Sunteți pe pagina 1din 3

,, Rapirea

De Aurel Munteanu-14 Iunie 2011

1Tes.4.13-18.

13. Nu voim, fratilor, sa fiti in necunostinta despre cei ce au adormit, ca sa nu va intristati ca ceilalti, care n-au nadejde. 14. Caci, daca credem ca Isus a murit si a inviat, credem si ca Dumnezeu va aduce inapoi, impreuna cu Isus, pe cei ce au adormit in El. 15. Iata, in adevar, ce va spunem prin Cuvantul Domnului: noi cei vii, care vom ramane pana la venirea Domnului, nu vom lua-o inaintea celor adormiti. 16. Caci insusi Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trambita lui Dumnezeu, Se va cobori din cer, si intai vor invia cei morti in Hristos. 17. Apoi, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti toti impreuna cu ei in nori, ca sa intampinam pe Domnul in vazduh; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul. 18. Mangaiati-va, dar, unii pe altii cu aceste cuvinte.

Cu ceva ani in urma am auzit o intamplare intre un jurnalist din Severin si fratele Badarau Gheorghe , membru in Biserica Baptista in aceeasi localitate. Era sfarsitul anului calendaristic cand fratele Badarau a fost oprit pe strada de un reporter local . A fost intrebat ce isi doreste sa ii aduca noul an si ce planuri de viitor are.Dupa o scurta prezentare, fratele, a spus ca cea mai arzatoare dorinta a sa pentru noul an ar fi ,,venirea rapirii. La auzul acestei dorinte , reporterul a ramas socat intrebandu-l daca este cumva terorist de nutreste astfel de idei. Fratele Badarau dupa un usor zambet , i-a predicat evanghelia si i-a vorbit reporterului despre cel mai binecuvant eveniment al viitorului apropiat-venirea Domnului Isus urmat de rapirea in nori. Reporterul uimit, a recunoscut ca a fost luat pe nepregatite si ca nu a mai avut niciodata parte de un asemenea interlocutor.

Din pacate foarte multe persoane ca si acest jurnalist, nu stiu nimic despre cel mai mare si binecuvantat eveniment care v-a veni in curand . Chiar daca Romania este declarata tara crestina , foarte multe persoane nu stiu nimic si nici nu ii intereseaza despre Cristos Domnul si despre venirea Lui.

Chiar daca Scriptura nu ne da prea multe amanunte in legatura cu acest eveniment , noi credem ca El va veni si va fi asa intocmai cum spune Duhul Sfant prin fratele Pavel. Rapirea nu este anuntata de vre-un eveniment s-au de vre-o intamplare asa cum este anuntata venirea Lui , in chip vizibil pentru poporul Evreu. Rapirea nu este anuntata cu evenimente deosebite , Scriptura spune doar : ,,Vegheati si ,, Pastrati-va neintinati pana atunci.Nimic mai mult. Toti cei care se apuca de calcule cu creion si hartie , vor ramane inselati.Toti cei care dau o data si o zi anume dau dovada de mare curaj. Va fi greu pentru ei , la urma ca sa impace constintele celor inselati. Textul spune doar atat : Insusi Domnul cu un strigat, cu un glas de arhanghel si cu sunetul unei trambite . Acestea sunt semnele aparute cu cateva clipe inainte de rapire. Strigat pe neasteptate, sunet puternic de convocare si in aceeasi secunda invierea celor morti in Domnul si transformarea celor viii , gasiti in viata din acel moment. 16. Caci insusi Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trambita lui Dumnezeu, Se va cobori din cer, si intai vor invia cei morti in Hristos. Parerea mea personala este urmatoarea : doar cei cuprinsi in perioada de timp a Adunarii , care au fost alesi si credinciosi Lui , vor avea parte de rapire . Doar cei nascuti din nou vor gusta acest eveniment , ceilalti nu vor avea parte . N-ar fi nici de bun simt ca sa obiecteze vre-unul , atata timp cat L-au desconsiderat si L-au urat toata viata , ca sa doreasca mai apoi sa Ii stea alaturi in Imparatia Sa. Este destul de posibil ca cei ne rapiti sa nu vada ,, live acest eveniment pentru ca el , se va petrece in cateva fractiuni de secunda . Scriptura spune intr-o clipa se va petrece evenimentul: 1Cor.15.51-52.

Iat, v spun o tain: nu toi vom adormi ,dar toi vom fi schimbai 52 ntr-o clip, ntr-o clipire din ochi, la cea din urm trmbi. Cci trmbia va suna, iar cei mori vor fi nviai ca nemuritori, i noi vom fi schimbai.
51

Ei vor vedea doar consecintele rapirii disparitia de pe pamant ,a celor care vor fi in viata in acele zile , barbati si femei care erau in Domnul. Un lucru este sigur , chiar daca vor merge sa ii caute, asa cum au facut fiii, proorocilor cu Ilie , nu vor reusi sa gaseasca unul macar dintre cei rapiti.

Pot spune despre acea zi cu certitudine ca va fi o zi cu ceva nori pe cer . Scriptura spune : vor fi ridicati in nori ca sa intampine pe Domnul in vazduh . Acea clipa este prima din nenumaratele care vor urma alaturi de Isus in toata vesnicia. 17. Apoi, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti toti impreuna cu ei in nori, ca sa intampinam pe Domnul in vazduh; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Care trebuie sa fie atitudinea noastra fata de acest eveniment mult asteptat? Una de incredere totala in Cuvantul lui Dumnezeu si in promisiunile Sale. O incredere neclintita si o puternica incredintare. Veghere si curatie in cuget impreuna cu o chemare arzatoare: Vino repede, iubitule, ca o cprioar sau ca puiul de cerb pe munii plini de mirozne! Cantarea Cantarilor 8.14.

S-ar putea să vă placă și