislaţii,
dar este mult mai realist comparativ cu 5 ani în legea franceza.
Directiva a II., nr.77/1991 CE a Comunităţii Economice Europene din
13 decembrie 1997, a stabilit un termen de cel mult 5 ani (art.9 alin.2).
Privind executarea obligaţiei de aport, asociatul poate:
a) să execute obligaţia de aport la formarea capitalului social;
b) să întârzie în depunerea aportului; Dacă s-a produs un
prejudiciu, prin acţiune civilă intentată de societatea comercială
asociatul răspunde contractual în condiţiile dreptului civil şi plăteşte
despăgubiri;
Dacă aportul este în numerar, plăteşte dobânzi legale din ziua
în care trebuia să facă vărsământul (dobânzile curg de drept); soluţia
diferă de dreptul civil unde plata dobânzilor se face din ziua chemării
în judecată;
Interpretarea textului art.65 alin.2: ,,(...) dacă aportul a fost
stipulat în numerar (asociatul n.a.) este obligat şi la plata dobânzilor
legale din ziua în care trebuia să facă vârsământul” a dat naştere în
doctrina dreptului comercial la opinii diverse, privind cumulul
dobânzilor legale cu despăgubirile datorate pentru prejudiciul cauzat.
Într-o opinie, s-a apreciat că plata dobânzilor legale se
datorează în principal în cazul aporturilor în numerar şi numai dacă
acestea nu au fost îndestulătoare se apelează în subsidiar, la plata
daunelor interese1.
Într-o altă opinie: „indiferent de obiectul aportului, dacă
asociatul nu a respectat termenele de efectuare a aportului şi prin
aceasta a cauzat societăţii anumite prejudicii el este obligat la plata de
despăgubiri, în condiţiile dreptului comun. Pentru cazul când aportul a

1
O. Căpăţână, Societăţile comerciale, ed. II. actualizată şi integrată, Ed.
Lumina Lex, 1994, pag.211
17
fost stipulat în numerar, asociatul este obligat şi la plata dobânzilor
legale din ziua în care trebuia să facă vărsământul”.
Apreciem că această opinie este întemeiată, înainte de toate,
pe textul legii. În art.65 alin.2 din Legea nr.31/1990 se prevede mai
întâi obligaţia generală ce revine oricărui asociat: “asociatul care
întârzie să depună aportul social este răspunzător de daunele
pricinuite” şi apoi situaţia de excepţie: „dacă aportul a fost stipulat în
numerar este obligat la plata dobânzilor legale din ziua în care
trebuia să facă vărsămintele”.
În concluzie, legea adaugă la obţinerea de daunele interese în
cazul prejudiciilor provocate societăţii comerciale prin întârzierea
aducerii aportului social şi plata dobânzilor legale.
c) să nu aducă aportul la care s-a obligat, deşi a fost pus în
întârziere.
La societatea în nume colectiv, societatea în comandită
simplă, societatea în comandită pe acţiuni (în cazul asociatului
comanditat) şi societatea cu răspundere limitată, poate fi exclus din
societate (art.217, alin.1, Legea 31/1990) prin hotărâre judecătorească,
la cererea societăţii sau a oricărui asociat.
În cazul societăţilor pe acţiuni, când acţionarii nu au efectuat
plata vărsămintelor pe care le datorează la termenele prevăzute (la
constituirea societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică fiecare
acceptant să verse în numerar jumătate din valoarea acţiunilor
subscrise şi la societatea pe acţiuni constituită simultan, capitalul
social subscris, vărsat de fiecare acţionar, nu va putea fi mai mic de
30% din cel subscris) societatea îi va invita să-şi îndeplinească această
obligaţie, printr-o somaţie colectivă, publicată de două ori, la un
interval de 15 zile, în Monitorul Oficial al României, Partea IV, şi
într-un ziar de largă răspândire. Când, nici în urma acestei somaţii,
acţionarii nu vor efectua vărsămintele, consiliul de administraţie va
putea decide fie urmărirea acţionarilor pentru vărsămintele restante,
fie anularea acestor acţiuni nominative.

Capitalul social
Aporturile aduse de asociaţi la constituirea societăţii
comerciale reprezintă în totalitatea lor, în expresie valorică, capitalul
social al societăţii comerciale (sau capitalul nominal).

18
 Capitalul social al societăţii pe acţiuni şi al societăţii în
comandită pe acţiuni nu poate fi mai mic de 25.000.000 lei. El se
divide în acţiuni a căror valoare nominală nu va putea fi mai mică de
1000 lei.
Guvernul va putea modifica anual, prin hotărâre, valoarea
minimă a capitalului social, ţinând seama de rata inflaţiei, astfel încât,
până la data de 31 dec.2005 capitalul social să fie mai mic decât
echivalentul în lei al sumei de 25.000 Euro.
Capitalul social al societăţii cu răspundere limitată nu poate fi
mai mic de 2.000.0000 lei şi se divide în părţi sociale egale ce nu pot
fi mai mici de 100.000 lei. Părţile sociale se distribuie fiecărui asociat
proporţional cu cota de participare la formarea capitalului social.
Capitalul social poate fi caracterizat din punct de vedere
economic şi juridic.
Din punct de vedere economic, reprezintă o valoare, stabilită
de comun acord de asociaţi, apreciată ca fiind îndestulătoare pentru
desfăşurarea în comun a activităţii comerciale. Are o semnificaţie
contabilă şi reprezintă o cifră convenită de asociaţi, care se regăseşte
în valoarea aporturilor aduse de asociaţi.
Din punct de vedere juridic, valoarea convenită pentru a
reprezenta capitalul social se constituie în gajul general prin care
societatea comercială garantează obligaţiile asumate faţă de creditorii
săi. Capitalul social se materializează în aporturile aduse de asociaţi şi
după începerea activităţii comerciale se asigură dintr-o parte a
bunurilor ce constituie patrimoniul societăţii comerciale, până la
concurenţa valorii contabile a capitalului social.
Aceste valori patrimoniale pot deveni obiectul contractului de
gaj. Creditorii societăţii comerciale stabilesc raporturi comerciale cu
societatea comercială până la limita capitalului social, garanţia
executării obligaţiilor asumate de societatea comercială..
În acest sens, legiuitorul a precizat în art.3, Legea 31/1990:
„obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social.”
Se subliniază astfel caracterul subsidiar a răspunderii
asociaţilor pentru obligaţiile societăţii comerciale în baza căruia
creditorii au obligaţia să urmărească mai întâi bunurile debitorului
principal, şi numai apoi, până la concurenţa datoriei, bunurile
debitorilor secundari.

19
 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.32/1997, care a
modificat Legea nr.31/1990, prin art.3 alin.2, se pare, aduce atingere
răspunderii subsidiare a asociaţilor pentru obligaţiile societăţilor
comerciale, deoarece prevede: „creditorii societăţii se vor îndrepta
mai întâi împotriva acesteia pentru obligaţiile ei şi numai dacă
aceasta nu le plăteşte în termen de cel mult 15 zile de la data punerii
în întârziere se vor putea îndrepta împotriva acestor asociaţi”.
Într-o opinie, (S.D. Cărpenaru) răspunderea asociaţilor se
instituie „fără ca creditorii sociali să fie obligaţi să acţioneze în
judecată societatea şi să pună în executare silită hotărârea obţinută
împotriva acesteia”. Acest lucru „goleşte de conţinut caracterul
subsidiar al răspunderii asociaţilor”. „După părerea noastră, pentru
nerespectarea obligaţiilor sociale, răspunderea trebuie să aparţină
societăţii şi numai dacă creditorii sociali nu pot fi satisfăcuţi prin
urmărirea patrimoniului societăţii, se va angaja răspunderea
asociaţilor”.
Un autor (I. Băcanu) apreciază prevederile art.3 alin.2 ca fiind
deosebit de utile pentru apărarea intereselor terţilor şi a creditului, a
securităţii dinamicii a circuitului comercial.
Caracterele juridice ale capitalului social sunt:
- capitalul social convenit de asociaţi la constituirea societăţii
comerciale rămâne acelaşi pe toată durata acesteia. În condiţiile legii,
acesta poate fi majorat sau micşorat, raportat la mersul activităţii
comerciale.
- capitalul social este intangibil, în sensul că nu poate fi folosit
pentru plata dividendelor. Asociaţii trebuie să urmărească ca în
patrimoniul societăţii comerciale să existe în permanenţă valori
patrimoniale care să acopere valoarea contabilă stabilită a capitalului
social.
Capitalul social trebuie să existe în realitate în sensul ca
asociaţii să fi efectuat în totalitate aporturile la care s-au obligat.
Această particularitate asigură funcţia de gaj a capitalului social.
În timpul exercitării comerţului, capitalul social se foloseşte în
activitatea societăţii. La sfârşitul anului financiar–contabil, asociaţii au
obligaţia reîntregirii capitalului social ca valoare contabilă, iar dacă
interesele o cer, de comun acord pot să-l reducă.

20
 Dacă se constată o pierdere a activului net, capitalul social va
trebui reîntregit sau redus înainte de a se putea face vreo repartizare
sau distribuire de profit (art.69 din Legea nr.31/1990).
Capitalul social, în expresie contabilă, se divide în fracţiuni
egale numite părţi de interes (societatea în nume colectiv, societatea în
comandită simplă), părţi sociale (societatea cu răspundere limitată) şi
acţiuni (societatea pe acţiuni, societatea în comandită pe acţiuni) şi se
acordă fiecărui asociat în funcţie de aportul adus. De exemplu: în
cazul unei societăţi cu răspundere limitată, capitalul social s-a
convenit să fie de 50 milioane lei şi este alcătuit de aporturile aduse de
asociatul A în valoare de 10 milioane, asociatul B în valoare de 15
milioane şi asociatul C în valoare de 25 milioane. Capitalul social se
împarte în zece părţi sociale, fiecare în valoare de 5 milioane lei.
Asociatul A primeşte două părţi sociale, asociatul B primeşte trei părţi
sociale şi asociatul C primeşte cinci părţi sociale.

Capitalul social şi patrimoniul

Noţiunea de patrimoniu nu se confundă cu noţiunea de capital
social.
Patrimoniul este o universalitate de drept, stabilit prin lege, ce
cuprinde, în expresie contabilă activul social (adică bunurile care au
intrat în societatea comercială la constituire – aporturile, şi bunurile ce
se dobândesc pe parcursul activităţii comerciale) şi pasivul social
(cuprinde obligaţiile comerciale şi civile ale societăţii comerciale).
Principalele deosebiri între capitalul social şi patrimoniu sunt:
- capitalul social este o expresie valorică a tuturor aporturilor
aduse de asociaţi; patrimoniul este o universalitate juridică stabilită de
lege;
- capitalul social este fix, pe toată durata societăţii comerciale,
cu excepţiile mai sus precizate; patrimoniul are o sferă de cuprindere
mai largă sau mai restrânsă, în funcţie de eficienţa activităţii
comerciale.

21
 5. Affectio societatis
Affectio societatis este elementul psihologic care stă la baza
asocierii celor interesaţi, voinţa comună de a desfăşura împreună
faptele de comerţ ce constituie obiectul activităţii comerciale.
Din economia articolelor 1491 şi 1492 Cod civil, se înţelege
că persoanele ce se învoiesc să pună ceva în comun cu scopul de a
împărţi foloasele ce ar putea deriva, desfăşoară împreună o activitate.
Acest element nu este consacrat expesis verbis în legislaţia
comercială.
Doctrina şi practica judiciară au definit affectio societatis,
iniţial, prin accentul pus pe elementele contractuale identificând
affectio societatis cu o colaborare voluntară activă şi egală a
membrilor asociaţi apoi pe convergenţa de interese ale tuturor
asociaţilor, pentru ca acum să se accepte că ea presupune “intenţia de
colaborare voluntară a asociaţilor, de a lucra în comun, suportând
toate riscurile activităţii comerciale”. 1
Intenţia de a colabora a membrilor societăţii comerciale se
materializează în interesul fiecăruia de a participa la obţinerea şi
împărţirea câştigului.
Affectio societatis presupune:
- participarea membrilor asociaţi la activitatea societăţii
comerciale în mod activ şi interesat.Dreptul de a participa la viaţa
societăţii comerciale este consfinţit prin lege
- interesele asociaţilor, deşi diferite, converg spre un ţel
anume: obţinerea şi împărţirea beneficiilor
- asociaţii, de regulă, se află pe o poziţie de egalitate a
voinţelor juridice.

6. Realizarea şi împărţirea beneficiilor

Actul constitutiv la societăţile de persoane şi de capitaluri
cuprinde partea fiecărui asociat la pierderi şi beneficii (modul de
distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor).
Legea nr.31/1990 nu defineşte noţiunea de beneficii.
Într-o definiţie acceptată în doctrina dreptului comercial (I.L.
Georgescu, St. D. Cărpenaru) „beneficiul poate consta fie dintr-un
câştig concret, evaluabil în numerar, care poate face obiectul unei
1
Stanciu D. Cărpenaru, op. citată, pag. 153
22
împărţeli materiale, fie în servicii sau bunuri, procurate de societate, în
condiţii mai avantajoase decât acelea ce s-ar obţine individual1.
La definirea legală a dividendului (este noţiunea folosită
pentru beneficiu la societăţile pe acţiuni şi constă în cota-parte din
beneficiu ce se va plăti fiecărui asociat), doctrina de drept comercial
adaugă “dreptul asociaţilor de a obţine o cotă-parte din beneficiul
realizat de societate prin efectuarea actelor comerciale, întrucât, la
înfiinţarea ei, fiecare asociat a dat aportul său şi scopul de a obţine un
anumit avantaj (beneficiul) ”1)
În aceeaşi idee, Curtea Supremă de Justiţie, în decizia
numărul 191/20.02.1996 a secţiei comerciale, a precizat. “beneficiile
cuvenite asociaţilor” 2)
Caracterele juridice ale beneficiilor sunt:
- beneficiile sunt drepturi ale asociaţilor, la partea din
beneficiul obţinut: “Dreptul la dividende fiind un drept social
fundamental al unui asociat, acesta nu poate fi înstrăinat prin
convenţia părţilor” 3);
- beneficiile au caracter anual (periodic);
- beneficiile au caracter incert, pentru că legea precizează: “nu
se vor distribui dividendele decât din beneficiile reale”. Este posibilă
lipsa unor beneficii reale, deci şi neacordarea dividendelor;
- valoarea individuală a beneficiilor este în funcţie de valoarea
totală a beneficiilor obţinute.

Obiectul beneficiilor
Iniţial s-a apreciat că beneficiile se evaluează în bani.
Ulterior, prin Ordonanţa Guvernului numărul 26/1995, privind
impozitul pe dividende, sfera noţiunii de dividend s-a extins
înţelegându-se orice distribuire în bani sau bunuri în natură, în
favoarea asociaţilor pe baza bilanţului contabil anual şi a contului de
profit şi cheltuieli.
Este o aplicaţie practică a definiţiei noţiunii de beneficiu
unanim acceptată în doctrină şi preluată de legiuitor în această
reglementare. De altfel, poziţia legiuitorului se înscrie şi în prevederile
art.1491 Cod civil unde se precizează scopul încheierii contractului de

1
Stanciu D. Cărpenaru, Ibidem, pag. 155
23
societate – de a împărţi foloasele ce ar putea rezulta. Noţiunea de
foloase include şi „orice distribuire în natură”.
Noţiunea de divident se foloseşte numai pentru societăţile pe
acţiuni şi în comandită pe acţiuni.
Noţiunea de beneficiu se referă la toate formele juridice de
societate comercială.

Condiţiile acordării beneficiilor

Beneficiul ce se cuvine asociatului trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
- aparţin fiecărui asociat - Regule instituită în articolul 1513,
Cod civil, pentru contractul de societate este reluată şi la societăţile
comerciale: ,,este nul contractul prin care un asociat îşi stipulează
totalitatea câştigurilor. Asemenea nulă este şi convenţia prin care s-a
stipulat că unul sau mai mulţi asociaţi să fie scutiţi de a participa la
pierderi”.
Curtea Supremă de Justiţie a decis “clauzele contractuale care
ar prevedea pentru unii asociaţi numai obligaţia de a participa la
pierderi sau dimpotrivă numai dreptul la împărţirea beneficiilor sunt
lovite de nulitate”.1 Aceste clauze se numesc “clauze leonine” (partea
leului). “Denumirea “clauză leonină” reprezintă o aluzie la leul din
fabula lui Esop, care, pornind la vânătoare împreună cu tovarăşul său,
măgarul, a sfârşit prin a păstra pentru sine întreaga pradă câştigată”.
Primele două elemente ale triplului acord: “aducerea aportului
şi affectio societatis”, justifică participarea asociaţilor la beneficii.
- beneficiile trebuie să fie reale.
Este condiţia impusă în articolul 67, alineatul 3, Legea 31/90
“nu se vor putea distribui dividende decât din profiturile determinate
potrivit legii”.
Beneficiile reale se stabilesc prin bilanţul anual şi contul de
profit şi pierderi şi reprezintă excedentul obţinut ca urmare a diferenţei
între totalul veniturilor şi capitalului social.
În ipoteza neobţinerii de beneficii reale, societatea comercială
nu poate distribui sub formă de beneficii părţi din capitalul social:
“Dividendele plătite contrar dispoziţiilor de mai sus se restituie, dacă

1
Sergiu Deleanu, ,,Clauza leonină în contractele de societate” în revista
,,Dreptul” Nr.1/1992, pag. 89-99
24
societatea dovedeşte că asociaţii au cunoscut neregularitatea
distribuirii sau, în împrejurările existente, trebuiau să o cunoască”.
Legiuitorul intervine în această ipoteză cu sancţiuni severe:
restituirea beneficiilor ireale (dreptul la acţiunea de restituire a
dividendelor se prescrie în termenul general de prescripţie de trei ani
de la data distribuirii lor); pedeapsa cu închisoarea de la 1 – 3 ani a
administratorului care “încasează sau plăteşte dividende, sub orice
formă, de profituri fictive sau care nu puteau fi distribuite din lipsă de
situaţie financiară ori contrarii celor rezultate din acesta”.
Beneficiile nu trebuie să afecteze integralitatea capitalului
social, când acesta s-a micşorat în cursul anului financiar.
“Dacă se constată o pierdere a activului net, capitalul social va trebui
reîntregit sau redus, înainte de a se putea face vreo repartizare sau
distribuire de beneficii”(art.69 din Legea Nr. 31/1990).
Între capitalul social şi împărţirea beneficiilor, legiuitorul,
pentru ocrotirea intereselor creditorilor societăţii comerciale, dă
prioritate capitalului social. Acesta trebuie menţinut, pe toată durata
societăţii comerciale, ca regulă, la nivelul valoric stabilit de asociaţi în
actul constitutiv.

Procedura acordării beneficiilor

Adunarea ordinară a asociaţilor este obligată să fixeze
dividendul (articolul 111, litera a, Legea 31/1990).
Regula este prevăzută de lege la societate pe acţiuni şi
societatea în comandită pe acţiuni. Se admite valabilitatea ei şi la
societatea în nume colectiv, societate în comandită simplă şi
societatea cu răspundere limitată.
La societatea pe acţiuni, hotărârea adunării generale prin care
s-a fixat dividendul, dacă se apreciază că este contrară legii sau actului
constitutiv, poate fi atacată în justiţie, în termen de 15 zile, de la data
publicării în Monitorul Oficial al României, de către oricare dintre
acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat
contra şi au cerut să se insereze acest fapt în procesul verbal de
şedinţă. Soluţia este similară şi la societatea cu răspundere limitată,
termenul de 15 zile urmând să curgă de la data la care asociatul a luat
cunoştinţă de hotărârea adunării generale pe care o atacă (art.191,
Legea 31/1990). Pentru identitate de motive, soluţia se impune şi la

25
societatea în comandită pe acţiuni, societatea în nume colectiv şi
societatea în comandită simplă.
Formularea legală “poate fi atacată în justiţie” se interpretează
restrictiv, în sensul că instanţele judecătoreşti au competenţa de
soluţionare a legalităţii hotărârilor adunărilor generale.

Modul de calcul al beneficiilor

Criteriul general de împărţire a beneficiilor este cel stabilit
prin înţelegerea asociaţilor în actul constitutiv. Împărţirea beneficiilor
este înainte de toate un act juridic de natură contractuală. “Nimic nu
împiedică, în schimb, ca proporţia împărţirii beneficiilor şi a suportării
pierderilor între asociaţi să difere de raportul dintre părţile lor sociale
sau invers – la părţile egale, beneficiile şi pierderile ce le revin
asociaţilor să fie inegale”. De exemplu: trei asociaţi într-o societate cu
răspundere limitată stabilesc că primus primeşte 15% din beneficii,
secundus 50% şi terţius 35%.
Acolo unde asociaţii nu au stabilit modul de calcul a
beneficiilor în actul constitutiv, intervine legea şi stabileşte:
“dividendele se vor plăti asociaţilor proporţional cu cota de
participare la capitalul social vărsat”.
Modul de calcul a beneficiilor este în raport, aşadar, de
“capitalul social vărsat”, şi nu de capitalul social subscris.
Se ştie că, în anumite condiţii, sunt permise aporturile în
industrie (societate în nume colectiv, societate în comandită simplă,
societate pe acţiuni cu constituire simultană). “Acestea nu fac parte
din capitalul social şi sunt aduse cu titlu de aport social”.
Prevederile art.67 alin.2 din Legea Nr.31/1990 (beneficiile se
vor plăti asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul
social vărsat) şi cele din art.15 alin.5 din Legea Nr.31/1990 (asociaţii
care se obligă la prestaţii în muncă cu titlu de aport social, au dreptul
să participe la împărţirea beneficiilor) nu sunt contradictorii. În art.67
alin.2 s-a stabilit regula de împărţire a beneficiilor şi în art.15 alin.5 s-
a prevăzut excepţia: modul de împărţire a beneficiilor în situaţia când
aporturile constau în ,,industria” asociatului.1

1
prof. Univ. dr. Mircea Costin, prep. Univ. drc. Mircea Călin Costin, op.
citată, pag. 49-62
26
 Implicaţiile juridice ale transmiterii părţilor de interes,
acţiunilor şi ale părţilor sociale asupra plăţii beneficiilor
În viaţa societăţii comerciale, pot interveni situaţii în care
asociaţii, în condiţiile legii, înstrăinează partea din capitalul social ce
le revine, ca urmare a aportului adus (părţi de interes, acţiuni, părţi
sociale). Problema a suscitat discuţii, fiind soluţionată de legiuitor prin
modificările aduse Legii 31/1990 în noiembrie 1997.
Astfel, cu privire expresă la societatea pe acţiuni, în articolul
67, alineatul 6, se prevede: “Dividendele care se cuvin după data
transmiterii acţiunilor revin cesionarului, în afară de cazul când părţile
au convenit altfel”. Din coroborarea textului legal cu decizia Curţii
Supreme de Justiţie nr. 191/1996 a secţiei comerciale: ” Dividendele
înregistrate pe perioada când intimaţii au fost asociaţi se cuvin
cedenţilor şi nu cesionarilor care nu au prezentat nici un titlu care să
justifice pretenţiile lor”1), rezultă că soluţia se impune, prin
extrapolare, şi în cazul societăţii în nume colectiv, societăţii în
comandită simplă, societăţii în comandită pe acţiuni şi societăţii cu
răspundere limitată.

7. Clasificarea societăţilor comerciale

În literatura juridică societăţile comerciale se clasifică după
următoarele criterii mai frecvent întâlnite:
a) calităţile personale ale membrilor asociaţi;
b) întinderea răspunderii juridice a asociaţilor;
c) structura capitalului;
d) forma juridică a societăţii comerciale;

După calităţile personale ale membrilor asociaţi

Societăţile comerciale de persoane se constituite în baza
legăturilor personale existente între asociaţi, a afinităţilor, a calităţilor
profesionale ale acestora. Sunt societăţi comerciale intuitu personae.
De exemplu: 3 brutari se asociază într-o societate comercială pentru a
produce şi valorifica pâine, deoarece îşi cunosc aptitudinile
profesionale sau se află în anumite relaţii afective (de rudenie,
prietenie etc.). Sunt societăţi comerciale de persoane: societăţile în
nume colectiv şi societăţile în comandită simplă.
Ele se consideră “societăţi închise” pentru că membrilor
asociaţi nu le sunt indiferente calităţile persoanei, care, ulterior
27
constituirii, ar dori să devină asociat. De aceea, legea stabileşte reguli
restrictive privind înstrăinarea părţilor sociale.
Societăţile comerciale de capitaluri se înfiinţează exclusiv în
considerarea capitalul adus ca aport la societate şi nu a calităţilor
personale ale membrilor asociaţi. Ele se consideră ca fiind “societăţi
deschise”: orice persoană are posibilitatea să devină membru asociat,
dacă aduce la societate capitalul stabilit. Din această categorie fac
parte societăţile pe acţiuni şi societăţile în comandită pe acţiuni.
Societatea cu răspundere limitată împrumută particularităţi şi
de la societăţile de persoane (se constituie intuitu personae) şi de la
societăţile de capitaluri (răspunderea membrilor asociaţi este limitată
la aportul adus la constituire).

După întinderea răspunderii juridice a asociaţilor pentru

datoriile sociale (datoriile asumate de societatea comercială),
societăţile comerciale se clasifică în: societăţile comerciale cu
răspundere limitată şi societăţi comerciale cu răspundere nelimitată.
- În cadrul societăţilor comerciale cu răspundere limitată,
membrii asociaţi răspund pentru datoriile sociale numai în limita
aportului adus la constituirea societăţii comerciale. Propriul
patrimoniu nu este afectat de neonorarea datoriilor sociale. Din
această categorie fac parte societăţile cu răspundere limitată,
societăţile pe acţiuni şi societăţile în comandită pe acţiuni.
- În cadrul societăţilor comerciale cu răspundere nelimitată,
membrii asociaţi poartă răspundere nelimitată şi solidară pentru
datoriile sociale. La aceste societăţi comerciale, membrii asociaţi
răspund solidar şi nelimitat în subsidiar numai dacă societatea nu este
în măsură să onoreze datoriile sociale.
Răspundere solidară este o excepţie de la regula privind
divizibilitatea drepturilor şi obligaţiilor în cazul plurităţii de subiecţi
activi sau pasivi: potrivit legii oricare creditor poate pretinde numai
partea sa din creanţă, oricare debitor este obligat numai la partea sa
din datorie. În cazul răspunderii solidare, creditorul (oricare din ei)
poate cere plata în întregime a datoriei de la oricare debitor sau oricare
din debitori este ţinut să execute întreaga prestaţie ce se cuvine
creditorului. Debitorul care face plata, prin acţiune în regres, poate
recupera suma plătită de la ceilalţi debitori, astfel încât fiecare debitor
să contribuie la plată în raport de contribuţia proprie.
28
 Răspunderea nelimitată este răspunderea care depăşind
limitele aportului adus la constituirea capitalului social, se extinde şi
la propriul patrimoniu.
Sub aspectul răspunderii membrilor asociaţi, o situaţie
intermediară există la societatea în comandită simplă şi la societatea în
comandită pe acţiuni. În cadrul acestor societăţi comerciale există
două categorii de membri asociaţi: asociaţii comanditaţi şi asociaţii
comanditari.
Asociaţii comanditaţi sunt asociaţii care ocupându-se de
“politica” societăţii comerciale, lucrează efectiv în comun şi urmăresc
obţinerea unui câştig. Insuficienţa capitalului îi determină să apeleze
la diverse surse, printre care şi la acelea ce provin de la asociaţii
comanditari. Aceştia aduc capitalul şi se implică într-o măsură mai
mică în treburile societăţii comerciale, scopul participării reducându-
se doar la obţinerea unui câştig prin aducerea capitalului la
constituirea societăţii comerciale.
Membrii asociaţi poartă o răspundere diferită pentru datoriile
sociale: asociaţii comanditaţi răspund nelimitat şi solidar, asociaţii
comanditari răspund numai în limita aportului adus.

După structura capitalului social

- societăţi comerciale pe acţiuni în care capitalul social este
divizat în fracţiuni numite acţiuni, cu regim juridic propriu, diferit de
cel al părţilor de interes şi părţilor sociale. Modul de transmitere a
acţiunilor caracterizat prin reguli permisive (acţiunile se vând liber la
bursa de valori mobiliare) se constituie în particularitatea prin care se
diferenţiază acţiunile de părţile de interes şi părţile sociale.
- societăţi comerciale în care capitalul social se divide în
părţi de interes şi părţi sociale. Transmiterea, fie între asociaţi, fie în
afara societăţii comerciale, este marcată de caracterul intuitu personae
al societăţilor comerciale. Dobânditorul devenind asociat poate afecta
relaţiile interumane stabilite între asociaţi.
Legiuitorul a stabilit reguli restrictive de transmitere a părţilor
de interes şi a părţilor sociale.

După forma juridică a societăţii comerciale

În Legea 31/1990 în mod limitativ sunt enumerate formele
juridice de constituire a societăţilor comerciale:
29
 - societate în nume colectiv
- societate în comandită simplă
- societate pe acţiuni
- societate în comandită pe acţiuni
- societate cu răspundere limitată.
Asociaţii la viitoarea societate comercială sunt liberi să
stabilească forma juridică a societăţii comerciale. Ei vor ţine seama de
natura faptelor de comerţ ce intenţionează să le desfăşoare, de
capitalul social necesar, de numărul de asociaţi capabili să realizeze
activitatea convenită, etc.
Actul constitutiv va cuprinde în mod obligatoriu, potrivit art.
7 şi 8 lit.b) din Legea 31/1990 “forma […] societăţii”.
În privinţa naturii juridice a societăţii constituite fără
precizarea în actul constitutiv a ,,formei” societăţii, părerile doctrinare
sunt diferite.
Într-o opinie, pornindu-se de la premisa că, în materie
comercială, asigurarea intereselor terţilor, a creditorilor, a creditului
este preocuparea fundamentală a legiuitorului, se concluzionează: “De
aceea, o societate comercială a cărei formă nu a fost stabilită expres în
contractul de societate trebuie să fie considerată o societate care
asigură o mai mare răspundere a asociaţilor şi aceasta nu poate să fie
decât SNC”1.
Soluţia nu are suport legal. Astfel, în art. 21 alin.1, Legea
26/1990 se subliniază: “oricine se consideră prejudiciat printr-o
înmatriculare […] în registrul comerţului are dreptul să ceară
radierea ei”. Un asociat poate aprecia ca excesivă răspunderea ce-i
revine ca membru al unei societăţi în nume colectiv (răspunderea
solidară şi nelimitată) şi în consecinţă să declanşeze procedura radierii
privind forma societăţii comerciale. Judecătorul delegat, căruia îi
revine obligaţia controlului legalităţii operaţiunilor efectuate în
Registrul comerţului, prin încheiere, are competenţa să ceară
modificarea actului constitutiv la rubrica privind “forma societăţii
comerciale.”

1
Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. All, 1998, Bucureşti,
pag. 158.
30
 8. Constituirea societăţii comerciale
Noţiunea de act constitutiv
Natura juridică a societăţilor comerciale izvorăşte din
îmbinarea caracterelor juridice preluate de la contractul de societate şi
caracterelor juridice ce-i conferă statutul de instituţie (de persoană
juridică) stabilite în Legea Nr. 31/1990.
Se apreciază că această realitate, acceptată de doctrina şi
practica judiciară, a fost însuşită şi de legiuitor. Astfel, în modificările
aduse la Legea 31/1990 în noiembrie 1997, în art. 5 alin. 3, se
vorbeşte despre actul constitutiv definit legal ca fiind înscrisul unic
sub care se poate încheia contractul de societate (obligatoriu la
societatea în nume colectiv şi societatea în comandită simplă ) şi statut
(obligatoriu, alături de contractul de societate la societatea pe acţiuni,
societatea în comandită pe acţiuni şi societatea cu răspundere
limitată). Când se încheie numai contractul de societate (societatea în
nume colectiv şi societatea în comandită simplă) sau numai statutul
(societatea cu răspundere limitată), acestea pot fi definite de asemenea
act constitutiv. În cuprinsul Legii 31/1990, cuvintele contract de
societate şi/sau statut, se înlocuiesc cu cuvintele ,,act constitutiv”
(O.U.G. Nr. 32/1997 pentru modificarea şi completarea Legii
Nr.31/1990 privind societăţile comerciale).
Credem că sintagma “act constitutiv” reuneşte într-o formulă
sui – generis elementele actului juridic ( de la “act”) şi cele de
persoană juridică, instituţie (“constitutiv” în sensul constituirii
societăţilor comerciale în limitele stricte ale legii).

Condiţiile de fond ale actului constitutiv

Actul constitutiv, fiind şi un contract, trebuie să îndeplinească
condiţiile esenţiale de validitate ale convenţiei prevăzute în art. 948
Cod civil:
a) capacitatea de a contracta;
b) consimţământul valabil al părţilor;
c) un obiect determinat;
d) o cauză (scop) licită.

31
 A. Capacitatea de a contracta
Societatea comercială se constituie fie numai din persoane
fizice, fie numai din persoane juridice, fie şi din persoane fizice şi din
persoane juridice.

Capacitatea de a contracta la persoanele fizice

Prin capacitatea de a contracta la persoanele fizice înţelegem
aptitudinea persoanei (posibilitatea) de a fi subiect de drept, adică de a
încheia acte juridice deci inclusiv acte juridice comerciale.
Regula instituită în art. 949 Cod civil, cu aplicabilitate în
materie comercială, unde nu sunt prevederi exprese privind
capacitatea de a contracta, se formulează astfel: “poate contracta orice
persoană ce nu este declarată necapabilă de lege”.
În articolul următor, sunt menţionate persoanele incapabile
declarate de lege: “Necapabilii de a contracta sunt: 1) minorii; 2)
interzişii[…]. În genere, toţi acei cărora legea le-a prohibit oarecare
contracte”.
Aşadar, actul constitutiv, contract fiind, poate fi încheiat
numai de persoana care are capacitate de exerciţiu deplină (a împlinit
18 ani, când legea presupune că persoana fizică are discernământul
necesar pentru a realiza care sunt urmările actelor juridice încheiate).
În actul constitutiv menţionându-se “aportul fiecărui asociat”,
şi acesta fiind “să pună ceva în comun”, se înţelege că persoana fizică
aduce din propriul patrimoniu ceva, un bun sau o valoare. De aceea,
asociatul trebuie să aibă capacitatea de a dispune( = a încheia acte
juridice de dispoziţie), parte a capacităţii de exerciţiu.
Într-o opinie, asociatul poate semna actul constitutiv (are
capacitate de exerciţiu) în două ipoteze:
- dacă a împlinit 18 ani, are deplină capacitate de exerciţiu;
- dacă a împlinit 14 ani, are capacitate de exerciţiu
restrânsă, când actele de dispoziţie (aducerea aportului) se pot face cu
încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal şi autorizaţia autorităţii
tutelare”.1)
Un alt punct de vedere, la care ne raliem, se fundamentează pe
modificările aduse Legii 31/1990. Astfel, din interpretarea art. 6 unde
se precizează: “nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt
incapabile[…]” şi a art. 224 alin. 1 Legea 31/1990 care menţionează:
“societatea în nume colectiv şi societatea cu răspundere limitată se
32
dizolvă prin […] incapacitatea unuia din asociaţi, când […] numărul
asociaţilor s-a redus la unul singur”, rezultă că “o persoană fizică,
lipsită de capacitatea de exerciţiu ori restrânsă în această capacitate,
nu va putea semna un contract de societate de vreme ce survenirea
incapacităţii în timpul funcţionării societăţii, prin punerea acesteia sub
interdicţie, atrage dizolvarea acesteia[…]”. 2)
“Aşadar, pentru încheierea contractului de societate, persoana
fizică trebuie să aibă capacitatea deplină de exerciţiu”1.

Capacitatea de a contracta la persoanele juridice

În art. 34 din Decretul 31/1954 privind persoanele fizice şi
juridice se precizează că persoana juridică nu poate încheia acte
juridice valabile, decât în limitele obiectului său de activitate, aşa cum
rezultă din actul de înfiinţare. În acest sens, persoana juridică are
capacitate de folosinţă specializată. Actele juridice încheiate de
persoana juridică, prin depăşirea specializării capacităţii de folosinţă,
sunt lovite de nulitate absolută.
Aşadar ori de câte ori o persoană juridică se asociază cu o altă
persoană juridică sau cu o persoană fizică, în vederea efectuării actelor
de comerţ, trebuie să se asigure că există identitate între obiectul ei de
activitate şi obiectul de activitate al viitoarei societăţi comerciale.

B. Consimţământul valabil al părţilor

Din întregul proces psihologic de formare a voinţei juridice,
sub aspectul dreptului, interesează etapa manifestării hotărârii de a
încheia un act juridic. Această etapă este definită ca fiind
consimţământ. Prin consimţământ înţelegem ambele sale sensuri: fie
manifestarea hotărârii unei persoane de a încheia un act juridic, fie
întâlnirea concordantă a voinţelor părţilor unui act juridic de a-l
încheia.
Condiţiile consimţământului sunt:
a) să fie exteriorizat (manifestat în exterior);
b) să fie făcut cu intenţia de a produce efecte juridice;
c) să fie liber şi neviciat.
De regulă, societatea comercială se formează prin
consimţământul a cel puţin doi asociaţi (art. 4 Legea 31/1990). Prin

1
Stanciu D. Cărpenaru, opera citată pag. 166.
33
excepţie, legea poate stabili şi o altă limită; de exemplu: la constituirea
societăţii pe acţiuni, se cere consimţământul a cel puţin 5 asociaţi (art.
10 alin. 2 Legea 31/1990); la constituirea societăţii cu răspundere
limitată cu asociat unic e nevoie de consimţământul unei singure
persoane.
a) Prin condiţia consimţământului de a fi exteriorizat
(manifestat în exterior) se înţelege intenţia asociaţilor de a încheia
actul constitutiv, adică manifestarea în exterior a voinţei interne. Acest
fapt se materializează prin redactarea, autentificarea şi semnarea
actului constitutiv. O particularitate a consimţământului la încheierea
actului constitutiv o constituie dublarea consimţământului părţilor de
elementul psihologic affecto societatis – intenţia de a desfăşura în
comun fapte de comerţ al căror rezultat (beneficii, pierderi) să revină
asociaţilor.
Lipsa elementului psihologic - affectio societatis – poate
conduce şi la concluzia că actul constitutiv este simulat. În acest caz
nu se produc efecte juridice comerciale (adică actul constitutiv nu dă
naştere unei societăţi comerciale).
Actul constitutiv simulat produce efecte în materie civilă: este
opozabil terţilor (prin urmare, pot invoca în favoarea lor actul secret).
Pentru a ascunde realitatea (de exemplu: se urmăreşte
scoaterea de sub urmărirea creditorilor a unor bunuri), asociaţii
creează aparenţa constituirii unei societăţi comerciale( actul
constitutiv este actul public ştiut de terţi şi opozabil lor). Acestui act
constitutiv îi lipseşte affectio societatis ( = intenţia de a desfăşura
împreună activităţi comerciale ). Actul secret, prin care se stabileşte că
în realitate nu s-a constituit societatea comercială, nu este opozabil
terţilor (pot ignora constituirea simulată a societăţii comerciale).

b) Consimţământul părţilor trebuie să urmărească stabilirea

unei legături juridice între asociaţi.. Simpla promisiune gratuită de a se
constitui în societate comercială nu realizează această condiţie.

c) Consimţământul trebuie să fie liber şi neviciat. În dreptul

comercial, viciile de consimţământ sunt eroarea, violenţa şi dolul.
Leziunea nu este viciu de consimţământ în materie comercială.

34
 Eroarea este percepere falsă a realităţii în conştiinţa persoanei
care încheie actul juridic comercial. Potrivit art. 954 Cod civil
"eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanţei
obiectului convenţiei. Eroarea nu produce nulitatea când cade asupra
persoanei cu care s-a contractat, afară numai când consideraţia
persoanei este cauza principală pentru care s-a făcut convenţia”.
“Obiectul convenţiei” în materie comercială înseamnă
“activitatea societăţii concretizată în fapte de comerţ, pe care le va
efectua societatea comercială, indicate în contractul de societate” 1.
Aşadar un asociat care a semnat actul constitutiv poate invoca
eroarea şi în consecinţă cere nulitatea acestuia în două situaţii:
- a crezut în mod greşit că viitoarea societate comercială are
un anumit obiect de activitate (de exemplu: se va ocupa cu transportul
de persoane), dar în realitate constată că obiectul de activitate îl
constituie altceva (transportul de mărfuri);
- numai la societăţile de persoane constituite intuitu personae,
şi anume la societatea în nume colectiv, societatea în comandită
simplă şi la societatea cu răspundere limitată, asociatul a fost în eroare
crezând că ceilalţi asociaţi sunt profesionişti în activitatea ce
constituie obiectul societăţii comerciale(de exemplu: constructori,
brutari, pantofari etc.), dar după semnarea actului constitutiv constată
că, în realitate, asociaţii nu au calificarea cerută de obiectul societăţii
comerciale.
Dolul (manevre viclene, dolosive). Art. 960 Cod civil
defineşte dolul ca fiind: “o cauză de nulitate a convenţiei când
mijloacele viclene întrebuinţate de una din părţi, sunt astfel încât este
evident că, fără aceste maşinaţiuni, cealaltă parte n-ar fi contractat”.
Dolul sau manevra vicleană trebuie să provină la întocmirea
actului constitutiv de la ceilalţi asociaţi.
La societăţile de persoane şi la societatea cu răspundere
limitată, în faza constituirii , un asociat poate fi în eroare, prin
mijloacele viclene săvârşite de ceilalţi asociaţi (prin dol) fie cu privire
la obiectul de activitate al viitoarei societăţi comerciale, fie cu privire
la calităţile personale ale viitorilor asociaţi. În aceste ipoteze, raportul
juridic între asociatul al cărui consimţământ a fost viciat prin dol şi

1
Elena Cârcei, doctor în drept, Constituirea societăţilor comerciale pe
acţiuni, Ed. Lumina Lex Bucureşti, 1995 pag. 32.
35
ceilalţi asociaţi este afectat, actul constitutiv este nul numai cu privire
la acest asociat.
Actul constitutiv îşi va păstra valabilitatea cu privire la ceilalţi
asociaţi.
În cazul societăţilor de capitaluri, fondatorii pot folosi date
false în prospectele de emisiune (la constituirea succesivă a societăţii
de acţiuni), fapt ce determină cumpărarea de acţiuni din eroare,
provocată prin dol.
Actul constitutiv este declarat nul, deoarece toţi fondatorii au
semnat prospectul de emisiune, consimţind astfel la manevra dolosivă.
Când dolul provine numai de la unul sau mai mulţi fondatori,
actul constitutiv nu este declarat nul, ci numai subscripţia semnată de
victima dolului.

Violenţa. Consimţământul dat la încheierea unui act juridic

este afectat de violenţă când “spre a face o persoană a contracta, i s-a
insuflat temerea, raţionabilă după dânsa, că va fi expusă persoana
sau averea sa unui rău considerabil şi prezent” (art. 956 Cod civil).
Asociatul, ameninţat cu un rău (de natură fizică – lovire,
omor; de natură patrimonială - distrugerea unor bunuri, neefectuarea
unei plăţi) este determinat (temerea insuflată îl determină) să semneze
actul constitutiv, pe care în împrejurări normale nu l-ar fi semnat (nu
ar fi încheiat actul).
Acest viciu de consimţământ este rar întâlnit la constituirea
societăţii comerciale.

C. Un obiect determinat
În dreptul civil, prin obiect al actului juridic, potrivit art. 962,
se înţelege: “acela la care părţile sau numai una din părţi se obligă”,
adică prestaţia concretă (acţiunea sau inacţiunea) pe care o săvârşeşte
fiecare parte a actului juridic.
De asemenea în art. 1492 Cod civil, prin obiect al contractului
de societate se înţelege: “Orice societate trebuie să aibă de obiect un
ce (n.a. = ceva) licit”.
În dreptul comercial, noţiunea de obiect al actului constitutiv
are două accepţiuni:
- într-un sens, se înţelege, ca şi în dreptul civil, prestaţiile la
care se obligă asociaţii, adică obligaţia de aport;
36
 - într-un alt sens, obiectul actului constitutiv ( al societăţii
comerciale) îl reprezintă activitatea societăţii comerciale, fapte de
comerţ obiective enumerate în actul constitutiv, ce vor fi săvârşite. În
cele ce urmează, vom avea în vedere acest sens al noţiunii de obiect al
actului constitutiv.
Condiţiile de validitate ale obiectului actului constitutiv sunt:
- obiectul să fie determinat - În art. 7 şi 8 din Legea 31/1990
se precizează obligativitatea cuprinderii în actul constitutiv “a
obiectului de activitate al societăţii cu precizarea domeniului şi a
activităţii principale”( lit. c).
Aşadar, ansamblul operaţiunilor, pe care societatea urmează
să le îndeplinească în vederea realizării de beneficii de către asociaţii
în cauză, trebuie precizat în actul constitutiv.
Nu par justificate criticile aduse unui mod de lucru frecvent
întâlnit în procesul constituirii societăţilor comerciale, şi anume
determinarea relativ restrictivă a obiectului de activitate. 2)
Această practică a Registrului comerţului se întemeiază pe
argumente de lege:
- art. 34 Decretul 31/1954: “Persoana juridică nu poate avea
decât acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege,
actul de înfiinţare sau statut. Orice act juridic care nu este făcut în
vederea acestui scop este nul”;
- art. 7 şi 8 Legea 31/1990- În actul constitutiv se menţionează
”obiectul de activitate al societăţii cu precizarea domeniului şi a
activităţii principale”.
Obiectul actului constitutiv (implicit al societăţii comerciale)
nu este determinat, când acesta conţine formulări de genul: “prestarea
de servicii şi altele similare”; “efectuarea de fapte de comerţ de natura
celor prevăzute în Codul comercial”; “producţie industrială”;
“producţie şi comerţ de bunuri alimentare, nealimentare şi industriale”
etc.
Într-o altă opinie, se interpretează extensiv textul legal,
propunându-se să se specifice “activităţile adiacente”, pentru a nu
lipsi “societatea de flexibilitate, de aptitudinea de a se adapta la
nevoile economice”.
Deoarece condiţia determinării obiectului se apreciază de la
caz la caz, socotim că, la practica Registrului comerţului, se poate

37
adăuga şi propunerea doctrinară a menţionării “activităţii adiacente” în
actul constitutiv (al societăţii comerciale).
- obiectul să fie licit: Dispoziţiile art. 1492 Cod civil privind
contractul de societate consacră expresis verbis, condiţia: “orice
societate trebuie să aibă de obiect un ce licit”.
Activităţile comerciale ilicite sunt prevăzute în Hotărârea de
Guvern 1323/1990 şi sunt împărţite în două categorii:
- activităţi interzise în mod absolut ca de exemplu: fabricarea
sau comercializarea de droguri sau narcotice în alt scop decât ca
medicament, imprimarea hărţilor cu scop militar, activităţi care
potrivit legii penale constituie infracţiuni sau sunt contrare unor
dispoziţii cu caracter imperativ, activităţi care constituie, în condiţiile
stabilite de lege, monopol de stat. Lista activităţilor monopol de stat
este controversată. Se admite în general că este monopol de stat:
prelucrarea tutunului, prospectarea şi atracţia zăcămintelor naturale,
fabricarea şi comercializarea de echipament militar, muniţii,
armament şi altele.
Obiectul societăţii comerciale este ilicit şi atunci când
activităţile în sine sunt licite, dar ele nu pot face obiectul de activitate
al unei societăţi comerciale - de exemplu: asistenţa juridică.
Asistenţa juridică presupune apărarea şi reprezentarea în
justiţie, darea de consultaţii juridice şi întocmirea de cereri, plângeri şi
alte acte cu caracter juridic.
Curtea Supremă de Justiţie a decis că asistenţa juridică nu
poate forma obiectul de activitate al unei societăţi comerciale, astfel
că includerea acestei activităţi în actul constitutiv este contrar
prevederilor Decretului 281/1954, privind asistenţa juridică, modificat
prin Decretul – Lege 90/1990.
- activităţi comerciale licite, dar numai în condiţiile
obţinerii unor avize prealabile, ca de exemplu: fabricarea sau
comercializarea de aparatură utilizată în activitatea de interceptare de
convorbiri telefonice ori de codificare fără avizul Ministerului de
Interne sau cu încălcarea acestui aviz, fabricarea sau comercializarea
de echipamente care folosesc spectrul de frecvenţă radioelectrice, fără
avizul Ministerului Comunicaţiilor sau cu încălcarea acestui aviz.
- obiectul să fie moral - Deşi aparent ilicitul este şi imoral,
pentru că “dreptul începe acolo unde se termină bunul simţ”, uneori, o

38
activitate înscrisă în actul constitutiv ca obiect al acesteia este licită, ea
este reprobată de conştiinţa publică.
Sarcina de a aprecia in concreto dacă o activitate îndeplineşte
sau nu condiţia de moralitate revine judecătorului delegat. Curtea
Supremă de Justiţie a statuat într-o speţă că prevederea în actul
constitutiv a organizării de jocuri colective şi distractive, fără a le
nominaliza ca obiect de activitate, lipseşte instanţa de posibilitatea de
a verifica dacă acestea erau contrare ordinii publice şi bunelor
moravuri.
- obiectul să fie posibil - Este evident că societatea comercială
trebuie să aibă ca obiect o activitate posibil de realizat.
În practica judiciară s-a considerat că “activitatea de transport
galactic şi intergalactic de mărfuri sau persoane, inclusiv pe corpurile
cereşti” nu este o activitate azi posibilă şi s-a cerut eliminarea clauzei
din cuprinsul actului constitutiv.

Efectele juridice ale actului constitutiv care cuprinde ca

obiect de activitate acte sau fapte juridice ce nu sunt fapte de comerţ
Judecătorul delegat aduce la cunoştinţa părţilor dispoziţiile
art. 1 din Legea 31/1990 şi art. 3 din Codul comercial, precum şi alte
dispoziţii legale în materie privind obiectul viitoarei societăţi
comerciale.
Practica unor judecători delegaţi de a autoriza constituirea
societăţii comerciale cu excepţia unor activităţi ca fiind ilegale nu este
agreată. Se argumentează astfel: “modificarea actului constitutiv (n.a.
- judecătorul delegat modifică actul constitutiv prin aprecierea şi apoi
interzicerea desfăşurării unor fapte de comerţ menţionate expres) este
atributul exclusiv al asociaţilor în cauză, iar intervenţia judecătorului
în acest sens este inadmisibilă, întrucât există riscul de a se elimina
din obiectul societăţii tocmai acele activităţi (desigur ilegale) care au
constituit motivaţia principală în considerarea căreia a fost încheiat
pactul societar”.
Apreciem ca întemeiat punctul de vedere mai sus exprimat şi
din următorul motiv: principiul forţei obligatorii a contractului (n.a.
-deci şi a actului constitutiv) consacrat în art. 969 Cod civil
(“Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile
contractante.”) impune obligaţia instanţelor de judecată (n.a. - deci şi
a judecătorului delegat) de a respecta contractul.
39
 În situaţia în care societatea comercială autorizată se
constituie şi obiectul de activitate nu satisface cerinţele de mai sus
sunt posibile următoarele situaţii:
Într-o opinie, când în obiectul de activitate figurează şi
activităţi ce nu sunt fapte de comerţ (de exemplu: acte juridice civile
precum vânzarea de bunuri imobile), se apreciază că obiectul societăţii
comerciale este mixt: comercial şi civil, fiecărei activităţi
aplicându-i-se fie regulile de drept comercial, fie de drept civil.
În baza textelor legale, apreciem că această opinie este
neîntemeiată, deoarece:
- societatea comercială se constituie numai “în vederea
efectuării de acte de comerţ […], cu respectarea dispoziţiilor
prezentei legi” ( art. 1 Legea 31/ 1990);
- Prin coroborarea prevederilor art. 36 alin.1 Legea 31/1990 -
“Controlul legalităţii actelor (n.a. deci şi a actului constitutiv unde
este cuprins obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea
domeniului şi a activităţii principale) […], se exercită de justiţie
printr-un judecător delegat.” - cu art. 39 alin. 9 – “În cazul în care
cerinţele legale sunt îndeplinite, judecătorul delegat, prin încheiere
pronunţată în termen de cinci zile de la îndeplinirea acestei cerinţe va
autoriza constituirea societăţii şi va dispune înmatricularea ei în
Registrul comerţului", judecătorul delegat, în cazul în care cerinţele
legale nu sunt îndeplinite (n.a. obiectul societăţii comerciale menţionat
în actul constitutiv nu îl constituie efectuarea de acte de comerţ) nu va
autoriza constituirea societăţii şi nu va dispune înmatricularea ei în
Registrul comerţului.
Într-o altă opinie, dacă obiectul de activitate nu respectă
condiţiile de valabilitate (determinat, licit, moral, posibil), actul
constitutiv este nul absolut. În consecinţă, societatea comercială, dacă
a fost înmatriculată în Registrul comerţului, va fi declarată nulă de
către tribunal (art. 56 lit. c Legea 31/1990: “obiectul de activitate al
societăţii este ilicit sau contrar ordinii publice”)

40
 D. O cauză (scop) licită
În art. 966 Cod civil se dispune: “Obligaţia fără cauză sau
fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect”.
Cauza (scopul) actului juridic (al actului constitutiv) înseamnă
motivul, obiectivul urmărit de părţi (asociaţi), care a condus, a
determinat încheierea (semnarea) acestuia.
Cauza actului constitutiv a fost definită diferit în doctrina de
drept comercial: “scopul concret în vederea căruia se încheie actul
juridic”; “participarea fiecărui asociat la rezultatele activităţii
comerciale”.
Apreciem că, în stabilirea cauzei actului constitutiv, trebuie să
avem în vedere elementele distincte ale cauzei actului juridic:
- cauza imediată, adică elementul abstract, obiectiv şi
invariabil pe care-l întâlnim la toate actele constitutive ale societăţii
comerciale, este desfăşurarea unei activităţi constând în fapte
obiective de comerţ în scopul obţinerii şi împărţirii beneficiilor
realizate şi participării în comun la eventualele pierderi (,,cauza
proxima”);
- cauza mediată, adică motivul concret, subiectiv, variabil de
la o societate comercială la altă societate comercială, care a determinat
pe asociaţi să întocmească actul constitutiv şi să se constituie într-o
societate comercială, este dorinţa de a obţine un câştig într-o
activitate comună – săvârşirea de anumite fapte obiective de comerţ.
De exemplu, în domeniul alimentaţiei publice, al producţiei de
geamuri, fire textile, confecţii etc.
Credem că, atunci când se vorbeşte de cauza (scopul) actului
constitutiv, se are în vedere cauza mediată (,,cauza remota”).

Condiţiile de valabilitate ale cauzei mediate (cauza remota):

Cauza trebuie să existe
Într-adevăr, părţile trebuie să-şi propună la constituirea
societăţii comerciale o cauză: obţinerea unui câştig prin desfăşurarea
împreună a unor fapte de comerţ. Dacă asociaţii încheie un act juridic
simulat, scopul adevărat care i-a îndemnat să întocmească actul
constitutiv îl constituie de pildă sustragerea bunurilor de la urmărire
din partea creditorilor personali, şi nu afectarea acestora desfăşurării
în comun a unor anumite fapte de comerţ pentru a obţine un câştig. În

41
actul secret, se stabileşte că actul constitutiv este fictiv. În acest caz,
lipseşte cauza.
Actul constitutiv este lovit de nulitate în ipoteza în care cauza
actului constitutiv ar fi ca totalitatea beneficiilor să revină unuia din
asociaţi (,,cauza leonină”).
S-a discutat în doctrină dacă poate fi calificată drept leonină
clauza prin care unuia din asociaţi i se asigură o cotă intangibilă de
beneficii. Prin ea însăşi, clauza este posibilă în baza regulii privind
stabilirea pe căi contractuale a cotei de beneficii. Nimic nu interzice o
astfel de clauză, dacă partea participă, în măsura stabilită de asociaţi,
şi la pierderi, chiar dacă într-o proporţie inferioară.

Cauza trebuie să fie licită

Cauza fiind dorinţa asociaţilor de a obţine un câştig prin
desfăşurarea împreună a unor anumite fapte de comerţ stabilite prin
consens, după ce aduce fiecare “un ceva în comun”, este ilicită sau
imorală, când înţelegerea nesocoteşte normele imperative ale legii. De
exemplu: asociaţii îşi propun ca beneficiile obţinute să fie destinate
obţinerii de droguri, tipăririi de materiale cu caracter obscen etc.
Lipsa cauzei sau cauza ilicită duce la nulitatea actului
constitutiv.

Condiţiile de formă ale actului constitutiv

Condiţiile de formă ale actului constitutiv sunt:
a) Actul constitutiv se încheie sub forma unui înscris sub
semnătură privată
Prin excepţie, forma autentică a actului constitutiv este
obligatorie atunci când:
a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află
un teren;
b) se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită
simplă;
c) societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică.
Se revine la concepţia Codului comercial din 1887.
Într-o opinie, cel puţin în condiţiile actuale din ţara noastră,
toate societăţile comerciale trebuie să se constituie prin act autentic.
Se elimină astfel revenirile şi modificările ulterioare ale actului,
determinat de includerea unor prevederi greşite.
42
 Se constituie şi o garanţie suplimentară împotriva strecurării
unor clauze ce ar putea, eventual, scăpa cenzurii judecătorului
delegat.1
Cerinţa întocmirii în formă autentică a actului constitutiv este
ad validitatem (condiţia este cerută pentru validitatea actului
constitutiv).
În ipoteza când actul constitutiv nu a fost încheiat în formă
autentică, tribunalul poate declara nulitatea societăţii comerciale
înmatriculate în Registrul comerţului (art. 56 lit. a, Legea 31/1990).

Redactarea actului constitutiv

În Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii
notariale se prevede că orice act juridic pentru a cărui validitate se
cere forma autentică (n.a. deci şi actul constitutiv) se întocmeşte
numai de:
- notarii publici;
- avocatul părţii interesate;
- consilierul juridic ori reprezentantul legal al persoanei
juridice;
- persoanele cu pregătire juridică superioară ce redactează
înscrisurile în care figurează ca parte ele, soţii, ascendenţii şi
descendenţii.
Administratorul ( reprezentantul acestuia ) sau oricare dintre
asociaţi (de regulă, societatea comercială împuterniceşte un asociat
pentru executarea operaţiunilor de constituire) se adresează
persoanelor sus-menţionate pentru redactarea actului constitutiv.

Autentificarea actului constitutiv

În faţa notarului public, pentru autentificarea actului
constitutiv se prezintă toţi asociaţii. Ei pot fi reprezentaţi prin
împuternicit cu procură specială şi autentificată (art. 18 Legea
26/1990).
La autentificarea actului constitutiv se va prezenta dovada
eliberată de Oficiul Registrului comerţului privind disponibilitatea
firmei şi a emblemei.

1
Marius Scheaua, Legea societăţilor comerciale nr.31/1990, comentată şi
adnotată, Ediţia a II-a, Rosetti, Bucureşti, 2002, pag.21.
43
 Notarul public este obligat prin lege să verifice ca actul
constitutiv supus autentificării să nu cuprindă clauze contrare legii şi
bunelor moravuri. În caz contrar notarul refuză întocmirea lui.

Efectele juridice ale întocmirii actului constitutiv

În dreptul comun, conform art. 33 alin. 3 Decretul 31/1954
privind persoanele fizice şi juridice, persoana juridică (n.a. viitoarea
societate comercială) “chiar înainte de data înregistrării sau de data
actului de recunoaştere, ori de data îndeplinirii celorlalte cerinţe ce
ar fi prevăzute, persoana juridică are capacitate chiar de la data
actului înfiinţării cât priveşte drepturile constituite în favoarea ei,
îndeplinirea obligaţiilor şi a oricăror măsuri preliminare ce ar fi
necesare, dar numai întrucât acestea sunt cerute pentru ca persoana
juridică să ia fiinţă în mod valabil”.
Societatea comercială dobândeşte aşadar, de la data întocmirii
actului constitutiv capacitate restrânsă de folosinţă: poate încheia
actele juridice necesare pentru a lua fiinţă în mod valabil, ca de
exemplu: contract de împrumut bancar, contract de închiriere a
viitorului sediu etc.
Aceste acte juridice se consideră încheiate de asociaţi în
contul societăţii ce se constituie şi pe care aceasta urmează să le preia,
precum şi sumele ce trebuie plătite pentru acele operaţiuni (art. 35
alin. 1 lit. d Legea 31/1990).
b) Actul constitutiv se semnează de toţi fondatorii
Semnatarii actului constitutiv, precum şi persoanele care au
un rol determinant în constituirea societăţii sunt consideraţi fondatori.
Nu pot fi fondatori:
1. persoanele care potrivit legii sunt incapabile;
2. persoanele condamnate pentru intracţiuni în legătură cu
serviciul, de corupţie şi care împiedică înfăptuirea justiţiei (prevăzute
în art.6 alin.2 Legea nr.31/1990, precum şi pentru infracţiunile
prevăzute de Legea nr.31/1990.
Consimţământul asociaţilor la constituirea societăţii
comerciale se manifestă (se exteriorizează) prin semnarea actului
constitutiv de către toţi asociaţii şi în cazurile prevăzute de lege de
fondatori.

44
 Conţinutul actului constitutiv
Actul constitutiv trebuie să cuprindă două categorii de clauze:
clauze obligatorii - cele menţionate în art. 7 şi 8 din Legea 31/1990 -
şi alte clauze stabilite în comun de către asociaţi.
Clauze obligatorii. Sunt prevăzute în art.7 pentru societăţile de
persoane şi în art.8 pentru societăţile de capitaluri

Art.7LegeaNr.31/1990 Art.8 Legea Nr.31/1990

Date privind membrii asociaţi

- numele şi prenumele, codul numeric personal, locul şi data
naşterii, domiciliul şi cetăţenia asociaţilor persoane fizice;
denumirea, sediul şi naţionalitatea asociaţilor persoane juridice.
La societăţile în comandită se vor arăta asociaţii comanditari şi
asociaţii comanditaţi, precum şi reprezentantul fiscal, dacă este
cazul.

Date privind societatea comercială

- firma, denumirea, sediul şi dacă este cazul, emblema societăţii;
- obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a
activităţii principale.
- durata societăţii
- modul de dizolvare şi lichidare a societăţii

Date privind capitalul social

- capitalul social subscris şi
cel vărsat, cu menţionarea
aportului fiecărui asociat,
în numerar sau în natură; -
valoarea aportului în natură
şi modul evaluării, precum
şi data la care se va vărsa
integral capitalul social
subscris. La societatea cu
răspundere limitată se vor
preciza numărul şi valoarea
nominală a părţilor sociale,
precum şi numărul părţilor
- capitalul social subscris şi cel
vărsat.
La constituire, capitalul subscris,
vărsat de fiecare acţionar, nu va
putea fi mai mic de 30% din cel
subscris, dacă prin lege nu se
prevede astfel. Restul de capital
social va trebui vărsat în termen de
12 luni de la înmatriculare.
- valoarea bunurilor constituite ca
aport în natură în societate, modul
de evaluare şi numărul de acţiuni
acordate pentru acestea;
45
sociale atribuite fiecărui
asociat pentru aportul său.
- numărul şi valoarea nominală a
acţiunilor, cu specificarea dacă sunt
nominative sau la purtător. Dacă
sunt mai multe categorii de acţiuni,
se vor arăta numărul şi valoarea
nominală şi drepturile conferite
fiecărei categorii de acţiuni.

Date privind funcţionarea societăţii

- clauze privind conducerea,
administrarea, funcţionarea şi
controlul gestiunii societăţii de către
organele statutare, controlul acesteia
de către acţionari, precum şi
documentele la care aceştia vor
putea să aibă acces pentru a se
informa şi a-şi exercita controlul.

Date privind drepturile şi obligaţiile asociaţilor

- partea fiecărui asociat la - modul de distribuire a beneficiilor
beneficii şi la pierderi
şi de suportare a pierderilor;
- avantajele rezervate fondatorilor;
- acţiunile comanditarilor în
societatea în comandită pe acţiuni.
- operaţiunile încheiate de asociaţi
în contul societăţii ce se constituie
şi pe care aceasta urmează să le
preia, precum şi sumele ce trebuie
plătite pentru acele operaţiuni.

Date privind sediile secundare ale societăţii pe acţiuni

- sediile secundare – sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte
asemenea unităţi fără personalitate juridică, atunci când se
înfiinţează o dată cu societatea, sau condiţiile pentru înfiinţarea lor
ulterioară, dacă se are în vedere o atare înfiinţare.

46
 Date privind administratorii societăţii

- asociaţii care reprezintă şi - numele şi prenumele, locul şi data

administrează societatea
sau administratorii neaso-
ciaţi, persoane fizice sau
juridice, puterile ce li s-au
conferit şi dacă ei urmează
să le exercite împreună sau
separat.
naşterii, domiciliul şi cetăţenia
administratorilor persoane fizice;
denumirea, sediul şi naţionalitatea
administratorilor persoane juridice;
garanţia pe care administratorii sunt
obligaţi s-o depună; puterile ce li se
conferă şi dacă ei urmează să le
exercite împreună sau separat;
drepturile speciale de reprezentare
şi de administrare acordate unora
dintre ei. Pentru societăţile în
comandită pe acţiuni se vor indica
comanditaţii care reprezintă şi
administrează societatea.

Date privind cenzorii societăţii

- numele şi prenumele, locul şi data
naşterii, domiciliul şi cetăţenia
cenzorilor la persoane fizice;
denumirea, sediul şi naţionalitatea
cenzorilor la persoane juridice;

Din cele ce preced, sunt necesare câteva precizări privind

sediul şi durata societăţii.
Sediul societăţii. Actul constitutiv cuprinde date privind sediul
societăţii şi după caz sediile secundare (al sucursalelor, al agenţiilor şi
reprezentanţelor sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică
atunci când se înfiinţează odată cu societatea).
Sediul social este atribut de identificare a persoanei juridice ce
o localizează în spaţiu. Este locul unde se află centrul principal de
conducere şi gestiune a activităţii statutare (Legea 105/1992 cu privire
la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat).
Considerentele practice legate de nevoia de a exista un loc
unde persoana juridică să fie întotdeauna prezentă, precum şi legea
impun publicitatea sediului ca şi a schimbării lui.
47
 De sediu sunt legate o serie de consecinţe juridice:
a) determină competenţa instanţelor judecătoreşti;
b) constituie criteriul pentru stabilirea naţionalităţii persoanei
juridice (art. 1 alin. 2 Legea 31/1990: „societăţile comerciale cu
sediul în România sunt persoane juridice române”);
c) în lipsă de stipulaţie expresă este locul unde urmează să se
execute contractul când societatea este debitoare (contractul trebuie
executat în locul unde cel ce s-a obligat îşi avea sediul comercial, art.
59 Cod comercial).
Se apreciază că textele legale referitoare la domiciliul
persoanei fizice sunt aplicabile şi la sediul persoanei juridice.
Caracterele juridice ale sediului sunt: obligativitatea,
stabilitatea şi unicitatea.
Obligativitatea. Orice persoană juridică trebuie să aibă un
sediu. Sediul este un drept şi în acelaşi timp o obligaţie.
Sediul social trebuie să fie real, ceea ce impune un spaţiu
locativ determinat, ocupat în baza unui titlu, nu o adresă sau o căsuţă
poştală.
Practica a decis că titlul “tolerat în spaţiu” nu este compatibil
cu noţiunea de sediu al societăţii comerciale.
Stabilitatea. În art. 13 din Decretul 31/1954 se utilizează
expresia de “loc statornic”. Caracterul de stabilitate este compatibil cu
schimbarea sediului societăţii, adică cu stabilirea unui nou sediu.
Acest lucru se face prin înscrierea menţiunii în Registrul comerţului în
condiţiile deja precizate.
Unicitatea. Din interpretarea textelor legale s-a statuat că
societatea comercială are un singur sediu. Societatea comercială poate
avea şi sedii secundare, precum sucursalele, agenţiile şi
reprezentanţele sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică.
Durata societăţii. Asociaţii pot hotărî asupra duratei societăţii:
până la o dată calendaristică, pe o perioadă determinată de timp
începând cu data înmatriculării societăţii, pe o durată de timp
nelimitată.
Interesul practic al stabilirii duratei societăţii constă în faptul
că la împlinirea termenului societatea este de drept dizolvată.
În cazul societăţii comerciale constituită pe o perioadă
nedeterminată, în actul constitutiv, trebuie să se precizeze condiţiile
continuării cu moştenitorii asociatului decedat.
48
 Actul constitutiv va cuprinde aceste clauze obligatorii numai
dacă este cazul (de exemplu, date despre sediile secundare).
Lipsa menţiunilor referitoare la obiectul de activitate al
societăţii, denumirea societăţii, aporturile asociaţiile şi capitalul social
subscris atrage sancţiunea nulităţii societăţii comerciale (art.56 Legea
nr.31/1990).
Clauzele actului constitutiv nesancţionate cu nulitatea
societăţii comerciale se includ în actul constitutiv sub sancţiunea
neînmatriculării societăţii comerciale.

Alte clauze
În afara clauzelor obligatorii mai sus arătate, actul constitutiv
poate cuprinde şi alte clauze stabilite în comun de asociaţi prin care se
particularizează cauza (scopul) remota ce a determinat încheierea
acestuia. Acestea nu pot să deroge de la prevederile legale.

9. Înmatricularea societăţii comerciale

Societatea comercială este obligată în termen de 15 zile de la
data încheierii actului constitutiv să ceară înmatricularea în registrul
comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul societatea.
Acest termen nu este unul de decădere, nesocotirea lui atrage
sancţiunile prevăzute de art.47 din Legea nr.31/1990. Calcularea
termenului se face pe zile libere.

Cererea de înmatriculare
Membrii fondatori sau administratorii societăţii, ori
împuterniciţii acestora cu procură specială pentru semnarea şi/sau
depunerea cererii la oficiul registrului comerţului completează prin
dactilografiere sau de mână, fără ştersături sau adăugiri cererea de
autorizare şi de înmatriculare adresată judecătorului delegat.
Cererea va fi însoţită de:
- actul constitutiv al societăţii;
- dovada efectuării vărsămintelor;
- dovada sediului declarat şi a disponibilităţii firmei;
- actele privind proprietatea asupra aporturilor în natură, iar în
cazul în care printre ele figurează şi imobile, certificatul constatator al
sarcinilor de care sunt grevate;

49
 - declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, a
administratorilor şi a cenzorilor că îndeplinesc condiţiile prevăzute de
prezenta lege. Condiţiile se referă la capacitatea părţilor (art.6.);lipsa
antecedentelor penale (art.6, 135 şi 156); condiţia de a figura ca
asociat unic numai într-un singur S.R.L. (art.14); interdicţia de a
funcţiona în mai mult de trei consilii de administraţie (art.142)
interdicţia de a fi cenzor (art.156).
Cererea de înmatriculare va fi semnată de cel puţin un
administrator sau, după caz, de reprezentantul acestuia, ori în
condiţiile legii, de oricare asociat.
Cererea care se depune la oficiul registrului comerţului se
înregistrează în registrul unic de intrare-ieşire, în ordine cronologică a
prezentării, şi va purta numărul şi dată din acest registru pe toată
durata efectuării fiecărei operaţiuni de înregistrare.
Referentul verifică în prezenţa deponentului dacă cererea şi
actele ce o însoţesc sunt complete şi întocmite conform legii, dacă este
necesar, va putea solicita date sau acte în completare.
Pentru dovedirea specimenului de semnătură, administratorul
şi, după caz, a reprezentantului societăţii comerciale semnează la
oficiul registrului comerţului, în prezenţa judecătorului delegat sau a
directorului oficiului sau a înlocuitorului acesteia, care va certifica
semnătura. În absenţa acestora, semnătura poate fi înlocuită prin
prezentarea unui specimen de semnătură legalizat de notarul public.
Cererea de înregistrare împreună cu actele cerute de lege
direct sau prin corespondenţă se depune la Biroul unic constitui la
oficiul registrului comerţului în vederea obţinerii înregistrării şi
autorizării funcţionării comercianţilor.
Dacă cererea şi actele doveditoare sunt completate, se
eliberează deponentului dovada depunerii cererii care conţine data
limită de eliberare a certificatului de înmatriculare a comerciantului în
registrul comerţului în încheierea de înmatriculare a judecătorului
delegat.
În cazul în care, la verificare, se constată lipsa unor cerinţe
legale, iar deponentul insistă ca cererea să fie înregistrată în forma
prezentată, referentul oficiului registrului comerţului va înregistra
cererea, va întocmi referatul cu obiecţiunile sale şi va prezenta dosarul
judecătorului delegat. Comerciantului i se va înmâna dovada depunerii
cererii în care se va menţiona şi termenul de citare.
50
 Erorile materiale sau omisiunile, care nu afectează cerinţele de
fond ale cererii şi ale actelor doveditoare se vor îndepărta pe loc de
către deponent, pe propria răspundere sau, după caz, de către
referentul registrului comerţului.
Într-o opinie, prevederile art.35 al.3 din Legea nr.31/1990 cu
privire la solicitarea de către oficiul registrului comerţului a avizelor şi
actelor de autorizare, eliberate de către autorităţile publice au fost
înlocuite cu prevederile O.U.G. nr.76/2001 privind simplificarea unor
formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea
funcţionării comercianţilor, modificate prin O.U.G. 129/2002.1
Pentru funcţionarea comerciantului societate comercială sunt
necesare următoarele autorizări: autorizaţia pentru prevenirea şi
stingerea incendiilor; sanitară; sanitar-veterinară; de mediu şi protecţia
muncii.
Obţinerea autorizaţiilor de mai sus nu este necesară în cazul în
care în spaţiul destinat sediului social sau secundar nu se desfăşoară
activităţile ce constituie obiectul de activitate al societăţii comerciale,
potrivit celor prevăzute în actul constitutiv. În acest caz se depune o
declaraţie pe propria răspundere. Comerciantul societate comercială
este obligat să obţină autorizaţiile necesare înainte de începerea
oricăreia dintre activităţile prevăzute în actul constitutiv.
Autorizaţiile se eliberează de autorităţile publice competente,
prin reprezentanţii lor la Biroul unic şi se înscriu în rubrica
corespunzătoare din anexa la certificatul de înmatriculare, în termen
de maximum 15 zile de la data înregistrării dosarului depus de
solicitantul la Biroul unic.
Oficiul registrului comerţului pot acorda activităţii de
asistenţă, la cererea şi pe cheltuiala solicitanţilor numai în structuri
distincte de Biroul unic, înainte de depunerea cererii de înmatriculare.

Controlul legalităţii înmatriculării societăţii comerciale

Cererea şi actele doveditoare împreună cu referatul de
verificare se prezintă judecătorului delegat.
La începutul fiecărui an judecătoresc, preşedintele tribunalului
va delega, la oficiul registrului comerţului, unul sau mai mulţi
judecători ai tribunalului.

1
Marius Scheaua, op.cit., pag.59.
51
 Judecătorul delegat soluţionează cererile prin care se solicită
înregistrările în registrul comerţului.
Verificarea legalităţii înmatriculării societăţii comerciale nu se
confundă cu legalitatea operaţiunilor efectuate de Oficiul registrului
comerţului, atribut exclusiv al personalului oficiului.
Controlul efectuat de judecătorul delegat nu exonerează de
răspundere personalul oficiului care conduce şi execută operaţiunile
registrului comerţului pentru conformitatea cu legea a datelor înscrise
(art.8 alin.2 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerţului).
Judecătorul delegat va putea dispune efectuarea unei
expertize, în contul părţilor precum şi administrarea altor dovezi.
În mod obligatoriu, în cazul societăţilor pe acţiuni, dacă există
aporturi în natură, avantaje rezervate fondatorilor sau operaţiuni
încheiate de fondatori în contul societăţii ce se constituie şi pe care
aceasta urmează să le ia asupra sa, judecătorul delegat numeşte în
termen de 15 zile de la înregistrarea cererii unul sau mai mulţi experţi
din lista experţilor autorizaţi. Raportul experţilor cuprinde descrierea
şi modul de evaluare a fiecărui bun aportat, şi va evidenţia dacă
valoarea aportului corespunde numărului şi valorii acţiunilor acordate
în schimb.
Raportul se depune în termen de 15 zile la oficiul registrului
comerţului şi va putea fi examinat de creditorii personali ai asociaţilor.
Nu pot fi experţi:
- rudele sau afinii până la gradul al V-lea inclusiv, ori soţii
acelora care au constituit aporturi în natură sau a fondurilor;
- persoanele care primesc, sub orice formă pentru funcţiile
care le îndeplinesc, altele decât aceea de expert, un salariu sau o
remuneraţie de la fondatori sau de la cei care au constituit aporturi în
natură.
Judecătorul delegat va verifica actul constitutiv sub două
aspecte:
- actul constitutiv să cuprindă menţiunile prevăzute de lege;
- clauzele actului constitutiv să nu încalce dispoziţii
imperative ale legii.
Judecătorul delegat nu poate să verifice elemente cum ar fi
utilitatea societăţii comerciale, insuficienţa capitalului social faţă de
obiectul de activitate etc.

52
 Se pot ivi două situaţii:
- cerinţele legale sunt îndeplinite. Judecătorul delegat va
întocmi încheierea prin care autorizează constituirea societăţii şi va
dispune înmatricularea în registrul comerţului în termen de 5 zile de
la îndeplinirea acestor condiţii. La întrebarea de când curge efectiv
termenul răspunsul legii este neclar: de la data îndeplinirii cerinţelor
legale. Termenul de 5 zile are caracterul unui termen de recomandare:
depăşirea termenului atrage sancţiuni administrative împotriva
judecătorului delegat.
Prin încheiere va dispune şi înmatricularea în registrul
comerţului, fapt ce trebuie realizat în 24 de ore de la data la care
încheierea judecătorului delegat a devenit irevocabilă.
Încheierea de înmatriculare va reda, după caz, menţiunile
actului constitutiv prevăzute în art.7 şi art.8 din Legea nr.3/1990.
Data înmatriculării în registrul comerţului este data de naştere
a societăţii comerciale, persoană juridică. Prin încheiere judecătorul
delegat dispune şi luarea în evidenţă a societăţii comerciale la
instituţiile şi autorităţile publice autorizate – Ministerul Finanţelor
Publice, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Sănătăţii
şi a Familiei şi Ministerul Justiţiei.
- cerinţele legale nu sunt îndeplinite. Judecătorul delegat când
constată că actul constitutiv nu cuprinde menţiunile prevăzute de lege
ori cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziţie imperativă a legii
sau când nu s-a îndeplinit o cerinţă legală pentru constituirea
societăţii, va respinge prin încheiere, motivat, cererea de
înmatriculare, în afară de cazul când asociaţii înlătură asemenea
neregularităţi. Judecătorul delegat va menţiona în încheiere
regularizările efectuate.
Încheierile judecătorului delegat privitoare la înmatricularea
societăţii comerciale sunt supuse recursului. Termenul de recurs este
de 15 zile şi curge pentru părţi de la data pronunţării încheierii.
Recursul se depune şi se menţionează în registrul comerţului.
În termen de 3 zile de la data depunerii, oficiul registrului
comerţului înaintează recursul curţii de apel în a cărei rază se află
sediul societăţii.
În cazul admiterii recursului, decizia instanţei de recurs va fi
menţionată în registrul comerţului.

53
 Publicitatea constituirii societăţii comerciale se face prin:
- înmatricularea în registrul comerţului;
- comunicarea din oficiu direcţiei generale a finanţelor publice
teritoriale a unui extras în formă simplificată al încheierii
judecătorului delegat
- comunicarea din oficiu, Regiei Autonome „Monitorul
Oficial”, spre publicare, pe cheltuiala comerciantului a unui extras în
formă simplificată al încheierii judecătorului delegat.
Extrasul în formă simplificată al încheierii, vizat de
judecătorul delegat va cuprinde cel puţin următoarele elemente:
numărul şi data încheierii, datele de identificare ale societăţii
comerciale, a fondatorilor, administratorilor, denumirea, sediul, forma
juridică, domeniul şi activitatea principală, capitalul social, durata de
funcţionare, Codul unic de înregistrare.
În Monitorul Oficial al României, Partea IV, la cererea şi pe
cheltuiala societăţii comerciale se poate publica integral încheierea
judecătorului delegat.
În aceleaşi condiţii se poate publica şi actul constitutiv al
societăţii comerciale, vizat de judecătorul delegat (art.11 din O.U.
76/2001).
Efectul juridic al publicităţii în Monitorul Oficial constă în
opozabilitatea faţă de terţi. Actul constitutiv nepublicat este act perfect
valabil, iar societatea nu se va putea sustrage de la consecinţele
acestuia invocând lipsa publicităţii.
Actele sau faptele pentru care nu s-a efectuat publicitatea
prevăzută de lege va putea fi opus terţilor, în măsura în care societatea
va putea face dovada că aceştia îl cunoşteau. Prezumţia legală relativă
că terţii nu cunoşteau actul nepublicat este relativă, poate fi răsturnată
prin orice mijloace de probă.
În scopul protejării terţilor, care de regulă iau efectiv la
cunoştinţă de anunţul publicat în Monitorul Oficial după câteva zile,
legea prevede că operaţiunile efectuate de societate în primele 15 zile
de la data publicării încheierii judecătorul delegat nu sunt opozabile
terţilor care dovedesc că au fost în imposibilitate de a lua la cunoştinţă
despre ele (art.50 al.2 din Legea nr.31/1990).
Societatea comercială trebuie să prevină necorelarea textelor
publicate ce privesc acelaşi act. Ea este obligată să verifice identitatea
54
dintre textul depus la oficiul registrului comerţului şi cel publicat în
Monitorul Oficial.
Pentru protejarea terţilor, dacă există necorelări între texte,
aceştia pot invoca oricare dintre ele, potrivit intereselor lor. Un
eventual abuz din partea terţilor este eliminat de prevederile art.52 din
Legea nr.31/1990 care stabilesc: „terţii pot opune societăţii oricare
dintre texte, în afară de cazul în care societatea face dovada că ei
cunoşteau textul depus la oficiul registrului comerţului.”

Efectele juridice ale operaţiunilor încheiate în contul

societăţii ce se constituie
După întocmirea actului constitutiv până la înregistrarea
societăţii comerciale în registrul comerţului fondatorii sau
administratorii societăţii (reprezentanţii acestora) pot încheia acte
juridice necesare constituirii societăţii comerciale ca persoană
juridică: de exemplu, cumpărarea sau închirierea sediului, deschiderea
conturilor bancare pentru vărsarea aporturilor în numerar etc.
Cine sunt părţile acestor raporturi juridice?
Persoanelor care le încheie sau societatea comercială. În acest
moment societatea comercială nu este subiect de drept. Persoanele
care încheie actele nu au calitatea de reprezentant.
Răspunsul este dat de prevederile art.33 al.3 din Decretul
nr.31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice: „Chiar
înainte de data înregistrării sau de data actului de recunoaştere, ori
de la data îndeplinirii celorlalte cerinţe ce ar fi prevăzute, persoana
juridică are capacitate chiar de la data actului de înfiinţare (n.a.
întocmirea actului constitutiv în cazul societăţii comerciale), cât
priveşte drepturile constituite în favoarea ei, îndeplinirea obligaţiilor
şi a oricăror măsuri preliminare ce ar fi necesare, dar numai întrucât
acestea sunt cerute pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod
valabil.”
Regula aplicabilă înmatriculării oricărei societăţi comerciale
este prevăzută în art.35 alin.1 din Legea nr.31/1990; cererea de
înmatriculare a societăţii comerciale în registrul comerţului va fi
însoţită de „actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul
societăţii şi aprobate de asociaţi.”
În ceea ce priveşte societatea pe acţiuni şi în comandită pe
acţiuni, actul constitutiv trebuie să cuprindă: „operaţiunile încheiate
55
de asociaţi în contul societăţii ce se constituie şi pe care aceasta
urmează să le preia, precum şi sumele ce trebuie plătite pentru acele
operaţiuni.” De asemenea, judecătorul delegat este obligat să
numească un expert pentru a verifica „operaţiunile încheiate de
fondatori în contul societăţii ce se constituie şi pe care aceasta
urmează să le ia asupra sa.”(art.37 alin.(1) din Legea nr.31/1990).
În concluzie, actele juridice încheiate în cursul constituirii
societăţii comerciale pot fi:
- ale societăţii comerciale când au fost aprobate de toţi
asociaţii, fie prin actul constitutiv, fie printr-un act separat sau când au
fost preluate asupra sa, de societatea comercială pe acţiuni sau în
comandită pe acţiuni, după constituire.
În acest caz societatea comercială devine titularul drepturilor
şi obligaţiilor de la data încheierii actelor juridice.
- ale membrilor fondatori sau administratorilor societăţii
comerciale când societatea comercială nu le-a preluat.
Fondatorii şi administratorii, precum şi reprezentanţii
acestora, care au lucrat în numele unei societăţi în curs de constituire,
răspund solidar şi nelimitat faţă de terţi pentru actele juridice încheiate
de aceştia în contul societăţii, în afară de cazul în care societatea, după
ce a dobândit personalitate juridică, le-a preluat asupra sa. Actele
astfel preluate sunt considerate a fi fost ale societăţii încă de la data
încheierii lor.

Regimul juridic al încălcării cerinţelor legale de constituire a

societăţii comerciale
Modificarea Legii 31/1990 din noiembrie 1997 şi-a propus să
asigure un echilibru între interesele terţilor şi ale legiuitorului privind
constituirea societăţii comerciale.
Noile prevederi urmăresc deopotrivă şi menţinerea într-un
anumit cadru a societăţii comerciale, care nu a respectat în
integralitatea sa cerinţele legale de constituire, şi nulitatea acesteia
când încălcarea gravă a legii o impune.
Regulile juridice aplicabile în cazul nerespectării prevederilor
legale privind constituirea societăţii comerciale diferă în funcţie de
momentul săvârşirii (înainte sau după data înmatriculării).

56
 înainte de data înmatriculării:
- în cazul în care fondatorii sau reprezentanţii societăţii nu au
cerut înmatricularea ei în termenul legal (art. 47 alin. 1 din Legea
nr.31/1990).
Cererea de înmatriculare în Registrul comerţului se face în
termen de 15 zile de la data întocmirii actului constitutiv.
Oricare asociat care a constatat depăşirea termenului legal are
dreptul să pună în întârziere societatea (pe fondatorii sau
reprezentanţii societăţii) prin notificare sau scrisoare recomandată şi e
obligat să aştepte 8 zile pentru ca aceştia să se conformeze.
La expirarea termenului de 8 zile, asociatul poate cere
Registrului comerţului efectuarea înmatriculării, într-un interval de cel
mult 3 luni de la data întocmirii actului constitutiv. Dacă, totuşi,
înmatricularea nu s-a efectuat în acest termen, asociaţii sunt eliberaţi
de obligaţiile ce decurg din subscripţiile lor, în afară de cazul când în
actul constitutiv se prevede altfel. Dacă un asociat a cerut îndeplinirea
formalităţilor de înmatriculare, nu se va mai pretinde de nici unul din
ei eliberarea de obligaţiile ce decurg din subscripţie.
- judecătorul delegat constată încălcări ale cerinţelor legale
de constituire a societăţii (art. 39 şi art. 46 Legea 31/ 1990 )
Judecătorul delegat controlează documentele prezentate de
comerciant la înmatriculare şi poate respinge prin încheiere motivată
cererea de înmatriculare.
Următoarele neregularităţi conduc la această soluţie, în afară
de cazul când asociaţii le înlătură:
a) actul constitutiv nu cuprinde menţiunile prevăzute de lege
(art. 7 şi art. 8);
b) actul constitutiv cuprinde clauze prin care se încalcă o
dispoziţie imperativă a legii;
c) nu s-a îndeplinit o cerinţă legală pentru constituirea
societăţii.
Judecătorul delegat va preciza în încheiere toate îndreptările
efectuate de asociat în faţa sa.
Neregularităţile din actul constitutiv pot fi îndreptate în două
faze: faza extra judecătorească:
- se îndreaptă de personalul oficiului registrului comerţului
care poartă răspunderea de modul de conducere şi executare a
operaţiunilor Registrului comerţului pentru conformitatea cu legea, a
57
datelor înscrise (art.8 alin. 3 Legea nr.26/1990 privind Registrul
comerţului).
În art.5 din Normele metodologice privind modul de ţinere a
registrelor comerţului şi de efectuare a înregistrărilor, personalul
Oficiului registrului comerţului verifică cererile şi actele însoţitoare
sub aspectul regularităţii lor şi al existenţei dovezilor legale.
faza judecătorească: se desfăşoară în faţa judecătorului
delegat.
Intervenţia judecătorului delegat pentru înlăturarea
neregularităţilor se face din oficiu sau la cererea oricărui asociat sau
persoană interesată.
după data înmatriculării:
Societatea este obligată să ia măsuri pentru înlăturarea unor
neregularităţi constatate după înmatricularea, în cel mult 8 zile de la
data constatării neregularităţilor..
a) Acţiunea în regularizare
După expirarea termenului de 8 zile orice persoană interesată,
asociaţii, salariaţii societăţii, creditorii societăţii etc., prin acţiune în
regularizare, se pot adresa tribunalului pentru a obliga organele
societăţii sub sancţiunea daunelor cominatorii (sumă de bani stabilită
de instanţele de judecată pe care organele societăţii debitoare a
obligaţiei de a face – trebuie să le plătească reclamantului, de regulă
pentru fiecare zi de întârziere sau prin raportarea la alte unităţi de
timp, până la executarea obligaţiei), să le regularizeze.
Obligaţia societăţii comerciale de a lua măsuri de înlăturare a
neregularităţilor constatate este o obligaţie de a face. Executarea
acestei obligaţii în natură se face cu ajutorul daunelor cominatorii.
Obiectul acţiunii în regularizare îl constituie orice neregulă în
constituirea societăţii.
Subiectul acţiunii în regularizare poate fi orice persoană care
are un interes.
Dreptul la acţiune în regularizare poate fi exercitat în cel mult
un an de la data înmatriculării societăţii. Taxa de timbru este identică
cu cea prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 32/1997
pentru cererile în contencios administrativ privind anularea unui act
administrativ.

58
 În cazurile când s-a produs un prejudiciu deoarece:
- fondatorii sau reprezentanţii societăţii nu au cerut
înmatricularea în termenul legal;
- judecătorul delegat constată încălcări ale cerinţelor legale de
constituire a societăţii;
- s-a introdus acţiunea în regularizare; fondatorii,
reprezentanţii societăţii, precum şi primii membri ai organelor de
conducere, de administrare şi de control ale societăţii răspund
nelimitat şi solidar.

b) Acţiunea în anularea societăţii comerciale

Prin modificările aduse Legii 31/1990, legiuitorul a apreciat
că, în anumite situaţii, limitativ precizate, continuarea societăţii
comerciale la constituirea căreia s-au produs grave neregularităţi, în
interesul securităţii circuitului comercial, nu mai este posibilă.
În art. 56 Legea 31/1990 se arată că nulitatea unei societăţi
înmatriculate în Registrul comerţului poate fi declarată de tribunal
numai atunci când:
a) lipseşte actul constitutiv sau când acesta nu a fost încheiat
în formă autentică, în situaţiile prevăzute la art.5 alin.5;
b) toţi fondatorii au fost potrivit legii incapabili, la data
constituirii societăţii;
c) obiectul de activitate al societăţii este ilicit sau contrar
ordinii publice;
d) lipseşte încheierea judecătorului delegat de înmatriculare
a societăţii;
e) lipseşte autorizarea legală administrativă de constituire a
societăţii;
f) actul constitutiv nu prevede denumirea societăţii, sediul
societăţii, obiectul său de activitate, aporturile asociaţilor şi capitalul
social subscris şi vărsat;
g) s-au încălcat dispoziţiile legale privind capitalul social
minim subscris şi vărsat;
h) nu s-a respectat numărul minim de asociaţi prevăzut de
lege.
Apreciem formularea permisivă “poate fi declarată nulitatea
unei societăţi înmatriculate” ca expresie a grijii legiuitorului pentru
protejarea intereselor terţilor.
59
 Regimul juridic al nulităţii societăţii comerciale are în vedere
următoarele reguli:
- subiectul acţiunii în nulitate a societăţii poate fi orice
persoană interesată;
- obiectul acţiunii în nulitate îl poate constitui numai
situaţiile limitativ enumerate în art. 56 Legea 31/1990;
- dreptul la acţiune în nulitate poate fi exercitat oricând
(acţiunea este imprescriptibilă dat fiind caracterul general al
interesului apărat);
- nulitatea societăţii nu poate fi declarată în situaţia în care
cauza invocată în cererea de anulare a fost înlăturată înainte de a se
pune concluzii de fond la tribunal.
Efectele nulităţii societăţii comerciale diferă de cele privind
regimul comun al nulităţii actului juridic prin:
a) nulitatea societăţii nu are efect retroactiv. “Pe data la care
hotărârea judecătorească de declarare a nulităţii a devenit
irevocabilă, societatea încetează fără efect retroactiv şi intră în
lichidare” art. 58 alin.1 Legea 31/1990). Este o excepţie de la regula
generală a nulităţii civile: nulitatea produce efecte retroactive de la
data încheierii lui ca şi cum actul juridic nu s-ar fi încheiat niciodată;
b) societatea intră în lichidare (art. 58 Legea 31/1990). Se
aplică dispoziţiile legale privind lichidarea societăţilor ca urmare a
dizolvării;
c) în hotărârea judecătorească de declarare a nulităţii, se vor
numi lichidatorii societăţii ;
d) hotărârea judecătorească de declarare a nulităţii societăţii se
comunică Oficiului Registrului comerţului care face menţiunea despre
aceasta şi o trimite spre publicare Monitorului Oficial al României;
e) actele juridice încheiate de societate în numele său anterior
declarării nulităţii societăţii nu sunt atinse;
d) nulitatea societăţii comerciale nu poate fi opusă terţilor de
bună – credinţă de societate sau asociaţi.

Concursul între acţiunea în regularizare şi acţiunea în

nulitate
În termenul de prescripţie de un an a acţiunii în regularizare
(care are ca obiect orice neregulă în constituirea societăţii), în
condiţiile art. 56 Legea 31/1990, persoana interesată poate să
60
introducă şi acţiunea în nulitate a societăţii comerciale. Dacă este de
rea – credinţă, va prefera acţiunea în nulitate.
Ce poziţie va adopta instanţa de judecată? Va accepta acţiunea
în regularizare sau acţiunea în nulitate, deoarece sunt întrunite
condiţiile legale de admitere a acesteia?
O părere judicioasă la care subscriem este cea exprimată
astfel: “În absenţa unei dispoziţii legale, considerăm că în cazul unui
concurs între cele două acţiuni, ar fi trebuit să aibă câştig de cauză
acţiunea în regularizare. Soluţia este mai conformă spiritului legii de
protejare a intereselor terţilor”.
Apreciem că formularea permisivă aleasă de legiuitor în art.
56 Legea 31/1990 “nulitatea unei societăţi înmatriculate poate fi
declarată” se constituie într-un argument legal în susţinerea opiniei.

Efectele juridice ale încălcării cerinţelor legale de publicitate

a constituirii societăţii comerciale în Monitorul Oficial
Societatea comercială din momentul constituirii trebuie adusă
la cunoştinţa tuturor subiecţilor de drept, participanţi la circuitul
comercial. Publicitatea se realizează în favoarea terţilor prin registrul
comerţului şi Monitorul Oficial al României.
Principalul efect juridic al încălcării cerinţelor legale de
publicitate a constituirii societăţii comerciale prin Monitorul Oficial
este prevăzut în art. 50 alin. 1 Legea 31 / 1990: “Actele sau faptele,
pentru care nu s-a făcut publicitatea prevăzută de lege, nu pot fi
opuse terţilor”. De exemplu: constituirea societăţii fără îndeplinirea
cerinţelor legale de publicitate (publicarea din oficiu în Monitorul
Oficial al României a unui extras din încheierea judecătorului
delegat), nu obligă terţii să respecte situaţia juridică nou creată.
“Prin opozabilitatea înţelegem calitatea unui act juridic (ori a
situaţiei create prin acest act – n.a.: s-a născut societatea comercială)
[…] de a se impune respectului, terţelor persoane […] obligaţia
generală de a respecta situaţiile juridice create prin actul respectiv”.
“Contractul (n.a. actul constitutiv) şi situaţiile juridice (n.a.:
constituirea unui nou subiect de drept) la care dă naştere sunt realităţi
sociale care, într-o ordine de drept, impun tuturor o atitudine de
respect[…]. Toţi sunt obligaţi să le respecte”1).

61
 Prin excepţie, actele şi faptele, pentru care nu s-a făcut
publicitatea prevăzută de lege, pot fi opuse terţilor, când societatea
face dovada că aceştia le cunoşteau.
Legea a stabilit prezumţia absolută că, în termen de cel mult
15 zile de la data publicităţii societăţii comerciale în Monitorul Oficial
al României terţii au luat la cunoştinţă despre faptul constituirii
societăţii comerciale. În consecinţă, operaţiunile efectuate de societate
în acest interval de 15 zile după apariţia încheierii judecătorului
delegat în Monitorul Oficial al României, nu sunt opozabile terţilor,
care dovedesc că au fost în imposibilitatea de a lua cunoştinţă despre
ele (art. 50 Legea 31/1990).
Textul actului constitutiv depus la Registrul comerţului pentru
înmatriculare şi conţinutul încheierii judecătorului delegat (n.a. se ştie
că încheierea judecătorului delegat preia datele din actul constitutiv),
care se publică în Monitorul Oficial al României, trebuie să fie
identice (societatea este obligată să verifice identitatea dintre cele
două texte - art. 52 Legea 31/1990). În caz de neconcordanţă, terţii
pot opune societăţii oricare dintre texte. Prin excepţie, terţii nu mai pot
să opteze între cele două texte, dacă societatea face dovada că terţii
cunoşteau textul actului constitutiv depus la Oficiul Registrului
comerţului.

10. Sucursalele şi filialele societăţii comerciale

Modificările aduse Legii 31/1990 au soluţionat discuţiile
purtate în doctrină privind regimul juridic al sucursalelor şi filialelor.
Filiala este societate comercială cu personalitate juridică,
înfiinţată într-una din formele juridice specifice acestui tip de
societate: societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă,
societatea pe acţiuni, societatea în comandită pe acţiuni, societatea cu
răspundere limitată. Ea se poate constitui de către orice societate
comercială, numită în doctrină “societate–mamă”. Societatea-mamă
deţine majoritatea capitalului social al filialei, îi stabileşte obiectul de
activitate, limitele în care aceasta se organizează şi funcţionează. În
aceste condiţii, deşi este subiect distinct de drept (are personalitate
juridică), filiala are o existenţă dependentă – cu elemente de
accesorialitate – faţă de societatea–mamă. De exemplu: dizolvarea şi
lichidarea societăţii–mamă poate conduce la aceeaşi soluţie şi în cazul
filialei.
62
 Controlul exercitat de societatea–mamă asupra filialei nu
produce efecte juridice privind participarea filialei, în nume propriu,
în circuitul comercial.
Sucursala este definită legal în textele art. 7 şi 8 din Legea
31/1990: sucursala este “sediu secundar fără personalitate juridică” şi
în art. 41 alin.1, ,,dezmembrământ al societăţii comerciale”.
Societatea–mamă asigură cu fonduri sucursala, stabileşte
obiectul de activitate al acesteia (ce se circumscrie obiectului de
activitate al societăţii–mamă), fixează limitele în care sucursala se
bucură de autonomie.
Neavând personalitate juridică, sucursala nu este subiect de
drept şi nu participă în nume propriu în raporturi juridice. Diferenţa de
regim juridic aplicabil filialelor şi sucursalelor este subliniată în
modificările aduse Legii 31/1990, în art.43 alin. 5: “Nu se pot înfiinţa
sedii secundare sub denumirea de filială”. De aceea este de preferat ca
societăţile comerciale care au înfiinţat până în mai 1997 unităţi fără
personalitate juridică, numite impropriu “filială”, să le schimbe
denumirea în sucursală.
Constituirea sucursalelor
Sucursala se poate constitui fie o dată cu societatea
comercială al cărei dezmembrământ este, fie pe parcursul funcţionării
acesteia.
a) Constituirea sucursalei concomitent cu societatea
comercială - mamă
Actul constitutiv al societăţii comerciale va cuprinde “sediile
secundare – sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea
unităţi fără personalitate juridică –, atunci când se înfiinţează o dată
cu societatea”. (art. 8 lit. l, Legea 31/1990).
Ea se înmatriculează în Registrul comerţului din judeţul în
care va funcţiona (fie acolo unde s-a înregistrat societatea-mamă, dacă
sediul sucursalei este acolo unde se află sediul societăţi-mamă, fie în
judeţul unde îşi are sediul sucursala, dacă acesta diferă de sediul
societăţii-mamă). Dacă sucursala se înfiinţează într-o localitate din
acelaşi judeţ sau în aceeaşi localitate cu societatea-mamă, sucursala se
va înmatricula în acelaşi Registru al comerţului, însă distinct, ca
înmatriculare independentă.
În cererea de înmatriculare se va arăta şi oficiul unde a fost
înmatriculată societatea comercială-mamă.
63
 Oficiul Registrului comerţului de la sediul sucursalei, când
altul este Registrul comerţului în care s-a înregistrat societatea-mamă,
va transmite acestuia un extras de pe înregistrarea efectuată pentru a fi
menţionată în acest registru.
b) Constituirea sucursalei ulterior constituirii societăţii
comerciale-mamă
În această ipoteză, asociaţii vor menţiona în actul constitutiv
(de constituire a societăţii-mamă) condiţiile pentru înfiinţarea
ulterioară a sucursalei. În momentul constituirii sucursalei,
respectându-se procedura din Titlul IV cap. I, “ Modificările actului
constitutiv” din Legea 31/1990, se va întocmi actul adiţional ce
cuprinde textul integral al prevederilor actului constitutiv modificat
(n.a. cu modificarea ce constă în înfiinţarea unei sucursale), se va
depune la Oficiul Registrului comerţului, se menţionează în acest
registru şi se transmite din oficiu la Monitorul Oficial al României,
spre publicare, pe cheltuiala societăţii.

11. Societatea comercială, persoană juridică

Elementele constitutive ale persoanei juridice
Subiecţii de drept pot fi priviţi în două moduri:
- oameni, persoane fizice privite individual, purtătoare de
interese individuale;
- grupări, colectivităţi de oameni, purtătoare de interese
colective distincte de interese individuale ale persoanelor ce le
compun, privite distinct şi independent faţă de fiecare om ce o
compune.
Legea în anumite condiţii recunoaşte acestor colectivităţi de
oameni calitatea de subiecţi de drept. Ele se numesc persoane juridice.
Calitatea de persoană juridică trebuie să îndeplinească
cumulativ trei elemente constitutive:
- să aibă o organizare de sine stătătoare;
- să constituie un patrimoniu propriu, distinct faţă de
patrimoniul persoanelor ce o compun;
- s-au organizat pentru realizarea unui scop determinat şi
licit (art.26 lit.e din Decretul nr.31/1954 privind persoana fizică şi
persoana juridică).
Prin îndeplinirea cumulativă a celor trei condiţii, colectivitatea
de oameni dobândeşte personalitate juridică, devine subiect de drept şi
64
în această calitate poate încheia raporturi juridice, devine titulară de
drepturi şi obligaţii.

a) Organizarea de sine stătătoare

Structura organizatorică a societăţii comerciale este precizată
în actul constitutiv. Astfel, voinţa juridică a societăţii comerciale se
formează în adunarea generală; organul de execuţie: a hotărârilor este
administratorul şi la societăţile pe acţiuni, în anumite condiţii,
consiliul de administraţie; organul de control al activităţii societăţii
comerciale este cenzorul.
Societatea comercială ca persoană juridică se individualizează
în circuitul comercial prin următoarele elemente de identificare: firma,
sediul şi naţionalitatea societăţii.
Întrucât despre firma societăţii s-a tratat la capitolul “Fondul
de comerţ” şi despre sediul societăţii la capitolul “Actul constitutiv”,
aici prezentăm aspectele legate de naţionalitatea societăţii comerciale.
Sensul sintagmei de “naţionalitate a societăţii comerciale” nu se
suprapune cu noţiunea din dreptul public, de apartenenţă la o
comunitate umană.
Prin naţionalitatea societăţii comerciale se înţelege legea ce se
aplică constituirii, funcţionării, dizolvării şi lichidării societăţii.
Stabilind naţionalitatea societăţii comerciale, se stabileşte legea ce se
aplică acesteia.
În Legea nr.31/1990 s-a stabilit criteriul de determinare a
naţionalităţii societăţii comerciale: sediul societăţii comerciale
stabileşte legea aplicabilă acesteia; “Societăţile comerciale cu sediul
în România, sunt persoane juridice române”.
În concluzie, societatea comercială care şi-a stabilit sediul pe
teritoriul României, inclusiv cele cu participare străină, au
naţionalitatea română şi se supun Legii nr.31/1990 modificată şi
republicată.

b) Patrimoniu propriu, distinct de cel al membrilor ce o

alcătuiesc
Condiţia este impusă de faptul că societatea comercială
persoană juridică fiind, participă în circuitul comercial în nume
propriu şi implicit poartă şi răspundere proprie. Fără un patrimoniu
propriu este imposibilă participarea la viaţa juridică.
65
 Patrimoniul societăţii comerciale este alcătuit din totalitatea
bunurilor, a drepturilor şi obligaţiilor sale cu valoare economică,
evaluabile în bani, adică din activul şi pasivul social.
Activul social este reprezentat de bunurile aduse de asociaţi ca
aport, de cele dobândite pe parcursul funcţionării societăţii, de
beneficiile nedistribuite, de drepturile reale şi de creanţă ce privesc
aceste bunuri.
Pasivul social îl reprezintă obligaţiile patrimoniale ale
societăţii.
Patrimoniul societăţii comerciale are un caracter autonom,
distinct de patrimoniile membrilor asociaţi ce alcătuiesc societatea
comercială.
În doctrină patrimoniul societăţii comerciale este numit în
opinia unor autori patrimoniu social.
Caracterul autonom al patrimoniului societăţii comerciale
produce următoarele efecte juridice:
- bunurile constituite ca aport în societate, în lipsă de
stipulaţie contrară, devin proprietatea acesteia din momentul
înmatriculării ei în registrul comerţului.
Astfel, asociaţii nu mai au nici un drept asupra acestor bunuri.
În schimbul aportului, ei primesc în proprietate de la societatea
comercială părţi de interes, acţiuni şi părţi sociale.
Pe cale de consecinţă, creditorii personali ai asociatului pierd
dreptul de urmări bunurile aduse ca aport, dar pot să-şi exercite
drepturile lor numai asupra părţii din beneficiile cuvenite asociatului
stabilite după încheierea bilanţului contabil, iar după dizolvarea
societăţii, asupra părţii ce i s-ar cuveni prin lichidare.
Creditorii personali pot totuşi popri, în timpul duratei
societăţii, părţile ce s-ar cuveni asociaţiilor prin lichidare sau pot
sechestra şi vinde acţiunile debitorului lor (numai la societăţile pe
acţiuni şi comandită pe acţiuni). De observat că poprirea, vânzarea şi
sechestrarea privesc bunuri proprietate exclusivă a asociaţiilor şi
nicidecum patrimoniul societăţii comerciale.
- bunurile aduse ca aport la societatea comercială (fie la
constituire, fie la majorarea capitalului social) formează gajul general
al creditorilor societăţii comerciale. Ele vor putea fi urmărite numai de
creditorii societăţii comerciale (creditorii sociali).

66
 În cazul societăţilor în nume colectiv şi în comandită simplă,
în caz excepţional, unde potrivit legii răspunderea membrilor asociaţi
este solidară şi nelimitată, creditorii societăţii comerciale pot urmări şi
bunurile din patrimoniul membrilor asociaţi.
- obligaţiile societăţii comerciale faţă de terţi nu se pot
compensa cu obligaţiile terţilor faţă de asociaţi. În ipoteza în care
societatea comercială are o obligaţie faţă de un terţ, această obligaţie
nu se poate stinge prin compensaţie, cu obligaţia terţului faţă de un
asociat. Terţul, la fel ca şi membrul asociat are propriul patrimoniu,
distinct de patrimoniul societăţii comerciale. În consecinţă,
compensaţia (mijloc de stingere a obligaţiilor reciproce existente între
două persoane, creditor şi debitor în acelaşi timp una faţă de alta) nu
operează.
- numai patrimoniul societăţii este supus procedurii
falimentului societăţii comerciale.
În art.22 din Legea nr.64/1995 privind procedura reorganizării
şi lichidării judiciare, se stabileşte că obiectul procedurii falimentului
este exclusiv patrimoniul societăţii comerciale. Patrimoniul membrilor
asociaţi nu se supune procedurii falimentului.

c) Un scop determinat şi licit

Raţiunea de a fi a persoanei juridice în general, a societăţii
comerciale în special este existenţa şi urmărirea realizării unui scop.
Membrii asociaţi au consimţit să pună un ceva în comun, în
interesul realizării scopului propus: să împartă câştigul realizat prin
desfăşurarea împreună a unei activităţi – una din cele calificate de
legea comercială ca faptă de comerţ.
Scopul societăţii comerciale este unul patrimonial. El este
precizat în actul constitutiv aşa cum impune textul art.7 şi 8 din Legea
nr.31/1991: “obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea
domeniului şi a activităţii principale.”
Scopul trebuie să fie licit şi moral.
Elementele constitutive ale calităţii de persoană juridică a
societăţilor comerciale au:
- caracter general, în sensul că orice societate comercială
pentru a fi recunoscută ca şi persoană juridică trebuie să îndeplinească
cumulativ cele trei condiţii

67
 - caracter legal, deoarece condiţiile persoanei juridice sunt
prevăzute de lege (art.26 lit.e din Decretul nr.31/1954);
- caracter cumulativ, pentru că societatea comercială nu poate
fi legal constituită când lipseşte una din cele trei condiţii;
- caracter exclusiv, în ideea că cele trei condiţii sunt suficiente
pentru a da naştere personalităţii juridice a societăţii comerciale.

Efectele juridice ale calităţii de persoană juridică a societăţii

comerciale
Societatea comercială fiind persoană juridică se bucură de
anumite drepturi şi obligaţii.
Societatea comercială are următoarele drepturi:
- dreptul de a participa în nume propriu în raporturile juridice
Fiind subiect de drept , societatea comercială poate încheia
acte juridice şi săvârşi fapte juridice şi în acest mod, să dobândească
drepturi şi să-şi asume obligaţii.
Principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei
juridice impune o restrângere a sferei actelor juridice ce pot fi valabil
încheiate de societatea comercială. În art.70 din Legea nr.31/1990 se
prevede: “administratorii pot face toate operaţiunile cerute pentru
aducerea la îndeplinire a obiectului societăţii, afară de restricţiile
arătate în actul constitutiv.”
Majoritatea actelor juridice încheiate de societatea comercială
sunt cele de natură comercială, adică acelea în legătură cu faptele
obiective de comerţ ce constituie obiectul de activitate al societăţii
comerciale.
- obligaţia de a răspunde din punct de vedere juridic pentru
obligaţiile asumate.
În raporturile juridice la care este parte, societatea comercială
îşi asumă anumite obligaţii. Pentru exercitarea acestora, societatea
comercială garantează cu propriul patrimoniul.
Temeiul răspunderii societăţii comerciale depinde de izvorul
obligaţiilor asumate: acte sau fapte juridice comerciale licite şi ilicite.
Pentru angajarea răspunderii se aplică condiţiile dreptului comun.
Răspunderea asociaţiilor pentru obligaţiile societăţii este
subsidiară. În art.3 alin.1 Legea nr.31/1990 se stabileşte: “obligaţiile
sociale sunt garantate cu patrimoniul social” Şi în lipsa acestui text
de lege caracterul subsidiar al răspunderii asociaţilor există, el fiind o
68
consecinţă a caracterului autonom distinct al societăţii comerciale.
Obligaţiile sociale fac parte din patrimoniul societăţii comerciale, fapt
ce atrage răspunderea societăţii pentru neexecutarea lor.
În cazul societăţii în nume colectiv şi în comandită în art.3
alin.2 din Legea nr.31/1990 se instituie o răspunderea proprie în
sarcina membrilor asociaţi: asociaţii în societatea în comandită simplă
sau în comandită pe acţiuni răspund nelimitat şi solidar pentru
obligaţiile sociale.
Din interpretarea textului amintit se naşte întrebarea: în timp
cine răspunde mai întâi, societatea în nume colectiv sau în comandită
sau membrii asociaţi.
Legiuitorul în interesul ocrotirii creditului şi a terţilor, ţinând
seama de caracterul intuitu personae a celor două forme juridice de
societate comercială a prevăzut o excepţie în cazul acestor societăţi
comerciale potrivit căreia obligaţiile sunt garantate cu patrimoniul
social.
Într-o opinie (prof.univ.dr.Stanciu Cărpenaru) se apreciază că
această soluţie legală “goleşte de conţinut caracterul subsidiar al
răspunderii asociaţilor, deoarece oferă societăţii posibilitatea de a
evita răspunderea pentru obligaţiile sociale, prin simpla neexecutare a
obligaţiilor la termenul menţionat. După părerea noastră pentru
nerespectarea obligaţiilor sociale răspunderea trebuie să aparţină
societăţii şi numai dacă creditorii sociali nu pot fi satisfăcuţi prin
urmărirea patrimoniului societăţii, se va angaja răspunderea
asociaţiilor”.
O răspundere cu adevărat subsidiară o au numai acţionarii
asociaţi comanditari din societatea în comandită şi membrilor asociaţi
din societatea cu răspundere limitată, însă răspundere limitată până la
concurenţa aportului social.
-dreptul de a sta în justiţie, ca reclamant sau pârât
Fiind persoană juridică, societatea comercială are dreptul de a
sta în justiţie fie în calitate de reclamantă, fie în calitate de pârâtă.
Societatea comercială poate sta în justiţie prin reprezentantul
său legal, prevăzut în actul constitutiv.
Persoana fizică trebuie să dovedească în faţa instanţei că are
calitatea de reprezentant a societăţii comerciale.

69