Tema filozofica Tema filozofica fundamentala a liricii eminesciene este conditia nefericita a omului de geniu intr-o societate meschina,

superficiala, incapabila sa-i inteleaga aspiratiile spre absolut, preluata de la filozoful romantic german Schopenhauer. Relatia geniului cu societatea contemporana sau cu posteritatea este ilustrata in "Scrisoarea /", geniul fiind intrupat de savantul care "Uscativ asa cum este, garbovit si de nimic, / Universul fara margini e in degetul lui mic". Dupa o viata dedicata dezlegarii tainelor universului, "posteritatea este inca si mai dreapta", afirma poetul cu ironie, deoarece "s-o-ncerca s-arate ca n-ai fost vrun lucru mare" si vor cauta in biografia omului de stiinta "rautati si mici scandale": "Astea toate te apropie de dansii.. .Nu lumina Ce in lume-ai revarsat-o, ci pacatele si vina Oboseala, slabiciunea, toate relele ce sunt intr-un mod fatal legate de o mana de pamant; Toate micile mizerii unui suflet chinuit !

Mult mai mult ii vor atrage decat tot ce ai gandit."

Satira este mult mai accentuata in "Scrisoarea II" in scopul de a scoate in evidenta tristetea, nefericirea geniului, intruchipat de creatorul de frumos, de poet in relatia lui cu societatea superficiala, incapabila sa perceapa arta superioara: "De-oi urma sa scriu in versuri, teama mi-e ca nu cumva Oamenii din ziua de-astazi sa ma-nceap-a lauda. Daca port cu usurinta si cu zambet a lor ura, Laudele lor desigur m-ar mahni peste masura." Geniul nu este capabil sa fie fericit si nici "a ferici pe cineva", el nu cunoaste moarte, dar "n-are nici noroc", singura atitudine poetica ramanand sa exprime detasarea rationala de aceasta lume neputincioasa sa inteleaga aspiratiile superioare: "Traind in cercul vostru stramt Norocul va petrece,-Ci eu in lumea mea ma simt Nemuritor si rece." ("Luceafarul") Cosmogonia, in viziunea filozofica eminesciana, ilustreaza idei si motive din vechile scrieri indiene ("Rig-Veda"), din miturile grecesti si crestine, din Kant si Schopenhauer, configurand haosul, geneza si moartea universala: "Dar deodat-un punct se miscacel dintai si singur. Iata-1 Cum din chaos face muma, iara el devine Tatal () Soarele, ce azi e mandru el il vede trist si ros Cum se-nchide ca o rana printre nori intunecosi () Timpul mort si-ntinde trupul si devine vesnicie" ("Scrisoarea I") Motivele lirice care compun tema cosmosului sunt prezente atat in poezie, cat si in nuvela "Sarmanul Dionis": infinitul, cerul, soarele, luna, stelele, luceferii, zborul intergalactic, haosul, geneza, extinctia. Ideea timpului filozofic este ilustrata in lirica eminesciana prin doua valente: timpul individual si timpul universal, in poeziile "Revedere", "Scrisoarea I", "Luceafarul". "Doar ceasornicul urmeaza lung-a timpului carare" - timpul individual; "Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate" - timpul universal ("Scrisoarea I"). Ideea ireversibilitatii timpului, preluata din folclorul autohton si din filozofia europeana, este intalnita in numeroase creatii lirice, trecerea implacabila a timpului provocand melancolia profunda a poetului: "Trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri Si niciodata n-or sa vina iara, () Pierdut e totu-n ziua tineretii Si muta-i gura dulce-a altor vremuri, Iar timpul creste-n urma meama-ntunec! " ("Trecut-au anii")